Teoria inteligențelor multiple

Preocuparea cercetătorilor în psihologie cât și în psihometrie au

dus la elaborarea dealungul secolului IX a mai multor teorii referitoare
la inteligența umană. Acestea au adus pe parcurs discuții de la unicitatea
inteligenței și anume de la Factorul G pâna la teoria multifactorială a
inteligenței astfel putem astăzi definii: - Teoria genetică cercetătorul
elveţian Jean Piget a studiat sistemele gândirii la copii, observând
modul în care aceştia rezolvă problemele, astfel el ajunge la o teorie
proprie asupra dezvoltării inteligenţei, pe care o vede dintr-o perspectivă
genetică.
Pornind din anii 1900 sublinimem dorința cercetătorilor în
psihologie de a definii, dar și măsura, inteligența, uneori sub
”presiunea” dezvoltării economice a omenirii, menționăm pe psihologul
englez, Charles Spearman, care a descoperit o analiza matematica ce
permitea investigarea inteligentei printr-o serie de „aptitudini' sau
factori. Astfel apare prima teorie a inteligenței cea a lui Spearman,
conform acestuia, inteligența este factorul G (general). Factorul G nu
funcționează singur, ci alături de factori S (specifici).
Apariția teoriei bifactoriale a inteligenței a conincis cu unele
cercetări asiudue în măsurarea inteligenței deoarece factorul G desemna
o entitate generală fără specificitae ne putând fi măsurat, era de sorginte
abstractă, a apărut în psihometrie în perioada anilor 1900-1950 o
multitudine de idei și teorii legate de inteligență.

1
 Continuând cercetările lui Sperman, psihologul american L.L.
Thurstone a identificat in cadrul teoriei multifactoriale șapte factori
specifici ai inteligenței. Astfel au apărut abilități ca: Raţionament
inductiv şi deductive, Fluenţă verbal, Aptitudinea numeric, Aptitudini,
spaţiale, Rapiditatea percepţiei, Memoria, Înţelegere verbală . Astfel el
elaboreză elaborează un set de teste cu scopul evaluării fiecăreia dintre
abilităţi. Aceşti factori nu sunt complet independenţi, ei se întrepătrund,
ceea ce asigură o susţinere conceptului de factor general de inteligenţă
al lui Spearman. În concluzie, abordarea factorială vede inteligenţa ca o
aptitudine generală (factorul g) rezultă din combinarea, într-o anumită
măsură, a mai multor aptitudini specifice (factori s) Willingham afirmă
că Gardner a greșit, psihometricienii cred în inteligență ca fiind o
trăsătură unitară, care a fost pe scară largă acceptat la începutul
secolului XX.
McGuiness afirmă că teoria MI a lui Gardner nu este unică
deoarece „alți psihologi au identificat” până la 150 de inteligențe.
În timp ce, condiționarea clasică depinde de dezvoltarea
asociațiilor între evenimente, condiționarea operatorului implică
învățarea din consecințele comportamentului. Teoria lui Skinner de
Condiționare a Operantă a fost construită pe ideile lui Edward
Thorndike.
Thorndike a fost un pionier nu numai în comportamentism și în
studiul învățării, ci și în utilizarea animalelor în experimentele de
psihologie.
Conexiunismul este o teorie a învățării care se bazează pe
conceptul de legături formate între stimul și răspuns adică, se formează
și se consolidează conexiunile naturale între situații (S) și răspunsuri

2
(R). Stimulul afectează organismul care răspunde la acesta. Astfel, se
formează legături S-R care sunt considerate condiții fizice.
Această teorie a învățării este legată de condiționarea care
utilizează conceptul de asociere a conexiunii. Subliniază că
comportamentul începe cu reflexe condiționate și răspunsuri naturale și
comportamente noi rezultă din achiziția de noi legături prin experiență.
Thorndike a formulat legile majore ale învățării pe baza credinței sale în
conexionism.
Într-un sens larg, Gardner consideră teoria sa ca pe o contribuție
la tradiția susținută de Thurstone (1960) și Guilford (1967), deoarece
toate aceste teorii argumentează existența unui număr de factori sau
componente ale inteligenței, toate aceste teorii consideră, de asemenea,
inteligența ca fiind mai largă și multidimensională, mai degrabă decât o
singură capacitate generală de conceptualizare și rezolvare a
problemelor. Gardner se diferențiază de ceilalți pluraliști, cum ar fi, în
încercarea sa de a fundamenta teoria MI pe dovezi neurologice,
evolutive și interculturale. Prin extinderea termenului de inteligență
pentru a include un spectru larg de construcții psihologice, teoria MI
transformă termenul și conotațiile sale tipice inutile, după cum se
subliniază în Capitolul 4 al Cadrelor minții, există opt criterii pentru ca
o capacitate candidat să fie considerată inteligență.
Pe lângă datul biologic, Gardner susține că, cultura joacă un rol
important și în dezvoltarea inteligențelor. Toate societățile apreciază
diferite tipuri de inteligențe. Valoarea culturală pusă pe capacitatea de a
îndeplini anumite sarcini oferă motivația de a deveni priceput în acele
domenii. Astfel, deși inteligențele particulare ar putea fi extrem de
evoluate la mulți oameni ai unei culturi, aceleași inteligențe nu ar putea
fi la fel de dezvoltate la indivizii alteia.

