Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Lucian Blaga Poetul aparine poeziei interbelice, completnd triada celor mai importani

artiti ai perioadei alaturi de Tudor Arghezi si Ion Barbu. Extraordinara frumusee a versurilor sale vine din ceea ce nu spune, ci las s se neleag. Nicolae Manolescu l caracteriza memorabil: El e prieten al adncului, al linitii, sortit s contemple pururi absolutul din care s-a desfcut... El are sentimentul c nu ine de lumea aceasta, muritoare, c, nscndu -se a pierdut paradisul". Eu nu strivesc corola de minuni a lumii face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romne din perioada interbelic, alturi de Testament de Tudor Arghezi i Joc secund de Ion Barbu. Poezia este aezat n fruntea primului su volum, Poemele luminii (1919), i are rol de program literar, realizat ns cu mijloace poetice. Este o arta poetica deoarece autorul isi exprima prin mijloace artistice ideile sale despre rolul poetului si raportul acestuia cu lumea si creatia. Este o arta poetica moderna pentru ca interesul autorului e deplasat de la tehnica poetului la relatia poet-lume si poetcreatie. Atitudinea poetului fata de cunoastere poate fi explicata prin distinctia pe care poetul o face intre cunoasterea paradisiaca (pe calea ratiunii, stiintifica), misterul fiind partial redus cu ajutorul logicii, al intelectului si cunoasterea luciferica (artistica), misterul fiind sporit cu ajutorul imaginatiei poetice. Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin trairea interioara si prin contemplarea formelor concrete prin care ele se infatiseaza. Titlul poeziei este centrat pe o metafora revelatorie (corola de minuni a lumii) folosita ca mijloc de exprimare a cunoasterii de tip luciferic, deci specifica artei care, ca atitudine, sporeste misterul universal. Verbul folosit ca mijloc de exprimare a acestei atitudini este folosit la forma negativa, negatia avand rolul de a accentua atitudinea de protejare venita din partea artistului. Pronumele personal folosit ca marca a eului liric evidentiaza de fapt subiectivismul liric al textului. Se observa o functie multipla in ceea ce priveste titlul: anticipativa fata de tema avand in vedere caracterul de arta poetica a ideii lirice exprimate; se adauga functia metaforica datorata prezentei metaforei revelatorii si functie sintetica, titlul concentrand teoria legata de cunoasterea luciferica. Tema este cu caracter de arta poetica axata pe rolul artistului. Artistul, prin cunoasterea, atitudinea sa, nu distruge, ci dimpotriva, potenteaza tainele, misterul, in vreme ce stiintificul, prin caracterul sau lamuritor, il inlatura. Elemente cu caracter de motiv pentru arta poetica blagiana sunt: taina, cale, lumina, flori, ochi, vraja, intuneric, luna, noaptea. Compozitia este una specific modernista. Forma poeziei este una compacta, fara o divizare pe strofe, aparand sub imaginea unei strofe polimorfe. Masura variaza de la 2 silabe pana la 14, in timp ce versul este unul liber. Incipitul textului coincide cu primul vers, reluand titlul poeziei, caracterul repetitiv avand rol de intarire. Finalul imbraca forma unei concluzii caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte. In primul rand, detaliaza metafora din incipit astfel: floarea, simbol al vegetalului pus sub semnul esteticului, ochiul simbol al cunoasterii, buzele simbol al senzorialului, mormantul simbol al transgresarii. Verbul folosit in concluzie este la forma pozitiva si trimite la una din ideile de baza ale liricii lui Blaga, respectiv iubirea vazuta ca modalitate de cunoastere. Privitor la relatia incipit-final se observa o dezvoltare cu caracter

explicativ al celui dintai, ajungandu-se la o subordonare de catre final. Deci, relatia dintre ele nu este una de tipul simetriei clasice, ci ofera mai mult un caracter argumentativ. Structura lirica are un caracter discontinuu, reprezentata de doua secvente lirice corespunzatoare celor doua idei filosofice specifice cunoasterii. Prima secventa lirica, cea cu care se incepe discursul liric, are adevarul exprimat prin cele doua verbe la forme negative nu strivesc, nu ucid. Artistul, deci, prin cunoasterea sa (mintea) nu distruge tainele. Secventa se continua printr-o expunere cu caracter argumentativ, explicativ, astfel ca artistul sporeste a lumii taina. Conjunctia adversativa dar marcheaza antiteza fara de lumina altora. Dezvoltarea ideii se face pe baza unei structuri comparative, introdusa prin adverbul intocmai. Lumina de luna este favorabila pastrarii misterului datorita obscuritatii ei: mareste si mai tare taina noptii. Cunoasterea artistica permite o dezvoltare infinita a dihotomiei fanic-criptic: tot ce-i neinteles/ se schimba-n neintelesuri si mai mari. A doua secventa lirica prezinta cunoasterea de tip paradiziac. Lumina altora este de fapt cunoasterea stiintifica. Verbul folosit aici este pus doar la forma pozitiva, in timp ce sensul este unul negativ: sugruma. Metafora folosita aici este insa una tot de tip revelatoriu: vraja nepatrunsului ascuns. La nivel fonetic, se observa o aglomerare de consoane la nivelul verbelor, scopul fiind de a le spori muzicalitatea pentru a iesi in evidenta: sugruma, strivesc. La nivel lexical, campul lexical predominant al textului este cel al cunoasterii (datorat ideilor lirice de baza): minune, taine, cale, lumina, nepatruns, intuneric. Morfologic se observa un echilibru verbal nominal pentru ca predominanta nominalului ar fi lipsita de valoare in absenta verbului. Din punct de vedere stilistic, coordonarea asigura alternanta celor doua idei lirice, dar cu ajutorul subordonarii, se realizeaza caracterul explicativ. La nivel stilistic, procedee de tipul comparatie, epitet sunt subordonate metaforei: si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii. Poezia lui Lucian Blaga are ca punct de referin fundamental poetica expresionist, discursul poetic relevndu-i originalitatea cu precdere n acest context creativ. Noutatea poeticii blagiene const n situarea mai apropiat, mai intim a fiinei umane fa de lume i de propriul destin. Eul poetic nu desluete prin creaie adevrul profund, ci particip la misterul cosmic; ntre eu i Cosmos se creeaz astfel o armonie. Cunoaterea poetic conserv fiorul concret al necunoscutului, l sporete, proiectnd lumii un neles, un rost i valori noi, care aparin poeziei.