ACUSTICĂ

CURS MASTER CV ANUL I

ANUL UNIVERSITAR 2022 - 2023

 BIBLIOGRAFIE
 ANDREICA, H.-A., MUNTEANU, C., MUREŞANU, I., MOGA, L., TĂMAŞ-GAVREA R.,
Construcţii civile, Editura U.T. PRESS, Cluj-Napoca, 2009.
 ANDREICA, H.-A., Construcţii, Editura U.T. PRESS, Cluj-Napoca, 2002.
 STAS 6156-1986 - Protecţia împotriva zgomotului în construcţii civile şi social-
culturale. Limite admisibile şi parametrii de izolare acustică.
 STAS 9783/0, 1, 2, 3, 4 - Parametrii pentru proiectarea şi verificarea acustică a
sălilor de audiţie publică.
 C 125-2013 - Normativ privind proiectarea şi executarea măsurilor de izolare
fonică şi a tratamentelor acustice în clădiri.
 P 121-1989 - Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi executarea măsurilor de
protecţie acustică şi antivibratilă la clădiri industriale.
 P 122-1983 - Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea măsurilor de izolare fonică la
clădiri civile, social-culturale şi tehnico-administrative.
 P 123-1983 - Instrucţiuni tehnice privind proiectarea şi executarea sălilor de audiţie
publică din punct de vedere acustic.
Având în vedere complexitatea fenomenelor acustice, se recomandă ca
proiectarea acustică să fie efectuată de preferinţă de către specialişti în domeniu.
 Normativ privind protecţia la zgomot – Prevederi generale. 
 SR EN ISO 717-1: 2000 - Acustică. Evaluarea izolării acustice a clădirilor şi a
elementelor de construcţii. Partea 1: Izolarea la zgomot aerian. 
 SR EN ISO 717-2: 2001 - Acustică. Evaluarea izolării acustice a clădirilor şi a
elementelor de construcţii. Partea 2: Izolarea la zgomot de impact.
 OBIECTUL ŞI SCOPUL PROIECTĂRII ACUSTICE
A CLĂDIRILOR
Acustica are ca obiect studiul legilor care guvernează propagarea
sunetelor şi zgomotelor în clădiri şi în teritoriul construit.

Domeniile care fac obiectul proiectării acustice sunt:

- proiectarea măsurilor de combatere a zgomotelor şi
vibraţiilor în clădiri şi în teritoriul construit;
- proiectarea sălilor de audiţie publică.

Scopul proiectării acustice constă în:

- limitarea zgomotelor şi vibraţiilor la valorile limită
impuse de cerinţele de confort acustic, în unităţile
funcţionale din clădiri şi în teritoriul construit.
- asigurarea unei calităţi corespunzătoare a sunetului
în sălile de audiţie publică;
 SUNETUL CA FENOMEN FIZIC
Ca fenomen fizic sunetul este rezultatul vibraţiei particulelor
materiale.
Undele elastice sunt perturbaţii mecanice care se produc în
medii elastice ce constau în deplasarea particulelor mediului
respectiv de o parte şi de alta a poziţiei de echilibru, creând
astfel stări alternative de compresiune şi dilatare.
Gazele, lichidele şi solidele sunt medii care prezintă
proprietăţi de masă şi de elasticitate, deci pot transmite unde
elastice. În lichide şi gaze apar numai unde longitudinale, pe
când în solide pot să apară atât unde longitudinale cât şi
unde transversale.
Dacă particulele oscilează în direcţia de propagare a
mişcării, unda se va numi longitudinală.
Dacă oscilaţia particulelor este perpendiculară pe direcţia de
propagare, unda se va numi transversală.
Definitia - ilustrare
1) unde longitudinale, 2) unde trasversale - ilustrare

2
Undele acustice reprezintă o formă particulară a
undelor elastice, respectiv sunt undele elastice pe un
anumit domeniu (interval) de frecvenţe, numit domeniul
audibil, cuprins între 16 şi 16.000 Hz.

