CAPITOLUL II.

Transmiterea Optică a Informaţiei.

CAPITOLUL II. FIBRA OPTICĂ

2.1. Legătură de comunicaţii de date pe fibră optică

“Era tehnologică” în care trăim este rezultatul mai multor invenţii şi descoperiri,
care au crescut capacitatea de a transmite informaţii şi de a construi sisteme multimedia,
iar necesitatea de a accesa aceste sisteme multimedia a făcut ca sistemele de transmisiuni
să se dezvolte foarte mult. Prin trecerea de la cablul de cupru de acum un secol la cablul
cu fibră optică de azi creşte practic capacitatea de transmisie a informaţiei mult mai rapid
şi la distanţe mult mai mari.
Legătura de fibră optică este folosită pentru conectarea unui transmiţător la
receptor pe o anumită distanţă pe parcursul căreia pot fi întâlnite diverse fenomene
figura2-1. Principalele specificaţii ale unei legături pe fibră optică sunt:
• Atenuarea totală a conexiunii şi atenuarea totală a legăturii
• Reflexia individuală şi atenuarea totală recepţionată după reflexie a semnalului
• Lungimea totală a legăturii
De la transmiţător la receptor semnalul de-a lungul fibrei optice poate întâlni mai
multe piedici şi obstacole. Parametrul important al fibrei optice este atenuarea raportată la
distanţă, iar echipamentul de măsură care poate detecta şi vizualiza atenuarea totală a
legăturii şi determinarea aproximativă a locului unde apare atenuarea este OTDR-ul
(OPTICAL TIME DOMAIN REFLECTOMETER), oferind cele mai valoroase informaţii
de care avem nevoie.
Legătură tipică prin fibră optică
Capăt de
Conector Fisură
Curbură fibră
Transmisie Recepţie

Joncţiune Joncţiune
termică mecanică

Figura 2-1. Structura unei legături prin fibră optică

2.2. Legături de comunicaţie de date pe fibră optică, punct la punct.

În acest subcapitol ne vom referi la o simplă legătură de date pe fibră optică. Un model al
acestei legături este prezentată în figura 2-2.

20
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

Figura 2-2. Model al unei “simple” legături de date pe fibră optică cap la cap.
Cablul cu Fibră Optică, cu pierderi mici oferă bandă aproape nelimitată şi un mare
avantaj pentru toate dezvoltările de transmisii media.
Sistemele de transmisiuni pe fibră optică punct la punct, conţin trei elemente de
bază: transmiţătorul optic, cablul optic şi receptorul optic reprezentate în figura 2-3.

Figura 2-3. Elementele de bază ale unui sistem de transmisiuni pe Fibră Optică

Transmiţătotul Optic: Transmiţătorul converteşte un semnal analogic sau digital

într-un semnal optic. Sursa de semnal optic poate sa fie atât o diodă LED (Light Emitting
Diode sau o diodă laser LD (Laser Diode).
Cele mai populare lungimi de undă cu care lucrează transmiţătorul optic sunt 850nm,
1300nm sau 1550nm. Majoritatea echipamentelor de transmisiuni produse pentru
operatorul de telefonie fixă şi ROMTELECOM operează cu lungimi de undă de 1300nm
şi 1550nm numite şi ferestre de lucru ale transmiţătoarelor.
Cablul cu fibră optică: Cablul conţine una sau mai multe fibre de sticlă care
acţionează ca un ghid de undă pentru semnalul optic. Cablul de fibră optică este
asemănător cu un cablu electric ca şi construcţie dar totuşi există o diferenţă în ceea ce
priveşte protecţia specială a fibrei în interior.

21
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Pentru a lega puncte care se găsesc la distanţă mai mare de câţiva kilometri
trebuie să se joncţioneze mai multe segmente de cablu cu fibră optică. Joncţionarea se
face cu un aparat special numit Optical Splicer ( RXS, FURUKAWA, TEXTRONICS,
FUJIKURA etc.)
Receptorul optic: Receptorul converteşte semnalul optic înapoi în semnal electric
fără a afecta caracteristicile acestuia, reface semnalul original de la transmisie. Detectorul
semnalului optic poate fi o fotodiodă PIN sau o fotodiodă tip avalanşă ADP. Spre
exemplu cele mai multe echipamente pe fibră optică de tip Alcatel utilizează fotodiode tip
ADP.

Avantajele Sistemelor pe Fibră Optică.