3
 Într-o ediție mai nouă a teoriei MI, Gardner pune mai mult
accent pe factorii culturali și contextuali implicați în dezvoltarea celor
șapte inteligențe. Gardner a păstrat cele șapte inteligențe originale, dar a
recunoscut posibilitatea adăugării de noi inteligențe pe listă. De
exemplu, el a lucrat la o a opta inteligență - inteligența naturalistului -
pentru a fi inclus în lista sa de multiple inteligențe (Gardner, 1995, p.
206).
Howard Gardner's Theory of Multiple Intelligence a fost
publicată prima dată în cartea lui, Frames Of Mind (1983), și a devenit
rapid un model clasic prin care să se înțeleagă și să se învețe multe
aspecte ale inteligenței umane, a stilului de învățare, a personalității și
comportamentului. Gardner este foarte conservator în privința
adăugării inteligențelor. În plus, el separă în mod explicit puterea
inteligenței de scopul (scopurile) la care este pusă. Inteligența
lingvistică poate fi folosită pentru a scrie o mare poezie sau pentru a
induce ura.
Haward Garner ne-a oferit în 1986 o „hartă” amplă a
competențelor umane introducând aceste competențe în opt inteligențe
unice și unic structurate.
„O inteligență este potențialul biologic și psihologic de a
analiza informații în moduri specifice, pentru a rezolva probleme sau
pentru a crea produse care sunt evaluate într-o cultură.”
Pornind de la această definiție autorul „Frames of Minds”
compară mintea umană cu un computer. Dar dacă mintea umană nu se
rezumă la un singur computer? Și ne referim la opt compiutere de sine
stătătoare cu modalități de abordare diferită, și a nume câte unul pentru
fiecare inteligență studiată și postulată de Gardner în teoria sa.

4
 Ceea ce se numește de obicei „inteligență” se referă la
capacitățile lingvistice și logice care sunt evaluate în școli și pentru
anumite sarcini de tip școalar și lasă prea puțin spațiu pentru inteligența
spațială, inteligența personală, inteligența muzicală etc.”, „resping
ideea că ființele umane au o singură inteligență”
Haward Garner menționează în „Inteligențe multiple (Noi
orizonturi” traducere de Nicolae Damaschin, [15, p. 12]că această teorie
este o viziune pluralistă asupra minții, recunoscând multe fațete discrete
ale cunoașterii, care acceptă faptul că oamenii au puteri cognitive
diferite ale cunoașterii și stiluri cognitive deosebite.
Robert Sternberg identifică teoria MI a lui Gardner ca o abordare
a sistemelor, similară cu teoria sa triachică. Deși apreciază evaluările lui
Gardner la nivel teoretic, el consideră că sunt o aberație psihometrică.
Cea mai mare provocare pentru teoria lui Gardner este aceea de a
demonstra soliditatea psihometrică.
Studiile realizate pe baza acestei teori au demonstrat că structura
și repartizarea inteligențelor unui individ, a unei persoane este unică ca
„o ampretă”. Fie că nivelul mai ridicat este al logicii sau a matematicii
al modalității de exprimare deci la nivel lingvistic, fiecare individ
posedă opt inteligențe regăsite la nivelul neocortexului. Pe baza studiilor
bazate pe Rezonanță magnetică nucleară - RMN si Tomografie
computerizată - CT Howard Gardner a localizat cele 8 inteligențe la
nivelul cortexului.
În „Teoria inteligențelor multiple„ se afirmă că fiecare dintre
„inteligențele” poate fi localizată într-o anumită parte a creierului și că
sunt entități complet separate. Gardner neagă explicit existența oricărui
tip de inteligentă „generală”.

