Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.

M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

Curs 1

Câmpul electromagnetic

Introducere

Atât fenomenele electrice cât şi cele magnetice nu sunt accesibile direct

simţurilor noastre, deci nu pot fi identificate şi studiate decât indirect.
Această teorie a fost fundamentată de către M. Faraday, J.C. Maxwell şi H.
Hertz, care au studiat stările specifice ale sistemelor fizice ale sistemelor, dar şi evoluţia
acestora în timp doar din punct de vedere al fenomenelor care se produc, stabilind legi şi
introducând principii asupra acestei teorii, ceea ce oferă o bază teoretică satisfăcătoare
prin studiul fenomenelor electrice şi magnetice şi care pot avea loc atât în regim static,
staţionar, cuasistaţionar şi nestaţionar.

Obiective
Studentul trebuie să poată trage concluzii în ceea ce priveşte comportarea
conductoarelor omogene pentru un regim care este aflat în echilibru electrostatic şi să-şi
însuşească noţiunile noi apărute.

1.1. Principalele mărimi ale ale teoriei macroscopice

- Sarcina electrică
- Momentul electric
- Densitatea curentului electric de conducţie
- Vectorul inducţie magnetică în vid
Legi, teoreme şi relaţiile de definiţie care pot fi scrise pentru teorie, sunt întodeauna
întotdeauna inferiore numărului de mărimi fizice cu care operează teorie respectivă,
aceste mărimi putând fi introduce direct pe cale experimentală care sunt cunoscute sub
denumirea de mărimi primitive al căror număr este constant, chiar dacă alegerea lor poate
fi diferită. Astfel în această teorie au fost introduse 6 astfel de mărimi care pot descrie
atât starea câmpului electromagnetic: vectorul câmpului electric în vid, E v , şi vectorul
inducţie magnetică în vid, Bv , starea electromagnetică specifică: sarcina electrică q,
momentul electric p , momentul magnetic m şi densitatea curentului electric de
conducţie J . [1,4]

3
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

În continuare vor fi prezentate pe scurt fiecare dintre acestea:

1.1.1. Sarcina electrică

Se observă că prin frecarea unei bare de sticlă sau răşină cu un material sintetic,
acestea pot exercita anumite acţiuni ponderomotoare între ele, dar şi asupra corpurilor
aflate în vecinătatea acestora,fenomen ce este cunoscut sub denumirea de stare de
electrizare, iar acţiunile ce iau naştere reprezintă forţe sau cupluri electrice şi deci implicit
al unui câmp electric, putând deci produce sau transmite încălzirea sau deformarea
mecanică.
În funcţie de viteza cu care această stare de electrizare se transmite acestea se pot
categorisi în trei categorii:
- Conductoare – intervale de timp foarte mici (până la 10-12 s)
- Semiconductoare – prezintă proprietăţi intermediare (s)
- Izolatoare – transmit foarte greu
Pentru cazul când se doreşte o investigare simultană atât a stării locale şi ce-a de
electrizare se poate urmării experienţa idelizată, iar dacă se doreşte doar o investigare
punctuală trebuie sa urmărim acţiunea pe care câmpul o va exercita asupra mai multor
corpuri.
Se poate observa că în acelaşi punct dacă se exercită diferite stări de electrizare
vor apare forţe ce au aceeaşi direcţie dar care sunt diferite ca mărime şi sens, observând
că raportul este constant în orice punct al câmpului.[1]

F1
F2
M

F3 F'1
M’

F' 3 F'2
Fig. 1.1. Câmpului electric în vid şi a stările corpurilor.

În urma unei analize a rezultatelor experimentale se poate spune că produsul scalar

va caracteriza starea de electrizare cunoscută sub denumirea de sarcină electrică va
reprezenta o mărine vectorială E v care va caracteriza starea punctului, fiind cunoscută ca
fiind vectorul câmpului electric în vid, sa u starea de încărcare electrică.

