CONȚINUTUL LECȚIEI

Procedee de intrerupere a procesului de ardere

Prin procedeu de intrerupere a procesului de ardere se intelege un proces fizic sau chimic
aplicat printr-o serie de actiuni succesive, care trebuie sa se finalizeze prin incetarea arderii.
Pana in prezent se cunosc 4 procedee de intrerupere a procesului de ardere.
1. Racirea zonei de ardere
Răcirea zonei de ardere se realizează prin introducerea unor substanţe cu o temperatura mai
joasa si cu căldura specifica mai mare, astfel încât sa preia o parte din căldura necesara continuării
procesului de ardere. Drept urmare, viteza de ardere se micsoreaza, iar cantitatea de căldura degajata se
reduce in mod simţitor.
Pentru realizarea acestui procedeu se folosesc acele mijloace care prezinta proprietati
importante de absorbtie a caldurii de pe suprafata incendiata sau incalzita, sau fac posibila amestecarea
straturilor calde de lichid cu cele inca neincalzite.
Procedeul de preluare a caldurii depinde de natura si particularitatile arderii. La o ardere
eterogena (materialele ce se gasesc in stare de incandescenta), substanţa de stingere preia caldura din
intreaga zona de ardere, deci temperatura trebuie sa scada chiar si sub cea de aprindere. In cazul unei
arderi omogene (cu flacara), posibilitatea preluării căldurii depinde de natura si starea substantei
combustibile. Daca arde un gaz este aproape imposibil ca substanţa de stingere folosită să poată prelua
căldura in urma arderii substanţei combustibile respective si din zona de ardere.
La arderea materialelor solide si a substantelor combustibile stratul de la suprafata se incalzeste
pana la o temperatura care depaseste temperatura de aprindere.
De exemplu, la materialele combustibile solide temperatura stratului de la suprafata ajunge la
500 – 600ºC, iar la lichide 200 – 300ºC. Pentru ca la aceste materiale si substante sa se intrerupa
procesul de ardere este necesar ca temperatura stratului de la suprafata sa ajunga, in urma actionarii cu
substanţele de stingere sub temperatura de aprindere. Practic acest lucru se realizeaza prin preluarea
caldurii degajate si existente in stratul de la suprafata, atat la corpurile solide, cat si la lichide, cu
exceptia lichidelor cu temperatura de inflamabilitate foarte scazuta.
Acest lucru se poate produce numai in urma contactului direct al substanţei de răcire cu stratul
de la suprafata al materialului sau substantei combustibile.
Eficienta stingerii incendiilor folosind acest procedeu depinde de suprafata de contact, de
diferenta intre temperatura stratului si a substanţei de răcire, de caldura lui specifica (capacitatea de a
absorbi caldura), precum si de debitul cu care se refuleaza asupra materialului sau a substantei
combustibile aprinse.
Substanţele de stingere cu cea mai buna actiune de racire sunt: ● apa; ● bioxidul de carbon
refulat sub forma de zapada carbonica; ● zapada, atunci cand lipseste apa; ● lichidele combustibile, in
anumite conditii, insasi ele pot juca rolul unor substanţe de racire.
2. Izolarea materialelor si subtantelor combustibile de aerul atmosferic
Principiul acestui procedeu consta in izolarea materialului care arde de aerul atmosferic,
folosind mijloace adecvate sau in oprirea accesului aerului si a gazelor combustibile in spatiile in care
s-au produs incendiile.
Metoda de oprire a accesului produselor gazoase combustibile in zona de ardere este indicat a
se folosi la stingerea incendiilor de lichide combustibile, precum si in unele situatii de ardere a
substantelor si materialelor solide.
Izolarea focarelor printr-o substanţă de stingere adecvată se realizeaza prin asezarea acesteia la
partea de jos a flacarilor, actiunea avand drept urmare micsorarea cantitatii de formare a gazelor
combustibile, sau incetarea degajarii acestora, deci procesul de ardere se intrerupe. Stratul izolant de
 pe suprafata unei substante care arde intrerupe transferul de caldura prin radiatii si raceste stratul de la
suprafata.
Mijloacele cele mai utilizate pentru racirea stratului de la suprafata substantelor si materialelor
care ar sunt spuma, pulberile stingatoare, prelatele de azbest si paturile umezite.
La un incendiu în stare incipientă se pot folosi prelate sau un strat de material fiabil
incombustibil (nisip, pamant etc.). arderea gazelor, vaporilor si lichidelor care ies prin deschideri mici
(conducte, rezervoare) pot fi oprite cu ajutorul plasturilor, cepurilor etc. (pasla, prelate, panouri de
lemn izolate cu pasla etc.).
In ultima perioada de timp izolarea incendiilor si oprirea accesului aerului pentru intreruperea
procesului de ardere se realizeaza prin umplerea spatiilor incendiate cu spuma cu coeficient mare de
infoiere (spuma expandata).
Accesul aerului si gazelor combustibile in zone de ardere se poate intrerupe prin inchiderea
golurilor din elementele constructive (ferestre, usi, canale de ventilatie etc.).
Datorita acestei masuri, fumul se acumuleaza in interiorul unui spatiu in care nu patrunde aer.
