Prof.

Coodonator: Ionut MINEA

Studenti: Gitlan Ramona

Gradin
aru Dana
Loanca
Denisa

1
 Specializarea: Geografie- Engleza
Anul IV
-CUPRINS-

• 1. Asezarea geografica, limite si raporturile cu unitatile

invecinate
• 2. Cadrul fizico – geografic
* Litologie, tectonica si evolutie paleogeografica
a) Litologia
b) Tectonica
c) Evolutia paleogeografica
• 3. Relieful
* Relieful tectono – structural
a) Relieful datorat sariajului tectonic
b) Relieful structural
c) Relieful datorat magmatismului banatitic
* Suprafete de nivelare
* Relieful litologic
a) Relieful format pe roci cristaline
b) Relieful format pe gresii si conglomerate
c) Relieful pe roci carbonatice (calcaros si carstic)
d) Relieful fluvial
• 4. Subunitati
• 5. Clima
• 6. Reteaua hidragrafica
• 7. Biopedogeografie
a) Vegetatia
b) Fauna
c) Solurile
• 8. Populatie, asezari si economie
• 9. Turismul
2
 • 10. Bibliografie

Platoul Padiş

1. Asezarea geografica, limite si raporturile cu unitatile invecinate:

Prin toate caracteristicile sale fizico-geografice, dar şi economico-georgafice, acest platou constituie
o regiune geografică bine definită în cadrul Munţilor Bihor – Vlădeasa.
Platoul este încadrat în partea nordică a Munţilor Bihor. Unităţile învecinate sunt: Munţii Vlădeasa în
nord, Munţii Biharia în sud, spre est Munţii Arieşului, Munţii Gilău – Muntele Mare, iar în vest Depresiunea
Beiuş.
Limitele Platoului Padiş – Scărişoara sunt: în nord două văi ce au cursuri opuse, Crişul Pietros, afluent
al Crişului Negru, îndreptându-se spre vest şi Someşul Cald care se îndreaptă spre est. Limita cu Crişul Pietros
coboară până la confluenţa cu valea Lazu, deci până la contactul cu dealurile Depresiunii Beiuş; limita cu râul
Someşul Cald atinge confluenţa acestuia cu Valea Bătrână. Limita de nord delimitează, în general, Munţii
Vlădeasa, de Platoul Padeş – Scărişoara, în majoritate sedimentar; spre sud limita este axată tot pe două văi ce
au curs opus, Valea Crişul Băiţei, afluent al Crişului Negru, ce curge spre vest şi Arieşul Mare ce curge spre
est. Limita cu râul Arieşul Mare ajunge până la confluenţa acestuia cu Valea Albacului. Această limită separă
Platoul Padiş – Scărişoara de Platoul Biharia pe o parte şi de Platoul Arieşului de cealaltă parte; în est limita e
formată tot din două văi ce au cursuri contrare, Valea Albacului care se îndreaptă spre sud, spre Arieşul Mare
şi Valea Călineasa ce se îndreaptă spre nord, spre Someşul Cald; în vest limita e mai clară spre Depresiunea
Beiuş, contact care se produce la circa 600 m altitudine.
Între aceste limite, Platoul Padiş – Scărişoara are o suprafaţă de aproximativ 360 km 2 (355,3 km2). Are
altitudini modeste, maxim 1600 m (1641 m în Vârful Măgura Vânată), munţii învecinaţi ridicându-se la
peste1800 m, fiind format în cea mai mare parte din roci sedimentare. Platoul se deosebeşte de munţii
înconjurători şi printr-un climat mai blând, prin hidrografia dezorganizată captaţii carstice, dar cu un debit
constant şi relativ bogat, printr-o vegetaţie predominant forestieră, cu o activitate umana intensă şi o activitate
turistică deosebită.

2. Cadrul fizico-geografic
2.1. Litologie, tectonică si evoluţie paleogeografică:

Platoul Padiş – Scărişoara a avut o evoluţie paleografică comună munţilor învecinaţi, având
însă şi o evoluţie particulară, diferită de munţii din care face parte.
2.1 Litologia. Platoul Padiş – Scărişoara, din punct de vedere al structurii litologice, e diferit de munţii
înconjurători. Astfel, platoul e format din patru regiuni litologice încadrate în două unităţi tectonice. Cele
două unităţi tectonice sunt Autohtonul de Bihor şi Sistemul Pânzei de Codru, căruia i se asociază o regiune
mică de eruptiv magmatic.
În cadrul Autohtonului de Bihor se disting două regiuni litologice: o regiune redusă teritorial de
formaţiune cristalină (unde predomină micaşisturi) de vârstă precambiană – cambiană care se întinde de-a
lungul văii Albacului şi în special la sud de Someşul Cald până la valea Bătrâna – Călineasa. O insulă
cristalină se găseşte la est de localitatea Arieşeni, de vârstă carbonifer inferior; a doua regiune litologică este
sedimentar – mezozoică. Această a doua regiune se întinde între Valea Someşului Cald în nord, Galbena –
3
Gârda în vest şi Albac – Călineasa în est. Sedimentarul mezozoic din Autohtonul de Bihor conţine şi triasicul,
în general detritic, având deasupra roci carbonice jurasice şi cretacice (calcare şi dolomite) care stau la baza
formării renumitului relief calcaros şi carstic.
O altă unitate litologică importantă e formată de Pânza de Codru, situată în vestul şi sudul Platoului
Padiş – Scărişoara. Acest sistem e format din mai multe pânze care sunt în majoritate formate din roci
sedimentare permiene (gresii, conglomerate). Cealaltă regiune litologică este situată în nord-vest, între văile
Crişul Pietros, Galbena şi Lazului, compuse din magmatite, mai ales granodiorite, care sunt exploatate la
Pietroasa, formate în urma activităţii magmato-vulcanice din paleogenul inferior.
2.2. Tectonica. Şi din punct de vedere tectonic, acest platou este complicat, în cadrul lui găsindu-se
falii, microfalii, pânze de şariaj, grabene şi horsturi. Microfaliile sunt importante mai ales în cadrul rocilor
carbonatice pentru că au permis pătrunderea apelor încărcate cu dioxid de carbon, devenind agresive şi
contribuind astfel la formarea refiefului carstic. Faliile majore au avut consecinte importante în cadrul
reliefului actual: falia Galbena – Arieşeni ce a determinat abrupturile Boga şi Galbena, faliile Someşul Cald,
Gârda, Fagul, etc.
Printre alte tipuri de tectonică se disting: grabene(Someşul Cald, Sighiştel, Albac), horsturi (Padiş –
Călineasa, Poiana Horea - Ocoale), sinclinale (Lumea Pierdută), sinclinale suspendate (Ţapu), anticlinale
(Valea Gârda, Arieşeni), structuri monoclinale (cuestele Biserica Moţului, Măgura Vânătă, Bălileasa, Dealul
lui Ionel), pânze de şariaj. Tectonica a determinat şi interiorul masivului: unele peşteri sunt situate pe linii de
falie(Cetăţile Ponorului, Lumea Pierdută, Cetatea Rădesei, etc.); pe faliile verticale s-au format avenele
(Negru, Gemănata, Bătrâna, Şesuri, Hoanca Urzicarului); pe unele linii de falie, după prăbuşirea plafoanelor
peşterilor, s-au format chei calcaroase care dau un aspect deosebit de pitoresc acestui platou.
2.3. Evoluţia paleogeografică. Platoul Padiş – Scărişoara are o lungă şi complexă evoluţie, începând
din precambrian, când au fost depuse primele roci, şisturile cristaline, în nord-est, unde predomină
micaşisturile. Aceste roci aparţin seriei de Someş. De-a lungul întregii văi a Albacului se găsesc roci
cristaline, aparţinând serie de Arada, de vârstă precambrian-cambrian. Apoi sunt depuse rocile mezozoice, o
alternanţă de roci sedimentare carbonatice şi necarbonatice (impermeabile), care constituie Autohtonul de
Bihor. Aceste roci sunt situate aproximativ în centrul platoului.
La mijlocul cretacicului, datorită mişcărilor tectonice, s-au dezvoltat pânzele de şariaj, după care
pânzele Sistemului de Codru au fost aşezate deasupra Autohtonului de Bihor. Aceste pânze sunt dispuse în
vest şi sud-vest şi sunt formate la suprafaţă în principal din roci permiene.
La finalul mezozoicului şi mai ales la începutul neozoicului, mai exact în paleogen, s-au format
depozite magmatice (denumite generic banatite), care, în cadrul Platoului Padiş – Scărişoara se găsesc în
micul masiv Dealul Plopilor (724 m) între văile Crişului Pietros, Lazului şi Galbena.
Urmează o lungă perioadă de calm tectonic, ce favorizează realizarea suprafeţelor de nivelare în
paleogen, miocen, etc. În acelaşi timp începe realizarea formelor de relief carstic şi calcaros, fenomen care
continuă şi în prezent.
Eroziunea a acţionat pe parcursul întregului neozoic, astfel că în acest timp nu s-au format depozite de
roci şi în timpul pliocenului munţii s-au înăţat cu aproape 300 m. Doar în cuaternar s-au format depozite de
roci, pe fundul bazinelor carstice şi în lungul apelor curgătoare.

