Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Facultatea de Construcţii
Master – CLĂDIRI VERZI

ANTREPRENORIATUL DEZVOLTĂRII DURABILE

CURS 1. CONSIDERAȚII GENERALE.

CONTEXTUL LEGISLATIV AL
DEZVOLTARII DURABILE.

prof.univ.dr.ing. Ioan AŞCHILEAN

2021 - 2022
Structura curs (programa analitică)
1. Contextul legislativ al Dezvoltării Durabile.
2. Clădiri sustenabile și tehnologii asociate.
3. Economia antreprenorială sustenabilă – concept. Cadrul de
organizare și desfasurare a activității antreprenoriale.
4. Planul de afaceri.
5. Economia ecoresponsabilă și economia circulară în domeniul
construcțiilor sustenabile.
6. Activitățile antreprenorului din domeniul construcţiilor
sustenabile.
7. Instrumente antreprenoriale specifice construcţiilor
sustenabile.
Dezvoltarea durabilă/sustenabilă - concept
Conceptul multidisciplinar şi complex de
dezvoltare durabilă a fost discutat pentru prima
dată la nivel global ca răspuns a consecinţelor
negative a activităţii umane asupra mediului
înconjurător în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite
privind Mediul Înconjurător, Stockholm, 5-16 iunie
1972, la care au participat delegaţi din 114 state,
printre care şi România, conferinţa desfăşurându-se
sub lozinca „Un singur Pământ”.
Documentul principal al acestei conferinţe este
Declaraţia finală asupra mediului, care subliniază
legătura dintre protecţia mediului înconjurător şi
progresul economic şi social în contextul eliminării
efectelor negative ale dezvoltării umanităţii.
DURABILITATE/SUSTENABILITATE - concept

capacitatea de a dura;
calitatea unei activităţi antropice de a se desfăşura
fără a epuiza resursele disponibile şi fără a distruge
mediul, deci fără a compromite posibilităţile de
satisfacere a nevoilor generaţiilor următoare;
conceptul implică stabilirea unui echilibru între
creșterea economică și protecția mediului și găsirea
de resurse alternative.
sustenabilitatea joacă un
rol tot mai important în
dezvoltarea companiilor;

un business sustenabil

va încerca să reducă energia
folosită, cantitatea de
deșeuri produsă și va
organiza acțiuni de
protecție a mediului pentru
dezvoltarea comunității.
 Pactul verde european
include obiectivul UE de realizare a neutralității climatice
până în anul 2050.
 Viitorul Europei depinde de o planetă sănătoasă.
Provocările actuale legate de climă și mediu necesită
un răspuns urgent și ambițios.
 UE s-a angajat să atingă neutralitatea climatică
până în 2050. Realizarea acestui obiectiv va necesita
o transformare a societății și a economiei Europei,
care va trebui să fie eficientă din punctul de vedere
al costurilor, justă și echilibrată din punct de
vedere social.
Toate cele 27 de state membre ale UE s-au angajat să
transforme UE în primul continent neutru din punct de
vedere climatic până în 2050. Pentru a ajunge acolo, s-au
angajat:
 să reducă emisiile poluante cu cel puțin 55% până în
2030, comparativ cu nivelurile din 1990;
 să crească obiectivele de eficiență și să le facă
obligatorii, pentru a realiza până în 2030 o reducere
generală de 36-39% pentru consumul final și primar
de energie;
 creșterea obiectivului obligatoriu al surselor
regenerabile în mixul energetic al UE la 40%.
 Schimbările climatice reprezintă cea mai mare
provocare din vremurile noastre, o oportunitate de a
construi un nou model economic. Acest lucru va crea
noi direcții pentru inovație, investiții și noi locuri de
muncă, având ca rezultat:

Transformarea economiei și a societăților.

