Natea Mihaela, Lucian Sacalean, Roxana Mihaly - Elitele Politice.... 2019

Coordonatori:
Lect. univ. dr. Mihaela Natea ∗ Lect. univ. dr. Lucian Săcălean
∗ Dr. Roxana Mihaly
Autori:
Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean ∗ Lect. univ. dr. Mihaela Natea
∗ Lect. univ. dr. Lucian Săcălean ∗ Deputat Lect. Univ. Dr. Marius Pașcan
∗ Lect. univ. Dr. Hodo Felix ∗ Dr. Roxana Mihaly ∗ Senator Horia Soporan
∗ Senator Cristian Chirteș ∗ Senator dr. Novack Zoltan
∗ expert, col (r) Valentin Bretfelean ∗ Aurelian Grama
∗ Virgil Zaham ∗ Dumitru Botos
ELITELE POLITICE ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
1
Elite politice și securitatea națională a României
2
Coordonatori:
Lect. univ. dr. Mihaela Natea ∗ Lect. univ. dr. Lucian Săcălean
∗ Dr. Roxana Mihaly
Autori:
Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean ∗ Lect. univ. dr. Mihaela Natea
∗ Lect. univ. dr. Lucian Săcălean ∗ Deputat Lect. Univ. Dr. Marius Pașcan
∗ Lect. univ. Dr. Hodo Felix ∗ Dr. Roxana Mihaly ∗ Senator Horia Soporan
∗ Senator Cristian Chirteș ∗ Senator dr. Novack Zoltan
∗ expert, col (r) Valentin Bretfelean ∗ Aurelian Grama
∗ Virgil Zaham ∗ Dumitru Botos
ELITELE POLITICE
ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ
A ROMÂNIEI
3
Copyright © 2019, Editura Pro Universitaria
Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin

Editurii Pro Universitaria
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al
Editurii Pro Universitaria
4
Cuprins
Prefaţă .......................................................................................................................................... 7
Elitele fundaţiei „Gojdu”* ....................................................................................................... 9

Prof. univ. dr. Cornel SIGMIREAN - UMFST Tg. Mureş
Noi tendinţe în reglementarea drepturilor minorităţilor naţionale din

perspectiva instrumentelor consiliului europei şi a bunelor practicI ................ 20
Prof. univ. dr. Radu CARP - Universitatea Bucureşti
Elemente de susţinere financiară a proiectului „Ţinutului secuiesc” ................. 26

Dr. Lucian SĂCĂLEAN - UMFST Tg. Mureş
Politica de diplomaţie publică între comunicare şi manipulare ........................... 39

Dr. Mihaela Daciana NATEA - U MFST Tg. Mureş
Impactul deciziilor politice asupra formării elitelor intelectuale.

Studiu de caz: Şcoala română din Roma ......................................................................... 51
Dr. Roxana MIHALY - Cadru didactic asociat UMFST Tg Mureş, CCSR
Mircea Eliade şi imaginarul religios al frontierei ....................................................... 71

Gabriel BADEA -Cercetător, CCSR
Acţiuni teroriste generate de radicalizarea islamică.

Ameninţări şi măsuri de prevenire la nivelul României. ......................................... 80
Col.(r) Valentin-Constantin BRETFELEAN
Posibilităţi de formare a elevilor performanţi în învăţământul

preuniversitar. Studiu de caz: metode şi tehnici de învăţare
la istorie - proiect de programă pentru clasele cu specializarea
ştiinţe sociale pentru o disciplină nouă în cadrul curriculumului
la decizia şcolii...................................................................................................................... 96
Prof. Dumitru BOTOŞ - Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” Tg.Mureş
Do we like the bad guy? Branding trough negative image .................................... 126
Dr. Mihaela Daciana NATEA - UMFST Tg. Mureş
5
Crizele elitelor de ieri şi de azi. Elite false sau deghizate? .................................... 132
Eva VEREŞ
Securitatea cibernetica şi noile provocări ale globalizării ................................... 139

Dr. Roxana MIHALY - Cadru didactic asociat UMFST Tg Mureş, CCSR
În dialog cu practicieni: Legislaţia româniei în domeniul

securităţii naţionale în contextul provocărilor legate de noile
tipuri de ameninţări ........................................................................................................... 146
Cristian CHIRTEŞ - Senator
Enjoy transylvania! A jewel of Romania in the heart of Europe ......................... 151

Aurelian GRAMA - CEO Transilvania Business
Considerente despre educaţia financiara ................................................................... 154

Virgil ZAHAN - CEO Goldring
Rămân amintirile ................................................................................................................ 157
6
Prefaţă
7
8
ELITELE FUNDAŢIEI „GOJDU”*
Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş
Abstract
The Gojdu Foundation is an important aspect of the Romanian Hungarian bilateral

relations that generated long negotiations. The article explores the way the elites of Gojdu
Foundation were built in the betwwen war timeframe, and the role they played in the national and
international political system.
Keywords: elites, Gojdu Foundation, minorities, Romania-Hungary Relations
Fundaţia „Gojdu” a reprezentat pentru românii din fostul Imperiu austro-

ungar una dintre cele mai importante instituţii care au stat la baza renaşterii lor
culturale şi naţionale, la formarea viitoarelor elite politice şi culturale. Teodor Neş,
unul dintre bursierii fundaţiei, mărturisea că: „Prin testamentul său de la 1869
(Emanuil Gojdu n.n.) înlesneşte selecţionarea elementelor române dotate de la ţară
şi trecerea lor prin filiera celor mai înalte instituţii de cultură. Talente native
româneşti au putut fi sondate din imensa masă a ţărănimii, s-au şlefuit în şcolile de
toate categoriile şi au răspândit lumina culturii asupra mulţimii din care au
răsărit”1. Prin intermediul ei, tineri proveniţi majoritatea din mediul rural, fii de
preoţi, învăţători şi agricultori au putut urma studii la marile universităţi din Europa
Centrală şi de Vest: Budapesta, Cluj, Oradea, Bratislava, Schemnitz, Viena, Graz,
Innsbruck, Lemberg, Fiume, Berlin, Bonn, Heidelberg, München, Stuttgard,
Anvers, Paris, Berna, Laussane, Zurich etc. În total, geografia universitară în care
au studiat bursierii „Gojdu” cuprinde peste 30 de oraşe din Europa.
*
Articolul, într-o primă variantă, a apărut sub titlul „Bursieri Gojdu - destine politice şi culturale”,
în vol. Simpozion. Comunicările celui de al XII-lea Simpozion al cercetătorilor români din
Ungaria, Gyula, 2003, p. 22-33
9
S-a creat, astfel, prin intermediul ei, o elită culturală şi politică de excepţie,
care a jucat un rol covârşitor în procesul de sincronizare a societăţii româneşti la
valorile culturii şi civilizaţiei europene şi în realizarea marii construcţii politice de
la 1918, operă a elitei româneşti din provinciile fostului Imperiu austro-ungar şi
din Regatul român. La 1918, de exemplu, din cei 250 de membri ai Marelui Sfat
Naţional Român (primul parlament al românilor din Transilvania şi Banat), 36
erau foşti bursieri „Gojdu”. Dar, rolul Fundaţiei „Gojdu” devine şi mai relevantă
urmărindu-le foştilor bursieri destinul intelectual şi politic de după Marea Unire,
participarea lor la opera de „redefinire a naţiunii”, de articulare a noilor provincii
în angrenajul statului român, la desăvârşirea întregii construcţii politice, sociale şi
culturale creată prin actul politic din 1918. Evident, pentru intelectualii români din
fostul Imperiu austro-ungar, realizarea unirii a reprezentat deschiderea unor noi
perspective de afirmare pe plan profesional, politic şi cultural. Unirea cu
România a facilitat elitelor transilvane fondarea unor instituţii de învăţământ
românesc, cum au fost Universitatea din Cluj, Politehnica din Timişoara etc., sau
posibilitatea de a conferi identitate românească vechilor instituţii politico-
administrative moştenite de la Imperiul austro-ungar.
Astfel, după Unire, numeroşi bursieri „Gojdu” se regăsesc în structurile
politico-administrative şi culturale ale României Mari: Moise Ienciu - prefect la
Caraş Severin, Ioan Vescan - prefect la Mureş - Turda, Petru Meteş la Cluj, Ioan
Pop la Alba, Iuliu Coste la Timiş-Torontal, Corneliu Grofşoreanu subprefect la
Caraş Severin, Ilariu Holom - subprefect la Târnava Mică etc. Numeroşi bursieri
„Gojdu” au ocupat funcţii importante în o serie de instituţii şi întreprinderi
economice din Transilvania şi din vechiul regat: Aurel Cândea - Director al
Spitalului din Timişoara, Ştefan Andrei - Director adjunct la Direcţia Specială a
Atelierelor de Material Rulant Gara de Nord, Grigore Domilescu - Director la
Fabrica „Clajton” din Craiova, Alexandru Marta - Preşedinte al Curţii de Apel
Timişoara, Petru Penţia - Consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din
Bucureşti, Valeriu Şovrea - Primprocuror la Oradea, Lazăr Nichi - Director al
Palatului Culturii din Arad, Mircea Cioran - Director la Banca Naţională etc.
10
Fundaţia „Gojdu” a oferit o pleiadă de oameni politici. Primul bursier

„Gojdu” care s-a impus în galeria oamenilor politici a fost Aurel C. Popovici, a
cărui strălucită carieră de om politic, filosof şi ziarist s-a derulat înainte de 1918.
Originar din Lugoj, Aurel C. Popovici a studiat cu bursă „Gojdu” la Graz şi Viena.
S-a afirmat în viaţa politică a românilor din Imperiul austro-ungar în timpul mişcării
memorandiste, fiind principalul autor al „Replicii” din 1892. Om înzestrat cu o
inteligenţă deosebită, cu o vastă cultură, a fost autorul unor cărţi de mare impact în
mişcarea politico-naţională a românilor din Austro-Ungaria:Naţionalism sau
democraţie; Chestiunea de naţionalitate şi modurile soluţionării sale în Ungaria;
Die Vereinigten von Gross - Österreich. Politische Studien zur Lösung der
Nationalen Fragen und staatsrechtlichen Krisen in Österreich-Ungar (Statele Unite
ale Austriei Mari. Studii politice în vederea rezolvării problemei naţionale şi a
crizelor constituţionale din Austro-Ungaria). Lucrarea a apărut în 1906 la Leipzig,
fiind tradusă în 1939 de către Petre Pandrea sub titlul Stat şi naţiune. Statele Unite
ale Austriei Mari. În 1910 a publicat cartea Naţionalism sau democraţie. O critică a
civilizaţiunii moderne. Tema centrală a operei sale politice şi filozofice a fost idea
de naţionalitate, pe care şi-a expus-o în operele amintite mai sus şi în broşuri şi
articole publicate în revistele România Jună şi Sămănătorul. Inspirându-se din o
serie de surse din Europa Occidentală, el a fost primul român care a aplicat teoriile
evoluţioniste ale darviniştilor sociali la analiza naţiunii şi autodeterminării
naţionale. Ca urmare, el vedea triumful principiului de naţionalitate ca rezultat
inevitabil al acţiunii dreptului natural. Din păcate, el nu a putut asista la triumful
principiului de naţionalitate la 1918, prin crearea României Mari, stingându-se din
viaţă înainte cu un an de acest moment, la 1917, în Elveţia.
Tot înainte de 1918 şi-a început cariera politică şi Aurel Vlad, un alt
bursier „Gojdu”, cu carieră impunătoare în plan politic. A urmat dreptul la
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice a Universităţii Maghiare din Budapesta.
Lider al Partidului Naţional Român, Aurel Vlad a fost omul politic care a dat
„lovitura de graţie” pasivismului, când în 1903 a candidat la alegerile pentru
Parlamentul de la Budapesta, fără permisiunea Comitetului Executiv al PNR.
Victoria sa în cercul electoral Dobra a contribuit mult la impunerea noii tactici
11
politice, activismul, în 1905. Vlad a fost reales în Parlamentul Ungar şi în

următoarele legislaturi. După 1918 a fost deputat în Parlamentul României,
ministru de finanţe în guvernul Vaida (1 decembrie 1919-13 martie 1920),
ministru al industriei şi comerţului (14 noiembrie 1929-7 iunie 1930). Aurel
Lazăr, membru marcant al PNR, după 1926 al Partidului Naţional Ţărănesc, a
studiat la Academia de Drept din Oradea şi la Universitatea din Budapesta, unde
şi-a luat doctoratul în ştiinţe juridice. La 12 octombrie 1918 în locuinţa sa din
Oradea s-a ţinut şedinţa Comitetului Executiv al PNR în care s-a elaborat textul
Declaraţiei de Principiu, prin care se exprima voinţa naţiunii române la
autodeterminare, Declaraţie citită la 18 octombrie de către Alexandru Vaida
Voevod în Parlamentul de la Budapesta. După 1918, Aurel Lazăr a fost deputat în
Parlamentul României (în trei legislaturi). Nicolae Zigre, avocat, s-a născut la
Oradea, provenea din familia Poynar din Királydarócz (din care provenea şi mama
lui Gojdu) şi ca urmare a beneficiat de bursă „Gojdu”, atât ca elev cât şi ca student
la Oradea şi Budapesta. După Unire a fost vicepreşedinte al Uniunii Avocaţilor
din România, prefect de Bihor, deputat, senator, vicepreşedinte al Senatului
României (1927-1928), subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (27 ianuarie-1
iunie 1922), ministru al Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor (1 februarie 1938-
23 noiembrie 1939), în guvernele Miron Cristea, Armand Călinescu, Gh.
Argeşanu şi Constantin Argetoianu. Gheorghe Crişan, om politic, s-a născut la
Beiuş, a studiat la Universitatea din Budapesta. A fost secretarul Adunării
Naţionale de la Alba Iulia. A făcut parte din delegaţia română care a participat la
Conferinţa de Pace de la Paris. A participat şi la conferinţele internaţionale de la
Haga şi Paris, care au tratat problema reparaţiilor de război. Deputat de Bihor,
vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a făcut parte din guvernele naţional-
ţărăniste din anii 1928-1933: Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanţe (7-8
iunie 1930), Subsecretar de Stat la Ministerul Lucrărilor Publice (17 iunie-8
octombrie), Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanţe (7 iunie-10 august 1932
şi 11 august-17 octombrie 1932), Ministru de Stat (20 octombrie 1932-12 ianuarie
1933). Petru Groza, fiu de preot, a studiat cu bursă „Gojdu” la Universitatea din
Budapesta, unde a obţinut doctoratul în ştiinţe juridice la 28 ianuarie 1908. Pentru
12
un an a studiat şi la Berlin şi Leipzig. După 1918 a fost ministru în guvernele

Averescu (16 aprilie-13 decembrie 1921 şi 14 iulie 1926-4 iunie 1927). Preşedinte
al Frontului Plugarilor, în 1945 a fost numit la presiunea Moscovei prim-ministru,
guvernul său prefaţând instaurarea comunismului în România.
Lista oamenilor politici, foşti bursieri „Gojdu”, poate continua cu
numeroşi deputaţi şi senatori, în cazul multora dintre ei viaţa politică împletindu-
se cu aceea de om de cultură, de profesor universitar. Octavian Goga, marele poet,
bursier „Gojdu” la Universitatea din Budapesta, poate fi reţinut şi în galeria
oamenilor politici. Ministru al Instruirii şi Cultelor (5-16 decembrie 1919, 13
iunie 1920-13 decembrie 1921), Ministru de Interne (30 martie 1926-4 iunie
1927) ş a fost Prim-ministru în perioada 28 decembrie 1937-10 februarie 1938.
Fundaţia „Gojdu”, prin Octavian Goga şi Petru Groza, a dat României doi prim-
miniştri. Galeria oamenilor politici poate fi completată cu numeroşi diplomaţi:
Nicolae Ţolu la Legaţia Română din Paris, Petre Ilcuş la Berlin, Sorin Barianu la
Budapesta, Aron Cotruş (marele poet) în perioada interbelică a lucrat ca diplomat
la Legaţia Română din Varşovia, Vasile Stoica, scriitor şi publicist, a făcut o
carieră strălucită ca diplomat: ministru plenipotenţiar la Tirana, Sofia, Riga,
Kaunas şi Ankara, reprezentant al statului român la Societatea Naţiunilor, în anul
1940 a fost Subsecretar de Stat la Ministerul Propagandei Naţionale în guvernele
Gheorghe Tătărescu, Ion Gigurtu şi Ion Antonescu.
Remarcabilă este lista profesorilor universitari care provin din rândul
foştilor bursieri „Gojdu”: Victor Babeş, medic şi bacteriolog, cel care a descoperit şi
iniţiat în plan mondial seroterapia. S-a născut la Viena, a studiat la Budapesta şi la
Viena, în capitala Austriei luându-şi doctoratul în medicină, după care şi-a continuat
studiile de specializare la München, Heidellberg, Strassbourg, Paris şi Berlin. La 30
de ani era cel mai tânăr profesor al Facultăţii de Medicină din Budapesta. S-a
stabilit apoi la Bucureşti, unde a pus bazele Institutului de Patologie şi
Bacteriologie. Profesor universitar la Facultatea de Medicină din Bucureşti, după
1919 la Universitatea din Cluj, a fost membru al Academiei Române, membru al
Academiei de Medicină din Paris, membru al Comitetului Internaţional pentru
Combaterea Leprei din Paris. A fost triplu laureat al Academiei de Ştiinţe din Paris.
13
Ion Baiulescu era originar dintr-o cunoscută familie de intelectuali

braşoveni. Tatăl său, Bartolomeu Baiulescu, a fost preot la Braşov, fratele său,
George Baiulescu a studiat medicina la Viena şi Conservatorul la Bucureşti, sora
sa, Maria Baiulescu, a fost o cunoscută scriitoare şi publicistă). Ion Baiulescu s-a
numărat printre primii bursieri „Gojdu”. Între anii 1872-1875 a studiat la
Politehnica din Viena. După încheierea studiilor a fost invitat să lucreze în Prusia
la Societatea Reinische Eisenbach. După câţiva ani s-a stabilit în România, unde a
devenit unul dintre cei mai buni specialişti în construcţii de drumuri şi căi ferate.
A participat la construirea mai multor linii ferate (de exemplu Mărăşti-Buzău), a
fost unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai inginerului Anghel Saligny la
construirea podului de la Cernavodă. Ca profesor la Şcoala de Poduri şi Şosele din
Bucureşti, a fost şeful Catedrei de hidraulică. Aurel Ciortea a studiat matematica
la Universitatea Ferenc József din Cluj, după care s-a specializat la Berlin şi Paris.
Din 1920 a fost profesor de matematici financiare la Academia Comercială din
Cluj, unde pentru un timp a deţinut şi funcţia de rector. Constantin Daicoviciu, fiu
de învăţător din Căvăran (judeţul Caraş-Severin), a studiat cu bursă „Gojdu” la
Facultatea de Filosofie, Limbi şi Istorie a Universităţii din Cluj. După Unire, între
ani 1925-1927, a fost bursier la Şcoala Română din Roma. Arheolog, profesor la
Universitatea din Cluj, rector al acestei instituţii în ani ’50-’60, a fost membru al
Academiei Române, membru al Comisiei Arheologice a Academiei de Ştiinţe
Sociale şi Politice, al Academiei de Ştiinţe din Viena, al Institutului Arheologic
German din Berlin, al Societăţii Latine din Paris, al Comitetului Internaţional de
Ştiinţe etc. A fost una dintre cele mai mari personalităţi ale ştiinţei istorice din
România secolului XX. Silviu Dragomir, din Gurasada, bursier „Gojdu” la Liceul
Sârbesc din Novisad, a urmat studii universitare la Cernăuţi şi Berlin. Profesor la
Seminarul „Andreian” din Sibiu între anii 1911-1919, profesor la Facultatea de
Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj între anii 1919-1947, Silviu Dragomir a
fost ales membru corespondent al Academiei Române la vârsta de 28 de ani şi
membru titular la vârsta de 40 de ani. S-a distins prin studiile consacrate
romanităţii sud-dunărene, slavisticii, istoriei bisericii ortodoxe şi a revoluţiei de la
1848. Ca om politic a fost ministru secretar de stat în guvernul Goga (28
14
decembrie 1937-10 februarie 1938), ministru secretar de stat pentru minorităţi în

guvernele din anii 1939-1940. Ioan Goia, medic, cu studiile la facultăţile de
medicină din Cluj şi Viena, a fost profesor de semiologie medicală la Facultatea
de Medicină a Universităţii din Cluj. Ioan Lapedatu, economist, deputat şi
senator, ministru de finanţe în guvernul Averescu (30 martie 1926-4 iunie 1927) a
studiat cu bursă „Gojdu” la Academia Orientală de Comerţ din Budapesta şi la
Facultatea de Drept a Universităţii budapestane. După Unire a fost profesor la
Catedra de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj. Între anii 1930-1937 a
fost şeful delegaţiei române care a negociat cu guvernul maghiar aplicarea
Acordului de la Paris dintre România şi Ungaria privind averea Fundaţiei
„Gojdu”. În 1936 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Ioan
Lupaş, istoric şi om politic, a fost bursier „Gojdu” ca student al Facultăţii de
Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta. După susţinerea doctoratului la
Budapesta, cu teza Biserica Ortodoxă din Transilvania şi Unirea religioasă din
veacul al XVIII-lea, şi-a continuat studiile la Berlin. A fost profesor la Institutul
„Andreian” din Sibiu, între anii 1919-1946 profesor la Universitatea din Cluj.
Împreună cu Alexandru Lapedatu a pus bazele Institutului de Istorie Naţională din
Cluj (1920). Ca istoric este autorul unei opere impresionante. A scris primul
studiu monografic dedicat vieţii lui Emanuil Gojdu. A fost membru al Academiei
Române, între anii 1932-1935 deţinând şi funcţia de preşedinte al Secţiunii
Istorice a Academiei. Ca om politic a deţinut funcţia de ministru al Sănătăţii şi
Ocrotirii Sociale în guvernul Averescu (1926-1927) şi ministru a Cultelor în
guvernul Goga (28 decembrie 1937-10 februarie 1938). Cornel Miklosi, inginer, a
studiat cu bursă de la Fundaţia „Gojdu” la Facultatea de Mecanică a Universităţii
Tehnice din Budapesta şi la Facultatea de Electrotehnică a Politehnicii din
Karlsruhe. După încheierea studiilor a fost reţinut ca profesor la Politehnica din
Budapesta. Cu toate că s-a căsătorit cu o budapestană, cu Maria Heinrich, fiica
directorului Academiei Comerciale, în 1919 s-a stabilit la Timişoara, numărându-
se printre primii profesori ai Politehnicii din oraşul de pe Bega. La 2 iulie 1955 a
fost ales membru titular al Academiei Române. Ilie Minea, unul dintre cei mai
mari medievişti români din perioada interbelică, profesor la Universitatea din Iaşi,
15
a studiat cu bursă „Gojdu” la Facultatea de Litere şi Filosofie din Budapesta.

După încheierea studiilor în capitala Ungariei a urmat ca bursier al Societăţii
„Transilvania” din Bucureşti o specializare la Viena. Valer Moldovan, ca bursier
„Gojdu” a studiat la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din Cluj şi Budapesta.
După Unire a fost profesor de drept administrativ la Universitatea din Cluj. Ca om
politic naţional-ţărănist a fost de mai multe ori deputat şi senator, între anii 1929-
1930 a deţinut funcţia de Subsecretar de Stat la Ministerul Cultelor în guvernul
Maniu. Andrei Oţetea, figurează ca bursier „Gojdu” în anul 1914 pentru studii la
Universitatea Tehnică din Budapesta. Marele istoric nu va da curs „primei
chemări” şi va studia limbile italiană şi franceză la Sorbona, urmând în paralel şi
cursurile Şcolii de Ştiinţe Politice. După susţinerea doctoratului cu o teză despre
istoricul şi diplomatul italian Francesco Guicciardini s-a întors în ţară şi a ajuns
profesor la Universitatea din Iaşi. A fost director al Institutului „Nicolae Iorga”
din Bucureşti. Apreciat specialist în istoria modernă, a fost ales membru al
Academiei Române, vicepreşedinte al Academiei Lumii Latine din Paris şi
membru al Societăţii de Istorie Modernă a Franţei. Sabin Oprea, profesor la
Academia de Comerţ din Cluj, ca bursier „Gojdu” a studiat la Universitatea
Tehnică din Budapesta şi la Facultatea de Litere şi Filosofie din capitala Ungariei.
Este autorul lucrării Terra Siculorum. Ştefan Paşca, filolog şi lingvist, a studiat la
Facultatea de Filosofie, Limbi şi Istorie. În anii ’20 a fost bursier al Academiei Di
Romania de la Roma. După întoarcerea de la Roma a fost profesor la Facultatea
de Filologie şi Istorie din Cluj. Din 1955 a fost membru corespondent al
Academiei Române. Vasile Petraşcu, a studiat la Academia Comercială din
Budapesta şi la Conservatorul din Cluj. A fost profesor la Academia de Teologie
Ortodoxă din Cluj. Gheorghe Popovici, din Chişinău Criş (Arad), a studiat
medicina la Budapesta şi Heideiberg, după Marea Unire a ajuns profesor la
Universitatea din Cluj. Specialist în pediatrie, s-a bucurat de o mare recunoaştere
internaţională, fiind ales referent la Zentralblatt für Hygiene, TBC Forschung,
Kinderheilkunde, Gynecologie, Kinder Forschung şi la Nervenarzt. A fost şi
membru al Societăţii de Biologie, al Societăţii de Chimie Biologică din Paris.
Iuliu Prodan, din Chiochiş (Bistriţa-Năsăud), botanist, profesor la Academia de
16
Înalte studii Agronomice din Cluj, membru corespondent al Academiei Române, a

beneficiat de bursă „Gojdu” ca student al Facultăţii de Matematică şi Ştiinţe
Naturale din Cluj. Solomon Şofronea, bursier „Gojdu” la Academia de Agricultură
din Cluj- Mănăştur, a fost profesor după primul război mondial la Academia de
Agricultură din Bucureşti. Victor Stanciu, medic, profesor, om politic, a studiat la
Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, unde şi-a susţinut
doctoratul în biologie. Între anii 1909-1910 a fost profesor de ştiinţe naturale la
Institutul „Andreian” din Sibiu, din 1919 profesor la Universitatea din Cluj,
director al Institutului de Mineralogie-Petrografie, membru al mai multor societăţi
de ştiinţă din ţară şi din străinătate, a fost inventatorul Birefractometrului. Sistem
Stanciu, patentat de Casa optică „C. Reichert” din Viena. A desfăşurat şi o bogată
activitate de publicist în ziarele „Luceafărul”, „Transilvania”, „Tribuna” şi
„Românul”. A fost senator de Hunedoara în Parlamentul României, între 17 iunie
1931-12 mai 1932, a deţinut funcţia de Subsecretar de Stat la Agricultură şi
Domenii. Dumitru Stăniloaie, bursier Gojdu la Liceul „Andrei Şaguna” din
Braşov, considerat cel mai mare teolog român şi unul dintre cei mai mari gânditori
creştini din lume, autorul unei opere impresionante, care a culminat cu Teologia
dogmatică ortodoxă, foarte bine receptată şi în Occident, unde s-au tradus
fragmente din ea. A studiat teologia la Cernăuţi, apoi s-a specializat în dogmatică
şi istorie bisericească la Facultatea de Teologie din Atena, München şi Berlin.
Revenit în ţară, a fost profesor la Academia Teologică Andreiană din Sibiu (1929-
1946), din 1947 profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În 1991, a fost
ales membru titular al Academiei Române. Ca o recunoaştere a meritelor sale de
teolog, a fost ales Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Tesalonic,
al Institutului de Teologie „St. Serge” din Paris, al Facultăţii de Teologie din
Belgrad, al Universităţii din Bucureşti; a fost distins cu Premiul „Dr. Leopold
Lucas” al Facultăţii de Teologie Evanghelică din Tübingen şi cu „Crucea Sf.
Augustin de Canterbury”. Marius Sturza din Şepreuş (Arad), profesor de
balneologie şi fiziologie la Facultatea de Medicină din Cluj, din 1938 membru de
onoare al Academiei Române, a studiat cu bursă „Gojdu” la facultăţile de
medicină din Budapesta şi Viena, s-a specializat în balneologie la Berlin, Paris şi
17
Nancy. După încheierea studiilor s-a stabilit la Viena, unde în câţiva ani a devenit
foarte cunoscut ca medic, fiind numit să conducă Sanatoriul Wällischhof de lângă
capitala Austriei. În 1918 s-a pus la dispoziţia Consiliului Dirigent, fiind numit
secretar general al Resortului Sănătăţii. În 1930 a fost numit profesor la prima
Catedră de Balneologie înfiinţată în România, la Facultatea de Medicină din Cluj.
În perioada interbelică a fost directorul băilor din Sovata, studiind caracteristicile
apelor de la Lacul Ursu, mecanismele terapeutice ale apelor acestuia. Cu Ludovic
Mrazec a publicat un studiu şi despre Staţiunea balneară a lacului Techirghiol.
Constantin Sulică a studiat la Budapesta, la Facultatea de Filosofie şi Litere, unde
şi-a susţinut şi doctoratul în 1907. Reţinut la Catedra de Limba şi Literatura
Română din Budapesta, a funcţionat ca profesor la această instituţie până la
pensionare. Emil Ţeposu, medic, a fost profesor universitar la Facultatea de
Medicină a Universităţii din Cluj. A studiat la Budapesta şi Viena, s-a specializat
în urologie la Paris. A fost membru al Asociaţiei Franceze de Urologie şi al
Societăţii Generale de Urologie. Ca om politic, a fost deputat de Sălaj,
vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor. Pentru un semestru apare ca bursier în
evidenţele Fundaţiei „Gojdu” şi Ioan Ursu, din Caţa (Sibiu), unul din cei mai mari
medievişti români, autorul mai multor monografii dedicate lui Ştefan cel Mare. A
scris şi prima monografie despre Petru Rareş. În 1915, a publicat studiul Dreptul
nostru asupra Ardealului. S-a format ca istoric la Facultatea de Litere şi Filosofie
a Universităţii din Bucureşti. După obţinerea licenţei, şi-a continuat studiile la
Berlin (1903-1909), unde şi-a luat şi doctoratul, apoi la München, Paris, Viena şi
Veneţia. A fost profesor la Iaşi (1909-1919), Cluj (1919-1923) şi Bucureşti (1923-
1925). A fost membru corespondent al Academiei Române din 1910.
Galeria universitarilor, oamenilor de ştiinţă „Gojdu” o putem fericit
completa cu marele inventator din domeniul aviaţiei, Traian Vuia, care a studiat
cu bursă „Gojdu” la Universitatea Tehnică din Budapesta (un an), apoi la
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice a Universităţii din Budapesta. Aici şi-a
susţinut doctoratul în ştiinţe juridice cu disertaţia Militarism şi industrialism,
regimul de stat şi de contract. În 1902 a plecat la Paris pentru a studia problema
zborului mecanic, adresând Academiei de Ştiinţe a Franţei un memoriu în care şi-
18
a prezentat invenţia în domeniul aviaţiei. La 18 martie 1906, pe terenul de la

Montesson a efectuat epocalul său zbor, fiind primul în lume care a construit şi a
zburat cu un avion mai greu decât aerul. Ulterior, a construit şi experimentat noi
tipuri de avioane perfecţionate, între care „Vuia II”, cu aripi pliabile şi prevăzut cu
motor „Antoinette” de 25 CP, pe care l-a expus în primul salon aeronautic de la
Paris. A realizat şi două elicoptere. Subliniem că Traian Vuia a fost şi un militant
activ pentru unirea într-un singur stat a tuturor românilor, organizând la Paris
Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania, care a editat revista „La
Transylvanie”. În 1946, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Menţionăm că 14 dintre bursierii „Gojdu” au devenit membri ai Academiei
Române. Lista bursierilor „Gojdu” reţine numeroşi scriitori, poeţi şi publicişti:
Virgil Oniţiu (membru corespondent al Academiei Române), Valeriu Branişte,
Eugen Goga, Romulus Butea, Ion Bărnuţiu, Ion Scurtu ş.a. Inclusiv un scriitor
maghiar, Gozsdu Elek, autorul romanelor Fata cu părul de aur şi Ceaţa, care a
fost bursier al fundaţiei la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din Budapesta
Din scurta prezentare a destinului politic şi cultural al celor mai
reprezentativi bursieri „Gojdu” realizăm însemnătatea operei Fundaţiei „Gojdu”,
a creatorului ei, marele mecena Emanuil Gojdu, unul dintre artizanii renaşterii
culturii naţionale.
Bibliografie
1.Berényi Maria, Moştenirea lui Gojdu în oglinda presei române şi maghiare (1995-2005),
Budapesta, 2005;
2.Predescu Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea. Material românesc - oameni şi
înfăptuiri, Ediţie anastatică, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., Editura
Vestala, 1999;
3.Rusu Dorina, Membri Academiei Române. Dicţionar 1866/2003, Bucureşti, Editura
Enciclopedică/ Editura Academiei Române, 2003;
4.Sigmirean Cornel, Pavel Aurel, Fundaţia „Gojdu”. 1871-2001, Târgu Mureş, Editura
Universităţii „Petru Maior”, Târgu-Mureş, 2002;
19
NOI TENDINŢE ÎN REGLEMENTAREA DREPTURILOR
MINORITĂŢILOR NAŢIONALE DIN PERSPECTIVA
INSTRUMENTELOR CONSILIULUI EUROPEI
ŞI A BUNELOR PRACTICI
Prof. univ. dr. Radu CARP

Universitatea Bucureşti
Abstract
The article explores some recent developments in the practices of the European Council
in matters of minorities. The perspective followed is that of the good practices in matter of
minorities, based on the European practices and recommendations. The main human rights are
evaluated and correlated with the minority’s rights and their access to basic freedoms.
Keywords: minorities, European Council, norms, human rights
Protecţia minorităţilor naţionale este fundamentală pentru misiunea

Consiliului Europei, acest organism fiind creat pentru a asigura pacea şi
stabilitatea în Europa, în special prin reconcilierea între naţiuni şi, în interiorul
statelor, între majoritate şi minorităţi. Divergenţele pe marginea statutului unor
minorităţi au jucat un rol esenţial în generarea unor conflicte intra- şi inter-statale
în istoria Europei. Graniţele au fost modificate succesiv în urma unor conflicte
majore, astfel încât astăzi unele minorităţi trăiesc în state cu care se învecinează
statul - înrudit, în mai multe state sau într-un singur stat, fără a avea legătură cu
vreun stat - înrudit. Diversitatea minorităţilor şi a situaţiilor în care se află din
punct de vedere al relaţiei majoritate - minoritate este dovedită de faptul că există
la ora actuală 340 de minorităţi - cu un total de peste 100 de milioane de persoane
- în cele 47 de state membre ale Consiliului Europei.
Statul - naţiune s-a născut, printre altele, şi pe baza unei concepţii utopice
a unei posibile omogenizări etnice. S-a dovedit că această omogenizare nu poate fi
20
obţinută decât prin schimburi de populaţii care nu pot fi niciodată definitive sau
prin deportări forţate care lasă un gol imposibil de umplut prin prezenţa altor
naţiuni. Soluţia unanim acceptată în prezent este protecţia minorităţilor prin
protecţia acordată identităţii lor, sub toate aspectele.
Protecţia minorităţilor este şi va fi în continuare o prioritate pentru statele
europene. Migraţia reprezintă un fenomen paralel, cu cauze diferite şi care necesită o
tratare separată. Desigur, migraţia poate afecta echilibrul majoritate - minorităţi în
anumite zone, iar unii migranţi se pot grupa compact, formând noi minorităţi dar este
deocamdată prematur a se face o analiză de acest gen.
Problema minorităţilor naţionale nu poate fi analizată într-un cadru
normativ rigid, ci este un aspect aflat în continuă schimbare. Dovada este un
document relativ recent al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Rezoluţia
1985 (2014), «Situaţia şi drepturile minorităţilor naţionale în Europa», adoptată
în aprilie 2014.
Referitor la definiţia minorităţilor naţionale, Rezoluţia constată lipsa
acesteia din Convenţia - cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale şi
Minoritare, amintind că singura definiţie se regăseşte în Recomandarea 1201
(1993): «un grup de persoane dintr-un stat care: a) locuiesc pe teritoriul acestui
stat şi sunt cetăţenii săi; b) menţin legături puternice şi de lungă durată cu acel
stat: c) au caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distinctive; d)
sunt suficient de reprezentative, deşi sunt numeric mai puţini decât restul
populaţiei statului sau unei regiuni din stat: e) sunt motivate de dorinţa de a
păstra împreună ceea ce este identitatea lor comună, inclusiv cultura, tradiţiile,
religia sau limba lor»1. Lipsa unei definiţii oferă statelor membre o marjă de
discreţie foarte largă atunci când stabilesc căror minorităţi le oferă protecţie.
Această situaţie poate duce la abordări diferite ale conceptului de protecţie a
minorităţilor, în funcţie de contextul naţional. Faptul că prin această Rezoluţie nu
s-a ajuns la o nouă definiţie, ci doar s-a reiterat una ce a fost deja dată dar are doar
statutul de recomandare arată că este nevoie de o abordare mai fermă pe viitor -
1
Referitor la definiţiile date termenului de minoritate naţională, vezi Roxana-Alina PETRARU,
Minorităţile în context legislativ internaţional, Adenium, Iaşi, 2015, pp. 13 - 37.
21
fie transformarea definiţiei din 1993 într-o normă juridică, fie obţinerea unui
consens pe marginea unei noi definiţii.
Rezoluţia 1985 (2014) trece în revistă şi stadiul actual al instrumentelor
internaţionale pentru protecţia minorităţilor naţionale. Statele care nu au semnat
(Andorra, Franţa, Monaco, Turcia) sau ratificat (Belgia, Grecia, Islanda,
Luxemburg) Convenţia - cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale sunt
îndemnate să o facă, aceeaşi recomandare fiind făcută şi în ceea ce priveşte Carta
Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare. Rezoluţia îndeamnă statele să
semneze Declaraţia pentru Drepturile Persoanelor Indigene, adoptată de Adunarea
Generală ONU în septembrie 2007. Se face o referire şi la «bunele practici” pentru
protecţia minorităţilor. Printre acestea se numără, potrivit raportorului Ferenc
Kalmar2, şi cele descrise de Rezoluţia 1832 (2011), «Suveranitatea naţională şi
statalitatea în legislaţia internaţională actuală: nevoia unei clarificări», precum şi
cele care derivă din jurisprudenţa relevantă CEDO, recomandările Înaltului Comisar
pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, tratatele bilaterale între state.
Măsurile concrete care ar trebui luate în privinţa drepturilor minorităţilor
sunt grupate după cum urmează:
a. Dreptul la identitate. Este necesar să fie respectat art. 5.1 al
Convenţiei - cadru, Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi Politice,
precum şi Rezoluţia 47/135 a Adunării Generale ONU. Trebuie asigurată
participarea minorităţilor la viaţa publică, în conformitate cu art. 15 al Convenţiei
- cadru. Statele trebuie să se abţină de la a adopta politici şi practici în scopul
asimilării minorităţilor, potrivit art. 5.2 din Convenţia - cadru. Trebuie studiate şi
utilizate bunele practici dezvoltate în regiuni precum Südtirol sau cele aparţinând
Finlandei. Dreptul la identitate este considerat ca fiind intermediar între drepturile
individuale şi cele de grup, deoarece atât persoanele, cât şi comunităţile pot
beneficia de acesta.
b. Aranjamente teritoriale. Statele trebuie să implementeze aranjamente
de auto-guvernare care să respecte principiile generale de drept internaţional.
2
Textul Rezoluţiei 1985 (2014), precum şi raportul aferent (Memorandum Explicativ) sunt
publicate în Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 2/2014, pp. 95 - 117.
22
Atunci când se reformează structura administrativă a unui stat, trebuie să se ţină

cont de valoarea adăugată a regiunilor istorice în termeni de cultură, limbă, tradiţii
şi religii. Multă vreme s-a considerat că dreptul la auto-determinare poate fi acordat
doar naţiunilor care stăpânesc un anumit teritoriu, nu şi minorităţilor naţionale,
deoarece acordarea acestui drept ar duce la separatism şi la destrămarea statelor pe
teritoriul cărora trăiesc acele minorităţi ce revendică acest drept. Rezoluţia 1985
(2014) este bazată pe o altă premisă: «dreptul la auto-determinare, integritatea
statului şi suveranitatea naţională pot fi reconciliate în aşa fel încât să crească
toleranţa”. În acest context este amintită Rezoluţia 1334 (2003) cu privire la
experienţele pozitive legate de regiuni autonome ca sursă de inspiraţie pentru
rezolvarea conflictelor în Europa, prin care se afirmă că înfiinţarea şi menţinerea
unei entităţi autonome poate fi privită ca parte a procesului de democratizare. Există
de asemenea şi Rezoluţia 361 (2013) privind regiunile şi teritoriile cu statut special
din Europa, adoptată de Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului
Europei prin care se recunoaşte că statutul special de care se bucură anumite regiuni
a adus stabilitate şi bunăstare economică în cadrul acestora şi implicit pentru statele
în care se află. Rezoluţia 1334 (2003) subliniază că «pentru a diminua tensiunile
interne, guvernul central trebuie să reacţioneze cu înţelegere faţă de grupurile
minoritare…când acestea cer o libertate sporită în administrarea independentă a
propriilor afaceri. În acelaşi timp, acordarea autonomiei nu trebuie să dea
comunităţii vreodată impresia că guvernarea locală este exclusiv problema
comunităţii”. Autodeterminarea minorităţilor poate fi realizată prin urmare prin
participarea la guvernarea statului dar şi prin delegarea competenţelor la nivel local,
prin dezvoltarea autonomiei regionale, ceea ce poate duce la auto-guvernare limitată
în domenii precum educaţia sau cultura. Autodeterminarea internă nu afectează
dreptul statelor la integritate teritorială. Modelul cel mai dezvoltat în această
privinţă este al insulelor Åland.
S-a constatat că aranjamentele teritoriale de auto-guvernare reduc riscul
unui conflict intra-statal cu aproximativ 50%, iar aceste aranjamente combinate cu
un regim parlamentar şi un sistem electoral proporţional, la nivel central, reduc
şansele unui conflict cu aproximativ 70%.
23
Din punct de vedere economic, nivelul de trai este mai ridicat în unele
regiuni unde trăiesc compact minorităţi: Catalonia, Scoţia, Ţara Bacilor, Südtirol,
insulele Åland. Desigur, nu aceasta este regula, există şi asemenea regiuni în care
PIB per capita este inferior mediei naţionale. Diferenţa este dată de nivelul de
autonomie fiscală. În Südtirol 90% din taxele colectate se întorc în această regiune,
iar distribuţia resurselor este decisă de guvernul local. Recent, Scoţia a căpătat prin
Scotland Act din martie 2016 dreptul ca mai mult de 50% din taxele percepute să fie
redistribuite doar la nivelul provinciei3. În alte regiuni, majoritatea taxelor colectate
sunt redistribuite la nivel central, pe baza unei formule care ţine cont de dezvoltarea
unitară a ţării sau este aleatorie. În aceste regiuni, nivelul de trai nu este, evident,
superior celui de ansamblu. Concluzia este aceea că definirea unui aranjament de
auto-guvernare trebuie să aibă în vedere garantarea unei autonomii fiscale care duce
la dezvoltarea susţinută a regiunii în care este practicat respectivul aranjament, iar
avantajele la nivel naţional pot fi percepute abia ulterior, prin schimburile
comerciale cu regiunea sau regiunile respective;
c. Prevenirea conflictelor. Este nevoie de un dialog continuu cu
reprezentanţii mnorităţilor naţionale pentru a preveni conflicte;
d. Dreptul la educaţie şi limbi minoritare. Statele trebuie să promoveze
utilizarea oficială a limbilor vorbite de minorităţi, în conformitate cu Carta Euro-
peană a Limbilor Regionale sau Minoritare. Totuşi, protecţia limbilor minoritare nu
trebuie făcută în detrimentul limbilor oficiale şi a obligaţiei de a le învăţa. Este
recomandată scrierea în comun a cărţilor de istorie alături de statele - înrudite şi de
reprezentanţii minorităţilor. Este nevoie de fonduri pentru organizaţiile sau institu-
ţiile media care reprezintă minorităţile şi de asemenea de măsuri pentru a asigura
continuitatea educaţiei în limba maternă la nivel secundar (inclusiv vocaţional) şi
universitar. Termenul de limbă regională sau minoritară este definit de art. 1 al
Cartei care se referă la limbi utilizate tradiţional într-un anumit teritoriu al unui stat
de către cetăţeni care formează un grup numeric mai redus decât restul populaţiei.
Există 84 de limbi regionale şi minoritare folosite de 206 minorităţi naţionale sau
3
Textul acestui act normativ poate fi consultat la adresa http://www.legislation.gov.uk/
ukpga/2016/ 11/contents/enacted/data.htm (ultima accesare: 27 octombrie 2018).
24
grupuri lingvistice în 23 din cele 25 de state care au ratificat Carta. Dreptul la

educaţie în limba maternă este recunoscut de art. 14 al Convenţiei - cadru ca fiind
«una din metodele principale prin care indivizii îşi pot afirma şi păstra identitatea”.
Recomandarea 1740 (2006) prevede că educaţia în limba maternă «creşte semnifi-
cativ şansele de succes educaţional”. dreptul persoanelor care aparţin minorităţilor
naţionale de a înfiinţa şi administra propriile instituţii educaţionale, finanţate din
surse publice şi/sau private, este descris de art. 13 din Convenţia - cadru;
e. Combaterea discriminării. Statele trebuie să nu comită acte de
discriminare faţă de minorităţi şi să adopte măsuri de «acţiune afirmativă» pentru
a promova oportunităţi egale pentru membrii majorităţii şi ai minorităţilor.
Rezoluţia 1985 (2014) nu instituie un nou model de protecţie a minorităţilor
în Europa, ci întocmeşte doar un sumar al instrumentelor juridice (cu caracter
constrângător sau la nivel de recomandare) şi non-juridice (bune practici) existente la
momentul adoptării ei. O asemenea panoramă era necesară, dat fiind faptul că mai
multe modalităţi de protecţie au evoluat în paralel: instrumentele Consiliului
Europei, generate de cooperarea inter-statală, jurisprudenţa CEDO, implicarea
OSCE, instrumentele naţionale. Această trecere în revistă oferă prilejul exprimării
unor recomandări punctuale adresate statelor membre ale Consiliului Europei. Cele
mai controversate probleme referitoare la protecţia minorităţilor se referă la auto-
determinarea teritorială şi la autonomia fiscală. În ceea ce priveşte cel dintâi element,
Rezoluţia afirmă că auto-determinarea trebuie să fie conciliată cu integritatea şi
suveranitatea statului pe teritoriul căreia se află minoritatea ce are asemenea
revendicări. Referitor la autonomia fiscală, Rezoluţia 1985 (2014) nu face referire la
acest aspect, deoarece aceasta se acordă unei regiuni nu doar pe considerente etnice,
ci pe baza mai multor factori care ţin de dezvoltarea istorică a relaţiei majoritate -
minorităţi etnice, lingvistice sau religioase. Protecţia minorităţilor naţionale nu
cuprinde aşadar un set clar definit, imuabil, de instrumente şi practici, ci se află într-o
continuă evoluţie, în funcţie de nevoile concrete ale persoanelor aparţinând
minorităţilor şi ale comunităţilor din care fac aceştia parte.
25
ELEMENTE DE SUSŢINERE FINANCIARĂ A
PROIECTULUI „ŢINUTULUI SECUIESC”
Dr. Lucian Săcălean

