DEZVOLTAREA MORALĂ

Morala se referă la reguli sau convenții pe care oamenii trebuie să le respecte in

interacțiunea cu alti oameni.
Dezvoltarea morală presupune interiorizarea acestor reguli si norme de către copii
În şcoală se urmăreşte
 formarea conştiinței educației morale,
 formarea conduitei morale.
Aceste atitudini, aptitudini, conduite ale copilului trebuie corelate sau îmbinate cu morala
socială, deoarece copilul va deveni parte a societății în care trăieşte, se va supune sau nu
valorilor societății, dar va acționa în conformitate cu acestea.

Componente principale ale moralității:

• Componenta cognitivă constă în reprezentări şi noțiuni morale. Dezvoltarea
componentei cognitive debutează cu cunoaşterea regulilor etice şi reflecția asupra
acestora in vederea diferențierii conduitele „bune, morale”, de cele „rele”, care trebuie
să fie evitate. Odată consolidată, componenta cognitivă se reflectă în judecăți sau
raționamente morale.
• Componenta comportamentală (fapte şi acțiuni morale) presupune transpunerea
standardelor morale dezirabile într-o anumită cultură, în manifestări comportamentale.
Standardele morale sunt transculturale. Valorile morale precum altruismul, onestitatea,
cooperarea, toleranța şi comportamentele prosociale susținute de aceste valori sunt
universale.
• Componenta emoțională a moralității (convingeri şi sentimente morale) presupune
resimțirea si manifestarea unor emoții si sentimente adecvate față de actele proprii şi ale
celorlalți.
În viața reală cele trei comportamente ale moralității acționează convergent,
determinând modul în care copilul va aprecia, va judeca, va simți şi se va comporta în fața unei
situații în care i se cere o decizie morală. Există însă si decalaje între cele 3 componente.
Componenta cognitivă poate fi “afirmată“, fără a fi probată de fapte.
Comportamentul moral se bazează pe judecata morală.
 Judecata morală presupune evaluarea (şi autoevaluarea) unor comportamente şi
situații prin raportarea lor la cerințele morale specifice contextului social - istoric al individului.
Ea se formează prin învățarea socială şi însuşirea critică a modelelor de conduită promovate de
societate.

Jean Piaget - Dezvoltarea judecății morale

Dezvoltarea judecații morale a fost inițial studiată de Jean Piaget şi expusă în lucrarea sa
„Judecata morală la copil” (1932).
Piaget observă jocul copiilor între 4 si 12 ani şi raportarea acestora la reguli şi, de
asemenea solicită copiii să raspundă unor întrebări legate de minciună, pedeapsă, dreptate etc.
Pe această bază el operează o primă diferențiere între morala heteronomă şi morala autonomă.
Stadiul moralei heteronome este primul stadiu al dezvoltării morale si durează între
4 şi 7 ani. Regulile si normele sunt percepute ca fiind proprietăți ale lumii înconjurătoare, care
nu pot fi schimbate si nu se află sub controlul oamenilor
 caracterul bun sau rău al unei fapte derivă din consecințele comportamentului, nu
din intenția autorului (fapta celui care sparge 12 ceşti accidental este mai gravă
decât a celui care care sparge una in mod intenționat)
 copilul in stadiul heteronomiei morale crede in imanența justiției. Incalcarea unei
reguli va fi urmate imediat de pedeapsă.
Stadiul moralei autonome durează între 7 şi 12 ani. Copiii încep să înțeleagă că
regulile si normele sunt create de oameni şi pot fi schimbate prin consens
 In judecarea unei acțiuni sunt luate in considerare, atât consecințele
comportamentului, cât şi intenția autorului
 copilul in stadiul autonomiei morale consideră că pedeapsa este mediată social şi
decurge doar dacă o persoană semnificativă poate proba răul comis şi, chiar şi in
aceste condiții, pedeapsa nu este inevitabilă.
Fiind vorba de judecata morală, este evident că modul de a judeca binele si răul depinde de
stadiul dezvoltării cognitive in care se află copilul. In acord cu aceste stadii au fost identificate si
substadii ale dezvoltării morale
 Stadiul pre-moral (corespunzător stadiului preoperational) – regulile nu există încă
(comportament egocentric)
  Stadiul realismului moral (corespunzător stadiului operațiilor concrete) – regulile sunt
bine înțelese, dar nu pot fi negociate. Copilul joacă ca să câştige.
 Stadiul relativismului moral (corespunzător stadiului operațiilor formale) – copilul
înțelege că regulile sunt convenții sociale guvernate de consensul mutual

