PROIECŢII

CARTOGRAFICE

Ing.Geodez NICA MARIA

PROIECŢIA CARTOGRAFICĂ cuprinde un ansamblu
de procedee şi relaţii matematice cu ajutorul
cărora suprafaţa curbă a Pământului, se reprezintă
pe o suprafaţă plană. La alegerea unui sistem de
proiecţie, se urmăreşte, ca prin trecerea de la
suprafaţa curbă a Pământului la suprafaţa plană a
hărţii să fie realizate deformări cât mai mici a
distanţelor, suprafeţelor, unghiurilor, precum şi a
formelor geometrice a zonelor respective.
• Cartografia este ştiinţa care studiază baza matematică a hărţilor,
metodele lor de construcţie şi multiplicare.

•
Fiind o ştiinţă aplicată, ea are ca scop executarea diferitelor genuri de opere
cartografice necesare nevoilor economiei naţionale şi apărării naţionale. De
aceea, în problemele cartografiei intră de asemenea şi stabilirea metodelor
de întocmire, pregătire pentru editarea şi redactarea hărţilor,
precum şi principiile organizării şi planificării producţiei cartografice.
• Cartografia este ştiinţa care se ocupă cu întocmirea şi utilizarea hărţilor.

O deosebită importanţă o au legăturile cu ştiinţele Pământului

(geoştiinţele) şi ale planetelor care includ: geodezia, topografia,
fotogrammetria, teledetecţia, geografia, ecologia, astronomia,
planetologia etc.
FORMA ŞI APROXIMAREA
PĂMÂNTULUI
SUPRAFETE DE REFERINTA
SUPRAFAŢA FIZICĂ
TERESTRA (TOPO)

SUPRAFAŢA DE
REFERINŢĂ

GEOIDUL
 ELIPSOIDUL DE REFERINŢĂ
Prin elipsoid de referinţă se înţelege elipsoidul terestru general, adoptat
convenţional, care aproximează cel mai bine geoidul

Suprafaţa acestui elipsoid este o suprafaţă pur geometrică şi

convenţională, faţă de care se defineşte poziţia geoidului şi faţă de care
se determină poziţia unor puncte de pe teren prin coordonate
geografice.

P(xp, yp, zp) - punct aparţinând elipsoidului

Prin intermediul celor două semiaxe se definesc:
prima excentricitate, notată cu “e”;
a doua excentricitatea, notată cu “e' “ ;
turtirea, notată cu “α” sau „f” ;
 Elipsoizi utilizaţi în România
Denumirea Anul Semiaxa Turtirea Perioada de
elicoidului determinării mare (m) geometrică utilizare în
de referinţă România

Bessel 1841 6377397,115 1:299,153 1873 - 1916

Clarke 1880 6378249,145 1:293,465 1919 – 1930

Hayfort 1909 6378388,000 1:297,000 1930 – 1951

Krasovski 1940 6378245,000 1:298,300 1951

WGS84 1984 6378137,000 1:298,257 1992

 SISTEME DE REFERINŢĂ ŞI DE
COORDONATE

Un sistem de referinţă şi de
coordonate este constituit dintr-un
datum şi un sistem de coordonate.
 Datum geodezic
• Datumul geodezic este un set de convenţii (set de
parametrii, deci fără erori) care stabileşte relaţii spaţiale
între un sistem de coordonate şi Pământ. Acesta defineşte
forma şi dimensiunile Pământului precum şi originea şi
orientarea unui sistem de coordonate utilizat la
reprezentarea suprafeţei terestre.
• În România s-a adoptat datum-ul “Pulkovo 42” (ce poate fi
găsit şi sub denumirea “Dealul Piscului”), derivat din
elipsoidul Krasovsky. Pe viitor se doreşte pentru
conformitatea cartografică cu Europa, să se adopte
datumul “WGS84” (bazat pe sferoidul GRS80).