Sistemele de transmisiuni pe fibră optică – o fibră transmisie şi pe una recepţie,
conectate prin cablu de fibră optică – oferă un număr mare de avantaje, avantaje pe care
nu le oferă tradiţionalul cablu de cupru sau cablu coaxial. Aceste avantaje ar fi:
1. Capacitatea de a transporta mult mai multă informaţie şi cu o fidelitate mult mai mare
decât cablul de cupru sau cablul coaxial
2. Cablul de fibră optică suportă un debit de date mult mai mare şi pe o distanţă mult
mai mare decât cablul coaxial făcându-l ideal pentru transmisiile seriale digitale.
3. Fibra este imună la toate genurile de interferenţe inclusiv lumina şi nu conduce
electricitate. Ea poate chiar sa vină în contact direct cu echipamente şi cabluri de
înaltă tensiune. De asemenea ea nu face buclă spre pământ şi nici un fel de derivaţii.
4. Fibra Optică are la bază în construcţie sticla, prin urmare nu este afectată de mediile
corozive. Ea poate fi îngropată direct în cele mai variate soluri care conţin cele mai
corozive substanţe sau poate fi instalat în medii chimice fără probleme semnificative.
5. Deoarece sigurul purtător în fibră este lumina nu există posibilitatea de a se produce
scântei la spargerea fibrei optice. Din acest motiv ele se pot instala în cele mai
explozive medii neexistând pericolul de explozie şi nici pericolul ca personalul de
întreţinere să se electrocuteze când repară fibra întreruptă.
6. Fibra optică este virtual neafectată de condiţiile atmosferice.
7. Un cablu cu fibră optică, chiar dacă are în componenţă mai multe fibre optice, este
mult mai mic şi mai compact decât un cablu de cupru sau coaxial care poartă aceeaşi

22
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
cantitate de informaţie. Ea este uşor de manipulat, şi poate fi instalată chiar şi fără
conducte.
8. Cablul cu fibră optică este ideal pentru securizarea comunicaţiilor fiindcă este foarte
greu să se facă o derivaţie pe el, iar în momentul în care aceasta este realizată este
foarte uşor de monitorizat existenţa ei. În plus nu există nici o radiaţie
electromagnetică, astfel ca semnalul să poată fi cules prin fenomene de inducţie ( prin
intermediul unei bobine) de pe cablu.
Cum este posibil să poată furniza asemenea avantaje cablurile cu fibră optică? Pentru a
răspunde la această întrebare vom arunca o privire asupra topologiei reţelelor bazate pe
tehnologii cu fibră optică, cu secţiunile care prezintă fiecare element din cele trei
componente ale topologiei, transmiţătorul, receptorul şi cablul de fibră optică.

2.3. Transmiţătorul Optic

Funcţia de bază a transmiţătorului optic este să convertească semnalul electric de
la intrare în lumină modulată pentru transmisia prin cablul cu fibră optică.
Există mai multe metode de modulare:
• În intensitate - Intensity Modulation,
• În Frecventa - Frequency Shift Keying,
• În Faza - Phase Shift Keying
• În Polarizare - Polarization Modulation.
În acest context vom discuta numai de modularea luminii în intensitate, numită deseori şi
(ASK) Amplitude Shift Keying şi On-Off Intensity (OOK). Aceasta este cea mai simplă
metodă de modulare a purtătoarei generată de o sursă optică. Rezultatul purtătoarei optice
modulate este dată de către: Es (t) = E0 m(t) cos ( 2 π fst )
Depinzând de natura semnalului electric rezultatul modulării luminii poate fi
prezenţa luminii - lipsă luminii (on-off intensity), sau poate fi o variaţie liniară în
intensitate a luminii intre două nivele predeterminate.

23
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

Figura 2-4. Metodele de bază ale modulării optice

Cele mai comune dispozitive utilizate ca şi surse de lumină în transmiţătoarele
optice sunt LED-urile ( Light Emitting Diode ) şi diodele laser – LD (Laser Diode).
Într-un sistem cu fibră optică, aceste dispozitive sunt montate într-un pachet care permite
fibrei optice să fie foarte aproape de zona de emisie a luminii în scopul cuplării astfel
încât, cât mai multă cantitate de lumină să intre în fibră.
In unele cazuri emiţătorul este cuplat cu o mică lentilă sferică convergentă care
colectează şi focusează lumina în fibra optică, iar în alte cazuri fibra este sudată direct
( pigtailed ) pe suprafaţa de emisie a emiţătorului.