Pornind de la această abordare, un amplu studiu realizat în anii ′60 de către Lawrence
Kohlberg are în vedere principalele secvențe ale procesului de formare şi cristalizare a
standardelor morale.

Lawrence Kohlberg – Dezvoltarea raționamentului moral

• Timp de 20 ani a investigat natura judecăţii morale, folosind interviuri si clasificând
răspunsurile obţinute la un set de dileme morale. A realizat si studii transculturale
• Conceptul cheie este cel de internalizare – evoluția comportamentului de la control
extern la un control intern, exercitat in baza unor standarde si principii interne
• Stadiile de dezvoltare morală identificate de Kohlberg, au drept principiu faptul că
dezvoltarea morală este un proces de internalizare strâns legat de vârsta persoanei
respective.

Metodologia de cercetare
• Pus în fața unor dileme morale, prezentate experimental sub forma unor scurte
narațiuni, fiecare copil trebuie să aleagă, în funcție de preferința sa, între două soluții
posibile ale dilemelor şi să explice apoi de ce a optat pentru o soluție şi nu pentru
cealaltă. Câteva dintre dilemele morale utilizate în aceste studii sunt prezentate mai
jos:
Exemplul 1. Într-o zi Sharon merge la cumpărături cu Jill, cea mai bună prietenă a sa. Jill pune
mâna pe o cutie de bomboane, o ascunde în palton şi iese din magazin, lăsând-o pe Sharon să
se descurce cu patronul, care îi cere să o denunțe pe Jill.
Şeful de magazin îi explică lui Sharon că va avea mari neplăceri dacă refuză să spună numele
prietenei care a furat. Ce trebuie să facă Sharon în această situație: să îşi protejeze prietena,
tăinuindu-i numele? Dar, pe de altă parte, merită să ajute o prietenă care s-a făcut nevăzută,
lăsând-o pe ea să se descurce ?
Exemplul 2. Heinz are nevoie de un medicament pentru sotia lui, care este pe patul de moarte.
El află ca farmacistul care a inventat medicamentul este din oraşul său, dar cere pentru
medicament un preț de 10 ori mai mare decât valorează, iar Heinz nu are aceşti bani. Heinz
reuşeşte să facă rost de jumătate din sumă, dar farmaciştii nu acceptă sa primească cealaltă
jumatate din sumă mai târziu. Într-o noapte, Heinz a intrat în farmacie şi a furat medicamentul.
Ar fi trebuit Heinz să facă acest lucru?

Interpretarea răspunsurilor şi a justificărilor date acestor dileme de către copii de vârste

diferite, îl va conduce pe Kohlberg (1969) să postuleze existența a trei niveluri ale dezvoltării
morale, subdivizate la rândul lor în câte două stadii.

Nivel 1. Moralitate preconventională: - premoral (4 - 9 ani)

• stadiul 1: orientare primitivă şi supunere față de autoritate.
• stadiul 2: orientare naiv – hedonică şi instrumentală.
Nivel 2. Moralitate conventională: - morala conformarii conventionale fata de normă (9 -14
ani)
• stadiul 3: orientare în funcție de relațiile interpersonale.
• stadiul 4: moralitatea autorității şi mentinerii ordinii sociale.
Nivel 3. Moralitate postconvențională, autonomie şi principii morale personale:
• stadiul 5: moralității contractuale şi a acceptării democratice a legii
• stadiul 6: orientare după principiile etice universale, internalizate.

