UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI ARTE

MASTER: METODE FIZICO-CHIMICE DE ANALIZĂ PENTRU

CONTROLUL CALITĂȚII VIEȚII ȘI MEDIULUI

POLUAREA SONORĂ

Referat

Coordonator, Student masterand,

Conf. univ. dr. Claudia Stihi Enescu Cătălin

2022 - 2023
 CUPRINS

1. Noțiuni teoretice

1.1. Factorii care determină propagarea sunetului

1.2. Măsurarea nivelului de zgomot

1.3. Principalele surse de zgomot

2. Metode de reducere a zgomotului

3. Concluzii

4. Bibliografie

1
 1. Noțiuni teoretice

Sunetul poate fi definit ca orice variație de presiune pe care urechea omului o poate
detecta. Comparativ cu presiunea statică a aerului (105 Pa), intervalul de presiune a sunetului
variază în limite foarte înguste, între 20 μPa (20 x10 -6 Pa) și 100 Pa. 20 μPa reprezintă limita de
percepere a sunetelor sau pragul de audibilitate. Sunetele cu presiune de 100 Pa sunt atât de
puternice, încât produc dureri, aceasta reprezentând așa numita limită de durere sau pragul de
sensibilitate. Diferența între cele două limite este de câteva ordine de mărime, rezultatele fiind
foarte greu de comparat între ele. Pentru a ușura calculele s-a introdus o scară logaritmică, noua
valoare numindu-se decibel (dB). Aceasta reprezintă o măsură a intensității sunetului. Această
mărime reflectă fidel și modul de răspuns al urechii la stimuli acustici, răspunzând astfel și
nevoilor practice. Astfel, presiunii de 20 μPa îi corespunde valoarea de 0 dB (limita de
percepție), iar pentru 100 Pa, valoarea este de 130 dB (limita durerii). Intensitatea sonoră
produsă de diferite surse este redată în figura de mai jos.

Fig. 1. Intensitatea sonoră produsă de diferite surse

Sunetul se transmite de la sursă la receptor prin intermediul vibrațiilor. Acestea se propagă în aer
de la o particulă la alta, din aproape în aproape. Viteza de propagare a sunetului depinde de
2
mediul în care se propagă: de exemplu, prin aer 340m/s, prin lichide 1500 m/s, iar prin oțel 5000
m/s.

Numărul de variații a presiunii sunetului într-o secundă se numește frecvență, și se

măsoară în herți (Hz). O ureche normală poate percepe sunete cu frecvența între 20 și 20.000 Hz.
În mod natural, sunetele nu sunt pure, ci sunt alcătuite dintr-o multitudine de unde cu frecvențe,
intensități și amplitudini diferite. Frecvențele foarte joase și cele foarte înalte nu sunt percepute
de urechea omului, pentru a fi măsurate folosindu-se filtre. Cea mai frecvent folosită este așa
numita curbă ponderată în frecvență A, notată cu dB(A) și care reprezintă cel mai bine răspunsul
urechii umane. Curba ponderată în frecvență C, notată dB(C), se folosește mai ales pentru
evaluarea sunetelor cu frecvență foarte mare sau foarte mică.

Fig. 2 Ponderările de frecvență A și C

Sunetul nu este același lucru cu zgomotul. De exemplu, un sunet de 440 Hz poate fi

produs de muzică sau de o sirenă. Deși au aceeși frecvență, sunetul este foarte diferit din punct
de vedere calitativ, primul fiind sunet, iar al doilea zgomot. Există cazuri în care sunetele au
aceeași intensitate, dar diferă prin frecvență. De exemplu, o intensitate sonoră de 30 dB și
frecvența de 60 Hz este complet inaudibil; la aceeași intensitate de 30 dB, dacă frecvența este de
1000 Hz, sunetul este mult peste pragul de audibilitate.

Când se măsoară nivelul de zgomot trebuie cunoscut tipul de zgomot, pentru a alege corect
parametrii ce se măsoară, echipamentul și durata măsurătorii. Pentru un zgomot continuu produs
de mașini în funcțiune îndelungată, o măsurătoare de câteva minute cu aparat simplu, manual
este suficient și corespunzător. Dacă sunt percepute sunete de frecvență joasă se identifică mai
întâi spectrul de frecvență, realizându-se ulterior o măsurătoare specială. Pentru un zgomot
3
intermitent (cum este cel din transporturi sau aparatele cu operare ciclică), nivelul de zgomot
crește și descrește rapid. Durata măsurătorii în acest caz este egală cu ciclul de funcționare.
Pentru determinarea zgomotului intermitent se măsoară Nivelul de Expunere Sonoră (Sound
Exposure Level, SEL), mărime care combină nivelul de zgomot cu durata acestuia într-o singură
mărime. Măsurarea zgomotelor impulsive (zgomote de impact sau explozii) sunt scurte și
abrupte și creează daune mai mari decât ne-am aștepta de la o simplă presiune a zgomotelor.
Acest tip de zgomot se caracterizează mai ales prin viteza de repetiție a zgomotului (număr de
impulsuri/secundă) și diferența între răspunsul rapid și lent raportat la linia de bază a graficului.

