VIOLETA VRABII

(Republica Moldova)

DEZVOLTAREA PERSONALĂ A CADRULUI DIDACTIC –

OPINII ŞI PERSPECTIVE
Rezumat. În articol vom releva multitudinea de opinii generale privind noţiunea dezvoltare personală care poate fi descrisă
ca o politică socială, un concept, un proces, o artă, religie, abilitate, „înţelepciune practică”, fidelitate şi încredere în legea
proprie ce desemnează ideea de creştere, de devenire, de abilitate, de formare. La fel, vom identifica unele opinii ale cadrelor
didactice privind acest concept.
Cuvinte-cheie: dezvoltare, personal, persoană, dezvoltare personală, „evoluţie personală”, factori biologici, factori
psihologici, factori socioculturali, motivaţia cauzală, decizie moral-conştientă.

Actualitatea subiectului este determinată de faptul
că, din ce în ce mai mult, educaţia continuă este percepută
ca dezvoltare de competenţe pentru a face faţa competiţiei
de pe piaţa globală în care unul din pilonii fundamentali
este a învăţa să fii, iar obiectivul major implică dezvol-
tarea abilităţilor personale şi sociale necesare convieţuirii
cu ceilalţi.
În prezent schimbările educaţionale de modele,
şi anume: trecerea de la modelul gnoseologic la modelul
antropologic al instruirii/formării, necesită nu doar
cunoaştere, ci şi dezvoltare socială, personală a cadrului
didactic.
Prin urmare, dezvoltarea cadrului didactic se
pretinde axată pe concepţia subiectului propriei
deveniri, adică pe persoana care îşi construieşte indepen-
dent sistemul de cunoştinţe, desfăşurând nu doar o
activitate de cunoaştere, dar şi una aplicativ-acţională.
Modelele noi vor integra, firesc, teoria-cultural istorică a
lui Vâgotskii, care defineşte dezvoltarea drept un princi-
piu fundamental al existenţei umane.
Astfel, dezvoltarea personală, remarcă L. Mitro-
fan, reprezintă un concept ce desemnează o realitate
psihologică, este un domeniu al cunoaşterii şi interven-
ţiei care a cunoscut în ultimele decenii o evoluţie remar-
cabilă fiind „o adevărată politică socială şi educaţională
permanentă pentru promovarea succesului profesional,
social şi al bunăstării psihologice”. Dezvoltarea personală
desemnează dinamică psihică ce include ideea de creşte-
re, de devenire, de abilitate, de formare [7].
În dicţionarul de psihologie identificăm, dezvolta-
rea reprezintă ansamblul de procese succesive care, într-o
ordine determinată, conduc la maturitate. Din aceleaşi
sursă: dezvoltarea reprezintă trecerea materiei sau a
unui fenomen prin diferite faze progresive, de la o treap-
tă inferioară la alta superioară, de la simplu la complex;
evoluţie, transformare [Ibidem, p. 338, p. 567].
Analizând perspectivele longitudinale ale dezvol-
tării, transformării putem evidenţia conlucrarea a patru
tipuri de forţe: biologice; psihologice – ca factori interni:
perceptivi, cognitivi, emoţionali, de personalitate; sociocul-
turale – ca factorii interpersonali, sociali, culturali, etnici;
forţe generate de ciclurile vieţii, adică în diferite momen-
te ale vieţii oamenii sunt afectaţi diferit în dependenţă de
forţele biologice, psihologice şi socioculturale [8, p. 20].
Deci, dezvoltarea reprezintă trecerea unui feno­
men prin conlucrare a mai multor forţe prin care are loc
evoluţia personală – în cazul nostru de cercetare.
Analizând sintagma Personal, -ă (adj.) care
aparţine unei anumite persoane, care se referă la o
anumită persoană [6, p. 1434]. Deci, personal este ceea
ce aparţine unei anumite persoane.
Iar termenul persoana (filosof, etic) este individul
uman raţional, care acţionează în concordanţă cu valori
morale [4]. Evoluţia acestui termen s-a realizat în strân-
să dependenţă cu evoluţia conceptului de om, deoarece
persoana îl exprimă pe om într-o anumită postură. De la
o etapă istorică la alta, conceptul de persoană a dobân-
dit noi nuanţe. Astfel, din surse [1], semnificaţia iniţială
de mască este transferată la cea de rol social, îndeplinit
de cineva în teatru sau în viaţă, apoi reprezentând chiar
actorul însuşi, care joacă roluri.
În final, persoană fiind identificată unui atribut
valoric, referindu-se la calitatea de a fi om, la rangul,
statutul său social.