5
 (Gardner 1983; Kornhaber, Fierros, & Veneema, 2004)
Criterii de identificare a unei inteligențe
 Ar trebui văzută într-o relativă corelale cu „minusul”, cum ar fi
persoanele autiste, victime ale unui atac cerebral sau alte
populații excepționale. Cu alte cuvinte, anumite persoane ar
trebui demonstrat niveluri deosebite de ridicate sau mici ale
unei anumite capacități, în contrast cu alte capacități.
 Ar trebui să aibă o reprezentare neurală distinctă - adică
structura ei neurală și funcționarea trebuie să se distingă de cea
a altor facultăți umane majore.
 Ar trebui să aibă o traiectorie de dezvoltare distinctă. Adică
diferite inteligențe ar trebui să se dezvolte la ritmuri diferite și
de-a lungul unor căi distincte
 Ar trebui să aibă o bază în biologia evolutivă. Cu alte cuvinte,
o inteligență ar trebui să aibă o inițiere anterioară în primate
sau alte specii.
 Trebuie să fie susceptibil de a fi capturat în sistemele de
simboluri, de tipul folosit în educație formală și informală.
 Ar trebui să fie susținută de dovezi din teste psihometrice de
inteligență.
 Ar trebui să se distingă de alte inteligențe prin experimentale
sarcini psihologice.
 Acesta ar trebui să demonstreze un sistem de bază, de
prelucrare a informațiilor. Adică ar trebui să fie procese
mentale identificabile care să se ocupe de informații legate de
fiecare inteligenta.

6
 Gardner susține că există o bază biologică și culturală pentru
inteligențele multiple. Cercetările neurobiologice indică faptul că
învățarea este un rezultat al modificărilor conexiunilor sinaptice dintre
celule. Elementele primare ale diferitelor tipuri de învățare se găsesc în
anumite zone ale creierului unde au avut loc transformări
corespunzătoare. Astfel, diverse tipuri de învățare determină conexiuni
sinaptice în diferite zone ale creierului. De exemplu, vătămarea zonei
creierului Broca va duce la pierderea capacității cuiva de a comunica
verbal folosind sintaxa adecvată. Cu toate acestea, această vătămare nu
va îndepărta înțelegerea pacientului cu privire la utilizarea corectă a
gramaticii și a cuvintelor.
Cortexul temporal este cel mai dominant pentru inteligența
lingvistică. În cadrul cortexului temporal, analiza secundară a evidențiat
în girusul temporal superior Zona Wernicke drept cea mai proeminentă.
De asemenea, primarul a identificat cortexul frontal ca regiune
dominantă. Analiza secundară a evidențiat că girusul frontal inferior
este dominant în cortexul frontal. Analiza de la al treilea nivel a
identificat Zona Broca în girusul frontal inferior ca dominantă.
Inteligența logico-matematică a fost cea mai asociată cu cortexul
frontal. Aceste regiuni au fost asociate cu planificarea
comportamentului complex, a judecății, a luării deciziilor și a procesării
lingvistice. Analiza primară a arătat, de asemenea, că cortexul parietal a
fost asociat cu inteligența logică-matematică.
Inteligența muzicală a fost cea mai asociată cu cortexul frontal.
În cortexul frontal, cortexul motor. Următoarea regiune cea mai frecvent
menționată a fost cortexul temporal. O analiză secundară a relevat că
cea mai notabilă subregiune a fost giroscopul temporal superior
incluzând cortexul auditiv primar

7
 De altfel, au fost implicate și regiuni subcortice, reprezentate în
principal de ganglionii bazali.
Analiza primară a evidențiat cortexul frontal ca fiind cel mai
asociat cu inteligența vizual-spațială
În cortexul frontal, analizele secundare au identificat ca fiind cel mai
important cortexul motor .
În plus, analiza primară a identificat cortexul parietal ca a doua
regiune neuronală dominantă pentru inteligența vizuală-spațială.
Cortexul frontal, cel mai frecvent citat pentru inteligența kinestezică.
O analiză secundară a relevat faptul că subregiunea dominantă a
cortexului frontal pentru inteligența kinestezică a fost cortexul motor.
Mai mult, analiza primară a identificat cortexul parietal drept
regiunea primară cea mai asociată în cadrul inteligenței kinestezice.
Analiza regiunilor neuronale primare a relevat faptul că
inteligența naturalistă este cea mai asociată cu cortexul temporal..
Inteligența interpersonală a fost cel mai mult asociată cu cortexul
frontal.
În al treilea rând, el susține că aceste inteligențe identificate
funcționează independent de fiecare.
Conform celor susținute de „Teoria inteligențelor
multiple„ oamenii au anumite tipuri de inteligență, la nivel biologic,
aptitudini de rezolvare a unor probleme sau capacitate de a formula
opinii și a le comunica cu ușurință. Ceea ce afirmă H. Garner este
unicitatea individuală a fiecăruia modalitatea de raportare diferită a
individului la aceeași sarcină, fie ei provenind din aceeași familie, sau
chiar fiind gemeni, unicitatea individuală este de necontestat la nivel
biologic ceea ce demonstrează Teoria Inteligențelor Multiple este că și

