Introducere

Dezvoltarea economiei naţionale, construcţia şi

reconstrucţia întreprinderilor, elaborarea proceselor tehnologice
contemporane, înnoirea fondurilor de producţie, schimbările
calitative în tehnologia unui şir de producţii efectuate la etapa
actuală, fiind însoţite de efectuarea diferitor lucrări electrotehnice,
de sudare, cu foc deschis etc. sporesc considerabil pericolul de
explozie-incendiu şi de incendiu al obiectivelor economice.
Mecanizarea şi automatizarea proceselor tehnologice, a
multor lucrări şi operaţii necesită o reţea dezvoltată de cabluri,
conductoare, aparate şi dispozitive electrice, acestea fiind o sursă
de pericol sporit de incendiu. Pericolul de incendii şi explozii
deosebit de serios apare în legătură cu folosirea pe larg a gazelor
combustibile (G.C.), lichidelor uşor inflamabile (L.U.I.), lichidelor
combustibile (L.C.), altor materiale şi substanţe periculoase,
precum şi în urma dezvoltării intensive a gospodăriei de depozitare
şi concentrare a bunurilor materiale înalt mecanizată şi
automatizată.
Construirea şi reconstruirea obiectivelor economice,
concentrarea de materii prime şi bunuri materiale în prim-plan
problema perfecţionării permanente a activităţii de prevenire a
incendiilor, de protecţie a oamenilor şi a bunurilor de urgia focului.
Prevenirea eficientă a incendiilor şi exploziilor necesită
studierea şi cunoaşterea profundă a cauzelor care generează aceste
fenomene nedorite, precum şi luarea măsurilor de combatere şi
descoperire a acestora în faza lor incipientă. La soluţionarea
acestei probleme trebuie să-şi aducă contribuţia nu doar personalul
administrativ al întreprinderilor şi organizaţiilor, dar şi întreg
personalul tehnic-ingineresc şi lucrătorii, indiferent de situaţia lor
de serviciu.
Rezolvarea sarcinilor tot mai complexe cu care se
confruntă la etapa actuală societatea, impune perfecţionarea
continuă a pregătirii personalului care desfăşoară activităţi de
prevenire a incendiilor şi exploziilor.
1. Dispoziţii generale
3
 1.1. Noţiunile principale

Incendiu se numeşte arderea necontrolată, în afara

focarului stabilit, care periclitează sănătatea şi viaţa oamenilor,
provoacă pagube materiale şi conduce la dereglarea stării mediului
ambiant.
Incendiul este un fenomen fizico-chimic prin care se
produce arderea uneia sau mai multor substanţe combustibile în
prezenţa oxigenului din aer. Acesta, se propagă prin intermediul
flăcărilor şi produce fum de culori variate, în funcţie de natura
substanţelor aflate în procesul arderii, de gradul de umiditate şi de
starea mediului ambiant.
Explozia constă dintr-o reacţie rapidă, de natură fizică sau
chimică, însoţită de formarea şi degajarea violentă a unei mari
cantităţi de gaze, cu efecte mecanice, termice şi luminoase asupra
obiectelor sau persoanelor care se găsesc în raza de acţiune. Un
exemplu tipic de explozie de natură fizică este cel al exploziei unei
butelii, rezervor sau recipient determinată de excesul de presiune a
gazului lichefiat pe care îl conţine ori de un defect de construcţie.
La rândul lor, exploziile de natură chimică sau fizico-chimică sunt
determinate, alături de substanţele explozive propriu-zise, de cauze
diferite, cum sunt, de pildă, contactul dintre mai multe substanţe
chimice periculoase, precum ar fi amestecul aerului, într-o anumită
proporţie, cu gaze, vapori inflamabili sau prafuri combustibile. În
ceea ce priveşte exploziile de natură chimică, clasificarea este mult
mai complexă, autorii de specialitate făcând distincţie între
disocierea simplă şi combustie, între deflagraţie (ardere explozivă
care se propagă cu o viteză relativ mică de ordinul m/s) şi
detonaţie (reacţie chimică sau ardere propagată cu viteză foarte
mare, ajungând la 10000 m/s).
Stare de pericol de incendiu sau de explozie – stare
definită sau determinată de existenţa materialelor şi substanţelor
combustibile care alcătuiesc un sistem inflamabil, de prezenţa unor

4
surse de aprindere (energie) şi a mijloacelor care le pot produce,
precum şi de apariţia unor circumstanţe (împrejurări) favorizante.
Sistem inflamabil – sistem constituit din materiale şi
substanţe combustibile de natură diferită care posedă energie
chimică, precum şi dintr-un agent de oxidare (de regulă, oxigenul
din aer).
Sursă de aprindere – sursa care conţine energia necesară
aprinderii materialelor şi substanţelor combustibile, rapiditatea
iniţierii ei şi modul de manifestare depinzând de puterea energetică
a acesteia. Cantitatea de energie a sursei trebuie să fie egală sau
superioară energiei minime de aprindere, mai mare chiar decât
energia „sistemului inflamabil”.

1.2. Principii comune de prevenire a incendiilor

La fiecare obiectiv (teritoriu, întreprindere, clădire,

instalaţie, încăpere, instalaţie exterioară, depozit, mijloc de
transport, teren deschis, proces tehnologic, utilaj, produs etc.)
trebuie asigurată securitatea persoanelor în caz de incendiu,
precum şi elaborate instrucţiuni privind măsurile de prevenire a
incendiilor pentru fiecare sector (atelier, secţie etc.) cu pericol de
explozie-incendiu şi de incendiu.
Înlăturarea pericolului de incendiu din întreprinderi,
instituţii şi localităţi implică descoperirea şi eliminarea din timp a
tuturor cauzelor care pot provoca incendii, precum şi respectarea
cu stricteţe a regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor.
Realizarea acestor cerinţe înseamnă nu numai desfăşurarea în toate
unităţile economice a unei activităţi normale, ci şi contribuţia la
întărirea patrimoniului ţării, evitându-se, în aşa mod, orice pagube
materiale sau pierderi de vieţi omeneşti.
Pentru aceasta, la toate locurile de muncă, precum şi
fiecare persoană în locuinţa sa şi în orice circumstanţe, trebuie să
respecte o serie de reguli care duc la înlăturarea pericolului de
incendiu. Aceste reguli trebuie bine însuşite şi respectate, în mod

5
obligatoriu, de toţi cetăţenii, lucrătorii, funcţionării ş.a., indiferent
de natura obiectivului, unităţii economice sau a localităţii.
Lucrătorii întreprinderilor se admit la exercitarea funcţiilor
de serviciu numai după trecerea instruirii privind protecţia contra
incendiilor, iar la schimbarea locului sau a caracterului muncii
trebuie să urmeze cursuri suplimentare de prevenire şi stingere a
unor eventuale incendii, în modul stabilit de legislaţia în vigoare şi
de conducătorii unităţilor economice.
Persoanele responsabile pentru prevenirea incendiilor la
sectoare separate, clădiri, edificii, încăperi, secţii, procese şi utilaje
tehnologice, utilaje inginereşti, reţele electrice etc. se numesc prin
ordin de către conducătorii întreprinderii (prin termenul
„întreprindere” se are în vedere orice unitate economică indiferent
de tipul de proprietate şi forma juridică de gospodărire).
Pentru antrenarea lucrătorilor întreprinderilor în activitatea
de prevenire şi stingere a incendiilor, la obiective, în modul stabilit
de Guvern, se creează formaţiuni benevole de pompieri (F.B.P.).
Responsabilitatea personală privind prevenirea incendiilor
la întreprinderi şi la subdiviziunile interioare, în conformitate cu
legislaţia în vigoare, o poartă conducătorii.
Responsabilitatea pentru prevenirea incendiilor la
obiectivele private (case individuale, vile, garaje, construcţii
auxiliare etc.) o poartă proprietarii, iar la darea în locaţiune (chirie)
a clădirilor, construcţiilor, încăperilor, instalaţiilor etc. – arendaşii.
În conformitate cu Legea privind apărarea împotriva
incendiilor, factorii de decizie din organele centrale de specialitate
ale administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice
locale, în limitele competenţei lor, sunt obligaţi să asigure:
a) luarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la
întreprinderile din subordine şi pe teritoriul respectiv;
b) formarea şi întreţinerea, în conformitate cu normele
stabilite, a organelor de conducere şi a subunităţilor de pompieri-
salvatori, finanţate din bugetele respective sau prin contract;
c) acordarea de sprijin serviciului de pompieri-salvatori
(S.P.S.) la îndeplinirea sarcinilor puse;