• DATUM = ELIPSOID + PUNCT DE

CONSTRANGERE
 Sisteme de coordonate

• Un Sistem de coordonate reprezintă un

cadru de referință bidimensional sau
tridimensional, alcătuit din:
• Set de puncte, linii și / sau suprafețe
• Set de reguli utilizate pentru definirea
poziției
punctelor din spațiu
• Există trei tipuri de coordonate:
• Altitudinea sau înălţimea (cotă) exprimă
distanţa pe verticală între o poziţie şi o suprafaţă
„orizontală” definită referinţă; ca
Coordonate geografice exprimă în termeni de
•
latitudine şi longitudine poziţia unui obiect pe sferă
sau elipsoid;
• Coordonate carteziene sau coordonate în sistemul
de proiecţie al hărţii care exprimă poziţia unui
obiect, în termeni de nord şi est sau X si Y, pe un
plan pe care a fost proiectată suprafaţa terestră.
 COORDONATE CARTEZIENE
• Sistemul de coordonate carteziene este
sistemul a cărui axe sunt ortogonale
• Sistemul de referinţă cartezian este folosit
la suprafeţele plane de proiecţie
 COORDONATE GEOGRAFICE

• Sistemul de Coordonatele geografice este

sistemul de coordonate care utilizează
latitudinea și longitudinea pentru definirea
locației punctelor de pe suprafața terestră.
• Prin intersecţia planelor ce conţin axa polilor şi
suprafaţa terestră, rezulta meridianele.
• Prin intersecţia globului terestru cu planele paralele
la Ecuator, rezultă paralelele
• Din infinitatea de meridiane, se considera în mod
convenţional ca meridian „0” meridianul care trec prin
observatorul Greenwich e
• Unghiul diedru format de planul meridian ce trece prin
Greenwich, şi planul meridian al locului, se numeşte
longitudine, notată cu „”
• Longitudinea poate fi
W sau E
• Paralela „0” sau paralela medie este considerată
Ecuatorul EE'. Unghiul format de verticala locului şi
proiecţia acesteia pe planul ecuatorial, se numeşte
latitudine, notată cu „”
• Latitudinea poate fi N sau S
 P' V

P
0
O
E E'



O
1

P
Sistemul Terestru de Referinţă Internaţional - International
Terrestrial Reference System
CLASIFICAREA PROIECŢIILOR
CARTOGRAFICE
• După caracterul deformaţiilor
• După suprafaţa pe care se face proiectarea
• După poziţia pe glob a centrului reţelei cartografice
• Dupa intersectia planului de proiectie
• După utilizarea proiecţiilor în construcţia hărţilor
 CLASIFICAREA PROIECŢIILOR CARTOGRAFICE
DUPĂ CARACTERUL DEFORMAŢIILOR
1. Proiecţii conforme – sunt proiecţiile care păstrează
nedeformate unghiurile.

  '
^ ^
2. Proiecţii echivalente – sunt cele care păstrează
nedeformate suprafeţele.

3. Proiecţii echidistante –nu deformează distanţele.

CLASIFICAREA PROIECŢIILOR CARTOGRAFICE DUPĂ SUPRAFAŢA PE
CARE SE FACE PROIECTAREA ŞI ASPECTUL REŢELEI CARTOGRAFICE

• proiecţii azimutale;
• proiecţii cilindrice;
• proiecţii conice;
• proiecţii pseudocilindrice;
• proiecţii pseudoconice;
• proiecţii policonice;
• proiecţii circulare.
 Proiecţii azimutale

• proiectarea se face pe un plan, iar reţeaua

cartografică poate avea paralelele sub formă
de cercuri, iar meridianele sub formă de linii
drepte
• Se folosesc mai ales pentru reprezentarea
suprafeţei terestre pe emisfere (E, V, N, S) şi
pentru reprezentarea unor teritorii cu aspect
mai mult sau mai puţin circular.
Proiecţii azimutale şi aspectul reţelei normale in proiecţiile azimutale drepte
 Proiecţii cilindrice

• proiectarea se face pe suprafaţa

laterală a unui cilindru, care apoi se
desfăşoară prin tăierea în lungul unei
• generatoare.
Meridianele şi paralelele sunt linii
drepte, paralele
între ele şi perpendiculare unele pe
celelalte.
Proiecţii cilindrice şi aspectul reţele normale în cazul
proiecţiilor echidistante
 Proiecţii conice

• proiectarea se face pe suprafaţa laterală a

unui con. Paralelele sunt arce de cerc, iar
meridianele linii drepte ce se întâlnesc într-un
punct corespunzător cu vârful conului.
Proiecţii conice şi aspectul general al rețelei normale in
proiecţiile conice drepte
• Proiecţii poliedrice

• Proiecţii pseudocilindrice

• Proiecţii pseudoconice

• Proiecţii circulare

• Proiecţii derivate
 CLASIFICAREA PROIECŢIILOR CARTOGRAFICE DUPĂ POZIŢIA
PE GLOB A CENTRULUI REŢELEI CARTOGRAFICE
1. Proiecţii normale sau drepte

