CURSUL 7

TRASAREA PODURILOR ŞI VIADUCTELOR

5.1 Documentaţia topografică şi reţeaua de sprijin pentru ridicarea şi trasarea

cursului de apă
Pentru proiectarea şi trasarea podurilor şi viaductelor avem nevoie în primul rând de planul
bazinului hidrografic în cauză, care poate fi obţinut prin copiere de pe hărţile existente la scările de
1:100000 ... 1:50000, astfel ca dimensiunile acestuia să nu depăşească 40x20cm la scara dată şi
care constituie baza pentru întocmirea planului de situaţie şi a planului la scară mare necesar
proiectării în detaliu a podului.
Planul de situaţie: se întocmeşte la scara de 1:5000 pentru râurile mici şi 1:10000 pentru cele
cu lăţime mare, utilizând de regulă metoda aerofotogrametrică, metoda tahimetrică pentru zonele
cu întindere mică sau fototeodolitul pentru zonele accidentate.
Planul la scară mare: se întocmeşte la scara de 1:1000 cu echidistanţa curbelor de nivel E =
0,5m pentru o lungime a traversării < 300 m şi la scara de 1:2000 cu E = 1 m pentru lungimi mai
mari, fiind utilizat pentru proiectarea în detaliu a podului şi pentru studiile de detaliu ale traseelor
căilor de acces la pod.
Reţeaua de sprijin pentru proiectarea podurilor şi pentru trasarea capetelor acestora se
realizează prin drumuiri planimetrice şi altimetrice pe ambele maluri (fig. 5.1), legate de reţeaua
geodezică.
108 109
106
107


d R2
R4 d
R5
R1
A
V1 B
V2

R3 R6

C
D
Fig. 5.1 Reconstituirea axei unui pod
Dacă râul are o lăţime mai mare de 300 m drumuirile planimetrice se leagă de reţeaua
geodezică de bază şi în regiunea traversării. De asemenea se vor executa ridicări de detalii pe cale
tahimetrică prin metoda coordonatelor polare. Pe aceste magistrale se vor trasa profile transversale
cu detalii de teren, care vor fi determinate nivelitic, la o distanţă între ele de 1/5 din lăţimea albiei.
Profilele transversale trebuie legate nivelitic şi planimetric la capetele de pe ambele maluri de
reţeaua de sprijin.
Ridicarea topografică se execută pe cât posibil împreună cu studiile geotehnice şi
hidrogeologice din această zonă şi de aceea o parte din punctele reţelei vor servi ca bază pentru
aceste studii în vederea stabilirii deplasării terenurilor şi terasamentelor.
Precizia triangulaţiei podului trebuie astfel realizată încât erorile medii pătratice în poziţia
centrelor infrastructurilor şi în determinarea lungimilor deschiderilor podului să nu depăşească
, iar erorile în poziţia punctelor triangulaţiei podului, care trebuie să fie de 1,5...2 ori
mai mici, vor fi în medie de .

5.2 Determinarea lungimii podurilor şi viaductelor

Capetele podului date prin punctele M şi N sunt amplasate fiecare pe câte un mal în locuri
ferite de inundaţie (fig5.2).
Când nu se cunoaşte poziţia în teren a celor două puncte, proiectate în prealabil pe planul de
situaţie, se va efectua trasarea lor fie prin reperaj faţă de obiectele înconjurătoare existente în teren
şi pe planul de situaţie fie prin trasarea din vârfurile de unghi (V 1,2; V1,3) a axelor căilor de acces la
pod.
Lungimea unui pod poate fi determinată prin metodele: tahimetrică, geometrică, prin
măsurare directă, prin măsurare paralactică, trigonometrică.
Metoda tahimetrică - constă în măsurarea lungimii axei podului după ce în prealabil s-au
determinat diviziunile mirei şi constantele tahimetrului.

V14

M N
33m
V12 V13
0m

d2
32

d1

V11

Fig. 5.2 Trasarea podului faţă de căile de acces din zonă

5.2.1 Metoda geometrică

Se utilizează când avem materializate pe teren capetele podului fǎrǎ ca acestea sǎ fie legate la
sistemul geodezic de coordonate (fig 5.3).
 B

A E C

D
Fig.5.3 Determinarea lungimii podului pe cale geometrică
Se vor construi pe unul din maluri două unghiuri drepte în punctele A şi C cu un echer
topografic. Din asemănarea triunghiurilor dreptunghice care se formează putem scrie:

115Equation Chapter 5 Section 1 252\*

MERGEFORMAT (.)
Toate elementele se vor măsura în valori orizontale cu ruleta.

