ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII ENTITĂŢILOR

ECONOMICE

Conţinutul informaţional şi aria de aplicare a contabilităţii

financiare

Societatea modernă şi realităţile economiei de piaţă, gradul ei de complexitate, ne

arată necesitatea dezvoltării corespunzătoare a informaţiei economice, din punct de vedere al
ariei, conţinutului şi operativităţii, pentru a putea furniza elementele cerute ca suport
decizional, şi totodată pentru a reflecta exact situaţia patrimonială, rezultatele activităţilor
economico-financiare.
Informaţia economică este valorificată în cadrul sistemului informaţional economic, în
care contabilitatea este componentă principală.
Importanţa elaborării raportărilor financiare în epoca contemporană, caracterizată prin
tendinţe de globalizare economică şi informaţională, este egală atât pentru cei care le
întocmesc, cât şi pentru utilizatorii informaţiilor financiare.
Contabilitatea produce Situaţii financiare care au impact asupra societăţii şi care
modifică comportamentul indivizilor, generând mutaţii sau schimbări sociale.
În condiţiile actuale ale economiei mondiale, contabilitatea se află sub presiunea
utilizatorilor informaţiei furnizate de ea. Această presiune a cerinţelor tot mai variate venite
din partea grupului de utilizatori, determină căutarea de soluţii general acceptate (standarde
sau norme contabile internaţionale), acceptarea nefiind însă similară impunerii.
La nivel internaţional se impune în continuare un proces de normalizare contabilă
pentru determinarea unui cadru de referinţă având drept scopuri fundamentale următoarele trei
aspecte:
 obţinerea, în special de către puterea publică, a unei
informări omogene, referitoare la întreprinderi;
 valorificarea informaţiilor contabile de către
utilizatorii externi surselor de provenienţă a informaţiilor, în special în ceea ce
priveşte comparabilitatea acestora în timp şi spaţiu;
 contribuţia la o alocare mai bună a resurselor
financiare disponibile, la nivelul fiecărei ţări componente a „reţelei globale”.
Sistemele contabile naţionale prezintă diferenţieri importante de la o ţară la alta şi
acest lucru nu se întâmplă datorită dorinţei de personalizare naţională în acest domeniu, ci
datorită unei serii de factori de influenţă care se manifestă diferit de la ţară la ţară (factori
economici, politici, culturali, sociali etc.) şi care fac ca necesităţile de informare a diverselor
categorii de utilizatori din aceste ţări să fie diferite.
Fiecare ţară are propriul set de reglementări contabile care guvernează raportările
financiare ale întreprinderilor ce operează pe teritoriul său. Acest lucru conduce la o
remarcabilă diversitate în ceea ce priveşte întocmirea Situaţiilor financiare de către firmele
din diverse ţări. Această diversitate se regăseşte în general în toate aspectele raportării
financiare, inclusiv în structura şi tipul Situaţiilor financiare, numărul elementelor prezentate
în Situaţiile financiare sau metodele utilizate pentru evaluarea elementelor cuprinse în
raportările financiare.
Factorii de influenţă ai sistemelor de raportare contabilă pot fi grupaţi pe trei categorii
principale:
- organele instituţionale ale statului, care influenţează modul de raportare financiară
prin intermediul sistemului politic, legal şi fiscal aplicat în diversele ţări ale lumii;
 - sistemul financiar, prin intermediul căruia întreprinderile îşi asigură desfăşurarea
activităţii şi îşi finanţează dezvoltarea acesteia;
- profesia contabilă, dat fiind că de cele mai multe ori definitivarea legislaţiei în
domeniu are la bază consilierea profesioniştilor contabili.
Cea mai notabilă influenţă asupra sistemului de contabilitate al diferitelor ţări îl au
factorii publici (organele instituţionale ale statului), incluzând aici sistemul politic, sistemul
legislativ şi sistemul fiscal. Intensitatea influenţei acestor factori se manifestă diferit în
diversele ţări ale globului: mai puternic în ţări precum Franţa, Germania sau Italia şi mai puţin
în Marea Britanie sau Olanda.
În ceea ce priveşte influenţa pe care o exercită profesia contabilă asupra contabilităţii