Tonalitățile supărătoare ale zgomotelor sunt create pe două căi:

 Utilaje cu piese mobile în mișcare

 Procese care produc vibrații și care, transmise prin aer, produc sunete cu tonalități
deranjante (rețele de transport și ardere a combustibililor).

Tonalitatea poate fi identificată în mod subiectiv prin auzire sau obiectiv folosind analiza de
frecvență.

Zgomotele cu frecvență mică sunt cuprinse între 8 – 100 Hz. Aceste frecvențe sunt specifice
motoarelor diesel folosite în transporturile feroviare și navale și se împrăștie cu ușurință în
mediu, putând fi auzite de la câțiva km depărtare. Frecvențele sub 20 Hz sunt percepute mai mult
ca presiune sonoră decât ca un zgomot și pot cauza daune mai mari decât zgomotul normal.
Zgomotele de frecvență mică fac parte din spectrul infrasunetelor și sunt caracterizate de curba
ponderată în frecvență C.

1.1. Factorii care determină propagarea sunetului

 Tipul sursei (punctiformă sau liniară). Sursa punctiformă este sursa care are dimensiuni
mici comparativ cu distanța receptorului, de exemplu coșurile de evacuare de la
instalațiile de aer condiționat sau de la centralele termice. Sunetul se împrăștie sferic în
jurul sursei și are aceeași intensitate la distanțe egale de sursă indiferent de direcție. În
condiții ideale (când nu intervine atenuarea zgomotului din cauza terenului sau a aerului
sau alte obstacole), intensitatea zgomotului scade cu 6 dB cu creșterea dublă a distanței.
Sursa liniară este considerată acea sursă care se propagă preferențial într-o direcție în
comparație cu poziția unui receptor. De exemplu, conducta de transport a unui fluid sub
4
 presiune, traficul de pe o arteră de circulație. Sunetul se propagă cilindric, intensitatea
sunetului fiind aceeași în orice punct egal depărtat de direcția de propagare. Intensitatea
sunetului scade cu 3 dB cu cfreșterea dublă a distanței.
 Distanța sursă – receptor. Intensitatea sunetului este invers proporțională cu distanța
sursă – receptor.
 Absorbția sau atenuarea atmosferică depinde la rândul ei de mai mulți factori: distanța
față de sursă, gama de frecvențe ale sunetului, temperatura, umiditatea, presiunea
atmosferică. Absorbția atmosferică nu atenuează undele cu frecvență joasă.
 Vântul este o sursă suplimentară de zgomote, de aceea microfonul cu care se determină
nivelul de zgomot trebuie protejat (paravane sau materiale tip burete). La o distanță mai
mică de 50 m de sursa de zgomot, vântul influențează neglijabil măsurătoarea. La
distanțe mai mari este recomandată măsurătoarea pe direcția vântului, astfel ca erorile să
fie minime.
 Temperatura și gradientul de temperatură au efect asemănător cu vântul: la
temperaturi ridicate este favorizată formarea efectului de ”umbră” a sunetului.
Fenomenul de inversie termică (care poate avea loc și la trecerile zi-noapte) micșorează
dispersia sunetului, favorizând rămânerea acestuia la niveluri coborâte, zgomotul fiind
perceput amplificat.
 Obstacolele și barierele întâlnite în traiectorie de sunet: reducerea zgomotelor datorită
barierelor depinde de doi factori: diferența între unda sonoră transmisă și cea reflectată
de barieră și de frecvențele componente ale sunetului.
 Absorbția terenului: se face în funcție de porozitatea solului. Solurile cu porozitate
mare absorb zgomotul, nivelul de zgomot măsurat fiind în acest caz mai mic decât cel
real. Un sol compact cu porozitate mică va reflecta foarte bine sunetul, valoarea măsurată
a nivelului de zgomot fiind cu bună aproximație cea reală.
 Umiditatea. La umiditate mai mică de 90% efectele sunt neglijabile; pentru umidități
mai mari se folosesc ecrane de protecție.
 Precipitațiile pot afecta absorbția zgomotului de către teren; ploile prin acoperirea
porilor din sol contribuie la creșterea intensității sunetului. Zăpada, în schimb, poate
atenua considerabil zgomotul având porozitate mare și prin gradienți mari de temperatură

5
 (datorită reflectării căldurii solare). Metodele de determinare a nivelului de zgomot nu
recomandă efectuarea de măsurători în aceste condiții.