8
atitudinal, cognitiv avem un set unic de inteligețe ce ne definesc ca
individ.
Howard Gardner și-a dezvoltat inițial ideile și teoria cu privire la
multiplele inteligențe ca o contribuție la psihologie, totuși teoria lui
Gardner a fost îmbrățișată în curând de comunitățile de educație,
predare și instruire, pentru care răspunsul a fost imediat și irezistibil - un
semn sigur că Gardner a creat o referință clasică - Model de lucru și
învățare.
Pentru atingerea scopului și obiectivelor educaționale este
esențial ca educatorul/trapeutul/învățătorul să țină cont de ideea de
inteligență multiplă și de beneficiile pe care le poate aduce accesarea în
procesul instructiv-educativ.
Este necesar să se recurgă la toate inteligențele care sunt
relevante pentru acel subiect, în cât mai multe moduri legitime posibile.
Unii copii vor învăța un subiect prin intermediul unui „punct de intrare”
și alt subiect prin alt „punct de intrare”.
Teoria subliniază posibilitatea ca oamenii să învețe în moduri multiple
și variate.
Adesea, se spune că veți învăța mai bine informațiile noi dacă le veți
primi în mai multe medii. Dacă citiți, auziți și scrieți informații noi,
este mai probabil să le procesați în mod eficient - aflați-le - decât dacă
citiți pur și simplu informațiile.
Evident, acest scenariu variază de la o persoană la alta.
Teoria MI este o formă critică a abordării psihometrice standard în
care cercetătorii testează o construcție; ca atare există o
incompatibilitate cu unul dintre principiile principale ale teoriei.
Individul este unic și posedă o multitudine de inteligențe.

9
 O inteligență este un nou tip de construcție. Aceasta denotă
puterea sau puterea unui computer mental, O inteligență nu ar trebui să
fie confundată cu domeniile (adică practica legii, performanța muzicii
etc.) sau disciplinele (adică istoria, matematica etc.), care sunt eforturi
umane construite social, O inteligență se traduce prin mai multe
capacități;
Un stil este o abordare pe care indivizii o folosesc pentru o serie
de activități. Persoanele fizice pot avea stiluri care sunt planificate,
jucăușe, obsesive etc. O inteligență nu este un stil.

O inteligență este un „calculator” cu o anumită putere, o anumită

putere de calcul.
Această elaborare „pluralistă” a transformat-o Haward Garner în
„Teoria inteligențelor multiple”. Conform celor susținute de acesta,
oamenii au anumite tipuri de inteligență, la nivel biologic, aptitudini de
rezolvare a unor probleme sau capacitate de a formula opinii și a le
comunica cu ușurință.
Ceea ce afirmă H. Garner este unicitatea individuală a fiecăruia
modalitatea de raportare diferită a individului la aceeași sarcină, fie ei
provenind din aceeași familie, sau chiar fiind gemeni, unicitatea
individuală este de necontestat la nivel biologic ceea ce demonstrează
Teoria Inteligențelor Multiple este că și atitudinal, cognitiv avem un set
unic de inteligețe ce ne definesc ca individ.
Howard Gardner și-a dezvoltat inițial ideile și teoria cu privire
la multiplele inteligențe ca o contribuție la psihologie, totuși teoria lui
Gardner a fost îmbrățișată în curând de comunitățile de educație,
predare și instruire, pentru care răspunsul a fost imediat și irezistibil - un

10
semn sigur că Gardner a creat o referință clasică - Model de lucru și
învățare.
Pentru atingerea scopului și obiectivelor educaționale este
esențial ca educatorul/trapeutul/învățătorul să țină cont de ideea de
inteligență multiplă și de beneficiile pe care le poate aduce accesarea în
procesul instructiv-educativ.
Este necesar să se recurgă la toate inteligențele care sunt
relevante pentru acel subiect, în cât mai multe moduri legitime posibile.
Unii copii vor învăța un subiect prin intermediul unui „punct de intrare”
și alt subiect prin alt „punct de intrare”.
Teoria ia în considerare posibilitatea ca oamenii să învețe în
moduri multiple și variate.
Adesea, se spune că veți învăța mai bine informațiile noi dacă le
veți primi în mai multe medii.Dacă citiți, auziți și scrieți informații noi,
este mai probabil să le procesați în mod eficient - aflați-le - decât dacă
citiți pur și simplu informațiile. Evident, acest scenariu variază de la o
persoană la alta.
Teoria MI este o formă critică a abordării psihometrice
standard în care cercetătorii testează o construcție; ca atare există o
incompatibilitate cu unul dintre principiile principale ale teoriei.
Individul este unic și posedă o multitudine de inteligențe.
O inteligență este un nou tip de construcție. Aceasta denotă
puterea sau puterea unui computer mental, O inteligență nu ar trebui să
fie confundată cu domeniile (adică practica legii, performanța muzicii
etc.) sau disciplinele (adică istoria, matematica etc.), care sunt eforturi
umane construite social, O inteligență se traduce prin mai multe
capacități;

