Relația școală-familie-comunitate

în contextul instabilității legislative

în domeniul educational

Relația şcoală – familie – comunitate în contextual instabilității legislative, reprezintă o

problemă actuală importantă, reliefată de diferite documente de politică educaţională la nivel
naţional şi internaţional şi de cercetările în domeniul educaţiei. În România, conform Legii
educaţiei naţionale nr. 1/2011, părinţii sunt consideraţi parteneri principali şi beneficiari ai
procesului de învăţământ.1
Şcoala este una dintre instituţiile esenţiale ale societăţii ale cărei rezultate influenţează atât
evoluţia beneficiarilor ei direcţi, cât şi pe cea a comunităţilor, beneficiarii indirecţi. Pe fondul
schimbărilor pe care le traversează societatea românească, în încercarea de căutare şi cristalizare a
identităţii, şcoala are un rol primordial în refacerea identităţii sociale şi valorizarea potenţialului
uman, în concordanţă cu direcţiile europene prioritare de acţiune în domeniul educaţiei:
- identificarea factorilor implicaţi în domeniul educaţional şi stabilirea rolului şi a responsabilităţilor
fiecărui factor;
- susţinerea parteneriatelor cu toţi factorii sociali interesaţi de dezvoltarea educaţiei;
- stabilirea setului de valori care să orienteze evoluţia societăţii şi a educaţiei sale.
Școala este locul unde primim o educație și învățăm multe informații despre viață, societate
și lumea înconjuratoare. Pe langă toate acestea, școala poate fi locul unde învățați noi abilități și
unde vă faceți prieteni noi. Pe langă clădirea în sine, școala reprezintă profesori, învățători și colegi
cu care veți relaționa ani buni: ” Şcoala este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite
cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social.
Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o
ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie,
biserică etc.”2
Majoritatea timpului îl veți petrece la școală, asta însemnând de la 6-7 până la 18-19 ani. Există
șanse să fi făcut câțiva ani de grădiniță sau creșă înainte să intrați în școala primară. Școala nu se
termină la vârsta de 18-19 ani. Aveți opțiunea de a merge mai departe la facultate.
Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o
altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă. Cu
condiţia ca în familie să existe comunicare, respect şi iubire: ” Pe de o parte, familia este un factor

1
Dinu, Mihai “ Fundamentele comunicării interpersonale”, Ed. Bic All, 2004, Bucureşti, P.9;
2
Enea, Violeta, ” Intervenții psihologice în școală”, Ed. Polirom, București, 2010, p. 10;
de educaţie informală, pe de altă parte, aceasta are obligaţii şi drepturi care decurg din statutul de
elevi ai copiilor ei în sistemul formal de educaţie.”3
O comunitate este definită drept un grup de persoane care interacționează și trăiesc pe un
teritoriu comun. Cuvântul este utilizat adesea pentru a face referire la un grup organizat în jurul
unor valori comune și, totodată, este atribuit coeziunii sociale într-o locație geografică cunoscută, în
general în unități sociale mai mari decât o gospodărie. Cuvântul poate, de asemenea, să se raporteze
la comunitatea națională sau la cea globală: ” Comunitatea este definită în Dicţionarul Explicativ al
limbii române ca un grup de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune, totalitatea
locuitorilor unei localităţi, ai unei ţări, totalitatea celor care trăiesc în acelaşi loc şi au aceleaşi
obiceiuri, aceleaşi norme de viaţă etc.”4
Implicarea familiei în viaţa şcolii este condiţionată de gradul de interes al familiei faţă de
şcoală . Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala. Cu cât şcoala reprezintă
o valoare a familiei, cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii
care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini pro-şcoală adecvate, obţin performanţe
şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul de şcolarizare pe care doresc să-l
ajungă.
În ceea ce priveşte relaţia dintre școală și familie, cele mai frecvente forme de organizare a
acestei relaţii sunt :
- Şedinţele cu părinţii;
- Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi;
- Organizarea unor întâlniri cu părinţii;
- Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative;
- Voluntariat;
- Asociaţiile de părinţi.
Părinţii se pot implica şi în alegerea disciplinelor din curriculum la decizia şcolii. În art. 63
se prevede că: ”consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor,
părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculum la decizia şcolii. Programele
şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu,respectiv modulele de pregătire opţionale se
elaborează la nivelul unităţilor de învăţământ” şi prin consultarea structurii asociative a părinţilor.5
Dificultăţile în relaţia dintre reprezentanţii şcolii şi familii pot rezulta din ideile divergente
privind:
- Responsabilitatea statului şi a familiei privind educaţia copiilor;
- Libertatea de alegere a şcolii de către părinţi sau unicitatea învăţământului;
3
Balswick, Jack O.; Balswick, Judith K., ”Familia”, Ed. Casa Cărții, București, 2013, p. 50;
4
Bridges, Jerry, ”Adevărata comunitate”, Ed. Imago Dei, 2010, p. 90;
5
Monitorul Oficial al României (2011). Legea educaţiei naţionale. Anul 179 (XXIII), nr. 18, 10 ianuarie 2011;
- Impactul mediului familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului;
- Randamentul pedagogic şi datoria parentală;
- Participarea părinţilor la gestionarea şi procesul decizional în instituţia şcolară.