Lect. Univ. dr. Universitatea de Medicină, Farmacie,
Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş
Abstract
Conceptul autonomiei prezentat în discursul politic fie ca opus fie drept model de
integrare este unul des uzitat în comunicarea politică din România, în special de către grupurile
politice maghiare. Nu există o reţetă unică în privinţa autonomiei, existând multe modele,
generate de realităţile socio-economice şi demografice diferite, precum şi de experienţa istorică a
gradului de coabitare majoritate-minoritate. Indiferent ce model alegem pentru a ne inspira va
exista întotdeauna realitatea economică pe care poate şi trebuie să se construiască o autonomie
de acest tip. Există capacitatea acestei regiuni în a se autosusţine financiar?
Keywords: minorities, separatism, authonomy, national security
Chestiunea autonomiei de tip teritorial e una intens disputată. Ea pare a fi

mai legată de discursul politic în primul rând şi abia apoi de dimensiunea economică.
Realitatea unui tablou multietnic, caracteristic Europei, nu poate fi contestat.
Construcţia geopolitică post conflicte mondiale a statuat o ordine teritorială care nu a
putu cuprinde de fiecare dată o etnie doar în interiorul unei graniţe statale. Pe de altă
parte existenţa marilor imperii europene, mutarea naturală sau forţată a unor
populaţii în interiorul graniţelor acestor imperii, fac practic imposibilă delimitarea
exactă a teritoriilor suprapuse pe populaţia de un anumit tip. Crearea statelor
naţionale, ca răspuns la disoluţia acestor imperii, dar şi ca formă de respingere a
dominaţiei unei anumite părţi a populaţiei asupra celorlalte, state ce cuprind în
interiorul graniţelor fizice părţi din populaţii de altă limbă, religie, etnie, creează şi
necesitatea unor soluţii acceptate de către toate părţile implicate.
26
Conceptul autonomiei prezentat în discursul politic fie ca opus fie drept

model de integrare este unul des uzitat în comunicarea politică din România, în
special de către grupurile politice maghiare. Proiectele prezentate până în prezent
au întâlnit opoziţie, nu datorită poziţionării faţă de Bucureşti şi puterea politică
centrală, ci pentru că premisa oricărui proiect era una de tip etnic, populaţia
majoritară interpretând aceste proiecte ca fiind mai degrabă exclusive şi nu
incluzive. Sigur formele de autonomie pot fi diferite (teritorială, culturală sau
locală), scopul final al acestora fiind, cel puţin în teorie, minim supravieţuirea
unei minorităţi, respectiv asigurarea cadrului necesar dezvoltarea unei comunităţi
diferite ca limbă, religie, etnie.
Evident nu există o reţetă unică în privinţa autonomiei, existând multe
modele, generate de realităţile socio-economice şi demografice diferite, precum şi
de experienţa istorică a gradului de coabitare majoritate-minoritate. Din
perspectiva Uniunii Europene, acordarea sau neacordarea autonomiei teritoriale pe
criterii etnice ţine de prerogativa exclusivă a statelor membre, recunoscându-le în
cazul în care ele sunt create legal într-un stat comunitar (vezi cele 16 autonomii
existente pe teritoriul UE), neexistând însă o politică comună cu privire la această
chestiune (a nu se confunda cu standardele europene în materie de protecţie a
minorităţilor).
Ce ar presupune însă autonomia? Autonomia locală presupune (dar nu
exclusiv): • stabilirea modului de utilizare instituţională a bilingvismului în cadrul
autoadministrării locale; • utilizarea numelor şi însemnelor proprii; • modul de
organizare a tradiţiilor şi sărbătorilor; • protecţia monumentelor istorice locale;
• poliţia sanitară, de construcţii, circulaţie, siguranţa locală. În afară de acestea,
autoadministrarea locală trebuie să asigure înfiinţarea şi întreţinerea instituţiilor -
în cadrul legislativ disponibil - în special în domeniile: • învăţământ local; • medii
scrise şi electronice locale; • păstrarea tradiţiilor; • cultură; • activităţi economice;
autonomia cultural - autonomia culturală cuprinde toate domeniile care, conform
părerii grupurilor etnice, sunt esenţiale pentru păstrarea, protecţia şi dezvoltarea
identităţii lor, domenii semnificative cum ar fi: • cultura; • învăţământul; • infor-
marea, inclusiv radio şi tv; • utilizarea de însemne proprii; • dreptul de a lua parte
27
la discuţii referitoare la o eventuală dublă cetăţenie; • alte domenii utile păstrării şi

exercitării drepturilor de protecţie proprie necesară. Autonomia culturală mai
cuprinde şi dreptul de a crea şi a întreţine instituţii, mai ales în domeniile: • învă-
ţământ; • mediile scrise şi electronice; • păstrarea tradiţiilor1; • cultura; •activităţi
economice - iar autonomia teritorială cuprinde domeniile de autoritate necesare
pentru rezolvarea problemelor proprii conform părerii grupurilor etnice respective,
ca de exemplu: • folosirea de însemne proprii; • dreptul de a-şi spune cuvântul la
reglementarea problemei dublei cetăţenii; • învăţământul, inclusiv cel superior,
funcţie de valorile şi necesităţile grupului etnic respectiv; • instituţiile şi progra-
mele culturale; • radio-televiziunea; • dreptul de a exercita profesii sau de a face
afaceri; • utilizarea resurselor naturale, cum ar fi agricultura, silvicultura, vânătoa-
rea, pescuitul, mineritul; • protecţia socială şi ocrotirea sănătăţii; • căile de transport
- drumuri locale şi aeroporturi; • producţia de energie; • controlul băncilor, caselor
de economii şi al altor instituţii financiare; • poliţia; • impozitele pentru scopuri
regionale2. Observăm o paletă largă aşadar, multe dintre aceste chestiuni fiind
acoperite şi funcţionând în cadrul legal existent în România, chiar în lipsa unei
legi special dedicate strict chestiunii minorităţilor. Pe de altă parte, comparativ cu
unele cazuri de autonomie reală, ca de exemplu Tirolul de Sud, aceste standarde
sunt de nivel ridicat3 sugerând chiar posibilitatea unor noi construcţii generate de
idei similar care au dus la consolidarea naţiunilor de secol XIX.
Din perspective forţelor politice ce susţin autonomia unei regiuni ce ar
trebui să cuprindă judeţele Harghita, Covasna, Mureş (dar nu în integralitatea lor
administrative-teritorială actuală), construcţia în sine este una determinată de
criteriul etnic, iar tocmai acest tip de discurs a creat îngrijorarea unei părţi a
populaţiei, populaţie de altă etnie decât cea maghiară. Sigur, pe anumite paliere
putem înţelege faptul că discursul proautonomist al unor forţe politice/ a unor
1
Natea Mihaela Daciana, Playing with Fire or Setting Order? Protection and Promotion of
Cultural Identities Trough Intellectual Property, eLearning Challenges and New Horizons,
Volume IV, pp. 471-475
2
Christoph Pan, Dreptul la autonomie, pp. 55-57, http://www.altera.adatbank.transindex.ro/pdf
/1/005ChristophPan.pdf
3
Ibidem.
28
politicieni maghiari serveşte mai bine interesele electorale decât (obţinerea)

autonomia în sine. Diverse proiecte de autonomie, mai mult sau mai puţin
argumentate au fost prezentate de către UDMR sau politicieni de etnie maghiară
de-a lungul timpului. Pentru a vorbi pe scurt doar despre cele mai recente
iniţiative vom aminti viziunea senatorului UDMR Frunda Gyorgy care declara în
2006 în cadrul seminarului „Autonomia, încotro?”, organizat de Fundaţia
Bernady, că României îi este aplicabil modelul de autonomie al Cataloniei4; deşi
nu se ajunsese la un numitor comun între reprezentanţii politici ai adepţilor
autonomiei şi cei ai guvernului central de la Madrid, declaraţie ulterioară
proiectului de autonomie propus de UDMR în faţa Parlamentului în 2005.
Pe 18 septembrie 2014, dată ce a coincis cu referendumul din Scoţia cu
privire la opţiunea de a rămâne sau nu în Regatul Unit, UDMR prezenta într-o
conferinţă de presă viziunea privind autonomia regiunii denumite Ţinutul Secuiesc.
Proiectul prezentat răspundea argumentelor privind protecţia reală şi limitele
acesteia în privinţa minorităţilor din România sintetizând câteva puncte esenţiale
precum: „Proiectul de autonomie este indus de un naţionalism etnic maghiar
exclusivist de secolul al XIX-lea, în timp ce instituţiile statului sunt pregătite să
răspundă nevoilor cetăţenilor maghiari.”; „Drepturile minorităţilor nu necesită
neapărat autonomie sau alte modele similare de împărţire a puterii”; (în fapt
instituţiile sunt construite pentru a reflecta şi promova cultura etnică a comunităţii
majoritare, maghiarii se pot bucura de şanse egale de succes şi împlinire în viaţa
publică doar dacă sunt gata să-şi asume sarcina suplimentară de a asimila
identitatea impusă de instituţiile statului), în timp ce graniţele fizice ale acestui
demers sun dificil de cuantificat datorită realităţii localităţilor majoritar sau
integral locuite de etnici români, iar alte etnii (rromii) sunt ignorate în sensul
integrării lor în structurile administrative-politice, pe aceleaşi fundamente ca
pentru majoritate5. Proiectul construit pleacă şi de la realitatea unor aranjamente
4
României îi este aplicabil modelul de autonomie al Cataloniei, Gândul, 27 mai 2006,
https://www.gandul.info/ politica/romaniei-ii-este-aplicabil-modelul-de-autonomie-al-cataloniei-
259825
5
Endre Borbáth, Autonomia teritorială în România luată în serios, https://www.openpolitics.
ro/autonomia-teritoriala-in-romania-luata-in-serios/
29
asemănătoare existente în state membre ale UE: Belgia (Eupen-Malmedy),

Danemarca (Insulele Feroe, Groenlanda), Finlanda (Insulele Aland), Franţa
(Corsica), Italia (Friuli-Venezia Giulia, Sardinia, Sicilia, Valle d’Aosta, Trentino-
Alto Adige), Spania (Catalonia, Galicia, Ţara Bascilor, Insulele Baleare), Marea
Britanie (Irlanda de Nord, Scoţia, Ţara Galilor, Insula Man). Propunerea se
bazează pe modelul Tirolului de Sud din Italia, unde minoritatea vorbitoare de
limbă germană beneficiază de un regim similar de autonomie teritorială6.
Pendularea între două modele, cel Catalan, respective cel al Trentino-Alto Adige
(născută prin unirea a două provincii în 1948, populaţiei de limbă germană fiindu-
i garantat prin constituţie autonomia administrativă şi legislativă, pusă efectiv în
practică începând cu anii 1970-1980, dar care nu a evitat numeroasele cereri de
independenţă sau alipire la Austria);
Proiectul din 2014 propune un set de instituţii proprii, inclusive un
preşedinte ales prin vot direct de către locuitorii regiunii, buget propriu, etc.
În 2017, prin vocea deputatului Kulcsár-Terza József-György (preşedintele
organizaţiei Covasna a Partidului Civic Maghiar (PCM), candidat pe listă eligibilă
UDMR), este depus un nou proiect de autonomie teritorială a „Ţinutului Secuiesc”,
care ar fi aplicabil pe teritoriul actual al judeţelor Covasna, Harghita şi parţial
Mureş7 (procedură legislativă încetată prin respingere definitivă de către Senat).
Spre diferenţă de proiectul din 2014, acesta reprezintă primul document asumat
oficial prin care UDMR propune un model de autonomie bazat pe criterii etnice.
Proiectul enunţă la punctual 3 faptul că autonomia regiunii nu afectează integritatea
teritorială şi suveranitatea statului Român, iar delegarea de competenţe trebuie să fie
clar definită. Regiunea ar urma să aibă organe proprii de tip Parlament, Guvern,
Preşedinte, poliţie proprie ce ar urma să reflecte compoziţia naţională a regiunii
deservite, etc. Deşi nu este un proiect privind autonomia teritorială a „Ţinutului
Secuiesc”, un alt proiect este depus în decembrie 2018 care prevede posibilitatea
înfiinţării de regiuni de dezvoltare separate, acolo unde există o minoritate naţională
6
Ibidem.
7
Propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, Pl-x nr. 5/2018
http://www.cdep.ro/ pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16801
30
istorică cu o proporţie semnificativă, aceste regiuni vor putea obţine, prin lege, un
statut de autonomie (art. 8)8, cu trimitere la Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la
Alba Iulia din 1 decembrie 1918 (istoricul Marius Diaconescu observa faptul că
invocarea Rezoluţiei de la Alba Iulia de către unguri este nu doar un mit, ci şi un
paradox, în condiţiile în care mulţi maghiari nu recunosc Unirea Transilvaniei cu
România, deci nu recunosc Documentul Unirii; îl invocă, mistificându-l, când cer
autonomie…; punctele de la articolul III sunt „principii fundamentale la alcătuirea
noului Stat Român” proclamate. În schimb, Unirea este decretată în primul articol:
„decretează unirea”. Este o diferenţă imensă din punct de vedere juridic între o
hotărâre sau decret, cum a fost Unirea, şi proclamarea unor principii. Principiile
proclamate la Alba Iulia nu sunt nici promisiuni şi nici nu formează vreo bază
juridică pentru revendicările ungurilor din Transilvania)9.
Indiferent ce model alegem pentru a ne inspira va exista întotdeauna
realitatea economică pe care poate şi trebuie să se construiască o autonomie de acest
tip. Conştienţi de locul real ocupat în economia naţională, îndeosebi cel al judeţelor
Harghita şi Covasna, soluţia aleasă a fost ca pe lângă modelul Sud-Tirolez în privinţa
taxelor şi impozitelor (textul proiectului din 2017 prevede că: Impozitele şi taxele ar
urma sa fie stabilite prin „decizii ale autorităţilor de autoadministrare”. 90% din
volumul impozitelor pe venit devine parte componenta a bugetului local, la fel 80%
din volumul impozitelor şi taxelor) să existe o alocare de la bugetul central al
României pentru această regiune, „in scopul funcţionării autorităţilor de
autoadministrare, bugetul de stat prevede o echilibrare financiară care are ca scop
anihilarea efectelor negative provenite din distribuirea inechitabilă a resurselor
financiare potenţiale şi corectarea dezavantajelor financiare provocate” (art. 110)10.
8
Pl-x nr.732/2018, Propunere legislativă pentru implementarea subpunctului 1 al punctului III din
Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918,
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015. proiect?idp=17576
9
Marius Diaconescu, Un mit şi un paradox unguresc: revendicările ungurilor ar fi legitimate de
Rezoluţia Unirii din 1 Decembrie 1918?, cotidianul Adevărul, 30 iunie 2017,
https://adevarul.ro/news/politica/un-mit-paradoxunguresc-revendicarile-ungurilor-legitimate-
rezolutia-unirii-1decembrie-19181-1_5955eda05ab6550cb8a82453/index.html
10
Propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, Pl-x nr.5/2018, pp.
26-28, http://www.cdep.ro/proiecte/2018/000/00/5/pl774.pdf
31
Indiferent că vorbim despre modelul catalan (în privinţa Cataloniei e interesant

traseul de la obţinerea unui statut autonom la cererile de independenţă faţă de
Madrid) sau cel tirolez, autonomia în acele cazuri s-a construit pe o realitate
economică diferită de cea a „Ţinutului Secuiesc”.
O serie de date statistice relevă incapacitatea acestei regiuni în a se
autosusţine financiar la acest moment. Datele Institutului naţional de Statistică
arată că cele trei judeţe vizate de acest proiect au înregistrat un regres în raport cu
media naţională dar, mai grav, şi cu media regiunii 7 Centru din care fac parte.
Sigur, explicaţiile sunt multiple şi de natură diversă, inclusiv cea a
managementului politic în regiune. Dacă judeţul Mureş a înregistrat o cădere mai
mică atât faţă de media naţională cât şi faţă de cea regională (în 1995 - 99,2%, în
2017 78,6% faţă de media naţională, respectiv în 1995 95,3% iar în 2017 88,3%
din media regională), judeţele Harghita şi Covasna au înregistrat scăderi mai
accentuate (Harghita 96,3% vs 67,9% din media naţională şi 92,5% vs 72% din
media regională; Covasna 107,6% vs 66,5% din media naţională, respectiv
103,4% vs 70,5% din media regională )11.
Judeţe/regiuni 1995 2000 2005 2010 2015 2016 2017

Nivel Naţional 1.656 1.670 4.603 7.765 8.951 9.493 10.757
Regiunea Centru 1.724 1.715 4.438 7.530 8.371 8.832 10.142
Alba 1.598 1.465 4.049 7.829 8.752 9.278 11.641
Braşov 1.981 2.005 5.390 9.303 10.618 11.379 12.766
Covasna 1.783 1.770 3.831 5.736 6.140 6.447 7.154
Harghita 1.595 1.566 3.514 5.891 5.949 6.460 7.300
Mureş 1.644 1.641 4.100 6.051 7.124 7.515 8.452
Sibiu 1.648 1.710 4.949 8.987 9.685 9.802 11.276
Evoluţia PIB pe cap de locuitor în $ la cursul mediu de schimb, Sursa date: INS, CNP, BNR
Datele nu sunt îmbucurătoare nici dacă analizăm cât au recuperat judeţele

României faţă de media UE de la aderare încoace. Primele trei locuri sunt ocupate
de Bucureşti, Ilfov, Timiş, Cluj, Mureşul se situează pe locul 16, Covasna ocupă
11
Cât de mult au rămas în urmă economiile Harghitei, Covasnei şi Mureşului faţă de media
naţională din 1995 încoace, Analize Economice, 14 martie 2018, http://www.analizeeconomice.
ro/2018/03/cat-de-mult-au-ramas-in-urma-economiile.html
32
locul 26, Harghita 31, iar coada clasamentului e formată din judeţele Teleorman,
Botoşani şi Vaslui (locul 42)12.
Un alt fenomen cu implicaţii majore în regiune este cel al izolării
economice, o altă explicaţie pentru trendul descrescător înregistrat mai pregnant
de economiile judeţelor Harghita şi Covasna13.
Indicator Tara/judeţ 1996 2000 2004 2008 2012 2014

PIB (mil.lei) România 11.384 80.985 247.700 514.700 587.499 674.300
Covasna 129 891 2.421 3.993 4.232 4.809
Harghita 170 1.214 3.124 6.001 6.685 7.565
Procent deţinut Covasna 1,13% 1.10% 0.98% 0.78% 0.72% 0.71%
în PIB-ul Harghita 1,49% 1.50% 1.26% 1.17% 1.14% 1.12%
naţional
PIB/cap de Covasna 110,26% 107.17% 94.74% 74.83% 69.48% 68.68%
locuitor faţă de Harghita 98,03% 98.43% 83.29% 77.07% 75.04% 73.86%
media naţio-
nală (media
naţională =
100%)
Procent deţinut Covasna 1,09% 1.12% 1.11% 1.01% 1.00% 1.04%
din numărul Harghita 1,52% 1.63% 1.27% 1.33% 1.41% 1.46%
mediu de
salariaţi
Salariul mediu Covasna 88,77% 83.63% 83.79% 75.40% 74.25% 73.81%
net faţă de Harghita 83,66% 82.13% 88.72% 76.24% 71.13% 66.05%
media
naţională
(media
naţională =
100%)
Sursă date CNP, INS
Unul dintre subiectele fierbinţi abordate de către UDMR este cel al taxelor
şi impozitelor colectate în regiune. În campania electorală din 2016, subiectul
taxelor a devenit vehicul de comunicare pentru această formaţiune. Regiunile
12
Cât a recuperat economia judeţelor faţă de media UE, de la aderare pînă anul trecut, Analize
Economice, 24 februarie 2016, http://www.analizeeconomice.ro/2016/02/cat-recuperat-economia-
judetelor-fata.html
13
Economiile Harghitei şi Covasnei de când e UDMR la putere, Analize Economice, 18
decembrie 2014, http://www.analizeeconomice.ro/2014/12/economiile-harghitei-si-covasnei-
de.html
33
Nord-Vest, Centru şi Vest au contribuit anul anterior alegerilor generale cu 28,3%

din totalul taxelor colectate la nivel naţional, ponderea populaţiei în regiune fiind
de 34% din total la nivel naţional. La nivel naţional cele mai avantajate judeţe,
prin prisma veniturilor la bugetele locale raportate la ceea ce s-a colectat au fost
Călăraşi, Vâlcea, Teleorman şi Mehedinţi (cu procente cuprinse între 141,7% şi
161,9%), iar cele mai dezavantajate din acest punct de vedere Bucureşti,
Constanţa, Ilfov şi Cluj (cu procente cuprinse între 22,8% şi 47,3%). Judeţul
Mureş a avut un procent de 58,9%, Harghita 86,8% iar Covasna 99,7%14(bani
colectaţi care se întorc la nivel local, media naţională fiind de 58,2%). Nici
peisajul numărului de mari contribuabili u arăta mai bine pentru cele trei judeţe în
2015: Mureş 1,8% (44 mari contribuabili), Harghita 0,5% (13 mari contribuabili),
Covasna 0,5% (12 mari contribuabili), aşadar aportul financiar al acestora, chiar
transferat integral nu ar fi reuşit să acopere nevoile regiunii.
Deşi nivelul de colectare din România ne plasează pe ultimele locuri în
Europa, iar performanţele agenţiilor fiscale prezintă diferenţe, se observă cu
uşurinţă faptul că, la fel ca şi alte regiuni, „Ţinutul Secuiesc” este o regiune mai
săracă decât media naţională, contribuie cu sume mai mici la bugetul central dar
primeşte înapoi un procent mai mare din taxele colectate15.
Judeţ/2015 PIB mld. lei PIB/Loc

Covasna 4,69 22506
Harghita 6,89 22196
Mureş 13,94 25445
România 666,64 33420
În privinţa sumelor colectate în judeţele Harghita şi Covasna, inclusiv

sumele ce ar reveni ca urmare a activităţii marilor contribuabili, suma astfel
obţinută nu ar fi reuşit să acopere nevoile de finanţare. În fapt, la fel ca şi în cazul
14
Cât au contribuit şi cât au primit de la buget judeţele anul trecut, Analize Economice, 24
octombrie 2016, http://www.analizeeconomice.ro/2016/10/salvati-romania-de-demagogii-din-
udmr.html
15
Cât de sustenabil economic e Ţinutul Secuiesc, Analize Economice, 31 august 2015,
http://www.analizeeconomice.ro/2015/08/cat-de-sustenabil-economic-e-tinutul.html
34
altor judeţe, cheltuielile sunt susţinute prin transfer din ceea ce se colectează în
judeţele mai bogate (din suma colectată scăzând veniturile la bugetele locale şi
pensiile plătite în cele două judeţe, rezultă un deficit de 45 milioane lei. La
cheltuielile respective trebuie adăugate cele ale pensiilor de agricultori, cele
speciale, ajutoarele de şomaj, decontările CNAS, decontări CNADNR, etc,
deficitul rezultat fiind mult mai mare)16.
Această evoluţie nefavorabilă pentru judeţele amintite e vizibilă şi în cazul
procentului deţinut în PIB-ul naţional: Covasna 1995- 1,1%, 2014 - 0,7%;
Harghita 1995 1,5%, 2014 - 1%; Mureş 1995 - 2,7%, 2014 - 2,1%17. Datele
ANAF ne arată că în prezent doar 23% din ceea ce se colectează la nivel local în
regiunea capitalei se şi întoarce în această regiune, o eventuală formulă de
autonomie fiscală avantajând capitala şi nu judeţe precum Covasna sau Harghita.
În fapt întreaga economie a Transilvaniei nu ar face faţă actualului nivel de
cheltuieli, iar o organizare de tipul celei propuse de UDMR (Harghita, Covasna şi
o parte din judeţul Mureş) ar fi practic incapabilă să se autosusţină financiar.
Dincolo de discursurile politicienilor, realitatea economică este configurată şi prin
salariul net18.
Evoluţie salariu net lunar

Judeţ 1991 2001 2011 2017
Mureş 7.186 2.734.030 1.252 2.080
Harghita 6.960 2.441.663 1.054 1.790
Covasna 7.131 2.491.517 1.085 1.802
Total economie 7.460 3.019.424 1.444 2.342
Sursă date INS
Orice proiect autonomist trebuie să ţină cont de realitatea economică şi

demografică şi în principiu ar trebui să răspundă la câteva întrebări simple: cum se
16
Cât din taxele ce se colectează în fiefurile UDMR, Harghita şi Covasna, se întorc la bugetele
locale, Analize Economice, 16 noiembrie 2016, http://www.analizeeconomice.ro/2016/11/cat-din-
taxele-ce-se-colecteaza-in.html
17
Bătălia economică – Bucureşti vs. Provinciile istorice, Analize Economice, 23 martie 2015,
http://www.analizeeconomice.ro/2015/03/batalia-economica-bucuresti-vs.html
18
Cum a evoluat salariul real la nivel de judeţe din anii 90 până azi, Analize Economice, 28 iunie
2017, http://www.analizeeconomice.ro/2017/06/cum-evoluat-salariul-real-la-nivel-de.html
35
va susţine financiar, cum va contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor

cuprinşi într-o astfel de organizare administrativ-teritorială şi politică, cum va
contribui la reducerea tensiunilor (dacă ele există) interetnice, cum va contribui la
creşterea gradului de încredere şi cooperare în regiune, cum va funcţiona
birocraţia, care sunt costurile pentru cetăţeni, ş.a.m.d. De cele mai multe ori,
discursurile politice proautonomiste autohtone ocolesc exact aceste subiecte
mizând pe argumentul etnic sau pe elemente ale imaginarului colectiv, sa sursă de
legitimare şi argumentare. Există mari diferenţe între modelele propuse ca discurs
mediatic (Catalonia, Trentino-Alto Adige) şi realitatea „Ţinutului Secuiesc”, cel
puţin din perspectivă economică. Mobilizarea economiei locale nu a venit ca
urmare a unui proiect autonomist, bunăstarea s-a construit în timp şi a permis
suportarea unor costuri ce pentru „Ţinutului Secuiesc” sunt aproape insurmontabile.
Există serioase semne de întrebare privind capacitatea managerială şi adminis-
trativă a acestei zone, ţinând cont de faptul că o bună parte din comunităţile locale
şi judeţene de aici au fost administrate prin reprezentanţii UDMR sau a celorlalte
formaţiuni cu discurs proautonomist, iar rezultatele sunt comparabile cu cele
obţinute mai degrabă în alte comunităţi sărace din România şi nu în comunităţile
cu rată rapidă de dezvoltare.
Managementul ineficient al regiunii, izolaţionismul, diminuarea contactului
cu populaţia majoritară din restul ţării, cu limba oficială, au contribuit deopotrivă la
regresul economic în comparaţie cu judeţele din aceeaşi regiune de dezvoltare, dar
care au ales un model integraţionist. S-ar putea ca discursul proautonomist în sine să
fie mai important decât autonomia însăşi, câtă vreme acest discurs conferă
emiţătorilor posibilitatea de motivare şi control asupra populaţiei ţintă. În mod cert,
nu există modele de comportament economic elaborate pentru această posibilă
reorganizare teritorial administrativă, nu există nici o consultare reală a majorităţii şi
minorităţii cu privire la aspectele funcţionale ale unui asemenea aranjament. Cel
mai mare impediment în acest moment este însă dat de realitatea economică, de
lipsa apetenţei pentru investiţii în zonă, ea depinzând de subvenţiile de pe plan
central. Puţinele iniţiative dezvoltate prin indicaţii geografice şi mărci locale nu au
36
forţa să asigure dezvoltarea regiunii astfel cum s-a întâmplat în alte cazuri19. În
acest stadiu proiectul autonomist este unul nerealist, fiind mai degrabă un exerciţiu
de manipulare a unui electorat care se doreşte a rămâne captiv.
Bibliografie:
1. Natea Mihaela Daciana, „Playing with Fire or Setting Order? Protection and
Promotion of Cultural Identities Trough Intellectual Property”, eLearning
Challenges and New Horizons, Volume IV, pp. 471-475
2. Christoph Pan, Dreptul la autonomie, pp. 55-57, http://www.altera.adatbank.
transindex.ro/pdf/1/005ChristophPan.pdf
3. României îi este aplicabil modelul de autonomie al Cataloniei, Gândul, 27 mai 2006,
https://www.gandul.info/politica/romaniei-ii-este-aplicabil-modelul-de-
autonomie-al-cataloniei-259825
4. Endre Borbáth, Autonomia teritorială în România luată în serios, https://www.openpolitics.
ro/autonomia-teritoriala-in-romania-luata-in-serios/
5. Propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, Pl-x nr.
5/2018 http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16801
6. Pl-x nr. 732/2018, Propunere legislativă pentru implementarea subpunctului 1 al
punctului III din Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1
decembrie 1918, http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?
idp=17576
7. Marius Diaconescu, Un mit şi un paradox unguresc: revendicările ungurilor ar fi
legitimate de Rezoluţia Unirii din 1 Decembrie 1918?, cotidianul
Adevărul, 30 iunie 2017, https://adevarul.ro/news/politica/un-mit-
paradoxunguresc-revendicarile-ungurilor-legitimate-rezolutia-unirii-
1decembrie-19181-1_5955eda05ab6550cb8a82453/index.html
8. Propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, Pl-x
nr. 5/2018, pp. 26-28, http://www.cdep.ro/proiecte/2018/000/00/5/pl774.pdf
9. Cât de mult au rămas în urmă economiile Harghitei, Covasnei şi Mureşului faţă de
media naţională din 1995 încoace, Analize Economice, 14 martie 2018,
http://www.analizeeconomice.ro/2018/03/cat-de-mult-au-ramas-in-urma-
economiile.html
10. Cât a recuperat economia judeţelor faţă de media UE, de la aderare până anul trecut,
Analize Economice, 24 februarie 2016, http://www.analizeeconomice.ro/
2016/02/cat-recuperat-economia-judetelor-fata.html
11. Economiile Harghitei şi Covasnei de când e UDMR la putere, Analize Economice,
18 decembrie 2014, http://www.analizeeconomice.ro/2014/12/economiile
-harghitei-si-covasnei-de.html
12. Cât au contribuit şi cât au primit de la buget judeţele anul trecut, Analize
Economice, 24 octombrie 2016, http://www.analizeeconomice.ro/2016/
10/salvati-romania-de-demagogii-din-udmr.html
19
Bolos Mihaela Daciana, Mărcile şi indicaţiile geografice în sistemul relaţiilor internaţionale,
Editura Universul Juridic, 2013
37
13. Cât de sustenabil economic e Ţinutul Secuiesc, Analize Economice, 31 august 2015,
http://www.analizeeconomice.ro/2015/08/cat-de-sustenabil-economic-e-
tinutul.html
14. Cât din taxele ce se colectează în fiefurile UDMR, Harghita şi Covasna, se întorc la
bugetele locale, Analize Economice, 16 noiembrie 2016, http://www.analizee
conomice.ro/2016/11/cat-din-taxele-ce-se-colecteaza-in.html
15. Bătălia economică - Bucureşti vs. Provinciile istorice, Analize Economice, 23 martie
2015, http://www.analizeeconomice.ro/2015/03/batalia-economica-
bucuresti-vs.html
16. Cum a evoluat salariul real la nivel de judeţe din anii 90 până azi, Analize
Economice, 28 iunie 2017, http://www.analizeeconomice.ro/2017/
06/cum-evoluat-salariul-real-la-nivel-de.html www.adevarul.ro
17. Bolos Mihaela Daciana, Mărcile şi indicaţiile geografice în sistemul relaţiilor
internaţionale, Ed. Universul Juridic, 2013
www.altera.ro
www.analizeeconomice.ro
www.bnr.ro
www.cdep.ro
www.cnp.ro
www.gandul.info
www.insse.ro
www.openpolitics.ro
38
POLITICA DE DIPLOMAŢIE PUBLICĂ
ÎNTRE COMUNICARE ŞI MANIPULARE
Dr. Mihaela Daciana Natea

Lect. Univ. dr. la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş;
Centrul de Cercetare şi Strategii Regionale; E-mail: natea.d.mihaela@gmail.com
Abstract
Articolul urmăreşte modul în care politica de comunicare a statelor se manifestă în era
digitală prin analiza modului în care statele comunică prin intermediul mijloacelor digitale. În
acest sens am urmărit pârghiile de comunicare ale instituţiilor statale în presă, internet şi social
media. Studiul se aplecă pe cazul Ucrainei şi a modului în care a comunicat în criza recentă
privind sechestrarea navelor în strâmtoarea Kerch . Am urmărit modul în care Ucraina şi Rusia
au comunicat oficial, articolele şi modul de reflectare a conflictului în mass media şi modul în
care au fost utilizate paginile de social media pentru a reflecta propria poziţie.
Keywords: soft power, national security, communication, public perception,
Introducere
Era comunicării ridică probleme nu doar în sfera privată dar şi în cea
publică. De-a lungul timpului statele au utilizat diverse pârghii de comunicare
pentru a-şi face cunoscută agenda politică şi de a o promova la nivel internaţional.
Diplomaţia a constituit vectorul principal în afirmarea idealurilor naţionale şi a
intereselor statale. Astfel, au fost promovate strategii de comunicare, alianţe, au
fost stabilite misiuni diplomatice care aveau ca obiect, printre altele, consolidarea
relaţiilor diplomatice, care urmăreau indiscutabil, atingerea unor interese de natură
politică. Dar de multe ori comunicarea şi manipularea mergeau mână în mână,
statele urmărind propriile interese în modul pe care îl considerau util.
39
Dezvoltarea politicilor de diplomaţie publică şi soft power aduce politica

de comunicare a statelor într-o zonă mult mai largă decât diplomaţia clasică,
statele deschizând aria de comunicare cetăţenilor dintr-o regiune sau chiar de pe
tot globul. În acest context legitimarea acţiunilor politice atrage cu sine generarea
unei imagini pozitive, în faţa concurenţilor internaţionali. În zona privată,
comunicarea eficientă atrage turism, comerţ şi alte aspecte economice şi sociale
care se traduc în dezvoltare statală.
Toate aceste elemente sunt amplificate de era digitală, de internet şi
mijloacele de comunicare în mass media şi social media. Ele devin adevăraţi
catalizatori ai unei forme de comunicare şi afirmare, care nu se mai caută într-un
mod strict diplomatic relaţia dintre două state, ci relaţia dintre stat şi cetăţeni
priviţi în mod global. Se schimbă parametrii comunicării şi scopul ei, publicul
ţintă devine unul mutabil şi variat, iar pârghiile utilizate sunt mult mai complexe.
Diplomaţia publică şi soft power

Definirea conceptului de soft power este oferită în primul rând de Joseph
Nye în 1990 care analizând puterea americană concluzionează ca aceasta este una
complexă, axată nu doar pe capacitatea economică sau militară, dar şi pe
atractivitate: „Ce este puterea soft? Este capacitatea de a obţine ce vrei prin
atracţie mai mult decât prin mijloace coercitive sau plată. Se naşte din
atractivitatea culturală, ideilor politice şi politica unui stat. Când politicile noastre
sunt privite de alţii ca fiind legitime puterea noastră soft este în creştere.”1 Prin
urmare acest tip de putere este strâns legat de legitimitate şi legitimare la nivel
internaţional, de modul în care comportamentului unui stat este văzut nu doar de
alte state şi mai ales de cetăţenii lor. În acest context prin utilizarea politicilor de
diplomaţie publică şi soft power statul generează un nou tip de interacţiune, în care
actorii internaţionali sunt convinşi să adopte un anumit comportament, să
îmbrăţişeze politici internaţionale pe care, după caz, să le implementează la nivel
naţional. În acest mod este redusă nevoia de utilizarea a forţei militare sau politice.
1
Joseph S. Nye, Jr., Soft Power. The Means to Success in World Politics, Public Affairs, USA, p X
40
Cu toate că Nye încearcă să redefinească conceptul de soft power în

lucrările sale succesive, există multă incertitudine în abordarea subiectului care
pare a dezvolta conotaţii diverse pe măsura extinderii literaturii şi a practicii. Ying
Fan argumentează că demersul lui Joseph Nye de a redefini conceptul în 2004 nu
face decât să genereze şi mai multă confuzie, pentru că, prin extinderea se
difuzează însăşi esenţa conceptului care devine unul excesiv de general şi greu de
urmărit2. Mai mult există grade semnificative de relativism în aplicarea lui de la
regiune la regiune şi de la stat la stat iar poate cel mai uzitat exemplu este modul
în care China3 sau Rusia4 utilizează această politică. În final cuantificarea
impactului este dificilă, datorită jocurilor de percepţie şi multitudinii de elemente
care întră în componenţa conceptului5.
Diplomaţia publică merge mână în mână cu politica de soft power şi
reprezintă modalitatea de a comunica, de a atrage legitimitate faţă de politica
internaţională promovată de un stat la un moment dat. Comunicarea cu cetăţenii
se face prin orice mijloc, pornind de la mass media şi ajungând la social media.
Modalitatea de manifestare şi domeniile acoperite sunt foarte complexe, şi privesc
aspecte variate ale activităţii unui stat6. Dacă politicile sunt făcute cunoscute prin
diplomaţie publică, aspectele turistice goodwill-ul generat de economie, cultura şi
bunurile culturale îmbracă forme de promovare internaţionale prin politica de soft
power.
2
Ying Fan, „Soft Power: Power of Attraction or Confusion?” Place Branding and Public
Diplomacy (2008) nr. 4:2, p 147-158
3
Timo Kivimäki, Soft Power and Global Governance with Chinese Characteristics, The Chinese
Journal of International Politics, Volum 7, număr 4, 1 Decembrie 2014, pp. 421–447; Eleanor
Albert, China’s Big Bet on soft power, Concil on Foreign Relations, 9 februarie 2018.
https://www.cfr.org/backgrounder/chinas-big-bet-soft-power
4
Nicu Popescu, Russia’s Soft Power Ambitions, CEPS Centre for European Policy Studies, 2006,
pp. 1-3.
5
Jonathan McClory, The soft power 30. A global ranking of soft power, USC Center on Public
Diplomacy, 2017, https://softpower30.com/wp-content/uploads/2018/07/The_Soft_Power
_30_Report_2017-1.pdf
6
Melissen, J., The New Public Diplomacy: Between Theory and Practice,. In: Jan Melissen, The
New Public Diplomacy Soft Power in International Relations, . Ed. Palgrave Macmillan, 2005, pp.
6-18.
41
De la diplomaţie publică, la soft power in aspecte de securitate naţională

Războiul prezent este unul complex, în care comunicarea ocupă un rol
important. Declaraţiile oficiale, argumentarea poziţiilor, legitimarea pot îmbrăca
forma ştirilor sau a „fake news”. Manipularea joacă un rol central, fie că părţile
recunosc sau nu acest lucru. Social media oferă un loc prolific de manifestare a
poziţiilor divergente născute din necesitatea de legitimare a poziţiei adoptate.
Ştirile, venite pe canale de comunicare mai mult sau mai puţin verificabile, indică
asupra unor probleme care semnalează de cele mai multe ori încălcarea unor
valori fundamentale, precum dreptul la viaţă - acţiunile din Estul Ucrainei, în mod
şocant, prin utilizarea violenţei sau a armelor chimice. De aici până la conexarea
„răufăcătorilor” globali în acţiuni distructive este doar un pas7.
Imaginile sunt captate în aşa fel încât să întărească ideea unei tragedii
astfel încât populaţia revoltată să ia atitudine faţă de nedreptăţile care au loc în
plan local. Martori ai incidentului relatează ororile prin care au trecut.
Astfel, se generează curente precum „je suis Charlie” un curent prin care
utilizatorii de social media condamnă utilizarea violenţei în alt stat. Curentul a
cuprins un număr semnificativi de utilizatori care nu erau doar francezi, şi care au
dorit să îşi manifeste solidaritatea faţă de tragedia desfăşurată în dimineaţa de 7
ianuarie 2015 în care 12 persoane au fost omorâte cu cruzime la locul de muncă8.
Dar în tumultul mediatic, opinia publică internaţională omite o crimă
concomitentă şi mai sângeroasă: din 3 Ianuarie pana in 7 ianuarie 2015, 2000 de
studenţi erau masacraţi în Nigeria de Boko Haram, tot o grupare teroristă. Un
masacru cu care nu se va solidariza opinia publică internaţională, pentru care nu
se vor organiza marşuri ale solidarităţii şi pentru care nimeni nu va genera un #.
2000 de vieţi, 2000 de studenţi, care par a nu conta într-o lume internaţional
7
Michael Schwirtz, U.N. Links North Korea to Syria’s Chemical Weapons Program,
https://www.nytimes.com/2018/02/27/world/asia/north-korea-syria-chemical-weapons-
sanctions.html
8
Ashley Fantz and Hilary Whiteman, #JeSuisCharlie - Solidarity on social media for press
freedom, terror, victims, CNN Updated 1932 GMT (0332 HKT) January 9, 2015
https://edition.cnn.com/2015/01/07/world/social-media-jesuischarlie/index.html
42
marcată de comunicare, de rapiditatea cu care informaţia circulă9. Şi atunci trebuie

să ne punem întrebarea unde este echitatea, egalitatea şi legitimitatea comunicării
la nivel internaţional? Unde începe comunicarea şi unde aceasta se termină în
manipulare?
În acest context, conexarea politicilor de comunicare dezvoltate la nivel
statal, diplomatic, este esenţială, pentru că poate afecta securitatea naţională şi
capacitatea de a atrage atenţia asupra problemelor fundamentale de securitate cu
care un stat se confruntă.
În contextul fake news a propagandei ruseşti în Centrul şi Estul Europei,
utilizarea politicilor de comunicare este esenţială iar această politică trebuie
orientată atât spre proprii cetăţeni cât şi spre exterior, în regiune.
Ucraina, Rusia şi criza navelor din strâmtoarea Kerch

