Capitolul I

EDUCAŢIA ŞI PROBLEMELE LUMII CONTEMPORANE

1. Unităţi de conţinut
 Educaţia şi caracteristicile ei
 Autoeducaţia şi educaţia permanentă
 Noile educaţii
 Educaţia-factor al formării personalităţii; relaţia ereditate-mediu-educaţie

Argument

Prin acest capitol se urmăreşte cunoaşterea fenomenului educaţional şi a problemelor pe care

trebuie să le rezolve în condiţiile realităţii contemporane, aflată în continuă schimbare.

Obiectivele capitolului
 Să definească conceptele pedagogie şi educaţie;
 Să analizeze sistemul ştiinţelor pedagogice din perspectiva unor clasificări multiple;
 Să analizeze formele educaţiei, caracteristicile şi modalităţile de realizare a acestora;
 Să explice funcţiile educaţiei şi caracteristicile ei;
 Să analizeze implicaţiile problemelor lumii contemporane asupra educaţiei;
 Să precizeze modalităţile de integrare a noilor educaţii în şcoală;
 Să argumenteze contribuţia eredităţii, mediului şi educaţiei in dezvoltarea
personalităţii;
 Să analizeze relaţia dintre cei trei factori ai dezvoltării personalităţii;
 Să evidenţieze rolul autoeducaţiei şi educaţiei permanente în dezvoltarea
personalităţii;
 Să explice relaţia educaţie -autoeducaţie-educaţie permanentă.

2. Concepte şi teorii fundamentale

 Pedagogia este ştiinţa care studiază esenţa şi trăsăturile fenomenului educaţional, scopul şi
sarcinile educaţiei, conţinutul, principiile, metodele şi formele de desfăşurare a proceselor
educaţionale.
 Educaţia reprezintă activitatea psiho-socială proiectată la nivelul unor finalităţi pedagogice
care vizează realizarea funcţiei de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane prin
intermediul unei acţiuni pedagogice structurată la nivelul corelaţiei subiect / educator – obiect /
educat, desfăşurată într-un câmp pedagogic deschis.
 Autoeducaţia este activitatea fiinţei umane desfăşurată în scopul perfecţionării propriei
personalităţi, educaţia prin sine însuşi.
 Educaţia permanentă reprezintă o direcţie importantă de evoluţie a activităţii de formare-
dezvoltare a personalităţii, care urmăreşte valorificarea tuturor dimensiunilor şi a formelor
educaţiei proiectate şi realizate pe tot parcursul existenţei umane şi în orice moment al
existenţei umane.
 Noile educaţii sunt noi tipuri de conţinuturi care reprezintă cel mai pertinent şi mai util răspuns
al sistemelor educative la imperativele generate de problematica lumii contemporane, de natură
politică, ecologică, economică, demografică etc.
 Educabilitatea este o categorie pedagogică fundamentală care exprimă puterea sau ponderea
educaţiei în dezvoltarea personalităţii.
1
 Teoriile ereditariste susţin rolul fundamental al eredităţii în evoluţia şi dezvoltarea fiinţei
umane.
 Teoriile ambientaliste absolutizează rolul factorilor socio – educaţionali ( mediul şi educaţia)
în dezvoltarea personalităţii, desconsiderând semnificaţiile eredităţii.
 Teoria dublei determinări evidenţiază că formarea personalităţii umane este rezultatul
conlucrării factorilor interni şi externi, fiecare având o contribuţie specifică.
 Ereditatea este o însuşire biologică generală a organismelor vii, un ansamblu de însuşiri,
caracteristici stabile, elaborate în cursul mai multor generaţii şi transmise de la înaintaşi
(ascendenţi) la urmaşi (descendenţi) prin mecanisme genetice, anatomice şi fiziologice.
 Mediul reprezintă ansamblul condiţiilor înconjurătoare(ambientale) în care omul trăieşte, se
dezvoltă, acţionează(munceşte) şi creează. Mediul poate avea două componente principale:
mediul natural şi mediul social-global şi psihosocial.

3. Aplicaţii–scheme, grafice, teme

Educaţia şi caracteristicile ei

Pedagogia–ştiinţa şi arta educaţiei

Activitate de încălzire: Brainstorming pe tema „Conceptele pedagogice”
Sarcina de lucru: Spuneţi cât mai mulţi termeni pedagogici care vă vin în minte pornind de
la conceptul nucleu „pedagogie”, timp de 4 minute. Încercaţi să alcătuiţi enunţuri cu conceptele
enumerate, unindu-le între ele! Analizaţi enunţurile formulate(dezbatere frontală).