Figura 2-5. Caracteristica P-I la LED-uri şi LD-uri

LED-urile au o arie de emisie relativ mare şi datorită acestui fapt nu este aşa de
bună sursă de lumină ce utilizează LED-uri faţă de cea cu LD-urile. Oricum ele sunt larg
răspândite pentru transmisii la distanţe scurte şi medii fiindcă sunt mult mai economice.
În figura 2-5 este prezentată caracteristica P ( putere optică emisă) în funcţie de I curentul
prin dispozitivul LED sau LD.
Cu excepţii minore LD-urile au următoarele avantaje faţă de LED-uri:
• pot să fie modulate la o viteză foarte mare.
• pot să producă o mare putere optică.
• au o mare eficienţă la cuplarea cu cablul cu fibră optică.
LED-urile în schimb au următoarele avantaje faţă de LD-uri:

24
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
• Siguranţă mare
• Liniaritate mai bună
• preţ scăzut
Din punct de vedere al lăţimii spectrale, se poate trage o concluzie în urma analizei
figurii 2-6, şi anume:
- pentru aceeaşi putere aplicată dispozitivului optic, lăţimea spectrală a LD este mult mai
mică decât cea a LED (LD<<LED).

Figura 2-6. Lăţimea spectrală a LED-ului şi LD-ului

LED-urile şi LD-urile operează în partea de infraroşu a spectrului electromagnetic

aşa că lumina este invizibilă ochiului uman. Lungimile de undă cu care operează sunt
alese astfel încât acele lungimi de undă să fie cele mai puţin atenuate de cablul cu fibră
optică şi care dau o mare sensibilitate diodelor receptoare (fotodiodelor).
Cele mai utilizate lungimi de undă sunt 850nm, 1300nm, 1550nm. Atât LED-urile
cât şi LD-urile lucrează în toate cele trei lungimi de undă (vezi subcapitolul cabluri cu
F.O.). Şi la LED-uri şi la LD-uri sunt stabilite înainte modurile de operare On-Off sau
liniar. În figura 2-6 se prezintă simplificat schema unui circuit care poate să opereze cu
aceste metode de modulare.

25
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

Figura 2-7. Metode de Modulare a dispozitivelor optice On-Off A, şi liniar B.

În figura 2-7A se utilizează un tranzistor pentru a modula dispozitivul optic On-

Off în pas cu semnalul digital de intrare. Acest semnal poate fi convertit de la aproape
orice circuit cu format digital care poate să atace corect baza tranzistorului.

Figura 2-8: a. Modularea undei în curent, m(t); b. Semnalul optic modulat digital, m(t)

În figura 2-8 se prezintă modularea unui semnal optic. În consecinţă viteza este
dată de către circuit şi inerent de către dispozitivul optic.
Utilizat în acest mod viteza poate fi de sute de MHz la LED-uri şi de mii de MHz
la LD-uri. Circuitele de stabilitate cu temperatura pentru LD-uri la aceste circuite au fost
omise pentru simplicitate.
De obicei LED-urile nu cer stabilitate cu temperatura. Modularea liniară a LED-
urilor sau al LD-urilor este făcută cu amplificatoare operaţionale ca şi în figura 2-7B.

26
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Inversarea semnalului se utilizează pentru a da putere de modulare în dispozitivele optice.
Încă odată stabilitatea cu temperatura a fost omisă din acest exemplu pentru simplitate.
Modularea digitală On-Off la dispozitivele optice LED si LD se pot face printr-o
varietate de forme. Am analizat cel mai simplu mod, lumină prezentă pentru ‘1’ logic şi
lipsă lumină pentru ‘0’ logic. Două astfel de forme comune sunt puls cu modulare în
lăţime şi puls cu modularea ratei.

Figura 2-9. Diferite metode de transmitere a informaţiei

În primă formă o lăţime a unui impuls reprezintă ‘1’ logic iar cu o altă lăţime
reprezintă ‘0’ logic. În cea de-a doua formă toate impulsurile sunt de aceeaşi lăţime însă
se schimbă rata de apariţie a lor astfel pentru ‘1’ logic avem o rată R 1 iar pentru ‘0’ logic
avem o rata R 0 figura 2-9.