Modelul sferelor de influenţă suprapuse - Joyce Epstein

Modelul parteneriatului SFC, dezvoltat de Joyce Epstein (1995) pare a fi „cel mai
proeminent şi complet din literatură” (Poulou şi Matsagouras, 2007; Epstein şi Van Voorhis, 2010),
iar multe dintre studiile analizate se raportează la acest model. Teoria sferelor de influenţă
suprapuse afirmă că elevii învaţă mai mult atunci când părinţii, educatorii şi alte persoane din
comunitate împărtăşesc scopurile şi responsabilităţile pentru învăţarea elevilor şi lucrează împreună,
nu individual (Epstein, 1987, 2001). Ariile care se suprapun sunt familia, şcoala şi comunitatea. În
cadrul zonelor de “suprapunere” au fost identificate următoarele tipuri de implicare (Epstein şi Van
Voorhis, 2010): parentingul, comunicarea, voluntariatul, învăţarea acasă, luarea deciziilor şi
colaborarea cu comunitatea.6
Parteneriatul şcoală – familie - comunitate este văzut ca un tip de „relaţie prin intermediul
căreia personalul şcolii realizează un parteneriat cu familia şi alţi membri ai comunităţii pentru a-i
25 ajuta pe copii să aibă succes la şcoală”, premisă în cadrul modelelor Epstein şi Bryan (Moore-
Thomas şi Day-Vines, 2010).
În categoria grupurilor dezavantajate au fost incluse: populaţia din mediul rural – cu accent
pe provocările dezvoltării în perioada adolescenţei, care conduc la o creştere a comportamentelor de
risc, adesea exacerbate în mediul rural (Griffin şi Galassi, 2010);
A fi părinte în societatea modernă semnifică nu numai înţelegerea nevoilor copilului, dar şi
expectanţele pe care părinţii le au din partea societăţii, întrucât evoluţia şi sănătatea copiilor nu este
numai responsabilitatea părinţilor, ci şi a societăţii în ansamblu, care trebuie să-i protejeze
drepturile. De aceea părinţii trebuie văzuţi, din perspectivă socială, ca persoane 36 care au nevoie de
suport în situaţiile în care nu sunt capabili să aibă grijă de copiii lor.7
Se constată că în realitate implicarea părinţilor este mai mică decât ar fi de dorit. Profesorii
manifestă un amalgam de atitudini pozitive şi negative. În ce priveşte experienţa, se constată că
profesorii începători minimizează rolul implicării familiei. Din perspectiva diferenţelor dintre
profesori, pe cicluri de învăţământ se constată că cei din învăţământul primar implică mai mult
familia decât cei din învăţământul gimnazial şi liceal, de multe ori nefiind clar profesorilor cum
anume ar putea să implice familia.