5.2.2 Metoda prin măsurare directă

Se poate aplica în următoarele trei ipoteze:
a)când valea peste care trece podul este uscată;
b)de pe podina construită pe râurile cu adâncimea apei < 3m;
c)iarna pe gheaţă.
La măsurarea peste valea uscată sau iarna pe gheaţă (a şi c) se vor utiliza fire de invar sau
panglici cu diviziuni milimetrice fiind necesar:
– să se cureţe terenul pe direcţia axei podului, pentru a face posibilă aşezarea
instrumentului de măsurare directă a distanţelor;
– să se aplice corecţiile de reducere la orizont (vezi (2.2), să se alinieze panglica cât
mai exact pe aliniament şi să se folosească dinamometrul;
1
În cazul măsurării distanţei peste
râuri cu adâncimea apei până la 3 m se
0,90m

poate construi un eşafod din piloţi bătuţi la

intervale de câte 3...4 m şi solidarizaţi prin
2 dulapi la partea superioară (fig. 5.4).
Pe piloţi se va monta o podină
orizontală la partea superioară şi o alta la
Fig. 5.4 Eşafodaj pentru măsurarea partea inferioară pe care se deplasează
lungimilor operatorul.

5.2.3 Metoda paralactică de determinare a lungimii podului

Această metodă se utilizează de obicei pentru lungimi ale podurilor şi viaductelor < 400 m
utilizând o bază de trasare , determinată prin măsurare precisă şi un unghi paralactic
determinat cu un aparat de precizie (fig. 5.5).

Fig. 5.5 Determinarea lungimii podului prin măsurare paralactică

Relaţia de calcul pentru obţinerea distanţei orizontale va fi:

353\* MERGEFORMAT (.)

Condiţiile care trebuie respectate pentru obţinerea preciziei necesare sunt:
– realizarea perpendicularităţii bazei pe axa podului, trasând direcţiile şi cu
echerul cu prisme, iar distanţele (CB = CA = 20m), cu ajutorul unei rulete etalonată;
– punctele C, D, A şi B se vor poziţiona corespunzător şi se vor materializeaza prin
cuie subţiri;
– la distanţele măsurate şi se vor aplica toate corecţiile pentru obţinerea
valorilor lor orizontale;
– baza va fi aşezată pe un teren orizontal, iar vizele spre capetele acesteia vor trece
cu cel puţin 3 m peste nivelul apei;
– măsurarea unghiului paralactic spre punctele A şi B din staţia D se va face după o
semnalizare prealabilă a acestora cu ţinte de vizare.
Măsurând unghiul paralactic cu un teodolit de precizie şi utilizând o bază paralactică bine
constituită vom obţine o precizie de cca. 1 : 4000.

5.2.4 Metoda trigonometrică de determinare a lungimii podului

Se bazează pe determinarea unor baze orizontale de ambele părţi ale râului sau numai de o
parte a lui şi pe determinarea cu precizie a tuturor unghiurilor care se formează între acesta şi axa
podului.
Schemele pentru calculul lungimii podului pe cale trigonometrică sunt:
a) Determinarea lungimii CD a podului din două baze şi situate de o parte a râului
măsurând cu precizie toate unghiurile care se formează şi aplicând teorema sinusurilor (fig. 5.6).
 D

A B

C
Fig. 5.6 Determinarea lungimii podului pe cale trigonometrică, utilizând triunghiuri alăturate

Dacă abaterile dintre cele două valori obţinute pentru lungimea sunt nesemnificative se
va lua media lor.
b) Determinarea lungimii a podului din două baze situate de o parte şi de alta a podului.
În funcţie de obstacolele de pe teren, pentru amplasarea pe bazele de aceeaşi parte a axei
podului (fig. 5.7a) sau opuse la cele două capete (fig. 5.7b) cu lungimi de 0,7...1 din lungimea .
D B
B D