Modularea analogică de-asemenea poate lua un mare număr de forme. Cea mai
simplă este ca intensitatea luminoasă să varieze în mod direct cu semnalul de intrare
electric. O altă metodă este ca o purtătoare RF sa fie modulată cu un alt semnal sau în alte
cazuri purtătoarea RF sa fie modulată cu semnale separate apoi toate să fie combinate
obţinându-se un complex de forme de undă (exemplu QFSK – Quadrature Frequency
Shift-Key). Frecvenţa de operare echivalentă a luminii care este o radiaţie
electromagnetică este mai mare de 1000000 GHz. Lăţimea de bandă a luminii produsă de
către LED-uri şi de către LD-uri este de o lăţime exactă.
Din nefericire tehnologiile de azi nu ne permit ca această bandă să poată fi
selectată exact ca şi în transmisiile radio. Mai degrabă întreaga lăţime de bandă optică
este comutată on şi off în acelaşi mod ca şi mai înainte (la începuturile transmisiunilor
radio) când se comutau părţi din spectrul RF.

27
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Oricum cu timpul tehnica va depăşi aceste obstacole şi transmisia coerentă
(aceasta fiind denumirea pe care o poartă) va deveni direcţia în care va progresa
tehnologia comunicaţiei prin fibră optică.

2.4. Cablul cu fibră optică

Odată ce Transmiţătorul a convertit semnalul electric în semnal optic într-o formă
modulată această lumină trebuie să fie cuplată la cablul cu fibră optică pentru a putea fi
transportată. Anterior au fost am menţionate două forme de a cupla lumina la cablul cu
fibra optică. Una a fost “pigtailed” şi cealaltă prin cuplarea fibrei cu o lentilă sferică pusă
în imediata apropiere a LED-ului sau a LD-ului. Când cuplarea s-a realizat o cantitate de
lumină trece în fibra optică, cantitate care depinde de patru factori:
• Intensitatea luminii LED-urilor sau LD-urilor
• Aria suprafeţei de emisie a luminii dispozitivelor optice
• Unghiul de acceptanţă al fibrei
• Pierderea prin reflexie şi dispersie
Facem o scurtă prezentare a fiecăruia dintre ei.
Intensitatea: Intensitatea unui LED sau LD este în funcţie de construcţia fiecărui
dispozitiv şi ea este uzual specificată în termeni de putere totală emisă la un curent dat
prin dispozitiv. Dacă toţi factorii ceilalţi ar fi egali mai multă putere dată de dispozitivele
optice, transferă mai multă putere în fibra optică.
Aria: mai multă cantitate de lumina va fi transferată în fibră dacă aria suprafeţei
dispozitivului optic de emisie este comparabilă cu aria miezului fibrei optice sau mai
mică.
Unghiul de acceptanţă al fibrei: unghiul de acceptanţă al fibrei este exprimat prin
apertura numerică a fibrei. Tipic această apertură este cuprinsă între 0.1 şi 0.4 valori care
corespund unor unghiuri de acceptanţă de la 11 la 45 de grade. Fibra va fi capabilă să
transmită această lumină dacă raza de lumină care intră în ea intră sub un unghi care este
mai mic sau cel mult egal cu unghiul de acceptanţă al fibrei. Consideraţiile teoretice ale
aperturii numerice şi unghiului de acceptanţă se vor prezenta mai târziu în cadrul acestei
lucrări.

28
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Alte pierderi: mai există şi alte pierderi înafară de opacizarea suprafeţei miezului fibrei,
cum ar fi pierderile prin reflexie de la suprafaţa de intrare şi ieşire a oricărei fibre.
Această pierdere este numită pierdere Fresnell şi este egală cu 4% pentru fiecare trecere
din aer în sticlă. Există în acest sens un gel special care este pus intre cele două arii ale
sticlei cu scopul de a reduce aceste pierderi.
Ce este un cablu cu fibră optică?
Un cablu cu fibra optică este un tub cilindric. El este făcut din sticlă sau plastic sau o
combinaţie de sticlă şi plastic. El este fabricat astfel încât să fie capabil să ghideze lumina
de la un capăt la altul, structura sa este reprezentată în figura 2-10.

Fibre
optice
Tub
Material
intaritor
Kevlar
Jacketa
interna

Protectie
Jacketa
externa

Figura 2-10. Structura unui cablu de fibră optică

Fibra optică este compusă din două straturi concentrice numite miez (core) şi
înveliş (cladding). Acestea sunt prezentate în secţiune în figura 2-11.