2. Proiecţii transversale sau ecuatoriale

3. Proiecţii oblice
 Proiecţii azimutale

a) Proiecţii drepte b) Proiecţii oblice c) Proiecţii transversale

 Proiecţii cilindrice

a) Proiecţii drepte b) Proiecţii oblice c) Proiecţii transversale

PROIECŢII CILINDRICE DREPTE
 Proiecţii conice

a) Proiecţii drepte b) Proiecţii oblice c) Proiecţii transversale

 PROIECŢIA CILINDRICĂ
TRANSVERSALĂ GAUSS-
KRÜGER
 1. ISTORIC
• Acest sistem de proiecţie a fost conceput în anii 1825-1830
de către celebrul matematician german Karl Friedrich Gauss
(1777-1855), iar mai târziu Johannes Krüger (1857-1923), a
elaborat, în anul 1912, formulele necesare pentru trecerea
coordonatelor punctelor de pe elipsoidul de rotaţie în planul
de proiecţie. Astfel ca fost adoptata denumirea de "proiecţia
Gauss - Krüger", precum şi "reprezentarea conformă Gauss",
iar în practica curentă "proiecţia Gauss".
În România, proiecţia Gauss a fost introdusa în anul 1951,
când s-a
•
adoptat şi elipsoidul de referinţă Krasovski - 1940. Sistemul de
proiecţie Gauss s-a folosit la întocmirea planului topografic de baza la
scara 1:10.000, a hărţii topografice de baza la scara 1:25.000, precum
şi a hărţilor unitare la diferite scări, pana în anul 1973.
 2. CARACTERISTICI
• Proiecţia GAUSS KRUGER se caracterizează prin aceea că o anumită
porţiune din
suprafaţa terestră se reprezintă pe suprafaţa unui cilindru tangent şi
• transversal la
suprafaţa de referinţă considerată sferică
Pentru reprezentarea unitară a elipsoidului terestru în planul de
proiecţie au fost stabilite meridianele de tangenţă pentru
întregul Glob, rezultând un număr de 60 de fuse geografice de
câte 6° longitudine, începând cu meridianul de origine
Greenwich;
 3. REŢEAUA CARTOGRAFICĂ