6
 d) crearea condiţiilor în vederea antrenării cetăţenilor în
activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor;
e) organizarea activităţii de explicare şi instruire a
populaţiei privind măsurile de prevenire a incendiilor;
f) realizarea măsurilor privind stimularea socială şi
economică a activităţii de prevenire a incendiilor;
g) crearea condiţiilor pentru activitatea eficientă a F.B.P.

1.3. Măsurile organizatorice de prevenire a incendiilor

În toate încăperile de producţie, administrative, de

depozitare şi auxiliare, în locuri vizibile trebuie afişate tabele cu
indicarea numărului de telefon (901) al S.P.S.
Regulile de utilizare a focului deschis pe teritoriul
întreprinderilor, circulaţia transportului, permiterea fumatului şi
efectuarea lucrărilor temporare cu pericol de incendiu se stabilesc
în instrucţiunile generale pentru obiective privind apărarea
împotriva incendiilor.
La fiecare întreprindere, prin ordin (dispoziţie), trebuie
stabilit un regim de protecţie contra incendiilor, corespunzător
pericolului de incendiu la această întreprindere, inclusiv:
- să se stabilească şi să se amenajeze locurile pentru fumat;
- să se stabilească locurile şi cantitatea admisibilă de
materie primă, semifabricate şi produse finite care se păstrează
concomitent în încăperi;
- să se stabilească modul de înlăturare a prafului şi a
deşeurilor combustibile, de păstrare a îmbrăcămintei de lucru
impregnată cu grăsimi şi uleiuri;
- să se stabilească modul de deconectare a utilajelor
electrice în caz de incendiu şi la sfârşitul zilei de muncă;
- să se reglementeze modul de executare a lucrărilor
temporare cu focul şi a altor lucrări cu pericol de incendiu, modul
de control şi de închidere a încăperilor după terminarea lucrului,
acţiunile lucrătorilor la constatarea incendiului;

7
 - să se determine modul şi termenele de desfăşurare a
instruirilor de protecţie contra incendiilor, precum şi desemnarea
persoanelor responsabile de organizarea şi efectuarea instruirii.
Conducătorii întreprinderilor la care se utilizează sau se
prelucrează şi se păstrează substanţe periculoase (explozive),
substanţe puternic toxice (S.P.T.) sunt obligaţi să comunice
unităţilor S.P.S. datele necesare pentru asigurarea securităţii
personalului antrenat la stingerea incendiului şi la efectuarea
lucrărilor de salvare-deblocare la aceste întreprinderi.
În clădirile şi instalaţiile (cu excepţia caselor de locuit) în
care se află concomitent la un etaj mai mult de 10 persoane trebuie
elaborate şi afişate în locuri vizibile planurile (schemele) de
evacuare a persoanelor în caz de incendiu, de asemenea, trebuie să
fie prevăzut un sistem (instalaţie) de avertizare despre incendiu.
Conducătorul obiectivului cu aglomerări de oameni (50 de
persoane şi mai mult), suplimentar la planul-schemă de evacuare a
persoanelor în caz de incendiu, este obligat să elaboreze
instrucţiuni pentru stabilirea acţiunilor personalului la asigurarea
evacuării oamenilor în cel mai scurt timp şi fără pericol, conform
cărora, minimum o dată la jumătate de an, trebuie să se efectueze
antrenamente practice cu toţi lucrătorii implicaţi în această acţiune.
Pentru obiectivele în care rămân unele persoane pe timp de
noapte (grădiniţe, şcoli-internate, spitale etc.) trebuie prevăzute
două variante de acţiuni: pe timp de noapte şi pe timp de zi.
Persoanele responsabile de organizarea activităţilor cu
participarea în masă a oamenilor (serate, discoteci, ceremonii,
sărbători de revelion etc.) sunt obligate să controleze cu atenţie
încăperile înainte de începerea acţiunilor respective şi să asigure
nivelul pregătirii pe deplin a acestora, privind măsurile de
prevenire a incendiilor.
Lucrătorii întreprinderilor, precum şi persoanele fizice sunt
obligaţi:
a) să respecte la serviciu şi în viaţa cotidiană prevederile de
apărare contra incendiilor prevăzute de standarde, norme şi reguli,
aprobate în modul stabilit, să respecte şi să menţină regimul de
prevenire a incendiului;
8
 b) să execute măsurile de precauţie la folosirea aparatelor
cu gaze, obiectelor chimice, de uz casnic, la efectuarea lucrărilor
cu L.U.I. şi L.C., cu alte substanţe, materiale şi utilaje, care
prezintă pericol de incendiu;
c) în caz de descoperire a incendiului să anunţe S.P.S. şi să
ia măsurile cuvenite pentru salvarea oamenilor, bunurilor şi
lichidarea incendiului.
Persoanele fizice sunt obligate să acorde, în modul stabilit
de legislaţie, posibilitate inspectorilor de stat pentru supravegherea
măsurilor contra incendiilor să efectueze examinări şi controale în
încăperile de producţie, auxiliare, de locuit etc. care le aparţin, în
scopul de a controla respectarea măsurilor de prevenire a
incendiilor.

1.4. Măsuri de prevenire a incendiilor la

întreţinerea teritoriilor

Teritoriul localităţilor şi întreprinderilor, în limitele

distanţei de siguranţă la incendiu dintre clădiri, construcţii şi
depozite deschise, precum şi sectoarele din apropierea caselor de
locuit, vilelor şi altor construcţii trebuie curăţate la timp de
deşeurile combustibile, gunoi, ambalaje, frunze şi iarbă uscată etc.
Deşeurile combustibile, gunoiul etc. trebuie adunate în
locuri speciale, în containere sau lăzi, pentru a fi ulterior
transportate.
În limitele distanţei de siguranţă la incendiu dintre clădiri,
instalaţii, stive de lemn, cherestea, alte materiale şi utilaje nu se
permite depozitarea materialelor, utilajelor şi ambalajelor, parcarea
mijloacelor de transport şi amplasarea clădirilor şi instalaţiilor.
Drumurile, căile de acces, trecerea spre clădirile,
instalaţiile, depozitele şi spre sursele de apă pentru stingerea
incendiilor, precum şi spre scările de incendiu şi mijloacele de
stingere a incendiilor trebuie să fie permanent libere şi să asigure
posibilitatea de acces.

