Sunteți pe pagina 1din 2

ROLUL FILOSOFIEI ÎN EDUCAȚIE

Studierea sistematica a gândirii filosofice a constituit punctul de plecare în conturarea


necesității, trebuinței de filosofie în educație şi publicarea unor lucrări de referinţă în
domeniu, simultan cu introducerea disciplinei respective ca obiect de studiu în învatamântul
universitar. Educația are nevoie de premise filosofice pentru a se exercita. Educaţia corectă
formează şi transformă totodată fiinţa umană.
De-a lungul timpului s-a afirmat faptul că rolul educației este acela de a face posibilă
ieşirea la suprafaţă a calităţilor intrinseci ale individului. Platon spunea că filosoful este
asemeni unei moaşe: moaşa ne ajută propriu-zis să venim pe lume, iar filosoful ne dă viaţă în
ziua când ne ajută să extragem ce avem înăuntrul nostru, să unim într-un singur fir vieţile, să
punem ordine în sentimentele noastre şi să ne conducem viaţa cu suficientă siguranţă;
Pedagogia adevărată este „aceea care trezeşte potenţialul de a învăţa: educă fără să deformeze,
informează fără să mintă, trezeşte sufletul şi forţele interioare prezente în toate fiinţele
umane.”
Filosofiei i se acordă un statut de busolă, de acel far, care are menirea şi tendinţă să ne
salveze, să ne arate calea, să ne dea o speranţă de salvare. Filosofia este o ştiinţă ce diferă de
celelalte disciplini. Filosofia iniţiază gândirea critică, creativă, iniţiază gândirea individuală,
astfel acordă posibilitatea creării criteriilor de apreciere a ideilor şi ideologiilor. Filosofia
întotdeauna era şi este legată de interesele şi problemele oamenilor. Ea este orientată spre
salvarea omului de la decădere, haos. Menirea ei este de a asigura existenţa omului ca fiinţă.
Filosoful are menirea să schimbe, transforme aceasta lume.
Educaţia este permanenta constituire a sinelui, filosofia permite perceperea sinelui,
mediului exterior a lumii la general în devenire şi permanenta sa schimbare. Filosofia crează
şi acordă posibilitatea omului de a deveni liber, prin judecata sa care impune îndoiala şi
căutarea adevărului. Acest principiu este străin celor care au intenţia să manipuleze sau să
creeze valori.
Prin urmare, filosofiei îi este rezervat un rol educativ, care perfectează omul în materia
conduitei şi a mentalităţii. Potenţialul educativ a disciplinei filosofice în universităţile
moderne, ar trebui să deschidă, pe de o parte, studenţilor esenţa metodologiei filosofice, a
cărei însuşire asigură integritatea gândirii viitorilor profesionişti cât şi îmbunătăţirea
competenţelor profesionale; capacitatea de a rezolva creativ probleme complexe, în practică,
şi să interpreteze, să determine alternative optime de acţiune în condiţiile de schimbare
constantă a proceselor sociale, politice, economice şi culturale; trebuie să vizeze dezvoltarea
unor trăsături de personalitate creatoare şi să aibă capacitatea de a acţiona şi de a lua decizii
autonom; de a reflecta multilateral.

Student:
GOȘA ICA
ANUL II, PIPP

S-ar putea să vă placă și