Hidroizolaţii contra apelor cu presiune hidrostatică

Se prevăd la elementele de construcţie aflate sub nivelul maxim al apelor

subterane (pereţi, radiere, pardoseli).

Hidroizolaţia, a cărui număr de straturi de carton sau pânză bitumată se

stabileşte în funcţie de presiunea apei, se ridică pe pereţi cu cel puţin 30
cm deasupra nivelului maxim al apelor subterane; peste acest nivel se
prevede o hidroizolaţie contra apelor fără presiune hidrostatică.

Modul de dispunere al hidroizolaţiei se prezintă în figurile 9.14,b şi 9.15.

 Hidroizolaţia contra apelor subterane cu presiune hidrostatică se aplică
de regulă pe faţa construcţiei dinspre care se exercită presiunea apei.

 În funcţie de faţa elementului de construcţie pe care se aplică

hidroizolaţia, se disting următoarele două cazuri:
- hidroizolaţia aplicată la exteriorul construcţiei;
- hidroizolaţia aplicată în interiorul construcţiei (sistem cuvă interioară).

 Conform STAS 2355/2-87 hidroizolaţiile contra apelor cu presiune

hidrostatică se alcătuiesc din 3…5 straturi de pânze sau ţesături
bitumate în funcţie de presiunea hidrostatică, conform tabelului 1
Tabelul 1
Diferenţa între nivelul hidrostatic maxim şi Numărul de Observaţii
cota minimă a hidroizolaţiei, în m straturi din pânze
sau ţesături
bitumate

până la 5,00 m 3 Peste hidroizolaţie se

lipeşte un strat de protecţie
peste 5,00 până la 15,00 m 4
din carton bitumat
Peste 15,00 până la 30,00 m 5
Hidroizolaţii la încăperi ude
Hidroizolaţia pereţilor şi planşeelor încăperilor ude (băi) se alcătuieşte în
funcţie de modul de exploatare şi de grupa de fisurare a elementelor,
conform precizărilor de mai sus. La planşee se prevede o hidroizolaţie
orizontală sub pardoseală, care se ridică cu cel puţin 20 cm pe pereţii şi
stâlpii interiori.

Hidroizolaţii la bazine, rezervoare şi canale

Bazinele, rezervoarele şi canalele se prevăd, în primul rând, cu hidroizolaţii
interioare contra lichidelor depozitate sau transportate şi în al doilea rând
cu hidroizolaţii exterioare contra apelor din teren cu sau fără presiune
(după caz) în cazul în care aceste construcţii sunt îngropate parţial sau
total în teren.

Hidroizolaţia interioară se stabileşte în funcţie de grupa de fisurare a

construcţiei, modul de acţiune chimică şi fizică a apei şi presiunea
acesteia.

Hidroizolaţia exterioară se va stabili în funcţie de categoria de fisurare şi

modul de acţiune al apelor subterane (cu sau fără presiune hidrostatică).
 Racordarea hidroizolaţiei orizontale cu aceea a pereţilor se face în condiţii
similare cu cele de la izolarea cuvelor, după cum hidroizolaţia se aplică pe
peretele de rezistenţă sau pe peretele de protecţie-suport .

 În cazul unor construcţii subterane cu planşeu, acesta se izolează cu două

straturi de pânză bitumată A 45 sau A 35 şi un strat de carton bitumat CA 400
între patru straturi de mastic bituminos cu punct de înmuiere peste 65 0C.
Hidroizolaţia planşeului se suprapune peste hidroizolaţia pereţilor pe o
porţiune de 30 cm şi va avea o pantă de minimum 1,5 % (figura 3.6).

 Protecţia hidroizolaţiei planşeului se realizează din beton de 5 cm grosime,

armat cu o reţea de oţel Ǿ 4-6 mm şi cu ochiuri de 25 × 25 cm, având o
pantă de cel puţin 3 %.

 Stratul de pământ care acoperă construcţia trebuie să aibă minimum 80 cm.

