T.49.

STINGEREA INCENDIILOR LA LANURI DE CEREALE ŞI

PLANTE TEHNICE
Caracteristicile plantelor tehnice şi a cerealelor
Sursele cele mai frecvente care pot genera explozii şi incendii ale prafului de cereale
sânt : căldura degajată de frecare (curele de transmisii, lagăre etc.), scânteile mecanice produse
de corpuri metalice sau roci dure pătrunse în maşinile şi utilajele agricole sau desprinse din
structura acestora, scânteile de materiale combustibile de la eşapamentele maşinilor şi de la
instalaţiile de condiţionare (uscătoare de cereale, de nutreţ etc.) şi electricitatea statică care la
curelele de transmisii şi la transportul pneumatic pot depăşi tensiuni de 12000 V.
Furajele şi plantele tehnice in stare uscată (fânul, hameiul, sorgul, iarba de Sudan,
tutunul, tăiţeii de sfeclă de zahăr, loliumul, trifoiul, lucerna etc.) precum şi paiele cerealiere
sunt materiale combustibile care prezintă un pericol deosebit de incendiu in condiţiile
transportării sau depozitării unora necorespunzătoare. în tabelul 8 sunt prezentate câteva din
proprietăţile care conferă pericol de incendiu unora din produsele respective
Toate aceste produse sunt supuse pericolului autoaprinderii de natură biologică,
fenomen care depinde şi de gradul lor de umiditate.
Paiele au o tendinţă ridicată de autoaprindere dacă în masa lor sunt resturi de boabe,
datorită conţinutului mărit de enzime active (catalază). Pe măsură ce procesul de auto-Încălzire
al paie lor se intensifică, acestea se inchid la culoare, incep să fumege lent şi să se simtă
mirosul de fermentare, de creozot şi furfurol. Temperatura În punctele fumegând variază intre
120 şi 210°C. Peste această temperatură incepe faza de carbonizare iar la 340350cC focarele de
autoîncălzire se transformă în centre de autoaprindere când apariţia incendiului este iminentă.
Fanul şi celelalte furaje şi o parte din plantele tehnice prezintă tendinte de autoaprindere
atunci când conţin peste 16 % umiditate in masa lor. In urma procesului de carbonizare a
furajelor, în centrele de autoîncălzire se produc degajări de substanţe volatile inflamabile care in
amestec cu aerul se autoaprind datorită căldurii degajate în urma proceselor biologice de
fennentare.
Factorii care influenţează favorabil procesul de autoincălzire la aceste produse sunt:
- conţinutul de umiditate peste anumite limite;
- depozitarea compactă a furajelor, care la înălţimi destivuire ce depăşesc 4-5 m,
determină greutăţi specifice ridicate si reduce posibilitatea evacuării spre exterior a
căldurii ;
- gradul ridicat de uscăciune a terenului pe care se depozitează furajele ( din unele
statistici rezulta ca în 90 % din cazurile de
 auto aprindere, terenul a fost uscat) ;
-utilizarea îngrăşăminte lor azotoase în doze mari (literatura de specialitate
recomandă doze de azot N60- 100) ;
- prezenţa în masa acestor produse a resturilor de boabe de cereale sau a altor
impurităţi ce pot accelera fenomenul de fermentare.
ORGANIZAREA INTERVENŢIEI
PROCEDEE DE STINGERE A INCENDIILOR
Stingerea oricărui incendiu este posibilă prin eliminarea sau izolarea elementelor
fundamentale ale oricărei arderi : combustibilul, carburantul (oxigenul din atmosferă, în
majoritatea cazurilor), căldura degajată de incendiu.
Efectul de intrerupere a arderii se obţine prin aplicarea unor procedee având la bază
procese şi fenomene mecanice şi fizico-chimice denumite procedee de stingere a
incendiilor.
Sunt prezentate în continuare cele mai uzitate procedee de stingere.
1. Răcirea zonei de ardere
Se realizează prin preluarea dirijată a unei părţi importante din căldura de reacţie şi
conţinută în produşii de ardere prin refularea asupra focarului a unor substanţe cu
temperatură redusă şi cu căldură specifică mare.
