Famili Puternice Roth Oanes 20noi

Familii puternice:
un program pentru educaţia părinţilor
Autori:
Mark W. Fraser
Melissa D. Abell
Maeda J. Galinsky
Janice H. Schopler
Vanessa G. Hodges
2010
Traducerea în limba română realizată de Paul Bercea şi Cristina
Oaneş.
La realizarea versiunii româneşti a mai contribuit dr. Mihai Bogdan Iovu.
Manuscrisul a fost pus la dispoziţia profesioniştilor care se formează în
educaţia parentală în România prin bunăvoinţa autorilor. Nu a fost publicat la
vreo altă editură.
Ediţie îngrijită şi coordonată prof. dr. Maria Roth şi asist. univ. dr. Cristina
Oaneş
Programul Familii Puternice a fost adaptat în cadrul proiectului de parteneriate PN II

„Diagnosticul social al performanţei şcolare prin scala socială a succesului şcolar
şi proiectarea unor metode de intervenţie validate prin cercetare”, contract 91-
063/18.09.2007-2010, UBB, Cluj-Napoca, director de proiect prof. dr. Maria Roth.
Noiembrie, 2010
2
CUPRINS
PROGRAMUL FAMILII PUTERNICE A FOST ADAPTAT ÎN CADRUL PROIECTULUI

DE PARTENERIATE PN II „DIAGNOSTICUL SOCIAL AL PERFORMANŢEI
ŞCOLARE PRIN SCALA SOCIALĂ A SUCCESULUI ŞCOLAR ŞI
PROIECTAREA UNOR METODE DE INTERVENŢIE VALIDATE PRIN
CERCETARE”, CONTRACT 91-063/18.09.2007-2010, UBB, CLUJ-NAPOCA,
DIRECTOR DE PROIECT PROF. DR. MARIA ROTH.....................................2
PREFAŢĂ ..........................................................................................................6
EDUCAŢIA PĂRINŢILOR.....................................................................................8
INTRODUCERE................................................................................................18
CONSTRUIREA RELAŢIEI ŞI FORMULAREA AŞTEPTĂRILOR: ETAPA DE FORMARE
..............................................................................................................42
CAPITOLUL 1: TU ŞI COPILUL TĂU...................................................................55
LECŢIA 1.1: SĂ NE CUNOAŞTEM...............................................................................56
SERVICII SOCIALE.................................................................................................64
GOSPODĂRIE.....................................................................................................64
VECINI............................................................................................................64
LEGISLAŢIE........................................................................................................64
MUNCĂ / ŞCOALĂ...............................................................................................64
SĂNĂTATE / SĂNĂTATE MINTALĂ...............................................................................64
BISERICĂ / RELIGIE..............................................................................................64
1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINTELE ŞI-A ÎNSUŞIT
URMĂTOARELE ABILITĂŢI:.....................................................................68
LECŢIA 1.2: COMPORTAMENTUL COPILULUI TĂU..............................................................70

URMĂTOARELE ABILITĂŢI:.....................................................................81
LECŢIA 1.3: REGULILE STRICTE................................................................................83
DEZACORD.....................................................................................................83
URMĂTOARELE ABILITĂŢI: ....................................................................92
LECŢIA 1.4: MUNCA ŞI DISTRACŢIA...........................................................................93

URMĂTOARELE ABILITĂŢI:...................................................................104
LECŢIA 1.5: ABILITATEA COPILULUI DE A REZOLVA PROBLEME............................................106

URMĂTOARELE ABILITĂŢI: ..................................................................112
3
CAPITOLUL 2: DISCIPLINA ............................................................................113
LECŢIA 2.1: CONSECINŢELE.................................................................................114
URMĂTOARELE ABILITĂŢI: ..................................................................123
LECŢIA 2.2: PEDEAPSA.......................................................................................124
LECŢIA 2.3: RECOMPENSA...................................................................................137
LECŢIA 2.4: COMPORTAMENTUL ŢINTĂ......................................................................145

LECŢIA 2.5: MONITORIZAREA COMPORTAMENTULUI COPILULUI ÎN ALTE LOCURI DECÂT ACASĂ..........155

1. DIN PUNCTUL DE VEDERE AL OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINŢII ŞI-AU
ÎNSUŞIT URMĂTOARELE ABILITĂŢI:.....................................................163
CAPITOLUL 3: COMUNICAREA.......................................................................166
LECŢIA 3.1: CUM SĂ PROCEDĂM CA REGULILE STRICTE SĂ FUNCŢIONEZE ...............................167
LECŢIA 3.2: ASCULTAREA ACTIVĂ...........................................................................178

URMĂTOARELE ABILITĂŢI::..................................................................186
LECŢIA 3.3: MESAJE DE TIPUL EU.........................................................................187
CAPITOLUL 4: TOT CE AM ÎNVĂŢAT ..............................................................195
LECŢIA 4.1: SENTIMENTELE COPIILOR.......................................................................196

LECŢIA 4.2: MECANISME DE COPING / ADAPTARE.........................................................208

LECŢIA 4.3: REZOLVAREA DE PROBLEME...................................................................220
4
LECŢIA 4.4: CURSUL FINAL..................................................................................233
ACTIVITATEA 2:................................................................................................234
1. 1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR PROGRAMULUI, ÎN CE MĂSURĂ ŞI-A
ÎNSUŞIT PĂRINTELE URMĂTOARELE ABILITĂŢI:...................................241
ANEXE..........................................................................................................245
5
PREFAŢĂ
Preocuparea, atât a părinţilor cât şi a specialiştilor, pentru implementarea de

programe educaţionale destinate părinţilor cu scopul de a-i învăţa pe aceştia
cum să îşi educe copiii, are la bază concepţia conform căreia dezvoltarea
armonioasă a personalităţii unui copil şi evoluţia lui ulterioară ca adult
depinde în mare măsură de modul în care a fost educat de părinţi, familie,
şcoală şi alţi factori din mediu. Copiii învaţă prin şi din interacţiunea cu
adulţii.
Prin modalităţile de interacţiune a părinţilor cu copiii se conturează mai multe

stiluri parentale care au la bază viziunea părinţilor despre cum doresc să-şi
educe copiii. În prezent, se remarcă tot mai frecvent efectele atitudinii
permisive a unor părinţi, aceştia considerând că este benefic pentru copil să
se „dezvolte în ritmul lui”; din dorinţa de a nu fi autoritari, uneori părinţii cad
în cealaltă extremă şi doresc să fie prietenii copiilor. Un copil care creşte fără
reguli nu are repere, un copil care primeşte tot ceea ce îşi doreşte fără a
depune efort va fi nemulţumit şi demotivat, iar părinţii acestor copii devin
îngrijoraţi şi nu înţeleg de ce intenţiile lor bune nu au rezultatele aşteptate. În
ciuda acestui curent de a acorda o atenţie sporită „nevoilor copilului” există
şi părinţi autoritari, care decid în locul copilului, îi impun regulile şi îi
delimitează ferm spaţiul şi modul de manifestare. O problemă frecvent
întâlnită şi care stă la baza relaţiilor conflictuale dintre părinţi şi copii se
referă la lipsa acceptării necondiţionate a copilului. Uneori adulţii implicaţi în
educaţia copiilor se raportează la aceştia condiţionat de comportamentul lor
şi de rezultatele obţinute, astfel relaţia afectivă dintre părinte şi copil poate fi
anulată de o notă mică sau de nerespectarea unei reguli.
Procesul de educaţie al copiilor nu mai este de mult timp considerat o acţiune

spontană şi la întâmplare, iar părinţii au început să solicite ajutor din partea
specialiştilor atunci când se confruntă cu o problemă legată de creşterea şi
educarea copiilor. În ultimii ani au apărut pe piaţă programe de educaţie a
părinţilor, organizate de ONG-uri sau de către şcoli, sub genericul „Şcoala
Părinţilor”. Deşi interesul părinţilor pentru a participa la astfel de programe
este crescut, se constată că au mai mult succes lectoratele cu părinţii pe
teme specifice şi consilierea individuală sau cea familială decât trainingurile
de grup pentru părinţi. Deşi grupul de suport oferă posibilitatea împărtăşirii
experienţei mai multor persoane care se confruntă cu aceeaşi problemă,
6
punându-se în evidenţă mai multe modalităţi de abordare a unei situaţii,
puţini părinţi sunt dispuşi să investească în formarea abilităţilor parentale cu
scopul de a preveni posibile greşeli în relaţia cu copiii.
Programul Familii puternice sprijină eforturile specialiştilor din domeniul

educaţiei copilului (educatori, profesori, psihologi, pedagogi, asistenţi sociali)
de a conştientiza părinţii despre modalitatea de a interacţiona cu copiii, astfel
încât să le ofere acestora un mediu propice învăţării şi dezvoltării, să pună
accent pe valorile şi modelele de comportament prosocial. Materialul
cuprinde atât aspecte şi argumente teoretice, cât şi fişe de lucru create cu
scopul de a analiza şi exersa împreună cu părinţii modalităţile de interacţiune
părinte-copil.
Programul Familii puternice poate fi utilizat de consilierii şcolari şi de cadrele

didactice în cadrul lectoratelor cu părinţii, se poate aplica integral pe
parcursul a mai multe întâlniri sau se pot selecta teme care să răspundă
nevoilor părinţilor. Demersurile întreprinse de şcoli pentru a stabili
parteneriate cu comunitatea şi în special cu familiile copiilor sunt justificate
de nevoia de sincronizare între partenerii educativi şi pentru a avea o
abordare unitară a copiilor din perspectiva relaţiei adult-copil. Programele de
tipul „Şcoala Părinţilor” permit stabilirea unor parteneriate reale între şcoală
şi părinţi în interesul copiilor, având la bază eforturile comune ale adulţilor de
a găsi modalităţi eficiente de educare a copiilor.
Psiholog Nicoleta Golea
7
EDUCAŢIA PĂRINŢILOR
Cristina Oaneş
Educaţia părinţilor se referă la iniţierea şi susţinerea capacităţilor,

competenţelor şi comportamentelor parentale deja manifeste. Educaţia
părinţilor (formarea părinţilor) desemnează, aşa cum specifica J. Lamb şi W.A.
Lamb (1978), o tentativă formală de creştere a constiinţei părinţilor şi de
utilizare a practicilor parentale. Unii autori consideră că programele pentru
educaţia părinţilor au atât o componentă de pregătire pentru calitatea de
părinte cât şi o componentă de pregătire în a celor care sunt părinţi. De
aceea, acestea se realizează şi în cadrul pregătirii pentru viaţă a tuturor
persoanelor. Este firesc ca fiecare individ să primească prin pregătirea de
bază şi cunoştinţe şi abilităţi pentru exercitarea rolurilor parentale.
Programele desfăşurate direct cu părinţii au specificitatea lor, pentru că se
adresează adulţilor şi urmăresc nu numai formarea unor valori, modele
acţionale şi atitudini, ci şi schimbarea acestora (Boutin, During, 1994).
Într-o formă generală se poate considera ca formare parentală orice
acţiune educativă de sensibilizare, învăţare, antrenare sau clarificare relativ
la valori, atitudini şi practici parentale de educaţie.
Programele de educaţie a părinţilor se referă la acţiuni ţintite pentru
dezvoltarea cunoştinţelor, deprinderilor şi abilităţilor de creştere, îngrijire,
educaţie a tinerei generaţii.
Putem sintetiza că educaţia părinţilor este o formă de intervenţie
asupra părinţilor în favoarea educaţiei copiilor lor. Educaţia părinţilor este
un set de măsuri educative şi de sprijin care ajută părinţii pe următoarele
dimensiuni:
a. Înţelegerea propriilor lor nevoi (fizice, sociale, emoţionale şi
psihologice);
b. Cunoaşterea şi acceptarea nevoilor copiilor lor;
c. Construirea punţilor de legătură între părinţi şi copii.
Ea presupune şi crearea unor reţele de servicii de sprijin aparţinând
comunităţii locale şi care ajută părinţii şi familia să folosească serviciile
existente şi să se implice în viaţa comunităţii (Boutin, During, 1994).
Educaţia părinţilor este un proces de durată ale cărui metode şi
strategii depind de stadiile diferite ale ciclului vieţii. Este o formă de educaţie
pentru adulţi. Ca abordare, se referă la rolurile individuale şi la interrelaţiile
prezente şi viitoare. Ea îşi centează preocupările pe domeniul cognitiv şi cel
8
decizional şi se ocupă în principal de sarcinile şi faptele educative ale
părinţilor.
Spre deosebire de alte forme ale intervenţiei asupra părinţilor, ea se
adresează tuturor părinţilor, fără discriminări şi acoperă toate răspunsurile,
activităţile, competenţele care se leagă de educaţie în cadrul familiei.
Scopul ei nu vizează schimbarea valorilor cu care operează familia, ci
ea încearcă să crească, la toţi membrii comunităţii, competenţele şi
abilităţile educative. Scopul educaţiei părinţilor este să sprijine părinţii să-
şi dezvolte priceperile parentale şi încrederea în propriile forţe şi să
îmbunătăţească capacitaţile lor de a îngriji şi sprijini propriii copii. În acelaşi
timp, educaţia părinţilor este o formă de interacţiune umană bazată pe
schimbul de idei, experienţe şi modele parentale. Deşi vorbim de multe ori
despre şcoala părinţilor, educaţia părinţilor este mai mult decât o simplă
şcoală. Părinţii se formează împreună şi învaţă să se descopere pe ei ca
persoane care se pot schimba, în relaţiile cu copiii lor (Boutin, During, 1994).
În cadrul educaţiei părinţilor este analizată legătura existentă între
funcţionarea parentală şi funcţionarea rolurilor copilului în familie,
urmărindu-se creşterea calităţii parentale.
Parentalitatea poate fi definită ca „o sumă de activităţi deliberate care au

ca scop asigurarea supravieţuirii şi dezvoltării copilului. Aceste acţiuni pot fi
sau nu realizate de părintele biologic al copilului.” Termenul de „părinte”
denotă în general relaţia biologică dintre tată sau mamă şi copil, dar se poate
referi în sens larg şi la adulţii care cresc acel copil fără a exista vreo legătură
biologică între ei.
Ce se întâmplă - sau nu se întâmplă - cu copiii în primii ani ai vieţii este
esenţial atât pentru bunăstarea lor imediată, cât şi pentru viitorul lor. Cine a
avut parte de stimulare adecvată încă din primii ani de viaţă, are mai multe
şanse să crească sănătos, să îşi dezvolte limbajul şi capacitatea de învăţare,
să meargă la şcoală şi să ducă o viaţă productivă şi împlinită. Cu toate
acestea, în lumea întreagă mai există încă milioane de copii cărora li se
refuză dreptul de a-şi atinge potenţialul maxim de dezvoltare (Boutin, During,
1994).
Potrivit Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului (CDC), familia

deţine principala responsabilitate pentru a asigura drepturile fundamentale
ale copiilor şi reprezintă cadrul de bază în care copiii sunt îngrijiţi şi crescuţi,
în care se creează primele relaţii importante şi se pun bazele dezvoltării lor.
9
Fiecărui copil trebuie să i se asigure cel mai bun start în viaţă, căci
viitorul său, şi chiar şi viitorul comunităţii sale, al naţiunii şi al lumii întregi,
depinde de acest lucru. Toţi copiii au nevoie şi au dreptul de a beneficia de
parenting. Calitatea de părinte responsabil înseamnă să oferi permanent
îngrijirea şi sprijinul de care are nevoie copilul pentru a supravieţui şi a se
dezvolta. Aceste lucruri implică să îi asiguri copilului:
• stimulare /educaţie timpurie optimă;
• protecţie împotriva pericolelor fizice;
• nutriţie şi îngrijiri medicale adecvate;
• relaţii interactive şi afectuoase cu persoanele de referinţă;
• aşteptări realiste asupra mediului înconjurător şi ale adulţilor;
• oportunitatea de a învăţa să coopereze, să împartă şi să ajute;
• şansa de a deveni independent, de a fi responsabil şi de a alege;
• oportunităţi de a lua parte la activităţi care contribuie la dezvoltarea
sa cognitivă;
• sprijin pentru dezvoltarea stimei de sine şi a autocontrolului;
• oportunitatea de a socializa, de a face parte dintr-un grup şi de a
avea o identitate culturală, cu alte cuvinte simţul apartenenţei;
• modele pozitive de urmat în viaţă.
(Buletin informativ UNICEF, nr. 5/2009)
Cuvântul „disciplină” înseamnă a învăţa, iar disciplinarea constă în achiţia

unor comportamente sănătoase. Copiii învaţă încă de când sunt mici ce
trebuie să facă pentru a obţine ceea ce îşi doresc şi cum pot controla
acţiunile celorlalţi prin observarea efectelor pe care îl are comportamentul
lor; dacă plâng, vine cineva şi mă ia în braţe. Prin urmare, orice
comportament al copilului are o anumită funcţie, adică un anumit motiv
pentru care se manifestă la un moment dat. Acest lucru se întâmplă
deoarece învăţăm să facem lucruri dacă ele ne aduc un beneficiu sau dacă
prin acele comportamente putem evita anumite consecinţele neplăcute.
Modul în care se exprimă comportamentul depinde de abilităţile pe care le
are copilul în repertoriul său comportamental. De exemplu, toţi copii sunt
furioşi din când în când, dar îşi descarcă furia prin mai multe moduri: plâns,
trântit, ridicat tonul, în funcţie de cum au fost învăţaţi să exprime furia.
Botiş şi Tărău (2004) menţionează că „disciplinarea este un proces de !
învăţare a unui comportament adecvat care cere efort şi răbdare, atât din
10
partea copilului, cât şi a părintelui”. Metodele de disciplinare sunt specifice
pentru următoarele trei categorii de situaţii:
• când copilul învaţă unui comportament nou;
• când dorim să consolidăm un comportament;
• când copilul nu este motivat, deci “nu vrea” să facă un anumit
comportament.
Pentru a ajuta copiii să înveţe mai uşor un comportament, trebuie
respectate următoarele etape:
1. Definirea clară a comportamentului pe care părintele doreşte să-l
înveţe copilul (de exemplu, spălatul pe mâini înainte de masă).
2. Descompunerea în paşi mici a comportamentului respectiv. Când
comportamentul care trebuie învăţat este prea complex pentru a
permite învăţarea lui globală, el trebuie descompus în paşi mai mici
(de exemplu, ridicarea mânecilor, pornirea robinetului, udarea
mâinilor, săpunirea mâinilor, frecarea mâinilor, limpezirea mâinilor,
ştergerea mâinilor, aranjarea mânecilor).
3. Folosirea îndrumării. Îndrumarea constă în a ajuta copilul pe
parcursul efectuării comportamentului, în vederea facilitării însuşirii
acestuia. În funcţie de tipul de comportament prin care se face
îndrumarea, aceasta poate fi:
• Îndrumare fizică – atunci când trebuie învăţat un comportament
motor, cum ar fi scrisul în clasa I. În acest caz, părintele conduce
mâna copilului, arătându-i cum să scrie o literă.
• Îndrumare verbală - constă într-o serie de mesaje verbale transmise
înaintea sau în timpul manifestării unui comportament, legate de
modul de execuţie a unui comportament sau de etapele parcurse în
realizarea lui.
• Îndrumare prin modelare – presupune oferirea de către părinţi a unui
model de realizare a comportamentului respectiv; astfel copilul poate
observa pe părinţi, pe alţi copii sau personajele din filme sau din desene
animate cum se comportă şi cum procedează.
4. Recompensarea aproximărilor succesive ale comportamentului dorit.
E important ca, în faza de învăţare a unui comportament, părinţii să
recompenseze imediat orice aproximare a acestuia de către copil. Astfel, el
va avea curaj să continue.
5. Ignorarea aproximărilor succesive ale etapelor anterioare. Pe
măsură ce copilul progresează, vor fi recompensate ultimele şi cele mai bune
aproximări ale comportamentului, iar aproximările depăşite vor fi ignorate.
11
6. Retragerea treptată a îndrumării. În momentul în care părintele vede
că se descurcă singur copilul, el nu mai trebuie să-i ofere îndrumări, ci să
aştepte execuţia comportamentului de către copil.
7. Recompensarea la intervale neregulate a comportamentului
dobândit. Pentru a consolida un comportament, e important ca părintele să
înceapă să-l recompenseze doar din când în când, la intervale neregulate şi
să se asigure că acest comportament este învăţat, înainte de a trece la faza
de consolidare.
În realizarea cu succes a acestei metode este esenţială observarea
micilor progrese care, chiar dacă par nesemnificative, trebuie mai întâi
recompensate, iar apoi consolidate! Pentru a automatiza un comportament
este necesară o consecvenţă în cererile adultului (sau adulţilor) faţă de copil.
Dacă unul dintre părinţi foloseşte promisiuni ori răsplătirea cu obiecte dorite
de copil, pentru a obţine de la el ascultare şi îndeplinirea unor acţiuni pe care
copilul ar trebui să le facă în mod normal, atunci tot efortul depus de celălalt
părinte este în zadar. „Iar copilul nu numai că nu se va alege cu avantajele
posedării comportamentului respectiv, dar se va alege şi cu mari deficienţe
în ceea ce priveşte caracterul, căci nu va admite să facă nici cele mai mici
lucruri şi nu va avea o bună comportare decât în schimbul obţinerii lucrului
dorit” (Lovinescu, 1995: 7).
„A face educaţie fără sancţiune sau pedeapsă este o utopie, deoarece
nu există copil care să nu greşească. Ori, a nu sancţiona greşeala înseamnă a
o încuraja. Deci pedeapsa e necesară şi are rol educativ, însă nu orice
pedeapsă. Există pedepse greşite, care au un efect contrar celui scontat”
(Moisin, 1995: 17).
Deşi nu doresc să recurgă la astfel de metode, pentru că nu par a fi
cele mai potrivite, totuşi, de cele mai multe ori, părinţii aleg să disciplineze în
acest fel din mai multe motive:
• Au primit ei înşişi acelaşi „tratament” când au fost copii.
• Nu cunosc nici o altă metodă prin care să obţină rezultatul aşteptat.
• Cred în eficienţa pedepsei.
Apariţia imediată a efectului pedepsei poate funcţiona ca o recompensă
pentru cel care o foloseşte (în cazul nostru părintele) şi, prin urmare, poate
duce la utilizarea ei abuzivă. De exemplu, dacă îl pedepseşte pe copil
punându-l la colţ pentru că se juca prea gălăgios, părintele obţine ca
beneficiu imediat încetarea gălăgiei. Fără să-şi dea seama, părintele nu mai
caută alte soluţii la o situaţie nedorită, fiind tentat să o rezolve rapid prin
pedepsirea celui care a produs-o. Pedeapsa poate modela comportamentul
12
celui pedepsit. O serie de studii au evidenţiat, în mod repetat, că acei copii
care au fost martorii sau ţinta unor pedepse excesive tind să recurgă ei înşişi
la pedepsirea oamenilor din jurul lor. Uneori, exprimarea pedepsei poate fi
amânată până când devin ei înşişi adulţi şi intră în rolul de părinţi.
De multe ori părintele se simte vinovat după ce pedepseşte copilul, mai
ales dacă l-a pedepsit prea aspru, „la mânie”; va regreta ulterior că a folosit
o metodă care a avut efecte negative asupra copilului şi nu a fost eficientă în
schimbarea comportamentului. De asemenea, relaţia dintre părinte şi copil
va avea de suferit: copilul va fi mai puţin comunicativ cu părintele, va căuta
afecţiune în altă parte, îşi va pierde încrederea în părinte, va ascunde unele
lucruri faţă de el etc.
Modelul oferit de către părinţi are uneori un impact mai mare asupra
copilului decât orice alte metode folosite în disciplinarea lui. Copilul învaţă cel
mai bine imitând, uneori inconştient, exemplul care îi este oferit de către
părinte. Adolescenţii care au fost loviţi aprobă folosirea pedepsei corporale şi
sunt mai predispuşi să o folosească atunci când vor avea copii (Dietz 2000,
apud Petrovai et al.).
Prin numeroase studii s-a demonstrat „relaţia care există între
frecvenţa pedepselor corporale şi comportamentul antisocial al tinerilor,
numărul de accidente suportat în copilărie şi adolescenţă, agresivitatea,
tulburările de comportament, diminuarea capacităţilor intelectuale” (Cornet,
apud Didierjean-Jouveau, 2005: 70).
Loviturile brutale pot avea urmări grave şi chiar violenţele aşa-zis
„uşoare” (bătăi la fund, palme etc.), dacă se repetă şi li se atribuie rolul de
instrument „educativ”, pot genera acelaşi gen de consecinţe. Copilul ale
cărui greşeli sunt sancţionate prin lovituri, trăieşte cu frica de a fi lovit şi nu
îndrăzneşte să realizeze numic de teamă că va declanşa pedeapsa. El învaţă
că violenţa este „soluţia” în caz de dezacord şi nu ezită să o folosească, la
rândul său, atunci când se află pe o poziţie de forţă.
În plan fiziologic, pedepsele corporale repetate „distrug mecanismele
naturale de adaptare la situaţii periculoase, cum sunt fuga sau autoprotecţia,
deoarece de loviturile părinţilor nu poţi nici să fugi, nici să te aperi. Dacă
trebuie să facă faţă unei situaţii periculoase, copilul riscă să se inhibe, să
rămână într-o stare de încremenire care îl face incapabil să se protejeze
eficient, de unde numărul mare de accidente care li se întâmplă copiilor
bătuţi” (Didierjean-Jouveau, 2005: 71).
13
Pentru a veni în întâmpinarea problemelor de comportament ale copiilor, a
fost folosită o gamă largă de intervenţii. Dintre acestea, programele
parentale au fost analizate în detaliu, rezultatele fiind promiţătoare. Acest
gen de programe reprezintă o formă de intervenţie adresată părinţilor, care
porneşte de la premisa că practicile parentale contribuie la geneza, progresul
şi menţinerea comportamentelor disruptive de-a lungul copilăriei. Au fost
dezvoltate numeroase modele ale problemelor comportamentale şi există
numeroase cercetări empirice care susţin relaţia dintre practicile parentale şi
comportamentul problematic al copilului (de exemplu, Patterson, Reid &
Dishion, 1992, apud Gaviţa et al., 2010). Pornind de la relaţia stabilită între
practicile parentale şi comportamentul copilului, trainingul parental încearcă
să motiveze schimbarea în comportamentul, percepţiile, stilul de comunicare
al părintelui şi astfel, să producă schimbări dezirabile în comportamentul
copilului. Cercetările recente arată că intervenţiile terapeutice cognitiv-
comportamentale reprezintă intervenţii eficiente pentru tratamentul
problemelor comportamentale ale copiilor (Scott, Spender, Doolan et al.,
2001, apud Gaviţa et al., 2010). Rezultatele studiilor individuale şi ale
sintezelor sunt în favoarea programelor parentale cognitiv-comportamentale
realizate în grup.
Familii puternice reprezintă un program de educaţie a părinţilor în familie sau

în grup, constituit din două părţi distincte. În prima parte a programului se
pune accentul pe cunoaşterea copilului şi a comportamentului acestuia, iar în
a doua parte se urmăreşte dobândirea de către părinţi a unor cunoştinţe
despre creşterea şi îngrijirea copilului şi formarea unor deprinderi parentale
eficiente.
Programul Familii puternice a fost aplicat sub forma unui studiu pilot,
încă în anul 2002, de către Paul Bercea1, în cadrul Direcţiei de Protecţie a
Copilului Bistriţa. Ca urmare a aplicării programului părinţii au raportat
abilităţi sporite de reglare a comportamentului copiilor şi un echilibru
emoţional mai pronunţat în relaţie cu copiii. Cercetarea a fost reluată în anul
2009, într-o localitate rurală din judeţul Cluj-Napoca, la părinţi ai unor copii
din învăţământul preşcolar2. Ei au fost selectaţi şi distribuiţi în mod aleatoriu
într-un grup experimental şi unul de control. Intervenţia în cazul grupului
experimental a durat 10 săptămâni, fiecare întâlnire săptămânală cu părinţii
1
Paul Bercea, Familii Puternice, Lucrare de dizertaţie la masterat, nepublicată, la Masterul Bunăstarea Copilului şi a
Familiei la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
2
Florina Maruşca, Familii Puternice, Lucrare de licenţă nepublicată, la secşia de Asistenţă social, Facultatea de
Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
14
având o durată a câte o oră. Părinţilor din cele două grupuri incluse în analiză
li s-a aplicat un chestionar de evaluare iniţială vizând următoarele dimensiuni
ale deprinderilor parentale: pedepsele dure, disciplinarea ineficientă,
respectiv disciplinarea eficientă (Maruşca, 2010).
Dacă în faza iniţială, nu s-au remarcat diferenţe semnificative între cele
două grupuri pentru nici una dintre dimensiunile evaluate iniţial, în urma
implementării Programului Familii puternice au apărut unele îmbunătăţiri ale
stilului parental la părinţii incluşi în grupul experimental. În evaluarea
succesului Programului Familii puternice s-a folosit Scala de evaluare pentru
părinţi / Harsh punishment, adaptată după Pinderhughes şi colaboratorii
(2000) (Anexa E). Aplicând succesiv Testul t pentru eşantioane independente,
a rezultat faptul că există diferenţe semnificative între grupul experimental şi
grupul de control privind utilizarea pedepselor dure în disciplinarea copiilor
(t=2,058; p=0,054) şi a metodelor de disciplinare eficientă (t=3,644;
p=0,002). Astfel, s-a adeverit faptul că, după intervenţie, părinţii participanţi
la Programul Familii puternice aplică în mai mică măsură pedepse dure de
disciplinare a copilului (o medie de 3,1 în grupul experimental, comparativ cu
o medie de 3,5 la grupul de control) şi folosesc în mai mare măsură metode
de disciplinare eficientă (o medie de 24,3 în grupul experimental comparativ
cu o medie de 22,9 în grupul de control). A treia dimensiune vizată –
utilizarea metodelor mai puţin eficiente de disciplinare a copilului – se
manifestă cu aceeaşi intensitate la nivelul celor două grupuri de părinţi luate
în analiză, chiar şi după intervenţie.
Pentru a măsura succesul intervenţiei prin Programul Familii puternice
în cazul grupului experimental, s-a aplicat succesiv Testul T pentru
eşantioane perechi pornind de la acelaşi instrument de evaluare, respectiv
Scala de evaluare pentru părinţi / Harsh punishment, adaptată după
Pinderhughes şi colaboratorii (2000) (Anexa E). Rezultatele au indicat faptul
că, în urma implementării programului, părinţii vor reduce folosirea
pedepselor dure în disciplinarea copilului (t= -2,449; p=0,037; media
preintervenţie = 3,5; media postintervenţie = 3,1). De asemenea, după
implementarea programului, părinţii din grupul experimental vor utiliza mai
frecvent metodele de disciplinare eficientă a copilului (t=2,321; p=0,045;
media preintervenţie = 21,4; media postintervenţie = 25,5). În schimb,
ipoteza conform căreia părinţii vor reduce folosirea metodelor de disciplinare
mai puţin eficiente este infirmată de rezultatele obţinute de părinţii din
grupul experimental la evaluarea din finalul intervenţiei (t=-0,309; p=0,764;
media preintervenţie = 14; media postintervenţie = 13,8) (Maruşca, 2010).
15
Date fiind rezultatele menţionate, considerăm că exerciţiile structurate
în programul de educaţie parentală Familii Puternice este util pentru
formarea unor atitudini parentale centrate pe nevoile de dezvolatare, de
comunicare şi emoţionale ale copilului preşcolar şi şcolar. Pentru a putea să îl
considerăm un program de prevenire a a maltratării copiilor este necesară
aplicarea lui pe o scară mai largă şi după criterii clar stabilite în ceea ce
priveşte analiza programului, respectând rigorile metodologice de
implementare şi cele statistice de evaluare., în cadrul unui design similar cu
grupuri ţintă şi de control.
Bibliografie
Botiş, A., Tărău, A. (2004). Disciplinarea pozitivă sau cum să disciplinezi fără
să răneşti. Cluj-Napoca: Editura ASCR.
Boutin, C., During F. (1994). Les interventions auprès des parents. Paris:
Editura Privat.
Didirjean-Jouveau, Cl-Sz. (2005). Cum să fiţi părinţi buni ... fără să vă bateţi
copiii, Bucureşti: Gr. Editorial Cosmos.
Gaviţa, O.A., David, D., Dobrean, A. (2010). Stabilitatea plasamentului şi
calitatea vieţii familiilor de plasament ale copiilor care prezintă
comportament agresiv: eficienţa unui program parental cognitiv-
comportamental. Revista de Asistenţă Socială, IX(2), 159-169.
Lamb, J., Lamb, W.A. (1978). Parent Educationa and Elementarz counseling.
New York: Human Science Press.
Lovinescu, A. (1995). Bunele deprinderi în grădiniţă şi acasă. Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică.
Maruşca, F. (2010). Lucrare de licenţă nepublicată. Cluj-Napoca: Facultatea
de Sociologie şi Asistenţă socială.
Moisin, A. (1995). Părinţi şi copii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
Petrovai, D., Tudose, D., Botiş A., Costandache, S., Ghid de disciplinare
pentru părinţi, www.educaţiefărăviolenţă.ro.
Pinderhughes, E.E., Dodge, K.A., Bates, J.E., Pettit, G.W., Zelli, A. (2000).
Discipline responses influences of parents’ socioeconomic status,
ethnicity, beliefs about parenting, stress, and cognitive-emotional
processes. Journal of Family Psychology, 14(3), 380-400.
***, 2009, Uniţi pentru copii. Buletin informativ trimestrial al UNICEF
România, nr. 5.
16
17
INTRODUCERE
Programul Familii puternice a fost creat în folosul părinţilor şi în mod

special pentru cei ai căror copii sunt inconstanţi sau întâmpină probleme în a-
şi face şi păstra prietenii. Această prefaţă oferă o scurtă prezentare asupra
beneficiilor pe care le aduc programele centrate pe abilităţile de părinte,
examinează aspectele unice ale Programului Familiilor puternice şi apoi
concluzionează în legătură cu folosirea curriculumului Familii puternice.
Programul Familii puternice îi ajută pe părinţi să deprindă abilităţi mai
eficiente de disciplinare şi relaţionare cu copiii lor. Programul se bazează pe
resursele familiale şi acordă atenţie contextului cultural al familiei. Deşi
destinaţia iniţială a curriculumului a fost familia individuală, considerăm că
Programul Familii puternice se pretează şi la munca în grup. De aceea, este
oferită în prefaţă şi informaţia referitoare la munca în grup.
Programul se bazează pe principiile învăţării sociale, care sugerează că

părinţii reprezintă primul şi cel mai important model pentru copii. Teoria
învăţării sociale susţine că, în cazul în care părinţii folosesc modele de
interacţiune ineficiente şi coercitive, copiii pot dezvolta stiluri de interacţiune
care influenţează negativ relaţiile sociale cu colegii, profesorii şi alte
persoane. Curriculumul Familii puternice ajută la scurtcircuitarea
interacţiunilor coercitive şi oferă tehnici eficiente pentru construirea relaţiilor
sociale prin îmbunătăţirea abilităţilor părinţilor, asistenţilor maternali sau
oricăror îngrijitori care au responsabilităţi parentale (oricine este recunoscut
ca fiind „părinte”). Organizate pe capitole, lecţiile cursului Familii puternice
acţionează pe baza calităţilor părinţilor şi intensifică comunicarea, metodele
de disciplinare, rezolvarea de probleme, cât şi alte abilităţi necesare în
procesul de creştere a copilului. Cercetările arată că dobândirea acestor
abilităţi poate îmbunătăţi interacţiunile din cadrul familiei, la fel cum poate
promova realizările şcolare şi dezvoltarea abilităţilor prosociale în munca cu
copiii (de exemplu, Christenson, Rounds, & Gorney, 1992; Gupta, Stringer, &
Meakin, 1990; Mischley, Stacy, Mischley, & Dush, 1985).
A fi părinte constituie o provocare care implică creativitate, căldură şi

abilităţi. Creativitatea şi căldura sunt greu de învăţat. Abilităţile, însă, se
dezvoltă prin experienţă, atât cu părinţii proprii, cât şi cu cei ai prietenilor,
prin eforturi de a îmbunătăţi comunicarea, disciplinarea copiilor, rezolvarea
de probleme, monitorizare, cât şi în alte aspecte legate de creşterea copiilor.
Cercetările au arătat în mod constant că existenţa acestor abilităţi parentale
18
generează rezultate pozitive pe parcursul vieţii copilului. Existenţa abilităţilor
de părinte promovează comportamente prosociale în rândul copiilor,
îmbunătăţeşte rezultatele şcolare şi reduce riscul pentru consumul excesiv
de alcool, delincvenţă, adicţia de droguri, depresie sau alte tulburări mintale
(Bank, Patterson, & Reid, 1987; Fraser, 1996; Gallimore & Kurdek, 1992;
Hart, DeWolf, Wozniak, & Burts, 1992; Michels, Pianta, & Reeve, 1993; Smith
& Stern, 1997; Straus & Kantor, 1994). În 1994, Straus şi Kantor au realizat
un studiu care a inclus intervievarea telefonică a 4500 de părinţi aleşi
aleatoriu pentru a completa Ancheta Naţională privind Violenţa Domestică în
anul 1985. Autorii au chestionat părinţii în legătură cu folosirea pedepselor
corporale (definite ca pedepse fizice, de exemplu pălmuitul sau lovitul) în
cadrul familiei din care proveneau, în perioada adolescenţei, şi folosirea
actuală a pedepselor corporale în relaţia cu propriii copii. Părinţii au fost de
asemenea chestionaţi referitor la simptomele de depresie din prezent,
ideaţiile suicidare sau consumul de alcool sau droguri. Autorii au descoperit
că părinţii care au suferit pedepse corporale în timpul adolescenţei sunt mai
predispuşi să dezvolte simptome depresive, ideaţii suicidare şi consum
abuziv de alcool decât cei care nu au experimentat pedepse corporale.
Părinţii care au primit pedepse corporale în adolescenţă sunt mai predispuşi
să aplice pedepse corporale propriilor copii. Mai mult chiar, bărbaţii care au
experimentat pedepse corporale în timpul adolescenţei sunt mai predispuşi
să prezinte comportamente violente în relaţia cu soţia sau partenera de
viaţă.
Chiar dacă pot duce la rezultate dezirabile pe termen scurt, se pare că

pedepsele corporale au efecte negative pe termen lung. De aceea,
considerăm că există o cale mai bună. Problemele de comportament ale
copilului asociate cu pedepsele corporale pot fi rezolvate folosind strategii
mai eficiente de disciplinare. Practicile părinteşti care promovează
comportamente prosociale la copii includ stabilirea de reguli stricte, re-
întărirea consistentă a acestor reguli, oferirea de recompense pentru
comportamentele pozitive şi înlocuirea comportamentelor negative de
pedepsire cu metode ca time-out-ul sau retragerea temporară a privilegiilor.
În ton cu sugestia cercetătorilor că pedeapsa corporală se asociază cu

rezultate adverse asupra cursului vieţii, este avansată tot mai mult ideea
managementului unor metode eficiente de lucru cu copilul, implicând
folosirea cât mai multor metode de disciplinare care înlocuiesc pedepsele
corporale. Evaluările sugerează că un training poate fi eficient atât din
19
perspectiva îmbunătăţirii abilităţilor parentale, cât şi din perspectiva
producerii unor rezultate pozitive pentru copiii de toate vârstele (Bank,
Marlowe, Reid, Patterson, & Weinrott, 1991; Fraser, Hawkins, & Howard,
1988; Patterson & Forgatch, 1987; Webster-Stratton, Hollinsworth, &
Kolpacoff, 1989). Webster-Stratton et al. (1989) au condus un studiu prin
care analizau efectele pe termen lung ale programelor de training al
părinţilor. S-au experimentat diferite forme de training şi s-au analizat
rezultatele. Cercetătorii au contactat aleatoriu 194 de părinţi cu copii între 3
– 8 ani, fiind împărţiţi în 4 grupuri. Părinţii a 3 dintre cele 4 grupuri au
participat la un program de training bazat pe modelarea şi dezvoltarea
abilităţilor parentale, prin vizionarea de casete video şi / sau discuţii de grup
conduse de un terapeut. Cel de-al 4-lea grup nu a beneficiat de nici un fel de
training, dar a fost pus pe lista de aşteptare. Toţi părinţii au completat un
chestionar despre comportamentul copiilor lor. În plus, toţi părinţii au fost
observaţi periodic asupra felului în care interacţionează cu copiii. În funcţie
de evaluările profesorului şi părintelui privind comportamentul copilului şi de
datele observaţiilor făcute acasă, în cazul celor 3 grupuri de părinţi care au
participat la training, s-au constatat îmbunătăţiri în privinţa interacţiunilor cu
copiii şi a comportamentului copilului. Mai mult chiar, două treimi dintre
părinţii din aceste grupuri au menţinut aceste îmbunătăţiri un an mai târziu.
Acest studiu sugerează că trainingul părinţilor oferă o varietate de moduri
prin care se pot îmbunătăţi atât abilităţile parentale, cât şi comportamentul
copilului. Mai mult chiar, aceste rezultate par să se menţină de-a lungul
timpului.
Un alt studiu din 1994 a examinat efectele pe termen lung ale

programelor de training pentru părinţii cu copii dificili. Studiul a evaluat 26 de
tineri (cu vârsta mai mare sau egală cu 17 ani) care aveau între 2 şi 7 ani la
începutul trainingului. Cercetarea a demonstrat că cei 26 de copii dificili, ai
căror părinţi au participat la training în urmă cu 14 ani, s-au comportat la fel
de bine ca şi indivizii non-clinici de aceeaşi vârstă (Long, Forehand, Wierson,
& Morgan, 1994).
Un alt studiu condus de Bank, Marlowe, Reid, Patterson şi Weinrott

(1991) a examinat eficienţa programului de training parental pentru părinţii
cu tineri care au fost implicaţi în acte de delincvenţă juvenilă. Cincizeci şi
cinci de familii care prezentau un nivel înalt de stres şi se confruntau cu
probleme multiple, au fost împărţite aleatoriu în unul din cele două grupuri
de studiu. Copiii implicaţi în acest studiu aveau o vârstă medie de circa 14
20
ani şi figurau până la data studiului cu cel puţin două infracţiuni. Ambele
grupuri au participat la câte un program de training de aproximativ aceeaşi
durată. Primul grup de părinţi a beneficiat de un training intensiv privind
abilităţile de management familial care era bazat pe principiile învăţării
sociale, iar al doilea grup a participat la un training intensiv de terapie
familială, bazat pe teoria comportamentală şi a sistemelor familiale.
Cercetătorii au constatat că în cazul familiilor care au beneficiat de trainingul
privind abilităţile de management familial, rata delincvenţei copiilor a scăzut
mai repede, fiind mai puţin probabilă încarcerarea, decât în cazul familiilor
care au participat la trainingul prin terapie familială. Părinţii din primul grup
şi-au intensificat semnificativ implicarea în munca cu copilul şi, ca rezultat,
au monitorizat mai îndeaproape activităţile propriilor copii. Când copilul se
confrunta cu o problemă, părinţii din primul grup erau într-o măsură mai
mare dispuşi să-şi însoţească copilul în faţa curţii şi să colaboreze cu oficialii
curţii în vederea creării unui plan pentru îndreptarea problemei.
Deşi trainingurile parentale s-au dovedit a fi eficiente, acestea nu sunt

uşor de realizat (Fraser, Hawkins, & Howard, 1988). Experţii în domeniu au
descoperit că unii părinţi, în special cei care au mai mult de un singur loc de
muncă sau care locuiesc în cartiere mărginaşe, prezintă dificultăţi în
frecventarea acestor cursuri. Aceste probleme au fost atribuite lipsei
mijloacelor de transport, faptului că orele de curs se suprapuneau peste
programul de lucru şi / sau peste programul de îngrijire a copilului şi
sentimentelor de neputinţă ale părintelui legate de faptul că deja copilul lor a
experimentat probleme severe la şcoală sau în comunitate.
Mai mult chiar, deşi părinţii frecventează un astfel de curs desfăşurat

într-un centru clinic sau comunitar, ei s-ar putea să nu fie capabili să pună în
practică acasă abilităţile pe care le-au achiziţionat. În câteva studii efectuate
în urma unor astfel de cursuri, cercetătorii au descoperit că punerea în
practică a abilităţilor nou formate este greoaie în lipsa supervizării şi
suportului adecvat (Fine & Jennings, 1985). Unele familii beneficiază prea
puţin de trainingul parental, deoarece se confruntă cu probleme serioase de
sănătate, sociale sau probleme economice care îi determină să întrerupă
programul de învăţare. Aceste provocări creează obstacole atât în privinţa
furnizării trainingului, cât şi, în cazul încheierii trainingului, în ceea ce
priveşte observarea rezultatelor pozitive (Glanville & Tiller, 1991; Wierson &
Forehand, 1994).
21
Oferirea de servicii adaptate contextului cultural al familiei
Eficienţa programelor parentale poate de asemenea să fie compromisă

de lipsa de adaptare la aspecte cum ar fi limba, etnia, rasa şi cultura
părinţilor care participă la training. Recunoaşterea diferenţelor culturale şi
rasiale este crucială pentru facilitarea schimbării. Toţi oamenii, indiferent de
mediul din care provin, au aceleaşi nevoi – de hrană, îmbrăcăminte, adăpost,
siguranţă şi căutarea sensului vieţii – iar cultura şi aspectele moştenite oferă
indicii privind modurile de satisfacere a acestor nevoi (Harper & Lantz, 1996).
Recunoaşterea acestor diferenţe şi înţelegerea valorii lor va spori eficienţa
programelor de training parental. În plus, un program de training parental nu
va avea succes dacă părinţii de diferite etnii şi rase îl percep ca pe un
mecanism de etalonare a părinţilor (Forehand & Kotchick, 1996). Serviciile
bazate pe răspunsuri culturale îi vor da familiei posibilitatea de a stabili
metode şi obiective pentru schimbare în contextul convingerilor, tradiţiilor şi
practicilor familiale.
Curriculumul Familii puternice porneşte de la noţiunea că lucrătorii vor

dispune de valorile generale şi abilităţile prin care se demonstrează respectul
faţă de diferenţele dintre clienţi. În acest manual sunt date exemple
relevante din punct de vedere cultural. Pentru mai multe detalii asupra
muncii cu diferite populaţii, consultaţi referinţele. Chiar dacă diferenţele
culturale există între grupuri diferite, oamenii diferă ca indivizi, iar
generalizările despre grupuri nu pot fi aplicate tuturor.
Definiţia culturii
Cultura reprezintă o perspectivă universal împărtăşită referitor la

practici ale stilului de viaţă al unui grup de oameni. Ea permite unei generaţii
să-i înveţe pe urmaşi strategii de supravieţuire şi adaptare, căi de
interpretare a experienţelor, cât şi sensurile asupra naşterii, morţii sau a altor
aspecte ale vieţii (Manoleas, 1996; Nobles & Goddard, 1992). Cultura
afectează rolurile de gen, relaţiile familiale, tehnicile de creştere a copilului,
limbajul, ritualurile, diferenţele de clasă, organizările sociale, convingerile,
valorile, sistemele politice, învăţăturile spirituale, procesele gândirii,
metodele de rezolvare a problemelor, exprimările artistice, regulile de
conduită şi interacţiunile sociale. Grupurile pot să împărtăşească o cultură
bazată pe etnicitate, rasă, religie, trib, naţionalitate, locaţie geografică, statut
socio-economic sau identitate sexuală.
22
Fiecare persoană are o cultură, care este învăţată sau înnăscută.
Cultura este atât de omniprezentă, încât adesea iese din aria gândurilor şi
exteriorizărilor conştiente. Paradoxal, cultura este în acelaşi timp stabilă şi
dinamică. Cu alte cuvinte, ea nu numai că persistă în timp, dar se şi
transformă. În SUA, multe grupuri diferite locuiesc împreună, dar nu
împărtăşesc aceeaşi cultură majoritară. Aceste grupuri se confruntă cu
provocarea de a-şi menţine cultura, în timp ce este necesară încorporarea
tiparelor culturii dominante pentru a-şi asigura supravieţuirea şi succesul. În
acelaşi timp, atât indivizii cât şi grupurile dezvoltă o varietate de permutări
culturale unice. În SUA, diferenţele culturale capătă o semnificaţie care nu
poate fi ignorată. Astfel, competenţa culturală în cadrul serviciilor umane
presupune a evita mitul asimilării omogene a grupurilor minoritare în cadrul
culturii majoritare şi insensibilitatea la diferenţele specifice fiecărei culturi
(Isaacs, 1998).
Diferenţele culturale valorizează individualismul şi comportamentele

colective care variază în diferite grade. În unele culturi, poate exista o
tendinţă mai mare ca individul să adopte ceea ce este bun de la un grup
colectiv, cum ar fi familia cuiva. Cu alte cuvinte, deciziile grupului guvernează
dorinţele individului (Leigh, 1998). În contrast, alte culturi, cum ar fi cultura
majoritară din SUA pot să valorizeze individul mai mult decât interesele
grupului.
Conceptul de familie este definit de fiecare cultură în parte şi de fiecare

subgrup din cadrul unei culturi. Familiile sunt în egală măsură distinctive, dar
şi universal similare. Răspunsurile competente din punct de vedere cultural
recunosc şi respectă importanţa acestor diferenţe şi similarităţi între familii.
Diversitatea există atât în interiorul culturii, cât şi între culturi diferite. Pentru
a înţelege un membru al familiei cu care lucrezi este necesar să „întri în
papucii” acelei persoane şi să vizualizezi perspectiva acestuia în contextul
mediului social şi al perspectivei culturale căreia îi aparţine. Este necesară
evitarea oricăror judecăţi referitoare la grup sau la individ. Este foarte
importantă angajarea într-un dialog şi ascultarea perspectivei individului.
O perspectivă inter-culturală examinează calităţile familiei şi

construieşte pe acestea un angajament de colaborare în scopul rezolvării
problemei. Abordarea bazată pe colaborare accentuează importanţa
împărtăşirii înţelepciunii, expertizei şi convingerilor personale ale fiecărei
familii implicate în programul Familii puternice (de exemplu, Simon, 1994).
23
Construirea relaţiei necesită empatie şi respect pentru stiluri de viaţă,
structuri familiale şi valori diferite (Harper & Lantz, 1996) şi, în acelaşi timp,
angajamentul de a lucra cu familiile ca parteneri egali în procesul schimbării.
În plus, facilitatorii Programului Familii puternice trebuie să recunoască