Pedagogia este o ştiinţă socio-umană care studiază esenţa şi trăsăturile fenomenului

educaţional, scopul şi sarcinile educaţiei, conţinutul, principiile, metodele şi formele de desfăşurare
a proceselor educaţionale. Despre pedagogie se spune că este nu numai ştiinţă, ci şi artă. În viziunea
lui Emil Planchard conţinutul pedagogiei este structurat după cum urmează:

PEDAGOGIA=ŞTIINŢĂ A EDUCAŢIEI
SPECULAŢIE

SPECULAŢIE
OBIECTUL ŞTIINŢA
FILOSOFIA MORALĂ,
ANTROPOLOGIA
POLITICA, TEORIA
(BIOLOGIA, PSIHOLOGIA),
CONŞTIINŢEI
OMUL SOCIOLOGIE, ISTORIE
PEDAGOGIA GENERALĂ SAU FILOSOFICĂ

PEDAGOGIA ŞTIINŢIFICĂ SAU POZITIVĂ

(SCOPUL) (NATURA CONCRETĂ)
ŞTIINŢA PEDAGOGICĂ,
APLICAŢIE

APLICAŢIE

FILOSOFIA PEDAGOGICĂ, ANTROPOLOGIA

OMUL
STUDIUL IDEILOR FILOSOFICE PEDAGOGICĂ ISTORIA
EDUCABIL
ÎN RAPORT CU EDUCAŢIA PRDAGOGIEI, STATISTICĂ,
(INSTRUMENT)

OMUL CARE SE
ACŢIUNE

ACŢIUNE

PEDAGOGIA
EDUCĂ
ETICA PEDAGOGICĂ EXPERIMENTALĂ, TEHNICA
EDUCATIVĂ
OMUL EDUCAT
REZULTAT

REZULTAT

IDEAL EDUCATIV PRIN MIJLOACE ADECVATE

PEDAGOGIA INTEGRALĂ

2
Sistemul ştiinţelor pedagogice
Reprezintă un ansamblu de discipline pedagogice care studiază diferite stadii, laturi, aspecte
ale educaţiei. Apărute în urma dezvoltării educaţiei, rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi a relaţiilor
cu alte ştiinţe, clasificarea lor a preocupat pe mulţi pedagogi. C. Bârzea în lucrarea „Arta şi ştiinţa
educaţiei” propune o clasificare a ştiinţelor pedagogice, astfel:

I. După nivelul de generalitate reflectat

1. Ştiinţe pedagogice fundamentale
 Teoria educaţiei
 Teoria procesului de învăţământ(Didactica generală)
2. Ştiinţe pedagogice aplicative
a. pe domenii de aplicativitate:
 pedagogia specială  pedagogia socială
 pedagogia deficienţelor/defectologie  pedagogia familiei
 pedagogia ocrotirii  pedagogia muncii
 pedagogia aptitudinilor speciale  pedagogia mass - media
 pedagogia artei  pedagogia militară
 pedagogia sportului  pedagogie medicală

b. pe perioade de vârstă
 pedagogia preşcolară  pedagogie universitară
 pedagogie şcolară  pedagogia adulţilor
c. pe discipline de învăţământ
 metodica predării limbii române (pedagogia, didactica limbii române)
 metodica predării matematicii (pedagogia, didactica matematicii)
 metodica predării fizicii (pedagogia, didactica fizicii)
 metodica predării chimiei (pedagogia, didactica chimiei)
 metodica predării biologiei (pedagogia, didactica biologiei)
 metodica predării educaţiei tehnologice (pedagogia, didactica educaţiei tehnologice)
 metodica predării istoriei (pedagogia, didactica istoriei)
 metodica predării geografiei (pedagogia, didactica geografiei)
 metodica predării educaţiei fizice (pedagogia, didactica educaţiei fizice)
 metodica predării desenului (pedagogia, didactica desenului)
 metodica predării muzicii (pedagogia, didactica muzicii)
II. După metodologia de cercetare predominantă
1. Istoria pedagogiei 5. Planificarea educaţiei
2. Pedagogia comparată 6. Politica educaţiei
3. Pedagogia experimentală 7. (…)
4. Pedagogia cibernetică
III. După tipul de interdisciplinaritate activat
1. Interdisciplinaritate clasică
a. Pedagogia psihologică (Psihologia educaţiei, e. Pedagogia antropologică
Psihopedagogia, Psihologia procesului de f. Pedagogia fiziologică
învăţământ etc.) g. Pedagogia economică
b. Pedagogia sociologică (sociologia educaţiei, h. Pedagogia politică
sociopedagogia etc.) i. Pedagogia informatică
c. Pedagogia filosofică (Filosofia educaţiei…) j. (…)
d. Pedagogia axiologică
2. Transidisciplinaritate
a. Managementul educaţional c. Pedagogia învăţării
b. Pedagogia curriculumului d. (…)