Caracteristicile de bază ale undelor sonore sunt

următoarele:
amplitudinea oscilaţiei a, reprezintă deplasarea maximă
faţă de poziţia de repaus a particulei materiale;
perioada de oscilaţie T, reprezintă timpul în care se
efectuează o oscilaţie completă;
frecvenţa de oscilaţie υ, reprezintă numărul de oscilaţii
în unitatea de timp, în Hz;
lungimea de undă λ, reprezintă drumul parcurs de
frontul undei acustice în timpul unei perioade.
Fig.11.1. Caracteristicile undei sonore
 Lungimea de undă, frecvenţa şi viteza de propagare a
undei acustice pot fi exprimate prin următoarea relaţie:

unde: c – viteza de propagare a undei acustice, în m/s;

υ – frecvenţa, în Hz.

Lungimea de undă se mai poate defini ca fiind distanţa

între două puncte succesive, în care au loc concomitent
comprimări sau dilatări ale mediului elastic prin care se
transmite unda acustică.
Lungimea de undă - ilustrare
Viteza undelor acustice c [m/s], este distanţa de propagare a
undelor acustice într-un mediu elastic în unitatea de timp.
Determinarea vitezei undelor se poate efectua utilizând formula
lui Newton:

unde: E – modulul de elasticitate al mediului de propagare, în N/m2;

ρ – densitatea mediului, în kg/m3.

În funcţie de mediul prin care are loc transmisia sonoră (solid,
lichid sau gazos), relaţia va avea forme diferite:

 Pt. medii gazoase: ρ0 – densitatea mediului;

p0 – presiunea mediului; χ– raportul căldurilor specifice

 Pt medii lichide: K – coeficient de compresibilitate;

ρ – densitatea mediului.

 Pt. medii solide: E – modulul lui Young;

ρ – densitatea mediului;
σ – coeficientul lui Poisson
Conform tabelului următor se observă că sunetul se
propagă mult mai repede prin lichide şi solide decât prin aer.

*) În funcţie de esenţe şi de sensul fibrelor

Materialele sau mediile compacte propagă bine sunetele, cu

viteze mari. Materialele moi, poroase, absorb sunetele şi le
propagă cu viteze mici, motiv pentru care acestea se
utilizează ca materiale izolante acustic.
Propagarea undei în funcţie de densitatea mediului: 1.
densitate mare - viteză redusă, 2. densitate scăzută – viteză mare)
 Sunetul ca fenomen fizic se caracterizează prin:

 presiune acustică

 energie acustică

 intensitatea acustică

 nivelul de intensitate sonoră

 nivelul de presiune sonoră

 SUNETUL CA FENOMEN FIZIOLOGIC
Urechea omenească are capacitatea de a percepe,
sub formă de sunete, undele acustice caracterizate prin
anumite frecvenţe şi anumite valori ale presiunii sau
intensităţii acustice, care delimitează domeniul de
audibilitate.

Pentru un ascultător otologic normal, domeniul de

audibilitate este cuprins între frecvenţele de 16 şi
16.000 Hz (pentru frecvenţe mai mici de 16 Hz avem
infrasunete, iar pentru frecvenţe mai mari de 16.000 Hz
avem ultrasunete), respectiv între pragul de audibilitate
şi pragul senzaţiei dureroase.
 SUNETUL CA FENOMEN FIZIOLOGIC
Urechea omenească are capacitatea de a percepe,
sub formă de sunete, undele acustice caracterizate prin
anumite frecvenţe şi anumite valori ale presiunii sau
intensităţii acustice, care delimitează domeniul de
audibilitate.
Pentru frecvenţa de 1.000 Hz pragul de
audibilitate se caracterizează prin presiunea
acustică minimă audibilă (pentru a avea loc
senzaţia auditivă), care este po = 2·10-4 bari =
2·10-5 N/m2 (pentru comparaţie se menţionează
că presiunea atmosferică normală este de 106
μbari = 105 N/m2), respectiv prin intensitatea
acustică Io =10-12 W/m2, iar pragul senzaţiei
dureroase prin Pmax= 2·102 bari, respectiv prin Io =
1 W/m2.
 Din punct de vedere fiziologic sunetele se caracterizează
prin:
1) Înălţimea sunetului este caracteristica după care un
sunet este perceput de ureche ca fiind grav (jos) sau
ascuţit (înalt). Înălţimea creşte aproximativ cu logaritmul
frecvenţei, adică intervalul de înălţime între două sunete
cu frecvenţele f1 şi f2 (f2 > f1) depinde de raportul f2/f1 (nu de
diferenţa f2 - f1).
Experimental s-a arătat ca înălţimea nu este funcţie numai
de frecvenţă, ci şi de nivelul presiunii sonore, deoarece
sensibilitatea organului auditiv la variaţia înălţimii sunetului
descreşte odată cu scăderea nivelului de intensitate
sonoră.