în ce fel condiţiile economice şi de mediu afectează funcţionarea familiei.
Sărăcia afectează în mod direct capacitatea de părinte, iar în SUA sărăcia şi
rasismul sunt interrelaţionate. Alimentată de opresiune, discriminare şi
absenţa oportunităţilor educaţionale şi de angajare, sărăcia creează
obstacole în exercitarea capacităţilor parentale pentru multe familii. Familiile
diferite din punct de vedere etnic sau rasial prezintă adesea un deficit de
resurse pentru sănătate, hrană, îmbrăcăminte, îngrijirea copilului, transport,
activităţi de timp liber, care promovează maturizarea şi dezvoltarea copilului.
Absenţa resurselor creează un stres în plus pentru părinţii care se luptă să le
ofere copiilor un mediu propice unei dezvoltări armonioase, trebuind să facă
faţă problemelor asociate cu creşterea copilului într-un mediu ostil. Sărăcia
creează dificultăţi pentru punerea în practică a capacităţilor parentale.
Serviciile adaptate diferenţelor culturale – Ponturi pentru facilitator
• Nu uitaţi că toate familiile şi toţi oamenii sunt diferiţi.
• Fiţi atenţi la client şi la valorile, experienţele, cultura, religia,

convingerile şi obiceiurile acestuia. Dacă părinţii nu doresc să vă
explice aceste detalii, ar fi bine să apelaţi la un lider local religios sau
comunitar care doreşte să discute cu dumneavoastră. Adesea, interesul
dumneavoastră în cunoaşterea culturii clienţilor duce la creşterea
încrederii şi îmbunătăţeşte relaţia de lucru.
• Respectaţi dreptul fiecărui individ la resursele de bază şi auto-

determinare, în special în cazul în care valorile clientului diferă de ale
dumneavoastră.
• Acceptaţi perspectiva clientului asupra problemei principale care

trebuie rezolvată.
• Folosiţi o perspectivă a punctelor culturale tari care pune

accentul pe rolul resurselor comunităţii, familiei şi individului.
24
• Fiţi în permanenţă conştienţi de etnicitatea dumneavoastră şi de
impactul acesteia asupra clienţilor. Întrebaţi-vă „Ce înseamnă
etnicitatea mea pentru mine şi care este impactul ei asupra muncii
mele?”
• Clarificaţi diferenţele de etnicitate dintre dumneavoastră şi client

prin discutarea efectelor etnicităţilor diferite cu clientul.
• Recunoaşteţi relaţiile sărăcăcioase dintre grupurile etnice de-a

lungul timpului şi în mod special când este vorba de instituţii
majoritare. Chiar dacă intenţiile dumneavoastră sunt bune, un client
poate fi reticent în a avea încredere în dumneavoastră ca reprezentant
sau membru al unei instituţii.
• Înţelegeţi faptul că unele familii au experimentat rasismul sau

discriminarea.
• Identificaţi sursele de opresiune. Dacă înţelegeţi mediul

clientului, va fi mai puţin probabil că o să „blamaţi o victimă.”
Programul de îmbunătăţire a abilităţilor parentale
Programul Familii puternice a fost dezvoltat în vederea atingerii a două

scopuri: primul, să jongleze cu ultimele cunoştinţe empirice referitoare la
familii şi capacităţile parentale; şi al doilea, să abordeze condiţiile care
interferează cu training-urile parentale realizate în trecut. Pentru a aborda
problema condiţiilor de mediu care afectează capacităţile parentale (şi care
ar putea deveni piedici în oferirea de servicii într-o clinică, şcoală sau un
centru comunitar), acest curriculum poate fi aplicat acasă la client, în mod
individualizat, astfel încât să poată răspunde nevoilor şi preocupărilor unice
ale membrilor familiei.
Familiile întâmpină diferite probleme ca urmare a provocărilor

părinteşti. Prin urmare, nu fiecare familie va trebui să participe la fiecare
lecţie din acest program. O evaluare eficientă a membrilor familiei va ajuta la
determinarea părţilor din programul Familii puternice care sunt cele mai
relevante pentru familia în cauză.
Pe lângă învăţarea abilităţilor parentale, programul Familii puternice se

centrează de asemenea pe acoperirea nevoilor concrete ale fiecărei familii.
25
„Nevoile concrete” se referă la condiţiile fundamentale care afectează
supravieţuirea familiei — hrană şi îmbrăcăminte adecvată, siguranţă,
îngrijirea supervizată a copilului, un venit adecvat, un mijloc adecvat de
transport. În timp ce facilitatorii Programului Familii puternice asistă familiile
în acoperirea nevoilor concrete, scopul final vizează a deprinde familiile
despre modul în care să identifice şi să-şi acopere propriile nevoi de
supravieţuire. Programul Familii puternice porneşte de la ideea că părinţii nu
pot participa la un training de dezvoltare a abilităţilor părinteşti dacă ei
suferă de o boală serioasă, dacă nu au o locuinţă adecvată sau dacă alte
nevoi de hrană şi /sau siguranţă nu sunt acoperite. Lucrătorii trebuie să
identifice nevoile concrete ale familiei şi apoi să ofere asistenţă în scopul
satisfacerii acestora. Această abordare în doi paşi le permite părinţilor să-şi
stabilească scopuri personale pertinente legate de nevoile familiei, bazate pe
cultura, tradiţiile şi interesele specifice. Acoperirea nevoilor concrete
reprezintă o premisă obligatorie a participării părinţilor la programul de
învăţare a deprinderilor parentale prin curriculumul Familii puternice.
O perspectivă ecologică asupra riscului şi rezilienţei
În concordanţă cu scopul centrat pe nevoile concrete, training-ul Familii

puternice adoptă o perspectivă ecologică. Comportamentul disruptiv al unui
copil are o cauzalitate multiplă. Perspectiva ecologică consideră că atât
factorii individuali şi de mediu, cât şi interacţiunea dintre aceşti factori ajută
la înţelegerea problemei şi la alegerea metodei optime de intervenţie
(Germain & Gitterman, 1995). Factorii individuali cuprind caracteristici
biologice ca de exemplu, funcţionarea cognitivă, trăsăturile moştenite şi
condiţiile biomedicale (Fraser, 1996). Factorii de mediu includ factorii
familiali (de exemplu, practicile parentale), caracteristicile şcolare (de
exemplu, ataşamentul copilului faţă de un profesor), relaţiile de colegialitate
(de exemplu, respingerea de către colegi), condiţiile de vecinătate (de
exemplu, violenţa stradală) şi, într-un sens mai larg, influenţele sociale, cum
ar fi efectul politicilor economice asupra oportunităţii de a găsi un loc de
muncă şi de a avea un venit. Este necesară luarea în considerare atât a
riscului dezvoltării unor comportamente agresive, cât şi a factorilor care
protejează copilul de situaţiile de risc.
26
Training-ul parental urmăreşte să reducă factorii de risc şi să întărească
factorii protectivi. Factorii de risc includ condiţiile individuale şi / sau de
mediu care cresc probabilitatea apariţiei rezultatelor negative pentru copii. În
categoria factorilor de risc pentru copii se înscriu abuzul, neglijarea, sărăcia şi
lipsa abilităţilor parentale. Factorii protectori se referă la condiţiile care oferă
suport copilului şi cresc probabilitatea rezultatelor pozitive. Oportunităţile
educaţionale, prezenţa şi grija unui adult şi capacităţile parentale eficiente
reprezintă câteva exemple de factori protectivi (Fraser, 1997). Intensificarea
factorilor protectivi şi reducerea factorilor de risc promovează rezilienţa.
Astfel, părinţii ajung să aibă succes în creşterea copiilor în ciuda condiţiilor
adverse (Fraser & Galinsky, 1997). Curriculumul Familii puternice nu poate să
se adreseze tuturor factorilor de risc care afectează copilul şi familia
acestuia. Acest curriculum este în schimb destinat îndrumării părinţilor în a
face faţă unor dificultăţi, şi mai important, unor condiţii de risc care afectează
atât familia, cât şi comportamentul copilului.
Deja menţionată în discuţia noastră despre nevoile concrete, sărăcia

reprezintă o condiţie de risc principală care afectează familia atât direct, cât
şi indirect. De pildă, în 1990, în SUA, circa unul din 5 copii sub 18 ani locuiau
într-o casă care se găsea sub nivelul federal de sărăcie (Patterson,
Kupersmidt, & Vaden, 1990). Familiile sărace adesea nu au acces la o
îngrijire adecvată a sănătăţii, o casă adecvată, transport, o dietă nutriţională
şi la alte resurse de coping. Lipsa de resurse afectează capacităţile parentale
prin intensificarea iritabilităţii şi depresiei (McLoyd, 1998; Stern & Smith,
1995). Ca o consecinţă, sunt afectate stările şi comportamentul copilului.
Stresul generat de sărăcie îi pune pe părinţi în dificultate atunci când trebuie
să găsească timp şi energie pentru a petrece timpul în mod plăcut cu copiii
lor. Sărăcia subminează eforturile părinţilor de a-şi supraveghea copiii şi de a
le răspunde consecvent la comportamentele negative. În plus, părinţii sărăci
tind să folosească forme mai dure de disciplinare decât părinţii cu o stare
materială mai bună (Kirby & Fraser, 1997). Facilitatorii trebuie să fie sensibili
la dificultăţile pe care le întâmpină părinţii în implementarea abilităţilor
însuşite prin Programul Familii puternice. Astfel, facilitatorii trebuie să adopte
o abordare integrativă, care să includă la nevoie şi oferirea de suport şi care
să se adreseze nevoilor concrete ale familiilor. Însă chiar şi în cazul unei
astfel de abordări, rezultatele pot apărea încetul cu încetul.
Familia joacă un rol central în socializarea şi creşterea / îngrijirea

copilului. Când lucrurile nu merg bine, părinţii sunt adesea blamaţi şi izolaţi,
27
primind prea puţin ajutor tocmai când au cea mai mare nevoie de el
(Henggeler, 1994). Sărăcia, şomajul, abuzul de substanţe creează un stres în
plus, care afectează negativ exercitarea eficientă a abilităţilor parentale. Ca
rezultat, procesele interacţiunilor familiale pot deveni mai distructive şi pot
exacerba problemele de comportament ale copiilor.
Este evident faptul că singur, trainingul parental nu poate rezolva

problema sărăciei, pentru că nu poate schimba accesul la resursele fizice şi
sociale, care sunt absolut necesare în procesul de dezvoltare a copilului.
Eficienţa trainingului parental depinde de nevoile de bază care sunt adresate.
Părinţii trebuie să dispună de suficiente resurse pentru a acoperi nevoile
familiale înainte să poată învăţa noi abilităţi şi strategii de management
familial. Trainingul parental poate fi eficient în contextul existenţei condiţiilor
sociale şi economice care permit accesul resursele de bază – hrană
suficientă, locuinţă adecvată, siguranţa vecinătăţii, disponibilitatea îngrijirii
sănătăţii, accesul la educaţie. Adresarea nevoilor de bază neacoperite
reprezintă o componentă centrală a curriculumului Familii puternice.
Scopul curriculumului Familii puternice
În parte, scopul programului Familii puternice este de a promova

rezilienţa – abilitatea de a obţine avantajul asupra adversităţii – prin
accentuarea abilităţilor parentale şi îmbunătăţirea interacţiunilor familiale.
Programul Familii puternice îşi propune să schimbe acele procese familiale
care încurajează un comportament distructiv şi antisocial al copiilor. Oferirea
unor modele de abilităţi parentale care să se bazeze pe punctele tari şi care
să promoveze un comportament prosocial al copiilor are scopul de-a
îmbunătăţi procesul interacţiunii familiale şi de-a accentua rezilienţa.
Caracteristicile familiale care vin să complice – dacă nu, să cauzeze –

problemele de comportament ale copiilor includ:
• Interacţiunile coercitive părinte-copil – un tipar de interacţiune

familială care este generat de ameninţările folosite în locul
recompenselor, dar şi de alte comportamente agresive care nu fac
altceva decât să crească ostilitatea dintre părinţi şi copii;
28
• Comportamentul de cicălire şi trăncăneală – un tipar frecvent şi
ineficient de schimburi verbale între părinte şi copil care apare atunci
când părintele caută conformarea copilului la o solicitare specifică;
• Supervizarea inconsistentă a copilului – absenţa monitorizării

copilului după şcoală, seara sau în week-end;
• Folosirea pedepselor severe, cum ar fi scuturarea, lovirea,

pălmuirea sau împinsul pentru a produce răspunsuri dezirabile din
partea copilului;
• Folosirea ameninţărilor cu retragerea iubirii sau nesatisfacerea

nevoilor de bază;
• Eşecul în stabilirea unor reguli corespunzătoare din punctul de

vedere al stadiului dezvoltării copilului şi întărirea consistentă a
acestora;
• Recompensarea inconsistentă pentru comportamentul dezirabil.
Modalitatea precisă prin care aceste acţiuni contribuie la generarea de

probleme este neclară. Totuşi, este cunoscut faptul că, atunci când există
reguli stricte şi întărite permanent de părinţi, copiii se simt în siguranţă. Mai
mult chiar, cercetările arată că un anumit comportament este şlefuit de
întăririle pe care copilul le primeşte pentru acţiuni specifice. Astfel, atunci
când părinţii recompensează comportamente pozitive, acestea au
probabilitatea de a se repeta şi perpetua. În mod contrar, când părinţii
eşuează în a recompensa comportamentul dezirabil sau când recompensează
un comportament indezirabil, copiii învaţă şi repetă comportamente
negative.
Părinţii servesc ca modele de rol pentru copiii lor, iar acţiunile lor oferă
o schiţă a comportamentului. Copiii tind să-şi imite părinţii. Când părinţii
strigă, ameninţă şi / sau lovesc pentru a obţine consimţământul celorlalţi, ei
trimit mesajul că strigatul, ameninţatul sau lovitul sunt comportamente
acceptabile social. Mai mult chiar, când copiii întrebuinţează strigatul,
ameninţatul sau alte comportamente coercitive, uneori ei realizează că
aceste răspunsuri neplăcute le pot oferi rezultatele dorite (de exemplu, să
stea mai mult afară sau să nu îndeplinească o sarcină neplăcută).
Interacţiunea coercitivă părinte-copil este un ciclu al escaladării răspunsurilor
29
neplăcute care au loc între părinte şi copil. Acest proces distructiv de
interacţiune generează frecvent cicăliri, necăjiri, frustrări şi, mult prea des,
un act fizic coercitiv din partea părintelui (care este la capătul răbdărilor şi îşi
pierde controlul).
Părinţii ca modele: o perspectivă a învăţării sociale
Părinţii sunt primele şi cele mai importante modele de rol pentru copiii
lor. De aceea, curriculumul Familii puternice are la bază teoria învăţării
sociale, care susţine că orice comportament este învăţat de către copil prin
observarea şi imitarea celorlalţi (Bandura & Walters, 1959; Bandura & Ross,
1961; Bandura & Walters, 1963; Bandura, 1973). Cercetările arată că
modelarea operează în trei moduri pentru influenţarea comportamentului
copilului (Bandura, 1973):
1. Copiii dobândesc comportamente noi prin observaţie;
2. Comportamentele noi sunt întărite sau slăbite prin suportul social

oferit de mediul înconjurător (incluzând aici observarea continuă a
celorlalţi şi modul acestora de a răspunde la încercarea copilului de a
imita un comportament, de exemplu, consecinţele primite); şi,
3. Acţiunile celorlalţi reprezintă indicii sociale care facilitează

comportamente similare.
Din perspectiva Programului Familii puternice, copiii nu sunt răi (sau

buni) din fire, ci ei de fapt doar învaţă comportamente indezirabile. Astfel, ei
pot fi dezvăţaţi de comportamentele distructive sau indezirabile prin
înlocuirea comportamentului indezirabil cu răspunsuri acceptabile social. Cele
mai multe comportamente noi se dobândesc prin observaţie şi
experimentare.
Decizia unui copil de a dobândi comportamente noi depinde de cele

patru procese care facilitează învăţarea. Un copil trebuie să fie apt (a) să
imite comportamentul părintelui, (b) să-şi amintească comportamentul, (c) să
aibă capacitatea fizică şi mentală de a realiza acel comportament şi (d) să
perceapă recompensele asociate acestuia. Din perspectivă ecologică, mediul
poate fi conceptualizat ca oferind atât recompense, cât şi pedepse noului
comportament. Prin urmare, în orice situaţie dată, copiii vor imita doar acele
acţiuni pe care le observă, şi le amintesc, le pot îndeplini şi doresc să le pună
30
în practică (pe baza faptului că sunt sau nu recompensate). Desigur, copiii
sunt mai puţin înclinaţi să imite comportamente pentru care nu percep nici
un beneficiu. De exemplu,
Când Maria observă în mod repetat că mama sa opreşte

televizorul sau retrage privilegiul uitării la televizor fratelui mai
mare ori de câte ori acesta nu o ascultă să-l dea mai încet, ea învaţă
că aceleaşi consecinţe se pot abate şi asupra ei într-o situaţie
similară.
Procesul reîntăririlor pozitive acţionează ca un factor cheie atât în

învăţare, cât şi în intervenţie. În curriculumul Familii puternice, re-întăririle
pozitive sunt folosite în mai multe moduri. În primul rând, părinţii învaţă să
folosească recompense verbale şi non-verbale care să întărească
comportamentele pozitive. Aceste recompense constau în îmbrăţişări,
zâmbete, atingeri, comunicarea de către părinţi a faptului că sunt mândri de
realizările copiilor. În plus, părinţii sunt învăţaţi să folosească etichete,
privilegii şi orice alte stimulente pentru comportamentele pozitive. Semnele,
bulinele, sau punctele de pe un tabel pot fi folosite ulterior în schimbul unor
recompense. În al doilea rând, părinţii învaţă să modeleze comportamente
care să ofere exemple de abilităţi prosociale. Copiii observă aceste
comportamente la părinţii lor şi percep recompensele care apar în urma
acestora. În al treilea rând, părinţii sunt învăţaţi să eticheteze
comportamentele, astfel încât copiii învaţă când un comportament este bun
sau rău. Această separare a comportamentului de copil reduce riscul
etichetării copilului ca fiind „rău.” Ea promovează înţelegerea faptului că
există o relaţie între modul în care copilul se comportă şi consecinţele
comportamentelor specifice. În al patrulea rând, în timp ce părinţii dobândesc
abilităţi în a oferi încurajări, laude şi alte recompense, copiii sunt la rândul lor
încurajaţi să discearnă comportamentele proprii. În acest sens, curriculumul
ajută la dobândirea de abilităţi cognitive prin care copiii învaţă să se
gândească la consecinţele propriilor acţiuni şi să caute recompense ca sursă
de mulţumire şi satisfacţie.
Programul Familii puternice aplică o perspectivă a învăţării sociale prin

ajutarea părinţilor să-şi schimbe modul de interacţiune cu copiii lor. Părinţii
definesc problemele şi colaborează cu facilitatorul programului asupra
strategiilor de a depăşi problemele identificate. Astfel, acele persoane care
cunosc copilul cel mai bine – părinţii – sunt responsabile pentru intervenţie.
31
Facilitatorii programului Familii puternice se alătură părinţilor ca parteneri
pentru a facilita schimbarea în mediul în care se dezvoltă problemele.
„Bătălia” dintre părinţi şi copii: Teoria coerciţiei

Bazându-se pe cercetările privind familia, curriculumul se centrează pe
comportamentele coercitive. Teoria coerciţiei (Patterson, 1982; Patterson,
1995; Patterson, Reid, & Dishion, 1992) se bazează pe cele două principii ale
întăririi. Primul se referă la faptul că mult prea des, căutăm să schimbăm
comportamentul celorlalţi prin folosirea unor acţiuni neplăcute şi deranjante.
Aceste acţiuni pot fi verbale sau non-verbale şi pot să varieze de la plâns şi
smiorcăit până la forţa fizică. Al doilea constă în aceea că acţiunile neplăcute
şi deranjante sau comportamentele coercitive se intensifică adesea până
când ceilalţi cedează. Astfel, comportamentele coercitive sunt recompensate
prin conformarea celorlalţi. Capitularea în folosirea comportamentelor
negative este de asemenea recompensată prin stoparea acţiunii neplăcute.
De exemplu,
Mama îi spune Danielei că este timpul de culcare. Daniela îi

răspunde cu plânsete şi smiorcăieli (răspuns nedorit). Mama, fiind
extenuată de atâtea rugăminţi, s-ar putea să nu mai aibă energia
necesară să o înfrunte pe Daniela, aşa că acceptă ca fata să nu
meargă încă la culcare. Daniela este astfel recompensată pentru
acţiunea coercitivă (de exemplu, plâns şi smiorcăit). Mama Danielei
este de asemenea recompensată de faptul că fiica ei nu mai plânge.
Mai târziu, mama începe să se simtă frustrată de faptul că Daniela
este încă trează, iar pentru a o face să se supună, ea începe să
strige, să o ameninţe sau chiar să folosească forţa fizică. Daniela
cedează în faţa ameninţării exagerate a mamei, iar în cazul mamei
asistăm la întărirea comportamentului său coercitiv.
Ciclul coercitiv reprezintă de fapt o „capcană a reîntăririlor” (Kazdin,

1987; Patterson, 1982), pentru că ambele părţi sunt recompensate pentru
comportamentele lor inadecvate. În consecinţă, asemenea comportamente
vor continua să se manifeste, chiar dacă sunt neplăcute pentru ambele părţi.
În exemplul de mai sus, Daniela a învăţat că cererea ei de a prelungi timpul
înainte de a merge la culcare printr-o manifestare dezagreabilă funcţionează.
Mama recompensează în mod necorespunzător răspunsul coercitiv,
indezirabil al fetei, permitându-i să stea trează până mai târziu. Exasperată,
mama Danielei aplică apoi în interacţiunea cu fiica ei un comportament aspru
32
sau coercitiv din punct de vedere fizic, care produce efectul dorit (Daniela
merge la culcare), dar acest comportament este observat de Daniela şi apoi
imitat. Acest ciclu distructiv escaladează, pe măsură ce comportamentul
dezagreabil creşte în frecvenţă şi intensitate.
Din scene de interacţiune similare celei prezentate mai sus între

Daniela şi mama ei, copiii sunt încurajaţi să înveţe răspunsuri coercitive care-
i vor ajuta să învingă în raport cu un membru al familiei şi într-un context
specific (Patterson, 1982). Este important de reţinut că acest tipar de
interacţiune familială îi învaţă pe copii o strategie de rezolvare de probleme
coercitivă şi uneori manipulativă fizic, acompaniată de creşterea agresivităţii
parentale. În cazul în care acest tipar de interacţiune se generalizează de la
un singur părinte la celălalt, problemele pentru copil şi familie se intensifică.
În alte medii decât acasă, comportamentul coercitiv conduce la relaţii

disfuncţionale cu profesorii, colegii şi cu alţii. Când copiii dezvoltă astfel de
comportamente în alte medii decât acasă, ei sunt respinşi de colegi. O dată
respinşi, copiii sunt mai predispuşi să se alieze cu alţi copii care manifestă
aceleaşi probleme de comportament. Mai mult chiar, ei pot eşua în învăţarea
abilităţilor prosociale necesare pentru obţinerea succesului şcolar.
În lipsa intervenţiei, acest ciclu corupe procesul de socializare. Copiii

devin nervoşi, nesupuşi şi evită responsabilitatea, o combinaţie de
sentimente şi comportament pe care Patterson and Forgatch (1987) o
numesc „triada antisocială.” Copiii tind să devină necooperativi, să aibă
probleme în a discerne ce comportament să adopte în situaţii noi, neagă
responsabilitatea pentru comportamentele antisociale şi performanţele
şcolare scăzute şi manifestă stări de iritabilitate şi comportament ostil. Mai
mult chiar, cu cât copiii sunt mai constrânşi, cu atât controlul parental
descreşte (Patterson, 1995). Copiii câştigă mai mult control asupra proceselor
familiale, iar părinţii devin tot mai ezitanţi în a-i confrunta, ceea ce
diminuează foarte mult probabilitatea de a se ajunge la finalităţi pozitive.
Părinţii reprezintă cheia în schimbarea acestui proces. Părinţii deţin

puterea de a schimba comportamentul copiilor lor prin modificarea practicilor
parentale. Ruperea ciclului de coerciţie duce la intensificarea acelor activităţi
care promovează comportamente prosociale din partea copiilor, întrerupând
totodată recompensarea necorespunzătoare a comportamentelor negative.
Modificarea abilităţilor parentale în vederea atingerii acestui scop necesită
multă răbdare şi exerciţiu. Schimbarea comportamentului copilului nu se
33
realizează nici uşor şi nici repede. De fapt, la început părinţii pot simţi chiar o
doză mai mare de disconfort decât de obicei, pe perioada cât copiii testează
limitele noilor reguli impuse. Părinţii se pot simţi frustraţi când
comportamentul copiilor nu se schimbă atât de repede cum s-ar fi aşteaptat
ei sau dacă o tehnică nou folosită nu dă roade de la bun început (Webster-
Stratton et al., 1989). În plus, părinţii pot avea ezitări în a participa la
trainingul parental dacă nu recunosc interacţiunea coercitivă sau nu înţeleg
în ce fel poate fi întrerupt ciclul proceselor familiale coercitive.
Implicarea părinţilor: baza teoretică
Încurajarea şi susţinerea implicării părinţilor în programele de

intervenţie constituie o problemă majoră, fapt recunoscut de specialiştii în
domeniu (Fraser, Hawkins, & Howard, 1988; Henggeler et al., 1997).
Implicarea parentală reprezintă un element critic în înlăturarea ciclului
coercitiv. Studiile au dovedit că familiile cu un statut socioeconomic scăzut şi
cele care se confruntă cu probleme, cum ar fi depresia sau abuzul de
substanţe, tind să se retragă din programele de educaţie parentală (Wierson
& Forehand, 1994). În ce fel pot fi motivaţi părinţii să participe şi să devină
implicaţi într-o mai mare măsură în programele de educaţie parentală?
Nu există un răspuns singular la această întrebare. În parte, implicarea

părinţilor poate fi realizată ajutându-i să-şi rezolve problemele concrete care
stau în calea satisfacerii nevoilor de bază. De asemenea, programul care
implică părinţii ca parteneri în procesul schimbării, poate accentua
participarea şi stimula eforturile părinţilor. A-i ajuta pe părinţi să-şi
construiască un set de abilităţi parentale care pot produce schimbări rapide
la nivelul comportamentelor problemă, capabile să reîntărească eforturile
acestora, poate de asemenea asigura participarea lor constantă. Lărgind
puţin ideea că dobândirea abilităţilor parentale duce la creşterea interesului
şi încrederii, facilitatorii ar trebui mai întâi să ţintească schimbări minore atât
la nivelul comportamentului copilului, cât şi al părintelui, pentru a se stimula
dorinţa de reuşită. O dată cu dobândirea de către părinţi a abilităţilor
necesare în vederea depăşirii sarcinilor, se îmbunătăţeşte şi autoeficienţa
personală (convingerea în abilitatea de a rezolva o sarcină). Pe măsură ce
părinţii observă îmbunătăţiri, ei devin tot mai mulţumiţi. Satisfacţia le
stârneşte interesul şi le creşte motivaţia participării.
34
Achiziţionarea de noi comportamente şi înlocuirea celor vechi nu este
uşoară. Astfel, pe lângă motivaţia de a participa la program, părinţii au
nevoie şi de oportunităţi pentru a experimenta noile comportamente pozitive.
Unii cercetători sugerează că noi, oamenii, ne adaptăm foarte repede şi
frecvent ne ajustăm atitudinile reflectate în comportamente (Bem, 1965;
Bem, 1972). Centrate pe construirea noilor abilităţi prin exerciţii şi rezolvare
de probleme, activităţile oferă o şansă părinţilor de a îmbrăţişa schimbările
pe care iniţial le considerau imposibile. Când părinţii acceptă un rol activ în
reducerea unui comportament (de exemplu, prin jocuri de rol) şi explică
importanţa acestuia celor care observă, ei sunt în cea mai bună postură de a
percepe valoarea schimbării comportamentului. Dintr-o perspectivă generală,
procesul schimbării folosit în Programul Familii puternice se adresează mai
puţin modificării atitudinilor şi mai mult învăţării de noi abilităţi. Este
convingerea promotorilor programului că schimbarea atitudinii adesea apre
ulterior învăţării şi integrării noilor abilităţi.
Stilul abordării părinţilor în procesul transmiterii informaţiilor reprezintă

un element crucial în procesul schimbării. „Predarea” sau procesul învăţării
din cadrul trainingului parental poate creşte rezistenţa părinţilor la noile
concepte. Colaborarea cu părinţii în privinţa unor scopuri bine ţintite, procese
şi strategii va accentua acceptarea noilor idei. Menţinerea centrării pe
calităţile părinţilor, pe oferirea de suport şi reîntărirea strategiilor care
respectă integritatea culturală şi răspund nevoilor familiale vor asigura o mai
bună înţelegere a noilor abilităţi.
Despre curriculum
Atât teoria cât şi cercetările sugerează că educaţia părintelui trebuie să

ducă la creşterea performanţei şi măiestriei în folosirea abilităţilor parentale.
Dacă abilităţile sunt învăţate corect şi produc schimbările dorite în
comportamentul copilului, părinţii sunt mai predispuşi să rămână implicaţi în
training şi să primească ajutor din partea unui profesionist. De aceea,
curriculumul se centrează pe dezvoltarea abilităţilor prin învăţarea bazată pe
practică şi prin îndeplinirea sarcinilor. Eficienţa este crescută prin creşterea
performanţei abilităţilor parentale şi prin reîntărirea pozitivă produsă prin
schimbarea comportamentului copilului. Pentru a creşte motivaţia şi a
asigura faptul că programul îi situează pe părinţi ca parteneri în procesul
schimbării, programul este individualizat, ceea ce înseamnă că părinţii îşi
stabilesc în cadrul programului propriile scopuri.
35
Curriculumul Familii puternice este împărţit în patru capitole:
1. Tu şi copilul tău;
2. Disciplina;
3. Comunicarea;
4. Tot ce-am învăţat.
Fiecare capitol cuprinde 3 – 5 lecţii, tot trainingul însumând 17 lecţii.

Lecţiile din capitolul 2 se referă la comportamentul coercitiv şi sunt
recomandate tuturor familiilor care participă la Programul Familii puternice.
Pentru restul curriculumului, familiile trebuie încurajate să participe la
selectarea lecţiilor şi capitolelor care pe potrivesc cel mai bine problemelor
lor. Fiecare capitol al curriculumului se adresează unui aspect critic al
creşterii copilului. În fiecare capitol sunt descrise activităţi practice şi
modalităţi de reîntărire a abilităţilor parentale. Lecţiile sunt prezentate într-o
ordine logică, dar aceasta poate fi – ar trebui – schimbată în funcţie de
nevoile familiilor.
Primul capitol este intitulat „Tu şi copilul tău.” Cele cinci lecţii incluse în
acest capitol se centrează pe stabilirea relaţiei, construirea încrederii şi
adunarea informaţiei despre copii şi familie din perspectiva părinţilor. În
cadrul acestui capitol, părinţii trebuie să stabilească scopuri pentru program,
ţinând cont de faptul că acestea se pot schimba o dată cu schimbările din
familie. Cele cinci lecţii ale acestui capitol oferă informaţii practice despre
dezvoltarea copilului şi funcţionarea familiei. Prima activitate implică o
evaluare a funcţionării familiei şi realizarea unui Plan Individualizat de Servicii
(PIS). Evaluarea familiei explorează resursele familiei, suportul social, relaţiile
familiale, abilităţile parentale existente şi bunurile familiei. Evaluarea se
încheie cu formularea scopurilor trainingului, stabilite în strânsă legătură cu
nevoile fiecărei familii. Un model de PIS poate fi găsit în Anexa A. Lecţia finală
a capitolului încurajează implicarea părinţilor în viaţa şcolii şi promovează
centrarea familiei pe activităţi extracurriculare / de timp liber.
Al doilea capitol are ca temă „disciplina.” Cele cinci lecţii ale acestui
capitol se centrează pe dezvoltarea unei strategii consistente de disciplinare
şi întărire a regulilor. Capitolul analizează folosirea recompenselor şi
pedepselor, având la bază un sistem de tabele de înregistrare şi
monitorizare a comportamentelor. Lecţiile cuprinse în această secţiune au
scopul de a-i ajuta copii să dezvolte „comportamente prosociale,” abilităţi
36
care promovează succesul la şcoală şi, nu în ultimul rând, în viaţă. În acest
capitol părinţilor li se solicită să stabilească tabele de urmărire a
comportamentelor copiilor şi de recompensare a comportamentelor
prosociale.
În capitolul al treilea, „comunicarea,” părinţii învaţă noi căi de a

interacţiona cu copiii lor. Cele trei lecţii referitoare la ascultarea eficientă şi
confruntare le oferă părinţilor suportul necesar menţinerii întăririlor
consistente asupra regulilor familiale.
„Tot ce-am învăţat” este cel de-al patrulea şi ultimul capitol al

trainingului. Cele patru lecţii ale capitolului oferă părinţilor oportunitatea de a
integra multe dintre abilităţile învăţate în lecţiile anterioare. Părinţii învaţă
despre modul în care copiii lor gândesc şi rezolvă problemele. De asemenea,
ei învaţă un model de rezolvare de probleme pe care îl pot folosi în conflictele
cu copiii lor. În legătură cu abilităţile de confruntare din capitolul anterior,
capitolul şi totodată trainingul se încheie cu o lecţie referitoare la
managementul furiei şi reducerea stresului.
Ponturi pentru implementare
Cum am menţionat mai sus, părinţii sunt percepuţi ca parteneri şi

colegi în Programul Familii puternice. Curriculumul poate fi folosit cel mai
bine într-un cadru de colaborare cu părinţii. Colaborarea implică împărtăşirea
informaţiei cu părinţii ca parteneri. Curriculumul utilizează calităţile părinţilor
ca bază pentru învăţare şi schimbare. Părinţii sunt încurajaţi să identifice
acele aspecte care funcţionează bine în cazul lor şi să construiască pornind
de la aceste calităţile parentale. Scopurile sunt stabilite de către părinţi la
fiecare lecţie şi curriculumul este astfel creat încât să întâlnească nevoile
identificate de către părinţi. În acest sens, curriculumul caută de asemenea
să se adapteze la diferenţele culturale care pot exista între familii.
În timp ce planificaţi fiecare lecţie:
• Ascultaţi cu atenţie ceea ce vă spun părinţii.

• Adaptaţi situaţiile ipotetice la experienţele, limbajul, religia
şi cultura părinţilor.
• Discutaţi frustrările legate de învăţarea noilor lucruri.
37
• Petreceţi timp pentru stabilirea relaţiilor colegiale cu
părinţii.
• Încurajaţi părinţii să vă spună ceea ce-şi doresc pentru
copiii lor.
• Centraţi-vă şi construiţi pe calităţile parentale.
• Accentuaţi importanţa unui mediu familial destins.
• Nu blamaţi când unele lucruri nu merg, ci fiţi suportivi la
încercările părinţilor. Discutaţi sub forma unui brainstorming
soluţiile de rezolvare a situaţiilor dificile.
• Reamintiţi-le părinţilor că greşelile sunt omeneşti. Nu există
ceea ce se numeşte „părintele perfect”.
Lecţiile pot fi adaptate în diferite moduri. Exerciţiile pot fi realizate oral

sau în scris. Deşi la fiecare lecţie se specifică obiectivele, părinţii trebuie în
permanenţă încurajaţi să stabilească scopuri adaptate nevoilor propriei
familii. Lecţiile pot fi parcurse prin întâlniri săptămânale sau chiar prin câteva
întâlniri într-o săptămână.
Vizita acasă
Programul Familii puternice a fost creat pentru a fi folosit în contextul

familial. Un avantaj al folosirii curriculumului acasă de către părinţi este dat
de oportunitatea de a observa interacţiunea părinte-copil în mediul în care
această interacţiune are loc cel mai frecvent. Pentru că multe conflicte
părinte-copil au loc acasă, oferirea de servicii în mediul familial se presupune
că va reduce riscul ca efectele tratamentului să nu se generalizeze la
situaţiile vieţii reale. Modificările abilităţilor parentale sunt mai uşor de
realizat acasă. În plus, facilitatorii pot oferi un model pentru multe dintre
abilităţile pentru părinţi şi copii înainte ca procesul efectiv de învăţare a lor
să înceapă.
Cu toate acestea, implementarea în mediul familial reprezintă o

provocare unică şi necesită abilităţi speciale (Hodges & Blythe, 1992).
Experienţa anterioară în oferirea de servicii la domiciliu sugerează că
facilitatorii trebuie să:
• Menţină o relaţie de colaborare cu părinţii.
38
• Recunoască şi respecte mediul familial. De exemplu, să-i
întrebe pe părinţi unde anume în casă să aibă loc întâlnirea.
• Recunoască şi respecte cultura şi stilul de viaţă al familiei.
• Înţeleagă că intervenţiile înfluenţează toţi membrii familiei
şi afectează toată funcţionarea familială.
• Fie flexibili. Să programeze vizitele astfel încât să convină
familiei.
• Fie asertivi. Să dezvolte o agendă la începutul fiecărei
întâlniri pentru a se asigura că scopurile respectivei întâlniri au
fost atinse.
• Fie pregătiţi pentru întreruperi şi perturbări.
• Promoveze participarea tuturor membrilor familiei la
stabilirea scopurilor.
• Informeze membrii familiei despre toate obligaţiile legale
privind raportarea incidentelor de abuz şi neglijare.
• Ofere ajutor familiei prin îndrumarea către servicii
specializate sau prin rezolvarea nevoilor concrete.
• Informeze familia despre caracterul limitat în timp al
programului.
• Pună în legătură familia cu sprijinul oferit de comunitate.
• Menţină confidenţialitatea.
Folosirea curriculumului Familii puternice într-o structură

de grup
Deşi până acum s-a discutat despre folosirea programului într-un mediu
familial, curriculumul Familii puternice poate fi folosit şi într-o structură de
grup. Cu toate că munca de grup permite o flexibilitate mai redusă în privinţa
planificării întâlnirilor comune, colaborarea dintre părinţi şi facilitator este
realizabilă în contextul fiecărei lecţii, prin aceea că părinţii definesc
comportamente specifice pe care vor să le supună schimbării. Predarea
curriculumului într-o structură de grup oferă câteva avantaje şi provocări
unice. De exemplu, în munca de grup se intersectează procese profesionale
şi de ajutor al egalilor. Având la bază educaţia şi specializarea lor, facilitatorii
oferă abilităţi, cunoştinţe şi o perspectivă de nonjudecare (Cassano, 1989).
Grupul oferă şi posibilitatea de a discuta despre disciplină, rezolvarea de
probleme şi alte aspecte ale curriculumului cu alţi părinţi. Reţeaua de egali
39
oferă adesea un anumit sprijin şi un feedback valoros, atunci când părinţii îşi
testează abilităţile. Mai mult chiar, le permite părinţilor să-şi valideze
experienţele unii altora, ţinând cont de faptul că meseria de părinte poate fi
adesea stresantă. În plus, grupul poate reduce izolarea socială cu care se pot
confrunta părinţii cu copiii în dificultate. În cadrul grupului, părinţii au ocazia
să dezvolte relaţii noi care să le ofere un suport emoţional şi tangibil. O dată
ce membrii grupului înfiripă relaţii între ei, le va creşte şi stima de sine
(Levin, 1992). În fine, diferenţele de clasă şi rasiale dintre client şi facilitator
pot împiedica procesul învăţării. Grupul îi va ajuta pe părinţi să depăşească
diferenţele demografice prin împărtăşirea şi învăţarea din experienţele
personale ale celorlalţi care provin din medii similare (McKay et al., 1995;
Miller, 1997).
În ciuda avantajelor pe care le are, desfăşurarea curriculumului

Families puternice într-o structură de grup prezintă anumite provocări.
Aspecte cum ar fi transportul, îngrijirea copiilor, situaţiile neprevăzute pot să
apară şi să îngreuneze prezenţa părinţilor la întâlnirile de grup. În plus,
facilitatorii grupului nu pot să evalueze nevoile şi calităţile membrilor
grupului la fel de bine cum realizează acest lucru atunci când lucrează cu
familiile în mediul lor de acasă. În fine, deşi facilitatorii subliniază faptul că
părinţii posedă calităţile unice şi expertiza în privinţa creşterii copiilor, ei
recunosc că unii membri ai grupului se bazează pe metode de disciplinare
inconsistente sau prea dure. O facilitare abilă este absolut esenţială în
identificarea unor sugestii constructive şi pentru a evita descurajarea
participării membrilor grupului la programul de training (McKay et al., 1995).
Liderii programului Familii puternice trebuie să evalueze foarte atent situaţia
pentru a decide care dintre modelele de lucru va avea cea mai mare
eficienţă: lucrul în familie, în grup sau o combinaţie a celor două.
Realizarea unui grup în vederea implementării programului Familii

puternice presupune asigurarea unui spaţiu care conferă siguranţă, în care
părinţii să se simtă confortabil când îşi împărtaşesc experienţele, în care să
poată interacţiona liber cu ceilalţi membri şi în care să poată învăţa şi exersa
noile abilităţi. Pe măsură ce părinţii lucrează împreună, interacţiunile lor vor fi
cruciale în învăţarea conţinuturilor şi în achiziţionarea de abilităţi, în
concordanţă cu obiectivele fiecărei lecţii. Liderii grupului pot facilita o
desfăşurare eficientă a grupului în mai multe moduri. O sarcină critică pentru
facilitator este de a-i determina pe participanţi să se implice în desfăşurarea
grupului într-o manieră eficientă şi suportivă. Pentru a conduce cu succes un
40
grup Familii puternice este importantă familiarizarea cu modul de dezvoltare
a unui grup şi o înzestrare cu abilităţi specifice de facilitator.
Dezvoltarea grupului
Deşi grupurile diferă, există câteva principii generale pentru

conducerea unui grup, care pot fi aplicate şi în cazul implementătrii
curriculumului Familii puternice. Această recapitulare pe scurt a dezvoltării
grupurilor vă va concentra atenţia asupra câtorva trăsături importante ale
grupurilor aflate în diferite stadii de dezvoltare. În cele ce urmează vom
dezvolta mai multe concepte în legătură cu: scopurile grupului, legăturile din
cadrul grupului, rolurile în grup şi normele de grup.
O analiză mai cuprinzătoare asupra principiilor şi practicilor de grup

poate fi găsită la Toseland şi Rivas (1998), Garvin (1997) şi Rose (1998).
Totodată, Brower (1996), Galinsky şi Schopler (1989), Sarri şi Galinsky
(1985), Tuckman şi Jensen (1977), Wheelan şi Kaeser (1997) şi Worchel
(1994) au studiat contextele de lucru specifice dezvoltării grupului.
Planificarea: Etapa de pornire
Înainte ca grupul să înceapă să funcţionze, încercaţi să anticipaţi

momentele de maturizare a grupului. Această fază incipientă de formare a
grupului este denumită etapa de pornire a dezvoltării grupului. Veţi căuta să-i
faceţi pe membrii grupului să se simtă cât mai confortabil. Ce puteţi face
pentru a crea un mediu care să faciliteze o interacţiune pozitivă între
membrii grupului? Aranjarea scaunelor în cerc, de exemplu, îi poate face pe
membrii grupului să se simtă incluşi în grup. Spaţiul adecvat, departe de
factori perturbatori, îi poate ajuta pe membrii grupului să se concentreze
asupra activităţilor. Apoi, puteţi să vă axaţi pe modelarea dispoziţiei grupului.
Unde au fost chiar înainte de a veni la grup: la lucru, au stat cu copilul, au
fost la cumpărături? Se simt deranjaţi, frustraţi, anxioşi? Toţi părinţii se simt
într-un anumit fel? A avut loc vreun incident care să influenţeze modul în care
membrii grupului vor interacţiona între ei?
Compoziţia şi mărimea grupului va influenţa planul de activităţi. Cât de

mare este grupul? Sunt membrii diferiţi din punctul de vedere al sexului,
rasei, domiciliului, vârstei, educaţiei, vârstei copiilor, modurilor de a disciplina
41
copiii? Se cunosc părinţii între ei? Cunoştinţele referitoare la trăsăturile
grupului reprezintă un factor important în alegerea activităţilor
corespunzătoare, care îi vor ajuta pe membrii grupului să relaţioneze unii cu
alţii într-o manieră suportivă.
Construirea relaţiei şi formularea aşteptărilor: Etapa de formare
La prima întâlnire, membrii grupului încep să facă cunoştinţă unii cu

alţii. Începutul unui grup este cunoscut sub denumirea de etapă de formare.
Membrii grupului află care sunt expectanţele faţă de ei în cadrul acestui grup
specific, care ar putea fi rolurile individuale, care sunt scopurile şi obiective
grupului, care sunt regulile de grup şi cum operează grupul. Când membrii
grupului se decid să participe la întâlniri, ei se întreabă dacă această
experienţă le va fi folositoare sau nu. Se vor integra în grup? Vor fi acceptaţi
de ceilalţi membri ai grupului? Vor fi ei înţeleşi de ceilalţi? Vor obţine ceva de
pe urma participării la grup? Va fi dificil pentru membrii grupului să fie atenţi
la lecţii şi la activităţile desfăşurate în cadrul programului Familii puternice,
cât şi la opiniile celorlalţi membri, în acelaşi timp fiind îngrijoraţi de locul pe
care îl ocupă ei înşişi în cadrul grupului.
În această etapă, aşezarea în cerc a membrilor grupului poate fi de

foarte mare ajutor. În acest format, facilitatorul îi roagă pe membrii grupului
să spună căte ceva despre ei, fiecare participant având şansa să răspundă
cerinţei. De exemplu, îi puteţi ruga pe membrii grupului să vă spună vârsta
propriilor copii, care este emisiunea TV preferată sau ce le place cel mai mult
în timpul iernii sau verii. Acest exerciţiu ajută la construirea unei relaţii de
încredere între membri şi la stabilirea unui climat de siguranţă în cadrul
grupului. Un alt avantaj al aşezării în cerc este facilitarea interconexiunilor
dintre membri într-o manieră pozitivă. De felul în care liderul conduce
primele întâlniri va depinde tonul şi regulile pentru restul întâlnirilor.
Încă de la început, faceţi tot posibilul pentru a facilita dezvoltarea

grupului. Cu alte cuvinte, interacţiunile din cadrul grupului şi ajutorul reciproc
reprezintă componente foarte importante ale muncii de grup. La început,
este foarte important să informaţi membrii grupului cu privire la obiectivele
programului Familii puternice şi la responsabilităţile lor, în termenii
participării şi implicării. În plus, grupul ca întreg trebuie să dezvolte reguli şi
să formuleze beneficiile la care se aşteaptă de pe urma participării la grup.
De exemplu, facilitatorii trebuie să-i implice pe membrii grupului în procesul
stabilirii scopurilor. Acest tip de implicare alimentează dreptul de proprietate
42
asupra scopurilor şi regulilor grupului, ceea ce duce la creşterea
devotamentului, participării şi conformării membrilor. Nu uitaţi, indiferent ce
se întâmplă vreunui membru al grupului – de exemplu, felul în care veţi
interacţiona cu un anumit membru – să comunicaţi şi celorlalţi membri modul
în care vor fi trataţi. În plus, când în conducerea grupului intervin şi co-lideri,
înteracţiunea dintre aceştia serveşte drept model pentru membrii grupului.
Testare: Etapa de conflict
O dată ce membrii depăşesc etapa formării, ei încep să se simtă mai

confortabil şi mai în siguranţă. Pot deja să aibă diferite conflicte cu ceilalţi. În
plus, pot să ridice întrebări cu privire la scopuri şi la modul de operare a
grupului şi chiar referitoare la autoritatea liderului de grup. Această fază este
denumită etapa de conflict. Când conflictul se produce, trebuie să identificaţi
sentimentele din spatele conflictului şi să vă asiguraţi că respectivul conflict
nu va lua forme de exprimare prea dure în grup. Încurajaţi membrii să se
implice mai mult în interacţiuni suportive decât în interacţiuni antagonice. În
acelaşi timp, veţi dori ca părinţii să se simtă liberi să contribuie cu diferite
idei şi opinii referitoare la ceea ce înseamnă să fii părinte şi la modalităţile de
rezolvare a problemelor care apar. Accentuaţi în faţa membrilor grupului
ideea de respect pentru opiniile fiecărui membru şi necesitatea evitării
atitudinilor de atac faţă de ceilalţi. Aşteptaţi-vă la unele conflicte, ţineţi-le sub
control, încurajaţi diferenţele, încadrând toate acestea în limitele acceptării şi
a învăţării de la celălalt.
Lucrul împreună: Etapa de consolidare
Următoarele două etape ale grupului sunt definite în termenii normării

şi acţionării; aceaste etape sunt cuprinse în conceptul de etapa de „lucru” a
grupului. La acest nivel, multe dintre problemele de funcţionare a grupului
vor fi fost deja rezolvate, iar grupul se va fi închegat deja şi se va fi atins deja
un anumit grad de coeziune. Regulile sunt clare, iar membrii grupului ştiu ce
se aşteaptă de la ei. În multe grupuri, membrii funcţionează corect,
indepedent, dar sub supravegherea atentă a liderului. În conformitate cu
formatul grupurilor Familii puternice, liderul va continua ghidarea procesului
de grup, direcţionând grupul în ceea ce priveşte componenta educaţională a
curriculumului şi activităţile practice. Încercaţi să implicaţi membrii cât mai
mult, încurajând legăturile de grup deja dezvoltate. Grupurile sunt astfel
concepute încât părinţii să poată să-şi ofere unii altora suport şi asistenţă
atunci când îşi explorează sentimentele, rezolvă probleme şi învaţă abilităţi
43
noi. Este important ca membrii grupului să-şi asume responsabilitatea pentru
soluţiile de grup şi să se sprijine unii pe alţii în atingerea scopurilor
individuale pe care şi le-au fixat. Cu cât grupul de dezvoltă şi se maturizează
mai mult, cu atât impactul asupra membrilor săi este mai puternic.
Evaluarea şi finalizarea: Etapa de terminare
Etapa finală este terminarea. O dată cu încheierea grupului, membrii

discută despre ceea ce au achiziţionat, despre ataşamentul personal la grup
şi încearcă să aplice ceea ce au învăţat în alte arii ale vieţii lor. Veţi dori să-i
ajutaţi pe membrii grupului să evalueze ceea ce au învăţat şi să vorbească
despre lucrurile cu care au contribuit la munca de grup. De asemenea, ar
trebui să încurajaţi membrii grupului să transpună cele învăţate în situaţii din
afara grupului şi să se gândească cum să găsească soluţii pornind de la ceea
ce au învăţat. Recapitularea şi reîntăririle constituie componentele cheie ale
activităţilor de la acest nivel.
Complexităţi şi provocări ale dezvoltării grupului

