CURSUL 5

2.5.7. Metoda intersecţiilor reperate

Poziţia punctului C, trasat pe teren, se determină la intersecţia a două aliniamente care au fost
materializate prin punctele de capăt.
În funcţie de lungimea aliniamentelor se pot întâlni:
 intersecţii reperate liniar (fig.2.25);
 intersecţii reperate unghiular.
Metoda intersecţiilor reperate liniar se utilizează la trasarea în detaliu a construcţiilor
industriale şi civile.

Fig. 2.25 Metoda intersecţiilor reperate

Trasarea prin metoda intersecţiei reperate liniar se face în două etape:
 în prima etapă se fixează şi se materializează aliniamentele, la sol sau pe împrejmuiri
din lemn (fig.2.25);
 în a doua etapă se execută trasarea propriu-zisă, care constă în întinderea între
punctele de capăt ale aliniamentelor a două fire de sârmă, la intersecţia cărora
se obţine poziţia punctului de trasat, care se proiectează la sol cu ajutorul unui fir cu
plumb.
Intersecţia reperată unghiular se utilizează în cazul când distanţa între punctele de capăt ale
aliniamentelor este mare şi nu se poate aplica metoda intersecţiilor reperate liniar. Metoda se
utilizează la trasarea elementelor de infrastructură a podurilor (pile şi culee) şi se realizează cu
ajutorul teodolitelor (fig.2.26).
Pentru trasarea punctelor P1 şi P2 se materializează bazele AT1T2 şi BM2M1, după ce, în
prealabil, s-au calculat distanţele de la capetele podului la punctele aferente bazelor. Trasarea se
poate realiza concomitent, cu două teodolite, sau succesiv cu un singur teodolit.
În cazul când se aplică metoda concomitentă, pentru trasarea punctului P1, în punctele A şi
T1 se amplasează câte un teodolit, iar în punctele B şi M 1 câte o miretă de vizare. Prin vizarea
concomitentă din punctele A şi T1, la intersecţia celor două vize se obţine centrul primei pile.
Precizia intersecţiei reperate este dată de relaţia:

(2.121)
în care:
- preciziile de materializare a aliniamentelor;
 mf - precizia de fixare a punctului trasat.
După [7], eroarea medie pătratică de trasare a unui aliniament se prezintă sub forma:

(2.122)
unde:
mS - eroarea datelor iniţiale (este datǎ de erorile transversale de poziţie ale capetelor celor
două aliniamente);
me - eroarea de centrare (fig. 2.26)

Fig. 2.26 Eroarea de centrare

Din cauza erorii de centrare, teodolitul se instalează în punctul 1" în loc de 1, cu abaterea 11"
= e. Se obţine astfel aliniamentul 1'1’’în loc de aliniamentul 11', care se va intersecta cu
aliniamentul 22' în punctul C' în loc de punctul C.
Acceptând aproximaţia , în fig.2.27, din asemănarea triunghiurilor 11'1''' şi
C1'C' rezultă influenţa erorii de centrare a teodolitului:

(2.123)
unde:
d - distanţa dintre punctul de trasat C şi teodolit;
S - lungimea aliniamentului fixat pe teren;
- elementul unghiular al centrării.

Fig. 2.27 Influenţa erorii de reducţie

Valoarea medie pătratică a erorii de construire a aliniamentului, datorită erorii de centrare a
teodolitului, conform [3] va fi:

(2.124)
mf - eroarea de reducţie apare din cauza erorii de instalare a ţintei de vizare deasupra
punctului 1' (fig.2.28).
 Datorită erorii de excentricitate a ţintei de vizare, aliniamentul va fi construit eronat, iar
punctul C va fi deplasat în C’, cu abaterea:

(2.25)
unde:
- abaterea de la poziţia reală a punctului C;
- elemente de reducţie.
Valoarea medie pătratică a erorii de construire a aliniamentului, datorită erorii de reducţie e'
se va calcula cu relaţia:

(2.126)
In relatia 2.122, pe langa cele prezentate mai apar erorile:
mv - eroarea de vizare pe miretă (mv=20"/M)
mfoc - eroarea de focusare (mfoc = l"- 2")
mCE - erorile datorită condiţiilor exterioare (refracţia laterală, intemperii, claritatea atmosferei,
etc.)

