TEMA 6/72

,,Modalitati de introducere a curriculumului integrat in invatamantul

primar/obligatoriu,,

Termenul curriculum integrat sugerează, în primul rând, corelarea conţinuturilor, acest

demers necesită o abordare curriculară în care punctul de pornire îl reprezintă cel mai adesea
finalitatea/finalitățile urmarite, în funcție de care sunt alese toate celelalte componente ale
procesului instructiv – formativ.

În sens larg, curriculum reprezintă ansamblul proceselor educative și al experiențelor de

învățare prin care trece elevul pe durata școlarizării.

În sens restrâns, curriculum cuprinde ansamblul acelor documente școlare în care se

valorifică interdependențe dintre obiective, conținuturi, metodologie și strategiile de evaluare.

CARACTERISTICI ALE CURRICULUMULUI INTEGRAT:

 combinarea și punerea în relație a obiectelor de studiu;

 stabilirea de relații între concepte, fenomene și procese din domenii diferite;
 corelarea rezultatelor învățării cu situațiile din viața cotidiană;
 centrarea pe activități integrate, de tipul proiectelor;
 principiile organizatoare ale curriculumului sunt unitățile tematice, conceptele sau
problemele;
 flexibilitatea în gestionarea timpului școlar și în gruparea elevilor;
 maximizează utilizarea timpului de învățare.
Argumente pentru susținerea curriculumului integrat: acoperă rupturile între discipline;
construiește structuri mentale dinamice și capabile să sprijine deciziile cele mai bune; inițiază
rezolvarea de probleme.

CARACTERISTICI ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE:

- învăţarea devine un proiect personal al copilului, îndrumat, orientat, animat de către educator, ea devine
interesantă, stimulativă, semnificativă;
- la baza activităţii stă acţiunea practică, cu finalitate reală;

- activităţile integrate sunt în opoziţie cu instruirea verbalistă şi livrescă;

- accentul cade pe activitatea de grup şi nu pe cea cu întreaga grupă;

- le oferă copiilor posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţile lor sunt cele mai
evidente;

- cultivă cooperarea şi nu competiţia;

- copiii se deprind cu strategia cercetării; învaţă să creeze situaţii, să emită ipoteze asupra cauzelor şi
relaţiilor în curs de investigaţie, să estimeze rezultatele posibile, să mediteze asupra sarcinii date;

- cadrul didactic trebuie să renunţe la stilul de lucru fragmentat, în care activitățile se desfăşoară una după
alta, cu distincţii clare între ele, ca şi cum nu ar face parte din acelaşi proces şi să adopte o temă de interes
pentru elevi, care transcede graniţele diferitelor discipline, organizând cunoaşterea ca un tot unitar,
închegat;

- obiective ale mai multor discipline planificate în cursul săptămânii sunt atinse în cadrul unor scenarii/
activităţi zilnice care includ fragmente din disciplinele respective sub un singur generic. Unităţile de
învăţare ale disciplinelor se topesc în cadrul conturat de temele activităţilor integrate.

Cele mai productive strategii și metode de predare integrată, recunoscute ca

promovare ale unei învățări autentice și eficiente, sunt: învățarea prin dezbatere, învățarea
prin cercetare, învățarea prin rezolvarea de probleme, învățarea prin descoperire,
învățarea bazată pe proiect, învățarea bazată pe probleme, învățarea aventură/ de tip
expediționar.

Abordarea integrată este, aşadar, o împletire a conţinuturilor într-o formă atractivă,

flexibilă, mobilizatoare, care conduce activitatea copilului spre investigare, documentare,
cercetare și aplicare practică a celor învăţate. Întregul program se realizează prin joc, dar nu un
joc întâmplator, ci unul organizat, în care copilul are prilejul să exploreze medii diferite şi să
îndeplinească sarcini fie individual, fie în grupuri mici.
 Concluzii

Integrarea conţinuturilor şcolare este o necesitate şi un deziderat. Strategiile de predare/

învăţare integrată, precum şi nivelurile la care aceasta se realizează sunt condiţionate de o
multitudine de factori, de natură obiectivă, dar şi subiectivă. Ele au avantaje, dar şi dezavantaje.
În dorinţa noastră de a fi moderni însă, de a inova practica şcolară, trebuie prudenţă, întrucât
echilibrul între extreme (diferenţiere pe discipline sau integrare totală) se pare că este soluţia cea
mai eficientă. Se impune, însă, ca şi în plan teoretic să stăpânim conceptele, pentru a nu pretinde
că predăm interdisciplinar, când de fapt realizăm altceva.