Deşi am prezentat dezvoltarea grupului într-o ordine specifică, nu uitaţi
că acest proces nu este unul linear. Uneori etapele formării grupului pot fi
omise, modificate sau inversate. Unele caracteristici ale etapelor timpurii de
dezvoltare a grupului pot să reapară şi în etapele ulterioare. Chiar dacă
grupurile se află în etapa iniţială de dezvoltare, este foarte posibil ca membrii
grupului să dezvolte relaţii de într-ajutorare, care vor fi benefice şi pentru
facilitatorul grupului, deoarece încurajează interacţiunile dintre membrii
grupului.
Unele grupuri au o componenţă care se schimbă de la o săptămână la

alta, iar acest lucru va afecta tiparul dezvoltării grupului. În unele cazuri,
această schimbare este planificată. Aceste grupuri sunt descrise foarte bine
de caracterul deschis-închis. În alte cazuri, chiar dacă relaţiile de grup au un
caracter stabil, participarea neregulată a unor membri dau grupului
caracterul similar unui grup deschis-închis. Când în grup vin membri noi sau
când unii membri se reîntorc în grup după o perioadă de absenţă, grupul
poate să revină la etapa de formare. Atât membrii noi, cât şi membrii absenţi
ai grupului trebuie orientaţi către etapa curentă a grupului, iar membrii
permanenţi ai grupului trebuie să faciliteze integrarea noilor membri în grup.
Membrii mai vechi îşi pot asuma rolul de lideri, care să îi informeze pe noii
membri cu privire la scopurile şi regulile grupului şi la ceea ce s-a întâmplat
44
până atunci în grup. Un lucru esenţial este că atunci când are loc o schimbare
în compoziţia grupului, fie că este planificată sau nu, va fi afectată
dezvoltarea grupului, iar acest fapt trebuie recunoscut de către lider.
Adesea este necesar ca facilitatorul să gândească fiecare sesiune în

parte în termenii etapelor dezvoltării grupului, de la planificare, formare,
conflict, desfăşurare şi până la terminare. De fiecare dată când membrii se
întâlnesc, indiferent dacă grupul este acelaşi sau s-a schimbat, comunicarea
trebuie reînnoită, membrii trebuie să se implice în procesul de grup şi să se
concentreze asupra muncii specifice fiecărei sesiuni în parte. În grupurile
Familii puternice, scopurile fiecărei sesiuni variază de la o lecţie la alta, iar
părinţii trebuie să înţeleagă aceste scopuri specifice şi să se implice în
activităţile destinate atingerii lor. Aşadar, pentru fiecare întâlnire, daţi
părinţilor şansa să discute despre ceea ce au experimentat în timpul
săptămânii. Reamintiţi în permanenţă regulile grupului, specificaţi clar
scopurile grupului şi plasaţi scopurile lecţiei curente în contextul Programului
Familii puternice. Asiguraţi-vă că fiecare membru are şansa să contribuie cu
ceva la munca de grup. Fiţi pregătiţi pentru eventuale conflicte sau
dezacorduri între membrii grupului. Împlicaţi grupul în activităţile planificate
pentru fiecare lecţie. La final, realizaţi întotdeauna tranziţia către finalul
lecţiei, astfel încât membrii grupului să fie pregătiţi să aplice ceea ce au
învăţat. Tot acum membrii grupului trebuie informaţi cu privire la ceea ce
trebuie să pregătească pentru întâlnirea următoare.
Generalităţi privind grupurile Familii puternice

În cele ce urmează sunt prezentate câteva linii generale privind
facilitarea grupurilor Familii puternice. Lista nu este una exhaustivă şi nu
fiecare dintre îndrumările menţionate mai jos sunt aplicabile pentru toate
grupurile. Totuşi, respectarea acestor sugestii generale poate contribui la
optimizarea experienţelor de grup.
• La începutul fiecărei întâlniri, realizaţi câte un exerciţiu în care să

solicitaţi părerea fiecărui părinte, pentru a implica toţi membrii
participanţi în activitatea de grup.
• Informaţi întotdeauna membrii care au lipsit sau membrii noi

referitor la ceea ce s-a întâmplat în grup până la venirea lor.
45
• Introduceţi-i pe membrii noi şi încurajaţi-i pe membrii mai vechi
să-şi asume rolul de a-i ghida.
• Implicaţi toţi membrii în activităţile de grup, chiar şi pe cei mai

reticenţi.
• Identificaţi trăsăturile comune dintre membrii grupului şi

încurajaţi comentariile suportive.
• Formulaţi reguli clare, aşa încât membrii grupului să ştie ce se

aşteaptă de la ei.
• Implicaţi membrii grupului în stabilirea şi întărirea regulilor;

repetaţi regulile cât mai frecvent.
• Asiguraţi-vă că membrii grupului cunosc atât scopurile grupului,

cât şi pe cele personale. Repetaţi scopurile pentru fiecare lecţie şi
pentru grup în general, de câte ori aveţi ocazia.
• Asiguraţi-vă că membrii grupului îşi cunosc responsabilităţile de a

contribui la bunul mers al grupului şi de a-şi oferi reciproc ajutorul.
Încurajaţi colaborarea şi ajutorul mutual pe tot parcursul derulării
grupului.
• Încurajaţi membrii să se implice în rezolvarea de probleme şi să-

şi asume roluri de lideri.
• Ghidaţi procesul de grup; interveniţi oricând şi ori de câte ori este

nevoie. Nu lăsaţi etapa de conflict să treneze.
• Planificaţi activităţile astfel încât fiecare persoană să le

îndeplinească cu succes şi să fie acceptată. Încurajaţi o atmosferă
caldă şi de acceptanţă.
• Ajutaţi părinţii să iasă din roluri după un joc de rol. Discutaţi cu

membrii grupului, astfel încât aceştia să nu rămână încărcaţi cu emoţii
ostile şi comportamente negative după încheierea jocului de rol.
• Nu uitaţi că fiecare întâlnire de grup parcurge mai multe etape

ale dezvoltării grupului; trebuie să planificaţi întâlnirea, să implicaţi
membrii, să încheiaţi.
46
Sperăm că părinţii vor agrea participarea la grupurile Familii puternice.
Grupurile pot reprezenta o experienţă puternică pentru membri din punctul
de vedere al învăţării reciproce. În timp ce ghidaţi grupul de-a lungul lecţiilor
Familii puternice, gândiţi-vă în ce fel puteţi capta această forţă a grupului
pentru a o ghida către sprijinirea membrilor în dobândirea de cunoştinţe şi
abilităţi parentale eficiente.
Formatul
Fiecare lecţie cuprinde câteva componente — obiective, materiale,

recapitulare, verificare, învăţare, activităţi, evaluare şi exersarea
deprinderilor. Aceste secţiuni ghidează procesul de învăţare, dar lecţiile pot fi
adaptate pentru a răspunde nevoilor părinţilor. De exemplu, multe dintre
exerciţii necesită răspunsuri în scris. Dacă unui părinte îi este dificil să scrie,
exerciţiul poate fi modificat. Cineva din familie care scrie bine poate fi
desemnat ca să înregistreze ce se întâmplă. În plus, cele mai multe dintre
exerciţii se pot realiza şi verbal, folosindu-se ilustrate, imagini sau bucăţi de
ziare.
Completarea curriculumului Familii puternice cu programul Putem

alege. Curriculumul Familii Puternice poate fi folosit în combinaţie cu alte
programe, cum ar fi spre exemplu, curriculumul Putem alege pentru copii
(Fraser, Nash, Galinsky, & Darwin, 2000). Acest curriculum a fost creat pentru
a îmbunătăţi abilităţile sociale ale copiilor de a rezolva probleme, în special
pentru copiii agresivi sau al căror sistem de relaţionare este foarte deficitar.
Îmbunătăţirea abilităţilor de rezolvare de probleme ale copiilor este corelată
cu îmbunătăţirea relaţiilor cu colegii şi reducerea comportamentului
disruptiv. În programul Putem alege, copiii participă la grupuri în care învaţă
să gândească activ în legătură cu răspunsurile sociale, să-şi stabilească
scopuri, să aleagă răspunsuri neagresive în diverse circumstanţe sociale. La
el ca şi Familii puternice, curriculumul Putem alege este organizat pe capitole
în care sunt comprimate lecţiile. Lecţiile sunt astfel proiectate, încât să fie
amuzante. Adesea ele includ povestiri, activităţi de grup şi jocuri adaptate
vârstei copiilor între 6 – 12 ani. Abilităţile privind rezolvarea de probleme pe
care le promovează curriculumul Putem alege îi învaţă pe copii cum să-şi
construiască relaţii de prietenie şi să interacţioneze mai eficient cu alte
persoane.
47
Obiectivele lecţiei
Fiecare lecţie din curriculumul Familii puternice începe cu o listă de

obiective. Obiectivele cuprind ceea ce se aşteaptă ca părinţii să realizeze la
încheierea fiecărei lecţii. Obiectivele trebuie modificate pentru a răspunde
nevoilor unice ale familiilor incluse în program.
Materiale
Secţiunea de materiale enumeră instrumentele necesare în

desfăşurarea activităţilor fiecărei lecţii. Hârtiile şi creioanele sunt necesare
pentru fiecare lecţie. În unele lecţii se vor folosi foi de lucru. În fiecare lecţie
se găsesc copii ale acestora. Fiecare lecţie are o foaie de lucru pentru teme.
Asiguraţi-vă că aveţi pregătite toate aceste materialele înainte de începerea
lecţiei.
Recapitulare
Recapitularea implică să petreceţi un timp pentru discutarea temelor

de săptămâna anterioară şi a preocupărilor legate de lecţia anterioară. Cu
alte cuvinte, facilitatorul trebuie să sumarizeze materialul parcurs în
săptămâna precedentă, apoi să întrebe părinţii referitor la experienţele
personale în realizarea temei. Este folositor să realizaţi legături între
informaţia anterioară şi problemele care necesită intervenţie. În primele
lecţii, s-ar putea ca părinţii să nu dispună de abilităţile necesare pentru a
face faţă problemelor care apar. Facilitatorul trebuie să explice părinţilor că
vor învăţa pe parcursul programului tehnici de a rezolva aceste probleme. În
cazul în care părinţii nu completează foile de sarcini, facilitatorul trebuie să
exploreze modalităţi alternative de oferire a sprijinului în vederea realizării
sarcinii. În final, nu uitaţi să încurajaţi eforturile părinţilor.
Verificare
Prima parte a fiecărei lecţii este verificarea. Prin aceasta se oferă

oportunitatea de a construi relaţii, de a explora evenimentele recente din
viaţa de familie a membrilor şi de a rezolva conflictele zilnice. De asemenea,
48
verificarea pregăteşte părinţii pentru lecţia în curs şi oferă oportunitatea de a
discuta despre preocupările imediate referitoare la conţinutul lecţiei. Deşi
activităţile incluse în verificare sunt în legătură cu lecţia, ele pot fi modificate
în funcţie de unicitatea situaţei părinţilor.
Învăţare
Secţiunea de învăţare oferă pe scurt informaţii despre ce se va învăţa

în lecţia curentă. Unele cercetări au demonstrat că prea multă teorie în
cadrul cursurilor de training poate creşte rezistenţa din partea participanţilor.
Informaţia oferită trebuie să fie relevantă pentru fiecare familie în parte. Ca
facilitator, citeşte partea de învăţare înainte de curs pentru a te familiariza cu
materialul nou, iar apoi prezint-o membrilor grupului cu propriile cuvinte şi în
stilul tău specific. Pentru a maximiza câştigul fiecărei lecţii, prezintă
informaţia nouă în concordanţă cu cultura, obiceiurile şi practicile familiale -
astfel încât să fie compatibilă cu experienţele personale ale participanţilor.
Folosiţi povestiri şi un limbaj adecvat prin care să comunicaţi conceptele într-
un mod cât mai accesibil pentru părinţi.
Activităţi
Secţiunea de activităţi explică exerciţiile incluse în cadrul lecţiilor.

Fiecare lecţie conţine activităţi care promovează învăţarea prin aplicaţii şi
exerciţii practice. La fel ca şi în cazul secţiunii de învăţare, facilitatorii trebuie
să citească materialul înainte pentru a putea să pună în practică aceste
activităţi, folosind concepte şi un stil de comunicare cât mai apropiat de cel
al părinţilor. Secţiunea de activităţi include foi de lucru, jocuri de rol, discuţii /
brainstorming, exemple concrete şi scenarii. Deşi curriculumul oferă
exemple, facilitatorii sunt încurajaţi să individualizeze aceste exemple pentru
a reflecta cât mai bine situaţia familială.
Jocul de rol
Jocul de rol permite învăţarea prin exersare. Această metodă implică

transpunerea uneia sau mai multor persoane într-o situaţie relevantă pentru
49
lecţie. Jocul de rol poate fi folosit pentru a demonstra unele probleme, a oferi
înţelegerea unor situaţii şi a explora soluţiile problemelor (Schopler &
Galinsky, 1979). Pentru a conduce jocuri de rol:
• Explicaţi în termeni simpli şi direcţi ce se aşteaptă de la

participanţi să facă, recunoscându-li-se capacităţile şi nevoile.
• Ajutaţi părinţii în selectarea scenariului pentru jocul de rol.
• Folosiţi un scenariu relevant pentru situaţiile părinţilor.
• Rezervaţi-vă timp şi pentru familiarizarea părinţilor cu jocul
de rol. Oferiţi un model înainte ca părinţii să fie implicaţi în jocul
de rol.
• De vreme ce părinţii vor juca rolul atât de părinte cât şi de
copil, trebuie să fiţi pregătit să le exemplificaţi pe ambele.
• Menţineţi situaţia cât mai confortabilă posibil.
• Dacă părinţii simt disconfort în cadrul jocului de rol, opriţi
derularea acestuia şi oferiţi suport. Recapitulaţi ceea ce s-a
întâmplat şi ce anume din cele spuse a produs disconfortul.
• Întotdeauna invitaţi părinţii să-şi exprime opinia cu privire
la experienţa jocului de rol.
• Ajutaţi părinţii să „iasă” din rol înainte de discuţii (de
exemplu, ca facilitator, puteţi întreba „În ce fel vă identificaţi cu
personajul din jocul de rol? Cu ce sunteţi diferit de personajul din
jocul de rol?”)
• Sumarizaţi ce s-a întâmplat şi întrebaţi părinţii cum s-au
simţit în raport cu rolul jucat.
• Ajutaţi părinţii să facă conexiuni între jocul de rol şi
situaţiile vieţii de zi cu zi. Ajutaţi-i să vadă în ce fel pot folosi ceea
ce au învăţat prin jocul de rol.
Jocul de rol împreună cu oferirea de feedback oferă oportunităţi pentru

învăţarea şi exersarea noilor abilităţi. Repetarea jocurilor de rol, cu scenarii
diferite, poate ajuta la îmbunătăţirea achiziţiei de noi abilităţi. Facilitatorii
trebuie să ofere un feedback pozitiv în legătură cu acţiunile părinţilor înainte
de a cere repetarea unui joc de rol mai dificil.
Discuţii / brainstorming
50
Discuţia / brainstorming-ul îi ajută pe participanţi să contribuie cu idei
la subiectele de discuţie mai complexe. Prin discuţie / brainstorming,
participanţii identifică o problemă şi sugerează soluţii posibile. Scopul implică
producerea de cât mai multe sugestii într-un timp foarte scurt. Una dintre
persoanele implicate va înregistra toate ideile pe o listă.
Nici o idee sau sugestie nu trebuie respinsă sau catalogată ca fiind

greşită. Ideile creative şi chiar ciudate sunt binevenite şi pot să genereze alte
idei care vor conduce la găsirea unei soluţii. Această abordare deschisă
încurajează generarea unei game cât mai largi de idei. După discuţie /
brainstorming, participanţii evaluează toate sugestiile. Mai jos sunt precizate
câteva sugestii privind modul de aplicare a discuţiei / brainstorming-ului:
• La început, axaţi-vă mai mult pe cantitate şi nu atât de

mult pe calitate.
• Folosiţi fiecare idee ca punct de plecare pentru noi discuţii.
• Nu evaluaţi ideile.
• Înregistraţi fiecare idee printr-un cuvânt cheie sau printr-o
expresie.
• Fiţi creativ.
• Creaţi o atmosferă de lucru plăcută, făcând uz de umor.
După ce s-a creat lista de sugestii în urma discuţiei / brainstorming-ului,

rugaţi-i pe părinţi să vă ajute în evaluarea fiecărei idei. Împreună cu părinţii
exploraţi consecinţele fiecărei sugestii în parte. S-ar putea să fie nevoie să
folosiţi câteva răspunsuri pentru a dezvolta o soluţie realizabilă. Dacă nu s-a
găsit o soluţie viabilă, poate că problemă trebuie redefinită şi trebuie găsite
alternative noi.
Evaluarea
Evaluarea oferă părinţilor oportunitatea de a aduce orice comentarii

referitoare la atingerea obiectivelor lecţiei. Întrebările au rolul de a afla dacă
părinţii au considerat folositor conţinutul lecţiei şi dacă activităţile derulate îi
încurajează să le pună conţinutul în practică.
Exersarea deprinderilor
51
Secţiunea de exersare a abilităţilor oferă oportunităţi pentru părinţi să
exerseze tehnici parentale înainte de întâlnirea următoare. Aceste sarcini
trebuie să fie structurate în jurul nevoilor, abilităţilor şi concepţiilor membrilor
familiei. Învăţarea şi exersarea de abilităţi noi reprezintă o componentă
decisivă a programului. În consecinţă, sarcinile trebuie să fie cât se poate de
atractive şi de uşor de realizat. Facilitatorii trebuie să verifice împreună cu
părinţii dacă aceştia se simt confortabil în legătură cu sarcina primită. În plus,
părinţii au nevoie de oportunitatea de a-şi crea propriile sarcini de exersare a
abilităţilor. Toate secţiunile care implică exersarea abilităţilor pot fi
înregistrate pe Foaia de exersare a deprinderilor (vezi Anexa D). Facilitatorii
trebuie de asemenea să se asigure că părinţii dispun de toate materialele
necesare pentru a realiza sarcina. Nu este obligatoriu ca sarcinile să fie
realizate în scris; ele pot fi realizate şi oral. Facilitatorii pot să reamintească
părinţilor că experienţa lor din timpul realizării sarcinilor va fi discutată în
cadrul întâlnirii următoare pentru a se putea rezolva eventualele probleme
care pot să intervină.
Evaluarea programelor
Diferenţe seminificative între grupurile de control şi cele ţintă s-au
obţinut ori de câte ori programul a fost aplicat sistematic. Rezultate foarte
bune (Fraser et al., 2004) s-au obţinut când Programul Familii puternice a fost
aplicat simultan cu programul Putem alege (Fraser et al., 2000). Cele două
forme de intervenţie au fost utilizate complementar în cadrul unei strategii
complexe de a rupe legătura dintre procesele de dezvoltare asociate cu
problemele comportamentale şi izolarea din copilărie. Copiii categorizaţi ca
fiind agresivi şi izolaţi social au fost împărţiţi în două grupe aleatoare: control
(n=41) şi intervenţie (n=45) în cadrul căruia au beneficiat de activităţile
Putem alege. În acelaşi timp, părinţii copiilor din grupul de intervenţie au
participat la Programul Familii puternice. Comparând cu grupul de control
(care nu a beneficiat de vreun program), subiecţii participanţi au demonstrat
achiziţii semnificative la cinci din cele şase dimensiuni raportate de profesor.
Diferenţele dintre grupul de control şi cel experimental sugerează că
programele 1) întăresc comportamentul prosocial al copiilor, 2) promovează
abilităţile de reglare emoţională şi 3) intensifică relaţiile cu grupul de egali.
Intervenţia a fost, de asemenea, asociată cu 4) îmbunătăţiri semnificative ale
comportamentului şcolar şi 5) diminuarea agresiunii relaţionale ca măsură a
coerciţiei în cadrul grupului de egali.
52
Să începem
Prima lecţie din primul capitol (Capitolul 1, Lecţia 1 – Să ne cunoaştem)

oferă instrucţiuni detaliate cu privire la prima întâlnire cu familia şi o
descriere a Programului Familii puternice, stabileşte aşteptările privind
participarea părinţilor, prezintă structura şi formatul Programului Putem
alege şi realizează o evaluare a familiei folosind protocolul LARM (Legături,
Atuuri, Relaţii şi Mediu). Lecţia se încheie cu dezvoltarea unui Plan
Individualizat de Servicii (PIS), prin care se identifică scopurile şi obiectivele
familiei în cadrul programului Familii puternice.
În loc de concluzii
Curriculumul Familii puternice are la bază cercetări recente privind

familia şi copiii, cercetări care dovedesc că părinţii joacă cel mai important
rol în schimbarea comportamentului copilului. Procesul familial coercitiv şi
disciplinarea parentală ineficientă promovează un ciclu deficitar de
interacţiune părinte-copil, care poate conduce la comportamente antisociale
şi agresive din partea copilului. Acest curriculum este creat pentru a ajuta
părinţii să întrerupă acest ciclu prin promovarea practicilor disciplinei
eficiente, implicării şi monitorizării activităţilor copilului şi centrării familiei pe
rezolvarea de probleme.
Implementarea curriculumului Familii puternice îşi găseşte originea în

perspectiva recuperatorie şi centrată pe calităţi. Acesta se bazează atât pe
învăţarea socială şi teoriile ecologice, cât şi pe modelul colaborativ de
practică în care conţinutul este astfel conceput încât să răspundă diversităţii
culturale. Pentru a particulariza scopurile şi activităţile programului, pentru
fiecare familie va fi dezvoltat un Plan Individualizat de Servicii (PIS). Lecţiile
se centrează pe conceptele cheie de deprinderi parentale şi în particular pe
modelele coercitive deficitare ale comunicării familiei. Activităţile includ
construirea de abilităţi referitoare la urmărirea comportamentului,
recompensarea comportamentelor prosociale, crearea de reguli stricte,
amendarea comportamentelor negative. Fiecare lecţie include câteva
componente care oferă oportunităţi pentru stabilirea scopurilor, subiecte de
discutat, exersarea noilor abilităţi şi obţinerea de feedback.
Suntem încântaţi că Programul Familii puternice va fi în curând

disponibil profesioniştilor din România şi, prin intermediul acestora, copiilor şi
53
familiilor. Dorim succes profesioniştilor care aplică proggramul şi familiilor
dispuse să îşi schimbe practicile parentale.
Mark W. Fraser
Steven H. Day
Maeda J. Galinsky
54
CAPITOLUL 1: Tu şi copilul tău
În timpul primelor săptămâni ale programului educaţional pentru

părinţi, este foarte important ca părinţii să aibă posibilitatea să vorbească cu
liderul de grup / facilitatorul despre propria persoană şi familie. Primele
săptămâni constituie o perioadă necesară stabilirii unei relaţii de încredere
între participanţii la grup, adunării cât mai multor informaţii despre copiii lor
şi sprijinirii acestora în stabilirea scopurilor pentru acest program. Este posibil
ca părinţii să se simtă foarte frustraţi şi copleşiţi de comportamentul copiilor
lor. În acest caz, primele câteva întâlniri ar trebui să le ofere oportunitatea de
a-şi ventila propriile frustrări şi de a-şi exprima stările de îngrijorare.
Totodată, lecţiile din acest capitol îi încurajează pe părinţi să reflecteze
asupra aspectelor pozitive din familie şi asupra punctelor forte cu care sunt
înzestraţi ei şi copiii lor. Lecţia finală a capitolului îi încurajează pe părinţi să
se implice mai mult în petrecerea timpului liber al copiilor şi în activităţile lor
şcolare.
Scopurile acestui capitol implică stabilirea unei relaţii cu părinţii şi

clarificarea nevoilor familiei. În acest sens, părinţii sunt încurajaţi să îşi afirme
aşteptările cu privire la Programul Familii puternice şi să stabilească scopuri
pentru fiecare capitol în parte.
55
Lecţia 1.1: Să ne cunoaştem
Obiective
• Părinţii vor începe să dezvolte o relaţie de încredere cu facilitatorul.
• Părinţii vor înţelege scopul vizitelor acasă şi la ce să se aştepte de la
Programul Familii puternice.
• Părinţii vor înţelege formatul şi rezultatele aşteptate de la Programul
Putem alege.
• Părinţii vor participa la evaluarea LARM (Legături, Atuuri, Relaţii şi Mediu).
Materiale
Harta reţelei sociale; Scala resurselor familiale; O privire de ansamblu asupra
Programului Putem alege.
Recapitulare
Nu există recapitulare.
Activităţi de verificare:
Scopul principal al acestei lecţii iniţiale cu familia este de a stabili contactul

cu toţi membrii familiei şi de a începe dezvoltarea unei relaţii de încredere cu
aceştia. Un al doilea scop este de a completa o evaluare a funcţionalităţii
familiei folosind protocolul de evaluare LARM (Legături, Atuuri, Relaţii şi
Mediu).
Notă: Uneori, o familie de altă etnie, o familie cu un singur părinte, o

familie de gay/lesbiene s-ar putea să fie precaută în împărtăşirea
informaţiilor cu dumneavoastră. S-ar putea ca în trecut să fi avut
experienţe sociale neplăcute cu persoane specializate care au folosit
informaţia obţinută de la aceştia în detrimentul lor. Aveţi răbdare în
munca cu familia şi lăsaţi încrederea să se dezvolte treptat prin
intermediul relaţiei de asistenţă socială. Oferirea de servicii concrete
poate demonstra familiilor disponibilitatea dumneavoastră de a trece
dincolo de simplul rol de consilier.
56
Să începem:
1. Vorbiţi cu familia:
• Mulţumiţi-le pentru participare.
• Amintiţi-le care este scopul Programului Familii puternice.
• Discutaţi structura şi natura Programului Familii puternice.
• Discutaţi aşteptările cu privire la participarea lor săptămânală regulată.
• Discutaţi rolul dumneavoastră ca facilitator şi manager de caz pentru
familie.
2. Asistaţi familiile în rezolvarea oricăror probleme care i-ar putea împiedica

să beneficieze pe deplin de experienţa participării la program. Aceasta va
permite părinţilor să se concentreze asupra informaţiilor şi să participe la
activităţile programului şi, de asemenea, va ajuta la consolidarea relaţiei
facilitator-familie. Unele exemple includ:
• Ajutarea părinţilor în rezolvarea dificultăţilor şcolare.
• Asistarea în identificarea şi asigurarea îngrijirii de după şcoală sau în
excursii.
• Sprijin în asigurarea transportului la programările de natură medicală sau
socială.
• Asistarea familiilor în găsirea unui cadru de siguranţă pentru îngrijirea
copilului.
3. Discutaţi despre Programul Putem alege cu familia:

• Familiarizaţi-i cu curriculumul Putem alege.
• Explicaţi-le ce vor face copiii în grupurile lor.
• Ajutaţi părinţii să înveţe cum să vorbească cu copiii lor despre
curriculumul Putem alege, ca un mod de a-i ajuta pe copii să exerseze
abilităţi noi. În timpul vizitelor acasă, puteţi să le demonstraţi un model
despre cum să discute despre curriculumul Putem alege cu copiii şi să îi
încurajaţi pe părinţi să îşi asume acest rol.
4. Începeţi evaluarea familiei folosind protocolul LARM (Legături, Atuuri,

Relaţii şi Mediu).
• Scopul protocolului LARM este de a oferi facilitatorului o imagine clară
cu privire la punctele tari şi resurselor familiale existente sau de care
familia poate beneficia şi de a se documenta cu privire la factorii de stres
şi problemele care afectează familia în acel moment.
• Facilitatorii vor învăţa despre sistemele familiale de suport social,
abilităţile şi îndemânările de părinte, abilităţile de comunicare şi gradul
în care sunt acoperite nevoile de bază (hrană, îmbrăcăminte, adăpost,
afecţiune etc.).
• Realizarea evaluării conform LARM necesită efectuarea a cel puţin două
vizite acasă. Facilitatorul nu trebuie să se grăbească să încheie
evaluarea după prima vizită.
57
• Informaţiile adunate în timpul evaluării conform LARM îl vor ajuta pe
facilitator să înţeleagă familia şi experienţele acesteia, să identifice
cultura familiei şi ce este important pentru aceasta şi să dezvolte scopuri
şi planuri de intervenţie care să corespundă nevoilor familiei.
Evaluarea conform LARM este un proces care necesită un timp îndelungat. În

plus, la observaţiile şi întrebările interviului, facilitatorul va folosi Harta
Reţelei Sociale şi Scala resurselor familiale.
Legături / conexiuni:
Suportul social este o componentă importantă a funcţionării sănătoase a unei

familii. Domeniul conexiunilor cuprins în protocolul LARM evaluează reţeaua
familială de suport social. Veţi obţine informaţii despre schimbul de resurse şi
mijloace de suport din interiorul şi exteriorul familiei. Raţiunea inventarierii
conexiunilor familiale este de-a ajuta familia să exploateze la maxim
sistemele de suport existente într-o situaţie de criză. Inventarierea vă va
pune la curent cu anumite elemente specifice, de exemplu, care sunt
resursele cunoscute de familie (alte persoane sau organizaţii), cât şi tipul de
resurse şi suport care circulă între membrii familiei. Deoarece sistemele
funcţionale de suport social depind de schimbul de resurse, trebuie de
asemenea să se determine cine anume din reţeaua de suport social
reprezintă o sursă de tensiune sau de stres în familie.
În general, familiile percep propriul sistem de suport într-o lumină pozitivă şi

se simt confortabil să discute despre acesta cu facilitatorul şi cu ceilalţi
membri ai grupului. Informaţia obţinută vă oferă câteva indicii culturale
despre familie (de exemplu, relaţia cu familia lărgită, aderarea la organizaţii
religioase sau comunitare).
Folosind Harta reţelei sociale, veţi aduna nume, durată de contact, tip de
suport şi nivel de satisfacţie privind acordarea sprijinului în următoarele
domenii de viaţă:
• Membrii gospodăriei
• Membrii familiei lărgite
• Prietenii
• Vecinii
• Locul de muncă / Şcoala
• Serviciile de sănătate / Sănătatea mintală
• Afilierea religioasă
• Activităţile recreaţionale / de timp liber
• Afiliaţiile la organizaţii civice / comunitare
Atuuri / puncte forte (descoperite):
58
Domeniul punctelor tari adună informaţii despre abilităţile părinţilor şi
resursele lor parentale. Acestea se referă la:
• Stilul de disciplinare: recompense, pedepse, strategii de întărire a
regulilor
• Cunoştinţe despre dezvoltarea copilului
• Surse de informare despre creşterea copiilor
• Abilităţi de rezolvare a problemelor
Informaţiile vor fi colectate prin intermediul observaţiei informale şi al

întrebărilor deschise.
Întrebări sugerate:
• Povestiţi-mi despre obiceiurile importante din familia dumneavoastră (de
exemplu, orele de masă, temele, curăţenia în casă).
• Cum procedaţi când o regulă a familiei este încălcată?
• Ce tipuri de recompense folosiţi pentru un comportament bun al copilului?
• Cum v-aţi descrie familia? Cum aţi caracteriza abilităţile copilului
dumneavoastră comparativ cu ale altor copii de aceeaşi vârstă?
• Când aveţi nevoie de informaţii despre dezvoltarea copilului la cine
apelaţi sau unde vă adresaţi?
• Spuneţi-mi mai multe despre ce metodele de disciplinare a copiilor
dumneavoastră pe care le folosiţi în prezent.
Notă: Pentru a înţelege contextul cultural al familiei, puneţi mai multe

întrebări deschise decât închise. De exemplu, nu întrebaţi „Îi place
fiicei dumnevoastră să citească?”, ci „Ce activităţi îi plac fiicei
dumneavoastră cel mai mult?” Familiile aparţinând anumitor etnii
răspund simplu „da” la o întrebare închisă, pentru a evita un conflict,
pentru a păstra armonia sau a-şi arăta respectul. În plus, întrebările
deschise îi permit clientului să spună mai multe despre experienţele
proprii.
Relaţii / interacţiuni familiale:
Facilitatorul trebuie să fie atent la interacţiunile dintre membrii familiei.

Această informaţie îi va oferi indicii despre interacţiunile sănătoase sau
nesănătoase dintre membrii familiei.
Facilitatorul trebuie să facă observaţii şi să pună întrebări referitoare la

următoarele arii:
• Gesturi
• Tonul vocii
• Limbaj (argou, colocvial)
• Expresii faciale
59
• Etichetare
• Congruenţa dintre cuvinte şi emoţii
• Permeabilitatea graniţelor familiale
• Actele de afecţiune / respingere
• Distincţia dintre graniţele familiale şi non-familiale
• Stilul de comunicare
• Roluri în cadrul familiei
Mediu:
Un mediu familial şi extrafamilial sigur este foarte important pentru

dezvoltarea copilului. Copiii au nevoie de un spaţiu adecvat pentru a trăi şi a
se juca. În evaluarea mediului, facilitatorul va aduna informaţii despre
calitatea hranei, îmbrăcăminţii, camerei copilului şi siguranţei vecinătăţii.
Încercaţi să înţelegeţi mediul în care trăieşte familia, ceea ce vă va ajuta să
identificaţi factorii care influenţează viaţa de zi cu zi a familiei.
Notă: Amintiţi-vă să personalizaţi întrebările şi răspunsurile, folosind

întotdeauna numele atât ale părinţilor, cât şi ale copiilor.
Recomandăm să vă adresaţi adulţilor folosind numele de familie, de
exemplu „d-na Rusu” sau „d-le Hagiu”. Folosirea numelui de familie
denotă respect faţă de părinţi şi oferă un model corespunzător pentru
modelarea copiilor. Pe măsură ce relaţia cu părinţii se dezvoltă, s-ar
putea ca părinţii să prefere să le folosiţi prenumele în formulele de
adresare.
Observaţiile şi întrebările ar trebui să reflecte următoarele probleme:

• În ce mod sunt implicaţi părinţii şi familia în viaţa comunităţii?
• Care sunt avantajele şi dezavantajele locuirii în acel cartier?
• Cum îi ajută familia pe alţii?
• Cum îşi descriu părinţii vecinii şi cartierul?
Activităţi:
Activitatea 1:
Harta reţelei sociale:

1. Sprijiniţi familia în construirea reţelei sociale. Informaţiile din Harta reţelei
sociale vă vor ajuta în completarea secţiunii de legături / conexiuni a
evaluării familiale din protocolul LARM. Tabelul se găseşte la sfârşitul
lecţiei.
60
2. Explicaţi membrilor familiei că acest exerciţiu îi va ajuta să înţeleagă care
sunt persoanele importante din viaţa lor şi tipul de suport pe care acestea
pot să li-l dea.
3. Spuneţi-le părinţilor că această hartă trebuie adaptată familiei lor, ceea ce

înseamnă că aceştia pot opta pentru acele domenii care sunt cele mai
relevante în cazul lor.
4. Rugaţi membrii familiei să selecteze dintre următoarele domenii:

• Gospodăria (persoanele care locuiesc în casă)
• Familia lărgită
• Vecinii
• Locul de muncă / Şcoala
• Organizaţiile comunitare
• Biserica / Religia
• Sănătatea / Sănătatea mintală
• Legislaţia
• Serviciile sociale
5. Rugaţi părinţii să identifice pentru fiecare domeniu oameni care le oferă

sprijin sau care sunt importanţi pentru familie. Scrieţi numele acestor
persoane în interiorul hărţii.
• Părinţilor le este de obicei mai uşor să înceapă cu gospodăria şi familia
extinsă.
• Exploraţi dacă acele persoane reprezintă un stres sau un punct de sprijin
pentru familie, prin tipul şi nivelul de suport pe care îl necesită.
6. Discutaţi cu părinţii fiecare domeniu al hărţii.
Activitatea 2:
Scala resurselor familiale:

Scala resurselor familiale (HRF) este o scală de auto-evaluare a resurselor
familiale (Dunst & Leet, 1987). În cazul în care nevoile de bază ale familiei nu
sunt îndeplinite, părinţilor li se poate părea dificil să se concentreze şi să
participe la lecţii (Dunst & Deal, 1994). Când familiile raportează că nu sunt
în stare să-şi satisfacă nevoile de bază, facilitatorul trebuie să îşi asume rolul
de manager de caz, ajutând familia să-şi acopere acele nevoi şi apelând la
resursele adecvate din comunitate.
61
Activitatea 3:
1. Rugaţi părinţii să identifice câteva dintre problemele de comportament ale

copiilor lor.
•Unor părinţi le este dificil să admită că au probleme familiale în faţa unui
străin. Ei consideră adesea că dificultăţile cu care se confruntă se
datorează unui mediu nefavorabil sau unor probleme de sănătate.
•Reasiguraţi părinţii că în acest curriculum se foloseşte o abordare bazată
pe punctele tari, orientată pe scop şi stingerea simptomelor.
2. Ajutaţi părinţii în stabilirea scopurilor pentru schimbările de comportament

pe care ar vrea să le vadă.
• Scopurile trebuie puse în legătură cu schimbările de comportament al
copilului şi / sau schimbările de comportament al părintelui.
3. Discutaţi cu părinţii despre modul în care interacţiunile lor cu copiii

influenţează comportamentul copilului.
• Părinţii trebuie să îşi dezvolte de asemenea scopuri bazate pe
schimbările privind modul în care interacţionează cu copiii lor.
4. Ajutaţi părinţii să completeze Foaia de scopuri privind comportamentul

copilului.
Recapitulare:
Recapitulaţi aşteptările faţă de program şi rolul dumneavoastră în lucrul cu

familia:
• Discutaţi despre ceea ce s-a întâmplat în această lecţie.
• Întrebaţi membrii familiei dacă li se par de ajutor activităţile
desfăşurate şi dacă aşteptările lor au fost îndeplinite.
• Întrebaţi-i dacă există alte subiecte conexe despre care ar fi interesaţi
să afle mai multe. Asiguraţi-i că vă veţi documenta asupra oricărei
informaţii solicitate.
• Adresaţi-vă individual fiecărui membru al familiei prin a-l întreba dacă
doreşte să mai adauge ceva la această lecţie.
Evaluare:
Rugaţi părinţii să îşi împărtăşească îngrijorările cu privire la orice parte a

Programului Familii puternice. Următoarele întrebări vă oferă câteva direcţii
de discutat cu părinţii:
1. Ce v-a fost de folos? Ce anume poate fi îmbunătăţit?

2. Stabilirea de scopuri poate fi uneori dificilă. V-a ajutat stabilirea de
scopuri? Ar putea fi ceva îmbunătăţit?
62
3. În ce mod credeţi că vă poate ajuta acest program pe dumneavoastră şi
pe copiii dumneavoastră?
Notă: Când daţi o temă, asiguraţi-vă că cerinţa este clară, simplă şi că

rezolvarea ei nu solicită prea mult timp din partea părinţilor. Alegeţi o
activitate pe care părintele să fie capabil să o ducă la îndeplinire până
la următoarea întâlnire.
Recapitulaţi Harta reţelei sociale (HRS):

• Rugaţi părinţii să reflecteze puţin asupra propriei reţele familiale de
suport.
• Fiecare membru al familiei trebuie să îşi construiască propria HRS.
• Fiecare membru al familiei trebuie să fie pregătit să îşi prezinte propria
HRS la următoarea întâlnire.
• Membrii mai tineri ai familiei vor avea nevoie de sprijinul adulţilor
pentru a-şi completa HRS.
Rugaţi părinţii să-şi petreacă în mod regulat cel puţin 10 minute pentru a-şi
observa copilul. Care este momentul cel mai propice pentru observaţie?
Rugaţi părinţii să întocmească o listă cu comportamentele rele şi bune
observate la copiii lor. Includeţi pe această listă şi alte comportamente pe
care le-au remarcat pe parcursul zilei. În plus, rugaţi părinţii să reflecteze
asupra propriilor comportamente pe care ar vrea să le schimbe. La
următoarea întâlnire părinţii vor putea să adauge noi scopuri sau să schimbe
unele scopuri pe care le-au formulat în această lecţie. Pentru aceasta folosiţi
Foaia de exersare a deprinderilor.
Părinţii trebuie să fie pregătiţi să discute despre observaţiile lor la

următoarea întâlnire.
Notă: Reţineţi faptul că familiile anumitor etnii pot percepe timpul în

mod diferit. De aceea, pentru a măsura timpul, sugeraţi-le folosirea
unui ceas sau cronometru. De asemenea, puteţi reformula întrebarea
ţinând cont de cultura familiei şi anume „Care credeţi că este cel mai
bun moment din săptămână pentru a vă observa copiii?”
63
Capitolul 1 - Lecţia 1
Să ne cunoaştem
Harta reţelei sociale (HRS)
Alta Gospodărie
Servicii sociale Familie lărgită
Legislaţie Vecini
Sănătate / Sănătate Muncă / Şcoală

mintală
Biserică / Religie Organizaţii comunitare
64
Să ne cunoaştem
Scopuri pentru comportamentul copiilor

Comportamente vechi pe care vreau să le schimb:
1.
2.
3.
4.
5.
Comportamente noi pe care aş vrea să le văd în locul celor

vechi (ar trebui să fie opusul comportamentelor de
schimbat):
1.
2.
3.
4.
5.
65
Să ne cunoaştem
Foaia de lucru pentru stabilirea scopurilor

Puncte tari – Lucruri pe care le faci bine
1.
2.
3.
4.
5.
Limite – Lucruri pe care ai vrea să le îmbunătăţeşti
1.
2.
3.
4.
5.
Scopuri – Lucruri pe care ai vrea să le vezi schimbate
1.
2.
3.
4.
5.
66
Foaia de exersare a deprinderilor
Lecţia 1.1
Sarcina pe care trebuie să o exersez pentru săptămâna

viitoare este:
Observaţii legate de experienţele mele:
Întrebări pe care mi le-am pus în timpul săptămânii:
1.
2.
3.
Probleme care au apărut în timpul săptămânii:
1.
2.
3.
67
Familii Puternice: Foaia facilitatorului Nume facilitator
Capitolul 1 – Lecţia 1: Să ne cunoaştem Nume părinte
Data
Durata sesiunii
Obiectivele lecţiei:
• Părinţii vor şti la ce să se aştepte de la curriculumul Familii
puternice.
• Părinţii vor realiza o listă cu comportamentele copiilor pe care le
agreează şi pe care nu le agreează.
• Părinţii vor formula scopuri privind schimbările în
comportamentul copiilor.
• Părinţii vor întocmi o listă cu calităţile şi slăbiciunile parentale.
• Părinţii îşi vor stabili propriile scopuri pentru acest program.
1. Din perspectiva obiectivelor lecţiei, părintele şi-a însuşit

următoarele abilităţi:
Foart
Foarte
Deloc Moderat e Complet
puţin
mult
Identificarea
comportamentului copilului
Stabilirea scopurilor pentru
schimbările de
comportament
Identificarea calităţilor şi
slăbiciunilor
program
2. Unde se găseşte părintele din punctul de vedere al acoperirii

subiectelor în timpul lecţiei?
Deloc Mediu Complet
Părinţii au discutat comportamentul
copilului.
Părinţii au discutat abilităţile de părinte.
Părintele a identificat scopurile pentru
comportamentul copilului.
68
Părintele a identificat scopurile privind
propria persoană.
Părintele a completat PIS.
3. Vă rog indicaţi acele subiectele pe care le consideraţi: confuze,

prea dificile pentru client, sărace lingvistic sau inadecvate:
4. Există vreun conţinut adiţional pe care l-aţi adăuga lecţiei? Dacă

da, notaţi-l mai jos:
5. Notaţi comentariile părintelui cu privire la lecţie:
69
Lecţia 1.2: Comportamentul copilului tău
Obiective
• Părinţii vor învăţa la ce comportament să se aştepte de la copiii lor la
diferite vârste.
• Părinţii vor completa un program zilnic pentru copiii lor.
• Părinţii vor identifica felul în care schimbările în programul zilnic al copiilor
(de exemplu, ora de masă, ora de culcare) poate modifica
comportamentul acestora.
Materiale
Harta dezvoltării; Foaia privind programul zilnic; Foaia de exersare a
deprinderilor.
Recapitulare
1. Rugaţi părinţii:
• Să vorbească despre comportamentele bune şi rele pe care le-au
observat la copii.
• Dacă doresc să facă schimbări în scopurile stabilite de săptămâna
trecută după ce au observat îndeaproape comportamentul copiilor lor.
2. Încurajaţi-le eforturile.
1. Rugaţi părinţii să pretindă că ar fi inventatori şi că ar trebui să inventeze

un instrument. Ce instrument ar putea folosi în relaţia cu copilul lor pentru
a-şi uşura viaţa?
2. Încurajaţi-i să fie creativi; accentuaţi faptul că aceste „invenţii” reprezintă

moduri distractive de a-şi exprima scopurile parentale şi că nu există
răspunsuri greşite.
3. Rugaţi-i să-şi discute invenţiile între ei.
4. Sugeraţi-le că, deoarece dumneavoastră nu aveţi soluţii magice pentru

comportamentul copiilor lor, lecţia curentă va aborda lucruri simple pe
care părinţii pot să le utilizeze pentru a schimba comportamentul copiilor
lor.
70
Învăţare:
1. Discutaţi conceptul de dezvoltare a copilului.
• Cunoaşterea stadiilor de dezvoltare fizică, emoţională şi psihică a copilului
influenţează abilitatea sa de a realiza sarcini concrete.
• În timp ce copiii pot încerca să îndeplinească cererile părinţilor, s-ar putea
ca ei să nu reuşească dacă părinţii aşteaptă de la ei să facă mai mult
decât sunt ei în stare, datorită vârstei lor prea mici.
• Când li se cere copiilor să fie responsabili pentru activităţile proprii sau să
îndeplinească anumite sarcini, este important ca părinţii să aprecieze
corect dacă ei sunt capabili din punct de vedere fizic şi mental pentru cele
cerute.
Exemple:
• Nu este posibil să îi cerem unei fete de 5 ani să pregătească
singură cina. Ea nu este în stare să pregătească tot ceea ce implică
pregătirea cinei – să folosească aragazul, să taie cu cuţitul, să
mânuiască oale sau cratiţe. În schimb, o sarcină rezonabilă pentru
o fetiţă de 5 ani ar fi să aşeze farfuriile pe masă sau să aranjeze
feliile de pâine într-un coş, în vederea pregătirii cinei.
• Este impropriu ca doi părinţi care nu cunosc limba engleză, să îi
ceară unui copil de 5 ani să le traducă o conversaţie.
2. Discutaţi cu părinţii despre modalităţile de promovare a unei dezvoltări

sănătoase a copilului care să permită formarea şi adoptarea unui
comportament dezirabil:
• De pildă, asigurarea unei hrăniri sănătoase, a unor modalităţi adecvate
de relaxare şi a unui program de rutină familială, şi evitarea unei hrăniri
incorecte, a odihnei insuficiente, a îmbrăcăminţii inadecvate şi a unui
program haotic.
• De asemenea, stabilirea unor aşteptări clare şi corespunzătoare vârstei
şi a unui program de rutină reprezintă modalităţi prin care părinţii pot
promova o dezvoltare armonioasă a copilului.
3. Discutaţi cu părinţii:
• Rolul părinţilor este de a întări regulile despre luarea gustărilor, orarul
de somn, rutina de acasă şi de la şcoală.
• Un scop al acestui program este de a-i învăţa pe părinţi cum să
întărească regulile familiale fără a apela la certuri, ameninţări, pledoarii
sau târguieli cu copiii.
• Regulile pe care le impun părinţii, ca şi consecinţele pentru respectarea
sau încălcarea regulilor, îi învaţă pe copii cum să se comporte.
71
Notă: Când părinţii lucrează multe ore, când locuiesc mai mulţi copii
în aceeaşi gospodărie sau când este vorba despre un părinte singur,
copiii îşi pot asuma roluri şi responsabilităţi parentale fără a fi ghidaţi
de adulţii din familie. Aceşti copii pot acţiona ca un adult care
disciplinează, ia decizii şi îşi consiliază fraţii. Aceste roluri şi implicaţiile
lor pot intra în conflict cu nevoile de dezvoltare şi abilităţile copilului
(Minuchin, 1974). Dacă apare un copil-adult în familie, iar familia
consideră că acest rol este problematic, facilitatorul Programului
Familii puternice poate ajuta familia să delege din responsabilităţile şi
rolurile copilului. Astfel, ar trebui să evalueze şi să utilizeze sistemul
informal de suport social al familiei şi resursele comunitare pentru a
găsi persoane care să preia responsabilităţile inadecvate pentru aceşti
copii-adulţi (McGoldrick, Giordano, & Pearce, 1996).
Activităţi:
Activitatea 1:
1. Distribuiţi materialul privind dezvoltarea copilului de vârstă şcolară mică.
2. Explicaţi părinţilor punctele importante privind dezvoltarea copilului

specifice acestei grupe de vârstă.
• Când lucraţi cu o familie aparţinând unei etnii minoritare cu aşteptări
culturale diferite, este important să cunoaşteţi setul de probleme
referitoare la dezvoltarea copilului specifice ariei în care vă aflaţi. De
exemplu, aşteptările, fundamentele dezvoltării şi alte elemente culturale
ale acestei familii diferă de cele ale unei familii aparţinând etniei
majoritare. Totodată, este important să cunoaşteţi aceste aspecte cu
caracter general relativ la dezvoltarea copilului.
• Fiţi pregătiţi să dicutaţi diferenţele de dezvoltare dintre băieţi şi fete.
Rolurile de băiat şi fată diferă de la o cultură la alta. În plus, primul copil
născut, în special primul băiat, s-ar putea să deţină un rol special într-o
familie etnică. În timpul absenţei tatălui, băiatului cel mai mare i se
permite să îşi asume rolul de lider al familiei în faţa fraţilor şi surorilor –
chiar dacă mama este prezentă.
Notă: Aşteptările de gen îi afectează atât pe părinţi, cât şi pe copii. De

exemplu, unele mame imigrante din SUA nu intră în contact cu lumea
exterioară şi nu învaţă limba engleză. Dacă se lucrează cu acest tip de
mame, trebuie să se pună accentul pe rolurile mamă-copil şi tensiunile
generate de aceste roluri.
3. Rugaţi părinţii ca, având în faţă Tabelul dezvoltării copilului, să

menţioneze ce fel de responsabilităţi şi sarcini reuşesc copiii lor să le ducă
la bun sfârşit? Asiguraţi-vă că părinţii înţeleg în ce fel cunoaşterea
dezvoltării copilului îi va ajuta să facă faţă comportamentului acestuia.
72
Activitatea 2:
1. Explicaţi părinţilor cum să practice „brainstorming-ul.”
2. Oferiţi părinţilor sprijin în discuţia / brainstorming-ul relativ la

comportamentul specific pe grupe de vârstă al copiilor lor.
Activitatea 3:
1. Distribuiţi Foaia privind programul zilnic.
2. Explicaţi că scopul acestei foi de lucru este de a forma părinţilor o idee

mai bună despre rutina zilnică tipică a copiilor lor şi unde s-ar putea să
apară probleme.
3. Rugaţi-i pe părinţi să:

• Scrie unde trebuie să fie copilul lor în fiecare perioadă de timp
specificată.
• Pună câte un simbol (bulină, stea) în dreptul oricărei perioade de timp
care îi îngrijorează sau unde simt că ar fi probleme cu copilul lor.
• Evoce momente în care o problemă din oricare perioadă de timp a
afectat comportamentul copilului (de exemplu, au fost probleme cu
copilul pentru că nu era gata de şcoală la timp).
4. Discutaţi cu părinţii aceste arii în care apar probleme, dar şi momentele în

care simt că lucrurile merg bine.
Evaluare:

• Ce informaţii noi au învăţat părinţii despre dezvoltarea copilului şi pe care

le-ar putea folosi în relaţia cu acesta?
• Cât de folositoare a fost pentru părinţi completarea foii de lucru care
descrie rutina zilnică a copilului? Ce-ar putea să o facă mai folositoare?
• Ce ar putea împiedica dezvoltarea unui program de rutină pentru copilul
lor?
73
Rugaţi părinţii să observe activităţile de rutină ale copiilor lor în următoarele

câteva zile. Sugeraţi părinţilor să nu le schimbe imediat, ci să se gândească
mai întâi în ce fel schimbarea orei unei mese sau a orarului de somn ar putea
schimba comportamentul copilului. Cereţi părinţilor să noteze tema pe Foaia
de exersare a deprinderilor.
Sugestii alternative de a exersa ceea ce s-a învăţat în lecţia curentă:
Pornind de la specificul dezvoltării pe vârste şi a deprinderilor specifice

fiecărei vârste, părinţii ar putea să stabilească o listă cu sarcinile pe care
copiii lor ar fi de aşteptat să le îndeplinească.
Părinţii ar trebui să fie pregătiţi să îşi împărtăşească observaţiile lor la

74
CAPITOLUL 1-Lecţia 2
Comportamentul copilului tău
Vârsta şcolară mică a copilului -- 6-12 ani
Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani vor să afle cât mai multe
lucruri despre lumea care îi înconjoară. Ei petrec o mare parte din timpul unei
zile pentru a-şi forma deprinderi noi. Aceasta este o vârstă potrivită pentru a-
i învăţa pe copii să citească şi să scrie, precum şi pentru a le dezvolta
deprinderi sociale, cum ar fi cele de a-şi forma prietenii şi de a-i asculta pe
cei mari. Aşadar, sunt ani propice pentru a-i învăţa pe copii un comportament
pozitiv.
Abilitatea de a lega prietenii este foarte importantă la copiii cu vârste

între 6 şi 12 ani. La această vârstă, un copil are nevoie să se simtă acceptat
de către prietenii săi. Copiii agresivi şi vulcanici riscă să fie respinşi de către
grupul de egali. Această respingere poate crea un sentiment de singurătate
şi îl poate predispune pe copil la riscul intrării în anumite relaţii de prietenie
cu grupuri deviante de egali. Pentru formarea încrederii în sine şi a
competenţei sociale, copiii din acest stadiu de dezvoltare au nevoie de
implicare în relaţii apropiate cu copiii de aceeaşi vârstă.
Copiii din această grupă de vârstă au capacitatea de a de autoevalua.