2.5.8. Metoda traseelor poligonale

Metoda traseelor poligonale se aplică în cazul când punctele de trasat sunt incluse în traseul
poligonal. Metoda se aplică la trasarea axelor căilor de comunicaţie, la trasarea în subteran a axelor
galeriilor principale, în trasarea reţelelor edilitare etc.
Tipurile traseelor poligonale, metodele de măsurare a unghiurilor şi laturilor, cât şi modul de
rezolvare sunt cele cunoscute de la topografia generală [3], [12], [13], [22], [26], de aceea tratarea
acestora nu constituie obiectul prezentei lucrări, astfel că în continuare se vor prezenta câteva
precizii ale diferitelor tipuri de trasee poligonale.
După Cristescu eroarea medie pătratică de poziţie a punctului final (M), faţă de punctul
iniţial, într-o poligonaţie flotantă (suspendată), cu laturile aproximativ egale şi unghiurile de vârf
β=200g se calculează cu relaţia:

(2.127)
unde:
μ- coeficientul de influenţă al erorilor întâmplătoare (μ=0.002- la măsurarea cu benzi de oţel)
λ- coeficientul de influenţă a erorilor sistematice la măsurarea directă a laturilor traseului
poligonal λ = μ/30... μ/40)
n- numărul laturilor drumuirii
L- lungimea drumuirii
mβ- eroarea medie de măsurare a unghiurilor
Pentru o drumuire suspendată cu traseu şerpuit, frânt:
 (2.128)
unde:
[d] - suma lungimii laturilor;
- distanţa de la punctul i al drumuirii până la punctul final.
Eroarea medie pătratică de poziţie a punctului mijlociu M la drumuirea poligonometrică,
întinsă, sprijinită la capete (după compensarea unghiurilor), se calculează cu relaţia:

(2.129)
La o drumuire, sprijinită la capete (după compensarea unghiurilor), eroarea medie pătratică
de poziţie a punctului mijlociu M se determină cu relaţia:

(2.130)
unde:
[s] - suma lungimii laturilor;
Di,g - distanţa de la punctul "i" al drumuirii până la centrul de greutate al drumuirii frânte.
Poziţia centrului de greutate "g" al drumuiri poligonometrice se determină grafic sau analitic
(într-un sistem local).
În cazul măsurării distanţelor cu telemetre electro-optice, coeficienţii îşi pierd
semnificaţia, iar erorile au, în principal, un caracter întâmplător şi depind mai puţin de lungimea
laturilor măsurate, iar formulele (2.129) şi (2.130) devin:

(2.131

(2.132)
unde: ms - eroarea medie pătratică la măsurarea electro-optică a distanţelor.

Trasarea construcţiilor civile şi industriale

3.1 Proiectarea reţelei de construcţie

Reţeaua de construcţie se prezintă ca o reţea compactă de pătrate sau dreptunghiuri cu

laturile de 100, 200 sau 400 m, având coordonatele calculate într-un sistem particular de axe,
paralele cu axele construcţiilor de trasat (fig. 3.1). Vârfurile pătratelor şi dreptunghiurilor reţelei se
marchează prin borne de beton, fiind în acelaşi timp şi repere de nivelment.
 111Equation Chapter 1 Section 1

Fig. 3.1 Coordonatele reţelei de construcţie

Proiectarea reţelei de construcţie se efectuează de obicei pe planul general al obiectivului de
proiectat şi constă în amplasarea punctelor reţelei şi determinarea coordonatelor vârfurilor reţelei
(coordonate de proiectare), compensarea reţelei şi trasarea definitivă a reţelei.
La proiectarea reţelei de construcţie trebuie să se ţină seama de următoarele criterii:
 laturile reţelei să fie paralele cu axele construcţiilor, astfel ca majoritatea
construcţiilor să se încadreze în dreptunghiuri sau pătrate;
 punctele reţelei de construcţie să se găsească în afara zonei săpăturilor,iar liniile cât
mai aproape de conturul obiectelor de trasat;
 punctele reţelei de construcţie să permită măsurători liniare şi unghiulare;
 reţeaua să aibă o formă cât mai economică, care să permită reducerea sau creşterea
densităţii de puncte în funcţie de cerinţele trasării.