C A
C A

a) b)
Fig 5.7 Determinarea lungimii podului pe cale trigonometrică, utilizând patrulatere cu ambele diagonale
observate
Se vor măsura şi compensa toate unghiurile în triunghi, după care aplicând regula sinusurilor
vom calcula mai multe valori independente a lui din fiecare triunghi.
c) Determinarea lungimii axei podului ( ) cu ajutorul a două baze egale, perpendiculare şi
simetrice faţă de axa a podului.
Aplicând această metodă va creşte precizia de determinare a axei, întrucât avem un număr
dublu de vârfuri staţionabile, comparativ cu metoda anterioară (fig. 5.8), iar precizia de calcul va fi
de circa 1:5000.
 E F

A B

Fig. 5.8 Determinarea lungimii podului, utilizând patrulatere alăturate

Ca regulă generală la toate cele trei scheme, trebuie menţionat faptul că punctele C şi D care
reprezintă capetele podului trebuie să fie foarte bine marcate şi legate planimetric şi altimetric de
reţeaua de sprijin a şantierului.

5.3 Trasarea centrelor infrastructurii la poduri

Punctele M şi N ale axei longitudinale a podului trebuie amplasate la o depărtare suficientă
de malurile râului, pentru a nu fi distruse în timpul procesului de construcţie. Dacă acestea au
dispărut, se vor reconstrui fie pornind de la vârfurile de frângere ale căilor de acces la pod, de la
punctele de reperaj ale capetelor axei podului sau de la punctele reţelei de sprijin existente (vezi
fig. 5.2)
Trasarea centrelor infrastructurii pe pilele podurilor şi viaductelor se va face prin aplicarea de
distanţe cu benzi de oţel divizate milimetric, prin intersecţie reperată sau prin intersecţie unghiulară
înainte.
Aplicarea distanţelor din proiect cu ruletele divizate milimetric, în scopul aplicării centrelor
infrastructurii se va face în cazul albiilor uscate sau iarna pe gheaţă. Distanţele se vor aplica de la
punctele M şi N prin măsurarea pe podine orizontale pe direcţia axei longitudinale a podului,
introducând corecţii de etalonare şi temperatură pentru mărimea măsurată a fiecărei deschideri.
Trasarea prin intersecţie reperată se va face diferit în funcţie de adâncimea râurilor astfel:
a) Pe râurile mici cu adâncimea apei <3m şi nenavigabile se pot utiliza procedeele
aliniamentelor paralele şi neparalele cu axa longitudinală a podului.
-Trasarea cu ajutorul aliniamentelor paralele (fig. 5.9) se poate realiza prin construirea unui
aliniament paralel ( ) în aval de axa podului, pe o podină, iar pe o podină se trasează
proiecţiile centrelor infrastructurilor.
Cu teodolitul instalat pe podină vom trasa în punctele 1, 2, 3, etc, perpendiculare pe axa
M'N', iar distanţele obţinute reprezintă axele longitudinale ale infrastructurilor care la intersecţia cu
axa traversării MN dau poziţia centrelor fiecărei infrastructuri C1, C2, etc. Se vor bate trei piloni
(unul între cele două axe şi doi dincolo de axa podului) care vor permite continuarea trasării chiar
şi în cazul în care vizibilitatea este întreruptă.`
 1''' 2''' 3''' 4''' 5'''

1'' 2'' 3'' 4'' 5''

M N
C1 C2 C3 C4 C5
S

1' 2' 3' 4' 5'

1 2 3 4 5

M' axa paralela N'

Fig. 5.9 Trasarea axei longitudinale a podului faţă de un aliniament paralel

- Trasarea cu ajutorul aliniamentelor neparalele (fig 5.10)
Se foloseşte când în apropierea cursului traversării avem un pod vechi care se poate utiliza
pentru trasarea axelor infrastructurii.

