Comedia

I Caracteristici Generale:
Comedia, drama şi tragedia sunt texte dramatice, specii literare ale genului dramatic.
Comedia este scrisa în versuri sau proză şi cuprinde acte, tablouri, scene, cu indicaţii scenice
între paranteze pentru jocul actorilor, decoruri.
Dacă tragedia avea un conflict putrnic încheiat cu moartea, protagonistului, comedia are un
conflict uşor derizoriu, care în final se rezolva într-un mod fericit, vesel. Particularitatea comedie o
constitue râsul, umorul.
Categoria estetică a tragediei este tragicul, prin care se realizează înălţarea sufletească,
purificarea, catarsismul: în cazul comediei este comicul: de situaţie, de intenţie ( ca un contrast dintre,
aparenţă şi realitate, dintre dorinţă şi capacitate), de caracter, de limbaj, de nume.
Scopul comediei este de a satiriza, de a ironiza şi ridiculiza caractere şi moraruri.
II O scrisoare pierdută
Capodoperă a creaţiei lui Carageale şi a dramaturgiei române în general.
Carageale este, un dramaturg din epoca marilor clasici, lumea operei sale comice este mica
burghezie din a doua jumătate a secolului XIX – lea, care a tradat idealurile revolutiei de la 1848.
Personajele comediilor sale aparţin realităţi, dar sunt dominate de o trăsătură
puternică de caracter, aparţinând aşa dar atât clasicismului cât şi realismului în cât se poate fi
vorba la Carageale despre un realism clasic.
III Tema comediei O scrisoare Pierdută
O constitue politicianul epocii, dramaturgul alege cele mai ridicole momente ale vieţii politice
desemnarea candidaţilor, campania electorală şi votul.
Acţiunea se petrece, cum însuşi autorul precizează: ”în capitala unui judeţ de munte în
zilele noastre”, adică oriunde şi oricând. Aceasta îi comferă actualitate.
IV Subiectul comediei
Are la bază un conflict de ordin politic şi chiar erotic.
Capitala judeţului se află în ajunul desemnări candidaţilor şi al alegerilor. Partidul de
guvernamânt îl are în frunte pe Zaharia Trahanache. Soţia acestuia, Zoe Trahanache pierde o scrisoare
de amor de la Stefan Tipătescu, prefectul judeţului. O găseşte cetăţeanul turmentat dar îi este sustrasă
de Nae Caţavencu directorul ziarului „Răgnetul Carpaţilor”. Caţavencu cere partidului desemnarea sa
drept candidat, altfel va publica scrisoarea. La început nu este acceptată propunerea, Tipătescu
oferindu-i alte funcţii în schimbul scrisorii. Şantajul continuă şi Zoe hotărăşte şă fie desemnat şi ales,
pentru a evita scandalul. În timpul întrunirii electorale, după discursurile „monumentale” ţinut de
Farfuridi şi Caţavencu este anuntat , numele candidatului Agamiţă Dandanache. Acesta a fost
desemnat de la centru pentru că a folosit acelas santaj: scrisoarea de amor a unei persoane remarcabile,
însemnate. Prins cu poliţa falsificată, Caţavencu este obligat să accepte şi chiar să conducă după
alegeri, festivitatea organizată a consta în cunoasterea câştigătorului.
Conflictul comediei s-a dovedit a fi lipsit de substanţa, ca în orice confruntare politică,
dar plin de umor şi ridicol.
V Personajele Comediei
Crează o adevărată tipologie ca în teatrul clasic tipul încornoratului (Trahanache), tipul
amorezului (Tipătescu), femeiea infidelă, adulterină (Zoe), demagogul (Caţavencu), prostul fudul
(Farfuridi), prostul viclean (Dandanache), slugarul (Tristanda).
Deşi sunt tipuri de formaţie clasică, unilaterale în caracter ele aparţin realismului, simbolizând
moravurile burgheziei din a doua parte a secolului al XIX – lea. Au însă valoare de generalizare, de
reprezentativitate, aparţinând tuturor timpurilor.
Moralitatea de caracterizare a personajelor este indirectă: prin acţiunile lor, prin limbaj şi
nume; apare însă o caracterizare directă prin indicaţiile dramaturgului scrise între paranteze, privind
gesturile, mimica, mişcarile personajelor în masură să-i dezvăluie caracterul.