diferitelor ţări se pot identifica trei mari direcţii:
 organele legislative care stabilesc coordonatele de raportare financiară se consultă
de cele mai multe ori în elaborarea reglementarilor legale cu experţi în
contabilitate, care reprezintă în fapt profesia contabilă;
 reglementările legale nu pot acoperi întotdeauna toate aspectele raportărilor
financiare, ele fiind deseori completate de reguli adiţionale (standarde contabile)
care vin în completarea legii. Având în vedere caracterul acestor standarde, se
poate spune că profesia contabilă exercită o considerabilă influenţă asupra
procesului de elaborare a acestora;
 acolo unde nici standardele contabile nu prevăd un tratament exact şi precis,
profesioniştii contabili trebuie să uzeze de raţionamentul profesional în elaborarea
Situaţiilor financiare sau în auditarea acestora.
Pentru a asigura informaţiile care să satisfacă necesităţile comune ale majorităţii
utilizatorilor dar şi pentru a permite comparabilitatea indicatorilor de gestiune între diferite
întreprinderi, contabilitatea financiară este reglementată, adică se bazează pe norme unitare,
iar Situaţiile financiare pe care le produce fac obiectul normalizării, atât pe plan naţional cat
şi internaţional.
În contextul globalizării economice şi al internaţionalizării contabilităţii putem
constata o dezvoltare a sferei de cuprindere a utilizatorilor informaţiei contabile:
 utilizatorii interni sunt reprezentaţi în principal de managementul întreprinderilor. Ei
recurg la informaţiile contabile pentru fundamentarea deciziilor lor.
 utilizatorii externi sunt reprezentaţi de finanţatorii întreprinderii, de partenerii
comerciali ai acesteia, de partenerii sociali, puterea publică şi alţe persoane
interesate .
Fără îndoială că terţii sunt utilizatorii privilegiaţi ai informaţiilor din Situaţiile
financiare, informaţii care stau la baza analizelor externe. In acelaşi timp nu putem ignora, sub
nici o formă, rolul acestor informaţii pentru analize interne, astfel managerii sunt interesaţi de
poziţia financiară, rezultatele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii. Pentru a
asigura succesul şi supravieţuirea întreprinderii într-un mediu economic competitiv, managerii
se concentrează în special asupra profitabilităţii şi lichidităţii – indicatori ce se determină pe
baza datelor din Bilanţ. Celelalte informaţii financiare şi de gestiune suplimentare pe care la
obţin managerii sunt complementare şi asigură realizarea procesului de conducere.
În acest sens, România a făcut paşi hotărâţi pentru adoptarea unui limbaj contabil
inteligibil pe plan internaţional. Aşa cum este definită contabilitatea financiară prin legea
contabilităţii, şi cum sunt prezentate obiectivele Situaţiilor financiare, rezultă că ţara noastră
s-a aliniat cerinţelor impuse de către organismul internaţional de normalizare a contabilităţii
I.A.S.B., de a prezenta informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificarea
situaţiei financiare a întreprinderii, informaţii ce sunt utile unei sfere largi de utilizatori atunci
când aceştia iau decizii economice.
Consolidarea reformei contabile româneşti se produce odată cu armonizarea acesteia
cu Directivele Europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru întreprinderile
mari şi foarte mari (OMFP nr. 403/1999), şi respectiv armonizarea doar cu Directivele
Europene pentru entităţile mici şi mijlocii (OMFP nr.306/2002 şi OMF nr. 3055/2009).
Potrivit acestor reglementări, armonizarea se realizează astfel:
a. la nivel european, în cazul entităţilor mici şi mijlocii, la care armonizarea se
fundamentează pe Directivele CEE (a IV-a, a VII-a şi a VIII-a);
b. la nivel internaţional, cazul entităţilor mari şi foarte mari, la care armonizarea
se fundamentează pe IAS/IFRS.
Organizarea şi funcţionarea entităţilor economice în ţara noastră, în cadrul cărora se
organizează contabilitatea, sunt reglementate prin Legea nr. 151990 privind reorganizarea
unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, precum şi prin Legea