3. Relieful:

Relieful Platoului Padiş – Scărişoara este foarte variat, fiind rezultatul litologiei, tectonicii, eroziunii
diferenţiate.
3.1. Relieful tectono – structural
a) Relieful datorat şariajului tectonic. Şariajul tectonic s-a derulat la mijlocul cretacicului datorită
mişcărilor austrice dinspre sud spre nord, contrar sedimentării generale care a avut direcţie nord – sud.
Pânzele de şariaj au avansat cu circa 200 km spre nord, fiind rupte, astfel că limita nordică actuală este o
4
limită de eroziune. În mai multe locuri au rămas vârfuri, cele mai importante fiind Vf. Dosurile (780 m),
Tătăroaia (1291 m), Ţapu (1476 m), Prislop (1039 m). Acolo unde apar pânzele, altitudinea „creşte”,
egalizând în oarecare măsură altitudinile joase dinspre nord spre sud, datorită structurii monoclinale a stratelor
geologice.
În general, pânzele au un contact abrupt cu Autohtonul. Printre pânzele Sistemului de Codru se pot
remarca pânzele de Gârda, de Arieşeni, etc. În cadrul pânzelor se găsesc la suprafaţă roci permiene, ce se
găsesc la altitudini mai mari sau egale cu rocile mezozoice din Autohtonul de Bihor.
b) Relieful structural. Structura geologică predominantă e cea monoclinală, cu o înclinare generală
nord – sud, în direcţia de sedimentare a rocilor. Relieful datorat structurilor în pliuri este înregistrat prin
adaptarea reliefului la structură: valea Cobleşului e axată pe un anticlinal, valea Gârda pe un sinclinal,
Someşul Cald pe un graben, sinclinalul suspendat Ţapu, sinclinalul Lumea Pierdută, anticlinalul Arieşeni,
Faţa Albacului, etc. Ca relief faliat complex se remarcă grabenele (Someşul Cald, Sighiştel) şi horsturile;
întregul Platou Padiş poate fi considerat ca un horst care separă în est grabenul Beiuş.
c) Relieful datorat magmatismului banatitic. În nord-vestul Platoului Padiş – Scărişoara se găseşte un
mic masiv banatitic, Dealul Plopilor, format din granodiorite, puse în loc la finalul mezozoicului – începutul
neozoicului, datorită mişcărilor laramice. Culmea are formă de dom, alungită mai ales pe direcţie est- vest ,
având în partea superioară forma unui platou relativ plat cu aproximativ 700 m altitudine. Văile sunt radiare,
cu excepţia a două văi importante, Crişul Pietros şi afluentul Lazu. Izvoarele lor formate la baza culmii au un
debit scăzut. Poalele Dealului Plopilor sunt acoperite cu morene de magmatite de dimensiuni destul de mari.
Mai ales Măgura Guranilor (948 m) are formă de dom, situată la nord de Crişul Pietros, formată mai ales din
roci granitice.
3.2. Suprafeţele de nivelare
Relieful Platoului Padiş – Scărişoara este policiclic, fiind mai mult un rezultat al forţelor tectonice
decât al celor exogene. S-au remarcat mai multe etape de nivelare în perioadele de calm tectonic. În cadrul
reliefului se pot recunoaşte urmele de nivelare atât în partea superioară a munţilor cât şi la limita vestică spre
Depresiunea Beiuş.
Prima suprafaţă, e cea pediplenei, foarte bine reprezentată în această zonă, adică în Măgura Vânătă la
o altitudine de 1600 m şi Măgura Bătrână (1579 m), dar şi alte locuri. Această suprafaţă realizată în prima
parte a neozoicului, mai exact în paleogen e denivelată pe două etaje, primul etaj între 1500 – 1600 m, iar al
doilea între 1400 – 1500 m. Dacă primul etaj cuprinde cele 2 vârfuri şi încă câteva, al doilea etaj cuprinde
Masivul Ţapu (1476 m), La Morminţi (1430 m), Biserica Moţului (1466 m), Bălăceana (1477 m), Piatra Arsă
(1488 m), Vărăşoaia (1411 m), Piatra Boghii (1436 m), Chicera (1426 m), Cristeasa (1426 m). Este de
remarcat că primul etaj conţine doar depozite ale pânzelor de Codru (Ţapu, La Morminţi, Chicera, Cristeasa,
etc.).
A doua suprafaţă situată între 1000 – 1400 m, având tot 2 etaje, e cea mai dezvoltată dintre suprafeţele
de nivelare, având un întins areal, atât în cadrul autohtonului cât şi în cadrul pânzelor de siraj. Ocupă cea mai
mare parte a Platoului Padiş – Scărişoara. Această suprafaţă a fost numită de Emmanuel de Martonne
„suprafaţa ţării Arieşului”.
A treia suprafaţă ocupă altitudinea de 1000 m, găsindu-se în
interiorul principalelor văi, Crişul Pietros, Crişul Băiţei. Această
suprafaţă prezintă urme de abraziune marină, întălnindu-se în Dealul
Plopilor.
Prima suprafaţă numită Măgura Vânătă – Bătrână s-a realizat
în paleogen; a doua numită Padiş – Scărişoara s-a realizat de-a lungul
perioadelor helveţian superior – sarmaţian inferior şi respectiv
sarmaţian superior – neoţian; a treia suprafaţă , Suprafaţa Plopilor, s-a
realizat în timpul pliocenului inferior, cuaternar, terminându-se în
acelaşi timp cu mişcările rhoanice.
3.3. Relieful litologic
Formele de relief carstice s-au format pe baza tipurilor de roci
ce se găsesc în Platoul Padiş – Scărişoara. Se disting: relief format
5
prin formaţiuni cristaline, pe gresii şi conglomerate, pe roci magmatice şi relief format pe roci carbonatice
mezozice.
a) Relieful format pe roci cristaline. Rocile cristaline au cea mai mare rezistenţă la eroziune, de aceea
se găsesc la altitudini mari. Aceste roci aparţin seriei de Someş şi de Arada. Rocile predominante sunt
micaşisturile, amfibolitele, paragnaise, dar şi alte roci metamorfice. Toate aceste roci formează un relief înalt,
uniform, având culmi prelungi şi largi, separate de văi profunde, cu versanţi stabili. Unde apar roci puţin mai
moi (amfibolite), văile sunt largi, cum este valea Albacului.
b) Relieful format pe gresii şi conglomerate. Eroziunea
asupra acestor roci diferă în funcţie de conţinutul mineralogic
(feldspatic sau cuaţic). În Platoul Padiş – Scărişoara, gresiile şi
conglomeratele au vârstă permiană, ca şi intercalaţiile de şisturi
argiloase. Gresiile şi conglomeratele cuarţitice se găsesc mai ales în
cadrul Autohtonului de Bihor (Măgura Vânătă), iar în cadrul
pânzeleor de şariaj se găsesc mai ales gresii şi conglomerate
feldspatice.
În general, aceste roci menţin un relief impunător, cu
abrupturi rezistente; fortifică abrupturile de cueste (Măgura Vânătă,
Ţapu, Ţiclău) şi menţin suprafeţele structurale. În formaţiunile care
conţin argilă pot să rezulte fenomene torenţiale (Groapa
Ruginoasă), având aspect de vale în canion (Valea Seacă).
c) Relieful pe roci carbonatice (calcaros şi carstic). Este
reprezentativ pentru Platoul Padiş – Sărişoara, format pe roci
carbonatice, calcare şi dolomite mezozoice. Acest tip de roci apar
cu precădere în cadrul Autohtonului de Bihor. Stratul de roci impermeabile din profunzime opreşte
carstificarea în adâncime (până în jur de 500 m).
Rocile carbonatice apar în zona Padiş şi Scărişoara, delimitate la sud de roci necarbonatice situate în
fosa Groapa de la Barsa, Valea Cetăţilor, Valea Gârdişoara. Spre sud urmează o altă fâşie de roci carbonatice
dispusă în Valea Sighiştel, Valea Galbena, Cetăţile Ponorului, Valea Gârda Seacă, care este delimitată spre
sud de o nouă fâşie necarbonatică reprezentată de pânza de Codru.
Există trei mari perioade de carstificare: triasic superior, jurasic
superior – cretacic inferior şi cretacic superior – prezent, pe baza
cărora s-au format trei paltforme de erozune, primele două fiind fosile
(dovada fiind prezenţa bauxitelor), iar a treia se găseşte la zi, cea care
constituie platforma miocenă, numită şi carstoplenă.
În timpul paleogenului nu se găsesc condiţii de modelare
carstică subterană decât în condiţii epifreatice, peşterile având un
regim vados abia după înălţarea miocenă, când se formează a doua
suprafaţă, şi în acest timp începe realizarea peşterilor din al doilea
ciclu, tot în condiţii de modelare epifreatice. În timpul pliocenului, se
realizează a treia suprafaţă de nivelare şi deasemeni al treilea ciclu de
peşteri. În timpul pleistocenului şi prezent se formează a patra generaţie de
peşteri în condiţii de inundaţie, neputând fi observate.
Peretii dolinei
În ţara noastră nu există peşteri care să corespundă primului
ciclu, găsindu-se la altitudinea de 1900-2400 m. Ciclului al doilea îi
corespund, la 1200 m, sistemele Gheţarul Scărişoara – Pojarul Poliţei,
Cetăţile Ponorului, reţeaua subterană Lumea Pierdută. Celui de-al treilea
ciclu îi corespund peşterile situate deasupra nivelului reţelei
hidrografice, la 500-600 m altitudine (peştera Galbena, Gârdişoara,
Ordâncuşa, Sigiştel, etc.). Aceluiaţi ciclu aparţin avenele tinere
Vărăţoaia, Bârloiasa.
6
 Relieful calcaros cuprinde platouri, abrupturi şi chei formate în condiţii exogene, ca rezultat al
fragmentării blocurilor de calcar şi al nivelării suprafeţelor acestora.
Relieful specific întregii zone Padis este cel carstic, datorită căruia a ajuns vestită în Romania si nu
numai. Cea mai mare parte din ceea ce este inclus în zona turistica Padis se prezintă ca un platou carstic, cu
altitudinea medie de 1200 metri. Platoul este mărginit de abrupturi, între care se găsesc văi sălbatice, cu ape
repezi, chei adânci si chiar canioane. Pe platou se întâlnesc: doline, lapiezuri, marmite, ponoare, sorburi,
izbucuri, polii, hoance, avene, pesteri. Pesterile din zona Padis sunt căutate pentru podoabele lor : stalactite,
stalagmite, coloane, draperii, baldachine, etc. Există si pesteri de gheată în Padis.
Relieful carstic se datorează caracteristicilor chimice ale rocilor carbonatice; este rezultatul coroziunii
şi dizolvării făcute de apele încărcate cu dioxid de carbon. Relieful carstic se împarte în exocarstic şi
endocarstic.
Relieful exocarstic, de suprafaţă, este variat şi foarte bine reprezentat. Cuprinde lapiezuri, doline,
uvale şi polii de dimensiuni reduse.
Dolinele pot deveni impermeabile datorită argilelor de decalcifiere şi forma lacuri (Vărăşoaia) sau
datorită pietrelor preţioase (lacurile din Şesul Padişului). Dolinele pot fi dispuse pe o veche vale moştenită
(Poiana Vărăşoaia, Poiana Bălileasa) sau văi dolinare întinse în subteran pe un curs de apă (Paragina, Lumea
Pierdută).
Din categoria uvalelor fac parte Paragina şi Bălileasa din Platoul Padiş. În categoria poliilor se
încadrează Poiana Ponor din Padiş. Un fenomen unic în peisajul românesc îl constituie Groapa Ruginoasă, o
ravenă cu un diametru de cca. 450 m şi o adâncime de 100 m, creată de eroziunea torenţială în straturile de
gresii şi argile roşii violacee de vârstă permo-werfiană, ale Muntelui Ţapu. Fiind un martor de eroziune activ,
morfologia Gropii Ruginoase evoluează foarte rapid, în anii ploioşi ravena mărindu-se cu câţiva zeci de metri.
În timpul ploilor apa antrenează din Groapă fragmente de rocă provocând în deplasare un zgomot care se
amplifică datorită ecoului şi creează spaimă turiştilor. Datorită substratului litologic apare o nuanţă ruginie, de
unde şi denumirea de Groapa Ruginoasă.
Relieful endocarstic este bine reprezentat în cadrul platoului, datorită grosimii mari a calcarelor,
friabilităţii lor, prezenţei fisurilor şi faliilor, precipitaţiilor bogate şi umezelii. Peşterile aparţin ciclurilor al
doilea şi al treilea. Multe din peşteri sunt declarate monumente ale naturii, avănd o mare importanţă ştiinţifico
– turistică: Cetăţile Ponorului, Gheţarul de la Vârtop, cele două Coibe, Peştera Sighiştel, etc. Printre marile
avene se remarcă: avenele din Lumea Pierdută (Negru, Gemănata), Borţig, Şesuri, Hoanca Urzicarului, etc.
Sunt şi alte elemente care duc la buna funcţionare a reţelei hidrografice carstice: izbucuri, ponoare,
vârtejuri. Printre izbucurile din Padiş se număr㪠Ursului, Izvorul Rece, Rădesei, Ponorului, etc. Ponoarele
sunt puncte de dispariţie a apei râurilor în subteran, în general la baza unui masiv calcaros: Ponorul
Trânghieşti, Arsuri, etc. Unele ponoare se continuă cu peşteri: Cetatea Rădesei, Cetăţile Ponorului, Peştera
Caput.