Criza din strâmtoarea Kerck reprezintă un aspect recent al tensiunilor
recurente din Estul European, mai precis între Rusia şi Ucraina. Tematica
conflictului se diversifică continuu plecând de la subiecte politice ajungând la cele
economice şi, mai recent, religioase. Pentru analiza politicii de comunicare, am
urmărit postările de pe pagina de Facebook a Ambasadei Ucrainei respectiv
Rusiei în România. Am urmărit tipul postărilor numărul lor, limba în care s-a
făcut comunicarea, elementele evidenţiate, utilizarea poziţiilor oficiale
guvernamentale şi internaţionale pentru legitimarea poziţiei proprii.
Criteriu Ucraina Rusia
Nr. de postări 25.nov.2018 - 13 (77 likes) 26. nov. 2018 - 4 (289 interacţiuni)
pe Facebook 26.nov.2018 - 26 (157 likes) 27-30 nov. 2018 -10
27.nov.2018 (97 likes) 1-10.12.2018 - 54
28.11-10.12 2018 - 38 postări
Poziţia oficială - acţiunile din Marea Neagră şi - Militarizarea de către Rusia a
Marea Azov au un caracter Mării Azov, unde Kievul, cu
provocator susţinerea SUA, creează o
- se utilizează forţa pentru grupare militară, este altă
obţinerea obiectivelor politice „sperietoare” inventată,
- se încalcă dreptul internaţional - Rusia nu are planuri de
9
XXX, Boko Haram's 'deadliest massacre': 2,000 feared dead in Nigeria, The Guardian, 10. 01.2015,
https://www.theguardian.com/world/2015/jan/09/boko-haram-deadliest-massacre-baga-nigeria
43
şi anume a Cartei ONU, înfiinţare a unei baze militare în

Convenţiei ONU asupra regiune
dreptului mării. - Ucraina este cea care efectuează
- acţiunile reprezintă o pregătiri militare în Marea
ameninţare la adresa securităţii Azov12
tuturor statelor din regiunea - Ucraina întreprinde acţiuni
Mării Negre.10 provocatoare în Strâmtoarea
- navele sunt capturate sub Kerch13.
ameninţarea focurilor de armă, - reţinerea navelor a fost legitimă
iar doi marinari sunt răniţi în pentru că „navele militare ale
urma incidentului11. Ucrainei, „Berdyansk”,
„Nikopol”, „Yan Kapu” au
traversat frontiera cu Rusia şi
nu au reacţionat la somaţiile
legale ale navelor serviciului de
frontieră al FSB şi flotei navale
a Rusiei, efectuau manevre
periculoase”14
- a existat o încălcare nepermisă a
traversării paşnice a strâmtorii15
- din declaraţiile marinarilor
ucraineni reiese clar ca au fost
forţaţi să întreprindă aceste
manevre16.
Poziţia oficială - Mesajul Purtătorului de cuvânt
a pe Politică Externă şi de
Organizaţiilor Securitate a UE face apel la
Internaţionale
10
Ambasada Ucrainei în România, postare din data de: 25.11.2018,
https://www.facebook.com/pg/Ukr.Embassy.Romania/posts/?ref=page_internal
11
Ambasada Ucrainei în România, postare din data de: 25.11.2018, update ora 21,
https://www.facebook.com/pg/Ukr.Embassy.Romania/posts/?ref=page_internal
12
Rusia nu vrea o bază militară în Marea Azov, Veşti din Rusia, 24.11.2018, http://www.vestidin
rusia.ro/2018/11/24/rusia-nu-vrea-o-baza-militara-in-marea-azov/?fbclid=IwAR1O1uNGa
WSUCjYJlB_Mn7j_BZQ8ACrNVzD4wBkI6wTNZQrBTXGGvG0G5W4
13
MAE al Rusiei: Occidentul trebuie să trimită un semnal Kievului să înceteze provocările,
Sputnik.md, 26.11.2018, https://ro.sputnik.md/International/20181126/23242904/MAE-al-Rusiei-
Occidentul-trebuie-trimita-un-semnal-Kievului-inceteze-provocarile.html?fbclid=IwAR2xMP82
Y7 BAsmBjkxHKV8GCg8Cxkdh5rYMYkSNcXK35kY5OzTse_WSy69M
14
Idem
15
Declaraţiei Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, https://www.facebook.com/Ambasada
Rusa/posts/1440164232753277?__tn__=K-R
16
Declaraţii şoc ale marinarilor ucraineni - contrazic propriul guvern (VIDEO), Sputnik.md,
26.11.2018, https://ro.sputnik.md/International/20181127/23260372/Video-cu-declaratiile-
marinarilor-ucraineni-retinui-in-Marea-Azov-publicat-de-FSB.html?fbclid=IwAR0M0_EKAq
Kga061IU3d92_I7PUk6plW7FIFKSDa_rWXj-pZihzo8TadNqU
44
rezolvarea conflictului pe cale

paşnică şi reafirmă poziţia UE
privind Crimeea.17
- convocarea urgentă a unei
reuniuni extraordinare a
Comisiei Ucraina-NATO din
cauza agresiunii Russiei în
Marea Azov18. În urma
consultărilor Secretarul General
NATO a făcut apel la încetarea
ostilităţilor exprimând
susţinerea faţă de integritatea
teritorială a Ucrainei19
- Consultări telefonice cu
preşedintele Consiliului
European Donald Tusk, privind
incidentul semnalat20
Poziţia altor - România emite o declaraţie pe
state Tweeter21, de susţinere a
integrităţii teritoriale a Ucrainei,
postare preluată de pagina
Ambasadei Ucrainei.
17
Spokesperson for Foreign Affairs and Security Policy/European Neighbourhood Policy and
Enlargement Negotiations, Statement by the Spokesperson on the escalating tensions in the Azov
Sea, 25.11.2018, https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage/54392/statement-
spokesperson-escalating-tensions-azov-sea_en?fbclid=IwAR0TZMAd2V8a-
ZtdECeeoZTZbzVaW8NnISWgnv8aHsqK6FyAujy3eQy-mGk
18
President of Ukraine held a phone conversation with the President of the European Council,
President of Ukraine website, 26.11.2018, https://www.president.gov.ua/en/news/prezident-
ukrayini-proviv-telefonnu-rozmovu-z-prezidentom-ye-
51354?fbclid=IwAR0UjvDil8SxtVKTKZECs4BxLF7Hh3tKtvtJCdatncaqRonS-htCSn0gMW0
19
NATO Secretary General following meeting of the NATO-Ukraine Commission, 26 NOV 2018,
https://www.youtube.com/watch?v=HiJrnH4i9FY&feature=youtu.be&fbclid=IwAR1ea_pKiNIyQ
k4TDe0izbfkMOBLMDhL8XiVvR1umCIdcMYJuPmRwm-2n6w
20
President of Ukraine held a phone conversation with the President of the European Council,
President of Ukraine website, 26.11.2018, https://www.president.gov.ua/en/news/prezident-
ukrayini-proviv-telefonnu-rozmovu-z-prezidentom-ye-
51354?fbclid=IwAR0UjvDil8SxtVKTKZECs4BxLF7Hh3tKtvtJCdatncaqRonS-htCSn0gMW0
21
MAE România, Deeply concerned about the developments in #AzovSea & #KerchStrait.
Aggression & violation of international law undermine the security of the whole region. #RO fully
supports the territorial integrity and sovereignity of Ukraine and its rights to use its territorial
waters. https://twitter.com/MAERomania/status/1066812950961364998?ref_src=twsrc%5Etfw%
7Ctwcamp%5Eembeddedtimeline%7Ctwterm%5Eprofile%3AMAERomania%7Ctwcon%5Etimel
inechrome&ref_url=http%3A%2F%2Fwww.mae.gov.ro%2F&fbclid=IwAR2ydUkY7uiTS8Dqf4j
nbdiLMbIkBrYmS6_1PzE8OFNITe-ckEOjJYBlCec
45
- Preşedintele Petro Porosenk a

avut o discuţie cu Cancelarul
German Angela Merkel, care şi-
a exprimat îngrijorarea privind
situaţia din regiune22.
- discuţie telefonică cu Secretarul
de Stat al Departamentului de
Stat al SUA privind situaţia din
regiune23, urmată de o declaraţie
a Secretarului de Stat privind
condamnarea acţiunilor Rusiei
în regiune24.
Astfel cum indică Ucraina blocarea traficului prin strâmtoare s-a făcut prin
intermediul unor nave, fapt care reprezintă o încălcare inacceptabilă a dreptului
internaţional. Pentru a convinge opinia publică internaţională se face recurs la
poze cu strâmtoarea şi modalitatea în care aceasta a fost blocată25. Totodată există
un flux permanent de informaţii cu 13 postări în ziua de 25 noiembrie, cu revizuiri
succesive menite să ofere informaţii în timp real despre desfăşurarea conflictului,
întregind astfel imaginea Ucraineană asupra incidentului. Prin intermediul paginii
de Facebook era anunţat „atacul armat asupra navelor de artilerie de tonaj mic
„Berdyansk” şi „Nikopol”. De asemenea şi nava „Yana Kapu” a fost oprită cu
forţa. Navele ucrainene sunt blocate de Forţele Speciale Ruse. Conform
informaţiilor doi marinari ucraineni au fost răniţi”26. De mai multe ori este reluat
22
President held negotiations with the Chancellor of Germany, President of Ukraine website,
26.11.2018, https://www.president.gov.ua/en/news/prezident-ukrayini-proviv-peregovori-z-
kanclerom-nimechchini-51358
23
President held a phone conversation with the US Secretary of State, President of Ukraine
website, 26.11.2018 https://www.president.gov.ua/en/news/prezident-proviv-telefonnu-rozmovu-z-
derzhsekretarem-ssha-51394?fbclid=IwAR0trH2R7xok4F-
GzmFHkpz2Bodd1eS8WF9Kc8OrFpFhsXNlIeXfxUbjO3o
24
Mike Pompeo, Russia's Dangerous Escalation in the Kerch Strait, 26.11.2018,
https://www.state.gov/secretary/remarks/2018/11/287554.htm
25
Ambasada Ucrainei în România, postare din data de: 25.11.2018, https://www.facebook.com
/pg/Ukr.Embassy.Romania/posts/?ref=page_internal
26
Ambasada Ucrainei în România, postare din data de: 25.11.2018, Postare preluată de pe pagina
Ministerului Ucrainian de Apărare, https://www.facebook.com/modofukraine/?__tn__=kCH-
R&eid=ARD-swowzhnhS5k6NA4h0ljrivvkvhPQYasimrs3tOv-4Y_vQvcgh3xvDU-
squZ1W6xhjuA-OcXORThG&hc_ref=ARQ5nbPgTRVnBTGe-
o69MgUbNbwSCo9vW9xjVPGhNtNUKpX9flAaRi1XU5NDknFL-j0&fref=nf
46
mesajul #RussiaAttacksUkrain. În ziua următoare mesajele de susţinere postate pe

paginile de social media sau de internet ale diverşilor actori internaţionali au fost
preluate pentru a sublinia ilegitimitatea acţiunilor agresive ruseşti. Este declarată
starea de asediu în mod oficial, prin declaraţia preşedintelui Petro Poroşenko, care
subliniază faptul că aceasta nu constituie o declaraţie de război27. După data de 27
noiembrie postările politice se intercalează cu cele culturale, anunţuri privind
evenimente de diferite tipuri. Periodic situaţia din strâmtoare reapare în postările
paginilor de social-media, în special când au loc întâlniri ale organizaţiilor
internaţionale precum ONU, UE, sau OSCE.
De partea Rusiei se invocă în contrapartidă provocarea şi dezinformarea
venită dinspre Ucraina, pe fondul lipsei de popularitate a preşedintelui Petro
Poroşenko care speră că astfel va rămâne la guvernare mai mult. De asemenea
sursele prezentate pe pagina de social media a Ambasadei Rusiei în România
indică agresiunea constantă a Ucrainei susţinută de forţele occidentale care
urmăresc stabilirea unor obiective militare în regiune menite că genereze
insecuritate şi să reprezinte un factor de instabilitate în relaţiile internaţionale din
regiune. Postările pe pagina Ambasadei Rusiei, exceptând ziua de 26.11,
intercalează aspectele politice ale conflictului cu cele cultural-artistice, ştiinţifice,
evenimente. Se poate concluziona că se doreşte indicarea gradului minor de
importanţă a evenimentului din strâmtoare
Concluzii
Din analiza realizată se poate observa că fiecare stat foloseşte un discurs
propriu, util intereselor pe care le urmăreşte. Manipularea, prezentarea unghiului
favorabil al evenimentelor, utilizarea formelor de legitimare a propriului discurs şi
acţiuni sunt prezente şi reprezintă multiplele faţete ale unui sistem internaţional în
plin proces de reorganizare sub aspectul dinamicii polilor de putere. Prezentarea
27
Petro Poroshenko, President addressed the Verkhovna Rada with a proposal to introduce
martial law in Ukraine, President of Ukraine 26.11.2018
https://www.president.gov.ua/en/news/prezident-zvernuvsya-do-verhovnoyi-radi-z-propoziciyeyu-
pro-51326?fbclid=IwAR0ReLKueUQKZHlqo718ggYRSUTWS7EqSR-zCzferc-Ilz-
WLOV9Xx5nnwQ
47
discursului în limba română indică fără echivoc interesul crescut pe care atât
Ucraina cât şi Rusia îl au faţă de opinia publică din România şi de transmiterea
mesajului propriu acesteia.
Bibliografie
1. Joseph S. Nye, Jr., Soft Power. The Means to Success in World Politics, Public
Affairs, USA, p X
2. Ying Fan, „Soft Power: Power of Attraction or Confusion?” Place Branding and
Public Diplomacy (2008) nr. 4:2, p 147-158
3. Timo Kivimäki, „Soft Power and Global Governance with Chinese Characteristics”,
The Chinese Journal of International Politics, Volum 7, număr 4, 1
Decembrie 2014, pp. 421-447; Eleanor Albert, China’s Big Bet on soft
power, Concil on Foreign Relations, 9 februarie 2018.
https://www.cfr.org/backgrounder/chinas-big-bet-soft-power
4. Nicu Popescu, Russia’s Soft Power Ambitions, CEPS Centre for European Policy
Studies, 2006, pp. 1-3.
5. Jonathan McClory, The soft power 30. A global ranking of soft power, USC Center
on Public Diplomacy, 2017, https://softpower30.com/wp-content/uploads/
2018/07/The_Soft_Power_30_Report_2017-1.pdf
6. Melissen, J., The New Public Diplomacy: Between Theory and Practice,. In: Jan
Melissen, The New Public Diplomacy Soft Power in International
Relations, . Ed. Palgrave Macmillan, 2005, pp. 6-18.
7. Michael Schwirtz, U.N. Links North Korea to Syria’s Chemical Weapons Program,
https://www.nytimes.com/2018/02/27/world/asia/north-korea-syria-
chemical-weapons-sanctions.html
8. Ashley Fantz and Hilary Whiteman, #JeSuisCharlie - Solidarity on social media for
press freedom, terror, victims, CNN Updated 1932 GMT (0332 HKT)
January 9, 2015 https://edition.cnn.com/2015/01/07/world/social-media-
jesuischarlie/index.html
9. XXX, Boko Haram's 'deadliest massacre': 2,000 feared dead in Nigeria, The
Guardian, 10. 01.2015, https://www.theguardian.com/world/2015/ jan/09/
boko-haram-deadliest-massacre-baga-nigeria
10. Ambasada Ucrainei în România, postare din data de: 25.11.2018, https://www.facebook.
com/pg/Ukr.Embassy.Romania/posts/?ref=page_internal
11. Ambasada Ucrainei în România, postare din data de: 25.11.2018, update ora 21,
https://www.facebook.com/pg/Ukr.Embassy.Romania/posts/?ref=page_in
ternal
12. Rusia nu vrea o bază militară în Marea Azov, Veşti din Rusia, 24.11.2018,
http://www.vestidinrusia.ro/2018/11/24/rusia-nu-vrea-o-baza-militara-in-
marea-azov/?fbclid=IwAR1O1uNGaWSUCjYJlB_Mn7j_BZQ8ACrNVz
D4wBkI6wTNZQrBTXGGvG0G5W4
13. MAE al Rusiei: Occidentul trebuie să trimită un semnal Kievului să înceteze
provocările, Sputnik.md, 26.11.2018, https://ro.sputnik.md/International/
20181126/23242904/MAE-al-Rusiei-Occidentul-trebuie-trimita-un-
48
semnal-Kievului-inceteze-provocarile.html?fbclid=IwAR2xMP82Y7
BasmBjkxHKV8GCg8Cxkdh5rYMYkSNcXK35kY5OzTse_WSy69M
Declaraţiei Ministerului Afacerilor Externe din Rusia,
https://www.facebook.com/AmbasadaRusa/posts/1440164232753277?__t
n__=K-R
14. XXX, Declaraţii şoc ale marinarilor ucraineni - contrazic propriul guvern (VIDEO),
Sputnik.md, 26.11.2018, https://ro.sputnik.md/International/2018
1127/23260372/Video-cu-declaratiile-marinarilor-ucraineni-retinui-in-
Marea-Azov-publicat-de-
FSB.html?fbclid=IwAR0M0_EKAqKga061IU3d92_I7PUk6plW7FIFKS
Da_rWXj-pZihzo8TadNqU
15. Spokesperson for Foreign Affairs and Security Policy/European Neighbourhood
Policy and Enlargement Negotiations, Statement by the Spokesperson on
the escalating tensions in the Azov Sea, 25.11.2018, https://eeas.europa.
eu/headquarters/headquarters-homepage/54392/statement-spokesperson-
escalating-tensions-azov-sea_en?fbclid=IwAR0TZMAd2V8a-
ZtdECeeoZTZbzVaW8NnISWgnv8aHsqK6FyAujy3eQy-mGk
16. President of Ukraine held a phone conversation with the President of the European
Council, President of Ukraine website, 26.11.2018, https://www.president.
gov.ua/en/news/prezident-ukrayini-proviv-telefonnu-rozmovu-z-
prezidentom-ye-51354?fbclid=IwAR0UjvDil8SxtVKTKZECs4BxLF7
Hh3tKtvtJCdatncaqRonS-htCSn0gMW0
17. NATO Secretary General following meeting of the NATO-Ukraine Commission, 26
NOV 2018, https://www.youtube.com/watch?v=HiJrnH4i9FY&feature=
youtu.be&fbclid=IwAR1ea_pKiNIyQk4TDe0izbfkMOBLMDhL8XiVvR
1umCIdcMYJuPmRwm-2n6w
18. President of Ukraine held a phone conversation with the President of the European
Council, President of Ukraine website, 26.11.2018, https://www.president.
gov.ua/en/news/prezident-ukrayini-proviv-telefonnu-rozmovu-z-
prezidentom-ye-51354?fbclid=IwAR0UjvDil8SxtVKTKZECs4
BxLF7Hh3tKtvtJCdatncaqRonS-htCSn0gMW0
19. MAE România, Deeply concerned about the developments in #AzovSea &
#KerchStrait. Aggression & violation of international law undermine the
security of the whole region. #RO fully supports the territorial integrity
and sovereignity of Ukraine and its rights to use its territorial waters.
https://twitter.com/MAERomania/status/1066812950961364998?ref_src=
twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Eembeddedtimeline%7Ctwterm%5Eprofile
%3AMAERomania%7Ctwcon%5Etimelinechrome&ref_url=http%3A%2
F%2Fwww.mae.gov.ro%2F&fbclid=IwAR2ydUkY7uiTS8Dqf4jnbdiLM
bIkBrYmS6_1PzE8OFNITe-ckEOjJYBlCec
20. President held negotiations with the Chancellor of Germany, President of Ukraine
website, 26.11.2018, https://www.president.gov.ua/en/news/prezident-
ukrayini-proviv-peregovori-z-kanclerom-nimechchini-51358
21. President held a phone conversation with the US Secretary of State, President of
Ukraine website, 26.11.2018 https://www.president.gov.ua/en/news/
prezident-proviv-telefonnu-rozmovu-z-derzhsekretarem-ssha-51394?
fbclid=IwAR0trH2R7xok4F-GzmFHkpz2Bodd1eS8WF9Kc8OrFpFhsX
NlIeXfxUbjO3o
49
22. Mike Pompeo, Russia's Dangerous Escalation in the Kerch Strait, 26.11.2018,
https://www.state.gov/secretary/remarks/2018/11/287554.htm
23. Ambasada Ucrainei în România, postare din data de: 25.11.2018,
https://www.facebook.com/pg/Ukr.Embassy.Romania/posts/?ref=page_in
ternal
24. Ambasada Ucrainei în România, postare din data de: 25.11.2018, Postare preluată de
pe pagina Ministerului Ucrainian de Apărare, https://www.facebook.
com/modofukraine/?__tn__=kCH-R&eid=ARD-swowzhnhS5k6NA4h0
ljrivvkvhPQYasimrs3tOv-4Y_vQvcgh3xvDU-squZ1W6xhjuA-OcXOR
ThG&hc_ref=ARQ5nbPgTRVnBTGe-o69MgUbNbwSCo9vW9xj
VPGhNtNUKpX9flAaRi1XU5NDknFL-j0&fref=nf
25. Petro Poroshenko, President addressed the Verkhovna Rada with a proposal to
introduce martial law in Ukraine, President of Ukraine 26.11.2018
https://www.president.gov.ua/en/news/prezident-zvernuvsya-do-
verhovnoyi-radi-z-propoziciyeyu-pro-
51326?fbclid=IwAR0ReLKueUQKZHlqo718ggYRSUTWS7EqSR-
zCzferc-Ilz-WLOV9Xx5nnwQ
50
IMPACTUL DECIZIILOR POLITICE ASUPRA FORMĂRII
ELITELOR INTELECTUALE.
STUDIU DE CAZ: ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ROMA
Dr. Roxana Mihaly

Cadru didactic asociat UMFST Tg. Mureş
Centrul de Cercetare şi Strategii Regionale
Abstract
The end of the First World War certainly brought changes to Great Romania, both in the
geographical, political, but also in the Romanian academic environment. As for the formation of
the Romanian cultural elites in the interwar period, due to the fact that the educational institutions
were not developed enough, the vast majority of them have formed and specialized abroad, in the
end we can say that this was the natural course.
At the foundation of Vasile Pârvan's project to set up a Romanian School in Rome were
both the opening of the Vatican’s secret archives in 1880 and the Latin vocation that the
Romanian society has assumed plenary after the establishment of Great Romania.
The political sympathies of some of the members would inevitably bring about
consequences in one way or another on a professional level, such a case would be that of Vasile
Pârvan's disciple, archaeologist Vasile Christescu who in 1931 during his internship in Rome had
„an attitude deprived of decency” towards the school principal. The political events of the early
1940s in Romania would inevitably mark the work of the Accademia di Romania of Rome, even
bringing about major changes in the school's operating rules.
Even if some of the members had political sympathies that helped them at some point to
obtain leadership positions or were removed because they did not correspond to the political
current of those days, no one can dispute their intellectual value or the value of their research.
The vast majority of members of the Romanian School of Rome have left behind significant studies
that are now regarded by researchers as a point of reference.
The Accademia di Romania of Rome has been and will remain for those who have crossed the
threshold a point of reference and a rather major influence in their research. Even though the political
power has deviated the course of the institution, it did not cease to return to its natural course for which
it was thought even before the first World Conflagration by historian Vasile Pârvan.
Keywords: elites, Accademia di Romania, Roma, political regimes
51
Sfârşitul Primului Război Mondial a adus cu siguranţă României Mari

schimbări atât în planul geografic, politic, dar şi pentru mediul academic
românesc. În perioada dinaintea primei conflagraţii mondiale existau în Regatul
României doar două centre universitare şi anume, Universitatea de la Iaşi, prima
universitate modernă fondată în anul 18601 şi universitatea din Bucureşti fondată
în anul 18642. Formarea unor elite intelectuale ce nu aparţineau unui mediu
burghez în perioada respectivă era aproape imposibilă. După Primul Război
Mondial, România avea să câştige pe lângă noile teritorii încă două importante
centre universitare la Cluj3 şi la Cernăuţi4, lucru ce putem spune că a dus la o
reformă educaţională şi totodată la creşterea calităţii educaţiei din România Mare.
Cât priveşte formarea elitelor culturale româneşti din perioada interbelică,
din cauza faptului că instituţiile de învăţământ nu erau suficient de dezvoltate,
marea majoritate a acestora s-au format şi specializat în străinătate, în definitiv
putem spune că acesta era şi parcursul firesc. De cele mai multe ori formarea
elitelor a fost susţinută de către stat ţinând cont de numărul lor redus5 pentru a servi
după aceea patriei, creând astfel o ierarhie, ceea ce nu însemna întotdeauna că erau
o garanţie a excelenţei, dar îi putem socoti cu siguranţă formatori de opinie.6
Potrivit sociologului italian, Vilfredo Pareto, este nevoie de o circulaţie a
elitele pentru a evita un dezechilibru în clasa socială a ţării.8
7
1
Vezi: Agrigoroaiei Ion, Gheorghe Iacob, Istoria Universităţii din Iaşi. Editura Univ. Alexandru
Ioan Cuza, Iaşi, 2010. Universitatea din Iaşi a fost fondată prin decretul regal de la 26 octombrie
1860, având trei facultăţi: Drept, Filosofie şi Teologie.
2
Vezi: Berciu-Drăghicescu Adina, Istoria Universităţii din Bucureşti: documente (1864 - 1972,
Editura Univ. din Bucureşti, Bucureşti 2008.
3
Vezi: Ghitta Ovidiu, Ioan Aurel Pop, Istoria Universităţii "Babeş-Bolyai", Editura Mega, Cluj-
Napoca, 2012.
4
Vezi: Grigoroviţă Mircea, Universitatea din Cernăuţi în perioada interbelică, Editura: Grup
Muşatinii, Suceava 2005.
5
Vezi: Sdrobiş Dragoş, Elitele şi Universitatea în România interbelică. Problema şomajului intelectual,
Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu”, Series HISTORICA LI (2012): 255-285.
6
Vezi: Boia Lucian, Capcanele istoriei: elita intelectuală românească între 1930 şi 1950, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2012, p. 8.
7
Vezi: Boloş Mihaela Daciana, Argumentul istoric în protecţia şi apărarea indicaţiilor
geografice/The historical argument in the protection and defense of geographical indications,
Transylvanian Review, Vol. XX, Supplement No. 2:2, 2011, p. 825-836.
8
Vilfredo Pareto, Trattato di sociologia generale, Milano, Edizioni di Comunità, 1964, p. 82.
52
Înţelegând necesitatea formării unor elite intelectuale şi drumul pe care

acestea trebuie să le parcurgă, Vasile Pârvan9 şi Nicolae Iorga aveau să pună după
încheierea primei conflagraţii mondiale, bazele unui proiect ambiţios de creare a unor
institute de formare în străinătate a elitelor intelectuale româneşti. O altă ambiţie a lui
Nicolae Iorga de creare a unui institut în Italia, mai exact la Veneţia, avea să se
concretizeze pe 2 Aprilie 1930, când lua naştere în Palazzo Correr, Casa Romena.10
La baza proiectului lui Vasile Pârvan de a înfiinţa o Şcoală Române la
Roma a stat atât deschiderea arhivelor secrete ale Vaticanul la 188011 precum şi
vocaţia latinităţii pe care societatea românească şi-a asumat-o plenar după
constituirea României Mari. După lungi tratative cu statul italian, în 1922 Şcoala
Română de la Roma era inaugurată de patru membrii (Paul Nicorescu, Alexandru
Marcu, Emil Panaitescu şi G.G. Mateescu) într-un sediu provizoriu, în via Emilio
de’Cavalieri nr. 11 unde avea să funcţioneze pentru aproximativ 10 ani, până când
a fost terminată construcţia noului edificiu proiectate de arhitectul român Petre
Antonescu şi finanţat de Banca Naţională a României în Valle Giulia, denumită şi
valea academiilor străine12. Şcoala Română din Roma îşi începea activitatea cu o
singură secţiune din cele patru prevăzute în regulamentul propus de Vasile
Pârvan13 şi anume cea ştiinţifică14. De-a lungul primei sale perioade de funcţio-
9
Condurachi Emil, Vasile Pârvan (1882 - 1927), în „Dacia”, I (1957), p. 9 – 40, Vasile Pârvan (n.
28 septembrie 1882, comuna Huruieşti, jud. Bacău - d. 26 iunie 1927, Bucureşti), istoric, arheolog,
filosof al istoriei, membru al Academiei Române.
10
Radu D. Rosetti, Casa Romena, în Cele Trei Crişuri – Anale culturale No. 11 – 12, Noemb. -
Dec. 1937, Oradea. p. 221-222.
11
Vezi: Roxana Mihaly, L'apertura degli Archivi Vaticani e la creazione delle accademie
straniere a Roma în European integration - Between Tradition and Modernity eitm 6th edition,
Editura Universităţii „Petru Maior”, Volume Number 6, 2015.
12
Arhiva B.N.R., fond Administrativ, dosar 1, 1924. Vasile Pârvan, aflându-se la Roma în 1921
„a depus toate stăruinţele” prin Ministrul României în Italia, D-l Al. Lahovary obţinând
concesiunea unui teren de circa 5.000 m.p., în cea mai frumoasă zonă a oraşului, Valle Giulia.
Clădirea care urma să asigure continuitatea unui aşezământ cultural român la Roma a fost finanţată
din Fondurile Băncii Naţionale a României.
13
Monitorul Oficial, 1921, nr. 105 (13 aug.), p. 4150-4152, regulamentul Şcolii. Vezi şi Mihai
Bărbulescu, Veronica Turcuş, Iulian M. Damian, Accademia di Romania din Roma 1922 - 2012,
Roma 2012, p. 8-9.
14
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 162, Monitorul Oficial anul CX(1942) nr.
122, Vineri 29 mai 1942 p. 4415-4418, Decret Nr. 1596 – Regulamentul Şcolilor Române de la
53
nare (1922- 1948) situaţia politică din ţară avea să afecteze inevitabil şi bunul
mers al Şcolii. Simpatiile politice ale unor membrii ai Şcolii au fost de asemenea
un factor care inevitabil a afectat într-o oare care măsură liniştea primului
aşezământ românesc de formă academică din capitala peninsulei italice. Odată
ajunşi la Roma, membrii şcolii aveau sarcinile foarte bine trasate potrivit regula-
mentului de funcţionare propus de Vasile Pârvan la înfiinţarea şcolii. Doar primele
două seri de bursieri au beneficiat de îndrumarea directă a lui Vasile Pârvan.
Membrii şcolii aveau ca sarcini, urmărirea săpăturilor arheologice din Italia,
stabilirea relaţiilor de reciprocitate cu şcolile arheologice din Roma15 şi în orice
împrejurare aveau ca trebuiau16 să ţină conferinţe despre „viaţa poporului nostru”17.
Aceştia erau aleşi pentru doi ani dintre cei mai distinşi licenţiaţi ori doctori ai celor
patru universităţi propuse prin regulament (Cluj, Bucureşti, Iaşi şi Cernăuţi)18 pe
lângă activitatea de cercetare pentru care se regăseau la Roma, membrii şcolii în
timpul stagiului lor din Cetatea Eternă, erau însărcinaţi şi cu copierea documentelor
de arhivă referitoare la România din arhivele romane cum ar fi: Congregaţiei „De
Propaganda Fide”, Arhiva Secretă a Vaticanului sau Arhiva Doria Pamphilj.19
Simpatiile politice ale unora dintre membrii aveau să le aducă inevitabil şi
consecinţe într-un fel sau altul în plan profesional, un astfel de caz ai fi cel al
discipolului lui Vasile Pârvan20, arheologul Vasile Christescu21, care în 1931 în
Roma şi Paris. Secţiunile propuse prin regulament erau: Istorico – arheologică; Filologică –
literară şi Artistică (În Art. 3 secţia ”Artistică” a primit denumirea ”Artele Frumoase” aici fiind
cuprinşi arhitecţii, sculptorii şi pictorii).
15
Alexandru Zub, Scrieri alese/ Vasile Pârvan, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006,
p. 301-302.
16
Stefano Santore, L’Italia e l’Europa Orientale – Diplomazia Culturale e Propaganda 1918-
1943, Editura Tipomonza, Milano 2005, p. 227.
17
George Lăzărescu, Şcoala Română din Roma”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,
2002, p. 123 – Legea înfiinţării Şcolilor de la Roma şi Paris.
18
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 162 – Monitorul Oficial Anul CIX- Nr.
115, Sâmbătă 17 Mai 1941. p. 2654 – 2656. În art. 16 mai era prevăzut că, numirea candidaţilor
era făcută de către Ministerul Instrucţiunii Educaţiei, Cultelor şi Artelor pe baza unei recomandări
motivate a consiliului facultăţii sau şcolilor respective.
19
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 160 – Copie pentru dosar Scrisoare
Vasile Pârvan.
20
Vezi: Al. Zub op.cit. p. 277 – Raport asupra lucrărilor arheologice din România, făcute în
ultimul an de săpături (1925).
54
timpul stagiului său la Roma a avut „o atitudine lipsită de decenţă” faţă de directorul
şcolii.22 Vasile Christescu avea să publice la 4 iunie 1931 în ziarul legionar
Mişcarea, un articol cu privire la vizita din luna Mai făcută de M.S. Regina Maria şi
A.S.R. Principesa Ileana la Şcoala Română din Roma. În articolul său, autorul
descrie pas cu pas sub o formă de „literatură glumeaţă” vizita Majestăţii Sale.
„La ora 12, legaţia ne telefonează că după amiază la ora 3, M.S. Regina
Maria însoţită de A.S.R. Principesa Ileana, va face o vizită la şcoala română şi la
noul local, ce se clădeşte. Disperare. Dintre toţi membri şcoalei, prezenţi nu
suntem decât patru; ceilalţi profitând de sărbătoarea de azi, care ne-am închis
bibliotecile, au plecat la Ostia, la mare. Ce ne facem? Bietul nostru secretar,
profesorul Lugli, abia sosi astă noapte de la Florenţa, neras şi obosit, se ia cu
mâinile de păr. O servitoare e bolnavă, cealaltă peste măsură de ocupată. Repede
după un servitor. Portarul e pus să frece scările afară se pune drapelul românesc,
iar la intrare ghivece de verdeaţă. Colegul Aniţescu aleargă să caute colegii ce
locuiesc în oraş, d-ra Brătianu şi profesorul Găzdaru cu soţia. Soseşte la ora 2,
frânt de oboseală şi necăjit că nu a putut să dea de urma lor. Probabil că şi ei
sunt afară din Roma. Cine mai rămâne aici pe căldura asta, când mai e şi zi de
sărbătoare? Cei patru rămaşi ne hotărâm să fim eroici să facem „onorurile
casei”. Aşteptăm ora 3. - Scoatem o fotografie, domnule Lugli? - Sigur. Repede
ne potrivim aparatele. „La noul local, acolo e frumos!”.Colegul Ionescu îşi aduce
aminte că trebuie să spunem un cuvânt de bună venire: - Domnule Lugli, d-ta ca
secretar al şcoli şi ca reprezentant al Direcţiunii spui câteva vorbe? - „Eu nu!”.
E adevărat. Înţelege româneşte, dar îi este mai greu să răspundă .Şi a primit pe
M.S. urându-i în limba străină „bun venit” într-o instituţie românească, nu face. -
„Atunci să spunem unul din noi! - „Spune d-ta! Şi arhitectul Ionescu a rămas să
spună cele câteva cuvinte. Se uită mereu pe fereastră. Probabil îşi repetă în gând
formula de întâmpinare. Ora 3 jum. şi încă nu a venit. „Un automobil”, sare
21
Alexandru Dragoman, Şaptezeci de ani de la moartea lui Vasile Christescu, Studii de Preistorie
6, 2009. p. 24. Vasile Christescu a fost un istoric al antichităţii, legionar român.
22
Arhiva M.A.E România,fond Roma 1873-1947, dosar 160 – Notă verbală, Ministerul
Instrucţiunii Publice şi al Cultelor (24 Noiembrie 1931).
55
colegul Doboşi. Repede ne sculăm. - „A, nu, e un domn!” - Ne reaşezăm. În

timpul acesta Pierrino, băieţelul secretarului nostru, alerga nervos prin cameră,
emoţionat şi el. Are un rol important; acela de a înmâna M. Sale un buchet de
flori. Evident emoţia copilului o împărtăşeşte şi d-na Lugli. - „Atunci cum facem?
Întreabă arhitectul Ionescu. Unde li spunem cuvintele de bun sosit? Stabilim că
M. Sa şi A.S.R., să fie întâmpinate în pragul apartamentului nostru (De stăm cu
chirie şi nu toată casa e a noastră) - „Bun s-a făcut! „O maşină cu micul tricolor
românesc. „A sosit!” Secretarul se repede afară noi după el. Un domn, colonelul
adjunct (ne-a fost imposibil să-i reţinem numele şi de aceea îl rugăm să ne ierte)
întreabă pe româneşte pe secretar, cine primeşte pe M.Sa. - „Eu şi …” Bietul
profesor Lugli îşi căută cuvintele, înţelege româneşte dar e mai greu să vorbească
„Noi” răspund eu pentru el. Ne aşteptam să vedem pe d. Petrecut ministrul nostru
de aci, sau vreun alt reprezentant al Legaţiei. Nimeni. M. Sa se dă jos, în timp ce
noi îi ieşim în întâmpinare, Ne întinde mâna pe care emoţionaţi o sărutăm.
Domniţei Ileana la fel în acest timp M.Sa începuse a urca cele câteva trepte ce
duc spre apartamentul nostru. Mă uit cu disperare la colegul Ionescu; el
rămăsese cu ceilalţi în urmă cu Domniţa Ileana. Mă reped să conduc pe M.Sa
indimidat de schimbarea produsă în aranjamentul nostru, mă gândesc totuşi că
trebuie să urez acel „bun sosit”. - „Acesta e localul d.voastră?” - „Da,
Maiestate, şi Vă urăm bun sosit în casa noastră”, Stângace urare, încet spusă dar
necesară. Colegul Ionescu se grăbea să ajungă sus, să spună ce ştie. „Taci, că am
spus eu!” „Aoleu, era să fac o gafă!”. Intrăm în sala de primire. Majestatea Sa se
interesează de publicaţiile şcoalei, pe care le cercetează. Secretarul nostru dă
lămuriri, Pierrino, nu ştie limba noastră! Pe masă exemplarul din „ilustration”
dedicat României. „A, mă interesează aceasta”, spus Domniţa Ileana. Vreţi să
mi-l împrumutaţi pentru puţină vreme”(…). Alteţa Sa continuă conversaţia,
întrebându-ne o mulţime de lucruri. Ce româncă straşnică e Domniţa noastră!
Frumoasă, cu o notă băieţească, ochii sinceri, scapără totuşi de inteligenţă. Şi ce
limbă românească vorbeşte! - „Parcă eraţi studenţi mai mulţi?” întreabă Ea. -
„Alteţă, am încetat de mult să fim studenţi; aici suntem arhitecţi, profesori”,
„- Ah, Doamne, iartă-mă! Şi se roşeşte uşor., Nu e nimic, v-am făcut mai tineri”,
56
închei apoi râzând. Cercetând noua publicaţie a Şcolii,Majestatea Sa vede

portretul lui Vasile Pârvan. „Ce mare pierdere pentru ştiinţa noastră!”. exclamă.
Voeşte să vadă şi biblioteca. O conducem. În prag Domniţa are un mic accident
din cauza rochiei. „Of, rochia asta e prea lungă!” Şi intră în bibliotecă,
îndreptându-şi rochia cu un gest băieţesc. Regina se interesează de toate. Vede
bustul lui Pârvan. - „E de Hahn? Cercetează mai îndelung opera sculptorului şi îşi
exprimă unele păreri. Vede portretul Regelui Ferdinand şi al M. Sale. „Dar al
Regelui Carol şi a lui Mihai? - „Le-am cerut, dar nu ne-au sosit încă. E curios, că
nici la Legaţie nu au venit”. Vizita aci e terminată. - „Aş vrea să văd şi noua
clădire”. Repede adjutantul chiamă automobilul. Suverana şi Domniţa coboară
scările. În acest timp un alt automobil se opreşte tocmai în faţă. „Mai încolo”, îi
spune secretarul. Cu un aer grav, şoferul răspunde: „Sunt cu senatorul X”. „Şi eu
cu Regina”, spuse disperat bietul nostru Lugli. Indimidat, senatorul se coboară
repede şi se prezintă M. Sale. Cam neobişnuită această prezentare unei regine în
stradă, dar când regina e „incognito, protocolul se schimbă şi el. De altfel, cine şi-
ar fi putut închipui că cele două doamne, aşteptând pe stradă, neînsoţite de nici o
pompă oficială, ci numai înconjurate de câteva persoane, e adevărat, pline de
respect, dar în haine simple, neceremonioase, sunt o Regină şi o Principesă? Şi cu
toate acestea câtă maiestate are Regina noastră! Ţinuta dreaptă şi mândră,
privirea însă plină de blândeţe şi bunăvoinţă. O toaletă în alb şi negru, cu fire de
argint, îi dau o strălucire deosebită în razele soarelui. Cu un zâmbet de rămas bun
se urcă în maşină. - „Majestatea Sa şi Alteţa Voastră coboară la noul local?” -
„Nu, răspunde familiar Domniţa, mama nu mai are timp, dar voiam să o vedem din
automobil” Secretarul nostru îi va conduce: se sue în automobilul regal. Văd că
are şi aparatul fotografic. Poate cine ştie, voiu putea lua o fotografie. „Repede
băieţel, un taxi!” Ajungem la Valle Giulia. Clădirea localului Şcoli române, opera
arhitectului P. Antonescu, e aproape gata. Pe fereastra automobilului M. Sa se uită
cu atenţie. „Ce o fi zicând? Ne întrebăm noi. Ne apropiem de automobilul regal.
Un ultim salut, un zâmbet regal, un surâs al Domniţei şi maşina se îndepărtează.
Secretarul îşi şterge fruntea. Noi mai privim automobilul ce dispare pe una din
57
aleele din Pincio… S-a dus … Şi în sufletul fiecăruia din noi pluteşte o nuanţă de
regret. Să fi putut lua măcar o fotografie!”23
Articolul membrului şcolii, Vasile Christescu a fost privit foarte ofensiv de
către autorităţile din România, considerându-se că a fost scrisă într-o formă
nepotrivită şi jignitoare, căutând în fiecare linie să o ridiculizeze pe Regina Maria,
pe secretarul şi membrii şcolii . Drept urmare, conducerea Şcolii Române de la
Roma s-a văzut nevoită, de a nu-i mai acorda acestuia trecerea în anul doi. La
câteva luni după publicarea articolului, directorul Şcoli Emil Panaitescu se adresa
printr-o scrisoare Ministrului Instrucţiunii Publice spunând că, acţiunea
membrului şcolii, Vasile Christescu este o manifestare care nu poate rămâne
nerelevată, „de aceea am trimis, prin Secretarul Şcolii, o admonestare d-lui V.
Christescu arătându-i surprinderea mea pentru lipsa de bun simţ şi de
seriozitate.” Prin urmare directorul şcolii, Emil Panaitescu declara ministerului că
se simte nevoit să aplica articolul 14 al Regulamentului de funcţionare al şcolii, şi
anume de a nu mai admite trecerea în anul al doilea al acestuia. Directorul şcolii,
decidea atunci ca locul rămas liber în urma plecării lui Vasile Christescu să fie
ocupat de ce de - al treilea candidat recomandat de Universitatea din Iaşi, şi
anume de Avakian Grigore.24
La 20 Septembrie 1931, Vasile Christescu îi scria lui Emil Panaitescu că, a
primit cu întârziere scrisoarea sa pe care acesta i-a trimis-o la data de 7 iulie 1931.
În scrisoarea sa către Emil Panaitescu, Vasile Christescu se arăta iritat de reacţia
acestuia protestând pentru drepturile sale:
„Nu ştiam că un membru al Şcolii Române din Roma, profesor cu o
activitate didactică şi ştiinţifică, ce îi precizează suficient, şi situaţia morală,
trebuie să se considere ca un elev de gimnaziu, căruia îi este interzis să se
23
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 161- Ziarul Mişcarea, 11 iunie, 1931.
24
Arhiva M.A.E România,fond Roma 1873-1947, dosar 160 – Directorul Şcolii, Emil Panaitescu mai
spunea în scrisoarea către Ministerului Instrucţiunii Publice că, potrivit art. 14 şi art. 21 din
Regulamentul Şcolii are dreptul de a nu mai admite prelungirea misiunii d-lui V. Christescu, Vezi art.
14, penultimul alineat al regulamentului în Al. Zub, op.cit. p. 303.”Recomandarea candidaţilor se face
iniţial pentru durata unui singur an. Prelungirea acestei durate până la cel mult 2 ani cade în atribuţiile
direcţiunilor celor 2 şcoli din Paris şi Roma, cari sunt suverane în a admite sau respinge cererea de
prelungire a misiunii membrilor lor. Hotărârea se dă de director în înţelegere cu secretarul permanent.”
58
manifeste altfel decât în cadrul vederilor profesorilor şi directorului, iar la

