BOTNARENCO EUGENIA

GRUPA 104 ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

FACULTATEA FILOLOGIE ȘI ISTORIE
Tema nr 6
1.Identificați etapele de evoluţie a conţinuturilor generale ale
educaţiei şi elucidați factorii ce au influenţat schimbarea
conţinuturilor generale ale educaţiei.
2. Analizați conţinuturilor generale ale educaţiei.
3.Numiți dimensiunile educaţiei
4. Argumentați relația dintre dimensiunile educaţiei.
6. Clasificaţi metodele de învăţămînt în funcţie de natura
factorului sau sursei informaţionale.
7. Demonstrați cunoașterea tipologiei metodelor educaţiei.
Redați schematic tipologia metodelor, luînd drept sistem de
referinţă funcţiile specifice pe care metodele le deţin.
8.Completaţi propoziţia de mai jos cu 3-4 fraze: „În alegerea
unei metode, profesorul trebuie să ţină seama de următorii
factorii obiectivi...”
9. Identificaţi şi redaţi schematic tipologia strategiilor
educaționale în funcţie de forma de raţionament pe care
acestea se bazează şi îl solicită.
Rezolvare
1.Identificați etapele de evoluţie a conţinuturilor generale ale
educaţiei şi elucidați factorii ce au influenţat schimbarea
conţinuturilor generale ale educaţiei.
Etapele de evoluție a conținuturilor generale ale educației pot fi clasificate în funcție de criterii
diverse, cum ar fi:
Criteriul istoric:
Epoca antică: conținutul educației era centrat pe dezvoltarea culturii clasice, având ca scop
formarea unei elite intelectuale.
Evul Mediu: conținutul educației era centrat pe religie și teologie, având ca scop formarea unui om
credincios și moral.
Epoca Renașterii: conținutul educației a început să se extindă, incluzând discipline precum științele,
artele și limbile moderne.
Epoca Iluminismului: conținutul educației a fost orientat spre dezvoltarea rațiunii și a gândirii
critice.
Secolul al XIX-lea: conținutul educației a fost adaptat la nevoile societății industriale, incluzând
discipline precum științele naturale și tehnica.
Secolul al XX-lea: conținutul educației a continuat să se extindă și să se diversifice, incluzând
discipline precum educația civică, educația pentru mediu și educația pentru drepturile omului.
Criteriul social:
Educația pentru elite: conținutul educației era destinat unei minorități privilegiate, care avea acces
la educație.
Educația pentru mase: conținutul educației a devenit accesibil unei majorități din populație, ca
urmare a dezvoltării societății democratice.
Educația pentru incluziune: conținutul educației este adaptat la nevoile tuturor elevilor, indiferent de
originea lor socială, culturală sau economică.
Criteriul cultural:
Educația tradițională: conținutul educației era centrat pe valorile și tradițiile dominante ale
societății.
Educația modernă: conținutul educației este deschis la diversitatea culturală și la schimbările
sociale.
Factorii ce au influențat schimbarea conținuturilor generale ale educației sunt multipli și
interconectați. Aceștia includ:
Dezvoltarea societății: schimbările economice, politice și sociale au determinat adaptarea
conținuturilor educației la noile nevoi ale societății.
Avansurile științifice și tehnologice: dezvoltarea științei și tehnologiei a impus includerea unor noi
discipline în conținutul educației.
Diversitatea culturală: creșterea diversității culturale a societății a determinat o mai mare atenție
acordată educației interculturale.
Creșterea interesului pentru drepturile omului: drepturile omului au devenit o prioritate pentru
educație, ceea ce a dus la includerea unor noi discipline în conținutul educației, cum ar fi educația
pentru drepturile omului și educația pentru pace.
În concluzie, conținuturile generale ale educației au evoluat în timp, în funcție de schimbările din
societate, de progresul științific și tehnologic și de valorile promovate de societate. Această evoluție
este esențială pentru asigurarea unei educații relevante și eficiente pentru nevoile tuturor elevilor.