2) Tăria sunetului este o însuşire a senzaţiei auditive,

conform căreia sunetele sunt percepute ca fiind slabe sau
puternice. Aceasta depinde de intensitatea (sau
presiunea) acustică şi de frecvenţă.
 Pentru a aprecia sunetele după tărie se defineşte nivelul de intensitate
acustică (L) şi nivelul de presiune acustică (Lp), care se măsoară în dB
(decibeli):
I
L = 10 lg [dB]
Io
2
p p
L p = 10 lg 2 = 20 lg [dB]
po po
 Practic L = Lp (diferenţa fiind de cca 0,2 dB).

 În relaţiile de mai sus I şi p corespund pragului de audibilitate.

o o

 Pentru I = I sau p = pmax rezultă L = 120 dB, corespunzător pragului de

max
durere.

 Tăria sunetului fiziologic depinde şi de frecvenţă. Urechea omului este

mai puţin impresionată de sunete joase, domeniul de frecvenţe cu cea mai
mare sensibilitate fiind cuprins între 2.000 şi 5.000 Hz.

 În felul acesta, în funcţie de frecvenţă, se pot reprezenta curbele de egal

nivel de tărie.
Dacă se consideră punctele A, B şi C (din figura 4.20)
pentru frecvenţele de 50, 100 şi 1.000 Hz, se constată
că pentru toate avem L = 20 dB, însă punctul A este în
domeniul infrasunetelor, punctul B pe pragul de
audibilitate şi numai în punctul C avem, într-adevăr, L =
20 dB.

Având în vedere acest aspect, pentru nivelul de

tărie se foloseşte şi fonul ca unitate de măsură (ca
mărime 1 fon = 1 dB).

În felul acesta curbele de egal nivel de tărie se

raportează la pragul de audibilitate, fiind independente
de frecvenţă.
 Unitatea de măsură pentru tăria sunetului este sonul, care reprezintă
un sunet având frecvenţa de 1.000 Hz şi un nivel de tărie de 40 foni.
Exprimată în soni, tăria este numărul care arată de câte ori un sunet este
apreciat de un ascultător otologic normal ca fiind mai intens decât un
sunet pur la 1.000 Hz şi 40 foni.

 Legătura dintre nivelele de tărie exprimate în soni (N) şi foni (Λ) este
dată de relaţiile:
 - 40
N=2 10 [soni]

3) timbrul sunetului reprezintă calitatea sunetelor complexe de intensităţi

sensibil egale de a putea fi diferenţiate subiectiv în funcţie de compozitia
lor spectrală. Dacă armonica fundamentală este însoţită de armonice
ridicate, sunetul este ascuţit sau chiar strident, iar dacă dimpotrivă, nu are
decât puţine armonice şi în proporţie convenabilă, timbrul este moale.
 FENOMENE CARACTERISTICE PROPAGĂRII UNDELOR
 Reflexia si refracţia undelor acustice

 Dacă în calea undelor acustice nu există un obstacol cu caracteristici

diferite faţă de mediul de propagare, acestea se propagă neperturbate, sub
formă de unde progresive.

 În situaţia în care o undă sonoră întâlneşte pe direcţia sa un obstacol se

produc modificări ale direcţiei de propagare şi a caracteristicilor sale
energetice, o parte din energia incidentă reflectându-se după legi similare
undelor luminoase, altă parte propagându-se pe direcţia razei
refractate, transformându-se parţial în
căldură.

 Energia netransformată în căldură ajunge

pe faţa opusă a obstacolului sub formă
de energie sonoră transmisă.

