Recenzie cărții – FUNDAMENTELE 

PEDAGOGIEI
 

Autor carte: Sorin Cristea 

Anul apariţiei: 2010

Domeniul: Ştiinţele Educaţiei

Categoria carţii: Pedagogie 

Lucrarea Fundamentele pedagogiei  elaborate de Sorin Cristea reprezintă un demers de

consolidare şi fundamentare, necesar pentru ca pedagogia să evolueze coerent şi armonios.
Totodată, lucrarea constituie o provocare epistemologică, dar şi o miză etică mai mult ca orcând
necesară într-o epocă în care este pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa ştiinţelor educaţiei.

Lucrarea Fundamentele pedagogiei  are marele merit de a pune alături de rigoarea ştiinţifică şi
viziunea comprehesivă asupra fenomenului demersul îndrăzneţ în tratarea aspectelor pe care le
studiază.

Autorul se adresează atât practicienilor, cât şi specialiştilor în ştiinţele educaţie, oferind fiecăruia
deopotrivă un instrument de analiză şi un construct consistent pentru reflecţia proprie, pentru
reconsolidarea şi decantarea informaţiilor.

Lucrarea Fundamentele pedagogiei acoperă o problematică de interes general şi special pentru

toţi cei implicaţi în activitatea de cercetare pedagogică şi/sau de formare iniţială şi continuă a
personalului didactic, de la toate nivelurile sistemului de învăţământ: profesori, studenţi, elevi,
cercetători în domeniul ştiiţelor educaţiei, manageri şcolari, factori de politică a educaţiei.

Lucrarea Fundamentele pedagogiei  este structurată pe trei părţi (I-III) care

abordează fundamentele pedagogiei ca teorie generală a educaţiei. Toate au ca obiect de studiu
specific educaţia definind şi analizând conceptele de bază ale domeniului.
Prima parte a cărţii se intitulează ,,Statutul ştiinţific al pedagogiei” şi este compusă din
capitolele 1-6 (Pedagogia-ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei; Perspective de
analiză a pedagogiei ca ştiinţă; Specificul pedagogiei ca ştiinţă socioumană; Evoluţia
pedagogiei-de la pedagogie la ştiinţele educaţiei; Pedagogia postmodernă şi Curriculum-
paradigmă a pedagogiei postmoderne). Capitolul 1 are ca scop demonstrarea epistemologică şi
socială a faptului că pedagogia reprezintă ştiinţa socioumană specializată în studiul educaţiei.
Obiectivele specifice rezultate vizează evidenţierea statutului epistemologic al pedagogiei şi
prezentarea unor definiţii ale pedagogiei preluate îndeosebi din tratate şi dicţionare de
specialitate. Capitolul 2 are ca obiective specifice evidenţierea criteriilor de analiză a pedagogiei
şi a educaţiei (în calitate de obiect de cercetare propriu pedagogiei) legitimate epistemologic
dintr-o dublă perspectivă, istorică şi logistică. Demersul întreprins conduce la identificarea
principalelor paradigme şi axiome ale pedagogiei/educaţiei. Capitolul 3 are ca obiectiv să
evidenţieze specificul pedagogiei ca ştiinţă socioumană. El poate fi demonstrate prin îndeplinirea
următoarelor trei condiţii epistemologice: un obiect de studio specific; o metodologie de
cercetare ştiinţifică; o normativitate specifică. Capitolul 4 analizează consecinţele procesului
complex de trecere de la pedagogie la ştiinţele educaţiei, prin evidenţierea: premiselor istorice
ale evoluţiei pedagogiei; mizei clasificării ştiinţelor educaţiei pe baza unor criterii riguroase,
validate epistemic; metodelor de clasificare afirmate deja în literature de specialitate; necesităţii
avansării unui nou model de clasificare în consens cu cerinţele paradigmei curriculumului;
importanţei ştiinţelor fundamentale ale educaţiei, aflate la baza tuturor celorlalte ştiinţe ale
educaţiei, afirmate sau pe cale de afirmare la nivelul comunităţii pedagogice. Capitolul 5
analizează pedagogia postmodernă ca un nou model de abordare a educaţiei şi a instruirii,
raportat la: anumite repere istorice; educaţia postmodernă în context cultural; cunoaşterea în
pedagogie; modele ale educaţiei posmoderne. Capitolul 6 analizează curriculumul în calitate de
paradigmă a pedagogiei postmoderne. Este evidenţiată contribuţia curriculumului raţional şi a
curriculumului procesual la iniţierea şi aplicarea demersului specific pedagogiei posmoderne la
nivel de politică a educaţiei. Reconceptualizarea curriculumului în context social postmodern
este prezentată din perspective deconstrucţiei şi a reconstrucţiei reflectate şi la nivelul evoluţiei
ştiinţelor educaţiei posmoderne. În concluzie cele 6 capitole analizează statutul epistemologic al
pedagogiei ca ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei. Perspectiva istorică şi
axiomatică propusă evidenţiază valoarea paradigmei curriculumului în contextul pedagogiei
postmoderne care confirmă poziţia centrală a fundamentelor pedagogiei (în calitate de teorie
generală a educaţiei) în contextual ştiinţei educaţiei, clasificate şi analizate pe criterii
epistemologice riguroase.