Astfel, ei îşi pot conştientiza punctele tari şi pe cele slabe şi se pot compara
cu ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. Informaţiile pe care le primesc de la
părinţi, profesori şi prieteni îi ajută să emită astfel de comparaţii. Este o
vârstă la care copiii pot să devină încrezători sau şovăielnici de această
abilitate a lor. De aceea, este important ca părinţii să le ofere aprecieri
generoase copiilor.
În fine, copiii din această grupă de vârstă îşi pot forma derpinderi
intelectuale, artistice şi sportive, dar şi abilitatea de a funcţiona ca membru
al unei echipe. Copiii pot dobândi abilităţi de citire, scriere şi aritmetice, ceea
ce le permite creşterea gradului de înţelegere a lumii înconjurătoare. La
această vârstă, ei încep să creeze poezii, desene şi povestiri, care le permit
75
să îşi exprime gândurile şi sentimentele pe care nu le-ar fi putut descrie prin
cuvinte. Copiii de la această vârstă îşi pot de asemenea dezvolta capacitatea
de a participa la jocuri sportive şi de a învăţa despre cooperarea şi competiţia
specifice muncii în echipă.
Între 6 si 12 ani, copiii îşi dezvoltă atitudinea faţă de muncă. Copiii sunt
dornici să înveţe noi deprinderi care le pot permite în schimb o mai mare
autonomie. Părinţii şi profesorii pot încuraja succesul copilului pe această
direcţie, învăţându-i noi deprinderi şi oferindu-le recompense. Copiii învaţă că
sunt responsabili pentru acţiunile lor şi că pot contribui la bunul mers al
lucrurilor din jur. Copiii incapabili să mânuiască noile deprinderi sau care
primesc reacţii critice din partea părinţilor, profesorilor sau colegilor se pot
simţi ca nişte rataţi. În consecinţă, ei se simt incapabili să-şi asume
responsabilitatea pentru acţiunile lor şi să-şi aducă aportul la desfăşurarea
lucrurilor care-i înconjoară.
Tabelul privind dezvoltarea copilului

Învăţarea Legarea de noi Autoevaluarea
abilităţilor noi prietenii
• Cunoaşterea
• Cititul şi scrisul • Integrare în grup
calităţilor
• Acceptarea de
• Poezii şi desene • Compararea cu alţii
către semeni
• Atitudinea faţă de • Cei mai buni • Dezvoltarea
muncă prieteni încrederii
• Mai multă • Cooperarea în • Contribuţia la
independenţă echipă mersul lucrurilor
76
Newman, B. M., & Newman, P. R. (1987). Development through life: A
psychosocial approach. (4th ed.). Chicago: The Dorsey Press.
77
Capitolul 1-Lecţia 2
Comportamentul copilului tău
Foaia privind programul zilnic
Perioada Luni Marţi Miercur Joi Vineri Sâmbă Duminic

i tă ă
Dimineaţa
6:00-9:00
9:00-
12:00
Amiaza
12:00-
15:00
15:00-
18:00
Seara
18:00-
21:00
21:00-
00:00
78
79
Lecţia 1.2

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
80
Capitolul 1 – Lecţia 2: Comportamentul Nume părinte
copilului tău Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor învăţa la ce comportament să se aştepte de la copiii lor la
diferite vârste.
• Părinţii vor completa un program zilnic pentru copiii lor.
• Părinţii vor identifica moduri prin care schimbările din rutina
comportamentului (de exemplu, ora de masă, ora de culcare) pot schimba
Foarte Foarte
Deloc Moderat Complet
puţin mult
A învăţat la ce să se aştepte de
la un copil în funcţie de vârsta
acestuia.
A completat programul zilnic

pentru copiii lor.
A identificat moduri în care

modificările în rutina copilului
schimbă comportamentul
acestuia.

Deloc Mediu Complet
Părintele a identificat sarcinile pe care

copilul ar trebui să le îndeplinească cu
succes corespunzător cu nivelul lui de
dezvoltare.
Părintele a discutat despre acticităţile

de rutină ale copilului său.
81
3. Vă rog indicaţi subiectele care au fost: confuze, prea dificile
pentru client, sărace lingvistic sau inadecvate.
4. Există conţinut adiţional pe care aţi vrea să îl adăugaţi lecţiei?

Dacă da, notaţi-l mai jos:
82
Lecţia 1.3: Regulile stricte
Obiective:
• Părinţii vor conştientiza diferenţa dintre regulile flexibile şi cele stricte.
• Părinţii vor învăţa cum să stabilească reguli stricte şi consistente.
Materiale necesare
Ghid de lucru Cum să stabilim reguli stricte; Foaia de exersare a abilităţilor.
Recapitulare
1. Întrebaţi-i pe părinţi:
• Care sunt observaţiile lor cu privire la programul zilnic de rutină al
copiilor lor.
• Dacă doresc să facă o schimbare în rutina familiei după ce au urmărit
îndeaproape nivelul abilităţilor copilului şi obiceiurile sale zilnice.
• Dacă mai doresc să adauge ceva la scopurile proprii.
2. Verificaţi împreună cu părinţii rezultatele schimbărilor pe care le-au

realizat şi încurajaţi-i în eforturile lor pentru schimbare.
1. Rugaţi părinţii să răspundă la următoarele declaraţii prin „acord” sau

„dezacord”.
2. Explicaţi că:
• Este important pentru ei să se exprime în termenii acordului sau
dezacordului, chiar dacă au anumite rezerve.
• Nu există răspunsuri corecte sau greşite.
3. Rugaţi-i să discute alegerile făcute.
Acord Afirmaţie Dezacord

La televizor este prea multă violenţă.
Copiii nu îşi respectă îndeajuns părinţii.
Şcoala este importantă.
Oamenii pot fi judecaţi după
83
îmbrăcăminte.
S-ar putea să fie necesar să accentuaţi faptul că adulţii sunt responsabili

pentru deciziile luate, iar opiniile şi ideile noastre cu privire la subiectele mai
sus amintite ne conturează deciziile.
Notă: Acest exerciţiu vă oferă oportunitatea de a-i cunoaşte pe

părinţi. Adaptare după Ombudsman: A Classroom Community. (1991).
(6th ed.). Charlotte: The Drug Education Center.
Învăţare:
1. Definiţi şi discutaţi regulile familiale:

• Regulile pot fi scrise sau nescrise.
• Regulile descriu ce ar trebui sau nu ar trebui făcut sau ce se aşteaptă
de la o persoană.
• Regulile trebuie să corespundă nivelului de dezvoltare al copilului.
• Fiecare familie îşi are propriul set de reguli.
2. Rugaţi părinţii să vorbească despre regulile familiei lor. S-ar putea ca

părinţii să aibă nevoie de ajutor în identificarea regulilor nescrise ale familiei
lor.
3. Definiţi regulile flexibile.

• Regulile flexibile sunt cele pe care uneori copiii pot să le încalce, iar
alteori trebuie să le respecte.
Exemple de reguli flexibile care ar trebui evitate:

• „Să nu uiţi să-ţi cureţi camera.”
• „Să nu ajungi acasă târziu.”
4. Discutaţi cu părinţii / brainstorm motivele pentru care regulile flexibile pot

genera confuzie în familie şi pot eşua în încurajarea unui comportament
pozitiv din partea copilului.
5. Adesea, copiii vor încălca regulile flexibile, deoarece consecinţele cu

privire la încălcarea acestora nu sunt clare. Astfel, copiii vor testa regulile
pentru a vedea ce se întâmplă.
6. Rugaţi-i pe părinţi să dea exemple de momente în care copiii au testat

regulile.
84
7. Definiţi regulile stricte.
• O regulă strictă este aceea pe care copilul o cunoaşte şi înţelege ce se
întâmplă dacă este încălcată.
• O regulă strictă constă în explicarea sa verbală susţinută de acţiune:
regula este formulată clar, iar copilul este pedepsit / disciplinat imediat
după ce regula a fost încălcată.
• Dacă există reguli stricte copilul nu-l mai poate clinti pe părinte prin
rugăminţile, pledoariile sau târguielile pe care le poate folosi în cazul
regulilor flexibile.
Exemple de reguli stricte:

• „Adună-ţi hainele înainte să mergi afară.”
• „Fii acasă înainte de 9:30.”
Acţiuni care susţin regulile stricte:
• Nu lăsaţi copilul să meargă afară înainte de a-şi strânge hainele.
• Stabiliţi o oră de întoarcere acasă mai devreme atunci când copilul
persistă în a întârzia când vine de afară.
Acţiuni care subminează regulile stricte:
• Să permiteţi copilului să meargă afară, chiar dacă hainele nu sunt
puse la locul lor.
• Exprimarea dezaprobării cu privire la sosirea târzie a copilului, dar
fără punerea în aplicare a consecinţelor.
8. Definiţi şi discutaţi conceptul de consecinţe şi în ce fel pot fi acestea

pozitive sau negative. Consecinţele pot fie să întărească comportamentul,
fie să-l penalizeze.
9. Rugaţi părinţii să dea exemple de consecinţe care recompensează

(pozitive) şi care penalizează (negative).
10. Explicaţi faptul că părinţii trebuie să formuleze consecinţele cât mai clar
pentru comportamentul copiilor.
• Regulile şi consecinţele trebuie să fie consistente.
• Copiii trebuie învăţaţi să-şi aleagă acţiunile, gândindu-se în acelaşi timp
şi la consecinţele acestora.
• Părinţii trebuie să ofere alternative când alcătuiesc regulile stricte,
astfel încât copilul să poată lua decizii responsabile.
• Consecinţele îi învaţă pe copii să fie responsabili pentru acţiunile lor: ei
primesc recompense sau penalizări pentru deciziile lor.
• Regulile trebuie să fie stabilite în concordanţă cu vârsta copilului.
Notă: În anumite familii, tatăl este cel care disciplinează. Copiii învaţă
să respecte autoritatea şi dominanţa tatălui lor. Uneori, în acest tip de
familie, dezaprobarea tatălui depăşeşte orice consecinţă a
comportamentului negativ. Astfel, consecinţele specifice sau
85
relaţionate evenimentului sunt folosite într-un mod mai puţin
consistent. În cazul unor astfel de familii, ar putea fi de ajutor să
accentuăm faptul că importanţa consistenţei consecinţelor poate
genera un mai mare respect pentru părinţi.
Activităţi:
Activitatea 1:
1. Discutaţi / brainstorm câteva dintre rezultatele regulilor

„flexibile” (de exemplu argumentări, tocmeli, rugăminţi, certuri, sarcini
care nu sunt realizate).
2. Rugaţi părinţii să vă spună cum răspund copiii lor la regulile

flexibile şi la cele stricte.
Activitatea 2:
1. Împărţiţi fiecărei persoane câte un Ghid pentru realizarea regulilor stricte

şi apoi discutaţi-l.
2. Ghidaţi-i pe părinţi în formularea unor exemple de reguli stricte.

Personalizaţi fiecare punct de mai jos.
3. Dacă părinţii spun că, în cazul lor, copiii nu răspund bine la astfel de
reguli, exploraţi problemele care pot interveni în calea conformării la
respectivele reguli.
A. CONCENTRAŢI-VĂ asupra modului în care vreţi să se comporte copilul

dumneavoastră (numele copilului). Faceţi distincţia între
comportament şi copil.
„Îmi eşti de mare ajutor dacă speli tu vasele după cină, Dan.” nu „Eşti aşa de
cuminte când speli vasele.”
B. FACEŢI reguli cât mai simple şi mai uşor de urmat. Părinţii trebuie să
specifice comportamentul dorit şi să îl introducă într-un cadru temporal
dacă este nevoie.
„Maria, strânge jucăriile înainte să mergi la culcare.” nu „Jucăriile tale trebuie

strânse uneori”.
C. FOLOSIŢI reguli care oferă copiilor mai multe alternative.
„Maria, dă televizorul mai încet sau închide-l.” nu „Televizorul merge prea

tare, dă-l te rog mai încet.”
86
Notă: Întrebaţi părinţii dacă înţeleg de ce este de ajutor să îi învăţam
pe copii să fie responsabili pentru luarea deciziilor când se oferă
alternative şi consecinţe. Unii părinţi s-ar putea să întâmpine greutăţi
în oferirea mai multor alternative copiilor. Nu uitaţi de diferenţele
culturale care ar putea să existe.
D. FOLOSIŢI un ton normal al vocii, dar vorbiţi ferm, reliefând puterea

cuvintelor. Folosirea adecvată a cuvintelor le va da de înţeles copiilor că
nu e loc de târguială. Evitaţi să ridicaţi tonul vocii (care de cele mai multe
ori duce la discuţii inutile şi conflicte). Fiţi fermi şi direcţi când vorbiţi.
• „În familia noastră nu este permis să-i loveşti pe ceilalţi.”

• „Discuţia se încheie aici.”
• „Nu ai voie să ieşi afară înainte să îţi termini temele.”
E. CONTINUĂ cu acţiuni. Acţiunile susţin cuvintele. În exemplul de mai sus,

dacă Maria nu dă mai încet televizorul, părintele îl va închide.
Activitatea 3:
Implicaţi părinţii într-un exerciţiu practic de stabilire a unor reguli stricte.
1. Rugaţi părinţii să identifice câteva comportamente ale copiilor lor pe care

doresc să le schimbe.
• Comportamentul poate fi chiar cel vizat la prima lecţie.
• Trebuie să fie o acţiune specifică care este uşor de observat.
Exemplu: S-ar putea ca părinţii să-şi dorească de la copiii lor „să le

arate mai mult respect“ - un comportament mai dificil de observat.
Totuşi, un mod prin care copiii îşi pot arăta respectul, ar fi să nu
trântească uşa atunci când sunt nervoşi. Trântitul uşii este un
comportament observabil.
2. Ajutaţi părinţii să formuleze o regulă strictă care vizează comportamentul

copilului. Folosiţi ideile aflate în ghid.
3. Pentru a exersa jocul de rol referitor la acţiunea de exprimare a mesajului,

poate fi folosită tehnica scaunului liber. Scaunul este proiecţia copilului în
el. Părintele vorbeşte copilului din scaunul liber, iar apoi, stând pe scaunul
respectiv, joacă rolul copilului răspunzând la întrebările părintelui. Jucaţi
jocul de rol până când consideraţi că scopul a fost atins.
87
Evaluare:
Rugaţi părinţii să îşi împărtăşească propriile îngrijorări cu privire la orice

parte a Programului Familii puternice. Următoarele întrebări vă oferă câteva
direcţii de comentat cu părinţii:
1. Cât de folositor consideraţi că vă este Ghidul pentru realizarea

regulilor când doriţi să stabiliţi regulile stricte în propria familie? Credeţi că
îl veţi folosi în continuare?
2. Ce ar putea interveni în calea stabilirii şi folosirii regulilor stricte în familia

proprie?
Rugaţi părinţii să exerseze folosirea regulii stricte pe care au repetat-o /

învăţat-o prin jocul de rol, cu copilul lor. Sugeraţi-le să observe îndeaproape
ce simte şi cum reacţionează copilul când părintele foloseşte acea regulă
strictă şi când apoi ia atitudine printr-o acţiune specifică. Rugaţi-i să noteze
tema pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Sugestii alternative de a exersa cele învăţate în lecţia de astăzi:
Părinţii pot să identifice un comportament pe care consideră că pot să-l

controleze mai bine prin folosirea unei reguli stricte. Ei trebuie să noteze
regula, asigurându-se că se urmăresc indicaţiile din ghid. S-ar putea ca
părinţii să vrea să exerseze regula împreună cu un alt adult.
Rugaţi părinţii să fie pregătiţi să discute despre aceste experienţe la

88
Regulile stricte
Ghid pentru stabilirea regulilor stricte
1. COCENTRAŢI-VĂ asupra modului în care doriţi să se comporte

copilul dumneavoastră (numele copilului). Faceţi distincţia între
comportament şi copil.
2. FACEŢI reguli cât mai simple şi mai uşor de urmat. Părinţii

trebuie să specifice comportamentul dorit şi să îl introducă într-un
cadru temporal dacă este nevoie. De exemplu, „Maria, strânge
jucăriile înainte să mergi la culcare!”
3. FOLOSIŢI reguli care oferă copiilor mai multe alternative. De

exemplu: „Dan, trebuie să fii gata de culcare la ora 20:00. Când eşti
gata de culcare la 20:00, îţi putem citi o poveste sau putem juca un
joc. Când eşti gata de culcare după ora 20:00, nu mai este timp
pentru poveste sau joc şi trebuie să te duci direct în pat.”
4. FOLOSIŢI un ton normal al vocii. Ridicarea tonului vocii conduce la

intensificarea luptei de putere. Vorbiţi ferm şi într-o maniera directă.
5. CONTINUAŢI cu acţiuni. Acţiunile susţin cuvintele. Aceste acţiuni sau consecinţe trebuie puse în acord cu comportamentul
problemă cât mai mult posibil. În exemplul de mai sus, când copilul nu era gata de culcare până la ora 20:00, atunci lui / ei nu i se va
permite să mai stea treaz sau să se joace înainte de a merge în pat.
Exersarea stabilirii de reguli stricte care ar putea fi folosite

cu copilul dumneavoastră. Folosiţi numele copilului pentru a
personaliza aceste reguli:
1.
2.
3.
89
Adaptare după:
MacKenzie, R. J. (1993). Setting limits: How to raise responsible,
independent children by providing reasonable boundaries. Rocklin: Prima
Publishing.
90
Lecţia 1.3

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
91
Capitolul 1 – Lecţia 3: Regulile stricte Numele părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor conştientiza diferenţa dintre regulile flexibile şi cele
stricte.
• Părinţii vor învăţa să formuleze reguli ferme, consistente.

Foarte Foarte
Deloc Moderat Complet
puţin mult
A învăţat ce este o regulă

flexibilă.
A învăţat ce este o regulă

strictă.
A învăţat cum să formuleze

reguli stricte, consistente.

Deloc Mediu Complet
Părintele a identificat regulile familiale.
Părintele a exersat formularea de reguli

stricte.


92
Lecţia 1.4: Munca şi distracţia
Obiective
• Părinţii se vor gândi la noi moduri de a se distra împreună cu copiii lor.
• Părinţii vor învăţa modalităţi folositoare de a-i sprijini pe copii la teme.
Materiale
Ghidul distracţiei familiale; Ghidul pentru temele de casă; Foaia de exersare
a deprinderilor.
Recapitulare
1. Discutaţi cu părinţii despre:
• Regula pe care au selectat-o şi alternativele pe care le-au oferit.
• Alte reguli cu alternative care ar corespunde familiei lor.
2. Întrebaţi părinţii:
• Dacă au fost capabili să exerseze folosirea regulilor stricte cu
alternative în cazul copiii lor.
3. Discutaţi experienţele lor:

• Ajutaţi-i să îşi clarifice propriile sentimente.
• Ascultaţi problemele pe care le-au întâmpinat.
4. Încurajaţi-le eforturile!
• Să identifice un eveniment fericit sau distractiv pe care l-au petrecut
recent cu copiii lor.
• A fost un eveniment planificat?
• Petrec adesea momente fericite şi distractive?
• Există un obicei ca părinţii să îşi petreacă timpul liber într-un mod
plăcut împreună cu copiii lor?
• Ce alte lucruri ar putea face împreună cu copiii lor pentru a se simţi
bine?
93
Această discuţie îi încurajează pe părinţi să-şi petreacă timpul cu copiii lor
distrându-se, fapt care serveşte ca o bună introducere pentru lecţia de astăzi.
Învăţare:
• Importanţa petrecerii timpului liber împreună cu copiii lor.
• Beneficiile pretrecerii timpului împreună, atât pentru a munci, cât şi
pentru a se destinde (de exemplu, împărtăşirea convingerilor şi valorilor
culturale, intensificarea relaţiilor intrafamiliale).
2. Discutaţi cu părinţii factorii care pot să împiedice petrecerea timpului

împreună cu copiii:
• Barierele de timp fac dificilă pentru părinţi petrecerea timpului cu copiii
aşa cum ar dori ei. Mulţi părinţi lucrează multe ore, uneori au mai multe
slujbe, pentru a putea satisface toate nevoile materiale ale familiei.
• Atitudinile copiilor îi pot face pe părinţi să considere neplăcută
petrecerea timpului liber împreună cu aceştia.
3. Explicaţi părinţilor că petrecerea timpului alături de copiii lor reprezintă o

necesitate pentru cei mici.
• Părinţii deţin cea mai mare influenţa în viaţa copiilor lor.
• Părinţii şi casa în care copiii cresc influenţează viziunea copiilor despre
lume.
• Pentru a înţelege mai bine valorile, convingerile şi acţiunile părinţilor
lor, copiii trebuie să îşi petreacă timpul împreună cu aceştia.
• Pentru ca părinţii să îşi înţeleagă copiii, ei trebuie să petreacă timp
împreună.
• Înţelegerea între ambele părţi face mai uşoară convieţuirea.
Activităţi:
Activitatea 1:
• Sentimentele lor cu privire la petrecerea unui timp plăcut cu propriii
copii.
• Modurile în care ei pot să petreacă un timp plăcut împreună cu copiii.
• Problemele pe care părinţii le-ar putea avea în petrecerea timpului cu
copiii lor.
Notă: Nu uitaţi să personalizaţi întrebările şi răspunsurile

dumneavoastră prin folosirea numelor părinţilor şi copiilor din
94
program.
2. Împărţiţi şi studiaţi Ghidul distracţiei familiale.
⇒ FACEŢI-L simplu. Nu trebuie să cheltuiţi o mulţime de bani şi timp pentru

realizarea lui.
⇒ FACEŢI-L să fie pozitiv. Nu vă implicaţi copilul în activităţi ştiinţifice în
acest timp.
⇒ ASIGURAŢI-VĂ că este ceva ce copilului dumneavoastră îi place într-
adevăr să facă şi că el / ea nu acţionează doar ca să vă mulţumească.
⇒ DOVEDIŢI că sunteţi un model în formă pentru copilul dumneavoastră.
Activitatea 2:
1. Întrebaţi părinţii care sunt câteva căi necostisitoare de a se distra

împreună cu copiii.
Exemple:
• Jocul de fotbal sau baschet.
• Jocul de cărţi, domino sau orice alt joc pe care copilul îl poate juca.
• Gătiţi un tort sau o prăjitură sau faceţi o salată de fructe.
• Spuneţi o poveste.
• Cântaţi un cântec.
• Dansaţi.
• Ascultaţi muzică.
2. Rugaţi-i pe părinţi:
• Listaţi într-o coloană activităţile care le plac părinţilor.
• Listaţi într-o altă coloană activităţile pe care părinţii le consideră a fi pe
placul copiilor lor.
3. Discutaţi activităţile pe care ei ar putea să le realizeze împreună.
4. Încurajaţi părinţii să discute cu copiii această listă.
SUCCESUL ÎN ŞCOALĂ
1. Discutaţi cu părinţii despre importanţa:

• Temelor de casă pentru copiii lor.
• Implicarea lor în activităţile şcolare / educaţia copiilor lor. De exemplu,
cunoaşterea profesorilor copilului, a materiilor, a notelor şi a
comportamentului copilului.
• Discutaţi despre orice îngrijorare sau disconfort pe care s-ar putea să-l
aibă în raport cu şcoala sau ca urmare a faptului că devin mai implicaţi în
şcoala copilului.
95
2. Rugaţi părinţii să vă spună cum:
• Vorbesc cu copiii lor despre şcoală.
• Cum consideră că s-ar putea implica în problemele şcolii / educaţiei
copilului.
Exemple:
Discutaţi activităţile şcolare cu copiii, profesorii şi cu alţi părinţi, oferiţi-
vă ca voluntari la şcoală, vizitaţi clasa copilului dumneavoastră,
verificaţi temele de casă ale copiilor.
• Importanţa temelor pentru succesul şcolar.
• Problemele pe care le-au întâmpinat în raport cu copiii şi cu temele lor,
cum ar fi scuzele copiilor în evitarea efectuării temele, refuzul de a le
rezolva şi amânarea lor pentru mai târziu.
• Despre faptul că rezolvarea completă şi în timp util a temelor este o
problemă pentru mulţi părinţi. Rugaţi părinţii să îşi afirme sentimentele
de frustrare în legătură cu acest subiect.
• Ce simt ei în legatură cu faptul că trebuie să îşi ajute copiii la teme?
• Modalităţi de ajutare a copiilor pe care le-au folosit în trecut, cum ar fi
ajutarea copilului să se concentreze, să se organizeze într-un mod
corespunzător şi să stabilească perioada specifică pentru rezolvarea
temelor.
5. Vorbiţi cu părinţii despre:

•Încurajarea copiilor să lucreze singuri, dar şi oferirea ajutorului în cazul
proiectelor complexe şi a materialelor confuze.
•Ajutarea copiilor să se poată concentra şi organiza. Un mod de a
incuraja organizarea este de a avea un loc stabilit în care copilul să îşi
facă temele. Acest loc ar trebui să dispună de toate cele necesare:
hârtie, pixuri, markere, foarfece.
•Să-i ajute pe copii să obţină ajutor suplimentar dacă este nevoie, cum
ar fi a întreba un frate sau văr mai mare sau orice altă persoană
capabilă să-i ofere sprijin.
•În ce măsură ajutarea, statul aproape de copil sau verificarea periodică
în timpul efectuării temelor pot duce la dezvoltarea unor obiceiuri bune
de lucru şi la înţelegerea importanţei temelor de casă.
96
Notă: S-ar putea ca unii părinţi să nu aibă deprinderile necesare de a-i
ajuta pe copii la teme. În plus, părinţii se pot simţi înstrăinaţi de
activităţile şcolare, datorită experienţei lor ca şi copil în şcoală.
Discutaţi alte căi prin care părinţii îşi pot ajuta copiii la teme.
Activitatea 3:
Discutaţi / brainstorm modurile în care părinţii îşi pot ajuta copiii la teme.
Uneori, comunitatea în care se găseşte familia este legată la o reţea socială
informală puternică. Părinţii pot să discute atât despre resursele formale, cât
şi despre cele informale din cadrul comunităţii.
Activitatea 4:
1. Sugeraţi faptul că temele de casă constituie un domeniu în care

planificarea sau programul rutinei zilnice pot face munca părintelui mult
mai uşoară.
2. Împărţiţi fiecărei persoane câte un Ghid pentru temele de casă.
3. În timp ce discutaţi fiecare idee din acest Ghid, ajutaţi-i pe părinţi să

înţeleagă cum ar putea implementa la ei acasă aceste idei.
⇒ LOCUL – Găsiţi un loc liniştit unde copilul să poată studia.
Dacă este posibil, găsiţi un loc în casă care să fie lipsit de zgomote şi
activităţi perturbatoare. Copiii trebuie să îşi facă temele în acelaşi loc de
fiecare dată. De asemenea, stabiliţi un timp pentru teme. Temele ar trebui
făcute la aceeaşi oră în fiecare zi.
⇒ INSTRUMENTE – Folosiţi o cutie în care să se fie păstrate toate

instrumentele de care copilul are nevoie. Cutia trebuie să stea în locul
unde copilul îşi face temele.
Uneori copiii încearcă să se eschiveze de la realizarea temelor risipind timp

preţios în căutarea prin casă a tot felul de instrumente necesare efectuării
temelor. Copiii pot să îşi decoreze cutia de carton şi să o umple cu toate cele
necesare pentru realizarea temelor.
Discutaţi / brainstorm instrumentele de care copiii pot avea nevoie pentru

teme (de exemplu, creioane, stilouri, hârtie, foarfece, liniar, lipici, radieră
etc). Îngrijiţi-vă ca acestea să fie mereu la îndemâna copiilor.
⇒ ACTIVITĂŢI – Zilnice — Temele trebuie făcute în fiecare zi.
97
Adesea, copiii afirmă că nu au de făcut teme, chiar dacă s-ar putea să mintă.
Un mod de a face faţă acestei probleme este să le cereţi se efectueze teme
în fiecare zi (de luni până joi). Copiii trebuie să stea în camera unde îşi fac
temele, să folosească instrumentele din cutie şi să realizeze cât de puţine
teme în fiecare zi.
Listaţi sau discutaţi lucrurile pe care copiii le pot face în zilele în care afirmă
că nu au teme de făcut (să rezolve câteva exerciţii de aritmetică, să citească
dintr-o carte, să scrie o poveste etc).
LOCUL, INSTRUMENTELE şi ACTIVITĂŢILE sunt trei concepte care îi pot ajuta

pe părinţi să îşi amintească aceste indicii. Pentru o mai uşoară reţinere,
prima literă a fiecăruia din cele trei cuvinte este LIA.
Se recomandă ca părinţii şi profesorii să lucreze împreună pentru a face din

şcoală un loc mai plăcut.
Fiind implicaţi în viaţa şcolii, părinţii vor înţelege mai bine nevoile
educaţionale ale copiilor lor, aceasta fiind şi o bună modalitate de a colabora
cu educatorii copiilor. Şcoala va simţi efectul implicării părinţilor în urma
discuţiilor acestora cu directorul, profesorii şi cu alţi părinţi despre
curriculumul şi contextul şcolar. Implicarea părinţilor demonstrează de
asemenea copiilor cât de mare importanţă acordă părinţii educaţiei copiilor
lor. Părinţii se mai pot implica în viaţa şcolii prin intermediul unor activităţi de
voluntariat sau pur şi simplu prin discutarea împreună cu copiii lor a unor
aspecte legate de şcoală.
4. Încurajaţi părinţii să activeze ca voluntari:

• În timpul zilei.
• Prin realizarea de proiecte acasă în timpul zilei sau serii.
Notă: Aţi putea să ajutaţi prin obţinerea unui nume sau număr de
telefon al unui voluntar coordonator pentru a facilita implicarea
părinţilor în viaţa şcolii. Lăudaţi-i şi sprijiniţi-i pe părinţii care intră în
contact cu şcoala şi încurajaţi-i pe cei care îşi exprimă acest interes.
Activitatea 5:
1. Folosind Ghidul pentru temele de casă, ajutaţi-i pe părinţi să

construiască o regulă relativ la teme folosind alternativele şi consecinţele.
98
2. Sugeraţi că un mod de a încuraja obiceiul bun al efectuării sistematice a
temelor este de a le oferi copiilor privilegiul dorit dacă îşi fac temele în
acelaşi loc şi la aceeaşi oră în fiecare zi. De exemplu, părinţii pot crea o
regulă conform căreia copiii lor pot să se joace cu jucăriile doar după ce îşi
termină temele.
3. Joc de rol folosind această regulă cu copiii lor.
Evaluare:
Rugaţi părinţii să îşi împărtăşească îngrijorările proprii cu privire la orice

parte a Programului Familii puternice. Următoarele întrebări oferă câteva
direcţii de discutat:
1. Consideră că vor reuşi să petreacă mai mult timp plăcut cu copiii lor? Ce îi
poate reţine să nu petreacă mai mult timp plăcut cu copiii lor? Discutaţi /
brainstorm obstacolele şi selectaţi câteva variante posibil de a fi încercate.
2. Consideră ei că vor reuşi să găsească un loc potrivit pentru teme? Ce ar

putea împiedica acest lucru? Discutaţi / brainstorm soluţiile la această
problemă.
Rugaţi părinţii să:
• Stabilească un loc pentru teme şi o cutie cu instrumente.
• Explice copiilor regula privind efectuarea temelor, asigurându-se că
aceştia le-au înţeles aşteptările.
• Petreacă o parte din timpul liber distrându-se cu copiii, optând pentru una
din activităţile trecute pe listă în Ghidul distracţiei familiale.
• Să îşi noteze tema pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Sugestiile alternative de a discuta despre ceea ce s-a învăţat în lecţia de

astăzi:
Părinţii pot contacta şcoala copilului şi vedea cum pot deveni voluntari. În
paralel, părinţii pot întreba membrii reţelei sociale informale implicaţi deja în
viaţa şcolii referitor la cum pot să se implice la rândul lor.
Pot contacta profesorii copiilor şi afla cum se descurcă copiii lor la şcoală şi
ce fel de teme le dă profesorul (dacă temele reprezintă o problemă pentru
copilul lor).
Rugaţi părinţii să fie pregătiţi să vorbească despre experienţele lor la

99
Munca şi distracţia
Ghidul distracţiei familiale
• FACEŢI-L simplu. Nu trebuie să cheltuiţi prea mulţi

bani pentru realizarea lui.
• FACEŢI-L pozitiv. Nu vă implicaţi copilul în activităţi

ştiinţifice în acest timp.
• ASIGURAŢI-VĂ că este ceva ce copilului dumneavoastră

îi place într-adevăr să facă şi că el / ea nu implică doar ca
să vă mulţumească.
• DOVEDIŢI că sunteţi un bun model în formă pentru

copilul dumneavoastră.
Daţi câteva exemple de moduri de a va distra:
• _______________________________________________
• _______________________________________________
• _______________________________________________
• _______________________________________________
• _______________________________________________
• _______________________________________________
• _______________________________________________
• _______________________________________________
• _______________________________________________
100
Munca şi distracţia
Ghid pentru temele de casă
• LOCUL–Găsiţi un loc liniştit unde copilul să

poată învăţa.
Găsiţi în casă un loc unde să existe cât mai puţin zgomot şi activităţi
perturbatoare. Copiii trebuie să îşi facă temele în acelaşi loc în fiecare zi. De
asemenea, stabiliţi un interval de timp pentru efectuarea temelor. Temele
trebuie făcute în acelaşi interval de timp în fiecare zi.
• INSTRUMENTE—Creaţi o cutie în care copilul

să îşi păstreze toate instrumentele de care are
nevoie. Cutia va sta în locul unde copilul îşi face
temele.
Uneori copiii încearcă să se eschiveze de la realizarea temelor risipind

timp preţios în căutarea prin casă a tot felul de instrumente care le sunt
necesare în efectuarea temelor. O idee bună este să îi lăsaţi să-şi decoreze
cutia cu instrumente şi să îi ajutaţi să pună în ea toate instrumentele
necesare.
• ACTIVITĂŢI--Zilnice—Temele de casă trebuie

făcute în fiecare zi.
Adesea, copiii afirmă că nu au de făcut teme, chiar dacă s-ar putea să

mintă. Un mod de a face faţă acestei probleme este să le cereţi se efectueze
teme în fiecare zi (de luni până joi). Copiii trebuie să stea în camera unde îşi
fac temele, să folosească instrumentele din cutie şi să realizeze cât de puţine
teme în fiecare zi. Copiii pot să rezolve câteva exerciţii de aritmetică, să
citească dintr-o carte, să scrie o poveste, să realizeze unele activităţi de lucru
manual etc).
LOCUL, INSTRUMENTELE şi ACTIVITĂŢILE (LIA) sunt trei concepte care îi

pot ajuta pe părinţi să îşi amintească de acest ghid. Faptul că sunteţi
implicaţi în şcoala / educaţia copilului dumneavoastră vă va ajuta să îi
întelegeţi mai bine nevoile educaţionale, fiind şi un mod eficient de a
conlucra cu educatorii pentru a îndeplini nevoile specifice ale copilului.
Părinţii se mai pot implica în viaţa şcolii prin intermediul unor activităţi de
101
voluntariat sau pur şi simplu prin discutarea împreună cu copiii lor a unor
aspecte legate de şcoală. Sunaţi la şcoală pentru a afla în ce mod vă puteţi
implica.
102
Lecţia 1.4

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
103
Capitolul 4 – Lecţia 4: Munca şi distracţia Nume părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor căuta noi moduri de a se distra cu copiii.
• Părinţii vor deprinde modalităţi eficiente de a-şi sprijini copiii la
teme.
Foart Foart
Deloc e Moderat e Complet
puţin mult
S-au gândit la noi moduri de a

se distra împreună cu copiii
lor.
Au învăţat modalităţi utile de

a-i sprijini pe copii la teme.

Deloc Mediu Complet
Părintele a identificat moduri plăcute de

a petrece timpul liber cu copilul său.
Părintele a identificat probleme

referitoare la efectuarea temelor.
Părintele a identificat modalităţi de a-şi

ajuta copilul la teme.

4. Există conţinut adiţional pe care aţi dori să îl adaugaţi lecţiei?

104
105
Lecţia 1.5: Abilitatea copilului de a rezolva probleme
Obiective
• Părinţii vor înţelege indiciile sociale şi cum să îşi ajute copiii să descifreze
aceste indicii şi să le răspundă corespunzător.
• Părinţii vor înţelege relaţia dintre abilităţile de rezolvare de probleme şi
comportamentul copilului lor.
Materiale
Recapitulare
1. Recapitulaţi regulile privind tema de casă:
• Au fost părinţii capabili să vorbească copiilor lor despre regula privind
efectuarea temelor de casă?
• Ce au simţit copiii şi părinţii referitor la regula privind temele de casă?
• Au reuşit să stabilească un loc pentru teme, cu instrumentele necesare?
• Care este acest loc şi ce instrumente au fost puse în cutie?
• Ce probleme au întâmpinat?
2. Ajutaţi părinţii să discute / brainstorm soluţiile la problemele întâlnite.
3. Sugeraţi-le că lecţiile următoare privind consecinţele îi pot ajuta de

asemenea în problema temelor de casă.
Activităţi
Rugaţi părinţii să joace un joc cu voi, numit „Eu spionez” (Fraser, Nash,
Galinsky, & Darwin, 2000). Părintele va alege un obiect din cameră, care se
află în câmpul lor vizual şi îi va spune facilitatorului ce culoare are acest
obiect. Facilitatorul va încerca de câteva ori să ghicească care este obiectul
ales de părinte. După ce obiectul a fost ghicit, inversaţi rolurile. Acum
facilitatorul va alege un obiect şi îi va spune părintelui ce culoare are acesta.
Apoi părintele va încerca să ghicească obiectul ales de facilitator.
106
Această lecţie se axează pe indicii. Indiciile se definesc ca fiind orice poate fi
văzut, auzit, pipăit, gustat sau mirosit. Oamenii citesc indiciile într-o situaţie
pentru a înţelege ce se petrece şi a decide în ce fel să reacţioneze. Jocul „Eu
spionez” este un mod bun de a ne concentra asupra indiciilor dintr-o cameră.
Este un joc distractiv care poate fi jucat şi cu copiii şi care îi ajută pe cei mici
să observe indiciile într-o anumită situaţie.
Copiii au învăţat jocul „Eu spionez” în cadrul grupului Putem alege. Acestă
lecţie se poate constitui ca un rezumat privind ceea ce au învăţat copiii în
curriculumul Putem alege. Aceasta ar putea fi pentru părinţi un bun prilej
pentru a vorbi cu copiii despre ceea ce aceştia au învăţat în programul mai
sus amintit.
Învăţare:
1. Explicaţi părinţilor că, copiii pot dobândi abilităţi de gândire care să îi ajute
să se comporte mai bine. Acestea sunt denumite abilităţi cognitive de
rezolvare de probleme. Recapitulaţi cu părinţii paşii rezolvării cognitive de
probleme. Dialog sugerat: Pentru a rezolva cognitiv problema copilul
învaţă să identifice / privească indiciile dintr-o situaţie, să înţeleagă ce se
întâmplă şi să răspundă corespunzător. Rezolvarea cognitivă a
problemelor îi învaţă pe copii să îşi coreleze propriile gânduri cu propriile
acţiuni. Copiii pot fi învăţaţi să folosească monologul pentru a procesa în
mod conştient indiciile oferite de mediu; pot fi învăţaţi să rezolve
probleme prin discutarea în sine înainte de a acţiona (de exemplu, Mi-ar
plăcea să obţin mai multe privilegii. Mama pregăteşte cina şi masa nu este
pusă. Mi-ar plăcea să mă uit la televizor, iar dacă o ajut pe mama să pună
masa, voi câştiga câteva puncte în obţinerea acestui privilegiu).
2. Oferiţi exemple de modalităţi prin care oamenii pot folosi rezolvarea

cognitivă de probleme în fiecare zi (De exemplu, vă treziţi dimineaţa şi vă
uitaţi cum e vremea pentru a vă decide cu ce vă îmbrăcaţi). Sugeraţi-le
părinţilor că în anumite situaţii indiciile sunt greu de identificat / citit (De
exemplu, un părinte poate veni acasă într-o zi şi să vadă că ecranul
televizorului este spart sau zgâriat. Părintele poate fi tentat să îl
suspecteze imediat pe unul dintre copii; însă lipsa indiciilor face dificilă
înţelegerea situaţiei. S-ar putea ca dauna să fi fost produsă de copii într-un
mod accidental sau să fi fost vorba de o cădere de tensiune).
3. Explicaţi faptul că indiciile apar în secvenţe. Din acest motiv este

important pentru copii să se oprească pentru un moment şi să se
gândească la ce s-ar fi putut întâmpla înainte ca ei să intre în cameră. A se
gândi la secvenţa de indicii îi ajută pe copii să înţeleagă mai bine ce se
poate întâmpla într-o anumită situaţie. În acest moment, prin oprirea din
acţiune şi reflectarea asupra indiciilor, copiii dobândesc o mai mare
încredere în abilitatea lor de a selecta răspunsuri ajutătoare.
107
4. Explicaţi că, o dată ce copiii învaţă să privească secvenţa de indicii, ei
trebuie să fie capabili să înţeleagă semnificaţia indiciilor. Ei trebuie să
interpreteze – să evalueze semnificaţia şi să stabilească intenţia ei. Copiii
se pot întreba: Are această persoană o intenţie prietenoasă, neutră sau
ostilă? Dialog sugerat: În acelaşi mod în care părinţii trebuie să fie
capabili să identifice şi să înţeleagă sentimentele copiilor, copiii trebuie să
fie apţi să identifice şi să înţeleagă sentimentele altora. Observând chipul
şi limbajul trupului şi totodată ascultând tonul vocii, copiii sunt învăţaţi să
desluşească ceea ce simte o pesoană.
5. Ajutaţi-i pe părinţi să lege acest aspect de stabilirea scopurilor, subliniind

ideea conform căreia copiii sunt învăţaţi să reflecteze la ceea ce au nevoie
pentru a-şi atinge scopurile. Scopuri pot fi deopotrivă acţiuni concrete, ca
de pildă strângerea de bani pentru a-şi cumpăra o minge sau pot implica
chiar sentimente, cum ar fi să se simtă fericiţi. Copiii pot folosi rezolvarea
cognitivă de probleme pentru a lega acţiunile proprii de scopuri, prin
identificarea exactă a modului în care scopurile pot fi atinse şi abia apoi să
acţioneze corespunzător.
Activităţi:
Activitatea 1:
1. Ajutaţi părinţii să discute / brainstorm o listă de indicii sociale (de

exemplu, expresii faciale, tonul vocii, sunete, alte persoane aflate în zonă
etc.).
2. Oferiţi un exemplu pentru cum o secvenţă de indicii poate avea

semnificaţii diferite în funcţie de cum sunt privite aceste indicii (de
exemplu, situaţia în care se află familia, cultura).
• Auziţi un copil de 3 ani ţipând în camera alăturată. Intraţi în acea cameră
şi vedeţi că fiul dumneavoastră de 8 ani ţine în mână o bâtă de baseball
de plastic.
3. Discutaţi felul în care această situaţie poate avea mai multe explicaţii
depinzând de indiciile pe care le puteţi observa. Sugeraţi că poate copilul
de 8 ani îl loveşte pe cel de 3 ani cu bâta. Pe de altă parte, este posibil ca
băiatul de 3 ani să se fi rănit singur cu bâta de baseball, iar cel de 8 ani îl
ajută acum. O altă explicaţie ar putea fi că băiatul de 8 ani i-a luat bâta
celui de 3 ani pentru a preveni un accident.
4. Rugaţi părinţii să discute cum înţeleg ei situaţia în funcţie de indicii. Cum

pot să difere indiciile de la o explicaţie la alta? Discutaţi modul în care
toate acestea sunt corelate cu înţelegerea sentimentele copiilor.
108
5. Folosind exemplul de mai sus, ajutaţi părinţii să se gândească la situaţii în
care ar putea fi implicaţi copiii lor şi cum ar putea fi interpretate acestea.
Ajutaţi părinţii să se gândească la un eveniment obişnuit care poate
degenera într-o situaţie problematică pentru copilul lor. Discutaţi referitor
la secvenţa de indicii din perspectiva copilului. Cum ar putea copilul să
reacţioneze în acea situaţie?
Activitatea 2:
Explicaţi că un copil poate folosi vorbitul cu sine / monologul pentru a

identifica indiciile, pentru a decide cum ar trebui să reacţioneze într-o situaţie
anume şi pentru a-şi creşte încrederea în sine. Amintiţi-le părinţilor faptul că
şi ei ar putea folosi monologul ca să-şi controleze furia şi întrebaţi-i dacă au
reflectat vreodată înainte să ia o decizie sau să rezolve o problemă. Dacă au
făcut aşa, ce cred ei, a fost de ajutor? Sugeraţi-le să îşi încurajeze copiii să
folosească monologul în luarea deciziilor sau rezolvarea de probleme. Ajutaţi
părinţii să interpreteze (printr-un joc de rol) următoarele scenarii pentru
modelarea monologului la copiii lor:
• Decideţi acum ce se va mânca la cină.

• Vă uitaţi pe fereastră şi vedeţi că un copil de 8 ani îi ia jucăria unuia de 4
doar ani. Copilul de 4 ani începe să plângă.
• Vă uitaţi pe bonul primit de la vânzătorul de la aprozar şi observaţi că a
făcut o greşeala. V-a umflat nota de plată cu ceva ce nu aţi cumpărat.
Activitatea 3:
Recapitulaţi cu părinţii valoarea stabilirii scopurilor. Amintiţi-le că, pentru a

atinge un anumit scop, trebuie îndepliniţi mai multi paşi. Sugeraţi-le faptul că
şi copiii lor trebuie să-şi stabilească anumite scopuri. Rugaţi părinţii să listeze
câteva scopuri concrete şi realizabile pentru copiii lor. Câteva exemple ar
putea fi să obţină un „satisfăcător” la matematică sau să îşi sporească
numărul de buline roşii primite la grădiniţă pentru că s-au comportat frumos.
Întrebaţi-i pe părinţi care sunt acţiunile care consideră ei că ar trebui făcute
de copii ca să atingă aceste scopuri. Ajutaţi-i pe părinţi să creeze o listă cu
acţiunile posibil de realizat în acest scop. Faceţi astfel încât totul să fie cât
mai simplu şi mai clar.
Evaluare:
Rugaţi părinţii să îşi împărtăşească propriile îngrijorări cu privire la orice

parte a Programului Familii puternice. Următoarele întrebări vă oferă câteva
direcţii de discutat:
109
Credeţi că sunteţi în stare să-l ajutaţi pe copilul dumneavoastră să folosească
monologul pentru a-şi îmbunătăţi comportamentul? Ce credeţi că l-ar putea
împiedica pe copilul dumneavoastră să folosească monologul?
Rugaţi părinţii să exerseze observarea copilului în această săptămână şi să le

ghideze atenţia pe folosirea indiciilor sociale. Încurajaţi-i să se gândească la o
situaţie care a avut loc în timpul săptămânii şi care cred ei că este secvenţa
de indicii care a condus la acea situaţie. De asemenea, încurajaţi-i pe părinţi
să vorbească cu copiii lor despre folosirea monologului şi să îi modeleze pe
copii în acest sens. Rugaţi-i pe părinţi să noteze tema pentru săptămâna
viitoare pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Rugaţi părinţii să-şi discute experienţele la întâlnirea următoare.
110
Foaie de exersare a deprinderilor
Lecţia 1.5

viitoare este:
Observaţii referitoare la experienţa mea:
Întrebări formulate în timpul săptămânii:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
111
Unitatea 1 - Lecţia 5 Nume părinte

____________
Abilitatea copilului de a rezolva probleme Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor înţelege indiciile sociale şi cum să-i ajute pe copiii lor să le
identifice şi să le răspundă corespunzător.
• Părinţii vor înţelege relaţia dintre abilităţile de rezolvare de probleme şi
Foart Foart
puţin mult
A înţeles ce înseamnă indicii

sociale.
A învăţat să îşi ajute copilul să

identifice indiciile şi să
răspundă corespunzător.
A înţeles relaţia dintre

abilităţile de rezolvare de
probleme şi comportamentul
copiilor.

Deloc Mediu Complet
Părintele a înţeles că situaţiile sunt

interpretate de copil în funcţie de indicii.
Părintele a identificat scopurile care i-ar

plăcea să fie atinse de copilul său.