29
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Miezul şi învelişul au diferiţi indici de refracţie n1 pentru miez şi n2 pentru înveliş.
Lumina este condusă prin miez. Un cablu cu fibră optică are un înveliş în plus de
protecţie (jacketa).
Învelişul de protecţie este uzual construit din unul sau mai multe straturi de polimeri. El
are rolul de a proteja miezul şi învelişul miezului la şocuri care pot afecta proprietăţile
fizice şi optice. El este de fapt un absorbant de şocuri. Învelişul de protecţie are de
asemenea şi rol de protecţie la răzuiri la solvenţi corozivi şi altele. Învelişul de protecţie
nu are nici o proprietate optică dar poate afecta propagarea luminii în interiorul cablului
cu fibră optică.
În figura 2-11 învelişul este prezentat foarte simplist. In realitate există un element de
rezistenţă în plus la cablul cu fibră optică care îi dă posibilitatea să fie tras la instalare.

Figura 2-11. Cablu cu fibră optică vedere în 3 dimensiuni şi o secţiune prin fibra
de bază
Acest element de rezistenţă va fi adăugat în interiorul învelişului de protecţie. Acolo
poate fi un buffer între elementul de rezistenţă şi înveliş (cladding). Acesta protejează
miezul şi învelişul permiţând cablului cu fibră optică să se lege de alte cabluri cu fibră
optică.
Cum este ghidată lumina prin cablul cu fibră optică?
Principiul folosit pentru propagarea luminii prin fibra optică este principiul reflexiei
totale. Acest principiu se respectă conform figurii 2-12, instalând un miez de sticlă cu
indice de refracţie n1, înconjurat de un înveliş de sticlă cu indice de refracţie n2.

30
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

θ Sticla miezului n1 > n2

Sticla invelisului n2

Figura 2-12 Reflexia totală a luminii prin fibră

Figura 2-13. Ghidarea luminii într-o fibră optică

Analizând expresia sin α = n2 / n1 putem concluziona că toate razele luminoase
care nu deviază mai mult de ( 90° - α ) faţă de axa fibrei vor fi ghidate prin sticla
miezului. Injectând din exterior (aer, indice de refracţie n0 =1) o rază luminoasă în sticla
miezului, unghiul de injecţie dintre raza luminoasă şi axa fibrei poate fi determinat
aplicând legea refracţiei:
sin θ n1
=
sin (90° - α ) n0
Ţinînd cont de relaţia pentru unghiul limită ( sin α = n2 / n1) obţinem:

31
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

sin θ = n1 cos α = n1 1- (n2/ n1)2 = n12-n22

Unghiul de injecţie maxim θmax este numit unghiul de acceptanţă al fibrei optice şi
el depinde doar de indicii de refracţie n1 şi n2 . Sinusul unghiului de acceptanţă este
denumit apertura numerică a fibrei optice:
AN = sin θmax
Această valoare este de o importanţă esenţială pentru injecţia luminii în fibră.
Tipuri de fibra optică
Sunt două tipuri de fibră construite şi utilizate azi:
• Cu indice de refracţie treaptă
• Cu indice de refracţie gradat
Acestea sunt prezentate în figura 2-14 împreună cu modul în care se propagă lumina prin
aceste tipuri de fibră.

Figura 2-14. Fibre cu diferiţi indici de refracţie

În figura 2-15 se prezintă o secţiune a cablului cu fibră optică. Dimensiunile

diametrelor sunt prezentate în microni 10-6 m.

32
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Pentru a înţelege cam cât de mic este diametrul miezului şi învelişului la fibra
optică dăm ca termen de comparaţie firul de păr uman care are un diametru 100 microni.
Dimensiunile fibrei optice sunt exprimate din două cifre separate printr-un slash. Prima
reprezintă diametrul miezului iar a doua diametrul învelişului (cladding). În consecinţă
50/125 indică un diametru al miezului 50 microni şi al învelişului (cladding) de 125
microni; 100/140 indică un diametru al miezului de 100 microni şi un diametru al
învelişului (cladding) de 140 microni.
Miezul cu diametru mare creşte conul unghiului de acceptanţă ceea ce va permite
mai multă cantitate de lumină sa poată fi cuplată la miez, însă aceasta cantitate mare de
lumină poate să ducă receptorul la saturaţie nemailucrând corect. Cablul prezentat în
stânga figurii 2-15, cu dimensiuni de 8/125, este de obicei întâlnit la o legătură de date pe
fibra optică care operează în modul de propagare monomod. Cele prezentate în dreapta
figurii 2-15 se găsesc în legăturile de date pe fibra optică care operează în modul de
propagare multimod.