d) Relieful fluvial. Văile râurilor sunt importante pentru formarea reliefului. Văile de mari dimensiuni
au caracter montan, având pante în profil longitudinal, rupturi de pantă, profil transversal variat, aspect variat,
etc. Lungimile variază de la câteva sute de metri (Izbucul Galbenei – 0,8 km, Valea Crişanului – 0,7 km) la
zeci de kilometri (Arieşul Mare – 28,3 km, Valea Albacului – 18,7 km). Văile situate în vest au pante mari, ca
de exemplu Valea Ţiganilor (35%).
Văile carstice au o situaţie particulară, caracterizate printr-un profil în trepte, descendente sau
ascendente, cu chei (Galbena, Arieşul Mare, Someşul Cald). Unele văi sunt secate parţial sau total: Ordâncuşa
pe sectorul inferior, Valea Ursului pe sectorul inferior, Valea Vraniţa.
În aceste regiuni muntoase, râurile nu prezintă decât terase slab dezvoltate, sculptate mai ales în piatră.
Pe terasele inferioare, acolo unde condiţiile naturale permit, se întâlnesc aşezări, deseori inundate.

4. Subunitati:
7
 Platoul Padis ocupa toata partea de nord a zonei. El este un ses cuprins intre 1250 si 1280 m,
delimitat la nord de Magura Vanata, iar la sud de o serie de culmi joase ca varful Rachita, varful Rotunda.
Platoul apare astfel ca o depresiune inconjurata de culmi mai ridicate. Spre sud, desi diferenta de nivel intre
ses si culmile inconjuratoare este foarte mica (20 -70 m), limita este foarte transanta, sesul oprindu-se, ca
oglinda unui lac, intr-un mal inalt. Spre sud sesul se ramifica prin 3 lobi care patrund ca niste golfuri adanci
printer colinele despartitoare. Pe coline calcarul apare la zi, sfartecat de lapiezuri, sau cu doline, unele de mari
dimensiuni, in timp ce sesul este acoperit de un strat gros de prundis in care sunt scobite o puzderie de doline
de mici dimensiuni. Cateodata acestea sunt insirate pe o linie, tradand parcursul subteran al canalelor care le-
au dat nastere.
Cel mai pitoresc intrand este cel vestic, un ses in care este plasat cantonuc silvic Padis. El este o
imensa pasune intrerupta doar de palcuri de molizi cuibariti in fundul dolinelor; unele din acestea,
impermeabilizate cu argila, retina pa de ploaie transformandu-le in mici lacuri sau tinoave. Culmile ce dau
ocol depresiunii sunt acoperite de paduri de conifere a caror culoare inchisa contrasteaza cu verdele crud al
pasunii.
Cel mai interesant fenomen carstic il prezinta ponoarele, locul de pierdere a apelor de suprafata.
Acestea vin din Magura Vanata pe un culcus impermeabil, cu tendinta de a se reusi sa se uneasca ajung pe
calcare unde fiecare apa este captata individual. In Padis sunt in total 13 ponoare, dar din pacate nici unul nu
este accesibil, ele fiind infundate cu prundis.
Paraiele principale din Padis sunt de la est la vest, Garjoaba, care curge pe sub Biserica Motului;
Tranghiesti, cel mai mare, din care se aprovizioneaza cabana Padis; paraiele Renghii, Arsurii si a Cutilor pe
care le traverseaza poteca ce duce la Stana de Vale; paraul Varasoaia care strabate poiana cu acelasi nume si
constituie de fapt un bazin de sine statator.
Pe pantele muntelui Varasoaia se gasesc 3 avene de mica adancime, iar in versantul estic al varfului
piatra Boghii, o pestera descendenta, relative mare (Pestera din Padis).
Poiana Ponor este un al doilea bazin hidrografic, mai mic, situat la sud de Platoul Padis, care joaca
un rol important din punct de vedere hidrologic. Apele care dispar in Padis reapar cu 150 m diferenta de nivel
mai jos, la cota 1100, intr-un izbuc puternic, dupa un parcurs subteran de 3400 m in linie dreapta. Este Izbucul
Ponorului, situate la piciorul unui abrupt de stanci, care reprezinta terminatia spre sud a culmilor ce inched
spre sud Padisul. De fapt nu este chiar un izbuc ci o pestera care primeste dinspre interior apa ce patrunde
printr-un sifon. Apa care iese din izbuc are, pe o mica portiune, un pat inclinat; dupa ce trece la un curs
domol, in panta redusa, ea strabate, formand multe meander, o larga poiana orizontala, aproape circulara,
pentru ca dupa 300 m de la izbuc sa dispara din nou in pamant, printr-un sistem de sorburi. Din cauza acestei
pierderi de apa depresiunea a primit numele de Poiana Ponor.
Poiana Ponor este o depresiune inchisa de jur imprejur de culmi inalte, impadurite. Faptul cel mai
remarcabil in ea este sistemul de pierdere a apei, care se face in patul raului, prin orificii stramte, acoperite de
nisip fin. La ape scazute sunt 6-7 sorburi in functiune. La ape mari, determinate de ploi sau topirea zapezii,
sorburile nu mai pot drena intreaga cantitate de apa, care se acumuleaza dand nastere unui mare lac. Apele
suplimentare ale lacului se deverseaza prin partea de nord-vest a poienii, peste un prag stancos, dand nastere
unui violent torent de suprafata, care curge prin valea Vranita in Valea Cetatilor.
Poiana Ponor este una din putinele polii tipice din muntii nostril, indeplinind dubla conditie, de a
avea atat alimentarea cat si drenajul subteran, pe canale carstice.
Bazinul Lumea Pierduta este situate intre Poiana Ponor (la nord) si muntele Glavoiu, care formeaza
marginea sudica a intregului bazin inchis. Din punct de vedere hidrografic aici apar 2 vai: valea Izvorului
Ursului si Paraul Sec, amandoua orientate aproximativ est-vest.
Izvorul Ursului porneste din varful Balaceana, pe un pat de roci impermeabile. Dupa un curs
torential foarte violent, apa trece pe un pat de calcare, primind din dreapta contributia substantiala a 2
izbucuri, din care cel din aval, Izbucul Ursului, are o pestera explorata de 127 m. In aval abia se largeste
trecand dintr-o vale de eroziune intr-una de aluvionare cu terase. La 2 km de varful Balaceana, raul primeste
pe stanga apele unui puternic izbuc, Izvorul Rece. Dupa inca 1800 m de la acesta, Izvorul Ursului se numeste
8
Paraul Sec, care vine din stanga, pentru ca putin mai joss a se termine in fata unui perete de calcar in care se
deschide intrarea larga a Pesterii de la Caput. Apa din Izvorul Ursului ajunge in aceasta pestera numai la
debite mari; de obicei ea se pierde in patul raului, inainte de confluenta cu Paraul Sec.
Paraul Sec izvoraste tot de sub varful Balaceana, curgand la inceput pe un pat de roci impermeabile.
Cand trece pe calcare, apa se pierde lateral spre dreapta intr-un ponor, dar ca forma generala valea continua in
aval de ponor, face un cot la dreapta, adoptand o directie est-vest, pentru ca dupa 3 km de la cot sa se indrepte
treptat spre nord-vest sis a se uneasca cu Izvorul Ursului.
Izvorul Ursului si Paraul Sec, avand izvoarele apropiate si unindu-se in aval, descriu 2 arcuri de cerc
care delimiteaza un platou perfect izolat de regiunile din jur. Acest platou era candva de o salbaticie fara
seaman, de unde si numele sau de Lumea Pierduta. Altadata complet acoperit de o padure deasa, el este acum