 Personajele comediei pot fi grupate potrivit, aparenţelor politice: la partidul de
guvernamânt sau în opoziţie.
Zaharia Trahanache
Este prezidentul mai multor comitete şi comiţii. Sub bogomia sa ascunde o mare
viclenie. Acceptă cu bună stiinţă compromisul, convins fiind că va descoperi un document cu
care sa-l şantajeze pe Caţavencu. Face parte din categoria soţilor înşelaţi, care încredinţează
onoare de familist tocmai amantului soţiei, pe care îl numeşte „prieten”. Expresia care îl
caracterizează este: „Aveţi puţintică răbdare!” urmărind astfel amânarea, tergiversează.
Vehiculeză mereu expresiile fiului său de la facultate, construcţii devenite dovezi ale inculturi:
„Unde nu e moral, acolo e corupţie şi şoţietate fără prinţipiuri, care va să zică nu le are !”
Numele său este sugestiv pentru că simbolizează ticăitul, zaharisitul, depăşitul, trahanaua este
o cocă moale, uşor de modelat. Vina sa comică este dublă: ca politician şi ca şoţ înselat.
Ştefan Tipătescu
Prefectul judeţului, este simbolul judeţului prin; aventurierul erotic, amorezul. În plan politic
şi administrativ hotărăşte singur. Lui Caţavencu îi oferă funcţii şi averi din administraţia judeţului ca
dintr-o moşie proprie. Îl caracterizează indirect cetăţeanul turmentat „moşia – moşie, focţia – focţie,
coana joiţica – coana joiţica, trai, cu bani lui Trahanache.” Îngrozit de posibilul scandal şi de întreaga
încurcătură ajunge să exclame: „ce lume, ce lume, ce lume !”, fără a întălege însă ca face parte din
această „lume” şi că a contribuit la crearea ei.
Zoe Trahanache
Este femeia voluntară, cochetă şi nu poate fi acuzată de ignoranţă; cu sentimentele stă
„mai rău” dar cu „traducerea” foarte bine. Nici pe Tipătescu nu-l iubeşte obsedată fiind nu
mai de „scandal”; urmăreşte nu mai aparenţa. În plan politic o caracterizează Pristanda: „De la
dumneaei aşteptăm o protecţie”. În plan sentimental o caracterizează cetăţeanul turmentat: „E
damă bună”. Ea este stâlpul puterii politice în judeţ. Hotărâtă să evite scandalul exclamă: „eu
îl aleg, eu cu barbatu meu”. Pe Caţavencu îl asigură de funcţii viitoare: „fii zelos domnule
Caţavenvu nu este cea din urmă cameră”.
Farfuridi şi Brânzonăvescu
Sunt două personaje care se complectează şi se susţin reciproc; sunt reprezentanţi ai partidului
aflat la guvernare. Vina lor este comică e dublă: ca pretinşi politicieni şi prin ignoranţă. Se
caracterizează mai ales prin limbajul folosit: „Trădare, trădare dar să o ştim şi noi, trădare să fie dacă o
cere interesele partidului. Iubesc trădarea dar urăsc pe tradători.” Vorbirea lor este incorectă, lipsită de
logică: „la doisprăzece trecute de fix...., o trimitem anonimă. Aşa da o iscălesc (telegrama). La
întrunirea electorală, discursul lui Farfuridi îl caracterizează asezându-l în galeria presonajelor politice
unde tipul imbecilului: „ Să se revizuiască, dar să nu se schimbe, sau să nu se revizuiască nimic, dar
atunci să se schimbe pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale”(constituţia).
Îi caracterizează şi numele prin rezonanţa culinară, sugerându-se simplitatea.
Caţavencu
Este avocat, directorul ziarului „Răgnetul Carpaţilor” şi fondatorului societăţii „Aurora
Economică română”. De şi este adversarul partidului aflat la guvernare, solicită, şantajând, înscrierea
sa drept candidat pe lista acestui partid. Se înţălege în această situaţie că principiul său de viaţă este
înprumutat de la Machiaveli: „scopul sciuză mijloacele” (în mod greşit el atribuie acest principiu lui
Gambeta). Caţavencu este arivistului, al demagogului politic. Se dovedeşte a fi însă ignorant lipsit de
cunoştinţele politice elementare şi incult; o confirmă limbajul folosit în discursurile unde domină lipsa
de logică: „Industria română este admirabilă, este sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire” („-
Bravo!”) „Noi ce aclamăm ? Noi aclamăm munca, travaliul, care în ţara noastra nu se face de loc („ –
Bravo!”); „Eu vreau ce mi se cuvine în oraşul asta de gogomani, unde eu sunt al dintâi între fruntaşi
politici”; „după lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani iată visul nostru îndeplinit !”