Figura 2-15. Dimensiuni tipice ale miezului şi invelişului

Atenuarea fibrei optice
Lumina care se propagă într-o fibră optică, suferă o atenuare, adică are loc o
pierdere de energie. Aceste pierderi trebuie să rămînă mici, pentru ca fascicolul luminos
să poată parcurge distanţe mari, fără regenerări intermediare. Atenuarea fibrei optice este
un parametru important pentru proiectarea şi instalarea reţelelor bazate pe cabluri cu
fibră optică. Ea se datorează, în principal, fenomenelor fizice: absorbţie şi dispersie.
Importanţa acestor pierderi luminoase depinde între altele, de lungimea de undă a luminii
injectate.

33
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Din această cauză este în general util să se măsoare atenuarea fibrei optice în
funcţie de lungimea de undă (măsura spectrală). Putem astfel să determinăm gamele de
undă cu pierderi mici, deosebit de importante pentru transmisia optică.

Figura 2-16. Atenuarea unei fibre standard mono-mod.

În figura 2-16 se prezintă variaţia atenuării cu lungimea de undă pentru un cablu
cu fibră optică monomod (single-mode) standard.
În timp ce fenomenul de absorbţie nu se manifestă decât la lungimi de undă
precise, numite benzi de absorbţie (de exemplu la 1390nm absorbţia OH), pierderile
luminoase prin difuzie există pentru toate lungimile de undă.
Deoarece difuzia rezultă din fluctuaţiile densităţii (lipsa de omogenitate) în fibra
optică şi deoarece aceasta are dimensiuni mai mici decât lungimea de undă a luminii
putem apela la legea de difuzie a lui Rayleigh, care ne spune ca dacă lungimea de undă λ
creşte, pierderile prin difuzie scad cu puterea a patra a lui λ deci cu 1/ λ4 .
Figura 2-17 prezintă variaţia atenuării cu lungimea de undă luată pe un ansamblu de
tipuri de materiale ale cablurilor cu fibră optică. Sunt indicate 3 principale ferestre de
operare ale acestor cabluri. Acestea corespund regiunilor cu lungimi de undă unde
atenuarea este mică şi fac posibilă generarea de către transmiţător a unei lumini eficiente,
şi de asemnea permit receptorului detecţia mai eficientă a acesteia.
Simbolul 'OH' indică faptul că la aceste lungimi de undă particulare este prezent
radicalul Hidroxil în materialul din care este făcut cablul cu fibră optică şi care cauzează
o barieră în caracteristica de atenuare. Acest radical rezultă din prezenţa apei, ce pătrunde
în materialul din care este construit cablul cu fibră optică atât ca reacţie chimică în
procesul de fabricare cât şi ca umiditate din mediu.

34
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

Figura 2-17. Atenuarea la materiale în raport cu lungimea de undă

Cablul cu fibră optică este făcut din trei materiale de bază: sticlă, plastic şi Plastic
Clad Silica (PCS). Acestea trei tipuri de material sunt astfel construite ca să respecte
condiţiile de atenuare şi de cost. Acestea vor fi descrise în detaliu, atenuarea şi costul vor
fi menţionate numai ca restricţii calitative.
Sticla este în general utilizată la fabricarea fibrei multimod cu indice gradat. În figura 2-
18 se prezintă în 3D propagarea luminii în segmente de fibre optice multi-mod şi mono-
mod.

Figura 2-18. Vedere în trei dimensiuni, propagarea optica în fibra mono-mod şi

multi-mod

Banda de trecere
Cei doi parametri mai importanţi pentru definirea proprietăţilor de transmisie ale
unei fibre optice este atenuarea şi banda de trecere. În timp ce atenuarea descrie pierderile
optice ale fibrei optice banda de trecere este o măsură a fenomenului de dispersie.

35
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Un impuls care se propagă în lungul unei fibre optice se ‘’împrăştie’’ în timp din
cauza dispersiei. Din punct de vedere al frecvenţei acest efect semnifică faptul că fibra
optică se comportă ca un filtru trece jos.
Aceasta înseamnă că odată cu creşterea frecvenţei de modulaţie fm se diminuează
amplitudinea undei luminoase în fibră până la dispariţia totală. Fibra optică lasă deci să
treacă semnalele de joasă frecvenţă şi le atenuează pe cele de înaltă frecvenţă. Dacă se
măsoară pentru fiecare frecvenţă de modulaţie fm , amplitudinile puterii optice la intrare
P1 ( fm ) şi la ieşirea fibrei optice P2 ( fm ), şi dacă facem raportul lor obţinem modulul
funcţiei de transfer H( fm ):
P2 ( fm )
H( fm ) =
P1 ( fm )
H( fm ) este o funcţie dependentă de frecvenţă de modulaţie fm . În general se
normează modulul funcţiei de transfer împărţindu-l cu H(0); H(0) fiind funcţia de transfer
pentru o frecvenţă de modulaţie fm=0, adică fară modulaţie.