partial defrisat si strabatut de drumuri de exploatare forestiera care i-au rapit farmecul si misterul. El ascunde
cateva fenomene carstice remarcabile, dintre care sunt de mentionat 3 avene: Pestera Gemanata (care are
intrarea printr-un aven de 80 m adancime), Avenul Negru (108 m adancime), acum partial infundat cu lemne,
si Avenul Acoperit (40 m adancime). Primele 2 debuseaza dintr-un curs subteran ce poate fi strabatut pe o
lungime de 1700 m. Este apa din Paraul Sec, care se pierde in ponor si care, dup ace trece pe sub avene, iese
in Izvorul Rece.
Drenajul final al bazinului, determinat de vaile Izvorul Ursului si Paraul Sec, se fac prin Pestera de la
Caput, lunga de 1800 m, cu un traseu dificil de strabatut din cauza saritorilor sale inalte (una aproape de
intrare – de 30 m inaltime) si a lacurilor. In aval pestera se termina cu un lac de sifon care raspunde in Ceattile
Ponorului.
Bazinul Balileasa – Cetatile Ponorului. In partea de sud-vest a Padisului se intinde, la un nivel
coborat fata de Padis, un ses alungit, numit Balileasa, lipsit de padure, presarat cu cate un plic de brazi ce se
ridica din pajistea verde. El ar putea parea un parc gazonat daca nu ar fi ciuruit de numeroase doline. Desi de
mici dimensiuni, unele sunt considerate de localnici ca “fara fund”, fiind de fapt avene, acum infundate de
ciobani pentru ca vitele ce pasc san u cada in ele. La capatul de est, Balileasa se continua cu o vale care are la
inceput o panta accentuate, pentru ca mai jos, dup ace incepe sa aiba si apa, care provine dintr-un izbuc cu
debit considerabil, sa devina din nou orizontala. Treptat, dupa sesul unde se afla cantonul silvic Glavoiu, valea
incepe apoi sa se adanceasca si de aici poarta numele de Valea Cetatilor. De semnalat pe versantul stang,
deasupra soselei, o zona de lapiezuri, din care unul perforat da acces intr-un aven de 50 m, Avenul din
Vranita. Tot in aceasta portiune conflueaza si valea Vranita ce functioneaza ca deversor al Poienii Ponor si
care reprezinta un ponor cu pestera.
Valea Cetatilor trece apoi pe o portiune de circa 200 m printr-o zona de calcare in care sunt sapate
marmite, tunele laterale, hornuri si arcade, ce arata ca este vorba de un canal subteran, o pestera deschisa la zi
prin prabusirea tavanului si erodarea peretelui drept. In aval de pestera prabusita valea se adanceste tot mai
mult, taindu-si drumul printr-o cheie salbatica, pentru a se termina brusc in peretii imensi ai Cetatilor
Ponorului.
Cetatile Ponorului sunt fara indoiala formatia carstica cea mai remarcabia, nu numai a Muntilor
Apuseni ci din intreaga tara. Ele sunt constituite din 3 circuri mari de stanca, aflate intr-o imensa depresiune
impadurita, adanca de 300 m si care la partea superioaraare un diametru de 1 km. Cununa de culmi
inconjuratoare care inchide circular depresiunea este taiata doar intr-un singur loc de canionul Vaii Cetatilor.
Primul circ de stanca este sfarsitul propriu-zis al vaii, care se termina aici intr-un fund de sac.
Peretele lateral de vest este perforat de un portal ce depaseste 70 m inaltime si care da acces la al doilea circ.
Acesta este de fapt un aven circular de 200 m inaltime. Al treilea circ, cel mai mare, este separat complet de
precedentele.
Sub marele portal, dintr-o galerie de pestera, iese un rau subteran care este de fapt apa care vine pe
sub pamant din Pestera de la Caput. Dupa un scurt parcurs la lumina, ea se prabuseste in alta gura de pestera,
cu cre incepe raul subteran al Vaii cetatilor. Acesta are o lungime de 1700 m; pe raul subteran s-au intalnit
numeroase cascade si saritoari, 14 lacuri adanci (care nu se pot strabate decat cu barca) si foarte putine sali
laterale. In prima portiune raul subteran primeste un affluent din peretele galeriei care apare sub forma unor
tasnituri. Aceasta este apa care s-a pierdut prin sorburile de la Poiana Ponor si care vine sa conflueze subteran

9
cu cea din Pestera de la Caput. Raul subteran aparte definitive la zi in Izbucul galbenei, drenand astfel aproape
in intregime bazinul inchis Padis- Cetatile Ponorului.
Pe creasta de cumpana dintre valea Galbena si bazinul Padis- Cetatile Ponorului semnalam un
interesant aven situate chiar pe creasta despartitoare, adanc de 40 m, adapostind in fund un ghetar natural.
Este Ghetarul de la Bortig.
Groapa de la Barsa este alt bazin inchis ce apare in cadrul zonei Padis- Cetatile Ponorului dar care,
spre deosebire de precedentele, nu are un drenaj subteran spre Izbucul Galbenei. Barsa este situate la sud de
Balileasa si la vest de Valea Cetatilor, fiind limitata de spre vest de creasta principala a Muntilor Bihor. Ea
este o depresiune de forma ovala, cu axa mare de 2 km, orientate NV-SE si axa mica de 1 km. Versantul de
nord-vest este constituit din roci impermeabile pe care izvorasc si curg 4 paraiase. In momentul cand acestea
ajung pe fundul depresiunii, unde vin in contact cu calcarele, sunt captate si patrund in interiorul masivului. In
Groapa de la Barsa exista o suma de forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor. Se pot cita un
ponor prabusit, de mari dimensiuni, un altul cu pod natural, un mic lac suspendat si un numar de 11 pesteri.
Cea mai mare dintre acestea este Pestera de la Zapodie, din partea vestica si care are aproape 7 km lungime,
pestera cu un acces greu si extreme de dificil de parcurs. A 2-a, Pestera Neagra, si situata in partea de est a
depresiunii, are o dezvoltare de aproape 4 km si necesita pentru vizitare echipament speologic special. Cele 2
pesteri au fost legate printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zapodie- Pestera Neagra sa atinga o dezvoltare
de 10.879 m cu care se plaseaza pe al 3-lea loc in tara ca amploare. A 3-a pestera importanta este Ghetarul de
la Barsa, a carei intrare se plaseaza intre cele 2 precedente. Ea are o dezvoltare de 2.750 m si face parte din
acelasi system de drenaj subteran cu Zapodie, fara sa se fi putut reaiza pana acum jonctiunea. Partea
superioara este accesibila si vizitabila.
Sistemul subteran al Gropii de la Barsa se dreneaza spre valea Galbena prin cateva izbucuri destul de
anonime, in parte inca nedescoperite.
Nici provenienta apei din reteaua subterana a Barsei nu este inca lamurita, caci debitul subteran
depaseste cu mult cantitatea de apa care se aduna din paraiasele ce curg la suprafata. Se poate insa presupune
ca furnizorul este masivul de gheata din Ghetarul Focul Viu. Acesta este situataproape de cumpana apelor
dintre Groapa de la Barsa si valea Galbena. Pestera are tavanul spart de o fereastra ce favorizeaza cumularea
aerului rece si prin aceasta formarea unui important masiv de gheata.
In ansamblu, Groapa de la Barsa este o mica lume carstica, in care toata gama de procese carstice s-a
inscris cu formele cele mai tipice.