 Acțiuni
Natura este un aliat important în lupta împotriva
schimbărilor climatice.
 Refacerea cadrului natural.
 Biodiversitatea. Bioenergia.
 Creșterea gradului de absorbție în mod natural a CO2.
 Economia circulară.
Stimularea acțiunii climatice globale prin cooperare
internațională
 Investiții în tehnologii inovative curate.
Transportul durabil pentru toți.
 Mobilitate ecologică.
 Creșterea pieței vehiculelor cu emisii reduse/zero.
 Dezvoltarea infrastructurii adecvate.
 Promovarea combustibililor alternativi.
Revoluție industrială.
 Tranziția „verde” reprezintă o oportunitate majoră
pentru industria europeană prin crearea de piețe pentru
tehnologii și produse curate.
 Noi lanțuri valorice în sectoare precum: energetic,
transporturi, construcții, etc.
Sisteme energetice curate.
 Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel
puțin 55% până în 2030 necesită cote mai mari de
energie regenerabilă și o eficiență energetică ridicată.
 Construirea durabilă a clădirilor noi;
 Renovarea clădirilor existente,
pentru a corespunde unui stil de viaţă mai ecologic.
Dezvoltarea durabilă în sectorul construcțiilor. Terminologie.

 Se utilizează adesea concepte ca eficienţă energetică şi

sustenabilitate în mediul construit. Este cunoscut deja că o
clădire verde prezintă multe avantaje în faţa unei construcţii
obişnuite. De multe ori aceşti termeni sunt folosiţi într-o relaţie
de sinonimie, deşi nu este corect – o clădire verde nu înseamnă
întotdeauna şi o clădire în totalitate eficientă energetic.
 Sustenabilitatea reprezintă o calitate, în cazul de faţă a
clădirilor, dar care de fapt se aplică oricărei activităţi ce se
desfăşoară într-o manieră care nu distruge mediul
înconjurător, nu iroseşte resursele naturale şi care pe viitor
satisface şi cerinţele generaţiilor viitoare. Pe scurt, prin
intermediul sustenabilităţii se pot atinge obiectivele unei
dezvoltări durabile.
 Clădirile verzi sunt concepute astfel încât să
satisfacă nevoile de a dispune de spaţii eficiente şi
sănătoase atât în mediul rezidenţial, cât şi în mediul
comercial/idustrial. Responsabilitatea pentru mediu
defineşte “verdele” unei clădiri şi se manifestă în
toate etapele construcţiei: de la proiectare la procesul
de construcţie, la utilizare, întreţinere, renovare şi, în
final, la demolarea respectivei clădiri.
O clădire verde nu perturbă în nici un fel
mediul natural din jur, adică solul, apele şi resursele,
iar mediul interior este unul cât se poate de sănătos.
 Eficienţa energetică este caracteristica principală a sustenabilităţii.
Eficienţa energetică este un concept ce se poate aplica la o gamă
vastă de tehnologii, produse şi chiar ideologii – automobilele pot fi
eficiente energetic, electrocasnicele, becurile economice de asemenea duc
la eficienţă energetică. Deasemenea, materialele izolatoare pentru clădiri,
a căror folosinţă duce la acelaşi rezultat. Teoretic, beneficii precum
mişcarea, iluminatul sau producţia de energie devin mult mai accesibile;
practic, se obţin rezultate optime folosind un aport energetic mai mic.
Pentru ca o clădire să fie sau să devină eficientă energetic,
aceasta trebuie în primul rând să fie bine izolată, iar apoi să işi producă
propria energie necesară pentru consum (se intamplă adesea ca energia
produsă să depaşească cantitatea de energie consumată).
În plus, sistemul de încălzire şi de ventilaţie al clădirii,
alimentarea cu apă sau cu energie electrică si, bineînţeles, materialele
utilizate sunt răspunzătoare de încadrarea clădirii în parametrii de
eficienţă energetică.
 Casa ecologică este un termen folosit pentru clădirile construite şi
folosite într-un un mod responsabil faţă de mediul înconjurător, în
tot ciclul de viaţă al acestora: design, construcţie, folosinţă,
întreţinere, renovare, demolare, post-utilizare.
Acest tip de clădire este dotat cu un sistem de generare a
energiei bazat pe surse curate, alternative de energie şi nu prezintă
pierderi termice importante deoarece are un sistem de izolare
superior clădirilor clasice. Deasemenea, materialele din care este
realizată sunt prietenoase cu mediul (cu energii şi emisii de CO2
înglobate reduse) şi posibilităţi de reciclare.

