Pe langa plopii fara sot

Aparuta la apusul procesului creatiei sale,in 1883,in revista Familia,poezia

Pe langa plopii fara sot este dominata de simbolism si de puterea emotionala a
scriitorului.Plopii prezentati in titlu sunt asociati tristetii,deceptiei si
lacrimilor,insusirea lor de fara sot fiind o posibila analogie la eul liric unic in
genialitatea si caracterul sau elevat,spiritual si mental,prezentat ca laitmotiv in poezia
lui Eminescu nu o singura data,titlul fiind un garant pentru gesturile si introspectiile
singuratatii.Fiind scrisa in a doua etapa a evolutiei literare a lui Eminescu,opera
prezinta puternice amprente melancolice,de elegie,regret profund si transpunere intrun ideal universal valabil al iubirii,sentimente ce evolueaza gradat,crescendo-ul
dragostei si al daruirii infinite fiind un element de recurenta in cazul de fata.George
Calinescu spune despre plop ca da amintirilor o miscare lenta,miscarea aceasta fiind
insotita de sublimul prin care poezia si sentimentele cresc in amplitudine si efect
asupra cititorului.
Inca de la inceput se face cunoscuta ideea,aproape simbolica la autor a iubirii
puternice,caracteristica indragostilor mitici,la care eul liric viseaza neincetat,capabila
de fapte marete,nemaintalnite,ce nu primeste raspuns: Ma cunosteau vecinii toti-/Tu
nu m-ai cunoscut,O lume toata-ntelegea-/Tu nu m-ai inteles.Aceasta dragoste
portretizata cu accente de perfectiune devine imposibila din pricina naturii celor doi
protagonisti,reprezentanti ale unor categorii diametral opuse;fata,o reverberatie a
mediocritatii in plan sentimental,este o oglinda funesta a iubitei dorite de eul
liric,acesta fiind un caracter supraomenesc,in privinta iubirii,si intensitatii pe care o
confera acestui sentiment,dovada stand mostenirea ancestrala a ochilor cu care vede
iubirea,ce o poarta asupra sa,ca un element neutru imperios necesar: Ce mi-i lasara
din batrani/Parintii din parinti.Sperantele eului liric se spulbera din cauza unei
neintelegeri frustrante,cauzate de neintelegerea din partea singurei fiinte pentru care
avea pregatita viata vesnica,stare atinsa prin iubirea idealizata de el.Se dezvolta un
parallelism pe care se construieste in continuare poezia,bazat pe amplificarea gradata
doua sentimente,de iubire si regret etern.Cadrul in care se desfasoara aceasta idila
este nepotrivit,unor astfel de povesti;daca pana in acest punct al evolutiei
lirice,dragostea era acompaniata de un cadru natural,protector,intrat in simbioza si
deplina comuniune cu indragostii,acum,imprejurarile sunt fatidice,translucide:La
geamul tau ce stralucea,nerecomandate consumarii relatiei dominate de povara
ancestrala si transpunere in decoruri utopice,ce transforma iubirea in cel mai
dezirabil lucru existent pentru eul liric,pentru a carui infaptuire este dispus la
sacrificii: O oara sa fi fost amici [] o oara si sa mor prin care se evidentiaza

intensitatea si importanta infaptuirii idealului.Peisajul conventional nu este in

concordant cu planul iubirii,una ideala se exprima intr-o intimitate cu accente de
pastel,plina de imagini artistice,pe cand aici,martori la iubirea purtata de eul liric
iubitei sunt tertii,vecinii,care toti ii cunosc si ii inteleg sentimentele.
Universul figurilor de stil confera operei o metamorfoza dinspre un posibil
mediocru,simpla insuruire de versuri,spre un conglomerat sublim de versuri,dominate
de profunzime si acaparate de sentimentul omniprezent de-a lungul creatiei,dorul si
regretul,dezvaluite in forme superioare,geniale,desi complicate si echivoce.Figurile de
stil precum bratele reci,chipul de-a pururi adorat,ochii senini,epitete si
hiperbola,cuprind infatisarea fetei,intr-o nota pur eminesciana de descriere a
frumusetii feminine-prototip.Pe tipul de relatie,intre fata apartinand lumii mediocre,a
subzistentei spiritual,si eul liric,in ipostaza geniului neinteles,uneori cosmic,mai mult
chiar si decat superior,ce ajunge intr-un punct terminus al regretului si blestemarii
metaforice a iubirii se intemeiaza multe dintre poeziile cu subiect comun ale autorului.
Construita pe mai multe faze,poezia capata,dupa primele doua strofe un
caracter pregnant meditativ,se produce o schimbare intre cadre,aparand unul ce
sustine meditatia si calatoria,episodica,in trecutul presarat cu dezamagiri al eului
liric,ajungand in punctual unde iubire devine un subiect central,nu doar al existentei
eului,ci al intregii lumii,fiind alaturata unor sintagme temporal,ce ii sporesc pretul
atat de mic si tuturor accesibil,ce este stabilit,o singura ora,o singura intalnire ce ar fi
putut dainui,incastrata concomitant in etern si eter.Prin simpla stare de a iubi si a fi
iubit,fiintei umane i se permite urcarea in sfere cosmic,astral.