11
 Un stil este o abordare pe care indivizii o folosesc pentru o serie
de activități. Persoanele fizice pot avea stiluri care sunt planificate,
jucăușe, obsesive etc.
O inteligență nu este un stil. O inteligență este un „calculator” cu
o anumită putere, o anumită putere de calcul.
inteligența corporal-chinestezică: exemplificarea acestui tip de
inteligență o face Garner prin istoria sportului american. Acesta
demonstrează că individul pus în situații total necunoscute, surprinde cu
acuratețea și corectitudinea executării fizice realizate, dovedind o
inteligență corporal-chinestezică. Capacitatea de a-și utiliza capacitățile
mentale pentru a-și coordona propriile mișcări corporale. Această
inteligență pune în discuție credința populară conform căreia activitățile
fizice și cele mentale au legătură. Aceștia înțeleg cel mai bine lumea
prin intermediul aspectelor concrete; le plac mișcarea fizică și
experiențele tactile, sunt foarte îndemânatici.
Ca o parabolă autohtonă putem menționa și noi sportivi care au ajuns la
acest grad de coordonare atingând excelența, vorbim aici de Nadia
Comăneci, Gică Hagii, Simona Halep, Ana Maria Brânză și lista poate
continua.
Inteligența logico-matematică: acest tip de inteligență îl explică
Barbara Mc. Clintock, câștigătoarea Premiului Nobel; astfel Garner
egalează „gândirea științifică” cu cea logico-matematică. Aceasta
reprezintă capacitatea de a detecta tipare, de a raționa deductiv și de a
gândi logic. Persoanele cu inteligență logico-matematică au înclinații
pentru raționament, ordine, gândire în termeni de cauză și efect, crearea
ipotezelor, căutarea regularităților specifice modelelor și au o viziune
esențialmente rațională asupra vieții.

12
Inteligența lingvistică: include capacitatea de a manipula efectiv limba
pentru o exprimare retorică sau poetică, de a utiliza limba ca mijloc de
reamintire a informațiilor (un exponent autohton al acestei inteligențe
este Mihai Eminescu, poetul național).
Zona Brocca este responsabilă pentru realizarea propozițiilor
gramaticale; pornind de la destructurări la nivelul acestei zone, Garner
menționază: „o persoană ... poate înțelege bine cuvintele și propozițiile,
dar va avea probleme în a combina cuvintele altfel decât în cele mai
simple propoziții”. Garner explică excelența la nivelul inteligenței
lingvistice prin compararea cu tulburările la nivelul limbajului.
Inteligența spațială: navigația și capacitatea de rezolvare de probleme
la nivelul folosirii și utilizării unor sisteme de navigație. O parabolă cu
nevăzătorul explică diferență dintre inteligența vizuală și cea spațială.
Modalitatea de compensare a deficitului de vedere prin înregistrarea,
memorarea spațiului sau „simțirea” acestuia. Revenirea la deficiențe sau
sindrom a lui Garner ajută la definirea inteligențelor. Capacitatea de a
manipula și de a crea imagini mentale pentru a rezolva probleme.
Această inteligență nu se limitează la domeniile vizuale – Garner
menționază că inteligența spațială se dezvoltă și la copii care nu pot
vedea. Persoanele înțeleg foarte bine hărțile și planurile desenate,
identifică, modifică și transformă diferitele aspecte ale lumii spațiale,
vizuale. Au o sensibilitate extremă față de detaliile vizuale, își
reprezintă ideile grafic, prin desene și schițe, și se pot orienta foarte
ușor.
Inteligența interpersonală: experiența lui Ane Helliman în instruirea
unui copil orb demonstrează o inteligență emoțională – interpersonală.
Această inteligență se bazează pe capacitatea excepțională de a observa
contrastele comportamentale, temperamentale, dar și ceea ce-i