92 UNIVERS PEDAGOGIC NR. 3 (51) 2016

 Violeta Vrabii. Dezvoltarea personală a cadrului didactic – opinii şi perspective
Dintre semnificaţiile analizate, o pondere mai
mare a dobândit-o persoana ca rol social exprimând o
valoare. Aspectul filosofic şi psihologic al noţiunii de
persoană a evoluat spre cea de personalitate, fiind utili-
zată pentru a desemna fiinţa liberă, raţională, conştientă,
creatoare de valori şi responsabilă de acţiunile sale.
Psihologia contemporană vizează prin concep-
tul de persoană nu atât individul uman din punctul de
vedere al cunoaşterii ambianţei ca şi factor pasiv, cât mai
ales ca factor activ, care stabileşte relaţii cu mediul, aflân-
du-se în interacţiune reciprocă.
Astfel, concluzionăm: personal – reprezintă ceea
ce aparţine unei persoane privită ca o unitate psihoso-
cială, determinată sociocultural, conştientă de sine şi
recunoscută de ceilalţi, exprimând o valoare.
Prin urmare, din cele analizate, conchidem că
dezvoltarea personală este procesul de acţiuni succesi-
ve care conduce la transformarea persoanei, adică acea
evoluţie a fiinţei libere, raţionale, conştiente, creatoare de
valori şi responsabile de acţiunile sale;
Or, dezvoltarea personală reprezintă fenomenul
în care are loc conlucrarea mai multor forţe, cu speci-
ficaţia unei forme spiralate, prin care are loc evoluţia
persoanei.
Această „evoluţie personală” a avut esenţializări
în filosofie, astfel filosoful Greciei Antice Aristotel afirma
că dezvoltarea fiinţei umane ar fi „înţelepciune practică,
în care practicarea virtuţilor conduce la fericire” [2].
Ideea de dezvoltare, remarca Aristotel, se reali-
zează în unitatea dintre macrocosmos şi microcosmos,
o unitate care trebuie abordată în termenii aceleiaşi
legităţi generale a dezvoltării atribuit faptului moral. În
acest context, se relevă cinci niveluri ale faptului moral:
subiectul conştient – omul, acţiunea, norme imperative,
judecata valorică a normei, valoarea faptei. Ca punct final
al acestui proces se remarcă realizarea scopului suprem
ultim: theleos-ul, numit şi binele suprem – fericirea. Prin
acest scop suprem, afirma Aristotel, fericirea se reali-
zează pentru ea însăşi, adică persoana se dezvoltă prin
înţelepciunea practică, virtutea.
„Virtutea nu este nici un afect, nici o facultate,
precum gândirea sau voinţa, ci este un habitus, o deprin-
dere, este un habitus lăudabil de comportament. Suntem
UNIVERS PEDAGOGIC NR. 3 (51) 2016
ceea ce facem în mod repetat, de aceea măiestria nu este
un act, ci o deprindere”, menţiona Aristotel [2].
Prin urmare, dezvoltarea persoanei este un
habitus, o deprindere spre scopul suprem, ultim care
este theleos-ul: binele suprem – fericirea, care se dezvol-
tă prin înţelepciunea practică.
Dezvoltarea personală identificată cu fericirea, în
perioada contemporană, în psihologie mai ales, a primit
un înţeles pragmatic şi a început să fie studiată şi sub
aspect ştiinţific. Astfel, fericirea este definită ca o trăire
emoţională pozitivă faţă de propria viaţă.
Evident, când vorbim de propria viaţă ne referim
la trecut, prezent şi viitor. Aşadar, pentru a fi fericiţi,
trebuie să fim mulţumiţi de trecut, cât mai bucuroşi în
prezent şi optimişti faţă de viitor [12].
Autorul D. David menţionează că dezvolta-
rea personală reprezintă o religie, arta de a fi fericit
[3, p. 18].
Analizând conceptul dezvoltare personală, numit
peste ocean „self help” sau „evoluţie personală”, observăm
că acesta include tot felul de activităţi ce pot face un om
mai bun: începând cu mişcarea, sportul, până la citirea
