Pedagogie II

Capornita Eduard

Recenzia unei lucrări din domeniul psihopedagogic

Autor carte: Sorin Cristea ;

Editura: Polirom; Anul apariţiei: 2010;

Prefaţată de: Ion-Ovidiu Pânişoară

Sorin Cristea este prof.univ.dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul

Universităţii Bucureşti, unde susţine cursuri de pedagogie generală, managementul clasei de
elevi şi inovaţie în învăţământ. A fost deputat în Parlamentul României, Comisia pentru
Învăţământ, secretar de stat în Departamentul „Învăţământul Preuniversitar” din cadrul
Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei şi director al Departamentului pentru Pregatirea
Personalului Didactic al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea
Bucuresti. De asemenea, coordonează colecţiile „Idei pedagogice contemporane” şi „Istoria
gândirii pedagogice” la Editura Didactică şi Pedagogică. Dintre volumele publicate,
amintim Fundamentele pedagogice ale reformei învăţământului (1994), Managementul
organizaţiei şcolare(1996; ediţia a II-a, 2003), Dicţionar de pedagogie (2000; ediţia a II-a,
2002), Studii de pedagogie generala (2004; ediţia a II-a, 2009), Teorii ale învăţari – modele
de instruire(2005), Curriculum pedagogic (vol. I, coord., 2006; ediţia a II-a, 2008).Lucrarea
Fundamentele pedagogiei  elaborate de Sorin Cristea reprezintă un demers de consolidare şi
fundamentare, necesar pentru ca pedagogia să evolueze coerent şi armonios. Totodată,
lucrarea constituie o provocare epistemologică, dar şi o miză etică mai mult ca orcând
necesară într-o epocă în care este pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa ştiinţelor
educaţiei.

Lucrarea Fundamentele pedagogiei  are marele merit de a pune alături de rigoarea ştiinţifică şi
viziunea comprehesivă asupra fenomenului demersul îndrăzneţ în tratarea aspectelor pe care
le studiază.

Autorul se adresează atât practicienilor, cât şi specialiştilor în ştiinţele educaţie, oferind

fiecăruia deopotrivă un instrument de analiză şi un construct consistent pentru reflecţia
proprie, pentru reconsolidarea şi decantarea informaţiilor.

Lucrarea Fundamentele pedagogiei acoperă o problematică de interes general şi special pentru

toţi cei implicaţi în activitatea de cercetare pedagogică şi/sau de formare iniţială şi continuă a
personalului didactic, de la toate nivelurile sistemului de învăţământ: profesori, studenţi, elevi,
cercetători în domeniul ştiiţelor educaţiei, manageri şcolari, factori de politică a educaţiei.

Lucrarea Fundamentele pedagogiei  este structurată pe trei părţi (I-III) care

abordează fundamentele pedagogiei ca teorie generală a educaţiei. Toate au ca obiect de
studiu specific educaţia definind şi analizând conceptele de bază ale domeniului.

Prima parte a cărţii se intitulează ,,Statutul ştiinţific al pedagogiei” şi este compusă din