5. Clima:

Clima acestui platou corespunde celei a munţilor mici şi mijlocii

(800-1700 m), dar sub influenţa maselor de aer vestic, iar ca
subdiviziune aparţine climatului de pădure şi subalpin.
Radiaţia solară primitp este de 110-115 kcal/cm 2/an pe suprafaţa
orizontală, în funcţie de expoziţia şi înclinarea versanţilor. Durata de
insolaţie este de aproximativ 1600 ore/an, 1300 ore în sezonul cald şi
300 în cel rece.
Temperatura medie anuală variază în funcţie de altitudine,
expoziţie, de la 4° C în nord, la 6° C în restul teritoriului, până la 10,5°
C la contactul cu depresiunea Beiuş. Temperatura medie a lunii ianuarie
este de -4°- -6° C, iar cea a lunii iulie de 12°-16° C. În bazinele
depresionare, pe văi, se pot produce inversiuni termice afectând
repartiţia vegetaţiei.

10
 Precipitaţiile sunt în medie în jur de 1200-1400 mm, iar în nord, în Măgura Vânătă se ating chiar şi
1600 mm/anual. Umiditatea relativă a aerului este de peste 80%. Ninge începând din octombrie până în iunie
(rareori începe din septembrie). Stratul de zăpadă poate avea 2-3 m.
Vânturile predominante sunt cele de vest, umede, aducătoare de precipitaţii, dar se resimt şi vânturile
de sud şi nord-vest şi foarte rar cele de est. Viteza medie e de 2m/s, iar calmul atmosferic durează cam 10-
30% din total. Presiunea atmosferică este de circa 850-900 mb. Nebulozitatea medie (0-10) este de 6,5 în zona
montană şi 6,1 la contactul cu depresiunea Beiuş.
    Pe platou, datorită reliefului carstic, are loc un fenomen climatic aparte. Aerul rece, neputându-se scurge pe
văi, seara, se acumulează în doline; în multe din aceste doline se află  lacuri, care ziua acumulează căldură. 
Seara, aerul cald de deasupra lacurilor se ridică si pătrunde în stratul de aer rece, captiv deasupra platoului.
Astfel, are loc o condensare, care dă nastere la o ceată deasă, un strat un metru înăltime, care se târăste  pe
pământ, binecunoscuta ceata padisană.  

Pe versanţii dinspre depresiune au o largă răspândire vânturile de munte şi de vale (brizele) care se fac simţite
mai ales seara.

6. Reteaua hidrografica:

În Padis exista mai multe bazine hidrografice:

    Platoul Padis, cu râurile principale: Gârjoaba,
Trânghiesti, Renghii, Arsurii si Cutilor, Vărăsoaia.
Cel mai interesant fenomen carstic din acest bazin sunt
ponoarele, în număr de 13.
    Alt bazin hidrografic, Poiana Ponor, o polie
tipică. Dupa un parcurs de 3,4 km, apele care au
dispărut în Platoul Padis, apar în Poiana Ponor printr-
un izbuc puternic, Izbucul Ponor (sau Izbucul din
Poiana Ponor). Dupa circa 300 metri de la izbuc, apele
Ponorului dispar din nou in pamânt prin 6-7 sorburi.
La ape mari (în perioadele ploioase), sorburile nu pot
drena întreaga cantitate si astfel ia nastere un lac.
    Bazinul Lumea Pierduta, cu cele doua văi:
Izvorul Ursului si Pârâul Sec. Pesteri (Izbucul Ursului
si Căput), avene (Gemănata, Negru, Acoperit). Pestera
Căput se termină cu un lac de sifon care răspunde în
Cetatile Ponorului.
    Somesul Cald

Bazinul Balileasa-Cetatile Ponorului. Valea Cetătilor, doline, lapiezuri, marmite. În Cetatile

Ponorului reapare apa dispărută în Pestera Căput, sub forma unui râu subteran, într-o galerie de pestera. După
un scurt parcurs la lumină, dispare iarăsi, într-o gură de pestera, cu care începe parcursul subteran (1700m) al
Văii Cetătilor (cascade, săritori, 14 lacuri adânci).
    Groapa de la Barsa, ponoare, un lac si 11 pesteri (Zăpodie, Neagră, Ghetarul de la Barsa).
În afara celor de mai sus, exista bazinele hidrografice ale râurilor Boga si  Somesul Cald.
    Somesul Cald, la origine pârâul Rădeasa, intră în Cetatea Rădesei, după ce în prealabil a iesit din altă
pestera. După un mic canion la iesirea din pestera si confluenta cu alte doua râuri, intră într-un canion de-o
salbăticie rar întâlnită în Muntii Apuseni, numit Cheile Somesului Cald.
   

11
Galbena, care drenează întreg bazinul Padis-Cetatile
Ponorului, începe prin Izbucul Galbenei. Are un
debit mare si un curs tumultuos. Canion, arcade
naturale, pesteri, tuneluri subterane, cascade,
marmite.
    Boga începe prin Izbucul Boghii, sub Pietrele
Boghii. Chei înguste, afluenti cu chei si cascade, lac
de acumulare. Cu numele de Valea Bulzului se
uneste cu Valea Galbenei si dă nastere Crisului
Pietros.
Izbucul Galbenei

Nodul hidrografic este constituit de Platoul

Padisului, faţă de care apele curgătoare se orientează
radial. Unele ape au atât un curs de suprafaţă normal, cât şi sectoare de curs subteran. Structura rocilor,
respectiv caracterul permeabil al rocilor calcaroase şi impermeabilitatea şisturilor, gresiilor şi argilelor,
constituie elementul determinant al configuraţiei reţelei hidrografice, mai ales al celei subterane.
In Padis exista mai multe bazine hidrografice, presarate de nenumarate chei si canioane de o frumusete
deosebita:
- Platoul Padis, cu raurile principale: Garjoaba, Tranghiesti, Renghii, Arsurii si Cutilor, Varasoaia. Cel
mai interesant fenomen carstic din acest bazin sunt ponoarele, in numar de 13.
- Alt bazin hidrografic, Poiana Ponor, o polie tipica. Dupa un parcurs de 3,4 km, apele care au
disparut in Platoul Padis, apar in Poiana Ponor printr-un izbuc puternic, Izbucul Ponor (sau Izbucul din Poiana
Ponor). Dupa circa 300 metri de la izbuc, apele Ponorului dispar din nou in pamant prin 6-7 sorburi. La ape
mari (in perioadele ploioase), sorburile nu pot drena intreaga cantitate si astfel ia nastere un lac.
- Bazinul Lumea Pierduta, cu cele doua vai: Izvorul Ursului si Paraul Sec. Pesteri (Izbucul Ursului si
Caput), avene (Gemanata, Negru, Acoperit). Pestera Caput se termina cu un lac de sifon care raspunde in
Cetatile Ponorului.
- Bazinul Balileasa-Cetatile Ponorului. Valea Cetatilor, doline, lapiezuri, marmite. In Cetatile
Ponorului reapare apa disparuta in Pestera Caput, sub forma unui rau subteran, intr-o galerie de pestera. Dupa
un scurt parcurs la lumina, dispare iarasi, intr-o gura de pestera, cu care incepe parcursul subteran (1700m) al
Vaii Cetatilor (cascade, saritori, 14 lacuri adanci).
- Groapa de la Barsa, ponoare, un lac si 11 pesteri (Zapodie, Neagra, Ghetarul de la Barsa).

Chei:
- Cheile Galbenei (izbuc, cascada, dolina, pestera, poteca sapata in peretele de stanca, cabluri, balcoane).
- Cheile Somesului Cald (cascade, pesteri, punct de belvedere, canioane, albia Somesului).
- cheile Vaii Bulbuci (izbuc, cascade; salbatice si inaccesibile).
- Cheile Vaii Oselu (izbuc, cascada).
- Cheile Vaii Boga (izbuc, cascade, canioane).