Coordonatele reţelei de pătrate sau dreptunghiuri se calculează din sistemul

general de coordonate prin transcalcul.
Practic se calculează coordonatele a cel puţin trei puncte amplasate pe fiecare
aliniament. După verificarea coliniarităţii punctelor se trece la calculul
coordonatelor celorlalte puncte, cunoscând distanţa dintre punctele amplasate pe
acelaşi segment.
Trasarea provizorie a reţelei se realizează din punctele reţelei de sprijin care au
servit la ridicarea terenului destinat construcţiei. Se procedează mai întâi la
trasarea axei principale, operaţie ce impune materializarea în teren a trei puncte P1,
P2, P3 (fig.3.2).
 X'

17 18 19 20
X 800
B
13 14 15 16
600 P3 


9 10 11 12 Y
400 
P2 P4 P5


5 6 7 8
200 
P1 
A
1 2 3 4 Y'
0

0
Fig.3.2 Reţeaua de construcţie provizorie
Pentru trasarea punctelor se utilizează una din metodele parcurse la §2.5, în cazul de faţă
metoda intersecţiei unghiulare.
După ce se face controlul coliniarităţii punctelor P1, P2, P3 prin determinarea suprafeţei care
trebuie să fie egal cu zero, se trece la trasarea cu ajutorul teodolitului a celei de a doua axe,
perpendiculară pe prima.
În continuare se trasează punctele reţelei de pe axele principale, utilizând teodolitul pentru
măsurarea unghiurilor drepte şi ruleta sau panglica, pentru măsurarea distanţelor.
După trasarea provizorie a reţelei se efectuează observaţii unghiulare sau liniare, între
punctele reţelei, cu instrumente care trebuie să satisfacă erorile medii pătratice stabilite iniţial, după
care se trece la compensarea acestor observaţii.
Metoda cea mai avantajoasă de compensare este metoda poligoanelor acolate (V. V.
Popov), care constă în compensarea mai întâi a unghiurilor, iar după aceea a coordonatelor.
Valorile coordonatelor definitive ale reţelei de construcţie sunt cele rezultate după operaţia de
compensare.
Între coordonatele compensate şi coordonatele reţelei marcate provizoriu se vor constata
diferenţe. Cu aceste diferenţe vor trebui reaşezate centrele reperelor trasate provizoriu, obţinând
poziţia proiectată a fiecărui punct (fig. 3.3).
'

S2
 

S3
'

'