Fig. 5.10 Trasarea axei podului faţă de axa longitudinală a unui pod vechi

În acest caz vom proiecta sub un unghi drept faţă de axa podului (MN), punctele iniţiale
şi , unde măsurăm unghiurile şi calculând distanţele X între infrastructuri astfel:

X= 454\* MERGEFORMAT (.)

b - distanţa între centrele infrastructurilor
b) Râuri cu adâncimea apei mai mare de 4m şi curgere rapidă
În aceste caz pentru aflarea centrelor infrastructurilor se vor construi pe cele două maluri
două baze perpendiculare pe axa podului (AC şi BD) amplasate una spre amonte şi alte spre aval.
(fig 5.11) iar controlul trasării se va face construind alte două baze şi în prelungirea
prismelor.
 3'' 2'' 1'' B 3' 2 1
D

C
3 2 1 A 3' 2' 1'

Fig. 5.11 Trasarea planimetrică a infrastructurilor podurilor prin intersecţii reperate

Conform figurii, poziţia centrelor infrastructurilor 1, 2, 3 se va obţine prin intersecţie reperată
unghiular (vezi §2.5.7) având ca aliniamente axa podului (AB) şi axele , şi respectiv
.
Verificarea poziţiei centrelor infrastructurilor se face trecând cu teodolitul în punctele
materializate pe cele două prelungiri ale bazelor şi intersectând prin vizare la punctele
corespunzătoare de pe malul opus.
Este de menţionat faptul că toate segmentele măsurate pe cele două baze sunt egale între
ele şi se măsoară faţă de axa podului.
c) Metoda intersecţiei unghiulare înaintate
La această metodă centrele infrastructurilor podului se obţin prin intersecţia vizelor pornite
de la două puncte ale triangulaţiei podului (fig. 5.12).

Fig. 5.12 Trasarea planimetrică a infrastructurilor podurilor prin intersecţie unghiulară înainte
Acest mod de trasare se utilizează de obicei la traversările peste râuri mari navigabile. La
acest mod de trasare este necesar ca una din laturile triangulaţiei podului şi axa acestuia să fie
aproximativ egale ( ) iar laturile şi .
Precizia de trasare a unghiurilor şi creşte odată cu distanţele de vizare, iar poziţia
punctelor intersectate 1, 2, 3 trasate din A şi B va fi verificată prin a treia viză în lungul axei
.
 Din cele menţionate se poate concluziona că trasarea centrelor infrastructurilor la râurile mari
presupune parcurgerea a două etape:
– trasarea cu precizie mică (provizorie, pe apă) când punctul obţinut se marchează cu
baliză plutitoare sau geamandură.
– trasarea definitivă - realizată după ce partea superioară a infrastructurii a ieşit din apă,
asigurând precizia trasării conform normativelor de trasare.

5.4 Trasarea altimetrică peste cursuri de apă

Are ca scop fixarea unor repere de nivelment pe ambele maluri care vor folosi atât în timpul
studiilor hidrologice (determinarea cotelor fundului apei şi oglinzii apei în sens transversal şi
longitudinal) cât şi la alcătuirea bazei altimetrice pentru întocmirea planului topografic la scară
mare cu amplasamentul podului şi trasarea în înălţime a construcţiilor aferente.
Conform instrucţiunilor în vigoare, la traversările pentru lungimi mai mari de 300m vor fi
plantate minimum două repere permanente pe fiecare mal, iar eroarea limită în determinarea
cotelor în raport cu un reper iniţial nu trebuie să depăşească .
Pentru lungimi ale podului cuprinse între 80...300 m sunt suficiente două repere de nivelment
(câte unul pe fiecare mal), de care se va lega şi fixa în apropierea infrastructurii podului câte un
reper provizoriu pentru transmiterea cotelor pe infrastructurile aflate pe uscat sau în apă la o
distanţă < 100m.
Pe infrastructură punctele nivelate se vor marca prin baterea unor cuie, de la care cota poate
fi transmisă la piesele infrastructurii pe verticală în sus sau în jos, măsurând direct cu ruleta.
Transmiterea cotelor de pe un mal pe altul poate fi făcută prin: nivelment dublu geometric,
nivelment trigonometric sau nivelment hidrostatic.