Pe baza unui demers transcultural Kolberg a stabilit o serie de regularitati:

 Stadiile se derulează întotdeauna in aceeaşi ordine
 Stadiile au aceeaşi organizare în toate culturile analizate.
 Stadiile nu sunt parcurse de toți oamenii în acelaşi ritm
 Nu toți oamenii acced la toate nivelurile si stadiile dezvoltării morale; stadiul cel mai
înalt al dezvoltării morale – caracterizat prin internalizarea sistemului propriu de
valori - nu este atins în mod necesar de toți indivizii adulți.
Sunt persoane care rămân ancorate într-un anumit stadiu, orientându-se fie spre
evitarea pedepsei, fie spre obținerea recompenselor. Hedonismul rămâne adesea un criteriu
moral funcțional.
Nivelul I: moralitatea preconvențională (4 – 10 ani).

Referențialele morale ale copilului sunt etichetele culturale „bun” sau „rău”, „a avea dreptate”
sau „a greşi”, pe care le interpretează în termenii consecințelor fizice sau hedoniste: plăcute sau
neplăcute (recompense sau pedepse).

Stadiul 1: Orientarea spre obediență şi pedeapsă

 Copilul acceptă necondiționat autoritatea părinților, moralitatea faptelor sale având
drept criterii supunerea la cerințele formulate de aceştia.
 „Raționamentul” moral se bazează pe anticiparea consecințelor fizice imediate:
acestea sunt avantajoase numai atunci când pedeapsa poate fi evitată.
 Motivația respectării regulilor - dorința de a evita pedeapsa şi dorința de a primi
recompense.
 Ex. Răspunsul tipic dilema lui Heinz, formulat astfel: Tu ai proceda ca Heinz? este:
„Nu. Deoarece aş deveni hoț şi m-ar duce la închisoare” (Kohlberg, 1969). „Heinz nu
ar trebui să-şi lase soția să moară, căci ar putea avea mari necazuri.” În opinia lui
Kohlberg, aceste răspunsurii arată că în această etapă copilul se gândeşte doar la
binele personal şi mai puțin la al altora.
 Un alt răspuns este “Heinz ar trebui să fie prins şi trimis la închisoare”. Acest răspuns
demonstrează că pedeapsa trebuie să urmeze cu necesitate fapta”.

Aplicatie
Identificati comportamente educaționale greșite ale parinților in
raport cu particularitățile stadiului de dezvoltare morala in care se află
copilul la 4 ani

Stadiul 2: Orientarea spre hedonismul instrumental nativ .

 Copilul se conformează la normă pentru a obține recompensa. Actele sale se bazează
pe conformarea la regulă (mai degrabă decât pe sentimentul de justiție, generozitate
 sau compasiune etc.). Beneficiile pe care copilul poate să le obțină printr-un anumit
comportament reprezintă principala regulă a moralității.
 Dacă o acțiune este agreabilă sau determină un rezultat plăcut, ea este în mod
inevitabil bună. Ceea ce este bine, este şi drept. El îşi dă seama că a obține ceea ce
îşi doreşte depinde de felul cum negociază cu ceilalți.
 Judecata este de tip condițional: “Îți dau pistolul meu, dacă mă laşi să mă urc pe
bicicleta ta”
 Si anturajul întăreşte acest comportament moral, focalizat pe obținerea plăcerii
(recompensei). “Daca esti cuminte, mama îți va aduce o ciocolată” sau “Bravo, ai pus
jucariile in ordine. Acum ai voie sa te uiti la un desen animat”.
 Răspunsurile la dilema lui Heinz, demonstrează construcția raționamentului in funcție
de beneficii sau posibile daune, cele mai multe de pe poziția lui Heinz, unele însă şi
de pe poziția farmacistului:
o Ar trebui să fure medicamentul „pentru că trebuie să împiedice moartea
soției, ca să nu-şi petreacă restul vieții de unul singur” (Porto Rico)
o Dacă nu ar fi soția lui, ci un prieten, ar trebui să fure hrana ? „Da, pentru că
într-o bună zi, cînd îi va fi foame, prietenul lui îl va ajuta” (Turcia)
o „Dacă Heinz va fi prins, atunci va da medicamentul înapoi si poate va primi
mai puțini ani de puşcărie.”
o „Farmacistul este un om de afaceri şi trebuie să facă bani”
 Deşi acest prim stadiu al dezvoltării morale este specific vârstei cuprinsă între 5 si 9
ani, unii adolescenți manifestă încă comportamente specifice acestui stadiu.
 În plus, mulți adolescenți şi adulți infractori nu evoluează niciodată la nivelul stadiilor
superioare ale dezvoltării morale.

