REABILITAREA ŞI CREŞTEREA

SIGURANŢEI
CONSTRUCŢIILOR

Disciplina: Reabilitarea Termofizică a

Clădirilor

Tema referatului:

5. Tehnici de reabilitare termofizică a clădirilor

Conţinut: soluţii tehnice de reabilitare a pereţilor de
subsol, pereţilor exteriori, acoperişurilor, tamplăriei.
 1. Soluţii tehnice pentru aplicarea
termoizolaţiei suplimentare
Aplicarea stra tului suplimentar de termoizolaţie
necesar pentru corectarea deficitului de rezistenţă la transfer
termic a elementelor anvelopei clădirilor aflate în exploatare,
se poate face în diferite moduri, funcţie de natura materialului
utilizat, de expunerea suprafeţei pe care se aplică (interioară
sau exterioară), de poziţia suprafeţei elementului (orizontală
sau verticală), de starea fizică a elementului, de gradul de
finisare a su prafeţei acestuia, de considerente economice şi
sociale.

Izolaţia termica se poate aplica in doua moduri:

a. prin lipire, direct pe suprafaţa elementului care se

reabilitează (fig. 1a), dacă rigiditatea acestuia precum si
starea suprafeţei sale sunt corespunzătoare;
b. prin fixare pe un schelet suport intermediar
(fig. 1b), cu rol preponderent de susţinere, dar care poate
avea şi alte funcţiuni, soluţie adecvata pentru pereţii exteriori
cu imperfecţiuni ale suprafeţei, supuşi in cursul exploatării la
solicitări fizico-mecanice intense.

Fig. 1 Fixarea
plăcilor de
izolaţie
suplimentară:
a. – prin lipire,
b. – prin fixare
 1. 1 Aplicarea termoizolaţiei pe peretele
exterior – zona opacă

Pereţii exteriori pot fi reabilitaţi din punct de vedere

higrotermic prin prevederea, faţa lor exterioară sau interioară,
a unui strat de termoizolaţie, de grosime corespunzătoare .

a. pe faţa interioară

• soluţia cea mai simplă constă în lipirea cu o pastă

adezivă, de exemplu cu ipsos-aracet, sau cu un alt mortar
cu adaos adeziv, direct pe fata interioara a peretelui
existent, prelucrată în prealabil pentru asigurarea
aderenţei, a plăcilor de izolaţie termică din materiale
eficiente, de greutate cat mai redusa (ex: pol stiren
expandat, poliuretan celular, vata minerala etc.). Finisajul
termoizolaţiei, având rol de protecţie şi decorativ, trebuie sa
fie, de greutate redusă si uşor de aplicat, cu etanşeitate
ridicată la vapori de apă, atât in câmp cât şi la îmbinări
(tapet lavabil, var lavabil, vopsea de ulei etc.).

• o soluţie asemănă toare ca mod de prindere a plăcilor, dar

având elemente suplimentare de siguranţă şi finisaj, constă
în lipirea plăcilor adiţionale de termoizolaţie cu
bitum sau cu o pasta adezivă şi asigurarea cu
ajutorul unor mustăţi de sârma zincata fixate de bolţuri
prevăzute in prealabil în perete prin împuşcare. Finisajul
poate consta din tencuiala pe plasă de rabiţ si suport din
plasa OB, prinsă de bolţuri sau din diverse plăci de finisaj
fixate cu clame metalice.
 Ambele variante necesită însă bariere de vapori foarte
eficient aplicate pe faţa calda a izolaţiei termice precum si
etanşizarea perfectă a marginilor finisajului.
• pentru eliminarea riscului de acumulare a apei din
condens, panourile termoizolante se pot fixa pe un schelet
din şipci de lemn , prinse de perete cu sisteme metalice
(clame, bolţuri, şuruburi). Spaţiul de aer care rezultă în acest
fel între izolaţie şi perete, pus în legătură cu aerul interior,
permite migraţia vaporilor de apă si eliminarea lor în
încăpere, favorizând uscarea.

b. pe faţa exterioară

Fixarea este posibila de asemenea prin lipire sau prin

prindere mecanică, în următoarele variante tehnologice de
principiu:

• Lipirea se poate face cu o pastă adezivă pe bază de

mortar cu adaosuri, de exemplu din ciment, aracet, nisip, sau
cu o altă pastă adezivă rezistentă la acţiunea factorilor de
mediu. Pentru asigurarea la solicitări dinamice este necesară
ancorarea de perete a stratului izolant si a sistemului de
protecţie, folosind legături metalice după două direcţii.
• Fixarea mecanică a izolaţiei suplimentare se face cu
elemente metalice adecvate, care au si rolul de a susţine
sistemul de protecţie al stratului de izolaţie.
Distanţarea plăcilor de izolaţie termică faţă de perete, cu
ajutorul unui schelet metalic sau din şipci de lemn asigurându-
se astfel un strat de aer slab ventilat comunicant cu
exteriorul, constituie o soluţie de eliminare a apei din
precipitaţii sau provenită din condens.