• Reţeaua cartografica în proiecţia Gauss este formata din imaginea plana a meridianului axial al fiecărui
fus de 6° longitudine, a ecuatorului şi a celorlalte meridiane şi paralele ce se reprezintă după cum
urmează:
• Meridianul axial al fusului de 6° longitudine se reprezintă în plan printr-o linie dreapta (NS), care
constituie axa de simetrie a fusului şi totodată axa absciselor (XX');
• Arcul de ecuator cuprins între meridianele marginale ale unui fus de 6 ° longitudine se reprezintă printr-
un segment de dreapta (WE), perpendicular pe proiecţia meridianului axial (NS), fiind considerat ca axa a
ordonatelor (YY');
• Meridianele se reprezintă prin linii curbe convergente la poli, având concavitatea îndreptată spre
meridianul axial al fusului considerat, fiind simetrice faţă de imagine plana a acestuia (NS);
• Paralelele se reprezintă prin linii curbe cu concavitatea îndreptată spre polii geografici, fiind simetrice
faţă de imaginea plana a ecuatorului (WE).
 4. NUMEROTAREA FUSELOR
Numerotarea fuselor de 6° se face cu cifre arabe, de la 1,2,……60
începând cu fusul 1 limitat de meridianele de 180° şi de -174°
longitudine vestica. Numerotarea fuselor se continuă spre est până la
fusul nr. 30 (cuprins intre -6° longitudine vestica şi 0° - meridianul
Greenwich).
• Se continua numerotarea fuselor de 6° longitudine cu fusul 31
(cuprins intre meridianul Greenwich de 0° longitudine şi meridianul
de 6° longitudine estica) şi până la fusul 60, limitat de meridianul de
174° longitudine estică şi de meridianul de 180° .
• Teritoriul României se reprezintă cartografic între doua fuse de cate
6° longitudine cu numerele 34 şi 35 cu meridianele axiale de 21° şi 27°
longitudine est Greenwich
• Prin trasarea de paralele la ecuator din 4 în 4 grade pe latitudine s-a
realizat împartirea globului în zone(benzi) geografice care s-au
numerotat cu literele A,B,C,……,V, respectiv SA,SB….SV, începand de la
ecuator pîna la paralelul de +80o la nord şi respective -88o la sud .
60
 5. SISTEMUL ŞI ORIGINEA AXELOR
• În proiecţia Gauss, se consideră pentru fiecare fus de 6° longitudine un sistem
propriu axe de coordonate rectangulare plane, a cărui origine O se găseşte la
intersecţia meridianului axial, care reprezintă axa OX, cu Ecuatorul, ce reprezintă axa OY
. Deci, pentru reprezentarea întregii suprafeţe a Globului terestru, se vor utiliza un
• număr de 60 sisteme de coordonate rectangulare plane.
Coordonatele rectangulare plane ale unui punct oarecare P(xp,yp) din emisfera nordica
a Globului terestru, se vor exprima, în cazul absciselor X numai prin valori pozitive, care
• la latitudinea României sunt mai mari de 5000km.
Valorile ordonatelor y, sunt pozitive sau negative, în funcţie de poziţia punctelor faţă de
• meridianul axial,
care sunt situate în dreapta (ordonate pozitive) sau în stânga (ordonate negative).
Pentru pozitivarea valorilor negative ale ordonatelor Y din stânga meridianului axial al
unui fus de 6° longitudine, s-a efectuat translarea originii sistemului de axe cu +500 km
• spre vest. Deci, ordonatele tuturor punctelor se vor modifica prin adăugarea valorii de +
• 500 km, funcţie de coordonatele originii translate :
O' ( X0 = 0, 000 m şi Y0 = 500 000, 000 m ).
Deoarece este posibil ca din punct de vedere practic sa se obţină aceeaşi valoare a
ordonatei Y pentru mai multe puncte, ce sunt situate în fuse diferite, s-a convenit sa se
• scrie în faţă valorii ordonatei Y şi numărul de ordine al fusului de 6°. Cifrele (4) şi (5)
înscrise în faţa ordonatei Y, semnifică numărul de ordine al fusului 34 şi 35.
Spre exemplu, coordonatele plane Gauss ale unui punct din dreapta meridianului axial al
fusului 35, au valorile :Xp=5 244 670,219 m şi Yp = (5) 556 687, 082 m.
 6. NOMENCLATURA HĂRŢILOR ÎN
PROIECŢIA GAUSS - KRÜGER
Definiţie :
Prin sistem de nomenclatură se întelege sistemul de notaţie alcătuit din cifre şi litere,
cu ajutorul căruia se defineşte pozitia unei foi de hartă în cuprinsul unui teritoriu sau
a întregii suprafeţe terestre.

La Congresul Internaţional de Geodezie şi Geofizică din anul 1924 a fost propus şi

adoptat un sistem internaţional de nomenclatură pentru harta lumii la scara
1:1.000.000, sistem adoptat şi de România pentru hărţile în sistemul de proiecţie
Gauss-Krüger. Acest sistem se utilizeaza şi în prezent la hărţile în proiecţie
stereografică.
Sistemul international de nomenclatură se bazează pe împărţirea globului terestru în
zone sferice trasate din 4º în 4º de latitudine şi fuse sferice trasate din 6º în 6º de
longitudine.
SCARA 1:1.000.000

φ= 4º
λ= 6º
NOMENCLAT
URA:L-34
• Pentru harta 1:500.000 s-a împărţit trapezul 1:1.000.000 în
4 părţi şi fiecare parte s-a notat prin primele 4 litere mari
ale alfabetului: A, B, C, D. Deci, dimensiunile acestei foi vor
fi 20/30, iar nomenclatura uneia va fi de exemplu: L-34-D.

φ= 2º
λ= 3º
NOMENCLATU
RA:L-34-D
• Pentru harta 1:200.000 s-a împărţit trapezul 1:1.000.000 în 36 părţi,
notându-se fiecare parte în cifre romane de la I – XXXVI. Dimensiunile
acestei hărţi vor fi 40/10, iar nomenclatura L – 34 – XI.

φ= 40’
λ= 1º
NOMENCLA
TURA: L-34-
XXXVI
Pentru harta 1:100.000 s-a împărţit trapezul 1:1.000.000 în 144
părţi, deci fiecare latură a trapezului în 12 părţi. S-au obţinut astfel
foile la 1:100.000 cu dimensiunile 20/30, iar pentru nomenclatură
s-a stabilit a se numerota fiecare planşă cu cifre arabe de la 1 – 144,
de exemplu L – 34 – 144.

