Cartografie

CAP. 1
1. Baza matematica a hartilor
Orice reprezentare cartografica trebuie sa fie nu numai estetica, ci si
corecta, exacta sis a aiba un character net stiintific.
Pentru ca o reprezentare cartografica sa fie utila in practica sau stiinta,
trebuie sa urmeze unele reguli matematice pt. a exclude orice indoiala asupra
pozitiei si dimensiunilor unui obiect/ fenomen reprezentat pe harta.
In acest scop, s a imaginat pe glob o retea de linii geometrice cum ar fi:
- linii ce indica pozitia celor 2 poli de la N la S, si anume meridianele
- linii ce indica directia perpendicular ape meridiane de la E la V, si
anume paralelele.
Ansamblul meridianelor si paralelelor de pe o harta alcatuiesc reteaua
cartografica ce se realizeaza printr o proiectie cartografica ( reprezinta cel
mai important element mathematic al hartilor).
Pe hartile geografice, imaginea suprafetei terestre poate fi mai mare, sau
mai mica, deliatata, sau nu, in functie de necesitati. Elementul mathematic ce
se ocupa cu dimensiunile se numeste scara de proportie si reprezinta
raportul natural dintre o lungime de pe harta si corespondentul ei din teren.
I /N(numitorul scarii) = d(distanta grafica)/D(distanta din teren).=>I/N=d/D.
Al treilea element matematic este cadrul gradat si ajuta la plasarea detaliilor
pe harta si determinarea precisa a pozitiei acestora.
2. Forma si dimensiunile Pamantului
Forma reala a Pam. Este forma proprie, numita geoid. Aceasta prezinta
suprafata linistita a apelor prelungita si pe sub continente. Suprafata
geoidului nu este regulate din punct de vedere geometric.
Pentru necesitatile cartografiei trebuie sa folosim o suprafata apropiata de
cea geoidala, astfel, s a ajuns la suprafata elipsoidului de referinta care are
2 sau 3 axe inegale. Elipsoidul terestru se aproprie de forma unei sfere, de
aici si denumirea de sferoid si considerarea Pam. Drept o sfera la intocmirea
hartilor geografice.
3. Sistemul coordonatelor geografice
Sistemul coordonatelor geografice s a creat pt. a putea trece mai usor de la
suprafata reala a Terrei, la cea topografica, dar si pt. orientarea pe suprafata
terestra. La orice sistem de coord. Se deosebesc un sist. De referinta si
coordonatele propriu zise.

Sistemul de referinta este format din doua plane: planul ecuatorial sic el am
meridianului 0.
Coordonatele geografice sunt latitudinea(unui punct A - unghiul dintre
planul ecuatorului,si normala in pctul A, prelungita pana in centrul sferei;
poate fi N sau S, cu valori intre 0 - 90) si longitudinea( unui punct A
unghiul dintre planul meridianului origine si planul meridianului pctului A;
poate fi E sau V, cu valori intre 0 - 180).
4. Definitia proiectiei cartografice. Inevitabilitatea deformariloe pe
harti
Intre un glob si o harta exista o diferenta esentiala ce consta in felul
suprafetei geometrice pe care se face reprezentarea suprafetei Pam: o harta
reprezinta pe un plan suprafata sferoidala a Pam.
Modul folosit pt. transpunerea in plan a suprafetei sferoidale a Pam. Cu
scopul reprezentarii ei se numeste proiectie cartografica. Ea se poate defini
ca modul sau procedeul mathematic de transformare a unei retele geografice
intr o retea cartografica.
Spre deosebire de suprafata unui cilindru, suprafata sferoidala nu se poate
desfasura in plan fara modificarea relatiilor geometrice. Astfel ca, la
reprezentarea sferoidului pamantesc pe planul hartii, toate contururile
oceanelor, continentelor, marilor, tarilor, vor fi deformate.
5. Clasificarea proiectiilor cartografice
1) Dupa modul in care s a realizat proiectarea suprafetei Pam.:
1.P.perspective(adevarate); 2.P.neperspective(conventionale)
2) Dupa aspectul retelei cartografice normale : 1.P. azimutale( obtinute prin
proiectarea suprafetei sferice a Pam.); 2.P.cilindrice( obtinute pe suprafata
laterala a unui cilindru); 3.P.conice( obtinute prin proiectarea suprafetei Pam.
Pe suprafata laterala a unui con); 4.P.circulare(meridianele si paralelele sunt
sub forma de arce de cerc).
3) Dupa caracterul deformarii: 1.P.echivalente; 2.P.Arbitrare.

CAP. 2
1. Reprezentarea reliefului
Relieful este un element al cadrului natural f. important care intervine in
viata omului sub diverse aspecte, de unde si atentia deosebita ce I se acorda
in reprezentarea pe harti.
Dificultatile reprezentarii reliefului pe harti. Dintre toate elementele de
continut, relieful este elemental cel mai greu de reprezentat pe hartile
geografice generale, intrucat poseda o mare varietate de forme si mai ales
are a treia dimensiune inaltimea.
Metoda perspectiva a fost folosita in exclusivitate pe aproape toate hartile,
inclusive pe cele 3 harti intocmite de romani. La reprezentarea reliefului pe
hartile geografice generale sunt utilizate 8 metode fundamentale: metoda
cotelor, curbelor de nivel, tentelor hipsometrice, hasurilor, punctelor
dimensionate, umbririi si perspective.
Metoda cotelor este cea mai simpla si printre cele mai vechi. Ea consta din
marcarea pe harta a altitudinii punctelor caracteristice, cotele fiind valori cu
zecimale. Aceasta metoda prezinta numeroase incoveniente: nu permite
deloc evaluarea pantelor, incarca harta, ofera doar informatii generale asupra
treptelor de relief si altitudinilor.
Metoda curbelor de nivel este metoda de baza, folosita la reprezentarea
reliefului pe harti. Ea consta in unirea prin linii curbe continue a punctelor
cu aceeasi inaltime. Aceste linii se numesc curbe de nivel sau izohipse.
Metoda tentelor hipsometrice consta in colorarea spatiilor dintre izohipse
cu diferite culori, astfel detasandu se treptele de relief cu altitudini diferite.
Aceasta metoda prezinta proprietatea de a ne infatisa in modul cel mai
intuitive treptele reliefului.
Metoda hasurilor este foarte plastica, permite distingerea usoara a formelor
de relief. Are si neajunsuri: incarca harta; necesita o munga f. migaloasa.
Metoda punctelor dimensionate unde pantele reliefului sunt exprimate prin
puncte, de fapt, cercuri mici, de fapt, puncte mici pt. pantele mici si mari pt.
cele mari. Aceasta metoda nu s a pus in practica.
Metoda umbririi consta in a umbri pantele dupa principiul luminii oblice
sau verticale, folosindu se o culoare.
Metoda stereoscopica consta in a privi printrun stereoscop simplu sau cu
oglinzi. Acest procedeu necesita aparatura optica, mai greu de avut la mana.