2. Analizați conţinuturilor generale ale educaţiei.

Conținuturile generale ale educației reprezintă ansamblul de cunoștințe, abilități și atitudini care
sunt considerate esențiale pentru dezvoltarea individului și pentru participarea acestuia la viața
socială. Aceste conținuturi sunt definite de obiectivele educației, care variază în funcție de societățile
și culturile diferite.
În general, conținuturile generale ale educației pot fi clasificate în următoarele categorii:
Cunoștințe: reprezintă informațiile și conceptele care sunt necesare pentru înțelegerea lumii
înconjurătoare. Aceste cunoștințe pot fi de natură factuală, conceptuală, procedurală sau
metacognitivă.
Abilități: reprezintă capacitatea de a efectua acțiuni sau sarcini specifice. Aceste abilități pot fi de
natură cognitive, afective sau psihomotorii.
Atitudini: reprezintă orientările valorice și emoționale ale individului. Aceste atitudini pot fi pozitive
sau negative, și pot influența comportamentul individului.
Conținuturile generale ale educației sunt importante pentru următoarele motive:
Ele asigură baza pentru dezvoltarea individului: cunoștințele, abilitățile și atitudinile dobândite în
educație sunt esențiale pentru dezvoltarea intelectuală, emoțională și socială a individului.
Ele permit individului să se adapteze la schimbările din societate: educația oferă individului
cunoștințele și abilitățile necesare pentru a se adapta la schimbările din societate, cum ar fi
schimbările economice, politice și sociale.
Ele permit individului să participe la viața socială: educația oferă individului cunoștințele și
abilitățile necesare pentru a participa la viața socială, cum ar fi pentru a vota, pentru a se angaja în
muncă și pentru a fi un cetățean responsabil.
În prezent, conținuturile generale ale educației sunt supuse unor schimbări semnificative, ca urmare
a următoarelor tendințe:
Globalizarea: educația trebuie să se adapteze la o lume globalizată, în care oamenii sunt din ce în ce
mai interconectați.
Transformațiile tehnologice: educația trebuie să se adapteze la transformările tehnologice, care au
un impact major asupra societății.
Diversitatea culturală: educația trebuie să fie sensibilă la diversitatea culturală a societății.
Aceste tendințe conduc la o extindere și o diversificare a conținuturilor generale ale educației.
Educația include acum o gamă mai largă de discipline și de teme, cum ar fi educația interculturală,
educația pentru drepturile omului, educația pentru mediu și educația pentru cetățenie.
Această evoluție este esențială pentru asigurarea unei educații relevante și eficiente pentru nevoile
tuturor elevilor. Educația trebuie să ofere elevilor cunoștințele, abilitățile și atitudinile necesare
pentru a se adapta la o lume în continuă schimbare.
3.Numiți dimensiunile educaţiei
Dimensiunile educației reprezintă aspectele esențiale ale educației, care sunt relevante pentru
înțelegerea acesteia și pentru dezvoltarea acesteia. Aceste dimensiuni pot fi clasificate în funcție de
criterii diverse, cum ar fi:
Criteriul obiectiv-subiectiv:
Dimensiunea obiectivă a educației: se referă la aspectele educației care sunt independente de
individul educat, cum ar fi conținutul educației, metodele de predare și evaluare, și contextul
educațional.
Dimensiunea subiectivă a educației: se referă la aspectele educației care sunt determinate de
individul educat, cum ar fi motivația, stilul de învățare, și experiențele educaționale.
