1.

Definiție zonalitate geografică

Zonalitatea geografică reprezintă o formă de organizare spațială a geosistemelor, care se

manifestă prin distribuția etajată a acestora în funcție de latitudine.

2. Legi funcționale în geosistem

Legile funcționale în geosistem sunt acele legi care determină interdependența și

interacțiunea dintre componentele geosistemului.

Esența geografică a manifestării legilor funcționale în geosistem

Legile funcționale în geosistem se manifestă prin următoarele:

 Legea uniformității mediului: Mediul geosistemului este un sistem complex, format din
elemente interdependente și interconectate.
 Legea echilibrului: Geosistemul este un sistem în echilibru, care se autoreglează în funcție de
schimbările care au loc în componentele sale.
 Legea transformării: Geosistemul este un sistem dinamic, care se transformă în timp.

3. Asemănări și deosebiri în manifestarea zonalității latitudinale și a etajării altitudinale

în sistemele montane

Asemănări

 Ambele forme de zonalitate sunt determinate de factorii climatici, în special de temperatură și

precipitații.
 Ambele forme de zonalitate se manifestă prin distribuția etajată a componentelor
geosistemului.

Deosebiri

 Zonalitatea latitudinală se manifestă pe scară largă, pe întreaga suprafață a Pământului, în

funcție de latitudinea geografică.
 Etajarea altitudinală se manifestă pe scară mai restrânsă, în sistemele montane, în funcție de
altitudine.

4. Aspecte de etajare altitudinală într-un component al geosistemului, selectat la alegere

Etajarea altitudinală a vegetației

Etajarea altitudinală a vegetației este una dintre cele mai evidente manifestări ale etajării
altitudinale în geosisteme.
 În funcție de altitudine, în sistemele montane se disting următoarele etaje de vegetație:

 Etajul pădurilor de foioase: se extinde până la o altitudine de aproximativ 1.500 – 2.000 de

metri. În acest etaj predomină pădurile de fag, stejar, carpen, frasin, tei, etc.
 Etajul pădurilor de conifere: se extinde până la o altitudine de aproximativ 2.000 – 2.500 de
metri. În acest etaj predomină pădurile de molid, brad, pin, etc.
 Etajul ierburilor alpine: se extinde până la o altitudine de aproximativ 3.000 – 3.500 de metri.
În acest etaj predomină ierburile, tufișurile și plantele alpine.
 Etajul pietrelor: se extinde până la vârfurile munților. În acest etaj nu există vegetație.

Etajarea altitudinală a vegetației este determinată de factorii climatici, în special de

temperatură și precipitații.

La altitudini mai mari, temperatura scade, iar precipitațiile cresc. Acest lucru determină o
schimbare a compoziției florei, cu predominanța speciilor adaptate la condițiile climatice mai
severe.

Etajarea altitudinală a vegetației are o importanță deosebită pentru biodiversitate. Ea

contribuie la conservarea unei game largi de specii de plante, care se adaptează la condițiile
climatice din diferitele etaje.

Alte exemple de etajare altitudinală în geosisteme

Etajarea altitudinală se poate manifesta și la nivelul altor componente ale geosistemului, cum
ar fi:

 Fauna: la altitudini mai mari, fauna este mai săracă, cu predominanța speciilor adaptate la
condițiile climatice mai severe.
 Solurile: la altitudini mai mari, solurile sunt mai sărace în substanțe nutritive, cu
predominanța solurilor podzolice și a solurilor alpine.
 Apele: la altitudini mai mari, apele sunt mai reci și mai sărace în oxigen, cu predominanța
apei subterane.

Etajarea altitudinală este un fenomen complex, care prezintă o importanță deosebită pentru
înțelegerea funcționării geosistemelor.