Hidrografia Platoului Padiş – Scărişoara este bogată şi variată, datorită rocilor calcaroase şi gresiilor,
roci poroase ce permit producerea volumelor mari de apă şi menţinerea izvoarelor tot timpul anului, apoi
datorită litologiei, reliefului, climei, etc.
a) Apele freatice şi „râurile subterane”. Având un regim de umiditate excedentar, acest platou are
importante rezerve de apă freatică şi subterană formînd adevărate „râuri” subterane în regiunile carstice.
Debitele acestor ape au valori de 2-8 l/s (Izbucul Galbenei 1 m 3/s). Izvoarele formate pe strate magmatice sau
şisturi cristaline au debite foarte scăzute (0,03 l/s).
b) Râurile. Acestea aparţin a trei bazine hidrografice: Crişul Negru, Someşul Cald, Arieş. Râurile din
primul bazin curg în general spre vest, cele ale Someşului Cald spre nord şi nord-est, iar cele ale Arieşului
12
spre sud şi sud-est. Există şi bazine endoreice (bazinele carstice), drenate subteran, care se unesc cu bezinele
hidrografice majore. Nu se găsesc râuri alohtone sau râuri care traversează munţii de pe o parte pe alta.
Bazinul Crişului Negru ocupă aproape jumătate din teritoriul platoului. Printre afluenţi se numără:
Crişul Pietros, Valea Chişcău, Valea Sighiştelului şi Crişul Băiţa. Bazinul Arieşului Mare are ca principali
afluenţi: Cobleşul, Gârdişoara – Gârda Seacă, Valea Albacului. Bazinul Someşului Cald ocupă o suprafaţă
relativ redusă. Principalii afluenţi sunt Izbuc şi Călineasa.
Bazinul Padiş – Cetăţile Ponorului constituie un bazin endoreic, închis la exterior dar drenat subteran
în cea mai mare parte în bazinul Crişului Negru. Apele trec prin conducte subterane dintr-un bazin subteran în
altul şi apoi apar definitiv la zi prin Izbucul Galbenei (evacuarea apelor din platoul Padiş se face prin peştera
Cetăţile Ponorului).
c) Lacurile. Lacurile carstice din Platoul Padiş, printre care Vărăşoaia, Lacul Negru, sunt lacuri
permanente rezultate în urma impermeabilizării fundului dolinelor. În zona „ponoarelor” carstice, datorită
precipitaţiilor bogate, se formează lacuri temporare (Ponor, Arsura, etc.).

7. Biopedogeografie:
a) Vegetaţia. Vegetaţia dominantă este cea forestieră, cu
multe luminişuri. Pădurile ocupă 75% din suprafaţa platoului.
Pădurile de conifere sunt larg răspândite în bazinul
Someşului Cald, Călineasa, Măgura Vânătă, al Arieşului Mare.
Limita lor urcă până la 1200-1600 m altitudine. Cel mai răspândit
este pinul (Picea abies), bradul (Abies alba), platanul (Acer
pseudoplatanus), mesteacănul (Betula verrucosa).
Pădurile de foioase ocupă regiunile mai joase ale platoului.
În vest domină fagul (Fagus sylvatica) între 500-800 m şi apoi
pădurea de amestec fag-pin. Fagul este însoţit de plop, tei,
mesteacăn. La bază apare etajul stejarului (Quercus robur), singur
sau în amestec cu fagul.
În golurile alpine predomină ierburile; se întâlnesc 
afinisurile, tufisuri de ienupăr si jneapăn. În poieni întâlnim
fânatele, vestitele fânate ale Tării Motilor. Cine vrea sa cunoască
spendoarea  Poienii Florilor, cu milioanele ei de flori, trebuie s-o
viziteze în iunie-iulie. Prin iulie-august e perioada cositului, cu parfumul ei îmbătător, dar si a fructelor de
padure. În septembrie, padurile din zonă sunt străbătute de localnici, dar si de turisti în căutare de afine si
ciuperci.
Padurile din zona Padis sunt alcătuite din molid si fag. În golurile alpine predomină ierburile; se
întâlnesc  afinisurile, tufisuri de ienupăr si jneapăn. În poieni întâlnim fânatele, vestitele fânate ale Tării
Motilor. Cine vrea sa cunoască spendoarea  Poienii Florilor, cu milioanele ei de flori, trebuie s-o viziteze în
iunie-iulie. Prin iulie-august e perioada cositului, cu parfumul ei îmbătător, dar si a fructelor de padure.
Pajiştile apar în diverse zone: bazinul superior al Arieşului Mare, Poiana Florilor, Casa de Piatră, şi
cuprind diferite specii de plante: Carex montana, Festuca sulcata, Adonis vernalis, Gentiana clusii, Hieracium
alpinum, Poa alpina, pulmonaria rubra. Ca elemente endemice se întâlnesc: Chrysanthemum rotundifolium,
Viola jooi, Aconitum callzbotryon ssp. Skarisorensis.
b ) Aspecte faunistice. Numeroase specii de animale salbatice trăiesc în zonă, dar ele se ascund, fug
din calea omului. În vacante întregi petrecute la Padis, esti norocos daca vezi o caprioara. Vezi, in schimb, în
mai toate poienile, scurmături de mistreti. Există totusi ursi, mistreti, cerbi si caprioare, lupi, cocosi de
munte, veverite. În pâraiele de munte abundă pastravii. Pe teritoriul platoului Padiş – Scărişoara trăiesc: ursul
de cavernă (Ursus spelaeus), capra neagra (Rupricapra rupricapra), bizonul european (Bison bonassus),
13
lupul, vulpea, linxul, porcul mistreţ, numeroase specii de păsări (uliul). Ca endemism se distinge Leucra
transsylvanica.
c) Solurile. Acestea depind de asociaţiile vegetale sub care au luat naştere, de relief, de condiţiile
climatice. Solurile predominante sunt cele de pădure: cambice, spodice, aluvionare şi litosoluri.
Spodosolurile sunt reprezentate prin soluri brune feriiluviale care s-au format în condiţii de climă
foarte umedă şi rece, pe roci acide şi podzoluri care s-au format în condiţii de climă bogată în precipitaţii şi
rece, pe substrat acid. Datorită prezenţei pe alocuri a substraturilor impermeabile în conexiune cu un regim
hidric cu exces de umiditate se întâlnesc şi soluri hidromorfe, situate pe luncile unor pâraie.
Pe suprafeţe restrânse se întâlnesc solurile organice, reprezentate prin tipul de sol turbos tipic.
Acestea s-au format în zone cu molhaşuri amplasate la altitudini de 920-1200 m.

8. Populatie, asezari si economie

Spre deosebire de celelalte unitati carpatice, in Muntii

Apuseni asezarile omenesti permanente urca pana aproape de
varfurile cele mai inalte. Catunele asezate pe platoul de la Ocoale –
Scarisoara, la 1200 m, sunt printer cele mai inalte asezari din tara.
Aceasta se intampla mai ales in “Tara Motilor”, nume sub care se
intelege intreg bazinul superior al Ariesului, de la izvoare pana la
Campeni.
Aşezările sunt situate pe văi (cele mai vechi) şi pe culmi
(cele mai noi). Aşezările din zona montană datează din secolul al
XVIII-lea, iar cele mai recente din secolul al XIX-lea.
Satele aşezate în „inima munţilor” sunt rezultatul roirii, fie
datorită supraaglomerării satelor din vale, fie datorită nevoii de
exploatare a resurselor naturale.
După structura lor, satele de pe văi sunt răsfirate (Arieşeni,
Gârda de Sus, Scărişoara, Albac), iar cele de pe culmi sunt risipite
(Ocoale, Gheţari, Casa de Piatră).
Profilul economic al satelor este predominant agricol, cu
unele activităţi industriale, ca exploatările miniere, exploatarea
lemnului.
Spre deosebire de celelalte unităţi carpatice, în Munţii Apuseni aşezările omeneşti permanente urcă
până aproape de vîrfurile cele mai înalte. Cătunele aşezate pe platoul de la Ocoale — Scărişoara, la 1.200 m,
sunt printre cele mai înalte aşezări din ţară.
Moţii - străveche populaţie a Apusenilor - sunt strîns legaţi de locurile lor natale. Munţii le oferă
puţine posibilităţi de trai, totuşi ei nu-i părăsesc şi au ştiut să se gospodărească, utilizînd la maximum ceea ce
le-a dat natura cu zgîrcenie. Terenul agricol, redus ca întindere, este aninat pe versanţii văilor sau pe
platformele înalte, uneori chiar pe fundul plat al unor doline.
De aceea oriunde se găseşte un petic de pământ, cât de cât arabil, se înfiripă şi câte o gospodărie de
moţ, satele moţeşti fiind foarte răsfirate. Moţului, obişnuit cu drumul, nu i se pare însă un fapt deosebit că
pentru a ajunge de la el de acasă pînă în „centru" are o cale de mai bine de trei ore.
Peisajul cel mai caracteristic Muntilor Apuseni este cel al fanatelor care urca pana la altitudinea de
1200m. Catunele asezate pe platourile de la Ocoale - Scarisoara, la 1200m, sunt printre cele mai inalte asezari
din tara. Motii sunt mesteri in valorificarea lemnului,confectionarea traditionalelor tulnice si obiecte de
artizanat (fluiere,plosti,donite). Dintre traditiile care sau mai pastrat inca in acesti munti, desi mult schimbate,
aceea a targurilor anuale cel mai cunoscut fiind Targul de Fete de la Gaina (astazi targ si sarbatoare folclorica