La incendiile caracteristice obiectivelor din agricultură se Întâlnesc frecvent arderi
ale materialelor combustibile solide (cereale, paie, furaje, lemne etc.) care dezvoltă la
nivelul stratului superficial temperaturi de 500-600o C şi arderi ale lichidelor combustibile
(carburanţi, insecticide, lubrifianţi etc.) cu temperaturi la suprafaţă de 200-300°C. Pentru
întreruperea procesului de ardere a acestor categorii de substanţe agentul de răcire va fi
astfel ales încât să realizeze preluarea căldurii degajate şi coborârea temperaturii în zona de
ardere sub temperatura de aprindere.
Agenţii de stingere cu acţiune de răcire ridicată sunt: bioxidul de carbon sub formă
de, zăpadă carbonică ; apa; zăpada naturală ; straturile inferioare mai reci ale lichidelor
combustibile aduse la suprafaţă prin procedee mecanice de barbotare.
2. Izolarea materialelor combustibile de oxigenul din aerul atmosferic
Această operaţiune constă în separarea combustibilului de carburant (oxigenul din
aerul atmosferic) sau reducerea accesului aerului sau a substanţelor combustibile în zona de
ardere.
 Agentul izolator se interpune intr-un strat omogen intre combustibil şi aerul atmosferic,
reduce intensitatea formării gazelor combustibile, împiedică transferul de căldură şi întrerupe
procesul de ardere.
Ca agenţi izolatori se pot utiliza : apa uşoară, spumele, pulberile stingătoare, prelate
umede sau de azbest, nisipul" pământul, cenuşă etc.
Se mai poate proceda la ermetizarea spaţiilor în care se dezvoltă incendiul pentru oprirea
accesului aerului în spaţiile închise (încăperi, incintele unor utilaje, rezervoare etc.).
3. Reducerea conţinutului de oxigen
Acest procedeu are la bază reducerea conţinutului procentual de oxigen în zona de ardere
(îndeosebi în spaţii închise). Se are în vedere faptul că reacţiile de oxidare caracteristice
majorităţii arderilor se intrerup la un conţinut de oxigen sub 15%.
Efectul de diluare a amestecuri lor combustibile (oxigen-gaz) este cu atât mai pronunţat
cu cât substanţele dil uante au căldura specifică mai mare şi conductibilitate termică mai redusa.
Valoarea acestora constante fizice determină nemijlocit efectul de stingere precum şi
concentraţia necesară.
Cele mai întrebuinţate substanţe de diluare folosite pentru stingere prin reducerea
conţinutului procentual de oxigen sunt: aburul, dioxidul de carbon, azotul, apă fin pulverizată
(care se evaporă rapid).
4. Inhibarea reacţiilor de ardere
Procedeul se bazează pe proprietatea unor substanţe foarte active, inhibitoare, care
introduse în zona de desfăşurare a proceselor de oxidare, încetinesc sau opresc reacţiile,
întrerupând arderea.
Substanţele inhibitoare acţionează la stingere prin anihilarea centrilor activi ai reacţiilor
în lanţ caracteristice procesului de ardere.
Inhibitorii frecvent utilizaţi în prezent fac parte din familia hidrocarburilor halogenate, cu
toxicitate redusă cum sunt : bromura de etil, bromură de metilen, tetraflorura de dibrometan.
5. Reducerea temperaturii substanţeJor care ard
Procedeul se foloseşte la stingerea substanţelor combustibile lichide la care la începutul
arderii stratul încălzit este subţire (câţiva centimetri) în timp ce în profunzime lichidul
combustibil rămâne rece.
Prin -amestecare sau barbotare lichidul combustibil rece este adus la suprafaţă
reducându-şi astfel temperatura în zona de vaporizare şi de ardere, sub temperatura de aprindere
a lichidului combustibil respectiv, realizându-se astfel stingerea.
Pentru accelerarea factorilor tennici şi hidrodinamici care concură la actiunea de racire
si de stingere se foloseste actiunea mecanica a jeturilor de
 apă sau altor substanţe stingătoare sau barbotarea prin introducerea de aer sau gaze inerte
pe la partea inferioară a vaselor în care se găsesc lichidele combustibile respective.
Jeturile de apă acţionează eficient la stingerea lichidelor combustibile cu temperatura
de inflamabilitate de peste 100°C, îndeosebi când sunt dispuse pe suprafeţe mari în strat
subţire.
6. Îndepărtarea substanţelor combustibile din zona de ardere
Reducerea cantitătii 'sau concentratiei substantelor
,
combustibile
,
din zona
de ardere conduce implicit la reducerea intensităţii şi duratei incendiului.