F  q  E v (M) (1.1)

4
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

1.1.2. Momentul electric

Din experienţă se poare observa că corpurilor care nu sunt încărcate electric le
putem asocia un câmp electric propriu care este cunoscut sub denumirea de stare de
polarizare electrică, putând fi realizat prin introducerea unui corpului într-un câmp
electric exterior, stare ce va dispărea odată cu dispariţia câmpului, fiind cunoscută ca
fiind polarizarea electrică temporară fiind specifică materialelor dielectrice, iar starea de
polarizare electrică permanentă poate fi realizată atât prin încălzire cât şi prin deformare
mecanică.
Corpurile care sunt polarizate permanent este extrem de restrânsă, iar dielectricii pe
care îi regăsim în categoria materialelor electroizolante, sunt foarte răspândiţi, deci doar
conductoarele metalice sunt practic nepolarizabile.
Pentru a avea informaţii asupra stării de polarizare electrică a corpurilor trebuie în
primul rând să studiem acţiunea câmpului electric invariabil, observând că asupra
acestuia se va exercita un cuplu şi o forţă chiar dacă câmpul respectiv este neomogen:

C
Axa de
polarizare

EV

Fig. 1.2. Cuplul exercitat în vid de un câmp electric asupra unui mic corp polarizat.

C  pxE v (1.2)

unde: - p este o mărime primitivă vectorială care ne arată starea de polarizare

electrică a corpului, fiind cunoscută ca fiind momentul său electric.

Orientarea corpului pentru a avea un cuplu nul trebuie sa fie cu ce-a a vectorului
p fiind totodată cunoscută sub denumirea de axa de polarizare, deci poate fi identificată
direcţia câmpului. Pentru cazul în care aceasta axă de polarizare este perpendiculară pe
direcţia câmpului vom putea determina valoarea cuplului şi implicit şi ce-a a vectorului
p , după cum bine se vede din relaţia 1.2.
Astfel, momentul electric poate fi descompus într-o sumă în funcţie de stările de
polarizare pe care acesta le descrie:
p  pt  pp . (1.3)

5
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

În cazul în care câmpul este neomogen, asupra acestuia va acţiona încă o forţă de
forma:
F  ( p grad)E v , (1.4)

şi care poate fi exprimată astfel:

E vi E vi E vi
Fi  p x  py  pz .
x y z
unde: - px, py, pz şi Evx, Evy, Evz, reprezintă componentele carteziene ale celor doi vectori p şi E v

1.1.3. Curentul electric de conducţie

Din experienţă s-a observat că, corpurile conductoare mai prezintă o stare în care
acestea suferă unele acţiuni datorită influienţei câmpului electromagnetic, stare ce apare
doar când în interiorul acestuia se regăseşte un câmp electric, iar starea respectivă este
cunoscută ca fiind starea electrocinetică.
Această stare poate fi recunoscută cu ajutorul efectelor ce o caracterizează şî care
pot fi de mai multe forme:
- mecanic – asupra corpurilor câmpul electromagnetic va exercita şi alte
forţe diferite de cele electrice şi magnetice.
- termic - care este însoţită tot timpul de o cedare de căldură, mai puţin în
cazul supraconductoarelor.
- optic – datorită influienţei lumini şi căldurii ce duc la încălzirea
conductoarelor
- electric – datorită variaţiei sascinii electrice prin acestea
- chimică – deoarece în unele cazuri acestea pot suferii transformări. Cu
ajutorul acestor efecte au putut fi introduse mărimi ca susceptibilitatea, ceea ce ne indică
de fapt starea electrocinetică în forma locală. [1,3]

Exemplu
Luăm o cavitate cilindrică plată în interiorul căreia introducem o soluţie slabă de
azotat de argint, unde introducem un conductor ce se află într-o stare electrocinetică şi
veţi observa că pe o parte a acestuia se va depune o cantitate de argint, în funcţie de
viteza de depunere care este proporţională cu proiecţia după normală a unui vector
constant, vector ce este cunoscut sub denumirea de densitatea de conducţie.