Într-o sinteză remarcabilă, Mialaret ne propune un amplu tablou al ştiinţelor educaţiei, care cuprinde:
a). Ştiinţe care studiază condiţiile generale şi locale ale instituţiei şcolare:
 Istoria educaţiei;  Economia educaţiei;
 Sociologia şcolară;  Pedagogia comparată;
 Demografia şcolară;
3
 b). Ştiinţe care se ocupă de relaţia pedagogică şi de actul educativ propriu-zis:
 Ştiinţe care studiază condiţiile imediate ale actului educativ:
- fiziologia educaţiei;
- psihologia educaţiei;
- psihosociologia grupurilor mici;
- ştiinţele comunicării;
 Didacticile speciale ale diverselor materii şcolare;
 Ştiinţa metodelor şi tehnicilor de predare;
 Ştiinţa evaluării;
c). Ştiinţe consacrate reflecţiei şi evoluţiei:
 Filosofia educaţiei;
 Planificarea educaţiei;
 Teoria modelelor;

Schematic, clasificarea propusă de Ştefan Bârsănescu se prezintă astfel:

PEDAGOGIA PEDAGOGIA PE VÂRSTE

DIFERENŢIALĂ PEDAGOGIA PROFESIONALĂ
PEDAGOGIA DEFECTOLOGICĂ

ŞTIINŢA
EDUCAŢIEI PEDAGOGIA ISTORICĂ
PEDAGOGIA SISTEMATICĂ
PEDAGOGIA PROSPECTIVĂ
PEDAGOGIA INTERNAŢIONALĂ
PEDAGOGIE
PEDAGOGIA COMPARATĂ
GENERALĂ
PEDAGOGIA SOCIALĂ

 Sarcini de lucru:
1. Comparaţi clasificările ştiinţelor pedagogice mai sus prezentate, precizând aspectele comune şi
deosebirile dintre acestea. Formulaţi întrebări şi observaţii critice. (Activitate de lucru pe grupe
de câte 5-6 membrii)
2. Analizaţi relaţiile dintre disciplinele ce alcătuiesc sistemul ştiinţelor pedagogice din perspectiva
clasificărilor mai sus prezentate .

Legătura pedagogiei cu alte ştiinţe

Explicaţi legătura pedagogiei cu alte ştiinţe socio-umane, dar şi cu ştiinţele din alte categorii, pe
baza următoarei scheme:

Psihologia Sociologia

Logica Filosofia

Istorie Pedagogie Deontologie

Cibernetică Biologia

Statistica Informatica

(Relaţiile pedagogiei cu alte ştiinţe)

 Ce este educaţia?
Este un fenomen social, întrucât conservă şi transmite experienţa de cunoaştere teoretică şi
practică, valorile culturii şi civilizaţiei de la o generaţie la alta.

Sarcini de lucru:
Alegeţi una din aserţiunile de mai jos şi exprimaţi-vă acordul/dezacordul faţă de ea.
 A educa înseamnă să ştii să aştepţi;
 A educa înseamnă a-i permite unei persoane să-şi dezvăluie posibilităţile;
 A educa înseamnă a determina încrederea în educator şi în propriile posibilităţi;
 A educa înseamnă a da exemplu;
 A educa înseamnă a ştii să taci;
 A educa înseamnă a dezvălui valori esenţiale;
 A educa înseamnă a dresa;
 A educa înseamnă a prezenta modele fundamentale de comportament;
 A educa înseamnă a instrui;
 A educa înseamnă a ajuta progresiv un tânăr sa-şi înfrângă angoasa şi să se deschidă spre
alţii;
 A educa înseamnă a-l lăsa pe elev să acţioneze;
 A educa înseamnă a comunica în profunzime cu un tânăr pentru a-l determina apoi să
comunice cu sine;
 A educa înseamnă a exercita un ansamblu de influenţe;
 A educa înseamnă a produce o schimbare de comportament.

Elaboraţi propria definiţie a educaţiei-grup de 3-4 membri. Turul galeriei.

