Vegetatia naturala si rolul acesteia in sistemul fizico-geografic

Vegetatia alaturi de fauna, reprezinta componentul biotic al sistmului fizico-geografic

romanesc. Vvegetatia este compusa din specii de plante care constituie flora. In cadrul florei,
se disting organisme vegetale inferioare, precum bacterii si actinomicete(ciuperci), la care se
adauga alge, muschi verzi si licheni. Plantele superioare se grupeaza in doua mari categorii:
gimnosperme i angiosperme. La randul lor, angiospermele sunt separate in
monocodiledonate i dicotiledonate. Flora, reprezinta totalitatea speciilor dintr-un teritoriu
relativ restrans, conspectul florei fiind redat prin asociatiile floristice care redau speciile
caracteristice din acel teritoriu.

Vegetatia unui teritoriu, presupune flora dintr-un teritoriu mai vast in care se regasesc mai
multe asociatii floristice care pot sa constituie unul sau mai multe tipuri de vegetatie. Pentru
teritoriul Romaniei, principalele tipuri de vegetatie sunt urmatoarele:

Vegetatia de pajisti naturale este constituita din plante ierboase, care pot fi din categoria
mono- sau dicotiledonatele. Mono....fac parte din categoria Poaceelor (graminee). Vegetaia
de pajisti se instaleaza in conditii specifice de clima pentru teritoriul romanesc, fiind
caracteristice unitatilor de campie si dealuri putin intalte, cu un climat cald si relativ sarac in
precipitatii, unde formeaza vegetatia de stepa i silvo-stepa. A doua categorie de pajisti
naturale este caracteristica doar muntilor inalti, cu un climat rece si umed, unde formeaza
pajistile alpine(stepa rece alpina).

Vegetatia de tufarisuri constituita din specii arbustive, au tulpini lemnoase si talie mai inalta
cu inaltimi de la 2 pana la 4 m. vegetatia de tufarisuri se intaleaza in Romania in doua situatii
pedoclimatice diferite. Vegetatia de tufarisuri xerotermofile, in jumatatea sudica a tarii,
cuprecadere in extremitatile sud-estice si sud-vestice, cu climat mai cald si precipitatii reduse.
A doua categorie, tufarisurile subalpine, caracteristice doar muntilor inalti, cu un climat rece
si cu precipitatii bogate.

Vegetatia de padure vegetatia forestiera constituita din specii arborescente de talie mare,
atingand inaltimi de ordinul metrilor sau a zecilor. Vegetatia este constituita din specii de
gimnosperme si angiosperme, formand de regula etajje de vegetatia in altitudine.

Plantele superioare, sunt clasificate din pct de vedere floristic in specii, iar speciile se
grupeaza in genuri, genurile in familii, iar familiile in clase mari de vvegetatie. In Romania,
sunt inventariate circa 3350 de specii superioare de plante. Din punct de vedere al originii
speciilor floristice, pentru Romania domina accentuat speciile europene si euro-asiactice cu
29% din nr total de specii, la care se adauga specii nordice si alpine 14% , specii sudice si
sud-est-europene 18%, specii continentale si pontice 21%, specii meditaraneene 6%, specii
atlantice 3%, specii endemice 4% , adventive 2% si cosmopolite. Majoritatea speciilor de
plante superioare sunt bine raspundite in teritoriu, insa in unele cazuri, unele specii s au
pastrat din alte perioade geologice, asa cum este cazul cu Nufarul termal, sau cu unele specii
relicte glaciare pastrate din Pleistocen argintica. In unele situatii, anumite plante se regasesc
doar in conditii particulare de roca sau de relief, constituind endemisme carpatice,
subcarpatice, campie- sau sunt prezente intr-un singur loc din tara. In alte cazuri datorita
interventiei antropice sau modificarilor climatice, speciile sunt rare sau pe cale de disparitie.
Vegetatia Romaniei, este diversificata sub aspect floristic, grupata in 3 mari tipuri de
vegetatie, care insa, se organizeaza diferit in teritoriu, raspunzand, pe de-o parte zonalitatii
latitudinale si longitudinale, iar pe de alta parte, raspunzand zonalitatii altitudinale. Vegetatia
naturala a fost profund modificata prin interventie antropica, mai ales in treapta joasa de
campie si in cea intermediara, facand loc vegetatiei cultivate, dar si cu aparitia unor specii
care insotesc vegetatia cultivata, asa cum este cazul cu vegetatia ruderala.