9
 Unităţile serviciului de pompieri şi salvatori trebuie să fie
anunţate de către administraţia locală despre închiderea
autostrăzilor sau a căilor de circulaţie, pentru reparare sau despre
alte activităţi ce ar putea bloca circulaţia autospecialelor.
Pe perioada de închidere a autostrăzilor, în locurile
corespunzătoare trebuie să se instaleze semne cu indicarea direcţiei
de ocolire sau să se amenajeze locuri de trecere peste sectoarele în
curs de reparare şi căi de acces la sursele de apă.
Construcţiile temporare trebuie amplasate faţă de alte
clădiri şi instalaţii la o distanţă de minimum 15 m (cu excepţia
când, conform altor norme, este necesară o distanţă de siguranţă la
incendiu mai mare) sau lângă pereţii antifoc.
Clădirile de tip bloc-container se admite să se amplaseze în
grupuri de maximum 6 unităţi pe o suprafaţă cu aria de maximum
600 m2. Distanţa dintre aceste grupuri de clădiri şi de la ele până la
alte construcţii, chioşcuri etc. trebuie să fie de minimum 15 m.
Se interzice fumatul pe teritoriile şi în încăperile
depozitelor şi bazelor de materiale, centrelor de recepţie a
cerealelor, obiectivelor de comerţ, extracţie, prelucrare şi
depozitare a L.U.I., L.C. şi G.C., de fabricare a substanţelor
explozive de orice tip, pe sectoarele cu pericol de explozie-
incendiu şi de incendiu, în instituţiile şcolare şi preşcolare, în
lanurile de cereale.
Se interzice aprinderea rugurilor, arderea deşeurilor şi a
ambalajului în limitele stabilite de normele de proiectare a
distanţei de siguranţă la incendiu. Arderea deşeurilor şi
ambalajului se admite sub supravegherea personalului de
deservire, în locuri amenajate special în acest scop, la o distanţă nu
mai mică de 50 m până la clădiri şi instalaţii.
Teritoriul localităţilor, întreprinderilor şi altor obiective
trebuie să dispună de iluminare exterioară, suficientă pentru
găsirea imediată a surselor de apă pentru stingerea incendiului, a
scărilor de incendiu exterioare, intrărilor în clădiri (instalaţii) şi a
mijloacelor de stingere a incendiilor.
Trecerile peste calea ferată din interiorul obiectivului
trebuie să fie libere pentru circulaţia autospecialelor de intervenţie
10
şi să se prevadă cu podină continuă la nivelul şinelor de cale ferată.
Se interzice staţionarea vagoanelor fără locomotivă în locurile de
trecere. Peste calea ferată trebuie să fie prevăzute nu mai puţin de
două treceri.
Pe teritoriul caselor de locuit, întovărăşirilor pomicole şi
clădirilor sociale se interzice lăsarea pe teren deschis şi în curte a
ambalajelor cu L.U.I. şi L.C., precum şi a buteliilor cu gaze
lichefiate şi comprimate.
Localităţile rurale, întovărăşire pomicole cu un număr total
de case (terenuri) de la 30 până la 150, în scopul stingerii
incendiilor trebuie să dispună de o motopompă portativă specială;
de la 151 până la 300 – de o motopompă-remorcă specială; de
peste 300 – de două motopompe-remorci speciale.
Casele de odihnă şi alte instituţii curative din localităţile
rurale trebuie asigurate cu tehnică specială de stingere a incendiilor
şi cu echipamente tehnice de intervenţie conform hotărârilor
autorităţilor administraţiei publice locale, coordonate cu organele
supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor (S.S.M.C.I.).
Pe teritoriul localităţilor şi a întreprinderilor nu se admite
amenajarea locurilor pentru depozitarea deşeurilor combustibile.

2. Securitatea la incendiu a obiectivelor

economice (O.E.)

Securitatea la incendiu a O.E. trebuie să fie asigurată:

a) printr-un sistem de prevenire a incendiului;
b) printr-un sistem de protecţie contra incendiilor;
c) prin măsuri tehnico-organizatorice.
Sistemele de prevenire şi de protecţie contra incendiilor
trebuie să excludă, în ansamblu, influenţa factorilor periculoşi
(focul deschis şi scânteile, temperatura înaltă, produsele toxice ale
arderii, fumul, insuficienţa de oxigen, prăbuşirea construcţiilor şi
instalaţiilor etc.) ai incendiului, care depăşesc valorile admisibile,
11
asupra oamenilor. Probabilitatea acţiunii acestor factori nu trebuie
să depăşească valoarea normativă, egală cu 10-6 pentru o persoană
pe an.
Sistemele de prevenire a incendiului şi de protecţie contra
incendiilor, care asigură păstrarea bunurilor materiale, vor fi
folosite doar prin confirmarea efectului economic de la aplicarea
acestora sau de o deosebită importanţă socială a O.E. dat,
determinată de organele directive în modul stabilit.
Securitatea la incendiu a O.E. şi a părţilor sale componente
trebuie să fie asigurată atât în timpul exploatării, cât şi în cazurile
reconstrucţiei, reutilării, reparaţiei sau a situaţiilor de avarie.

2.1. Cerinţele faţă de sistemul de prevenire a incendiului

Prevenirea incendiului trebuie să se asigure prin

următoarele:
a) prevenirea formării mediului combustibil (M.C.);
b) prevenirea formării sau includerii în M.C. a surselor de
aprindere.
Prevenirea formării M.C. trebuie să se asigure prin
următoarele:
- folosirea la maximum în activitatea de construcţie şi în
procesele tehnologice a materialelor incombustibile şi greu
inflamabile;
- limitarea masei sau a volumului substanţelor şi
materialelor combustibile în încăperile de producţie şi la locurile
de lucru, alegerea celor mai nepericuloase procedee de amplasare
şi păstrare a acestora;
- izolarea M.C.;
- menţinerea concentraţiei gazelor, vaporilor, prafurilor
combustibile în amestec cu oxidantul în afara limitelor de
aprindere (inflamare);
- mecanizarea şi automatizarea maxim posibilă a proceselor
tehnologice ce ţin de folosirea substanţelor combustibile;

12
 - instalarea utilajului cu pericol de incendiu în încăperi
izolate sau pe terenuri deschise;
- folosirea utilajului şi a ambalajelor ermetice pentru
substanţele combustibile;
- folosirea dispozitivelor de protecţie la utilajul de
producţie în care se manipulează substanţe combustibile pentru
cazurile de defectări sau avarie;
- folosirea încăperilor, cabinelor, compartimentelor,
camerelor bine izolate de mediul înconjurător.
Prevenirea formării în M.C. a surselor de aprindere trebuie
să fie asigurată prin următoarele:
- folosirea maşinilor, mecanismelor, utilajului, instalaţiilor
la exploatarea căror nu se formează surse de aprindere;
- folosirea utilajului electric în corespundere cu cerinţele
Normelor de asamblare a instalaţiilor electrice (N.A.I.E.);
- folosirea în construcţii a mijloacelor cu acţiune rapidă de
deconectare a posibilelor surse de aprindere;
- folosirea utilajului şi a proceselor tehnologice care
corespund cerinţelor de securitate privind formarea scânteilor de la
electricitatea statică;
- amenajarea (instalarea) protecţiei contra trăsnetului a
clădirilor, instalaţiilor şi utilajului;
- menţinerea temperaturii de încălzire a suprafeţelor
maşinilor, mecanismelor, utilajului, substanţelor şi materialelor
care pot contacta cu M.C. mai joasă de cea admisibilă, ce
constituie 80% din temperatura minimală de autoaprindere a
combustibilului;
- excluderea posibilităţii apariţiei unor descărcări sub formă
de scântei în M.C. cu energia egală sau mai mare decât energia
minimală de aprindere;
- folosirea sculelor care nu provoacă scântei în timpul
lucrului cu lichide uşor inflamabile şi gaze combustibile;
- lichidarea condiţiilor de autoaprindere cu caracter termic,
chimic sau microbiologic al substanţelor, materialelor, articolelor
care fac parte din procesul tehnologic;

13
 - lichidarea (excluderea) contactului cu aerul al
substanţelor pirotehnice;
- respectarea cu stricteţe a regulilor stabilite privind
securitatea la incendiu.

