Tradiţionalismul

Este o tendinţă în cultura şi literatura română manifestată la începutul secolului al

XX – lea şi accentuaţă în perioada interbelică poz. trei faţă de modernismul lui E. Lovinescu
(Zburătorul).
Tradiţionalismul presupune păstrarea tradiţiei – a datinilor, obiceiurilor, folclorului –
ca semn specificului nostru naţional.
În primele decenii ale secolului tradiţionalismul a cunoscut două orientări.
Sămănătorismul şi poponarismul. Existau câteva idei care au caracter aceste orientări.
Prezentarea în exclusivitate a vieţii satului văzută într-o atmosferă patriarhală de linişte şi
împlinire. Poseismul – care presupunea o întoarcere spre trecut, ca simbol al gloriei şi al
modului de a exista (o prea mărire a trecutului). Răzrădăcinarea ca temă predilectă a operelor
literare exprimă regretul pentru depărtarea de satul natal. Reprezentaţii acestei orientări erau:
O. Goga, G. Coşbuc, iar în proză Duiliu Zanfirescu.
În perioada interbelică Nichifor Craimic publică revista „Gândirea” determinând o
orientare literară tradiţională gândirism. Particularitatea acesteia constă în orientarea spre
religie, spre ortodoxism a literaturii. Reprezentanţii ortodoxismului au fost: Vasile Voiculescu,
L. Blaga, Ion Pillat.