Fig. 1. Reflexia, absorbţia, transmisia sunetelor

prin elementele de construcţie.
 1. propagarea sunetului intr-un mediu (viteza sunetului constanta
in toate directiile)
 2. propagarea sunetului in doua medii (viteza sunetului diferita).
 Pentru a putea preciza cantitativ gradul de reflexie si gradul de transmisie
a undelor sonore, care trec dintr-un mediu în altul se utilizează coeficienţii:

 coeficientul de reflexie sonoră αr al unei suprafeţe

Ir - intensitatea sonoră reflectată

Ii - intensitatea sonoră incidentă

 coeficientul de transmisie sonoră αtr al unui element

Itr - intensitatea sonoră transmisă prin element

Ii - intensitatea sonoră incidentă

 coeficientul de absorbţie sonoră αa al unui element

Ia - intensitatea sonoră absorbită de element

Ii - intensitatea incidentă
 Viteza sunetului in aer depinde de temperatura.(ziua)
 Viteza sunetului in aer depinde de temperatura.(noaptea)
Difracţia undelor acustice
 Abaterea unei unde progresive de la propagarea rectilinie produsă de prezenţa
unor obstacole de masă diferită decât a mediului de propagare, se numeşte
difracţie acustică.

Fig. 2. Difracţia undelor acustice: a – cu lungime de undă mică; b – cu lungime de undă mare

 Dacă lungimea de undă este mare în raport cu dimensiunile obstacolului,

(ex: f = 100Hz, λ = 3,4m) undele acustice ocolesc obstacolul, astfel încât nu
există practic „zonă de umbră” acustică.

Astfel, atenuarea acustică prin obstacole se înregistrează în special pentru

frecvenţe ridicate, iar în cazul frecvenţelor joase numai la obstacole de
dimensiuni mari.
Ecoul şi reverberaţia acustică
 Fenomenul de ecou reprezintă perceperea de două ori, în mod distinct,
a unui sunet provenind de la aceeaşi sursă.

 Durata de reverberaţie T reprezintă timpul necesar, în secunde, pentru

ca intensitatea sunetului să scadă până la a milioana parte din valoarea
pe care a avut-o în regim staţionar de emisie, sau cand nivelul de
intensitate sonoră scade cu 60dB, din momentul încetării emisiei sursei.

 Determinarea duratei de reverberaţie:

 relaţia lui Sabine:

V – volumul încăperii, în m3;

A – absorbţia acustică, în m2 a suprafeţelor
interioare Si ale încăperii.

 relaţia lui Eyring:

α - reprezintă coeficientul de absorbţie mediu.

 relaţia lui Millington:

 Fenomenul de reverberaţie este favorabil audiţiei când contribuie la
sonorizarea cuvântului şi muzicii şi este defavorabil când prin durata prea
mare de reverberaţie se produce mascarea sunetelor.

Fig. 3. Reverberaţia şi efectul de mascare: a – mascarea parţială a sunetului

datorită reverberaţiei; b – creşterea excesivă a reverberaţiei.
 DETERMINAREA CARACTERISTICILOR DE IZOLARE
ACUSTICĂ

Zgomotele şi sunetele se produc atât în exteriorul clădirilor

cât şi în interiorul acestora. Ele se propagă pe două căi:

 sub formă de energie sonoră transmisă prin conducţie aeriană

(zgomote aeriene - zgomote care se propagă prin aer, acţionând
asupra elementelor de construcţie care delimitează încăperea
sau pătrund prin orificii).

 sub formă de energie sonoră transmisă prin conducţie solidă

(zgomote de impact - zgomotele ce rezultă prin impactul
(ciocnirea) unor obiecte cu elementele de construcţie).
 ECHIVALENŢA CU INDICII UTILIZAŢI ANTERIOR
 Se dau în continuare echivalenţele între indicii folosiţi în reglementările
tehnice anterioare (în special STAS 6156-86) şi indicii definiţi în Normativul
C125-2013 de proiectare acustică.