1
H ( fm )

H(0)

0.5

B fm

Figura 2-19. Funcţia de transfer a unei fibre optice

Alura acestei curbe corespunde aproape cu cea a unui filtru trece jos gaussian.
Frecvenţa de modulaţie pentru care valoarea normată a modulului funcţiei de transfer este
egală cu 0.5 este numită banda de trecere B a fibrei optice. Ea corespunde la:

H ( fm =B)
= 0.5
H(0)

36
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Banda de trecere este deci egală cu intervalul de frecvenţă în care amplitudinea
(puterii optice) comparată cu valoarea sa la frecvenţă zero a scăzut cu 50%, adică 3 dB.
Tabelul 1 ne ilustrează valorile atenuării şi caracteristicile lăţimii de bandă ale celor mai
reprezentative cabluri cu fibră optică.

Dimensiun
Materi Profilul Indicelui λ Aten. Latime de
Modul e
al de refracţie [nm] [dB/km] banda [MHz]
[μm]

Multi-
Sticla Treapta 800 62.5/125 5 6
mod
Multi-
Sticla Treapta 850 62.5/125 4 6
mod
Multi-
Sticla Gradat 850 62.5/125 3.3 200
mod
Multi-
Sticla Gradat 850 50/125 2.7 200
mod
Multi-
Sticla Gradat 1300 62.5/125 0.9 800
mod
Multi-
Sticla Gradat 1300 50/125 0.7 1500
mod
Multi-
Sticla Gradat 850 85/125 2.8 200
mod
Multi-
Sticla Gradat 1300 85/125 0.7 400
mod
Multi-
Sticla Gradat 1550 85/125 0.4 500
mod
Multi-
Sticla Gradat 850 100/140 3.5 300
mod
Multi-
Sticla Gradat 1300 100/140 1.5 500
mod
Multi-
Sticla Gradat 1550 100/140 0.9 500
mod
Multi-
Plastic Treapta 650 485/500 240 5 - 680
mod
Multi-
Plastic Treapta 650 735/750 230 5 - 680
mod
Multi-
Plastic Treapta 650 980/100 220 5 - 680
mod

37
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

Multi-
PCS Treapta 790 200/350 10 20
mod
Mono- 3.7/80
Sticla Treapta 650 10 600
mod sau125
Mono-
Sticla Treapta 850 5/8 sau 125 2.3 1000
mod
Mono-
Sticla Treapta 1300 9.3/125 0.35 ∞
mod
Mono-
Sticla Treapta 1550 8.1/125 0.2 ∞
mod

Tabelul 1. Atenuarea şi Banda de trecere la diferite cabluri

2.5. Receptorul Optic

Funcţiile de bază ale Receptorului sunt:

• Sesizează şi detectează lumina care vine de la fibra optică apoi converteşte această
lumină în semnal electric.
• Demodulează această lumină ca să poată determina identitatea datelor binare pe care
ea le reprezintă.
Detecţia luminii se face cu ajutorul unei fotodiode. Aceasta sesizează lumina şi o
converteşte în curent electric. Semnalul optic de la fibra optică cât şi curentul rezultat în
urma demodulării cu fotodioda sunt semnale de amplitudini foarte mici în consecinţă
fotodioda trebuie să fie urmată de unul sau mai multe etaje de amplificare.