cărţilor despre relaţionare, socializare, dragoste, comuni-
care, creativitate. Conceptul include activităţi formale
pentru dezvoltarea în alte roluri şi orice alt domeniu de
care are nevoie o persoană [11].
Astfel, calea propriei dezvoltări a unei persoane
presupune două componente, afirma Iung, şi anume:
motivaţia cauzală – nevoia şi decizia moral-conşti-
entă. Dacă ar lipsi prima, nevoia, atunci dezvoltarea ar
fi o acrobaţie a voinţei, dacă ar lipsi decizia conştien-
tă, atunci dezvoltarea ar fi un automatism inconştient.
De aceea natura, chiar şi cea umană, e pusă în mişcare
numai de constrângerea care acţionează cauzal, fără să
fie nevoie nu se schimbă nimic [5, p. 17].
Deci, dezvoltarea persoanei nu ascultă de nici o
dorinţă, de nici o poruncă, judecată, ci numai de nevoia
atribuită, motivaţională a destinului interior sau exteri-
or. Iar dezvoltarea personalităţii, menţionează autorul,
înseamnă fidelitatea faţă de legea proprie, înseamnă
încrederea în legea aceasta, înseamnă o străduinţă plină
de loialitate şi o speranţă plină de încredere şi atitudine
[Ibidem, p. 18].
93
 DEZVOLTARE PROFESIONALĂ
Figura 1. Dezvoltarea personală
La fel, în contextul opiniilor conceptuale, un
alt autor menţionează, dezvoltarea personală este
abilitatea unui om de a invita alţi oameni ca împreună
cu el să progreseze către o viziune [10]. Prin urmare,
persoana se transformă personal nu doar singur, dar
fiind cercul de influenţă pentru sine, cât şi pentru
ceilalţi.
Michael Armstrong (2005), într-o lucrare practi-
că în domeniul managementului resurselor umane,
precizează că un element-cheie al dezvoltării resurselor
umane este şi dezvoltarea personală care reprezintă
creşterea abilităţii unui individ şi valorificarea poten-
ţialului acestuia prin parcurgerea unor experienţe de
învăţare şi educaţie [Apud 9, p. 264].
Astăzi observăm că ideea dezvoltării persona-
le devine tot mai populară datorită necesităţii persoa-
nelor de a evolua şi a prospera atât în anumite domenii
de activitate, în relaţii cu alte persoane, cât şi în autocu-
noaştere. E datorită faptului că reacţionăm nu doar la
nevoile noastre psihologice, dar şi la imperativele morale
şi schimbările sociale, de aceea am vrea să fim mai mult
decât aşteaptă de la noi societatea. Cadrele didactice cel
mai des sunt expuse procesului de schimbare prin sensi-
bilizare la anumite probleme, responsabilitate şi devota-
ment în contextul dezvoltării.
Astfel, pentru a identificarea viziunea cadre-
lor didactice privind dezvoltarea personală fost aplicat
94
Chestionarul Perspectivele dezvoltării personale pe
un eşantion experimental compus din trei grupe:
✓✓ I grupă – cadre didactice preuniversitare, care
îndeplinesc funcţii manageriale în instituţii şcolare
preuniversitare – 48 de persoane;
✓✓ II grupă – cadre didactice preuniversitare, care
activează în gimnaziu – 53 de persoane;
✓✓ III grupă – cadre didactice, care activează în
colegiu – 47 de persoane.
Pe eşantionul experimentat s-a şi realizat chestio-
narea respectivă, iar în continuare vom descrie cantitativ
şi calitativ unele rezultatele obţinute.
Itemul 5 al chestionarului identifică viziunea
respondenţilor privind dezvoltarea personală, propu-
să ca idee, concept, structură. Astfel, variantele alese de
respondenţi s-au plasat în felul următor, ideile selectate
fiind propuse sintetizat în Figura 1.
Comparând frecvenţa răspunsurilor alese de
respondenţii eşantionului (Figura 1), identificăm cote
maxime pentru descrierea: unui proces prin care
însuşim abilităţi pentru creştere, evoluţie cu
