Viata intrauterina este complet diferita de cea in afara uterului. Pentru un nounascut, schimbarile sunt multe.

Pentru a numi doar cateva dintre ele: odata

nascut bebelusul nu mai primeste sange oxigenat de la mama, ci trebuie sa
respire singur; temperatura ambianta nu mai este perfecta, ci trebuie sa-si
regleze singur temperatura corpului ; substantele hranitoare nu mai vin prin
sange ci trebuie sintetizate din hrana, de catre propriul sistem digestiv.
Pentru a trece de la stadiul de fat la cel de nou-nascut, copilul trebuie sa se
adapteze vietii extrauterine. Aceasta adaptare este dificila, cu atat mai mult cu
cat unele schimbari trebuie sa se faca pe loc, in doar cateva secunde.
In uterul mamei, fatul respira facand schimb de oxigen si dioxid de carbon cu
sistemul circulator al mamei, prin placenta. Mare parte din sange nu trece prin
plamanii lui. In schimb trece prin inima si curge prin intregul sau corp. Plamanii
sunt plini cu lichid amniotic si abia la 10-15 secunde de la nastere copilul repira
pentru prima data. Prima sa respiratie seamana cu un oftat, pentru ca sistemul
nervos central reactioneaza la schimbarea brusca de temperatura si de mediu.
Dupa ce cordonul ombilical este taiat si nou-nascutul trage aer in piept pentru
prima data, au loc o serie de schimbari ale plamanilor si sistemului circulator:
lichidul amniotic din plamani se scurge sau este absorbit, plamanii se umfla si
incep sa respire singuri, creste rezistenta venelor si arterelor.
Un fat produce de doua ori mai multa caldura decat un adult. Aceasta caldura se
pierde cand sangele lui trece in sistemul circulator al mamei, unde este racit. O
alta parte se pierde prin pielea fatului, prin lichidul amniotic si prin peretele uterin.
Dupa nastere, nou-nascutul incepe sa piarda caldura rapid. Receptorii din piele
trimit catre creier mesajul ca corpului ii este frig. Ca raspuns, corpul creaza
caldura tremurand si arzand grasimea bruna, un tip de grasime care se
intalneste numai la nou-nascuti.
La fat, ficatul foloseste ca punct de stocare a zaharului si fierului. Celelalte functii
sunt indeplinite de ficatul mamei. Dupa nastere, ficatul nou-nascutului este nevoit
sa preia multe functii: producerea substantelor care coaguleaza sangele,
descompunerea deseurilor, producerea proteinei care descompune bilirubina.
Daca ficatul nu este suficient de matur, nu poate descompune eficient bilirubina,
ceea ce duce la icter.
Desi sistemul gastro-intestinal al fatului ii permite sa absoarba nutrientii din
placenta, el nu functioneaza in intregime decat dupa nastere. Spre sfarsitul
sarcinii, fatul produce meconiu, o substanta neagra-verzuie, care va reprezenta
primul sau scaun. Meconiul este compus din lichid amniotic, mucus, lanugo, bila,
celule ale epidermei si ale tractului intestinal. Dupa nastere, stomacul si
intestinele fatului trebuie sa fie gata pentru a primi mancarea. Desi inca nu este
atat de dezvoltat incat sa poata primi altceva in afara de lapte, sistemul intestinal
al fatului este gata, dupa nastere sa digere si sa separe nutrinetii de deseuri.

Rinichii fatului incep sa produca urina la 9-12 saptamani de sarcina. Nounascutul va urina pentru prima data in primele 24 de ore de viata. Din acest
moment, rinichii sunt gata sa mentina echilibrul lichidelor si al electrolitiolor.
Rata cu care rinichii filtreaza sangele creste brusc dupa nastere si in prima
saptamana de viata. Totusi, rinichilor le ia ceva timp pana cand vor putea sa
functioneze ca ai unui adult. Organismul sugarului nu poate sa indeparteze sarea
in exces (sodiul) sau sa concentreze si sa dilueze urina in functie de cantitatea
de apa pe care o primeste.
Sistemul imunitar incepe sa se dezvolte inca din viata intrauterina si continua sa
se maturizeze in primii ani de viata. Uterul este un mediu aproape steril, insa
imediat dupa nastere, sugarul este expus diverselor bacterii si altor substante
care il pot imbolnavi. Desi este mult mai vulnerabil decat un adult, nou-nascutul
poate sa raspunda eficient germenilor, mai ales ca a primit deja de la mama
anticorpi. Pe parcursul primelor luni de viata, va primii si altii, prin laptele matern.
Pielea nou-nascutului difera in functie de durata sarcinii. Prematurii au pielea
subtire, transparenta, pe cand nou-nascutii la termen au o piele mai groasa.
Dupa nastere intra in functiune receptorii de la nivelul pielii care citesc
temperatura ambianta, simt durerea sau pur si simplu atingerile. Ei sunt motivul
pentru care sugarul se calmeaza la mangaierile mamei. La nastere, pielea
copilului este acoperita cu vernix, o substanta care il protejeaza in timpul
contactului cu lichidul amniotic, dar se curata la prima baita. Este posibil ca sub
acest vernix sa existe un strat de par fin, mai ales daca nasterea e prematura.
Acest par este lanugo si va cadea in primele saptamani de viata.
Acestea sunt doar cateva dintre aspectele care contribuie la adaptarea nounascutului la viata extrauterina. Insa corpusorul lui atat de mic este o masinarie
comlicata formata din multe sisteme care incep sa functioneze toate dintr-o data.
Iar pentru ca fatul sa poata supravietui in mediul extern, toate aceste sisteme si
aparate trebuie sa functioneze perfect. Cand nou-nascutul tau plange ore in sir,
gandeste-te ca nu numai tie iti este greu sa te obisnuiesti cu el. Si lui ii este
foarte greu sa se adapteze la mediul rece, uscat si neprietenos din afara
uterului.
http://www.nou-nascuti.ro/neonatologie/adaptarea-nou-nascutului-la-viataextrauterina.html