 Protecţia hidroizolaţiei verticale a pereţilor se realizează din zidărie de

cărămidă cu mortar de ciment, de 12,5 cm grosime sau din polistiren
extrudat.
 Hidroizolaţia executată la exterior cuprinde o porţiune orizontală,
amplasată între un beton de egalizare-suport şi radierul de beton
armat al cuvei şi o porţiune verticală, aplicată între peretele de beton
armat al cuvei şi peretele de protecţie din exterior.

 Când izolaţia verticală se aplică pe peretele de protecţie, iar cuva de

beton se execută ulterior, sistemul de lucru poartă denumirea de
izolare în cuvă interioară. Când izolaţia se aplică pe peretele de beton
al cuvei, iar zidăria de protecţie se execută ulterior, sistemul de lucru
este în cuvă exterioară. Primul sistem asigură continuitatea executării
lucrărilor de la radier şi pereţii cuvei, ceea ce constituie un avantaj
deosebit, dar folosirea lui este condiţionată de înălţimea pereţilor.

 Structura curentă de hidroizolaţie orizontală de sub radier este

indicată în figura 3.8, iar aceea a izolaţiei verticale de la pereţi în
figurile 3.9 şi 3.10.
La proiectarea şi executarea hidroizolaţiei cuvei trebuie să se
ţină seama de următoarele reguli:
- dacă hidroizolaţia orizontală este solicitată local de presiuni mari
(utilaje, stâlpi puternic încărcaţi etc.) radierul se va îngroşa în
zona respectivă şi se va arma corespunzător, pentru a prelua
suprapresiunea peste limita suportată de hidroizolaţia
bituminoasă (5 daN/m2); hidroizolaţia se poate întări local cu
inserţie din foaie de plumb de 2 mm;
- dacă radierul se execută la niveluri diferite, cu diferenţă de cotă
între aceste niveluri până la maximum 1,00 m, racordarea între
aceste niveluri se va face în pantă de
100 – 300 pentru toate straturile componente ale structurii de
hidroizolaţie (figura 3.11);
- la radiere cu racordări în pantă şi praguri, când diferenţa de nivel
este între 1,00 şi 2,00 m, racordarea se face după indicaţiile din
figura 3.12;
- la radiere cu racordări în pantă şi praguri, când diferenţa de nivel este
peste 2,00 m, hidroizolaţia se execută în modul indicat în figura 3.13;
- trebuie evitate pe cât posibil colţurile şi muchiile
intrânde prin teşirea locală a muchiilor (figura 3.14a);

- în cazul în care forma pereţilor creează zone cu goluri,

se va realiza în aceste goluri o umplutură de beton
pentru a se asigura presarea hidroizolaţiei şî în această
porţiune (figura 3.14b);

- pentru a se evita aplicarea hidroizolaţiei pe suprafeţe

intrânde mari se realizează pereţi din zidărie în zona
golului, care constituie suportul hidroizolaţiei, iar golul
rămas se umple cu pământ bine bătut, în straturi (figura
3.14c);
În cazul existenţei apelor freatice în incinta construcţiei,
se vor face lucrări de epuismente, adică de evacuare
forţată a apei, pe tot timpul executării lucrărilor de
hidroizolaţii subterane, până la terminarea acestora.
Nivelul pânzei freatice, în toată această perioadă, nu
trebuie să treacă de 0,30 m sub nivelul hidroizolaţiei
radierului.

La executarea hidroizolaţiilor o atenţie deosebită trebuie

acordată detaliilor de execuţie privind racordarea izolaţiei
hidrofuge orizontale cu cea verticală, a rosturilor şi
discontinuităţilor în pardoseală sau străpungerilor din
pereţii subsolurilor.
 După sistemul de execuţie al cuvei, racordarea hidroizolaţiei orizontale cu
hidroizolaţia verticală se face prin modalităţile ce vor fi prezentate în continuare.

 La cuvele în care hidroizolaţia pereţilor se aplică pe peretele de protecţie (în

cuvă interioară) racordarea se realizează după indicaţiile din figura 3.15, în
funcţie de numărul de straturi aplicate.
 Hidroizolaţia verticală se execută în continuare până la nivelul indicat
în proiect, între execuţia acesteia şi a hidroizolaţiei orizontale nefiind
nici o întrerupere (figura 3.16).
La cuvele în care hidroizolaţia verticală se aplică
numai după turnarea pereţilor de rezistenţă din beton
ai cuvei, racordarea se face în condiţiile arătate în figurile
3.17 şi 3.18.