1.2 Aplicarea termoizolaţiei pe peretele

exterior – zona vitrată

Foile de geam pentru realizarea straturilor suplimentare

de aer se pot fixa in diferite moduri:
a. pe cercevele existente asigurate cu şipci-distanţier
din lemn fixarea făcându-se cu cuie şi cu chit sau cu
şipci triunghiulare din lemn (fig. 2 a)

Fig. 2 Fixarea foilor suplimentare de geam (5) pentru îmbunătăţirea

zonelor vitrate din pereţii exteriori: a - pt cercevelele existente (2), cu
ajutorul unor şipci-distanţer (4); b - pe cercevea proprie (3), ataşată la
tocul existent (1)

b. pe cercevea proprie, care se ataşează la tocul

tâmplăriei existente, ceea ce înseamnă practic o
fereastră nouă, suplimentară, soluţie care permite şi
accesul cu uşurinţă între foi, pentru întreţinere (fig. 2 b).

1.3 Acoperişul terasă

Indiferent dac ă reabilitarea se face cu sau fără refacerea
totală sau parţială a acoperişului, nu sunt necesare măsuri
deosebite de fixare a termoizolaţiei, datorită pantelor foarte
mici ale suprafeţelor (sub 8%), sunt suficiente rezolvările care
derivă din alte funcţiuni:
a - mentinerea structurii existente
Lipirea cu bitum topit , din loc în loc (în puncte), a
plăcilor de termoizolaţie suplimentară, împreună cu
greutatea şapei, realizează o fixare suficientă. Una din
cele mai simple soluţii de reabilitare constă în aplicarea,
prin lipire discontinuă, a plăcilor de izolaţie direct pe
învelitoarea existentă, care devine barieră, asigurând
etanşeitatea la difuzia vaporilor de apă.

b - refacere totală sau parţială

Înlocuind izolaţia termică, stabilitatea se asigura numai
prin greutatea straturilor de deasupra.

1.4 Planşeul peste subsol

a. izolaţie termică la partea superioara a

planşeului
 Simpla aşternere este suficientă, stabilitatea fiind

asigurată de greutatea straturilor de deasupra. Necesitatea

desfacerii pardoselii existente constituie principalul dezavantaj
al soluţiei.

b. izolaţie termică partea inferioara a planşeului

Fixarea se face în funcţie de natura şi greuta tea
materialului, prin lipire cu pasta adeziv ă şi/sau prin susţinere
cu o reţea de bare din oţel-beton  5...6 mm, suspendată de
planşeu cu ajutorul mustăţilor de sârmă zincată, prinse de
bolţuri împuşcate in prealabil (fig. 3).

Fig. 3 - Reabilitarea termica a planşeului de la parter in cazul

construcţiilor cu subs ol. 1 - planşeu; 2 - termoizolaţie
suplimentară; 3 - bolţuri împuşcate în planşeu; 4 - plasă din
otel-beton; 5 - tencuială pe plasă de rabiţ.

1.5 Peretele de subsol

a. dispuner e Ia exterior

Plăcile de termoizolaţie se fixează prin lipire cu bitum,

 cu

mortar, sau cu alt ă pastă adezivă şi se asigură cu legaturi

metalice prinse de perete, cel puţin câte 1 buc/m2. În cazul
izolaţiei din blocuri sau plăci din materiale cu greutate tehnica
mare (bca, betoane uşoare), este necesară prevederea la
baza peretelui a unui element de fundaţie, pentru susţinerea
greutăţii izolaţiei termice.

În cazul clădirilor fă ră subsol, izolaţia termică

suplimentară se aplică pe faţa exterioară a soclului, folosind
aceleaşi soluţii şi cu aceleaşi precauţii ca şi în cazul anterior.
Protecţia la şocuri este esenţială.

b. dispunerea la interior
Izolarea termică suplimentară se realizează prin fixarea
plăcilor de izolaţiei cu pasta adezivă şi/sau cu legaturi metalice
locale de siguranţă, întocmai ca la pereţii exteriori. Funcţie de
destinaţia spaţiilor, pot fi necesare finisaje etanşe la apă si la
vapori de apă, pentru a se evita pătrunderea vaporilor in
spatele termoizolaţiei suplimentare şi condensarea lor pe
perete.