Raspandirea vegetatiei pe teritoriul Romaniei

Vegetatia este conditionata de o serie de factori zonali dar si de factori azonali. Vegetatia
raspunde legilor zonalitatii orizontale, care este o zonalitatea latitudinal, dar si o zonalitate
longitudinala.est-vest. A doua zonalitatea este cea altitudinala caracteristica unitatilor
deluroase si de podis, cat si unitatilor montane. Trecerea de la zonalitatea orizontala la cea
altitudinala se realizeaza aproximativ intre 300-400 m altitudine. Pentru situatii particulare
vegetatia poate sa fie influentata de factori particulari evidentiind astfel si vegetatia cu
caracter azonal, vegetatia higrofila, veg halofila, veg samofila-prezenta nisipurilor. In anumite
conditii se instaleaza si o vegetatie intrazonala-vegetatia de lunca.

Zonalitatea latitudinala este principala forma de manifestarea a vegetatiei Romaniei, fiind

conditionata de climat, la care se adauga si conditiile specifice de sol. Aceasta vegetatie,
impreuna cu solul formeaza asa numitul paralelism fito-pedo-climatic. Zonalitatea
longitudinala este caracteristica zonelor joase de relief ale tarii, manifestandu-se pana la
altitudinea de 300-400 m.est -400m, vest300m.

In cadrul acestei zonalitati se disting 3 mari zone de vegetatie, respectiv zona de stepa, zona
de silvostepa si zona padurilor nemorale.

Zona de stepa este caracteristica zonelor joase de relief, cu altitudini de pana la 200 de m ce
corespund unitatilor de campie si eventual unor unitati de podis, dar cu alt reduse. Stepa se
instaleaza in conditiile unui climat cald cu temp medii de peste 10gr C si cu precipitatii
reduse, sub 500mm/an--- in aceste condtii, stepa este prezenta in special in sud-estul si sudul
Romaniei, ocupand suprafete insemnate in Dobrogea Centrala si de Sud, in C. Baraganului, C
siretului Inferior, partea extrem sudica a Pod. Moldovei C. Inalta a Covurluiului, inaintand
pe valea Prutului pana in Depres. Elanului. In sudul tarii, stepa se extinde sub forma unei
fasiii, din C. Burnazului, C. Romanai,, pana in sudul C. Olteniei. In partea de vest a tarii
ocupa o suprafata relativ redusa in extremitatea de vest a C. Timisului, in zona Nicolau Mare.

Stepa se asociaza frecvent cu soluri din clasa cernisoluri, respectiv soluri de tip castanoziom
si cernoziom.

Vegetatia de stepa este reprezentata prin specii ierboase ce formeaza pajisti caracteristice
stepei. Astfel, genul cel mai cunoscut este stipa(colerie) cu speciile Stipa capilata, Stipa
lessingiana, Stipa ucrainica, Stipa pulgherima. Pe langa acest gen sunt prezente si alte
pooacee, Festuca valesiaca(paius), si din genul agropyron, Agropyron pectiriforum. Pe langa
pooacee sunt prezente si dicotiledonate din genul diverse, centaureea, artemisia, cicorium. In
functie de compozitia floristica, zona de stepa se imparte in doua subzone. Stepa cu pooacee,
numita si duriherbosa, ce apare in unitatile de relief cu precipitatii extrem de reduse (sub 400
mm) si stepa cu pooacee si dicotiledonate, numita si altiherbosa, in unitatile de relief ceva
mai intale si cu precipitatii usor mai ridicate, pana in 500 mm. Vegetatia naturala de stepa, a
fost intens transformata prin luarea in cultura a terenurilor beneficiind si de soluri fertile. Ea
se pastreaza doar pe suprafete extrem de restranse.

Zona de silostepa, este situata in proximitatea stepei in unitati de relief cu altitudini de pana la
250 m, ce corespund unitatilor de campie, la care se adauga unele dealuri si podisuri joase. In
partea de SV si V, cu precipitatii mai mari, silvostepa este situata la altitudini mai mici, de
pana la 150 de metri. Silvostepa este prezenta si se instaleaza intr-un climat cald cu
temperaturi medii de peste 9grC si cu precipitatii relativ reduse, in medie de sub 600mm/an.
Silvostepa se coreleaza cu soluri din aceasi clasa a cernisolurilor, dominante fiind
cernoziomurile(in special cele cambice si argice), la care se adauga si faeziomurile. Aceste
conditii sunt prezente in portiunile mai inalte din Dobrogea Centrala si de Nord, in partea de
vest a Baraganului, in partea centrala a Campiei Romane, pana in C. Olteniei. In partea de
vest a Romaniei, silvostepa este prezenta in C. Tisei, in special in C. Banota-Crisana, in
campiile de tranzitie si tabulare. In partea de est, silvostepa inainteaza in lungul vaii
Barladului, ocupand portiunile mai joase din Colinele Tutovei, Dealurile Falciului, iar in
valea Prutului, avanseaza prin depresiunea Husi, pana in C. Colinara a Jijiei, ajungand pana
in compartimentul ei nordic al C.C.J. silvostepa este constituita din pajisti asemanatoare celor
de stepa in care sunt prezente pooacee(in special din genul Festuca-paius, la care se adauga si
diverse dicotiledonate). Aceste pajisti alterneaza cu palcuri de padure in care speciile
dominante sunt cele de stejar mezo si xerofile, la care se adauga si alte specii de foioase. In
jumatatea de sud a tarii sunt prezente speciile xerotermofile de stejar, in timp ce in nord,
domina speciile mezofile. Silvostepa a fost intens transformata, terenurile fiind preluate
pentru culturi agricole. Palcurile de padure au fost intens defrisate, peisajul fiind unul usor
stepizat, asa cum se intampla cu spatii extinse din compartimentul sudic al C. Colinare a
Jijiei.