6
Epstein J.L. and Associates (2009) School, Family, and Community Partnerships. Your Handbook for Action. Corwin
Press, a SAGE Company, p. 3;
7
Grusec, J. E. (2002). Parental Socialization and Children’s Acquisition of Values. In: Handbook of Parenting -
Practical Issues in Parenting. Volume 5. Lawrence Erlbaum Associates Publishers. London, 2002, p. 20;
 Odată cu schimbările ce se petrec în societatea românească apar exigenţele legate de
orientarea copiilor într-un univers informaţional dinamic, diversificat şi uneori contradictoriu şi
necesitatea racordării permanente a şcolii la realitate. Pornind de la aceste exigenţe, asumarea şi
practicarea efectivă a parteneriatului educaţional trebuie să se bazeze pe un consens axiologic al
tuturor categoriilor interesate în dezvoltarea educaţiei. Pentru a realiza un parteneriat construit pe
baza valorilor democratice trebuie să se opereze o schimbare de valori, atitudini şi comportamente
la nivelul tuturor factorilor sociali implicaţi.
Aceste schimbări fundamentale care condiţionează parteneriatul educaţional pot fi realizate
prin elaborarea şi derularea efectivă a unor proiecte educaţionale în regim de parteneriat. În mod
concret, realizarea parteneriatului începe prin constituirea unui grup partenerial, care include pe
lângă şcoală şi reprezentanţii diferitelor categorii şi instituţii ale comunităţii.8
Îndeplinirea cu succes a funcţiilor familiei implică respectarea unei cerinţe esenţiale şi
anume colaborarea permanentă şi nemijlocită cu şcoala, sprijinirea ei în îndeplinirea funcţiei
educative complexe, participarea părinţilor la activităţile şcolii. Colaborarea familiei cu şcoala este
o condţie importantă a unirii eforturilor în educarea copiilor. Comportarea elevilor în şcoală şi în
afara ei nu-i poate lăsa indiferenţi pe profesori şi pe părinţi. Problemele tratate de profesori cu
părinţii trebuie să reflecte necesităţile stringente ale vieţii, ale şcolii, ale instruirii şi educării
eficiente a elevilor, la soluţionarea cărora sunt angajate, deopotrivă, şcoala şi familia.

CONCLUZII:

8
Karila, K. & Alasuutari, M. (2012). Drawing Partnership on Paper: How do the Forms for Individual Educational
Plans Frame Parent – Teacher Relationship? International Journal about Parents in Education, 6 (1), 15-27.
 Părinţii au un rol esenţial în sprijinirea educaţiei copiilor prin colaborarea cu şcoala şi
comunitatea. Serviciile de consiliere şcolară pot sprijini crearea unor parteneriate eficiente şcoală –
familie - comunitate.
Parteneriatul şcoală – familie – comunitate (SFC) este abordat ca o relaţie prin
intermediul căreia personalul şcolii implică familia şi alţi membri ai comunităţii în vederea
susţinerii copiilor pentru a avea succes şcolar. Acesta presupune colaborarea între personalul şcolii
şi familii, membrii comunităţii, organizaţii, spre exemplu: companii, biserică, biblioteci, servicii
sociale, etc. pentru a implementa programe şi activităţi în beneficiul elevilor.
Şcoala, alături de alte instituţii care funcţionează în comunitate este direct influenţată de
nivelul de dezvoltare comunitară. Dezvoltarea comunitară urmăreşte astfel promovarea „binelui
comun” încurajează sentimentul de apartenenţă al individului la aceasta şi-l face responsabil de
dezvoltarea ei. Din această perspectivă, dezvoltarea comunitară poate fi definită ca un proces social
prin care indivizii dintr-o comunitate se adaptează tot mai bine la aspectele specifice ale unei lumi
în permanentă schimbare.
În esenţă, dezvoltarea comunitară vizează:
- crearea unei comunităţi puternice, active, unite, capabile să-şi identifice şi să-şi rezolve
problemele fără intervenţia unor factori din afara ei;
- cooperarea locuitorilor în rezolvarea unor probleme care le afectează existenţa;
- oamenii îşi asumă responsabilităţi pentru destinul comunităţii în care trăiesc, sunt mândri de
comunitatea lor;
- comunitatea este solidară cu membrii ei, mai ales cu cei aflaţi în dificultate;
- existenţa controlului comunitar.

BIBLIOGRAFIE:
Balswick, Jack O.; Balswick, Judith K., ”Familia”, Ed. Casa Cărții, București, 2013.
Bridges, Jerry, ”Adevărata comunitate”, Ed. Imago Dei, 2010.
Dinu, Mihai “ Fundamentele comunicării interpersonale”, Ed. Bic All, 2004, Bucureşti.
Enea, Violeta, ” Intervenții psihologice în școală”, Ed. Polirom, București, 2010.
Epstein J.L. and Associates (2009) School, Family, and Community Partnerships. Your Handbook
for Action. Corwin Press, a SAGE Company.
Grusec, J. E. (2002). Parental Socialization and Children’s Acquisition of Values. In: Handbook of
Parenting - Practical Issues in Parenting. Volume 5. Lawrence Erlbaum Associates Publishers.
London, 2002.
Karila, K. & Alasuutari, M. (2012). Drawing Partnership on Paper: How do the Forms for
Individual Educational Plans Frame Parent – Teacher Relationship? International Journal about
Parents in Education, 6 (1), 15-27.
Monitorul Oficial al României (2011). Legea educaţiei naţionale. Anul 179 (XXIII), nr. 18, 10
ianuarie 2011.