In acest caz arderea continua, procentul de oxigen scade simtitor, intensitatea arderii se reduce
devenind din ce in ce mai incompleta, crescand continutul de oxid de carbon de diferite produse de
ardere.
Eficienta acestei metode depinde de gradul de ermetizare a volumulelor incaperilor,
mentionand ca ea poate fi aplicata la ventilarea spatiilor incendiate numai in incaperi cu capacitati
reduse si in care sa nu existe materii oxidante, care pto arde si in situatia lipsei de oxigen, cum ar fi de
exemplu bumbacul aflat in depozite sau in magaziile navelor.
In anumite conditii, la deschiderea incaperilor ermetizate se poate produce inflamarea
produselor de ardere, urmata de propagarea intensa a incendiului. Din cele relatate pana acum, acest
procedeu nu prea este eficace, el putand fi practicat in cazuri deosebite sau ca un procedeu auxiliar.
3. Reducerea continutului minim de oxigen
In substantele gazoase, in amestecul de vapori-aer sau in aerul care participa la ardere se
introduc substante care nu intretin arderea. Drept consecinta viteza reacţiei se micsoreaza si procesul
de ardere se intrerupe, ca urmare fireasca a incetarii degajarii de caldura.
Diluarea continutului de aer se poate realiza cu eficacitate numai in incaperi relativ inchise
(magazii de nave, camere de uscare etc.) si la arderea unor lichide combustibile pe o suprafata redusa
in cazul accesului liber al aerului.
Procesul de ardere inceteaza ca urmare a micsorarii continutului de oxigen in aer, in zona de
ardere. La un continut in jur de 15% oxigen in aer arderea inceteaza.
Diluarea produselor gazoase de ardere existente in zona de ardere, duce la micsorarea vitezei de
reactie, la marimea volumului zonei de oxidare, scaderea intensitatii de ardere a substantelor
combustibile pe unitatea de suprafata a incendiului si scaderea temperaturii de ardere.
Reducerea vitezei de ardere este influentata apreciabil de caldura specifica si de
conductibilitatea termica a mijloacelor de diluare. Cu cat este mai mare caldura lor specifica si mai
redusa conductibilitatea termica, cu atat este mai redusa concentratia necesara pentru stingere.
Prin concentratia de stingere se intelege continutul de procente la volum de substanta
stingatoare introdusa in spatiul cu aer, necesar pentru intreruperea procesului de ardere.
Mijloacele de diluare cele mai intrebunintate sunt:
● bioxidul de carbon;
● aburul;
● azotul;
● apa pulverizata fin.
4. Reducerea temperaturii substantelor aprinse prin amestecarea maselor de lichid aprinse
Din momentul in care combustibilul lichid se aprinde, temperatura pe suprafata lui creste si
dupa un anumit timp devine egala cu punctul de fierbere. Astfel, la inceputul arderii in apropierea
 suprafetei libere a combustibilului se formeaza un strat incalzit, de grosime mica, nedepasind cativa
centimetri. In straturile de adancime lichidul combustibil ramane rece. Procedeul de stingere prin
amestecare poate fi realizat in primele momente ale arderii. Procesul de stingere a incendiilor de
lichide combustibile prin procedeul amintit se caracterizeaza printr-o stransa legatura intre factorii
termici si hidrodinamici. Transmiterea si echivalarea temperaturii in straturile de lichid se produce
datorita amestecarii straturilor de combustibil provocate fie prin circulatia aceluiasi lichid, fie cu
ajutorul aerului sau a gazelor inerte introduse pe la fundul rezervoarelor. La introducerea aerului sub
stratul de lichid in acesta apar curenti a caror intensitate este determinata de dimensiunile geometrice
ale sistemului, de debitul de aer sau de gaz inert, precum si de proprietatile fizice ale lichidului.
Caracterul miscarii depinde de inaltimea stratului de lichid si de diametrul rezervorului. Daca inaltimea
stratului este mica, in raport cu diametrul rezervorului, miscarea are loc in limitele unei singure zone
turbulente. Lichidul se ridica in partea centrala si coboara in apropierea peretilor rezervorului.
Datorita miscarii, straturile reci se amesteca cu stratul superior incalzit, a carei temperatura
scade foarte mult. Odata cu scaderea temperaturii lichidului se reduce si viteza de evaporare si deci
intensitatea de ardere. In momentul in care, datorita amestecarii, in fiecare punct al suprafetei libere
temperatura devine mai mica decat temperatura de aprindere, procesul de ardere se opreste complet, iar
incendiul se stinge.
Acest procedeu de stingere necesita instalatie speciala si o pregatire amanuntita.
5. Folosirea substantelor explozive
Pentru stingerea unor categorii de incendii cum sunt cele de paduri, in special de coronament
care se dezvolta cu violenta, cele de sonde in eruptie, sau la rezolvarea unor situatii deosebite, se poate
aplica procedeul utilizarii substantelor explozive. In urma utilizarii acestui procedeu care se formeaza
o unda de soc care exercita un puternic efect mecanic in zona de ardere asupra materialelor si
substantelor combustibile. Prin distrugerea sau imprastierea elementelor existente in zona de ardere se
poate intrerupe procesul de ardere.
6. Acţiunea mecanică

