Sunteți pe pagina 1din 1

Teorii psihometrice

Teorii psihometrice

Teoriile psihometrice au urmărit în general să înțeleagă structura inteligenței. Astfel de teorii


au avut la bază date obținute la teste de abilități mentale, incluzând analogii, clasificări și serii de
completat. Aceste teorii sunt bazate pe un model care portretizează inteligența ca fiind un compus de
abilități măsurate prin teste psihice. Una din cele mai timpurii teorii a aparținut psihologului britanic
Charles E. Spearman, care a observat ceea ce acum pare evident, că oamenii care au avut rezultate
bune la un test, au avut aproximativ aceeași performanță și la alte teste, pe lângă cei care o dată
testați și având rezultate mai slabe, la orice alte teste scorurile obținute de aceștia erau tot scăzute.
Pentru a determina sursele subiacente performanței, Spearman a conceput analiza factorială, o
tehnică statistică, care examinează tiparele diferențelor individuale în ceea ce privește scorurile la
test. El a concluzionat prin doi factori și anume: factorul G- factorul general, considerat ulterior
inteligența generală și factorii specifici.

L.L. Thurstone a dezaprobat teoria lui Spearman argumentând dezacordul cu descoperirea existenței
a șapte factori pe care el i-a identificat ca abilități mentale primare, și anume: inteligența verbală,
fluența verbală, aptitudinea numerică, memoria, aptitudinea spațială, rapiditatea percepției și
abilitatea de a reacționa deductiv și inductiv.

Cu toate că polemica dintre Spearman și Thurstone a rămas nerezolvată, alți psihologi- precum Phillip
E. Vernon și Raymond B. Catell- au introdus o ierarhizare a abilităților intelectuale. Astfel, ei au
localizat abilitățile generale (g) în vârful ierarhiei, dar sub aceste abilități sunt niveluri de abilități care
se îngustează gradual, terminându-se cu abilitățile specifice ale lui Spearman.

Cattell sugerează că abilitatea generală poate fi subdivizată în două forme: inteligența fluidă și
inteligența cristalizată. Inteligența fluidă este constituită din abilitatea de a gândi și rezolva probleme,
măsurată prin teste precum cele de analogie, clasificare și completare de serii. Inteligența cristalizată,
care derivă din inteligența fluidă, include vocabularul, informații generale și cunoștințe despre
domenii specifice.