2.2. Cerinţe faţă de sistemul de protecţie contra incendiilor

Protecţia contra incendiilor trebuie să se asigure prin

următoarele:
- folosirea mijloacelor de stingere a incendiilor şi a tipurilor
de tehnică respectivă împotriva incendiilor;
- folosirea instalaţiilor automate de semnalizare şi stingere
a incendiilor;
- folosirea construcţiilor (elementelor) principale ale O.E.
cu grad de rezistenţă la foc (R.F.) bine determinat;
- îmbibarea (impregnarea) elementelor construcţiilor cu
substanţe antipirene şi aplicarea pe suprafaţa lor a vopselelor şi
compoziţiilor protectoare de foc;
- folosirea instalaţiilor şi dispozitivelor care limitează
propagarea incendiului;
- organizarea evacuării la timp a oamenilor;
- folosirea mijloacelor colective şi individuale de protecţie
împotriva factorilor periculoşi ai incendiului;
- folosirea sistemelor de protecţie contra fumului.
R.F. a clădirilor şi instalaţiilor trebuie stabilită astfel, încât
elementele de construcţie să-şi păstreze capacitatea portantă şi
funcţiile de barare a focului o perioadă de timp care este necesară
pentru asigurarea securităţii oamenilor şi stingerii incendiului de
către subdiviziunile de pompieri.
Limitarea propagării posibilelor incendii faţă de limitele
focarului de aprindere trebuie să se asigure prin instalarea
barierelor antifoc; stabilirea suprafeţelor maxime admise ale
despărţiturilor şi secţiilor antifoc, limitarea numărului de niveluri
(etaje); instalarea dispozitivelor de deconectare sau comutare în
caz de avarie a instalaţiilor şi comunicaţiilor; folosirea mijloacelor
14
care previn sau limitează scurgerea şi revărsarea lichidelor
combustibile în timpul incendiului; folosirea dispozitivelor de
barare a focului în utilaje.
Fiecare obiect trebuie planificat şi executat astfel, încât
oamenii să fie evacuaţi înainte ca factorii periculoşi ai incendiului
să atingă valorile limită în care scop se vor stabili numărul de ieşiri
şi dimensiunile căilor de evacuare, posibilitatea mişcării
nestingherite pe aceste căi, organizarea (în caz de necesitate)
dirijării cu torentul de oameni ce se deplasează pe căile de
evacuare.
Mijloacele colective şi individuale de protecţie trebuie să
asigure securitatea oamenilor pe durata întreagă de acţiune a
factorilor periculoşi ai incendiului.
Sistemul de protecţie antifum trebuie să asigure protecţia
căilor de evacuare de fum, de temperaturile înalte şi de produsele
toxice ale arderii atâta timp, cât este necesar pentru evacuarea sau
protecţia colectivă a oamenilor.
La orice O.E. trebuie să fie asigurată anunţarea la timp sau
semnalizarea despre incendiu în faza iniţială (momentul izbucnirii
incendiului) cu mijloace tehnice sau organizatorice.

2.3. Măsurile tehnico-organizatorice de asigurare

a securităţii la incendiu

Măsurile tehnico-organizatorice de asigurare a securităţii la

incendiu trebuie să includă:
- organizarea protecţiei împotriva incendiilor (în ordinea
stabilită) de tip corespunzător (profesională, benevolă etc.), cu
anumit efectiv şi dotare tehnică;
- certificarea substanţelor, materialelor, articolelor,
proceselor tehnologice şi obiectivelor referitor la asigurarea
securităţii la incendiu;
- atragerea pe scară largă a maselor de oameni la
soluţionarea problemelor ce ţin de securitatea la incendiu;

15
 - organizarea instruirii lucrătorilor, elevilor, studenţilor,
populaţiei referitor la regulile de securitate la incendiu;
- elaborarea şi respectarea normelor şi regulilor de
securitate la incendiu, instrucţiunilor privind ordinea de lucru cu
substanţe şi materiale cu pericol de incendiu, respectarea regimului
de pază contra incendiilor şi acţiunea oamenilor în caz de
incendiu;
- elaborarea măsurilor de acţiune a administraţiei,
lucrătorilor şi populaţiei în caz de izbucnire a incendiului şi
organizării evacuării oamenilor;
- confecţionarea şi folosirea mijloacelor ilustrativ-
demonstrative de agitaţie privind asigurarea securităţii la incendiu.

3. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricarea şi

utilizarea pulberilor metalice

3.1. Combustibilitatea metalelor

În anume condiţii, aproape toate metalele ard, o bună parte

din ele reprezentând chiar pericol de incendiu şi de explozie.
Unele metale se oxidează foarte repede în prezenţa aerului
sau a umezelii, degajând destulă căldură pentru a provoca
aprinderea, altele, însă, se oxidează lent şi în rare cazuri ajung la
temperatura de aprindere.
Un şir de metale, aşa ca magneziul, sodiul, titanul, calciul,
potasiul, litiul, hafniul, zirconiul, toriul şi plutoniul, aflându-se sub
formă de pulbere (praf) sau în stare topită se aprind cu uşurinţă.
Aceste metale, fiind sub formă de bucăţi mari sunt greu, ba chiar,
în multe cazuri, imposibil de aprins.
Unele metale, cum sunt aluminiul şi oţelul, se aprind şi ard
când se prezintă sub formă de pulberi fine. Acest lucru se produce
datorită comportării la incendiu a materialelor atât a celor
16
combustibile, cât şi a celor incombustibile, care se modifică
semnificativ, în funcţie de suprafaţa de contact cu aerul. Cu cât
sporeşte suprafaţa de contact a materialelor combustibile cu aerul,
cu atât aprinderea se face mai uşor.
În cazul divizării în particule mărunte, chiar şi materialele
incombustibile devin combustibile şi pot să ardă cu explozie.
Aşadar, raportul dintre suprafaţa de contact cu aerul a unui
material şi masa acestuia constituie unul dintre parametrii
principali de care trebuie să se ţină cont la stabilirea pericolului de
incendiu şi explozie a metalelor şi a pulberilor metalice.
Metalele, de regulă, se pot afla sub formă compactă (bucăţi
mari), şpan (aşchii), pulbere sau praf.
Proprietăţile combustibile ale şpanului de metal se află
între cele ale masei compacte de metal şi cele ale metalului sub
formă de pulbere sau de praf.
Factorii cei mai importanţi la determinarea
combustibilităţii unui metal sunt:
- dimensiunea particulelor;
- cantitatea;
- gradul de aliere cu alte metale.
Aliajele formate din metale pot varia mult în ceea ce
priveşte combustibilitatea, în comparaţie cu combustibilitatea
elementelor componente luate separat.
Încercările de a explica procesul de ardere a metalelor pe
baza teoriei termice clasice nu au fost convingătoare din
următoarele motive:
- în timpul arderii metalelor nu are loc descompunerea
termică;
- presiunea foarte scăzută a vaporilor de metale face ca
arderea să aibă o desfăşurare eterogenă;
- produsele solide ale arderii, greu fuzibile, rămân pe
suprafaţa metalelor etc.
În procesul de ardere a metalelor s-a observat că primul
focar de aprindere apare în limita dintre metal şi oxid şi că metalul
se poate aprinde înainte de a atinge temperatura lui obişnuită de
aprindere, dacă pe suprafaţa lui se găseşte un cristal de oxid.
17
 Metalul se poate oxida cu propriul său oxid, formând, în
acest caz, un oxid de ordin inferior. Cu alte cuvinte, oxidul poate fi
transmiţătorul de oxigen spre metal.
Mecanismul de aprindere şi procesul de ardere a metalului
este următorul: în timpul încălzirii metalului pe suprafaţa lui apare
mai întâi un strat de oxid de grad inferior. În anumite condiţii,
oxidul de grad interior se transformă în oxid de grad superior.
Acesta din urmă, după reacţia cu metalul, se transformă din nou în
oxid de grad inferior. În timpul ultimei reacţii apare primul focar
singular.
Schematic, acest fenomen s-ar putea reprezenta astfel:

Me + 1/2O2 = MeO;
MeO + 1/2O2 = MeO2;
MeO2 + Me = 2MeO;
MeO + 1/2O2 = MeO2 etc.