2. Soluţii tehnice pentru protecţia

stratului termoizolant suplimentar
 Sistemele de protecţie-finisaj a izolaţiei termic
suplimentare diferă în funcţie de elementul care urmează a
se trata, de poziţia suprafeţei acestuia si de natura şi
alcătuirea termoizolaţiei. În principiu, protecţia izolaţiei
termice suplimentare a elementelor verticale se poate face în
două moduri: prin tencuire sau prin placare (fig. 4)

Fig. 4 - Soluţii de principiu pentru reabilitarea higro termică a pereţilor: a -

cu strat de tencuială; b - prin placare; 1 - perete exterior; 2 -
termoizolaţie suplimen tară; 3 - mortar adeziv; 4 - reţea armatură OB; 5 -
strat de finisaj; 6 - şipci; 7 - plăci de protecţie; 8 - agrafe pentru fixarea
şipcilor; 9 - agrafe pentru fixarea plăcilor

2.1 Protecţia pereţilor exteriori

a. izolaţie suplimentară aplicată pe faţa

interioară
• tencuială pe plasă de rabiţ şi reţea din bare de oţel-
beton fixată de perete cu mustăţi de sârmă galvanizată,
prinsă de bolţurile împuşcate în perete. O bariera de vapori,
din foi de carton asfaltat, pânză asfaltată sau folie de
polietilenă, fără perforaţii sau fisuri, cu rosturile bine etanşate,
este obligatorie pentru împiedicarea infiltrării vaporilor de apa
şi asigurarea comportări normale a elementului tratat (fig. 5
a);
• tapet lavabil pe suport sintetic, etanş la vaporii de apă,
aplicat prin lipire cu adeziv direct pe suprafaţa plăcilor de
izolaţie termică suplimentară, rectificată cu un strat de
egalizare din ipsos-aracet sau altă pastă adezivă (fig. 5 b);
acest finisaj este potrivit în cazul izolaţiei termice din plăci de
polistiren expandat.

• plăci din ipsos armat, lemn industrializat etc., cu

faţa văzută tratata ca barieră contra vaporilor de apă
(prin vopsire, lăcuire, tapetare etc.), fixate prin lipire si
asigurate cu mijloace mecanice pe faţa izolaţiei termice;
această variantă permite şi prefabricarea ansamblului
termoizolaţie-protecţie, cu fixare directă sau pe şipci,
pentru asigurarea unui strat de aer (fig. 5 c)
Fig. 5 - Protecţia termoizolaţiei suplimentare aplicată pe faţa interioară a
pereţilor exteriori: a. -prin tencuire b. - cu tapet lavabil; c. - cu placi
prefabricate uşoare 1 - structură existentă; 2 - ancoraj sârmă; 2' - pastă
adezivă; 3 - izolaţie adiţională; 4 - reţea OB; 5 - plasă rabiţ; 6 - tencuială
obişnuită; 7 - tapet lavabil; 8 - placă prefabricată uşoară; 9 - şipci de
lemn; 1O -finisaj nou

b. izolaţie suplimentară aplicată pe faţa

exterioară
• tencuială groasă (3... 5 cm) din mortar cu
permeabilitate redusă la apă (mortar de ciment cu
adaosuri hidrofuge), aplicată pe suport din plasă de rabiţ
fixată pe o retea din bare de oţel-beton, ancorată de
perete cu mustăţi din sârmă zincată sau cu ancore din
oţel inoxidabil sau protejate contra coroziunii (fig. 6a).

Aceast ă soluţie s-a aplicat în ţara noastră în anii

'80 la o serie de blocuri de locuinţe din panouri mari,
însă extinderea şi generalizarea au fost împiedicate
de o serie de dezavantaje caracteristice: greutate
 2
mare (100... 120 daN/m ), rigiditate mare, favorabilă
fisurării datorită variaţiilor de temperatură, consum
ridicat de materiale si manoperă. Cu toate acestea,
soluţia este aplicabilă la clădiri de dimensiuni mici, iar
la clădirile înalte se poate aplica cel puţin pe
înălţimea soclului şi a parterului, mai expuse la acţiuni
accidentale (şocuri).

• tencuială foarte subţire (4...6 mm), dintr-o pastă

rezistentă la acţiunile fizico-chimice ale mediului exterior,
armată cu o plasă fină din fibre de sticlă, fibre de carbon
etc. (fig. 6 a şi 6 b). Deşi avantajoasă sub aspectul
greutăţii, soluţia este deficitară din punct de vedere al
etanşeităţii, datorită microfisurilor care pot apărea în
urma solicitărilor termice, permeabile la apa.