Nivelul II: Moralitatea convențională (10 – 13 ani)

La nivelul 2, cel al moralei convenționale, se observă o deplasare a judecății bazate pe
consecințele externe şi beneficiul personal, spre judecăți bazate pe reguli sau norme stabilite de
grupul de apartenență, fie acesta familia, grupul de prieteni, biserica sau națiunea.
La acest nivel, copilul îşi „construieşte” raționamentul moral pe baza asumării rolului de „copil
model”, aşa cum îl percepe el din experiențele avute în familie şi în alte grupuri sociale.
Stadiul 3: Moralitatea conformismului interpersonal şi a bunelor relații.
 Motivația comportamentului moral şi criteriile după care se orientează copilul se află
la nivelul relațiilor sale cu anturajul.
 Conformarea la standardele de „copil bun” care funcționează în mediul de
apartenență constituie garanția aprobării şi afecțiunii membrilor grupurilor de
referință (familia, grupul de prieteni).
 Copilul valorizează încrederea, loialitatea, respectul, recunoştința. Andy, un băiețel
descris de Kohlberg se exprima astfel: “Încerc să fac ceea ce vor părinții mei,
pentru că şi ei au făcut ceea ce am vrut eu. Încercsă fac tot ceea ce îmi spune mama
să fac, să îi fac plăcere. De exemplu, ea ar vrea să devin medic, aşa că şi eu vreau
asta şi ea mă va ajuta să reuşesc”.
 Raspunsul la dilema lui Heiz ar fi „Nimeni nu va spune că eşti o persoană buna dacă
furi medicamentul, însă dacă nu îl furi familia te va considera un soț inuman. Dacă îți
laşi soția să moară, niciodată nu vei mai putea să priveşti pe cineva în ochi”
(Kohlberg, 1969). Acest răspuns demonstrează capacitatea de a intui sentimentele
celorlalți, analiza in raport cu expectanțe etice si morale si conştientizarea
sentimentului de culpabilitate.
 Concluzie: în acest stadiu creşte gradul de obiectivitate a raționamentului moral;
faptele încep să fie evaluate şi în funcție de intenții, nu doar în funcție de
consecințele lor.

Aplicatie
Formulati un set de recomandări pentru dezvoltarea morală in familie la
vârsta școlarității mici.

Stadiul 4: Moralitatea autorității şi ordinii sociale .

 Începe in perioada preadolescenței
 La acest nivel, judecata morală se bazează pe înțelegerea ordinii sociale, legii şi
justiției, în raport cu care se conturează sentimentul datoriei şi al responsabilității.
 Se observă o deplasare a preocupărilor de pe familie şi grupul restrâns al copilului
spre societatea în ansamblul ei, guvernată de lege si ordine.
  Legea este principalul criteriu moral. Acest fapt transpare din răspunsurile la dilema
lui Heinz.
o „Daca nu va face nimic, înseamnă că nu îşi va face datoria față de soția lui.
Este responsabuilitatea lui, dacă soția lui moare. Heinz va trebui să ia
medicamentul în ideea că va plăti farmacistului în momentul în care va avea
banii, sau va accepta pedeapsa pentru furt.”
o „A fura este un lucru rău. Daca va fura medicamentul Heiz se va simti tot
timpul vinovat”
 Concluzie: Respectarea autorității, a normelor şi a legii dobândeşte acum valoare de
principiu ce reglementează comportamentul tuturor oamenilor. Deciziile
preadolescentului de a se supune regulilor şi normelor nu mai sunt determinate de
obținerea aprobării sau dezaprobării celorlalți, ci de evitarea sentimentului de
vinovăție.