Zona padurilor nemorale este caracteristica unitatilor de relief cu alt de 300-400 ajunga pana
la 300-350 de metri alt in jumatatea de nord a Pod. Moldovei, si circa pana la 400 de metri in
partea centrala a DCAT. Practic, aceasta zona, se asociaza unor campii inalte, respectiv
piemontane, la care se adauga unitati deluroase si de podis cu altitudinile precizate anterior.
Aceasta zona corespunde unui climat relativ cald, cu temperaturi medii anuale de peste 8 gr.C
si cu precipitatii moderate ce pot atinge sau depasi usor 600-700 mm/an. Solurile
reprezentative apartin clasei cernisoluri, din care sunt prezente faeziomuri, in special argice si
greice, dar la care se adauga si soluri din clasa luvisoluri, indeosebi soluri de tip proluvosol.
Zona aceasta este caraceritica in special pentru partea cea mai inalta a Dobrogei de Nord, se
continua in sudul tarii prin partea central nordica a C. Romane, prin C. Vlasiei, prin nordul C.
Glavanu Burdea, C. Boianul, campiile piemontane, pana in partea de nord a C. Olteniei. In
partea de vest, zona asta cuprinde compartimentul C. Somesului, in timp ce in partea centrala
ocupa suprafete reprezentative in C. Transilvaniei, in Pod. Secaselor, in spatiile mai joase din
Pod. Tarnavelor. Zona este foarte bine reprezentata si in estul tarii in Pod. Barladului, la alt de
sub 400 m, in nordul extrem al campii colinare a jijiei, si partial in pod. Sucevei, in pod.
Falticenilor. Zona in cauza este constituita in exclusivitate din specii de arbori, constituind
paduri in care speciile dominante sunt cele de quercus, usor diferentiate, mezoxermofile in
sudul romaniei, si mezofile in jumatatea de nord a tarii. In componenta acestor paduri, intra si
alte specii de foioase, precum artarul si jugastrul, frasinul, ulmul, teiul si ciiresul salbatic,
formand frecvent amestecuri ce corespund asa numitelor paduri de sleau.

..................Cu o larga dezvoltare altitudinala, fiind caracteristica intre 300-400 m ca limita

inferioara, si altitudinea maxima a unor unitati de relief. Zonalitatea altitudinala este prezenta
in unitatile de podis mai inalte, in unitatile deluroase si in aria montana. In cadrul acestei
zonalitati se disting o serie de zone si subzone de vegetatie care sunt denumite frecvent si
etaje de vegetatie, in cadrul acestei zonalitati putem distinge:

Zona (etajul) padurilor de foioase(paduri nemorale) - aceasta zona incepe de la 300-400 m

altitudine si continua pana la 1000E-1200V m altitudine. In cadrul acestei zone se disting
doua mari etaje: etajul padurilor de quercus...de la 300-400 m la 600 m, exceptional 700 m.
aceste paduri caracterizeaza unitatile deluroase si podis ale tarii, fiind formate indeosebi fiind
formate din specii de stejar obisnuit si din gorun. Al doilea etaj etajul padurilor de fag, de la
600-700 m pana la 1000-1200 m altitudine. Aceste etaj este caracteristic doar unitatilor mai
inalte de podis sau a celor deluroase, si treptei montane inferioare. De regula, climatul este
racoros si relativ umed, temperaturile medii anuale cuprinse intr 6-8 gr. C, iar precipitatiile
cuprinse intre 700-800 i 1000mm/an. Pentru ambele etaje, invelisul de sol este constituit din
tipuri ce apartin clasei luvisoluri(preluvosol si luvosol), in timp ce in aria montana, domina
cambisolurile, reprezentate indeosebi prin eutricambosoluri. Intre cele doua etaje se interpune
frecvent un subetaj al padurilor de amestec, fag-qurcinee(vercinee), cu valori altitudinale ce
difera in functie de conditiile locale de relief si de clima.