1.1.4. Momentul magnetic

6
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

Starea fizică specifică acestor corpuri se numeşte stare de magnetizare, iar

sistemul fizic asociat ce asigură transmiterea din aproape în aproape corespunzător
acestui gen de interacţiuni este câmpul magnetic, care este influienţat de câmpul
magnetic.
Câmpul magnetic exercită atât asupra corpurilor magnetizate cât şi cele electrizate
în mişcare şi în stare electrocinetică acţiuni (forţe şi cupluri) numite magnetice, iar pentru
al caracteriza va trebui să pornim de la acţiuni pe care câmpul le exercită în vid.
În urma unui studiu repetat asupra unei forţe generată de câmp asupra punctului
şicunoscând valoarea sarcinii electrice şî viteza de deplasare putem aplica relaţia:
F  q v xB v , (1.5)
Relaţie care este cunoscută sub denumirea de forţa Lorentz
În relaţia 5 Bv reprezintă mărimea vectorială ce caracterizează câmpul magnetic
v C
M
q  0
BV
m
BV
F'
Fig. 1.3 . Forţa şi cuplul exercitate de un câmp magnetic
C  mxBv , (1.6)

F  (m grad) Bv . (1.7)
unde: m – este o mărime vectorială ce caracterizează starea de magnetizare cunoscută sub
denumirea de moment magnetic.
Aceasta apare datorită introducerii corpurilor într-un câmp magnetic exterior şi
care va dispărea odată cu încetarea câmpului, totodată fiind caracterizată de cele două
stării: temporare şi permanantă, fapt ce ne ajută la determinarea corespunzătoare a
momentului magnetic.
m  mt  mp (1.8)
unde: m t este polarizarea magnetică temporară
m p este polarizarea magnetică permanentă

Tabelul 1.1
Mărimea fizică Unitatea de măsură
Denumire Simbol Denumire Simbol
Vector-câmp electric în vid Ev volt pe metru V/m
Vector-inducţie magnetică în vid Bv Tesla T

7
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

Sarcina electrică q Coulomb C

Momentul electric p coulomb-metru Cm
Momentul magnetic m amper-metru pătrat A  m2
Densitatea curentului electric de conducţie J Amper/ metru pătrat A/m2

Unităţile de măsură ale mărimilor primitive standardizate şi prevăzute în sistemul

internaţional (SI) unităţile de măsură

1.2. Principalele mărimi ale teoriei macroscopice

1.2.1.Densitatea sarcini electrice

Din punct de vedere macroscopic (fenomenologic), continuitatea mediilor impune şi

ipoteza unei distribuţii continue a sarcinii electrice.[1]
Sarcina electrică fiind repartizată în volumul, pe suprafaţa sau de-a lungul
anumitor curbe ale corpurilor, caracterizarea locală a stării de încărcare electrică într-un
punct M se face cu ajutorul mărimilor:
— densitatea de volum a sarcinii electrice:
q dq
 v  lim  ; (1.9)
v 0 v dv
(M)

— densitatea de suprafaţă a sarcinii electrice:

q dq
 s  lim  ; (1.10)
v 0 A dA
(M)

— densitatea de linie a sarcinii electrice:

q dq
 l  lim  . (1.11)
v 0 l dl
(M)

În care ∆q este sarcina electrică ce revine elementului de volum ∆v, de arie ∆A sau
de linie ∆l, cu centrul în punctul M (fig. 1.4).

ρS
ρv
ρl
q q
M M
M l
A q
v

8
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

Fig. 1.4. Introducerea densităţii de sarcină electrică:

a — de volum; b — de suprafaţă; c — de linie.

1.2.2. Inducţia electrică

Caracterizarea stării locale a câmpului electric este pusă şi pentru puncte aflate în
interiorul corpurilor, motiv pentru care în jurul acestuia se va practica o cavitate vidă ∑
de formă oarecare (fig. 1.5) şi se măsoară vectorul câmp electric în vidul acestei cavităţi,
dar care are însă un efect perturbator ce trebuie redus, motiv pentru care se realizează de-
scrierii locale dorite într-un punct din interiorul corpului, a căror dimensiuni se
micşorează până ce ea se restrânge la punctul M.
Se observă că rezultatul acestui procedeu, E cav (M; ∑) va depinde de forma şi
orientarea cavităţii, ceea ce arată că mărimea astfel obţinută nu este susceptibilă să
realizeze descrierea dorită.
E cov M
Σ
M

Fig. 1.5. Definirea vectorului E cav (M, ∑)

Pentru a putea pune în evidenţă mărimile necesare descrierii câmpului electric,

trebuie să gâsim o cavitate de o anumită formă astfel încât aceasta să ne permită să
modificăm starea electrică, motiv pentru care în urma experienţei acumulate se poate
observa că pentru a îndeplinii aceste condiţii cavitatea ar trebui să aibă forma unui
elipsoid de rotaţie cu punctul situat în centrul acesteia, iar axa de rotaţie sa fie cu mult
mai mica decât raza mare de rotaţie (fig. 1.6).

