NOTIUNI TOPOGRAFICE DE BAZA

PROIECTII CARTOGRAFICE

Topografia , ramura a stiintei masuratorilor terestre , are ca obiect , tehnica masurarii formei si
reliefului scoartei pamantului pe suprafete mici , precum si intocmirea hartilor si planurilor
topografice intr-o proiectie data.

Datorita acestui fapt , pentru intocmirea planurilor si hartilor s-a recurs la proiectia
cartografica , care este o metoda de reprezentare in plan a intregii suprafete terestre sau a unei
portiuni a acesteia , efectuata in mod riguros , dupa principiile cartografiei matematice.

Marea varietate a cerintelor la care trebuie sa raspunda planurile si hartile topografice a dus la
aparitia a numeroase feluri de proiectii cartografice , care diminueaza deformarea produsa
prin proiectare .

Dupa elementele pe care le deformeaza , proiectiile pot fi :

 conforme , care pastreaza neschimbate unghiurile ;

 echidistante sau arbitrare , care pe anumite cercuri mentin raportul dintre distante pe
paralele si meridiane ;
 echivalente , care nu deformeaza proportia suprafetelor ;

Dupa suprafata pe care se proiecteaza elipsoidul de referinta , mai importante sunt cele la care
proiectia se face pe suprafata laterala a unui con , cilindru sau pe un plan orizontal.

Proiectiile cartografice conice

(Fig.1.1.) Folosesc ca suprafata de proiectie pe cea laterala a unui con tangent sau secant in
punctul central al zonei care se proiecteaza .

In aceste proiectii meridianele apar ca drepte convergente , iar paralele , ca arce de cerc
concentrice.

Fig.1.1

In functie de orientarea conului fata de elipsoid , aceste proiectii pot fi drepte , la care axa
conului coincide cu axa polilor.
In Romania , primele masuratori ale suprafetei tarii au fost executate intr-un sistem de
proiectie conica , imaginat de Bonne , care pastra nedeformate suprafetele.

Fig.1.2

Proiectiile cartografice cilindrice

Se obtin prin proiectarea elipsoidului de referinta pe suprafata laterala a unui cilindru , care
fata de axa N – S a geoidului pot fi (fig 1.2.): normale sau oblice.

Una din proiectiile mai des utilizate , in deosebi in tara noastra , este proiectia cilindrica
transversala (fig.1.3).

Acest sistem de proiectie , adoptat de tara noastra , din anul 1951 si folosit si in prezent pentru
hartile si planurile militare , prezinta urmatoarele caracteristici :

 proiectarea Pamantului sau a suprafetei considerate de pe Glob se poate face pe

cilindri tangenti la meridianele luate din 6 grade din 6 grade ;
 axa cilindrului intersecteaza axa polilor sub un unghi drept .

Proiectia Gauss – Kruger este o proiectie conforma , deoarece pastreaza nederfomate

unghiurile.

In acest sistem de proiectie , axa OX , se considera paralela cu proiectia meridianului axial ,

iar axa OY se considera proiectia ecuatorului , ceea ce face ca sistemul de coordonate sa fie
inversat.

Fig.1.3

Proiectiile cartografice orizontale sau azimutale

(Fig.1.4)Se obtin prin proiectarea zonei respective de pe elipsoidul de referinta pe un plan

tangent sau secant in punctul central al proiectiei.

Acestea se clasifica in : ortografice , cand razele proiectate pornesc de la infinit ; centrale ,

cand razele proiectante pornesc dintr-un punct diametral opus celui de tangenta.

Fig.1.4
In tara noastra s-au folosit , in raport cu conditiile de dezvoltare a masuratorilor terestre , doua
sisteme de proiectii azimutale.

Proiectia stereografica cu plan secant unic

S-au folosit in perioada 1933 – 1951. In acest sistem de proiectie , punctul central s-a
considerat la 30 kilometri N – V de Brasov , in muntii Persani , iar prin coborarea punctuluide
tangenta cu 4253 m s-a realizat un cerc de deformari nule cu raza de 233 km.

Proiectia azimutala in plan secant unic

A fost adoptata in anul 1970 pentru planurile si hartile care se folosesc in scopuri economice.

Noua proiectie stereografica pastreaza sistemul de notare a trapezelor utilizat de Gauss –

Kruger , precum si pozitia axelor.

SCARI TOPOGRAFICE

Lungimile masurate pe teren , reduse la orizont , se transpun pe plan prin rducerea lor de un
numar de ori. Proportia micsorarii distantelor este indicata de scara planului.

Scara topografica este raportul dintre distanta de pe plan sau harta si omoloaga sa de pe teren ,
exprimate in aceleasi unitati de masura.