Etajul padurilor de conifere este situat altitudinal intre 1000-1200 limita inferioara, respectiv
1650-1800 limita superioara. Limita inferioara este mai joasa in partea de est a tarii si mai
inalta in vest in timp ce limita superioara este mai joasa in nordul Romaniei si mai inalta in
sud, aceasta zona fiind caracteristica doar pentru aria montana a tarii. Padurile de conifere se
dezvolta intr-un climat rece si umed cu temperaturi medii anuale intre 2-6gr.C si cu
precipitatii de peste 1000 mm/an.

Zona(tufarisurilor)subalpine situat alt 1650-1800 m ca limita inferioara si 2000-2200 limita

superioara. Limitele sunt mai joase in nordul C. Orientali si mai mari in caddrulCarpatilor
Meridionali. Aceast zona, se dezvolta intr-un climat rece-umed si cu vanturi puternice, cu
temperaturi cuprinse intre 0-2gr.C si cu precipitatii ce pot atinge sau depasi 1200mm/an.
Aceste conditii sunt specifice doar muntilor inalti unde vegetatia forestiera nu mai intalneste
conditii optime de dezvoltare, locul padurilor fiind luat de specii arbustive ce formeaza
tufarisurile subalpine.
Zona(etajul) alpina este caracteristica doar muntilor inalti de factura alpina cu altitudini de
peste 2000-2200 m. climatul este extrem de sever, respectiv rece(cu temp medii anuale usor
negative) si cu precipitatii foarte bogate, de peste 1200 mm/an, frecvent atingand 1400
mm/an, dar si cu vanturi foarte intense. In aceste condtii sunt eliminate si speciile arbstive,
fiind caracteristice doar speciile ierboase adaptate acestui tip de climat formand pajistile
alpine, cunoscute si sub denumirea de stepa rece alpina. In concluzie, vegetatia naturala de pe
teritoriul tarii raspunde paralelismului fito-pedo-climatic, fiind o vegetatie zonala cu doua
componente, zonalitatea orizontala, respectiv zonalitatea latitudinala, imbinata frecvent cu
cea longitudinala. Acest tip de zonalitate se manifesta pe direct SE-NV, respectiv de la
vegetatia de stepa, la cea a padurilor nemorale. Pentru unitatile deluroase si de podis mai
inalte, cat si pentru domeniul carpatic, dominata este zonalitatea altitudinala ce incepe cu
padurile cvervinee si se inchie cu pajistile alpine. In condtii particulare de clima, relief,
depozite de solidificare si sol, vegetatia naturala iese din aria zonalitatii, fiind de expresie
azonala. In aceasta categorie intre tipuri conditionate strict de roca si de natura depozitului de
solidificare, cum ar fi vegetatia salmofila(pe nisipuri), veg calcifila pe calcare si dolomite-,
se adauga veg halofila pe soluri cu excces de saruri-, vegetatia hidromorfa in cazul
solurilor cu exces de umiditate-, dar si o vegetatie care este caracteristica mai multor zone ce
interfera in cazul vegetatii intrazonale, cazul vegetatiei de lunca sau chiar a vegetatie ruderale
buruieni din culturi agricole-. Vegetatia naturala a tarii a fost intens transformata prin
interventie antropica, facand loc culturilor agricole, indeosebi in cazul vegetatiei ce raspunde
zonalitatii latitudinale, dar si a unor vegetatii de pajisti naturale, prin defrisari a vegetatiei
forestiere. In unele situatii, formatiunile vegetale naturale, au fost indepartate au fost
indepartate abuzi si/sau excesiv degradand considerabil solul si favorizand aparitia unor
terenuri intens si multiplu degradate, uneori intrand in categoria celor neproductiv.

Principalele tipuri de vegetatie sunt Vegetatia de padure

Principalele tipuri de vegetatie: pajistile, tufarisurile, si padurile la care se adauga vegetatia

azonala si intrazonala, vegetatia sagetara i......

Vegetatia de padure ocupa aproximativ 26% din teritoriul national desi statisticele recente
indica un procent ce depaseste 28%. Vegetatia de padure apartine atat zonalitatii latittudinale
prin zona padurilor nemorale, cat si zonalitatii altitudinale, prin padurile nemorale, cvercinee
si fag, plus padure de conifere.