1.2. Măsurarea nivelului de zgomot

Măsurarea nivelului de zgomot face parte integrantă din programul de protecție a

mediului împotriva zgomotelor. Standardele și regulamentele referitoare la acest domeniu
stabilesc parametri care se determină, descriind totodată și echipamentul, metodele și condițiile
de măsură (parametri meteo). Aparatele moderne măsoară în mod continuu nivelul de zgomot
echivalent (Leq). Această mărime apreciază cel mai bine valoarea medie a intensității
zgomotului, fiind acceptată la nivel mondial.

Durata unei măsurători variază de la câteva minute la săptămâni în funcție de caracteristicile

sursei de zgomot. Determinările de lungă durată sunt utile atunci când se solicită informații
despre evoluția în timp a zgomotului (supravegherea nivelului interior de zgomot atunci când
pentru acesta este impusă o limită superioară), însă acestea sunt scumpe și dificil de făcut. Din
această cauză, acestea se fac doar atunci când nu se găsesc alte soluții. Evaluarea nivelului de
zgomot se bazează de multe ori pe probe reprezentative prelevate în mai multe intervale scurte și
care apoi se asamblează într-un singur raport.

La evaluarea nivelului de zgomot din mediul înconjurător, cel mai important parametru
determinat este Leq sau chiar mai bine Laeq (măsurarea continuă a curbei ponderate în frecvență
A). Este o măsură a energiei medii la un nivel sonor variabil și reprezintă integrala (suprafața) de
sub curba produsă de evoluția nivelului de zgomot real in timp.

Fig. 3. Nivelul de zgomot echivalent Leq

6
 Amplasarea microfonului în vederea determinării nivelului de zgomot de la diferite surse
este standardizată; de exemplu, la limita incintei sau la limita proprietății particulare, ținând cont
de fațada clădirilor, de obstacole, direcția vântului, etc. Standardele internaționale indică
amplasarea microfonului la o înălțime de 1,2 – 1,5 m de sol și la 2 – 3 m de fațada clădirilor.

Evaluarea limitelor nu a fost un lucru ușor de realizat din cauza subiectivității cu care este
perceput același zgomot de diferiți oameni. Standardele internaționale sunt reglementate la nivel
național sau local ținând cont de condițiile de trai, climatul zonal, arhitectura clădirilor, etc. În
acest sens, în majoritatea țărilor s-au stabilit două limite generale:

 Limita pentru zonele protejate (rezidențiale): 50 dB

 La limita incintei, zone industriale, de agrement, transport rutier, feroviar și aerian, etc:
pentru fiecare din aceste activități s-au stabilit limite individuale în funcție de specificul
lor.

Aceste diferențieri nu au fost suficiente. Un zgomot care ziua este suportabil, în perioadele de
odihnă acestea pot să devină nocive. În acest sens au fost stabilite limite diferite pentru perioada
de zi (orele 6.00 – 22.00) și noapte (orele 22.00 – 6.00).

1.3. Principalele surse de zgomot

Zgomotul industrial: este foarte diferit și de aceea greu de stabilit reguli generale de
supraveghere și măsurare. Unele țări determină nivelul de zgomot doar pe perioadă de zi, altele
doar pe perioadă de noapte, iar altele le combină pe cele două. Evaluarea nivelului de zgomot se
face prin măsurarea continuă a curbei ponderate în frecvență A, Laeq. La modul general au fost
acceptate două tipuri de limite: la limita locuințelor din zona limitrofă, care este de 50 dB și la
limita incintei industriale, limite diferite în funcție de tipul activității.

Zgomotul provenit din traficul rutier: este cea mai importantă sursă de zgomote din întreaga
lume care produce cele mai mari daune sănătății omului și totodată determină interferențe cu alte
surse de zgomote. Din acest motiv, reducerea zgomotului produs de traficul rutier este cea mai
mare prioritate din acest domeniu. Evaluarea nivelului de zgomot, în acest caz, se face cu
ajutorul parametrului Leq, luând în considerare diferite intervale de timp de referință (perioade
de trafic intens, de odihnă, de noapte, etc.). Limita propusă pentru aceste surse este de 60 – 65

7
dB, însă depășirile sunt aproape peste tot. Ca o măsură de protecție este plantarea unui “paravan
verde” (gard viu, pomi, parapeți), dar aceasta nu este aplicabilă în toate cazurile.

Fig. 4. Aglomerarea Timişoara - sursa trafic rutier

Zgomotul provenit din traficul feroviar: evaluarea nivelului de zgomot se face, ca și în

cazul transportului rutier, prin măsurarea continuă a nivelului de zgomot echivalent, Leq.
Intervalul propus pentru determinare este 24 ore, cu trei intervale diferite: de zi, de odihnă și de
noapte. Limita propusă pentru perioada de zi la aceste surse este de 60 – 70 dB, iar pentru
perioadele de noapte, limita scade cu 10 dB.