5.4.1 Transmiterea cotelor prin nivelment dublu geometric

Acest tip de nivelment presupune staţionarea cu aparatul de nivel pe ambele maluri ale
râului, iar când condiţiile permit şi pe un banc de nisip sau insulă existente către mijlocul apei,
efectuându-se determinări la reperele de nivelment plantate pe cele două maluri.
Trasarea cotelor se poate face astfel:
8 – prin nivelment geometric obişnuit la o lăţime a
râului mai mică de 150 m, (iarna pe gheaţă), sau în
9 cazul unei lăţimi de până la 250m dacă avem
posibilitatea să fixăm mira pe un pilot în mijlocul
albiei;
10 – prin nivelment geometric utilizând o marcă mobilă
pe miră în cazul râurilor cu lăţimi > 150 m (fig.
5.13).
Ţinând cont atât de lăţimea râului cât şi de caracterul văii şi
S3 malurilor se pot utiliza scheme
R3 12 R 4 variate de transmitere a cotelor cu precizia
ră cu ajutorul panoului mobil unui nivelment de ordinul II sau III astfel:
13
a) Schema prin nivelment aplicat
atât de pe insulă (banc de nisip) cât şi de
Citirea pe mira = 1,070 m
pe maluri (fig. 5.14).
Înainte de efectuarea nivelmentului se
S1
vor planta pe ambele maluri câte două repere

R1
HR1 R2
S2
de nivelment (R1, R2 şi R3, R4) în locuri unde raza de vizare trece la minimum 2 ... 3 m deasupra
pământului.

Fig. 5.14 Nivelmentul dublu geometric de transmitere a cotelor cu ajutorul unui punct situat pe o insulă

Din staţia S1 se vor executa citiri la firul nivelor în ordinea reperelor R 1, R3 şi R4, R2, iar
pentru verificarea determinării diferenţelor de nivel între puncte vom staţiona cu aparatul şi între
reperele de pe cele două maluri ale râului executând din staţiile S 2 şi S3 citiri pe mirele instalate în
R1 şi R2, respectiv R3 şi R4.
Pentru ca transmiterea cotei să poată fi considerată satisfăcătoare va trebui ca suma
diferenţelor de nivel în poligonul R1 - R3 - R4 - R2 - R1 să nu depăşească 10...20 mm.
b) Schema prin nivelment aplicat de pe cele două maluri - se utilizează atunci când nu
există insulă în mijlocul râului sau nu se pot bate piloni întrucât adâncimea apei este prea mare (fig.
5.15). În acest caz determinările vor fi făcute după ce în prealabil pe cele 2 maluri se amplasează
R2 decalat 2 repere, R1 şi R2, care formează cu
b S2
2
două puncte de staţie I şi II materializate pe
(d'' )b
a 2
teren la o distanţă de 10 ... 30 m faţă de
reperele R1 şi R2, un paralelogram sau
dreptunghi.

Fig. 5.15 Transmiterea cotei peste un râu

aplicând schema unui paralelogram

b1
(d'a) Din staţia I vom executa 2 citiri: a1 şi b1
S1 a1
spre reperele R1 şi R2 iar din staţia II alte 2
R1
(HR1) citiri, a2 şi b2 spre aceleaşi repere având grijă să
se respecte egalităţile distanţelor
şi .
Vom executa 2 ... 4 serii de observaţii în funcţie de lăţimea râului şi precizia necesară de
transmitere a cotei, iar ecartul admis între diferenţele de nivel ale laturii R 1-R2 pentru o serie de
observaţii este de 5 ... 10 mm/100 m distanţă.

c) Schema de aplicare a nivelmentului la râuri cu lăţime mai mare de 200 ... 300m
În acest caz pe unul din maluri se amplasează reperul de cotă cunoscută R1(ZR), iar pe
celălalt mal alte două repere R2 şi R3, care vor constitui împreună cu R1 vârfurile unui triunghi
isoscel (fig. 5.16).
 S2
a2 a4
R2 R3

b3
b1 b2 b4

b1
(d'a)
a3
a1 R1 S3
S1
(HR1)
Fig. 5.16 Transmiterea cotei peste un râu aplicând schema unui paralelogram dublu
Citirile pe miră din staţiile I şi II în cazul paralelogramului din stânga şi respectiv II şi III
pentru cel din dreapta se vor realiza la fel ca şi în cazul schemei anterioare, utilizând concomitent 2
instrumente de nivelment cu puterea de mărire şi folosind panouri mobile montate pe
miră (vezi fig.5.13).
Citirea pe mira depărtată unde s-a instalat panoul mobil va fi realizată de un ajutor la
semnalul operatorului.
Pentru obţinerea unor rezultate bune la transmiterea cotei de pe un mal pe altul se vor
respecta următoarele condiţii:
– să nu difere unghiul "i" dintre directricea nivelei şi axa de vizare a lunetei, întrucât la
o variaţie mică a unghiului dintre semiserii apar erori sistematice de valori mari la
diferenţele de nivel: de exemplu, la variaţia unghiului i cu 2'' pentru lăţimea apei de
1000 m obţinem următoarea eroare:

555\* MERGEFORMAT (.)

