Poezia “Testament” scrisă de Tudor Arghezi a fost publicată în anul 1927 în volumul de debut al

autorului “Cuvinte potrivite “.Postarea textului în fruntea acestui volum nu este întâmplătoare
,deoarece este o artă poetică , sub acest aspect sunt prezente următoarele trăsături, precum faptul că
scriitorul fixează rolul unui artist în societate , dar şi preocuparea acestuia pentru teoretizarea procesului
de creaţie.

Caracterul modernist al poeziei este dat de invaţia pe care o aduce scriitorul în literatură , constând în
estetica urâtului, astfel , Arghezi valorifică termenii apoetici, asociindu-I cu alţii care semnifică frumosul ,
delicateţea.Un alt aspect important este reprezentat de faptul că textul poetic este structurat in şase
strofe cu număr inegal de versuri , încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului.

Titlul , de tip sintetic , generalizeaza viziunea poetului asupra faptului că orice artist trebuie să lase în
urma sa o moştenire culturală, şi este regăsit în poezie sub ambele lui sensuri , denotativ şi
conotativ.Cuvântul “testament “ în sensul denotativ se referă la un act juridic întocmit de o persoană ,
prin care aceasta îşi exprimă dorinţele ce urmează a fi îndeplinite după moarte , însă în sensul conotativ
reprezintă o valoare spirituală , desemnând “un nume adunat pe-o carte “ , adica întreaga creaţie a
artistului.

Una din temele centrale ale poeyiei este creaţia literară în ipostaza de meşteşug , creaţie lăsată ca
moştenire unui fiu spiritual ; spre exemplu , se folosesc verbe care ne trimit cu gândul la un act ca cel
săvârşit de un lucrător , într-un atelier : “am prefăcut “ , “am preschimbat “.O altă temă a poeziei o
reprezintă cea socială , datorită faptului că textul lui Arghezi are rol terapeutic , fiind predominant
motivul literar al legăturii dintre generaţii , astfel atorul ilustrând empatia cu strămoşii.

În ceea ce priveşte prozodia , “Testament “ sugerează asprimea existenței și truda căutării prin
închiderea versurilor cu rimă împerecheată , strofele inegale ,măsura de 6-11 silabe , ritmul fiind variabil
în funcție de intensitatea sentimentelor și de ideile exprimate.

Referitor la construcție , textul lui Arghezi este structurat în șase strofe cu număr inegal de versuri astfel
încât sunt prezente trei secvențe poetice:prima secvență cuprinde strofele 1 si 2 , a doua secvență ,
strofele 3 si 4 Iar cea de a treia , strofele 5 si 6.

Legat tot de imaginarul poetic , strofa 1 are în componență metafora „carte” care reprezintă un cuvânt
cheie în aceasta artă poetică , fiind un element de comuniune între predecesori și urmași.

Prima secvență este relevantă pentru tema și viziunea autorului , deoarece se deschide brusc cu ideea
moștenirii spirituale , prin verbul la forma negativă „nu voi lăsa” .Este evidențiat aspectul de monolog
liric adresat urmașilor, aceștia fiind reprezentați prin vocativul „fiule” , poetul identificându-se , în mod
simbolic, cu un tată , cu un mentor al generațiilor viitoare.Metafora „seara răzvrătită” face trimitere la
trecutul zbuciumat al strămoșilor , iar enumerația „răpi și gropi adânci ” ca și versul următor „Suite de
bătrânii mei pe brânci” sugerează drumul dificil al cunoașterii străbătut de strămoși.În strofa a 2 a ,
„cartea” este numita „hrisov” , care are pentru generațiile viitoare valoarea unui document fundamental
, asemenea Bibliei.

O altă secvență importanta este cea de a doua care are aspectul unui monolog liric ,astfel încât ideea
centrală din strofa a 3 a este transformarea poeziei într-o lume obiectuală ; astfel „sapa” devine
„condoi” , iar „brazda” , „călimară”. Metafora „cuvinte potrivite” desemnează poezia ca meșteșug , ca
trudă și nu ca inspirație divină.În viziunea lui Arghezi , prin artă , cuvintele își păstrează expresivitatea ,
idee exprimată prin oximoronul din versurile „Veninul strâns l-am preschimbat în miere| Lăsând
întreagă dulcea lui putere .”

În secvența a 3 a , în ultima strofă , muza „pierde” în favoarea meșteșugului poetic : „Întinsă leneșă pe
canapea , | Domnița suferă în cartea mea” ; tot aici se completează definiția procesului de creație prin
metaforele „slova de foc” și „slova făurită”.

În concluzie , poetul Tudor Arghezi , prin poezia „Testament” , confirmă concepția sa despre creație ,
care presupune o muncp intensă până ajunge la perfecțiune , iar în ceea ce privește concepția despre
creator , se consideră un artizan al cuvântului , ceea ce amintește de profesiile de ceasornicar și bijutier
practicate în tinerețe.