Figura 2-19. Diagrama bloc a unui receptor optic - primul nivel

38
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Acestea pot să includă chiar filtre şi egalizoare pentru a creşte capacitatea de
demodulare a circuitului receptor. Nucleul receptorului optic este prezentat în figura 2-18.
El conţine o fotodiodă cu rezistenţa de polarizare Rb şi un preamplificator de zgomot
mic. Semnalul după preamplificator este un semnal electric. Ieşirea preamplificatorului
trebuie cuplat la un amplificator suplimentar, filtru şi egalizor.
Toate aceste componente pot fi conţinute de un singur circuit integrat, hibrid sau
de acelaşi circuit (on-board).Circuitele active din componenţa receptorului pot constitui
o sursă de zgomot. Zgomotul este datorat zgomotului intern al componentelor active. El
poate să afecteze procesul de demodulare, de aceea receptorul este prevăzut şi cu circuite
de compensare a zgomotelor.
Receptorul poate include şi anumite funcţii cum ar fi:
• Sincronizarea datelor prin recuperarea ceasului
• Decodificarea informaţiei de exemplu codul 4B/3T
• Detecţia şi corectarea erorilor
Există două tipuri de fotodiode:
• Positive Intrinsec Negative (PIN)
• Avalanche Photo Diode (APD).
Cele mai utilizate fotodiode în receptoarele optice care lucrează pe distanţe scurte şi
medii sunt fotodiodele PIN. Acestea sunt în principal astfel fabricate să poată fi
alimentate de la surse standard tipic între 5V şi 15V. În schimb fotodiodele APD au o
sensibilitate mult mai mare şi o lăţime de bandă de două ori mai mare decât fotodiodele
PIN. Ele nu pot fi utilizate cu tensiuni standard de 5V, deasemenea ele cer şi o stabilitate
cu tensiunea de alimentare, fapt ce determină costuri mai mari. Fotodiodele APD se
utilizează la dispozitivele care lucrează pe distanţe mari. Fotodiodele au o mare suprafaţă
de detecţie care poate avea mai multe sute de microni în diametru.
Aceasta înseamnă că nu este nevoie de precauţii speciale în centrarea fibrei în
conectorul receptorului ca şi la Transmiţător. Ambele tipuri (analogic sau digital)
utilizează un preamplificator analogic urmat de un etaj analog sau digital în funcţie de
tipul informaţiei. În figura 2-20 este reprezentat receptorul optic analogic.

39
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.

Figura 2-20. Receptor optic analogic

Primul etaj este un amplificator operaţional care este configurat ca un convertor

curent – tensiune. Acest etaj preia un curent mic de la fotodiodă şi o converteşte într-o
tensiune tipic de domeniul milivolţilor. Următorul etaj este un amplificator operaţional cu
ajutorul căruia semnalul de ieşire este crescut la valoarea dorită. În figura 2-21 este
reprezentat un receptor optic digital, idem cazului receptorului analogic, primul etaj este
un convertor curent – tensiune.

Figura 2-21. Receptor optic digital

40
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
Ieşirea acestui etaj este conectată la un comparator de tensiune care produce o
filtrare şi o variaţie (creştere) rapidă în timp a semnalului de ieşire. Nivelul de triggerare
este ajustabil şi permite o simetrizare a semnalului digital recuperat. În plus etajele atât la
receptoarele analogice cât şi la cele digitale sunt prevăzute cu adaptoare pentru cabluri
coaxiale şi convertoare de protocol. Este important de notat faptul că atâta timp cât
cablul cu fibră optică este imun la toate formele de interferenţă receptorul optic electronic
nu este. De aceea trebuie luate precauţii precum legarea la pământ a receptorului.
Performanţa demodulării Receptorului este caracterizată de către Rata de Eroare
pe BIT - BER care este furnizată către Utilizator. Aceasta depinde de schema de
modulare-demodulare, de puterea semnalului optic recepţionat, zgomotul din receptor şi
procesarea lăţimii de bandă. Performanţele receptorului sunt în general caracterizate de
parametrii de sensibilitate. Aceşti parametri sunt nişte curbe care indică puterea optică
minimă la care un Receptor poate detecta datele în conformitate cu un BER particular.
Curbele de sensibilitate variază de la receptor la receptor. Ele însumează şi raportul
semnal zgomot, parametru care guvernează toate legăturile de date cu privire la
performanţă. Sensibilitatea depinde de tipul de fotodiodă din care este construit
receptorul şi de lungimea de undă la care operează aceasta. În figura 2-22 sunt prezentate
curbele tipice de sensibilitate pentru fotodiodele PIN şi ADP.

Figura 2-22. Sensibilitatea Receptorului pentru BER = 10-9 pentru diferite

dispozitive

41
CAPITOLUL II.
Transmiterea Optică a Informaţiei.
La examinarea specificaţiilor oricărui receptor trebuie analizaţi parametrii de
sensibilitate. Curba limită numită şi Cuantumul Limită din figura 2-22 este o referinţă, ea
reprezintă performanţa optimă pentru o fotodiodă în Receptor. Aceasta este performantă
în cazul în care există eficienţă de 100% în conversia luminii de la fibra optică într-un
curent electric pentru demodulare.

42