Padurile de conifere din Romania - coniferele apartin gimnospermelor, fiind specii adaptate
climatului boreal, relativ rece si umed. In romania, aceste paduri formeaza un etaj distinct, in
domeniul montan, fiind cuprinse 1000-1200 de metri, alt minima, 1650-1800 m limita
superioara. In realitate, in functie de conditiile locale padurile de conifere pot cobora pana la
800-900 m in depresiuni intramontane, D. Dornelor, dar pot urca 1850 m pe fatada sudica a
Carpatilor Meridionali. Sunt favorizate de climatul rece, cu valori termice medii anuale
cuprinse intr 2-6gr. C si precipitatii relativ bogate, in jurul 1000 sau peste 1000mm/an.
Compozitia floristica este relativ saraca in specii, dominante fiind speciile arborescente intre
care locul dominant revine molidului (Piceea abies). Spre limita inferioara a etajului sau
chiar la altitudini mai reduse, inclusiv spre bordura externa a C. Orientali este frecvent
bradul(Abies alba) care poate sa formeze bradete pure, dar cel mai adesea formeaza asociatii
mixte, respectiv molideto-bradete sau paduri de amestec, de fag-brad si molid. Dintre
gimnosperme mai sunt prezente pinul (Pinus silvestris), in general pe soluri superficiale sau
sarace in elemente nutritive, in timp ce in padurile de limita superiora este prezent
zmbrul(Pinus cembra), iar mai rar este intalnita si tisa(Taxus baccata). Destul de frecvent
este si lariceea(Larix decidua), singurl conifer cu frunze statatoare. In padurile de conifere
sunt prezente si unele specii de foioase intre care mentionam mesteacanul(Betula pendula),
paltinul de munte(Acer pseudoplatanus) plopul tremurator (Populus tremula)
scorusul(Sorbus aucuparia) si chiar ulmul(Ulmus glabra). Stratul arbustiv este sarac in specii
fiind prezente tulichina(Daphne mezereu), cununita(Spirea ulniforia)coacazul de munte
(Ribes petaeum) si in taieturi este frecvent zmeurul(Rubus idaeus). Padurile de conifere sunt
paduri umbroase, motiv pentru care vegetatia parter este tot saracacioasa. Astfel in rariti sunt
prezente specii de oacee, precum hortiul(Luzula luzuloides si Luzula silvatica)la care se
adauga dicotiledonate precum sunt speciile din genul pulmonaria, asperula, veronica,
hieratium. Frecvente sunt speciile de macrisul iepurelui (Oxalis acetosela), laptele
cainelui(Euphorbia amygdaloides), dar si ferigi in special din genul Dryopteris, si eventual
muschi verzi. De regula padurile de conifere formeaza asociatii diferite, fie mixte, fie
molidisuri in diferite asociatii precum: molidisuri cu muschi verzi, molidisuri cu luzula, dar
cele mai raspandite sunt molidisurile cu vaccidium, pentru ca detin specii subarbustive
precum afinul (Vaccinium myrtillus) si merisor(Vaccinium vitisidaea). Dintre asociatiile de
molidisuri sunt extrem de valoroase molidisurile tipice cu cele mai mari suprafete in C.
Orientali, unde ocupa circa 12.000kmp indeosebi in grupele nordica si centrala, in
Maramures, Suceava, Bistrita Nasaud, Neamt, Harghita, Bacau, Covasna. Ritmul anual de
crestere este destul de lent, in medie fiind cuprins intre 3-5mc/ha/an. Padurile de conifere si
in special cele de molid au fost intens exploatate, indeosebi dupa 1990, fara a se urmari si
replantarea suprafetelor motiv pentru care dupa valorificarea coniferelor apar frecvente
specii de foioase fara o valoarea economica deosebita. In carpatii meridionali molidisurile
formeaza un brau aproape continuu in jurul masivelor inalte, dar fara a avea consistenta celor
din C. Orientali. In C. Occidentali molidisurile sunt prezente doar in Semenic si inn masivele
inalte din Apuseni- M. Bihorului, Vladeasa si Muntele Mare. Bradetele sunt situate spre
limita inferioara a etajului, dar uneori coboara, pana la marginea ariei montane formand
asociatii tipice pe toata fatada estica a Orientalilor, de la granita de nord, pana la valea
Dambovitei. Datorita cresterii excesivitatii climatice, dar si unor cauze antropice, bradetele au
suferit frecvent fenomene de uscare, avand astazi o consistenta din ce in ce mai redus. Spre
limita inferioara a etajului, cu precadere pe toata fatada estica a C. Orientali si de Curbura,
padurile de conifere, formeaza un subetaj impreuna cu fagul denumit subetajul padurilor de
amestec fag-conifere. Aici se mai gasesc si specii de fag, in timp ce pntru subarbusti se
regasesc speciile mentionate la padurile de conifere la care se mai adauga alunul (Corynus
avellana,)socul (Sambucus racerosul)bozul (S. nigra), iar in raristi si taieturi poate sa apara si
murul (Rubus pirtus). Speciile ierboase sunt aproximativ aceleasi cu cele prezentate anterior
adaugand si alte specii de pooacee precum calamagrostis anominaceea, festuca drymeea, iar
dintre dicotiledonate mentionamm si specii diverse din genul Asperula, Heratium,
Pulmonaria, Veronica, etc/
Padurile de amestec totalizeaza circa 1,5mil ha, reprezentand aproape 20% din fondul
forestier. Rata de crestere este ceva mai mare, ajungand pana la 4-6mc/ha/an. Valoarea
econimica este usor sub cea a padurilor de conifere, insa prezenta fagului deschide si
perspectiva utilizarii masei lemnoase si ca lemn de foc.