abatere să fie admonestat „oficial” şi public”. Chiar şi după toate acţiunile,
măsurile care s-au luat în privinţa lui, Vasile Christescu dă dovadă de tărie de
caracter şi îşi susţinându-şi punctul de vedere „Dacă articolul meu a nemulţumit
pe cineva… regret, dar pentru aceasta n-am să renunţ la părerile mele, pe care le
înfăţişez aşa cum cred. În ce priveşte opiniunea Dvs., absolut subiectivă, asupra
lipsei mele de bun simţ şi de seriozitate, vă contest dreptul de a o exprima, şi am
destule motive.”25. Vasile Christescu încheia scrisoarea sa cu precizarea că a
prezentat scrisoarea primită din partea direcţiunii şcolii şi Primului Ministru,
Nicolae Iorga.
Păreri, ce aveau să îi afecteze atât cariera cât şi viaţa mai târziu, astfel că,
după aproximativ două săptămâni, în ziua de 4 Noiembrie 1931, Directorul Şcolii
Române de la Roma, Emil Panaitescu, trimitea Ministrului Instrucţiunii Publice
prezentarea pe larg a situaţiei membrului Şcolii Române de la Roma, Vasile
Christescu. Panaitescu aducea la cunoştinţă faptul că a refuzat prelungirea pentru
încă un an a misiunii sale la Roma din mai multe motive, printre cele enumerate
fiind şi faptul că Vasile Christescu a fost numit membru al şcolii la 1 Octombrie
1930, lipsind de la şcoala mai bine de 6 luni, dintre care două pot fi considerate
doar concediu autorizat. De asemenea, directorul şcolii sublinia faptul că „până la
sfârşitul anului şcolar n-a prezentat nici o lucrare şi nici un raport asupra
activităţii şi studiilor făcute”.26
La 24 Noiembrie 1931, Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor
trimitea o notificare prin care Ministerul aproba decizia direcţiunii Şcolii Române
de la Roma.27 Episodul excluderii din Şcoală Română de la Roma a lui Vasile
Christescu putem să spunem că se închide cu neacceptarea lui mai târziu în
25
Arhiva M.A.E România,fond Roma 1873-1947, dosar 160 – Vasile Christescu nota în scrisoarea
sa şi faptul că este surprins că a primit din partea lui Emil Panaitescu o copie a scrisorii care îi era
adresată, cea originală fiind oprită pentru „arhiva Şcoalei”.
26
Arhiva M.A.E România,fond Roma 1873-1947, dosar 160 – Înştiinţare Emil Panaitescu către
Ministru Instrucţiunii Publice. (În scrisoarea sa, Panaitescu sublinia faptul că direcţiunea Şcolii
este ”suverană”în a acorda sau refuza prelungirea misiunii la Şcoala pentru al doilea an.)
27
Idem
59
Asociaţia Foştilor Membri ai Şcoalei Române din Roma.28 Cu toate acestea

prestigiul academic său academic nu poate fi nicidecum contestat, chiar dacă
simpatiile sale legionare aveau să îi aducă sfârşitul în prima luna a anului 1939. În
dimineaţa zilei de 26 Ianuarie 1939, Vasile Christescu avea să fie asasinat de către
agenţii de poliţie, lucru relatat de majoritatea publicaţiilor de atunci. Ziarul
Curentul publicase chiar o fotografie cu trupul neînsufleţit al acestuia.29 „La 37 de
ani, după o frumoasă carieră ştiinţifică, ucis de adevărata haită de poliţişti turbaţi,
sub pretextul că el ar fi tras înainte şi ar fi rănit doi poliţişti...”30
Evenimentele politice de la începutul anilor ’4031 din România aveau să
marcheze inevitabil şi activitatea Accademiei di Romania din Roma, aducând
chiar schimbări majore în regulamentul de funcţionare al şcolii. Cum în luna iunie
1940 prin ultimatumul pe care România îl primea din partea Moscovei privind
cedarea Basarabiei şi Nordul Bucovinei32, Şcoala Română din Roma, avea să
piardă la rândul ei dreptul de a mai putea primii membrii din partea universităţii
din Cernăuţi. De asemenea, preluarea puterii în România de către legionari avea
să aducă schimbări şi la nivelul conducerii Şcolii. Prin urmare, Emil Panaitescu se
vedea obligată să renunţe după mai bine de zece ani la funcţia sa de director, chiar
dacă acesta a încercat până în ultimul moment să demonstreze că înlăturarea sa
din cadrul şcolii este o nedreptate. În capitolul V art. 21 al regulamentului redactat
de Vasile Pârvan la 12 decembrie 1920, era specificat foarte clar că directorii
şcolilor de la Paris şi Roma vor fi numiţi de minister, după recomandaţia
28
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 160 – Comitetul Asociaţiei adresa la 8
Ianuarie 1932 o scrisoare prin care îşi exprimau solidaritatea faţă de directorul instituţiei, Emil
Panaitescu şi de asemenea îşi prezentau decizia de a nu-l accepta pe Vasile Christescu.
29
Alexandru Dragoman, op.cit. p. 24.
30
Radu - Alexandru Dragoman, Mărturisirile unui „criminal politic”/ Vladimir Dumitrescu,
Editura Babel, Bacău, 2013, p. 138.
31
Vezi: Grigore Gafencu, Jurnal. 1940-1942, Ediţie Ion Ardeleanu şi Vasile Arimia, Bucureşti,
Editura Globus, 1991. Vezi şi: Academia Română. Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, Istoria
romanilor: Romania întregită (1918-1940), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 566-574.
32
Vezi: Gheorghe Buzatu, România şi Marile Puteri 1939-1947, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
2003, p. 21- 444.
60
Academiei Române33 lucru care nu s-a întâmplat, schimbarea fiind de această dată
de natură politică.
De asemenea după modificarea regulamentului de funcţionare în 1938
„Delegaţia de director al Şcolii din Paris şi din Roma, e fără termen, încetarea
funcţionării ca director se va hotărî în totdeauna după iniţiativa şi propunerea
motivată a Academiei Române.”34
Emil Panaitescu era rechemat la 1 noiembrie prin decizia Nr. 211.035/1940
în ţară la catedra sa de la Cluj, decizie pe care îi era greu să o accepte, astfel că avea
să se adreseze printr-un memoriu aproape tuturor reprezentanţilor instituţiilor din
România pentru a lămuri şi totodată pentru a înţelege această decizie. Înştiinţarea
primită de Emil Panaitescu anunţa şi numele celui care avea să îl înlocuiască: „În
calitate de director al Şcoalei Române din Roma a fost delegat Domnul Profesor
Universitar Dimitrie Găzdaru.”35
În memoriul înaintat preşedintelui Academiei Române, Panaitescu scria:
„Mi-a fost contestată competinţa, mi-a fost criticată activitatea, mi s-au
adus multe alte acuzaţii şi am fost învinovăţit de o urâtă ticăloşie. Nu am intenţia
să demonstrez competinţa mea şi să apăr activitatea mea, ca director al instituţiei
din Valle Giulia. O comisie a Academiei Române se ocupă actualmente de
reorganizarea Şcolii şi va avea astfel prilejul să cerceteze mai de aproape care a
fost activitatea mea. Indiferent însă de felul cum va fi schimbat regulamentul şi cu
totul indiferent de modul cum onorata Academie va găsi de bine să desemneze pe
viitorul director al Şcolii (...)”36
Cu câteva zile înaintea de a primi vestea schimbării sale, Emil Panaitescu
îi lansa invitaţia Mareşalului Antonescu de a vizita şi Institutul românesc din
33
Alexandru Zub, op.cit.,p. 304.
34
Arhiva M.A.E România,fond Roma 1873-1947, dosar 160. Scrisoarea lui Emil Panaitescu
adresată Mareşalului Ion Antonescu în 4 Noiembrie 1940.
35
Arhiva M.A.E România,fond Roma 1873-1947, dosar 160. Scrisoarea lui Emil Panaitescu
adresată Preşedintelui Academiei Române de la Bucureşti.
36
Arhiva M.A.E România,fond Roma 1873-1947, dosar 160. Scrisoarea/Memoriul adresat
Preşedintelui Academiei Române
61
capitala Italiei. În scrisoarea cu nr. 641 adresată acestuia la 26 Octombrie 1940,

Panaitescu îi scria Mareşalului următoarele:
„Cu prilejul venirii d-voastră la Roma îmi permit să vă adresez rugămintea
de a ne face onoarea de a vizita Instituţia noastră. Îmi iau voia să vă amintesc, că la
rugămintea mea Ducele Mussolini a venit să inaugureze edificiul din Valle Giulia şi
să facă un dar de cărţi în valoare de peste 50.000 de lirete bibliotecii noastre. Acest
gest B. Mussolini nu l-a făcut pentru nicio altă Instituţie străină similară din Roma.
M.S. Regele şi împăratul Victor Emanuel al III-lea a fost de patru ori la inaugurarea
expoziţiilor secţiei artistice ale Şcolii noastre. Dacă intră în vederile d-voastră, în
stilul sobru şi simplu care vă este firesc, poate că şi o coroană de laur la Coloana
Traiană ar avea ecou simbolului din care nu încetăm să trăim.”37
Câteva zile mai târziu şi anume pe 4 Noiembrie 1940, Panaitescu i se
adresa din nou Mareşalului într-o notă destul de iritată, adresându-i acestuia chiar
rugămintea să suspende decizia Ministerului Educaţiei Naţionale prin care era
rechemat la catedră, „cu încredere îndârjită în puterea dreptăţii.” Panaitescu
susţinea în scrisoarea sa că, potrivit regulamentului de funcţionare decizia
ministerului este una ilegală, el fiind propus de Academia Română pentru
ocuparea acestei funcţii prima dată în 1929 , repetând această recomandare de
patru ori, iar a cincea oară, în 1938 fiind recomandat fără termen. 38
Toate aceste eforturi ale lui Emil Panaitescu au fost zadarnice, decizia
politică avea să fie cea definitivă iar Dumitru Găzdaru39, fost membru al Şcolii,
avea să ocupe pentru mai puţin de un an postul de directorul al Instituţiei
româneşti din Cetatea Eternă. La 18 Ianuarie 1941, Ministrul Educaţiei, Traian
Brăileanu îi răspundea printr-o telegramă foarte scurtă lui Emil Panaitescu,
37
Arhiva M.A.E. România, fond Roma 1873-1947, dosar 160. Scrisoare adresată de Emil
Panaitescu D–Sale Domnului General Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român şi
Preşedintele Consiliului de Miniştri. Nr. 641/940, la 26 Octombrie 1940.
38
Arhiva M.A.E. România, fond Roma 1873-1947, dosar 160. Scrisoarea lui Emil Panaitescu
adresată Mareşalului Antonescu la 4 Noiembrie 1940.
39
Vezi: Nydia G. B. de Fernandez Pereriro, Bibliografia de las publicaciones de D. Gazdaru, in
Romanica (Buenos Aires), V, 1972. Vezi şi Anuarul Universităţii din Iaşi 1938 – 1939, Volumul
XXIV, Editura Universităţii Mihăileană, Iaşi, 1942, p. 53. Dumitru Găzdaru era în 1939 reintegrat
în învăţământ la Catedra de Filologie Romanică de la Facultatea de Litere şi Filosofie.
62
spunându-i că schimbarea sa a fost una necesară pentru promovarea intereselor

româneşti.40 Membru de seamă al Gărzii de Fier, Dumitru Găzdaru a fost numit în
funcţia de director al Şcolii Române de la Roma la 1 Noiembrie 1940 şi a fost
revocat din funcţie tot din cauza schimbărilor politice la 31 Martie 1941.41
De asemenea în timpul şederii sale în Urbe a coordonat politic grupul legionar din
Italia, întreţinând legături cu secretarul Partidul fascist.
Emil Panaitescu avea să rămână în continuare la Roma, la 8 Ianuarie 1941,
fiind numit consilier cultural de Legaţie la Legaţiunea României pe lângă Sf.
Scaun numirea făcându-se direct din voinţa lui Ion Antonescu.42
Când a ajuns şi cât timp a petrecut efectiv Dumitru Găzdaru la Roma nu se ştie
cu exactitate, dar la scurt timp după numirea sa în funcţia de director al Şcolii Române
de la Roma avea să aibă loc şi vizita Mareşalului Antonescu în capitala Italiei.
Conducătorul statului a pornit spre Roma din Gara Mogoşoaia în ziua de 12
Noiembrie 1940. Printre cei care l-au însoţit în deplasarea să îi putem menţiona pe
Ministrul Afacerilor Străine, Mihail Sturza şi pe fostul membru al Şcolii Române de
la Roma, Vladimir Dumitrescu ce ocupa acuma funcţia de Secretar General al
Ministerului Educaţiei Naţionale.43 Majoritatea periodicelor italiene aveau să anunţe
vizita lui Antonescu la Roma şi să publice pe toată durate şederi sale la Roma câte
un articol despre vizitele întreprinse. Ziarul „La Stampa” publica în ziua de 13 şi 14
Noiembrie 1940, pe prima pagină un articol privind sosirea lui Antonescu în
Cetatea Eternă şi de asemenea programul vizitelor care urmau să se desfăşoare.
Supra numit de jurnaliştii italieni „Conducătorul”, aceştia scriau că la două luni
după constituirea Guvernului legionar român, Antonescu părăseşte pentru prima
oară România pentru a veni în Italia unde este întâmpinat în staţia de tren Termini
de Il Duce şi Ministrul de Externe al Italiei contele Galeazzo Ciano. La Stampa mai
40
Arhiva M.A.E. România, fond Roma 1873-1947, dosar 160. Telegrama lui Traian Brăileanu, 18
Ianuarie 1941.
41
Arhiva M.A.E. România, fond Roma 1873-1947, dosar 160.
42
Veronica Turcuş, Şerban Turcuş, România legionară şi impactul asupra instituţiilor de cultură.
Studiu de caz - Accademia di Romania în „Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţiu» din
Cluj-Napoca”, LII, 2013, Series Historica, p. 275.
43
Radu-Alexandru Dragoman, op.cit., p. 236.
63
scria atunci că prima întâlnire dintre delegaţia română şi reprezentanţii italieni a

durat mai bine de o oră jumate.44 Programul celor trei zile a delegaţiei române în
Urbe foarte bine stabilit, după întrevederile private cu reprezentanţii Italiei fasciste
şi vizitarea obiectivelor importante ale Romei printre care şi forul lui Traian,
Mareşalul Antonescu avea să ajungă în data de 15 Noiembrie în jurul orei 11 a.m. şi
la Şcoala Română unde se afla adunată şi colonia română. „Domnul General a
vizitat amănunţit Şcoala interesându-se de scop, program, personal etc. dând noi
directive pentru buna ei funcţionare. Apoi a vorbit coloniei române.”45
La vizita Mareşalului la Accademia di Romania au luat parte atât fostul
director Emil Panaitescu cât şi actualul director Dumitru Găzdaru, precum şi foştii
membri ai Şcolii,Virgil Vătăşianu, în calitate de secretar al Şcolii şi Vladimir
Dumitrescu în calitate de Secretar General la Ministerul Educaţiei Naţionale.46
După revocarea lui Dumitru Găzdaru la 31 martie 1941 prin decizia nr.
70.419/1941 care sublinia faptul că această numire s-a făcut fără recomandarea
Academiei Române47, acesta avea să rămână în continuare la Roma. La 24 aprilie
1941 Găzdaru, înainta Legaţiuni Regale a României la Roma o cerere pentru
eliberarea unui nou paşaport, motivând în cererea sa că doreşte să îşi continue
studiile în Italia, menţionând faptul că pe data de 29 Martie urmează să aibă o
comunicare la Accademia d’Italia.48 De asemenea Dumitru Găzdaru a încercat să
conteste schimbarea sa din funcţia de director dar acest lucru nu a fost luat în
seamă de autorităţile din România. Cu toate astea Dumitru Găzdaru nu se mai
întorcea în ţară, iar din 1949 îl regăsim în scrierile referitoare la biografia sa,
profesor de filologie romanică în Buenos Aires, Argentina.49
44
La Stampa, anno 74, num. 274, 14 novembre 1940, p.1.
45
Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, Pace şi Război (1940 – 1944) Jurnalul Mareşalului
Antonescu (comentarii, anexe, cronologie) I Preludii. Explozia. Revanşa. (4.IX.1940 – 31-
XII.1941), Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008, p. 349.
46
A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 3.881, vol. 1.
47
Arhiva M.A.E. România, fond Roma 1873-1947, dosar 161
48
Arhiva M.A.E. România, fond Roma 1873-1947, dosar 160. Cererea pentru eliberare a unui nou
Paşaport din 24 IV/1941 nr. 1990.
49
Omagiu Prof. Dumitru Gazdaru. Miscellanea din studiile sale inedite sau rare" (istorico-
filologice). Editura „INSTITUTUL ROMAN DE CERCETARI”, Freiburg, 1974, p. 272.
64
Cum Şcoala Română din Roma avea să rămână din nou fără director,
sarcinile au fost preluate într-o oarecare măsură de secretarul institutului, Virgil
Vătăşianu iar în şedinţa din 27 mai 1941, Academia Română îl propunea ca
director pe fostul membru al Şcolii Române din Franţa, membru corespondent al
Academiei Române Scarlat Lambrino iar sub director pe Sever Pop, tot fost
membru al Şcolii Române de la Paris.50
Cum situaţia politică din România avea să se înrăutăţească şi activitatea
Şcolii Române de la Roma avea să se desfăşoare tot mai greu, fondurile alocate
pentru desfăşurarea activităţii şi pentru bursele membrilor deveneau tot mai
inexistente. La 6 August 1943 directorul Şcolii Române din Roma, Scarlat
Lambrino, îi informa pe ultimii membrii ai şcolii, precum şi pe ceilalţi locuitori ai
instituţiei româneşti din capitala Italiei faptul că Ministerul Culturii Naţionale prin
intermediul Legaţiunii Române a trimis ordin de rechemare în ţară a „Domnilor
Membri şi Ospitanţi ai Şcolii şi a Domnilor Lectori”. Legaţiunea Română informa
atunci că vagonul destina pentru evacuarea va pleca în decurs de o săptămână.
Membrii prezenţi semnau atunci că au luat la cunoştinţă a notificării trimise de
minister.51 La o zi distanţă, directorul Institutului român din Cetatea Eternă,
trimitea o telegramă cifrată Ministrului Vasile Grigorcea (Legaţiunea Română din
Roma), prin care propunea ca în afară de Director să rămână în grija şcolii,
secretarul Virgil Vătăşianu în calitate de administrator, de asemenea admiterea ca
bibliotecar în continuare a lui Dinu Adameşteanu şi subdirectorul Sever Pop.52
La 18 August 1943, Scarlat Lambrino îi anunţa pe membrii şcolii că a primit
un „ordin telegrafic” prin care se comunica ca întreg personalul Şcolii să rămână pe
loc. Au semnat atunci declaraţia: Virgil Antonescu, Ovidiu Coatu, Ion Guţia, Iosif
Iliu, Teodor Onciulescu, Petre Iroaie şi Alexandrina Mititelu.53 De asemenea la 12
Februarie 1944, ataşatul Militar Român în Italia, Mihail Corbuleanu, trimitea o
înştiinţare conducerii Şcolii Române de la Roma, potrivit căreia, Iosif Iliu,
50
M. Bărbulescu, op.cit. p. 136.
51
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 159 . Iroaie Petru menţiona că soţia lui
era însărcinată în ultimele luni, nu poate părăsi capitala Italiei.
52
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 159 – telegramă cifrată.
53
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 159.
65
Ion Guţia, Vlad Roman Alfred erau anunţaţi că trebuie să se întoarcă în ţară iar în
situaţia în care în 15 zile de la primirea documentului nu o vor face vor fi
consideraţi „dezertori la inamic în timp de război”.54 După primirea acestei note cei
nominalizaţi au primit aprobarea de a mai rămâne în şcoală dar nu pentru foarte
mult timp. Astfel că, trei luni mai târziu, ataşatul Militar al României în Italia,
Mihail Corbuleanu, trimitea o altă telegramă şcolii prin care cerea plecarea imediată
în ţară a tuturor studenţilor din Italia, având aprobarea de a rămâne în ţară doar
studenţii Colegiului „Pio Romeno”.55 De la 1 Aprilie 1944, Şcoala Română din
Roma începea să se apropie de sfârşit, instituţia nu mai primea nici un ban din
subvenţiile lunare de întreţinere ale instituţiei, nici bursele membrilor nu mai
soseau, prin urmare, şcoala a început să apeleze la împrumuturi din partea Legaţiei
Române pe lângă Sf. Scaun, care cu greu făceau faţă nevoilor şcolii.
Plata cheltuielilor şi întreţinerea ultimilor membri, în ultimi 2 ani de
funcţionare, s-a făcut cu mari eforturi, directorul şcolii, Scarlat Lambrino fiind
nevoit să îşi sacrifice chiar şi o parte din salariul său. Cum timpul trecea situaţia
economică devenea tot mai critică astfel că, toţi cei care locuiau în şcoala la
vremea respectivă, cu excepţia membrilor şcolii erau obligaţi să plătească câte
2000 de lei de persoana pentru a putea întreţine cheltuielile şi de asemenea au fost
închiriate două din cele trei ateliere existente.56 Potrivit unui ordin al Ministerului
Instrucţiunii, transmis la 20 Mai 1947, directorul Şcolii, Scarlat Lambrino era
obligat să lase şcoala în custodia unui fost membru al şcolii, stabilit la Roma,
Claudiu Isopescu şi Legaţiunii. O lună mai târziu cum situaţia şcolii a rămas
neschimbată, directorul Scarlat Lambrino avea să se adreseze Legaţiei Române
cerând a se stabili data predării.57 Claudiu Isopescu refuza să i-a în primire şcoala
iar „Legaţiunea singură nu înţelege să i-a asupră-şi această sarcină, ci a cerut de la
Bucureşti instrucţiuni (…)”58. În adresa către Ministerul Instrucţiunii Publice din
54
55
56
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 161 – Raport Scarlat Lambrino.
57
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 161 – Adresă Scarlat Lambrino către
Legaţia României nr. 180 din 7 Iulie.
58
Arhiva M.A.E România, fond Roma 1873-1947, dosar 161, Adresă Ministerul Instrucţiunii Publice.
66
20 Noiembrie 1947, Scarlat Lambrino, declara că de opt luni şcoala nu a mai

primit nici un ban iar el, împreună cu bibliotecarul şcolii, Dinu Adameşteanu erau
nevoiţi a se întreţine din fonduri proprii. Lambrino sublinia faptul că şcoala a
rămas încet şi fără personal, la 1 septembrie fiind rechemat în ţară Subdirectorul
Şcolii, prof. Sever Pop şi secretarul, Dr. Virgil Vătăşianu.
La scurt timp după terminarea celui de-al II-lea Război Mondial
autorităţile din România decideau închiderea Institutului din capitala Italiei.
Astfel că la 1 aprilie 1947 Ministerul Educaţiei Naţionale dădea un nou ordin prin
care îi rechema în ţară pe toţi cei care erau bugetari ai Ministerului de Externe,
ordin care nu a fost respectat imediat. Prin urmare la 29 decembrie 1947,
însărcinatul cu afaceri al României, consilierul de legaţie, Basil Şerban, comunica
directorului Accademiei di Romania, Scarlat Lambrino, că Legaţia României va
prelua în custodie Şcoala începând cu 5 Ianuarie 1948.59
În peisajul cultural românesc Accademia di Romania din Roma deţine un
loc semnificativ pe care timpul şi vicisitudinile istorice nu le-au putut nici cum
anula. Indiferent de situaţia politică pe care a traversat-o România la vremea
respectivă, ar fi incorect să judecăm activitatea Şcolii din perspectiva politică.
De subliniat este şi faptul că, chiar dacă unii dintre membrii au avut simpatii
politice ce i-au ajutat la un moment dat să obţină funcţii de conducere sau au fost
îndepărtaţi pentru că nu corespundeau curentului politic al vremii, nimeni nu
poate contesta valoarea lor intelectuală sau valoarea cercetărilor lor. Marea
majoritate a membrilor Şcolii Române din Roma, au lăsat în urma lor studii
semnificative ce sunt considerate astăzi de cercetători un punct de referinţă.
Ambiţiosul proiect a lui Vasile Pârvan de creare a unui Institut de formă
academică la Roma avea să influenţeze activitatea ştiinţifică a peste o sută de inte-
lectuali ai vremii care i-au trecut pragul. Arheologi, istorici, filologi, arhitecţi sau
artişti cu toţi au rămas marcaţi în studiile lor de stagiul petrecut în Cetatea Eternă.
Autorităţile comuniste au reuşit să închidă activitatea şcolii la începutul
anului 1948 dar nu au reuşit să şteargă şi memoria aşezământului românesc din
59
M. Bărbulescu, op.cit., p. 152 – 153.
67
capitala Italiei. Urmărind parcursul său istoric, notăm faptul că, Accademia di
Romania reuşeşte să funcţioneze în parametrii săi optimi începând din 1999, când
aveau să sosească la Roma primii săi membrii după prăbuşirea regimului comunist.
După cum bine ştim primele efecte ale regimului comunist în România a
fost anihilarea vechilor elite şi înlocuirea ei cu noua elită60 ce corespundea noilor
vremuri. Majoritatea membrilor Şcolii Române de la Roma care s-au remarcat
prin studiile lor au avut de suferit daca nu au ştiut să se adapteze noului regim ce
se instaura în România după a doua Conflagraţie Mondială.
Accademia di Romania de la Roma a fost şi va rămâne pentru cei care i-au
trecut pragul un punct de referinţă şi o influenţă destul de majoră în cercetările lor.
Chiar dacă puterea politică a mai deviat cursul instituţiei, aceasta nu a încetat să
revină la cursul său firesc pentru care a fost gândită încă dinaintea primei
Conflagraţii Mondiale de către istoricul Vasile Pârvan.
Abrevieri bibliografice:
Arhiva B.N.R - Arhiva Băncii Naţionale a României
Arhiva M.A.E România - Arhivele Diplomatice. Ministerul Afacerilor Externe
A.C.N.S.A.S - Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivei Securităţii
Bibliografie
1. Arhiva B.N.R., fond Administrativ, dosar 1 , 1924.
2. Arhiva M.A.E România , fond Roma 1873-1947.
3. A.C.N.S.A.S. - fond Informativ.
4. Monitorul Oficial, 1921, nr. 05 (13 aug.).
5. Academia Română. Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, Istoria romanilor:
Romania întregită (1918-1940), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003.
6. Anuarul Universităţii din Iaşi 1938 - 1939, Volumul XXIV, Editura Universităţii
Mihăileană, Iaşi, 1942.
7. Ziarul „La Stampa”, anno 74, num. 274, nr. 14, 15, 16 novembre 1940.
8. Omagiu Prof. Dumitru Gazdaru. Miscellanea din studiile sale inedite sau rare
(istorico-filologice). Editura „INSTITUTUL ROMAN DE
CERCETARI”, Freiburg, 1974.
9. Agrigoroaiei Ion, Gheorghe Iacob, Istoria Universităţii din Iaşi. Editura Univ.
Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2010. Universitatea din Iaşi a fost fondată prin
60
Silviu B. Moldovan, „Despre „baltici”. Ipostaze ale represiunii politice în România
postbelică”, Editura Eikon, Bucureşti, 2018, p. 253.
68
decretul regal de la 26 octombrie 1860, având trei facultăţi: Drept,

Filosofie şi Teologie.
10. Bărbulescu Mihai, Veronica Turcuş, Iulian M. Damian „Accademia di Romania din
Roma 1922 - 2012”, Roma 2012.
11. Berciu-Drăghicescu Adina, Istoria Universităţii din Bucureşti: documente (1864 -
1972, Editura Univ. din Bucureşti, Bucureşti 2008.
12. Boloş Mihaela Daciana, „The historical argument in the protection and defense of
geographical indications”, Transylvanian Review, Vol. XX, Supplement
No. 2:2, 2011.
13. Boia Lucian, Capcanele istoriei: elita intelectuală românească între 1930 şi 1950,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2012.
14. Buzatu Gheorghe, România şi Marile Puteri 1939-1947, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2003.
15. Buzatu Gh., Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, Pace şi Război (1940 - 1944) Jurnalul
Mareşalului Antonescu(comentarii, anexe, cronologie) I Preludii.
Explozia. Revanşa. (4.IX.1940 - 31-XII.1941), Casa Editorială Demiurg,
Iaşi, 2008.
16. Condurachi Emil, Vasile Pârvan (1882 - 1927), în „Dacia”, I (1957).
17. Dragoman Alexandru, Şaptezeci de ani de la moartea lui Vasile Christescu, Studii de
Preistorie nr. 6, 2009.
18. Dragoman Radu-Alexandru „Mărturisirile unui „criminal politic”/ Vladimir
Dumitrescu, Editura Babel, Bacău, 2013.
19. Gafencu Grigore, „Jurnal. 1940-1942”, Ediţie Ion Ardeleanu şi Vasile Arimia,
Bucureşti, Editura Globus, 1991. Vezi şi: Academia Română. Secţia de
Ştiinţe Istorice şi Arheologie, Istoria românilor: România întregită (1918-
1940), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003.
20. Ghitta Ovidiu, Ioan Aurel Pop, Istoria Universităţii „Babeş-Bolyai, Editura Mega,
Cluj-Napoca, 2012.
21. Grigoroviţă Mircea, Universitatea din Cernăuţi în perioada interbelică, Editura: Grup
Muşatinii, Suceava 2005.
22. Lăzărescu George „Şcoala Română din Roma”,editura Fundaţiei Culturale Române,
Bucureşti, 2002.
23. Mihaly Roxana, L'apertura degli Archivi Vaticani e la creazione delle accademie
straniere a Roma în European integration - Between Tradition and
Modernity eitm 6th edition, Editura Universităţii „Petru Maior, Volume
Number 6, 2015.
24. Moldovan B. Silviu, Despre „baltici”. Ipostaze ale represiunii politice în România
postbelică, Editura Eikon, Bucureşti, 2018.
25. Nydia G.B. de Fernandez Pereriro, Bibliografia de las publicaciones de D. Gazdaru, in
Romanica (Buenos Aires), V, 1972.
26. Pareto Vilfredo, Trattato di sociologia generale, Milano, Edizioni di Comunità, 1964.
27. Radu D. Rosetti, Casa Romena, în Cele Trei Crişuri - Anale culturale No. 11 - 12,
Noemb. - Dec. 1937, Oradea.
28. Santore Stefano, „L’Italia e l’Europa Orientale - Diplomazia Culturale e Propaganda
1918-1943”, Editura Tipomonza, Milano 2005.
29. Sdrobiş, Dragoş, „Elitele şi Universitatea în România interbelică. Problema şomajului
intelectual, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu”, Series
HISTORICA LI (2012).
69
30. Turcuş Veronica, Şerban Turcuş, „România legionară şi impactul asupra instituţiilor
de cultură. Studiu de caz - Accademia di Romania”, în „Anuarul
Institutului de Istorie «George Bariţiu» din Cluj-Napoca”, LII, 2013,
Series Historica;
31. Zub Alexandru, Scrieri alese/ Vasile Pârvan, Editura Academiei Române, Bucureşti,
2006.
70
MIRCEA ELIADE ŞI IMAGINARUL RELIGIOS
AL FRONTIEREI
Gabriel Badea
Cercetător, Centrul de Cercetare şi Strategii Regionale
Abstract
In the present paper I propose to approach the relationships between religion, sacred and
hospitality from the point of view of the stranger, the guest, the wanderer or the pioneer. Mircea
Eliade knew the relationship between these levels, both theoretically and through direct
experience, especially in his Indian sojourn. During the three years (1928-1931), he managed to
look and understand in depth the Indian civilization, unlike to the series of European travelers
who preceded him and who either lacked the necessary knowledge or were blinded by prejudices
of the colonial type. In the second part of the paper, I will stop on an article published almost
three decades after the Indian sojourn, an article entitled „Paradise and Utopia: Mythical
Geography and Eschatology”. Within it he analyzed the relations between the millenarist and
eschatological background of the search for the terrestrial Paradise (not only the spiritual one),
as well as the religious imagery of the Frontier.
Keywords: ospitality, Paradise, Frontier, Utopia, myth
Eliade şi imaginarul frontierei în perioada stagiului indian

Către sfârşitul stagiului de trei ani, Eliade acumulase cunoştinţe temeinice în
privinţa culturii şi spiritualităţii indiene, sub îndrumarea profesorului Surendranath
Dasgupta. În această perioadă survine însă despărţirea de maestrul său, din cauza
presupusei aventuri amoroase cu Maitreyi, fiica profesorului. Fără a interpreta în
vreun fel încheierea acestei etape a experienţei personale, ne rămâne certitudinea că
Eliade a ales să călătorească înspre graniţa de nord a Indiei, acolo unde spirituali-
tatea hindusă întâlneşte alte două mari curente religioase: islamul şi budismul.
Putem spune astfel că Eliade, în mod indirect, a cunoscut în India cel puţin
cinci curente religioase majore: animismul pre-arian, hinduismul, jainismul,
71
budismul şi islamismul. În privinţa budismului, Eliade s-a îndreptat către zona

platoului tibetan, însă expediţia a eşuat din cauza venirii musonului. În schimb, în
volumul său India, a consemnat vizita făcută la o mânăstire budistă, de pe
versantul sudic al Himalaiei, rolul de gazdă revenindu-i unui lama tibetan. Eliade
ar fi vrut să-l întrebe despre Tantra, anticipând însă un refuz mai mult sau mai
puţin politicos: „lucrurile nu se spun la drumul mare; cine vrea să cunoască,
rămâne cincisprezece ani cu noi”. Însă crede că lama a păcătuit împotriva
indiferenţei, lăsându-se impresionat de zelul şi cunoştinţele tânărului vizitator1.
Islamul l-a cunoscut prin vizitarea zonei musulmane a Indiei (Pakistanul
de astăzi), ajungând până la Peshawar şi chiar la frontiera afghană. În sfârşit,
Afghanistanul a rămas o terra incognita, asemenea Tibetului, întrucât în acea
perioadă triburile afghane erau renumite pentru pornirile violente manifestate fie
împotriva dominaţiei britanice, fie în lupte intertribale.
Dacă experimentele acestea s-au soldat cu semieşecuri, Eliade a avut una
concludentă în perioada recluziunii de la Rishikesh, în cadrul ashram-ului condus
de Swami Shivananda. Aici a cunoscut doctrinele principale şi a practicat anumite
tehnici Yoga, o experienţă reflectată în tratatul publicat la întoarcerea în ţară, lucrare
ce i-a adus o notorietate deosebită în plan european. Nu era pentru prima dată când
Eliade venea în contact cu reprezentanţii ascetismului hindus (yoghini, nagas,
saddhu), consemnând astfel de întâlniri şi în alte părţi ale jurnalului indian: alte
două ocazii au fost participarea la marea procesiune religioasă Kumbh Mela,
desfăşurată la Allahabad, precum şi o demonstraţie într-un cadru restrâns, a
performanţelor corporale deosebite atinse prin practicarea Yoga. Cu toate acestea,
doar în cadrul ashramului de la Rishikesh, Eliade a dobândit cunoştinţe intense, la
nivel practic, asupra diferitelor tehnici Yoga (Hatha, Tantra), asupra unor tehnici
spirituale conexe, precum şi asupra farmacopeei indiene (Ayurveda). Aşadar, zona
de frontieră reprezentată de povârnişurile himalayiene reprezintă totodată şi o zonă
de densificare (sau acreţie) a elementului religios din cadrul civilizaţiei hinduse.
1
Eliade, Mircea, India. Biblioteca maharajahului. Şantier, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008, p. 93.
72
Dacă pentru un anumit neofit, experienţa ascetică este în general o alegere

ireversibilă, în cadrul majorităţii religiilor, Eliade a ales sau a fost nevoit să opteze
pentru reîntoarcerea în lumea profană. Aşadar, el s-a întors din acest creuzet al
religiilor, întoarcerea sa marcând în acelaşi timp şi depăşirea unei experienţe
iniţiatice. O întrebare importantă ar fi legată de natura experienţei lui Eliade, dacă
impulsul primar a fost dat de o căutare interioară, subiectivă sau dacă a fost
dominat în mod exclusiv de nevoia unei cunoaşteri ştiinţifice, obiective.
Un alt aspect al călătoriei realizate de Eliade ar fi dat de descoperirea
toleranţei religioase în această zonă de frontieră, în mod paradoxal, întrucât în
general, frontiera desparte mentalităţi, credinţe, ideologii diferite. Chiar dacă în
perioada pre-Rishikesh, a asistat la conflictele dintre musulmani şi hinduşi sau
dintre cele două şi dominaţia britanică, pe povârnişurile Himalaiei, Eliade a
descoperit asceţi care salutau orice străin: „Nimeni nu ştie pe ce drum a apucat
Swami Narayan, pentru că el e legat de jurământul tăcerii, singurul cuvânt pe care
îl pronunţă fiind mantra «Om!», salut pe care îl adresează oricui, salutând pe
Dumnezeul pe care îl vede în oricine”2. Alt ascet s-a apropiat şi l-a îmbrăţişat,
plângând de bucurie, repetând ca pe o mantra, „toţi suntem Unul”3. Dovada
aceasta de ospitalitate şi prietenie este în acelaşi timp şi expresia toleranţei
religioase a asceţilor indieni, foarte interesaţi de principiile religiei creştine, în
care văd o completare a propriilor căutări metafizice. Unul dintre ei cunoaşte
Confesiunile Sfântului Augustin şi îi recomandă unei pelerine venită din Anglia,
să citească lucrarea lui Thomas de Kempis, „Imitaţiunea lui Christos”, întrucât
este una dintre marile cărţi ale omenirii.
Din alt punct de vedere, experienţa alterităţii orientale a fost deosebit de
fecundă, mărturie stând numeroasele volume literare şi teoretice, în care a distilat
materia amorfă a cotidianului la nivelul principiilor accesibile spiritului. Cu toate
acestea, Eliade a înregistrat cu stoicism şi latura negativă a ospitalităţii indiene,
reflectată în inevitabilele conflicte de ordin cultural (amenda simbolică pe care a
fost nevoit să o plătească din cauză că urcase pe acoperişul unui templu hindus;
2
Ibidem, p. 118.
3
Ibidem, p. 124.
73
faptul că după ce a luat masa în casa unui brahman, vesela pe care o folosise a fost
aruncată ş.a.m.d.).
Acestea fiind datele particulare ale experienţei lui Mircea Eliade în India
de la începutul secolului trecut, putem trece la un nivel mai general al temei
ospitalităţii, o temă aparent marginală, dar extrem de semnificativă (purtătoare de
sens) din punct de vedere cultural şi antropologic. Drept dovadă, locul
semnificativ pe care Émile Benveniste i l-a acordat în cadrul lucrării sale de
referinţă, Vocabularul instituţiilor indo-europene. Conform lingvistului francez,
etimologia cuvântului „oaspete” conduce către descoperirea unei arhaice instituţii
a ospitalităţii, caracterizată în primul rând printr-un raport de egalitate şi
reciprocitate între gazdă şi oaspete, raport reglat prin sistemul dar/ contra-dar:
În latină „oaspe/te” se spunea, pe baza lui hostis, hospes,-itis [...] noţiunea
iniţială semnificată de hostis este aceea de „egalitate prin compensaţie”: hostis e
cel care îmi compensează darul printr-un contra-dar.4
Benveniste trimite la instituţia mai cunoscută a potlatch-ului amerindian,
observând însă că hostis în accepţiunea antică avea o formă mai atenuată: „un om
se află legat de un altul (hostis având mereu o valoare reciprocă) prin obligaţia de
a răsplăti o anumită prestaţie al cărei beneficiar a fost cândva”5. Pe de altă parte,
hostis este „străinul, în măsura în care i se recunosc drepturi egale cu cele ale
cetăţenilor romani”6. Dar nu oricine aflat în trecere prin Roma poate fi considerat
hostis, ci doar acela ce poate îndeplini aceste relaţii de compensare, respectând
astfel principiile instituţiei ospitalităţii. Aşadar, se poate spune că străinul se află
într-o zonă de liminalitate, nu doar din punct de vedere spaţial sau fizic, ci mai
ales din punct de vedere simbolic: asemeni neofitului, candidat la riturile de
pubertate sau iniţiere, străinul trebuie să treacă prin etapele majore ale procesului:
segregare/ detaşare de grup; parcurgerea perioadei „liminale”, marcată de o
4
Beneveniste, Émile, Vocabularul instituţiilor indo-europene, vol. I, Bucureşti, Editura Paideia,
1999, p. 69.
5
Ibidem, p. 75.
6
Ibidem, p. 74.
74
ambiguitate a identităţii; dobândirea unei noi identităţi stabile, având drepturi şi

obligaţii, definite printr-un raport „structural” faţă de alţii7.
Însă trebuie adăugat că nu doar un subiect anume sau un străin pot intra în
zona de liminalitate, ci uneori societăţi în ansamblul lor pot traversa zone de slabă
definire a regulilor de conservare şi reproducere.
O altă ipostază a frontierei, ca delimitare a paradisului şi a utopiei de

lumea terestră
Distinct faţă de tema ospitalităţii, Eliade a scris şi despre imaginarul
religios al Frontierei, în cadrul articolului „Paradis et Utopie: Géographie
Mythique et Eschatologie”, Eranos Jahrbuch, 1963, ulterior inclus în volumul
Nostalgia originilor (The Quest. History and Meaning in Religion, 1969).
Articolul este relevant pentru tema lucrării de faţă, întrucât supune atenţiei fondul
religios a două mari fenomene migraţioniste din decursul istoriei umanităţii: (1)
colonizarea Americii de către puritanii englezi în secolele XVI-XVII, pe un fundal
milenarist şi eschatologic; (2) marile migraţii colective ale indienilor tupi-guarani
şi altor triburi indiene din America de Sud, între secolele XVI-XIX, migraţii
încheiate în mod tragic. Elementul comun celor două fenomene este dat de
căutarea unui Paradis terestru, nu a unuia spiritual sau care poate fi atins doar
post-mortem. Ambele migraţii colective sunt animate de lideri religioşi, care
fixează opoziţiile dintre Lumea veche, coruptă de păcat şi rău, în raport cu Lumea
nouă, asemănătoare Paradisului originar. Probabil că la originea migraţiilor
colective trebuie aşezată credinţa că Lumea trebuie reînnoită periodic, aşa cum
Eliade demonstrează în cuprinsul articolului citat.
Călătoria peregrinului sau exilatului este orientată către un anumit scop,
către un loc-ţintă anume, cel mai adesea marcat de ambivalenţă, între paradis şi
utopie. Să vedem care ar fi conotaţiile de ordin religios pe care locul ideal le posedă
în imaginarul celui exilat, dincolo de cele de ordin politic sau economic. În cazul
pionierilor americani, marile păduri, singurătatea câmpiilor nesfârşite, fericirea
7
Turner, Victor, Liminalitate şi comunitate, în Alexander, Jeffrey C.; Seidman, Steven (coord,) –
Cultură şi societate. Dezbateri contemporane, Iaşi, Editura Institutul European, 2001, p. 137.
75
vieţii rurale sunt puse în contrast cu păcatele şi viciile oraşelor. Poate fi adusă
observaţia că tema nu apare doar la protestanţii creştini din secolele XVII-XVIII, ci
poate fi întâlnită şi în cadrul antipăgânismului islamic: „Polemica monoteistă
împotriva a tot ce e străin şi vechi [...] este alimentată de culturile înflăcărate
religios ale nomazilor din deşert, pentru a se întoarce împotriva haosului oraşelor
dominate de polivalenţă cultică, bogăţie de imagini şi excese arhitectonice”8. Poate
fi remarcată reactivarea periodică a tensiunilor dintre natural şi cultural, prin care
puritatea originară a naturii idealizate sau a deşertului este opusă proliferării haotice
a oraşului. Dezvoltarea celui din urmă este văzută ca materializare a păcatului şi a
îndepărtării de la spiritul principiilor întemeietoare.
Căutarea de acest tip păstrează în alcătuirea sa şi un element pueril sau
naiv, însă ea poate conduce la rezultate imprevizibile, cum ar fi descoperirea
Americii de către Columb, de asemeni aflat în căutarea Paradisului terestru aflat
dincolo de Indiile orientale (miticul regat condus de Preotul Ioan).
Una dintre caracteristicile fundamentale ale spaţiului sacru (şi implicit al
Paradisului) este de a fi un spaţiu simbolic, orientat, ordonat, aflat în comunicare
cu o dimensiune transcendentă. Mai mult de atât, o condiţie sine qua non este de a
fi un spaţiu ospitalier pentru cel aflat în căutarea lui, astfel încât eforturile şi
drumul său să nu fie vane: „Una dintre năzuinţele primare ale omului este să se
simtă situat în cosmos, să ştie şi să simtă că aparţine unui loc, că lumea îi este
ospitalieră”9. Dacă lipseşte această caracteristică a ospitalităţii, atunci Paradisul
devine unul pierdut, un loc din care omul este alungat. În acest punct devine
vizibilă legătura dintre ospitalitate şi drept, despre care Jacques Derrida a scris
mai pe larg10, fără a insista însă asupra conotaţiilor religioase.
Ospitalitatea divină nu este necondiţionată, interdicţia aflându-se chiar în
centrul grădinii edenice; după acest model, cetăţile ideale ale utopiilor, de la
8
Sloterdijk, Peter, Zelul faţă de Dumnezeu: despre lupta celor trei monoteisme, Bucureşti, Curtea
Veche, 2012, p. 51.
9
Cave, David, „Interpretarea spaţiului sacru şi a rolului său în cultivarea virtuţii”, în Rennie,
Bryan (ed.) – Schimbări în lumile ideilor religioase. Mircea Eliade: finalitate şi sens, Bucureşti,
Editura Criterion Publishing, 2009, p. 304.
10
Derrida, Jacques, Despre ospitalitate (de vorbă cu Anne Dufourmantelle), Iaşi, Editura Polirom, 1999.
76
Platon la Bacon şi Thomas Morus, sunt guvernate de anumite legi, menite să

apere ordinea ideală de ameninţarea haosului exterior.
Căutarea paradisului terestru la triburile amerindiene