Pentru uniformizarea lor , scarile sunt precizate prin STAS 2-1959 , care deosebeste doua
feluri de scari : numerice si grafice.

Scara numerica

Este raportul dintre valoarea numerica a lungimii unui segment oarecare dintr-un desen , harta
, plan , etc, si valoarea numerica a marimii reprezentate pe acel segment.

Reducerea realizata de scara numerica se poate exprima sub forma unei relatii , astfel :

d/D=1/N

in care :

 d este lungimea de pe plan

 D este lungimea corespondenta de pe teren , redusa la orizont
 N este numitorul scarii sau numarul care arata de cate ori se face reducerea .
Scarile care se pot utiliza la redactarea planurilor si hartilor topografice sunt indicate in
tabelul 1.1.

Tabelul.1.1

Scara grafica

Este o reprezentare a unei scari numerice si consta dintr-o linie dreapta sau curba , gradata
dupa o anumita regula intre doua puncte ale liniei numite limitele scarii.

De regula , scara grafica se poate prezenta sub trei forme: simpla , cu talon si transversala.

Scara grafica simpla

(Fig.1.5 a) Consta dintr-o dreapta gradata corespunzator scarii numerice adoptate.

Valoarea unei diviziuni numita baza sau modului scarii , corespunde cu marimea acelei
distante de pe teren , redusa la orizont.

Scara grafica cu talon

(Fig.1.5 b) Este asemanatoare in ceea ce priveste constructia cu scara grafica simpla. Ea are in
stanga diviziunii zero , inca o baza , numita talon , divizata in 5 sau 10 parti.

Aceasta inseamna ca scara grafica cu talon are precizia de 5 sau de 10 ori mai mare decat
scara grafica simpla.

Scara grafica transversala sau compusa

(Fig.1.5 c) Este asemanatoare in ceea ce priveste constructia , cu scara grafica cu talon. Ea are
in stanga diviziunii zero inca o baza divizata in 5 sau 10 parti. La aceasta se adauga un numar
de paralele echidistante , atatea la numar de cate ori se cauta a se mari precizia scarii cu talon.

Astfel , daca precizia scarii grafice cu talon de 1 metru si se cauta ca scara grafica compusa ,
sa aiba o precizie de 0,20 metri se traseaza 5 paralele.

Fig,1.5
Dupa trasarea paralelelor se gradeaza ultima in acelasi fel ca si scara grafica cu talon , iar
capetele bazelor se unesc intre ele. Gradatiile de pe talon se unesc prin linii oblice : zero de
jos cu 1 de sus , 1 de jos cu 2 de sus , s.a.m.d. , dupa care se noteaza liniile orizontale ,
considerandu-se precizia finala a scarii ca ratie aritmetica.

Scara transversala se utilizeaza atat pentru transpunerea pe plan a distantelor masurate pe

teren si reduse la orizont , cat si pentru obtinerea unei distante de pe teren in raport cu o
anumita lungime pe plan.

PLANURI SI HARTI TOPOGRAFICE

Planurile si hartile sunt reprezentari grafice ale suprafetelor de teren care intereseaza . Ele sunt
dupa cum urmeaza :

Harta topografica

Este o reprezentare micsorata si generalizata a suprafetei terestre sau a corpurilor ceresti ,

constituita dupa anumite legi , matematice bine determinate .

Planul topografic

Constituie o reprezentare convetionala care , prin detaliile pe care le contine , reproduse la

scara si pe conturul lor natural , reda fidel portiunea din scoarta terestra care este reprezentata
(planimetric si niveletic ) , servind in general in scopuri tehnice (proiectare , organizare ,
evidenta , etc.)

In general are alcatuirea si acelasi continut ca si harta topografica , avand insa o scara mai
mare , ceea ce face posibila reprezentarea mai multor detalii.

Continutul si clasificarea hartilor si planurilor

 Continutul hartilor si planurilor

In constructia unei harti sau plan , in proiectie Gauss – Kruger , se intalnesc urmatoarele
elemente , numarul de ordine , corespunzand cu cel prezentat in figura 1.6.