O clădire care reuşeşte să fie atât verde, ecologică şi

sustenabilă, cât şi eficientă energetic, reprezintă un ideal al perioadei
contemporane – acum mai mulţi ani un principiu revoluţionar a fost
“less is more” (mai puţin înseamnă mai mult), dar astăzi putem
spune că ceea ce contează cu adevarat este “less for more” (mai puţin
pentru mai mult).
Concepte moderne privind clădirile performante energetic
Clădiri cu consum redus de energie, casa tehnologică, casa energetic
activă, casa energetic pasivă, etc. - toate au în comun premisa asigurării
unui grad ridicat de performanţă a anvelopei, eficienţa energetică a
clădirii în ansamblu – construcţie + sistem energetic aferent şi integrarea
resurselor alternative în susţinerea energetică a acestora.
Casa pasivă - este conceptul care face referire la construcțiile eficiente
din punct de vedere energetic, fiind singurul concept
standardizat/certificat în prezent la nivel de Uniune Europenă.

- Necesarul de energie pentru

încălzire ≤ 15 kWh/m² ∙ an;
- Necesarul total de
energie primară ≤ 120 kWh/m² ∙ an.
Concepte moderne privind clădirile performante energetic

Clădirile cu consum de energie aprope zero (nZEB) – este

conceptul generic lansat de UE cu caracter de recomandare privind
cerinţele energetice minimale ale unei clădiri, care începând cu anul
2021 vor avea caracter de obligativitate pentru toate clădirile nou
construite.
 Antreprenoriatul – concept şi definiţii
 reprezintă un proces ce constă în identificarea şi
urmărirea unei oportunităţi de afaceri, în scopul
valorificării acesteia;
 este o activitate independentă, desfăşurată pe
propriul risc şi orientată spre obţinerea sistematică
a profitului ca urmare a utilizării bunurilor, vinderii
mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării
serviciilor de către persoanele înregistrate oficial în
această calitate în modul stabilit de lege;
 este o sursă de inovare şi schimbare, şi ca atare
stimulează creşterea productivităţii şi a
competitivităţii economice;
 este un proces (o serie de activităţi) care implică o
serie de competenţe şi abilităţi care pot fi învăţate
şi pot fi aplicate oricăror contexte organizaţionale;
 este o activitate care împlică mai mulţi actori şi nu
doar antreprenorul; acesta nu acţionează izolat, ci
trebuie să identifice colaboratori, să-i motiveze şi
să-i coordoneze către realizarea propriei viziuni
asupra afacerii pe care a iniţiat-o;
 este „un proces prin care indivizi şi grupuri,
mobilizează un ansamblu unic de resurse pe care
le utilizează pentru a crea valoare şi a exploata
oportunităţile existente pe piaţă.”
Procesul antreprenorial – 6 etape
1. Identificarea oportunităţii
 evenimentele neaşteptate din activitatea curentă;
 discrepanţele care există între situaţia curentă şi ceea ce
se doreşte;
 posibilitatea de a obţine un bun sau serviciu într-un mod
mai rapid, mai eficient sau la o calitate superioară;
 schimbări ale structurii unui sector sau a pieţei în
ansamblu sub acţiunea unor factori diverşi (de
ex.legislaţia);
 schimbări demografice;
 schimbări ale stilului de viaţă şi ale percepţiilor la nivelul
grupului ţintă;
 apariţia de noi cunoştinţe şi tehnologii.
2. Dezvoltarea conceptului de afacere