I.1. Izolare la zgomot aerian

I.2. Izolare la zgomot de impact

 NORMATIV PRIVIND ACUSTICA ÎN CONSTRUCŢII ŞI ZONE URBANE
INDICATIV C125-2013
 NIVEL DE ZGOMOT – În contextul prezentului normativ reprezintă
denumirea prescurtată pentru „NIVEL DE PRESIUNE ACUSTICĂ”, Lp,
exprimat în dB, dB(A) sau numărul curbei Cz.
 dB este o unitate de măsură pentru valoarea fizică. Pentru definirea unui
zgomot se utilizează spectrul său; valorile – în benzi de frecvenţă de
1/1 sau 1/3 octavă – se dau în dB.
 dB(A) este o unitate de măsură a nivelului de zgomot fiziologic, ponderat
pe curba de ponderare A, care ţine seama de modul de percepere al
urechii umane. În dB(A) se dă o singură valoare globală.
 Numărul curbei Cz este valoarea în dB la 1000 Hz a curbei nivelului de
presiune acustică ce nu poate fi depăşită în nici un punct al spectrului
(vezi Anexa II).
 In cazul exprimării nivelului de zgomot în dB(A), măsurarea se face cu
ajutorul unui sistem electroacustic care ponderează componentele pe
frecvenţe ale zgomotului, similar cu răspunsul urechii umane. Curba de
ponderare A iniţial stabilită pentru niveluri de zgomot sub 55 dB, este
general acceptată astăzi pentru măsurări în contextul protecţiei împotriva
zgomotului.
 LIMITE ADMISIBILE ALE NIVELURILOR DE ZGOMOT ÎN CLĂDIRI
 Limitele admisibile ale nivelurilor de zgomot în clădiri, indicate în tabelul 3.2.1 din
Normativul C 125-2013 sunt stabilite considerându-se climatul corespunzător specific
utilizării şi activităţilor ce se desfăşoară în unităţile funcţionale respective.
 IZOLARE ACUSTICĂ

a.- Izolarea la zgomot aerian

 Izolarea la zgomot aerian defineşte acţiunea prin care se urmăreşte ca

elementele separatoare între unităţile funcţionale ale clădirii (în principal pereţi
sau planşee) să reducă transmisia zgomotului aerian între cele două spaţii pe
care le separă. Reducerea trebuie să fie efectivă în ambele sensuri de
transmitere a zgomotului.

 Izolarea este definită de indici de izolare care ţin seama în esenţă de diferenţa
de nivel de zgomot între cele două spaţii.

 De notat că totdeauna izolarea efectivă realizată „in situ” este mai mică decât
cea măsurată în laborator datorită unor căi colaterale de transmitere a sunetului
şi este influenţată de caracteristicile de absorbţie (reverberaţie) ale spaţiului
considerat ca protejat.
a.1. Izolarea la zgomot aerian poate fi definită ca diferenţa între nivelurile de
zgomot din cele două încăperi (spaţii) separate de elementul considerat:

• IZOLARE ACUSTICĂ STANDARDIZATĂ – Dn,T între două încăperi sau spaţii,

definită de relaţia:

Dn,T = L1 – L2 + 10 lg =R’+10lg 0.32𝑉 [dB]

𝑆
• IZOLARE ACUSTICĂ NORMALIZATĂ – Dn, definită de relaţia:
𝐴 𝑆
Dn = L1 – L2 – 10 lg =R’+10lg [dB]
𝐴0 𝐴0
în care:
L1, L2 = niveluri de zgomot în spaţiul de emisie, respectiv de recepţie, în dB
T = durata de reverberaţie măsurată (calculată) în spaţiul de recepţie, în secunde
To = durata de reverberaţie de referinţă, în sec. (To = 0,5 sec.)
A = aria de absorbţie acustică echivalentă în spaţiul de recepţie, în m2
Ao = aria de absorbţie acustică echivalentă de referinţă (Ao = 10 m2 )
R’ = indicele de atenuare acustică in situ, în dB
V = volumul spaţiului de recepţie, în m3
S = suma suprafeţelor delimitatoare ale spaţiului de recepţie, în m2
a2. Izolarea la zgomot aerian se poate referi direct la elementul de construcţie
considerat:

• INDICE DE ATENUARE ACUSTICĂ – R pentru un element de construcţie,

definit prin încercare în laborator, dat de relaţia:

R = L1 – L2 + 10 lg [dB]

în care:

L1, L2 = niveluri de zgomot în spaţiul de emisie, respectiv de recepţie, în dB

S = suprafaţa probei (perete sau planşeu), în m2
A = aria de absorbţie echivalentă în camera de recepţie, în m2
b. - Izolare la zgomotul de impact
 
Izolarea la zgomotul de impact este acţiunea prin care se urmăreşte ca nivelul
de zgomot datorat unor şocuri de natură mecanică (paşi, obiecte căzute, manevrări
demobilier) asupra ansamblului unui planşeu să se audă pe cât posibil redus atât
înspaţiul de sub planşeu cât şi în spaţiile alăturate.
Zgomotul de impact este unul din aspectele domeniului mai vast al
zgomotuluitransmis pe cale solidă (denumit şi zgomot structural).
Izolarea la zgomot de impact se determină în laborator prin măsurarea în
spaţiul derecepţie a nivelului de zgomot produs de un aparat standardizat care
produce lovituriîn spaţiul suprapus.
Poate fi caracterizată de una din următoarele mărimi:
 
 NIVELUL ZGOMOTULUI DE IMPACT STANDARDIZAT – Ln,T , definit ca:
 

Ln,T = Li – 10 lg [dB]
 

 NIVELUL ZGOMOTULUI DE IMPACT NORMALIZAT – Ln, definit ca:

 

Ln = Li + 10 lg [dB] , în care:
Li = nivelul de zgomot în spaţiul de recepţie, în dB
T = durata de reverberaţie măsurată (calculată) în spaţiul de recepţie, în secunde
T0 = durata de reverberaţie de referinţă (T0 = 0,5 sec.)
A = aria de absorbţie acustică echivalentă în spaţiul de recepţie, în m 2
A0 = aria de absorbţie acustică echivalentă de referinţă (A 0 = 10 m2)

Pentru pardoseli se definesc indici ΔL, reprezentȃnd ȋmbunătăţirea izolării la zgomot

de impact prin aportul adus de pardoseală. Pentru determinarea izolării la zgomot de
impact a ansamblului planeu+pardoseală, indicii ΔL se scad din valoarea nivelului Ln al
planşeului.
 ABSORBŢIE ACUSTICĂ (fonoabsorbţie)

Absorbţia acustică defineşte modul in care alcătuirile suprafeţelor din spaţii

inchise se comportă in raport cu undele sonore incidente.
Prin absorbţie acustică se urmăreşte ca o parte din energia sunetului aerian ce
intalneşte o suprafaţă delimitatoare a unui spaţiu să nu fie reflectată ci aparent
absorbită.
Din punctul de vedere al fonoabsorbţiei nu interesează ce se intamplă cu
energia ce nu este reflectată. In mod obişnuit alcătuirile specifice fonoabsorbţiei
nu sunt şi izolatoare acustice.
Absorbţia acustică este caracterizată de „coeficientul de absorbţie acustică α”
definit prin raportul – subunitar - intre energia (aparent) „absorbită” şi energia
incidentă, exprimat pe frecvenţe standardizate sau prin clase de absorbţie.
 REVERBERAŢIE
Fenomen întâlnit în spaţii închise sau parţial închise ce constă în reflexia repetată
a undelor acustice care pierd o parte din energie la fiecare reflexie. Rezultă un
dublu efect de suprapunere peste sunetul direct şi de întărire a acestuia urmată
de o prelungire după ce încetează sunetul direct. Se defineşte ca „durată de
reverberaţie - T” exprimată în secunde:
T = 0.163[sec.]
în care:
V = volumul încăperii, în m3
A = aria de absorbţie echivalentă, în m2

în care:
Si = aria suprafeţei perimetrale i, pe care e aplicat materialul cu coeficientul de
absorbţie αi, în m2
αi = coeficientul de absorbţie al materialului i
aj = absorbţie adusă de persoanele şi obiectele din încăpere (absorbanţi
funcţionali).