112
CAPITOLUL 2: Disciplina
Disciplina, aşa cum va fi tratată în următoarele lecţii, se defineşte ca

fiind acele activităţi care reîntăresc regulile. Disciplina în cadrul familiei
contribuie la crearea unei structuri şi ordini pentru copii. Cercetătorii
sugerează că unele tehnici de disciplinare se dovedesc a fi mai eficiente
decât altele. Lecţiile din acest capitol îi ajută pe părinţi să îşi dezvolte o
strategie de folosire a tehnicilor de disciplinare care nu numai că impun
consecinţe, dar îl şi responsabilizează pe copil în privinţa propriilor acţiuni.
Copiii învaţă să accepte consecinţele pentru acţiunile lor. Alegerile bune care
produc un comportament sau acţiuni dezirabile determină consecinţe
pozitive, iar alegerile greşite determină consecinţe negative. Lecţiile se
centrează pe folosirea consecinţelor naturale şi logice, a strategiei de
disciplinare prin alternative care să îi determine pe copii să devină
responsabili pentru acţiunile proprii.
În contextul discuţiei despre folosirea consecinţelor naturale şi logice,

părinţii învaţă să ofere recompense şi întăriri copiilor când aceştia se supun
regulilor familiale ferme. Răsplătirea copiilor pentru conformarea lor este un
mijloc eficient de reîntărire a comportamentului dorit. Copiii învaţă repede
acele comportamente care sunt răsplătite şi vor continua să le repete.
Consecinţele negative pentru comportamentul nedorit implică o formă de
pedeapsă. Părinţii învaţă două metode de pedeapsă, excluderea (engl.
„time–out”) şi retragerea privilegiilor, care diminuează în mod eficient
comportamentele indezirabile fără a apela la acţiuni coercitive. În final,
părinţii vor învăţa un mod de a urmări acele comportamente pe care vor să le
schimbe la copiii lor. Prin urmărirea acestor comportamente, părinţii vor fi
mult mai consecvenţi în reîntărirea comportamentului dezirabil şi în aplicarea
consecinţelor negative pentru comportamentul indezirabil.
113
Scopurile acestui capitol constau în a-i ajuta pe părinţi să înveţe: (1) să
identifice comportamentele atât dezirabile, cât şi indezirabile ale copiilor lor,
(2) să reîntărească comportamentele dezirabile şi (3) să folosească
pedepsele adecvate care să-i facă pe copii răspunzători de consecinţele
propriilor acţiuni.
Lecţia 2.1: Consecinţele
Obiective
• Părinţii vor fi capabili să definească şi să folosească consecinţele naturale
la fel de bine ca şi pe cele impuse de alţii.
• Părinţii vor stabili reguli de comportament pentru copiii lor.
Materiale
Foaia de lucru Reguli şi consecinţe; Foaia de exersare a deprinderilor.
Recapitulare
1. Recapitulaţi rezolvarea de probleme, indiciile sociale, monologul şi
stabilirea de scopuri.
• Să îşi împărtăşească experienţele privind observarea copilului şi a
răpunsurilor acestuia la indiciile sociale.
• Au reuşit părinţii să folosească indiciile sociale pentru a înţelege natura
problemei copilului?
• Cum a mers discuţia referitoare la monolog cu copilul lor?
• Dacă copilul şi-a creat o listă de scopuri, ce a inclus această listă?
• Ce acţiuni au întreprins copiii pentru a-şi atinge scopurile?
1. Recapitulaţi lecţia despre regulile ferme:

• Decideţi consecinţele pentru regulile specifice.
• Faceţi-i pe copii responsabili pentru deciziile proprii prin crearea de
reguli cu alternative.
114
2. Când părinţii înţeleg consecinţa unei decizii bune, acest fapt îi ajută să
vadă latura pozitivă a consecinţelor. Acest fapt contribuie la dezvoltarea
simţului controlului şi a stimei de sine. Cereţi părinţilor:
• Să se gândească la o decizie bună pe care au luat-o recent (de
exemplu, s-au trezit mai devreme pentru a ajunge la timp la lucru, şi-au
luat umbrela pentru că afară era înnorat).
• Care a fost rezultatul?
Această lecţie se axează pe consecinţe, adică pe rezultatele pozitive şi

negative ale comportamentului.
Învăţare:
1. Definiţi şi discutaţi consecinţele:

• Consecinţele sunt rezultatul comportamentului.
• Consecinţele pozitive acţionează ca recompense.
• Consecinţele negative acţionează ca pedeapse.
• În ce fel consecinţele îi pot învăţa pe copii despre efectele acţiunile lor?
• Pot schimbările de comportament să fie încurajate fără teorii, blamări,
acuze, certuri sau încăierări?
3. Definiţi şi discutaţi consecinţele naturale:

• Lucruri care se întâmplă automat ca rezultat direct al
acţiunilor noastre.
• Efectul acţiunii este o recompensă / pedeapsă prin el însuşi.
• În cazul în care consecinţele naturale nu au implicaţii periculoase, ar
trebui folosite cu copiii cât mai mult posibil.
Exemple de consecinţe naturale:

• Dacă plantezi seminţe în pământ şi ai grijă de ele, vor creşte
legume (recompensă).
• Dacă laşi revista în ploaie, se va uda şi nu o vei mai putea citi
(pedeapsă).
4. Definiţi şi discutaţi consecinţele impuse de alţii:

• Recompensa sau pedeapsa pentru un anumit comportament, dată de
altă persoană.
• Recompensa şi pedeapsa trebuie să fie strâns legate de comportament,
astfel încât copilul să înţeleagă clar că pedeapsa este rezultatul
comportamentului său.
115
Exemple de consecinţe în legătură cu comportamentul
copilului:
• Părinţii pot opri radioul când copilul lor refuză în mod repetat să îl
dea mai încet.
• La antrenamentul de baschet, antrenorul îl poate lăsa pe bancă pe
un copil care a întârziat pentru că se juca cu prietenul său.
• Copiii care strâng masa după cină vor primi şi desert.
Exemple de consecinţe care nu sunt în legătură cu
comportamentul:
• Un copil nu va mânca desertul pentru că nu a fost gata de şcoală la
timp.
• Copilului i se citeşte o poveste înainte de culcare pentru că a
aranjat masa.
Activităţi: Aceste activităţi ar trebui să îi ajute pe părinţi în stabilirea unor

consecinţe corespunzătoare pentru comportamentul copiilor lor.
Activitatea 1:
Identificaţi câteva consecinţe posibile naturale sau impuse pentru scenariile

următoare:
• Alexandra, de 10 ani, vine acasă prea târziu pentru cină.
• Maria, de 7 ani, îşi lasă păpuşa afară într-o noapte ploioasă.
• Lucian, de 5 ani, refuză să se spele înainte de culcare.
• Paul, de 12 ani, îşi loveşte fratele mai mic pentru că i-a folosit creioanele
colorate.
Activitatea 2:
1. Rugaţi părinţii să realizeze următoarele:

• Listaţi câteva comportamente ale copiilor dumneavoastră pe care aţi
vrea să le vedeţi schimbate. Cereţi părinţilor să se concentreze pe
comportamente şi nu pe evenimente. Cu alte cuvinte, rugaţi-i pe părinţi
să listeze lucruri pe care copilul le întreprinde frecvent şi nu evenimente
izolate care pot apărea dincolo de capacitatea de control a copilului.
Părinţii pot să se refere la comportamente pe care le-au identificat deja
în lecţiile anterioare.
• Pentru fiecare comportament listat, găsiţi / brainstorm consecinţele
naturale şi impuse care s-ar putea manifesta.
2. Rugaţi părinţii să evoce o perioadă de timp recentă când unul din aceste
comportamente a avut loc şi să spună cum au reacţionat.
• Care sunt consecinţele impuse care ar putea fi atribuite?
• Care sunt consecinţele naturale pe care copiii lor le-ar fi putut
experimenta?
116
Activitatea 3:
1. Distribuiţi Foaia de lucru Reguli şi consecinţe şi modelul de

stabilire a regulilor.
2. Folosiţi modelul pentru construirea regulilor ferme şi ajutaţi părinţii să
corecteze unul din comportamentele discutate mai sus. Regula trebuie să
ofere alternative şi să descrie consecinţele, fie ele impuse sau naturale.
Exemple de reguli ferme cu alternative şi consecinţe:

• „Maria, trebuie să fii gata de culcare înainte de 20:00. Dacă nu vei
fi gata la ora 20:00, nu vom mai avea timp să citim o poveste
înainte de culcare. Aşa că poţi merge la culcare cu sau fără
poveste.”
• „Mihai, te vei juca cu mingea împreună cu fratele tău. Dacă vă mai
certaţi pentru minge o să v-o iau pentru o zi şi n-o s-o mai vedeţi.
Ori te joci împreună cu fratele tău cu mingea, ori nu te joci deloc.”
Exemple de reguli care nu corectează neapărat
comportamentul indezirabil al copilului:
• „Alexandra, trebuie neapărat să speli vasele în seara asta.”
• „Marian, dacă nu eşti în pat până număr la 20, o să mă supăr.”
Activitatea 4:
1. Reamintiţi părinţilor:
• Regulile pot fi scrise sau nescrise. Cele mai multe dintre
regulile familiei sunt probabil nescrise.
• Pentru a impune o regulă, folosiţi un ton ferm al vocii şi cuvinte cu
greutate.
2. Joc de rol pentru formularea regulilor, alternativelor şi consecinţelor.

Alternaţi rolurile de părinte şi copil.
Activitatea 5:
• Care sunt regulile care există deja în familia lor?
• Sunt acestea afişate undeva?
2. Ajutaţi părinţii să scrie o regulă şi consecinţele ei cât mai clar pe foaia de

lucru. Se poate ca părinţii să folosească regula pe care au formulat-o în
Capitolul 1.
117
3. Sugeraţi părinţilor că poate doresc să scrie câteva reguli familiale cu
consecinţele lor care să fie clare şi uşor de înţeles de către toţi membrii
familiei.
4. Întrebaţi părinţii care cred ei că este locul din casă cel mai potrivit ca să
afişeze aceste reguli pentru a fi accesibile tuturor (de exemplu, pe uşa de
la frigider).
5. Amintiţi părinţilor că regulile trebuie întărite de către toţi adulţii din casă
(părinţi, rude, babysitter etc.).
6. Pentru început, părinţii ar trebui să stabilească între patru şi şase reguli.
Evaluare:
1. Rugaţi părinţii să vă împărtăşească îngrijorările lor cu privire la orice parte

a Programului Familii puternice.
2. Ce probleme ar putea interveni în calea folosirii consecinţelor naturale şi

impuse cu copiii lor?
Notă: Când daţi o temă părinţilor, asiguraţi-vă că sarcina este clară,

simplă şi că îndeplinirea ei nu solicită prea mult timp. Alegeţi o
activitate pe care consideraţi că părintele este în stare să o
îndeplinească până la următoarea întâlnire.
Folosind regulile şi consecinţele pe care le-au făcut astăzi, rugaţi părinţii să:
• Le afişeze în propria casă.
• Vorbească cu copiii lor despre ele.
• Le pună în practică.
• Îşi noteze tema pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Înştiinţaţi-i pe părinţi că veţi discuta despre regulile puse în practică şi cât de

bine au funcţionat la lecţia următoare.
Sugestii alternative de exersat referitor la ceea ce s-a învăţat în lecţia de

astăzi:
Determinaţi-i pe părinţi să:

• Se gândească la un eveniment în care ei au trebuit să accepte
consecinţe negative.
• Descrie un eveniment din viaţa lor când au fost
recompensaţi pentru ceva.
118
• Descrie cum s-au simţit în acele momente.
Invitaţi părinţii să discute despre experienţele lor la următoarea întâlnire.
119
Consecinţe
Reguli şi consecinţe
Consecinţele sunt lucruri pozitive şi negative care se întâmplă datorită
comportamentului nostru. Cele pozitive sunt numite recompense, iar cele
negative sunt numite pedepse. Consecinţele sunt modalităţi bune de a-i
învăţa pe copii despre efectele acţiunilor lor fără predici, blamări, acuze şi
certuri. Regulile oferă alternative şi evidenţiază consecinţe, fie ele naturale
sau impuse. Următoarele exemple vă pot fi de folos:
-- Maria, trebuie să fii gata de culcare înainte de ora 20:00. Dacă nu

vei fi gata la ora 20:00, nu vom mai avea timp să citim o poveste
înainte de culcare. Aşa că poţi merge la culcare cu sau fără poveste.
-- Cristi, dacă vrei să te dai pe bicicletă trebuie să o pui la loc în

fiecare seară. Dacă nu o pui la locul ei într-o seară, următoarele
două zile nu ai voie să te dai cu ea. Dacă vrei să te dai cu ea în
fiecare zi, trebuie să o pui la loc în fiecare seară. (Consecinţa
naturală este, desigur, că bicicleta ar putea fi furată.)
120
Consecinţe
Model de stabilire a regulilor

Acest model este o modalitate simplă de a scrie o regulă şi
consecinţele ei. După ce aţi scris regula în acest model, afişaţi-o pe uşa de la
frigider.
Regula este: ________________________________________________________
Dacă numele copilului alege să nu respecte regula atunci,
(consecinţa—impusă sau naturală).
Semnat: Semnătura copilului _________________________________________
Semnătura părintelui ________________________________________
Adaptare după:
Canter, L., & Canter, M. (1985). Assertive discipline: Parent resource guide.
Santa Monica: Center and Associates, Inc.
121
Lecţia 2.1

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
122
Capitolul 2 – Lecţia 1: Consecinţe Nume părinte

Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor fi capabili să definească consecinţele naturale şi
logice şi să le pună în practică.
• Părinţii vor stabili scopuri privind comportamentul copiilor lor.
Foart Foart
puţin mult
Definirea consecinţelor
naturale şi logice
Exersarea folosirii
consecinţelor naturale şi
logice
Stabilirea de scopuri pentru

comportamentul copiilor

Deloc Mediu Complet
Părintele a identificat comportamentul

copilului pe care vrea să îl schimbe şi a
stabilit o regulă pentru acesta.
Părintele a identificat consecinţele.
Părintele a identificat locul din casă

unde să afişeze regulile.


123
Lecţia 2.2: Pedeapsa
Obiective
• Părinţii vor învăţa generalităţi despre pedepse.
• Părinţii vor fi capabili să folosească pedeapsa în mod adecvat, incluzând
aici excluderea (time-out) şi retragerea privilegiilor.
Materiale
Ghid pentru pedepse; Ghid pentru time-out; Foaia de exersare a
deprinderilor.
Recapitulare
• Cum a fost experienţa folosirii regulilor şi consecinţelor?
• Au afişat regula?
• Unde au afişat regula?
• Au înţeles copiii regula şi consecinţele ei?
• A ajutat regula la îmbunătăţirea comportamentului copiilor?
• Ce probleme au intervenit?
2. Ajutaţi părinţii să rezolve eventualele probleme care au apărut în

implementarea regulilor şi consecinţelor în familia lor.
1. Faceţi-le cunoscut părinţilor că:

• Pedepsirea copiilor solicită un mare consum de energie.
• Folosirea unor metode ca „time-out”-ul poate genera stres, în special
dacă metoda nu a mai fost folosită anterior.
2. Întrebaţi părinţii prin ce metode se eliberează de stres (de exemplu,

inspirând adânc, făcând o plimbare sau un duş fierbinte, rugându-se,
124
participând la slujbe religioase, ascultând muzică, practicând jogging-ul,
dansând, discutând cu un membru al familiei sau cu un prieten, uitându-se
la TV, citind ceva amuzant). Discuţia despre reducerea stresului este un
bun punct de pornire pentru această lecţie şi le oferă părinţilor sprijin.
Învăţare:
1. Recapitulaţi consecinţele naturale şi cele impuse de alţii.

• De ce sunt consecinţele un mod bun de a-i învăţa pe copii care este
impactul acţiunilor proprii?
• Când copiii înţeleg că deciziile şi acţiunile proprii au anumite consecinţe,
vor deveni mai responsabili faţă de comportamentul lor.
2. Discutaţi cu părinţii despre pedeapsele pe care le folosesc:

• De unde au învăţat ei abilităţile parentale?
• Ce modele au avut pentru a învăţa cum să-şi pedepsească copiii (de
exemplu, părinţii lor, credinţele religioase, membrii comunităţii)?
• În ce măsură acceptă sau resping ei aceste modele?
Notă: Unele religii accentuează importanţa supunerii şi necesitatea

pedepselor aspre în cazul celor care nu se conformează (Kelley, Power,
& Wimbush, 1992). Cu respect şi sensibilitate, identificaţi rădăcinile
culturale şi religioase ale acestor credinţe şi, în acelaşi timp, înştiinţaţi-
i pe părinţi de existenţa şi a altor moduri de a-i ajuta pe copii să se
comporte dezirabil social.
3. Întrebaţi părinţii despre:

• Metodele pe care le folosesc pentru a obţine atenţia copiilor lor sau pentru
a-i determina să facă ceva?
• De ce ameninţarea, strigatul sau aplicarea bătăii la copiii lor nu este un
mod eficient de a rezolva problemele.
• Ce exemplu dau părinţii copiilor lor când strigă sau îi lovesc pentru a-i
determina să facă ceva?
4. Discutaţi cu părinţii despre pedeapsă:

• Pedeapsa trebuie să fie ceva ce copiilor nu le place, dar care
să nu îi lezeze din punct de vedere fizic sau emoţional.
• Când este posibil, pedeapsa trebuie să îi ajute pe copii.
• Pedeapsa fizică, ca de pildă plesnitul, lovitul sau scuturarea îi
răneşte pe copii.
• Când părinţii îşi lovesc copiii, ei transmit copiilor mesajul că
bătaia este acceptabilă. Adesea acesta este de fapt comportamentul
care trebuie schimbat.
125
• Nu pierdeţi din vedere faptul că în multe culturi, folosirea
pedepsei corporale este acceptată sau dezirabilă. Nu respingeţi sau
insultaţi aceste credinţe, ci oferiţi alternative practice.
Activităţi: Aceste activităţi vor ajuta părinţii să îşi însuşească modalităţi

de folosire a unor pedepse corespunzătoare şi a time-out-ului.
Activitatea 1:
1. Discutaţi cu părinţii metoda de pedeapsire pe care o folosesc în

mod curent:
• Este aceasta eficientă?
• Stopează aceasta comportamentul nedorit?
• Ce învaţă copiii din aplicarea pedepsei respective?
2. Distribuiţi părinţilor Ghidul pentru pedepse şi explicaţi fiecare item

inclus pe această foaie de lucru. Fiind vorba de un subiect foarte
sensibil, fiţi suportivi faţă de părinţi.
PEDEPSIŢI comportamentul la scurt timp după ce acesta se petrece.

Pedeapsa trebuie aplicată imediat după comportamentul nedorit.
Explicaţi că:
• Pedeapsa trebuie să aibă loc imediat, iar copiii trebuie să
asocieze pedeapsa cu comportamentul.
• Dacă pedeapsa nu vine imediat după comportament, copilul nu
va şti de ce este pedepsit.
PEDEPSIŢI copilul deoarece comportamentul lui a fost negativ şi nu

deoarece copilul este rău.
Explicaţi că:
• Este important să etichetăm ceea ce copilul a făcut rău, („În
seara asta nu te vei uita la TV, pentru că nu ţi-ai făcut tema pe care
te-am rugat să o faci”) decât să etichetăm copilul ca fiind rău (“Eşti
leneş şi nătărău şi nu vei fi niciodată în stare să obţii o slujbă dacă te
laşi de şcoală”).
PEDEPSIŢI comportamentul greşit ori de câte ori se manifestă.
Întrebaţi părinţii:
• De ce este importantă aplicarea consecventă a pedeapsei?
Sugestii:
126
• Când comportamentul greşit nu este pedepsit consecvent, copiii
nu vor realiza că acel comportament este greşit.
• Copiii vor fi confuzi; ei nu vor şti dacă un comportament este
adecvat sau nu.
• Copiii vor deduce că ocazional pot să scape de pedeapsă, chiar
dacă au manifestat un comportament greşit.
FOLOSIŢI pedepse minore. Acestea vor stopa comportamentul care ar

putea duce la un incident major; sunt uşor de impus şi implementat.
• De ce pedepsele minore pot fi mai eficiente în familia lor?
Sugeraţi că:
• Pedepsele minore sunt asemenea unui semafor care previne
producerea unui incident major.
• Pedepsele minore sunt mai uşor de aplicat decât cele majore şi
este mai uşor pentru părinţi să fie consecvenţi cu copiii lor (de
exemplu, deprivarea de o jucărie pentru o zi este mai uşor de aplicat
decât deprivarea de toate privilegiile pentru o săptămână întreagă).
RESPECTAŢI întocmai pedeapsa.
Avertizaţi părinţii că:

• Este important să nu emită ameninţări fără temei.
• Este important ca părinţii să aplice pedeapsa exact în forma pe
care au stabilit-o.
Sugeraţi-le părinţilor că:

• Dacă părinţii consideră că nu sunt capabili să meargă până la
capăt cu o pedeapsă, atunci să nu ameninţe cu ea.
• Dacă părinţii sunt inconsecvenţi, copiii vor învăţa repede că
părinţii lor nu respectă ceea ce spun la supărare şi copiii vor sălta
pedeapsa după ce supărarea părinţilor va trece. Astfel,
comportamentul indezirabil al copiilor se va deteriora şi mai mult.
Activitatea 2:
1. Discutaţi cu părinţii cum şi de ce copiii imită comportamentul părinţilor.

• De ce este bătaia sau strigatul o problemă?
2. Sugeraţi că:
• Părinţii sunt modele de rol pentru copiii lor. Când copiii văd că părinţii lor
obţin ceea ce vor strigând sau lovind, copilul va învăţa să strige şi să
lovească pentru acelaşi motiv.
127
• Pe măsură ce copiii cresc, comportamentele ca strigatul şi lovitul se vor
intensifica şi atunci va fi nevoie de o forţă tot mai mare pentru a-i pedepsi.
Notă: Pentru a studia efectele plesnitului, inclusiv diferenţele rasiale,

vedeţi Gunnoe & Mariner, 1997; şi Straus et al., 1997.
3. Recapitulaţi cu părinţii diferite alternative la pedeapsa fizică.

• Time-out-ul, prin care copilul este lăsat să stea singur fără a i se da atenţie
pentru o perioadă scurtă de timp, acesta fiind o pedeapsă pentru excese
de furie, violenţă sau comportament insolent.
• Retragerea unor privilegii sau luarea de la copil a unui lucru îndrăgit.
• Privilegiile rezonabile care pot fi retrase ca pedeapsă pentru copii (de
exemplu, deprivarea de TV, de bicicletă, de o jucărie, interzicerea copilului
de a-şi vizita un prieten).
• Lucruri necesare pentru siguranţa, securitatea sau sănătatea copiilor, care
nu trebuie retrase de la aceştia (de exemplu, privarea de hrană,
ameninţarea copilului cu lipsa de afecţiune, alungarea copilului din casă).
• Discutaţi / brainstorm problemele posibile – şi soluţiile lor – care ar putea
să apară când părinţii îşi deprivează copiii de privilegii.
• Realizaţi jocuri de rol cu aceste probleme şi soluţiile lor.
5. Definiţi şi discutaţi conceptul de întărire greşită.

• Părinţii pot întări neintenţionat un comportament indezirabil al copilului prin
acordarea unei atenţii exagerate, chiar şi când este negativă.
• Uneori copiii dezvoltă comportamente greşite pentru a atrage atenţia. S-ar
putea să nu facă aceasta în mod deliberat. Rezultatul este că părinţii lor
sfârşesc prin a le acorda o atenţie negativă, strigând la ei sau
ameninţându-i.
• Când copiii primesc doar o atenţie negativă – şi nu o pedeapsă – pentru un
comportament greşit, ei învaţă că pot scăpa de pedeapsă chiar dacă se
comportă indezirabil.
• Time-out-ul este un mod eficient de a elimina atenţia negativă şi de a oferi
o consecinţă negativă moderată.
Activitatea 3:
• Motivele pentru care time-out-ul este o alternativă bună la pedeapsa
fizică.
128
• Cum funcţionează time-out-ul. (Copiii stau singuri fără să li se acorde
atenţie pentru o perioadă scurtă de timp; aceasta fiind o pedeapsă pentru
excese de furie, violenţă sau comportament deviant).
• Time-out-ul dă rezultate mai bune la copiii mai mici. Copiii mai mari
răspund mai bine la deprivarea de privilegii.
2. Distribuiţi şi recapitulaţi Foaia de lucru Ghidul pentru time-out.
DISCUTAŢI CU COPILUL DUMNEAVOASTRĂ.
DISCUTAŢI cu copilul despre time-out înainte să-l puneţi în practică.
Sugestii:
• Părinţii trebuie să folosească cuvinte pe care copiii le înţeleg când le
explică ce înseamnă time-out-ul.
• Explicarea „punerii în practică” a time-out-ului îi poate ajuta pe copii să îşi
facă o idee mai clară referitor la ce să se aştepte. Părinţii trebuie să
exerseze acest lucru atunci când atât ei cât şi copiii se află într-o stare de
calm. Experimentarea time-out-ului nu trebuie să dureze mai mult de zece
secunde, dar copilul trebuie să ştie că time-out-ul ca pedeapsă va fi mai
lung.
• Exersarea este importantă. Adesea, copiii refuză metoda time-out, iar
părinţii sunt dezamăgiţi că această metodă nu produce rezultate imediat.
MUTAŢI COPILUL INDICÂNDU-I LOCUL CU MÂNA.
MUTAŢI copilul către locul de time-out imediat, folosind regula „10-10”

(Clark, 1996).
• Părinţii trebuie să le spună ferm copiilor în mai puţin de 10

cuvinte ce au greşit şi să-i trimită către locul unde vor efectua time-
out-ul.
• Un semnal „T” al mâinii poate fi arătat pentru a indica time-out-
ul, urmat apoi de indicarea direcţiei time-out-ului.
• Copiii trebuie să ajungă la locul time-out-lui în mai puţin de 10
secunde de la indicarea comportamentului greşit.
UNDE:
ALEGEŢI un loc liniştit în casă unde copilul să poată fi lăsat singur şi

unde să nu existe nimic la îndemâna acestuia cu care să se poată juca.
• Unde există în casa lor locurile prielnice pentru a implementa
time-out-ul?
129
• Să vă arate locurile bune pentru time-out (de exemplu, un scaun,
un colţ, o cutie imensă de carton pe care copilul să aibă permisiunea
să o decoreze).
Sugeraţi părinţilor:
• În timpul time-out-ului, copiilor nu trebuie să li se dea nici o atenţie şi
trebuie complet ignoraţi.
• Copiii nu trebuie să aibă la îndemână jucării, mingi sau alte mijloace de
distracţie în zona de time-out.
CÂND:
FOLOSIŢI un ceas. Copiii nu se pot certa cu acesta referitor la

momentul când să se ridice. O bună regulă este de 3 minute de time-
out pentru copiii de sub 5 ani şi 5 minute pentru copiii mai mari de 5
ani. Time-out-ul nu trebuie să înceapă decât după ce copilul s-a oprit
din plâns, strigat sau zbierat.
• Părinţii pot folosi un ceas mobil, pus aproape de copii, astfel încât aceştia
să-l poată vedea, dar să nu poată ajunge la el.
• Prin intermediul unui ceas, părintele nu este obligat să stea în cameră,
astfel încât copilul nu are cu cine să se certe. Ceasul este cel care
controlează cât de mult stă copilul în time-out.
DE CE:
VORBIŢI cu copilul după time-out.
• După time-out nu trebuie să intervină predica sau cearta.

• Copiii au nevoie să înţeleagă motivul pentru care au efectuat time-out-
ul.
• Rugaţi copiii să vă explice, cu cuvintele lor, de ce li s-a cerut să
execute time-out-ul.
• În cazul în care copilul nu ştie să răspundă, explicaţi-i în 10 cuvinte sau
mai puţin de ce a stat acolo. Explicaţia trebuie să fie cât mai simplă.
3. Explicaţi-le părinţilor că mulţi copii nu agreează time-out-ul şi că s-ar

putea să aibă probleme cu copiii în implementarea acestei metode în
primele săptămâni.
4. Discutaţi / brainstorm cu părinţii despre modul în care să facă faţă unui

copil care refuză să efectueze time-out-ul.
Sugestii:
• Rămâneţi calmi—nu vă certaţi şi nu strigaţi.
130
• Cei mai mulţi copii vor merge după ce vă vor testa limitele şi va fi mai
uşor după primele încercări. Ponturi pentru părinţi:
 În primul rând, cu un ton grav al vocii spuneţi-i copilului că trebuie să

execute time-out-ul chiar în acel moment. Adăugaţi câte un minut pentru
fiecare minut de refuz, dar să nu fie mai mult de 5 minute adăugate în
plus.
 Dacă tot refuză să meargă, retrageţi-i un privilegiu ca pedeapsă pentru

nesupunere.
 În cazul când copilul este trimis în time-out pentru că nu a răspuns la o

solicitare a dumneavoastră (de exemplu, să-şi strângă jucăriile), repetaţi
rugămintea şi asiguraţi-vă că, după time-out, copilul se va conforma
cererii. Dacă nu se supune, este trimis să efectueze time-out-ul încă o
dată. Unii copii s-ar putea să stea în time-out pentru a evita să
îndeplinească o sarcină. O astfel de situaţie poate creşte gradul de
nervozitate al părinţilor şi copiilor. Deşi este dificilă obţinerea imediată a
conformării copilului la o solicitare a părinţilor, este important ca aceştia
să îi depridă pe copii să respecte regulile şi cerinţele familiei.
 Pentru unii copii care refuză time-out-ul poate fi necesar să îi încuiaţi în

cameră, însă doar pe perioada time-out-ului. Staţi aproape de cameră
pentru a vă asigura că, în situaţia dată, copilul dumneavoastră este în
siguranţă şi că nu strică ceva prin cameră. Reamintiţi-i din nou copilului că
time-out-ul nu începe până când el nu se calmează şi că, dacă deranjează
ceva în cameră, trebuie să pună toate lucrurile la loc înainte de a părăsi
spaţiul de time-out.
5. Recapitulaţi cu părinţii:
• Posibilele probleme care pot rezulta din punerea copilului în zona
de time-out.
• Cum se simt când copiii îi sfidează.
• Soluţii la aceste posibile probleme.
6. Jocuri de rol cu aceste probleme şi cu posibilele soluţii.
Evaluare:

Programului Familii puternice. Următoarele întrebări vă oferă câteva
direcţii de discuţie:
131
1. Sunt decişi să folosească Ghidul pentru pedeapsă? Ce i-ar putea
împiedica să-l utilizeze?
2. Vor folosi time-out-ul ca pedeapsă? Ce probleme ar putea să

întâmpine?
3. Ce privilegiile consideră că pot retrage ca pedeapsă în cazul copiilor

lor? Ce îi poate împiedica în folosirea acestui tip de pedeapsă?
Discutaţi cu părinţii despre comportamentele pentru care vor folosi time-out-

ul. Rugaţi părinţii să exerseze time-out-ul şi să îşi noteze experienţele pe
Sugestii alternative de a exersa cele învăţate în lecţia de astăzi:
Rugaţi-i pe părinţi:
• Să discute cu alţi părinţi despre pedepsele pe care le folosesc.
• Să aducă orice idee nouă la întâlnirea următoare de grup.
132
Pedeapsa
Ghid pentru pedeapsă

Ce să „FACEM" când pedepsim
1. Pedeapsa trebuie să fie aplicată imediat după

comportamentul greşit.
2. Pedepsiţi copilul deoarece comportamentul său

a fost negativ şi nu deoarece copilul este rău.
3. Pedeapsa trebuie să fie consecventă; aplicaţi-o

de fiecare dată când este dezvoltat un
comportament greşit.
4. Pedepsele minore sunt mai benefice decât

pedepsele majore. Pedepsiţi incidentele mărunte
pentru a preveni incidentele majore. Pedepsele
minore sunt de asemenea mai uşor de
implementat şi de întărit decât pedepsele
frecvente şi severe.
5. Evitaţi ameninţările şi nu promiteţi o pedeapsă pe care

nu sunteţi capabili să o întăriţi.
Adaptare după:
Patterson, G., & Forgatch, M. (1987). Parents and adolescents living
together: Part 1: The basics. Eugene: Castalia Publishing Co.
133
Pedeapsa
Ghid pentru time-out

1. DISCUTAŢI cu copilul dumneavoastră despre time-out şi explicaţi-i ce
se întâmplă înainte de folosirea acestuia.
• Exersaţi time-out-ul cu copilul dumneavoastră când amândoi sunteţi

calmi.
2. Trimiteţi-l pe copilul dumneavoastră în zona de time-out imediat –

la mai puţin de 10 secunde de la comportamentul greşit.
• Spuneţi-i copilului în mai puţin de 10 cuvinte ce a greşit.
• Folosiţi un semnal al mâinii „T” pentru a indica time-out-ul şi a

arăta zona de time-out.
3. ALEGEŢI un loc liniştit din casă unde copilul dumneavoastră să fie lăsat
singur şi unde nimic din jurul său să nu poată fi folosit ca jucărie.
• Ignoraţi copilul în timpul time-out-ului.
4. FOLOSIŢI un ceas. Copiii nu se pot certa cu acesta referitor la

momentul când să se ridice. O regulă de bază poate fi 3 minute de time-
out pentru copiii sub 5 ani şi 5 minute pentru copiii de peste 5 ani.
• Rămâneţi calmi. Adăugaţi câte 1 minut la time-out pentru fiecare

minut în care copilul refuză time-out-ul, însă nu mai mult de încă 5
minute. Dacă copilul încă mai refuză să se conformeze solicitării
părintelui, deprivaţi-l de anumite privilegii.
5. VORBIŢI cu copilul după time-out. Rugaţi-l să vă explice de ce a fost

trimis în time-out. Dacă nu ştie, explicaţi-i dumneavoastră în 10 cuvinte
sau mai puţin. NU ŢINEŢI teorii sau prelegeri. După ce copilul a efectuat
time-out-ul, părinţii nu trebuie să accentueze incidentul. Cu alte cuvinte,
copilul trebuie să reintre în atmosferă ca şi cum ar lua-o de la capăt.
134
Lecţia 2.2

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
135
Capitolul 2 – Lecţia 2: Pedeapsa Nume părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor fi capabili să folosească pedepse adecvate inclusiv
time-out-ul şi reţinerea de privilegii.
• Părinţii vor învăţa generalităţi despre pedepse.
Foart Foart
puţin mult
A învăţat să dea pedepse

corespunzătoare.
A învăţat despre time-out şi

retragerea de privilegii.
A învăţat generalităţi despre

pedeapsă.

Deloc Mediu Complet
Părintele a discutat tipul de pedeapsă

pe care îl foloseşte cel mai des.
Părintele a identificat privilegiile care

pot fi reţinute ca pedeapsă.
Părintele a exersat folosirea time-out-

ului.
3. Vă rog să indicaţi subiectele care au fost: confuze, prea dificile


136
Lecţia 2.3: Recompensa
Obiective
• Părinţii vor înţelege de ce recompensele sunt folositoare.
• Părinţii vor formula recompense pentru respectarea regulilor ferme.
Materiale
Recapitulare
1. Discutaţi cu părinţii experienţele pe care le-au avut cu aplicarea
pedepselor pe parcurusl ultimei săptămâni.
• Ce s-a întâmplat?
• Ce au simţit referitor la modul în care a trebuit să facă faţă situaţiei?
• Ce cred ei că au simţit copiii lor?
• Ce probleme sau îngrijorări au referitor la pedepse?
2. Discutaţi / brainstorm soluţiile acestor probleme.
3. Încurajaţi părinţii să continue să folosească time-out-ul.

• La început, s-ar putea ca părinţii să folosească des time-out-ul pentru
a-i învăţa pe copii că vor suporta consecinţele impuse.
• Dacă time-out-ul dă roade de la început, comportamentul indezirabil al
copilului se va reduce, iar părinţii nu vor mai fi nevoiţi să folosească prea
des această formă de pedeapsă.
Notă: Informaţia oferită de părinţi va ajuta la conturarea planului de

intervenţie, care devine astfel mai adecvat în raport cu practicile
religioase, cultura şi credinţele părinţilor.
• Să identifice un lucru bun pe care l-au făcut de curând.
• Să spună ce părere au despre ei înşişi?
137
• Faptul că pot să fie prea critici cu ei înşişi când consideră că nu sunt
părinţi „perfecţi”.
• Ideea că nu există astfel de părinţi „perfecţi”, ca cei pe care i-ar fi putut
vedea la TV.
• Despre lucrurile pozitive pe care le realizează ei ca părinţi.
3. Ajutaţi-i pe părinţi să identifice o acţiune simplă, dar „bună” de care pot să

fie mândri (de exemplu, i-au ajutat pe copii la teme, au pregătit o mâncare
specială, au organizat o petrecere pentru copii). Accentuaţi aspectele
culturale care facilitează adaptarea familiei sau care dezvoltă la copii un
sens al identităţii, mândriei şi tradiţiei.
Notă: Unii părinţi s-ar putea să simtă disconfort făcând acest lucru
sau declară că nu îşi amintesc să fi făcut ceva bun. Părinţii pot
considera îngrijirea copiilor ca pe o obligaţie. În consecinţă, ei nu
percep aceste activităţi ca fiind ceva de care ar trebui să se simtă
mândri sau mulţumiţi. În multe culturi, „sinele” poate fi minimalizat
atunci când este vorba de binele familiei şi societăţii. De aceea,
părinţii se simt bine când reuşesc să menţănă relaţii armonioase în
familie şi se referă mai puţin la acţiunile concrete pe care le întreprind.
Fiţi atenţi la perspectiva lor când vorbesc despre calităţile şi
aşteptările lor.
Această lecţie se centrează pe importanţa recompensării copilului pentru

comportamentul dezirabil.
Învăţare:
1. Definiţi stima de sine şi discutaţi impactul atât al stimei de sine ridicate

cât şi al celei scăzute.
• „Stima de sine se referă la modul favorabil sau nefavorabil în care ne
autoevaluăm ca rezultat al unui eveniment particular: „Sunt un nimeni”
sau „Sunt grozav” (Longres, 1995, p. 395).
• Stima de sine ridicată îi ajută pe oameni să se simtă demni, fericiţi şi siguri
pe ei.
• Stima de sine scăzută adesea îi face pe oameni să se simtă trişti şi
pesimişti.
2. Dimensiunile importante ale stimei de sine includ demnitatea etnică şi

identitatea culturală. Ajutaţi părinţii să-şi exploreze sentimentele pozitive
şi calităţile din punctul de vedere al moştenirii lor etnice, rasiale şi
religioase şi al apartenenţei la un grup (Iglehart & Becerra, 1995).
138
Notă: De pildă, unele familii latine din SUA definesc stima de sine
ridicată prin „personalism”. Personalismul se defineşte mai puţin prin
realizări / acumulări specifice şi mai mult prin calităţile interne care îi
fac pe oameni unici.
3. Discutaţi cu părinţii în ce fel stima lor de sine le influenţează relaţionarea

cu copiii în ceea ce proveşte:
• Exprimarea dragostei.
• Oferirea unui model pozitiv.
• Crearea unui mediu securizant pentru creşterea copiii lor.
4. Discutaţi cu părinţii faptul că modul în care îşi tratează copiii poate

influenţa stima de sine a acestora, referindu-vă la:
• Valorizare şi încurajare.
• Ignorare.
• Criticism.
5. Descrieţi valorizarea ca un tip de feedback care ajută:

• Atât părinţii cât şi copiii să se înţeleagă mai bine unii pe ceilalţi.
• Copiii să înţeleagă ce este bine şi cum pot să acceadă la succes.
• Pe copii să simtă că sunt iubiţi şi apreciaţi.
• Strategie: Dacă familia nu ştie să-i aprecieze pe copii în mod deschis,
întrebaţi-i pe părinţi cum îşi exprimă acordul faţă de copii. Sugeraţi-le că
aceste forme de apreciere trebuie intensificate în momentele oportune.
Exemple:
• Alexandra, îmi plac tare mult culorile pe care le-ai folosit în tabloul
pe care l-ai colorat. Poţi să-mi spui mai multe despre desenul tău?
• Paul, cum te-ai simţit după ce ai reuşit să pregăteşti masa de unul
singur?
• Sorina, apreciez tare mult că m-ai ajutat să strâng jucăriile copiilor
de pe jos. Cum te simţi acum că ai făcut o treabă aşa de bună?
• Ideea potrivit căreia copiii au nevoie de recompense atât pentru
lucrurile mici de fiecare zi, cât şi pentru succesele lor majore.
• Să îi recompenseze pe copii cât mai des.
• Să folosească recompensele pentru a direcţiona paşii mici ai
comportamentului copiilor în direcţia dorită.
139
7. Discutaţi cu părinţii despre diferitele tipuri de recompense:
• Cuvinte / atingeri (de exemplu, lauda, zâmbetul, îmbrăţişarea,
petrecerea timpului împreună, ascultarea poveştilor copilului).
• Lucruri / privilegii (de exemplu, bomboane, un joc, un desert special,
mai mult timp de joacă, un prieten care să vină în vizită).
• Un sistem de indicii (de exemplu, recompensarea copilului pentru un
comportament dezirabil printr-o activitate specifică sau câştigarea de
puncte pe o tablă sau indicii schimbate pentru o recompensă). Folosirea
punctelor şi indiciilor va fi discutată mai pe larg în lecţia Comportamente
ţintă.
Activităţi: Aceste activităţi îi vor ajuta pe părinţi să înveţe cum şi când să

îşi recompenseze copilul.
Activitatea 1:
• Să se gândească la prieteni, rude, membri ai familiei sau la părinţii lor
care i-au lăudat.
• Cum s-au simţit când le-a fost lăudată o activitate făcută bine?
• Cum s-au simţit când au fost criticaţi sau blamaţi pentru greşelile lor?
2. Rugaţi părinţii să facă două liste pe o foaie de hârtie:

• Sentimente trăite în urma unei laude.
• Sentimente trăite în urma unei critici.
3. Discutaţi cu părinţii modul în care cred că se simt copiii lor când sunt
lăudaţi sau criticaţi.
Activitatea 2:
1. Reamintiţi şi rugaţi părinţii:

• Să ofere recompense pentru comportamentele dezirabile ori de câte ori
copilul realizează ceva bun.
• Ca, prin recompensarea comportamentelor mărunte, să-l determine pe
copil să conştientizeze că merge în direcţia dorită.
• Să înţeleagă faptul că, până şi comportamentele mărunte, dar bune,
pot fi recompensate.
• Să accepte că acordarea de recompense îi ajută pe copil să înţeleagă
ce comportamente vor părinţii să le vadă mai des.
• Să înţeleagă că recompensele îi învaţă pe copii ce este acceptabil şi
intensifică comportamentele dezirabile.
140
• Să evite refuzul de a oferi recompense întâlnit la unii părinţi. Accentuaţi
rolul părinţilor ca educatori în dobândirea unor comportamente
dezirabile la copii.
2. Rugaţi părinţii să listeze recompensele verbale şi tactile pe care consideră

că le pot utiliza cu uşurinţă. Centraţi-vă atât pe valorile şi confortul
părinţilor, cât şi pe ceea ce poate întări comportamentul copilului.
3. Joc de rol cu oferirea de recompense verbale şi recompense tactile pentru

copii.
Activitatea 3:
1. Folosind regula pe care părintele a stabilit-o în lecţia despre consecinţe,

discutaţi / brainstorm recompensele posibile pe care părinţii le pot oferi
copiilor care respectă regula. Reamintiţi-le părinţilor că recompensa nu
trebuie să genereze dificultăţi sau cheltuieli mari financiare pentru
familie.
2. Folosind jocul de rol, exersaţi folosirea regulii, a consecinţelor şi

recompenselor.
Evaluare:

direcţii de comentat:
1. Vor folosi recompensele în cazul copilului lor?
2. Ce îi poate împiedica să folosească recompensele? Discutaţi /

brainstorm obstacolele care pot să apară şi posibilele soluţii.
Rugaţi părinţii să exerseze folosirea regulii cu consecinţe şi recompense şi să-

şi noteze fiecare experienţă pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Sugestii alternative de a exersa ceea ce s-a învăţat în lecţia de astăzi:
Părinţii vor identifica comportamentele dezirabile ale copiilor lor şi le vor

recompensa. Listaţi cel puţin trei comportamente dezirabile şi recompense şi
aduceţi-le la lecţia următoare.
141
Invitaţi părinţii să îşi împărtăşească experienţele personale la întâlnirea
următoare.
142
Lecţia 2.3

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
143
Familii puternice: Foaia facilitatorului Nume facilitator
Capitolul 2 – Lecţia 3: Recompensa Nume părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor înţelege de ce sunt recompensele folositoare.
• Părinţii vor stabili recompense corespunzătoare regulilor.
Foart Foart
puţin mult
S-a înţeles că recompensa

este folositoare.
S-au stabilit recompense

pentru reguli.

Deloc Mediu Complet
Părintele a identificat recompensele a

căror folosire cu copilul îl face să se
simtă confortabil.
Părintele a adăugat recompensele la

regula pe care a scris-o la ultima
întâlnire.


144
Lecţia 2.4: Comportamentul ţintă
Obiective
• Părinţii vor reuşi să urmărească şi să recompenseze comportamentul dorit
al copilului.
Materiale
Foaia de lucru Urmărirea comportamentului acasă; Lista cu exemple de
recompense; Foaia de exersare a deprinderilor.
Recapitulare
1. Discutaţi cu părinţii despre:
• Experienţa lor legată de folosirea regulilor, consecinţelor şi
recompenselor.
2. Ajutaţi-i să-şi rezolve problemele. Ţineţi cont de resursele culturale şi

contextuale care ar putea genera probleme şi discutaţi posibilele soluţii.
3. Încurajaţi-le eforturile în timp ce îşi exprimă frustrările, speranţele,

valorile, viziunile despre lume.
• Să se gândească la propriile vise şi speranţe în ceea ce-i priveşte pe
copiii lor.
• Să spună trei cuvinte sau fraze diferite care caracterizează aceste
speranţe (de exemplu, fericire, sinceritate, aptitudine, cooperare,
bunătate, demnitate, sportivitate, bunăstare, respect, simţul umorului,
generozitate).
• Ce ar putea împiedica realizarea acestor speranţe?
• În ce mod comportamentul copilului poate înfluenţa şansele de
atingere a acestor scopuri?
145
• În ce mod ar putea o disciplină eficientă să influenţeze comportamentul
copiilor … şi, pe termen lung, să afecteze probabilitatea realizării
visurilor şi speranţelor pe care le-au identificat?
Învăţare:
1. Definiţi şi discutaţi cu părinţii urmărirea comportamentului:

• Ţinerea unei evidenţe a comportamentelor copiilor.
2. Reamintiţi-le părinţilor că:

• Trebuie să se îngrijească de formarea la copiii lor a unui comportament
dezirabil.
• Ţinerea unei evidenţe şi recompensarea comportamentului dezirabil îi
va învăţa pe copii comportamentul corespunzător.
3. Recapitulaţi modul în care părinţii au urmărit comportamentul copiilor lor:

• Urmărirea comportamentului îi ajută pe părinţi să conştientizeze cât de
des este dezvoltat un anume comportament şi îi ajută pe copii să
înţeleagă ce comportament aşteaptă părinţii de la ei.
• Urmărirea comportamentului funcţionează atunci când atât părinţii cât
şi copiii ştiu care este comportamentul ţintă.
• Modalităţile de obţinere a recompenselor trebuie clar definite.
• Tipurile de recompense trebuie să fie ştiute înainte de a fi aplicate atât
de părinţi cât şi de copii.
Activităţi: Aceste activităţi îi ajută pe părinţii să înţeleagă relaţia dintre

disciplina eficientă şi speranţele pe termen lung.
Activitatea 1:
1. Rugaţi părinţii să listeze câteva probleme de comportament

comune pe care ar vrea să le schimbe la copiii lor. Părinţii pot să discute
chiar comportamentul exprimat anterior.
2. Rugaţi părinţii să identifice un comportament dezirabil care

este incompatibil cu o anumită problemă de comportament. Personalizaţi
câteva exemple pentru părinţilor cu care lucraţi.
Exemple:
Dacă Andrei o necăjeşte pe sora lui mai mică (o problemă de
comportament), un comportament incompatibil este să îi spunem
lucruri frumoase surorii mai mici.
146
3. Împărţiţi şi recapitulaţi Foaie de lucru Urmărirea
comportamentului acasă. Evidenţiaţi comportamentele dezirabile,
punctele câştigate şi totalurile pentru zile şi săptămâni.
4. Distribuiţi şi discutaţi Foaie de lucru Urmărirea

comportamentului (necompletată):
• Părinţii trebuie să completeze Foaia de lucru pentru a se
adresa problemei de comportament pe care au descris-o.
• Comportamentul dezirabil trebuie scris pe partea stângă a
foii.
• Legaţi comportamentele de lecţia anterioară.
• Comportamentul ales trebuie să fie unul specific, observabil
(de exemplu, „Fii gata de şcoală fără discuţii şi plânsete” în loc de „Ce-i
cu atitudinea asta?”).
• Includeţi un comportament dezirabil pe care copilul şi l-a
însuşit deja. Acest lucru va întări comportamentul dorit.
• La început este de ajuns să urmăriţi doar unu sau două
comportamente.
5. Distribuiţi Lista cu exemple de recompense şi punctajul pentru

acestea.
• Părinţii trebuie să stabilească puntajul şi recompensele pentru
comportamentele dezirabile.
• Recompensele sunt date pentru câştigarea punctelor bazată pe
realizarea comportamentului bun.
• Punctele nu se pierd pentru un comportament indezirabil.
• Cu cât sarcinile sunt mai dificile, cu atât recompensa e mai mare
(puncte mai multe).
• Punctele trebuie să fie simplu de obţinut şi corespunzătoare nivelului
de dezvoltare a copilului.
6. Reamintiţi-le părinţilor:
• Copiii au nevoie să fie recompensaţi cât mai des pentru comportamentul
dezirabil. Recompensele frecvente îi ajută pe copii să înveţe mai rapid.
Notă: Conceptul de „des” variază de la o familie la alta, în special la acele

familii care oferă recompense foarte rar copiilor. Astfel, facilitatorul trebuie
să explice că, la început, ori de câte ori copilul manifestă un comportament
dezirabil, trebuie să fie recompensat în vreun fel. Recompensele mărunte
(un zâmbet, o îmbrăţişare, o mângâiere sau o laudă) pot fi oferite de mai
multe ori pe zi. Nu uitaţi că unele familii se aşteaptă la comportamente
dezirabile, dar nu consideră că este necesară recompensarea copiilor pentru
ele. Puteţi încuraja părinţii să îşi exprime satisfacţia când aceste
comportamente sunt realizate de către copii.
147
7. Explicaţi cum funcţionează Lista cu exemple de recompense:
• Pe foaia de lucru se află spaţii pentru fiecare comportament şi fiecare zi
a săptămânii.
• Părinţii trebuie să marcheze cu câte un semn fiecare comportament
dezirabil al copilului şi ziua în care a fost realizat.
• Folosirea unui sistem de semne funcţionează mai uşor la copiii mai
mici. Prin adunarea de buline, pietricele, boabe de fasole sau bănuţi într-
un bol transparent, copiii pot să vadă cu uşurinţă câte astfel de elemente
au acumulat.
• Un alt sistem care poate fi folosit cu copiii mici implică plasarea unui
obiect (bulină, steluţă) pe un panou pentru fiecare comportament
dezirabil.
• Urmărirea comportamentului este dificilă şi solicită un efort mare de
timp. Ajutaţi-i pe părinţi să stabilească un sistem care să fie funcţional în
cazul lor.
8. Discutaţi cu părinţii recompensele pentru comportamentele

dezirabile:
• Recompensele se câştigă când copiii au acumulat suficiente puncte
pentru a primi în schimb recompensa.
• Recompensele nu trebuie să afecteze familia din punct de vedere
financiar.
• Recompensele, care constau într-un obiect sau privilegiu, pot fi oricât
de diverse, dar nu trebuie în nici un caz să afecteze nevoile de bază (de
exemplu, 30 de minute de joacă în plus, un supliment la desert,
acceptarea vizitei unui prieten sau verişor, cumpărarea unei cutii cu
bomboane, vizionarea filmului preferat).
9. Realizaţi un joc de rol pentru a-i ajuta pe părinţi să exerseze

cum ar explica pe înţelesul copiilor lor modul de utilizare a unui panou cu
semne şi sistemul de recompense corespunzător.
Evaluare:
1. În ce fel consideraţi că un astfel de sistem de urmărire ar putea

schimba comportamentele negative ale copilului dumneavoastră?
2. Ce v-ar putea împiedica să utilizaţi acest sistem?
3. Cum aţi putea face faţă obtacolelor în utilizarea acestui sistem?
148
Rugaţi părinţii să afişeze Foaia de Urmărire a comportamentului acasă pe
care au realizat-o şi să exerseze folosirea ei. Rugaţi-i de asemenea să-şi
noteze experienţele pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Dacă părinţii tot nu se simt confortabil când explică Foaia de Urmărire a

comportamentului acasă şi folosirea ei cu copiii lor, sugeraţi-le că pot mai
întâi să exerseze ţinerea evidenţei asupra unui comportament propriu.
Rugaţi părinţii să îşi împărtăşească observaţiile la următoarea întâlnire.
Comportamentul ţintă
Listaţi acele comportamente pe care aţi vrea să le vedeţi la copiii

dumneavoastră. Foaia de lucru trebuie completată în fiecare săptămână.
Foaia de urmărire a comportamentului acasă
Comport Dumi- Luni Marţi Mier- Joi Viner Sâm- Totalul

a-mente nică curi i bătă săptă-
bune şi mânii
puncte
Gata de /// /// 6

şcoală la
timp
(3
puncte)
Nu este /// /// /// /// 12

furios (3
puncte)
Îşi pune // // // // // 10
jucăriile
la loc
înainte de
culcare
(2
149
puncte)
Tema de /// /// 6

casă este
complet
rezolvată
(3
puncte)
Totalul 34
5 5 5 3 8 5 3
zilnic puncte
150
Lista de recompense şi puncte
Recompensa Costul în
puncte
Mai mult timp la TV 4

Vizita unui prieten la sfârşit de săptămână 15
În weekend se culcă mai târziu cu 30 de 4
minute
Plimbare în parc 6
Nu uitaţi:
• Punctele trebuie date cel puţin o dată pe zi, astfel încât recompensele să
fie uşor de câştigat.
• Recompensele nu trebuie să cauzeze dificultăţi financiare familiei.
Adaptare după:
Clark, L. (1996). SOS help for parents (2nd ed.). Bowling Green: Parents
Press.
151
Unit 2 - Lecţia 4
Foaia de urmărire a comportamentului acasă
Compo Duminic Luni Marţi Mier- Joi Viner Sâm- Totalul

r- ă curi i bătă săptăm
tament â-nii
e bune
şi
punte
152
Lecţia 2.4

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
153
Capitolul 2 – Lecţia 4: Nume părinte
Comportamentul ţintă Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor reuşi să urmărească şi să recompenseze
comportamentul dezirabil al copiilor.
Foart Foart
puţin mult
A învăţat să urmărească
comportamentul bun al
copiilor.
A învăţat să recompenseze
copiilor.