13
motivează pe cei observați în intențiile lor. Garner specifică faptul că
această inteligență nu depinde de limbaj. Mergând cu parabolele sau
comparațiile făcute cu o oarecare deficiență, astfel în boala Alzheimer
sunt capacitățile de procesare spațială, logică și lingvistică, dar aceștia
sunt adecvați din punct de vedere social și jenați de erorile lor, ulterior.
Inteligența interpersonală reprezintă capacitatea centrală de a observa
distincții la alții, în special, contraste în ceea ce privește dispozițiile,
temperametele, motivațiile și intențiile. Le înțeleg pe celelalte persoane,
recunosc diferențele dintre oameni și apreciază modul lor de gândire,
sunt capabili de empatie, se pricep la motivare și manipulare.
Inteligența intrapersonală: analiza coportamentelor proprii în anumite
situații trăite și impactul avut asupra propriei persoane, se traduce prin
inteligență intrapersonală. „O persoană cu o inteligență intrapersonală
bună are un model viabil și eficient asupra sa – unul care va fi concret
cu o descriere realizată de observatori atenți, care cunosc bine acea
persoană” [15, p. 26]. Garner mai menținează în cazul inteligenței
intrapersonale că intervin și alte tipuri de inteligență. Alte exemple ale
inteligenței intrapersonale reprezintă caracteristicile de comportament
ale copilului autistic; astfel copilul autist este un exemplu de persoană
afectată la nivelul inteligenței intrapersonală – nu poate să se refere la
sine, în multe din cazuri sau cu greutate se poate percepe pe sine. De
obicei în jocul copilului autistic intervine un „alter ego” în care în care
se investesc acțiuni, sentimente, etc., de aici acești copii nu au o
inteligență intrapersonală.
Persoanele cu inteligență intrapersonală au acces la propria viață
sentimentală, propriile emoții, capacitatea de a face deosebiri între
aceste emoții și în cele din urmă de a le califica și de a le folosi ca
mijloc pentru înțelegerea și orientarea propriului comportament.

14
Persoanele înțeleg cel mai bine lumea din propriul lor punct de vedere,
care este și unicul punct de vedere luat în considerare. Sunt extrem de
conștienți de propriile convingeri, sentimente și motivații. Își pot evalua
foarte corect aptitudinile și punctele slabe și le plac provocările.
În momentul expunerii teoriilor multiple, Garner a fost abordat cum
poate sa-l explice pe Charles Darwin și unde se situează în setul de
inteligențe propus.
Astfel Garner revine și adaugă inteligența naturalistă și aici explică prin
capacitatea de a recunoaște anumite specimene ca făcând parte dintr-o
specie, deosebirea unei păsări de cealaltă dar prin ascultarea ciripitului
acesteia. Alegerea instinctuală a ceea ce e bun pentru sine din punct de
vedere al elementului din natură. Înțeleg cel mai bine lumea prin
intermediul mediului lor; le place să grupeze obiectele ierarhic și au
expertiză în recunoașterea și clasificarea plantelor și animalelor. Le
place să lucreze și să-și petreacă timpul în aer liber. Aceste capacități de
observare, colectare și calificare pot fi aplicate și mediului „uman”.
Totodată cu adăugarea inteligenței naturalistă, Garner adaugă și
inteligența spirituală setului de inteligențe, dar fără a o accepta în
totalitate. Întrebat de ce nu acceptă o inteligență spirituală sau
religioasă, „Dacă aș face-o, aș da satisfacție prietenilor mei, dar mai
ales, inamicilor mei.”
În concluzie, Garner preferă să atribuie părții filozofice a existenței
noastre o capacitate intelectuală, o inteligență existențială, astfel el
remarcă faptul că, potrivit criteriilor personale de definire a inteligenței,
inteligența existențială satisface criteriile lui. Inteligența existențială
referindu-se la capacități extraordinare de a medita asupra întrebărilor
fundamentale: „De ce trăim? Cine suntem? Ce este dragostea?”