Conceptul afacerii trebuie să răspundă unei nevoi

existente şi să îndeplinească următoarele criterii:
 să fie unic (să se diferenţieze de celelalte similare);
 să fie cuprinzător (să vizeze pe lângă produs/
serviciu şi variabile precum preţ, promovare,
distribuţie);
 să fie fezabil (să poată fi dezvoltat la timp);
 să fie sustenabil (după implementare, conceptul
trebuie să reziste suficient timp pe piaţă pentru a
genera profitul vizat).
3. Determinarea resurselor necesare
Principalele categorii de resurse sunt:
 antreprenorul (sănătate, timp, motivare);
 colaboratori;
 canale de distribuţie;
 materii prime;
 resurse financiare;
 locaţii;
 licenţe şi brevete;
 utilaje şi echipamente;
 capital social (relaţii).
4. Obţinerea resurselor necesare
O regulă fundamentală pentru o afacere aflată la început
este să nu se investească în active fixe, pentru a rămâne cât
mai flexibilă să răspundă riscurilor care la început sunt la
nivel maxim. Antreprenorul trebuie să se concentreze asupra
asigurării finanţării activităţii curente şi pe termen lung.
5. Implementarea şi managementul afacerii
Cu cât antreprenorul va şti să utilizeze mai eficient
resursele de care dispune pentru a obţine rezultate care
diferenţiază firma sa, cu atât va fi mai protejat de atacurile
concurenţei.
6. Culegerea rezultatelor
Implică utilizarea rezultatelor obţinute pentru a dezvolta
afacerea, a diversifica şi a ataca noi pieţe sau pentru a vinde
la un preţ bun.
 Caracteristici antreprenoriale
Activitatea antreprenorială vizează exploatarea diferitelor
oportunităţi de către cei care sunt deschişi, pregătiţi să le
întâmpine, adică de către antreprenori.
Antreprenori de succes – caracteristici:
 Determinare şi perseverenţă;
 Dorinţa de a câştiga;
 Căutarea feedback-ului;
 Rezolvarea problemelor persistente;
 Iniţiativă şi responsabilitate;
 Orientare spre oportunităţi;
 Toleranţă pentru eşec;
 Încredere în sine şi optimism;
 Realizarea de viziuni;
 Nivelul mare de energie;
 Creativitatea şi spiritul de inovaţie;
 Independenţa;
 Lucrul în echipă;
 Abilităţi manageriale.
 Formele antreprenoriatului

Cele mai frecvente forme de antreprenoriat sunt:

 formele de activitate comercială cu licenţă;
 forma companiilor comerciale.
Principala diferenţă între cele două forme este că un
comerciant (persoană fizică) face afaceri pe cont propriu
şi are nevoie de autorizaţie comercială, în timp ce o
companie (persoană juridică) face afaceri în contul
companiei, adică pentru toţi patronii săi. În acest caz va
fi nevoie de autorizaţia comercială a fondatorilor şi de
un contract legal încheiat între aceştia.
 Tipologia antreprenoriatului
Cele mai cunoscute criterii de clasificare sunt următoarele:

După forma de proprietate: - întreprinderile aflate în proprietate privată;

- întreprinderile proprietate de stat (sau publică); - întreprinderile în
proprietate de grup cooperatist; - întreprinderile cu un regim combinat al
proprietăţii.

După natura juridică, legislaţia ţărilor cu economie de piaţă reglementează:

întreprinderi individuale; - societăţi comerciale: de persoane şi de
capitaluri.

După mărime (estimată după numărul de personal, cifra de afaceri, capitalul

social): - întreprinderi mici; - întreprinderi mijlocii; - întreprinderi mari.

După gradul de specializare: - întreprinderi strict specializate (pe un

produs sau pe o anumită tehnologie); - întreprinderi specializate (câteva
produse sau tehnologii înrudite); - întreprinderi generale (nespecializate)
cu obiect larg de activitate în mai multe ramuri.
După obiectul de activitate: - întreprinderi de producţie; - întreprinderi
de comerţ; - întreprinderi de servicii.

După sectorul economic : - întreprinderi din sectorul primar

(agricultură, industrie extractivă); - întreprinderi din sectorul secundar
(industrie prelucrătoare); - întreprinderi din sectorul terţiar (distribuţie,
bănci, asigurări, transport, formare profesională, servicii populaţie).

După natrua tehnologiei şi seria de fabricaţie: - întreprinderi care

realizează unicate şi serii mici; - întreprinderi care produc în serii mari şi
foarte mari.