Deloc Mediu Complet
Părintele a identificat cum ar putea să-l

ajute pe copil să folosească foaia pentru
monitorizarea activităţilor din afara
casei.
Părintele a identificat comportamentele

de urmărit la copil.
Părintele a completat foaia de urmărire

a comportamentului.


154
Lecţia 2.5: Monitorizarea comportamentului copilului în alte
locuri decât acasă
Obiective
• Părinţii vor învăţa moduri de a-i încuraja pe copii să îi informeze despre
comportamentul lor din afara casei.
• Părinţii vor învăţa cum să folosească pedepse adecvate în alte locuri decât
acasă.
Materiale
Foaia de lucru Monitorizarea comportamentului copilului în afara casei; Foaia
de exersare a deprinderilor.
Recapitulare
1. Discutaţi cu părinţii despre experienţa lor în folosirea panourilor de
urmărire a comportamentului:
• Unde au afişat panoul cu simboluri?
• Ce a înţeles copilul de pe acele panouri? Ce nu a înţeles copilul de pe
acele panouri?
• A dus sistemul de recompense la intensificarea comportamentelor
bune?
2. Ajutaţi părinţii să rezolve problemele.
3. Încurajaţi-le eforturile astfel încât părinţii să se perceapă în mod pozitiv.

Încurajarea eforturilor părinţilor reprezintă un bun model pentru ca şi ei, la
rândul lor, să recunoască şi încurajeze eforturile copiilor lor.
1. Rugaţi părinţii să identifice şi apoi să îşi imagineze locul lor favorit din
afara casei.
• Cum arată acest loc?
• Cum miroase?
155
• Cine este cu ei în acest loc?
• Ce le place să facă cel mai mult acolo?
2. Rugaţi părinţii să se gândească la ce îi împiedică să se ducă în acel loc.

Ghidaţi-i pe părinţi astfel încât să se gândească la supravegherea copiilor
lor ca la un motiv care îi împiedică să se ducă în acel loc.
Învăţare:
• Copiii sunt mai puţin înclinaţi de a intra într-o încurcătură – atât în casă
cât şi în afara casei – atunci când sunt supravegheaţi.
• Când părinţii monitorizează comportamentul copiilor din afara casei,
copiii realizează că părinţii au cunoştinţă de activităţile şi prietenii lor.
• Cu cât copiii cresc şi petrec mai mult timp cu prietenii lor în afara casei,
conştientizarea implicării şi preocupării parentale devine din ce în ce mai
importantă.
2. Reamintiţi părinţilor că o disciplinare eficientă nu se opreşte la spaţiul

casei, astfel comportamentul copiilor trebuie monitorizat şi în afara
locuinţei.
• Este util ca părinţii să întocmească planuri în care să îi informeze despre
locul în care se află copiii, cu cine se joacă şi în ce fel de activităţi sunt
angrenaţi. Planurile care sunt realizate împreună de către părinţi şi copii îi
ajută pe copii să înţeleagă faptul că regulile familiei trebuie aplicate şi în
afara casei.
Activităţi: Lecţia de astăzi se axează pe comportamentul copilului în afara

casei. Uneori părinţii evită să meargă în anumite locuri pe care le preferă,
deoarece copiii lor nu se comportă corespunzător în timp ce se află acolo.
Părinţii vor învăţa tehnici de îmbunătăţire a comportamentului copilului lor
pentru când se găsesc în alte locuri decât acasă.
Activitatea 1:
1. Distribuiţi Foaia pentru Monitorizarea comportamentului copilului în afara

casei.
2. Rugaţi părinţii să vă spună cum cred ei că ar trebui copilul să completeze

această foaie. Ţineţi cont de nivelul de dezvoltare al copilului şi de
contextul cultural al familiei.
3. Întrebaţi-i pe părinţi unde pot să afişeze foaia în casă – un loc vizibil şi

uşor de folosit pentru copii.
156
Activitatea 2:
• De ce, chiar şi atunci când sunt în alte locuri decât acasă, copiii trebuie
să se conformeze regulilor familiale.
• În ce mod poate fi folosit time-out-ul în locurile publice.
• DAR acel time-out nu trebuie folosit în locurile publice până când nu a
dat rezultate şi acasă.
2. Explicaţi că time-out-ul poate fi folosit cu uşurinţă acasă la prieteni sau

rude, dar este mult mai dificil de folosit într-un magazin sau într-un
restaurant. Când sunt în alte locuri decât acasă, sfătuiţi părinţii să …
• Găsească un loc liniştit în care copiii să se aşeze.
• Să stea în aşa fel încât să-şi poată urmări copilul.
• Folosească neapărat un cronometru sau un ceas.
• În cazul în care copilul are nevoie de un anumit timp pentru a se
linişti, ieşiţi afară şi rămâneţi cu el până se calmează.
• Ce poate îngreuna pedepsirea copilului în alte locuri decât acasă?
• Discutaţi sentimentele de ruşine şi frustrare pe care părinţii le trăiesc
atunci când copiii lor se comportă necorespunzător în locuri publice. Cum
ar trebui părinţii să facă faţă unor astfel de situaţii?
4. Folosind jocul de rol, lăsaţi-i pe părinţi să exprime un scenariu în alt loc

decât acasă, în care copilul lor se comportă inadecvat. Părinţii vor exersa
folosirea metodei time-out într-un spaţiu public.
5. Reamintiţi părinţilor că:

• Poate fi stânjenitor să părăsească un restaurant sau un
magazin alimentar pentru a-l pune pe copil să se liniştească (time-out).
• Orice copil se poartă câteodată inadecvat în locurile publice.
• Ei îi învaţă pe copii că un comportament este inacceptabil.
• Cu toate că este frustrant să întrerupă o ieşire la restaurant
sau la cumpărături, consecinţele imediate vor diminua şansele ca acel
comportament să mai fie repetat în viitor de către copil.
157
Evaluare:

1. Cum cred că vor răspunde copiii lor la utilizarea foii de monitorizare după
ce le va fi explicată? Discutaţi / brainstorm soluţiile la eventualele
obstacole.
2. Ce cred că le este de folos în utilizarea time-out-ului în public? Ce ar putea

să îi împiedice să-l folosească? Discutaţi / brainstorm soluţiile la
eventualele obstacole.
Rugaţi părinţii:
• Să discute cu copiii despre completarea şi folosirea unei Foi de
Monitorizarea a comportamentului în alte locuri decât acasă.
• Să aducă la întâlnirea următoare Foaia de Monitorizare a
comportamentului în afara casei completată.
• Să-şi noteze experienţele avute pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Activităţi suplimentare pentru această lecţie:
Invitaţi părinţii să discute cu copiii lor despre sentimentele trăite în urma

aplicării time-out-ului în public. Instruiţi-i pe părinţi să-i informeze pe copii
despre faptul că vor aplica metoda time-out-ului chiar dacă se află în alte
locuri decât acasă.
Rugaţi părinţii să discute despre experienţele proprii la întâlnirea

următoare.
158
Monitorizarea comportamentului copilului în alte locuri
decât acasă
Această foaie de lucru trebuie completată de către copilul dumneavoastră

când pleacă de acasă pentru a se întâlni cu prietenii, iar părinţii sau alţi adulţi
nu sunt în preajmă. Ajutaţi-l pe copil să-şi facă un obicei din a folosi această
foaie, completând-o împreună cu el în prima săptămână. Afişaţi foaia într-un
loc unde copilul să o poată vedea înainte de a pleca – astfel încât să îşi
amintească că va trebui să o completeze la plecare.
Foaia de monitorizare
Dumi- Luni Marţi Mier- Joi Vineri Sâm-
nică curi bătă
CU CINE
voi fi în
acest
timp?
UNDE mă
duc?
(număr
de
telefon)
CUM voi
ajunge
acolo?
CE voi
face
acolo?
LA CE
ORĂ voi
pleca de
acolo ?
CÂND voi
ajunge
acasă?
159
Lecţia 2.5

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
160
Capitolul 2 – Lecţia 5: Nume părinte
Monitorizarea comportamentului în public Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor învăţa moduri de a-i ajuta pe copiii lor să îşi
monitorizeze activităţile când sunt în afara casei.
• Părinţii vor reuşi să aplice pedepse corespunzătoare copilului şi
când nu este acasă.
Foart Foart
puţin mult
I-a ajutat pe copii să îşi

monitorizeze activităţile
proprii.
A dat pedepse
corespunzătoare copilului în
alte medii decât acasă.

Deloc Mediu Complet
Părintele a discutat folosirea foii de

monitorizare şi eventualele probleme.
Părintele a discutat folosirea time-out-

ului în locurile publice şi eventualele
obstacole care pot interveni.


161
162
Evaluare intermediară Nume părinte

Data
Această evaluare intermediară are rolul de a evidenţia dacă nivelul abilităţilor

participanţilor s-a schimbat pe parcursul primelor două capitole.
Obiective pentru capitolele 1 şi 2:

• Părinţii vor identifica scopuri privind comportamentul copiilor lor.
• Părinţii vor învăţa în ce mod un program zilnic de rutina poate
provoca schimbări în comportamentul copiilor.
• Părinţii vor învăţa să stabilească reguli ferme şi consecvente.
• Părinţii vor învăţa moduri folositoare de a-i ajuta pe copiii lor la
teme.
• Părinţii vor reuşi să definească consecinţele naturale şi logice şi
le vor exersa.
• Părinţii vor învăţa principiile aplicării pedepsei.
• Părinţii vor învăţa cum să folosească recompensele.
• Părinţii vor reuşi să urmărească şi să recompenseze
comportamentul bun al copiilor.
• Părinţii vor reuşi să monitorizeze comportamentul copiilor în alte
locuri decât acasă.
1. Din punctul de vedere al obiectivelor lecţiei, părinţii şi-au însuşit

Foart Foart
puţin mult
Au identificat
comportamentele copilului.
Au stabilit scopuri pentru

schimbările de
comportament.
Au identificat calităţi şi
defecte.

program.
Au învăţat la ce să se aştepte
163
de la un copil în funcţie de
vârsta acestuia.
Au completat programul zilnic

pentru copiii lor.
Au identificat modurile în care

schimbările de rutină schimbă
Au învăţat ce este o regulă

flexibilă.
Au învăţat ce este o regulă

strictă.
Au învăţat cum să formuleze

reguli ferme şi consecvente.
S-au gândit la noi moduri de a

se distra împreuna cu copiii
lor.
Au învăţat moduri utile de a-i

ajuta pe copii la teme.
Au definit consecinţe naturale

şi logice.
Au experimentat folosirea
logice.

Au învăţat să dea pedepse

corespunzătoare.
Au învăţat despre time-out şi

retragerea privilegiilor.
Au învăţat generalităţi despre

pedeapsă.
Au înţeles de ce folosirea
recompenselor este
164
folositoare.
Au stabilit recompense pentru

respectarea regulilor.
Au învăţat să urmărească
copiilor.
Au învăţat să recompenseze
copiilor.
I-au ajutat pe copii să-i

informeze despre activităţile
lor din afara casei.
Au găsit pedepse
corespunzătoare pentru copil
în alte medii decât acasă.
165
CAPITOLUL 3: Comunicarea
Aptitudinile de comunicare îmbunătăţesc abilitatea părinţilor de a

formula în mod clar reguli şi de a menţine o disciplină în mod consecvent.
Aceste lecţii se axează pe deprinderile de ascultare şi confruntare. Ascultarea
înseamnă să fii atent la ceea ce spune o persoană în momentul în care
vorbeşte. Ascultarea activă este o abilitate importantă pentru părinţi, fiindcă
certurile se iscă adesea în urma unor neînţelegeri. Când părinţii folosesc
ascultarea activă, ei vor înţelege mai bine sentimentele şi atitudinile copiilor
lor, la fel de bine ca şi nevoile şi dorinţele lor. Ascultarea activă promovează
înţelegerea şi poate pune bazele unui ataşament puternic între părinte şi
copil.
Confruntarea activă implică discutarea directă cu cineva despre un

aspect dificil, evitând acuzele sau cearta. Cân dnu este intenţionată, părinţii
pun ostilitatea pe seama acţiunilor copiilor. Această atribuire a ostilităţii
poate provoca o confruntare marcată de furie. Folosirea „mesajelor de tip
EU” îi ajută pe părinţi să-şi declare sentimentele relativ la acţiunile copiilor şi
să identifice care au fost intenţiile acestora. În acest capitol, părinţii vor
învăţa să folosească două tehnici de comunicare, „verificarea” şi
„întreruperea”, pentru a întrerupe cearta, pledoaria, critica şi vorbăria goală
care se manifestă uneori când comunicarea din cadrul familiei este deficitară.
Verificarea şi întreruperea îi ajută pe părinţi să elimine capcanele
comunicării, să evite neînţelegerile şi să crească eficacitatea disciplinării.
Scopul acestor lecţii este de a-i ajuta pe părinţi să reducă tensiune în

cazul unor posibile situaţii ostile, prin explorarea sentimentelor din spatele
acţiunilor copiilor.
166
Lecţia 3.1: Cum să procedăm ca regulile stricte să funcţioneze
Obiective
• Părinţii vor învăţa două metode folositoare de comunicare pentru întărirea
regulii: întreruperea şi verificarea.
• Părinţii vor învăţa cum să-şi structureze mesajele.
Materiale
Foaia de lucru Evitarea capcanelor de comunicare; Foaia de lucru
Structurarea mesajelor; Foaia de exersare a deprinderilor.
Recapitulare
Rugaţi părinţii să aducă Foaia de Monitorizare pe care au realizat-o cu copiii
lor şi să îşi împărtăşească experienţele.
• Au avut ocazia să folosească time-out-ul într-un loc public?
• Cum a funcţionat această metodă?
• Cum le-a trecut ziua.
• Să spună mai multe detalii despre o zi în care le-a mers bine sau
despre o zi proastă din perioada care a trecut de la ultima întâlnire.
2. Comunicaţi părinţilor că înţelegeţi:

• Că ei participă la acest program din timpul lor liber, în afara
responsabilităţilor proprii.
• Că au primit o mulţime de informaţii într-un timp foarte scurt şi că s-ar
putea simţi într-o oarecare măsură copleşiţi.
Notă: Amintiţi-vă să continuaţi dezvoltarea unei relaţii cu familia

în timpul orelor Programului Familii puternice. Dacă apar nevoi
specifice, sprijiniţi familia în găsirea unor soluţii adecvate.
3. Spuneţi-le părinţilor că lecţia de astăzi vine să îi ajute în învăţarea unor noi

tehnici pentru întărirea regulilor familiale.
167
Învăţare:
1. Definiţi comunicarea ca pe un schimb de mesaje scrise, vorbite sau

nevorbite între două persoane (de exemplu, îmbrăţişarea poate comunica
dragoste şi căldură).
2. Discutaţi barierele care pot împiedica o bună comunicare:

• Unii copii se târguiesc şi se ceartă cu părinţii ca să nu îndeplinească o
sarcină neplăcută solicitată de către părinţi. Aceasta este o „capcană de
comunicare”, deoarece, dacă părinţii răspund pozitiv la aceste târguieli şi
certuri, scopul copilului de a evita o sarcină neplăcută poate fi atins, iar
târguiala şi cearta ajung astfel a fi recompensate.
• Regulile noi sau schimbarea regulilor vechi pot fi cu greu stabilite şi
implementate datorită capcanelor de comunicare.
3. Sugeraţi-le părinţilor că tehnicile din această lecţie îi vor ajuta să evite

aceste capcane şi să îmbunătăţească comunicarea familială.
• Tehnicile scurtează timpul dintre cererea copilului de a face ceva şi
acţiunea aşteptată.
• Tehnicile îndepărtează recompensele pentru certuri, repetări, târguieli,
compromisuri şi alte capcane de comunicare.
Activităţi: Aceste activităţi îi învaţă pe părinţi tehnici de comunicare care

pot fi folosite pentru a evita capcanele de comunicare.
Activitatea 1:
1. Împărţiţi Foaia de lucru Evitarea capcanelor de comunicare şi

recapitulaţi-le cu părinţii.
2. Explicaţi că atunci când se impune ceva (prin comandă):

• Mesajul trebuie să fie scurt şi clar.
• Folosiţi un ton al vocii neutru, dar ferm.
• Formulaţi doar un singur mesaj la un moment dat.
• Niciodată nu reproşaţi sau acuzaţi.
Verificarea:
3. Discutaţi / brainstorm cu părinţii motivele pentru care copiii

pot să nu răspundă la comenzi:
• Au fost copiii neatenţi?
• Au fost ei concentraţi asupra altui lucru?
• Au auzit mesajul?
• A fost mesajul neclar din punctul de vedere al înţelesului?
168
• L-au interpretat ei corect?
4. Discutaţi că, folosind această „verificare,” părinţii pot să se

asigure dacă mesajul lor a fost recepţionat, fără a folosi repetări şi
reamintiri constante. Părinţii îşi pot verifica copiii prin a-i întreba
următoarele:
• Ce m-ai auzit spunând?

• Spune-mi cu cuvintele tale ce m-ai auzit că ţi-am spus?
5. Sugeraţi-le părinţilor să repete mesajul în cazul în care copiii

nu l-au auzit, apoi să le ceară acestora să îl repete.
• În cazul în care copiii nu aud mesajul pentru că sunt distraşi de TV,
radio sau casetofon, reduceţi sonorul sau închideţi-l, îndepărtând astfel
stimulul perturbator.
• Pentru copiii uşor de distras sau neatenţi s-ar putea să fie necesar să
solicitaţi şi să menţineţi contactul vizual cu copilul în timpul transmiterii
mesajului.
Întreruperea:
6. Discutaţi cu părinţii de ce este folositoare întreruperea în

timpul unor dispute.
• Întrebaţi-i pe părinţi de câte ori au fost „puşi la zid” de plânsul,
târguielile sau pledoaria copiilor şi au cedat.
• Explicaţi-le că, cu cât acceptă mai mult pledoaria şi târguielile copiilor,
cu atât este mai mare probabilitatea ca părinţii să cedeze din nou.
• Întreruperea pune capăt discuţiei şi îi face pe copii să înţeleagă faptul
că părinţii vorbesc serios.
Exemple:
• Nu mai avem ce discuta pe tema asta ...
• Discuţia s-a încheiat …
• Am terminat …
7. Oferiţi modalităţi de folosire a întreruperii:

• Fără cuvinte de supărare sau ţipat, dar cu un ton ferm al vocii.
• Anumite semnale ale mâinii pot întări puterea întreruperii. Un mod de
face acest lucru este de a ridica mâna în sensul „stop” sau „opreşte-te”
asemenea unui ofiţer de poliţie când opreşte o maşină din trafic.
• După punerea în practică a întreruperii, părinţii pot să continue cu o
alternativă.
169
Exemplu de alternativă după întrerupere:
„Discuţia s-a încheiat. Mergi la culcare acum şi îţi voi citi o poveste sau
mergi la culcare fără să îţi citesc o poveste.”
Activitatea 2:
1. Ajutaţi părinţii să identifice un comportament problematic pe

care îl manifestă copiii lor. Problema trebuie să fie un comportament şi nu
o trăsătură de personalitate.
2. Folosind Foaia de lucru Structurarea mesajelor, rugaţi părinţii

să specifice în ordine cronologică cum vor face faţă problemei, inclusiv ce
vor spune şi care va fi răspunsul firesc al copiilor. S-ar putea să fie
folositor să se discute mai întâi în detaliu problema şi soluţiile ei sau se
poate realiza un joc de rol care ar putea ajuta la o interpretare
corespunzătoare a subiectului discuţiei. Puteţi să scrieţi tot ce aţi
întreprins cu părinţii.
3. Ajutaţi părinţii să listeze paşii pe care i-ar face pentru aceeaşi

problemă folosind verificarea şi întreruperea.
4. Realizaţi un joc de rol pentru verificare şi întrerupere cu

fiecare părinte, alternând rolurile părinte – copil. Începeţi cu părintele
aplicând verificarea. Apoi inversaţi rolurile, iar părintele va răspunde aşa
cum ar face-o copilul. Părintele îşi va relua statusul de părinte, iar
dumneavoastră / facilitatorul veţi lua locul copilului, răspunzând în locul
lui, folosind aceleaşi cuvinte, ton al vocii şi atitudine pe care părintele a
demonstrat-o interpretând rolul copilului. Continuaţi jocul prin inversiunea
rolurilor până când părintele simte că a reuşit să pună în practică
întreruperea.
Evaluare:

Ce beneficii şi probleme puteţi prevedea în folosirea întreruperii şi verificării

în relaţia cu copilul dumneavoastră? Discutaţi / brainstorm soluţiile posibile.
Notă: Când daţi o temă părinţilor, asiguraţi-vă că sarcina este clară,

simplă şi nu necesită mult timp pentru a fi dusă la îndeplinire. Alegeţi
170
o activitate pe care consideraţi că părintele o poate realiza până la
Rugaţi părinţii să exerseze verificarea şi întreruperea cu copilul lor. Să

completeze Foaia de exersare a deprinderilor şi să fie pregătiţi să discute
ceea ce s-a întâmplat şi ce au simţit în acest timp.
Reamintiţi-le părinţilor să urmărească şi să recompenseze comportamentul

dezirabil al copilului şi să folosească time-out-ul pentru comportamentele
indezirabile. Încurajaţi-le eforturile parentale şi lăudaţi-i pentru utilizarea
tehnicilor de disciplinare eficiente.
1. Părinţii să identifice o altă problemă pe care o au cu copilul lor, alta decât

cea folosită în lecţia de azi.
2. Explicaţi-le paşii care trebuie parcurşi pentru a face faţă problemei şi cum
pot ţine problema sub control prin folosirea verificării şi întreruperii.
Rugaţi părinţii să îşi discute experienţele la următoarea întâlnire.
171
Cum să procedăm ca regulile stricte să funcţioneze
Exemple de structurare a comunicării

Următorul dialog este un exemplu de structurare deficitară a comunicării
dintre un părinte şi copilul lui, urmare a cererii părintelui de a duce gunoiul.
Părintele: Te rog du gunoiul din găleată afară.
Copilul: O să-l duc imediat. (Evitare, amânare pentru mai târziu)
Părintele: Te rog du-l acum, pentru că e foarte plin şi nu mai încape nimic în
găleată. (Argumentare)
Copilul: Îl duc după ce se termină filmul. (Negociere)
Părintele: Chiar vrei să mă superi? Du-l acum. (Reluarea cerinţei)
Copilul: Ţi-am spus că îl duc după ce se termină filmul. Sau pot să-l duc când
încep reclamele. (Negociere)
Părintele: Peste cât timp va fi asta? (Acceptare. Recompensarea evitării şi

negocierii copilului)
Copilul: Peste câteva minute. (Amânare pe mai târziu)
Părintele: Bine, dar să îl duci neapărat.
Zece minute mai târziu:
Părintele: Cu siguranţă reclamele au trecut deja. Ai spus că duci gunoiul în

timpul reclamelor. (Reluarea cerinţei)
Copilul: Oh da! Am uitat. O să-l duc la următoarea pauză de reclame.

(Negociere)
Părintele furios: Du-l acum! Eşti atât de iresponsabil! Nu mă ajuţi niciodată

cu treburile din casă. M-am săturat de lenea ta! (Furie, etichetare, mustrare)
Copilul: Bine, bine.
172
Exemple de structurare a comunicării

(continuare)
În exemplul de mai sus, 13 paşi au premers acţiunii copilului de a duce
gunoiul afară. În cazul unora dintre aceşti paşi, a fost menţionat şi mesajul pe
care copilul sau părintele l-a transmis prin comunicare. Important de reţinut
este faptul că părintele şi-a recompensat copilul pentru neîndeplinirea
cerinţei pe care i-a adresat-o. Astfel, copilul a reuşit să evite îndeplinirea unei
sarcini neplăcute şi să se uite mai departe la televizor.
Următorul exemplu prezintă aceeaşi cerinţă, dar folosindu-se un stil

ferm de comunicare din partea părintelui:
Părintele: Du gunoiul afară, te rog.
Copilul: Imediat. (Amânare pe mai târziu)
Părintele: Te rog spune-mi ce te-am rugat să faci.
Copilul: M-ai rugat să duc afară gunoiul.
Părintele: (Părintele se uită la copil.) Până la sfârşitul următoarei pauze de

publicitate, gunoiul să fie dus, te rog. Te poţi uita în continuare la film după
ce duci gunoiul. Dacă nu duci gunoiul până la sfârşitul pauzei de reclame, voi
închide televizorul. (Părintele oferă alternative.)
Copilul: Bine, îl duc acum.
Folosind un stil parental ferm, dialogul / schimbul de mesaje are doar 4 paşi.
Copilului i s-a oferit o alternativă şi i s-a sugerat o pedeapsă. Copilul a
beneficiat de toată informaţia necesară pentru a putea lua o decizie.
173
Foaia de lucru Structurarea mesajelor

Scopul structurării comunicării cu copilul dumneavoastră este de a
explora numărul de paşi necesari pentru a-l face pe copil să îndeplinească o
sarcină. Ţinta este de a elimina paşii nefolositori. Multe probleme cu copiii
pot fi evitate dacă nu se argumentează, nu se fac pledoarii şi nu se ajunge în
final la furie pentru a-l face pe copil să se supună. Când realizaţi structurarea
gândiţi-vă nu numai la ce i-aţi putea spune copilulului dumneavoastră, ci şi la
sentimentele care pot interveni în acest timp.
Cerinţa dumneavoastră:
Răspunsul copilului:
Răspunsul dumneavoastră:
Ce paşi ar putea fi eliminaţi?
174
Evitarea capcanelor de comunicare
Când formulaţi o cerinţă, asiguraţi-vă că:

• Mesajul este scurt şi clar.
• Folosiţi un ton ferm al vocii.
• Transmiteţi doar un singur mesaj.
• Nu reproşaţi sau acuzaţi.
Tehnica verificării:
Aceste comentarii vă asigură că mesajul dumneavoastră a fost
auzit:
• Ce ai auzit că am spus?
• Spune-mi cu cuvintele tale ce m-ai auzit spunând.
Tehnica întreruperii:
Aceste afirmaţii întrerup negocierea, târguielile şi rugăminţile
copilului, care adesea îi „pun la zid pe părinţi”:
• Nu mai avem ce discuta despre ...
• Discuţia se încheie aici.
• Am terminat discuţia despre ...
Adaptare după:
Publishing.
175
Lecţia 3.1

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
176
Capitolul 3 - Lecţia 1: Nume părinte
Cum să procedăm ca regulile stricte Data
să funcţioneze Durata sesiunii
• Părinţii vor învăţa două tehnici de comunicare pentru întărirea
regulilor: întreruperea şi verificarea.
• Părinţii vor învăţa cum să-şi structureze mesajele.
Foart Foart
puţin mult
A învăţat întreruperea.
A învăţat verificarea.
A învăţat cum să-şi

structureze mesajele
(schimburile verbale cu copiii
lor).

Deloc Mediu Complet
Părintele a folosit Foaia de lucru

Structurarea mesajelor.


177
Lecţia 3.2: Ascultarea activă
Obiective
• Părinţii vor învăţa în ce mod ascultarea activă influenţează
• Părinţii îşi vor îmbunătăţi abilităţile de ascultare.
Materiale
Foaia Generalităţi despre ascultare; Foaia de exersarea a deprinderilor;
Cronometru.
Recapitulare
1. Discutaţi cu părinţii despre experienţele lor în folosirea verificării şi
întreruperii.
2. Dacă au folosit atât verificarea cât şi întreruperea, rugaţi părinţii să

descrie situaţiile respective şi ce au simţit după aceea.
3. Ascultaţi problemele cu care s-au confruntat.
4. Încurajaţi-i.
Acţiuni de verificare:
1. Explicaţi-le părinţilor că le veţi citi sau spune o poveste simplă.

Ei trebuie să asculte şi apoi să spună cu cuvintele proprii ce îşi amintesc
din povestire.
Notă: Povestirea poate fi modificată astfel încât să fie adecvată din

punct de vedere cultural pentru familie. Puteţi folosi alte nume pentru
a le înlocui pe cele ale personajelor din povestire, acest fapt dând o
mai mare relevanţă povestirii. Pentru a fi mai uşor înţeleasă, faceţi
apel la gama de experienţe ale membrilor familiei.
178
A fost o dată ca niciodată o femeie care locuia într-un pantof. Ea avea atât de
mulţi copii, încât nu ştia cum să se mai descurce. La masă le dădea să
mănânce câte o ciorbă lungită sau câte un peşte amărât fără pâine, iar apoi
îi trimitea la culcare. Într-o noapte, fiul cel mic al bătrânei, micuţul Ghiţă
Bolovanu’, s-a coborât din pat încet şi fără să facă zgomot, hotărât să fugă
de acasă. După ce a ieşit din pantof, l-a întâlnit pe Ionică fără Frică şi pe
Omul Plăcintă care mergeau la bâlci. Ghiţă Bolovanu’ era flămând pentru că
mâncase doar o ciorbă lungită la cină, aşa că a furat o măslină de la Omul
Plăcintă. Apoi, el a fugit către casa cochilie a lui Petre Mâncătorul de Dovleac
ca să-şi mănânce măslina în linişte. Petre Mâncătorul de Dovleac era un
prieten de la şcoală care avea o casă mare, făcută dintr-o coajă de dovleac,
în care îşi ţinea lucrurile într-o ordine desăvârşită. Pe drum, Ghiţă Bolovanu’
s-a ciocnit din greşeală cu micuţul Gică Hopa Mitică, care a început să i se
plângă că şi-a pierdut oaia. Ghiţă Bolovanu’ i-a promis că îi va căuta oaia
pierdută, după care a fugit din nou. După aceea, el a început să alunece în
jos pe un deal, urmat de Clopoţica, o fată care făcea tumbe în urma sa. După
ce Ghiţă Bolovanu’ s-a ridicat şi şi-a bandajat capul, spart în timpul căderii,
şi-a făcut drum mai departe către cochilia lui Petre Mâncătorul de Dovleac. În
cele din urmă a ajuns la cochilie, a intrat înăuntru, s-a aşezat într-un colţ ca
să mănânce măslina de pe plăcintă. Dintr-o dată s-a oprit, a scos măslina din
gură şi a zis: „… ce mai băiat bun sunt şi eu…”. Apoi, chiar după ce s-a lins
pe degete, cochilia de dovleac a început să se rostogolească foarte repede
de lângă piatra în care era înţepenită, iar toţi caii Regelui şi toţi oamenii
Regelui nu au mai putut să desluşească ce-a mai rămas din Ghiţă Bolovanu’
şi ce-a mai rămas din cochilia de dovleac.
2. Întrebaţi părinţii ce îşi amintesc despre povestire.

• Părinţii pot să aleagă să povestească cu cuvintele proprii.
• Pentru a-i ajuta pe părinţi, următoarele întrebări pot să le fie de folos:
Cine este Ghiţă Bolovanu’? Ce a luat el şi de ce? Cu cine s-a întâlnit el pe
drum? Unde a ajuns Ghiţă Bolovanu’?
3. Evidenţiaţi-le părinţilor că acest exerciţiu este menit să le

demonstreze cât de greu este să ascultăm cu atenţie.
4. Explicaţi-le că:
• Ascultarea cu atenţie a copilului îi poate ajuta pe părinţi să evite unele
probleme de comportament pe care le-ar putea avea cu copiii lor.
• Uneori părinţii au impresia că ştiu ceea ce ar urma să spună copiii, aşa
că nu îi ascultă cu suficientă atenţie.
• Uneori ceea ce cred părinţii că vor spune copiii lor, nu este deloc ceea
ce copiii spun într-adevăr.
179
Exemplu:
Lui Daniel îi place să cânte la pian mai mult decât să înveţe la orice
altă disciplină şcolară. El vrea să studieze muzica când va merge la
liceu. Dar părinţii vor ca el să studieze medicina. Daniel încearcă să le
explice părinţilor că el preferă să studieze în continuare muzica. Ei
însă presupun că lui Daniel îi place muzica mai mult ca un hobby decât
ca o profesie.
Învăţare:
1. Explicaţi părinţilor importanţa ascultării şi în ce fel ascultarea

necorespunzătoare poate crea probleme de comportament la copii.
• Părinţii pot fi prea ocupaţi sau prea preocupaţi cu alte probleme, astfel
încât ei nu au timp fizic pentru a asculta cu adevărat ce au de spus copiii
lor.
• Problemele de comportament ale copiilor se pot datora inabilităţii lor de a
vorbi despre ceea ce au nevoie cu adevărat.
• Copiii pot să se comporte inadecvat, deoarece consideră că părinţii lor nu
îi ascultă.
Notă: În unele culturi, nu toţi membrii familiei, în particular copiii, sunt

consideraţi ca fiind egali cu adulţii. Acest fapt afectează abilitatea
copiilor de a participa la o discuţie cu părinţii şi cu cei vârstnici. Astfel,
se consideră despre un copil care încearcă să vorbească că
subminează autoritatea parentală şi demonstrează lipsă de respect. În
aceste cazuri, este important să explicăm părinţilor şi vârstnicilor din
familie în ce fel construirea unui canal de comunicare cu copilul poate
reduce problemele de comportament ale acestuia. Familiile multi-
generaţionale au adesea reguli sau stiluri specifice de comunicare. S-
ar putea să nu fie potrivit ca un copil să i se adreseze unui adult când
familia este întrunită într-un grup mai larg. Totuşi, poate fi aproape
corespunzător … chiar de încurajat … ca acest lucru să se întâmple
când copilul şi adultul sunt singuri împreună. Modelele inter-
generaţionale de comunicare pot servi ca resursă suplimentară. De
exemplu, copilul poate discuta mai întâi problema cu un adult, care
ulterior să discute cu părinţii în numele copilului (McGoldrick,
Giordano, & Pearce, 1996).
2. Rugaţi părinţii să listeze câteva dintre beneficiile ascultării active cu copiii,

de pildă:
• Îi ajută pe părinţi să înţeleagă mai bine perspectiva copilului asupra
problemei.
• Părinţii care îşi înţeleg copiii vor putea într-o mai mare măsură să îi ajute
să îşi rezolve problemele şi să găsească soluţii benefice.
180
Activităţi: Subiectul lecţiei de astăzi este ascultarea activă.
Activitatea 1:
1. Împărţiţi şi recapitulaţi Foaia de lucru Generalităţi despre

ascultare.
Câteva generalităţi pentru ascultare includ:
 Priviţi direct la persoana cu care vorbiţi.
Notă: Contactul vizual, o formă non-verbală de comunicare, variază în

funcţie de cultură şi generaţii (de exemplu, între părinte şi copil). Nu
uitaţi că unele culturi le interzic copiilor contactul vizual cu adultul,
pentru că se consideră a dovedi lipsă de respect.
 Minimizaţi factorii perturbatori. Opriţi televizorul, radioul sau orice alt

stimul care poate perturba ascultarea.
 Demonstraţi interes pentru ceea ce spune copilul.
 Repetaţi punctele importante.
 Puneţi întrebări pentru a obţine mai multe informaţii (de exemplu, Ţi-ai
completat caietul de teme pentru astăzi?). Întrebările nu trebuie să sune
acuzator pentru copil.
 Gândiţi-vă la ceea ce ar putea simţi copilul. Apoi, verificaţi prin a-l întreba
pe copil (de exemplu, George, te-am supărat cerându-ţi acest lucru?).
Activitatea 2:
1. Întrebaţi părinţii cum îşi dau seama când cineva îi ascultă sau
nu. (de exemplu, menţinerea sau nu a contactului vizual, datul din cap
aprobator, repetarea celor spuse de către ascultător, implicarea persoanei
în altă activitate). Nu uitaţi că formele comunicării non-verbale sunt
definite de modelul cultural.
2. Întrebaţi părinţii cum se simt când persoana cu care vorbesc nu le dă

ascultare?
3. Care sunt posibilele motive pentru care ceilalţi nu îi ascultă? Discutaţi /

brainstorm modalităţile de remediere ale dificultăţilor de ascultare. De
exemplu, nepotul şi bunica lui se ascultă cel mai bine unul pe altul atunci
181
când gătesc împreună ceva în bucătărie. Îndeplinirea aceleiaşi activităţi
sau sarcini poate favoriza discuţia sau ascultarea.
4. Rugaţi părinţii să aleagă un subiect important pentru ei şi să-l discute timp

de un minut (prieteni, familie, un hobby, spectacole TV, tradiţii culturale
etc.). Pentru această activitate, trebuie să staţi cu părinţii pe două scaune
faţă-n faţă. Dacă lucraţi cu un grup, rugaţi fiecare membru să îşi aleagă un
partener.
5. Fixaţi un cronometru şi instruiţi-i să vorbească despre acel subiect un

minut întreg. Accentuaţi faptul că în timpul discuţiei veţi folosi abilităţile
non-verbale de ascultare.
6. Explicaţi ideea conform căreia comunicarea non-verbală poate fi folosită

pentru a le arăta părinţilor că putem asculta fără să spunem nimic - de
exemplu, prin menţinerea contactului vizual, dacă este acceptabil cultural
sau prin încuviinţarea din cap.
7. După un minut, spuneţi-le părinţilor percepţia dumneavoastră despre ceea

ce au povestit, ce au simţit şi ceva ce a fost important pentru ei.
8. Inversaţi rolurile şi rugaţi părinţii să asculte timp de un minut în timp ce îşi

exersează abilităţile non-verbale de ascultare. După un minut, să
povestească despre ce au discutat, ce au simţit şi ce a fost important
pentru ei.
9. Întrebaţi părinţii cât de bine consideră ei că i-aţi ascultat. Pentru a

răspunde pot folosi o scală de la 1 (foarte slab) la 5 (foarte bine). În ce fel
poate ascultarea să le îmbunătăţească abilităţile parentale?
Evaluare:

În ce fel consideră părinţii că această lecţie despre ascultare îi poate ajuta în

privinţa comportamentul copilului? Ce îi poate ajuta să realizeze acest
exerciţiu cu copilul lor? Ce îi poate ajuta să realizeze acest exerciţiu cu
partenerul lor?
182
1. Rugaţi părinţii să exerseze acasă exerciţiile de ascultare activă pe care le-

au învăţat în această lecţie cu copiii lor.
2. Încurajaţi-i să-şi întrebe copiii ce simt atunci când sunt ascultaţi.
3. Să-şi încurajeze copiii să încerce acest exerciţiu cu un prieten, frate sau

altă persoană.
4. Notaţi observaţiile pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Sugestii alternative de a exersa ceea ce au învăţat în lecţia de astăzi:
1. Să identifice un moment în care au vorbit cu cineva nesimţindu-se

ascultaţi. Cum au reacţionat?
2. Invitaţi-i pe părinţi să se gândească la un moment recent când

au ascultat într-adevăr ce a avut de spus copilul lor. Reîntorcându-se la
acel moment, consideră că problema pe care copilul lor a prezentat-o se
putea înrăutăţi dacă nu şi-ar fi ascultat copilul cu atenţie?
Invitaţi părinţii să-şi discute experienţele la următoarea întâlnire.
183
Ascultarea activă
Generalităţi despre ascultare
Ascultarea copiilor îi ajută pe părinţi să înţeleagă mai

bine perspectiva copilului asupra problemei. Înţelegând mai
bine problema copilului, părinţilor le va fi mai uşor să-l ajute
pe copil să-şi rezolve problema şi să găsească soluţia cea mai
potrivită.
Câteva sugestii pentru ascultare includ:
• Minimizarea factorilor perturbatori.

Opriţi televizorul, radioul sau orice alt
stimul care poate avea un efect
perturbator.
• Daţi dovadă de interes faţă de ceea ce vi
se spune.
• Repetaţi punctele importante.
• Puneţi întrebări.
• Identificaţi ce simte cel care transmite
mesajul.
• Menţineţi contactul vizual cu persoana
care vorbeşte.
184
Lecţia 3.2

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
185
Capitolul 3 – Lecţia 2: Ascultarea activă Nume părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor învăţa în ce fel ascultarea activă poate îmbunătăţi
• Părinţii îşi vor îmbunătăţi abilităţile de ascultare.
următoarele abilităţi::
Foart Foart
puţin mult
Au învăţat în ce fel ascultarea

activă poate îmbunătăţi
Şi-au îmbunătăţit abilităţile de

ascultare.

Deloc Mediu Complet
Părintele şi-a pus în practică abilităţile

de ascultare.


186
Lecţia 3.3: Mesaje de tipul EU
Obiective
• Părinţii vor învăţa cum să-i confrunte pe ceilalţi fără acuze sau reproşuri.
Părinţii vor exersa folosirea mesajelor de tip EU.
Materiale
Foaia de lucru Mesaje de tip EU; Foaia de exersarea a deprinderilor.
Recapitulare
1. Rugaţi părinţii să vorbească despre exerciţiul de ascultare pe care l-au
făcut cu copiii lor.
• Cum au reacţionat copiii?
• În ce situaţii au folosit abilităţile de ascultare activă cu copiii lor?
• Mai continuă să monitorizeze comportamentul copiilor?
Activităţi de verificare
1. Întrebaţi-i pe părinţi cum le-a fost ziua.
2. Rugaţi părinţii să asculte următoarele comentarii făcute de alţi părinţi în

cadrul Programului Familii puternice:
• „Tu nu ne respecţi niciodată. Asta ne înfurie foarte tare şi nu face
cinste familiei noastre.”
• „Nu mă ajuţi cu nimic în casă. Eu trebuie să fac totul.”
• „Nu faci nimic cum trebuie. Sunt obligată să mă ocup eu de toate
treburile ca să mă asigur că sunt făcute aşa cum trebuie.”
• „Stai tot timpul în faţa televizorului. Eşti un leneş. Nu faci nimic din
ceea ce îţi cer.”
3. Întrebaţi părinţii dacă au făcut vreodată asemenea afirmaţii.

• În ce circumstanţe s-a întâmplat?
• Ce au simţit în acele momente?
4. Întrebaţi părinţii dacă li s-au adus şi lor asemenea acuze sau

reproşuri.
• În ce circumstanţe s-a întâmplat?
187
• Ce au simţit în acele momente?
5. Explicaţi-le părinţilor:
• Afirmaţiile de genul „Tu” îi fac adesea pe oameni să se înfurie pe
persoana care le-o adresează.
• Afirmaţiile care încep cu AR TREBUI sau TU NICIODATĂ provoacă
certuri.
• Acest tip de comunicare nu ajută la rezolvarea problemei, ci mai
degrabă o agravează.
Învăţare:
1. Discutaţi cu părinţii conceptul de dezacord:

• Dezacordul apare atunci când două persoane cu opinii diferite vorbesc
despre acelaşi subiect.
• Dezacordul poate fi neplăcut când se încheie cu o ceartă, încleştare sau
conflict.
• Dezacordurile cu copiii, partenerii, prietenii, părinţii, şefii, vecinii sau
străinii (vânzătoarea, chelneriţa etc.) sunt obişnuite.
• Oamenii pot să-şi exprime dezacordul şi fără furie, ameninţări sau
conflicte.
• Cultura şi limbajul îl ajută pe om să-şi definească modurile de a-şi
exprima dezacordul. Aproape întotdeauna este posibil să fii în dezacord
cu cineva, dar în acelaşi timp să fii respectuos faţă de acea persoană.
• Adesea, acest lucru implică exprimarea sentimentelor şi a nevoilor fără
a blama, critica sau a te certa.
Activităţi: Aceste activităţi evidenţiază modalităţi prin care părinţii îi pot

face pe ceilalţi conştienţi de nevoile lor fără a genera conflicte.
Activitatea 1:
1. Ajutaţi părinţii să discute / brainstorm despre sentimentele pe

care le au când se gândesc la un dezacord / o neînţelegere (de exemplu,
frică, anxietate, furie, supărare).
2. Întrebaţi părinţii ce simt când persoana cu care vorbesc

începe comunicarea cu AR FI TREBUIT SĂ … sau AI GREŞIT CÂND … sau TU
ÎNTOTDEAUNA …
3. Sugeraţi că trimiţând un mesaj de dezacord de tipul „TU”

generează o situaţie care dăunează stimei de sine şi influenţează negativ
o relaţie.
188
Activitatea 2:
1. Distribuiţi Foaia de lucru Mesaje de tip EU şi recapitulaţi

modelul pentru acest tip de mesaje.
• Discutaţi în ce fel mesajele de tip EU pot îmbunătăţi comunicarea.
• Cum pot mesajele de tip EU să ajute la controlul furiei?
• Alcătuiţi exemple pentru o situaţie familială şi personalizaţi-o cu
numele copiilor lor.
Mă simt (descrieţi un sentiment, nu folosiţi sintagma „simt că”), când tu

(identificaţi un comportament care vă deranjează sau care poate fi
îmbunătăţit), pentru că (descrieţi efectele acelui comportament) şi mi-ar
plăcea ca pe viitor (descrieţi comportamentul alternativ).
• Marian, mă supără când întârzii la cină, pentru că toată familia
trebuie să te aştepte, iar mâncarea se răceşte. Mi-ar plăcea să ajungi
acasă la timp.
• Sorina, îmi fac griji când uiţi să îmi spui unde mergi. Nu ştiu unde să
te găsesc dacă am nevoie de tine. Mi-ar plăcea să ştiu unde te pot
găsi.
• Andreea, îmi place aşa de mult când mă ajuţi prin casă şi îţi faci
singură curăţenie în camera ta. Mă ajută şi pe mine să îmi termin
treaba mai repede. Mi-ar plăcea să continui tot aşa şi pe viitor. Faci o
treabă tare bună.
2. Ajutaţi părintele să dezvolte tehnica mesajelor de tip EU în

următoarele situaţii:
 Vă simţiţi copleşită de munca din casă, de notele de plată, de creşterea

copiilor. Partenerul dumneavoastră (soţul, fiica sau prietena) stă relaxat
pe canapea. Vorbiţi cu partenerul despre ajutorul pe care vi l-ar putea
oferi.
• Mesaj de tip EU greşit: Mă înfurii aşa de tare când văd că tot timpul
stai pe canapea în faţa televizorului, iar eu fac totul în casă. Trebuie să
faci şi tu ceva în casă.
• Mesaj de tip EU corect: Alexandra, mă supără când văd că stai toată
seara pe canapea, iar eu trebuie să lucrez până târziu ca să termin toată
treaba din casă. Mi-ar plăcea să mă întrebi cu ce poţi să-mi fii de folos
înainte să te aşezi în faţa televizorului.
 Copilul dumneavoastră îşi lasă bicicleta (sau altă jucărie importantă) în

stradă din nou, deşi i-aţi spus de nenumărate ori că într-o zi s-ar putea să
189
rămână fără ea. Vorbiţi cu copilul despre chestiunea aducerii bicicletei în
casă.
 Copilul dumneavoastră a uitat a treia oară în săptămâna aceasta să spele

farfuria din care a mâncat. Vorbiţi cu el despre această sarcină pe care o
are de îndeplinit cu regularitate.
 Copilul dumneavoastră a obţinut nota 10 la ultimele două teste pe care le-

a dat în luna ce trecut. Vorbiţi cu el / ea despre faptul că trebuie să
continue să înveţe în mod susţinut şi spuneţi-i cât de mult apreciaţi că şi-a
asumat responsabilitatea pentru notele obţinute.
4. Rugaţi părinţii să vă povestească un conflict care a avut loc între ei şi

un alt adult sau între ei şi copilul lor. Încurajaţi părintele să descrie
ceva ce s-a întâmplat de curând. Cum ar putea răspunde la acea
situaţie folosind mesajele de tip EU?
5. Joc de rol cu părinţii folosind mesajele de tip EU. Alternaţi rolul de

părinte şi copil.
Evaluare:

direcţii de discutat cu părinţii:
1. Credeţi că vă va ajuta la ceva folosirea mesajelor de tip EU?