DM 
1
0

n E elips M, n 

E M 
M

9
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

Fig. 1.6. Vectorii D şi E în interiorul corpurilor.

Orientarea sa, dată de versorul n al axei de rotaţie, influenţează valoarea mărimii

E elips (M; ∑) definită pentru acest tip de cavitate, dar tot experienţa mai arată că mulţimea
acestor vectori, corespunzătoare tuturor orientărilor posibile ale cavităţii, se bucură de
următoarea proprietate remarcabilă: proiecţiile oricărui vector al mulţimii după versorul
n şi după un plan normal pe acesta sunt egale cu proiecţiile corespunzătoare a doi vectori
1
constanţi: D(M) şi respectiv E (M) (fig. 1.7). Vectorii D şi E astfel introduşi se
0
numesc inducţie electrică şi respectiv intensitatea câmpului electric şi reprezintă o
pereche de mărimi capabile să caracterizeze complet starea locală a câmpului în punctul
M.
Mărimea  0 mai sus introdusă este o constantă universală, numită permitivitatea
electrică a vidului. Valoarea sa în SI este:
1 F
0  
4  9 10 m
9

1.2.3. Fluxul electric

Prin definiţie tensiune electrică reprezintă integrala de linie a vectorului E între

două puncte A şi B de-a lungul unei curbe date (C) (fig. 1.7):

B B B
u AB( C )   Ed s  Eds cos    E t ds (1.12)
A( C ) A( C ) A( C )

Aceasta este o mărime fizică ce caracterizează proprietăţile câmpului electric în

raport cu anumite curbe, iar în cazul în care aceasta reprezintă o linie de câmp a
vectorului E , poate fi scrisă sub forma:

B
u AB( l.c.)   Eds . (1.13)
A( l . c .)
(C)
B

H

ds

Ht
10
A
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

Fig. 1.7. Componentele tensiunii

În figura de mai sus termenii reprezintă:

- d s tangentul curbei
-  - unghiul format de vectorii E şi  s ;
- Et componenta tangenţială a intensităţii câmpului.
În cazul în care curba de integrare este închisă, integrala de linie a vectorului E se
numeşte tensiune electromotoare şi poate fi exprimată sub forma:

e r   Ed s . (1.14)
(r)

Astfel se poate define fluxul electric printru o suprafaţă (vezi figura 8)

 8   D d A   DdA cos    Dn dA, (1.15)

(S) (S) (S)

Dn D

n 
dA
(S)
dA

Fig. 1.8. Definirea fluxului energetic:

În figura de mai sus avem :

- dA  n -elemnt orientat de arie
-  - unghi format de fersorii D si dA
- D n -componenta normala a inducţiei electrice

ATENŢIE:
Atât pentru tensiune cât şi pentru flux, dar şi alte mărimi scalare derivatele se vor
defini ca integrale de linie sau ce-a de suprafaţă ale mărimilor de descriere locală a
stărilor câmpului sau corpurilor.
Sensul tensiunii şi al fluxul electric va avea sensul în funcţie de sensul de referinţă
ales şi prin urmare acesta se va schimba când acesta se va inversa.

11
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

Prin urmare în alegerea sensului va fi impusă o singură regulă pentru alegerea

sensurilor de referinţă şi anume: pentru cazul în care suprafaţa este închisă vectorul
normalei va fi întotdeauna dirijat în funcţie de normala exterioară a suprafeţei, iar în
cazul în care această suprafaţă este deschisă alegerea sensului va fi asociată după regula
burghiului drept cu un sens convenţional ales de parcurgere al conturului.
Prin sistem fizic vom înţelege sensul de integrare care corespunde unei valori
pozitivea a mărimi calculate.