Fig. 3.3 Reducţia reţelei de construcţie
Operaţia de corectare a reţelei de construcţie se execută pentru fiecare punct al reţelei prin
metoda coordonatelor polare (v. §2.5.1). Reperele provizorii ale reţelei de construcţie sunt
înlocuite cu reperele definitive materializate prin borne de beton de 0.7-1 m, având la partea
superioară o placă metalică pe care se materializează punctul prin chirnăruire.
 După marcarea definitivă a punctelor reţelei de construcţie se trece la
măsurătorile de control pentru a constata justeţea reducerii (corectării) şi a obţine date
asupra preciziei de alcătuire a reţelei topografice de construcţie.
Măsurătorile liniare se efectuează prin sondaj, iar măsurătorile unghiulare, de
control, se efectuează într-o singură serie cu teodolite, care oferă o precizie de lectură
de ±2" sau ± 2CC.
Dacă abaterile la măsurarea lungimii laturilor nu depăşesc ±10-15 mm, iar
abaterile faţă de unghiul drept nu depăşesc = ±10 - 15" (30 - 45CC), se consideră
că reducerea reţelei a fost executată corect. In continuare la trasarea construcţiilor, ca
şi coordonate rectangulare ale punctelor bornate vor fi conside-rate cele de la
proiectare, iar unghiurile dintre laturile reţelei vor fi admise ca unghiuri drepte.
Eroarea de poziţie reciprocă a punctelor vecine ale reţelei de construcţie pentru
laturi de 200 m nu trebuie să depăşească ±2 cm (1/10000).
3.2 Proiectarea reţelei altimetrice
În vederea trasării pe înălţime a elementelor construcţiilor se impune crearea
unei reţele de sprijin altimetrice.
Punctele de sprijin ale reţelei altimetrice trebuie să îndeplinească condiţii legate
de stabilitatea şi accesibilitatea acestora în procesul de construcţie.
Pentru realizarea celor două condiţii pe suprafaţa platformelor industriale se
amplasează două tipuri de repere de nivelment: repere de control (principale), care
realizează prima condiţie şi repere de execuţie (de construcţie), care realizează cea
de-a doua condiţie.
Pe platformele industriale de întindere medie, se amplasează 4 sau 5 repere de
control şi o reţea de repere de construcţie.
Pe marile platforme industriale, se amplasează o reţea de control ce înconjoară
şantierul şi o reţea de repere de execuţie în apropierea construcţiei.
Reţeaua reperelor de control se execută cu precizia nivelmentului geometric de
ordinul II-III.
Reţeaua reperelor de construcţie poate fi realizată cu precizia nivelmentului
geometric de ordinul IV sau V. Verificarea tasării reperelor de construcţie se face la
1-2 luni sau mai des.
Reperele de control se amplasează în terenuri rezistente la o distanţă de minim
10 ori adâncimea gropilor de fundaţie. Adâncimea de plantare a reperelor de control
este condiţionată de adâncimea de îngheţ de 1m, pentru ţara noastră.
3.3 Trasarea axelor construcţiilor
Având în vedere faptul că toate detaliile construcţiilor sunt date de axele lor,
trasarea construcţiilor va consta din:
 trasarea axelor faţă de punctele reţelei de trasare;
 trasarea în detaliu faţă de axele materializate pe teren.
 La proiectare şi execuţie se vor avea în vedere axele principale, axele de bază şi
axele intermediare.
Axele principale sunt constituite din două linii drepte perpendiculare I-I şi II-
II faţă de care construcţia este simetrică (fig.3.4). Punctului de intersecţie a celor
două axe i se determină coordonatele în sistemul dat. De regulă, axele principale se
aplică pe teren pentru construcţiile care au o suprafaţă mare şi o configuraţie
complexă.

Fig. 3.4 Plan de trasare a axelor

Axele de bază sunt axele care formează conturul exterior al construcţiilor. în practica trasării
construcţiilor se aplică pe teren tocmai aceste axe care trec prin punctele caracteristice principale
date prin coordonatele carteziene ale reţelei de construcţie. Celelalte axe se numesc axe
intermediare (secundare).
Materializarea axelor prezentate mai sus, se face prin minim două repere materializate de o
parte şi de alta a construcţiei.
Punctele axelor de bază se trasează pe teren faţă de punctele reţelei de construcţie (25, 26), prin
metoda coordonatelor rectangulare sau prin celelalte metode prezentate la §2.5.
Verificarea trasării punctelor construcţiei se face prin:
 trasarea acestor puncte prin altă metodă;
 trasarea punctelor de la alte laturi ale reţelei de construcţie, utilizând
aceeaşi metodă;
 prin compararea distanţei măsurate între punctele trasate, cu cea dată în proiect.
Pentru controlul trasării punctelor caracteristice ale unor construcţii de mici dimensiuni, se măsoară
diagonalele construcţie trasate, diagonale care trebuie să fie egale între ele şi egale cu cele din
proiect. De asemenea, în fiecare punct trasat se verifică cu teodolitul perpendicularitatea reciprocă
a axelor. Abaterea admisă faţă de unghiul drept nu trebuie să depăşească ±60" respectiv 185 CC. La
abateri mai mari se va corecta poziţia punctelor trasate.
Pentru trasarea în detaliu a construcţiei, cu o precizie ridicată, se execută în jurul construcţiei,
o împrejmuire specială din lemn.
Împrejmuirea se proiectează şi se trasează cu laturile paralele cu axele construcţiei la o distanţă
egală cu înălţimea gropii de fundaţie. Imprejmuirile pot să fie de tip continuu sau discontinuu.
Împrejmuirile de tip continuu (fig.3.5) sunt formate dintr-un şir de stâlpi, amplasaţi la
distanţe de 3-4 m, care înconjoară clădirea, iar pe aceştia se prind prin cuie, dulapi cu muchiile
superioare amplasate orizontal, la o înălţime de 0.5-1.2 m faţă de sol.
 Fig. 3.5 Împrejmuire de tip continuu

Când terenul are o înclinare mare, împrejmuirea se construieşte în trepte (fig.3.6).

