Eseu Argumentativ

“Plumb” de George Bacovia

Poezia “Plumb” deschide volumul anonim publicat in 1916 constituindu-se intr-o arta poetica
necanonica cu un discurs artistic poetic concentrat. Autorul operei este George Bacovia, poetul
toamnelor dezolante, al iernilor care dau impresia de sfarsit de lume, al primaverilor iritante si
nevrotice si al verilor toride, caniculare, care aduc sugestia cadavrelor in descompunere.

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, in 1886
Jean Moreas publica articolul “Le Symbolisme” in revista “Le Figaro”, in care vorbeste despre o
arta care va fi impotriva falsei sensibilitati si sustine ca poezia trebuie doar sa sugereze si sa nu
descrie, Curentul a aparut ca reactie impotriva parnasianismului, romantismului si
naturalismului.

Un prim argument care sustine apartenenta la simbolism este reprezentat de cele doua catrene
ale operei, de o geometrie perfecta, ilustreaza muzicalitatea promovata de poetii simbolisti
(deviza bine cunoscuta a poetilor simbolisti “de la musique avant toute chose”) cititorul
identifica facil simetriile de la nivelul compozitional : “dormeam”/”dormea” din incipitul fiecarei
strofe, “flori de plumb” si “stam singur” repetate in pozitii identice. Liniile de pauza si punctele
de suspensie fragmenteaza discursul liric iar reluate simetric marcheaza neputinta exprimarii,
dezarticularea gandirii, oboseala eului poetic. Rimele inchise consonantice argumenteaza
atmosfera apasatoare si muzicalitatea grava ,funebra, a textului.

O alta trasatura care valideaza caracterul simbolist al textului e constituita din corespondentele
vizibile la nivelul celor doua unitati strofice : atmosfera apasatoare, impietrita, din primul catren
(cimitirul cu elementele sale constituente : sicrie, flori coroane si imaginea auditiva a vantului) ,
in cea de-a doua strofa lipsa de viata a amorului incarcat “amorul de plumb” si o senzatie de frig
si de disconfort.

Tema centrala a poeziei este solitudinea stagnanta , o stare maligma, sfasietoare care poate
genera disperare. Eul liric este prizonier al unei singuratati marturisite repetitiv “stam singur in
cavou” , “stam singur langa mort” , fara perspectiva evadarii (verbul la imperfect sugereaza
durata nedeterminata). Sintagma “stam singur” surprinde conditia poetului izolat de lume
condamnat la o stare de apasare sufleteasca si la monotonie, iar asocierea sintagmei cu structurile
“in cavou” , “langa mort” indica coborarea in infern, respectiv “sfasitul continuu” (Ion Caraion).
Fiind o arta poetica textul impune la nivel tematic si conditia poetului damnat incapabil sa
comunice ori sa-si depaseasca neputinta interiorara.

Un prim element de compozitie ilustrativ pentru tema si viziunea despre lume a scriitorului
este titlul. Element paratextual cu cea mai ridicata frecventa in text, care invadeaza toate
registrele lexicale. Plumbul fiind un metal anorganic, toxic, traduce ideea de moarte, aceeasi idee
e sustinuta de sigilarea sicrielor cu plumb. Prin sonoritatea generata de cele patru consoane si
vocala “u” se sugereaza ideea de inchidere, ermetizare, lipsa de evadare, zbor frant. Prin
greutatea plumbului se indica apasarea sufleteasca. Prin culoare, combinatia dintre alb si negru,
se transmite o stare de spirit neclara, negativa. O semnificatie o da plumbului insusi poetul prin
marturisirea “Plumbul da precipitat galben. Sufletul ars e galben. Galbenul e culoarea sufletului
meu”. Prin maleabilitate se contureaza instabilitatea psihica, starea de confuzie.

Un alt element de compozitie il constitue imaginarul poetic, E complex sintetizat in cateva

versuri.

Prima secventa lirica contureaza un univers al realitatii exterioare ,poetul care acumuleaza
descriptiv detaliile unei ambiente funebre. Cititorul identifica toposul literar de factura simbolista
cimitirul care se asociaza cu imaginea sicrielor, a florilor, a coroanelor. Plumbul poate face
referire si la inautenticul, artificialul, din mediul social si uman, astfel coroanele de plumb, florile
de plumb, devin inlocuitor a elementelor vii. In universul static, al imobilitatii depline, eul poetic
se simte inchis intr-un metaforic cavou, care poate fi orasul cavou, strada cavou, odaia cavou,
trupul cavou sufocat si apasator prin limitare.

A doua secventa lirica are ca centru acelasi lexem plumb care se asociaza insa unei abstractii
tulburatoare si echivoce “Dormea intors amorul meu de plumb”. Participiul intors ambiguizeaza
discursul; poate fi intoarcerea voita egala cu renuntarea, cu tradarea sau intoarcerea spre apus
spre moarte. Bacovia demitizeaza imagiena cuplului fericit, imaginandu-se veghind langa
sentimentul pierdut ca intr-un ritual de priveghere a mortilor. Nicolae Manolescu propune si
perspectiva privegherii propriului corp, poetul autovizualizandu-se, aripile sunt de plumb, ele
presupunand acel zbor invers, caderea surda si grea din care nici eroul nu se mai poate inalta.

In concluzie, opera “Plumb” ,scrisa de poetul interbelic George Bacovia, este o arta poetica
simbolista.