…având

mereu
un suflet
de
copil...
Iată ce ne spune însuşi poetul: “M-
am născut în 14 februarie 1935,
din părinţi plugari, Eudochia şi
Pavel,într-un sat frumos – Pererîta
- aşezat pe malul stâng al Prutului
şi înconjurat din trei părţi de
păduri… Tatăl meu adevărat a
murit când aveam jumătate de an.
Tatăl vitreg, cel care m-a crescut şi
el cum a putut, s-a pierdut în
război.
Copilăria mi-a fost desculţă. Dar
nu m-am jeluit de asta niciodată…
Am secerat desculţ grâul şi
porumbul nostru…am cules
desculţ strugurii… Mama nu a mai
vrut să-şi lege viaţa de nimeni
decât de noi: de mine şi de sora
mai mare - Sofia.
“…Cântecul meu de leagăn şi
poveştile mele au fost dulcele
ţăcănit al maşinii de cusut.
Iar cucul copilăriei mele era
motorul morii din Miorcani,
al cărui melodios cântec mai
sună şi astăzi în sufletul meu.
Poate că de la ritmul celor
două mori muncitoare, care
erau maşina de cusut a
mamei şi moara, am deprins
ritmul poeziei…”
 - poet al
simbolurilor
artistice
naţionale-scrie
poezii despre:
 Mama

Mama ne mângâie,
Soarele luceşte.
Soarele e unul,
Mama una este.
 Plaiul meu

Am o casă printre
ramuri,
Am un sat întreg
de neamuri.
Am un codru, o
câmpie,
Am un grai ce-mi
place mie.
 Pâinea
Pâinică frumoasă,
Din cuptor scoasă,
Pâiniţă cuminte,
Cu faţa fierbinte
Ca faţa măicuţei,
Ca mâna tăicuţei,
Ca soarele verii,
C bulgărul ţării!
 Cartea
Albinele se lasă
Pe florile din tei.
Se lasă ochii noştri
Pe floarea literei.

Albina miere dulce

Adună de pe flori.
Noi strângem ale cărţii
Dumnezeieşti comori.
Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.

Cânt a Patriei fiinţă

Şi-a ei rodnică ţărînă
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română…
 La întrebarea: “Care a fost cea
mai mare bucurie a vieţii
Sale”,Grigore Vieru a răspuns:
“ Am avut nu una singură, ci tocmai şase. Mai
întîi că scăpasem, peste trei ani, de blestemata
boală(de plămâni),din studenţime. Apoi a fost
bucuria apariţiei primei mele cărţi Alarma-
pentru copii. Apoi naşterea celor doi feciori ai
mei-Tudor şi Călin. Apoi vestea conferirii
titlului de membru de onoare al
Academiei Române. Apoi, propunerea
candidaturii mele, de către aceeaşi Academie,
la Premiul “Nobel”. ”
“Sint iarba , mai simplu nu pot fi…”( G. Vieru)