UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ”, ARAD

ISTORIA JOCURILOR OLIMPICE ANTICE

Prenume: İonela-Veronica
Numele: Gheorghiță (Onuţan)
Facultatea: Stiinţe socio-umane și educaţie fizică și sport
Specializarea: Pedagogia ȋnvăţământului primar și preşcolar (la Zalău)
Anul de studiu: І
Semestrul: І
Adresa de e-mail: ionelaveronicaonutan@gmail.com

ZALĂU
2021
 Rezumat:

Jocurile Olimpice antice au avut loc pe teritoriul Greciei Antice. Competiţia avea la
bază un caracter religios. Aceasta se desfăşura în perioada festivalului religios ȋnchinat lui
Zeus.
Participanţii se numeau atleți, iar caştigătorii se numeau periodonikes și erau bărbați
de origine greacă, bine aleși, cu o conduită morală exemplară. Era necesar ca atleții să
participe la probe precum: alergare, curse de călărie și ȋntreceri de care, aruncarea suliţei și a
discului, boxul sau luptele.
Competiţiile au fost interzise în anul 393 de către ȋmpăratul roman Teodosiu І. În anul
1896, competițiile au fost reluate fiind denumite Jocurile Olimpice moderne.

Cuvinte cheie: atlet, competiţie, Olympia, Jocuri Olimpice

Introducere

Jocurile Olimpice antice sunt unul dintre cele mai importante evenimente sportive din
întreaga lume.
Jocurile Olimpice antice erau competiţii atletice ce au luat naștere în Grecia Antică, în
anul 776 ȋ.Hr., ȋn câmpia Olympia din nord-vestul Peloponesului. Competiţiile s-au desfăşurat
timp de 12 secole, o data la 4 ani, până ȋn anul 393, când ȋmparatul roman Teodosiu І le-a
interzis.
Jocurile Olimpice au fost la inceput parte a unui festival religios în onoarea lui Zeus,
tatăl tuturor zeilor și zeițelor grecești. Erau considerate o ofrandă adusă zeităţilor și se
desfășurau în jurul templului lui Zeus.

Participanții la Jocurile Olimpice antice

Participanții la competiție erau numiţi atleţi. Cuvântul atlet provine din limba greacă:
“athlete” în greaca veche înseamnă cineva care concurează pentru un premiu. Acesta provine
din alte două cuvinte grecești “athlos” însemnând întrecere și “athlon” însemnând premiu.
Statutul social, economic sau politic al atleților nu erau luate în considerare și nu îi
împiedicau pe bărbați să ia parte la probe.
La început, atleții erau doar bărbați de origine greacă. Ulterior, Olimpiada va căpăta un
caracter universal, istoria menționând printre concurenți, pe lângă sportivi latini, și
competitori de alte origini.
Atleții parcurgeau uneori drumuri lungi pentru a lua parte la competiție. Aceştia
călătoreau sute de kilometri, venind inclusiv de pe teritorii pe care ȋn prezent sunt ţări precum:
Spania, Egipt, Italia, Turcia, Libia.
Competitorii erau pregătiți de către antrenori, care erau plătiți cu sume imense de către
familiile înstărite ale acestora. Sportivii care nu își permiteau un astfel de profesor, erau
sprijiniți de către cetate pentru a putea plăti antrenorii și antrenamentele.
Ȋn ceea ce privește spectatorii competițiilor, femeile nu erau acceptate, cu excepția
virginelor şi al preoteselor zeiţei Demeter.

2
 Organizarea Jocurilor Olimpice antice

Competiţiile erau organizate o data la 4 ani, în perioada verii. Organizarea, judecarea

rezultatelor şi decernarea premiilor erau realizate de către magistraţi, numiţi Helladonike.
Competiţia se ȋntindea pe parcursul a cinci zile.
În prima zi, aveau loc procesiunea solemnă, ȋnchinarea la zei şi aducerea de jertfe,
defilarea concurenţilor şi jurământul olimpic. Tot atunci, se aprindea și flacăra olimpică, care
ardea pe toată durata competiţiei. Flacăra olimpică, era denumită și flacăra eternă, și avea la
bază ulei de măslin. Pe parcursul competiției, aceasta era purtată de trei persoane alese special
şi care călătoreau prin Grecia timp de trei luni, cu flacăra aprinsă. Era interzis ca cineva să
stingă flacăra sau să facă vreun rău unuia dintre aceştia.
Ultima zi consta ȋn decernarea premiilor. Premiu pentru cei care ieşeau ȋnvingători,
consta într-o cunună din ramuri de măslin sălbatic. Atleţii care câştigau mai multe ediţii
purtau numele de periodonikes. Cei care câştigau, considerau că zeităţile le ofereau aceasta
putere pentru a ieşi ȋnvingători.
Ȋn zilele a doua, a treia și a patra aveau loc Jocurile Olimpice care constau ȋn ȋntrecerea
tinerilor, cu vîrsta cuprinsa ȋntre 18-20 de ani. Printre probe pot fi amintite ȋntrecerile de
alergare, luptele, pugilatul, pancraţiul, ȋntrecerile oamenilor ȋnarmaţi, alergările de care şi
călăria. Ordinea acestor probe a fost modificată de-a lungul timpului.