Obs. In cazul padurilor de conifere, solurile sunt in general acide, fiind bine exprimate
districambosoluri, din clasa cambisoluri si spodisolurile, reprezentate prin prepodzoluri si
podzoluri.

Vegetatia de tufarisuri - aceste tip de vegetatie este constituit predominant din specii
arbustive, care se instaleaza in conditii climatice extrem de diferite. Practic, sunt prezente
doua mari tipuri de tufarisuri, respectiv cele subalpine si tufarisurile xerotermofile.

Tufarisurile subalpine constituie un etaj distinct deasupra limitei superioare a padurilor. In

consecinta, limita inferioara, este situata in general intre 1650 in nordul Orientalilor, si 1800-
1850 m, in Meridionali. Limita superioara, este in jurul a 2000 m in nordul Orientalilor si
circa 2200 m in Meridionali. Conditiile climatice sunt severe cu temperaturi coborate, intre 0-
2gr.C, precipitatii abundente, peeste 2000mm/an si vanturi puternice. Acest etaj, este prezent
in toate masivele Carpatilor Meridionali, in masivele inalte din Gr. Nordica si Centrala ale
Orientalilor, in timp ce in Apuseni, acest etaj este prezent doar in Apuseni, in masivele
Vladeasa, Bihor, Muntele Mare. Datorita conditilor climatice, coniferele sunt inlocuite prin
specii arbustive intre care locul dominant revine jneapanului(Pinus mugo). Alaturi de jneapan
este prezent ienuparul (juniperus communis) care, insa coboara si la altitudini mai mici,
formand unele asociatii pe soluri degradate pe stancarii sau pe soluri sarace in elemente
nutritive. Specia dominanta este jneapanul care formeaza asociatii compacte avand inaltimi
de 2-4 m si tulpini ramnificate. Pe langa speciile precizate, sunt mentionate si specii artice
sau nordice, multe relicte glaciare. Sunt prezente tufarisurile cu arin verde(Alnus virilis) sau
cu salcie pitica (Salix arctos). O alta specie fiind smrdarul sau bujorul de munte
(Rododendrom katsthyi). Arbustii sunt dublati de specii subarbustive, in general din genul
Vaccinium mirtirus, V. vitis-ideea, V. uliginosum.

In etajul subalpin sunt prezente si numeroase specii de plante ierboase dintre boacee
mentionand speciile de Festuca ovina, F. Supina sau din genul pooa, Pooa violaceea. Sunt
frecvente si specii precum Oxalis acetosela, Soldadera ungarica, Doronicum austricum, dar si
specii valoroase de plante mai rare sau relicte glaciare precum Campanula vietina, Gentiana
punctata, Potentila ternata, Heracium auranctiacum. Sunt prezente si specii emblematice
pentru teritoriul carpatic, speciile de argintica Dryas octopetala-, floare de colt
Leontopolium alpinum- specii rare sau pe cale de dispartie. In spatiile cu solurile degradate
antropic sau valorificate abuziv prin pastorit se instaleaza specii ruderare precum Veratum
album, Rumex arifoilium, Arctium lapa, Tusilaga farfara.

In carpatii romanesti tufarisurile subalpine au fost progresiv defrisate sau incendiate pentru a
face loc pajistilor cu caracter subalpin. Valoarea economica a acestor pajisti este destul de
modesta, motiv pentru care aceasta activitate nu se justifica din pct de vedere economic. In
ultimile 2 decenii suprafata tufarisurilor subalpine in special a celor ocupate cu jneapan a
crescut mai ales ca multe din masivele montane inalte au fost declarate parcuri naturale.
Jnepenisurile formeaza asociatii compacte in toti munii inalti fiind o emblem penntru
teritoriul carpatic de factur alpin.

Tufriurile xeretermofile se instaleaza in conditii de mediu diferite celor subalpine. Aceste

formatiuni vegetale sunt prezente in unitati de podis, deluroase sau muntii joi, in care
temperatura medie a aerului este ridicata, valorile ajugnand la 8-9gr. C sau chiar 10-11gr.C.
pe de alta parte, aceste asociatii se instaleaza in conditii de uscaciuni in arii cu precipitatii
reduse sau care pierd rapid apa, respectiv pe suprafete inclinate si cu solurile superficiale sau
scheletice. Asemenea conditii sunt prezente doar in jumatatea de sud a Romaniei, indeosebi
in sud-vestul tarii la nivelul dealurilor banatene si la periferia Muntilor Banatului, in SV
meridionalilor, Cernei, Capatanii, Pod. Mehedinti si vestull extrem al pod. Piemontan getic.
O a doua aria de raspandire...in dobrogea, in pod. Casimncei, m. Macin, pod. Babadag. Pe
arii mult mai restranse, in aria subcarpatica de la curbura.

