Din ceas, dedus...

Modernismul, n sens larg, este reprezentat de totalitatea formelor de

expresie a spiritului inovator n planul ideilor i al creaiei , marcnd o
ruptur fa de tradiie. n sens restrns, termenul desemneaz o orientare
artistic n prima jumtate a secolului al XX-lea i se caracterizeaz prin
ndeprtarea fa de discursul convenional, afirmarea spiritului lucid, prin
intelectualism, propunnd modele ale lumii eliberate de constrngerile
realului. n ceea ce privete poezia, aceast orientare impune diminuarea
sensibilitii n favoarea intelectualitii tioase, ermetismul, cultivarea
unor categorii negative: urtul, grotescul, cretinismul n ruin, trsturi ce
au fost evideniate de Hugo Friedrich n studiul Structura liricii moderne.
n literatura romneasc, modernismul este una din direciile
fundamentale, manifestat n perioada interbelic. A fost promovat de
Eugen Lovinescu, ndrumtorul cenaclului i al revistei Sburtorul n
lucrri precum Istoria civilizaiei romne moderne. Acesta formuleaz
teoria sincronismului care vizeaz acceptarea schimbului de valori a
elementelor care confer noutate i modernitate fenomenului literar.
n perioada interbelic, modernismul propune o nou viziune asupra
liricului, evideniat fie prin resemnarea materialului poetic realizat de
Tudor Arghezi prin estetica urtului, fie prin dimensiunea expresionist a
creaiei lui Lucian Blaga. Prin expresionism este redat alienarea omului,
ce se proiecteaz pe fundalul unei atmosfere crepusculare. Esenializarea,
revenirea la sufletul primar, interesul pentru originar, valorificarea mitului
i exacerbarea eului creator devin trsturile specifice ale poeziei.
Aparuta in volumul Joc secund, poezia Din ceas, dedus.. este o arta poetica
moderna, ce transfigureaza actul poetic al carui izvor este autenticitatea trairilor
exprimate intr-un limbaj ermetic, analog esentie. Pentru Barbu orice forma
artistica este un substituit al cunoasterii stiintifice (Umberto Eco).
Poezia se structureaza in doua secvente licrice. Prima secventa lirica defineste
actul creatiei si rolul poezie. Arta recflecta esenta lumii, eliberata de aparenta,
pentru a facilita cunoasterea desavarsita a adevarurilor netrecatoare (adancul
calmei creste). Antonimele adanc si creasta au in comun conotatia aspiratiei
spre esent, spre inaltimea absoluta. Cele doua concepte formeaza o imagine
duala, ca o reflectare in oglinda, care aminteste de simetria infern-paradis din
Divina Comedie a lui Dante. Conotatia acestei antonimii este cunoasterea
desavarsita, integral, atotcuprinzatoare. Reflectarea lumii in arta presupune
suprimarea lumii evidente, trecatoare, inselatoare, dar care se impune prin forta
instincuala si spirit gregar (intrata prin oglinda si mantuit azur). Se anuleaza
acest spirit si tirania materiei care se impune prin masivitate inconstienta si spirit
de turma (inecarea cirezilor agreste). Metafora cheie a textului, care da si numele
volumului din care face parte poezia, joc secund face referire la reprezentarea
unui univers aparte, rezultat din transgregarea acelui material printr-un joc al
mintii, in urma oglindirii. Metafore jocului secund si prezenta simbolui matematic
grup se refera la devierea poetica ce are loc in doua etape. Prima etapa
presupune incifrarea realitatii de catre poet, prin selectarea celor mai importante

aspecte si sporirea gradului de asociativitate a acestor elemente, ce duce la mai

multe legaturi posibile, revelatoare de adevaruri esentiale, imprevizibile. A doua
etapa, cea a descifrarii textului, apartine cititorului si consta intr-o incifrare
secundara a textului, pentru a pastra deschide posibilitatile combinatorii
nelimitate. Impreuna cu epitetul mai pur, sintagma un joc secund, mai pur
face referire la adevarul esential cultivat prin poezia, adevar purificat si eliberat
de caracterul finit, previzibil al materiei.
A doua secventa lirica ilustreaza conditia creatorului si a cititorului in lume.
Metafora Nadir latent ilustreaza toate lucrurile care exista chiar daca nu pot fi
vazute sau atinse cu intelegerea comuna. Nadirul (opus zenitului, punctul cel mai
inalt de pe linia orizontului) este insotit de epitetul latent, ce face referire la
motivul increatului, motiv esential in imaginarul poetic liric barbian. In timp ce
creatul reprezinta o actualizre a unei singure posibilitati si anulare tuturor
celorlalte, increatul reprezinta o infinitate de posibilitati, fiind mai aproape de
adevarul intreg. Exclamatia retorica nadir latent! este sugestiva pentru
emotivitatea intelectuala, rece, specifica poeziei ermetice. Insumarea de harfe
rasfirate este o metafora pentru poezia care trebuie sa sintetizeze esentele, sa
nu fie discursiva sau lenesa. Metafora insumare are sensul de multime alcatuita
dupa legile grupului matematic, adica reunirea unor elemente cu capacitate
combinatorie si asociativa mare. Metafora harfe reprezinta elementul selectat
de poet in procesul de incifrare al lumii. Harfa este simbol universal al creatiei,
amintind de conceptul promovat de Baudelaire, anume ca toate lucrurile sunt
simbolui, hieroglife ce ascund adevaruri importante. Epitetul rasfirate
sintetizeaza principiul fundamental al poeziei ermetice, acela ca simbolurile isi
pastreaza bogatia de semnificatii lantent atunci cand nu sunt fortate sa
alcatuiasca un anumit inteles logic, rational. Metafora verbala poetul ridica
confera conotatia inaltarii, a sacralizarii lumii prin creatie, in timp ce metafora
zbor invers surprinde atitudinea comuna prin care cititorii neinitiati incearca sa
descifreze poezia. Atunci cand cititorul incearca sa reconstruiasca realitatea
cunoscuta, familiara, previzibila, el rateaza intelesurile profunde ale poeziei si ale
cunoasterii. Cantecul istovit defineste conditia poetului in lume, efortul sau
creator avand menirea sa desavarseasca lumea si cunoastearea. In acelasi timp,
efortul creator presupune efervescenta intelectuala si se refuza unei minti lenese,
comode. Epitetul ascuns face referire la caracterul emetic al poeziei moderne.
Versul Meduzele cand plimba sub clopotele verzi coroboreaza idea ca orice
creatie metamorfozeaza realitatea asa cum transparenta aparenta a meduzele,
ce semnifica deformarea sinelui, dar si profunzimea vietii inconstiente, pastreaza
si modifica concomitent limpezimea marii.

Al Rosetti si Liviu Calin afrima ca textul Din ceas, dedus... e o arta poetica a
carei origine o intalnim in filosofia lui Platon. In conceptia platoniciana, linia reala
nu reprezinta altceva decat copia superficiala a unor prototipuri desavarsite,
existente in afara lumii sensibile. Fidel acestei estetice, Barbu considea poezia:
un joc secund, dincolo de ceea ce constituie contingenta.

Creatia Din ceas, dedus... ramane un model de deviere poetica , de fapt o

deviere absoluta, esenta poeziei in conceptia lui Gerarg Genette. In
interpretarea lui G. Calinescu Poezia (adancul acestei calme creste) este o iesire

(dedus) din contingent(din ceas) in pura gratuitate (mantuit azur), joc secund, ca
imagine a cirezii in apa. E un nadir latent, o oglindire a zenitului in apa. O
sublimare a vietii prin retorsiune.