Istoria limbii române

Istoria limbii române este la fel de controversată ca și cea a poporului român, din două motive principale, unul
științific, celălalt politic. Din punct de vedere științific, penuria izvoarelor istorice, în special a celor scrise,
permite numeroase interpretări, pe care numai lingvistica comparată, lexicologia și toponimia le pot confirma
sau infirma, rareori definitiv. Interesele politice, care exprimă revendicările odinioară teritoriale, astăzi mai mult
regionale, culturale, identitare ale statelor vecine, ale României însăși și ale minorităților conlocuitoare, au creat
mai multe variante de istorie a limbii române, din acestea derivând variante de istorie a poporului român.

Romanizarea
Nu există din punct de vedere lingvistic decât o singură certitudine : limba română provine din romanizarea
populațiilor antice din bazinul Dunării de jos care, așa cum ne-o spun Herodot și ceilalți autori antici, erau
Traco-Dace, iar ulterior această limbă a fost influențată de limbile slave, greacă, maghiară și altele. Este de
altfel singurul punct care nu este contestat de nimeni. Controversele privesc nu atât procesul lingvistic și
etapele sale, cât teritoriile unde acest proces s-a derulat și întinderea lor.

PERIOADA DE FORMARE A LIMBII ROMÂNE (etape)

I Razboaiele daco-romane

– primele lupte de cucerire a dacilor: anul 88 e. n. (Tapae, împăratul Domitian )

– continuate de împăratul Traian (101 – 102, 105 – 106)
– procesul de transformare a Daciei în provincie romană durează aprox. 165 de ani
– în timpul celor 165 de ani de colonizare, soldaţii şi negustorii romani care îşi încheiau stagiul, erau răsplătiţi
cu acordarea de privilegii (acordarea de pământ, de drepturi cetăţeneşti)
– în anul 212 împăratul Caracalla semnează „Constitutio Antoniana” prin care dacii devin cetăţeni romani, ca
urmare a faptului că şi-au însuşit limba latină şi modul roman de viaţă.
– între 101 şi 271 e. n. este o perioadă de bilingvism (dacă şi romană) Limba latină s-a impus fiind o limbă mai
perfecţionată, ca urmare a superiorităţii culturale a acesteia.

II 271 e.n. retragerea Aureliană

-garnizoanele se retrag la sud de Dunăre iar Dacia încetează să mai fie provincie romană
-între 271 e.n. şi sec al VI -lea vorbim despre perioada de formare a limbii române. Este perioada în care
cuvintele de origine latină se transformă sub acţiunea unor legi riguroase de transformare fonetică. Acest
proces este ferm şi riguros, de vreme ce termenii de origine slavă care pătrund în limbă în această perioadă nu
suferă astfel de transformări.

III Limba română comună

între secolele al VI-lea şi al IX-lea este perioada limbii române comune

– limba română comună se vorbeşte la nordul şi la sudul Dunării, pe teritoriul fostelor provincii romane: Dacia,
Moesia, Iliria, Panonia, Dardania
– în această perioadă se separă grupul etnic al aromânilor, care coboară treptat spre sud, sub presiunea
grupurilor slave şi maghiare din podişul Panoniei.
– tot în această perioadă limba română îşi defineşte trăsăturile care o disting de celelalte limbi romanice:
– schimbarea unor vocale („a” „i”) din cuvinte latine, sub influenţa limbii dace, în „ă” şi „î”; ex. : manus/ mănu/
mână, fontana/ făntănă/ fântână
-modificarea timbrului vocalei accentuate, ceea ce a dus la crearea de diftongi; ex: lat lege/ rom. veche: leage/
rom lege
– tendinţa de a închide timbrul vocalelor; ex.: dentem/ dinte, gula / gură, aqua/ apă;
– palatalizarea ocluzivelor labiale (lat petiolus/ rom chicior)
– afereza lui a : lat. aranea/ rom. râie, lat. autumnus/ rom toamnă

IV. perioada românei literare vechi se înscrie între sec. al XIII-lea şi sec. al XVIII- lea

– începe odată cu primele manuscrise şi continuă cu primele tipărituri. Este limba textelor religioase a
cronicilor, a primelor pagini literare, ale scriitorilor umanişti

V.perioada limbii române moderne începe în sec. al XIX

– lea cu primele texte ale marilor scriitori clasici care au oferit modelele limbii române literare moderne

Stiai ca :
Până în secolul al XIX-lea, româna a intrat în contact cu câteva limbi apropriate geografic de aceasta:

germană (de exemplu: cartof < Kartoffel; bere < Bier; șurub < Schraube)
greacă (de exemplu: folos < ófelos; buzunar < buzunára; proaspăt < prósfatos)
maghiară (de exemplu: oraș < város; a cheltui < költeni; a făgădui < fogadni; hotar < határ; chip < kép)
turcă (de exemplu: cafea < kahve; cutie < kutu; papuc < papuç)

De o importanta exceptionala,in cristalizarea limbii literare si a limbii literaturii, in secolul al XVII-lea, a fost
activitatea mitropolitilor Tarii Romanesti, Moldovei si Transilvaniei. Oameni de mare cultura, ei au tiparit carti
care s-au raspandit pretutindeni pe teritoriul tarii si chiar in editii succesive; Mitropolitul Varlaam - "Carte
romaneasca de invatatura", cunoscuta si sub numele de "Cazanie". in 1643 Mitropolitul Moldovei s-a straduit
sa nu dea "Cazaniei" un caracter strict regional, dimpotriva, s-a adresat tuturor romanilor, in ideea unificatoare.
(De remarcat fenomenul de "rotacism" cu "r", in loc de "n"). Prezentand "pildele" - micile naratiuni educative,
intr-un limbaj sugestiv, atragator, emotional, Mitropolitul Varlaam poate fi considerat primul nostru povestitor, cu
nimic mai prejos de Ion Neculce. Prin "Cartea romaneasca de invatatura", el pune temelia artei oratorice la
romani, alaturi de alti clerici romani. Referindu- se la secolul al XVI-lea, Nicolae Iorga vine cu argumente
convingatoare, aratand ca predica - parte componenta a slujbei divine - trebuie sa se fi tinut in romaneste cu
mult inainte de primele traduceri. Si astfel rolul bisericii in dezvoltarea limbii literare unitare a fost imens:
"Numai in ce priveste predica, libertatea era cu mult mai mare, si predici in limba romaneasca trebuie sa fi
existat din vremuri foarte vechi." (N.Iorga, Istoria literaturii romanesti. Introducere sintetica, 1977, p.86).
Oricum, Varlaam a fost constient de importanta lucrarii sale ca "dar" national: "Daruim si noi acest dar limbii
romanesti". Prozator si orator de prim rang, Mitropolitul are si calitati de poet, in orice caz de versificator, caci,
in fruntea Cazaniei, asaza prima (dupa alti cercetatori "una dintre primele poezii") poezie romaneasca: "Stihuri
in stema Moldovei".