capitolele 1-6 (Pedagogia-ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei; Perspective de
analiză a pedagogiei ca ştiinţă; Specificul pedagogiei ca ştiinţă socioumană; Evoluţia
pedagogiei-de la pedagogie la ştiinţele educaţiei; Pedagogia postmodernă şi Curriculum-
paradigmă a pedagogiei postmoderne). Capitolul 1 are ca scop demonstrarea epistemologică
şi socială a faptului că pedagogia reprezintă ştiinţa socioumană specializată în studiul
educaţiei. Obiectivele specifice rezultate vizează evidenţierea statutului epistemologic al
pedagogiei şi prezentarea unor definiţii ale pedagogiei preluate îndeosebi din tratate şi
dicţionare de specialitate. Capitolul 2 are ca obiective specifice evidenţierea criteriilor de
analiză a pedagogiei şi a educaţiei (în calitate de obiect de cercetare propriu pedagogiei)
legitimate epistemologic dintr-o dublă perspectivă, istorică şi logistică. Demersul întreprins
conduce la identificarea principalelor paradigme şi axiome ale pedagogiei/educaţiei. Capitolul
3 are ca obiectiv să evidenţieze specificul pedagogiei ca ştiinţă socioumană. El poate fi
demonstrate prin îndeplinirea următoarelor trei condiţii epistemologice: un obiect de studio
specific; o metodologie de cercetare ştiinţifică; o normativitate specifică. Capitolul 4
analizează consecinţele procesului complex de trecere de la pedagogie la ştiinţele educaţiei,
prin evidenţierea: premiselor istorice ale evoluţiei pedagogiei; mizei clasificării ştiinţelor
educaţiei pe baza unor criterii riguroase, validate epistemic; metodelor de clasificare afirmate
deja în literature de specialitate; necesităţii avansării unui nou model de clasificare în consens
cu cerinţele paradigmei curriculumului; importanţei ştiinţelor fundamentale ale educaţiei,
aflate la baza tuturor celorlalte ştiinţe ale educaţiei, afirmate sau pe cale de afirmare la nivelul
comunităţii pedagogice. Capitolul 5 analizează pedagogia postmodernă ca un nou model de
abordare a educaţiei şi a instruirii, raportat la: anumite repere istorice; educaţia postmodernă
în context cultural; cunoaşterea în pedagogie; modele ale educaţiei posmoderne. Capitolul 6
analizează curriculumul în calitate de paradigmă a pedagogiei postmoderne. Este evidenţiată
contribuţia curriculumului raţional şi a curriculumului procesual la iniţierea şi aplicarea
demersului specific pedagogiei posmoderne la nivel de politică a educaţiei.
Reconceptualizarea curriculumului în context social postmodern este prezentată din
perspective deconstrucţiei şi a reconstrucţiei reflectate şi la nivelul evoluţiei ştiinţelor
educaţiei posmoderne. În concluzie cele 6 capitole analizează statutul epistemologic al
pedagogiei ca ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei. Perspectiva istorică şi
axiomatică propusă evidenţiază valoarea paradigmei curriculumului în contextul pedagogiei
postmoderne care confirmă poziţia centrală a fundamentelor pedagogiei (în calitate de teorie
generală a educaţiei) în contextual ştiinţei educaţiei, clasificate şi analizate pe criterii
epistemologice riguroase.
Partea a doua a cărţii se intitulează ,,Concepte pedagogice fundamentale” şi este compusă din
capitolele 7-14 (Definirea şi analiza conceptului pedagogic de educaţie; Finalităţile
educaţiei; Conţinuturile generale ale educaţiei; ,,Noile educaţii”-conţinuturi particulare ale
educaţiei; Formele generale ale educaţiei; Contextul în care se realizează educaţia;
Managementul sistemului de învăţământ şi Schimbarea sistemului de învăţământ). Capitolul 7
defineşte şi analizează: conceptual pedagogic de educaţie din perspective istorică şi
axiomatică. Funcţiile, caracteristicile şi structura educaţiei, evidenţiind importanţa funcţiei
centrale cu carater obiectiv, care vizează formarea-dezvoltarea personalităţii şi structura de
funcţionare a activităţii de educaţie – un model conceptual în perspectiva paradigmei
curriculumului. Capitolul 8 defineşte şi analizează conceptual pedagogic de finalitate a
educaţiei, funcţiile şi structura finalităţilor, clasificarea finalităţilor realizată prioritar în
funcţie de sfera de referinţă a acestora, finalităţile macrostructurale şi un model global şi
deschis al finalităţilor ca fundament al proiectării curriculare a educaţiei/instruirii, angajat la
toate nivelurile sistemului şi ale procesului de învăţământ. Capitolul 9 defineşte şi analizează