Rezultă că aprinderea metalelor este legată de apariţia unei

faze noi a oxidului de metal, oxid de grad superior. Faza nouă a
oxidului de metal apare, de regulă, acolo unde se găsesc centre
active.
Din analiza mecanismului de aprindere şi a procesului de
ardere a metalului rezultă că temperatura de ardere a metalului nu
poate depăşi temperatura la care oxidul de grad superior devine
instabil.
Formarea oxidului de grad superior este o condiţie necesară
pentru autoaprindere, dar trebuie să decurgă în condiţii termice
corespunzătoare.
Pulberile de metale cu granulaţie mai mare au temperaturi
de autoaprindere mai ridicate. Totuşi, în toate cazurile, la
temperaturi de circa 370°C, începe o autoîncălzire care, în funcţie
de bilanţul sistemului termic, poate duce la autoaprindere sau la
întreruperea procesului.
Temperatura de autoaprindere şi de ardere a metalelor este
influenţată şi de presiunea moleculară a oxigenului, deoarece
modificarea presiunii conduce la stabilizarea oxizilor.
18
 Într-adevăr, la presiunea iniţială a oxigenului de
150 mm Hg, sodiul se aprinde la temperatura de 350°C, iar la
presiunea de 75 mm Hg – abia la temperatura de 460°C.
În oxigen pur, pulberile metalelor se aprind la temperatura
camerei.
Cunoaşterea mecanismului de aprindere şi a procesului de
ardere a metalelor permite determinarea caracteristicii incendiilor
diferitor metale, stabilirea unor măsuri de prevenire
corespunzătoare şi a celor mai adecvate mijloace de stingere.
Problema care se pune constă în întreruperea lanţului de reacţii
catalitice ale oxizilor de grad superior şi a lichidării centrelor
active de pe suprafaţa metalului care arde.
Metalele pot suferi reacţii periculoase, care pot conduce la
incendii şi explozii. Unele dintre acestea emit radiaţii ionizante şi
produse toxice care pot să îngreuieze acţiunea de stingere, să
provoace iradierea şi intoxicarea personalului de intervenţie.

3.2. Pulberea (praful) de aluminiu

Pulberea de aluminiu se obţine prin pulverizarea metalului

lichid cu un gaz sub presiune. Productivitatea instalaţiei şi calitatea
pulberii depind, în principal, de compoziţia şi de temperatura de
pulverizare a metalului, precum şi de presiunea de pulverizare.
Pulberea de aluminiu se utilizează în procedeul alumino-
termic de obţinere a unor metale şi feroaliaje (Mn-Al, Cr-Al).
Pulberea cu granulaţie foarte fină, de formă lamelară,
obţinută prin măcinare, se foloseşte în industria chimică de
coloranţi.
Aluminiul sub formă de granule (0,5-1 mm) se
întrebuinţează şi în amestecuri exoterme de care industria
siderurgică are nevoie în cantităţi importante. În ultima perioadă,
folosirea pulberii de aluminiu s-a extins şi la prepararea betonului
celular (auto clavizat), aceasta datorită proprietăţii de a reacţiona
cu hidroxidul de calciu şi de a degaja hidrogen, gaz care are rolul
de a expanda masa de ciment şi nisip.
19
 3.2.1. Pericolul de incendiu şi explozie
Pulberile de aluminiu se aprind şi ard cu degajare foarte
mare de căldură. Acestea au o mare afinitate pentru oxigen.
Pulberile fine de aluminiu au o suprafaţă specifică destul de mare.
De exemplu, cele cu un diametru de 0,6 mkm au o suprafaţă
specifică de 14300 cm2/g. Astfel ele oferă oxigenului din aer o
mare suprafaţă de contact.
Combinarea chimică a pulberii de aluminiu cu oxigenul dă
naştere la o reacţie puternic exotermică.
Reacţia de oxidare se produce conform ecuaţiei:

 kcal 
2 Al  3 / 2O2  Al2O3  339 .
 mol  Al2O3 

Umiditatea poate juca, de asemenea, un rol important în

sporirea pericolului de incendiu. Aluminiul reacţionează cu apa
conform ecuaţiei:

2 Al  6 H 2O  2 Al  OH  3  2 H 2  199 ,6 kcal.

Hidrogenul, în combinaţie cu aerul, dă naştere la un

amestec exploziv. Impurităţile din aluminiu (de exemplu, fosforul)
pot forma cu apa gaze autoinflamabile. Apa în contact cu fosforul,
formează hidrogenul fosforat (PH3) care se autoaprinde.
Puterea calorifică a pulberii de aluminiu este de circa
7000 kcal/kg.
Din cauza tendinţei de oxidare foarte mare, temperatura în
zona reacţiei se ridică la 2000-2500°C.
Aluminiul are temperatura de topire de 658,7°C, deci, orice
depăşire a acestei temperaturi duce la aprinderea pulberii de
aluminiu cu multă uşurinţă. Datele din literatura de specialitate
indică drept temperatură de aprindere a pulberii de
aluminiu 645°C.

20
 Amestecul de pulbere de aluminiu cu oxid de cupru, oxid
de argint, oxid de plumb şi mai ales cu bioxid de plumb arde cu
explozie.
Pericol există şi pe timpul combinaţiilor organometalice ale
aluminiului, când se foloseşte pulbere de aluminiu. Astfel,
metilaluminiul sau etilaluminiul sunt lichide care se aprind în
contact cu aerul şi se descompun violent în apă.
Impurificarea pulberii de aluminiu sporeşte pericolul de
incendiu, mai ales dacă este depozitată în grămezi sau straturi. În
cazul impurificării cu ulei, pulberea are tendinţă spre
autoaprindere. Autoaprinderea pulberilor de aluminiu, datorită
efectului caloric al reacţiei de oxidare, se poate produce şi în
locurile de acumulare a particulelor pe suprafeţe. Umiditatea
accelerează puternic procesul de autoaprindere.
Pulberile de aluminiu aflate în suspensie în aer pot forma
concentraţii explozive. Explozii ale acestora se pot produce, în
special, la instalaţiile de pulverizare, unde se obţin majoritatea
pulberilor de aluminiu cu granulaţie de peste 0,5 mm şi la cele de
măcinare, unde se obţin pulberi foarte fine.
Pericol de explozie şi incendiu există în toate stadiile
procesului de pulverizare, dacă nu se iau măsuri pentru evitarea
formării unui praf fin de aluminiu, care, în suspensie în aer,
constituie un material piroforic şi potenţial exploziv. Pulberile de
aluminiu care nu se găsesc în stare de suspensie nu reprezintă un
material exploziv.
Limita interioară de explozie pentru pulberea cea mai fină,
sub formă de nor, în aer, a fost stabilită la 43 g/m 3 la o temperatură
de 900°C.