Fig. 6 - Protecţia izolaţiei termice aplicată pe faţa exterioară a pereţilor

din panouri mari: a - cu tencuială groasă, obişnuită; b - cu tencuială.
specială, subtire c - cu plăci. 1 - structură existentă; 2 - izolaţie
suplimentară; 3 - reţea bare OB; 3' - armături din fibre de sticlă sau oţel
inoxidabil; 4 - tencuială groasă 4' - tencuială subţire; 5 - reţea de şipci; 6 -
plăci de finisaj
 • un sistem cu numeroase avantaje, inclusiv higrotermice
şi tehnologice, îl constituie placarea termoizolaţiei
suplimentare cu plăci subţiri, autoportante, de greutate
redusă (aluminiu, mase plastice, azbociment lemn
industrializat tratat, sau structuri subţiri multistrat), fixate
pe o reţea de susţinere din şipci de lemn bare din
material plastic rigid, profile metalice (fig. 6 c) stratul de
aer care se poate asigura între placaj şi termoizolaţie,
comunicant cu mediul exterior, permite eliminarea
vaporilor de apă, diminuând riscul de condens.

2. 2 Protecţia pereţilor de subsol

Protecţia termoizolaţ iei aplicată pe feţele

pereţilor de subsol se poate face in următoarele
variante (fig. 7):

Fig. 7 - Soluţii de protecţie a termoizolaţiei suplimentare aplicată la

pereţii de subsol: • pe faţa interioară a peretelui (a, b); • pe faţa
exterioară (a, b, c). 1 - perete existent; 2 - termoizolaţie suplimentară; 3 -
zidărie de placaj; 4 - tencuială pe plasă de rabiţ; 5 - plăci de placare din
beton, piatră naturală; 6 - ancoraj metalic.
• tencuiala pe plasa de rabiţ , pe suport din pla să de
oţel-beton Φ5...6 mm, fixată pe perete ca şi în cazurile
anterioare; se poate aplica pe oricare dintre feţe;

• placaj din zidarie de caramidă sau din alte blocuri

(exclusiv din bca. - sensibil la apă), rezistenţe la umiditate si la
solicitări mecanice; aceasta soluţie poate fi aplicată pe oricare
dintre feţele peretelui de subsol;

• placaj din pl ăci de beton mozaicat fixate la exterior,

pe zona supraterană, cu ajutorul unor ancore metalice,
inox sau tratate anticorosiv, introduse in pereţi.

2. 3 Acoperişul terasă

Protec ţia acoperişurilor terasă reabilitate cu

izolaţie termică suplimentară ne ridică probleme
deosebite, dacă se utilizează material de bună
calitate. Se pot adopta doua tipuri de protecţii:

• protecţia clasică, utilizând o izolaţie hidrofugă

bituminoasă obişnuită sau pe bază de materiale
moderne, foarte etanşe, pe şapa-suport din mortar de
ciment;

• învelitoare din foi sau din plăci din diferite

materiale, susţinută de o şarpantă uşoară, în cadrul
unui acoperiş nou, suplimentar, cu pod de înă lţime
redusă, executat deasupra acoperişului-terasa
existent. Acest sistem elimină unele neajunsuri ale
acoperişului terasă compact, deoarece permite
circulaţia aerului sub noua învelitoare favorizând
eliminarea vaporilor de apa exfiltraţi din încăperi,
ceea ce reduce sau elimină riscul de apariţie şi
dezvoltare a fenomenului de condens totodată,
asigură uscarea prin evacuarea vaporilor de apă.

BIBLIOGRAFIE

1. Gavrilas, I. - Fizica constructiilor - Reabiiitarea higrotermica

a cladirilor, Editura CERMI lasi, 1999;

2. Gavrilas, I. - Reabtlrtarea acoperisuriSor cladirilor civile,

Editura CERMI lasi, 2000;

3. Gavrilas, I - Fizica constructiilor - Etemente de higrotermica,

Editura CERMI lasi 2001;

4 Gavnlas, i. - Evaluarea si reabiiitarea termifizica a dadirilor,

Editura Expertilor Tehnici lasi, 2002;

5. Vasilache, M., Velicu, C. - Ghid pentru reabiiitarea termica a

cladirilor de iocuit, Editura Expertilor Tehnici lasi, 1997;

6. Velicu, C. (coordonator) - Protectia termica a cladirilor -

Elements pentru specializare, Editura Expertilor Tehnici lasi,
1998;

7. Velicu, C. - Notiuni de reabiiitarea termica a cladirilor,

Editura Expertslor Tehnici lasi, 2002;

8. Metodologie pentru evaluarea performantelor

termotehnice ale materialelor si produselor pentru construct^
MP 022-02;
10. Ghid privind imbunatatirea calitatilor termoizolatoare ale
ferestrelor, la cladirile civile existente, GT 043-02;

11. Ghid de evaluare a gradului de confort higrotermic din

unitatile functionate ale cladirilor existente, GT 039-02;

12. Normativ pentru proiectarea si executarea lucrarilor

de izolatii termiee la cladiri, C107-02;

13. Radu, A, Vasilache, M - Expertizarea si auditul energetic

al cladirilor, Editura Expertilor Tehnid lasi, 2006 ;

26. Gavrilas, I. - Reabiiitarea fondului construit, Editura

Expertilor Tehnici lasi, 2006;