conceptual pedagogic de conţinut general al învăţământului pe baza următoarelor criterii
epistemice: valoarea general-umană reflectată; obiectivul general urmărit; obiectivele
specivice realizabile în diferite forme de educaţie/instruire; conţinuturile particulare;
metodologia specifică; principiile care legitimează eficienţa activităţii. Pe baza acestor criterii,
definirea şi analiza conţinuturilor pedagogiei generale , determinate de valori umane
fundamentale, exprimate în termini de: educaţie morală; educaţie intelectuală/ştiinţifică;
educaţie aplicată/tehnologică; educaţie estetică şi educaţie fizică. Pe baza conţinuturilor
generale ale educaţiei, construirea unui model conceptual din perspective paradigmei
curriculumului. Capitolul 10 defineşte şi analizează ,,noile educaţii” în calitate de conţinuturi
particulare determinate de problematica lumii contemporane generată de evoluţiile economiei,
politicii, culturii comunităţii în societatea posmodernă. Relaţia dintre ,,noile educaţii” şi
conţinuturile generale ale educaţiei precum şi integrarea ,,noilor educaţii” în curriculumul
şcolar şi universitar. Capitolul 11 analizează problematica formelor generale ale educaţiei,
complementară cu cea a conţinuturilor generale ale educaţiei. Capitolul 12 delimitează la
nivel social şi defineşte drept concept pedagogic contextul educaţiei. O atenţie specială se
acordă conceptului pedagogic fundamental de sistem de învăţământ, definit şi analizat în sens
larg, în perspective evoluţiilor înregistrate în societatea postmodernă, în consens cu cerinţele
paradigmei curriculumului. Capitolul 13 continuă analiza sistemului de învăţământ din
perspective structurii sale de conducere, care evaluează calitativ prin adoptarea modelului
managerial, afirmat în societatea postmodernă. Capitolul 14 analizează modul în care are loc
schimbarea la nivelul sistemului de învăţământ. Se defineşte conceptul pedagogic de
schimbare în educaţie, precum şi reforma educaţiei-schimbare superioară la nivelul sistemului
de învăţământ. În concluzie cele 8 capitole definesc şi analizează, din perspective paradigmei
curriculumului, următoarele concepte pedagogice fundamentale, aflate la baza demersului
epistemic al tuturor ştiinţelor educaţiei: educaţia, funcţiile educaţiei, structura educaţiei,
finalităţile educaţiei, conţinuturile generale ale educaţiei (cu deschidere spre ,,noile educaţii”),
formele generale ale educaţiei, sistemul de educaţie, sistemul de învăţământ, procesul de
învăţământ, managementul educaţiei, formele educaţiei.
Partea a treia a cărţii se intitulează ,,Direcţiile de evoluţie a educaţiei” şi este compusă din
capitolele 15-18 (Evoluţia educaţiei din perspective paradigmei curriculumului; Educaţia
permanentă; Autoeducaţia şi Valorificarea deplină a educabilităţii). Capitolul 15 evidenţiază
direcţia fundamentală de evoluţie a educaţiei în contextual afirmării depline a paradigmei
curriculumului în calitate de model exemplar de abordare a teoriei în pedagogia postmodernă.
Capitolul 16 analizează o direcţie principală de evoluţie a educaţiei postmoderne, care
contribuie la atingerea unui studio superior de dezvoltare a paradigmei curriculumului. Sunt
evidenţiate fundamentele educaţiei permanente precum şi avansarea unei strategii a educaţiei
permanente, construită la nivelul unui model prospective. Capitolul 17 analizează o a doua
direcţie principală de evoluţie a educaţiei postmoderne, dependentă de educaţia permanentă în
contextual paradigmei curriculumului.problemele puse în dezbatere vizează premisele
autoeducaţiei, elaborarea conceptului pedagogic de autoeducaţie şi avansarea unei
metodologii de proiectare şi realizare a autoeducaţiei. Capitolul 18 analizează cea de a treia
direcţie de evoluţie a educaţiei angajate din perspective paradigmei curriculumului, referitoare
la valorificarea deplină a educabilităţii. Problematica avută în vedere urmăreşte definirea
conceptului pedagogic de educabilitate şi a factorilor educabilităţii: ereditatea, mediul,
educaţia. În concluzie cele 4 capitole identifică şi analizează direcţiile principale de evaluare a
educaţiei, determinate pedagogic în contextual afirmării modelului cultural al societăţii
postindustriale informaţionale, bazate pe cunoaştere. Acest model confirmă inportanţa
paradigmei curriculumului, necesitatea valorificării sale la toate nivelurile sistemice şi ale
procesului de învăţământ.