Criteriul cognitiv-afectiv:
Dimensiunea cognitivă a educației: se referă la aspectele educației care vizează dezvoltarea
intelectului, cum ar fi cunoștințele, abilitățile și competențele intelectuale.
Dimensiunea afectivă a educației: se referă la aspectele educației care vizează dezvoltarea emoțiilor
și sentimentelor, cum ar fi atitudinile, valorile și convingerile.
Criteriul individual-social:
Dimensiunea individuală a educației: se referă la aspectele educației care vizează dezvoltarea
individului, cum ar fi dezvoltarea personală, profesională și socială.
Dimensiunea socială a educației: se referă la aspectele educației care vizează dezvoltarea societății,
cum ar fi dezvoltarea culturii și a democrației.
Iată câteva dintre cele mai importante dimensiuni ale educației:
**** Dimensiunea cognitivă: educația are ca scop dezvoltarea intelectului, prin dobândirea de
cunoștințe, abilități și competențe intelectuale.
**** Dimensiunea afectivă: educația are ca scop dezvoltarea emoțiilor și sentimentelor, prin
formarea de atitudini, valori și convingeri.
**** Dimensiunea socială: educația are ca scop dezvoltarea societății, prin formarea de cetățeni
responsabili și implicați.
**** Dimensiunea culturală: educația are ca scop transmiterea culturii, prin familiarizarea elevilor
cu valorile și tradițiile culturale.
**** Dimensiunea morală: educația are ca scop formarea de persoane morale, prin dezvoltarea
unor principii și valori morale.
Aceste dimensiuni sunt interconectate și interdependente. Educația care este eficientă trebuie să
abordeze toate aceste dimensiuni, pentru a asigura dezvoltarea integrală a individului.
4. Argumentați relația dintre dimensiunile educaţiei.
Dimensiunile educației sunt interconectate și interdependente.
** Această relație se poate argumenta pe baza următoarelor considerente:
Dimensiunile educației sunt complementare. Ele se completează reciproc, pentru a asigura
dezvoltarea integrală a individului. De exemplu, dimensiunea cognitivă a educației este necesară
pentru înțelegerea valorilor și convingerilor, care sunt esențiale pentru dimensiunea afectivă a
educației.
Dimensiunile educației sunt interdependente. Ele se influențează reciproc. De exemplu, dezvoltarea
emoțională și socială a individului poate afecta capacitatea acestuia de a învăța și de a se dezvolta
intelectual.
Dimensiunile educației sunt dinamice. Ele se schimbă și se adaptează în timp, în funcție de contextul
social și cultural. De exemplu, dimensiunea socială a educației a devenit mai importantă în prezent,
ca urmare a globalizării și a dezvoltării societății informaționale.
Iată câteva exemple concrete ale relației dintre dimensiunile educației:
Cunoștințele dobândite în dimensiunea cognitivă a educației pot fi folosite pentru a înțelege și a
aprecia valorile și convingerile care sunt transmise în dimensiunea culturală a educației.
Atitudinile pozitive față de învățare și față de ceilalți, care sunt dezvoltate în dimensiunea afectivă a
educației, pot contribui la succesul în dimensiunea cognitivă a educației.
Competențele sociale și civice, care sunt dezvoltate în dimensiunea socială a educației, pot fi folosite
pentru a contribui la dezvoltarea societății.
În concluzie, relația dintre dimensiunile educației este esențială pentru asigurarea unei educații
eficiente și relevante pentru nevoile individului și ale societății.