nr. 311990 privind societăţile comerciale, modificată şi completată ulterior.
În virtutea acestor legi, agenţii economici din ţara noastră se organizează ca regii
autonome sau ca societăţi comerciale.
- Regiile autonome se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei
naţionale industria armamentului, industria energetică, activităţi nucleare, exploatarea
minelor şi a gazelor naturale).
- Societăţile comerciale se înfiinţează în vederea efectuării de acte economice, fiind
persoane juridice
 cu capital de stat proprietar este statul),
 cu capital privat patrimoniul aparţine unei persoane sau unui grup de persoane)
şi
 cu capital mixt patrimoniul aparţine atât statului cât şi diferitelor persoane fizice
sau juridice).
Societăţile comerciale se pot prezenta în una din următoarele variante
 Societăţi în nume colectiv - ale căror obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul
social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor
 Societăţi în comandită simplă – obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul
social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi iar comanditarii
răspund până la concurenţa aportului lor
 Societăţi în comandită pe acţiuni – au capitalul social împărţit în acţiuni, obligaţiile
sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi răspunderea nelimitată şi solidară a
asociaţilor, iar comanditarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor ce le aparţin
 Societăţi pe acţiuni – obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social,
acţionarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor, pentru constituirea societăţii trebuie
să existe minim cinci acţionari, capitalul social minim este echivalentul a 25.000 euro;
 Societăţi cu răspundere limitată – capitalul social este împărţit în părţi sociale,
capitalul social minim adus de asociaţi este de 200 lei, iar obligaţiile sunt garantate cu
patrimoniul social.
Astfel, sistemul contabil românesc diferenţiază pe categorii de întreprinderi, în funcţie
de anumite criterii de mărime a acestora, Situaţiile financiare şi, implicit, reglementările
contabile ce se aplică (OMFP nr. 1752/2005), după cum urmează:
o Persoanele juridice care la data Bilanţului depăşesc limitele a doua dintre criteriile de
mărime ( total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri neta: 7.300.000 euro; număr
mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50) întocmesc Situaţii financiare
anuale care cuprind:
- Bilanţ;
- cont de profit si pierdere;
- situaţia modificărilor capitalului propriu;
 - situaţia fluxurilor de trezorerie;
- note explicative la Situaţiile financiare anuale.
oPersoanele juridice care la data Bilanţului nu depăşesc limitele a doua dintre criteriile
de mărime prevăzute la prima categorie, întocmesc Situaţii financiare anuale
simplificate care cuprind:
- Bilanţ prescurtat;
- cont de profit si pierdere;
- note explicative la Situaţiile financiare anuale simplificate.
Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia
fluxurilor de trezorerie.
Situaţiile financiare anuale, respectiv Situaţiile financiare anuale simplificate
constituie un tot unitar.

Sinteza cerinţelor de întocmire a Situaţiilor financiare de către entităţi :

SITUAŢII FINANCIARE
CONFORME CU DIRECTIVELE CEE SIMPLIFICATE
ŢINÂND CONT DE CRITERIILE DE
MĂRIME
Total active : 3.650.000 Euro Nu depăşesc limitele a două dintre
criteriile de mărime
Cifră de afaceri netă : 7.300.000 Euro
Nr. mediu de salariaţi : 50
 Bilanţ  Bilanţ prescurtat
 Cont de profit şi pierdere  Cont de profit şi pierdere
 Situaţia modificării capitalului propriu prescurtat
 Situaţia fluxurilor de numerar  Note explicative
 Notele explicative  Opţional: situaţia modificărilor
capitalului propriu şi/sau situaţia
fluxurilor de numerar
Raportul auditorului financiar Verificarea se face conform legii

O entitate care a întocmit Situaţii financiare anuale simplificate va întocmi Situaţiile

financiare anuale numai dacă, în două exerciţii financiare consecutive depăşeşte limitele a
două dintre cele trei criterii prezentate mai sus.