Ce ar putea împiedica folosirea lor?
2. Cum i-aţi putea încuraja pe copiii dumneavoastră să

folosească mesajele de tip EU? Ce ar putea face dificilă învăţarea
mesajelor de tip EU de către copiii dumneavoastră?
Rugaţi părinţii:
• Să afişeze modelul pentru mesajele de tip EU într-un loc uşor accesibil
din casă de unde toţi să-l poată vedea.
• Să le explice copiilor mesajele de tip EU.
• Să exerseze cu ei folosirea mesajelor de tip EU.
• Să folosească mesajele de tip EU cu un alt adult în timpul săptămânii.
• Să-şi noteze experienţele pe Foaia de exersare a deprinderilor.
190
Rugaţi părinţii să se gândească la un dezacord recent pe care l-au avut cu un

adult sau cu copiii lor. Rugaţi-i să descrie situaţia şi sentimentele pe care le-
au avut în acele momente. Cum i-ar fi putut ajuta mesajele de tip EU? Au
reuşit părinţii să dezvolte un mesaj de tip EU care să se raporteze la
dezacordul declarat?
Invitaţi părinţii să-şi discute experienţele la următoarea întâlnire.
191
Mesaje de tip EU
Foaia de lucru Mesaje de tip EU
Mă simt ___________________________________________. (Descrieţi un

sentiment; de exemplu, furie, fericire, supărare, îngrijorare, frustrare,
confuzie.)
Când tu _______________________________________. (Identificaţi un

comportament pe care vreţi să-l discutaţi; de exemplu, întârzierea acasă,
lăsarea hainelor murdare pe jos, întârzierea la şcoală.)
Pentru că ________________________________________. (Spuneţi în ce fel vă

afectează acel comportament; de exemplu, vă îngrijorează, trebuie să le
ridicaţi dumneavoastră, întârziaţi la lucru pentru că trebuie să-i lăsaţi pe el /
ea la şcoală mai întâi.)
Aş dori ca _____________________________. (Descrieţi comportamentul

alternativ pe care îl doriţi; de exemplu, să fie acasă la timp, să-şi pună
hainele murdare în coş, să pornească la timp spre şcoală.)
Adaptare după:
Ombudsman: A classroom community. (1991). Charlotte: The Drug
Education Center.
192
Lecţia 3.3

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
193
Capitolul 3 – Lecţia 3: Mesaje de tip EU Nume părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor învăţa cum să-i confrunte pe ceilalţi fără să acuze sau
reproşeze.
• Părinţii vor exersa folosirea mesajelor de tip EU.
Foart Foart
puţin mult
A învăţat cum să-i confrunte

pe ceilalţi fără să acuze sau
reproşeze.
Au exersat folosirea mesajelor

de tip EU.

Deloc Mediu Complet
Părintele a identificat un posibil conflict

şi a demonstrat o confruntare eficientă
prin folosirea mesajelor de tip EU.
Obiective adiţionale ale părintelui

îndeplinite


194
CAPITOLUL 4: Tot ce am învăţat
Lecţiile din capitolul final integrează multe dintre deprinderile care au

fost învăţate pe parcursul programului. Aceste lecţii includ informaţii despre
reguli, disciplinare şi comunicarea eficientă. Fiecare lecţie încurajează părinţii
să se gândească cu atenţie la răspunsurile pe care le dau copiilor lor. Lecţiile
despre managementul furiei şi dezvoltarea empatiei faţă de sentimentele
copiilor au rolul de a stabili o bază în ceea ce priveşte punctul principal al
capitolului: rezolvarea de probleme.
Începeţi procesul de finalizare a programului pe parcursul acestui

capitol. Lecţia finală se centrează pe aşteptările părinţilor. Aşa cum s-a
discutat şi în lecţiile anterioare, nici un părinte nu poate fi perfect. În ciuda
învăţării unor abilităţi noi şi a consolidării celor vechi, toţi părinţii se
confruntă cu provocări şi situaţii dificile în relaţionarea cu copiii lor. Încurajaţi-
le eforturile şi oferiţi-le încurajări părinţilor.
Scopul acestui capitol este de a oferi părinţilor oportunitatea de a pune

cap la cap toate abilităţile pe care le-au învăţat.
195
Lecţia 4.1: Sentimentele copiilor
Obiective
• Părinţii vor reuşi să denumească sentimentele pe care le experimentează
copiii lor.
• Folosind Metoda ISOA, părinţii vor învăţa cum să evalueze sentimentele
copiilor.
Materiale
Hârtie; Markere colorate, pixuri sau creioane colorate; Foaia de lucru A –
Sentimente; Generalităţi despre sentimente; Foaia de lucru B – Sentimente;
Recapitulare
• Dacă au reuşit să folosească mesajele de tip EU cu copiii lor.
• Să-şi descrie experienţele.
• Dacă au împărtăşit modelul mesajelor de tip EU cu copiii lor.
• Care a fost părerea copiilor? Au reuşit să folosească acest model?
2. Ajutaţi-i în rezolvarea de probleme.
1. Implicaţi părinţii într-un exerciţiu despre sentimente. Rugaţi-i să creeze

următoarele lucruri folosind materialele necesare (trei foi de hârtie,
markere colorate, pixuri sau creioane colorate):
• Dacă îngrijorarea ar avea o formă şi o culoare, cum ar arăta? Lăsaţi-i pe
părinţi să îşi exprime prin desen ideile şi apoi invitaţi-i să vă explice în ce
fel zugrăveşte ceea ce au desenat îngrijorarea.
• Dacă fericirea ar avea o formă şi o culoare, cum ar arăta? Lăsaţi-i pe
părinţi să îşi exprime prin desen ideile şi apoi invitaţi-i să vă explice în ce
fel zugrăveşte ceea ce au desenat fericirea.
• Dacă furia ar avea o formă şi o culoare, cum ar arăta? Lăsaţi-i pe părinţi să
îşi exprime prin desen ideile şi apoi invitaţi-i să vă explice în ce fel
zugrăveşte ceea ce au desenat furia.
196
Notă: Modul în care părinţii descriu aceste sentimente poate să vă
ofere câteva informaţii despre gândurile, ideile lor sau evenimentele
importante din viaţa lor.
2. Dacă părinţii au nevoie de ajutor în descrierea desenelor lor, ajutaţi-i

prin a-i ruga să vă explice:
• De ce au ales o anumită formă şi culoare?
• Dacă sentimentele lor sunt asociate cu o amintire semnificativă?
Învăţare:
• Modul în care sentimentele copiilor influenţează comportamentul copiilor.
• Exerciţiu: Rugaţi părinţii să-şi amintească câteva sentimente pe care le-au
experimentat când erau copii. Invitaţi-i să împărtăşească unul cu
dumneavoastră, doar dacă le face plăcere să vorbească despre asta (de
exemplu, sentimentul de frică sau neputinţă). Cum le-au afectat aceste
sentimente comportamentul de copil?
• Notă: Extindeţi discuţia pentru a ajunge la abordarea empatiei (abilitatea
de a înţelege felul în care copiii sau alţii ar putea să se simtă într-o
anumită situaţie). Întrebaţi părinţii dacă, pe baza experienţelor proprii,
înţeleg sau rezonează cu anumite sentimente ale copiilor lor.
Exemplu:
Când un copil se teme de ceva, este foarte probabil ca el să mintă.
Părintele îl poate considera pe copil rău sau neascultător pentru că
minte. Dar de fapt copilul minte, deoarece îi este teamă de ce i s-ar
putea întâmpla dacă se află adevărul.
2. Discutaţi mai departe despre empatie descriind:

• În ce fel empatia îmbunătăţeşte înţelegerea.
• În ce fel părinţii vor fi mai abili în a-şi disciplina şi recompensa copiii
când înţeleg motivele acţiunilor lor.
• În ce fel, prin empatie, copiii vor fi într-o măsură mai mare capabili să
înţeleagă regulile familiale.
3. Discutaţi paşii înţelegerii sentimentelor copiilor:

• Înţelegerea începe cu abilitatea de a numi sentimentul pe care copilul
îl trăieşte.
• Apoi părinţii pot discuta despre acest sentiment cu copilul. Uneori
aceasta implică a-i spune copilului că şi ei s-au simţit în acelaşi fel.
• În final, cei doi pot discuta despre cel mai bun mod de a face faţă
sentimentului şi acţiunii rezultate.
197
Activităţi:
Activitatea 1:
1. Explicaţi părinţilor:
• Că toţi oamenii au sentimente.
• Că sentimentele nu sunt bune sau rele, ci pot fi confortabile sau
neconfortabile.
2. Discutaţi / brainstorm despre sentimentele de confort şi disconfort (de

exemplu, fericire, surpriză, iubire, teamă, supărare, anxietate, emoţie).
Activitatea 2:
• Folosind Foaia de lucru A – Sentimente, ajutaţi părinţii să identifice

sentimentul şi comportamentul corespunzător acestuia. Nu uitaţi că
sentimentele sunt universale – cu alte cuvinte, cu toţii împărtăşim
aceste emoţii. Răspunsurile sau comportamentele noastre sunt
înrădăcinate în cultura noastră şi în modul în care ne percepem cultura.
 Ai primit o invitaţie la ziua de naştere a prietenului tău cel mai bun.

 Tocmai ai aflat că fiul tău a spart din greşeală un geam al casei vecinului
de peste drum.
 Fiica ta a luat un 10 la testul de matematică.
 Cineva opreşte radioul în mijlocul melodiei tale preferate.
 Tocmai ai aflat că nu ai obţinut locul de muncă pe care ţi l-ai dorit.
 Ai aflat că cel mai bun prieten sau văr al tău a obţinut postul pe care tu ţi-l
doreai foarte mult.
Activitatea 3:
1. Explicaţi părinţilor că:

• Adesea, copiii nu sunt obişnuiţi să-şi conştientizeze propriile
sentimente.
• Ei vor avea nevoie de ajutor pentru a numi ceea ce simt şi numai
împreună cu părinţii pot face faţă acestor sentimente.
2. Distribuiţi şi recapitulaţi Foaia de lucru Generalităţi despre sentimente.

• Nu este întotdeauna uşor să înţelegem trăirile unui copil din
comportamentul său.
• Copiii pot să simtă furie, frustrare sau frică, dar să acţioneze în acelaşi
fel pentru fiecare din cele trei sentimente.
198
• Părinţii pot să înţeleagă mai bine ceea ce pot să simtă copiii lor prin
analizarea comportamentului acestora, prin ascultarea atentă a ceea ce
au de spus copiii, prin analizarea chipului copilului şi prin încurajarea
copilului să descrie ceea ce simte.
• Părinţii pot să-şi amintească mai bine aceste sugestii prin memorarea
schemei ISOA.
• ÎNTREBAŢI copilul.
• STUDIAŢI chipul copilului.
• OBSERVAŢI comportamentul copilului.
• ASCULTAŢI problema copilului.
Activitatea 4:
1. Folosind Foaia de Lucru B – Sentimente, părinţii vor fi ajutaţi să identifice

ce ar putea să simtă copiii lor şi cum ar putea ei să se comporte în
exemplele care urmează:
 Primeşte o invitaţie la o zi de naştere.

 Din greşeală sparge un geam al casei vecinului.
 Ia un 10 la matematică.
 Cineva îi ia jucăria preferată în timp ce se joacă cu ea.
 Este lăsat la urmă când se compun echipele de fotbal.
 Prietenul cel mai bun este căpitanul echipei de fotbal şi nu-l alege în
echipa sa.
2. Reamintiţi-le definiţia empatiei: abilitatea de a înţelege ce simt copiii lor

(sau alte persoane) într-o anumită situaţie.
• Dacă este folositor să compare ce ar simţi ei în aceeaşi situaţie.
• Dacă există similarităţi între sentimentele lor şi cele ale copiilor,
relativ la exemplele de mai sus.
• Dacă abilitatea de a înţelege sentimentele copiilor lor îi poate ajuta să
detensioneze o situaţie de furie.
4. Discutaţi: Dacă părinţii pot, mai degrabă prin răspunsul la ceea ce simt
copiii, decât la cum se comportă ei, să atenueze furia şi frustrarea care
adeseori cauzează controverse familiale ce pot degenera apoi în conflicte.
199
Activitatea 5:
1. Rugaţi părinţii să identifice o problemă de comportament recentă.

Realizaţi un joc de rol privind acea situaţie şi rugaţi părintele să îşi asume
rolul copilului, iar facilitatorul rolul de părinte. Folosiţi scaune diferite
pentru rolul de părinte şi pentru cel de copil.
2. Întrebaţi ce sentimente experimentează copilul în acea situaţie.
3. Apoi schimbaţi rolurile şi locurile. Rolul părinţilor este acum de a-l ajuta pe
copil să conştientizeze sentimentele proprii şi motivele care se ascund în
spatele comportamentului său.
Notă: Această activitate îi dă posibilitatea părintelui de a explora

diferite explicaţii pentru comportamentul problemă şi îi ajută pe părinţi
să înţeleagă perspectiva copilului asupra problemei.
Evaluare:

1. Cât de folositoare sunt informaţiile despre înţelegerea sentimentelor

copiilor? Ce informaţie a fost nouă pentru părinţi?
2. În ce fel a fost folositoare analizarea sentimentelor şi a comportamentelor

generate de acestea? De ce?
În acest moment au mai rămas doar 4 lecţii din program. Faceţi-vă timp în
perioada de evaluare pentru a pregăti despărţirea de părinţi. Este important
ca părinţii să ştie că sfârşitul trainingului se apropie. Acum este momentul
oportun pentru a discuta cu ei despre sentimentele lor privind încheierea
lecţiilor şi rezultatele muncii dumneavoastră cu ei. Ei pot să-şi exprime
sentimentele pozitive sau negative cu privire la încheierea programului.
Ascultaţi-le sentimentele şi oferiţi-le suport dacă este nevoie. Exploraţi cu
părinţii următoarele:
• Ce percep ei ca fiind schimbări dorite în comportamentul copiilor lor?

Au vreo îngrijorare în privinţa căreia dumneavoastră i-aţi putea ajuta?
• Cum consideră că s-a schimbat comportamentul copiilor lor? Mai
există vreun aspect asupra căruia doresc să continue să lucreze în
puţinul timp care a mai rămas din training?
200
• Acum este momentul oportun pentru a se recapitula progresul făcut
pe Scala atingerii scopurilor şi, la fel de bine, pe tabelele de urmărire
a comportamentului.
Explicaţi că lecţia finală le va oferi posibilitatea de a discuta în profunzime

despre program şi li se vor oferi câteva informaţii despre alte resurse în acest
domeniu.
Notă: Când le daţi temă părinţilor, asiguraţi-vă că sarcina este clară,

simplă şi neconsumatoare de timp. Alegeţi o activitate pe care
consideraţi că părintele o poate îndeplini până la întâlnirea următoare.
Rugaţi părinţii:
• Să folosească metoda ISOA (Întreabă, Studiază, Observă şi Ascultă),
pentru a analiza copilul pentru o perioadă scurtă de timp. Încercaţi să
numiţi toate sentimentele pe care le experimentează copilul în acea
perioadă de timp.
• Notaţi-vă experienţele pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Rugaţi părintele să identifice un sentiment pe care l-au experimentat în

timpul acestei săptămâni.
• Sugeraţi că au câteva minute la dispoziţie pentru a descrie pe o foaie de
hârtie cum au răspuns la acel sentiment.
• Dacă cineva i-ar fi observat în acele momente ar fi putut spune ceea ce
simt?
Invitaţi părinţii să-şi împărtăşească experienţele la următoarea întâlnire.
201
Sentimentele copiilor
Foaia de lucru A - Sentimente

Identificaţi câteva sentimente şi comportamente posibile pe care le-aţi putea
experimenta în următoarele situaţii:
1. Primeşti o invitaţie la ziua de naştere a celui mai bun prieten.
Sentimente posibile:
Comportamente posibile:
2. Copilul tău a spart din greşeală un geam al casei vecinului de

peste drum.
3. Copilul dumneavoastră a luat un 10 la matematică.
4. Cineva opreşte radioul în mijlocul melodiei dumneavoastră

preferate.
5. Tocmai aţi aflat că nu aţi obţinut jobul pe care l-aţi dorit.
6. Aflaţi că cel mai bun prieten sau un văr a obţinut jobul pe care l-
aţi dorit.
202
203
Capitolul 4 – Lecţia 1
Generalităţi despre sentimente – ISOA

Adesea copiii nu îşi pot identifica sentimentele, astfel că părintele le
poate veni în ajutor pentru identificarea acestora. Comportamentul nu este
întotdeauna cel mai bun indicator al sentimentelor. Copilul poate simţi furie,
frustrare sau teamă şi – în ciuda faptului că aceste trei sentimente sunt total
diferite – să acţioneze în acelaşi mod. Părintele poate identifica ce simte
copilul prin observarea comportamentului, ascultarea problemei, studierea
chipului şi adresarea unor întrebări, astfel încât să obţină o descriere cât mai
adecvată a ceea ce simte copilul. Aceasta este metoda ISOA.
-- ÎNTREBAŢI copilul.
-- STUDIAŢI chipul copilului.
-- OBSERVAŢI comportamentul copilului.
-- ASCULTAŢI problema copilului.
204
Capitolul 4 – Lecţia 1
Foaia de lucru B - Sentimente

Ce credeţi că ar simţi şi cum s-ar comporta copilul dumneavoastră în
următoarele situaţii?
1. Primeşte o invitaţie la o zi de naştere.
2. Din greşeală sparge un geam al casei vecinului.
3. Ia un 10 la matematică.
4. Cineva îi ia jucăria favorită în timp ce se joacă cu ea.
5. A fost ultimul ales în echipa de fotbal.
6. Cel mai bun prieten al lui este căpitanul echipei de fotbal şi nu-l
alege în echipa sa.
205
Lecţia 4.1

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
206
Capitolul 4 – Lecţia 1: Mesaje de tip EU Nume părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor fi capabili să numească sentimentele pe care le
experimentează copiii lor.
• Părinţii vor exersa folosirea abilităţilor care-i va ajuta să accepte
sentimentele copiilor ca fiind normale.
• Părinţii vor fi capabili să-şi ajute copiii să facă faţă sentimentelor.
Foart
Foart
Deloc e Moderat Complet
emult
puţin
A numit sentimentele pe care

le-au experimentat copiii săi.
A folosit abilităţile care îl vor

ajuta să accepte sentimentele
copiilor ca fiind normale.
Îi ajută pe copiii săi să facă

faţă sentimentelor.

Deloc Mediu Complet
Părintele a fost capabil să discute

modurile în care a reuşit să înţeleagă
mai bine sentimentele copilului.


207
Lecţia 4.2: Mecanisme de coping / adaptare
Obiective
• Părinţii vor fi capabili să-şi măsoare abilităţile de adaptare.
• Părinţii vor deveni mai atenţi la propriile emoţii.
• Părinţii vor învăţa tehnici de relaxare.
• Părinţii vor învăţa moduri constructive de a face faţă furiei.
Materiale
Foaia de lucru Puterea personală; Foaia de lucru Tehnici de relaxare; Foaia de
lucru Sfaturi pentru a face faţă furiei; Foaia de evaluare a deprinderilor.
Recapitulare
• Dacă au reuşit să identifice sentimentele pe care le-au experimentat copiii
lor, bazându-se pe comportamentul acestora?
• Ce fel de comportamente au observat la copii?
• Ce alte sentimente ar fi putut indica acele comportamente?
• Cum au folosit părinţii modelul ISOA pentru a confirma ceea ce au
considerat ei că simt copiii?
• Despre program şi răspundeţi la orice îngrijorare pe care ar putea s-o aibă
în acest moment.
• Dacă uneori sunt aşa de ocupaţi să aibă grijă de alţii, încât uită că trebuie
să aibă grijă şi de ei.
2. Empatizaţi faţă de stresul pe care părinţii îl pot experimenta în timpul

trainingului.
3. Sugeraţi că le veţi testa „auto-îngrijirea” prin contabilizarea lucrurilor bune

pe care le fac pentru ei înşişi, bazându-vă pe următoarele întrebări:
• Ce aţi mâncat azi dimineaţa la micul dejun?
• Câte ore aţi dormit noaptea trecută?
• Când aţi râs cu poftă ultima dată?
208
• Ce aţi făcut ca să vă relaxaţi în ultimele 24 de ore?
4. Rugaţi părinţii să-şi argumenteze răspunsurile:

• Cum s-au simţit din punct de vedere fizic şi emoţional după ce au făcut
toate activităţile de mai sus?
• Dacă nu au realizat activităţile de mai sus, de ce nu, şi s-ar putea
asigura că le vor realiza în viitor?

• Somnul, nutriţia şi relaxarea corespunzătoare îi ajută să se simtă mai
puţin stresaţi şi să relaţioneze mai uşor cu copiii lor.
• Ca părinţi, îngrijindu-se mai întâi de ei înşişi, vor fi apoi mai capabili să
aibă grijă de copiii lor.
Notă: Această discuţie este un bun punct de pornire pentru lecţia de

astăzi, care se centrează pe managementul furiei şi auto-control.
Învăţare:
1. Fiţi empatici la dificultăţile de părinte:

• La cât de uşor este la curs, dar cât de greu este acasă, în viaţa reală,
să folosească toate acele abilităţi perentale noi.
• La cât de folositoare este exersarea, dar cum emoţiile puternice,
adesea, stau în calea încercării de a deveni un bun părinte.
2. Sugeraţi părinţilor că:

• Furia poate duce la greşeli în viaţa de părinte.
• Toţi părinţii greşesc faţă de copiii lor.
• Nu este neobişnuit ca părinţii să strige la copiii lor, nu atât pentru că
aceştia au făcut ceva rău, ci pentru că erau supăraţi din altă cauză.
3. Întrebaţi-i pe părinţi cum procedează atunci când au greşit în disciplinarea

copilului lor.
• Explicaţi că atunci când simt că au făcut o greşeală, este normal să
recunoască în faţa copilului că au greşit şi să îşi ceară scuze.
Activităţi:
Activitatea 1:
• Care comportamente însoţesc cel mai des furia? (de exemplu, trântitul
uşilor, aruncarea cu obiecte, lovirea cuiva sau în ceva, datul din picioare)
209
• Cum reacţionează ceilalţi le aceste comportamente de furie? (de exemplu,
strigă şi ei, lovesc şi ei, fug)
2. Explicaţi părinţilor:
• Modelele de interacţiune care acompaniază furia. De exemplu, dacă strig
atunci când mă înfurii, iar celălalt bate în retragere în acele momente,
modelul este: cu cât eu strig mai mult, cu atât celălalt se va retrage mai
mult, astfel încât în final obţin ceea ce vreau.
• Problema este că astfel de modele de interacţiune nu ajută la rezolvarea
problemei. Dimpotrivă, ele înlocuiesc şi împiedică discutarea problemei.
Activitatea 2:
1. Explicaţi că:
• Stresul apare în interiorul fiecărei persoane datorită unor presiuni (de
exemplu, boala, notele de plată, munca, modul de relaţionare). Aceste
presiuni pot fi acute (de exemplu, cauzate de moartea recentă a unei
persoane apropiate) sau cronice (de exemplu, cauzate de o ceartă
obişnuită).
• Când acţionează o astfel de presiune, îngrijorările cresc şi în acelaşi timp
se intensifică şi stresul.
• Cu cât creşte nivelul de stres, cu atât scade răbdarea, rezilienţa şi
controlul în rezolvarea de probleme.
• Şi astfel creşte probalilitatea de a ne înfuria ... chiar şi în cazul unui
eveniment minor.
Notă: Furia poate fi adesea justificată. De exemplu, părinţii se pot

înfuria pe bună dreptate când copilul sparge cu intenţie un obiect
valoros. Problema este dacă furia interferează cu disciplinarea
pozitivă. Dacă se ajunge la contact fizic (împins, lovit), atunci pot
apărea probleme şi mai mari. De aceea, este important ca părinţii să
se controleze în momentele de furie. Mulţi părinţi au o regulă specială:
ei încearcă să NU ia decizii atunci când sunt furioşi. Vom mai vorbi
despre acest lucru mai târziu.
2. Accentuaţi:
• Relaţia dintre furie şi stres.
• Abilitatea părinţilor de a face faţă stresului îi poate ajuta să-şi controleze
răspunsurile de furie, astfel încât situaţia să nu scape de sub control.
3. Exploraţi cu părinţii modurile în care fac faţă evenimentelor stresante:

• Ce fac ei pentru a face faţă stresului?
• Realizează diferenţa dintre momentele în care fac faţă stresului şi cele în
care sunt copleşiţi de stres?
210
• În cel fel interferează puterea lor personală cu abilitatea de a face faţă
stresului?
4. Distribuiţi Foaia de lucru Puterea personală şi exploraţi fiecare arie

centrându-vă pe calităţi, capacităţi şi resurse comunitare.
• Daţi-le părinţilor timp pentru a o completa pentru propria persoană.
Oferiţi-le sprijin la nevoie. Întrebaţi părinţii care ar fi cel mai pozitiv
comentariu despre puterea personală şi cum s-ar putea îmbunătăţi, dacă
doresc acest lucru.
• Unele familii pot pune mai puţin accent pe puterea individuală şi mai
mult pe puterea colectivă. Ambele sunt considerate calităţi culturale.
Dacă lucraţi cu o familie în care puterea colectivă este cel mai mult
valorizată, aveţi grijă să întăriţi şi să recunoaşteţi importanţa colectivului
la fel de mult ca şi a persoanei.
Activitatea 3:
1. Definiţi relaxarea ca fiind o cale bună de a reduce stresul. Sugeraţi că,

dacă părinţii îşi fac puţin timp pentru a se ocupa de ei înşişi în fiecare zi,
vor avea implicit mai multă energie pentru a-şi îngriji copiii.
2. Discutaţi / brainstorm modurile în care părinţii se pot relaxa. Dacă

lucraţi cu o familie al cărei context etnic este diferit de cel al familiei
dumneavoastră, întrebaţi despre orice practică culturală pe care o
folosesc ca metodă de relaxare (de exemplu, adunarea de plante
medicinale pentru ceaiuri, exerciţiile fizice de dimineaţă, desfăşurarea
unei ceremonii a ceaiului, unele activităţi spirituale din casă).
3. Împărţiţi Foaia de lucru Sfaturi pentru relaxare. Ajutaţi-i pe părinţi să

adauge pe listă lucrurile despre care au discutat în timpul exerciţiului de
mai sus.
4. Sugeraţi-le părinţilor că, deşi consumul de alcool sau medicamente

poate fi perceput ca metodă de relaxare, de cele mai multe ori acesta
înrăutăţeşte situaţia stresantă.
• De vreme ce alcoolul şi drogurile alterează gândirea, oamenii care
folosesc aceste metode pentru a se relaxa adesea iau decizii care nu
fac decât să înrăutăţească situaţia.
• Sub influenţa drogurilor şi a alcoolului, emoţiile scapă tot mai mult
de sub control.
• Folosirea îndelungată de astfel de substanţe creşte presiunea şi
stresul şi dăunează relaţiilor interpersonale, performanţei la locul de
muncă, venitului familiei şi sănătăţii.
211
Activitatea 4:

• Înainte de a învăţa să-şi controleze mai bine furia, este important ca
ei să recunoască ce anume le generează furia.
• Stresorii sunt lucruri pe care le întreprind copiii lor sau alte persoane
şi care pe părinţi îi înfurie de fiecare dată (de exemplu, şeful strigă la
ei, un copil nu le acordă atenţia).
• Stresorii pot fi, de asemenea, gânduri (de exemplu, gândul că cineva
acţionează într-un mod nedrept cu ei).
• Părinţii pot recunoaşte indiciile sau mesajele transmise de imaginea
corporală cu privire la trăiri (de exemplu, scrâşnitul dinţilor,
încleştatul pumnilor).
2. Rugaţi părinţii să identifice stresorii şi indiciile fizice pentru furia

lor.
3. Sugeraţi că:
• De vreme ce părinţii cunosc o parte dintre stresori, ei pot să
identifice situaţiile în care ar fi folositoare o perioadă de calmare.
• Perioada de calmare va permite părinţilor şi copiilor să petreacă
puţin timp singuri pentru a se relaxa.
Paşi implicaţi în implementarea calmării:

• Un părinte ar putea spune copilului său că este foarte furios şi că
simte nevoia să se calmeze.
• În acel moment, cel mai bine este ca fiecare persoană să meargă într-
un loc diferit din casă.
• Cădeţi de acord să vă întâlniţi peste 5 sau 10 minute. În acest timp nu
trebuie efectuate alte activităţi.
• Nimeni nu trebuie să renunţe până când problema nu este rezolvată.
• Cum cred că va funcţiona această metodă la ei acasă?
• În ce momente ar trebui să folosească metoda de calmare?
5. Discutaţi / brainstorm cu părinţii diferitele moduri de a face faţă furiei.
6. Împărţiţi şi recapitulaţi Foaia de lucru Sfaturi pentru a face faţă furiei.

• Rugaţi părinţii să spună care dintre acestea pot să dea rezultate bune în
cazul lor.
• Încurajaţi părinţii în adăugarea pe listă a altor sugestii pe care le au.
212
Evaluare:

direcţii de discutat cu părinţii.
1. Cât de folositoare consideraţi informaţia referitoare la puterea

personală? Ce aţi aflat nou despre dumneavoastră?
2. Cât de folositoare a fost observarea modelelor de interacţiune

care însoţesc furia?
3. În ce mod puteţi folosi tehnica calmării pentru a vă controla

furia? Ce ar putea să vă împiedice să faceţi acest lucru?
Notă: Continuaţi să reamintiţi părinţilor că acest curs se apropie de

sfârşit. Monitorizaţi felul în care merg lucrurile acasă. Reîntăriţi atât
succesele, cât şi calităţile personale şi culturale. Ajutaţi părinţii să
discute / brainstorm despre soluţiile la problemele cu care se
confruntă.
Rugaţi părinţii:
• Să exerseze relaxarea folosind una dintre metodele de relaxare discutate
la lecţie.
• Să explice copiilor metoda calmării şi să o exerseze când atât ei cât şi
copiii sunt calmi.
• Să-şi noteze experienţele pe Foaia de exersare a deprinderilor.
Discutaţi cu alţi părinţi pe tema foii de lucru referitoare la puterea personală.

Rugaţi-i să vă spună care este metoda prin care ei se relaxează. Notaţi toate
ideile pe care le consideraţi interesante şi împărtăşiţi-le la întâlnirea
următoare.
Invitaţi părinţii să-şi împărtăşească experienţele la următoarea întâlnire.
213
Managementul furiei
Foaia de lucru Puterea personală
Puneţi-vă câteva întrebări ....
1. Îmi pot împărtăşi sentimentele cu ceilalţi?
2. Când mă simt frustrat, prima dată iau o pauză apoi încerc din nou?
3. Pot să fac faţă unei probleme fără ceartă?
4. Pot să cer ceea ce am nevoie fără să mă înfurii sau să mă cert?
5. Consider că succesul sau eşecul depinde de mine?
6. Pot să îmi revin dintr-o dispoziţie proastă fără a bea alcool sau a lua
medicamente?
7. Sunt eu dispus să îi ajut pe ceilalţi?
Verificaţi-vă răspunsurile. Cu cât aţi răspuns mai mult cu „da” la aceste

întrebări, cu atât puterea dumneavoastră este mai mare.
Care consideraţi că sunt punctele dumneavoastră tari, bazându-vă pe

această evaluare? Ce aţi dori să îmbunătăţiţi în ceea ce vă priveşte? Care ar
fi un lucru pe care l-aţi îmbunătăţi pornind de la această evaluare?
Adaptare după:
Ombudsman: A classroom community. (1991). Charlotte, NC: The Drug
Education Center.
214
Managementul furiei
Sfaturi pentru a a face faţă furiei
• Număraţi până la 20, 50 sau 100.

• Faceţi o plimbare energică.
• Folosiţi mesajele de tip EU pentru a vă exterioriza sentimentele şi
nevoile.
• Mergeţi singur într-o cameră şi calmaţi-vă.
• Monologaţi referitor la sentimentele de furie pe care le aveţi şi la
calea cea mai bună de a vă calma.
Gândiţi-vă la ce i-aţi spune unei persoane pe care sunteţi furios(ă). Acordaţi-

vă înainte o perioadă de liniştire pentru a vă redobândi controlul asupra
emoţiilor puternice.
Calmarea:
Uneori atât dumneavoastră cât şi copilul dumneavoastră aveţi nevoie de un

anumit timp pentru a redobândi controlul asupra emoţiilor puternice, cum
este furia. Adesea, furia doar înrăutăţeşte conflictul. Calmarea vă poate ajuta
pe dumneavoastră şi pe copilul dumneavostră să vă reveniţi şi să vă
recâştigaţi auto-controlul. Dumneavoastră şi copilul dumneavoastră trebuie
să mergeţi singuri în locuri diferite din casă timp de 5 până la 15 minute.
Puteţi să anunţaţi copilul că urmează o perioadă scurtă de relaxare, folosind
următoarele formule:
-- Amândoi suntem nervoşi. Haide să stăm 10 minute să ne calmăm.

-- Acum sunt foarte nervos şi am nevoie de puţin timp să mă calmez.
Ne întâlnim în bucătărie peste 5 minute ca să discutăm despre asta.
-- Cred că avem nevoie de ceva timp ca să ne calmăm. Haide să
reluăm discuţia peste 5 minute.
După perioada de calmare, asiguraţi-vă că şi copilul dumneavoastră este

pregătit pentru a relua discuţia.
Adaptare după:
215
Publishing.
216
Managementul furiei
Tehnici de relaxare:
• Faceţi o baie fierbinte.

• Mergeţi la plimbare liniştită.
• Citiţi o carte sau un ziar.
• Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-un loc preferat.
• Petreceţi un scurt timp singur.
• Ascultaţi muzică.
• Închideţi ochii şi concentraţi-vă pe relaxarea corpului.
• Mergeţi la biserică.
• Practicaţi yoga sau alte exerciţii fizice.
217
Lecţia 4.2

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
218
Capitolul 4 – Lecţia 2: Mecanisme de adaptare Nume părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor reuşi să-şi evalueze abilităţile de adaptare.
• Părinţii vor deveni mai atenţi la propriile emoţii.
• Părinţii vor învăţa tehnici de calmare / relaxare.
• Părinţii vor învăţa modalităţi de a face faţă furiei.
Foart Foart
puţin mult
Şi-a evaluat abilităţile proprii

de adaptare.
A devenit mai conştient de

emoţiile proprii.
A învăţat tehnici de relaxare.
A învăţat modalităţi de a face

faţă furiei.

Deloc Mediu Complet
Părintele a identificat modelele de

interacţiune dezvoltate de copilul lor
când este furios.
Părintele a discutat managementul

strategiilor de adaptare privind stresul şi
furia.

219

Lecţia 4.3: Rezolvarea de probleme
Obiective
• Părinţii vor învăţa să folosească rezolvarea de probleme când iau
decizii cu privire la propriii copii.
• Părinţii vor exersa scrierea de contracte.
Materiale
Foaia de lucru Rezolvarea de probleme; Foaia de lucru Idei de pornire;
Contractul, exemple de contract; Foaia de exersare a deprinderilor.
Recapitulare
• Ce au simţit când au experimentat calmarea / relaxarea?
• Dacă au observat schimbări ale dispoziţiei.
• Dacă relaxarea i-a ajutat să facă mai bine faţă problemelor cu care se
confruntă.
• Ce simt în legătură cu experienţele de relaxare şi calmare?
1. Realizaţi cu părinţii o listă cu deciziile pe care le-au luat în acea zi; de

exemplu, s-au ridicat din pat, au decide cu ce să se îmbrace, au ales ce să
mănânce la micul dejun.
2. Întrebaţi părinţii ce alte decizii vor mai lua în acea zi.
3. Rugaţi părinţii să împartă lista astfel:

• O parte să cuprindă „deciziile uşoare”, pentru activităţile pe care le iau
zilnic, fără să se gândească prea mult, ca de exemplu ce să mănânce
sau cu ce să se îmbrace.
• A altă parte să cuprindă deciziile care sunt mai dificil de luat, ca de
exemplu, ce urmează să cumpere de la supermarket sau deciziile cu
220
privire la îngrijirea şi creşterea copilului. Această listă poate fi denumită
„probleme de rezolvat”.
4. Discutaţi cu părinţii faptul că luarea deciziilor dificile poate să implice un

proces de rezolvare a problemelor.
• Folosind un proces de rezolvare a problemei este mai uşor să luăm
decizia cea mai eficientă pentru toţi membrii familiei.
Notă: Acest exerciţiu oferă un punct de plecare pentru lecţia de astăzi

referitoare la rezolvarea de probleme.
Învăţare:
Explicaţi părinţilor:
• Această lecţie referitoare la rezolvarea de probleme combină mai multe
idei din Programul Familii puternice. Realizaţi o legătură între procesul
rezolvării de probleme şi rezolvarea cognitivă de probleme din Capitolul
1, lecţia 5.
• Este important ca părinţii să conştientizeze că dezacordurile cu copiii
vor continua să apară, dar că programul Familii puternice îi va ajuta să
dobândească anumite abilităţi necesare rezolvării conflictelor cu care se
confruntă.
Activităţi: Aceste activităţi îşi propun să îi înveţe pe părinţi cum să

folosească contractele şi rezolvarea de probleme în raporturile cu copii lor.
Activitatea 1:
Distribuiţi şi recapitulaţi cu părinţii Foaia de lucru Rezolvarea de probleme.
Identificarea problemei.
• Mesajele de tip EU îi vor ajuta pe părinţi să vorbească despre

problemă cu copiii lor.
• Părinţii trebuie să-şi exprime nevoile proprii şi nu soluţiile la o
problemă.
• Părinţii trebuie de asemenea să-şi exprime sentimentele cu privire la
problemă.
• Părinţii trebuie să ajungă la o înţelegere cu copiii lor referitor la
definirea problemei.
Discutaţi / brainstorm soluţiile posibile.
• Recapitulaţi paşii brainstorming-ului. Reamintiţi părinţilor să noteze

fiecare idee a discuţiei, chiar şi cele care pot părea ciudate sau puerile.
221
Nu acum este momentul de a judeca aceste idei. Accentuaţi faptul că,
important în această fază, este să se genereze cât mai multe idei
posibile.
• Este benefic să întrebaţi părinţii despre modul în care alţi membri ai
comunităţii etnice, rasiale sau culturale din care fac parte ar rezolva
problema.
• Distribuiţi şi recapitulaţi Foaia de lucru Puncte de plecare, care le va fi
de folos părinţilor în găsirea de soluţii suplimentare.
Evaluaţi ideile.
• Sugeraţi părinţilor să analizeze toate ideile şi abia apoi să decidă care

dintre acestea sunt acceptabile.
• Încurajaţi părinţii să conştientizeze că atât ei cât şi copiii lor nu vor fi de
acord cu fiecare idee, aşa că ar fi indicat să plaseze câte un simbol (o
bulină sau o stea) în dreptul fiecărei idei acceptate de ambele părţi.
Selectaţi o idee şi întocmiţi un plan.
• Explicaţi părinţilor că planificarea este foarte importantă.

• În timpul acestei faze, părinţii şi copiii trebuie să se gândească la ce
dificultăţi ar putea să apară şi să planifice modul de evitare a
eventualelor probleme.
Verificaţi dacă planul este viabil.
• Sugeraţi părinţilor că un mod nou de a rezolva o problemă s-ar putea

să nu funcţioneze de la început, fiind nevoie de un anumit timp şi
exerciţiu.
Dacă nu merge, luaţi-o de la capăt.
• După ce aţi încercat procesul de rezolvare a problemei pentru o

perioadă de timp şi tot nu merge, reveniţi la primul pas şi reîncepeţi
procesul de rezolvare a problemei.
Activitatea 2:
Recapitulaţi un exemplu de rezolvare a problemei. Puteţi să lucraţi pe

exemple specifice pentru familiile cu care lucraţi.
Anabela, în vârstă de 10 ani, doreşte să-şi facă temele după cină, că să aibă
mai mult timp să se joace cu prietenii după ore. Mama fetei s-a săturat să se
tot certe cu fiica ei pe această temă. Anabela nu vrea sub nici o formă să-şi
facă temele într-un alt moment al zilei. Este dificil mai ales seara, pentru că
222
ambele sunt obosite, conflictul se exacerbează, iar Anabela continuă să
refuze să îşi facă temele. Mamei i-ar plăcea ca fiica ei să-şi facă temele
imediat după ce vine de la şcoală.
Pasul 1 – Identificarea problemei.
Atât Anabela cât şi mama ei sunt de acord că stabilirea timpului pentru

efectuarea temelor este o problemă. Împreună au identificat ca fiind o
problemă faptul că Anabela nu vrea să îşi facă temele.
Pasul 2 – Discutaţi / brainstorm soluţiile posibile. Când părinţii fac alegeri cu

privire la reguli, ei îi încurajează pe copii să-şi exerseze abilităţile de
rezolvare a problemei.
Ele discută / brainstorm soluţiile la problemă împreună. Câteva soluţii ar fi:

Anabela să nu-şi facă temele; să nu se joace deloc după ore, ci doar să îşi
facă temele; mama ei să-i facă temele; Anabela să-şi facă temele înainte de
a merge la culcare; să-şi facă temele după ore; prietena ei să-i facă temele;
să-şi facă temele înainte de cină; câinele să-i facă temele Anabelei.
Pasul 3 – Evaluaţi ideile. Reamintiţi părinţilor că nu toate problemele sunt

negociabile. Îndemnaţi părinţii să nu folosească rezolvarea de probleme şi
apoi să refuze toate soluţiile alternative. Dacă părinţii sunt foarte stresaţi de
problemă pot să stabilească o regulă referitoare la aceasta, în special dacă
ea conferă siguranţă copilului.
Atât Anabela cât şi mama ei evaluează toate ideile împreună. Mama nu este
de acord ca fiica ei să nu-şi facă temele. Anabela nu este de acord cu ideea
de a-şi face temele, excluzând joaca după ore. Mama nu vrea ca fiica ei să-şi
facă temele înainte de culcare şi este de acord că Anabela are nevoie de
puţin timp de joacă după ore, înainte de a-şi rezolva temele. Ambele sunt de
acord că prietena, mama sau câinele nu pot efectua temele în locul Anabelei.
Ele sunt de acord că temele ar putea fi făcute înainte de cină.
Pasul 4 – Selectaţi o idee şi stabiliţi un plan.
Planul asupra căruia ambele s-au decis este ca Anabela să-şi facă temele
înainte de cină. Acest plan îi dă posibilitatea fetei să se joace cu prietenii, iar
mamei posibilitatea de a o ajuta pe fiica ei în timp ce pregăteşte cina.
Anabela trebuie să fie în casă la ora 17.00 pentru a-şi termina temele până la
cină, care are loc între orele 18.00 şi 18:30. Acest plan nu va funcţiona în
zilele în care Anabela are ore de gimnastică. În acele zile, Anabela îşi va face
temele imediat după ore.
Activitatea 3:
223
1. Împărţiţi Foile de lucru cu Exemplul de contract şi cu Contractul.
• Definiţi contractul ca pe o înţelegere care se stabileşte între două
persoane.
• Contractul trebuie să includă problema şi înţelegerea care s-a încheiat
între cele două persoane. Înţelegerea trebuie să includă şi
consecinţele.
• Fiecare persoană trebuie să semneze contractul.
• Afişaţi contractul într-un loc unde ambele părţi pot să-l vadă.
2. Folosind unul dintre următoarele exemple, ajutaţi părinţii să rezolve o

problemă şi să creeze un contract pentru a remedia situaţia.
• Copilul dumneavoastră continuă să întârzie acasă de la joacă, deşi a
mai fost pedepsit şi înainte din acest motiv.
• Copilul dumneavoastră se trezeşte prea târziu şi se plânge în fiecare
dimineaţă înainte de a pleca de acasă că este obosit şi că nu vrea să
meargă la şcoală.
• Copilul se ceartă cu dumneavoastră în fiecare seară pe motivul orei de
culcare, dorind să întârzie cât mai mult ora de somn.
Activitatea 4:
1. Rugaţi părinţii să se gândească la o problemă recentă pe care au avut-o
cu copiii lor.
2. Ajutaţi părinţii să folosească paşii rezolvării de probleme utilizând jocul de

rol.
3. Folosind Foaia de lucru Contractul, ajutaţi părinţii să scrie un contract.
4. Realizaţi jocuri de rol cu rezolvarea de probleme şi scrierea contractului,

alternând rolurile de părinte şi copil.
Evaluare:
de discutat cu părinţii.
1. Când se aşteaptă părinţii să folosească rezolvarea de probleme cu copiii

lor? Ce arii consideră ei că sunt negociabile când folosesc rezolvarea de
probleme? Există arii în care aceasta nu este deloc folositoare? Ce îi poate
împiedică să o folosească?
2. În ce mod vor folosi contractul cu copiii lor? Ce probleme ar putea să

apară care să-i împiedice să-l folosească?
224
Rugaţi părinţii să:
• Exerseze folosirea paşilor rezolvării de probleme cu copiii lor. Ei pot să
aleagă folosirea acestei metode, fie cu problemă discutată la lecţia de
astăzi, fie pentru orice altă problemă.
• Folosind această problemă, rugaţi-i să realizeze un contract cu copiii
lor.
• Solicitaţi-le să-şi noteze experienţele pe Foaia de exersare a
deprinderilor.
1. Folosiţi paşii rezolvării de probleme pentru a face faţă unei probleme cu

un alt adult.
2. Identificaţi câteva probleme pe care le aveţi cu copilul dumneavoastră şi
pentru care aţi putea folosi paşii rezolvării de probleme.
Invitaţi părinţii să-şi împărtăşească experienţele la întâlnirea următoare.
Notă: Reamintiţi părinţilor că lecţia următoare este lecţia finală.
225
Rezolvarea de probleme
Foaia de lucru Rezolvarea de probleme

Pasul 1 – Identificarea problemei
Folosiţi mesajele de tip EU pentru a discuta despre problemă. Discutaţi mai mult
despre acţiuni particulare, decât despre afirmaţii generale şi atribuiri externe. De
exemplu, o problemă poate fi „răspunsul înapoi”, care este mai mult o acţiune
decât o „atitudine greşită”. Întrebaţi-vă ce simţiţi referitor la ceea ce se întâmplă
şi ce doriţi să se întâmple. Gândiţi-vă la ceea ce doreşte copilul dumneavoastră
şi la ceea ce ar putea el simţi. Asiguraţi-vă că problema este înţeleasă de ambele
părţi.
Pasul 2 – Discutaţi / brainstorm soluţiile posibile
Realizaţi o listă cu idei de rezolvare a problemei. Atât dumneavoastră cât şi

copilul trebuie să găsiţi idei. Nu uitaţi că discutarea / brainstorming-ul presupune
generarea cât mai multor idei posibile. Nu acum este momentul pentru a evalua
ideile. Includeţi pe listă şi câteva idei mai neobişnuite pentru că acestea pot
conduce la alte soluţii creative. Folosiţi ideea dumneavoastră ca punct de
plecare!
Pasul 3 – Evaluaţi ideile / alternativele
Analizaţi lista împreună cu copilul şi decideţi împreună asupra ideilor cu care

sunteţi ambii de acord. Discutaţi ce se va întâmpla dacă o anumită idee este
aleasă? Gândiţi-vă ce ar fi necesar pentru ca acea rezolvare să meargă? Este o
idee optimă?
Pasul 4 – Selectaţi soluţia optimă şi faceţi un plan
Selectaţi o singură idee sau combinaţie de mai multe idei. Planificaţi împreună
cu copilul modul în care această idee va fi pusă în practică. Întocmiţi un contract.
Gândiţi-vă la posibilele probleme care ar putea să apară şi la modalităţi de
depăşire a lor.
Pasul 5 – Verificaţi dacă merge
Folosiţi acea idee pe o perioadă scurtă de timp pentru a vedea dacă dă

rezultate. Întotdeauna întrebaţi copilul dacă percepe acea idee ca fiind bună.
Dacă ideea nu este bună, reluaţi procesul de rezolvare a problemei.
Adaptare după:
226
Crary, E. (1984). Kids can cooperate: A practical guide to teaching problem
solving. Seattle: Parenting Press, Inc.
227
Foaia de lucru Idei de pornire în rezolvarea

problemei
CINE ALTCINEVA POATE SĂ O REZOLVE?
UNDE ALTUNDEVA AR PUTEA FI REZOLVATĂ?
CE ALTCEVA AR PUTEA FI FOLOSIT PENTRU A SE REZOLVA

PROBLEMA?
CÂND PUTEM SĂ O REZOLVĂM?
CUM AR REZOVA UN SUPER-BĂRBAT / O SUPER-FEMEIE

ACEASTĂ PROBLEMĂ?
CE POATE FI ADĂUGAT SAU SCOS PENTRU A SE UŞURA

SITUAŢIA?
Sursa:
solving. Seattle: Parenting Press, Inc.
228
CONTRACTUL
Numele copilului se obligă să
Numele părintelui se obligă să
Data:
Semnătura copilului:
Semnătura părintelui:
Adaptare după:
Clark, L. (1996). SOS help for parents. (2nd ed.). Bowling Green: Parents
Press.
229
Model de contract
Marian este de acord să:
1) Vină acasă la ora 17.30 fără să întârzie la cină.

2) Ajute la curăţatul vaselor din bucătărie după cină.
3) Îşi facă temele înainte de ora 20.00.
Tata se obligă să:
1) Îi permită lui Marian să meargă afară la joacă după şcoală, atâta

timp cât Marian vine acasă pentru a ajuta la curăţatul vaselor după
cină.
2) Temele trebuie făcute înainte de ora 20.00.
Data:
Semnătura copilului
Semnătura părintelui
230
Lecţia 4.3

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
231
Capitolul 4 – Lecţia : Rezolvarea de probleme Nume părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii vor învăţa cum să folosească rezolvarea de probleme
pentru a lua decizii împreună cu copiii lor.
• Părinţii vor exersa scrierea de contracte.
Foart Foart
puţin mult
A folosit rezolvarea de
probleme pentru a lua decizii
împreună cu copiii săi.
A scris contracte.

Deloc Mediu Complet
Părintele a identificat problema şi a

folosit modelul de rezolvare a problemei
în jocul de rol cu facilitatorul.
Părintele a scris un contract.