6. Clasificaţi metodele de învăţămînt în funcţie de natura

factorului sau sursei informaţionale.

În funcție de natura factorului sau sursei informaționale, metodele de învățământ pot fi clasificate
în două mari categorii:
Metode expozitive: în cadrul acestor metode, informația este transmisă elevilor de către profesor,
care este principala sursă de informație. Exemple de metode expozitive sunt: prelegerea, explicația,
demonstrația, lectura explicativă, etc.
Metode activ-participative: în cadrul acestor metode, elevii sunt implicați activ în procesul de
învățare, fiind stimulați să gândească și să acționeze independent. Exemple de metode activ-
participative sunt: învățarea prin descoperire, învățarea prin cooperare, jocul didactic, etc.
Metode expozitive
Metode expozitive sunt metode de învățământ în cadrul cărora informația este transmisă elevilor de
către profesor, care este principala sursă de informație. Aceste metode sunt eficiente pentru
transmiterea de informații și concepte noi, dar pot fi mai puțin eficiente pentru dezvoltarea
abilităților de gândire critică și de rezolvare de probleme ale elevilor.
Exemple de metode expozitive:
Prelegerea: este o metodă de învățământ în cadrul căreia profesorul transmite elevilor o cantitate
mare de informații, într-un mod sistematic și logic.
Explicația: este o metodă de învățământ în cadrul căreia profesorul oferă explicații sau lămuriri cu
privire la o anumită temă.
Demonstrația: este o metodă de învățământ în cadrul căreia profesorul arată elevilor cum se
efectuează o anumită operație sau activitate.
Lectura explicativă: este o metodă de învățământ în cadrul căreia profesorul citește elevilor un text
și oferă explicații cu privire la conținutul acestuia.
Metode activ-participative
Metode activ-participative sunt metode de învățământ în cadrul cărora elevii sunt implicați activ în
procesul de învățare, fiind stimulați să gândească și să acționeze independent. Aceste metode sunt
eficiente pentru dezvoltarea abilităților de gândire critică și de rezolvare de probleme ale elevilor,
dar pot fi mai puțin eficiente pentru transmiterea de informații și concepte noi.
Exemple de metode activ-participative:
Învățarea prin descoperire: este o metodă de învățământ în cadrul căreia elevii sunt ghidați de
profesor să descopere singuri o anumită informație sau concept.
Învățarea prin cooperare: este o metodă de învățământ în cadrul căreia elevii lucrează împreună
pentru a atinge un anumit obiectiv comun.
Jocul didactic: este o metodă de învățământ în cadrul căreia elevii învață prin intermediul unui joc.
Ambele categorii de metode de învățământ au avantaje și dezavantaje. Metodele expozitive sunt
eficiente pentru transmiterea de informații și concepte noi, dar pot fi mai puțin eficiente pentru
dezvoltarea abilităților de gândire critică și de rezolvare de probleme ale elevilor. Metodele activ-
participative sunt eficiente pentru dezvoltarea abilităților de gândire critică și de rezolvare de
probleme ale elevilor, dar pot fi mai puțin eficiente pentru transmiterea de informații și concepte noi.
O combinație echilibrată a celor două categorii de metode de învățământ poate asigura o învățare
eficientă și relevantă pentru nevoile elevilor.

7. Demonstrați cunoașterea tipologiei metodelor educaţiei.

Redați schematic tipologia metodelor, luînd drept sistem de
referinţă funcţiile specifice pe care metodele le deţin.
Tipologia metodelor educației în funcție de funcțiile specifice pe care le dețin
În funcție de funcțiile specifice pe care le îndeplinesc în procesul de învățământ, metodele educației
pot fi clasificate în următoarele categorii:
**Metode de transmitere și asimilare a cunoștințelor: aceste metode au ca scop transmiterea de
informații și concepte noi elevilor și asigurarea înțelegerii și memorării acestora. Exemple de metode
de transmitere și asimilare a cunoștințelor sunt: prelegerea, explicația, demonstrația, lectura
explicativă, lucrul cu manualul, etc.
**Metode de formare a abilităților: aceste metode au ca scop dezvoltarea abilităților practice,
intelectuale și socio-afective ale elevilor. Exemple de metode de formare a abilităților sunt:
exercițiul, problematizarea, învățarea prin descoperire, învățarea prin cooperare, jocul didactic, etc.
**Metode de evaluare a rezultatelor învățării: aceste metode au ca scop măsurarea și aprecierea
nivelului de cunoștințe, deprinderi și abilități dobândite de elevi. Exemple de metode de evaluare a
rezultatelor învățării sunt: testele, probele practice, portofoliul, autoevaluarea, etc.
Schematizarea tipologiei metodelor educației în funcție de funcțiile specifice pe care le dețin
Funcțiile specifice

Metode de transmitere și asimilare a Metode de formare a Metode de evaluare a rezultatelor

cunoștințelor abilităților învățării
Prelegerea Exercițiul Testele
Explicația Problematizarea Probele practice
Demonstrația Învățarea prin descoperire Portofoliul
Lectura explicativă Învățarea prin cooperare Autoevaluarea
8.Completaţi propoziţia de mai jos cu 3-4 fraze: „În alegerea
unei metode, profesorul trebuie să ţină seama de următorii
factorii obiectivi...”