Împrejmuirile discontinui denumite şi "capre" se amplasează în dreptul axelor principale (fig.3.7)
astfel încât axele să nu cadă în dreptul stâlpilor.

Fig. 3.6 Împrejmuiri discontinui

a) plasarea împrejmuirilor discontinui faţă de axele clădirii
b) detaliul unei împrejmuiri (capră)
Împrejmuirile discontinui prezintă următoarele avantaje faţă de cele continui:
 consum redus de material lemnos;
 execuţie simplă;
 permit accesul utilajelor de excavare şi a vehiculelor de transport la gropile de
fundaţii.

Fig. 3.7 împrejmuiri în trepte

3.4 Trasarea axelor pe împrejmuiri
Întrucât punctele caracteristice ale construcţiilor dispar în timpul executării gropilor de
fundaţii, este necesar ca axele de bază ale construcţiilor să fie materializate pe împrejmuiri (fig.3.8)
Pentru trasarea axei A-A se staţionează cu teodolitul în punctul I, se dă viză la IV (la cuiul
bătut în ţăruş), după care se blochează mişcarea orizontală. Prin bascularea lunetei în plan
vertical se marchează punctul b1 pe împrejmuire. Dacă distanţa între punctele I şi IV este mai
mare de 50 m, se recomandă ca trasarea punctului B 1 să se facă în ambele poziţii ale lunetei. Se
trasează apoi un unghi de 200g sau se "dă luneta peste cap" şi se materializează pe împrejmuire
poziţia punctului B2.
Din acelaşi punct I se vizează, punctul II şi se materializează pe împrejmuire poziţia
punctului m2. Prin rotirea teodolitului cu 200g se trasează punctul m1.
m1 Imprejmuire n1
C D
Fundatie
b2 1 2 3 4 5 6 7 8
A A b1
I IV

B B

C C

II III
D D a1
a2 1 2 3 4 5 6 7 8
m2 n2
B

Fig. 3.8 Trasarea axelor pe împrejmuiri

După aceasta, instrumentul se mută în punctul III şi se trasează în mod analog axele D-D şi 8-
8. Pentru control, trasarea axelor se poate face din punctele II şi IV.
Pentru verificarea trasării axelor pe împrejmuiri se fac măsurători între punctele materializate
pe muchia superioară a "dulapilor". Dacă lungimile măsurate diferă de cele date în proiect, punctele
determinate se aduc la poziţiile prevăzute în proiect.
După trasarea axelor de bază ale construcţiilor se va trece la trasarea axelor intermediare B-
B, C-C, 2-2, ...7-7. Materializarea axelor pe împrejmuiri se realizează prin cuie sau prin crestături.
Pentru o mai bună conservare, axele principale şi de bază se materializează la sol prin
minimum 4 repere, plantate la o adâncime de 1,2-1,5 m.
3.5 Trasarea fundaţiilor
Trasarea în detaliu a fundaţiilor cuprinde: trasarea gropilor de fundaţii, trasarea corpului
fundaţiei şi ridicările de execuţie ale fundaţiilor.
Gropile de fundaţii se execută pe întreaga suprafaţă a construcţiei proiectate (fig.3.9.a) sau
numai pe direcţia zidurilor portante sau de compartimentare (fig.3.9 b)
 Fig. 3.9.a. Trasarea fundaţiilor pe întreaga suprafaţă a construcţiei