Procedeul se poate utiliza la substanţele combustibile aflate în oricare din cele trei stări
alotropice, solidă, lichidă sau gazoasă.
Acest procedeu se materializează prin:
- închiderea gazelor care debuşează în spaţii sau instalaţii cuprinse de incendiu;
- golirea rapidă a lichidelor combustibile din rezervoarele incendiate sau ameninţate
direct de incendiu.;
- evacuarea mijloacelor mobile din garaje, hangare, lanuri etc.;
-crearea zonelor izolatoare, mineralizate, prin îndepărtarea plantelor
sau arborilor;
-executarea de tăieri şi demolări la construcţiile combustibile
pentru crearea discontinuităţii materialelor combustibile cu rol de obstacol în calea extinderii
incendiilor.
EXEMPLE DE INCENDII
Incendiul a fost observat la ora 18,13 de către un ajutor de fochist, care a alarmat
imediat personalul existent la acea oră în obiectiv.
La semnalul de alarmă, mecanicul M.P. a scos motopompa din remiza şi a amplasat-
o la hidrantul nr. 5, conform schiţei, executând totodată recunoaşterea şi, faţă de situaţia
găsită, hotărând să localizeze incendiul cu 3 ţevi tip C.
Ofiţerul de serviciu a alarmat formaţia civilă de pompieri a comunei Vereşti, la ora
18,20, aceasta sosind la locul incendiului la ora 18,30, deplasarea făcâridu-se în timp util,
amplasându-se la hidrantul nr. 3 şi echipând un număr de 3 ţevi tip C cu misiunea de a
localiza incendiul la şira nr. 102.
Dispozitivul realizat, cât şi măsurile luate de şeful de formaţie şi personalul alarmat
nu au reuşit localizarea incendiului, acesta propagându-se şi la şira nr. 103
Detaşamentul de pompieri Suceava a fost anunţată despre izbucnirea incendiului la
ora 18,15, prin telefon, de către ofiţerul de serviciu, care a
/
precizat că arde o şiră cu tulpini de cânepă cu dimensiunile 50X8X7 m.
La data şi ora primirii anunţului de incendiu, in unitate se găseau prezente cadrele din
comandă care executau verificări la şcoala de gradaţi.
Şeful de stat-major, înlocuitor la comanda unităţii, a hotărât deplasarea la locul incendiului a
gărzii de intervenţie formată din: 1 APCI Roman, 1 ATI, 1 APCA şi 1 ACI cu motopornpă sub
comanda comandantului de detaşament, ordonând :
- constituirea grupei operative şi deplasarea acesteia la locul incendiului;
- alarmarea şi trimiterea la locul incendiului a f.c.p. ale comunelor
Bosanci, Liteni, Dolhasca, a două maşini de luptă de la Compania de pompieri Suceava şi a unei
maşini de luptă de la Detaşamentul de pompieri Fălticeni, Detaşamentul de pompieri Rădăuţi
urmând să destine o maşină care să asigure intervenţia in municipiul Suceava.
Subunitatea a plecat la ora 18,17 din sediu, sosind la locul incendiului la ora 18,45,
parcurgând distanţa de 13 km în 28 minute.
Deplasarea forţelor s-a făcut in timp operativ, ca urmare a faptului că şoseaua era liberă şi
asfaltată până la intrarea in obiectiv.
La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul cuprinsese cele două şiri de cânepă, cu pericol de
propagare Ia intreg depozitul.
În acţiune se găseau: f.c.p. a obiectivului şi a comunei Vereşti, ce lucrau în misiune de
localizare
, la cele două şire, cu şase ţevi tip C, conform schitei.
Comandantul detaşamentului a ordonat amplasarea maşinilor la sursele de apă, conform
P.U.I., şi realizarea dispozitivului de intervenţie conform schiţei, trecând imediat la executarea
recunoaşterii.
Grupa operativă a plecat la locul intervenţiei la ora 18,20 şi a ajuns la ora 18,48, în timp ce
subunitatea realiza dispozitivul de luptă.
Analizând situaţia existentă, şeful grupei operative a hotărât:
- să oprească propagarea incendiului la restul şirelor de tulpini de cânepă din depozit;
- după localizare, să treacă la lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea snopilor de
cânepă din cele două şire incendiate pe măsura concentrării forţelor şi mijloacelor necesare
pentru această acţiune.