3.2.2. Praful de aluminiu

În toate procesele tehnologice de obţinere a aluminiului
apare, într-o cantitate considerabilă, ca deşeu, praful de aluminiu.
Acesta se poate forma la prelucrarea semifabricatelor de aluminiu,
lustruirea şi şlefuirea pieselor etc. Praful care se formează în aceste
procese este praf fin. În funcţie de gradul de prelucrare a pieselor,
stratul de oxid de aluminiu format pe suprafaţa lor are grosimi
21
diferite. În raport cu dimensiunea şi cantitatea particulelor de oxid
de aluminiu se modifică şi indicele de explozie a prafului de
aluminiu.
Oxidul de aluminiu, fiind inert, încetineşte reacţia de
explozie şi, în aşa mod, cantitatea acestuia în praful de aluminiu
are influenţă asupra parametrilor de explozie şi incendiu.
Limita inferioară de explozie a prafului de aluminiu cu
granulaţia mai mică de 75 mkm este de 56 g/m3.
Praful de aluminiu, în comparaţie cu alte categorii de
prafuri, prezintă un grad sporit de explozie. El intră în reacţie cu
apa, degajându-se o cantitate mare de căldură şi de hidrogen.

3.2.3. Măsurile de prevenire a incendiilor şi exploziilor

Pentru a asigura securitatea la incendiu a instalaţiilor
industriale în care se obţin pulberi de aluminiu, este necesar să se
monteze un dispozitiv de semnalizare care permite pulverizarea
aluminiului la o temperatură de maximum 80°C.
Pe baza cercetărilor şi a practicii industriale au fost luate,
de asemenea, o serie de măsuri de prevenire a incendiilor la
fabricarea pulberilor de aluminiu. Astfel, pulverizarea se va
efectua cu gaze comprimate (azot sau aer) lipsite de umiditate sau
urme de ulei, iar la curăţirea camerelor de captare se vor folosi
numai instrumente din materiale care nu provoacă scântei.
Instalaţiile trebuie montate în hale prevăzute cu acoperiş şi
deschideri din elemente uşoare, amplasate, de regulă, la distanţă de
halele aglomerate cu personal.
În timpul desfăşurării proceselor tehnologice trebuie evitate
atât posibilitatea producerii de scântei mecanice sau/şi electrice,
cât şi suprasolicitarea instalaţiilor electrice, care trebuie montate în
încăperi sau spaţii separate, având execuţie antiexplozivă. Morile
trebuie prevăzute cu separatoare magnetice pentru obiecte de fier.
Pentru înlăturarea pericolului de aprindere, este necesar ca
cicloanele şi buncărele să fie prevăzute cu dispozitive de
semnalizare a temperaturilor critice. Morile, buncărele şi alte
aparataje folosite în procesul tehnologic, trebuie să fie ermetice,
pentru a se împiedica pătrunderea prafului în mediul înconjurător.
22
 Praful de aluminiu existent în încăperi se va înlătura cu
ajutorul instalaţiilor de ventilatoare direct din locurile de formare
(degajare). Conductele de evacuare a pulberii trebuie să aibă un
traseu cât mai scurt, pentru a se reduce pericolul de explozie.
Acestea vor avea un număr minim de cotituri şi de îndoituri în care
s-ar putea depune pulberi de aluminiu. Conductele prin care se
transportă pulberea de aluminiu vor fi prevăzute cu un număr
suficient de deschideri cu membrane de siguranţă, prin care se
evacuează presiunea formată în caz de explozie. Dacă aceste
deschideri nu pot asigura reducerea completă a presiunii, atunci
este necesară folosirea unor conducte cu grosimea pereţilor
capabilă să reziste la o presiune de minimum 7 kg/cm2.
La transportarea pulberii de aluminiu prin conducte se
recomandă a se folosi mediul de gaz inert. Pulberea de aluminiu se
transportă în bidoane, butoaie şi cutii. Ea trebuie depozitată în
stare uscată şi separată de substanţele oxidante, precum şi de
materialele combustibile.

3.3. Pulberea (praful) de magneziu

În timpul operaţiilor de prelucrare a magneziului şi a

aliajelor de magneziu la diferite strunguri rezultă aşchii, şpan şi
praf de magneziu. Uşurinţa cu care se aprinde magneziul sub
formele indicate mai sus depinde de dimensiunile şi forma
geometrică a materialului, precum şi de energia sursei de
aprindere.
Magneziul sub formă de bandă, aşchii cu muchii ascuţite
sau praf de la şlefuire se poate aprinde de la o scânteie sau de la
flacăra unui chibrit.
Aşchiile şi praful de magneziu în contact cu umezeala
excesivă eliberează hidrogen şi dacă sunt aprinse, ard mai violent
decât dacă s-ar găsi în stare uscată, iar particulele aprinse sunt
aruncate la distanţe mari.
Particulele fine de praf de magneziu, udate cu apă, cu
uleiuri solubile în apă generează hidrogen, care este un gaz
23
inflamabil şi exploziv. Particulele fine, cu urme de uleiuri vegetale
sau animale, se pot autoaprinde. Fenomenul autoaprinderii poate
avea loc în trei cazuri: oxidare în aer; reacţie datorită umidităţii;
prezenţa impurităţilor care favorizează degajarea unor gaze
autoinflamabile.
Temperatura de aprindere a prafului (pulberii) de magneziu
în aer liber este de 450-482°C, în atmosferă de CO 2 – de 715°C, în
atmosferă de CO – 705°C, iar în vapori de apă – de 505°C.
Praful de magneziu nu se aprinde în mediul de azot pur,
însă la temperaturi de peste 400°C reacţionează energic cu azotul,
degajând căldură. De aceea, mediul de azot nu poate fi considerată
ca inertă în cazul magneziului.
Praful de magneziu poate forma cu aerul concentraţii
explozive, limita inferioară de explozie fiind de 20-30 g/m 3, iar
presiunea maximă de explozie în aer de 5 kgf/cm2.
Pentru prevenirea incendiilor şi exploziilor, în timpul
operaţiilor de prelucrare a articolelor, praful de magneziu trebuie
îndepărtat complet. Se recomandă ca praful de magneziu să fie
colectat după fiecare operaţie tehnologică, folosindu-se chiar şi
instalaţii de aspiraţie. Dacă este posibil, praful se va introduce
într-un lichid, unde se va precipita sub formă de nămol. Această
măsură este indicată pentru a se evita contactul prafului uscat cu
piesele care se rotesc cu viteză mare.
Conductele de aspiraţie trebuie să fie cât mai scurte, fără
coturi, netede în interior şi legate la pământ.
În lipsa instalaţiilor mecanice de aspiraţie, particulele fine
de magneziu se vor colecta în recipiente curate, uscate, executate
din oţel sau din alte materiale incombustibile, prevăzute cu capac
şi marcate corespunzător şi vizibil.
În încăperile în care se degajă sau se manipulează praf de
magneziu este interzis categoric să se folosească sau să se execute
lucrări cu foc deschis.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii şi ajustare a
discurilor polizoare, hotelor sau colectoarelor de praf, trebuie
folosite numai unelte care nu produc scântei.

24
 Încăperile în care se depozitează deşeurile de magneziu
trebuie să fie prevăzute cu panouri de explozie conform
prevederilor normative.
Particulele fine de praf de magneziu care nu sunt
recuperabile se vor arde în straturi, într-un loc în deplină siguranţă.
Nămolul de magneziu se va aduce în stare chimic inactivă
şi incombustibilă prin adăugarea unei soluţii de 5% de clorură
feroasă (FeCl2 · 4H2O).
Motoarele electrice, lămpile de iluminat, aparatele de
control şi conductoarele din imediata apropiere a maşinilor, la care
se degajă praf de magneziu, trebuie să fie de tip antiexploziv.
Toate utilajele vor fi legate la pământ pentru a se preveni
acumularea electricităţii statice.
Sursa de alimentare cu energie a maşinilor la care se degajă
praf trebuie sincronizată cu motorul dispozitivului care asigură
colectarea prafului, pentru deconectarea maşinii în cazul
funcţionării necorespunzătoare a colectorului de praf.