Fig. 3.9.b. Trasarea fundaţiilor pe direcţia zidurilor portante

Trasarea gropilor fundaţiei se face de la axele de bază ale construcţiei materializate pe
împrejmuiri, de la care se măsoară distanţele până la axele fundaţiilor, de o parte şi de altă parte a
axelor de bază. Prin întinderea unor fire de sârmă între cuiele bătute pe împrejmuiri se obţine
conturul fundaţiei. Transmiterea la sol a conturului fundaţiei se face cu ajutorul firelor cu plumb,
iar materializarea se face cu ţăruşi.
În timpul executării gropii de fundaţie, periodic se controlează adâncimea cu teuri sau
şabloane faţă de cota împrejmuirii.
Groapa de fundaţie se consideră terminată după ce s-a controlat lărgimea şi adâncimea ei şi
nu s-au constatat abateri inadmisibile de la proiect. Toleranţele admise de la dimensiunile
proiectate ale gropii fundaţiei sunt în limitele de ±3-5 cm.
Când groapa de fundaţie este gata se trece la ridicarea de execuţie a acesteia. Faţă de axele
longitudinale şi transversale ale fundaţiei se măsoară distanţele până la marginile taluzurilor şi se
efectuează nivelmentul geometric al fundului săpăturii pe pătrate cu laturile de 5-8 m. Pe baza
acestor date se întocmeşte schema de execuţie a gropii de fundaţie, în care se arată dimensiunile
acesteia faţă de axele fundaţiei şi se trec cotele suprafeţei terenului înainte de excavarea gropii şi
cotele de execuţie ale bazei gropii.
După terminarea şi verificarea gropii de fundaţie se trece la trasarea corpului fundaţiei care se
prezintă sub forma unei fundaţii continue, fundaţii pe piloţi, fundaţii din prefabricate de beton
armat, fundaţii tip pahar etc.
În funcţie de tipul fundaţiei se montează cofrajul pentru montarea armăturilor şi turnarea
betonului (fig.3.10). Poziţia în plan a cofrajului se controlează în raport cu axele de trasare şi se
consideră bună, atunci când devierea axelor fundaţiei nu este mai mare de ±1.5-2 cm. Lăţimea
cofrajului nu se admite mai mică decât cea proiectată, iar majorarea sa se admite de maxim 5 mm.
 Axa de
Mira
trasare
Mira

Cofrag

Reper de
nivelment

Fig. 3.10 Trasarea cofrajelor

Cu ajutorul firului cu plumb se controlează verticalitatea cofrajului, iar cu instrumentul de
nivelat se dau cote pe pereţii cofrajului. Abaterea de la verticală a cofrajului nu trebuie să
depăşească ±2 mm/m.
După ce cofrajul a fost recepţionat se trece la executarea betonării. După turnarea fundaţiei, se
determină câteva cote prin nivelment geometric care se compară cu cele proiectate. Se acceptă o
diferenţă între aceste cote de ±2-3 cm.
3.6 Trasarea cotelor la fundaţii şi planşee

3.6.1 Trasarea cotelor la fundaţii

Se poate realiza în funcţie de adâncimea gropii de fundaţie prin nivelment geometric de la
mijloc sau cu ajutorul unui late şi a unui boloboc, atunci când gropile nu sunt foarte adânci, fie
utilizând metoda citirilor simultane pe o ruletă lestată la partea inferioară atunci când adâncimea
gropilor de fundaţie este mare (fig 3.11).

Fig. 3.11 Trasarea cotelor în groapa fundaţiei

De pe figură se poate deduce relaţia de calcul a cotei fundaţiei, astfel:
HF = HR+lR-(a-b)-lF 213Equation Chapter 3 Section 1 333\* MERGEFORMAT (.)
unde:
 HR - cota reperului de lucru;
lR - citirea pe mira din punctul R;
lF - citirea pe mira plasată în groapa de fundaţie;
a, b - lecturi pe ruletă;
Atunci când cota gropii de fundaţie este impusă prin proiect, se calculează citirea pe miră
(element de trasare) necesară trasării cotei impuse prin proiect:
lF = HR+lR -(a-b)- HFpr 434\* MERGEFORMAT (.)
HFpr - cota gropii de fundaţie impusă prin proiect

3.6.2 Trasarea cotelor la planşee

Pentru transmiterea cotelor la planşee (fig 3.12) se foloseşte metoda citirilor simultane la
două instrumente de nivelat. Citirile se efectuează pe o ruletă sau panglică lestată la partea
inferioară pentru a o fixa în poziţie verticală. Cota planşeului se obţine cu relaţia:

535\* MERGEFORMAT (.)

unde:
HA- cota planşeului
r1- lectura pe mira amplasată în R
a - lectura pe mira amplasată în A
c,d - lecturile pe ruletă

Fig. 3.12 Trasarea cotelor la planşee

Atunci când, cota planşeului este impusă prin proiect se va calcula lectura pe mira din
punctul A care va trebui să satisfacă cota proiectată (HApr). Vom avea:

636\* MERGEFORMAT (.)