După aria de activitate: - întreprinderi cu arie activitate locală (un oraş

sau o zonă din acesta); - întreprinderi cu arie activitate regională (o parte
din ţară, mai multe judeţe); - întreprinderi cu arie de activitate naţională;
- întreprinderi cu arie de activitate transnaţională sau mondială.
 CEREREA ŞI OFERTA ANTREPRENORIALĂ
 Cererea antreprenorială reflectă oportunităţile de a porni o afacere
viabilă, bazându-se pe anumite oportunităţi create de influenţa unor
factori macroeconomici apăruti pe piaţă (exemplu: tehnologii
inovatoare, un grad ridicat de diversificare a cererii consumatorilor).
 În cadrul ofertei antreprenoriale trebuie avute în vedere aptitudinile
indivizilor faţă de antreprenoriat, acestea fiind considerate ca
elemente cheie. Astfel, alegerea unei persoane de a profita de o
anumită oportunitate depinde de posibilităţile persoanei respective
privind:
- nivelul resurselor de care dispune sau le poate obţine;
- ansamblul de abilităţi şi de trăsături ale caracterului dobândite;
- anumite preferinţe.
Aproape toate forţele macroeconomice influenţează în mod
special aptitudinile şi preferinţele personale, aceste forţe având un
puternic impact asupra ofertei şi asupra cererii.
 Factori importanţi, cu influenţă asupra
mediului antreprenorial
Indiferent de performanţele sale economice, activitatea unei
companii se va forma la intersecţia unor factori:
 Factori de natură legislativ-normativă (caracter extern).
Acest tip de factori sunt generaţi în principal de Statul
Român, de instituţiile sale, de influenţa Uniunii Europeane şi de
reglementările ei. Vizează în mod direct legile, actele, ordonanţele
de guvern, dispoziţiile cu caracter special sau alte proiecte de legi
care se referă în mod direct la mediul antreprenorial.
Spre deosebire de ceilalţi factori, raportul de forţe pentru
această situaţie este inegal. Indiferent de statutul, domeniul de
activitate sau de elementele care ţin strict de persoana
antreprenorului, asupra factorilor menţionaţi societatea comercială
nu are putere de decizie în sensul schimbării lor. La nivel
individual, fiecare companie trebuie să manifeste un
comportament de adaptare şi de înţelegere asupra condiţiilor
pieţei pe care activează.
 Factorii sociali (caracter dual şi subiectiv, se întâlnesc atât în mediul
extern cât şi în mediul intern al întreprinderii). Factorii sociali în raport
cu mediul extern înteprinderii sunt reprezentaţi de furnizori, clienţi
(posibili şi actuali), funcţionarii statului, posibilii investitori şi partenerii
de afaceri. În ceea ce priveşte factorii sociali interni, cea mai mare
pondere o au angajaţii unei companii.
Relaţia antreprenor – furnizor/client este bazată pe încredere,
porneşte de pe poziţii egale şi în care, fiecare element urmăreşte
păstrarea subunitară a raportului economic: minimum de
efort/maximum de efect.
Relaţia antreprenor – intraprenor sau anagajator – angajat este
reglementată în primă instanţă de Codul Muncii şi Drepturile de
Proprietate Intelectuală. Deşi, la nivel de structură de companie este
considerat un raport de subordonare, angajatul este “un consumator” sau
“un client” de sarcini duse la îndeplinire, în termenele stabilite şi cu
rezultate semnificative. Factorul uman are un rol determinant în
activitatea unei companii. Aşa cum un angajat bun contribuie la
bunăstarea şi extinderea unei afaceri, un angajat mai puţin competent
poate da un sens negativ unor parteneriate de afaceri care până la
momentul respectiv se desfăşurau în bune condiţii.
 Factori de ordin financiar
Factorii financiari nu introduc numai noţiuni teoretice
în privinţa unor indicatori, ci prin analiza lor oferă informaţii
relevante pe baza cărora se pot face verificări ale situaţiei
actuale, evaluări, dar şi previziuni pentru o perioadă
determinată de timp.
O altă noţiune în definirea factorilor de ordin
financiar se referă la posibilitatea infuziei cu cash-flow prin:
credite, fonduri europene, împrumuturi de la stat şi alte
modalităţi.
Principalii actori în categoria factorilor de ordin
financiar sunt: instituţiile financiar-bancare, Banca Naţională
a României (BNR), Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
 Factorii tehnologici: au în vedere evoluţia tehnologică şi
se regăsesc pe mai multe nivele. Astfel, îşi fac simţite efectele
atât asupra obiectului principal de activitate al firmei, cât şi
asupra producitvităţii unei companii.
 Factorii politici: pentru că stau la baza dezvoltării
mediului antreprenorial, îi putem numi factori primari.
Regimul politic a influenţat în mod decisiv apariţia sau