14
 Agricultura se practică până la altitudinea de 1.200 m,
în mod rudimentar, orice mecanizare fiind imposibilă. Climatul
rece nu permite decât cultivarea cartofilor; orzul şi grâul
semănat riscă să nu se coacă pînă la căderea brumei.
Pe culmile înalte se dezvoltă păşuni întinse ce permit
creşterea oilor şi a vitelor. Tot în acest scop sunt utilizate toate
suprafeţele necultivabile, care sunt cosite pentru fân.
Cea mai mare bogăţie a Ţării Moţilor o constituie însă
pădurile de molid, în valorificarea cărora moţii sunt adevăraţi
maeştri. Meseria de dogar se moşteneşte din tată în fiu,
începând de la alegerea lemnului pentru doage şi până la
închegarea butoaielor, putinilor şi a doniţelor, fără a mai vorbi
de confecţionarea tradiţionalelor tulnice şi a obiectelor de
artizanat.
Cu aceeaşi măiestrie moţii utilizează lemnul în
construirea întregii lor gospodării. Casele, construite exclusiv
din lemn, au o arhitectură specifică. Fiind de cele mai multe ori
amplasate pe pantă şi neputând săpa solul stâncos pentru
obţinerea unei fundaţii orizontale, moţii sprijină în partea din
deal casa pe pămînt, iar în cea dinspre vale pe piloni. Prin
închiderea porţiunii dintre piloni ei obţin grajduri pentru vite
sau loc pentru acareturi. Faţada casei are întotdeauna un
cerdac, cu stâlpi şi arcade, uneori sculptate. Cel mai
caracteristic este acoperişul ţuguiat şi foarte înalt, din şindrilă.
Grajdul pentru vite este şi mai caracteristic. Este un cub din
bârne pe care stă un acoperiş foarte înalt făcut din cetină, care
cu vremea se înveleşte cu un covor gros alcătuit din iarbă şi
muşchi.
Catunul Doda Pilii

Interiorul casei este sărăcăcios dar curat. Moţii nu îşi cumpără mobilă ci o confecţionează singuri:
masă, scaune, laviţă şi pat. Dulapul nu intră în inventarul gospodăriei, fiind înlocuit de cuier; paturile sunt
specifice, fiind extensibile.
Din numeroasele datini ale motilor nu putem trece cu vederea pe cea mai specifica, aceea a targurilor
anuale. Cel mai celebru este, fara indoiala, Targul de fete de la Gaina. Initial el era prilej pentru ca fetele si
baietii din diferite regiuni ale Apusenilor sa se cunoasca sis a contracteze casatorii, de unde si numele de targ
de fete. Astazi este un targ pentru schimburi de marfuri si sarbatoare folclorica, care atrage nu numai pe
localnicii din toti Muntii Apuseni, dar si pe turistii din tara si de peste hotare. Data la care se tine targul este in
functie de ziua din saptamana in care cade Sf. Ilie (20 iulie); daca este luni, marti sau miercuri, targul se tine
in duminica precedenta; daca este joi, vineri sau sambata – atunci targul se tine in duminica de urmeaza.
Motii si crisenii care merg la targ isi pregatesc din timp produsele pe care intentioneaza sa le vandal.
Ei vin cu ciubere, greble, donate si diferite produse de artizanat ca plosti, butoiase cu paharele frumos ornate,
cani miniaturale, fluiere si pungute de piele, locul de frunte ocupandu-l insa tulnicele, de cele mai variate
dimensiuni. Crisenii aduc fructe, legume, tesaturi si obiecte ceramica caracteristice zonelor din imprejurimile
Beiusului.
In sambata dinaintea targului pe toate drumurile incep de dimineata, sa se insiruie grupuri de moti
sau criseni cu cai marunti, incarcati din greu cu marfuri pentru targ. Seara se aprind focuri de tabara care
impresoara muntele. Serbarea incepe odata cu rasaritul soarelui, vestita prin cantece prelungi din zeci de
15
tulnice. Apoi incepe vanzarea marfurilor si se incing jocuri si petreceri ce tin pana seara spre amiaza cand
targul se destrama.
Din cauza numarului mare de turisti care iau parte la targul de pe Muntele Gaina, caracterul folcloric
al acestei serbari incepe sa se piarda. Mult mai interesant este de aceea, in momentul de fata, Targul de la
Calineasa , care se tine cu o saptamana inaintea celui de la Gaina, in Poiana Calineasa. De mai mica
amploare, el pastreaza mult mai bine datinile stravechi ale motilor.
Ultimele asezari spre nord ale Tarii Motilor sunt catunele Ocoale (de pe platoul Scarisoara), Sfoartea
(din valea Ordancusa) si Casa de Piatra (din valea Garda). Mai la nord regiunea muntoasa nu mai este locuita
permanent. Ea apartine locuitorilor din Depresiunea Beius, cunoscuti sub numele de criseni. Crisenii locuiesc
la poalele muntilor, fiind legati de pamanturile manoase ale depresiunii. De aceea ei nu folosesc partea lor de
munte decat pentru pasunat, iar zonele mai accesibile, pentru faneata. In locurile de faneata ei isi construiesc
mici colibe pe care le locuiesc numai in timpul cositului si care pot fi bine utilizate de turisti ca adapost la
nevoie.
Partile cele mai salbatice ale Muntilor Bihor si Vladeasa se afla in bazinul superior al Somesului
Cald, vizitat doar de turisti, si platourile Masivului Vladeasa, strabatut de rare turme de vite si oi.

9.Turismul

Turismul este bine dezvoltat în zonele

Padiş, Scărişoara, Valea Sighiştel, Boga.

Comoara din Muntii Apuseni

Zona Padis te asteapta sa ii descoperi
minunile: canioane, poteci aninate deasupra
apelor, ghetari, cascade involburate si pesteri
misterioase...
Cand spui ca vrei sa mergi in Apuseni,
te gandesti in primul rand la zona turistica
Padis. Ridicati asemenea unei cunune imense
de piatra inconjurata de Campia de Vest si
Depresiunea Transilvaniei, Muntii Apuseni
ascund frumuseti nebanuite, atat pe inaltimi,
cat si in maruntaiele pamantului.
Platoul Padis este o zona carstica
enorma, aflata in partea de nord a Muntilor
Bihorului si, probabil, locul cel mai batut de
turisti, dintre care multi sunt straini.
Localitatea Gârda de Sus serveşte ca
punct de acces spre Gheţarul Scărişoara.
Etapa Gârda de Sus - Gheţarul de la
Scărişoara
Gheţarul de la Scărişoara este situat la 2h de localitatea Gârda de Sus, la o altitudine de 1100 m. Gheţarul se
află în fundul unui puţ vertical (aven) adânc de 60 m şi larg de 50 m. Grosimea stratului de gheaţă este de 20
m, iar înăltimea stalacmitelor de gheaţă atinge 5 m.

16
Etapa Gheţarul de la Scărişoara- Cabana Padiş
Pentru a ajunge de la Gheţarul Scărişora la Platoul carstic Padiş
se parcurge traseul de legătura "Scărişoara - Padiş" (durata 8h). Acest
traseu se desfăşoară pe culmile domoale ale Apusenilor. Pe durata lui
există doar două surse de apă: Izbucul Poiana Călineasa si Izvorul "Apa
din Piatră". Obiective pe traseu: avenul "Bătrâna" adânc de 100
m şi manifestarea folclorică "Târgul de la Călineasa" (în jurul datei de
15 iulie).
Cabana Padiş si împrejurimile
Cabana Padiş este aşezată în centrul Platoului Padiş. De aici se
pot vizita: "Cetăţile Ponorului", "Valea Galbenei", "Cetatea Rădesei",
"Lumea Pierdută", care sunt doar o parte din punctele turistice ale
Platoului Padiş.

Coborare din dolina spre portal (Cetatile Ponorului)

În cele ce urmează, vă invităm să faceţi cunoştinţă cu câteva dintre elementele peisajului carstic a cărui
complexitate şi valoare a stat la baza declarării Parcului
Natural Apuseni...

P. Piatra Altarului este considerată a fi

emblematică pentru fenomenele carstice din România.
Pestera Piatra Altarului însumeazã patru mari
galerii: Palatul, Paradisul, Geoda si Altarul Ursilor.Este
un monument de arhitecturã subteranã unic în felul sãu
în România.
Galeria Paradisului se sfãrseste neasteptat, cu un
pãrãu de "mondmilch", (laptele de lunã), - o pastã fluidã,
de un alb nepãmântean, ce izvorãste dintr-o crãpãturã a
calcarului.
Sub oglinda nemiscatã , apa supramineralizatã a
acoperit totul în cristale perfecte de calcit. Fenomenul
este rar întâlnit pe glob si el face din "Geoda" din Piatra
Altarului sã fie unul dintre superlativele domeniului
subteran.
Concreţionarea extraordinară din care se remarcă
cristalele de calcit extrem de abundente şi variate, dar şi
coloanele de dimensiuni impresionante sau discurile care
constituie o raritate mondială, oferă acestei peşteri un
peisaj feeric.

