Vasile Romanciuc

Vasile Romanciuc s-a născut la 17 decembrie 1947 în satul Bădragii Noi, Edineț (fostul județ
Hotin), Basarabia, părinții săi fiind Alexei Romanciuc și Olga Romanciuc (n. Pirijoc).
Este absolvent al Facultății de Filologie, secția ziaristică a Universității de Stat din Moldova
(1972).

A fost redactor la Radio Moldova, consilier la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova,
redactor la editurile „Museum”, „Gh, Asachi”, „Literatura artistică”, „Prut
Internațional”.Debut editorial cu placheta Genealogie(1974). Urmează volumele de versuri:
Citirea proverbelor,Note de provincial, Un timp fără nume, Îndoiala de sine, Marele pustiu
invizibil, Recitirea proverbelor, Olimpul de plastic, Lasă un semn, Cuvântul ne adaugă vedere
ș.a. A publicat mai multe cărți de versuri pentru copii.
Vasile Romanciuc este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1976),
membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994), membru al PEN-Centrului Internațional
(1996).

Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1996), Premiul Național
al Republicii Moldova (2000), Premiul Nichita Stănescu (2001), Diploma de Onoare a
Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret – IBBY (Basel, Elveția, 2002), Premiul
Otilia Cazimir al Salonului de Carte Românească(Iași, 2007), Marele Premiu Ion Creangă al
Salonului Internațional de Carte pentru Copii(Chișinău, 2010). Distincții: Medalia "Mihai
Eminescu", Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de
Ofițer, categoria A „Literatură” (România).

Vasile Romanciuc cultivă cu aceeași dezinvoltură toate tipurile de vers – clasic, liber, alb;
orice formă ar avea, versul său este sincer, muzical, încărcat de profunzimi etice și
sentimentale... Pe o linie care îl apropie de Grigore Vieru, el pledează pentru simplitatea și
profunzimea limbajului afectiv, pentru rafinamentul expresiei și grația imagistică. Poetul nu
s-a orientat niciodată spre mode contrafăcute, pe el nu-l interesează în nici un fel
spectacolul limbajului în formele lui exclusiviste, bătăliile moderniste. El este mereu egal cu
sine, înțelegând poezia ca pe un mod de existență și de acțiune socială, ca pe un apel și ca
pe un enunț. Tradiționalismul poeziei sale se manifestă mai mult în spirit decât în literă, fiind
unul de substanță, al „beatitudinilor esențiale”; viziunea lirică și modalitățile de expresie
sunt, însă, ale unui spirit eminamente modern. ...Acesta este (sau ar putea fi) Vasile
Romanciuc, omul și poetul delicat și discret, sensibil ca o mimoză și tare ca oțelul de
Damasc, care, în funcție de stări și situații, știe să preschimbe mierea în trotil, să poarte când
flori și când fulgere la butonieră.Arcadie SUCEVEANU