n
(S)
dA

'
(r )
dA
ds '
'
n

ds '
(r )
Fig. 1.9. Sensurile de referinţă pentru suprafeţe deschise sau închise

În continuare vom putea determina polarizaţia cu ajutorul relaţiei:

p d p
P  lim  , (1.16)
 v 0 v dv
(M)

unde p reprezintă momentul electric care este asociat elementului de volum v , care
are centrul în punctul M, putând scrie în continuare relatia de calcul cu ajutorul
polarizaţiei temporare şi a celei permanente.
P  Pt  Pv , (1.17)
Cu ajutorul acesteia putem caracteriza starea electrocinetică a conductoarelor, şi
care reprezintă de fapt integrala în raport cu o suprafaţă a densităţii curentului de
conducţie.
i S   J dA   JdA cos    J n dA (1.18)
( S) ( S) ( S)

Expresie ce poate fi scrisă şi sub forma:

i S   JdA (1.18')
(S)

J Jn


12 (S)
dA

dA
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

În numeroase aplicaţii ale electrotehnicii (ca de exemplu în studiul circuitelor

electrice) o importanţă deosebită prezintă conductoarele numite filiforme. Acestea sunt
conductoare a căror lungime este cu mult mai mare decât dimensiunile secţiunii
transversale şi la care curentul electric se presupune uniform repartizat pe aria A a
oricărei secţiuni transversale. Liniile de curent (de element orientat de arc d s ) fiind
normale secţiunii transversale (fig. 11), rezultă atunci:

J  n  d s şi i  A  J. (1.19)

J
Linia de
curent dS dA n

Fig. 1.11. Caracterizarea conductorului filiform

Pentru rezolvarea problemelor de câmp magnetic pentru punctele situate în

interiorul corpurilor, problemele care intervin sunt în mare măsură aceleaşi cu cele
caracterizate de câmpul electric şi implicit rezolvarea acestora va urmării aceeaşi paşi.
Dacă în apropierea punctului M vom avea o cavitate elipsoidală şi care să nu
influienţeze starea de magnetizare a corpului respectiv, vectori B elips (M; n ) care sunt
definiţi pe toate orientările se va observa că atât proiecţiile normale cât şi cele tangenţiale
vor fi egale cu proiecţiile celor doi vectori B (M) şi  o H(M) după cum se vede şi în
figura de mai jos.
Vectorul B reprezintă inducţia magnetică, iar vectorul H intensitatea câmpului
magnetic.
 H M  0

n Belips M, n 

M
BM 

Fig. 1.12. Vectori B şi H în

13interiorul corpului
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

Cu ajutorul definiţiei vom putea defini fluxul magnetic pentru o anumită suprafaţă
cu ajutorul vectorului B corespunzător suprafeţei.
Acesta reprezentând o mărime fizică scalară ce caracterizează proprietăţile
câmpului magnetic în funcţie de suprafaţă, corpuri şi mediu.

 S   BdA   BdA cos    B n dA. (1.20)

( S) ( S) ( S)

B Bn

 dA

dA
(S)

Fig. 1.13. Fluxul magnetic

Putem spune că şi tensiunea magnetică este tot o mărime fizică scalară ce

caracterizează unele proprietăţi ale câmpului în funcţie de curba pe care aceasta o descrie,
şi poate fi scrisă sub forma: (C)
B

H

ds

Ht
A

Fig. 1.14. Tensiunea magnetică

B B B
u m AB ( C )   Hd s   Hds cos    H t ds. (1.21)
A (C) A (C) A '( C )

În cazul în care curba este o linie de câmp a vectorului H relaţia de mai sus poate
fi scrisă sub forma:
B
u m AB ( l.c .)   Hds. (1.22)
A ( l.c.)

Iar în urma integrării de-a lungul curbei vom obţine expresia tensiunii
magnetomotoare de-a lungul acesteia.

14
 Programul de licenţă: I.E.D.M şi T.C.M
Disciplina: Electrotehnică şi maşini electrice
Curs 1

u mm   Hd s. (1.23)


Cu ajutorul magnetizaţiei vom putea defini starea de magnetizare a corpurilor care

poate fi exprimată astfel:
m dm
M  lim   , (1.24)
 v 0
(M)
v dv
în care: - m - reprezintă momentul magnetic pentru elementul de volum

La fel ca şi în cazul momentului magnetic cu cele două magnetizării (temporare şi

permanente), în urma unei descompuneri analogice vom obţine:
M  Mt  Mp , (1.25)

15