17
Poate cele mai celebre formaţiuni din Piatra Altarului sunt "nuferii" din "Sala Paradisului".
 

Avenul V5 - Este cavitatea cea mai adâncă de pe teritoriul României (denivelare -642 m, explorarea
nefiind încă terminată), dezvoltare >10 km. Cuprinde al doilea spaţiu subteran unitar din ţară ca mărime (sala
Paul Matoş) de 1 200 000 m3 şi lungime de 415 m. Conţine mănunchiuri de cristale aciculare din aragonit,
unele având lungimea de peste 25 cm.

P. de sub Zgurăşti - Cel mai mare lac

subteran permanent din România (65 m lungime, 20
m lăţime, 12 m adâncime – valori pentru nivel mediu
al apelor). Cea mai mare acumulare permanentă de apă
din peşterile României (lacurile: Mare, Reck, Ascuns,
din Sala Băilor de Nămol, Velenţa, Lung şi Styx, cu un
volum total de apă de peste 25 000 m3).

18
P. din Pârâul Hodobanei - Cea mai
ramificată (labirintică) peşteră din România, respectiv
una dintre cele mai labirintice din lume. Peştera are 22
142 m de galerii topografiate, situate pe o extensie de
820 m (coeficient de ramificare 27,00).

Pestera Coiba Mare Pestera Coiba Mare este

cea mai mare gurã de pesterã din M-tii Bihor, de 74 m
lãtime si 47 m înãltime. Intrarea principalã în Coiba
Mare se numãrã printre cele mai impozante deschideri
din M-tii Apuseni

P. Cetăţile Ponorului - Cea mai înaltă intrare

de peşteră din România (76 m).
Un adevarat superlativ al carstului romanesc, cu un nume foarte bine gasit de moti: ponor este locul
unde o apa dispare sub pamant, cetati, pentru ca cele trei mari
intrari in pestera si peretii care le domina au aspectul unor
gigantice constructii megalitice ruinate.
Portalul principal are o inaltime de 70 m, fiind cel mai
inalt din tara. El continua cu un canion subteran pe masura.

19
 Paraul ce traverseaza Cetatile Ponorului

Gheţarul de la Scărişoara - Cel

mai mare gheţar subteran din România cu un
volum de gheaţă apreciat la 75 000 m3. In toiul
caniculei, aveti ocazia sa va racoriti vizitand
barlogul unde doarme iarna.
Ca fenomen, pestera Scarisoara este
remarcabila. O cavitate cu morfologie complexa,
care cuprinde un aven adanc de 50 m si larg de 50,
sub care se deschide o sala imensa ce continua cu o
galerie bogat concretionata.
Sala gazduieste cea mai mare acumulare
de gheata permanenta din Romania, un ghetar de
75.000 mc, cu grosime de 25 m. Impresionat de ea,
Emil Racovita a efectuat primele observatii
stiintifice, iar in anul 1938 a declarat-o rezervatie
speologica, prima de acest fel din tara. De atunci, ea
a fost permanent in atentia speologilor clujeni care
au reusit, in parte, sa citeasca in alternanta de
straturi din blocul de gheata istoricul climei in ultimii 3000 de ani sis a studieze dinamica formatiunilor de
gheata.

20
 Intrarea de la Ghetarul Scarisoara

Ghetarul Scarisoara

Gheţarul Focul Viu - Este ca mărime cel de-al

treilea gheţar subteran de pe teritoriul României (volum
estimat 25 000 m3). Intrarea superioară (sub formă de aven)
conferă în cazul pătrunderii directe a razelor soarelui
fenomene optice deosebit de spectaculoase, care au inspirat
localnicilor denumirea peşterii.Desi de numai 150 m lungime,
pestera Focul Viu ofera un popas de incantare si racoare in
zilele fierbinti ale verii.

Gheţarul de la Vârtop (Casa de Piatră) - Peştera a adăpostit 3 urme de picior

aparţinătoare unei populaţii de oameni de Neanderthal (una se găseşte la Institutul de Speologie „Emil
Racoviţă” Cluj-Napoca, celelalte fiind furate).

21
Poiana Ponor - Singura polie de pe teritoriul României.

22
 Valea Sighiştelului - Prin existenţa a peste 200 de peşteri pe o suprafaţã de cca. 10 km 2, oferă
cea mai mare densitate de cavităţi naturale de pe teritoriul României.

Cheile Galbenei

Cheile Galbena, traversare pe cablu Cascada pe Galbena

Cetatile Radesei - Pestera Cetatile Radesei are o lungime de 212 m. Pestera se termina cu un
canion care duce la confluenta cu Valea Feredeului.

Ghetarul de la Barsa:- Ghetarul de Barsa se aflã în depresiunea numitã Groapa de la Barsa.

Lungimea pesterii este de 2750 m. Ghetarul de la Barsa este o retea ramificatã, constituitã în cea mai mare
parte din galerii active. Intrarea principalã este situatã la altitudine de 1136 m.

Pestera Neagra: - Avenul Negru, cu o verticalã de 108 m, se prezintã ca o pâlnie cu un diametru

de cca 50 m. Datoritã netentiei, în timpul exploatãrilor pãdurii, o serie de busteni au fost aruncati în adâncurile
avenului, opturându-l partial. Pe acesti busteni s-au acumulat zãpezi care au format un dop de gheatã, fãcând
imposibil accesul la reteaua subteranã.

Portile Bihorului: - Portile Bihorului se aflã la obârsia Vãii Crisurilor la o altitudine de 674 m,
este o arcadã regulatã de 10 m înãltime si 12 m lãtime. Peretii verticali au 30-35 m înãltime. Iar la podea
existã un con larg format de dãrâmãturi. Dincolo de acest con este deschiderea strâmtã a unei galerii care
poate fi parcursã doar în perioada secetoasã, pe o lungime de 89 m

Pestera Coliboaia: Pestera Coliboaia este situatã la o altitudine de 560 m si doar cu 120 m
amonte de Pestera Mãgura. Intrarea triunghiularã , de numai, 2 m înãltime strãjuitã de o falezã înaltã de calcar
coboarã într-o salã de 15 m lãtime si 40 lungime, continuatã cu o galerie largã, rectilinie parcursã de un curs
de apã. Pârâul apare la suprafatã printr-un izbuc situat sub intrarea în pesterã. Lungimea totalã a pesterii este
de 750 m.

Platoul carstic “Lumea Pierduta”: - Denumitã asa datoritã sãlbãticiei sale din trecut,
"Lumea Pierdutã" reprezintã un platou carstic împãdurit mãrginit de pârâul Izbucul Ursului, Valea Seacã si
culmea sudicã a Vârfului Gârdisoara. Din punct de vedere hidrografic existã aici 2 vãi: Valea Izvorul Ursului
si Pârâul Sec. Platoul Lumea Pierdutã ascunde în subteran o imensã retea de galerii active. Douã dintre

23
acestea sunt porti de intrare în subteran, prin avene cu verticale unice în patrimoniul carstic românesc: Avenul
Negru si Avenul Geamãta.

Sesul Padis: - Situat la o altitudine medie de 1225 m, Sesul Padis se constituie într-un veritabil
platou carstic. Este delimitat la nord de Muntele Mãgura Vânãtã, la vest de Muntele Boghii, la est de Vârful
Biserica Motului, iar la sud de o serie de culmi joase. În partea dinspre Mãgura Vânãtã existã numeroase
ponoare în care se pierd râurile ce coboarã pe versant.

Drumuri de acces spre Padis:

- Dinspre Huedin (Huedin-Padis 58 km): Huedin-Calata-Buteni-Frasinet-Rachitele.
- Dinspre Cluj (Cluj-Padis 95 km): Cluj-Gilau-Somesul Cald-Marisel-Poiana Horea)
- Dinspre Oradea (Oradea-Padis 100 km), prin Beius-Sudrigiu-Pietroasa-Padis ori prin Stei (pentru cei care
vin pe Valea Ariesului dinspre Alba Iulia, Deva, Arad) tot prin Sudrigiu-Pietroasa.
- De la cabana Padis exista drumuri forestiere (practicabile pentru autoturisme) spre obiectivele importante:
Cheile Somesului Cald, Poiana Varasoaia si Cetatea Radesei, cabana Cetatile Ponorului, Cheile Galbenei
Cantonul Glavoiu.

24
10. Bibliografie:

 Andrei Indrieş, – „ Platoul Padiş – Scărişoara. Studiu de geografie regională”, Cluj-Napoca.

 Marcian Bleahu, Sever Bordea, (1981) "Muntii Bihor, Vladeasa", în colectia "Monografii
montane", editura Sport-Turism,
 Cristian Pop, (1997) "Zona turistica Padis- monografie", editia a II-a,editura Chrysopeea Press,
 Lascu Cristian, (2006) “Ghidul pesterilor din Romania”, Bucuresti: House of Guides
 www.carpati.org
 http://travel.webshots.com
 www.momente.ro

25