8
 Fig. 5. Harta strategică de zgomot Constanța

Zgomotul provenit din traficul aerian: cel mai important lucru este stabilirea zonelor de
impact a zgomotului pentru: folosințele trenului, planificare și propunere de programe privind
izolarea zgomotului. Sursa de zgomot este motorul aparatelor de zbor folosit la putere mare în
condițiile zborului la mică altitudine, cum este cazul aterizărilor și decolărilor. Creșterea
traficului aerian, la care se adaugă expansiunea urbană impune luarea de măsuri în vederea
limitării efectelor produse de această sursă de zgomote.

9
 Fig. 6. Harta zgomotului aeroportului Băneasa corespunzător anului de referință 2016

Conform standardelor, zona din imediata vecinătate a aeroporturilor este împărțită în cel puțin 3
zone de impact, pentru fiecare fiind impus un nivel de zgomot maxim admis. Zonele de impact
se stabilesc în urma unor măsurători speciale făcute concomitent cu mai multe microfoane și la
distanțe diferite de pista de decolare/aterizare. O astfel de zonare este reprezentativă pentru un tip
sau o clasă de aparate de zbor.

2. Metode de reducere a zgomotului

Pentru reducerea efectelor zgomotelor din mediu asupra oamenilor se poate acționa la mai
multe niveluri:

 Sursa de zgomote: cea mai importantă sursă este traficul rutier. În funcție de categoria
de străzi sunt fixate limite de zgomot pentru trafic, limita acceptabilității fiind situată în
Europa la nivelul a 65 dB (A). O altă modalitate de a reduce zgomotul la sursă este
folosirea materialelor elastice și poroase în construcția șoselelor. Aplicarea acestei măsuri
poate reduce nivelul de zgomot cu încă 2 – 6 dB(A).
 Calea de transmitere: cu cât sursa este mai aproape și se propagă în linie dreaptă fără
obstacole, cu atât zgomotul este mai ridicat. Construirea paravanelor de protecție la străzi
sau plantarea de pomi în apropierea clădirilor pot fi măsuri care să îmbunătățească
confortul sonor.

10
  Tipurile de locuințe sau clădiri. Izolarea clădirilor este ultima măsură care se poate lua
împotriva zgomotului din mediu. Acestea se referă la folosirea pereților și acoperișurilor
fonoizolante și a geamurilor cu grad mare de izolare fonică. Dar folosirea acestor măsuri
poate avea și un caracter negativ: din cauza fenomenului de reflexie repetată, zgomotul
interior ar putea fi amplificat.

3. Concluzii

Expunerea pe termen lung la zgomot poate produce efecte variate asupra sănătății, și anume
disconfort, tulburări de somn, efecte negative asupra sistemului cardiovascular și asupra
sistemului metabolic, precum și tulburări cognitive la copii.

Potrivit unor constatări ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), zgomotul este a doua
mare cauză ambientală a problemelor de sănătate, după efectul produs de poluarea atmosferică
(particule în suspensie).

Țările, regiunile și orașele iau numeroase măsuri pentru a soluționa problemele legate de
zgomot. De exemplu, folosirea de asfalt fonoabsorbant pe drumurile publice, utilizarea de
anvelope silențioase la vehiculele de transport public, dezvoltarea infrastructurii pentru
automobile electrice în orașe, promovarea mobilității active, cum ar fi mersul pe jos sau cu
bicicleta, transformarea străzilor în zone pietonale etc. De asemenea, un număr semnificativ de
orașe și regiuni au introdus așa-numite zone liniștite, unde oamenii pot evada din zgomotul
orașului. Acestea sunt în mare parte spații verzi, cum ar fi parcuri sau rezervații naturale.

Multe dintre aceste măsuri s-au dovedit benefice și pentru reducerea poluării atmosferice. O
soluție ar putea fi elaborarea de strategii combinate pentru reducerea zgomotului și a poluării
atmosferice din trafic. Cel mai probabil o  reducere semnificativă a numărului de persoane
expuse la niveluri nocive de zgomot se realizează prin combinarea de măsuri diferite, inclusiv
îmbunătățiri tehnologice, o mai bună planificare urbană și a infrastructurii și schimbări în
comportamentul oamenilor.

11
4. Bibliografie

1. Pop, T (1996) – Monitorizarea mediului și controlul poluării, suport de curs 1996-1997,

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – Centru de Eco-Management.
2. Pop, T (1999) – Monitorizarea mediului și controlul poluării, suport de curs 1999-2000,
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – Centru de Eco-Management.
3. Simihăian, M – Monitorizarea mediului și controlul poluării, 2005-2006, Universitatea
Tehnică Cluj-Napoca – Centru de Eco-Management

4. https://www.eea.europa.eu/ro/articles/poluarea-fonica-este-o-problema

12