Evoluţia sa este neaşteptată: la început ferm, hotărât să îşi atingă scopul, iar în final îngăduitor şi
slugarnic.
Gesturile, mimica, vorbirea îl caracterizează, dezvăluindui făţărnicia numelui său este
simbolică: el este „lătrătorul cel care vorbeşte dar fără acoperire în fapte. Discursul politic este
o pură demagogie pentru că îl „îneacă plânsul” pentru binele „ţărişoarei noastre” care este de
fapt binele personal.
Agamiţă Dandanache
Este tipul politicianului viclean care doreşte să ajungă în cameră pe orice cale, folosind ca
mijloc politic şantajul. Se consideră vechi luptător de la „paşopt” şi nu se făcea să rămână pe
„dinafară”. Caracterizarea este făcută direct, prin vorbele sale o auto caracterizare: „Ca românul
imparţial, în toate Camerele, cu toate partidele”.
Carageale însuşi îl consideră pe Dandanache „mai prost decât Farfuridi şi mai comic decât
Caţavencu”; aceasta pentru că uită repede, este senil, încurcă personajele (pe Tipătescu cu Trahanache)
dar nu înapoiază scrisoarea pentru că „la un caz, ei poc ! – la război !”. Numele său este o sursă a
comicului. Agamiţă derivat de la agamenum intră în contrast cu imaginea regelui din antichitate;
Dandanache este tot un derivat de la „dandana” exprimând răul neprevăzut, pacostea. Personajul este
comic şi prin felul de a vorbi: sâsâit şi betic acest mod de rostire al cuvintelor intră în relaţie direct cu
lipsa de logică în vorbire.
Imaginea personajului îi face pe Zoe şi Tipătescu să-l regrete pe Caţavencu. Este atât
de actuală întâmplarea numirii unui candidat de la centru în cât,legătura poate fi făcută direct
cu situaţia unor candidaţi de azi ale unor politicieni bucureşteni în diferite judeţe ale ţării.
Pristanda
Este tipul poliţaiului slugarnic, el se află în slujba celor de la putere. Este un linguşitor
care îşi urmează stăpânul încercând mereu să-i intre în voe. Aşa ajunge să rostească mecanic
vorbele stăpânului în construcţii pline de umor: „curat mişel, curat – murdar !” Făţărnicia sa
este un element principal al comportamentului, după ce îl arestează pe Caţavencuaflând ca sar
putea să fie desemnat candidat şi ales îşi schimbă comportamentul linguşindul „gazeta
dumneavoastră o citesc ca pe o Evanghelie !” în dialogul cu Tipătescu solicită protecţie din
partea reprezentanţilor partidului, în construcţie mereu repetând „fomilie mare, renumeraţie
mică, după buget” se adună atât incultura cât şi dorinţa de sprijin material pentru
devotamentul său; chiar numele îl caracterizează; Pristanda este un joc din moldova, sugerând
atitudinea slugarnică a poliţistului care joacă cum îi cântă stapânul.
Cetăţeanul turmentat
Este tipul alegătorului dezorientat în această încurcătură politică electorală, având o singură
nedumerire „Eu... pentru cine votez.” Reprezentând masa alegătorilor pentru că are drept de vot fiind
„aproprietar” pare sa fie un personaj cinstit, în dorinţa lui de vechii lucrător la poştă de a duce
scrisoarea gasită „agresorului” Îl caracterizează însă un viciu băutura; aşa se explică şi faptul că se
produce întreaga încurcătură, intriga: scrisoarea îi este sustrasă de Caţavencu pentru că: „ dă-i cu
bere..., dă-i cu vin..., dă-i cu vin..., dă-i cu bere”. După alegeri închină fericit pentru izbândă şi mai
ales pentru Zoe, ştiind că de ea depinde întregul demers politic: „în cinstea coanei Joiţica că e damă
bună” absenţa unui nume ne îndreptăţeşte să considerăm că dramaturgul intenţionează să creeze o
imagine generală a alegătorului.