Nivelul III: Moralitatea postconvențională

In acest stadiu moralitatea este complet internalizată şi nu se mai bazează pe standarde
externe. Judecata morală devine rațională şi interiorizată, fiind subordonată unui sistem propriu
de valori, care funcționează cu semnificația si puterea unor principii de neclintit. Violarea lor are
drept rezultat sentimentul de vinovăție şi autocondamnare.
Stadiul 5: Moralitatea contractuală (acceptarea democratică a legii)
 Se pune in discuție raportul „Drepturi comunitare versus drepturi individuale.”
 Credințele şi convingerile morale devin mult mai flexibile.
 Persoana înțelege că regulile si normele sunt rezultatul înțelegerii mutuale a
oamenilor dintr-o comunitate, care de altfel le pot şi schimba, tot prin consens.
 Este acceptat un contract implicit de reciprocitate între persoană şi societate:
respectarea legii (orientarea către menținerea contractului social) asigură protecție
societală.
 Răspunsurile la dilema lui Heiny reflectă respectul față de lege, dar si caracterul
relativ al legii
o „Legea nu a fost creată pentru astfel de circumstanțe; a fura medicamentul
nu este bine, dar Heinz este îndreptățit să o facă”.
 Stadiul 6: Moralitatea principiilor etice universale.
 Persoana a dezvoltat deja standarde morale in acord cu drepturile omului;
 Raționamentul moral este construit in raport cu principiile eticii universale, dar şi de
propriul sistem de valori deja cristalizat;
 In conflictul dintre lege si conştiință, conştiința are prioritate, deoarece situațiile,
faptele si comportamentele dobândesc semnificații proprii, iar evaluarea acestora se
raportează la propriul sistem de valori, care poate transcende legea.
 Conformarea la normă este orientată spre evitarea autoblamării şi menținerea
respectului de sine.
 Concluzie: La acest nivel persoana are un credințe şi convingeri morale foarte
puternice, care pot pune sub semnul întrebării ordinea socială sau valorile
comunitare la un moment dat.

Aplicatie practică
Deoarece dezvoltarea raționamentului moral nu se transferă

automat in comportament, considerăm că educația morală nu se

poate realiza doar verbal, utilizând dileme morale, fabule sau

povestiri cu conținut moralizator. Ar fi necesar de a iniția

programe pentru punerea in act a comportamentullui moral.

Lucrând in grup elaborati proiectul unui program de dezvoltare

morală in școală, orientat spre acțiune.

Indicați maniera in care ați stimula dezvoltarea spiritului de

voluntariat

Diferențele de gen şi dezvoltarea morală – Carrol Gilligan

 Carol Gilligan critică teoria lui Kohlberg, deoarece nu realizează o diferențiere a
răspunsurilor in funcție de gen şi nu operează nuanțări la nivelul stadiilor. Ea
consideră că construcția identității de gen şi stereotipurile asociate genului creează
premisele unor raportări diferite la persoane si evenimente cu conotații morale.
  Vocile femeilor suna „distinct” deoarece, asa a demonstrat Gilligan în lucrarea sa "In
a Different Voice: Psychological Theory and Women's Development" (1982).”
 Gilligan formulează următoarele diferențe:
o femeile sunt orientate preponderent spre relații si menținerea lor, în raport cu
bărbații, care sunt orientați preponderent spre justiție, dreptate.
o Femeile manifestă mai multă grijă față de trebuințele, nevoile si aşteptările
celorlalți şi incearcă să contextualizeze situațiile, în timp ce barbații manifestă
o oarecare detaşare, individualism şi se ghidează după principii generale şi
abstracte, relativ independente față de situații.

Aplicatie practică
Verificați empiric concluziile abordarii lui Gilligan pe baza
intervievării a 5 fetițe si 5 băieți, pe baza unei povestiri cu continut
moral sau a unei fabule ce include o dilema morală

Comportamentul prosocial si comportamentul agresiv

Comportamentul prosocial
Comportamentul prosocial este un comportament voluntar, menit a face bine altei
persoane, ignorând interesul personal.
Trebuie operată distincția între altruism – (care implică imboldul motivațional) si
comportamentul prosocial, care însemna trecerea la act, sub imboldul altruismului.