În alegerea unei metode, profesorul trebuie să ţină seama de următorii factori obiectivi:

Conţinutul disciplinei: natura şi complexitatea conţinutului disciplinei determină, într-o

măsură importantă, alegerea metodelor de învăţământ. De exemplu, pentru a transmite o
cantitate mare de informaţii într-un timp scurt, profesorul poate opta pentru o metodă
expozitivă, cum ar fi prelegerea.

Obiectivele educaţionale: metodele de învăţământ trebuie să fie alese în funcţie de

obiectivele educaţionale pe care le urmărim. De exemplu, dacă dorim să dezvoltăm
abilităţile de gândire critică ale elevilor, putem opta pentru o metodă activ-participativă,
cum ar fi problematizarea.

Caracteristicile elevilor: vârsta, nivelul de dezvoltare, stilul de învăţare, interesele şi

motivaţia elevilor sunt factori care trebuie luaţi în considerare în alegerea metodelor de
învăţământ. De exemplu, pentru a capta atenţia elevilor mai mici, profesorul poate opta
pentru o metodă interactivă, cum ar fi jocul didactic.

Resursele materiale şi umane disponibile: resursele materiale şi umane disponibile în

unitatea de învăţământ pot influenţa alegerea metodelor de învăţământ. De exemplu, dacă în
unitatea de învăţământ nu există echipamente sau materiale specifice, profesorul poate opta
pentru o metodă care nu necesită astfel de resurse.

Acestea sunt doar câteva dintre factorii obiectivi pe care profesorul trebuie să îi ia în
considerare atunci când alege o metodă de învăţământ. Alegerea unei metode adecvate este
esenţială pentru a asigura o învăţare eficientă și relevantă pentru nevoile elevilor.

9. Identificaţi şi redaţi schematic tipologia strategiilor

educaționale în funcţie de forma de raţionament pe care
acestea se bazează şi îl solicită.
Tipologia strategiilor educaționale în funcție de forma de raționament pe care acestea se bazează și
îl solicită
În funcție de forma de raționament pe care se bazează și îl solicită, strategiile educaționale pot fi
clasificate în următoarele categorii:
Strategii de raționament deductiv: aceste strategii pornesc de la un principiu general și aplică acest
principiu pentru a ajunge la concluzii specifice. Exemple de strategii de raționament deductiv sunt:
Demonstrația: profesorul demonstrează o anumită operație sau regulă, iar elevii o reproduc.
Explicația: profesorul oferă explicații sau lămuriri cu privire la o anumită temă.
Exercițiul: elevii efectuează o serie de exerciții pentru a consolida o anumită cunoștință sau abilitate.
Strategii de raționament inductiv: aceste strategii pornesc de la o serie de observații specifice și
ajung la o concluzie generală. Exemple de strategii de raționament inductiv sunt:
Problematizarea: profesorul pune elevilor o serie de întrebări care îi stimulează să gândească critic
și să ajungă la propriile concluzii.
Învățarea prin descoperire: elevii sunt ghidați de profesor să descopere singuri o anumită informație
sau concept.
Jocul didactic: elevii învață prin intermediul unui joc care implică rezolvarea de probleme sau
luarea de decizii.
Strategii de raționament analogic: aceste strategii se bazează pe analogia dintre două obiecte,
fenomene sau situații. Exemple de strategii de raționament analogic sunt:
Metoda analogiei: profesorul face analogii între conceptele noi pe care le predau și concepte
cunoscute de elevi.
Metoda studiului de caz: elevii analizează un caz concret și trag concluzii generale.
Metoda proiectului: elevii lucrează la un proiect care implică rezolvarea unei probleme sau
realizarea unui produs.
Schematizarea tipologiei strategiilor educaționale în funcție de forma de raționament pe care acestea
se bazează și îl solicită
Forma de raționament

Raționamentul
deductiv Raționamentul inductiv Raționamentul analogic
Demonstrația, explicația, Problematizarea, învățarea prin descoperire,
Strategii exercițiul jocul didactic