φ=20’
λ= 30’
NOMENCLA
TURA: L-34-
144
Pentru harta 1:50.000 s-a împărţit harta 1:100.000 în4
părţi, notându-se aceste părţi cu primele 4 litere mari ale
alfabetului. Exemplu: L – 34 – 1– A, cu dimensiunile 10/15.

φ=10’
λ= 15’
NOMENCLA
TURA: L-34-
1-A
• Pentru harta 1:25.000 s-a împărţit trapezul 1:50.000 în 4
părţi, notându-se acestea cu primele 4 litere mici ale
alfabetului. Exemplu: L – 34 – 1 – A – c, cu dimensiunile
5/730.

φ=5’
λ= 7’30’’
NOMENCL
ATURA: L-
34-1-A-c
• Pentru harta 1:10.000 s-a împărţit trapezul 1:25.000

în 4 părţi, notându-se prin primele 4 cifre arabe. De

exemplu: L – 34 – 1 – A – c – 4, dimensiunile fiind

230/345.

φ=2’30’’
λ= 3’45’’
NOMENCLAT
URA: L-34-1-
A-c-4
• Pentru harta 1:5.000 se împarte trapezul 1:10.000
în 4 părţi. Fiecare trapez rezultat va avea
dimensiunea 1’15’’/1’52’’,5 notându-se cu cifre
romane I,II,III şi IV.
• De exemplu L-34-1-A-c-4-IV

• Pentru harta 1:2.000 fiecare trapez 1:5.000 se

împarte în 4 trapeze notate cu cifre 1,2,3,4.
Dimensiunile sunt 25’’/37’’,5.
• De exemplu L-34-1-A-c-4-IV-4
 CLASIFICAREA PROIECŢIILOR CARTOGRAFICE DUPĂ
INTERSECŢIA PLANULUI DE PROIECŢIE CU GLOBUL

• Proiecţii tangente
• Proiecţii secante
Proiecţia Stereografică utilizând planul secant local
• Proiecţia stereografică 1970, pe plan secant unic, fiind o proiecţie conformă perspectiva
păstrează nealterate unghiurile figurilor de pe teren şi deformează pe plan tangent radial
lungimile; în acest fel satisface majoritatea reprezentărilor în plan pentru scările 1:10 000, 1:
5 000, iar în anumite zone şi pentru scara 1:2 000, unde deformaţia lungimilor nu depăşeşte
10 cm. Pentru zonele de mare importanţa economică, cum ar fi: zone industriale, centre
populate, construcţii hidrotehnice, lucrări miniere etc. unde multitudinea detaliilor impune
să se întocmească planuri topografice la scări mari 1:500- 1:2 000, proiecţia stereografică
1970 pe plan unic secant nu mai satisface ca precizie. În aceste cazuri se adoptă un plan
secant local în funcţie de situaţia zonei ce trebuie ridicată topografic în plan. Prin aplicarea
planului unic secant, se micşorează deformaţia cu 33 cm/km. În unele părţi ale periferiei ţării
există totuşi o deformaţie de +67 cm/km. În oraşe unde se creează o precizie mai mare,
instrucţiunile prevăd folosirea unui plan secant local paralele cu planul unic secant, dacă
deformaţia liniară în oraşul respectiv depăşeşte +- 15 cm/km. Planul secant local va trece
printr-un punct de triangulaţie al oraşului, fie că el a fost determinat mai înainte, fie că se va
determina din nou. Se va calcula coeficientul de transcalculare a coordonatelor care este
raportul dintre distanţa în planul secant local şi cea corespunzătoare în planul unic secant, în
felul următor:
• Fie punctul P2(x2,y2) ale cărui coordonate sunt date în planul unic secant. Acestui punct îi
corespunde punctul P pe sferă şi punctul P1 în proiecţia stereografică cu plan tangent.
• Cu ajutorul coordonatelor x2 şi y2 se va calcula distanţa d2. Această distanţă se va împărţi cu
coeficientul 0,99966667 obţinându-se distanţa d1 în planul stereografic tangent;
• Se va calcula apoi distanţa ON în mod aproximativ:
 PROIECŢIA STEREOGRAFICĂ 1970
• Proiecția azimutală perspectivă stereografică oblică conformă, cu planul de
proiecţie secant unic 1970, fiind denumita şi „ Proiecţia STEREO - 70 ", a fost
folosită începând cu anul 1973 la întocmirea planurilor topografice de baza la
scările 1 : 2 000, 1 : 5 000 şi 1 : 10 000, precum şi a hărţii cadastrale la scara
1 : 50 000. Acest sistem de proiecţie s-a adoptat, având la baza elementele
elipsoidului Krasovski -1940 şi planul de referinţă pentru cote MAREA
• NEAGRA - 1975.
La adoptarea proiecţiei stereografice - 1970 s-au avut în vedere o serie de
principii, care satisfac atât cerinţele de precizie, cat şi avantajele
• reprezentărilor cartografice, din care se menţionează :
Teritoriul de reprezentat are o forma aproximativ rotundă, ce poate fi
• încadrat într-un cerc cu raza de circa 300 km ;
Suprafaţă teritoriului României se poate reprezenta pe un singur plan de
proiecţie, obţinându-se un sistem unic de coordonate plane rectangulare,
• cu originea în punctul central al proiecţiei;
• Suprafaţă terestra se proiectează după legile perspectivei liniare
Proiecţia fiind conformă, îndeplineşte condiţiile de simetrie faţă de
meridianul de longitudine λ0 al punctului central;
• Coordonatele geografice ale punctului C sunt:  0  460