232
Lecţia 4.4: Cursul final
Obiective
• Părinţii îşi vor exprima opiniile cu privire la Programul Familii puternice.
• Părinţii vor completa chestionare de evaluare.
• Părinţii vor învăţa unde pot găsi şi alte informaţii despre creşterea
copiilor.
• Părinţii şi facilitatorul vor încheia munca lor împreună.
Materiale
Foaia de lucru Cum acţionăm când facem o greşeală?; Foaia de exersare a
deprinderilor.
Recapitulare
1. Înştiinţaţi-i pe părinţi că aceasta este ultima întâlnire cu ei, iar programul
se va încheia.
• Să-şi împărtăşească experienţele folosind paşii rezolvării de probleme.
• Care era situaţia?
• Ce cred copiii lor despre acest model?
• La ce soluţie au ajuns?
• Au realizat un contract şi cum a funcţionat acesta?
3. Ajutaţi părinţii să rezolve orice problemă pe care au întâmpinat-o.
4. Încurajaţi-le eforturile!
Spuneţi-le părinţilor:
• Cât de mult v-a făcut plăcere să lucraţi cu ei şi să îi cunoaşteţi.
• Că această lecţie este o şansă de a-şi exprima părerile cu privire la
Programul Familii puternice.
• Că pot cere ajutor la nevoie apelând la resursele comunitare, cum ar
fi cartea de telefon, lista de referinţe etc. Resursele comunitare pot fi
adaptate la nevoile familiei şi comunităţii respective.
233
Învăţare:
1. Amintiţi-le părinţilor că pe parcursul întâlnirii de astăzi vor trebui să

completeze aceleaşi foi pe care le-au completat la începutul programului.
2. Mulţumiţi părinţilor pentru eforturile lor şi evidenţiaţi progresul pe care l-

au făcut.
3. Reasiguraţi părinţii că orice schimbare este greu de realizat, iar

schimbarea comportamentului altei persoane, în special a unui copil,
poate fi o mare provocare.
4. Lăsaţi părinţii să exprime ceea ce simt referitor la comportamentul copiilor

lor şi să vă spună ce lucruri le-au fost de folos din acest program.
Activităţi: Aceste activităţi îi vor ajuta pe părinţi să vă ofere un feedback

referitor la Programul Familii puternice şi îi va deprinde să căute informaţii
noi despre creşterea şi îngrijirea copilului.
Activitatea 1:
1. Discutaţi / brainstorm cu părinţii câteva dintre greşelile pe care le fac

părinţii cu copiii lor (de exemplu, acuză copilul că a făcut ceva ce nu a
făcut, critică fără rost copilul, strigă la copil pentru un incident minor
pentru că ei sunt frustraţi sau furioşi, nu recompensează comportamentul
dezirabil). Reasiguraţi părinţii că toţi facem greşeli cu copiii noştri.
2. Discutaţi / brainstorm o listă de lucruri pe care părinţii consideră că le pot

face atunci când greşesc faţă de copiii lor (de exemplu, îşi recunosc
greşeala, discută cu copiii despre ceea ce i-a determinat să greşească,
încearcă să repare greşeala).
Activitatea 2:
Împărţiţi şi recapitulaţi Foaia de lucru Ce să facem atunci când greşim.
 Nu uitaţi că ceea ce merge astăzi cu copilul dumneavoastră, mâine s-ar

putea să nu mai meargă. Încercaţi strategii diferite cu copilul
dumneavoastră. Adesea este folositor să fiţi constanţi în urmărirea
comportamentului copilului, în special dacă există un comportament care
vă îngrijorează sau dacă încercaţi o nouă strategie parentală. Prin
urmărire puteţi observa măsura în care comportamentul s-a îmbunătăţit în
timp.
234
 Cereţi-vă scuze când este necesar. Copiii sunt foarte iertători, iar prin a le
cere iertare vă veţi câştiga respectul lor.
 Folosiţi umorul pentru a evita luptele de putere.
 Exersaţi tot timpul ascultarea activă a punctului de vedere al copilului. S-
ar putea să nu prindeţi ideea copilului chiar de la început, dar încercaţi să-
l înţelegeţi.
 Exersaţi rezolvarea de probleme cu un alt adult. Este de ajutor să discutaţi
despre asta cu alţi adulţi. Puteţi de asemenea folosi rezolvarea de
probleme pentru a găsi soluţii alternative la problema cu care vă
confruntaţi împreună cu alţi adulţi, de exemplu partenerul, şeful, prietenul
sau părintele.
 Bucuraţi-vă de ceea ce aţi realizat! Auto-apreciaţi-vă pentru faptul că aţi
reuşit să fiţi cel mai bun părinte posibil.
Activitatea 3:
1. Rugaţi părinţii să recapituleze conţinutul Programului Familii puternice şi

să vă răspundă la următoarele întrebări, în funcţie de materialul parcurs
din program.
• Lucrurile pe care şi la amintesc cel mai bine din program.
• Ce consideră ei că le-a fost de cel mai mare ajutor şi care sunt părţile
care nu i-au ajutat prea mult din acest program?
• Care activităţi le-au fost de cel mai mare ajutor şi pentru realizarea
cărora din ele au simţit cel mai mare disconfort ?
• Care este lucrul cel mai important cu care au rămas după acest
program?
• Ce cred ei că ar mai trebui adăugat la program?
2. Rugaţi părinţii să recapituleze scopurile pe care le-au stabilit în prima

lecţie.
• Folosiţi ISOA (Întrebaţi, Studiaţi, Observaţi, Ascultaţi) pentru a
recapitula scopurile pentru fiecare lecţie.
• Ascultaţi cu atenţie îngrijorările şi ideile lor. Daţi părinţilor oportunitatea
de a discuta despre lecţiile care le-au rămas în minte.
Activitatea 4:
1. Oferiţi părinţilor o listă de resurse comunitare care le pot oferi spijin

pentru a face faţă provocărilor parentale.
2. Recapitulaţi lista şi răspundeţi la întrebările părinţilor.
235
Activitatea 5:
Rugaţi părinţii să completeze fişele care cuprind evaluarea finală. Dacă este
nevoie, ajutaţi-i să îşi îndeplinească sarcina:
• Scala activităţii de părinte;
• Chestionarul conflictului părinte – copil;
• Scala de resurse familiale;
• Foaia de evaluare „după şcoală” sau
• Alte foi de evaluare.
Să ne luăm La revedere:
Încheierea relaţiei de lucru cu părinţii reprezintă un aspect important căruia

trebuie să i se dea atenţie. Învăţând din diferite materiale, din folosirea
resurselor comunitare, familia va dobândi abilităţi de a aborda corespunzător,
din punct de vedere cultural, problemele cu care se confruntă. De exemplu,
există ritualuri de încheiere la care pot să participe atât facilitatorul cât şi
părinţii? Ce cuvinte pot fi folosite pentru diferite familii? Care sunt modurile
acceptabile de încheiere?
Nu uitaţi că încheierea programului nu înseamnă neapărat că lucrul cu

părintele s-a încheiat. Rolul de părinte presupune un proces în progres. Cu
toate acestea, s-a ajuns la încheierea trainingului, iar acest lucru constituie o
realizare foarte importantă pentru părinţi. Părinţii au perseverat şi au
demonstrat o mare implicare în învăţarea şi exersarea abilităţilor de părinte.
Împărtăşiţi toate aceste idei cu părinţii pentru a realiza un final şi o rezumare
a rezultatelor cât mai reuşite.
Exprimaţi-vă mulţumirea faţă de părinţi pentru participarea la curs şi pentru

că şi-au împărtăşit punctele de vedere referitoare la rolul de părinte şi
perspectiva asupra vieţii de familie. Mulţumiţi-le pentru aspectele specifice
culturii şi familiei din care provin, pe care v-au permis sa le învăţaţi de la ei.
236
Curs Final
Cum acţionăm când facem o greşeală?
• Cereţi-vă scuze când este necesar. Copiii sunt

foarte iertători, iar prin a le cere iertare câştigaţi
respectul lor.
• Folosiţi umorul pentru a evita luptele de

putere.
• Întotdeauna ascultaţi punctul de vedere al

copilului dumneavoastră. Chiar şi atunci când copilul
greşeşte în ceea ce spune, încercaţi să-l înţelegeţi.
• Exersaţi rezolvarea de probleme cu un alt adult.

Este de folos să discutaţi acest subiect cu alţi părinţi.
Puteţi, de asemenea, să utilizaţi rezolvarea de
probleme pentru a găsi soluţii alternative la problemele
pe care le aveţi cu alţi adulţi, de exemplu, partenerul,
şeful, prietenul, părintele.
• Fiţi
mulţumit de ceea ce aţi realizat! Fiţi mândru / mândră
de faptul că sunteţi cel mai bun părinte posibil.
237
Lecţia 4.4

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
238
Capitolul 4 – Lecţia 4: Curs final Nume părinte
Data
Durata sesiunii
• Părinţii îşi vor exprima opiniile cu privire la programul de training.
• Părinţii vor completa chestionarele de evaluare.
• Părinţii vor învăţa unde să găsească alte informaţii despre ceea
ce înseamnă să fii părinte.
Foart Foart
puţin mult
A discutat opţiunile pentru

momentele în care face o
greşeală.
A învăţat unde să găsească

informaţii despre ceea ce
înseamnă să fii părinte.

Deloc Mediu Complet
Părintele a completat chestionarul

despre abilităţile pe care şi le-a format
la acest curs.
Părintele şi-a exprimat opiniile cu privire

la Programul Familii puternice.


239

Evaluarea finală Nume părinte
Data
Cu toate că am evaluat participanţii la program sub aspectul însuşirii

anumitor deprinderi după fiecare lecţie, totuşi ce ne interesează la final este
să vedem în ce măsură nivelul acestor deprinderi a suferit modificări pe
parcursul derulării programului.
Obiectivele programului:
• Părinţii vor identifica scopuri comportamentale pentru copiii lor.
• Părinţii vor învăţa în ce mod stabilirea unui program sau a unei
rutine poate produce schimbări în comportamentul copiilor.
• Părinţii vor învăţa să stabilească reguli ferme şi consecvente.
• Părinţii vor învăţa modalităţi eficiente de a-şi ajuta copiii la
efectuarea temelor.
• Părinţii vor fi capabili să definească consecinţe naturale şi logice
şi să le aplice.
• Părinţii vor învăţa cum să aplice pedeapse.
• Părinţii vor învăţa cum să folosească recompensele.
• Părinţii vor fi capabili să urmărească modul de comportare a
copilului şi să recompenseze comportamentele dezirabile.
• Părinţii vor fi capabili să monitorizeze comportamentul copiilor
din afara casei.
• Părinţii vor învăţa cum să procedeze pentru a implementa
regulile stricte.
• Părinţii îşi vor îmbunătăţi deprinderile de ascultare şi vor învăţa în
ce mod ascultarea activă poate îmbunătăţi comportamentul copiilor.
• Părinţii vor învăţa cum să îşi confrunte ideile cu ale altora, fără a
acuza sau reproşa, folosind în special mesajele de tip EU.
• Părinţii vor fi capabili să numească şi să evalueze sentimentele
copiilor lor.
• Părinţii îşi vor evalua şi îmbunătăţi deprinderile de adaptare.
• Părinţii vor învăţa cum să folosească rezolvarea de probleme
pentru a pune în aplicare deciziile în privinţa copiilor lor.
240
1. 1. Din perspectiva obiectivelor programului, în ce măsură şi-a
însuşit părintele următoarele abilităţi:
Foart Foart
puţin mult
Identificarea
comportamentelor copilului

schimările comportamentului
copilului
Identificarea propriilor calităţi

şi slăbiciuni

acest program
Deprinderea de a avea
aşteptări corespunzătoare
vârstei copilului
Conceperea unui program

zilnic pentru copiii lor
Identificarea modului în care

schimbările de rutină produc
modificări în comportamentul
copiilor
Învăţarea a ceea ce înseamnă

o regulă flexibilă
Învăţarea a ceea ce înseamnă

o regulă strictă
Învăţarea modului în care se

formulează reguli stricte şi
consecvente
Reflectarea la modalităţi noi

de a petrece un timp plăcut
împreună cu copiii lor
Învăţarea unor moduri
241
eficiente de a-şi ajuta copiii la
temele de casă
Definirea consecinţelor
naturale şi logice
Exersarea folosirii
logice
Stabilirea unor scopuri

comportamentale pentru
copiii lor
Învăţarea unor modalităţi

adecvate de pedepsire
Învăţarea time-out-ului şi a
retragerii privilegiilor
Învăţarea unor reguli

adecvate de pedepsire
Înţelegerea importanţei şi
utilităţii recompenselor
Stabilirea unor recompense

pentru respectarea regulilor
stricte
Învăţarea modului de a urmări

comportamentul dezirabil al
copiilor
Învăţarea modurilor de a
recompensa
comportamentele dezirabile
ale copiilor
Ajutarea copiilor în a-i informa

pe părinţi despre locurile din
afara casei în care se află
Găsirea unor modalităţi

adecvate de pedepsire în
spaţiile din afara casei
242
Învăţarea tehnicii întreruperii
Învăţarea tehnicii verificării
Învăţarea modului de a-şi

structura mesajele transmise
copiilor lor
Învăţarea faptului că
ascultarea activă poate
îmbunătăţi comportamentul
copiilor lor
Îmbunătăţirea abilităţilor de
ascultare activă
Învăţarea modului în care să-i

confrunte pe alţii fără a-i
acuza sau jigni
Învăţarea folosirii mesajelor

de tip EU
Numirea sentimentelor pe
care copiii lor le-ar putea
experimenta
Folosirea deprinderilor care

să-i ajute să accepte
sentimentele copiilor ca pe o
normalitate
Sprijinirea copiilor lor în

gestionarea sentimentelor
Structurarea deprinderilor de
adaptare
Acordarea unei atenţii mai

mari propriilor trăiri
Învăţarea unor tehnici de

relaxare
Învăţarea unor modalităţi de a

face faţă furiei
243
Utilizarea rezolvării de
probleme în luarea deciziilor
cu copiii lor
Scrierea de contracte
Învăţarea unor opţiuni pentru

situaţia în care săvârşesc o
greşeală
Învăţarea unor modalităţi de a

căuta alte informaţii despre
deprinderile parentale
244
ANEXE
Anexa A – Plan individual de servicii (PIS)
Nume facilitator
Locul intervenţiei
Data completării
I. Date demografice
1. Numele părinţilor sau al îngrijitorilor principali

________________________________
______________________________________________________
2. Numele părintelui participant la Programul Familii puternice
___________________________________________________________
3. Vârsta părintelui participant _______________________________
4. Numele şi vârsta copilului participant la Programul Putem alege
__________________ ______________________________________
5. Numele şi vârsta celorlalţi copii din familie
____________________________________
6. Adresa familiei
_____________________________________________________________
7. Numărul de telefon de acasă
_________________________________________________
8. Care este etnia dumneavoastră? Vă rog să încercuiţi una dintre categoriile

de mai jos:
• Română
• Maghiară
• Romă
• Germană
• Alta, menţionaţi-o ____________________
9. Care este mediul dumneavoastră de rezidenţă?

• Urban
• Rural
10. Cărei religii aparţineţi?

• Ortodoxă
• Romano-catolică
• Greco-catolică
• Penticostală
245
• Baptistă
• Alta, specificaţi-o _________________________
• Ateu /Atee
246
II. Resursele familiei
În ziua de azi, este dificil pentru familii să îşi atingă scopurile. Toate
familiile au nevoie de hrană de bază, îmbrăcăminte, locuinţă şi îngrijire
pentru sănătate. Când aceste nevoi nu sunt îndeplinite, este de aşteptat ca
familia să nu se poată concentra asupra altor nevoi, cum ar fi petrecerea unui
timp plăcut cu copiii, implicarea în activităţile şcolare ale copiilor sau
participarea la un program de training pentru dezvoltarea abilităţilor
parentale. Din acest motiv, considerăm că este important ca familiile să îşi
satisfacă cu prioritate nevoile de bază înainte de a se angaja în Programul
Familii puternice. Pentru a înţelege şi a ajuta la îndeplinirea nevoilor de bază
ale familiei, vă rugăm să răspundeţi la următoarele întrebări:
Scala resurselor familiale

(Sursa: Dunst & Leet, 1987)
Instrucţiuni: Această scală este concepută pentru a evalua dacă familia

posedă sau nu resurse adecvate (timp, bani, energie etc.) pentru a-şi putea
satisface nevoile atât ca întreg, cât şi ale fiecărui membru care o compune.
Pentru fiecare item, vă rugăm încercuiţi răspunsul care redă cel mai bine
nivelul la care sunt satisfăcute în mod constant nevoile în familia respectivă.
Gradul de Foarte De
Deloc Uneori Aproape
adecvare a Nu se rar obicei
adecvat adecvat întotdeaun
resurselor aplică adecvat adecva
e e a adecvate
e te
Hrană
pentru 2 NR 1 2 3 4 5
mese pe zi
O casă ori
un NR 1 2 3 4 5
apartament
Bani pentru
cumpărătur NR 1 2 3 4 5
i
Îmbrăcămi
nte pentru
NR 1 2 3 4 5
toată
familia
Căldură în
NR 1 2 3 4 5
casă
Apă în casă NR 1 2 3 4 5
Bani pentru
NR 1 2 3 4 5
cheltuieli
Loc de
muncă
satisfăcăto NR 1 2 3 4 5
r pentru cei
doi soţi
Îngrijire NR 1 2 3 4 5
247
medicală
248
Scala resurselor familiale (continuare)
Gradul de Aproape
Foarte De
adecvare a Nu se Deloc Uneori întotdeau
rar obicei
resurselor aplică adecvate adecvate na
adecvate adecvate
adecvate
Asistenţă
NR 1 2 3 4 5
publică
Transport NR 1 2 3 4 5
Timp de somn NR 1 2 3 4 5
Mobilier NR 1 2 3 4 5
Timp pentru a
NR 1 2 3 4 5
sta singur
Timp de
petrecut cu NR 1 2 3 4 5
familia
Timp de
petrecut cu NR 1 2 3 4 5
copiii
Timp petrecut
cu partenerul / NR 1 2 3 4 5
a
Telefon NR 1 2 3 4 5
Baby-sitting NR 1 2 3 4 5
Îngrijire de zi NR 1 2 3 4 5
Bani pentru a
cumpăra
echipamente NR 1 2 3 4 5
speciale
pentru copii
Îngrijirea
NR 1 2 3 4 5
danturii
A avea pe
cineva cu care NR 1 2 3 4 5
să vorbeşti
Timp pentru
NR 1 2 3 4 5
socializare
Timp pentru
menţinerea în
NR 1 2 3 4 5
formă şi auto-
îngrijire
Jucării pentru
NR 1 2 3 4 5
copii
Bani pentru
lucruri NR 1 2 3 4 5
necesare ţie
Bani puşi
NR 1 2 3 4 5
deoparte
Vacanţe /
NR 1 2 3 4 5
călătorii
249
III. Stabilirea de scopuri
Scala atingerii scopurilor (Sursa: Kiresuk, Smith, & Cardillo, 1994)
Programul Familii puternice are patru capitole care conţin fiecare între
trei şi cinci lecţii. Lecţiile din primul capitol se axează pe stabilirea regulilor
stricte şi pe implicarea parentală. Lecţiile din capitolul al doilea constituie
miezul programului. Subiectele din acest capitol includ consecinţele,
modalităţi de pedepsire şi recompensare, cât şi de urmărire a
comportamentului copilului acasă şi în public. Al treilea capitol, denumit
Comunicarea, pune accentul pe modul în care trebuie părinţii să vorbească
cu copiii lor pentru ca aceştia să-i asculte şi să le îndeplinească cerinţele. Al
patrulea capitol se centrează pe procesul rezolvării de probleme în relaţia cu
copiii şi pe modalităţi de a face faţă stresului şi furiei. Unele ideile tratate în
lecţiile anterioare sunt necesare şi în lecţiile ulterioare. De exemplu, părinţii
trebuie să fie capabili să comunice eficient (capitolul 3) pentru a reuşi să
aplice rezolvarea de probleme (capitolul 4).
Părinţii pot considera unele lecţii mai folositoare decât altele. Acest fapt
depinde atât de natura preocupărilor legate de comportamentul copiilor lor,
cât şi de calităţile şi limitele rolurilor parentale. Credem că este important ca
părinţilor să li se ofere ocazia de a adapta programul la nevoile specifice
familiei lor. De exemplu, s-ar putea să nu considere necesară o lecţie despre
gestionarea furiei, întrucât acest aspect nu constituie o problemă în familia
lor. În acelaşi timp, există câteva lecţii care se recomandă a fi neapărat
abordate cu toţi părinţii participanţi la program. Este vorba despre lecţiile 3 şi
4 din Capitolul 1 şi lecţia 3 din Capitolul 4. Părinţii vor stabili împreună cu
facilitatorul selecţia lecţiilor rămase din Capitolele 1, 3 şi 4 pe care ar vrea să
le dezvolte şi care lecţii le vor parcurge doar în treacăt.
Următoarele pagini conţin un ghid pentru folosirea Scalei atingerii

scopurilor pentru fiecare capitol al Curriculumului Familii puternice. Părinţii
vor lucra cu facilitatorul pentru a stabili scopuri pentru fiecare şi la începutul
fiecărui capitol. Explicaţi părinţilor ce subiecte vor fi acoperite în fiecare
lecţie. Pornind de la aceste informaţii, părinţii şi facilitatorul pot stabili
scopurile pe care părinţii doresc să le atingă în fiecare capitol. Dacă părinţii
încep un capitol şi decid să parcurgă mai multe sau mai puţine lecţii,
scopurile stabilite iniţial pot fi modificate.
250
CAPITOLUL 1: TU ŞI COPILUL TĂU
Lecţia 1: Să ne cunoaştem
Lecţia 2: Comportamentul copilului tău
Lecţia 3: Regulile stricte
Lecţia 4: Munca şi distracţia
SCOPURI:
1.
2.
3.
Ghid pentru folosirea Scalei atingerii scopurilor
Nivelul realizat Scopul 1 Scopul 2 Scopul 3

Mult sub aşteptări
-2
Sub aşteptări
-1
Conform cu
aşteptările 0
Peste aşteptări
+1
Mult peste
aşteptări
+2
Precizaţi care dintre lecţiile din Capitolul 1 vă este cea mai folositoare:
Precizaţi care dintre lecţiile din Capitolul 1 vă este cel mai puţin folositoare:
Indicaţi timpul de care aţi avea nevoie pentru a parcurge fiecare lecţie
251
CAPITOLUL 2: DISCIPLINA
Lecţia 1: Consecinţe
Lecţia 2: Pedepse
Lecţia 3: Recompense
Lecţia 4: Urmărirea comportamentului
Lecţia 5: Urmărirea comportamentului în
public
SCOPURI:
1.
2.
3.
Nivelul Scopul 1 Scopul 2 Scopul 3

realizat
Mult sub
aşteptări -2
Sub aşteptări
-1
Conform cu
aşteptările 0
Peste
aşteptări
+1
Mult peste
aşteptări
+2
252
CAPITOLUL 3: COMUNICAREA
Lecţia 1: Cum să implementăm regulile
stricte
Lecţia 2: Ascultarea
Lecţia 3: Mesajele de tip EU
SCOPURI:
1.
2.
3.

realizat
Mult sub
aşteptări -2
Sub aşteptări
-1
Conform cu
aşteptările 0
Peste
aşteptări
+1
Mult peste
aşteptări
+2
253
CAPITOLUL 4: TOT CE AM ÎNVĂŢAT
Lecţia 1: Sentimentele copiilor
Lecţia 2: Strategii de coping / adaptare
Lecţia 3: Rezolvarea de probleme
Lecţia 4: Încheierea programului
SCOPURI:
1.
2.
3.
Nivelul realizat Scopul 1 Scopul 2 Scopul 3

Mult sub
aşteptări -2
Sub aşteptări
-1
Conform cu
aşteptările 0
Peste
aşteptări
+1
Mult peste
aşteptări
+2
254
IV. Scala de evaluare după orele de şcoală
A SE COMPLETA DE CĂTRE PĂRINTE SAU DE CĂTRE ÎNGRIJITORUL PRINCIPAL
A. Programul de după şcoală al copiilor se schimbă adesea de la o zi la alta şi de

la o săptămână la alta. În această secţiune, încercaţi să aflaţi ce se întâmplă în
cea mai mare parte din timp, adică felul în care copilul îşi petrece de obicei
timpul de după orele de şcoală.
PENTRU FIECARE DUPĂ-AMIAZĂ DIN SĂPTĂMÂNĂ, VĂ RUGĂM SĂ RĂSPUNDEŢI LA

URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI:
1. Unde îşi petrece de obicei timpul copilul dumneavoastră? (încercuiţi

o singură variantă de răspuns pentru fiecare perioadă de timp)
13:00 - 14:00 - 15:00 - 16:00 - 17:00 - 18:00 -

14:00 15:00 16:00 17:00 18:00 19:00
Şcoală Şcoală Şcoală Şcoală Şcoală Şcoală

Acasă Acasă Acasă Acasă Acasă Acasă
Acasă la o Acasă la o Acasă la o Acasă la o Acasă la o Acasă la o
rudă rudă rudă rudă rudă rudă
Acasă la un Acasă la un Acasă la un Acasă la un Acasă la un Acasă la un
vecin vecin vecin vecin vecin vecin
Într-un Într-un Într-un Într-un Într-un Într-un
centru de centru de centru de centru de centru de centru de
recreaţie recreaţie recreaţie recreaţie recreaţie recreaţie
Într-un Într-un Într-un Într-un Într-un Într-un
program program program program program program
„după- „după- „după- „după- „după- „după-
şcoală” şcoală” şcoală” şcoală” şcoală” şcoală”
Afară, în Afară, în Afară, în Afară, în Afară, în Afară, în
cartier cartier cartier cartier cartier cartier
Altundeva: Altundeva: Altundeva: Altundeva: Altundeva: Altundeva:
___________ ___________ ___________ ___________ ___________ ___________
___________ ___________ ___________ ___________ ___________ ___________
255
2. Cine îl supraveghează? (încercuiţi un răspuns pentru fiecare
perioadă de timp):
13:00 - 14:00 - 15:00 - 16:00 - 17:00 - 18:00 -

14:00 15:00 16:00 17:00 18:00 19:00
Părintele Părintele Părintele Părintele Părintele Părintele
Educatorul Educatorul Educatorul Educatorul Educatorul Educatorul
Un alt Un alt
Un alt adult Un alt adult Un alt adult Un alt adult
adult adult
Un alt Un alt
Un alt copil Un alt copil Un alt copil Un alt copil
copil copil
Nimeni Nimeni Nimeni Nimeni Nimeni Nimeni
3. Cât de satisfăcut sunteţi de această situaţie? (încercuiţi un singur

răspuns pentru fiecare perioadă de timp)
13:00 - 14:00 - 15:00 - 16:00 - 17:00 - 18:00 -

14:00 15:00 16:00 17:00 18:00 19:00
Foarte Foarte Foarte Foarte Foarte Foarte
satisfăcut satisfăcut satisfăcut satisfăcut satisfăcut satisfăcut
Oarecum Oarecum Oarecum Oarecum Oarecum Oarecum
satisfăcut satisfăcut satisfăcut satisfăcut satisfăcut satisfăcut
Oarecum Oarecum Foarte Oarecum Oarecum Oarecum
nesatisfăc nesatisfăc nesatisfăcu nesatisfăcu nesatisfăcu nesatisfăcu
ut ut t t t t
nesatisfăc nesatisfăc nesatisfăcu nesatisfăcu nesatisfăcu nesatisfăcu
ut ut t t t t
256
4. Cât de mulţumit credeţi că este copilul dumneavoastră de această
situaţie? (încercuiţi un singur răspuns pentru fiecare perioadă de timp)
13:00 - 14:00 - 15:00 - 16:00 - 17:00 - 18:00 -

14:00 15:00 16:00 17:00 18:00 19:00
fericit fericit fericit fericit fericit fericit
fericit fericit fericit fericit fericit fericit
nefericit nefericit nefericit nefericit nefericit nefericit
nefericit nefericit nefericit nefericit nefericit nefericit
5. Cum credeţi că se înţelege copilul dumneavoastră cu alţi copii din

acest mediu?
13:00 - 14:00 - 15:00 - 16:00 - 17:00 - 18:00 -

14:00 15:00 16:00 17:00 18:00 19:00
Foarte Foarte bine Foarte bine Foarte bine Foarte bine Foarte bine
bine
Bine Bine Bine Bine Bine Bine
Rău Rău Rău Rău Rău Rău
Foarte rău Foarte rău Foarte rău Foarte rău Foarte rău Foarte rău
257
7. Cum credeţi că se înţelege copilul dumneavoastră cu adulţii din
acest mediu?
13:00 - 14:00 - 15:00 - 16:00 - 17:00 - 18:00 -

14:00 15:00 16:00 17:00 18:00 19:00
Foarte Foarte bine Foarte bine Foarte bine Foarte bine Foarte bine
bine
Bine Bine Bine Bine Bine Bine
Rău Rău Rău Rău Rău Rău
Foarte rău Foarte rău Foarte rău Foarte rău Foarte rău Foarte rău
7. Cât de sigur consideraţi că este acest mediu pentru copilul

dumneavoastră?
13:00 - 14:00 - 15:00 - 16:00 - 17:00 - 18:00 -

14:00 15:00 16:00 17:00 18:00 19:00
sigur sigur sigur sigur sigur sigur
sigur sigur sigur sigur sigur sigur
nesigur nesigur nesigur nesigur nesigur nesigur
nesigur nesigur nesigur nesigur nesigur nesigur
258
Anexa B – Ghid pentru modelul Scalei de atingere a
scopurilor

realizat Urmărirea Pedeapsa Recompensele
comportamentul
ui
Mult sub Nici un Nu a folosit Nu a recompensat
aşteptări comportament deloc time-out- deloc verbal sau
-2 urmărit sau ul sau non-verbal
monitorizat. retragerea comportamentul
privilegiilor. pozitiv al
copilului.
Sub A realizat o foaie A folosit cu A recompensat
aşteptări de urmărire, dar succes time-out- verbal sau non-
-1 n-a afişat-o sau ul sau verbal
folosit-o. retragerea comportamentul
privilegiilor, dar pozitiv al copilului
doar ocazional. în 25% dintre
situaţii.
Conform A realizat o foaie A folosit cu A recompensat
cu de urmărire şi a succes time-out- verbal sau non-
aşteptările folosit-o pe tot ul sau verbal
0 parcursul retragerea comportamentul
săptămânii. privilegiilor în pozitiv al copilului
50% dintre în 50% dintre
situaţiile când a situaţii.
fost nevoie de o
pedeapsă.
Peste A realizat o foaie A folosit cu A recompensat
aşteptări de urmărire şi a succes time-out- verbal sau non-
+1 folosit-o pe o ul sau verbal
perioadă mai retragerea comportamentul
lungă de o privilegiilor în pozitiv al copilului
săptămână. mai mult de 50% în 75% dintre
dintre situaţiile situaţii.
când a fost
necesară o
pedeapsă.
Mult peste A realizat o foaie A folosit cu A recompensat
aşteptări de urmărire şi succes time-out- verbal sau non-
+2 monitorizare şi a ul sau verbal
folosit-o pe o retragerea comportamentul
perioadă mai privilegiilor în pozitiv al copilului
lungă de o aproape toate în toate situaţiile
259
săptămână. situaţiile când în care acesta a
era nevoie de o fost remarcat.
pedeapsă.
260
Anexa C – Ghidul Scalei atingerii scopurilor
SCOPURI:
1.
2.
3.

realizat
Mult sub
aşteptări -2
Sub aşteptări
-1
Conform cu
aşteptările 0
Peste
aşteptări
+1
Mult peste
aşteptări
+2
261
Anexa D – Foaia de exersare a deprinderilor
Lecţia ______________

viitoare este:
1.
2.
3.
1.
2.
3.
262
Anexa E – Scala de evaluare pentru părinţi / Harsh
punishment (adaptată)
Cât de des folosiţi aceste lucruri când vă confruntaţi cu probleme de

comportament al copilului dumneavoastra?
Cam o Mai mult

Câteodat
Deloc dată pe decât o
ă
zi dată pe zi
1. Copilul stă în colţ sau într-un loc izolat
○ ○ ○ ○
pentru mai puţin de 15 minute.
2. Copilul stă în colţ sau stă într-un loc
○ ○ ○ ○
izolat mai mult de 15 minute.
3. Anularea privilegiilor (spre exemplu,
○ ○ ○ ○
vizionarea programelor TV, desertul)
4. Îi spui copilului că nu ar fi trebuit să
○ ○ ○ ○
se comporte în acel fel.
5. Strigi la el. ○ ○ ○ ○
6. Îi pui întrebări de tipul: “Vei putea să
○ ○ ○ ○
te comporţi mai bine data viitoare?”
7. Îi oferi recompense pentru
○ ○ ○ ○
comportamentul adecvat.
8. Îl trimiţi în camera lui. ○ ○ ○ ○
9. Îl loveşti. ○ ○ ○ ○
10. Îl ameninţi cu bătaia. ○ ○ ○ ○
11. Foloseşti o voce fermă atunci când îi
○ ○ ○ ○
ceri să facă ceva.
12. Îi ceri copilului să-şi ceară scuze. ○ ○ ○ ○
13. Îi ceri copilui să dea înapoi
(plătească) o sumă de bani pentru ○ ○ ○ ○
comportamentul neadecvat.
14. Îl faci să-i fie ruşine sau să se simtă
stânjenit de comportamentul pe care l-a ○ ○ ○ ○
avut.
15. Îi oferi puncte pentru
○ ○ ○ ○
comportamentele adecvate.
263
16. Părăseşti camera şi te întorci după ce
○ ○ ○ ○
te-ai calmat.
17. Îţi ţii copilul pe podea o oră sau mai
○ ○ ○ ○
mult.
18. Îi dai copilului mai multe sarcini de
○ ○ ○ ○
făcut în casă.
19. Îi spui copilului ce alegeri are pentru
○ ○ ○ ○
a rezolva situaţia.
Cotare
Scală de cotare
Deloc =1
Mai puţin de o dată pe zi =2
Cam o dată pe zi =3
Mai mult decât o dată pe zi =4
Răspunsurile indică trei tipuri de comportamente ale părinţilor formate din

trei scale:
H = Pedeapsă dură – itemii 5, 9, 10, 17;
L = Mai puţină disciplină eficientă – itemii 2, 6, 12, 13, 14, 18;
M = Mai multă disciplină eficientă – itemii 1, 3, 4, 7, 8, 11, 15, 16, 19.
Media itemilor fiecărei scale determină un scor pentru fiecare.
Adaptare după :
Pinderhughes, E.E., Dodge, K.A., Bates, J.E., Pettit, G.W., Zelli, A. (2000).
Discipline responses influences of parents’ socioeconomic status, ethnicity,
beliefs about parenting, stress, and cognitive-emotional processes. Journal
of Family Psychology, 14(3), 380-400.
264
BIBLIOGRAFIE
Bandura, A. (1973). Aggression, a social learning analysis. Englewood Cliffs:

Prentice-Hall, Inc.
Bandura, A., Ross, D., & Ross, S. A. (1961). Transmission of aggression
through imitation of aggression. In A. G. Halberstadt & S. L. Ellyson
(Eds.), Social psychology readings: A century of research (pp. 198-
208). New York: McGraw-Hill Inc.
Bandura, A., & Walters, R. H. (1959). Adolescent aggression: A study of the
influence of child-training practices and family interrelationships. New
York: The Ronald Press Company.
Bandura, A., & Walters, R. H. (1963). Social learning and personality
development. New York: Holt, Rinehart and Winston, Inc.
Bank, L., Marlowe, J. H., Reid, J. B., Patterson, G. R., & Weinrott, M. R. (1991).
A comparative evaluation of parent-training interventions for families of
chronic delinquents. Journal of Abnormal Child Psychology, 19(1), 15-
33.
Bank, L., Patterson, G. R., & Reid, J. B. (1987). Delinquency prevention
through training parents in family management. Behavior Analyst,
10(1), 75-82.
Barkley, R.A. (1997). Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder. In E. J. Mash, &
L. G. Terdal (Eds.), Assessment of childhood disorders (3rd ed. pp. 71-
129). New York: The Guilford Press.
Bem, D. J. (1965). An experimental analysis of self-persuasion. Journal of
Experimental Social Psychology, 1, 199-218.
Bem, D. J. (1972). Self-perception theory. In L. Berkowitz (Ed.), Advances in
Experimental Social Psychology (Vol. 6). New York: Academic Press.
Brower, A. M. (1996). Group development as constructed social reality
revisited: The constructivism of small groups. Families in Society, 77,
336-344.
Canter, L., & Canter, M. (1985). Assertive discipline: Parent resource guide.
Santa Monica, CA: Center and Associates, Inc.
Cassano, D. R. (1989). Multi-family group-therapy in social-work practice.
Social Work with Groups, 12(1), 3-14.
Clark, L. (1996). SOS help for parents (2nd ed.). Bowling Green, KY: Parents
Press.
Chamberlain, P., & Reid, J. B. (1987). Parent observation and report of child
symptoms. Behavioral Assessment, 9, 97-109.
265
Christenson, S. L., Rounds, T., & Gorney, D. (1992). Family factors and
student achievement: An avenue to increase students' success. School
Psychology Quarterly, 7(3), 178-206.
solving. Seattle, WA: Parenting Press, Inc.
Devore, W., & Schlesinger, E. G. (1999). Ethnic-sensitive social work practice.
Boston, MA: Allyn and Bacon.
Dunst, C. J., & Leet, H. E. (1987). Measuring the adequacy of resources in
households with young children. Child: Care, Health and Development,
13, 111-125.
Dunst, C. J., & Deal, A. G. (1994). Needs-based family centered intervention
practices. In C. J. Dunst, C. M. Trivette, & A. G. Deal (Eds.), Supporting
& Strengthening Families (pp. 90-104). Cambridge, MA: Brookline
Books.
Fine, M. J., & Jennings, J. (1985). What parent education can learn from family
therapy. Social Work in Education, 8(1), 14-30.
Forehand, R., & Kotchick, B. A. (1996). Cultural diversity: A wake-up call for
parent training. Behavior Therapy, 27(2), 187-206.
Fraser, M. W. (1996). Aggressive behavior in childhood and early
adolescence: An ecological-developmental perspective on youth
violence. Social Work, 41(4), 347-361.
Fraser, M. W. (Ed.). (1997). Risk and resilience in childhood: An ecological
perspective. Washington, DC: NASW Press.
Fraser, M. W., & Galinsky, M. J. (1997). Towards a resilience-based model of
practice. In M. W. Fraser (Ed.), Risk and resilience in childhood: An
ecological perspective. Washington, DC: NASW Press.
Fraser, M. W., Hawkins, J. D., & Howard, M. O. (1988). Parent training for
delinquency prevention. Child and Youth Services, 11(1), 93-125.
Fraser, M. W., Nash, J. K., Galinsky, M. J., & Darwin, K. M. (2000). Making
Choices: Social problem solving skills for children. Washington, DC:
NASW Press.
Fraser, M. W., Day, S. H., Galinsky, M. J., Hodges, V. G., & Smokowski, P. R. (2004). Conduct
problems and peer rejection in childhood: A randomized trial of the Making Choices and
Strong Families programs. Research on Social Work Practice, 14(5), 313-324.
Galinsky, M. J., & Schopler, J. H. (1989). Developmental patterns in open
ended groups. Social Work with Groups, 12(2), 99-114.
266
Gallimore, M., & Kurdek, L. A. (1992). Parent depression and parent
authoritative discipline as correlates of young adolescents' depression.
Journal of Early Adolescence, 12(2), 187-196.
Garvin, C. (1997). Contemporary group work (3rd ed.). New York: Allyn and
Bacon.
Germain, C. B., & Gitterman, A. (1995). Ecological perspective. In R.L.
Edwards (Ed.), Encyclopedia of Social Work (Vol. 1). Washington, DC:
NASW Press, 816-823.
Glanville, C. L., & Tiller, C. M. (1991). Implementing and evaluating a parent
education program for minority mothers. Evaluation and Program
Planning, 14, 241-245.
Gunnoe, M. L., & Mariner, C. L. (1997). Towards a developmental-contextual
model of the effects of parental spanking on children’s aggression.
Archives of Pediatric Adolescent Medicine, 151, 768-778.
Gupta, R., Stringer, B., & Meakin, A. (1990). A study to assess the
effectiveness of Home-Based Reinforcement in a secondary school:
Some preliminary findings. Educational Psychology in Practice, 5(4),
197-200.
Harper, K. V., & Lantz, J. (1996). Cross-cultural practice: Social work with
diverse populations. Chicago, IL: Lyceum Books, Inc.
Hart, C. H., DeWolf, D. M., Wozniak, P., & Burts, D. C. (1992). Maternal and
paternal disciplinary styles: Relations with preschoolers' playground
behavioral orientations and peer status. Child Development, 63(4),
879-892.
Henggeler, S. W. (1994). Treatment manual for family preservation using
multisystemic therapy. Charleston, SC: Medical University of South
Carolina, Family Services Research Center.
Henggeler, S. W., Melton, G. B., Brondino, M. J., & Scherer, D. G. (1997).
Multisystemic therapy with violent and chronic juvenile offenders and
their families: The role of treatment fidelity in successful dissemination.
Journal of Consulting & Clinical Psychology, 65(5), 821-833.
Hodges, V. G., & Blythe, B. J. (1992). Improving service delivery to high-risk
families: Home-based practice. Families in Society: The Journal of
Contemporary Human Services, 73(5), 259-265.
Iglehart, A. P., & Becerra, R. M. (1995). Social services and the ethnic
community. Needham Heights, MA: Allyn & Bacon.
Issacs, M. R. (1998). Towards a culturally competent system of care, volume
3: The state of the states: Responses to cultural competence and
267
diversity in child mental health. Washington, DC: Georgetown
University Child Development Center.
Kazdin, A. E. (1987). Treatment of antisocial behavior in children: Current
status and future directions. Psychological Bulletin, 102(2), 187-203.
Kelley, M. L., Power, T. G., & Wimbush, D. D. (1992). Determinants of
disciplinary practices in low-income Black mothers. Child Development,
63(3), 573-582.
Kirby, L.D., & Fraser, M.W. (1997). Risk and resilience in childhood. In M. W.
Fraser (Ed.), Risk and resilience in childhood: An ecological perspective.
Washington, DC: NASW Press.
Kiresuk, T. J., Smith, A., & Cardillo, J. E. (1994). Goal Attainment Scaling:
Applications, Theory, and Measurement. Hillsdale, NJ: Lawrence
Erlbaum Associates, Publishers.
Leigh, J. W. (1998). Communicating for cultural competence. Boston, MA:
Allyn and Bacon.
Levin, A. E. (1992). Groupwork with parents in the family foster-care system –
A powerful method of engagement. Child Welfare, 71(5), 457-473.
Long, P., Forehand, R., Wierson, M., & Morgan, A. (1994). Does parent
training with young noncompliant children have long-term effects?
Behaviour Research and Therapy, 32(1), 101-107.
Longres, J. F. (1995). Human Behavior in the Social Environment, 2nd Edition.
Itasca, IL: Peacock Publishers.
Lum, D. (1996). Social work practice and people of color. Monterey, CA:
Brooks/Cole Publishing Company.
MacKenzie, R. J. (1993). Setting limits: How to raise responsible, independent
children by providing reasonable boundaries. Rocklin: Prima Publishing.
Manoleas, P. (Ed.) (1996). The cross-cultural practice of clinical case
management in mental health. New York: The Haworth Press.
McGoldrick, M., Giordano, J., & Pearce, J. K. (1996). Ethnicity and family
therapy. New York: The Guilford Press.
McKay, M. M., Gonzales, J. J., Stone, S., Ryland, D., & Kohner, K. (1995).
Multiple family therapy groups: A responsive intervention model for
inner city families. Social Work with Groups, 18(4), 41-56.
McLoyd, V. C. (1998). Socioeconomic disadvantage and child development.
American Psychologist, 53, 185-204.
McMahon, R. J., & Estes, A. M. (1997). Conduct problems. In E. J. Mash, & L. G.
Terdal (Eds.), Assessment of childhood disorders (3rd ed. pp. 130-193).
New York: The Guilford Press.
268
Michels, S., Pianta, R. C., & Reeve, R. E. (1993). Parent self-reports of
discipline practices and child acting-out behaviors in kindergarten.
Early Education and Development, 4(2), 139-144.
Miller, D. B. (1997). Parenting against the odds: African-American parents in
the child welfare system – a group approach. Social Work with Groups,
20(1), 5-18.
Minuchin, S. (1974). Families and family therapy. Cambridge, MA: Harvard
University Press.
Mischley, M., Stacy, E. W., Mischley, L., & Dush, D. (1985). A parent education
project for low-income families. Prevention in Human Services, 3(4), 45-
57.
Newman, B. M., & Newman, P. R. (1987). Development through life: A
psychosocial approach. (4th ed.). Chicago: The Dorsey Press.
Nobles, W., & Goddard, L. (1992). An African-centered model of prevention
for African-American youth at high risk. In L. L. Goddard (Ed.), An
African-centered model of prevention for African-American youth at
high risk. Rockford, MD: CSAP Technical Report - 6, Substance Abuse
and Mental Health Services Administration.
Ombudsman: A Classroom Community. (1991). (6th ed.). Charlotte, NC: The
Drug Education Center.
Parrilo, V. N. (1997). Strangers to these shores. Boston, MA: Allyn and Bacon.
Patterson, C. J., Kupersmidt, J. B., & Vaden, N. A. (1990). Income level,
gender, ethnicity, and household composition as predictors of
children’s school-based competence. Child Development, 61(2), 485-
494.
Patterson, G. R. (1982). Coercive family processes. (Vol. 3). Eugene, OR:
Castalia Publishing Co.
Patterson, G. R. (1995). Coercion as a basis for early age of onset for arrest.
In J. McCord (Ed.), Coercion and Punishment in Long-term Perspectives
(pp. 81-105). Cambridge, MA: Cambridge University Press.
Patterson, G., & Forgatch, M. (1987). Parents and adolescents living together.
Part 1: The basics. Eugene, OR: Castalia Publishing Company.
Patterson, G. R., Reid, J. B., & Dishion, T. J. (1992). Antisocial Boys. (Vol. 4).
Eugene, OR: Castalia Publishing Company.
Rose, S. D. (1998). Group therapy with troubled youth: A cognitive-behavioral
interactive approach. Thousand Oaks, CA: Sage Publications.
Sarri, R. C., & Galinsky, M. J. (1985). A conceptual framework for group
development. In M. Sundel, P. Glasser, R. Sarri, & R. Vinter (Eds.),
269
Individual change through small groups (2nd ed., pp. 70-86). New York:
The Free Press.
Simon, B. L. (1994). The empowerment tradition in American social work.
New York: Columbia University Press.
Schopler, J. H., & Galinsky, M. J. (1979). Role-playing: Insights and answers for
welfare clients. Public Welfare, 37(2), 23-32.
Smith, C.A., & Stern, S. B. (1997). Delinquency and antisocial behavior: A
review of family processes and intervention research. Social Service
Review, 71, 382-420.
Stern, S., & Smith, C.A. (1995). Family processes and delinquency in an
ecological context. Social Service Review, 69, 703-731.
Straus, M. A., & Kantor, G. K. (1994). Corporal punishment of adolescents by
parents: A risk factor in the epidemiology of depression, suicide,
alcohol abuse, child abuse, and wife beating. Adolescence, 29(115),
543-561.
Straus, M. A., Sugarman, D. G., & Giles-Sims, J. (1997). Spanking by parents
and subsequent antisocial behavior of children. Archives of Pediatric
Adolescent Medicine, 151, 761-767.
Toseland, R. W., & Rivas, R. F. (1998). An introduction to group work practice.
(3rd ed.). Boston, MA: Allyn and Bacon.
Tuckman, B. W., & Jensen, M. A. (1977). Stages of small group development
revisited. Group and Organization Studies, 2, 419-427.
Webster-Stratton, C., Hollinsworth, T., & Kolpacoff, M. (1989). The long-term
effectiveness and clinical significance of three cost-effective training
programs for families with conduct-problem children. Journal of
Consulting and Clinical Psychology, 57(4), 550-553.
Wierson, M., & Forehand, R. (1994). Parent behavioral training for child
noncompliance: Rationale, concepts, and effectiveness. Current
Directions in Psychological Science, 3(5), 146-150.
Wheelan, S. A., & Kaeser, R. M. (1997). The influence of task type and
designated leaders on developmental patterns in groups. Small Group
Research, 28, 94-121.
Worchel, S. (1994). You can go home again: Returning group research to the
group context with an eye on developmental issues. Small Group
Research, 25, 205-223.
270

Famili Puternice Roth Oanes 20noi

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Famili Puternice Roth Oanes 20noi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Familii puternice:

un program pentru educaţia părinţilor

Programul Familii Puternice a fost adaptat în cadrul proiectului de parteneriate PN II

PROGRAMUL FAMILII PUTERNICE A FOST ADAPTAT ÎN CADRUL PROIECTULUI

1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINTELE ŞI-A ÎNSUŞIT

1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINTELE ŞI-A ÎNSUŞIT

1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINTELE ŞI-A ÎNSUŞIT

1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINTELE ŞI-A ÎNSUŞIT

1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINTELE ŞI-A ÎNSUŞIT

1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINTELE ŞI-A ÎNSUŞIT

1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINTELE ŞI-A ÎNSUŞIT

1. DIN PERSPECTIVA OBIECTIVELOR LECŢIEI, PĂRINTELE ŞI-A ÎNSUŞIT

Preocuparea, atât a părinţilor cât şi a specialiştilor, pentru implementarea de

Prin modalităţile de interacţiune a părinţilor cu copiii se conturează mai multe

Procesul de educaţie al copiilor nu mai este de mult timp considerat o acţiune

Programul Familii puternice sprijină eforturile specialiştilor din domeniul

Programul Familii puternice poate fi utilizat de consilierii şcolari şi de cadrele

Psiholog Nicoleta Golea

Educaţia părinţilor se referă la iniţierea şi susţinerea capacităţilor,

Parentalitatea poate fi definită ca „o sumă de activităţi deliberate care au

Potrivit Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului (CDC), familia

Cuvântul „disciplină” înseamnă a învăţa, iar disciplinarea constă în achiţia

Familii puternice reprezintă un program de educaţie a părinţilor în familie sau

Programul Familii puternice a fost creat în folosul părinţilor şi în mod

Programul se bazează pe principiile învăţării sociale, care sugerează că

A fi părinte constituie o provocare care implică creativitate, căldură şi

Chiar dacă pot duce la rezultate dezirabile pe termen scurt, se pare că

În ton cu sugestia cercetătorilor că pedeapsa corporală se asociază cu

Un alt studiu din 1994 a examinat efectele pe termen lung ale

Un alt studiu condus de Bank, Marlowe, Reid, Patterson şi Weinrott

Deşi trainingurile parentale s-au dovedit a fi eficiente, acestea nu sunt

Mai mult chiar, deşi părinţii frecventează un astfel de curs desfăşurat

Eficienţa programelor parentale poate de asemenea să fie compromisă

Curriculumul Familii puternice porneşte de la noţiunea că lucrătorii vor

Cultura reprezintă o perspectivă universal împărtăşită referitor la

Diferenţele culturale valorizează individualismul şi comportamentele

Conceptul de familie este definit de fiecare cultură în parte şi de fiecare

O perspectivă inter-culturală examinează calităţile familiei şi

În plus, facilitatorii Programului Familii puternice trebuie să recunoască

Serviciile adaptate diferenţelor culturale – Ponturi pentru facilitator

• Nu uitaţi că toate familiile şi toţi oamenii sunt diferiţi.

• Fiţi atenţi la client şi la valorile, experienţele, cultura, religia,

• Respectaţi dreptul fiecărui individ la resursele de bază şi auto-

• Acceptaţi perspectiva clientului asupra problemei principale care

• Folosiţi o perspectivă a punctelor culturale tari care pune

• Clarificaţi diferenţele de etnicitate dintre dumneavoastră şi client

• Recunoaşteţi relaţiile sărăcăcioase dintre grupurile etnice de-a

• Înţelegeţi faptul că unele familii au experimentat rasismul sau

• Identificaţi sursele de opresiune. Dacă înţelegeţi mediul

Programul de îmbunătăţire a abilităţilor parentale

Programul Familii puternice a fost dezvoltat în vederea atingerii a două

Familiile întâmpină diferite probleme ca urmare a provocărilor

Pe lângă învăţarea abilităţilor parentale, programul Familii puternice se

O perspectivă ecologică asupra riscului şi rezilienţei

În concordanţă cu scopul centrat pe nevoile concrete, training-ul Familii

Deja menţionată în discuţia noastră despre nevoile concrete, sărăcia

Familia joacă un rol central în socializarea şi creşterea / îngrijirea

Este evident faptul că singur, trainingul parental nu poate rezolva

Scopul curriculumului Familii puternice

În parte, scopul programului Familii puternice este de a promova

Caracteristicile familiale care vin să complice – dacă nu, să cauzeze –

• Interacţiunile coercitive părinte-copil – un tipar de interacţiune

• Supervizarea inconsistentă a copilului – absenţa monitorizării

• Folosirea pedepselor severe, cum ar fi scuturarea, lovirea,