În a doua parte a articolului său, Eliade se opreşte asupra milenarismului
eschatologic caracteristic migraţiilor colective ale indienilor tupi-guarani şi altor
triburi amerindiene. Acestea, deşi erau triburi războinice care îşi dominau vecinii,
au pornit în căutarea Paradisului terestru, de mai multe ori în decursul secolelor,
văzut ca un loc „fără sărăcie şi boli, fără nedreptăţi şi păcate, şi fără bătrâneţe”.
Paradisul căutat posedă două caracteristici majore:
- reprezintă contrariul lumii de aici (puritatea, libertatea, fericirea,
nemurirea etc.);
- este concret (nu este un spaţiu «spiritual») - şi face parte din lumea
aceasta, pentru că are o realitate şi o identitate geografică11.
Interpretând aceste mărturii, poate fi lesne observată prezenţa unei
nostalgii utopice, însă Eliade alege varianta temporală desemnată prin succesiunea
criză-regenerare: lumea a îmbătrânit şi trebuie distrusă şi creată din nou.
Ulterior momentului în care Eliade a scris articolul, în 1974 Pierre Clastres
a avansat ipoteza că mişcările milenariste maschează de fapt un mecanism prin
care o anumită societate încearcă să blocheze apariţia Statului şi centralizarea
puterii în mâinile sale. Nu ştim dacă criza societăţilor tupi-guarani este urmată de
o regenerare spirituală, din moment ce expediţiile căutării Paradisului sfârşesc mai
degrabă ca sinucideri colective. Însă liderii tribali şi şamanii reuşesc să convingă
oamenii să-i urmeze, tocmai pentru a evita îndepărtarea lor de la putere şi
acapararea acesteia de către Stat.
Aşadar, conceptul de „frontieră” poate fi înţeles şi din perspectiva unei
geografii simbolice: zona aceasta de liminalitate ia naştere tocmai prin tensiunile
unor forţe contrarii (interioritate/ exterioritate, ordine/ haos, sacru/ profan).
Societăţile umane sunt permanent ameninţate de uzura mecansimelor de
11
Eliade, Mircea, Nostalgia originilor, Bucureşti, Editura Humanitas, 2013, p. 160.
77
funcţionare şi de apariţia entropiei sociale, trecând periodic prin momente de criză

(revoluţii, războaie, migraţii colective), precum şi prin momente de regenerare. În
aceste momente de criză utopia joacă un rol determinant, devenind un veritabil
motor al Istoriei.
Eliade a subliniat adeseori că separaţia dintre sacru şi profan nu este
exclusiv spaţială, aşa cum peretele templului separă ordinea interioară de haosul
exterior, ci mai ales o diferenţiere de ordin calitativ: „Spaţiul profan se opune în
mod distinct spaţiului sacru, întrucât acesta din urmă este perfect structurat, fiind,
am spune, «centrat», «concentrat»”12.
Frontiera desparte astfel două spaţii structurate în mod diferit, iar societăţile
umane veghează neîncetat la conservarea acestei frontiere dintre sacru şi profan, aşa
încât dezordinea celui din urmă să nu se infiltreze în incinta spaţiului sacru.
Regulile ospitalităţii fac parte din acest sistem mai amplu, de evitare a entropiei
sociale, întrucât străinul sau peregrinul pot aduce cu ei un potenţial pericol sau pot
amorsa anumite conflicte latente existente deja în acea societate.
Concluzii
Privitor la raporturile dintre sacru, religie şi ospitalitate, Eliade a reuşit să
surprindă şi aspecte mai puţin cunoscute, cum ar fi simbolismul religios al
Frontierei, cel pe care se întemeiază mişcările de criză şi regenerare a corpului
social, prin intermediul revoluţiilor, invaziilor sau migraţiilor colective. Toate
acestea capătă şi o dimensiune utopică, nefiind cauzate doar de factori politici,
economici sau de anumite tensiuni sociale.
Subiectul, sub chipul străinului, peregrinului sau pelerinului, pătrunde în
zona de liminalitate, acolo unde se negociază nu doar statutul său viitor şi relaţiile
sale structurale cu ceilalţi, ci chiar sensul ascuns al grupului social în care aspiră
să se integreze. Străinul reprezintă un potenţial factor declanşator de criză pentru
12
Eliade, Mircea, Architecture sacrée et symbolisme, în Cahier de L’Herne: Mircea Eliade (dir.
Tacou, Constantin), Ed. de L’Herne, Paris, 1978 (ed. consult. 1987), p. 362: „L'espace profane
s'oppose nettement à l'espace sacré, car ce dernier a des limites précises, il est parfaitement
structuré, il est, dirions-nous, «centré», «concentré»”.
78
grupul social, iar instituţia ospitalităţii este menită să traseze anumite graniţe
simbolice, definitorii pentru identitatea subiectivă şi cea colectivă. Dacă acceptăm
că identitatea personală este în primul rând de ordin relaţional, atunci zona de
liminalitate devine mai importantă decât centrul propriu-zis.
Bibliografie
1. Beneveniste, Émile, Vocabularul instituţiilor indo-europene, vol. I, Bucureşti, Editura
Paideia, 1999.
2. Derrida, Jacques, Despre ospitalitate (de vorbă cu Anne Dufourmantelle), Iaşi, Editura
Polirom, 1999.
3. Eliade, Mircea, Nostalgia originilor, Bucureşti, Editura Humanitas, 2013.
4. Eliade, Mircea, India. Biblioteca maharajahului. Şantier, Bucureşti, Editura Humanitas,
2008.
5. Eliade, Mircea, „Architecture sacrée et symbolisme”, în Cahier de L’Herne: Mircea
Eliade (dir. Tacou, Constantin), Ed. de L’Herne, Paris, 1978 (ed.consult.
1987), pp. 359-390.
6. Rennie, Bryan (ed.), Schimbări în lumile ideilor religioase. Mircea Eliade: finalitate şi
sens, Bucureşti, Editura Criterion Publishing, 2009.
7. Sloterdijk, Peter, Zelul faţă de Dumnezeu: despre lupta celor trei monoteisme,
Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2012.
8. Turner, Victor, „Liminalitate şi comunitate”, în Alexander, Jeffrey C.; Seidman, Steven
(coord,) - Cultură şi societate. Dezbateri contemporane, Iaşi, Editura
Institutul European, 2001, pp. 137-142
79
ACŢIUNI TERORISTE GENERATE DE RADICALIZAREA
ISLAMICĂ. AMENINŢĂRI ŞI MĂSURI DE PREVENIRE
LA NIVELUL ROMÂNIEI.
Col.(r) Valentin-Constantin Bretfelean
Abstract
Nowadays islamic radicalisation is one of the main concerns of the international
community because of its repercussions that can be felt around golobally. For this the
International organizations adopt strategies to counter terrorism, policies that are developed at
national level. Romania is an European state with low visible activities of terrorist movements, but
this is due to the measures adopted at national level for combating this phenomena. The article
explores the international implications of Islamic radicalizations and some specific cases
encountered in Romania.
Keywords: Islamism, terrorism, radicalization, national security
I. Acţiuni teroriste generate de radicalizarea islamică.

I.1. Islam revoluţionar şi islam politic - (scurt istoric)
În studiile orientalistice, islamologice şi politologice contemporane,
sintagma ,,islam revoluţionar” a apărut odată cu anul 1979, când în Iran, ultimul
monarh al dinastiei pahlavite, şahinşahul Reza Pahlavi Aryahmer, a fost măturat
de la putere de neaşteptatul tsunami al ,,revoluţiei islamice”, gândită, planificată şi
condusă de marele ayatollah şiit, imamul Ruhollah Khomeyni.
La o primă privire alăturarea termenilor ,, revoluţie” şi ,,islam” poate părea
artificială, în măsura în care, din perspectivă istorică, Islamul s-a manifestat ca
mişcare şi dogmă al cărui scop fundamental a fost acela de a se impune pe sine,
prin persuasiune sau constrângere pentru a-şi atribui pe acest fundament propria ,,
casă a islamului” (Dar al - Islam) şi propria naţiune (Umma) al cărei liant este dat,
înainte de orice element morfologic, de apartenenţa la aceeaşi credinţă1.
1
Dumitru Chican, Da’ish sau Jihadul de lângă noi, Editura Proema, Baia Mare, 2015, p. 81.
80
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte revoluţia drept

,,schimbare fundamentală a valorilor, a instituţiilor politice, a structurilor sociale,
a conducătorilor şi ideologiilor, schimbare bruscă şi de obicei violentă a unui
regim dat”. În lexicoanele Larousse, fenomenul se defineşte drept ,, schimbare
bruscă şi violentă a structurii politice şi sociale a unui stat şi se produce atunci
când un grup se revoltă împotriva regimului aflat la putere”.
În coordonatele sale generale, definiţia este aplicabilă în cazul revoluţiei
iraniene din 1979, cu diferenţa esenţială că, înainte de-a fi animată de resorturi
sociale şi laice, ea a avut drept motor religia care, în sine nu poate fi revoluţionară
în accepţiune lexicografică şi istorică, în acest caz urmărindu-se de fapt înlocuirea
unei autarhii laice cu una religioasă pe plan intern şi remodelarea, în final, a
ordinii mondiale, pornind de la principiile, valorile şi criteriile codificate în ,,
dreptul canonic islamic”2.
Mawlana Abdul Ala Al-Mawdudi, autor al lucrării fundamentale ,,Jihadul
în Islam” şi fondator al formaţiunii ,,Liga Islamică”, a susţinut cu ardoare ideea
potrivit căreia comunitatea islamică trebuie să-şi redobândească, prin orice
mijloace unitatea, caracterul şi măreţia sa transnaţională.
Islamul - ne spune Al-Mawdudi, este o ideologie revoluţionară şi un
program care tinde să de-construiască în întregime actuala ordine mondială şi să o
reconstruiască în conformitate cu idealurile şi convingerile islamice.
Al-Mawdudi, precizează că ,,islamul vrea să distrugă toate statele şi
guvernele existente pe faţa pământului care se opun ideologiei şi principiilor
islamice”, ideal care în opinia sa nu va putea fi realizat decât prin înfiinţarea unui
Partid Internaţional Revoluţionar al Islamului, creat de altfel prin intermediul
organizaţiei egiptene ,,Fraţii Musulmani”.
Este important de subliniat faptul că asemenea idei se regăsesc aproape
nealterate, în ,,programele” de luptă ale tuturor entităţilor componente ale
jihadismului modern şi contemporan, începând cu reţeaua Al-Qaeda a sauditului
Ossama Bin Laden şi până la Da’ish - Statul Islamic din Irak şi Siria a noului calif
Abu Bakr Al-Baghdadi.
2
Ibidem, p. 82.
81
Jihadul Islamic nu îngăduie celor de altă credinţă să participe la conducerea

statului şi nici musulmanilor din statul islamic să-şi practice cutumele şi credinţele,
deoarece acestea ar prejudicia imens şi fatal interesele proprii ale islamului3.
I.2. Radicalizarea islamiştilor prin intermediul organizaţiilor Al-Qaeda

şi statul islamic
La scurtă vreme după atacurile din 11 septembrie 2001, oficialii statelor
occidentale şi în special cei al SUA, declarau că va fi lansată o campanie globală
menită să extirpe, odată pentru totdeauna, rădăcinile terorismului şi să aducă astfel
un plus de siguranţă pentru cetăţeni. Dar siguranţa deplină pare tot mai îndepărtată
iar prezentul este rescris continuu de competiţia dintre ,, cei doi mari” actori ai
jihadismului mondial, respectiv Statul Islamic care a atins demult condiţia de lider
al acţiunilor teroriste contemporane şi Al-Qaeda a cărei activitate teroristă pare a
fi în scădere.
Prezenţa masivă a militarilor din forţele aliate în ţări precum Afganistan,
Irak sau Siria au determinat conducerile celor două structuri teroriste menţionate
mai sus să-şi repoziţioneze din punct de vedere geografic acţiunile de îndoctrinare
şi radicalizare în state islamiste, furnizoare la rândul lor de elemente ataşate
tezelor propovăduite de Al-Qaeda şi Statul Islamic.
Astfel, a apărut aşa zisa bătălie pentru Africa dusă de exponenţii
terorismului de sorginte islamistă, sens în care Statul Islamic şi-a accelerat tempo-ul
operaţional în Algeria, speculând animozităţile istorice care au fragmentat Al-Qaeda
în Magrebul Islamic, reuşind prin finanţarea filialei sale algeriene - Wilayat Jaza’ir
să obţină o serie de victorii asupra forţelor de securitate ale acestei ţări.
Principala acţiune teroristă înregistrată în acest spaţiu a fost cea din martie
2016, asupra unei facilităţi a British Petroleum - Statoil, revendicarea de bază a
teroriştilor pentru eliberarea ostaticilor fiind întreruperea exploatării gazelor de
şist, aceasta pe fondul unei nemulţumiri populare faţă de exploatarea resurselor
naţionale de către companiile străine.
3
Ibidem, p. 83.
82
Contextual, trebuie evidenţiată şi emanciparea operaţională a Statului Islamic

în Tunisia, începută în 2015 cu atacurile asupra muzeului Bardo şi hotelului Riu
Imperial Marhaba, continuate de asaltul din 2016, asupra unor imobile ale Gărzii
Naţionale şi ale poliţiei din localitatea Ben Gardane situată la frontiera cu Libia.
În replică la radicalizarea elementelor teroriste din statele menţionate mai
sus Al-Qaeda şi-a intensificat propaganda islamistă în scopul racolării de noi
membri, în ţări precum Burkina Faso, Ciad şi Niger.
Un stat-cheie pentru confruntarea dintre cei doi exponenţi majori ai
terorismului este Yemen-ul, unde Al-Qaeda acţionează încă din anii ’90, controlul
asupra acestuia având o multiplă semnificaţie, dată de poziţionarea în apropierea
unui spaţiu sacru pentru Islam şi de provocarea pe care o reprezintă dominaţia asupra
unui teritoriu unde există o comunitate şiită puternică - circa 40% din populaţie.
Alte regiuni par a rezista deocamdată presiunilor Statului Islamic, una
dintre acestea fiind Somalia, unde structura locală Al Shabaab, a alungat din
rândurile sale simpatizanţii statului islamic. Aspectul este cu atâta mai plauzibil cu
cât în 2010, Osama bin Laden îl sfătuia într-o scrisoare pe Ahmed Abdi Godane -
conducătorul jihadiştilor somalezi, să nu-şi declare afilierea la Al-Qaeda, ca să nu
atragă atenţia şi implicit să se expună măsurilor de securitate occidentale4.
Mirajul spaţiilor îndepărtate a determinat propagandiştii celor două
organizaţii să acţioneze şi în zona subcontinentului Indian, fiind vizate ţări precum
Indonezia, Malaezia şi Filipine.
Îngrijorarea autorităţilor din cele trei state este justificată atât de acţiunile
violente declanşate prin răpirea unor marinari indonezieni de către organizaţia
condusă de Abu Saiaf, care i-a jurat credinţă de două ori în august 2014, respectiv
ianuarie 2016, liderului Statului Islamic Abu Bakr Al-Baghdadi, dar şi de faptul
că Abu Saiaf a înfiinţat în Filipine o celulă teroristă din care fac parte malaiezieni
şi indonezieni.
Similar cu situaţia din zonele consacrate pentru activitatea teroristă şi aici
competiţia de radicalizare islamică se face simţită, gruparea indoneziană Jemaah
4
Andrei Vlădescu, Intelligence, nr. 33, decembrie 2016, p. 22.
83
Islamiyah aliată tradiţional cu Al-Qaeda, aflându-se în proces de reconfigurare,

desfăşoară febril campanii de recrutări şi de strângere de fonduri5.
Competiţia privind radicalizarea islamiştilor se derulează şi în mediul
virtual unde lider în mod cert este Statul Islamic, nu doar prin cantitatea şi
diversitatea materialelor propagandistice puse la dispoziţia celor interesaţi dar şi
prin nivelul calitativ ridicat al scurt-metrajelor şi revistelor editate.
Statul Islamic se adresează unei diversităţi de receptori, prin elaborarea
mesajului în numeroase idiomuri: arabă (revista Al Naba), engleză (Dabiq),
franceză (Dar Al Islam), rusă (Istok), turcă (Constantinopole), vârful de gamă al
publicaţiilor online fiind însă revista Rumiyah, editată în engleză, franceză,
germană, rusă, turcă, paştu, indoneziană şi uigură.
De partea cealaltă, performanţele Al-Qaeda în domeniu sunt vizibil mai
modeste, principalele reviste cu apariţie în multe cazuri discontinuă sunt: Inspire
şi Al Masra distribuite în peninsula arabă, Amka - Africa de Est, Al Balagh -
subcontinentul Indian, toate sprijinite de publicaţii ale insurgenţei talibane cum ar
fi Al Samood.
Plecând de la analiza propagandei radical-islamiste şi de la atacurile
comise în occident de atentatori solitari, care au evocat Statul Islamic ori au
susţinut că-i sunt membri doar pentru a-şi lega numele de un brand de succes,
specialiştii opinează că Al-Qaeda are nevoie de o acţiune spectaculoasă ca să
revină în prim planul activităţilor teroriste cu impact în rândul islamiştilor
radicalizaţi.6
Avantajul internetului pentru organizaţiile teroriste îl reprezintă faptul că
acesta a devenit o platformă ideală de propagandă prin care se urmăreşte:
- expunerea ideologiei, justificarea cauzei şi popularizarea organizaţiei;
- atragerea şi retenţia adepţilor, radicalizarea acestora şi recrutarea de noi
membri;
- colectarea de fonduri;
- mobilizarea adepţilor;
5
Ibidem, pp. 23-24.
6
Ibidem, p .25
84
- stimularea unor terţe părţi în folosul cauzei;

Toate acestea atuuri ale membrilor şi simpatizanţilor organizaţiilor
teroriste, specialişti în domeniul informaticii conduc implicit la:
- securizarea comunicaţiilor propriilor membri şi adepţi;
- colectarea de informaţii despre obiectivele ţintă, cum ar fi infrastructuri
critice, transporturi publice, centrale nucleare, baraje de acumulare, instituţii,
obiective turistice sau diplomatice, evenimente publice, agendele personalităţilor,
baze militare, aeroporturi, porturi, gări, sediile unor publicaţii, date despre state şi
modul în care autorităţile acestora reacţionează în cazul unor atacuri teroriste;
- diseminarea de informaţii metodologice referitoare la confecţionarea
dispozitivelor explozive improvizate (DEI), tacticile adoptate pentru a înşela
vigilenţa structurilor antiteroriste, actualizarea ţintelor vizate etc.;
- atacurile cibernetice cu motivaţie teroristă care ţintesc instituţii guverna-
mentale, sistemul financiar-bancar, trusturi media, companii de telecomunicaţii ş.a.;
- atacuri psihologice, prin emiterea în mod frecvent de ameninţări (înregistrări
audio, video, fotografii), cu puternic impact emoţional, cum ar fi decapitările sau
execuţiile în masă, menite să inducă sentimente de frică şi insecuritate7.
I.3. Radicalizarea şi autoradicalizarea islamistă în închisorile europene

Experţii în contraterorism, au identificat o serie de medii în care teroriştii
de sorginte islamistă îşi derulează activităţile propagandistice, ca fiind:
a) Moscheile şi alte lăcaşuri de cult islamic;
b) Universităţi şi campusuri în care studiază şi studenţi musulmani;
c) Programe educaţionale islamice (ex. tabere religioase, cursuri de citire a
Coranului, tabere militare şi paramilitare etc.);
d) Platforme virtuale interactive (preponderent cele dedicate musulmanilor);
e) Penitenciare (în special cele în care sunt închise şi persoane acuzate de
terorism)8.
7
Andrei Moldovan, op.cit. pp.28-29.
8
Cristiana Obreja, Intelligence, nr. 26, mai 2014, p. 67.
85
Închisorile europene găzduiesc din ce în ce mai mulţi deţinuţi acuzaţi de

acţiuni ce intră în aria terorismului, neexistând în schimb închisori naţionale
folosite exclusiv pentru cei condamnaţi pentru terorism. Astfel, la nivel european
există două variante de dispunere în arealul penitenciar a deţinuţilor în cauză:
- dispersaţi în întreaga închisoare (ex. Danemarca);
- plasaţi în aceeaşi secţiune, aripă a închisorii (ex. Norvegia).
Deşi la o primă vedere riscurile de securitate generate de radicalizaţii
încarceraţi par relativ reduse, în fapt acestea comportă o dimensiune reală ca
deţinuţii să:
a) continue procesul de radicalizare, avansând spre etapele finale şi
totodată violente ale radicalizării;
b) influenţeze şi radicalizeze alţi prizonieri;
c) genereze tensiuni sau chiar conflicte între diferite segmente etnice şi/sau
religioase de prizonieri, precum şi cu personalul din închisori;
d) să implice în activităţi teroriste atât pe linie de suport, propagandă,
radicalizare alţi indivizi, cât şi pe linie acţională prin executarea de atentate9.
Percepând riscurile generate de radicalizare în închisori, comunitatea de
intelligence europeană s-a concentrat în cursul ultimilor ani pe limitarea
impactului fenomenului în mediul penitenciar, astfel:
1) în Franţa s-a apelat la mediul ştiinţific/academic, pentru realizarea de
evaluări şi analize asupra fenomenului, urmărindu-se asigurarea obiectivităţii
modului în care este percepută şi tratată problematica specifică, în baza unui
instrumentar ştiinţific /analitic;
2) Danemarca a iniţiat activităţi de instruire a unor persoane specializate în
consilierea indivizilor radicalizaţi din închisori, pentru a convinge deţinutul să
adopte o conduită non-radicală;
3) Cipru, a construit locuri de rugăciune musulmane în penitenciar având
ca scop combaterea sentimentului de discriminare prin tratarea egală a tuturor
religiilor.10
9
Ibidem, p. 68.
86
Cu toate că specialiştii în contraterorism dezvoltă proiecte elaborate pentru

prevenirea radicalizării islamiste există o serie de limitări instituţionale la nivel
european, după cum urmează:
- numărul mic de state care practică acest tip de programe;
- concentrarea specialiştilor în antiterorism pe radicalizaţii aflaţi în libertate,
neglijându-i pe cei încarceraţi;
- finanţarea precară a proiectelor aferente prevenirii şi combaterii
radicalizării în închisori;
- oponenţa personalului din penitenciare în ce priveşte încărcarea cu
sarcini şi atribuţii noi;
- ponderea mică a cazurilor de radicalizare în comparaţie cu alte probleme
din mediul penitenciar, precum: traficul de obiecte şi substanţe interzise,
conflictul între bande, abuzuri sexuale, acte de agresiune împotriva gardienilor,
tentative de sinucidere etc.;
- diseminarea în mentalul colectiv al personalului din penitenciar al ideii
că problema nu este una acută, prin neînregistrarea de atacuri teroriste în
închisorile europene;
- conduita conspirativă a persoanelor radicalizate;
- riscul suspectării tuturor musulmanilor ca fiind deţinuţi problematici;
- efectele diametral opuse ale demersurilor de contracarare ale radicalizării
în închisori prin confirmarea în mentalul islamiştilor a retoricii jihadiste generale,
conform căreia ,, occidentalii îi aspresc pe musulmani”.
Un caz emblematic privind radicalizarea/autoradicalizarea islamistă în
penitenciar este cel al lui Mohamed Merah, născut la 10 octombrie 1988, în
Toulouse Franţa, de cetăţenie franceză, origine algeriană, religie islamică, stare
civilă necăsătorit, mediu familial - părinţi de origine algeriană - divorţaţi, trei fraţi
şi o soră, statut ocupaţional - şomer.
Declanşarea autoradicalizării s-a produs în perioada 2007-2009, când a
executat o pedeapsă privativă de liberate, având un nivel scăzut de interacţiune cu
10
Ibidem, pp. 68-69.
87
alţi deţinuţi în afara celor islamişti, şi-a consolidat opinia că statul francez este
responsabil de situaţia sa şi a studiat Coranul de unul singur, interpretându-l
eronat prin prisma căutării unor soluţii radical-vindicative. După eliberarea sa a
frecventat o mişcare radicală din Toulouse, accesul fiindu-i facilitat de fratele său.
În 2010, a călătorit ilegal în state cu problematică terorist-islamistă
(precum Afganistan şi Irak ) iar în 2011 s-a deplasat în Pakistan unde a intrat în
contact cu o grupare combatantă din Waziristan şi cu membri Al-Qaeda, urmând
un program de pregătire cu arme de asalt.
În primăvara anului 2012, odată întors în Franţa a executat o serie de
atacuri armate, soldate cu uciderea a 7 persoane după cum urmează:
- 11 martie, Toulouse a ucis un paraşutist francez;
- 15 martie, Montauban, a ucis doi soldaţi, rănind un al treilea;
- 19 martie, Toulouse a ucis trei copii şi un rabin.
Este de reţinut faptul că în cursul negocierilor cu forţele de poliţie franceze
şi-a justificat atacurile prin dorinţa de-a răzbuna uciderea copiilor palestinieni de
către Israel şi de-a pedepsi Franţa pentru interzicerea purtării Burqa (vălul islamic)
de către femeile musulmane şi pentru trimiterea de trupe în Afganistan. El a
revendicat atacurile în numele Al-Qaeda11.
În cursul seriei de atacuri a telefonat postului tv ,, Franţa 24” asumându-şi
crimele de la Toulouse şi Montauban şi declarând că nu are nicio părere de rău, cu
excepţia faptului că nu a putut să omoare şi mai mulţi oameni.
Avocatul lui Merah a declarat că: ,,în puşcărie a luat-o pe calea extremis-
mului” iar prietenii săi apropiaţi au menţionat că anterior încarcerării era ,, o fire
civilizată, respectuoasă şi atentă cu cei din jurul său”.
Ulterior s-a stabilit că înaintea declanşării atentatelor armate comporta-
mentul său a fost marcat de următoarele elemente definitorii:
- mediul relaţional era unul periculos;
- utiliza constant internetul ca sursă de informare în ceea ce priveşte terorismul;
11
Ibidem, p. 74.
88
- viziona frecvent imagini cu decapitări de ostatici, comise de talibani pe

care le arăta şi apropiaţilor;
- a avut legături cu organizaţii islamiste, listate ca teroriste de Franţa;
- urma să fie încarcerat din nou, pentru conducere fără permis şi lovirea
unui pieton12.
În baza analizării fenomenului radicalizării şi autoradicalizării islamiste în
particular şi a terorismului în general putem afirma că atât comunitatea civilă
europeană cât şi cea de intelligence, continuă să fie surprinse de noi provocări
generate de vectori purtători de ameninţări pe profil antiterorist, cu precădere
persoane ce provin din zona islamiştilor radicalizaţi.
Totodată atrage atenţia faptul că o serie de premise anterioare, suport sau
influenţe externe sunt definitorii în declanşarea unor acţiuni teroriste de către
atentatori şi că autoradicalizarea în închisori nu este un fenomen de sine
stătător/insular care să se deruleze independent de circumstanţele exterioare13.
În consecinţă, luând în calcul trecutul personal, comportamentul
indivizilor, dublate de măsuri informativ-operative, ofensive, de cunoaştere
declanşate în mediile acestora se poate ajunge la prevenirea implicării în atentate a
persoanelor supuse propagandei islamiste.
II. Ameninţări şi măsuri de prevenire la nivelul României.

II.1. Cadrul legislativ, competenţe şi ameninţări la adresa securităţii
naţionale
Ameninţările la adresa securităţii naţionale specifice terorismului se regăsesc
în abordări legislative precum Legea nr. 51/1991 - privind securitatea naţională a
României şi Legea 535/2004 - privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 14/1992- privind organizarea Serviciului
Român de Informaţii, instituţia execută activităţi informative şi tehnice de
prevenire şi combatere a terorismului.
12
Ibidem, pp. 74-75.
13
Ibidem, p. 76.
89
Serviciul Român de Informaţii este, potrivit legii autoritate naţională în

domeniul prevenirii şi combaterii terorismului - fenomen ale cărui manifestări
sunt, prin excelenţă, disimulate, conspirative, îmbracă forme diverse şi sunt dificil
de previzionat şi contracarat, fiind necesară instrumentarea lor pro-activă.
Responsabilităţile SRI în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului au
fost consacrate legislativ prin Legea nr. 535/2004, care prevede înfiinţarea
Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), iar pe
cale de consecinţă în cadrul SRI - ca autoritate naţională în domeniu s-a înfiinţat
Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA), care asigură coordonarea
tehnică a SNPCT.
Dispoziţiile legale în materie au fost dublate de o hotărâre a Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării din 18 decembrie 2007, care reglementează cadrul
general şi modalitatea concretă în care instituţiile şi autorităţile din cadrul SNPCT
conlucrează pe linia informării publice şi pregătirii populaţiei în situaţia unui
eventual atac terorist.
Spre exemplificare menţionăm faptul că de la înfiinţarea Sistemului Naţional
de Alertă Teroristă în 2004 şi până în prezent nivelul de alertă a suferit o singură
modificare în perioada 25 martie -21 aprilie 2008, când acesta a fost ridicat la
moderat-galben (nivelul 3 dintr-o scală de 5 trepte), pentru a reveni ulterior la
precaut-albastru. Modificarea a survenit pe fondul organizării în Bucureşti a Summit-
ului NATO în aprilie 2008, fiind o metodă de precauţie şi totodată de descurajare a
eventualelor intenţii teroriste de natură să pună în pericol siguranţa evenimentului.
Cu toate că principalele ameninţări pe profil antitero rezidă din acţiunile
luptătorilor străini prezenţi în ţara noastră sub diferite acoperiri, în ultimii ani în
colaborare cu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism (DIICOT) au fost documentate o serie de cazuri cunoscute deja
opiniei publice.
În acest sens este relevant cazul numitului Lesch Florian Ioan capturat în
anul 2006 la 35 km distanţă de Timişoara, care intenţiona să detoneze telecomandat
maşina-capcană pe care o conducea şi în care plasase un DEI, construit în urma
consultării unor schiţe de pe internet, format din două butelii cu gaz metan şi un
90
telefon mobil, la a cărui sonerie era ataşat un aprinzător electric de aragaz.

În cursul anchetei post-tentativă s-a stabilit că bomba era funcţională şi că în cazul
detonării ar fi provocat distrugeri substanţiale.
Atentatorul s-a convertit la islam la finele anilor ’90 şi s-a autoradicalizat
sub influenţa informaţiilor culese din mediul online. Acesta a promovat în cercul
său de relaţii şi pe internet mesaje extremiste şi îndemnuri la acţiune împotriva
României, motivate de implicarea militară a ţării noastre în lupta împotriva
terorismului internaţional.
În 2008, atacatorul a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare
pentru acte de terorism14.
Cu toate că ţara noastră nu se confruntă cu un fenomen amplu al
luptătorilor terorişti străini, ameninţările majore sunt generate de tranzitarea
teritoriului naţional de fluxurile luptătorilor străini spre/dinspre Siria şi Irak.
Această situaţie care afectează climatul de securitate naţională este generată
de faptul că organizaţiile teroriste precum DAESH (aşa zisul Stat Islamic), Frontul
Al-Musra precum şi alte celule sau grupări desprinse din Al-Qaeda sau
asemănătoare acesteia, au pus bazele unor reţele transfrontaliere între statele lor
de origine, statele de tranzit şi cele de destinaţie, facilitând deplasarea luptătorilor
terorişti străini şi asigurarea resurselor necesare sprijinirii acestora15.
Ameninţările potenţiale la adresa securităţii naţionale pe care le poate
genera fenomenul luptătorilor terorişti străini se pot materializa astfel:
a) efectuarea de atacuri teroriste pe teritoriu naţional după modelul celor
executate în Bruxelles/ Belgia, Wurzburg/Germania, Ansbach/Germania, Saint-
Etiene-du- Rouvray/ Franţa, întru cât entitatea teroristă DAESH a ameninţat că va
continua acţiunile teroriste în Europa;
b) capacitatea de a comite atacuri teroriste multiple/consecutive având în
vedere profilul psiho-comportamental al luptătorilor terorişti străini, modelat de
experienţa operaţională dobândită în teatrele de luptă, exemplificative fiind în
14
Serviciul Român de Informaţii, Calendar Contraterorism, 2015, p. 102.
15
Romeo-Ioan Gârz, Intelligence, nr. 33, decembrie 2016, p. 36.
91
acest sens acţiunile teroriste complexe derulate în Paris la 13.11.2015 sau

Bruxelles la 22.03.2016;
c) luptătorii terorişti străini pot constitui modele pentru cei care gândesc la
fel ca ei, favorizând radicalizarea acestora şi crearea unei mase de aderenţi care se
poate transforma într-o masă de manevră;
d) implicarea luptătorilor terorişti străini în activităţi de propagandă
teroristă în mediul adictiv, prin orice mijloace cu intenţia de a instiga la săvârşirea
infracţiunilor de terorism, de a promova idei, concepţii şi atitudini specifice
cauzei/activităţii teroriste, ce pot conduce la racolarea unor persoane utilizate în
acţiuni de sprijin dar şi pentru comiterea unor acte de terorism;
e) crearea unor celule teroriste în adormire de tip fagure sau a unor lupi
singuratici care să acţioneze la comandă externă pentru comiterea unor acte de
terorism, inclusiv prin mijloace neconvenţionale şi prin exploatarea la maxim a
vulnerabilităţilor ţintelor uşoare;
f) schimbarea paradigmei de securitate prin înlocuirea metodelor clasice de
comitere a unui act de terorism, cum ar fi, ocuparea unui obiectiv de interes sau luarea
de ostatici cu modalităţi simple şi neconvenţionale de atac, care presupun producerea
a cât mai multe victime din rândul populaţiei civile, precum utilizarea armelor de atac
sau folosirea unor maşini de tonaj mare pentru a intra mase de oameni16.
II.2. Măsuri de prevenire şi apărare la nivelul României

Prevenirea şi contracararea acţiunilor teroriste la adresa securităţii
naţionale şi implicit acelea generate de fenomenul luptătorilor terorişti străini,
reprezintă o prioritate a Serviciului Român de Informaţii.
Pe lângă prevederile în materie cuprinse în normele legislative menţionate
anterior, măsurile de prevenire referitoare la cetăţenii străini pot fi iniţiate şi
aplicate coroborat cu prevederile OUG nr. 194/2002 - privind regimul străinilor în
România şi Legea nr. 122/2006 - privind azilul în România, diferenţiindu-se în
funcţie de calitatea sau raporturile în care aceştia se află cu statul român, ca simpli
străini ori ca refugiaţi.
16
Ibidem, p. 37.
92
Serviciul Român de Informaţii poate solicita limitarea unor drepturi ale

cetăţenilor străini pe teritoriul naţional pentru a preveni evoluţia spre forme grave
a unor ameninţări specifice luptătorilor terorişti străini, de natură să afecteze
securitatea naţională.
Potrivit legii, noţiunea generică de străin, căreia i se aplică legislaţia în
materie se referă la următoarele categorii de persoane:
- persoana care nu are cetăţenia română;
- care nu are cetăţenia unui alt stat membru al UE sau al Spaţiului
Economic European ori cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- persoana care nu are cetăţenia nici unui stat - denumit apatrid.
Pornind de la prevederile legale în materie, măsurile de prevenire iniţiate de
SRI pot viza: declarare ca persoane indezirabile; nepermiterea/interzicerea intrării
pe teritoriul României; nerecunoaşterea statutului de refugiat şi protecţiei
subsidiare; neacordarea sau retragerea cetăţeniei române; neacordarea vizei române.
A. Declararea ca indezirabil - este o măsură reglementată în prezent de
OUG nr. 194/2002. Măsura se dispune de către Curtea de Apel Bucureşti, la
sesizarea procurorului anume desemnat de Parchetul de pe lângă această instituţie,
în urma parcurgerii procedurilor judiciare, Hotărârea fiind însoţită de documentul
clasificat elaborat de SRI.
Punerea în executare a măsurii se face de personalul specializat al
Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul MAI, până la frontieră, ţara de
origine, de tranzit sau de destinaţie. Perioada pentru care un străin poate fi declarat
indezirabil este de la 5-15 ani;
Un caz celebru de declarare ca indezirabil este cel al lui Chaker Abdul
Kader Chaker Mahmud, la momentul respectiv consul irakian la Bucureşti care
era pregătit să execute atacuri în România asupra unor obiective occidentale şi
israeliene din Bucureşti.
În baza informaţiilor, irakianul a fost declarat indezirabil pentru ţara noastră,
pentru o perioadă de 15 ani. Ulterior expulzării, autorităţile au descoperit atât
planurile detaliate de atac cât şi armamentul necesar - aruncător de grenade AG7.
93
După aplicarea măsurii Chaker a revenit ilegal în România sub o identitate

falsă, însă doar o lună mai târziu, ofiţerii SRI specializaţi în prevenirea şi
combaterea terorismului l-au depistat, fiind reţinut de autorităţile române şi
expulzat pentru a doua oară17.
B. Interzicerea intrării pe teritoriul României - concret , SRI poate informa
în baza art. 8 şi art. 106 din OUG nr. 194/2002, Inspectoratul General al Poliţiei
de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea dispunerii
măsurilor sus menţionate împotriva străinilor cu privire la care există o suspiciune
rezonabilă că prin activităţile derulate generează ameninţări asupra climatului de
securitate naţională specifice fenomenului luptătorilor terorişti străini.
C. Respingerea statutului de refugiat - Serviciul Român de Informaţii
potrivit prevederilor art. 11, alin. 1, lit. b din Legea nr. 51/1991, poate informa
Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea dispunerii măsurilor de excludere
de la recunoaşterea statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare a unui cetăţean
străin sau apatrid cu privire la care există motive serioase să se creadă că ,, a
planificat, a facilitat sau a participat la săvârşirea de acte de terorism, aşa cum sunt
acestea definite în instrumentele internaţionale la care România este parte”.
D. Neacordarea sau retragerea cetăţeniei române - în situaţia în care SRI
deţine date şi informaţii temeinice potrivit cărora solicitantul nu întruneşte
condiţiile legale pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei, este obligat să
comunice datele şi informaţiile temeinic argumentate Comisiei pentru Cetăţenie
din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie care funcţionează la nivelul
Ministerului Justiţiei.
În vederea realizării politicilor de securitate pe linia prevenirii şi
combaterii terorismului SRI acţionează în această situaţie în baza reglementărilor
prevăzute de art. 32 din Legea nr. 21/1991 - privind cetăţenia română.
E. Neacordarea vizei române - Serviciul Român de Informaţii informează
Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea dispunerii măsurii de neacordare
a vizei române în situaţia în care din datele deţinute rezultă că străinul care a
17
Serviciul Român de Informaţii, op.cit., p. 98.
94
aplicat pentru viză la o reprezentanţă diplomatică sau consulară a României din

străinătate a fost/este implicat în activităţi care generează efecte negative asupra
climatului de securitate naţională pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului
luptătorilor terorişti străini.
Este important de relevat faptul că suspecţii sunt semnalaţi SRI de către
organizaţii internaţionale la care România este parte dar şi de instituţii specializate
în combaterea terorismului, că finanţează, pregătesc, sprijină în orice mod sau
comit acte de terorism18.
Măsurile enumerate mai sus luate în condiţiile legii cu respectarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi în concordanţă cu normele
internaţionale în materie, conduc la prevenirea şi combaterea acţiunilor teroriste
pe teritoriul naţional.
Plecând de la premisa că în toate sistemele de securitate naţională
activitatea principală este prevenţia, România şi-a asumat obligaţiile stabilite prin
rezoluţiile şi protocoalele adoptate de organismele internaţionale din care face
parte precum Organizaţia Naţiunilor Unite sau Consiliul Europei.
Principalul pericol pentru mediul de securitate european, potrivit ,,
Strategiei Europene de Securitate”, este terorismul astfel că este necesară o
abordare complexă a ameninţărilor pe care trebuie să le combatem cu
instrumentele de care dispunem.
Bibliografie
1. Chican, Dumitru, Dă’ish sau Jihadul de lângă noi, Editura Proema, Baia Mare, 2015.
2. Chaliand, Gerard, Blin, Arnaud, Istoria terorismului din antichitate până la Daesh,
Editura Polirom, Bucureşti, 2018.
3. Nivat, Anne, Islamiştii cum ne văd ei pe noi, Editura Corint, Bucureşti, 2016.
4. Serviciul Român de Informaţii, Calendar Contraterorism - 40 de ani de antiterorism în
România, Bucureşti, 2015.
5. Serviciul Român de Informaţii, Intelligence, nr. 23, Bucureşti, noiembrie-decembrie,
2012.
6. Serviciul Român de Informaţii, Intelligence, nr. 26, Bucureşti, martie-mai, 2014.
7. Serviciul Român de Informaţii, Intelligence, nr. 33, Bucureşti, decembrie, 2016.
18
Romeo-Ioan Gârz, op.cit., pp. 38-39.
95
POSIBILITĂŢI DE FORMARE A ELEVILOR
PERFORMANŢI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR.
STUDIU DE CAZ: METODE ŞI TEHNICI DE ÎNVĂŢARE
LA ISTORIE - PROIECT DE PROGRAMĂ PENTRU
CLASELE CU SPECIALIZAREA ŞTIINŢE SOCIALE
PENTRU O DISCIPLINĂ NOUĂ ÎN CADRUL
CURRICULUMULUI LA DECIZIA ŞCOLII.
prof. Dumitru Botoş

Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu-Mureş
Abstract
Taking as its starting point an attempt to optimize the activities carried out with the
students, even suggestions of these, the master thesis entitled „Methods and techniques of studying
history”. A draft syllabus for a new discipline within the school curriculum” is intended to be an
opening for subsequent research, achieved through systematic effort.
The conclusions reached may be useful for teachers, but especially for students. In fact,
the main objective of this paper is to optimize the activities carried out with the students in an
attempt to provide them with a mental and methodological tool which will enable them to adapt
appropriately and effectively in a society like the contemporary Romania.
The paper, which is the result of specific needs imposed by the teaching-learning-
evaluation activities at history, starts from the status of the historical document within the
teaching process I. objectives of the paper, is based on a thorough analysis of the national
curriculum II. Writing Methodology of the paper, has as part of synthesis and originality the draft
syllabus III. Methods and techniques of studying history. A draft syllabus for a new discipline
within the school curriculum and ends with some conclusions about the practical importance of
the draft syllabus with bibliography, through which a justification and those stated in the chapters
of the paper has been attempted.
Keywords: draft syllabus, methods and techniques of studying history
96
I. OBIECTIVELE LUCRĂRII
Documentul istoric este considerat sursă a ştiinţei istorice şi bază a
învăţării sale, iar utilizarea lui în activitatea didactică a devenit o practică
generalizată. Ca atare, se poate cu greu imagina o lecţie de istorie fără utilizarea
documentului sub toate formele sale. Diversitatea documentului este considerată
chiar o necesitate cu scopul de a capta atenţia elevilor şi de a-i determina la o
analiză critică a acestuia.
Documentul determină foarte rar un singur tip de utilizare şi, deci, poate fi
abordat extrem de divers, funcţie de finalităţile învăţării. Există chiar tendinţa
extremă de a transforma documentul în unica sursă a cunoaşterii istorice şi chiar
de utilizare exclusivă a acestuia în practica didactică.
Acest apel insistent la document ridică cel puţin câteva întrebări:
- de ce se face apel la document?
- care sunt tipurile de document folosite în predarea-învăţarea-evaluarea
istoriei?
- ce utilizare se asociază acestuia?
- ce loc este acordat documentului număr, statut?
- cum se armonizează proiectarea activităţilor şi alegerea/utilizarea
documentului?
- care este aportul informaţional şi metodologic al documentului?
- care este rolul profesorului şi elevilor în acest context?
În practica didactică se manifestă tendinţa de a utiliza documentele

doar în scop ilustrativ sau informativ. Utilizate izolat şi în contextul exclusiv
ilustrativ, în cadrul unui discurs magistral sau a unei expuneri chiar dialogate,
documentul nu are decât rolul de a susţine cele afirmate de profesor şi poate
ajunge în postura de dovadă contestabilă intelectual. Privând elevii de o abordare
critică, această utilizare întăreşte atitudinile sistematic validate de profesor. Pe de
altă parte, această abordare poate conduce la simplificări şi chiar deformări ale
conţinuturilor care se doresc a fi transmise.
97
Utilizate în scop informativ, documentele se constituie în obstacole în

calea analizei întregului proces istoric abordat la clasă. În acest sens, ele pot
conduce la generalizări periculoase atunci când se trece de exemplu, fără nuanţe,
de la particular la general în analiza proceselor istorice. Această utilizare poate
deveni ineficace deoarece achiziţiile noi nu sunt decât foarte rar posibile pornind
de la document şi pot conduce la impas atunci când accesul la lectura acestuia nu
este posibilă decât prin învăţarea prealabilă a unei cunoştinţe. Utilizarea
sistematic-inductivă poate genera o exploatare parţială a documentului. Astfel de
abordări ale documentului conduc la relevarea de informaţii care nu capătă sens
deoarece ele nu sunt puse în perspectivă cu cunoştinţe care ar fi trebuit să fie
achiziţionate de elevi în clasă. Acest fapt determină mai departe practici de
învăţare, de interpretare, care pun elevii în situaţia să se bazeze exclusiv pe
propriile cunoştinţe, însuşite la clasă.
Totodată, trebuie menţionat faptul că elevii pot obţine o notă
satisfăcătoare la examenele de finalitate de ciclu, fără să mobilizeze
competenţele de abordare sistematică a documentului, bazându-se doar pe
cunoştinţele proprii, eliminându-se astfel în bună măsură analiza critică a
documentului. Tot în acest sens, merită menţionat şi faptul că modalităţile de
abordare a documentului sunt subordonate rezolvării tipurilor de itemi solicitaţi la
examenul de bacalaureat, care se limitează la o prelevare de informaţii şi nu la o
abordare critică şi nuanţată a acestuia.
Considerăm că abordarea incompletă a documentului în procesul de
predare-învăţate-evaluare a istoriei este generată de:
- un deficit în formarea iniţială şi continuă a profesorilor;
- insuficienta claritate a documentelor şcolare oficiale programe şcolare,
manuale alternative etc. în acest sens;
- lipsa unei literaturi didactice de specialitate, accesibilă pentru profesori, care
să nuanţeze modalităţile teoretice şi practice de utilizare a documentului istoric.
S-au utilizat documentele şcolare oficiale programele şcolare pentru
istorie, ghidurile metodologice, manualele şcolare, a căror analiză a permis o
sintetizare a cerinţelor formulate în vederea exploatării documentului istoric şi
98
stabilirea structurii proiectului de programă intitulat Metode şi tehnici de

învăţare la istorie, ca disciplină nouă în cadrul curriculumului la decizia şcolii.
În realizarea lucrării s-a pornit de la constatarea că este necesar să se
depăşească această stare de ambiguitate în utilizarea documentului şi să se
precizeze ce se aşteaptă de la abordarea lui în activităţile realizate cu elevii.
Programele şcolare pentru istorie deşi stabilesc clar competenţele
generale şi specifice ce trebuie însuşite de elevi prin utilizarea documentului
istoric, nu sunt suficient de nuanţate atunci când vine vorba de metodele
necesare pentru formarea şi consolidarea acestora.
Ca atare, considerăm necesară o nuanţare şi o diversificare a rolului şi
modului de abordare a documentului istoric, depăşirea formei actuale de
utilizare a acestuia document, întrebări, sinteză şi abordarea lui activizantă,
formatoare, cu o metodă clară şi eficientă, care să conducă la modificarea
conduitei, locului şi statutului elevilor în cadrul activităţilor realizate la clasă
şi nu în ultimul rând la creşterea performanţei activităţii acestora.
Considerăm că prin sugestiile sale, lucrarea oferă soluţii de abordare de
către elevi a unui document sau a unui ansamblu de documente, cu sau fără
chestionar, cu scopul de a forma la aceştia competenţele metodologice absolut
necesare unui astfel de demers. Proiectul de programă propus nu are decât
ambiţia limitată de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă cum lucrează istoricul şi
cum ajunge, pe calea analizei şi comparaţiei, a argumentării şi sistematizării,
la obiectivitate şi performanţă.
S-a avut în vedere, în primul rând, realizarea unei sinteze a cerinţelor
formulate de documentele şcolare oficiale în ceea ce priveşte abordarea
documentului istoric, ca premisă esenţială pentru structurarea proiectului de
programă, dar mai ales pentru a le oferi un instrumentar de lucru corect,
eficient şi performant.
Având ca punct de pornire o încercare de optimizare a activităţilor
realizate cu elevii, chiar sugestii ale acestora, proiectul de programă se doreşte a
fi, prin efortul de sistematizare realizat, o deschidere spre căutări ulterioare.
99
Concluziile la care s-a ajuns pot fi utile atât pentru profesori, cât mai ales
pentru elevi. De altfel, obiectivul central al lucrării este optimizarea activităţilor
realizate cu elevii în încercarea de a le forma un instrumentar metodologic şi
mental care să le ofere posibilitatea de a se adapta adecvat şi eficient într-o
societate cum este cea românească contemporană.
II. METODOLOGIA DE LUCRU. ANALIZA CURRICULUMULUI

NAŢIONAL.
1. Analiza curriculumului naţional. Programele şcolare de istorie
pentru ciclul secundar liceal.
Curriculumul naţional cuprinde planurile-cadru, programele şcolare,
manualele alternative. Acestea ilustrează structura curriculumului prin enunţarea
finalităţilor educaţionale: competenţe generale şi specifice, conţinuturi, exemple
de activităţi de învăţare, sugestii privind strategiile didactice şi de evaluare. Aceste
produse curriculare repartizează în timp, calitativ şi cantitativ, achiziţiile pe care
trebuie să le obţină elevii şi pe care trebuie să le evalueze profesorii.
Componentă a curriculum-ului naţional, programele de istorie au fost
revizuite în intenţia de a le moderniza şi de a le creşte gradul de coerenţă.
Programele şcolare de istorie pentru liceu au fost elaborate în concordanţă cu
planurile-cadru de învăţământ, urmărindu-se optimizarea procesului de predare-
învăţare-evaluare, ca premisă a creşterii calităţii actului educativ şi a atingerii unor
standarde ridicate de performanţă şcolară. Actualele programe îşi propun să
orienteze predarea-învăţarea-evaluarea la istorie în raport cu obiective de formare
care vizează competenţe de nivel superior, de aplicare a cunoştinţelor şi
capacităţilor în contexte noi şi de rezolvare de probleme teoretice şi practice.
Programele de istorie, realizate într-o viziune curriculară, menţin, cu o
pondere importantă, conţinuturile, dar acestea sunt concepute ca pretext pentru
formarea competenţelor intelectuale şi relaţionale de nivel superior, a atitudinilor
şi comportamentelor necesare unui tânăr într-o societate democratică şi dinamică.
Concepute pe o funcţionalitate multiplă, programele de istorie încearcă să
fundamenteze o nouă viziune asupra disciplinei, dar şi un nou model didactic de
100
predare-învăţare-evaluare a disciplinei. Ele cuprind următoarele componente de

bază:
1. Nota de prezentare care identifică statutul istoriei în curriculum-ul
naţional;
2. Competenţele generale ale studierii istoriei contribuţia istoriei la
domeniile de competenţe-cheie şi specificul istoriei ca domeniu de cunoaştere;
3. Competenţele specifice şi conţinuturile asociate acestora, cu elemente
specifice derivate din caracteristicile traseelor educaţionale, care includ istoria ca
domeniu de studiu în ciclurile gimnazial şi secundar inferior clasele a IX-a, a X-a
respectiv superior clasele a XI-a şi a XII-a de liceu.
4. Valorile şi atitudinile, finalităţi de natură axiologică, urmărite prin
studiul istoriei pe durata învăţământului liceal coerenţă şi rigoare în gândire şi
acţiune, gândire critică şi flexibilă, relaţionare pozitivă cu ceilalţi, respectarea
drepturilor fundamentale ale omului, dezvoltarea atitudinilor pro-active în viaţa
personală şi cea socială, antrenarea gândirii prospective prin înţelegerea rolului
istoriei în viaţa prezentă şi ca factor de predicţie a schimbărilor, rezolvarea pe cale
non-violentă a conflictelor, asumarea toleranţei etnice, religioase şi culturale.
5. Sugestiile metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea
demersului didactic adecvat competenţelor, valorilor şi atitudinilor prevăzute de
programele şcolare.
Conţinuturile propuse de programă sunt organizate în jurul unor domenii
general valabile pentru învăţământul preuniversitar, relevante pentru elev şi
reprezentative din perspectiva ştiinţei şi a cerinţelor societăţii contemporane:
I . Popoare şi spaţii istorice; II. Oamenii, societatea şi lumea ideilor; III. Statul
şi politica; IV. Religia şi viaţa religioasă; V. Relaţiile internaţionale.
În cadrul fiecărui domeniu de conţinut sunt selectate o serie de teme pornind
de la criterii determinate de specificul ştiinţei istorice, dar şi de competenţele
generale şi specifice prevăzute de programă. Conţinuturile sunt structurate în
manieră selectiv-valorică, ceea ce sugerează prioritatea care trebuie acordată
studierii valorilor istorice, fără a se neglija însă procesualitatea istorică generală.
101
Programa, concepută în acest mod, îşi propune să încurajeze creativitatea didactică

şi adecvarea demersurilor didactice la particularităţile elevilor.
Programele tratează evaluarea ca pe o componentă organică a procesului de
învăţare. Ca atare, evaluarea faptelor/proceselor istorice politice, economice,
culturale, ideologice, militare, precum şi a imaginii societăţii în diferite perioade, a
personalităţilor, instituţiilor, popoarelor/naţiunilor, bazate pe includerea tot mai
evidentă a documentelor istorice, trebuie să aibă în vedere: contextul timp, spaţiu,
cauze, premise/factori interni şi externi, caracteristicile faptului/procesului definire,
aspecte ale desfăşurării/instituţii/atribuţii/ prevederi relaţionate pe verticală şi pe
orizontală, forţe politice/sociale/grupuri / personalităţi, semnificaţiile şi impactul
însemnătate, consecinţe imediate şi de perspectivă, influenţe, precum şi
perspectivele multiple.
2. Documentul istoric în programele şcolare.

Programele şcolare de istorie consideră documentul, un element central al
predării-învăţării-evaluării disciplinei şi ca atare recomandă o abordare pertinentă
şi nuanţată în activităţile didactice realizate cu elevii.
2.1. Programele de istorie pentru ciclul secundar liceal.

În consideraţiile care vor urma, statutul documentului şi a modalităţilor lui
de realizare va fi abordată dintr-o dublă perspectivă: cea a documentelor şcolare
oficiale programele şcolare, programa pentru bacalaureat şi cea a activităţilor
practice ce se realizează la clasă pentru pregătirea optimă a elevilor în vederea
susţinerii cu succes a examenului de bacalaureat. Programele de istorie pentru
învăţământul secundar valorifică achiziţiile ce au fost realizate în ciclul gimnazial.
Programele de istorie pentru ciclul inferior al liceului1 formulează 5
competenţe generale şi 41 de competenţe specifice 20 pentru clasa a IX-a şi 21
pentru clasa a X-a vezi Anexa 1, tabelele 1.1. - 1.5., iar programele de istorie
1
Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3458/09.03.2004 pentru clasa a IX-a,
Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4598 / 31.08.2004 pentru clasa a X-a.
102
pentru ciclul superior al liceului2 formulează 4 competenţe generale şi 25 de

competenţe specifice 13 pentru clasa a XI-a şi 12 pentru clasa a XII-a vezi Anexa
1, tabelele 1.6. - 1.10.. Dintre cele cinci competenţe generale pentru ciclul inferior,
una se referă direct la utilizarea documentului: utilizarea surselor istorice, a
metodelor şi tehnicilor adecvate istoriei pentru rezolvarea de probleme, iar dintre
cele patru pentru ciclul superior, două se referă la utilizarea documentului şi la
finalităţile acesteia: aplicarea principiilor şi metodelor adecvate în abordarea
surselor istorice şi folosirea resurselor care susţin învăţarea permanentă.
Competenţele specifice nu mai fac precumpănitor referire la achiziţii de
cunoştinţe ca în ciclul gimnazial, ci îşi propun să formeze capacităţile necesare
elevilor pentru o abordare critică, comparativă, argumentată a documentelor istorice.
Competenţele specifice menţionate mai sus fac, în sinteză, trimitere la
valorificarea valenţelor didactice şi educative ale documentului istoric atunci când
se referă la:
- extragerea informaţiei esenţiale dintr-un mesaj;
- recunoaşterea perspectivelor multiple asupra faptelor şi proceselor
istorice, utilizând surse istorice diverse;
- alcătuirea planului unei investigaţii, a unui proiect personal sau de grup,
utilizând resurse diverse;
- utilizarea surselor de istorie orală;
- înţelegerea mesajului surselor istorice arheologice, scrise, vizuale şi de
istorie orală;
- construirea de afirmaţii pe baza surselor istorice şi formularea de
concluzii relative la sursele istorice;
- înţelegerea mesajului surselor istorice arheologice, scrise, vizuale şi de
istorie orală sau locală;
- recunoaşterea perspectivelor multiple asupra faptelor şi proceselor
istorice, utilizând surse diverse;
2
Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3252 / 13.02.2006 pentru clasa a XI-a, Ordinul
Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5959 / 22.12.2006 pentru clasa a XII-a.
103
- construirea de afirmaţii pe baza surselor istorice şi formularea de

concluzii relative la acestea;
- realizarea unei investigaţii asupra unui subiect de istorie locală;
- selectarea şi comentarea surselor istorice pentru a susţine / combate un
punct de vedere;
- compararea relevanţei surselor istorice în abordarea unui subiect;
- descoperirea în sursele de informare a perspectivelor diferite asupra
evenimentelor şi proceselor istorice;
- analizarea diversităţii sociale, culturale şi de civilizaţie în istorie, pornind
de la sursele istorice;
- compararea surselor istorice în vederea stabilirii credibilităţii şi a
validităţii informaţiei conţinută de acestea;
- selectarea şi comentarea surselor istorice pentru a susţine/combate un
punct de vedere, având în vedere perspectivele diferite, multiple asupra
evenimentelor şi proceselor istorice;
- compararea surselor istorice în vederea stabilirii credibilităţii şi a
validităţii informaţiei conţinută de acestea;
- descoperirea unor oportunităţi în cercetarea istoriei, ca sursă a învăţării
permanente;
- realizarea de conexiuni între informaţiile oferite de sursele istorice şi
contextul vieţii cotidiene;
- utilizarea cunoştinţelor şi resurselor individuale în realizarea de
investigaţii, de proiecte personale şi de grup;
- identificarea aspectelor trecutului ce pot contribui la înţelegerea prezentului;
- adecvarea comportamentului la contexte şi situaţii istorice;
- exprimarea unei opinii faţă de o operă culturală în cadrul unei dezbateri;
- formarea unor reprezentări culturale despre spaţii şi epoci istorice diferite;
- utilizarea adecvată a coordonatelor temporale şi spaţiale relative la un
subiect istoric;
- plasarea evenimentelor şi proceselor istorice într-un context istoric mai
larg românesc, european sau universal;
104
- încadrarea unui eveniment sau a unei serii de evenimente într-un context

cronologic;
- realizarea de analize comparative referitoare la spaţii şi perioade istorice;
- investigarea unui fapt istoric;
- realizarea de analize comparative şi sinteze referitoare la spaţii şi
perioade istorice;
- susţinerea argumentată a unui punct de vedere într-o discuţie / într-un
referat pe teme de istorie;
- analizarea instituţiilor, normelor şi procedurilor de guvernare;
- analizarea mesajelor transmise de surse istorice variate, prin compararea
terminologiei folosite.
În concluzie, învăţarea istoriei utilizează mai multe tipuri de documente:
textul şi harta, documentul iconografic pictură, desen, gravură, caricatură,
fotografie, graficul etc. Pornind de aici, proiectul de programă realizat pune un
accent aparte pe utilizarea acestora în activitatea didactică mai ales prin
capacităţile şi competenţele legate de folosirea şi interpretarea lor. Ca atare,
demersul didactic realizat de profesor la clasă trebuie să asigure elevilor un suport
ştiinţific şi metodologic adecvat şi capabil să le asigure succesul în învăţare atât
pe parcursul şcolarităţii, cât şi la examenul de finalizare.
Considerăm că noutatea proiectului de programă constă tocmai în
acest din urmă element, care solicită elevilor realizarea de „produse”
concrete mai ales prin exploatarea documentului istoric şi care astfel marchează
trecerea de la abordarea pasivă a învăţării la una activă, constructivă.
În acest context, cerinţele explicit formulate de programele de istorie
pentru examenul de bacalaureat, documentele utilizate în clasă cu elevii trebuie să
contribuie la formarea de competenţe şi capacităţi specifice disciplinei. Acestea
trebuie să asigure elevilor un suport ştiinţific şi metodologic adecvat şi capabil să
le asigure succesul în evaluările realizate pe parcursul şcolarităţii, dar şi la
examenele de finalizare. De aceea, studierea documentelor trebuie să cuprindă o
gradualitate a dificultăţii acestora în funcţie de nivelul de şcolaritate. De
asemenea, în ceea ce priveşte activitatea elevilor cu un ansamblu coerent de
105
documente diverse, scopul activităţilor trebuie să vizeze relaţionarea acestora şi

realizarea de sinteze care să includă şi celelalte cunoştinţe, competenţe şi
capacităţi solicitate de programele şcolare.
O idee centrală care se poate deduce din programele şcolare pentru istorie
este aceea că documentul nu reprezintă nimic prin el însuşi, ci doar prin maniera
în care el este interogat şi exploatat ca pretext pentru formarea de competenţe şi
capacităţi specifice.
Cu toate cele menţionate mai sus, programele şcolare nu soluţionează
tranşant statutul documentului, modul lui de utilizare şi nu definesc suficient de
clar orientările pedagogice şi didactice care sunt implicate de exploatarea lui la
clasă. De aceea considerăm că programele şcolare ar trebui să acorde
documentului, prin conţinuturile propuse şi competenţele solicitate, noi funcţii
pedagogice şi utilizări didactice prin:
- acordarea unui loc central pentru document în predarea-învăţarea-
evaluarea istoriei, pentru fiecare dintre documentele studiate elevii trebuind să fie
puşi în situaţii concrete de învăţare;
- stabilirea rolului fundamental al documentului în formarea culturii
specifice şi generale a elevilor;
- studierea prioritară şi aprofundată a documentului la clasă prin
favorizarea activităţilor de reperare, de clasificare şi de analiză;
- utilizarea diferenţiată a documentului în funcţie de locul care i se acordă
în demersurile didactice;
- nuanţarea modului de exploatare a documentului pe baza unei abordări
interactive, a spiritului critic şi ideii de complexitate a fenomenelor care să
înlocuiască liniaritatea prin simpla evidenţiere a relaţiei cauză-efect;
- insistenţa pe relaţionarea documentelor de natură diversă;
- respingerea utilizării unilaterale, doar cu finalităţi ilustrative sau de
iniţiere, a documentului;
- introducerea în sugestiile metodologice ale programelor sau în buletine
informative ale ministerului sau inspectoratelor şcolare a metodelor şi tehnicilor
de abordare didactică a documentului cu toate tipurile sale.
106
Această analiză a curriculumului naţional a sugerat structura

proiectului de programă pentru disciplina „Metode şi tehnici de învăţare la
istorie” din cadrul curriculumului la decizia şcolii.
Chiar dacă este dificil de elaborat un model care să poată fi general
aplicabil în analiza documentului, considerăm că utilizarea documentului, plasarea
lui în centrul lecţiei presupune demersuri didactice care ţin de logica oricărei
învăţări prin descoperire3, după cum urmează:
a. identificarea: prima abordare a documentului lectura, observarea şi
identificarea tipului, a cerinţelor şi sarcinilor solicitate şi stabilirea planului
demersului interpretativ;
b. descoperirea: explorarea documentului prin identificarea, selectarea,
clasificarea informaţiilor;
c. relaţionarea: confruntarea şi evaluarea cunoştinţelor identificate în
etapa precedentă, sesizarea relaţiilor cauzale în interiorul documentului şi a
legăturilor cu cunoştinţele anterioare;
d. restituirea: integrarea informaţiilor obţinute în cadrul general de
cunoştinţe şi competenţe al subiectului/lecţiei abordate şi realizarea unor produse
finale prin utilizarea limbajului specific disciplinei.
Finalităţile demersului de exploatare a documentului trebuie să se refere la
cel puţin două aspecte:
- încurajarea elevilor în realizarea unor activităţi bazate pe învăţarea prin
descoperire individual sau pe grupe, pe un demers demonstrativ şi problematizat
care să nu se limiteze la o simplă reproducere a documentului;
- realizarea de către elevi a unor produse finale, orale sau scrise, care
trebuie să valorifice documentul.
Din punctul de vedere al practicii la clasă, considerăm că este greu de
realizat o schemă a utilizării adecvate a documentului prin interogarea lui critică,
3
Felezeu, C. 2000, Didactica Istoriei, Editura Presa Universitară Clujeana, Cluj Napoca, p. 185-
188, Păun, Ş. 2001, Didactica Istoriei, Editura Corint, Bucureşti, p. 154-156, Tanasă, Gh. 1997,
Metodica predării-învăţării istoriei în şcoală, Editura Spiru Haret, Iaşi, 93-97.
107
dar această metodă, indiferent că se realizează scris sau oral, trebuie să permită
elevilor:
- să răspundă adecvat la cerinţe să nu se uite faptul că elevii nu posedă
aceleaşi cunoştinţe şi competenţe ca şi profesorii!;
- să înţeleagă sensul activităţii desfăşurate nu se pot solicita elevilor să
rezolve cerinţe formulate mecanic pentru toate tipurile de document;
- să participe la o activitate în mod real formatoare formularea cerinţelor
trebuie să valorifice şi să valorizeze capacităţile intelectuale şi competenţele
metodologice ale elevilor şi să le permită realizarea de produse practice relevante.
În concluzie, finalităţile utilizării documentului în cadrul demersurilor
didactice realizate cu elevii la clasă trebuie să asigure însuşirea competenţelor
generale şi specifice, a metodelor şi tehnicilor de lucru caracteristice disciplinei,
să contribuie la exploatarea critică a acestuia şi, pe această bază, să permită
analiza unei situaţii istorice concrete.
Deci proiectul de programă care face obiectul lucrării propune o
utilizare diversificată variată şi, considerăm eficientă a principalelor tipuri
de documente istorice, în condiţiile unei dozări raţionale a numărului
acestora.
III. METODE ŞI TEHNICI DE ÎNVĂŢARE LA ISTORIE.

PROIECT DE PROGRAMĂ PENTRU O DISCIPLINĂ NOUĂ ÎN
CADRUL CURRICULUMULUI LA DECIZIA ŞCOLII.
1. Curriculumul la decizia şcolii
Curriculumul la decizia şcolii reprezintă oferta educaţională propusă de
unitatea şcolară, în concordanţă cu nevoile şi interesele de învăţare ale elevilor,
precum şi cu specificul şcolii şi cu nevoile comunităţii locale, el exprimând de
fapt numărul de ore alocate şcolii pentru construirea propriului proiect curricular,
în cadrul actualelor planuri-cadru de învăţământ.
Prin dreptul de a lua decizii conferit şcolii, curriculumul la decizia şcolii
este de fapt emblema puterii reale şi libertăţii acesteia, prin posibilitatea definirii
unor trasee particulare de învăţare ale elevilor.
108
Din punctul de vedere al implementării curriculumului la decizia şcolii au

apărut o serie de disfuncţii. Dintre acestea se pot menţiona cel puţin următoarele:
- factorii de decizie au redus constant numărul de ore alocat curriculumului
la decizia şcolii;
- procesul de consultare a beneficiarilor elevi şi părinţi s-a derulat formal;
- orele din curriculumul la decizia şcolii au devenit plase de siguranţă
pentru normele didactice ale profesorilor;
- programele disciplinelor din cadrul curriculumului la decizia şcolii au
repetat programele disciplinelor din trunchiul comun aprofundare, extindere;
- ponderea redusă încă a opţionalelor ca discipline noi sau a celor integrate
în oferta educaţională a unităţilor şcolare.
Dar dincolo de disfuncţii, curriculumul la decizia şcolii a devenit o realitate
care şi-a câştigat tot mai mulţi adepţi în rândul profesorilor şi, foarte important, în
rândul elevilor. Curriculumul la decizia şcolii, abordat ca stare de normalitate şi
acceptare a diferenţei, permite crearea unei imagini proprii unităţilor şcolare,
imagine care prin oferta să le particularizeze în peisajul educativ local şi naţional.
1.1. Tipurile de curriculum la decizia şcolii pentru ciclul secundar.
Recomandarea Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene
privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi
2006/962/EC, documentele strategice naţionale Strategia Naţională pentru
Dezvoltare Durabilă a României - orizonturi 2013-2020, Programul Operaţional
Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” 2007-2013, cadrul legislativ naţional
Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, Nota Ministerului Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului nr. 39595/18 septembrie 2006 permit sintetizarea
următoarelor mari tipuri de curriculum la decizia şcolii pentru ciclul secundar:
1.1.1. Aprofundare
- derivat din oricare dintre disciplinele studiate în trunchiul comun şi/sau
în curriculumul diferenţiat;
- urmăreşte aprofundarea competenţelor specifice ale disciplinei vizate,
prin noi unităţi de conţinut.
109
1.1.2. Extindere
- derivat din oricare dintre disciplinele studiate în trunchiul comun şi/sau
în curriculumul diferenţiat;
- urmăreşte extinderea competenţelor generale ale disciplinei, prin noi
competenţe specifice corelate cu noi conţinuturi.
1.1.3. Opţional ca disciplină nouă
- introduce un obiect de studiu, în afara celor prevăzute în trunchiul comun
şi/sau în curriculumul diferenţiat pentru un anumit profil/pentru o anumită
specializare.
1.1.4. Opţional integrat
- introduce, ca obiect de studiu, o nouă disciplină, structurată în jurul unei
teme integratoare pentru o anumită arie curriculară sau pentru mai multe arii
curriculare.
Curriculum la decizia şcolii are ca şi componente esenţiale discipline
ofertate la nivel naţional, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi discipline
ofertate la nivelul unităţii de învăţământ, realizate de cadrele didactice din cadrul
instituţiei de învăţământ.
1.2. Avantajele unui curriculum realizat în şcoală

Importanţa pe care unitatea şcolară o acordă disciplinelor din cadrul
curriculumului la decizia şcolii dovedeşte gradul de performanţă la care aceasta a
ajuns, dar şi modul în care s-a operat schimbarea de mentalităţi şi atitudini la nivel
organizaţional.
În acest sens, este foarte important ca elevii să-şi aleagă un parcurs
individual care poate avea un impact determinant pentru formarea lor.
Modul în care este realizat şi evaluat curriculumul la decizia şcolii
determină posibilitatea unităţii şcolare de oferi elevilor şanse multiple în viaţă şi
astfel de a fi atractivă pentru beneficiarii ofertei sale educative.
În aceiaşi ordine de idei, abordarea corectă a curriculumului la decizia
şcolii oferă următoarele avantaje:
110
- curricula poate fi monitorizată continuu şi corectată pentru a deveni tot

mai relevantă pentru beneficiarii direcţi şi optim adaptată nevoile şi de priorităţile
comunităţii locale;
- încurajează creativitatea, flexibilitatea în valorificarea resurselor
materiale şi umane ale şcolii;
- sporeşte eficienţa în conceperea, implementarea şi evaluarea curriculumului;
- sporeşte satisfacţia profesională a profesorilor şi determină o mai
susţinută participare a acestora la implementarea noului curriculum;
- creşte coeziunea şi se dezvoltă comunicarea profesională atât pe
orizontală profesor-profesor / elev-elev cât şi pe verticală profesor-elev, profesor-
echipă managerială.
1.3. Elaborarea programei pentru disciplinele din cadrul curriculu-

mului la decizia şcolii pentru învăţământul liceal
Opţionalul de aprofundare - tipul de curriculum la decizia şcolii derivat
dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care urmăreşte aprofundarea
competenţelor din curriculumul-nucleu prin noi unităţi de conţinut.
Opţionalul de extindere - tipul de curriculum la decizia şcolii derivat dintr-
o disciplină studiată în trunchiul comun, care urmăreşte extinderea competenţelor-
cadru/competenţelor generale din curriculumul-nucleu prin noi competenţe
generale/competenţe specifice şi noi conţinuturi.
Opţionalul ca disciplină nouă - introduce noi obiecte de studiu, în afara
acelora prevăzute în trunchiul comun la un anumit profil şi specializare, sau teme
noi, care nu se regăsesc în programele naţionale.
Opţionalul integrat crosscurricular - introduce ca obiecte de studiu noi
discipline structurate în jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie
curriculară sau pentru mai multe arii curriculare.
111
Tip de Caracteristici Notare

opţional ale programei în catalog
aceeaşi rubrică în
aprofundare
- aceleaşi competenţe specifice catalog cu disciplina
- noi conţinuturi cele cu * sau altele sursă
- noi competenţe specifice corelate cu
acelea ale programei de trunchi comun
extindere rubrică nouă în catalog
- noi conţinuturi corelate cu acelea de
trunchi comun
- noi competenţe specifice diferite de cele
opţional la nivelul ale programei de trunchi comun
rubrică nouă în catalog
disciplinei - noi conţinuturi, diferite de cele ale
programei de trunchi comun
opţional la nivelul
ariei curriculare sau - noi competenţe specifice - complexe rubrică nouă în catalog
opţional - - noi conţinuturi interdisciplinare
crosscurricular
Pentru elaborarea programei de opţional se foloseşte următoarea schemă

de proiectare, în acord cu modelul programelor de trunchi comun:
ARGUMENT
- redactarea a 1/2 - 1 pagină care motivează cursul propus:
- nevoi ale elevilor, ale comunităţii locale;
- formarea unor competenţe de transfer etc.
COMPETENŢE GENERALE vor fi:

- preluări ale unor/tuturor competenţe/lor din programa naţională, în cazul
opţionalului de aprofundare;
- formulate după modelul competenţelor de referinţă din trunchiul comun,
dar nu vor fi reluări ale acestora, în cazul opţionalelor de extindere, disciplină
nouă sau integrat dacă opţionalul ar repeta Competenţe generale din curriculumul-
nucleu, atunci opţionalul respectiv nu ar aduce nimic nou din punctul de vedere al
formării şi dezvoltării unor capacităţi ale gândirii, ci ar aprofunda eventual, prin
adăugarea unor conţinuturi, realizarea competenţelor din programa naţională;
- trebuie să răspundă la întrebarea „Ce poate să facă elevul?” dacă
răspunsul la această întrebare nu este clar, elevul nu poate fi evaluat, deci
obiectivul este prea general definit;
112
- pentru un opţional de o oră pe săptămână este rezonabil să fie definite 5-

6 competenţe generale.
LISTA DE CONŢINUTURI
- cuprinde informaţiile pe care opţionalul le propune ca bază de operare
pentru formarea capacităţilor vizate de competenţe;
- conţinuturile propuse în opţional nu vor fi considerate ca un scop în sine,
ci ca un mijloc pentru formarea intelectuală.
MODALITĂŢI DE EVALUARE:
- vor fi trecute tipurile de probe care se potrivesc opţionalului propus de
ex. probe scrise, probe orale, probe practice, referat, proiect etc..
BIBLIOGRAFIA
- cuprinde bibliografia pentru redactarea suportului de curs şi cea pentru
didactica specifică.
SUPORT DE CURS
2. Metode şi tehnici de învăţare la istorie. Proiect de programă.
2.1. Proiectul de programă
113
ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MUREŞ
COLEGIUL NAŢIONAL „ALEXANDRU PAPIU-ILARIAN”
Târgu Mureş, str. Bernády György nr. 12
Tel: 0265/250598 Fax: 0265/214498
e-mail: office@papiu.ro
Aviz I.S.J. Mureş
Inspector şcolar de specialitate
Prof. Botoş Dumitru

Anul şcolar: 2013-2014 şi 2014-2015
1. Titlul proiectului: METODE ŞI TEHNICI DE ÎNVĂŢARE LA ISTORIE.
2. Aria curriculară: Om şi societate
3. Nivelul la care se predă: clasa a XI-a / clasa a XII-a H - specializarea ştiinţe sociale
4. Numărul de ore necesar pentru modul: 35 pe an şcolar
5. Ritmicitatea: o oră pe săptămână/ pe săptămână
6. Durata modulului: doi ani de studiu
NOTĂ DE PREZENTARE
Studierea istoriei în ciclul superior al liceului se focalizează pe înţelegerea specificului
cunoaşterii de tip istoric şi pe funcţionalitatea acesteia pentru diferite domenii de activitate.
Oferta de cunoaştere pe care o face acest proiect de programă îşi propune să stimuleze
interesul pentru studierea istoriei, să asigure premise necesare pentru ca elevii să reuşească să
acumuleze cunoştinţele, capacităţile şi competenţele necesare învăţării eficiente la istorie şi
susţinerii cu succes a examenului de finalizare a ciclului de şcolarizare parcurs.
Proiectul de programă de Metode şi tehnici de învăţare la istorie se bazează pe nuanţarea
cerinţelor formulate de programele şcolare pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a, în sensul
accentuării acelor competenţe necesare lucrului eficient cu sursele istorice, a realizării unor
explicaţii argumentate sau interpretări a faptelor istorice, a însuşirii modalităţilor de activitate
intelectuală specifice ştiinţei istorice insuficient aprofundate în programa şcolară sau manualele
alternative.
Disciplina de Metode şi tehnici de învăţare la istorie se încadrează în oferta realizată prin
curriculum la decizia şcolii şi se adresează elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a profil uman,
specializările ştiinţe sociale şi filologie.
Disciplina se studiază pe parcursul a doi ani şcolari, având rezervată o oră pe săptămână.
În urma centralizării opţiunilor elevilor, disciplina se va studia cu o grupă formată dintr-o clasă
întreagă clasa a XI-a H, specializarea ştiinţe sociale pentru anii şcolari 2013-2014 şi 2014-2015.
Proiectul de programă se doreşte a fi un răspuns la interesele de cunoaştere ale elevilor, la
nevoia acestora de a finaliza adecvat ciclul de şcolaritate, la evoluţiile din domeniul cunoaşterii
metodologiei de cercetare ştiinţifică din domeniul istoriei, la viziunea contemporană asupra
114
studierii acestei discipline aşa cum apare ea formulată în documentele elaborate la nivel european
recomandările Consiliului Europei referitoare la studiul istoriei.
Structura proiectului de programă este următoarea:
→ competenţe generale;
→ valori şi atitudini;
→ unităţile de conţinut;
→ aspecte metodologice şi modalităţi de evaluare;
→ bibliografie;
→ proiectarea anuală a activităţii.
COMPETENŢE GENERALE ŞI COMPETENŢELE SPECIFICE
COMPETENŢE
COMPETENŢE SPECIFICE
GENERALE
1.1. Formularea, în scris şi oral, a unor opinii referitoare la o
temă de istorie.
1.2. Elaborarea unei argumentări orale sau scrise.
1.3. Compararea unor opinii şi argumente diferite referitoare la o
1. Utilizarea eficientă
temă de istorie.
a comunicării şi a
1.4. Susţinerea argumentată a unui punct de vedere într-o discuţie
limbajului de
/ într-un referat pe teme de istorie.
specialitate.
1.5. Construirea unor explicaţii şi argumente intra- şi multi-
disciplinare cu privire la evenimente şi procese istorice.
1.6. Utilizarea termenilor/conceptelor specifice istoriei în contexte
care implică interpretări şi explicaţii interdisciplinare.
2.1. Cunoaşterea şi asumarea valorilor cetăţeniei democratice.
2.2. Analizarea instituţiilor, normelor şi procedurilor de
guvernare.
2.3. Folosirea strategiilor de negociere şi cooperare civică.
2. Exersarea 2.4. Construirea unor demersuri de tip analitic cu privire la
demersurilor şi situaţii şi contexte economice, sociale, politice, culturale.
acţiunilor civice 2.5. Proiectarea unui demers de cooperare pentru identificarea şi
democratice. realizarea unor scopuri comune.
2.6. Descoperirea constantelor în desfăşurarea fenomenelor
istorice studiate.
2.7. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea
formulării unor judecăţi proprii.
3.1. Selectarea şi comentarea surselor istorice pentru a susţine /
combate un punct de vedere.
3.2. Compararea relevanţei surselor istorice în abordarea unui
3. Aplicarea subiect.
principiilor şi metodelor 3.3. Descoperirea în sursele de informare a perspectivelor diferite
adecvate în abordarea asupra evenimentelor şi proceselor istorice.
surselor istorice. 3.4. Analiza diversităţii sociale, culturale şi de civilizaţie în
istorie pornind de la sursele istorice.
3.5. Compararea surselor istorice în vederea stabilirii credibilităţii
şi a validităţii informaţiei conţinută de acestea.
115
3.6. Analizarea mesajelor transmise de surse istorice variate prin

compararea terminologiei folosite.
4.1. Proiectarea unei cercetări cu subiect istoric.
4.2. Folosirea mijloacelor şi a tehnologiilor de informare şi
comunicare pentru investigarea unui eveniment sau a unui
proces istoric.
4.3. Descoperirea unor oportunităţi în cercetarea istoriei ca sursă
4. Folosirea
a învăţării permanente.
resurselor care susţin
4.4. Integrarea cunoştinţelor obţinute în medii non-formale de
învăţarea permanentă.
învăţare în analiza fenomenelor istorice studiate.
4.5. Analizarea punctelor de vedere similare, opuse şi
complementare în legătură cu fenomenele istorice studiate.
4.6. Realizarea de conexiuni între informaţiile oferite de sursele
istorice şi contextul vieţii cotidiene.
VALORI ŞI ATITUDINI
Studierea disciplinei Metode şi tehnici de învăţare la istorie vizează însuşirea unor valori,
atitudini şi comportamente specifice care să ajute elevii să se manifeste autonom / independent
şi responsabil din punct de vedere ştiinţific şi civic, să dezvolte capacităţi şi competenţe
necesare pentru o evoluţie/integrare profesională şi socio-culturală adecvată, pentru adaptarea
eficientă la o societate dinamică care îi pune în faţa unor opţiuni şi situaţii diverse.
În acest context, competenţele generale şi specifice, care se formează prin predarea-
învăţarea disciplinei promovează următoarele valori, atitudini şi comportamente:
→ coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune;
→ gândire critică şi flexibilă;
→ adaptarea la situaţii diverse şi mobilitate în alegerea opţiunilor;
→ gândire prospectivă prin înţelegerea rolului istoriei în viaţa socială ca factor de
predicţie a schimbărilor;
→ acceptarea şi adaptarea la reprezentările multiple asupra istoriei, culturii, vieţii
sociale;
→ relaţionarea pozitivă cu ceilalţi;
→ respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
→ dezvoltarea atitudinilor participative, active în viaţa personală şi în cea socială.
Unităţile de conţinut
Conţinuturile asociate competenţelor specifice şi activităţile de învăţare se referă la o
tematică care vizează:
I. Clasa a XI-a
1. Organizarea activităţii în studierea istoriei.
2. Documentul istoric.
3. Comentariul diferitelor tipuri de documente istorice.
3.1. Cronologiile.
3.2. Textele istorice.
3.3. Harta istorică.
3.4. Imaginile istorice.
3.5. Schemele.
3.6. Statisticile.
116
4. Ansamblul de documente.
5. Dosarul documentar.
6. Redactarea unui subiect cu tematică istorică.
7. Biografia unui personaj istoric.
8. Sistemul politic al unui stat.
9. Evoluţia unui grup social.
10. Politica internă şi externă.
11. Relaţiile internaţionale. Conflictul politic şi militar.
12. Aplicaţii practice.
II. Clasa a XII-a
1. Organizarea activităţii în studierea istoriei.
2. Cronologiile.
3. Textele istorice.
4. Hărţile istorice.
5. Argumentarea la istorie.
6. Prezentarea la istorie.
7. Eseul structurat.
8. Aplicaţii practice.
ASPECTE METODOLOGICE ŞI MODALITĂŢI DE EVALUARE

Proiectul de programă pentru disciplina Metode şi tehnici de învăţare la istorie, prin
competenţele generale şi competenţele specifice formulate, îşi propune să stabilească un set de
finalităţi, care au în vedere următoarele idei:
→ formarea capacităţilor şi competenţelor necesare unei activităţi de învăţare la istorie,
care să aibă la bază achiziţiile contemporane ale metodologiei cercetării proceselor istorice;
→ dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor adecvate reuşitei şcolare: gândire critică,
înţelegerea şi utilizarea unor informaţii istorice complexe;
→ stimularea creativităţii şi rigorii ştiinţifice prin intermediul utilizării instrumentarului
metodologic necesar studierii/învăţării istoriei;
→ asigurarea condiţiilor favorabile manifestării autonome/independente şi responsabile
din punct de vedere ştiinţific şi civic.
Acest proiect de programă dezvoltă capacităţi, competenţe, deprinderi şi abilităţi care
sistematizează şi sintetizează achiziţiile specifice disciplinelor de istorie dobândite de elevi pe
parcursul unui ciclu de şcolaritate. Competenţele specifice stabilite sunt subsumate unor
abordări şi perspective multiple asupra istoriei, unor abordări inter- şi transdisciplinare, a
strategiilor de argumentare, a utilizării surselor multiple de informare şi documentare.
Proiectul de programă propune abordarea conţinuturilor din perspectiva metodelor şi
tehnicilor de învăţare specifice istoriei, dar având în vedere interferenţele între disciplinele
de învăţământ, între domeniile şi temele cunoaşterii specifice istoriei ca disciplină şcolară.
Conţinuturile dominante stabilite au în vedere familiarizarea elevilor cu metodologia
specifică abordării surselor din perspectiva istoriei ca disciplină şcolară, etapă fundamentală în
117
însuşirea instrumentarului necesar înţelegerii fenomenologiei istorice prin prisma cercetării

ştiinţifice de specialitate.
Din punct de vedere didactic, conţinuturile sunt asociate cerinţelor formulate prin
programa şcolară, dar în principal cerinţelor şi constrângerilor stabilite de metodologia
examenelor pentru finalizarea ciclului de şcolaritate. În acest context, utilizarea metodelor de
învăţare activă este prioritară în raport cu metodele clasice de predare-învăţare a istoriei.
Acest tip de demers didactic presupune în mod obligatoriu o proiectare în care relaţia
profesor-elev să fie privită din perspectiva noilor roluri ale profesorului creator de curriculum şi de
situaţii de învăţare, consilier, moderator, partener sau evaluator, dar în principal din perspectiva
transformării elevului în participant activ, conştient şi eficient la propria formare şi evoluţie
şcolară.
Evaluarea reprezintă o componentă care decurge logic din demersul didactic preconizat.
Considerăm că tipurile şi formele de evaluare necesare pentru această disciplină trebuie:
→ să asigure elevilor posibilitatea de a cunoaşte adecvat modul de însuşire a capacităţilor,
competenţelor, conţinuturilor, valorilor şi atitudinilor propuse prin proiectul de programă;
→ să familiarizeze elevii cu formele şi metodele de evaluare specifice examenului de
finalizare a ciclului de şcolaritate parcurs;
→ să utilizeze concomitent formele de evaluare menţionate şi instrumente
complementare de evaluare cu accent pe: proiect, portofoliu, investigaţie, autoevaluare etc.
În concluzie, proiectul de programă are în vedere centrarea demersului didactic pe

activitatea elevului, abordarea conţinuturilor din perspectiva competenţelor generale şi specifice
formulate şi adecvarea evaluării la această orientare a demersului didactic.
BIBLIOGRAFIE
1. Cuénot, J., L’Hoste, L-P., Michaud, G., Collet, G., Stucky, J-C. 2005, Méthodes de
travail en sciences humaines, Gymnase de Chamblandes et Gymnase de
Morges, disponibil la adresa: http://kleio.ch/telechargement/Sc.
humaines_METHODES_2005.pdf, la 10 august 2010.
2. Delsalle, P. (2000), Les documents historiques, Paris, Édition Ophrys.
3. Dieudonné, D., Crampon, J-P., Labrune G., (1991), Histoire-Géographie. Méthodes et
techniques, Paris, Editions Nathan.
4. Doicescu, R. coord., Liţoiu, Nicoleta, Palade, E., Tudorică, Rodica, Tudorică A., (2001),
Ghid de evaluare pentru istorie, Serviciul Naţional de Evaluare şi
Examinare, Bucureşti, Editura Prognosis.
5. *** Ghid metodologic pentru aplicarea programei şcolare din aria curriculară Om şi
societate. Învăţământ liceal, 2001 Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti, Editura Aramis.
118
6. Milliot, V., Wieviorka, O., (1994), Méthode pour le commentaire et la dissertation

historiques, Paris, Éditions Nathan.
7. Saly, P. coord., Hinckler, F., L’Huillier, M-C., Scot, J-P., Zimmermann, M., (1997), Le
comentaire de documents en histoire, Paris, Armand Colin.
2.2. Proiectarea anuală a activităţii.