– să se lucreze în condiţii de temperatură constantă, fiind cunoscut faptul că o variaţie a
temperaturii de provoacă schimbarea unghiului i cu 0,5''.
– evitarea influenţei refracţiei atmosferice verticale prin efectuarea transmiterii cotelor
concomitent cu două aparate pe ambele maluri şi rotind apoi staţiile între ele.

5.4.2 Transmiterea cotelor prin nivelment trigonometric

Punctele între care se va face transmiterea cotei peste râu sunt puncte ale triangulaţiei
podului care vor fi amenajate şi ca repere de nivelment (M şi N) (fig. 5.17).
 Fig. 5.17 Transmiterea cotelor prin nivelment trigonometric-geodezic
Ţintele de vizare şi teodolitele vor fi aşezate în vârfurile unui paralelogram ale cărui laturi
scurte I - M şi II - N să nu depăşească 3m.
Pentru uşurinţa citirii pe miră vor fi instalate 3 mărci reprezentare prin linii groase de 1 ...
2cm amplasate în partea de sus, la mijloc şi jos prin suprapunerea axelor lor pe diviziuni întregi.
Ordinea de efectuare a determinărilor este următoarea:
– citim pe mira apropiată cu luneta riguros orizontală, înălţimea h a teodolitului
deasupra reperului;
– citim unghiurile zenitale Z pe liniile îngroşate la mirele depărtate în ambele poziţii
ale lunetei efectuând două trei serii de observaţii;
– citim unghiurile zenitale Z prin schimbarea staţiilor între ele transportând teodolitele
de pe un mal pe altul.
În cazul unei serii realizate cu ambele aparate concomitent diferenţa de nivel dintre punctele
M şi N se determină cu relaţia:

656\* MERGEFORMAT (.)

unde:
z1 şi z2 unghiuri zenitale ale ţintelor de vizare măsurate concomitent cu teodolitele;
l1 şi l2 înălţimile semnalelor de vizare, măsurate începând cu talpa mirei;
i1 şi i2 înălţimile teodolitelor deasupra reperelor M şi N.
Diferenţa de nivel finală se va obţine ca o medie a seriilor efectuate, iar abaterea acestor
valori faţă de diferenţa de nivel medie, va fi precizia realizată la transmiterea cotei.

5.4.3 Transmiterea cotelor prin nivelment hidrostatic

Se utilizează în deosebi la transmiterea cotelor peste cursuri de apă având lăţime mare, şi
obţinând în condiţii favorabile o abatere de numai câţiva mm.
Modul de operare constă în a aşeza pe fundul apei un tub de cauciuc rezistent care se va
umple cu apă sub presiune mare pentru a nu rămâne bule de aer în el. La capetele furtunului se vor
monta tuburi de sticlă cu diviziuni care se fixează pe stâlpii aflaţi pe maluri (fig. 5.18).
Vom considera pentru observaţii că meniscul lichidului din cele două tuburi se află la aceeaşi
suprafaţă de nivel, iar cu ajutorul a două instrumente de nivelment vom lega această suprafaţă de
reperele R1 şi R2 situate pe cele două maluri.
P1
t1 P2
t2
(1)

(2)

R1
R2
Fig. 5.18 Transmiterea cotelor prin nivelmet hidrostatic
Pentru determinări foarte precise pe ambele maluri se vor face observaţii concomitente la
intervale de timp stabilite după un anumit program, în ce priveşte presiunea, temperatura aerului şi
a apei, pentru a se putea face corecţii la rezultate atunci când este cazul. Diferenţa de nivel se va
obţine fǎcând media valorilor rezultate din programul de observaţii.