3.4. Pulberile (prafurile) de titan, zinc, nichel, fier

Titanul în anumite condiţii este combustibil. Pericolul

aprinderii apare, mai cu seamă, în timpul topirii sau prelucrării
mecanice prin aşchiere, precum şi la fabricarea pulberii şi
manipularea deşeurilor care conţin particule fine de pulbere. În
timpul unor încercări, aşchiile fine, deşeurile şi pulberea de titan
se pot aprinde la flacăra unui chibrit.
Temperatura de aprindere a pulberii de titan în aer este
de 460-510°C. La temperatura de 550°C reacţionează cu bioxidul
de carbon, iar la 760°C cu azotul.
Pulberea de titan formează cu aerul amestecuri explozive în
concentraţie de 45-70 g/m3. Aprinderea şi explozia pulberii de titan
sunt în funcţie de compoziţia chimică a pulberii, de mărimea şi
forma particulelor, de gradul de oxidare a suprafeţei particulelor şi
de alţi factori.

25
 Particulele fine de titan unse cu uleiuri vegetale sau
animale se pot autoaprinde.
Prevenirea incendiilor şi exploziilor. Deşeurile de titan se
vor aduna şi depozita în recipiente metalice, care se golesc cu
regularitate într-un loc sigur din afara întreprinderii. Praful care
pluteşte în aer se va colecta cu ajutorul unor hote montate direct la
locul de degajare.
Pentru a preveni autoaprinderea prafului de titan, se
recomandă ca toate operaţiile de şlefuire să fie executate în locuri
prevăzute cu hote de aspiraţie, racordate la colectoarele de praf de
tip umed.
Conductele pentru colectarea prafului trebuie să fie cât mai
scurte, fără coturi, legate la pământ.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu şi explozie la
obţinerea pulberii de titan prin procedeul electrolitic este necesar:
- să se evite folosirea surselor de aprindere în zona cu
degajare considerabilă de praf (la transvazări, cernerea pulberilor
etc.), iar locurile respective trebuie dotate cu instalaţii de aspiraţie
locală;
- să se reducă la maximum atât numărul de operaţii pentru
tratarea pulberii în stare uscată, cât şi cantitatea de pulbere care se
prelucrează simultan în stare uscată;
- să se folosească cernerea umedă.
Măsuri speciale de securitate la incendiu şi explozie se
prevăd la transportarea şi manipularea pulberii de titan. Aceasta se
va transporta doar în stare umedă, în recipiente închise ermetic. În
cazul când nu este posibilă transportarea în stare umedă, trebuie
folosite recipiente duble, închise etanş. Recipientul interior, înainte
de umplere, se va sufla cu gaz inert.
Pentru manipularea pulberii de titan trebuie folosite unelte
care nu produc scântei. Muncitorii care manipulează pulberea de
titan anhidră trebuie să poarte încălţăminte care nu produce
scântei, îmbrăcăminte ignifugată, ochelari şi mască de protecţie.
Pulberea de titan trebuie depozitată în cantităţi mici în
recipiente uşor portabile.

26
 Zincul nu prezintă pericol de incendiu când este sub formă
de folii, piese turnate sau sub alte forme compacte, deoarece se
aprinde foarte greu. Totuşi, piesele mari, odată aprinse, ard cu
intensitate. Praful umed de zinc reacţionează lent cu apa, degajând
hidrogen. Este posibilă aprinderea prafului în cazul degajării unei
cantităţi mari de căldură. Norii de praf de zinc se aprind la
circa 600°C.
Pulberea de zinc are tendinţa de autoaprindere în aer.
Temperatura de autoaprindere a pulberii de zinc cu dimensiunea
particulelor până la 50 mkm este de circa 420°C, temperatură care
coincide cu temperatura de topire. Acest lucru se explică, dacă se
examinează mecanismul de aprindere a pulberii de zinc. Oxidarea
zincului la temperaturi joase decurge foarte lent, deoarece pelicula
compactă de oxid, formată la suprafaţa particulei nu permite
pătrunderea oxigenului şi, astfel, oxidarea în continuare a
metalului. La topirea zincului, volumul lui se măreşte cu 6,6%,
ceea ce duce la distrugerea învelişului de oxid şi aprinderea de la
sine a metalului dezgolit.
Cel mai uşor, pulberea de zinc se autoaprinde în vapori de
apă – la temperatura de 320°C. Aceasta se explică prin
intensificarea degajării de căldură în timpul reacţiei dintre zinc şi
vaporii de apă şi prin faptul că pe suprafaţa particulelor se
formează o peliculă de hidroxid care, spre deosebire de pelicula de
oxid, are o structură afânată şi uşurează pătrunderea oxigenului şi
autoaprinderea.
Pulberea de zinc formează cu aerul concentraţii explozive.
Limita inferioară de explozie a particulelor cu dimensiunea sub
50 mkm este de 40 g/m3.
Prevenirea incendiilor şi exploziilor. Pentru înlăturarea
pericolului de incendiu, pulberea de zinc se depozitează în locuri
uscate, ferite de posibilitatea pătrunderii clorului, hidrogenului
sulfurat sau vaporilor de sulfură de carbon.
Pulberea de zinc nu trebuie depozitată împreună cu
substanţele oxidante şi inflamabile. În încăperea de depozitare se
va asigura o bună ventilaţie. Pulberea de zinc se păstrează în
ambalaje metalice închise, cu greutatea de cel mult 250 kg.
27
 Nichelul nu prezintă pericol de incendiu dacă este sub
formă de piese turnate sau sub alte forme compacte. Eficienţa
folosirii nichelului într-o serie de domenii industriale poate fi
mărită prin întrebuinţarea acestuia sub formă de pulbere, deoarece
în acest fel se măreşte în mod considerabil suprafaţa reactivă a
metalului. Pulberea de nichel prezintă pericol de incendiu şi
explozie.
În comparaţie cu alte pulberi, pulberea de nichel este mai
puţin combustibilă, datorită faptului că pe suprafaţa particulelor se
formează o peliculă compactă de oxid care are un efect protector
până la temperaturi destul de ridicate. În afară de aceasta, nichelul
are o activitate chimică slabă, ceea ce face dificilă aprinderea lui.
Temperatura de aprindere a pulberii de nichel depinde de
mărimea particulelor. Cu cât suprafaţa particulelor creşte, cu atât
capacitatea de aprindere şi pericolul de explozie devin mai mari.
Temperatura de aprindere a pulberii de nichel în strat este de
455-540°C, iar în stare de suspensie – de 480-575°C.
Pulberea de nichel poate forma cu aerul amestecuri
explozive, limita inferioară de explozie fiind de 30-46 g/m3.
Măsurile de prevenire a incendiilor şi exploziilor la
manipularea şi depozitarea pulberii de nichel sunt similare cu cele
prevăzute pentru pulberea de zinc.
Fierul nu prezintă pericol de incendiu când se află sub
formă de folii, piese sau articole compacte.
Pulberea de fier prezintă pericol de incendiu şi de explozie.
Aceasta are proprietatea de a absorbi o cantitate destul de
importantă de hidrogen.
În cazul reducerii cu hidrogen sau cu oxid de carbon la
temperaturi joase (circa 400-600°C) a oxizilor de fier proveniţi din
laminare sau în cazul unei măcinări mecanice înaintate a pulberii
sau a buretelui de fier în mori turbionare se pot obţine pulberi
piroforice. Aceste pulberi, reduse însă la temperaturi mai ridicate
(600-900°C), nu se aprind în aer. Caracterul piroforic dispare şi în
cazul reducerii la temperaturi coborâte, dacă pulberile sunt supuse
ulterior unui tratament de recoacere la temperatura de 800°C.