λ 0  250

• Punctul C este situat în apropierea oraşului Făgăraş.

Adâncimea planului de proiecţ ie secant unic -1970

 În vederea reducerii deformaţiilor s-a adoptat planul

secant unic - 1970, la adâncimea H = 3 189,478 m faţă de
planul tangent
 În urma intersectării sferei de raza Ro cu planul secant, a
rezultat un cerc al deformaţiilor nule, cu raza
ro = 201,718 km.
 Defor maţ iil e lungimilor şi suprafeţelor
•
Deformaţia regională pe unitatea de lungime (1 km) în planul secant
unic - 1970, din punctul central al proiecţiei Qo(𝛗o,𝛌o), este de -0,25
m/km, după care scade în valoare negativă până la distanţa de ro =
• 201,718 km, unde este nula.
În exteriorul cercului de deformaţie nula deformaţia liniara relativa
creste în valoare pozitiva pana la valori de + 0,215 m/km la distanta
d=285 km de punctul central al proiecţiei şi respectiv, până la + 0,637
m/km la distanta de d=385 km.
 Sistemul axelor de coordonate rectangulare plane

• Originea sistemului (O) reprezintă imaginea plană a punctului central

al proiecţiei Qo( o, o), fiind situat aproximativ în centrul tarii, unde :
𝛗 𝛌
• axa absciselor (XX') orientata pe direcţia Nord - Sud reprezintă
imaginea plană a meridianului punctului central Qo, de longitudine ��o
= 25°;
• axa ordonatelor (YY') orientata pe direcţia Est - Vest reprezintă
tangenta la proiecţia paralelei punctului central Qo, de latitudine 𝛗o =
46°.
• Pentru lucrările topo-cadastrale şi pentru unele calcule cartografice
se foloseşte sistemul convenţional de axe, care a rezultat din
translarea sistemului cu originea în punctul O (Xo = 0,000 m şi Yo =
0,000 m) cu cate + 500 000, 000 m spre vest şi respectiv spre sud,
obţinându-se punctul O' cu Xo = 500 000,000 m şi Yo = 500 000,000 m
 X' X

O
-Y Y
500 000 m

500 000 m
-X
O Y'
Sistemul de axe de coordonate plane, în proiecţia stereografica -1970
 Cadrul şi dimensiunile trapezelor pe elipsoidul de referință şi
în planul de proiecţie stereografic 1970
• Hărţile şi planurile topografice în proiecţia STEREOGRAFICA 1970 au un cadru
geografic, ce rezulta din imaginile plane ale unor arce de meridiane şi de paralele,
care pe elipsoidul de referinţă delimitează trapeze curbilinii, denumite şi trapeze
geodezice sau în mod curent trapeze, iar în planul de proiecţie poartă denumirea
de foi de harta sau foi de plan
Pe harta lumii la sc. 1:1000000, teritoriul tarii noastre este acoperit de fusul 34 la vest de
meridianul de 24o long. estica si fusul 35 la est de acelasi meridian. Meridianele axiale
ale celor 2 fuse au long. estica de 21o si respectiv 27o si reprezinta meridianele de
deformare zero. Rezulta ca cele mai mari deformaţii vor apare între meridianele de
23o - 25o si 29o - 30o long. estica.

ZONE CU DEFORMŢII
MAXIME
• Elipsoidul de referință adoptat pentru reprezentarea suprafeței Pământului în
planul proiecției este elipsoidul internațional WGS – 84