Pentru îndeplinirea hotărârii, el a ordonat organizarea a trei sectoare de luptă:
- sectorul I, condus de comandantul detaşamentului , cu misiunea de localizare şi lichidare a
incendiului Ia şira nr. 102, cu 2 ţevi tip B şi 4 ţevi tip C ;
- sectorul II, condus de ofiţerul cu operaţiile şi pregătirea de luptă, cu misiunea de localizare
şi lichidare a incendiului la şira nr. 103, cu 2 ţevi tip B şi 4 ţevi tip C ;
- sectorul III, condus de locţiitorul comandantului detaşament, cu un pluton de gărzi de
intervenţie din cadrul obiectivului şi din comună, cu misiunea de supraveghere şi stingere a
inceputurilor de incendii la depozitul de tulpini, cu 6 ţevi tip C şi una maşină de patrulare in
depozitul de tulpini.
/"

luând în subordine toate formaţiile civile de pompieri.

Totodată, s-au mai adoptat următoarele măsuri:
-cererea în sprijin a 3 companii de gărzi de intervenţie pentru asigurarea forţei
necesare evacuării tulpinilor de cânepă;
-aducerea la locul incendiului a 4 ifroane, de la C.P.L. si C.C.R.
Suceava, două graifere, un buldozer cu lamă şi alte utilaje din zona comunei Vereşti ;
- organizarea cooperării cu gărzile de intervenţie sosite la locul incendiului, pentru
evacuarea snopilor de cânepă, şi cu organele de securitate, poliţie şi procuratură, pentru
stabilirea cauzei incendiului şi a pierderilor materiale;
- aducerea la locul incendiului a rezervei de carburanţi, lubrifianţi, echipament de
schimb şi hrană pentru efective;
- stabilirea timpului şi modului de schimbare a efectivelor şi a măsurilor de protecţie
a servanţilor ;
-întâmpinarea şi introducerea în acţiune a forţelor chemate în spnjin ;
- instalarea punctului de comandă mobil pe maşina ARO a statului-major şi a
punctului pentru uscarea şi schimbarea echipamentului la centrala termică.
După lichidarea flăcărilor, care se manifestau la suprafaţa stivelor, s-a trecut la
desfacerea şi evacuarea snopilor de cânepă cu ajutorul oamenilor şi al utilajelor, operaţiune
ce s-a desfăşurat până în ziua de 10.XII.1982, ora 05,45, când incendiul a fost lichidat.
Acţiunea de supraveghere a snopilor evacuaţi a continuat şi după retragerea
eşalonată a forţelor din dispozitiv, rămânând formaţia civilă de pompieri a obiectivului şi o
maşină de luptă de la Compania de pompieri Suceava.
Pentru stingerea acestui incendiu au acţionat: 120 pompieri militari şi civili
împreună cu muncitorii din obiectiv şi 3 companii de gărzi de intervenţie din comunele
învecinate.
Prin măsurile luate s-au realizat localizarea incendiului la cele două şire
împiedicându-se dezvoltarea acestuia la întregul depozit de tulpini.
Factorii care au favorizat acţiunea de stingere au fost următorii:
- cunoaşterea în foarte bune condiţiuni a obiectivului de către personalul operativ
din companie şi unitate, existenţa planului unic de intervenţie ;
- existenţa surselor de alimentare cu apă, având debite corespunzătoare pentru
stingere ;
-concentrarea, în timp scurt, a forţelor şi mijloacelor necesare pentru stingere şi, în
special, a subunităţilor de gărzi patriotic şi a utilajejor pentru desfacerea şirelor şi
evacuarea tulpinilor de cânepă ;
- asigurarea multilaterală a intervenţiei şi sprijinul efectiv al tuturor organelor locale
de partid şi de stat. Factorii care au ingreunat
 acţiunea de stingere au fost următorii:
-la data şi ora izbucnirii incendiului, în obiectiv se găsea un număr limitat de
persoane, întrucât schimbul II nu lucra;
- existenţa în depozit a unei mari cantităţi de tulpini de cânepă cca 2040 tone;
- caracteristicile de ardere a tulpinilor, dezvoltarea liberă a arderii cu o viteză foarte
mare, cantitatea mare de fum şi formarea de cratere în masa stive lor.
Comisia stabilită pentru evaluarea pierderilor materiale a apreciat că au ars şi s-au
depreciat tulpini de cânepă în valoare totală de 58 500 lei, fiind salvate de la incendiu
tulpini de cânepă în valoare totală de 2 640 000 lei.