1. Cadrul interior , care limiteaza imaginea hartii ;

2. Cadrul geografic , pe care sunt marcate prin segmente , minutele sau secundele ;
3. Cadrul exterior , trasat pentru estetica hartii ;
4. Teritoriul cuprins ;
5. Nomenclatura si denumirea foii ;
6. Caracterul hartii ;
7. Nomenclatura foilor de pe trapezele vecine ;
8. Textul prin care se interzice multiplicarea ;
9. Elementele continutul hartii care au fost reprezentate schematic ;
10. Indicatii privind valorile declinatiei magnetice , a convergentei meridianelor si a
abaterilor medii ale acului magnetic ;
11. Schema declinatiei magnetice , a convergentei medii a meridianelor si a abaterilor
medii ale acului magnetic ;
12. Scara numerica si grafica a hartii , precizarea valorii pe teren a unui centimetru de pe
harta , sistemul de coordonate , sistemul de referinta a inaltimilor , editorul ;
13. Scara pantelor ;
14. Schema frontierelor si a limitelor de ordinul I ;
15. Indicatii redactionale .

 Clasificarea hartilor si planurilor topografice

Cel mai frecvent criteriu utilizat este criteriul scarii . Din acest punct de vedere se obtine
clasificarea din tabelul 1.2.

Tabelul.1.2

Trebuie retinut ca alegerea uneia sau alteia dintre scari este in functie de gradul de detaliere cu
care trebuie reprezentata suprafata data. Cu cat planul sau harta trebuie sa contina mai multe
elemente cu atat se va alege o scara mai mare.
 Nomenclatura hartilor si planurilor topografice

Impartirea foilor de harta dupa sistemul actual de proiectie stereografica se face pastrandu-se
nomenclatura din sistemul Gauss – Kruger , in care globul terestru este divizat in trapeze
sferice avand dimensiunile 6 grade longitudine si 4 grade latitudine , prin trasarea de paralele
la aceste valori. (fig.1.7)

Fig.1.7

Reprezentarea pe plan a unui trapez cu dimensiunile de 6 grade longitudine si 4 grade

latintudine se face la scara 1 : 1 000 000 .

Numerotarea trapezelor se face cu cifre arabe , de la 1 la 60 , pornind de la meridianul 180

grade catre est si prin litere de la A la V de la Ecuator catre nord si sud.

Fiecare trapez este definit prinnumarul fusului si litera zonei care corespunde trapezului.

Una din problemele de baza ale proiectiei Gauss – Kruger consta in trecerea de la scari mai
mici la scari mai mari (figura 1.8).

Astfel , pentru trecerea de la scara 1 : 1 000 000 la scara imediat urmatoare 1 : 500 000 ,
trapezul de baza se imparte in patru prin meridiane si paralele mediane , trapezele rezultate
notandu-se cu A , B , C si D.

Nomenclatura unui trapez la scara 1 : 500 000 va fi , de exemplu L – 35 – A .

Nomenclatura pentru scara 1 : 200 000 se obtine prin impartirea hartii fundamentale la scara 1
: 1 000 000 in 36 parti si numerotarea trapezelor obtinute cu cifre romane.

Fig.1.8
Un astfel de trapez va fi definit , de pilda , prin nomenclatura L – 35 – I . Pentru scara 1 : 1000
000 foaia fundamentala se imparte in 144 parti si se numeroteaza cu cifre arabe , de exemplu
L – 35 – 1 .

Pentru hartile si planurile la scari mai mari se foloseste urmatorul mod de obtinere si definire
a nomenclaturii (Figurile 1.9 , 1.10).

Fig.1.9 Fig.1.10

 hartile la scara 1 : 50 000 se obtin prin impartirea trapezelor anterioare prin meridiane
si paralele mediane si notarea cu litere mari . Un astfel de trapez la scara 1 : 50 000 va
avea nomenclatura , de exemplu L – 35 – 125 – B ;
 hartile si planurile la scara 1 : 25 000 se obtin prin impartirea trapezelor anterioare prin
meridiane si paralele mediane si notarea trapezelor cu litere mici ; astfel un asemenea
trapez va avea ca nomenclatura , de pilda L – 35 – 125 – B – d ;
 impartirea pentru scara imediat urmatoare , 1 : 10 000 , se face prin impartirea
trapezului anterior in 4 parti , fiecare trapez fiind notat cu cifre arabe , de pilda , L – 35
– 125 – B – d – 4 ;
 trecerea la scara imediata , 1 : 5 000 , se face tot prin impartirea in 4 parti , notarea
facandu-se cu cifre romane , de exemplu L – 35 – 125 – B – d – 4 – I ;
 pentru trapezul la scara 1 : 2 000 se imparte , de asemenea , trapezul anterior in 4
parti , notarea facandu-se cu litere mici , de pilda L – 35 – 125 – B – d – 4 – I – b ;

In tabelul 1.3 , se prezinta nomenclatura si dimensiunile pentru scarile uzuale ale hartilor si
planurilor .