Structura acţiunii educaţionale este prezentată de Sorin Cristea astfel:

A.e.
M.e

A.e. A.e.
RC
P.P.

AP.P c. c. S’  O
c. m.
I.e. S  O ra. rd.
ob.
S c.i.i.
e.
S.e. A.ED.

A.e.
A.e.

C.i.e.
C.ps.

S: subiectul educaţiei e.: evaluare c.ra.: comportament de răspuns autodirijat

I.e.: ideal educaţional A.e.: ambianţa educaţională c.rd.: comportament de răspuns dirijat
S.e.: scopuri educaţionale AP.P: autoproiect pedagogic c.i.e.: conexiunea inversă externă
P.P.: proiect pedagogic M.e.: mesaj educaţional c.i.i.: conexiunea internă inversă
ob.: obiective RC: repertoriu comun c.ps.: câmp psihosocial
c.: conţinut O.: obiectul educaţiei A.ED.: autoeducaţie
m.: metodologie S’: subiectivitatea obiectului
Semnificaţii ale educaţiei din perspectiva analizei funcţional-structurale:
- educaţia ca proces ce implică mai multe fiinţe umane, aflate în diferite relaţii de
comunicare;
- educaţia ca produs al activităţii, determinabil şi adaptabil la cerinţele societăţii;
- educaţia ca activitate organizată instituţional conform unor finalităţi
pedagogice/orientări valorice.

Formele educaţiei

 Sarcina de lucru:
Dezbateţi caracteristicile şi modalităţile de realizare a celor trei forme de educaţie pe baza
următoarei scheme:

Legendă:
Învăţare de tip formal

Învăţare de tip informal Educaţi

a
Învăţare de tip informal formală

Cum se pot valorifica mai bine cele trei forme ale educaţiei la nivelul şcolii? Exemple.
Cum s-ar valorifica şi integra în predarea disciplinei dvs., informaţiile oferite de educaţia de
tip informal şi nonformal?

Funcţiile educaţiei

 Sarcina de lucru:
Comentaţi şi argumentaţi următoarele funcţii ale educaţiei:
- selecţia şi transmiterea valorilor de la societate la individ
- dezvoltarea potenţialului biopsihic al individului
- pregătirea omului pentru integrarea activă în viaţa socială

Caracteristicile educaţiei
Sarcina de lucru: explicaţi următoarele caracteristici ale educaţiei:
- caracterul specific uman
- caracterul necesar şi permanent
- caracterul social-istoric
- caracterul naţional şi universal
- caracterul prospectiv
Autoeducaţia şi educaţia permanentă

Autoeducaţia
Argumentaţi contribuţia autoeducaţiei la formarea şi dezvoltarea individului.
Analizaţi eficienţa metodelor de autoeducaţie.

Sistemul metodelor autoeducaţiei

Metodele şi procedeele de precizare a Metodele de autostimulare a preocupărilor

preocupărilor de autoeducaţie: de autoeducaţie:
programul autoeducaţiei autoconvingerea
reguli personale autocomanda
deviza autoaprecierea
jurnalul intim autosugestia
Metode de autocontrol: comunicativitatea
autoobservaţia exemplul
autoanaliza jocul
reflecţia personală autoexersarea
autocontrolul şi autoraportul
Metodele de autoconstrângere
 autodezapbrobarea
 autocomutarea
 autorenunţarea
Analizaţi critic stadiul dezvoltării personalităţii dumneavoastră sau a unui coleg din
perspectiva obiectivelor educaţiei permanente. Tabloul comparativ ce rezultă vă oferă un indicator
asupra realizărilor şi deficienţelor actuale.

Realizări Deficienţe
 
 
 

Ce proiecte de autoeducaţie puteţi dezvolta în continuare?

Dinamica raporturilor între educaţie şi autoeducaţie la diferite vârste
1. Vârsta preşcolară
EDUCAŢIE AUTOEDUCAŢIE
>
2. Vârsta şcolară mică
EDUCAŢIE ≥ AUTOEDUCAŢIE