În figura 3.17 este arătat modul de racordare la nivelul

inferior al radierului după executarea acestuia.

Capetele straturilor de hidroizolaţie orizontală se

decalează cu câte 100-150 mm şi se protejează înainte
de executarea racordării cu un beton slab, iar după aceea
cu un beton compact.
 În figura 3.18 este prezentat modul de racordare pe suprafaţa
peretelui exterior, în zona radierului, strat de strat.
 În final se lipeşte pe verticală, cu bitum fierbinte, stratul suplimentar de
pânză bitumată. În acest sistem, fâşiile de hidroizolaţie orizontală sunt
protejate, până la executarea pereţilor de beton ai cuvei, cu beton slab,
conform indicaţiilor din figura 3.17.

 În ambele sisteme, betonul de egalizare care constituie suportul

hidroizolaţiei orizontale va trebui să fie extins în afara perimetrului cuvei
cu o porţiune corespunzătoare numărului de straturi de hidroizolaţie. De
asemenea, în ambele variante, hidroizolaţia verticală se aplică pe
peretele de rezistenţă al cuvei după nivelarea acestuia cu o tencuială
din mortar de ciment, drişcuită.

 La cuvele unde hidroizolaţia orizontală se racordează pe peretele de

protecţie şi se continuă apoi pe peretele de rezistenţă turnat ulterior,
fazele de execuţie sunt redate în figura 3.19.
În acest sistem, în prima fază (figura 3.19a) hidroizolaţia
orizontală se racordează pe peretele de protecţie din zidărie de
cărămidă de 12,5 cm înzidită cu mortar de ciment pe o înălţime de
cca. 50-60 cm şi continuat pe o înălţime (a) cu zidărie din mortar
de var. Înălţimea (a) este în funcţie de numărul de straturi al
hidroizolaţiei (n) şi este egală cu 0,1n + 0,05 (în metri).

În faza următoare (figura 3.19b) se execută peretele şi radierul de

rezistenţă din beton armat al cuvei, care se tencuieşte cu mortar
de ciment M10.

În faza finală (figura 3.19c) zidăria cu mortar de var se desface,

hidroizolaţia aferentă se curăţă cu şpaclul şi cu flacără şi se
racordează cu hidroizolaţia verticală în continuare, aplicată peste
tencuiala peretelui de rezistenţă. În paralel, se execută zidul de
protecţie.
 Executarea rosturilor şi a străpungerilor

 Zonele cu rosturi de dilatare sau tasare, precum şi străpungerile

practicate în cuvele sau canalele subterane constituie surse sigure
de infiltraţii dacă nu se realizează o corectă proiectare a detaliului şi
o execuţie perfectă a hidroizolaţiei.

 La astfel de construcţii hidroizolaţia se întăreşte în zona rostului cu

o inserţie metalică din tablă de plumb de 3 mm, intercalată între un
strat suplimentar de pânză bitumată şi hidroizolaţia curentă şi se
presează între două piese metalice, prin strângere cu buloane,
pentru realizarea etanşeităţii.

 Pentru preluarea dilatărilor şi a tasărilor, straturile de hidroizolaţie şi

tabla de plumb vor fi cu buclă de compensare (figura 3.20).
În zona rostului de dilatare betonul de egalizare va avea o
secţiune mai mare faţă de aceea din câmp curent.

Rostul de dilatare se execută în continuare la pereţi, cu

bucla spre exterior, si, dacă este cazul, şi la tavan.

Nu trebuie neglijată fixarea buloanelor pe platbanda de

sub hidroizolaţie pentru ca strângerea piuliţelor şi
presarea hidroizolaţiei să se poată efectua fără rotirea
şurubului.

Pentru presarea hidroizolaţiei se pot folosi şi profile de

oţel cornier 80×60×6 mm (figura 3.21).