Plumb

George Bacovia

Poezia ,,Plumb” aparuta in anul 1916, scrisa de George Bacovia, este o arta poetica, ce
apartine curentului literar, simbolism.
Simbolismul este un curent literar european apărut ca reacție la naturalism și la
parnasianism. Textul poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor, repetițiilor,
cromatica specifică și dramatismul trăirilor eului liric.
O primă trăsătură care încadrează poezia în simbolism o reprezintă cultivarea
simbolului . Totul se sugerează cu ajutorul cadrului din elementele căruia fac parte: sicrie, flori
de plumb, cavou, amor de plumb, aripi de plumb. Fiecare este un simbol care creează puternica
impresia a pustiirii sufletești bacoviene.
O altă trăsătură a simbolismului o constituie corespondența, prin legătura dintre planul
interior și cel exterior, corespunzător celor două catrene ale poeziei. În poezia bacoviană lumea
de afară este o reflectare a unei stări de spirit corespunzătoare, dacă lumea este cenușie,
dominată de sicrie, cavou și flori de plumb, sufletul nu poate fi decât inert, iar amorul decadent.
Textul este o elegie, deoarece sentimentele de tristețe și de spaimă de moarte sunt
transmise sub forma monologului liric al unui eu, care apare în ipostază fantomatică.
Temele poeziei sunt singurătatea, condiţia poetului într-o societate meschină incapabilă
să-i înţeleagă adevărata valoare şi artă.
O primă imagine poetică reprezentativă pentru tema condiției poetului într-o societate
meschină este spaţiul limitat şi definit din secventa,,sicriele de plumb’’, accentuat prin altă
sintagmă ,,stau singur în cavou’’. Cele două simboluri ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’ îl imping pe individ la
izolare şi la singurătate într-un spaţiu sufocant, închis şi apăsător.
A doua imagine semnificativă este cea simbolică a ,,amorului de plumb” , unde atenția
eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind confesiv. Metafora ,,amorul meu de plumb”
sugerează apăsarea pierderii iubirii. Imaginea sinestezică ,,dormea întors…și-am început să-l
strig…” amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus. Metafora finală ,,și-i
atârnau aripile de plumb” pune în opoziție zborul și căderea ca pierdere definitivă a speranței.
Un prim element de structură reprezentativ pentru tema singurătății este titlul, care
reprezintă simbolul plumb, ce evidențiază apăsarea, greutatea sufocantă, universul monoton,
închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de ieșire.
Textul este alcătuit din două catrene construite pe baza cuvantului plumb, care este reluat
în șase din cele opt versuri ale poeziei. Realizate prin paralelism, cele două strofe corespund
celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de
cavou și realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii ,,amorul meu de
plumb’’ .
Strofa întâi surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, sufocant, în care eul
poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizând universul interior, și în care mediul înconjurător
a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: ,,sicriele de
plumb’’, ,,veșmântul funerar’’, ,,flori de plumb’’, ,,coroanele de plumb’’. Vântul este singurul
element care evidențiază mișcarea, însă produce efecte reci, ale morții, evidențiate auditiv: ,,Și
scârțârțâiau coroanele de plumb’’.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial, generat de dispariția
afectivității: ,,Dormea întors amorul meu de plumb’’. Eul liric își privește sentimentul ca un
spectator. ,,Aripile de plumb” presupun un zbor în jos, căderea surdă și grea, moartea.
Încercarea de salvare este iluzorie: ,,Și-am început să-l strig’’.
La nivel stilistic, se remarcă prezența simbolului central plumb, asociat metaforelor ,,flori
de plumb’’, ,,coroanele de plumb’’, ,,aripile de plumb’’.
 În ceea ce privește prozodia, poezia ,,Plumb,, este riguros construită, închiderea versurilor
cu rimă îmbrățișată, măsură fixă de 10 silabe.
La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă de câte două consoane grele,
ceea ce evidențiază o închidere a spațiului. În restul poeziei predomină vocalele e, i, u, dând
sentimentul golului existențial, al absenței.
La nivel morfologic se remarcă prezența verbelor, în marea lor majoritate statice. Timpul
imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei stări de
angoasă: ,,dormeau’’, ,,stam’’, ,,era’’, ,,scârțăiau’’, ,,dormea’’, ,,atârnau’’.

Prin toate aceste aspecte, poemul ,,Plumb’’ este o capodoperă a liricii bacoviene şi, în
general, a poeziei simboliste, dezvăluind o sensibilitate ieşită din comun, prin care poetul
realizează o viziune despre lume tipic simbolista.