15
După dezbateri asupra noilor inteligențe adăugate de Garner, acesta
menționează: „Ezitarea mea în a accepta integral o inteligență
existențială provine din precaritatea de până acum a dovezilor că există
zonele creierului implicate anume în decodarea acestor aspecte majore
ale existenței” [15, pg. 30]. Modalitatea de cunoaștere specifică a
filosofilor, celor care își pun întrebări sespre sensul fericirii, despre
începutul Universului; probabil că și spiritualitatea se încadrează aici.
Concluzionând, Garner menționează că setul de inteligență propus de el
în cadrul teoriei inteligențelor multiple, sunt cu precădere independente
unele față de altele, justificând că atunci când există o leziune cerebrală
nu se anihilează în totalitate capacitățile individului.
Garner consideră corelațiile realizate în cadrul testării inteligenței prin
teste ce măsoară Q.I. – provin din modalitatea de testare și anume prin
măsurarea capacității de răspuns rapid la probleme logico-matematice
sau lingvistice. Testarea presupune acoperirea, în evaluarea tuturor
inteligențelor umane.
Inteligența lingvistică și deficiența de intelect

Teoria lui Gardner porneşte de la ideea existenţei mai multor inteligenţe

diferite şi individuale ce conduc la modalităţi diferite de cunoaştere,
înţelegere şi învăţare. Astfel, capacitatea cognitivă a omului este
descrisă printr-un set de abilităţi, talente, deprinderi mentale pe care dr.
Gardner le numeşte ,,inteligenţe”.
,,Inteligenţa este o abilitate de a rezolva probleme sau de a crea
produse care au valoare într-o anumită cultură.” (Gardner)
Numită și inteligență verbală, inteligența lingvistică, una din cele opt
identificate de Gardner, vizează capacitatea de a folosi limba nativă, dar

16
și alte limbi, pentru a comunica, a gândi în cuvinte și a rezolva
probleme sau a dezvolta produse cu ajutorul codului lingvistic.
Inteligenta lingvistică se poate descrie ca: înţelegerea ordinii şi
semnificaţiei cuvintelor, utilizarea optimă a operațiilor limbajului, și cei
care folosesc limbajul semnelor, se consideră că utilizează cu precădere,
pentru a comunica, părțile creierului responsabile de inteligența verbală.
[13, p. 55]
Inteligența lingvistică poate fi regăsită la nivelul expunerii unor povești,
în felul de manifestare a creativității, presupunând o abilitate crescută în
utilizarea limbajului.
Astfel inteligența lingvistică este cea mai des întâlnită competență
umană, reprezentând capacitatea de a folosi eficient cuvintele, fie în
registrul oral, fie în registrul scris, fiind prezentă în activități de rutină
precum: scrierea unui e-mail, citirea unui ziar etc, ea este specifică
poeților, romancierilor, jurnaliștilor, avocaților, profesorilor și
oratorilor.
Un elev cu acest tip de inteligenţă va agrea în mod deosebit să citească,
să scrie, să povestească, să facă jocuri de cuvinte, însă oricine își poate
folosi tipurile de inteligență la care excelează pentru a-și îmbunătăți
inteligența verbală. [4, p. 80]
Chiar dacă suntem obișnuiți să vedem lucrurile din diverse unghiuri în
mintea noastră, putem să răsucim literele și să ne jucăm cu ele creând
ritmuri melodice.
Scriitori sunt acei în a căror viață a intrat inteligenta lingvistică a înflorit
prin muncă și, poate, și prin norocul tragerii genetice - moștenirea
genetică. Alte persoane, mai puțin fericite, pot prezenta dificultăți
speciale ale limbajului. Albert Einstein este un este un reprezentant de
seamă al elitei savanților ce a vorbit foarte târziu.

17
Mulți copii, altfel normali sau aproape de cei normali, dau dovadă de
dificultăți selective în învățarea limbii. Uneori, dificultatea pare să se fi
întâlnit în principal în discriminare.
Capacitatea de a procesa mesajele lingvistice rapid o condiție prealabilă
pentru înțelegerea discursului normal pare să depindă de un lob
temporal stâng intact și astfel leziunile sau dezvoltarea anormală a
acestei zone neuronale sunt, în general, suficiente chiar și atunci când
mulți copii prezintă dificultăți selective în aspectele fonologice ale
limbajului, unul încurajează și copiii afectați de componentele
lingvistice.
Uneori, „hiperlexia” se produce și în alte situații și cu alte simptome,
cele ale savantului idiot sau a copilului autistic.
De exemplu, un copil hiperlexic studiat de Fritz Dreifuss și de Charleroi
Mehegan poate reda imediat informații în legătură cu o anumită zi din
săptămână, datelor istorice îndepărtate, care arată o memorie excelentă
pentru numere dar și pentru imformația și acțiunile din acea zi.
Copiii surzi ai părinților auditivi vor dezvolta singuri un limbaj simplu
de gest care prezintă cele mai importante trăsături ale limbajului natural
în aceste limbi de gest care se dezvoltă spontan se găsesc manifestări ale
proprietăților sintactice și semantice de bază expuse în cele mai timpurii
declarații orale ale copiilor auditivi.
Cu toate acestea, afazia simplă implică aproape întotdeauna
dificultăți de citire, gradul de dificultate va depinde de tipul de
alfabetizare prezent. Ceea ce dovedește instructiv sunt diferitele moduri
în care lectura poate fi prezentată în sistemul nervos în funcție de codul
favorizat de o anumită cultură.