3. Vârsta preadolescenţei
EDUCAŢIE AUTOEDUCAŢIE
=
4. Vârsta adolescenţei
EDUCAŢIE ≤ AUTOEDUCAŢIE

5. La vârsta tinereţii şi la adulţi

EDUCAŢIE AUTOEDUCAŢIE
Educaţia permanentă
Primele preocupări pentru educaţia permanentă s-au înregistrat în ultimele decenii ale
secolului trecut.
Necesitatea:
– creşterea gradului de pregătire a tuturor membrilor unei comunităţi;
– creşterea rapidă a volumului informaţional şi uzura morală a unor informaţii;
– capacităţile profesionale şi selectarea potrivit cerinţelor specifice fiecărui domeniu(formare,
perfecţionare, grad mare de maturizare, inovare şi modernizare);
– perimarea informaţiei la aproximativ 10 ani → formare iniţială largă → specializare îngustă
 Sarcină de lucru:
Comentaţi citatul de mai jos:
„Un proces de perfecţionare al dezvoltării personale, sociale şi profesionale pe durata întregii vieţi a
indivizilor în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii atât a indivizilor, cât şi a colectivităţii lor. Aceasta
este o idee comprehensivă şi unificatoare care include învăţarea formală, nonformală şi informală
pentru dobândirea şi îmbogăţirea unui orizont de cunoştinţe care să permită atingerea celui mai înalt
nivel de dezvoltare posibil în diferite stadii şi domenii ale vieţii.” (R.H. Dave)

Dimensiunile educaţiei permanente

Educaţia permanentă reprezintă simultan:
- un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care înglobează toate sursele activităţii
de formare-dezvoltare a personalităţii umane(stadii, conţinuturi, forme, factori),
valorificabile pe verticala şi pe orizontala sistemului educaţional;
- un concept pedagogic operaţional care extinde aplicaţiile sale „asupra tuturor aspectelor
educaţiei” (vezi Thomas, Jean, 1977, pag. 79-81);
- un principiu pedagogic care susţine organizarea globală a unui sistem educaţional integral,
deschis pentru toate tipurile de educaţie;
- o orientare la nivel de politică a educaţiei, care urmăreşte perfecţionarea activităţii de
formare-dezvoltare a personalităţii umane pe toată perioada vieţii prin valorificarea deplină a
resurselor acesteia de autoinstruire şi autoeducaţie;
Principiile educaţiei permanente „fundamentează organizarea globală a sistemului de
învăţământ” care angajează toate ciclurile vieţii, de la faza pregătirii-care promovează asimilarea
valorilor şcolare şi extraşcolare-la faza activă-care implică profesionalizarea în regim de mobilitate
socială-până la faza retragerii-care permite personalităţii asumarea de noi roluri prin continuarea
învăţării. La nivel de politică a educaţiei pot fi evidenţiate următoarele principii:
- principiul asigurării continuităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane;
- principiul adaptării programelor şcolare şi postşcolare la cerinţele unei societăţi în continuă
transformare;
- principiul pregătirii personalităţii, la toate nivelurile sistemului de învăţământ, în vederea
adaptării optime la condiţii de schimbare rapidă;
- principiul mobilizării şi valorificării tuturor mijloacelor de informare disponibile în limitele
instituţionale şi noninstituţionale;
- principiul corelării funcţionale între obiectivele – conţinuturile – formele activităţii de
educaţie/instruire.(vezi Dictionnaire actuel de l’education, 1993, pag. 453)

Caracteristici ale educaţiei permanente:

o continuitate;
o globalitate;
o autonomie;
o coparticipare.
Obiective ale educaţiei permanente:

- crearea printr-un învăţământ formativ, a dorinţei de a învăţa continuu, cultivarea

receptivităţii, a unei atitudini deschise, favorabilă schimbării, inovaţiilor şi creativităţii;

- formarea şi dezvoltarea premiselor pentru autoeducaţie, autodepăşire şi autoperfecţionare,

astfel încât să devină trăsături definitorii ale omului contemporan;

- a traduce normele şi valorile sociale în atitudini, în comportamente stabile şi a lupta pentru

implementarea şi dezvoltarea lor în comunitatea căreia îi aparţinem;

- stimularea şi cultivarea unei atitudini pozitive, libere, creative, independente şi constructive

prin asimilarea limbajelor artei, ştiinţei, tehnicii, etc., contribuind astfel la progresul
cunoaşterii umane;

- dobândirea unor metode şi tehnici flexibile cu privire la organizarea, conducerea şi

evaluarea procesului de muncă şi a conduitei, astfel încât adaptarea şi integrarea individului
în societate să se realizeze uşor şi cu succes, indiferent de domeniul de activitate;

- disponibilitatea pentru reciclare, recalificare şi perfecţionare şi pentru dezvoltarea

aptitudinilor până la nivelul măiestriei şi al competenţei cerute de domeniul de activitate
respectiv;

- stimularea optimismului oamenilor, a capacităţii lor de a lupta contra deficienţelor şi a

lipsurilor şi combaterea pasivităţii, a scepticismului şi a intoleranţei;

