REFERAT

EVOLUȚIA IDEALULUI
EDUCAȚIONAL PE
PARCURSUL EPOCILOR
ISTORICE

2021

Idealul educațional ocupă locul central în teoria și acțiunea pedagogică. El presupune o

concepție și anumite idei clare privind dimensiunile ce trebuie să le includă personalitatea în
dezvoltarea sa ca finalitate1 a acțiunii educative. Idealul educațional acordă acțiunii educative un
caracter conștient, activ, creator și prospectiv urmărind formarea și dezvoltarea personalității,
proiectând integralitatea, complexitatea și multilateralitatea dimensiunilor ei, în sensul formării
personalității sub raport intelectual, socio-moral, profesional, estetic și fizic. Precizarea și
cunoașterea idealului educațional are o importanță hotărâtoare în stabilirea conținutului învățării, în
alegerea justă a metodelor și procedeelor, în conturarea formelor de organizare a diferitelor
activități cu elevii. Cu cât idealul educației este mai complet și mai clar formulat cu atât munca
instructiv-educativă se realizează cu mai mult succes, iar folosirea diferitelor metode și procedee
este mai adecvată. Astfel, lipsa de ideal ar fi însemnat și ar însemna și azi, stagnare, plafonare,
rezultate minime atât în dezvoltarea individului cât și a societății.
Idealul educaţional, conform ,,Dicţionarului de pedagogie”, reprezintă ,,finalitatea educaţională
de maximă generalitate, care angajează toate resursele formative ale societăţii existente la nivel
instituţional şi noninstituţional, într-un cadru formal, nonformal şi informal”. Aşa cum reiese din
această definiţie, idealul are în vedere totalitatea educaţiei, nu doar cea desfăşurată în cadrul
învăţământului formal, ci şi cea de dincolo de pereţii şcolii, desfăşurată în familie, în instituţii
nonformale, prin mass-media etc., şi face trimitere la necesitatea unei abordări holistice, globale a
activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii, ceea ce presupune că de atingerea respectivului
ideal trebuie să se preocupe toţi, întreaga societate, nu doar comunitatea pedagogică.
Dat fiind faptul, că modelul devenirii superioare a personalităţii umane este proiectat la linia de
intersecţie dintre cerinţele de formare-dezvoltare optimă ale societăţii şi cele ale personalităţii, un
ideal educaţional, potrivit lui I. Nicola, se proiectează pe trei dimensiuni (I.Nicola, 1993, p.69-70):
1. Dimensiunea socială, să fie congruent sau coextensive unor cerințe sociale.
2. Dimensiunea psihologică, să răspundă nevoilor și posibiltăților indivizilor.
3. Dimensiunea pedagogică, să permită o transpunere practică în plan instructiv-educativ.
Deci, ca imagine sintetică a dimensiunilor socială, psihologică și pedagogică, idealul
educațional realizează joncțiunea între ceea ce este și ceea ce trebuie să devină omul prin procesul
educațional. Valoarea pedagogică a oricarui ideal educațional depinde de echilibrul pe care reușește
să-l stabilească între posibilitate și realitate (Stanciu, 1999).
Nivelurile de la care se pornește în fixarea unui ideal sunt (Nicolescu, 1995, citat de Cucos 1999):
a) Determinarea socială (tipul și esența societații);
b) Modelul dezvoltării ideale a personalității istorice este determinat;
c)Valorile fundamentale ale lumii contemporane (democrația, umanismul, civismul, toleranța,
respectartea drepturilor omului etc);
d) Tradițiile culturale, valorile naționale întemeiate de istorie.
În literatura filosofică și pedagogică problema idealului ocupă un loc central.
În decursul istoriei, idealul educațional s-a afirmat ca o categorie fundamentală a pedagogiei și a
constituit pivotul teoretic și metodologic al diferitelor concepții și sisteme practice elaborate în
domeniul educației. El a contribuit la dinamizarea teoriei și practicii educației, proiectând un anumit
model de personalitate umană ce trebuie să-l obțină educația, răspunzând la întrebarea: Care să fie