46,80% alegeri la cadrele manageriale, 46% alegeri la
cadrele din colegii şi cu 40% alegeri pentru cei ce activea-
ză în gimnaziu.
Un alt aspect urmărit de respondenţi a fost ideea
elementelor-cheie ale dezvoltării personale: automoti-
vare, autocunoaştere, autoeficienţă, care se eviden-
UNIVERS PEDAGOGIC NR. 3 (51) 2016
 Violeta Vrabii. Dezvoltarea personală a cadrului didactic – opinii şi perspective
ţiază în 36,20% de alegeri la cadrele manageriale, cu
26,9% de alegeri la cadrele didactice gimnaziale.
Constatăm alegeri evidente pentru ideea dezvol-
tării personale – o înţelepciune practică, ce o obser-
văm grafic în Figura 1, la 29,80% alegeri pentru cadrele
didactice cu funcţii manageriale, pentru cele din colegii
– 23,80% cazuri.
O precizare inedită, privind dezvoltarea persona-
lă, o au toate trei grupe, oferind alegeri explicative privind
acest proces ca: analiză şi confruntarea propriilor
calităţi cu nevoile procesului educaţional, care
statistic se interpretează la 19,20% de alegeri la cadrele
manageriale, 18% – la cei ce activează în gimnaziu şi
15% – la cei din colegiu.
Sensibilizarea cadrelor didactice la procesul
educaţiei continue este, de fapt, realitatea zilnică pe care
o implementează permanent acest public fidel, doar că în
fluxul permanent al schimbărilor profesionale acesta are
nevoie şi de dezvoltare personală.
De aceea, pentru a identifica modalităţile necesare
pentru a se dezvolta personal, respondenţii eşantionului
au ales următoarele variante, reflectate fiind în Figura 2.
După cum vedem, în Figura 2, cote maximale de
modalităţi se identifică după cum urmează.
Figura 2. Modalităţile dezvoltării personale
Programe specializate – 59,7% alegeri pentru
cadrele gimnaziale, 53,3% – pentru cadrele manageri-
ale şi 33,40% – pentru cele de la colegiu;
Activităţi de dezvoltare, formare – 64,4%
pentru cadrele manageriale, 25% pentru cadre-
le gimnaziale şi 23,40% – pentru cadrele didactice ce
activează în colegiu.
UNIVERS PEDAGOGIC NR. 3 (51) 2016
La fel, remarcăm în diagramă şi rolul activită-
ţilor individuale: cititul cărţilor, revistelor, site-uri pe
internet.
În cele din urmă, evidenţiem rolul programelor
specializate şi a activităţilor de dezvoltare preponderent
mai mare decât cel al organizării personale în creşterea,
transformarea sa.
Un alt aspect urmărit a fost identificarea nevoii de
a parcurge programe specializate de dezvoltare persona-
lă, asupra căruia respondenţii şi-au expus opinia în felul
următor (Figura 3).
Figura 3. Intensitatea nevoii de a parcurge programe
de dezvoltare personală
În Figura 3 observăm că pentru toate trei grupe
ale eşantionului chestionat nevoia de a parcurge progra-
me de dezvoltare personală este cotată la nivelul în
mare măsură.
Nivelul satisfăcător este întâlnit la 39,20%
cadre didactice din colegiu, la 33,50% –cadre manage-
riale şi 21,60% – cadre gimnaziale.
La fel, se identifica nivelul de indecizie, precum
şi cel în mică măsură, dar într-o apreciere foarte
neînsemnată.
Prin urmare, cadrele didactice preuniversita-
re au nevoie în mare măsură de a parcurge programe
de dezvoltare personală, iar unii respondenţi, spre
final şi-au expus opinia personală privind implemen-
tarea nemijlocită a acestora. Unele idei le expunem în
continuare: „Sperăm, să fie ceva deosebit. Cred, mă
vor ajuta să mă stăpânesc emoţional. Poate, voi fi mai
motivat către schimbare. O idee foarte interesantă. Am
dori cursuri la modulul dat în cadrul formărilor conti-
nue. Vă mulţumim pentru atitudine”.
95
 DEZVOLTARE PROFESIONALĂ