- dezvoltarea responsabilităţii personale şi a solidarităţii pentru a preveni şi a combate orice

deficienţă individuală sau socială, ajutându-l pe fiecare sa înţeleagă că ameliorarea situaţiei
sociale începe cu autoexigenţa şi că exigenţa faţă de alţii nu este decât o formă de respect, o
formă a demnităţii personale şi a democraţiei autentice;

- sprijinirea înţelegerii relaţiei om-natură( educaţia ecologică), a nevoii de a proteja natura, de

a lupta împotriva oricărui gen de poluare a ei şi de a o conserva pentru a putea beneficia de
avantajele, resursele şi frumuseţile ei şi generaţiile viitoare;

- cultivarea unor relaţii de prietenie, de colaborare şi respect reciproc cu alte popoare, ca şi

lupta pentru pace, pentru progres, ca o garanţie a liberei dezvoltări şi prosperităţi a tuturor
colectivităţilor umane.

 Sarcini de lucru:
Pornind de la caracteristicile şi obiectivele educaţiei permanente arătaţi rolul ei în
dezvoltarea personalităţii.
Pe baza schemei de mai jos, analizaţi relaţia educaţiei permanente cu formele educaţiei.
 Influenţe nonformale, cu dominanţă pe Structuri nonformale, la care se aderă prin mecanismele autoeducaţiei, vizează
heteroeducaţie dar cu rol major în fundamentarea atât cultura generala cât şi cultura profesională; la societăţile evoluate tendinţa este de
Autoeducaţiei. orientare către dominanţa pe cultura generală.

Educaţia formală şcolară cu dominanţă a Perfecţionarea

heteroeducaţiei şi cu dezvoltarea treptata a Organizatoric, proiectiv şi parţial evaluativ-domină hetero-
autoeducaţiei. STRUCTURI educaţia; prin modalităţile de realizare trebuie să se
FORMALE accentueze autoeducaţia.
Cultură generală CU DOMINANTE
PE CULTURA Reconversia profesională
Cultură PROFESIONALĂ Organizatoric, proiectiv şi parţial evaluativ-domină hetero-
Instrumentală educaţia; prin modalităţile de realizare trebuie să se
Cultură profesională accentueze autoeducaţia.
Re-formarea profesională; refacerea traiectoriei; hetero-
educaţia domină, dar prin modalităţile de realizare trebuie
să se accentueze autoeducaţia.
Recuperarea
neşcolarizării

Educaţia informală filtrata prin mecanismele autoeducaţiei; dominantă pe

cultura generală dar cuprinde şi elemente de cultură profesională.

EDUCAŢIA ÎN PERIOADA ŞCOLARĂ EDUCAŢIA ADULŢILOR

EDUCAŢIA PERMANENTĂ

Educaţia permanentă-relaţii cu nivele de cultură, cu formele educaţiei în viziunea Rodicăi Niculescu