calitățile personalității umane, ca finalitate a educației? Desigur, în proiectarea modelului de
personalitate umană un rol important l-au avut nivelul și tendințele de dezvoltare ale societății sub
raport material și spiritual, concepția despre om și lume la un anumit moment istoric. Idealul
educativ a evoluat de la o epoca istorică la alta, cunoscând diferențieri în cadrul diverselor societăți.
_______________________
1
lat.finalis – ceea ce indică (semnalizează) scopul (idealul),finalitatea
În Antichitate, idealul educațional era conceput conform condițiilor și concepțiilor epocii din
diverse parți și localități ale lumii. În localitatea Sparta din Grecia Antică, idealul de educație
urmarea, îndeosebi, dezvoltarea fizică și militară a cetățenilor liberi, ideal izvorât din necesitatea
asigurării forței stăpânilor de sclavi. Se considera un ideal limitat, unidimensional. În Atena, idealul
educațional urmarea o dezvoltare relativ armonioasă a personalității, a ceea ce se numea
„Kalokagathia"2, în sensul că, pe lângă o dezvoltare fizică și militară, se urmărea și o dezvoltare a
personalității pe plan estetic și moral.
În Evul Mediu idealul educațional a cunoscut doua modele distincte, corespunzator
năzuințelor celor doua „caste": clericii și feudalii laici. Idealul educațional al clericilor concepea
personalitatea ca rezultat al însușirii celor 7 arte liberale: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica,
geometria, astronomia și muzica. Deși, era o proiecție relativ armonioasă a personalității se
apreciază că amprenta religioasă își spunea cuvântul în formarea personalității. Idealul educațional
al nobililor laici concepea personalitatea ca rezultat al însușirii celor 7 virtuți cavalerești: călăria,
mânuirea spadei, vânătoarea, înotul, șahul, cântul și recitarea de versuri în acompaniament de laută.
În timpul Renașterii (secolele XIV - XVI), ca urmare a dezvoltării științelor, idealul
educațional concepea personalitatea în spiritul unui „homo universale" (omul care știa să însușeasca
totul, ideal optimist, dar imposibil de realizat). Francois Rabelais susținea că „omul trebuie să învețe
totul". Pe atunci cunoașterea era relativ mai puțin dezvoltată și într-o anumită măsură se putea
concepe un astfel de ideal. Deși progresist și optimist, acest ideal nu poate fi realizat, mai ales
astăzi, când cunoașterea umană a cunoscut o adevarata „explozie" informațională.
În Epoca Modernă (secolele XVII - XX) idealul educațional a cunoscut anumite variante.
Societatea modernă, care a înregistrat o dezvoltare, a forțelor de producție, a diverselor domenii ale
vieții materiale și spirituale, necesită, în mod obiectiv, o dezvoltare mai complex relativ armonioasă
a personalității umane. Tendințele oscilau între a forma o personalitate relativ limitată, unilaterală,
purtătoare a unor funcții de detaliu și o personalitate complexă, armonioasă, cu variate calități și
deschideri, care să-i ofere omului posibilitatea de a se adapta la schimbări, la nou, cu capacități
creative. Aceasta, din urmă, a învins în epoca contemporană care este mai apropiată de cerințele
reale. John Locke - aprecia ca ideal educativ formarea unui om înțelept, virtuos, a gentlemanului,
spre a deveni un om de afaceri activ, cu initiative. Jan Amos Comenius - Komensky - aprecia, ca
ideal educativ, formarea unui om cu bune deprinderi. Jean Jacques Rousseau - susținea ca ideal
educativ - învățarea meșteșugului de a trăi, formarea unui om sănătos, cu o cultură solidă, cu o
meserie și cu calități morale demne.
Experiența social-istorică a democrației susține aplicarea principiului „toți trebuie să avem
drepturi egale", dar „nu toți putem să fim egali". Revoluția franceză și revoluția democratică, care a
