EDUCAȚIA ÎN NORVEGIA

Introducere
Educaţia poate fi percepută ca un proces de transmitere şi asimilare a experienţei –
economice, politice, religioase, filosofice, artistice, ştiinţifice, tehnice, de la înaintaşi la
urmaşi. În fazele de început ale societăţii, transmiterea experienţei se realiza ocazional,
nesistematic şi pe cale orală în comunităţile existente. Mai tărziu, în etapele mai avansate de
dezvoltare a societăţii, la unele popoare – egipteni, indieni, educaţia se realiza ca iniţiere în
temple cunoaşterea fiind un act sacru. Astăzi, educaţia se instituţionalizează prin şcoli şi
universităţi. Indiferent de nivelul de dezvoltare a culturii şi civilizaţiei, prin educaţie s-a
asigurat continuitatea existenţei materiale şi spirituale a omenirii, fiecare societate
individualizându-şi sistemul de învăţământ astfel încât să fie reprezentativ pentru istoria şi
tradiţiile unei naţiuni. Vom putea diferenţia astfel, sisteme educaţionale identice ca formă, dar
diferite ca percepere. Voi prezenta, în continuare, un sistem educaţional clasic, pe care îl putem
regăsi şi în România, dar care se individualizează prin cultura şi obiceiurile unui popor –
sistemul educaţional norvegian.

1. Educaţia în Norvegia
Politica norvegiană din domeniul învăţământului se bazează pe principiul
drepturilor egale la educaţie pentru toţi membrii societăţii, indiferent de originile lor sociale şi
culturale şi de locul unde trăiesc în Norvegia. Rolul şcolilor este să transmită atât cunoştinţe,
cât şi cultură, precum şi să promoveze mobilitatea socială şi să asigure baza pentru crearea de
bogăţii şi pentru bunăstarea tuturor.
Procesul de predare în şcolile norvegiene trebuie să se adapteze la abilităţile şi
aptitudinile fiecărui elev în parte. Educaţia specială este disponibilă pentru persoanele cu
dizabilităţi sau cu nevoi speciale, care altfel nu ar putea participa la programele şcolare
normale. Ca urmare a creşterii numărului de imigranţi, numărul elevilor care aparţin unor
minorităţi lingvistice este şi el în creştere. Politica educaţională norvegiană stipulează că
trebuie să se ţină cont de nevoile speciale ale elevilor din rândul minorităţilor lingvistice,

3
pentru a le permite în mai mare măsură să obţină o diplomă de studii secundare şi să urmeze
studii universitare, pentru a beneficia apoi de un loc de muncă mai bun.
Storting (Adunarea Naţională Norvegiană) şi Guvernul au sarcina de a specifica
obiectivele şi de a stabili cadrul bugetar al sectorului educaţional. Ministerul Educaţiei şi
Cercetării este agenţia administrativă care se ocupă de chestiunile legate de educaţie şi care
răspunde de punerea în aplicare a politicii educaţionale naţionale. Norvegia are un sistem
şcolar unificat bazat pe un standard comun. A fost introdusă o programă naţională, pentru a
asigura îndeplinirea standardelor guvernamentale în materie de educaţie.1
Educaţia obligatorie din Norvegia are o durată de zece ani şi constă din
învăţământul primar, gimnazial şi secundar. Sarcina asigurării unui învăţământ accesibil şi
adecvat pentru copii, tineri şi adulţi în toate municipalităţile şi districtele le revine autorităţilor
educaţionale din administraţia districtului. Municipalităţile se ocupă de funcţionarea şcolilor
primare şi a gimnaziilor, în timp ce liceele şi şcolile profesionale sunt administrate la nivelul
districtului.
Sectorul învăţământului superior cuprinde programe educaţionale în universităţi şi
colegii universitare. Admiterea în aceste instituţii este de obicei condiţionată de încheierea
celor trei ani de studii liceale. Cu excepţia câtorva institute private, toate instituţiile de
învăţământ superior sunt de stat. Cu toate acestea, fiecare universitate sau colegiu se bucură de
un nivel ridicat de autonomie academică şi administrativă.
Educaţia publică este gratuită în Norvegia pentru nivelul primar, gimnazial şi
secundar. În mod normal, taxele de înscriere la învăţământul universitar în instituţiile de stat
sunt minime. Fondul Norvegian de Împrumuturi Publice pentru Educaţie a fost înfiinţat în
1947 şi oferă împrumuturi şi burse studenţilor pentru a le acoperi cheltuielile de întreţinere. De
asemenea, există finanţări disponibile şi pentru studenţii care doresc urmeze o parte din studii
străinătate.
Şcolile private independente sunt un supliment al sistemului public de învăţământ.
Directoratul pentru Învăţământul Primar şi Secundar autorizează aceste şcoli în funcţie de o
serie de criterii de calitate bine definite. Programele academice din şcolile private trebuie să
îndeplinească condiţiile prevăzute în reglementările relevante. Şcolile independente private
care au fost autorizate pot primi finanţare de la Guvern.