Concluzii. Analizând unii itemi ai chestionaru-
lui, am sintetizat viziunea eşantionului chestionat – cadre
didactice preuniversitare – privind dezvoltarea perso-
nală pe care o consideră: un proces prin care însuşim
abilităţi pentru creştere, evoluţie; poziţia a doua caracte-
rizează dezvoltarea personală prin sintagma „o înţelep-
ciune practică”; următoarea corelaţie identifică struc-
tura formativă a dezvoltării personale: autocunoaştere,
automotivare, autoeficienţă;
Impresionează faptul că respondenţii – cadre-
le didactice preuniversitare – identifică rolul dezvol-
tării personale în menţinerea unui echilibru, în cazul
când sunt expuşi schimbărilor, identificând procesul de
dezvoltare personală ca cel de analiză şi confruntare a
propriilor calităţi cu nevoile procesului educaţional.
De aceea, considerăm: cadrele didactice vor alege
cele mai eficiente modalităţi de dezvoltare personală, cele
de care au nevoie, conştienţi fiind că ei sunt responsabili
pentru ceea ce devin.
Astfel, generalizând cele expuse anterior, menţio-
năm multitudinea de opinii privind conceptul „dezvol-
tare personală” care poate fi descris ca „o adevărată
politică socială şi educaţională permanentă”, un concept,
evoluţie, arta de a fi fericit, religie, abilitate, „înţelepciune
practică”, un proces de analiză şi confruntare a propriilor
calităţi prin care se implementează ideea de creştere, de
devenire, de formare.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. Ardelean D. Istoria psihologiei. Note de curs. Universitatea de Vest „V. Goldis”, Arad.
Baia Mare, 2007;
2. Aristotel. Etica Nicomahică. Bucureşti, Editura Antet, 2007;
3. David D. Dezvoltarea personală şi socială. Iaşi, Editura Polirom 2014;
4. DEXI. Chişinău:, Editurile ARC și GUNIVAS, 2012;
5. Jung C. Psihologia individuală şi socială. Bucureşti, Editura Anima 1994;
6. Larousse. Marele dicţionar al psihologiei. Bucureşti, Editura Trei 2006;
7. Mitrofan L. (coord.) Dezvoltarea Personală – competenţă universitară transversală, o
nouă paradigmă educaţională, cap. 1-2. Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti,
2007;
8. Muntean A. Psihologia dezvoltării umane. Iaşi, Editura Polirom 2009;
9. Paloş R., Sava S., Ungureanu D. (coord.) Educaţia adulţilor: baze teoretice şi repere
practice. Iaşi, Editura Polirom, 2007;
10. Szekely A. Dezvoltarea personală şi succesul profesional. Bucureşti, Editura AS
Publishing, 2013;
11. Wikipedia.org.

Recenzenţi: Aglaida BOLBOCEANU,

doctor habilitat, profesor cercetător, IŞE.
Nicolae BUCUN,
doctor habilitat, profesor universitar, IŞE.

96 UNIVERS PEDAGOGIC NR. 3 (51) 2016