condus la „Marea Cartă a drepturilor omului", a permis dezvoltarea și afirmarea personalității
umane integrale și complexe în cadrul unei competiții reale a valorilor, fără să presupună
egalitarism social.
Declaraţia universală a drepturilor omului (O.N.U. - 10 decembrie 1948) susţine: "Educaţia,
trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi întărirea respectului pentru
drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale. Ea trebuie să furnizeze înţelegerea, toleranţa,
prietenia între toate naţiunile şi toate grupările sociale şi religioase".
La sfârșitul Epocii ,,Restructurării”, în proiectarea idealului educațional s-au manifestat doua
tendințe inegale, polare: una puternică, apropiată clasei dominante, oficializată - cea a
neopragmatismului cosmopolit și cea de a doua – abia auzită, abia văzută, linia idealului
educațional popular românesc.
__________________________________
2
cuv.gr. kalos – frumos, agathon – bine
Idealul educational în societatea democratică al secolului XXI este necesar să conceapă un
model de dezvoltare şi manifestare deplină a personalităţii, o personalitate complexă, integrală,
multidimensională, armonioasă care să ofere posibilitatea unei game largi de calităţi de ordin
intelectual, moral, profesional, estetic şi fizic, care să se adapteze la schimbări, mutaţii şi
creativitate - cerute de progresul social, ştiinţifico-tehnic, cultural şi etic contemporan.
Este cunoscut că ,,Idealul educaţional din Republica Moldova constă în formarea
personalităţii cu spirit de iniţiativă, capabile de autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de
cunoştinţe şi competenţe necesare pentru angajare pe piaţa muncii, dar şi independenţă de opinie şi
acţiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în contextul valorilor naţionale şi universale
asumate”, (Extras din Codul educației al Republicii Moldova în Monitorul Oficial 24.10.2014, Nr.
319-324), de aici reese că formula idealului educaţional vizează deja formarea personalităţii
competente, creative, apte să-şi asume responsabilităţile într-o societate democratică în continuă
schimbare.
Idealul educaţional este una din modalităţile prin care se explică corelaţia dintre societate şi
acţiunea educaţională . Prin conţinutul său idealul educațional are un caracter raţional-filosofic
dând rezultatul unui proces de generalizare şi abstractizare a unor fenomene sociale, psihologice şi
pedagogice, reale şi posibile, specifice epocii istorice prin care se proiectează apoi trăsăturile
fundamentale omului pe care educaţia urmează să-1 formeze. În idealul educațional se proiectează
şi se anticipează nevoile sociale ale societăţii, precum şi aspiraţiile ei în ceea ce priveşte
desfăşurarea şi finalitatea acţiunii educaţionale. Din această cauză conţinutul său se îmbogăţeşte pe
măsura amplificării acestor nevoi şi aspirații sociale şi a perfecţionării acţiunii educaţionale.
Aceasta înseamnă că idealul educațional nu este un model standard impus o dată pentru totdeauna,
ci mai degrabă un model dinamic în interiorul căruia se produc modificări şi restructurări continue.
Deci, în concluzie idealul educațional concentrează la esența sa modelul sau tipul de
personalitate solicitat de condițiile sociale ale unei etape istorice pe care educația este chemată să-l
formeze în procesul desfășurării ei. El desemnează finalitatea generală - MODELUL FINAL- a
acțiunii educaționale, modelul de om, proiectul teoretic care orientează și direcționează întregul
proces instructiv-educativ dintr-o epocă istorică concretă.

BIBLIOGRAFIE
Cucos C. PEDAGOGIE , Iași, 1998
Bontaș I. TRATAT DE PEDAGOGIE, ediția VI
Liviu Antonesei FUNDAMENTELE CULTURALEV ALE EDUCATIEI, Iași. 1996
Cristea S. DICȚIONAR DE TERMENI PEDAGOGICI, București, 1998
Codul educației al Republicii Moldova în Monitorul Oficial 24.10.2014, Nr. 319-324

.