2.2.1. Proiectarea anuală a activităţii - clasa a XI-a
METODE ŞI TEHNICI DE ÎNVĂŢARE LA ISTORIE
Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu-Mureş anul şcolar: ...

Prof. Botoş Dumitru - clasa: a XI-a nr. ore / săptămână: 1
Unitatea de nr.
Competenţe specifice Conţinuturi săpt. obs.
învăţare ore
1.1. Formularea, în scris şi oral, a Prezentarea
1. Organizarea 1 S1
unor opinii referitoare la o temă programei.
activităţii în
de istorie. Organizarea
studierea istoriei.
1.2. Elaborarea unei argumentări activităţii în 1 S2
2 ore
orale sau scrise. studierea istoriei.
1.3. Compararea unor opinii şi Tipurile de
1 S3
argumente diferite referitoare la cronologii.
1. Cronologiile.
o temă de istorie. Comentariul
2 ore 1 S4
1.4. Susţinerea argumentată a unui cronologiilor.
punct de vedere într-o discuţie / Aplicaţii practice. 1 S5
într-un referat pe teme de Tipurile de texte
1 S6
2. Textele istorie. istorice.
istorice. 1.5. Construirea unor explicaţii şi Comentariul
1 S7
3 ore argumente intra- şi multidis- textelor istorice.
ciplinare cu privire la eveni- Aplicaţii practice. 1 S8
mente şi procese istorice. Tipurile de hărţi
1 S9
1.6. Utilizarea termenilor/ concep- istorice.
3. Harta istorică.
telor specifice istoriei în con- Comentariul
3 ore 1 S10
texte care implică interpretări şi hărţilor istorice.
explicaţii interdisciplinare. Aplicaţii practice. 1 S11
2.1. Cunoaşterea şi asumarea valo- Tipurile de
rilor cetăţeniei democratice. 1 S12
4. Imaginile imagini istorice.
istorice. 2.2. Analizarea instituţiilor, normelor Comentariul
şi procedurilor de guvernare. 1 S13
3 ore imaginilor istorice.
2.3. Folosirea strategiilor de nego- Aplicaţii practice. 1 S14
ciere şi cooperare civică. Tipurile de
2.4. Construirea unor demersuri de 1 S15
scheme.
5. Schemele. tip analitic cu privire la situaţii Comentariul
2 ore şi contexte economice, sociale, schemelor. 1 S16
politice, culturale. Aplicaţii practice.
2.5. Proiectarea unui demers de coo- Tipurile de
6. Statisticile. perare pentru identificarea şi 1 S17
statistici.
2 ore realizarea unor scopuri comune. Comentariul 1 S18
119
2.6. Descoperirea constantelor în statisticilor.

desfăşurarea fenomenelor Aplicaţii practice.
Recapitulare. istorice studiate. Vizită la filiala
1 S19
1 oră 2.7. Compararea şi evaluarea unor Arhivelor statului.
argumente diferite în vederea Comentariul unui
7. Ansamblul de formulării unor judecăţi proprii. ansamblu de 1 S20
documente. 3.1. Selectarea şi comentarea surse- documente.
2 ore lor istorice pentru a susţine / Aplicaţii practice. 1 S21
combate un punct de vedere. Constituirea
3.2. Compararea relevanţei surselor dosarului 1 S22
8. Dosarul istorice în abordarea unui documentar.
documentar. subiect. Valorificarea
2 ore 3.3. Descoperirea în sursele de ansamblului 1 S23
informare a perspectivelor documentar.
diferite asupra evenimentelor şi Tipuri de subiecte. 1 S24
9. Redactarea proceselor istorice.
3.4. Analiza diversităţii sociale, cul- Introducerea şi
unui subiect cu 1 S25
turale şi de civilizaţie în istorie concluzia.
tematică istorică.
3 ore pornind de la sursele istorice. Redactarea
3.5. Compararea surselor istorice în 1 S26
subiectului.
vederea stabilirii credibilităţii şi
Biografia unui Biografia unui
a validităţii informaţiei 1 S28
personaj istoric. personaj istoric.
conţinută de acestea.
2 ore Aplicaţii practice. 1 S29
3.6. Analizarea mesajelor transmise
11. Sistemul Mod de organizare
de surse istorice variate prin
politic al unui a statului. Regimul 1
compararea terminologiei
stat. politic.
folosite.
2 ore 4.1. Proiectarea unei cercetări cu Aplicaţii practice. 1 S30
subiect istoric. Observarea şi
12. Evoluţia unui
4.2. Folosirea mijloacelor şi a descrierea grupului 1 S31
grup social.
tehnologiilor de informare şi social.
2 ore
comunicare pentru investigarea Aplicaţii practice. 1 S32
13. Politica unui eveniment sau a unui Context, actori,
1 S33
internă şi proces istoric. analiza situaţiei.
externă. 4.3. Descoperirea unor oportunităţi Aplicaţii practice. 1 S34
2 ore în cercetarea istoriei ca sursă a
învăţării permanente.
4.4. Integrarea cunoştinţelor obţinute
în medii non-formale de
învăţare în analiza fenomenelor
istorice studiate.
Recapitulare. 4.5. Analizarea punctelor de vedere Vizită la biblioteca
similare, opuse şi 2 S35,36
1 oră judeţeană.
complementare în legătură cu
fenomenele istorice studiate.
4.6. Realizarea de conexiuni între
informaţiile oferite de sursele
istorice şi contextul vieţii
cotidiene.
120
3.2.2. Proiectarea anuală a activităţii - clasa a XII-a

METODE ŞI TEHNICI DE ÎNVĂŢARE LA ISTORIE
Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu-Mureş anul şcolar:
2014 - 2015
Prof. Botoş Dumitru - clasa: a XII-a H nr.ore /
săptămână: 1
unitatea de nr.
competenţe specifice conţinuturi săpt. obs.
învăţare ore
1. Organizarea Prezentarea programei. 1 S1
1.1. Formularea, în scris şi oral, a
activităţii în unor opinii referitoare la o
studierea temă de istorie. Organizarea activităţii
1 S2
istoriei. 1.2. Elaborarea unei argumentări în studierea istoriei.
2 ore orale sau scrise.
1.3. Compararea unor opinii şi Tipurile de cronologii. 1 S3
argumente diferite referi- Etapele lecturii şi
toare la o temă de istorie. interpretării unei 1 S4
2. Cronologiile.
1.4. Susţinerea argumentată a cronologii.
3 ore
unui punct de vedere într-o Aplicaţii pentru lectura
discuţie / într-un referat pe şi interpretarea 1 S5
teme de istorie. cronologiilor.
1.5. Construirea unor explicaţii şi Tipurile de texte
1 S6
argumente intra- şi multidis- istorice.
ciplinare cu privire la eveni- Etapele lecturii şi
3. Textele
mente şi procese istorice. interpretării unui text 1 S7
istorice.
1.6. Utilizarea termenilor/ con- istoric.
3 ore
ceptelor specifice istoriei în Aplicaţii pentru lectura
contexte care implică şi interpretarea textelor 1 S8
interpretări şi explicaţii istorice.
interdisciplinare. Definirea
2.1. Cunoaşterea şi asumarea argumentaţiei la 1 S9
4. valorilor cetăţeniei istorie.
Argumentarea democratice. Etapele argumentaţiei
1 S10
la istorie. 2.2. Analizarea instituţiilor, nor- istorice.
4 ore melor şi procedurilor de Aplicaţii pentru
S11
guvernare. argumentaţia istorică. 1
S13
5. Prezentarea la 2.3. Folosirea strategiilor de ne- Tipurile de prezentări. 2 S13
istorie. gociere şi cooperare civică. Planul unei prezentări. 1 S14
3 ore 2.4. Construirea unor demersuri Redactarea prezentării. 1 S15
de tip analitic cu privire la Tipurile de subiecte şi
situaţii şi contexte econo- 1 S16
analiza lor.
6. Eseul mice, sociale, politice, Planul unui subiect. 1 S17
structurat. culturale. Elaborarea introducerii
2.5. Proiectarea unui demers de 1 S18
5 ore şi a concluziilor.
cooperare pentru identi- S19-
ficarea şi realizarea unor Redactarea subiectului. 2
20
Aplicaţii scopuri comune. Structura subiectelor
practice pe 2.6. Descoperirea constantelor în pentru examenul de 1 S21
structura şi desfăşurarea fenomenelor bacalaureat.
tematica istorice studiate. Romanitatea românilor 1 S22
121
subiectelor 2.7. Compararea şi evaluarea în viziunea istoricilor.

pentru unor argumente diferite în Autonomii locale şi
examenul de vederea formulării unor instituţii centrale şi în
1 S23
bacalaureat. judecăţi proprii. spaţiul românesc
15 ore 3.1. Selectarea şi comentarea secolele IX-XVIII.
surselor istorice pentru a Spaţiul românesc între
susţine / combate un punct diplomaţie şi conflict
de vedere. în Evul Mediu şi la 1 S24
3.2. Compararea relevanţei începuturile
surselor istorice în modernităţii.
abordarea unui subiect. Statul român modern:
3.3. Descoperirea în sursele de de la proiect politic la
informare a perspectivelor realizarea României 1 S25
diferite asupra evenimen- Mari. secolele XVIII-
telor şi proceselor istorice. XX.
3.4. Analiza diversităţii sociale, România şi concertul
culturale şi de civilizaţie în european; de la „criza
istorie pornind de la sursele orientală” la marile 1 S26
istorice. alianţe ale secolului
3.5. Compararea surselor istorice XX.
în vederea stabilirii credibi- Secolul XX - între
lităţii şi a validităţii infor- democraţie şi
maţiei conţinută de acestea. totalitarism. Ideologii 1 S28
3.6. Analizarea mesajelor şi practici politice în
transmise de surse istorice România şi în Europa.
variate prin compararea România postbelică.
terminologiei folosite. Stalinism, naţional-
4.1. Proiectarea unei cercetări cu comunism şi disidenţă
subiect istoric. anticomunistă. 1 S29
4.2. Folosirea mijloacelor şi a Construcţia
tehnologiilor de informare şi democraţiei
comunicare pentru postdecembriste.
investigarea unui eveniment România în perioada
sau a unui proces istoric. 1 S31
„Războiului rece”.
4.3. Descoperirea unor Constituţiile din
oportunităţi în cercetarea 1 S32
România.
istoriei ca sursă a învăţării Săptămâna „Să ştii mai
permanente. 1 S27
mult să ştii mai bine”
4.4. Integrarea cunoştinţelor obţi-
Lucrare scrisă la istorie
nute în medii non-formale 1 S12
pe sem. I.
de învăţare în analiza feno-
Lucrare scrisă la istorie
menelor istorice studiate. 1 S30
pe sem. II.
4.5. Analizarea punctelor de
vedere similare, opuse şi
complementare în legătură
cu fenomenele istorice
studiate. S33-
Test final. 3
4.6. Realizarea de conexiuni între 35
informaţiile oferite de
sursele istorice şi contextul
vieţii cotidiene.
122
CONCLUZII
Proiectul de programă Metode şi tehnici de învăţare la istorie gramele de
istorie insistă pe competenţele şi capacităţile ce trebuie formate la elevi prin
utilizarea documentelor, şi impune cel puţin două direcţii care ar trebui să
preocupe profesorii în activităţile realizate cu elevii în clasă: una de ordin
epistemologic însuşirea de către elevi a unui instrumentar de lucru specific
istoricului, adaptând cerinţele istoriei savante la realitatea învăţării realizate şi una
de ordin pedagogic, didactic antrenarea elevilor în activitatea de învăţare, cu
scopul de a diminua rolul profesorului în raport cu cel lăsat la dispoziţia acestora.
Proiectul de programă, centrat pe achiziţiile elevilor, determină modificări şi la
nivelul abordării didacticii disciplinei. Aceste modificări au în vedere:
- utilizarea unor demersuri consacrate la nivel academic, care promovează
o cunoaştere de tip integrativ, critic şi autoreflexiv istoria mentalităţilor şi istoria orală
sunt doar câteva exemple;
- promovarea „învăţării istoriei prin cercetare”, care determină profesorii şi
elevii să folosească surse şi documente, să utilizeze mărturiile contemporane
evenimentelor, să alcătuiască proiecte şi să argumenteze demersul utilizat;
- regândirea rolurilor şi locului celor doi parteneri ai procesului
educaţional, profesor facilitarea învăţării, încurajarea elevilor în formularea de
puncte de vedere personale, colaborarea cu elevii în realizarea demersului didactic
şi elev învăţarea autonomă şi chiar independentă, învăţarea prin cooperare,
învăţarea în contexte formale şi non-formale, transferul învăţării;
- impunerea unor demersuri didactice bazate pe învăţarea prin
descoperire, simulare, analiza documentelor istorice, dezbaterea, jocul de rol,
proiectul;
- promovarea gândirii critice prin strategii didactice bazate pe lectura
activă, elaborarea raţionamentelor, formularea de întrebări/probleme, elaborare de
texte diverse fişe de lectură, comentarii, recenzii, referate, eseuri, folosirea de
metode activ-participative;
123
- utilizarea investigaţiei ca demers didactic exersarea tehnicilor de muncă

intelectuală învăţarea prin descoperire, coroborarea şi interpretarea izvoarele
istorice;
- integrarea noilor tehnologii şi tehnici de informare şi comunicare în
procesul de predare-învăţare-evaluare.
Bibliografie
1. Bocoş, M., Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.
2. Bontaş, I, Pedagogie, All., Bucureşti, 1997.
3. Botoş, D., Documentul istoric: tipologie şi exploatare pedagogică, în „Dezvoltare
regională şi multiculturalitate în Uniunea Europeană”. Conferinţa
internaţională, vol. II, Risoprint, Cluj-Napoca, 2007.
4. Căpiţă, Laura; Căpiţă C., Tendinţe în didactica istoriei, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005.
5. Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.
6. Cristea, S., Dicţionar de pedagogie, Editura Litera-Litera Internaţional, Bucureşti-
Chişinău, 2000.
7. Cuénot, J.; L’Hoste, L-P.; Michaud, G.; Collet, G.; Stucky, J-C, Méthodes de travail en
sciences humaines, Gymnase de Chamblandes et Gymnase de Morges, 2005,
http://kleio.ch/telechargement/Sc.humaines_METHODES_2005.pdf.
8. Delsalle, P., Les documents historiques, Édition Ophrys, Paris, 2000.
9. Dieudonné, D.; Crampon, J-P.; Labrune G., Histoire-Géographie. Méthodes et
techniques, Editions Nathan, Paris, 1991.
10. Doicescu, Rozalia (coord.); Liţoiu, Nicoleta; Palade, E.; Tudorică, Rodica; Tudorică
A., Ghid de evaluare pentru istorie, Serviciul Naţional de Evaluare şi
Examinare, Prognosis, Bucureşti, 2001.
11. Felezeu, C., Didactica Istoriei, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000.
12. Felezeu, C., Metodica predării istoriei, Editura Presa Universitară Clujeana, Cluj
Napoca, 1998.
13. *** Ghid metodologic pentru aplicarea programei şcolare din aria curriculară Om şi
societate. Învăţământ liceal, Ministerul Educaţiei şi Cercetării,Consiliul
Naţional pentru Curriculum, Aramis, Bucureşti, 2001.
14. *** Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie, clasele a IV-a -
a VIII-a 2001, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional
pentru Curriculum, Aramis, Bucureşti, 2001.
15. Ionescu, M.; Chiş, V., Strategii de predare-învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992.
16. Ionescu, M., Chiş, V. (coord.), Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001.
17. Ionescu, M.; Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
18. Ioniţă, Gh., Metodica predării istoriei, Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 1998.
19. Milliot, V.; Wieviorka, O., Méthode pour le commentaire et la dissertation
historiques, Éditions Nathan, Paris, 1994.
20. Neacşu, Ioan, Metode şi tehnici de învăţare eficiente, Editura Militară, Bucureşti, 1990.
124
21. Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr 3252 / 13.02.2006

22. Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5959 / 22.12.2006
23. Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3458/09.03.2004
24. Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4598 / 31.08.2004
25. Păun, Ş., Didactica Istoriei, Editura Corint, Bucureşti, 2001.
26. Saly, P. (coord.); Hinckler, F.; L’Huillier, M-C.; Scot, J-P.; Zimmermann, M., Le
comentaire de documents en histoire, Edition Armand Colin, Paris, 1997.
27. Stoica, A. coord., Mihail, Roxana, Mândruţ, Ana Marilena, Liţoiu, Nicoleta,
Săvulescu, D., Un sistem de acordare a notelor în învăţământul gimnazial
şi liceal, Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, MediaPro, Braşov,
1999.
28. Tanasă, Gh., Metodica predării-învăţării istoriei în şcoală, Iaşi, Spiru Haret, 1997.
29. Topolski, J., Metodologia istoriei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1987.
125
DO WE LIKE THE BAD GUY?
BRANDING TROUGH NEGATIVE IMAGE
Dr. Mihaela Daciana Natea

Lect. Univ. dr. la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş;
Centrul de Cercetare şi Strategii Regionale; E-mail: natea.d.mihaela@gmail.com
Abstract
If the word branding is mentioned the first thing we think about is commercials that
depict in the best light possible a certain product or service. The image induced will certainly
appeal to positive aspects, funny moments, emotional images that will make the consumer buy the
product. In the case of state branding the situation is quite the same: all the branding or
rebranding campaigns have as objective creating the best image possible in order to attract the
most good-will internationally. But this is not always the case. Some international actors choose
negative images as a vector of „fame” in the international arena. The article questions if creating
o good image is always the purpose of state branding.
Keywords: public diplomacy, branding, negative images, international power game
Introducere
Termenul de brand este folosit în marketing şi are în vedre transformarea
unei mărci (componenta de protecţiei juridică) într-un produs sau serviciu cu
valoare adăugată sporită. Dacă ne raportăm la literatura de specialitate putem
concluziona faptul că unii autori precum Philip Kotler, folosesc termenul de
marcă1, iar alţii precum William Pride şi O.C. Ferrell2, Wally Olins3, Naomi Klein
folosesc noţiunea de brand.
Termenul de brand poate fi definit ca fiind: „un desen unic, semn, simbol,
cuvânt sau o combinaţie a acestora, utilizate în generarea unei imagini care
1
Philip Kotler, Managementul Marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, p. 558.
2
William M. Pride, O.C. Ferrell, Marketing, Editors Houghton Milffin Company, Boston, 1991, p 251.
3
Wally Olins, Despre brand, Editura Comunicarea.ro, Bucureşti, 2006.
126
identifică un produs şi care îl diferenţiază de cele ale competitorilor. În timp,

această imagine se asociază în mintea consumatorului, cu un anumit nivel de
credibilitate, calitate şi satisfacţie”4.
Wally Olins menţionează în lucrarea sa Despre brand că marketingul sau
brandingul „se preocupă cu convingerea şi seducerea oamenilor, precum şi cu
încercarea de a-i manipula pentru ca aceştia să cumpere produce sau servicii”5.
Prin urmare prin branding se urmăreşte seducerea consumatorilor,
convingerea lor să consume un anumit tip de produs sau servicii. Astfel, se
formează o relaţie de încredere construită în timp care ajută generarea unei
legături bazată pe garanţia de calitate şi consecvenţă. La bază de multe ori se află
aspecte de manipulare, bazate pe studii de piaţă extinse privind dorinţele şi
percepţiile consumatorilor, aspecte psihologice şi sociale, preferinţe locale şi
aspecte culturale.
Parţial, elementele clasice de marketing sunt preluate în brandingul de
naţiune, cu menţiunea că acesta este mult mai complex şi presupune mult mai
multe aspecte de natură istorico-culturală6.
În generarea unui brand se are în vedere evidenţierea aspectelor pozitive,
de diferenţiere, care oferă unicitate şi calitate. Astfel, construcţia imaginii se face
în principal pe aspecte pozitive menite să seducă, să atragă, să satisfacă nevoile
consumatorului. Asocierea cu un aspect negativ constituie o problemă şi poate fi
chiar fatală pentru produs sau companie. În acest scop strategii de imagine sunt
create şi de comunicare în caz de criză.
Statele nu fac o excepţie în acest sens, ele încercând să se promoveze prin
diverse mijloace la nivel internaţional. Într-o lume globală care repetă obsesiv
parcă ideea legitimităţii în actele juridice care-i guvernează existenţa, statele se
luptă pentru prezentarea propriilor acţiuni în cea mai favorabilă lumină posibilă
astfel încât opinia publică internaţională să le accepte acţiunile, chiar şi de natură
ofensivă. Prin politica de diplomaţie publică actorii internaţionali încearcă să
4
http://www.businessdictionary.com/definition/brand.html
5
Wally Olins, Despre brand, Editura Comunicarea.ro, Bucureşti, 2006, p. 9.
6
Wally Olins, op.cit., p. 130.
127
comunice, să ofere o imagine despre statul sau organizaţia internaţională sau

regională, activităţile întreprinse, preocupările, obiectivele asumate şi modalitatea
de îndeplinire a lor.
Organizaţiile internaţionale prezintă acţiunile pe care le promovează, modul
în care intervin pentru a dezvolta domeniul în care activează, publică materiale
informative, filme de prezentare, imagini, cărţi, organizează conferinţe astfel încât
să îşi legitimeze existenţa, activitatea şi de ce nu, să justifice banii cheltuiţi.
Statele aplică aceleaşi metode, în încercarea de a câştiga o imagine
pozitivă şi legitimitate pentru acţiunile lor. Fie ca vorbim de Siria, Rusia, Ucraina,
SUA, Franţa sau România toate încearcă să justifice propriile poziţii prin apel la
norme sau cutume internaţionale, interpretarea evenimentelor şi în anumite situaţii
chiar manipularea informaţiei, astfel încât să prezinte unghiul avantajos
argumentului dezvoltat. Astfel, în conflictul din Siria toate părţile susţin că nu au
utilizat arme chimice7 în timp ce arată cu degetul spre alţi actori internaţionali8,
justificând interese contrare. În tensiunile din strâmtoarea Kerch poziţiile Ucrainei
şi ale Rusiei prezintă două situaţii diametral opuse, care parcă au în comun doar o
strâmtoare şi 3 nave dar cu o narativă total diferită.
În încercarea de a transmite informaţia eficient politicile de comunicare on-
line ocupă un loc din ce în ce mai semnificativ, actorii internaţional dezvoltând
pagini de social media, internet, uneori chiar bloguri care servesc ca platformă
pentru materialele care sunt transmise şi cu care cetăţenii interacţionează. Fie că
vorbim despre diplomaţie digitală, ciber-diplomacy, e-diplomaţie, ne aflăm în faţa
unui fenomen substanţial, care are în vedere comunicarea actorilor statali cu mediul
on line, iar scopul se însumează în jurul a două concepte informare - legitimare.
Articolele de specialitate şi axează de cele mai multe ori pe dezvoltarea
aspectelor pozitive, prin branding care ar trebui să genereze good-will la nivel
7
Rick Gladstone, U.S. Says Syria Has Used Chemical Weapons at Least 50 Times During War,
New York Times, 13.04.2019, https://www.nytimes.com/2018/04/13/world/middleeast/un-syria-
haley-chemical-weapons.html
8
Assad denies use of chemical weapons, BBC, 13. 04.2017, https://www.bbc.com/news/av/world-
middle-east-39586500/assad-denies-use-of-chemical-weapons
128
internaţional. Fie că sunt avute în vedere aspecte turisitice9, sportive10 sau

culturale, ele au ca obiectiv îmbunătăţirea sau corectarea11 imaginii unui stat.
Dar ce se întâmplă dacă un actor internaţional alege să îşi construiască
imaginea internaţională prin aspecte negative? Dacă acest exerciţiu prin care fiecare
actor doreşte să-şi construiască o imagine pozitivă nu este neapărat dezideratul
general? În cazul mişcărilor de eliberare naţională sau grupărilor teroriste practica
de a impresiona opinia publică naţională şi internaţională prin acţiuni negative este
uzuală. Este un mijloc de a atrage atenţia asupra acţiunilor lor, legitime sau
ilegitime, dar care au cu certitudine un scop şi o listă de revendicări. Postarea pe
YouTube a execuţiilor jurnaliştilor de către Statul Islamic era o acţiune necesară
pentru a genera imaginea dorită. Această imagine viziază dinamica grupării teroriste
sub aspectul resursei umane, pe de-o parte, pentru că obiectivul era de a convinge
adepţii şi posibili adepţi care s-ar putea identifica cu obiectivele grupării, de
seriozitatea grupării, intenţiile ei şi determinarea în atingerea obiectivelor. Pe de altă
parte mesajul este adresat comunităţii internaţionale care trebuie să ia act de
existenţa grupării de revendicările şi ambiţiile ei politice şi de determinarea de a-şi
atinge obiectivele prin orice mijloc posibil. Alegerea jurnaliştilor viza impactul
mediatic al ştirilor generate de filmul execuţiei. În mod cert, alegerile nu erau
aleatorii, ci erau gândite cu un scop precis iar obiectivul era de a crea frică,
nesiguranţă şi instabilitate. Cu toate că au fost utilizate imagini negative numărul
adepţilor a crescut, ajungându-se la acte de terorism şi pe alte continente.
Legitimitatea în acest caz pleacă din politica de forţă şi creşterea numărului
de adepţi12, pentru că deşi comunitatea internaţională dezaprobă această conduită
creşterea numărului de adepţi indică un oarecare apetit pentru grupare.
9
GyeheeLeea, Liping A. Caib, Joseph T. O’Learyc, WWW.Branding.States.US: An analysis of
brand-building elements in the US state tourism websites, Tourism Management, Volume 27,
Issue 5, October 2006, Pages 815-828
10
Irving Rein, Ben Shields, Place branding sports: Strategies for differentiating emerging,
transitional, negatively viewed and newly industrialised nations, Place Branding and Public
Diplomacy January 2007, Volume 3, Issue 1, pp 73–85
11
Krittinee Nuttavuthisit, Branding Thailand: Correcting the negative image of sex tourism, Place
Branding and Public Diplomacy, January 2007, Volume 3, Issue 1, pp 21–30
129
Mergând mai departe state precum Coreea de Nord folosesc imaginile

negative pentru a-şi câştiga un loc pe agenda internaţional. Oare, dacă regimul ar
fi diferit, am vorbi astăzi despre Coreea de Nord. Oare am organiza vizite de
documentare a unui regim opresiv şi inconştient faţă de proprii cetăţeni pe care ar
trebui să îi protejeze? Oare presa internaţională are prelua fiecare poză despre
vizitele oficiale, indiferent cât de nesemnificative ar fi. Oare ameninţare de
securitate ar fi percepută la fel de substanţială dacă regimul ar fi mai transparent?
A ne imagina că singura formă de a promova politici este prin imagine
pozitivă, prin argumentarea poziţiei sau instrumentarea dreptului internaţional în
propriul avantaj ar constitui o analiză sumară, superficială care omite evoluţii
istorice. Curente politice, regimuri opresive s-au construit au utilizat imagini
negative pentru a-şi câştiga poziţia naţională sau internaţională. Interesele de putere
au generat alianţele care urmăreau atingerea obiectivelor şi nu legitimitatea lor.
Reorganizarea sistemului internaţional va aduce în discuţie tot mai multe
cazuri de acest gen. Poziţiile de forţă, construirea zidurilor şi revizuirea
apartenenţelor la un sistem internaţional care pare a prinde conturul legislativ
naţional sub aspectul numărului mare de reglementări vor determina schimbări în
poziţionarea statelor şi în modul cum acestea îşi construiesc imaginea. Retragerea
SUA din mai multe acorduri internaţionale sau din comisii de specialitate
reprezintă acţiuni poate neaşteptate pentru comunitatea internaţională care a
preluat modelul neo-liberal la căderea Cortinei de Fier.
Concluzii
Dinamica mediului internaţional actual va genera schimbări semnificative
în practica statelor în problematizările politice reflectate în comunicarea statală.
Comunitatea internaţională nu trebuie să uite că o imagine pozitivă poate fi la fel
de atractivă ca una negativă dacă este prezentată adecvat şi publicul ţintă este ales
bine. Mediul on-line generează modificări deosebite, iar penetrarea informaţiilor
gen fake news este extrem de facilă. In acest context statele nu mai au mare
12
Islamic State and the crisis in Iraq and Syria in maps, BBC, 28.03.2018
https://www.bbc.com/news/world-middle-east-27838034
130
libertate în definirea politicilor de comunicare, iar generarea unei strategii şi a

unui corp de funcţionari adecvat pregătiţi este esenţială pentru a face faţă politicii
internaţionale actuale.
Bibiliografie
1. Philip Kotler, Managementul Marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, p. 558.
2. William M. Pride, O.C. Ferrell, Marketing, Editura Houghton Milffin Company,
Boston, 1991, p 251.
3. Wally Olins, Despre brand, Editura Comunicarea.ro, Bucureşti, 2006.
4. Dicţionar de business, http://www.businessdictionary.com/definition/brand.html
5. Rick Gladstone, U.S. Says Syria Has Used Chemical Weapons at Least 50 Times
During War, New York Times, 13.04.2019, https://www.nytimes.com/
2018/04/13/world/middleeast/un-syria-haley-chemical-weapons.html
6. Assad denies use of chemical weapons , BBC, 13. 04.2017, https://www.bbc.com
/news/av/world-middle-east-39586500/assad-denies-use-of-chemical-
weapons
7. GyeheeLeea, Liping A. Caib, Joseph T. O’Learyc, WWW.Branding.States.US: An
analysis of brand-building elements in the US state tourism websites,
Tourism Management, Volume 27, Issue 5, October 2006, Pages 815-828
8. Irving Rein, Ben Shields, Place branding sports: Strategies for differentiating
emerging, transitional, negatively viewed and newly industrialised
nations, Place Branding and Public Diplomacy January 2007, Volume 3,
Issue 1, pp 73-85.
9. Krittinee Nuttavuthisit, Branding Thailand: Correcting the negative image of sex
tourism, Place Branding and Public Diplomacy, January 2007, Volume 3,
Issue 1, pp 21-30.
10. Islamic State and the crisis in Iraq and Syria in maps, BBC, 28.03.2018
https://www.bbc.com/news/world-middle-east-27838034
131
CRIZELE ELITELOR DE IERI ŞI DE AZI.
ELITE FALSE SAU DEGHIZATE?
Vereş Eva
Abstract
Rolul şi funcţiile sociale ale elitelor au fost dintotdeauna subiecte de interes începând cu
marii filozofi ai antichităţii. În timp, au fost elaborate o multitudine de teorii ale elitelor, care au
încercat să explice fenomenul apariţiei elitelor, rolul acestora în societate, precum şi aşteptările
maselor de la elitele intelectuale, culturale, financiare, militare şi politice.
După o scurtă trecere în revistă a abordărilor legate de elite provenite atât de la
teoreticienii clasici ai subiectului, cât şi de la câţiva autori români recunoscuţi, s-a putut observa
apariţia aproape cu regularitate a crizelor elitelor, fenomen care s-a perpetuat până în
contemporaneitate.
Există semnale că adevăratele elite,- în sensul de persoane sau grupări de persoane
care-şi pun puternic amprenta asupra evoluţiei societăţii - , refuză să-şi asume responsabilitatea
propriilor fapte şi tind să facă un pas în spate, lăsând în lumina reflectoarelor politicienii
momentului. Clivajul lideri-societate se accentuează, lăsând în urmă mase deziluzionate, care tind
la rândul lor să considere toate elitele drept corpuri străine de propriul organism şi să le respingă
cu vehemenţă
Un ansamblu de oameni cu caracteristici deosebite, speciale, şi care se

distinge de restul societăţii, asta ar fi doar una din multitudinea de definiţii ale
conceptului de elite, prezente pe portalul dexonline.ro1.
Deşi conceptul ca atare este unul modern, despre rolul acestor persoane cu
însuşiri speciale a vorbit şi Platon în „Republica”, atunci când a analizat
diviziunea muncii în Cetate, şi statutele sociale aferente, atribuite în funcţie de
competenţe. Elitele şi rolul acestora au reprezentat subiecte de interes pe tot
parcursul istoriei, conceptul a intrat ca atare în dezbaterea sociologică în ultima
parte a secolului al XIX-lea.
1
https://dexonline.ro/definitie/elită, consultat la 20 ianuarie 2018.
132
Italianul Vilfredo Pareto a fost unul dintre cei mai importanţi teoriticieni ai
elitelor. El a descris noţiunea de elite ca fiind totalitatea membrilor „superiori” ai unei
colectivităţi, rolul acestora fiind cel de a coordona diferitele aspecte ale vieţii sociale,
de a prezerva valorile dominante ale colectivităţii, dar şi de a simboliza unitatea
acesteia. Conform teoriei lui Pareto, elita deţinea puterea pentru că era înzestrată cu
calităţile psihologice adecvate, precum viclenie şi duplicitate, forţă sau fermitate.
Teoretician al elitelor la rândul său, Gaetano Mosca a stabilit că elitele
sunt situate deasupra societăţii nu doar pentru că grupul este compus din
personalităţi superioare, cât pentru că este organizat în structuri specifice.
Trecerea în revistă a teroticienilor elitismului clasic nu este completă fără
amintirea lui Robert Michels, cel care a elaborat „legea de fier a oligarhiei”.
Interesantă este teoria lui Ortega y Gasset, care considera că elita este compusă
din oamenii cu un superior simţ al responsabilităţii. Amital Etzioni considera că
elita este formată din persoanele care deţin poziţiile de putere din instituţii.2
Dezbaterea despre rolul elitelor nu a ocolit România. Eminescu, în
lucrarea „Opere”, apărută în 1938, susţinea că
„Sarcinile de întreţinere a politicienilor de la noi diminuează pîinea de
toate zilele a poporului de jos, care, ca rasă, ca inteligenţă, ca inimă, e superior
păturii de parveniţi şi de scursături (...) cari s-au aşezat deasupra lui din secolul
trecut începînd”3.
Eminescu remarca faptul că elitele sunt responsabile atât de înălţarea, cât

şi de declinul popoarelor, şi a criticat în termeni duri politicienii corupţi.
Într-o tonalitate apropiată se înscrie şi lucrarea lui Rădulescu-Motru,
„Cultura română şi politicianismul”. Constantin Rădulescu-Motru spune despre
politicianism că este
„un gen de activitate politica, o practica mestesugita a drepturilor politice,
prin care cativa dintre cetatenii unui stat tind si uneori reusesc sa transforme
2
David Miller, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, pp
214-217.
3
Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Dicţionar de Sociologie, Editura Babel, Bucureşti, p. 118.
133
institutiile si serviciile publice din mijloace pentru realizarea binelui public, cum el
ar trebui sa fie, in mijloace pentru realizarea intereselor personale”4
Rădulescu-Motru condamnă practicile politicianiste ale vremurilor, total

neadaptate sufletului poporului român, folosind chiar termeni duri şi adresează
politicienilor îndemnul de a lucra pentru prosperitatea publică.
„Tu eşti un om politic, iar nu un haiduc!”5
precum şi
„Reformele săvârşite în România de către politiciani sînt, unele, spre
folosul aparent al generaţiunilor de astăzi; şi toate, spre paguba reală a
generaţiunilor de mîine”6
Desigur, nici Eminescu, şi nici Rădulescu-Motru nu pot fi consideraţi

teoreticieni ai elitelor, ambii au perceput însă extrem de critic mediocritatea clasei
politice româneşti a vremurilor. Totodată, au ţinut să sublinieze că elitele poartă o
responsabilitate morală, una de care aceştia nu se achită.
La fel ca la început de secol XX, responsabilitatea morală ar trebui să fie o
caracteristică a elitelor. Într-o democraţie, elitele nu pot fi judecate doar după modul
în care se achită de sarcinile punctuale. Judecând după multitudinea de scandaluri
privind aceste grupuri aflate la putere, care inundă de mai mulţi ani încoace media
globală, văzând falia imensă dintre declaraţiile acestora şi comportament,
vehementa contestare a întregului concept nu trebuie să mire pe nimeni.
Charles Wright Mills, în lucrarea The Power Elite (Elita puterii) a descris
un adevărat complot între politicieni, magnaţii capitalismului financiar şi lobby-ul
militar-industrial, ale căror decizii au consecinţe masive şi globale, decizii care
denaturează însăşi esenţa democraţiei.7 Aşadar, îngrijorarea nu este una pur
teoretică.
4
C. Rădulescu-Motru, Cultura română şi politicianismul, Librăria Socecu, 1904, dacoromanica.ro, p. 2.
5
Ibidem, p. 173.
6
Ibidem, p. 182.
7
https://www1.udel.edu/htr/Psc105/Texts/power.html
134
Discursul elitelor trădătoare, a pseudoelitelor sau a contraelitelor este din

ce în ce mai vehement.
„Le putem numi elite parazitare, pseudoelite, contraelite, etc. Oricum le-
am denumi, fenomenul este acelaşi: elita cu semnul minus lasă problemele zilnice,
de care depinde propagarea vieţii zilnice a unei colectivităţi, nerezolvate,
atentează, altfel spus, la legea de propagare a vieţii colective în timp şi spaţiu.
Astfel de elite sunt o mare ameninţare pentru viaţa şi destinul popoarelor, cauza
nenorocirilor colective” susţine un grup de sociologi români8.
Ameninţare, aşadar, la adresa securităţii populaţiei.

