B.G.

Morală – III / I

FAPTELE MORALE
1. Subiectul şi obiectul moralităţii.
Subiectul faptelor morale este omul ca fiinţă conştientă şi liberă. Animalul nu poate săvârşi acte morale, fiindcă nu îndeplineşte
condiţia de a fi conştient şi liber. El nu are nici conştiinţă, nici libertate, fiindcă acţionează din instinct, automat, din reflexe.
Obiectul moralităţii sunt faptele însele săvârşite de om, adică numai actele conştiente şi libere. Instinctele, reflexele nu sunt
fapte morale. Faptele conştiente şi libere sunt raportate la ordinea morală, la bine şi la rău. Şi cum ordinea morală este exprimată prin
lege, şi faptele sunt considerate bune sau rele în funcţie de felul in care sunt conform sau contra legii morale. Faptele conforme legii
se numesc moral bune, sau simplu: fapte morale. Faptele contrare legii morale se numesc moral rele, sau imorale (contra moralei).
Fapte amorale se raportează la ordinea morală. Ele aparţin oamenilor cu conştiinţa deficitară, lipsită de discernământ sau animalelor
care sunt lipsite de conştiinţă şi libertate.
Ca mod de exprimare, faptele pot avea un caracter exterior, sau un caracter interior. Faptele externe sunt: a posti, a milui, a
fura, a ucide etc. Fapte interne: a invidia, ca şi toate dorinţele şi poftele înclinate spre rău.
Faptele morale pot fi privite obiectiv,când are în vedere fapta în sine, adică fapta raportată strict la legea morală: Ex. Fac
milostenie pentru că legea îmi spune să ajut pe semenul meu. Sub aspect subiectiv sunt intenţiile care conduc la scop. ce poate să
fie, sau să nu fie în conformitate cu legea morală. Ex. Fac milostenie ca să fiu lăudat.

2. Criteriile de apreciere a faptelor morale

Faptele morale pot fi determinate după trei criterii: obiectul, scopul, împrejurările.
A) Obiectul înseamnă acţiunea în sine după cuprinsul ei. Ex. Furtul, milostenia, minciuna, desfrâul, etc. Obiectul este dat
de legea morală. Ea spune care acţiune este bună şi care este rea in sine.
B) Scopul înseamnă ceea ce urmăreşte făptuitorul prin acţiunea sa. Ex. Scopul milosteniei este să ajuţi pe cel in suferinţă.
Scopul minciunii este să induci in eroare pe aproapele. Nu trebuie să confundăm scopul cu motivul (sau cauza faptei).Motivul este
anterior scopului. Ex. Cineva este in suferinţă şi merge la medic. Motivul sau cauza este determinat de suferinţă. Scopul este acela
de a fi eliberat, vindecat de suferinţă. Deşi motivul nu se confundă cu scopul, ele se află in interdependenţă. adică nu merg la medic
să fiu vindecat , dacă nu am suferinţa pricinuită de boală.
Scopul poate fi apoi: apropiat, îndepărtat şi final. Scopul apropiat al unui pictor este acela de a-şi câştiga existenţa: a unui elev
de a promova clasa şi şcoala, etc.
Scopul îndepărtat a unui pictor este buna reputaţie care să-l afirme ca artist. Scopul îndepărtat al unui student este acela de
a-şi câştiga probitatea şi reputaţia profesională:
Scopul final este mântuirea sufletului, sau dobândirea vieţii veşnice. Acesta cuprinde atât, scopul apropiat, cât şi cel depărtat spre a
fi conform cu binele, sau cu legea morală.
Raportul dintre obiect şi scop este diferit înţeles şi aplicat. Totdeauna primează obiectul. Ex. Ajutorul semenului spre a
fi lăudat, după obiect e bună; după scop este rea. Fapta va fi taxată ca fiind rea; fiindcă scopul este rău: Ex. Fur pentru a ajuta pe cineva.
Obiectul e rău, dar scopul este bun. Fapta rămâne rea.
C ) Împrejurările sunt particularităţile, sau condiţiile prin care se săvârşeşte o faptă spre a se deschide alte fapte d e acelaşi fel.
Împrejurările nu se referă numai la obiectul faptei, ci şi la subiect, ca şi la modul de desfăşurare a faptei.
Împrejurările unei fapte pot fi determinate după următoarele şapte întrebări la care răspund:
l. Cine? - persoana făptuitorului (tânăr. bătrân, preot, monah, căsătorit, necăsătorit)
2. Ce ? - se referă la calitatea şi cantitatea faptei. E x . În caz de furt, bunul furat e privat, sau e al Bisericii, e săvârşit de
un tânăr sau un om apropiat Bisericii; apoi la valoarea furtului.
3. Unde ? - indică locul unde s-a săvârşit fapta.
4. Prin ce mijloace ? - Ex. De ce mijloace s-a folosit pentru a înşela pe cineva: minciună, făgăduinţă, jurământ.
5. Pentru ce ? – se referă la scop. A păgubit pe cineva din lăcomie, pentru a ajuta pe semenul aflat în suferinţă.
6. Cum ? (în ce chip) arată atât modul în care s-a săvârşit fapta, cât şi dispoziţia sufletească a făptuitorului. Ex. Ucidere:
din beţie, cu premeditare, fără intenţie, din mânie.
7. Când ? - arată timpul şi durata.
Împrejurările schimbă caracterul moralităţii faptelor omeneşti sub două aspecte:
a ) cu privire la gradul moralităţii (din bună poate deveni mai bună; din rea mai rea).
b) cu privire la felul moralităţii (din faptă bună devine faptă rea)
O faptă rea după obiect şi scop nu poate deveni bună după împrejurări.

3 . Faptele morale indiferente

Pe lângă faptele bune sau rele, unii moralişti spun că există şi fapte indiferente, adică nici legea nici datoria nu cer şi nici
nu opresc săvârşirea lor; E x. A s e plimba, a practica un sport, a şedea în scaun întins, sau a sta culcat pe pat, etc.
Dat fiind faptul că numai în abstract faptele nu urmăresc un scop, ele nu pot fi considerate în concret fapte indiferente, fiindcă
în fond orice faptă este săvârşită cu un scop.

42