1
www.fit-for-europe.info – despre Ministerul Educaţiei şi Cercetării în Norvegia

4
2. Noţiunea de „învăţământ continuu”
Sistemul educaţional norvegian acordă o mare importanţă în a oferi oamenilor
oportunităţi de însuşire de cunoştinţe şi calificare continuă, pentru a putea să funcţioneze bine
în societate şi să ţină pasul în mod constant cu necesităţile vieţii profesionale. Termenul
„învăţământ continuu” implică perspectiva „de la leagăn până la moarte”, care recunoaşte că
învăţarea are loc în toate etapele vieţii, sub diferite forme şi într-o varietate de domenii.
În 1976, Norvegia a fost prima ţară din lume care a adoptat acte legislative pentru
sistemul de educaţie al adulţilor. Programele educaţionale pentru adulţi sunt disponibile în
cadrul sistemului de învăţământ public şi de o serie de organizaţii voluntare. Cursurile acoperă
o gamă largă de domenii, de la activităţi recreaţionale până la educaţia în sistemul de
învăţământ superior.
În Norvegia, în prezent există 19 asociaţii, aprobate în mod oficial, în domeniul
educaţiei pentru adulţi, care au peste 400 de organizaţii membre, inclusiv partide politice,
organizaţii ale angajaţilor şi diferite organizaţii religioase / umanitare şi grupuri de interese. În
anul 2004, au fost 633 000 de participanţi la cursurile organizate de asociaţiile de educaţie
pentru adulţi. Cursurile oferite cuprind o gamă largă de subiecte la toate nivelurile de educaţie.
Aproximativ 309 000 de participanţi au urmat cursuri liceale, în timp ce 38 000 au frecventat
cursuri în universităţi sau colegii2.
Educaţia la distanţă este utilizată pe scară largă în Norvegia. În fiecare an, între 20
000 şi 30 000 de studenţi încheie ciclul de studii oferite de 13 instituţii independente de
educaţie la distanţă autorizate. Utilizarea pe scară largă a tehnicilor IT în predare şi programele
flexibile de e-learning fac din educaţia la distanţă un instrument important pentru satisfacerea
nevoilor viitoare ale Norvegiei de educaţie aprofundată şi continuă la toate nivelurile.

3. Învăţământul elementar obligatoriu

Norvegia are aproximativ 3 250 şcoli primare şi gimnaziale, cu circa 620 000 de
elevi şi puţin sub 60 000 de cadre didactice an-muncă.3
În Norvegia şcolarizarea elementară şi gimnazială este de zece ani, iar copiii merg
la şcoală la vârsta de şase ani. Şcolarizarea elementară şi gimnazială este bazat pe principiul
2
www3.norvegia.ro – site official al Ambasadei Regale a Norvegiei în România
3
www.studyinnorrway.no – Education system

5
egalităţii şi individualităţii, adaptat tuturor, într-un sistem şcolar bazat pe o programă comună.
Toţi copiii şi tinerii dobândesc cunoştinţe despre cultura, cunoaşterea şi valorile de bază.
Şcolarizarea publică pentru copii a fost introdusă în Norvegia în 1739. Şcolarizarea
elementară şi gimnazială a fost stabilită la şapte ani în 1889. În 1969, această perioadă a fost
prelungită la nouă ani, iar în 1997 a fost prelungită la zece ani. Din toamna anului 2006,
şcolarizarea elementară şi gimnazială a fost împăţită în două cicluri: ciclul elementar (clasele 1
– 7) şi ciclul gimnazial (clasele 8-10)4. Şcolile variază foarte mult în dimensiune, de la şcoli
mixte în zone puţin populate în care elevii de diferite niveluri învaţă în aceeaşi clasă, până la
şcoli mari, care au câteva sute de elevi în oraşele cele mai mari. Unele şcoli oferă doar
şcolarizare pentru elevi din ciclul primar, altele doar pentru cei din ciclul gimnazial, iar altele
au toate clasele de la 1 – 10.
Programa naţională şi legea învăţământului stabilesc obiectivele şi principiile
şcolarizării elementare şi gimnaziale din Norvegia.

4. Învăţământul secundar complementar

Învăţământul liceal include toată pregătirea în vederea obţinerii competenţelor,
între nivelul gimnazial şi nivelul învăţământului superior. Legislaţia adoptată în 1994 acordă
tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani dreptul să urmeze cursuri de trei ani la
nivel liceal, care este destinat să conducă la,o calificare pentru programe universitare, pentru
un certificat într-o meserie, o calificare profesională sau o calificare la un nivel inferior 5. Toţi
au dreptul să fie acceptaţi la unul dintre cursurile de bază la care au aplicat şi la un program de
doi ani de studiu / instruire care se clădesc pe cursurile de bază.
Elevii cu nevoi de învăţare speciale au dreptul la maximum doi ani de educaţie
suplimentară pentru a-şi îndeplini obiectivele educaţionale.
Învăţământul liceal este disponibil în toate regiunile Norvegiei. Din toamna anului
2006, la liceu, elevii pot alege dintr-un total de 12 linii de studiu / instruire.
 Sport şi educaţie fizică
 Muzică, dans şi artă dramatică
 Un subiect de specialitate
4
www.regjeringen.no – site oficial al Ministerului Educaţiei şi Cercetării în Norvegia – primary and lower
secondary education
5
www.regjeringen.no – site official al Ministerului Educaţiei şi Cercetării în Norvegia – Uper Secondary
education and Training