dezvoltarea mediului antreprenorial într-o anumită ţară
sau zonă geografică.
 Factori de ordin global: tratează cu precădere efectele pe
care le au evenimentele din economiile puternice ale lumii,
politica statelor care deţin monopol pe o anumită piaţă,
conflictele armate, acordurile privind circulaţia mărfurilor
sau ultimele descoperiri în domeniu.
 Influenţe pozitive:
 Factori de natură legislativ-normativă: crearea unui cadru
normal de desfăşurare a activităţilor întreprinderilor mici şi
mijlocii, acordarea de beneficii pentru a stimula extinderea
mediului antreprenorial, consultanţa gratuită în domeniul
juridic şi contabil, cursuri de perfecţionare, organizarea de
evenimente special adresate comunităţii antreprenoriale,
înlesnirea unei comunicări facile cu autorităţile statului român
şi accesul la fonduri europene;
 Factori sociali pot aduce mediului antreprenorial
următoarele beneficii: putere creativă şi diferenţiere în faţa
concurenţilor, “faţa umană” a unei companii, contracte
avanatajoase pe termen lung, pot reprezenta subiecte de
negociere în privinţa obţinerii anumitor facilităţi în raport cu
instituţiile statului.
 Factori de ordin financiar: contribuie în mod
semnificativ la creşterea lichidităţilor unei companii,
dezvoltarea pe termen lung, bugetul de promovare a
produselor/serviciilor oferite şi la o îmbunătăţire
continuă în relaţia cu clienţii, atunci când se referă
preponderent la atragerea de fonduri prin diferite
modalităţi. Sunt principalul suport pentru dezvoltarea
companiei şi un fond bine gestionat creşte viteza de
rotaţie a capitalului.
 Factori tehnologici: îmbracă activitatea antreprenorială
şi îmbunătăţeşte serviciile oferite, susţin evoluţia şi
competitivitatea mediului antreprenorial.
 Influenţe negative:
 Factori de natură legislativ-normativă: aplicarea legilor constituie unul
dintre cele mai dese motive de dispută între companie şi statul român, multe
articole de lege suferă lipsa cercetării sau a concordanţei dintre nevoile
mediului antreprenorial şi ceea ce se vor a fi aceste nevoi. Deşi au existat
iniţiative din partea statului pentru simplificarea procedurilor de înfiinţare a
unei firme, procesul este încă anevoios.
 Factori sociali: sunt cei care reclamă cea mai mare atenţie din partea
antreprenorilor. Din cauza caracterului subiectiv necesită resurse de motivare,
perfecţionare continuă şi monitorizare. Influenţele negative pot fi evitate de
antreprenori încă de la început prin planul de afaceri: dacă se proiectează
numărul optim de oameni de care firma va avea nevoie, un plan salarial care
să nu aibă consecinţe negative asupra cash-flow-ului companiei, sarcini bine
trasate şi evaluare neîntreruptă la un anumit interval de timp. Astfel, pentru o
companie care a înregistrat o creştere a numărului de salariaţi peste media
admisă, va fi destul de complicat să-şi urmeze planurile de dezvoltare în
perioade economice de regres. Este factorul cel mai sensibil la schimbările
mediului antreprenorial şi se formează într-un timp îndelungat. De multe ori,
cel puţin în cazul companiilor care activează în zona serviciilor, factorul uman
este determinant în stabilirea nivelului de calitate pentru produsele oferite.
 Factorii de ordin financiar: constituie punctul de atracţie în
mediul antreprenorial. În raport cu legile în vigoare, atrag
impozite mai mari, cereri nejustificate de sponsorizări (mai
bine: cereri de sponsorizare nejustificate), pretenţii salariale.
Cererea pentru un credit mai mare decât este capabilă
structura financiară a companiei să susţină, va amplifica lipsa
de lichididate şi nu-şi va arăta eficienţa.
 Factori tehnologici: sunt condiţionaţi de pregătirea
antreprenorilor, de bugetul alocat, de aceştia pentru
modernizare şi retehnologizare şi de modul cum angajaţii vor
şti să profite de investiţia făcută. Sunt factorii cu cel mai înalt
grad de perisabilitate, şi din acest motiv întâmpină dificultăţi
din partea antreprenorului asupra luării unei decizii ferme de
modernizare a activităţii.
 Oportunităţi antreprenoriale în domeniul
clădirilor verzi

Direcţii principale:
 Reducerea consumului de energie;
 Protejarea resurselor naturale;
 Reducerea consumului de apă;
 Scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră;
 Îmbunătăţirea calităţii aerului;
 Creşterea gradului de confort din clădiri;
 Asigurarea stării de ’’well being’’ în clădiri.
 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Facultatea de Construcţii
Master – CLĂDIRI VERZI

ANTREPRENORIATUL DEZVOLTĂRII DURABILE

prof.univ.dr.ing. Ioan AŞCHILEAN