Tabelul.1.3

Semne conventionale. Scrierea si colorarea planurilor

Semne conventionale

Reprezentarea pe harta sau pe plan a diferitelor obiecte de pe teren se face prin semne
conventionale , clasificate in trei grupe : de contur , de scara , si explicative.
Semnele conventionale de contur

Se folosesc pentru redarea pe harta sau plan a detaliilor necesare pentru scara adoptata , astfel
incat acestea reprezinta figuri asemanatoare cu conturul de pe teren .

Semnele conventionale de scara

Se utilizeaza pentru reprezentarea elementelor care nu se pot raporta la scara.

Semnele conventionale explicative

Completeaza primele doua categorii. De pilda o padure , reprezentata prin conturul ei , poate
cuprinde indicatii privitoare la specie (foioase sau rasinoase) sau varsta (plantatie tanara ,
arboret batran , parchete exploatate).

Semnele conventionale de toate tipurile ca si adnotarile si abrevierile utilizabile sunt publicate

in atlase de semne conventionale pe grupe de scari.

Scrierea si colorarea planurilor topografice

Pentru ca o harta sau plan , sa fie realmente utilizabila , trebuie inscrise denumirile si
inscriptiile referitoare la obiectele reale de pe teren.

Atlasele de semne conventionale indica caracterele literelor in raport cu scarile uzuale si felul
detaliilor care se reprezinta.

Atat semnele conventionale , cat si fondul planurilor si hartilor se coloreaza cu nuante si

culori bine stabilite prin instructiuni normative , de fiecare institutie centrala care are in
subordine unitati de proiectare.

UNITATI DE MASURA IN TOPOGRAFIE

In topografie se folosesc unitati de masura pentru distante , pentru unghiuri si pentru

suprafete.
 Unitati de masura pentru distante

Pentru distante , unitatea de masura adoptata azi de marea majoritate a tarilor de pe glob , este
metrul cu multiplii si submultiplii lui.

In 1801 a fost confectionat din platina , metrul etalon , acesta pastrandu-se la Sevres , langa
Paris . In 1804 , metrul a fost introdus , in mod obligatoriu in Franta , iar apoi a fost adoptat si
de alte tari. In tara noastra metrul a fost introdus in 1964 de catre domnitorul Alexandru Ioan
Cuza , pentru unificarea masuratorilor.

Mai tarziu 1960 , Conferinta generala de masuri si greutati a definit metrul etalon ca fiind egal
cu 1 650 763 , 73 lungimi de unda , in vid , ale radiatiei portocalii emisa de gazul radioactiv
Krypton – 86.

In prezent , metrul este definit ca fiind 299 792 458 – a parte a distantei parcurse de lumina ,
in vid , intr-o secunda.

Unitati de masura pentru unghiuri

Pentru masurarea unghiurilor , standardele de stat in vigoare indica gradul si radianul.

Gradul

In topografie se foloseste mai frecvent gradul cu submultiplii lui : minutul si secunda .

Impartirea cercului pe care se masoara unghiurile poate fi sexagesimala.

Gradele sexagesimala rezulta din impartirea cercului in 360 parti :

360 grade = 21 600 ' = 1 296 000 '' , deoarece :

1 grad = 60 ' ; 1 ' = 60 '' ; 1 grad = 3600 ''.

In gradatia centesimala cercul este impartit in 400 g .In acest sistem :

400 g = 40 000 c = 4 000 000 cc , deoarece

1g = 100 c ; 1c = 100 cc ; 1g = 10 000 cc

In sistemul centesimal calculele sunt mult usurate , prin faptul ca ele se efectueaza dupa
procedeul zecimal. O transformare a gradelor in minute sau decunde , la acest sistem , se face
prin simpla mutare a virgulei.

Radianul

In unele calcule topografice este necesar sa se transforme unghiul la centru in lungimile

arcelor corespunzatoare . Aceasta trasformare se face prin intermediul radianului.

Radianul este arcul egal cu raza cercului , corespunzator unui unghi la centru . Stiind ca
lungimea cercului este egala cu 2πR : R = 2 π radiani.

Din raportul intre valoarea unghiulara a unui cerc si numarul de radiani rezulta valoarea
unghiulara a unui radian , adica :

p o = 360o / 2 π = 360 * 60 *60 / 2 *3, 14 = 206 265 '' = 400 * 100 * 100 / 2 * 3,14 = 636 620 ''

Unitati de masura pentru suprafete

Pentru exprimarea marimii suprafetelor se utilizeaza unitatile de masura ale sistemului

metric , metrul patrat cu multiplii si submultiplii lui .

Instructiunile in vigoare prevad ca in agricultura se mai pot folosi , ca unitati de masura pentru
suprafete , arul si hectarul , avand : 1a = 100 m2 , iar 1 ha = 10 000 m2.