Iată ce ne spune însuşi poetul:

“M-am născut în 14 februarie 1935, din părinţi plugari,

Eudochia şi Pavel,într-un sat frumos – Pererîta - aşezat pe
malul stâng al Prutului şi înconjurat din trei părţi de
păduri… Tatăl meu adevărat a murit când aveam jumătate
de an. Tatăl vitreg, cel care m-a crescut şi el cum a putut, s-a
pierdut în război.
Copilăria mi-a fost desculţă. Dar nu m-am jeluit de asta
niciodată…Am secerat desculţ grâul şi porumbul nostru…
am cules desculţ strugurii… Mama nu a mai vrut să-şi lege
viaţa de nimeni decât de noi: de mine şi de sora mai mare
Sofia.
“…Cântecul meu de leagăn şi poveştile mele au fost dulcele
ţăcănit al maşinii de cusut. Iar cucul copilăriei mele era
motorul morii din Miorcani, al cărui melodios cântec mai
sună şi astăzi în sufletul meu. Poate că de la ritmul celor
două mori muncitoare, care erau maşina de cusut a mamei şi
moara, am deprins ritmul poeziei…”
 Cartea
Albinele se lasă
Pe florile din tei.
Se lasă ochii noştri
Pe floarea literei.
Albina miere dulce
Adună de pe flori.
Noi strângem ale cărţii
Dumnezeieşti comori.
La întrebarea: “Care a fost cea mai mare bucurie a vieţii
Sale”,Grigore Vieru a răspuns:
“ Am avut nu una singură, ci tocmai şase. Mai întâi că
scăpasem, peste trei ani, de blestemata boală(de plămâni),din
studenţime. Apoi a fost bucuria apariţiei primei mele cărţi
Alarma-pentru copii. Apoi naşterea celor doi feciori ai mei-
Tudor şi Călin. Apoi vestea conferirii titlului de membru de
onoare al Academiei Române. Apoi, propunerea candidaturii
mele, de către aceeaşi Academie, la Premiul “Nobel”. ”