Reforma curriculară în România

În domeniul educaţiei, conceptul "curriculum" a fost utilizat în a doua jumătate a secolului

XVI, în anul 1582 la Universitatea din Leida (Olanda) şi în anul 1633 la Universitatea din Glasgow
(Scoţia), ca răspuns al autorităţilor statale la autonomia mare a universităţilor.
Curriculum-ul semnifică întreaga activitate de învăţare care este planificată şi îndrumată
de şcoală, indiferent dacă se realizează în grup sau individual, în interiorul sau în afara şcolii (J.F.
Kerr (Ed.), Changing the Curriculum, University of London Press, Londra, 1968)
Putem spune că conceptul de curriculum se referă la oferta educaţională a şcolii şi
reprezintă sistemul experienţelor de învăţare directe şi indirecte oferite educaţilor şi trăite de
aceştia în contexte formale, neformale şi chiar informale. El rămâne realitate interactivă între
educatori şi educabili, cu efecte concrete, anticipate realist asupra celor din urmă şi asupra
procesului însuşi.
În sistemul de învăţământ românesc, termenul "curriculum" a început să fie utilizat numai
după anul 1990, când au apărut primele elemente ale culturii curriculare. Conceptul a fost utilizat
şi mai mult după anul 1996, o dată cu lansarea reformei comprehensive, cuprinzătoare a
învăţământului. Reforma învăţământului a fost gândită ca o reformă cuprinzătoare, o reformă
neamânată, după cum urmează:
 Reforma curriculară (plan de învăţământ, programe, manuale) şi compatibilizarea
europeană a curriculum-ului naţional.
 Trecerea de la învăţarea reproductivă la cea creativă, prin rezolvare de probleme şi
relansarea cercetării ştiinţifice în universităţi.
 O nouă conexiune între şcoli, licee şi universităţi, pe de o parte, şi mediul lor înconjurător
economic, administrativ şi cultural, pe de altă parte.
 Ameliorarea infrastructurii şi conectarea la comunicaţiile electronice ale lumii de astăzi.
 Reforma managementului şcolar şi academic prin descentralizare şi crearea autonomiei
instituţionale a unităţilor de învăţământ.
 Iniţierea unor forme avansate de cooperare internaţională.
 Prin cele șase domenii asumate în reformă putem observa închearea unei strategii de re-
construcţie în învăţământul românesc, necesară şi imperativă în anii 90. Opţiunea pentru o reformă
neamânată şi o reformă acum se legitimează prin decalajele din interiorul învăţământului autohton
(şcoala de la oraş şi şcoala de la sat, cerinţele de studiu şi posibilităţile/ nevoile elevilor etc.) şi faţă
de învăţământul modern (compatibilizare, mobilitate, proiecte comune).
Una din componentele esenţiale ale reformei învăţământului românesc este reforma
curriculară, care se referă la regândirea planurilor de învăţământ, a programelor şi a manualelor,
la compatibilizarea europeană a curriculum-ului naţional, la integrarea experienţelor de învăţare şi
formare, astfel încât să se faciliteze dezvoltarea unor structuri cognitive complexe. Aşadar, reforma
de curriculum, nu înseamnă doar regândirea şi reelaborarea conţinuturilor învăţământului,
respectiv a planurilor de învăţământ, a programelor şi a manualelor, întrucât curriculum-ul nu se
suprapune peste conţinutul învăţământului.
Reforma curriculară are implicaţii mult mai profunde atât în planul teoriei, cât şi al practicii
educaţionale, în ceea ce priveşte organizarea experienţelor de învăţare şi formare prin asigurarea
interdependenţelor necesare între obiectivele educaţionale, conţinuturile învăţământului,
strategiile instructiv-educative şi strategiile de evaluare. În perspectiva educaţiei permanente,
reforma de curriculum îşi propune:
 să urmărească atingerea idealului educaţional
 să selecteze conţinuturi flexibile, în concordanţă cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale
societăţii, dar şi cu interesele şi nevoile educaţionale ale individului
 să asigure integrarea conţinuturilor, respectiv abordările interdisciplinară, multidisciplinară
şi transdisciplinară
 să ţină cont de principiile de elaborare a curriculum-ului
 să valorifice optim potenţialul elevilor, să le dezvolte motivaţia pentru studiu,
receptivitatea faţă de nou, curajul de a acţiona
 să asigure operaţionalitatea şi funcţionalitatea achiziţiilor elevilor: cunoştinţe, abilităţi,
capacităţi, competenţe etc.
 să evite supraîncărcarea informaţională şi să asigure descongestionarea conţinuturilor
învăţământului prin selectarea atentă a acestora şi prin transferarea unor segmente de
conţinut dinspre perioada şcolarităţii spre postşcolaritate
  să asigure descentralizarea curriculară, respectiv echilibrul optim între curriculum-ul
nucleu şi curriculum-ul la decizia şcolii, prin creşterea ponderii acestuia din urmă pe
măsura creşterii vârstei de şcolaritate.
În ţara noastră, începând cu anul şcolar 1998-1999, se operează cu un Curriculum Naţional,
elaborat prin raportare la trei repere fundamentale:
 dinamica sistemului de învăţământ românesc, respectiv necesităţile actuale şi de
perspectivă ale acestuia
 tendinţele actuale şi criteriile internaţionale general acceptate în domeniul reformelor
curriculare
 tradiţiile şi elementele sistemului românesc de învăţământ, care corespund din punctul de
vedere al reformei curriculare.
Conceput astfel încât să inducă o schimbare de tip democratic a practicilor educative din
şcoală, în sensul accentuării individualizării demersurilor de învăţare ale elevilor, până la luarea în
considerare a opţiunilor elevilor şi părinţilor în alcătuirea programului şcolar, Curriculum-ul
Naţional are ca principale trăsături:
 adecvarea sa la contextul socio-cultural naţional
 permeabilitatea sa faţă de evoluţiile în domeniu înregistrate pe plan internaţional
coerenţa dintre curriculum şi finalităţile educaţionale, precum şi dintre diferitele componente ale
sale
 pertinenţa sa în raport cu obiectivele educaţionale
 articularea optimă a etapelor procesului curricular: proiectare, elaborare, aplicare, revizuire
permanentă.
 transparenţa sa pentru toţi agenţii educaţionali implicaţi.
Bibliografie:
 Maria Matasaru; Proiectarea didactica in invatamantul prescolar; editura Rovimed; 2008;
 Muşata BOCOŞ; Teoria și metodologia curriculum-ului;
 Silvia Borţeanu, Rodica Brănişteanu Silvia Breben, Mihaela Fulga, Filofteia Grama
Roxana Haiden, Eugenia Ignat, Liana Mânzu Gabriela Necula, Irinela Nicolae, Carmela
Popescu Daniela Răileanu; Curriculum pentru invatamantul prescolar. Prezentare și
explicitări; Editura: Didactica Publishing House; 2009.