În această linie se înscrie, de exemplu, discursul despre miliardarul
american George Soros, cel despre oligarhiile supranaţionale (multinaţionalele),
care ar avea interese ascunse de a destabiliza statele naţionale. Şi tot aici putem
găsi (cel puţin) una dintre posibililele explicaţii privind succesul populiştilor de
pretutindeni şi, nu în ultimul rând, al unui eveniment capabil să destabilizeze
Uniunea Europeană, Brexit.
Există voci care susţin că Brexit nu ar fi avut loc dacă nu ar fi existat o
criză a elitelor (politice) britanice. Noua clasă politică britanică a moştenit
defectele predecesorilor, în continuare Marea Britanie este guvernată de un grup
care recompensează mai degrabă apartenenţa la grup, decât competenţa. 9
Ne putem pune astfel întrebarea: şi dacă nu liderii politici sunt adevăratele
elite ale zilelor noastre? Oare nu este posibil ca acestea să stea ascunse în spatele
paravanelor întunecate? Oare nu au făcut ele pasul în spate, lăsând în lumina
reflectoarelor simple marionete alese pe criterii de oportunitate? Nu trebuie să fii
un adept al teoriilor conspiraţioniste ca să-ţi pui aceste întrebări. Brexit pare să
demonstreze îndreptăţirea acestor întrebări. Artizan al separării Marii Britanii nu a
fost UKIP sau Nigel Farage, nici măcar Boris Johnson, a fost în schimb Dominic
Cummings, absolvent de Harvard, care a trăit trei ani în Rusia. El a fost creierul
8
Ilie Badescu, Radu Baltasiu, Ciprian Badescu, Sociologia şi Economia Problemelor Sociale,
Editura Mica Valahie, p. 19.
9
https://www.nytimes.com/2019/01/10/arts/television/brexit-the-uncivil-war-benedict-cumberbatch.html
135
din spatele întregii campanii, fiind chiar autorul informaţiilor inflamatoare privind
costurile apartenenţei la Uniunea Europeană, prezente pe celebrele autobuze
londoneze10 , dar şi al altor afirmaţii înşelătoare, care au inflamat situaţia.
Bucurându-se de largul concurs al elitelor financiare şi al celor din media,
Cummings a reuşit să stârnească pasiuni şi să adoarmă raţiunea, promiţând
rezolvări rapide ale unor probleme inventate. Sigur că succesul campaniei lui
Cummings a avut la bază eşecul, refuzul sau incapacitatea elitelor oficiale de a se
achita de rezolvarea problemelor zilnice. A fost vorba nu atât de un deficit de
democraţie, cât de un deficit de empatie al celor aflaţi la putere faţă de milioanele
de britanici care nu s-au simţit ascultaţi, s-au simţi însă lăsaţi în urmă, chiar
abandonaţi.
Pe un fond asemănător, populiştii au ajuns la putere în multe locuri din
lume, ba chiar şi într-una dintre cele mai consolidate democraţii, aici referindu-ne
la victoria lui Donald Trump în Statele Unite. În acest caz, nu putem vorbi despre
o eminenţă cenuşie, deocamdată cel puţin nu există informaţii suficiente în acest
sens. „Eminenţe cenuşii” avem însă, se pare, în România, un exemplu elocvent
fiind cel al fostului deputat şi afacerist Sebastian Ghiţă care, cercetat într-o
întreagă serie de dosare, nu doar că reuşeşte să fugă în Serbia învecinată, dar de
acolo face declaraţii incendiare, care au avut ca rezultat demiterea unui general
SRI, dar şi polarizarea întregii societăţi române.
Am amintit doar câteva cazuri foarte vizibile, demonstrând fie trădarea
elitelor, existenţa unor elite din umbră - adevăraţii păpuşari ai grupurilor aflate la
putere, dar cu siguranţă existenţa unei falii însemnate dintre aceste grupuri şi
restul populaţiei. Dacă în teoria lui Pareto elitele simţeau nevoia de împrospătare,
de regenerare prin aportul claselor inferioare, astăzi această circulaţie pare să nu
mai funcţioneze. Ceea ce percep masele nu este o regenerare a elitelor, ci doar
recircularea perpetuă a aceloraşi elite. Masele au ajuns de-a dreptul să perceapă
elitele politice drept „corpuri străine” de propriul organism, şi să le respingă în
totalitate.
10
https://www.bustle.com/p/who-is-dominic-cummings-this-political-strategist-was-a-major-player-in-
the-vote-leave-brexit-campaign-15654802
136
Fenomenul nu este deloc nou, şi putem să amintim drept dovadă lucrarea

eminesciană şi, desigur, pe cea a lui Rădulescu-Motru. În era informaţiei însă,
lucrurile au o cu totul altă forţă, iar falia dintre conducători şi conduşi se adânceşte
cu viteză crescută. Filosoful şi publicistul Andrei Cornea a vorbit într-o dezbatere
despre tendinţa de infantilizare a omului modern şi de „parentalizare” a claselor
conducătoare.
„Politicienii nu mai gândesc cu capul lor, gândesc cu capul sondajelor:
„Ce vrea publicul? Vrea cutare, cutare”, se face o listă şi după asta se ghidează.
Sigur, în sine poate că nu e rău, însă a lăsa ca sondajele singure să-ţi facă
agenda în toate privinţele cred că e greşit, pentru că de multe ori oamenii astăzi
vor un lucru, peste câteva luni or să vrea altceva, în funcţie de ce se întâmplă şi
mai ales de cum e prezentată realitatea respectivă în media şi în special la
televiziune. Iată, acum a început o nouă eră, a referendumurilor. Publicul spune
ce vrea şi tu, ca politician, nu mai ai nicio răspundere, nu faci decât să-i laşi pe
oameni să decidă singuri şi apoi aduni cioburile de pe jos”11.
Dezbaterea este una deschisă. Deocamdată analiştii se întrec doar în a

identifica vinovaţii, amintind de eşecul elitelor culturale, din media şi din educaţie,
de rapacitatea şi machiavelismul elitelor financiare şi politice, ajungându-se în cele
din urmă la o culpabilizare generalizată, care nu poate folosi nimănui. În dezbaterea
amintită, Andrei Cornea vorbeşte despre categoriile „frustrate care aşteaptă să fie
minţite frumos”, aruncând oarecum responsabilitatea în sarcina acestora.
Cert este însă că elitele, atât cele intelectuale, cât şi cele politice, au nevoie
acută de reformare. Pe parcursul istoriei, marile crize ale elitelor au fost
„rezolvate” prin conflicte majore, cu costuri foarte însemnate, materiale şi umane.
Deocamdată, soluţiile se lasă aşteptate.
11
https://revista22.ro/dezbateri-gds/elitele-si-societatea-cine-pe-cine-ncurc
137
Bibliografie
1. David Miller, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2006.
2. Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Dicţionar de Sociologie, Editura Babel, Bucureşti.
3. C. Rădulescu-Motru, Cultura română şi politicianismul, Librăria Socecu, 1904,
dacoromanica.ro
4. https://www1.udel.edu/htr/Psc105/Texts/power.html
5. Ilie Badescu, Radu Baltasiu, Ciprian Badescu, Sociologia Si Economia Problemelor
Sociale, Editura Mica Valahie.
6. https://www.nytimes.com/2019/01/10/arts/television/brexit-the-uncivil-war-benedict-
cumberbatch.html
7. https://www.bustle.com/p/who-is-dominic-cummings-this-political-strategist-was-a-
major-player-in-the-vote-leave-brexit-campaign-15654802
8. https://revista22.ro/dezbateri-gds/elitele-si-societatea-cine-pe-cine-ncurc
138
SECURITATEA CIBERNETICA
ŞI NOILE PROVOCĂRI ALE GLOBALIZĂRII
Dr. Roxana Mihaly -

Cadru didactic asociat UMFST Tg Mureş,
Centrul de Cercetare şi Strategii Regionale
Abstract
Since the 20th century, globalization has become a wider, more widespread and more
debated phenomenon globally. Researchers of the phenomenon affirming unanimously that the
process of globalization has brought, besides spectacular advances in more and more areas of
socio-economic life, technology and information, also significant dangers. Globally, the security
environment is continually transforming itself, making it increasingly difficult to delimit the risks
and classical threats and those asymmetric and hybrid. According to official information provided
by Interpol in the first 6 months of 2017, there have been over 12 million cyber attacks every day
against databases around the world.
Keywords: globalization, security, cybersecurity, strategy
Introducere
Începând cu secolul XX, globalizarea a devenit un fenomen tot mai amplu,
răspândit şi dezbătut la nivel global. Cercetătorii fenomenului afirmând la unison
că, procesul globalizării a adus pe lângă progrese spectaculoase în tot mai multe
domeniile ale vieţii socio-economice, tehnologiei şi informaţiilor şi pericole pe
măsură. Interacţiunea la nivel global este o practică seculară, fenomenul
globalizări sau cel al transformării continue, prin amploarea şi evoluţia sa a
provocat o adevărată revoluţie în domeniul tehnologiei şi a informaţiei fiind astfel
tot mai greu stabilirea unor graniţe. Odată cu apariţia şi dezvoltarea sistemelor
tehnologice, globalizarea a deschis cu adevărat calea unei circulaţii libere a
139
informaţiei la orice nivel, în aproape toate domeniile, ne mai existând nici un fel
de constrângeri. Drept urmare această libertate a venit şi cu riscurile sale, ce au
condus inevitabil la un război informaţional şi la propaganda şi dezvoltarea unor
grupări teroriste.
Cercetătorii fenomenului globalizării îşi pun adesea întrebarea în studiile
lor dacă globalizarea este un proces care poate fi controlat sau este întradevăr
necontrolabil? Cine poate controla sau cine controlează deja acest fenomen
global? Cu toate acestea, fenomenul globalizării a născut multe controverse dar şi
susţineri şi totodată pare să îşi urmează traiectoria sa.
Tot mai complex fenomenul globalizării este un proces încă greu de
condus dar care a ajutat într-un fel ţările în curs de dezvoltare să scape de
sentimentul de izolare şi totodată a ajutat la creşterea economică a acestora prin
eliminarea anumitor bariere, aici ne putem referii atât la barierele informaţionale
cât şi cele de natură politico-economică. Forţa de muncă ieftină şi producţia rapidă
au determinat marile companii să se îndrepte spre aceste ţările în curs de
dezvoltare, lider aici fiind China, care se îndreaptă cu paşi mărunţi dar repezi să
devină cel mai mare rival pe piaţa economică a lumii. Cu o populaţie de peste 1,3
miliarde de oameni şi o rată medie de 44.000 de naşteri pe zi, Republica Populară
Chineză se află în centrul scenei internaţionale, fiind potrivit statisticilor a doua
putere economică a lumii deţinând arme nucleare şi cea mai mare armată din lume
cu 2,2 milioane de miliari activi.1
Pentru Statele Unite ale Americii (SUA), globalizarea a fost şi este un
proces pus în mişcare şi susţinut de propria elită politică şi economică. Doar prin
forţa sa economică, SUA a devenit ultimul factor de ordine în haosul existent, cel
al interdependenţei globale. Câteva din efectele pe care SUA a reuşit să le producă
la începutul secolului XXI, ar fi faptul că au fost în stare să convingă guvernul
Japoniei să deschidă piaţa naţională pentru importuri, Guvernul de la Washington
a putut constrânge regimul chinez să închidă în 2009 peste 30 de fabrici de video
1
Vezi: Jonathan Fenby, Istoria Chinei moderne. Decăderea şi ascensiunea unei mari puteri, de la
1850 până în prezent, Editura Humanitas, Bucureşti, 2018.
140
şi CD, care câştigau miliarde de dolari prin nesocotirea dreptului de autor2 şi prin
produsele pirat, guvernul Clinton a obţinut acordul ruşilor pentru participarea la
intervenţia militară în Bosnia, care a pus capăt măcelului din Balcani. În plină
desfăşurare a globalizării SUA este una din marile puterile care reuşeşte să dea
tonul unor transformări atât pe piaţa financiară a comerţul internaţional, a
industria automobilelor cât şi în alte multe domenii, „lumea nouă” ajunge să se
impune tot mai mult ca lider mondial.3
De asemenea autorii lucrării „Capcana globalizării” susţin că interdepen-
denţa economică globală este determinată oarecum într-un mod conştient de
politica dusă cu consecvenţă de guverne şi parlamente, care doresc să înlăture
barierele transfrontaliere ce stânjenesc circulaţia liberă şi nu este în nici un caz un
fenomen natural.4
După terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, marile naţiuni au
fost preocupate de asigurarea păcii şi securităţii mondiale astfel au luat naştere
diferite organizaţii atât la nivel global cât şi regional, aici putem aminti
Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi chiar
Uniunea Europeană.5
La nivel global, mediul de securitate se află într-o continuă transformare
fiind tot mai greu delimitarea riscurilor şi ameninţările de tip clasic şi cele
asimetrice şi hibride.6 Într-adevăr globalizarea a dus la o dezvoltarea pozitivă a
sistemului informatic facilitându-se mult viaţa cetăţenilor dar totodată acest spaţiu
fără frontiere şi limite a devenit tot mai greu de controlat iar securitatea statelor a
devenit tot mai vulnerabilă.
Evoluţiile tehnologice şi digitale din ultimul deceniu au dus la o dezvoltare
previzibilă în domeniul securităţii cibernetice, căpătând astfel noi dimensiuni, iar
2
Vezi: Boloş Mihaela Daciana, Drepturile de proprietate intelectuală şi comerţul internaţional /
IP rights protection and international trade, Procedia Economics and Finance, nr 3 2012.
3
Vezi: Fareed Zakaria, Viitorul libertăţii. Democraţia neliberală în Statele Unite ale Americii şi în
lume, Editura Polirom, 2009.
4
Hans-Peter Martin şi Harald Schuman, Capcana globalizării, Editura Economică, 1999.
5
Diaconu Ion, Curs de drept internaţional public, Ediţia a 2-a revăzută şi adăugită. - Bucureşti:
Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRl, 1995, p. 231.
6
http://www.mae.ro/node/28367#null
141
naţiunile fiind obligate astfel la elaborarea unor strategii de securitate cibernetică

la nivelul fiecărei ţări. State precum Estonia, Marea Britanie, Germania şi Franţa
sau SUA, ce fundamentează necesitatea demersurile pentru dezvoltarea
capabilităţii proprii de contracarare a atacurilor cibernetice şi stabilesc cadrul de
acţiune şi cooperare între diverse entităţi guvernamentale şi nonguvernamentale
pentru limitarea consecinţelor.7
Strategia de securitate cibernetică a României aprobată prin Hotărârea
CSAT nr. 16/2013 şi HG nr. 271/2013, are ca scop definirea şi menţinerea unui
mediu virtual sigur, cu un înalt grad de rezilienţă şi de încredere, bazat pe
infrastructurile cibernetice naţionale care să constituie un important suport pentru
securitatea naţională şi de bună guvernare pentru maximizarea beneficiilor
cetăţenilor, mediului de afaceri şi ale societăţii româneşti în ansamblul ei.8
Printre obiectivele cele mai importante ale strategiei cibernetice a
României amintim:
- protejarea infrastructurilor cibernetice naţionale şi a celor aparţinând
NATO sau UE aflate în administrarea unor instituţii ori autorităţi publice;
- implementarea unui mecanism de management al riscului;
- asigurarea unui grad ridicat de autoadaptabilitate, în funcţie de evoluţiile
spaţiului cibernetic;
- asigurarea confidenţialităţii, integrităţii, disponibilităţii, autenticităţii şi
non repudierii informaţiilor din spaţiul cibernetic;
- implementarea de politici, concepte, standarde şi ghiduri de securitate;
- colectarea de date şi informaţii referitoare la ameninţări, vulnerabilităţi şi
riscuri identificate în spaţiul cibernetic;
- analiza, anticiparea şi prognoza evoluţiei stării de securitate cibernetică.9
Potrivit informaţiilor oficiale furnizate de Interpol în primele 6 luni ale
anului 2017 au avut loc peste 12 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi
7
http://www.mae.ro/node/28367#null
8
https://www.enisa.europa.eu/topics/national-cyber-security-strategies/ncss-map/StrategiaDeSecuritate
CiberneticaARomaniei.pdf
9
https://www.enisa.europa.eu/topics/national-cyber-security-strategies/ncss-map/StrategiaDeSecuritate
CiberneticaARomaniei.pdf
142
împotriva bazelor de date din întreaga lume.10 Peisajul criminalităţii cibernetice din
prezent a devenit extrem de sofisticat, hackeri în funcţie de intenţiile lor au reuşit să
atace orice bază de date existentă. Globalizarea sistemelor tehnologice i-a ajutat pe
aceştia să poată să recurgă la atacuri personalizate, astfel că platformele mobile
reprezintă una dintre cele mai populare ţinte pentru infractorii cibernetici.11
Potrivit statisticilor publicate de reţeaua de socializare Facebook, în 2018
acesta deţine peste 2 miliarde de utilizatori activi, fiind astfel cea mai mare „ţară”
virtuală şi totodată ţinta perfectă a hackerilor. Utilizatorii reţelei de socializare fac
de multe ori greşeala să acceseze link-uri postate de prieteni prin care sunt invitaţi
să participe la false campanii promoţionale de exemplu, creeându-le astfel portiţe
ideale de intrare în baza lor de date hackerilor, accesându-le astfel datele
personale şi nu numai.12
În septembrie 2018 compania Facebook anunţa că a identificat o breşă de
securitate în sistemele sale care a fost exploatată de atacatorii cibernetici care au
furat date de acces la peste 50 de milioane de conturi.13
„Investigaţiile noastre se află încă în faza incipientă. Dar este clar că
atacatorii au exploatat o vulnerabilitate în codul Facebook, care a afectat funcţia
„Vezi că”, funcţia care permite oamenilor să vadă cum arată propriul atunci când
este accesat de o altă persoană. Acest lucru le-a permis atacatorilor să fure token-
urile de acces Facebook, pe care le-ar putea folosi pentru a prelua conturile
oamenilor. Cheile de acces sunt echivalente cu cheile digitale care menţin persoanele
conectate la Facebook, astfel încât să nu fie nevoie să le reintroduceţi parolă de
fiecare dată când folosesc aplicaţia”, se arată în explicaţia companiei.14
Un alt scandal iscat în jurul companiei Facebook a fost cel legat de
compania Cambrige Analytica, care a obţinut datele a peste 50 de milioane de
10
https://www.interpol.int/contentinterpol/search?SearchText=cyber+atac&x=0&y=0
11
https://www.sri.ro/assets/files/publicatii/ghid_de_securitate_cibernetica.pdf
12
Vezi: https://www.cotidianul.ro/uite-ce-face-un-hacker-cu-datele-tale/
13
https://www.telegraph.co.uk/technology/2018/10/12/facebook-warns-30m-users-exposed-cyber-
attack-check-affected/
14
https://www.telegraph.co.uk/technology/2018/10/12/facebook-warns-30m-users-exposed-cyber-
attack-check-affected/
143
utilizatori Facebook, date ce au fost folosite pentru a înţelege psihologia

utilizatorilor, folosind astfel datele analizate pentru a influenţa votul în favoarea
lui Donald Trump sau a Brexit-ului. 15
De asemenea, Edward Snowden, informaticianul care a lucrat în sectorul
tehnic al serviciului de spionaj american al CIA şi a devenit cunoscut datorită
faptului că a avut curajul să afirme public faptul că NSA spionează utilizatorii de
internet, a afirmat de nenumărate ori pe contul său de Twitter că Facebook
afacerile care fac bani din colectarea şi vânzarea de informaţii detaliate despre
vieţile private au fost descrise în trecut drept „companii de supraveghere”.
„Reambalarea lor ca «reţele sociale» e cea mai de succes înşelătorie de când
Departamentul de Război a devenit Departamentul pentru Apărare.”16
În acest nou context al secolului XXI, Uniunea Europeană urmăreşte să îşi
consolideze normele legate de securitatea cibernetică, combătând astfel amenin-
ţările atacurilor cibernetice. În luna octombrie 2018, Consiliul European a solicitat
măsuri pentru consolidarea securităţii cibernetice în UE dorindu-se bineînţeles
descurajarea atacurilor cibernetice.
La nivelul UE s-a decis prin Concluziile Consiliului din 19 iunie 2017
faptul că UE poate avea un răspuns comun la activităţile cibernetice infracţionale
(„cyber toolbox”) sub formă de măsuri restrictive şi/sau sancţiuni impuse oricărei
persoane sau entităţi care atacă reţelele informatice ale statelor membre ale
blocului comunitar.17
Conform Comisiei Europene, cu toate că ameninţarea este în creştere, sen-
sibilizarea şi cunoştinţele referitoare la securitatea cibernetică rămân insuficiente:
51% dintre cetăţenii europeni se consideră neinformaţi cu privire la
ameninţările cibernetice iar 69% dintre întreprinderi nu deţin cunoştinţe sau deţin
cunoştinţe de bază cu privire la expunerea lor la riscuri cibernetice.
15
https://www.alphr.com/politics/1008854/cambridge-analytica-facebook-what-happened
16
https://stirileprotv.ro/stiri/international/edward-snowden-acuza-facebook-ca-face-bani-din-
vanzarea-detaliilor-intime-ale-utilizatorilor.html
17
https://www.mae.ro/node/28364
144
Bibliografie:
1. Boloş Mihaela Daciana, Drepturile de proprietate intelectuală şi comerţul
internaţional / IP rights protection and international trade, Procedia
Economics and Finance, nr 3 2012.
2. Diaconu Ion, Curs de drept internaţional public, Ediţia a 2-a revăzută şi adăugită. -
Bucureşti: Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRl, 1995.
3. Jonathan Fenby, Istoria Chinei moderne. Decaderea si ascensiunea unei mari puteri,
de la 1850 pana în prezent, Editura Humanitas, Bucureşti, 2018.
4. Joseph E. Stiglitz, Globalizarea - speranţe şi deziluzii, Editura economică, Bucureşti,
2003.
5. Henry Kissinger, Diplomaţia, Editura All, Bucereşti, 1998.
6. Hans-Peter Martin, Harald Schuman, Capcana globalizării, Editura Economică, 1999.
7. Popescu Ion, Globalizarea: mit şi realitate, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
8. Cristian Păun, Cauzele, propagarea şi efectele crizelor într-o lume din ce în ce mai
globalizată, în Sfera Politicii, VOLUMUL XVIII, NUMĂRUL 6,
Fundaţia Societatea Civilă, 2010.
9. Fareed Zakaria, Viitorul libertăţii. Democraţia neliberală în Statele Unite ale Americii
şi în lume, Editura Polirom, 2009.
10. http://www.businesstime.ro/super-puteri/articol.php?id=1454
11. http://www.wall-street.ro/articol/Economie/17167/Aproape-jumatate-din-exporturile-
Romaniei-se-bazeaza-pe-lohn.html
12. http://www.mae.ro/node/28367#null
13. http://www.mae.ro/node/28367#null
14. https://www.enisa.europa.eu/topics/national-cyber-security-strategies/ncss-
map/StrategiaDeSecuritateCiberneticaARomaniei.pdf
15. https://www.enisa.europa.eu/topics/national-cyber-security-strategies/ncss-
map/StrategiaDeSecuritateCiberneticaARomaniei.pdf
16. https://www.interpol.int/contentinterpol/search?SearchText=cyber+atac&x=0&y=0
17. https://www.sri.ro/assets/files/publicatii/ghid_de_securitate_cibernetica.pdf
18. https://www.cotidianul.ro/uite-ce-face-un-hacker-cu-datele-tale/
19. https://www.telegraph.co.uk/technology/2018/10/12/facebook-warns-30m-users-
exposed-cyber-attack-check-affected/
20. https://stirileprotv.ro/stiri/international/edward-snowden-acuza-facebook-ca-face-
bani-din-vanzarea-detaliilor-intime-ale-utilizatorilor.html
21. https://www.telegraph.co.uk/technology/2018/10/12/facebook-warns-30m-users-
exposed-cyber-attack-check-affected/
22. https://www.alphr.com/politics/1008854/cambridge-analytica-facebook-what-
happened
145
ÎN DIALOG CU PRACTICIENI:
LEGISLAŢIA ROMÂNIEI ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII
NAŢIONALE ÎN CONTEXTUL PROVOCĂRILOR LEGATE
DE NOILE TIPURI DE AMENINŢĂRI
Cristian Chirteş
Senator membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru
exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
„Securitatea este esenţială vieţii indivizilor, colectivităţilor şi statelor.

Practic, orice domeniu al vieţii individuale şi sociale are nevoie de securitate” -
Ionel Nicu Sava
De mii de ani existenţa popoarelor este strâns legată de modul în care se
organizează şi convieţuiesc împreună. „Popoarele puternice” au avut la bază
reguli şi principia simple şi clare care mai târziu le-au transformat în legi, ducând
la diferite sisteme de organizare tribale sau statale. Acestea au supravieţuit în
funcţie de modul în care au fost respectate acele reguli. Din cele mai vechi timpuri
securitatea indivizilor era strâns legată de securitatea colectivităţilor, principalele
reguli fiind legate de acest lucru.
Nevoia de securitate a fost şi este una din principalele cerinţe ale
individului, ale popoarelor şi ale societăţilor. Însă conceptul nevoii de securitate a
evoluat în timp fiind permanent condiţionat de riscuri şi ameninţări externe sau
interne care au dus la apariţia unor reguli şi legi clar specifice acestui domeniu.
Aceste riscuri şi ameninţări au evoluat în timp, de la simpla nevoie de
hrană şi resurse, la nevoia de a deţine supremaţia geopolitică, în sensul simplu.
Interesele naţiunilor au depăşit graniţele statale, securitatea internă fiind obţinută
prin acţiuni şi reacţiuni externe. Însă modul în care acţionează un stat pentru a-şi
proteja interesele lui, trebuie reglementat permanent. Aceasta ţine în primul rând
de tipurile de riscuri şi ameninţări care pot afecta bunul mers al securităţii.
146
Dacă vorbim de regimuri democratice, nevoia de securitate se loveşte de

principiul respectării drepturilor şi libertăţiilor individului. Se pun câteva întrebări:
Până unde mergem cu nevoia de securitate, fără a afecta profund drepturile
şi libertăţiile individuale?
Oare interesele de securitate ale unui stat coincid cu nevoia de securitate
individuală?
Care este „formula magică” ca un stat să acţioneze pentru securitatea
colectivă fără atingerea libertăţilor individuale?
Sunt doar câteva întrebări la care legislativul unui stat trebuie să se aplece.
Conceptul de securitate evoluează în funcţie de tipul de ameninţări.
Şi România se confruntă cu noi tipuri de ameninţări care evoluează permanent.
Dacă în urmă cu 10 ani principalele ameninţări cu care se confrunta
România erau corupţia şi presiunile „ursului din est”(Rusia), în prezent datorită
unor noi conflicte în Orientul Mijlociu sau Ucraina au apărut noi tipuri de riscuri
şi ameninţări cum ar fi războiul hibrid testat cu succes în Ucraina sau fenomenul
migraţiei care în ultimii ani au schimbat mult conceptul de securitate în
majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Conflictele din ţările arabe, în special Siria şi Irak au declanşat un puternic
fenomen migraţionist pentru care Europa nu era pregătită. De asemenea apariţia
unor noi grupări teroriste cum ar fi „Statul Islamic” a dus la radicalizarea unui
număr tot mai mare de cetăţeni, nu numai din afara Europei ci şi cetăţeni din ţări
membre ale UE, inclusive România.
Dacă la acestea adăugăm şi efectele devastatoare din punct de vedere
economic ale atacurilor cibernetice sau „războiul pentru resurse energetice”, avem
doar o parte a tabloului complex în ceea ce priveşte nevoia de securitate a
României.
Cum am arătat mai sus securitatea unui stat depinde în primul rând de
identificarea clară a tuturor riscurilor şi ameninţărilor posibile şi în special al
efectelor care decurg din declanşarea acestora.
De aceea un stat responsabil este obligat să îşi adapteze în permanenţă
legislaţia în domeniul securităţii naţionale ţinând cont de evoluţia tuturor tipurilor
147
de ameninţări. Din păcate astăzi România are o legislaţie clar depăşită şi expirată,
peticită de cele mai multe ori şi aş exemplifica câteva legi:
Legea nr. 14/1992 cu privire la funcţionarea şi organizarea Serviciului
Român de Informaţii;
Legea nr. 182/2002 privind protecţia datelor clasificate;
Legea nr. 51/1991 privind Securitatea Naţională a României;
Conceptul de securitate este extrem de vast şi este specific fiecărui stat în
funcţie de localizarea geografică şi interesele sale în extern sau intern.
Punctul de plecare în elaborarea unui pachet de legi privind securitatea
naţională este, aşa cum am spus identificarea tuturor posibilelor tipuri de riscuri şi
ameninţări.
Aici vom atinge problema migraţiei la nivelul ţărilor membre ale UE în
contextul conflictului din Orientul Mijlociu, în special Siria şi Irak.
Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns unul cvasipermanent. El vine din
istorie în primul rând şi din multitudinea de etnii şi chiar civilizaţii. Nu putem vorbi
doar de conflicte economice, ci şi de conflicte mai ales etnice. Statutul de războinic
în Orientul Mijlociu are rădăcini străvechi şi predomină şi astăzi statutului de erudit
sau pacifist. Cred că şi prioritizarea statelor în ceea ce priveşte politicile naţionale
contribuie la permanentizarea acestor conflicte. În multe zone toleranţa cu privire la
egalitatea de şanse şi gen, toleranţa religioasă şi deschiderea către cunoaştere,
politicile care se referă la drepturi şi libertăţi, sunt lăsate în plan secundar.
Radicalizarea este doar o chestiune de timp, până când statele nu
promovează principiile fundamentale care sunt universal valabile în ceea ce
priveşte drepturile omului. Principiile izvorâte din Coran sau Biblie, pot fi punctul
de plecare în stabilirea unor priorităţi statale. Unde nu există câteva reguli
universal acceptate, apar astfel de grupuri radicale. Totul ţine de echilibru.
Acţiunile din ultimii ani ale Statului Islamic, le consider acţiuni teroriste în
sensul nou al ceea ce înseamnă războiul terorist şi le consider ca acţiuni hibride în
noul concept, începând de la modul de finanţare, acţiune, delimitare spaţială, mod
de operare de multe ori haotic, sadism, legături cu alte organizaţii teroriste, toate
în numelui unei aşa zis noi orânduiri mondiale
148
Ideea de Califat islamic este mai mult indusă adepţilor Daesh şi cred că
acest lucru nu îl cred nici măcar liderii lor, nu vorbim de oamenii de rând care
trăiesc în acele zone.
În ceea ce priveşte acţiunile militare în războiul sirian sunt mai multe
aspecte legate de aceste intervenţii. Putem vorbi de interese în primul rând
geopolitice, şi aici mă refer la accederea unor state la anumite căi de transport
naval, terestru şi aerian. În al doilea rând putem vorbi şi de interese istorice, şi aş
da exemplu intervenţiei Turciei în Siria împotriva grupărilor Kurde. Şi despre
supremaţia geopolitică putem să amintim, atunci când se modifică sferele de
influenţă politică asupra unor guverne. Bineînţeles consider că interesele
economice reprezintă o componentă de bază. Vorbim de resurse petroliere şi de
gaz, vorbim de industrie de armament, de externalizarea unor conflicte.
Fenomenul migraţiei în general se desfăşoară pe mai multe paliere. Clar
există un fenomen natural de migraţie dintr-o zonă aflată în conflict într-o zonă de
linişte. Dar tot în mod normal mi se pare şi migraţia cauzată de alte interese,
economice, sociale, ale unor persoane care profită de acest fenomen şi care îşi
doresc o viaţă mai bună.
Fenomenul de migraţie „artificial” în mod evident este întreţinut de
oameni din exterior. Vorbim de guverne care au o politică migraţionistă bine pusă
la punct, pentru a-şi face rost de forţă de muncă ieftină, vezi cazul Germaniei şi aş
cataloga-o în sens pozitiv comparativ cu guverne care au o politică extremistă în
ceea ce priveşte migraţia, vezi cazul Ungariei şi Austriei. Totul este ca acest
fenomen să fie ţinut sub control, fiindcă în istorie se ştie că depopularea prin
migraţie a unor zone poate duce chiar la dispariţia acelor popoare.
Să nu uităm că reacţiile de respingere a fenomenului migraţionist sunt
normale şi total tine de politica acelor guverne de a informa corect şi a gestiona
acest fenomen. Din păcate există ţări cu democraţie aşa-zis avansată care nu duc o
politică corectă în ceea ce priveşte acest fenomen, şi aici mă refer la respectarea
principiilor drepturilor omului. Există guverne care tratează problema din punct de
vedere al beneficiului electoral din păcate. O politică corectă este pe termen lung.
149
România nu este o ţară preferată de imigranţi în mod clar. Poate din cauza
lipsei de informaţii, poate şi din cauza politicii naţionale a statului roman. Deşi
instituţional am început să ne mişcăm, gradul de respingere a fenomenului în sine
este încă ridicat. Poate şi datorită unei frici care vine din lipsa de cunoaştere a
fenomenului, România nu are o politică de integrare a imigranţilor, cel mult o
politică de adăpostire temporară a lor. Foarte interesant este faptul că deşi
România se află în primele 25 de ţări sigure din lume, percepţia chiar şi a
migranţilor e alta. Aşa zis-ul „El Dorado” nu e considerat în România.
În România nu putem vorbi de val de imigranţi şi nici nu se află pe marile
rute clasice ale acestui fenomen. În mod categoric, astăzi dacă vorbim de zeci de
mii de imigranţi, nu suntem pregătiţi, deşi se lucrează la multe scenarii în acest sens.
Dacă vorbim de posibilitate unor atacuri extremiste, nu consider că
România este ţinta unor acţiuni teroriste. Din fericire structurile care se ocupă cu
combaterea fenomenului de terorism sunt foarte bine pregătite. Politica în acest
domeniu este de a preveni aceste acţiuni, iar de multe ori ele sunt anihilate în
exterior. România este un exemplu pozitiv în ceea ce înseamnă prevenirea şi
combaterea terorismului.
U.E. a început să conştientizeze problemele legate de actele de terorism şi
în ceea ce priveşte gestionarea problemelor legate de valurile de imigranţi. Cred
că o mai bună informare şi colaborare între diferitele structuri care au în vedere
terorismul este absolut necesară şi trebuie să ducă la crearea unei structuri la nivel
European în acest domeniu. Trebuie pus un accent mai mare pe prevenire atât în
interiorul UE cât şi în exterior, inclusiv în zonele de conflict trebuie acţionat.
Trebuie ştiut clar identitatea fiecărui imigrant şi modul în care acesta poate fi
integrat în statul respectiv. Doar acţionând împreună şi colaborând în toate
domeniile, tăriile UE pot gestiona corect aceste fenomene.
150
ENJOY TRANSYLVANIA! A JEWEL OF ROMANIA
IN THE HEART OF EUROPE
Aurelian GRAMA
CEO Transilvania Business
Introducere
Şcoala de vara a UPM a fost locul unde am povestit cu echipa de auditori interesaţi de
elite redescoperite din punctul de vedere al revistei economice ardelene - Transilvania Business.
Despre termeni, istoric, strategii si conţinutul efervescent al termenilor sigur au fost dascălii şi
conferenţiarii îndestulător de expliciţi. Eu vă ofer o promisiune despre elite ce vor apărea într-o
ediţie specială în engleză în mapa celor 2000 de lideri ce vin la Sibiu la reuniunea decidenţilor
viitorului Europei la 9 mai 2019. Şi altfel de cadou despre elite de ieri şi de azi ale românilor
celor 800 jurnalişti străini de acolo. Nu doar editorialul - ci conţinutul TB va reflecta cum vedem
noi necesitatea elitelor de a se implica activ în viaţa cetăţii!
Întru afaceri sănătoase şi prospere, investitorilor, antreprenorilor,

managerilor, specialiştilor ţării mele!
An minunat să fie 2019! Optimism realist...
Echipa Transilvania Business, cu respect, vă doreşte un an 2019 cu
producţie, servicii, investiţii consistente, cu profit şi cu investitori, dar şi angajaţi
încrezători, mulţumiţi şi cu spirit pozitiv la job.
Suntem printre puţinii jurnalişti ce vrem şi căutam binele, atât cât mai este,
în economia românească. Acolo unde este. Şi acolo unde bariera, poarta, liftul,
uşa se deschide dacă văd şi citesc ce revistă tipărită avem. Acolo unde click-ul pe
email-ul adresat de TB este cel corect şi adevărat înspre a deschide lumii
realizările companiei care te-a angajat director de marketing sau PR...
151
Sigur, suntem singura publicaţie economică naţională proactivă întru ce

poate fi exemplu - antreprenori - companii - investitori - manageri - specialişti...
Mai sunt 12 ani de străbătut şi epoca postrevoluţiei din decembrie 1989 va fi egală
cu anii României regimului comunist... Dacă sunt lucruri bune în România mea şi
a d-voastră aici, în Transilvania Business, le veţi citi. Zboară anii...
Găsiţi în acest număr şi este şi pe site-ul www.transilvaniabusiness.ro
pentru prima dată în istoria revistei noastre: Planul editorial al TB pe 2019. Dacă
vă regăsiţi şi aveţi o poveste faină în acest sens, nu pregetaţi să ne scrieţi! Cu
încredere! Vom veni acasă la dvs.
Vă invit mai pe larg la un singur exerciţiu elegant de colaborare. Dintre
cele peste 40 de proiecte din Plan. Ce are mai deosebit ţara mea?!? Şi cum suntem
Transilvania Business... Începem, astfel:
Lucrăm deja la Enjoy Transylvania! A jewel of Romania in the heart of
Europe.
Bucuraţi-vă de Transilvania! Bijuteria României din inima Europei.
Va fi un gând întruchipat din sute de secvenţe, o ediţie în engleză a TB,
prin care le vom oferi celor peste 2.000 de lideri europeni şi 800 de jurnalişti
străini de la reuniunea de la Sibiu din 9 mai 2019 şi celor ce vor veni la Cluj la
reuniunea Comitetului European al Regiunilor privind politica de coeziune şi
fonduri structurale în 2019, în timpul Preşedinţiei rotative a României la Consiliul
Uniunii Europene, un TB de colecţie.
De unde să începem?! Drumul vinului, drumul apelor minerale, al
salinelor şi al staţiunilor balneocliematerice, despre domenii de vânătoare şi lacuri
şi râuri pentru pescuit, trasee şi zone turistice majore - Maramureşul istoric, Ţara
Moţilor, de la Sarmizegetusa la Sântămărie Orlea. Podişul Hârtibaciului, Via
Transylvanica, Sighişoara, Ţinutul Secuiesc, Valea Cernei, castele nobiliare
maghiare, biserici fortificate săseşti şi bisericuţe de lemn, mănăstiri. Festivaluri.
FITS, TIFF, Untold, EC, artişti foto-video, pictori, sculptori, performance, tradiţii
cultural artistice şi gastronomie şi multe altele.
Lista rămâne deschisă până în martie. Acceptaţi provocarea? Scrieţi-ne!
aurelian@transilvaniabusiness.ro
152
Desigur, toate acestea vor fi susţinute de branduri tradiţionale româneşti!

Ne maturizăm odată cu economia românească, odată cu antreprenorii
români şi cu investitorii de toate naţiile ce au ales sau au venit în ţara noastră. Cred
că e şi momentul să anunţăm că începem, împreună cu prietenii şi partenerii TB, să
pregătim aniversarea a 10 ani de Transilvania Business, cândva la începutul verii
lui 2020. Dar, cum valurile vieţii social-economice şi, mai ales, politice - care ne
influenţează - ne prind val-vârtej, peste toţi vor trece anotimpurile precum anii ce s-
au dus ca vântul, şi atunci, mai bine, ardeleneşte, câtinel, să purcedem din vreme la
drum cu ideile ca să fie vreme de furtuna lor şi cele mai bune să se aşeze şi să facem
un eveniment în spiritul a ceea ce am început.
Noi venim la tine în companie şi scriem împreună povestea afacerii!
153
CONSIDERENTE DESPRE EDUCAŢIA FINANCIARA
Virgil Zahan
CEO Goldring
Perioada de studenţie trece repede, fără să conştientizaţi problemele

economice, evenimentele care vor afecta pozitiv sau negativ viitorul vostru financiar.
Poate nu e valabil pentru voi, studenţii, dar e valabil pentru părinţii voştri
şi generaţia mea, care obişnuim să ne plângem pentru diverse motive (ex. dobânzi
mari la credite, mici la depozite; evoluţie nefavorabila a cursului valutar;
investitori insuficienţi; deficit ridicat; lipsa de proiecte pentru atragerea banilor
europeni; lipsa de viziune si strategie pentru viitorul tarii; migraţie masivă;
politicieni care vad în legile pe care le dau, doar voturi pentru un nou mandat, fără
să se analizeze impactul amanetării acestei ţări; etc), motive care au o strânsă
legătura cu educaţia financiară.
Cum ar sta lucrurile dacă în tot acest vârtej am fi avut în şcoala primara un
program de educaţie financiara?
Rezultatul ar fi cu totul altul, dar din păcate încă nu putem călători în timp
să ne reclădim bazele educaţiei financiare, putem însă să încercăm să ne formam
aceste baze acum în anii studenţiei, înainte de a începe o afacere, înainte de a
deveni angajaţi, de a începe să economisim sau să luam un credit. E de preferat să
faceţi aceste lucruri în mod conştient, cu un plan de acţiune, cu ţinte clare şi mai
ales cu planuri de back-up.
Sunteţi studenţi, aveţi ore legate de economie, dar acestea trebuie dublate
de practică, de cursuri externe de educaţie financiară, analize care să vă ajute să
înţelegeţi importanta diversificării, să înţelegeţi rolul banilor, corelaţiile între
diverse mărfuri, evoluţia preţului acţiunilor companiilor, preturile produselor,
evoluţia indicatorilor care prevestesc inflaţie, creşteri/scăderi ale dobânzilor,
crizele economie, etc. .
154
Dacă pe lista voastră de obiective apare şi INDEPENDENŢA FINANCIARĂ,

urmaţi câţiva paşi importanţi:
1. Studiaţi
2. Munciţi să câştigaţi
3. Economisiţi
4. Investiţi diversificat
În încheiere vă recomand câteva teme de analiza, ale unor evenimente care

sunt în desfăşurare şi vor avea un impact major în evoluţia indicatorilor
macroeconomici:
Stock Exchange & Brexit
US vs. China, economic war
155
156
Rămân amintirile!
157
158
159
160

Natea Mihaela, Lucian Sacalean, Roxana Mihaly - Elitele Politice.... 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Natea Mihaela, Lucian Sacalean, Roxana Mihaly - Elitele Politice.... 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Coordonatori:

ELITELE POLITICE ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Copyright © 2019, Editura Pro Universitaria

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin

Elitele fundaţiei „Gojdu”* ....................................................................................................... 9

Noi tendinţe în reglementarea drepturilor minorităţilor naţionale din

Elemente de susţinere financiară a proiectului „Ţinutului secuiesc” ................. 26

Politica de diplomaţie publică între comunicare şi manipulare ........................... 39

Impactul deciziilor politice asupra formării elitelor intelectuale.

Mircea Eliade şi imaginarul religios al frontierei ....................................................... 71

Acţiuni teroriste generate de radicalizarea islamică.

Posibilităţi de formare a elevilor performanţi în învăţământul

Securitatea cibernetica şi noile provocări ale globalizării ................................... 139

În dialog cu practicieni: Legislaţia româniei în domeniul

Enjoy transylvania! A jewel of Romania in the heart of Europe ......................... 151

Considerente despre educaţia financiara ................................................................... 154

Rămân amintirile ................................................................................................................ 157

Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean

The Gojdu Foundation is an important aspect of the Romanian Hungarian bilateral

Keywords: elites, Gojdu Foundation, minorities, Romania-Hungary Relations

Fundaţia „Gojdu” a reprezentat pentru românii din fostul Imperiu austro-

Fundaţia „Gojdu” a oferit o pleiadă de oameni politici. Primul bursier

politice, activismul, în 1905. Vlad a fost reales în Parlamentul Ungar şi în

un an a studiat şi la Berlin şi Leipzig. După 1918 a fost ministru în guvernele

Ion Baiulescu era originar dintr-o cunoscută familie de intelectuali

decembrie 1937-10 februarie 1938), ministru secretar de stat pentru minorităţi în

a studiat cu bursă „Gojdu” la Facultatea de Litere şi Filosofie din Budapesta.

Înalte studii Agronomice din Cluj, membru corespondent al Academiei Române, a

a prezentat invenţia în domeniul aviaţiei. La 18 martie 1906, pe terenul de la

Prof. univ. dr. Radu CARP

Protecţia minorităţilor naţionale este fundamentală pentru misiunea

Atunci când se reformează structura administrativă a unui stat, trebuie să se ţină

grupuri lingvistice în 23 din cele 25 de state care au ratificat Carta. Dreptul la

Dr. Lucian Săcălean

Keywords: minorities, separatism, authonomy, national security

Chestiunea autonomiei de tip teritorial e una intens disputată. Ea pare a fi

Conceptul autonomiei prezentat în discursul politic fie ca opus fie drept

la discuţii referitoare la o eventuală dublă cetăţenie; • alte domenii utile păstrării şi

politicieni maghiari serveşte mai bine interesele electorale decât (obţinerea)

asemănătoare existente în state membre ale UE: Belgia (Eupen-Malmedy),

Indiferent că vorbim despre modelul catalan (în privinţa Cataloniei e interesant

Judeţe/regiuni 1995 2000 2005 2010 2015 2016 2017

Datele nu sunt îmbucurătoare nici dacă analizăm cât au recuperat judeţele

Indicator Tara/judeţ 1996 2000 2004 2008 2012 2014

Nord-Vest, Centru şi Vest au contribuit anul anterior alegerilor generale cu 28,3%

Judeţ/2015 PIB mld. lei PIB/Loc

În privinţa sumelor colectate în judeţele Harghita şi Covasna, inclusiv

Evoluţie salariu net lunar

Orice proiect autonomist trebuie să ţină cont de realitatea economică şi

va susţine financiar, cum va contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor

Dr. Mihaela Daciana Natea

Keywords: soft power, national security, communication, public perception,

Dezvoltarea politicilor de diplomaţie publică şi soft power aduce politica

Diplomaţia publică şi soft power

Cu toate că Nye încearcă să redefinească conceptul de soft power în

De la diplomaţie publică, la soft power in aspecte de securitate naţională

marcată de comunicare, de rapiditatea cu care informaţia circulă9. Şi atunci trebuie

Ucraina, Rusia şi criza navelor din strâmtoarea Kerch

şi anume a Cartei ONU, înfiinţare a unei baze militare în

rezolvarea conflictului pe cale

- Preşedintele Petro Porosenk a

mesajul #RussiaAttacksUkrain. În ziua următoare mesajele de susţinere postate pe

Dr. Roxana Mihaly