Procesul tehnologic al obiectivului nu a fost oprit.
CONCLUZII ŞI ÎNVĂŢĂMINTE
Din analiza cauzelor şi împrejurărilor în care a izbucnit si s-a dezvoltat incendiul de
la atelierul de prelucrare a tulpini lor de cânepă Vereşti au rezultat următoarele:
Incendiile în depozitele de tulpini de cânepă se generalizează în timp foarte scurt,
datorită vitezei mari de transmitere a arderii, în special pe suprafeţele stivelor şi prin
golurile dintre picioarele acestora. Aşa se explică faptul că, în aproximativ 10-15 minute,
incendiul a cuprins ambele şire. Dezvoltarea incendiului a fost favorizată şi de faptul că în
depozit nu existau muncitori, iar în obiectiv se găsea un număr redus de persoane, 5 la
număr, fapt ce a făcut ca focul să se dezvolte liber până la luarea dispozitivului.
Arderea se provoacă mai lent în interiorul şirelor, caracteristic fiind crearea unor
cratere în masa acestora.
Pe timpul incendiului se degajă o mare cantitate de fum, care creează condiţii grele
pentru atacul frontaI.
Stingerea este anevoioasă şi necesită mult timp, numeroase forţe şi mijloace de
luptă.
Pentru dislocarea stivelor şi transportul tulpini lor de cânepă un rol deosebit de
important l-au avut utilajele concentrate la stingere ca : buldozere, ifroane, tractoare etc.
Misiunea principală a comandantului stingerii constă în organizarea supravegherii
şirelor pe direcţia vântului şi a curenţilor turbionari, după care să organizeze evacuarea şi
desfacerea şirelor în locuri sigure, supravegheate cu ţevi tip C.
Stabilirea corectă a direcţiilor principale de concentrare a forţelor şi mijloacelor în
concepţia acţiunilor de stingere, respectiv supravegherea depozitului de tulpini concomitent
cu atacul focarelor principale de ardere, a determinat succesul acţiunii de intervenţie.
Planul unic de intervenţie întocmit pcntru acest obiectiv, cu forţele şi mijloacele
necesare pentru stingere stabilite concret şi verificate prin studii tactice si recunoasteri si a
dovedit din plin utilitatea.Agentul stingator cel
/'

mai indicat este apa, refulată prin jet compact cu ţevi tip B între rosturile dintre picioarele
stivelor şi jet pulverizat pe suprafaţa aprinsă a stive lor.
Este necesară, de regulă, o mare cantitate de apă, din care cauză trebuie luate măsuri
din timp pentru asigurarea continuităţii refulării acesteia.
Faptul că obiectivul este dotat cu o instalaţie de alimentare cu apă ce a asigurat
debitele şi presiunile necesare, precum şi posibilităţile de echipare a unor ţevi direct de la
hidranţi, a favorizat mult acţiunea de stingere.
În condiţiile când în obiectiv nu se lucrează în toate schimburile trebuie să se
intensifice măsurile de p.s.i. şi de supraveghere a punctelor celor mai vulnerabile prin
executarea continuă a serviciului de rond.
Se impune asigurarea observării imediate a oricărui început de incendiu în vederea
realizării unei intervenţii rapide, în fază incipientă, atunci când arderea se propagă cu o
viteză mai mică şi nu se acumulează cantităţi prea mari de căldură care să pregătească
condiţii favorabile pentru intensificarea arderii.
Stingerea acestor incendii se realizează în timp îndelungat, determinat în special de
operaţiunile de scoatere şi evacuare a snopilor de tulpini de cânepă, şi impune o temeinică şi
multilaterală asigurare a intervenţiei prin: -rularea servanţilor care acţionează direct asupra
incendiului şi a celor ce lucrează la evacuare, schimbarea şi uscarea echipamentului lor,
asigurarea hranei ;
- asigurarea securităţii servanţilor împotriva căderii în craterele formate de incendiu şi
a pericolului de intoxicare;
- organizarea temeinică a cooperării cu celelalte forţe şi mij loace din sistemul local de
apărare şi, în special, cu organele mil iţiei ;
- asigurarea rezervei de carburanţi, lubrifianţi, tehnică de luptă.
După lichidarea arderii, conducerea obiectivului este obligată să organizeze
supravegherea riguroasă şi permanentă a depozitului, pe timpul executării operaţiunilor de
recuperare, uscare şi introducere în procesul de producţie a tulpinilor de cânepă.