Unde semnificaţia termenilor ce intră în relaţie este cea prezentată anterior.
Cu elementul de trasare calculat, se va trasa înălţimea planşeului conform metodei 2.3.1.1
Eroarea medie pătratică de transmitere a cotei la planşee este dată de relaţia
 M= √
± m 2 +m 2 +m 2 + m 2 +m 2 +m 2 + m
1 2 3 4 5 6 72 737\* MERGEFORMAT (.)
m1 şi m2 - erori de lectură pe ruletă jos şi sus;
m3 şi m4 - erori de citire pe mirele de jos şi sus;
m5 şi m6 - erori de comparare a celor 2 mire;
m7 - eroarea de comparare a ruletei.
3.7 Trasarea halelor industriale
Construcţia unor hale mari, susţinute pe stâlpi metalici sau din beton armat, dotate cu poduri
rulante, necesită lucrări topografice de trasare şi control de mare precizie, desfăşurate în paralel cu
execuţia [9].
Trasarea halelor industriale comportă următoarele etape:
a)- trasarea axelor principale ale stâlpilor;
b)- trasarea în plan şi pe înălţime a fundaţiilor tip pahar;
c)- montarea stâlpilor prefabricaţi sau metalici;
d)- montarea căilor de rulare ale podului macara.
1. Axele principale ale stâlpilor se trasează conform §3.3. iar pentru o mai
bună conservare se materializează la sol prin patru repere de ax. Ca repere se
utilizează buloane metalice, cuie, mărci, scoabe, care se încastrează cu mortar
de ciment în beton.
2. Fundaţiile de sub stâlpii prefabricaţi au la partea superioară o cavitate care
se numeşte pahar (4) din (fig.3.15), în care se fixează stâlpul. Trasarea în plan a
fundaţiilor tip pahar se face de la axele principale ale stâlpilor în conformitate cu
planurile fundaţiilor. Pe aceste planuri se vor evidenţia axele de trasare, distanţele
dintre axe, dimensiunile fundaţiei şi legătura dintre fundaţii şi axele de trasare.
Trasarea fundaţiei pe înălţime se efectuează în raport cu reperele de lucru ale platformei
industriale, prin nivelment geometric de la mijloc sau conform §3.6.2.
3. Lucrările topografice la montarea stâlpilor prefabricaţi sau metalici constau în:
a) controlul planimetric şi pe înălţime a fundaţiilor;
b) lucrări pregătitoare;
c) montarea în poziţia proiectată a stâlpilor.

a) Verificarea planimetrică a fundaţiilor se face cu ajutorul teodolitului faţă

de axele principale ale construcţiei. Abaterea maximă a axelor fundaţiilor faţă de poziţia proiectată
este de ±5 mm.
În vederea verificării planimetrice se trasează pe fundaţii axele longitudinale şi transversale
ale stâlpilor (fig.3.13), efectuându-se măsurători liniare între stâlpi şi rândurile de stâlpi
(deschideri).
Pentru trasarea axei longitudinale A-A se staţionează cu teodolitul deasupra punctului AI, se
vizează punctul AIV aplicând pe toate fundaţiile zgârieturi în punctele
În mod similar se trasează pe fundaţii axele B-B, 1-1,... 4-4, cu ajutorul unui cui ascuţit.
 Fig. 3.13 Verificarea planimetrică a fundaţiilor
Verificarea în înălţime se face prin nivelment geometric, iar abaterea maximă admisă a
suprafeţelor de sprijin faţă de cota din proiect este de ±3 mm.
Ca rezultat al măsurătorilor planimetrice şi altimetrice se întocmeşte schema de execuţie
(fig.3.14).