Probele specifice Jocurilor Olimpice

Menţiunile istorice atestă faptul că ȋnceputurile acestor competiții au cunoscut o

singură probă şi anume alergarea. Ulterior s-ar fi introdus o a doua probă şi anume diaulos. În
720 ȋ.Hr. s-a introdus dolichos, corespondentul maratonului de astăzi. Aceste probe au fost
urmate de altele, precum: pentatlon, box, cursele hipice, pankration, hoplitodromos.
Una dintre probe era cursa de cai, descrisă ca fiind o ȋntrecere ȋn care caii, ȋn număr de
doi sau patru, ȋnhămaţi la un car, trebuiau să se ȋntreacă pe o distanţa egală cu doisprezece ture
de stadion. Spre deosebire de aceasta, cursa de călărie, consta într-o ȋntrecere pe o distanţă de
şase ture în jurul stadionului. Câştigătorul acestei probe era considerat proprietarul, cel care
plătea pentru antrenament, ȋntreţinerea cailor şi al călăreţului. Coroana de măslin era dată
deci, celui care plătea și nu călăreţului.
Pankration era un hibrid de lupte și box, introdus în anul 648 ȋ.Hr.. Acestă probă nu
avea limită de timp sau pauză, însă era împărțită în runde și avea un minim de restricții. Lupta
se ȋncheia în momentul în care unul dintre participanţi renunţa sau era inconştient.
Pentatlonul consta în participarea la mai multe probe și anume: cursa de alergare în
viteză, aruncarea suliţei și a discului, săritura în lungime și boxul.
La proba de aruncare a discului, concurentul avea dreptul la cinci ȋncercări. Cea mai
bună aruncare era luată ȋn considerare. Atletul urca pe o platformă ridicată și de aici arunca
discul, care era făcut din piatră la ȋnceput, apoi din fier, plumb sau bronz.
La proba de săritură în lungime, concurenţii se foloseau de greutăţi pentru a-i ajuta la
săritură, astfel greutăţile erau ţinute în faţă în timpul ascensiunii și mutate ȋn spate la
coborâre.
Proba de aruncare a suliţei se făcea cu aruncare la ţintă sau aruncare în lungime. Suliţa
era confecţionată din lemn, de grosimea unui deget, avea un capăt ascuţit și pentru prindere
era prevăzută cu o curea de piele, ce forma o buclă.
Proba de lupte avea loc ȋntr-o groapă de nisip. Câştigător era cel care ȋl ţinea pe
celălalt la pământ cu umerii și spatele sau îl scotea în afara gropii.

3
 Jocurile Olimpice moderne

După, aproximativ 1500 de ani de întrerupere, Jocurile Olimpice se reiau în anul 1896
la Atena, în Grecia și sunt numite Jocurile Olimpice moderne.
Părintele Jocurilor Olimpice moderne a fost baronul francez Pierre de Coubertin.
Astfel, Atena ajunge să găzduiască prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne în anul 1896.
Cu această ocazie, s-a construit un stadion, numit Panathinaikos ȋn locul unei arene antice,
pentru a fi locul in care se vor ţine ȋntrecerile ediției moderne.
Conform surselor istorice, la această competiţie ar fi participat 241 de sportivi din 14
ţări: Marea Britanie, Australia, Austria, Bulgaria, Chile, Danemarca, Elveţia, Franţa,
Germania, SUA, Suedia, Ungaria şi Grecia.
România a participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice ȋn anul 1924, la Paris.
Delegația României a fost formată atunci din 54 de sportivi.
Datorită dezvoltării tehnologiei, ediţia din 1936 a Jocurilor Olimpice desfăşurate la
Berlin, a fost prima în cadrul căreia probele au fost televizate în direct. Ȋn 1948, Jocurile
Olimpice de la Londra, au fost primele jocuri transmise la televizor la nivel global.
Ultima ediţie a Jocurilor Olimpice Moderne a avut loc la Tokio, iar următoarea va avea
loc la Paris ȋn anul 2024.

În concluzie, Jocurile Olimpice sunt cel mai important eveniment sportiv la nivel
internațional.
Aceste competiții își au debutul in Grecia antică, iar istoria lor este una foarte
complexă. Festivitatea de deschidere, probele, locul de desfășurare și premiile, au suferit toate
modificări odată cu trecerea anilor. Ceea ce a rămas la fel este pasiunea oamenilor pentru
sport si determinarea de a înfrunta adversarul.

4
Bibliografie

1. Runcan, S., Mitologia jocurilor olimpice antice, https://pdfcoffee.com/istoria-jocurilor-

olimpice-pdf-free.html, data 02/11/2021
2. Asavei, C., Istoria Educaţiei fizice și Sportului, https://jurnalspiritual.eu/jocurile-olimpice-
antice/, data 02/11/2021
3. Ion, A., Roadtotokyo Istoria jocurilor olimpice antice. Mituri și certitudini, (29/02/2020),
https://www.eurosport.ro/jocurile-olimpice/roadtotokyo-istoria-jocurilor-olimpice- antice.-
mituri-si-certitudini_sto7675118/story.shtml, data 04/11/2021
4.Istoria reală a jocurilor olimpice antice, https://www.scritub.com/timp-liber/sport/ISTORIA-
REALA-A-JOCURILOR-OLIM235917154.php, data 06/11/2021
5. Istoria olimpismului, https://olympic.md/olimpism/istoria-olimpismului/, data 06/11/2021
6. Agenţia naţională de presă AGERPRES/(Documentare – Cristian Anghelache, editor: Liviu
Tatu, editor online: Andreea Preda) / Documentar: 125 de ani de la inaugurarea Jocurilor
Olimpice moderne, desfăsurate la Atena(6 aprilie),
https://www.agerpres.ro/documentare/2021/04/06/documentar-125-de-ani-de-la-inaugurarea-
jocurilor-olimpice-moderne-desfasurate-la-atena-6-aprilie—690730, data 30/11/2021
7. Observator, https://observatornews.ro/sport/curiozitati-despre-jocurile-olimpice-momente-
inedite-recorduri-de-neuitat-premiere-istorice-foto-video-182898.html, data 30/11/2021