18
Pentru un singur lucru, există în mod clar indivizi care sunt chiar foarte
afectați, care se pot descurca foarte bine - în cadrul sarcinilor normale -
pe sarcini cognitive care nu sunt legate în mod specific de limbaj.
După declarațiile lui Garner pacienții cu afecțiune afazică și-au pierdut
abilitățile de a fi scriitori, și totuși pacienții grav afazici și-au păstrat
abilitățile de a fi muzicieni, artiști sau ingineri. În mod clar această
economisire selectivă a abilităților profesionale ar fi imposibilă, dacă
limbajul este indisolubil asociat cu alte forme de intelect.
Garner afirmă că: chiar și o ușoară afazie se dovedește suficientă pentru
distrugerea talentului literar individual, totuși un studiu al modului în
care limbajul se descompune în condiții de leziuni ale creierului
dovedește surprinzător de sugestiv pentru un student la litere Se
dovedește că canalul lingvistic poate fi sărăcit în moduri caracteristice
în funcție de tulburarea particulară a leziunilor cerebrale; Noam
Chomsky și antropologul Claude Levi-Strauss, cred că toate limbile au
trebuit să fie dobândite într-un moment în timp în mintea mea, pare mult
mai probabil că competența lingvistică umană rezultă dintr-o adunare a
unui număr de sisteme discrete, a căror istorie evolutivă datează de mai
multe mii de ani. [15, pp. 84-98]
Ceea ce afirmă Howard Gardner este că orice persoană are cele nouă
inteligențe. În schimb dezvoltarea acestora depinde de la individ la
individ intervenind in dezvoltarea lor atât mediul de dezvoltare a
individului cât si bagajul genetic cu care acesta este înzestrat. Putem
avea o inteligență dezvoltată ce se poate manifesta pe parcursul vieții și
care să fie dezvoltata ca urnare a schimbărilor din mediul în care
persoana sau individul activează dar nu fără o influență genetică
favorabilă.

19
 Vorbind de structura inteligențelor unei persoane, vedem în viața
de zi cu zi afinitățile celor din jurul nostru, fie ele înclinații sau
transformate în hobby-uri toate acestea stabilesc și structurează la nivel
individual și individualizat ”o amprentă„ a inteligențelor pesoanei
respective.
Urmărind emisiunea „Românii au talent” am observant oameni
obișnuiți uimind cu un talent sau o înclinație uimitoare Dinu Valentin-
angajat la o spălătorie de mașini, care a cântat uimitor, mulți ar spune da
are talent, și oare talentul nu presupune și studiu intens. A avea o
inteligență muzicală cu valori ridicate este un dat genetic în acest caz
mediul nu a intervenit asupra dezvoltării și încurajării dezvoltării acestei
înclinații. Putem justifica a avea o inteligență muzicală cu valori
ridicate pornind de la transmiterea genetică și a interesul membrilor
familiei pentru muzică. Dacă vorbim de ceea ce genetic avem stabilit de
la naștere, vorbim atunci de Lorelai Mosneguțu, cu o incapacitate de
deplasare și cu o voință de fier a cantat și ea în aceeași emisiune.
Trebuie subliniat că întradevar moștenirea genetică și mediul de
proveniență a persoanei contează în structurarea unică a potențialeleor
inteligențelor de care posedă o persoană.
Ceea ce este uimitor, este că în jurul nostru sunt la un nivel
mult mai mic ca forță a inteligențelor predominante față de exemplele
de mai sus, persoane cu înclinații, pasiuni uimitoare în comparație de
meseria pe care aceștia o au.
Am tot timpul în minte un prieten drag, care a reușit și pentru
asta sunt mândrâ de el, să-și transforme viața în funcție de înclinațiile
sale și care cum spuneam a reușit să se transforme într-un actor talentat.
Am urmărit în cadrul activității profesional desfășurată cu copii
aceste afinități personale urmărind cele opt inteligențe observat un

20
lucru uimitor și anume prezentarea pe viu a a și am observant structure
unice ale acestora ”amprente„ structurate atât de mediul de proveiență a
copilului dar și de structura personalității acetuia.
Unicitatea repartizării acestor inteligențe este Pentru a putea
stabilii structura ”ampreta” iteligențelor unei persoane/copil prin
aplicarea unor chestionare sau raspunsul la întebări referitoare la
anumite afinități, înclinații către o anumită inteligență.

21