6
  Abilităţi de construcţii şi inginerie
 Design şi meşteşuguri
 Meserii în domeniul electricii
 Sănătate şi asistenţă socială
 Mass-media şi comunicări
 Agricultură, pescuit şi silvicultură
 Meserii din domeniul restaurantelor şi al produselor alimentare
 Servicii, transport şi comunicaţii
 Meserii în domeniul tehnicii şi producţie industrială
În anul doi şi trei elevii urmează cursuri mai specializate bazate pe studiile făcute
în anul de bază. Majoritatea elevilor care urmează cursuri profesionale obţin un certificat
profesional. În mod normal, aceştia urmează doi ani de studiu la şcoală şi un an de practică la
locul de muncă, urmat de un an de muncă în acelaşi loc.

5. Învăţământul superior
Norvegia are şase universităţi, şase colegii universitare specializate, 25 de colegii
universitare de stat, două colegii naţionale de artă şi 29 de colegii universitare private. În
toamna anului 2005, mai mult de 211 000 de studenţi erau înscrişi în universităţile şi colegiile
universitare din Norvegia. Femeile reprezentau 62 % din studenţii înscrişi în colegii şi 56 %
din cei înscrişi în universităţi.6
Sistemul cuprinde toate programele educaţionale din universităţi şi din colegiile
universitare, iar la admitere, în mod normal, se cere încheierea studiilor liceale de trei ani. Cu
excepţia unor colegii universitare private, toate instituţiile de învăţământ superior sunt
administrate de stat7. De regulă, nu se percep taxe de şcolarizare pentru învăţământul superior
din Norvegia, însă se pot impune taxe pentru anumite programe de educaţie profesională şi
programe speciale şi de către unele instituţii particulare.
Pe lângă activităţile de predare, toate instituţiile de învăţământ superior, în special
universităţile, au o responsabilitate specială în dirijarea cercetării pure şi în formarea
cercetătorului, prin intermediul programelor de studii post universitare şi doctorale.

6
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Norvegia
7
www.studyinnorway.no – Norwegian higher education system

7
 Cele şase universităţi din Norvegia sunt: Universitatea din Oslo (cea mai veche şi
cea mai mare), Universitatea din Bergen, Universitatea Norvegiană de Ştiinţe şi Tehnologie
(NTNU) din Trondheim, Universitatea din Tromsø, Universitatea din Stavanger şi
Universitatea Norvegiană de Mediu şi Ştiinţele Vieţii (UMB) din Ås. Cele şase colegii
universitare specializate sunt: Şcoala Norvegiană de Ştiinţe Economice şi Managementul
Afacerilor din Bergen, Academia Norvegiană de Muzică, Şcoala Norvegiană de Sport, Şcoala
Norvegiană de Medicină Veterinară, Şcoala Norvegiană de Teologie (MF) şi Şcoala de
Arhitectură şi Design din Oslo (toate stabilite la Oslo). Cele două colegii universitare de artă
sunt la Oslo şi la Bergen.8
Sistemul colegiilor universitare de stat a fost extins ca parte a descentralizării şi cu
intenţia de a facilita accesul la educaţia superioară. Cele 25 de colegii universitare oferă o serie
de programe de meserii, care nu se regăsesc în cadrul universităţilor. Aceste programe durează
în mod normal între doi şi patru ani. Multe colegii universitare oferă cursuri la nivel de master
şi doctorat. Nu este neobişnuit ca studenţii să combine cursuri oferite de universităţi şi colegii
universitare.
Norvegia este una din primele ţări din Europa care şi-a însuşit obiectivele stabilite
în cadrul Procesului de la Bologna referitoare la învăţământul superior 9. Mai mult, în 2003,
Norvegia a încheiat un program de reformă a calităţii în învăţământul superior care, printre
altele, dorea îmbunătăţirea mobilităţii studenţilor şi cooperarea internaţională în domeniul
educaţiei. Datorită introducerii noului sistem al titlurilor academice, studenţilor care urmează
o parte din sau totalitatea studiilor în Norvegia li se recunosc mai uşor calificările obţinute în
alte ţări.

Bibliografie
1. en.wikipedia.org – Norwegian Ministry of Education and Research
2. Ministerul Educaţiei şi Cercetării în Norvegia

8
en.wikipedia.org - Norwegian Ministry of Education and Research

9
Idem 5

8
3. www.fit-for-europe.info – despre Ministerul Educaţiei şi Cercetării în Norvegia
4. www2.norvegia.ro – site oficial al Ambasadei Regale a Norvegiei în România
5. www.regjeringen.no – site oficial al Ministerului Educaţiei şi Cercetării în Norvegia –
primary and lower secondary education
6. www.regjeringen.no – site official al Ministerului Educaţiei şi Cercetării în Norvegia –
Uper Secondary education and Training
7. www.studyinnorrway.no – Education system
8. www.studyinnorway.no – Norwegian higher education system