Fig.3.14. Schema de execuţie a verificării fundaţiilor stâlpilor

b) Lucrările pregătitoare constau în numerotarea stâlpilor în ordinea axelor de montaj,
trasarea pe stâlpi a unor repere axiale (rizuri) (fig. 3.15) la bază (8),
în vederea montării în plan şi la partea superioară (8') pentru verticalitate, precum şi un riz orizontal
la bază (9), pentru determinarea cotei după montaj, faţă de care se montează pe stâlpi restul
elementelor de construcţie.
c) Montajul stâlpilor de beton armat (fig.3.15) se face astfel:
 se aduce fundul paharului la cota proiectată prin turnarea şapei de egalizare (10);
 se introduce stâlpul în pahar şi se manevrează până se obţine coincidenţa rizurilor
stâlp-fundaţie (2), după care se fixează cu ajutorul penelor;
 Fig. 3.15 Montare stâlp beton
 se determină cotele reperului 9 şi ale feţelor consolelor stâlpului (fig.3.16);

Fig. 3.16 Verificarea înălţimii stâlpilor montaţi

 se verticalizează stâlpul (linia 8-8') cu firul cu plumb (fig.3.17), cu nivele
independente lungi de 1.5-2 m (fig.3.18), sau prin plonjarea lunetei teodolitului pe
două direcţii perpendiculare (fig.3.16). Abaterea de la verticală a stâlpului se admite de
1/1000 din înălţimea lui;

Fig. 3.17 Verticalizarea stâlpilor

 se verifică montajul stâlpilor în plan, în înălţime şi pe verticală, apoi se betonează
prin turnarea de mortar între stâlpi şi pahar.
 Fig. 3.18 Nivele independente de lungi
4) Montarea căilor de rulare ale podului macara, pe consola stâlpilor (5), se face în două etape:
montarea grinzilor (6) şi montarea şinelor de rulare.
Pentru montarea grinzilor se trasează axele căilor de rulare faţă de axa halei. Cu ajutorul
teodolitului se mută axele căilor de rulare pe consolele stâlpilor externi, sau pe două scoabe
încastrate în pereţii frontali ai clădirii, la 0.5 m deasupra coroanei şinei de rulare (fig.3.19). Cu
ajutorul sârmelor întinse între punctele de capăt ale axei se marchează axa pe consolele fiecărui
stâlp. Montarea grinzilor de rulare se execută după trasarea pe ambele feţe a unor rizuri de axă
a grinzii.

Fig. 3.19 Montarea căilor de rulare

Pentru aşezarea preliminară a grinzilor în înălţime se determină cotele suprafeţelor
consolelor şi cotele zero însemnate pe stâlpi. După calcularea cotelor consolelor se întocmeşte
profilul la scară mare (1:100 pentru lungimi şi 1: 10 pentru înălţimii). Pe baza cotei medii se
determină grosimea adaosului necesar pentru montarea grinzilor la cota medie.
După terminarea montării şi fixării definitive a grinzilor pentru podurile rulante, se
procedează la montarea şinelor.
Montajul şi verificarea poziţionării în plan şi în înălţime a şinelor de rulare se poate
efectua cu aceleaşi mijloace ca şi la montarea grinzilor.
Verificarea montării căilor de rulare, comportă următoarele lucrări topografice:
 verificarea trasării axelor căilor de rulare prin măsurarea distanţei între axe la
capetele deschiderilor;
 transpunerea axelor căilor de rulare pe grinzile de margine, după care la fiecare
stâlp se verifică abaterea axei căii de rulare faţă de cea proiectată;
 transmiterea unei cote cu 10-15 cm, mai sus faţă de coroana şinei de rulare, pe unul
din stâlpii de mijloc, cotă care se trasează apoi pe fiecare stâlp. Faţă de această cotă
se verifică poziţionarea în înălţime a grinzilor şi şinelor pe toată lungimea halei;
Căile de rulare ale podului macara trebuie să fie montate orizontal, rectiliniu şi să păstreze
distanţa dintre cele două axe ale firelor de rulare, conform proiectului.
Toleranţele la montajul şinelor de rulare sunt date în instrucţiunile tehnice pentru montarea
monogrinzilor şi a căilor de rulare, după cum urmează:
 abaterea admisă faţă de deschiderea teoretică este dată de relaţia:

838\* MERGEFORMAT (.)

 abaterea limită a axei şinei de rulare de la linia dreaptă este de ;
 eroarea maximă admisă a distanţei dintre axele şinelor de rulare este de ;
 şerpuirea în plan să nu depăşească faţă de axa proiectată;
 diferenţa de nivel între doi stâlpi vecini să nu depăşească ;
diferenţa de nivel la capetele şinelor de rulare în acelaşi profil transversal este de maxim
.