Noile educaţii
Problematica lumii contemporane (P.L.C.)
În ultimele decenii savanţii şi oamenii politici din lumea întreaga se confruntă cu un nou tip
de probleme, ce se impun prin caracterul lor grav şi presant, cât şi prin dimensiunile lor regionale
sau universale, cum sunt: deteriorarea continuă a mediului înconjurător, caracterul limitat al
resurselor naturale, caracterul galopant al creşterii demografice, încălcarea drepturilor omului şi a
democraţiei.
Toate acestea l-au condus pe Aurelio Pecceli, fostul preşedinte al „Clubului de la Roma” la
introducerea unui nou concept, anume cel de „problematică a lumii contemporane”. Acest concept
pune în lumină caracteristicile acestei problematici:
- caracter universal - caracter pluridisciplinar
- caracter global - caracter prioritar
- evoluţie rapidă şi greu previzibilă
 Sarcini de lucru:
Analizaţi aceste caracteristici ale P.L.C. şi încercaţi să găsiţi altele noi.
Analizaţi citatul de mai jos argumentând puterea educaţiei în rezolvarea P.L.C.
„Un număr redus de specialişti susţin ideea că educaţia nu are un rol de jucat în crearea
societăţii de mâine. Dar mai numeroşi sunt cei care tratează educaţia ca unul din factorii capabili să
contribuie la crearea unei societăţi mai bune. Această premisă stă la baza studiilor noastre
consacrate educaţiei pentru pace. Interesul pentru rolul educaţiei în ameliorarea vieţii de astăzi, în
lumina unei societăţi viitoare mai bune trebuie să se exprime în conceptualizarea acestei încrederi
sub formă de programe axate pe valorile educaţiei de mâine.” (Haavelsrud, Magnus, 1983)
Programele UNESCO sintetizează următoarele noi educaţii:
 educaţia relativă la mediu(educaţia ecologică)
 educaţia pentru pace şi cooperare
 educaţia pentru participare şi democraţie
 educaţia în materie de populaţie(demografică)
 educaţia pentru o nouă ordine economică şi internaţională
 educaţia pentru comunicare şi mass-media
 educaţia pentru schimbare şi dezvoltare
 educaţia nutriţională
 educaţia economică şi casnică mondenă
 educaţia pentru timpul liber
 educaţia pentru drepturile fundamentale ale omului
 educaţia interculturală
Ca modalităţi practice şi metodologice de realizare a noilor educaţii menţionăm:
a) Demersul infuzional presupune realizarea noilor educaţii în cadrul diferitelor obiecte de
învăţământ şi la nivelul diferitelor dimensiuni ale educaţiei, de exemplu, obiectivele
educaţiei relative la mediu se pot realiza prin infuzie de mesaje în cadrul unor discipline
precum biologia, chimia, fizica, geografia, dar şi la nivelul educaţiei intelectuale, morale,
profesionale, estetice, fizice.
b) Demersul disciplinar constă în introducerea de noi discipline de studiu centrate pe un anumit
tip de educaţie. De exemplu, educaţia ecologică poate să apară ca disciplină de sine
stătătoare inclusă în Planul de învăţământ. Prezintă dezavantajul că poate genera fenomenul
de supraîncărcare. Acest demers se concretizează la nivelul învăţământului primar şi
gimnazial prin introducerea disciplinei Educaţia moral - civică şi Cultură civică.
c) Demersul modular angajează noile educaţii în cadrul unor discipline de studiu, sub forma
unor module prevăzute în programele şcolare şi la nivelul unor componente ale educaţiei.
Educaţia ecologică, de exemplu, poate fi abordată în cadrul unui modul de studiu la
biologie, cu obiective prioritare educaţiei intelectuale.
 d) Demersul transdisciplinar presupune înfăptuirea obiectivelor noilor educaţii în cadrul unor
sinteze ştiinţifice pe diverse teme realizate trimestrial sau anual de echipe de profesori de
diverse specialităţi. Aceasta implică probleme specifice în ceea ce priveşte formarea
educatorilor.

 Sarcini de lucru:
Identificaţi obiectivele noilor educaţii, menţionate mai sus.
Exemplificaţi integrarea noilor educaţii în cadrul disciplinelor pe care urmează să le predaţi.
Educaţia – factor al formării personalităţii; relaţia ereditate – mediu – educaţie
Personalitatea se formează prin contribuţia următorilor factori:
 Ereditatea ca premisă naturală a dezvoltării personalităţii
 Mediul condiţia socială a dezvoltării psihice
 Educaţie „conexiunea determinantă” pentru dezvoltarea personalităţii prin valorificare
formativă deplină a premiselor ereditare şi a condiţiilor sociale.
 Sarcină de lucru:
Găsiţi cât mai multe argumente prin care să susţineţi contribuţia fiecăruia dintre cei trei
factori la formarea personalităţii.
Modalitatea de lucru: Se organizează trei centre de activitate: ereditatea, mediul şi educaţia,
iar cursanţii vor fi grupaţi în trei microgrupe de 5-8 persoane, corespunzătoare celor trei centre.
Microgrupele (care se pot constitui pe bază de voluntariat sau prin extragere de simboluri)
inventariază cât mai multe argumente pentru a putea susţine contribuţia factorului ales la
dezvoltarea personalităţii. La finalul dezbaterilor, purtătorii de cuvânt prezintă rezultatele
grupurilor. Aceştia se pot chestiona reciproc, având posibilitatea de a se consulta rapid cu partenerii
lor de lucru, care se află în acest context, în postura de observatori activi ai dezbaterilor
concluziilor. Timp: 15-20 minute.
Între factorii dezvoltării psihice există strânse interacţiuni:

Analizaţi relaţiile dintre: Educaţie

 ereditate-mediu
 ereditate-educaţie
 mediu-ereditate
 ereditate- mediu-educaţie Ereditate Mediu

Comentaţi reprezentarea grafică de mai jos:

Ed = educaţie
Personalitatea E =ereditate
M =mediu
Ed
E M
 Tabloul relaţiilor dintre ereditate şi mediu
Privite sub
aspectul Ereditate Mediu
evoluţiei
În domeniul Determină probabil: înălţimea, forma corpului, Datele ereditare pot fi distorsionate în condiţiile
creşterii şi structura organelor, a sistemului nervos, limitele unui mediu necorespunzător. O bună sănătate
dezvoltării dezvoltării sensorio-motrice. Deci, disponibilită- organică este asigurată de practica sănătăţii
fizice ţile motorii şi atletice pot fi considerate ca fiind publice, de condiţiile de nutriţie, de practicile
determinate ereditar. igienice. Deficienţele şi deprinderile din partea
mediului aduc serioase dereglări de creştere.
În domeniul Indivizii se nasc cu o gamă largă de posibilităţi Condiţiile de mediu prielnice sunt necesare
creşterii şi generale mintale şi cu posibilităţi diferenţiate în pentru ca abilităţile( disponibilităţile) native să
dezvoltării domeniul muzicii, al picturii, vorbirii în public, se dezvolte cât mai apropiat de nivelul optim al
intelectuale etc. Pentru intercomunicare se pare că există şi capacităţilor.
limite naturale înnăscute.
În domeniul Deşi circumstanţele de viaţă şi experienţa Într-un mediu calm, protector unde domină
sănătăţii individuală au influenţa dominantă, totuşi, armonia între părinţi sau tutore şi copii,
mintale, stabilitatea emotivă depinde în mare măsură de numărul dezechilibraţi mintal este mai redus
emoţionale şi structurile înnăscute ale sistemului nervos, de decât acolo unde brutalitatea şi severitatea
al sistemul glandular existent, de caracteristicile domină.
personalităţii ereditare ale aparatelor, care pot predispune mai
mult pe unii decât pe alţii la instabilitate mintală.
În domeniul Poziţia în viaţă depinde în mare măsură de Atitudinile, convingerile, credinţele şi scara de
atitudinilor, capacităţile care au la bază dispoziţii native. valori ale individului se dezvoltă în cadrul
al Atitudinile, convingerile şi scara de valori ale culturii în care el s-a născut; ele fac parte din
convingerilor individului sunt determinate de poziţia lui în mediul socio-cultural şi sunt influenţate de
şi al valorilor societate, ele numai în mod indirect, deci şi în experienţa personală, de angajarea fiecăruia în
mică măsură depind de datele ereditare. acest mediu.

Rezumat
Apărută odată cu societatea, educaţia este un proces social de iniţiere şi conducere a
copilului spre responsabilitate.
Pedagogia, ca ştiinţă, ca teoretizare a fenomenului educaţional, a apărut mai târziu, deşi a
existat o experienţă în domeniu, transmisă din generaţie în generaţie, ca fiind o pedagogie populară.
Pedagogia este ştiinţa specifică şi de sinteză a educaţiei ca subsistem social şi ca proces instructiv
educativ.
Educaţia ca proces se înfăţişează ca o tehnologie, care prin cei mai competenţi dascăli poate
deveni o artă, artă didactică. Din perspectivă acţională, educaţia este un ansamblu de acţiuni
desfăşurate deliberat pentru transmiterea şi formarea la tinerele generaţii a comportamentelor şi
valorilor acumulate de – a lungul timpului. Ca produs al activităţii, educaţia se concretizează în
capitalul cultural al tânărului format (comportamente şi valori) determinabil şi adaptabil la cerinţele
societăţii.
Educaţia joacă un rol primordial în formarea personalităţii. Ea armonizează interacţiunea
dintre ereditate şi mediu, creând, pe de o parte, condiţii favorabile actualizării pontenţialităţilor
genetice, iar pe de altă parte, controlând şi organizând influenţele mediului asupra individului,
având ca rezultat particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia.
Şcoala este instituţia principală în care se realizează educaţia tinerei generaţii. Pe de o parte
ea trebuie să întregească imaginea şi concepţia copiilor despre lume valorificând şi ordonând
experienţa şi ansamblul influenţelor ce se exercită asupra lor, iar pe de altă parte să desfăşoare o
educaţie care să-i pregătească pentru viaţă, pentru un viitor ameninţat de probleme globale şi
universale prin dezvoltarea spiritului de (auto)perfecţionare permanentă.

Temă de reflecţie: Elaboraţi, pe baza bibliografiei, un eseu, de cel mult 4 pagini, în care să
comentaţi legătura dintre educaţie, autoeducaţie şi educaţia permanentă.