Componenta floristica a acestor asociatii cuprinde specii comune de arbusti intre care
mentionam soc(Sambucus), boz, S. Nigra, maces Rosa canina, paducel, Crategus
Monogyna, alun,la care se adauga si specii specifice, de regula cu origini mediteraneene,
liliacul salbatic-siringa vulgaris-, mojdreanul fracsinus olnus- scumbia-cotinus coggnecia- si
carpinita carpinus orientalis- darmozul, cornus- Cornus mas, sangerul, cornus sanguineea,
dar si alte specii in special de liane: clemantis vitalga dar si alun turces corilus carulna

In dobrogea este prezent si o specie de paliur sau spinul lui Cristos. Dintre speciile arbustive
este prezent migdalul pitic- prunus tenella-, ciresul pitic prunus fructicosa-, sporadic aceste
tufarisuri pot sa cuprinda si specii de arbori termofili, nucul salbatic, iulgas regia, specii de
artar termofil, acer mono..in timp ce in banat, este prezenta o specie rara cum este pinul negru
de banat, Pinus nigra ssp. Banatica.

Multe dintre speciile ierboase care sunt prezente in cadrul acestor tufarisuri sunt legate de
biotopuri stancoase, si sunt specii xerotermofile----specii precum Centaureia atropurpureea,
Diantus kianbelis, alium flavium, thymus comosus. Sunt prezente si alte specii ierboase cu o
larga raspandire inclusiv in padurile de stejar, cicorium nimbols.

Aceste asociatii nu prezinta o valoare economica in sine, avand o importanta stiintifica,

deoarece conserva specii in general sudice cu precadere de origine mediteraneeana.
Suprafetele cu aceste tufarisuri sunt relativ reduse instalandu-se doar in conditii optime de
temperatura si de umiditate, pastrandu-se in special pe terenuri care nu favorizeaza alt mod de
utilizare a terenului.

24-05-2017

Pajistile alpine

Reprezinta etajul superior a zonalitatii altitudinale, fiind caracteristic muntilor inalti. Aceasta
formatiune vegetala se instaleaza la altitudini de peste 2000-2200 de metri, valorile mai
reduse fiind caracteristice nordului carpatilor orientali(unde pot cobora pana la sub 2000de
metri), iar valorile altitudinale mai mari corespund Carpatilor Meridionali. Acest etaj este
prezent doar in Merdionali si in nordul carpatilor orientali. Conditiile climatice sunt severe,
climatul de factura alpina presupunand temperaturi medii anuale de sub 0grC, precipitatii
foarte bogate, de regula peste 1200mm/an si vanturi foarte puternice. In aceste conditii,
speciile arborescente si cele de tufarisuri respectiv specii arbustive, nu intalnsc conditii de
instalare, fiind prezente cu precadere specii ierboase si unele specii subarbustive. Datorita
perioadei scurte de vegetatie sunt prezente unele specii de dicotiledonate, de regula viu
colorate, majoritatea acestor specii ierboase fiind relicte glaciare, apoi specii arctice sau
specii nordice. Inventarul floristic presupune prezenta unor specii de pooacee adaptate
climatului foarte rece si umed, cele mai cunoscute sunt cele din genul carex(Carex curvula) si
juncus(Juncus trifirus), se adauga si specii din genul luzula(Luzula pilosa), dar si specii a
genului festuca(Festuca supina, F. Ovina, f. Ssp comutata,)sau din genuul pooa, Pooa
violacea. Este prezenta si epoica, (Nardus stricta), specie indicatoare de aciditate puternica.
Aceasta aciditate este caracteristica unor soluri carcteristicee domeniului alpin, asa cum este
cazul solurile din clasa umbrisoluri, indeosebi tipul humosinosol, dar si a unor soluri din clasa
protisoluri asa cum este cazul litosolului. Pe langa pooacee, sunt prezente si specii de
dicotiledonate, viu colorate dintre care mentionam Eracium alpinum, Potentila ternata, P.
erecta, Primula minima, dar si specii din genul Campanula(Campanula carpatica, c.
Alivetina) sau din genul gentiana, gentiana pictata, ori din genul .....garofite. extrem de
frecvente sunt speciile de muschi si licheni. Dintre muschi, polytrchum iuniperium, iar dintre
licheni, platonia langiferina si cetraria islandica. Sunt prezente si specii rare, emblematice
pentru domeniul alpin asa cum sunt floarea de colt (leutopolium alpinum) si argintica (Dryas
octopetala). Din domeniul subalpin, urca si unele tufarisuri pitice, din genul vacciunium si
din gennul salix, salix arctus si salix erbaccea.