Factori determinanți ai comportamentului prosocial

1. Factori contextuali – cercetări recente asupra dezvoltării morale evidențiază un

ansamblu de factori care influențează comportamentul prosocial
1.1 Cultura (apud Santrock)
  Există diferențe interculturale in ceea ce priveşte comportamentul
prosocial - există societăți unde există o cultură a acțiunilor de caritate si
a voluntariatului mai dezvoltată decât în alte societăți.
 In cadrul aceleiaşi culturi există diferențe între mediul urban si cel rural;
tradițiile si morala rurală par a fi inclinate mai degrabă spre evitarea
conflictelor; migrația populației rurale spre medii urbane schimbă raportul.
1.2 Televiziunea – programe cu conținut prosocial – ex. Minimax, Lassie etc
1.3 Familia – practicile educative in familie
 Modelul parental privind comportamentul de ajutorare
 Încurajarea comportamentului prosocial
 Utilizarea educației inductive (a explica copiilor consecințele propriului
comportament) versus educația bazată pe coerciție si pedeapsă
(Eisenberg & Fabes, 1998).
1.4 Prietenii – cu cât prietenia se bazează mai mult pe afectivitate cu atât
influența privind comportamentul prosocial este mai mare (Wentzel, McNamara,
and Caldwell (2004). http://www.education.com/reference/article/prosocial-
behavior/
1.5 Scoala –
 O relație pozitivă profesor - elev, bazată pe afecțiune si sentimentul securității
corelează pozitiv cu comportamentul prosocial (Eisenberg et al., 2006).
 Un stiudiu longitudinal derulat pe o perioada de 5 ani (Solomon, 1988)
demonstrează că anumite metode si practici didactice, precum învățarea
colaborativă în grupuri mici si promovarea înțelegerii sociale stimulează
dezvoltarea valorilor si comportamentului prosocial.
 Promovarea unor programe de dezvoltare a competențelor sociale, de
reducere a prejudecăților si a fenomenelor de respingere socială

2. Factori individuali
2.1 Factori de personalitate - cercetarile au evidențiat o corelație pozitivă
între comportamentul prosocial si factori de personalitate precum: sociabilitate,
capacitatea de exprimare a emoțiilor, timiditate redusă, agreabilitate,
autoeficacitatea
2.2 Factori genetici - unele studii demonstrează caracterul înnăscut al
receptivității pro-sociale (Knafo & Plomin, 2006). O influență mai mare are
interacțiunea ereditar – factori de mediu. Un mediu educogen pozitiv si altruist
creşte probabilitatea activării resurselor genetice
2.3. Vârsta – (Peterson 1983, apud Santrock) – comportamentul prosocial poate
fi pus in evidență la vârste mici, dar creşte odată cu vârsta. Calitatea
comportamentului depinde însă şi de situație. Copiii pot împărți cu uşurință, cu
alți copii, mâncarea, uneori chiar jucăriile, dar probabil cu mai mare dificultate
vor împărți o prăjitură. Totuşi familia poate stimula acest comportament,
începând de la a împărtăşi ceva cu frații.
2.4 Genul - o metaanaliză (Eisenberg & Fabes, 1998) relevă mici diferențe de
gen in comportamentul prosocial, in favoarea fetelor, mai mici decât ar fi
aşteptate in funcție de stereotipurile de gen
http://www.education.com/reference/article/prosocial-behavior/

Aplicatie practică
Realizati un interviu structurat cu un copil de vârstă preșcolară /
școlară mică referitor la comportamentul său într-o anumită situație
care ar implica un comportament prosocial.
 Identificați rațiunile comportamentului copilului
 Identificați factori educaționali ce influențează
comportamentul copilului, pe baza relatărilor acestuia

Aplicatie practică
 Propuneți un program extracuricular care solicită copiilor
exprimarea si manifestarea unui comportament prosocial
concret
 Proiectați această activitate
 Comportamentul agresiv
Comportamentul agresiv este definit ca o acțiune menită să provoace un rău fizic sau
emoțional altei persoane

Agresivitatea poate fi:

 Directă
o Agresivitatea instrumentală – un comportament care are o finalitate. Ex. a
împinge un coleg pentru a trece in față, a comite un act agresiv pentru a obține
aprobarea grupului – aprobarea funcționează ca întărire a comportamentului
agresiv
o Agresivitatea ostilă – nu are un scop explicit. Actul ostil este impulsiv si este
determinat de regulă de factori externi care generează frustrare
 Indirectă
o Agresivitate relațională – nu provoacă un rău imediat. Constă în bârfă, umilire,
respingere socială

Factori determinanți ai comportamentului agresiv

1. Factori contextuali
1.1 Cultura (apud Santrock)
 Unele culturi încurajează sau, cel puțin, tolerează agresivitatea. Poate fi
evidențiată o exacerbare a agresivității in prezent.
 Intervențiile agresive in plan social, chiar dacă au ținte pozitive, creează
modele sociale. Normele sociale sunt elaborate prin consens mutual,
favorizând pe unii şi marginalizând pe alții. Încălcarea acestor norme sunt
considerate agresive si justifică o intervenție “pe măsură”. Cultura
dispune de un ansamblu de mijloace de constrângere şi control social cu
care sancționează încălcarea normelor, “in mod agresiv”. (Bond,M.H. -
Culture and Aggression—From Context to Coercion, Personality and Social
Psychology Review), http://psr.sagepub.com/content/8/1/62.abstract
 Mediu marcat de agresivitate – cartiere mărginaşe, sărace unde
problemele de subzistență implică adesea rezolvări agresive
1.2 Televiziunea – programe cu conținut agresiv
1.3 Familia – practicile educative in familie
 Pattern de familie disfuncțională care induce stress - relații conflictuale,
tensiune, abuz fizic si/sau emoțional, modele paternale agresive etc.
 Practici educaționale in familie bazate de permisivitate excesivă sau pe
pedeapsă
1.4 Prietenii – Grupul de prieteni:
 imitarea unui membru al grupului care se bucură de popularitate,
 întărirea din partea grupului,
 normele sociale interne si valorile grupului
1.5 Scoala –
  Constituie un mediu in care proliferează agresivitatea, atât între elevi, cât
şi între profesori şi elevi.

2. Factori individuali
2.1 Factori de personalitate – reactivitate crescută, impulsivitate, dificultăți
de autocontrol
2.2 Factori genetici – anumite studii evidențiază o componentă genetică.
Agresivitatea asociată tulburarilor de conduită in copilărie si respectiv tulburarii
de personalitate la vârsta adultă indică un risc crescut pentru persoane cu
tulburari similare in antecedente.
2.3 Comportamentul agresiv este un simptom al unor tulburări psihice
precum: ADHD, Sindromul Tourette, Sindromul Asperger, autismul, tulburările de
conduită, depresia
2.4. Cauze emoționale
 Frustrare generată de tensiuni psihice si conflicte
 Sentimentul de neajutorare

Sfaturi pentru părinți

Cum puteți interveni cînd copilul devine agresiv

Adaptat după http://www.ehow.com/how_7449339_manage-aggressive-behavior-

children.html#ixzz25DrFusH2

 Interveniti prompt imediat ce s-a produs comportamentul agresiv. O reacție

întârziată justifică și legitimează comportamentul agresiv
 Rămâneți calm. Vorbiți calm și nu țipați la copil. Ridicarea vocii poate exacerba
situația
 Solicitați copilului să își explice comportamentul. A pune in cuvinte o astfel de
justificare ajută copilul să își clarifice motivele si gradul de adecvare a
comportamentului
 Fiți consecvent in atitudine și comportament. Dacă veți reacționa diferit in momente
diferite, față de același comportament, poate creea confuzii copilului. El va putea
crede ca ar putea acționa în același fel altădată, deoarece ați putea reacționa
diferit
 Îndepărta obiectul care a generat agresivitatea sau evitați ca situația în care s-a
produs să se repete. Explicați alternativa comportamentală și beneficiile ei
 Lăudați copilul dacă se comportă corect sau dacă a renunțat la un comportament
agresiv