Partea a doua a cărţii se intitulează ,,Concepte pedagogice fundamentale” şi este compusă din

capitolele 7-14 (Definirea şi analiza conceptului pedagogic de educaţie; Finalităţile educaţiei;
Conţinuturile generale ale educaţiei; ,,Noile educaţii”-conţinuturi particulare ale educaţiei;
Formele generale ale educaţiei; Contextul în care se realizează educaţia; Managementul
sistemului de învăţământ şi Schimbarea sistemului de învăţământ). Capitolul 7 defineşte şi
analizează: conceptual pedagogic de educaţie din perspective istorică şi axiomatică. Funcţiile,
caracteristicile şi structura educaţiei, evidenţiind importanţa funcţiei centrale cu carater obiectiv,
care vizează formarea-dezvoltarea personalităţii şi structura de funcţionare a activităţii de
educaţie – un model conceptual în perspectiva paradigmei curriculumului. Capitolul 8 defineşte
şi analizează conceptual pedagogic de finalitate a educaţiei, funcţiile şi structura finalităţilor,
clasificarea finalităţilor realizată prioritar în funcţie de sfera de referinţă a acestora, finalităţile
macrostructurale şi un model global şi deschis al finalităţilor ca fundament al proiectării
curriculare a educaţiei/instruirii, angajat la toate nivelurile sistemului şi ale procesului de
învăţământ. Capitolul 9 defineşte şi analizează conceptual pedagogic de conţinut general al
învăţământului pe baza următoarelor criterii epistemice: valoarea general-umană reflectată;
obiectivul general urmărit; obiectivele specivice realizabile în diferite forme de
educaţie/instruire; conţinuturile particulare; metodologia specifică; principiile care legitimează
eficienţa activităţii. Pe baza acestor criterii, definirea şi analiza conţinuturilor pedagogiei
generale , determinate de valori umane fundamentale, exprimate în termini de: educaţie morală;
educaţie intelectuală/ştiinţifică; educaţie aplicată/tehnologică; educaţie estetică şi educaţie fizică.
Pe baza conţinuturilor generale ale educaţiei, construirea unui model conceptual din perspective
paradigmei curriculumului. Capitolul 10 defineşte şi analizează ,,noile educaţii” în calitate de
conţinuturi particulare determinate de problematica lumii contemporane generată de evoluţiile
economiei, politicii, culturii comunităţii în societatea posmodernă. Relaţia dintre ,,noile educaţii”
şi conţinuturile generale ale educaţiei precum şi integrarea ,,noilor educaţii” în curriculumul
şcolar şi universitar. Capitolul 11 analizează problematica formelor generale ale educaţiei,
complementară cu cea a conţinuturilor generale ale educaţiei. Capitolul 12 delimitează la nivel
social şi defineşte drept concept pedagogic contextul educaţiei. O atenţie specială se acordă
conceptului pedagogic fundamental de sistem de învăţământ, definit şi analizat în sens larg, în
perspective evoluţiilor înregistrate în societatea postmodernă, în consens cu cerinţele paradigmei
curriculumului. Capitolul 13 continuă analiza sistemului de învăţământ din perspective structurii
sale de conducere, care evaluează calitativ prin adoptarea modelului managerial, afirmat în
societatea postmodernă. Capitolul 14 analizează modul în care are loc schimbarea la nivelul
sistemului de învăţământ. Se defineşte conceptul pedagogic de schimbare în educaţie, precum şi
reforma educaţiei-schimbare superioară la nivelul sistemului de învăţământ. În concluzie cele 8
capitole definesc şi analizează, din perspective paradigmei curriculumului, următoarele concepte
pedagogice fundamentale, aflate la baza demersului epistemic al tuturor ştiinţelor educaţiei:
educaţia, funcţiile educaţiei, structura educaţiei, finalităţile educaţiei, conţinuturile generale ale
educaţiei (cu deschidere spre ,,noile educaţii”), formele generale ale educaţiei, sistemul de
educaţie, sistemul de învăţământ, procesul de învăţământ, managementul educaţiei, formele
educaţiei.

Partea a treia a cărţii se intitulează ,,Direcţiile de evoluţie a educaţiei” şi este compusă din

capitolele 15-18 (Evoluţia educaţiei din perspective paradigmei curriculumului; Educaţia
permanentă; Autoeducaţia şi Valorificarea deplină a educabilităţii). Capitolul 15 evidenţiază
direcţia fundamentală de evoluţie a educaţiei în contextual afirmării depline a paradigmei
curriculumului în calitate de model exemplar de abordare a teoriei în pedagogia postmodernă.
Capitolul 16 analizează o direcţie principală de evoluţie a educaţiei postmoderne, care contribuie
la atingerea unui studio superior de dezvoltare a paradigmei curriculumului. Sunt evidenţiate
fundamentele educaţiei permanente precum şi avansarea unei strategii a educaţiei permanente,
construită la nivelul unui model prospective. Capitolul 17 analizează o a doua direcţie principală
de evoluţie a educaţiei postmoderne, dependentă de educaţia permanentă în contextual
paradigmei curriculumului.problemele puse în dezbatere vizează premisele autoeducaţiei,
elaborarea conceptului pedagogic de autoeducaţie şi avansarea unei metodologii de proiectare şi
realizare a autoeducaţiei. Capitolul 18 analizează cea de a treia direcţie de evoluţie a educaţiei
angajate din perspective paradigmei curriculumului, referitoare la valorificarea deplină a
educabilităţii. Problematica avută în vedere urmăreşte definirea conceptului pedagogic de
educabilitate şi a factorilor educabilităţii: ereditatea, mediul, educaţia.

În concluzie cele 4 capitole identifică şi analizează direcţiile principale de evaluare a educaţiei,

determinate pedagogic în contextual afirmării modelului cultural al societăţii postindustriale
informaţionale, bazate pe cunoaştere. Acest model confirmă inportanţa paradigmei
curriculumului, necesitatea valorificării sale la toate nivelurile sistemice şi ale procesului de
învăţământ.