Pajistile alpine propriu-zise ocupa circa 30.000ha, fiind prezente in nordul orientalilor, in M.
Maramuresului, cu precadere in Rodna si Calimani, cat si in toate masivele montane de peste
2200 de metri din Meridionali. Pajistilor in cauza li se adauga si pajistile subalpine cu o
suprafata totala de circa 90.000ha, rezultate in urma defrisarii tufarisurilor subalpine.
Productivitatea naturala a acestor pajisti este relativ modesta, dar si valoarea nutritiva,
majoraritatea speciilor avand o impornta stiintifica si peisagistica.

Pajistile cu caracter secundar, pajistile naturale pot avea un caracter primar si un caracter
secundar.

Pajistile primare formeaza doua zone distincte, respectiv zona de stepa cu extensie pana in
zona de silvostepa, in cadrul zonalitatii latitudinale si pajistile alpine care inchie zonaltatea
altitudinala.

Pajistile secundare se instaleaza in urma defrisarilor, fiind prezente in toate zonele si etajele
forestiere ca efect a interventii antropice. Pentru fiecare etaj forestier sunt prezente pajisti
secundare cu o compozzitie floristica diferentiata. Un loc aparte in ocupa pajistile secundare
caracteristice padurilor de conifere. De regula, aceste pajisti sunt dominate de specii
indicatoare de aciditate, fiind frecvent invadate de teposica(Nadus stricta). Valoarea nutritiva
a acestor pajisti este extrem de redusa. Pe soluri si substrate geologice mai putin acide
pooaceele sunt reprezentate prin doua specii emblematice, paiusul rosu(Festuca rubra) si
iarba vantului (Agrostis tenuis). Dintre poacee mai sunt prezente specii ale genului poa (Poa
frate..), apoi specii precum Cynosulus cristatus, Deschamsia Caespitosa, iar in mediile mai
umede, lacrimile miresei (Briza media). Leguminoasele sunt reprezentate prin specii de
lucerna(medicatum ...) de ghizdei(Lotus corniculatus) si numeroase specii de trifoi(Trifolium
reprems, t. Montanum,) covorul erbaceu este completat cu numeroase specii de dicotiledonate
din genurile Campanula, Campanula Bientina, Diantus, Diantus superbus, din genul viola,
Viola deghinata, achileea, Achileea mirefolium, iar in spatiile cu exces de umeditate este
prezenta bummbacarita(euphorbia amigdaloides). Sunt prezente si alte specii din genurile
galium, hypericum, timus, plantago, otentila, geranium, poligala, multe dintre speciile
acestor gennuri constituind specii medicinale sau merifere. Pe terenurile degradate apare
potbalul(tussilagus forfara), laptelele cainelui (euphorbia amgdaloides). In functie de
proprietatile chimice ale solurilor productivatatea naturala a acest pajisti pleaca de la 2-3 la
hectar pentru solurile acide si se atinga 5-6tone/ha masa verde in pajistile de la altitudini mai
mici si cu un substrat neutru sau usor bazic. In acest din urma caz, creste ponderea
leguminoaselor, iar dintre pooacee sunt prezente si specii precum phleum montanum, apoi
specii de golom, dactyles glomerata si coada vulpii(calamgrotis arami...).

pajistile secundare aferente etajului padurilor de fag sunt mai productive decat precedentele,
avand in vedere substratul mai putin acid si solurile mai bogate in elemente nutritive. Scade
pana la disparitie ponderea detinuta de teposica si creste frecventa speciilor de festuca si de
agrostis. Concomitent cu descresterea altitudinii se inverseaza ponderea dominanta fiind
specia de iarba vantului , respectiv agrostis tenuis si scade ponderea speciei de paius rosu.
Concomitent sunt prezente si specii de poaacee din genul poa, ginosulus, phleum si dactilis,
dar apare frecvent si pirul (agro pirum). Productivitatea acestor pajisti depaseste frecvent 3-
4tone/ha, iar supraffetele ocupate ajung pana la circa 50500???? ha, cu o raspandire inegala,
in special in ariile montane,cu extensie pana in dealuril submontane inalte.

Pajistile caracteristice padurilor de stejar sunt intalnite indeosebi in unitatile deluroase si de

podis, ajungand uneori pana in campiile cu caracter piemontan. Compozitia floristica este
bogata, fiind practic asemanari tot mai mari cu pajistile caracteristice silvostepei.
Productivitatea acestora difera de condtiile locale, depasind 3-5 tona/ha, productie de masa
verde.