7. Indepartarea substantelor combustibile din zona de ardere

Acest procedeu se foloseste, de obicei, la incendii de acoperisuri si plansee combustibile, la
grupurile de cladiri combustibile, la depozite de material lemnos, la incendii de paduri etc. Prin
indepartarea substantelor combustibile care vin in contact cu zonele de ardere, propagarea incendiului
poate fi oprita.
8. Oprirea accesului substanţelor combustibile
9. Introducerea de inhibitori in spatiile in care se produc reactii de ardere
Acest procedeu se bazeaza pe capacitatea unor substante deosebit de active, denumite
inhibitori, care introduse intr-un sistem de reactie, au proprietatea de a incetini sau opri reactia.
Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica fac parte hidrocarburile halogenate, care
sunt deosebit de active, influentand in mod considerabil mersul reactiei de ardere.
In urma arderii se formeaza produse intermediare, unele dintre ele constituind centri activi ai
reactiilor in lant.
Primul centru activ format duce la aparitia unui alt centru, care la randul sau genereaza pe cel
urmator. Astfel se formeaza reactia in lant care poate fi deranjata prin eliminarea centrilor activi,
tocmai datorita actiunii hidrocarburilor halogenate.
Dupa ultimele ipoteze, prezenta hidrocarburilor halogenate in zona de ardere nu reclama o
scadere apreciabila a concentratiei de oxigen pentru intreruperea procesului de ardere. De exemplu,
pentru intreruperea procesului de ardere prin introducerea azotului in spatiul incendiat, este necesar ca
aerul sa nu contina mai mult de 14% O, iar la folosirea hidrocarburilor halogenate aceasta concentratie
poate fi de 20,6 %.
 In timp ce bioxidul de carbon, azotul si aburul folosit la stingerea incendiilor, dupa incetarea
arderii parasesc zona de ardere, in aceeasi forma, impreuna cu produsele arderii, hidrocarburile
halogenate ies din zona de ardere dupa incetarea arderii, partial sub forma unor noi produse.
Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborat, stabilitatea termica scazuta, iar
radicalii formati in urma incalzirii trec cu usurinta in stare gazoasa.
La stingerea incendiilor se folosesc hidrocarburi halogenate care nu au proprietati toxice prea
mari, cum ar fi de exemplu, bromura de etil, bromura de metilen si tetraflorura de dibormetan.

ÎNTOCMIT
ADJUNCT COMANDANT SECȚIE
Sublocotenent
DEMETERCĂ Denis