28
 Pulberile de fier obţinute prin reducere din oxizi sau prin
pulverizarea metalului, chiar dacă au granulaţia mai mică
de 0,05 mm, nu se consideră piroforice.
În ceea ce priveşte pulberea de fier obţinută în mori
turbionare, aceasta se consideră piroforică, fără să se ţină seama de
gradul de dispersie. O mare influenţă asupra capacităţii de
aprindere a pulberii de fier o are starea superficială a acesteia
(gradul de oxidare) şi umiditatea aerului, care poate intra în acţiune
cu pulberea, contribuind la accelerarea oxidării. Capacitatea de
aprindere a pulberii de fier poate fi micşorată prin oxidare
prealabilă minuţioasă în limite reduse.
Din punct de vedere al pericolului de explozie, pulberile de
fier cu explozivitate medie şi redusă.
Măsurile de prevenire a incendiilor şi exploziilor de
pulbere de fier sunt similare cu cele ale pulberii de zinc.

4. Pericolul de incendiu şi explozie a gazelor

industriale

4.1. Hidrogenul

Hidrogenul prezintă un accentuat pericol de incendiu şi

explozie, având limitele de explozie foarte largi, fiind cuprinse
între 4 şi 75% de hidrogen în aer. În amestec cu aerul, în proporţie
de 17-60%, detonează cu uşurinţă când vine în contact cu o sursă
de aprindere.
La detonaţie unda de şoc este foarte de puternică, presiunea
crescând de aproape 20 de ori comparativ cu cea iniţială. În cazul
reflectării, presiunea excesivă în unda de şoc se măreşte de circa
40 de ori.
Pentru aprinderea amestecului de hidrogen-aer la
temperatura obişnuită, este necesară o sursă de aprindere care să
29
iniţieze reacţia în lanţ. La 27-30% de hidrogen în aer, aprinderea
poate fi provocată de scântei de orice natură cu energii foarte
reduse (0,019 mJ).
Sub acţiunea căldurii, amestecul de hidrogen-aer se aprinde
la temperaturi între 400 şi 580°C, în funcţie de presiune
(la 760 mm Hg se aprinde la 575°C).
Având cel mai mic volum molecular, difuză prin pori foarte
mici, în mediul deschis se risipeşte uşor, reducând pericolul
formării amestecurilor explozive.
În spaţii închise se acumulează în partea de sus, deoarece
este mai uşor decât aerul.
Se transportă comprimat la 150 atm în recipiente de oţel.
Depozitarea se va face astfel, încât să se evite formarea
amestecurilor explozive.

4.2. Oxigenul

Oxigenul – unul din cele mai active elemente chimice.

Poate forma uşor şi energic combinaţii chimice cu toate
elementele. Reacţiile produse în prezenţa oxigenului se numesc
reacţii de oxidare.
Procesele de ardere în oxigen pur decurg mult mai rapid,
iar limitele inferioare de explozie ale gazelor combustibile cu
oxigenul sunt mai coborâte faţă de amestecurile cu aerul.
Uleiurile şi grăsimile în contact cu oxigenul comprimat se
pot autoaprinde.
Combustibilii solizi cu structură poroasă (turbă, cărbune
etc.) dacă se îmbibă cu oxigen lichid produc explozii puternice
când se aprind în spaţii închise.
O2 se foloseşte în industrie pentru căpătarea unor
temperaturi înalte necesare topirii sau tăierii unor metale.
O2 se transportă şi se foloseşte comprimat în recipiente la
presiunea de 150 atm. Nu se păstrează în încăperi împreună cu alte
gaze combustibile.

30
 4.3. Metanul (CH4)

Metanul (CH4) se aprinde cu uşurinţă de la o scânteie sau

de la foc deschis. Flacăra care ia naştere se propagă cu o viteză
foarte mare în masa gazului, fenomenul respectiv producându-se
instantaneu. Temperatura teoretică de ardere în aer este de circa
2000°C. Temperatura de autoaprindere a metanului în aer este de
650°C, iar în oxigen – de 556°C.
Amestecul de metan-aer explodează la aprindere dacă
proporţia de metan este de 6-16%. Viteza de explozie este de
cca 2300 m/s (detonaţie).
Metanul este mai uşor decât aerul (densitatea faţă de
aer 0,55), ceea ce permite o aerisire uşoară a spaţiilor închise.
Deoarece nu are miros, pentru a putea fi recunoscut cu uşurinţă, în
el se adaogă substanţe cu miros puternic (etilmercaptan) [16 g sau
19,1 cm3 la 1000 m3 de gaz metan]. În această situaţie, prezenţa lui
în aer poate fi sesizată la o concentraţie de 1% CH4.

4.4. Acetilena (C2H2)

Acetilena (C2H2) – gaz incolor, combustibil cu miros

caracteristic. Densitatea în raport cu aerul – 0,907. Este o
hidrocarbură nesaturată care se descompune uşor în elementele
sale constitutive: carbon şi hidrogen.
Datorită legăturii triple a atomilor de carbon, acetilena este
un gaz instabil cu tendinţa de descompunere în carbon şi hidrogen
cu degajare considerabilă de căldură de 54 kcal/mol, cu capacitate
mare de reacţie, căldură şi temperatură de ardere foarte înalte până
la 3000°C.
Formează cu aerul amestecuri explozive în limite foarte
largi: de la 3,5...82% vol. în aer. Cele mai periculoase sunt
amestecurile care conţin 7...13% vol. C2H2.
Efectul exploziilor C2H2 este deosebit, fiind cu mult mai
mare decât a altor hidrocarburi. La explozii în vase închise
presiunea excesivă este de 12 ori mai mare faţă de presiunea
31
iniţială. În anumite condiţii C2H2 poate detona, presiunea depăşind-
o pe cea iniţială de câteva sute de ori.
Amestecurile explozive (7...13%) explodează prin încălzire
la temperaturi de peste 500°C, mai ales, prin comprimare le
presiuni de peste 3 atm. Pentru a preveni descompunerea, se
asigură saturarea cu vapori de apă.
Acetilena dizolvată în acetonă nu explodează la presiuni
până la 10 atm.

4.5. Amoniacul (NH3)

Amoniacul – gaz combustibil, incolor cu miros puternic

caracteristic, densitatea în raport cu aerul – 0,771. Puterea
calorifică este de 4450 kcal/kg. Este solubil în apă în proporţie de
40% la 10°C şi 18,5% - la 50°C, cu formarea hidroxidului de
amoniu.
În stare gazoasă nu arde în aer la temperaturi obişnuite,
fiind considerat adeseori inofensiv din punct de vedere al
pericolului de incendiu şi explozie.
Deşi nu este o combinaţie organică, amoniacul formează cu
aerul amestecuri explozive în limitele 15...27% vol. în aer, în
oxigen 13,5...79% în volum. Energia minimă de aprindere este
680 mJ, iar presiunea de explozie de 6 kgf/cm2.
Temperatura de inflamabilitate este de -2°C, iar cea de
autoinflamare de 630°C.
Prezenţa uleiului sau a altor materiale combustibile măreşte
pericolul de incendiu. În contact cu bioxidul de clor se poate
aprinde sau exploda.
Chiar şi în lipsa aerului amoniacul gazos se descompune în
azot şi hidrogen-prin încălzire peste 800°C sau datorită unor
descărcări electrice. NH3 gazos atacă organele respiratorii şi
distruge glandele lacrimale. Concentraţia admisă în aer este de
0,02 g/m3 sau 20 mg/m3.
NH3 se transportă în vase ermetice în stare lichidă. La
transportare sau păstrare o parte din NH3 trece în stare găzoasă,
32
creându-se o presiune dependentă de temperatura mediului
exterior. La 20°C presiunea este de 7,7 atm., iar în cazul când
temperatura este de 40°C presiunea ajunge la 14,9 atm.

4.6. Clorul

Clorul – gaz de culoare galbenă-verzuie, cu miros puternic

iritant, incombustibil, mai greu decât aerul (densitatea în aer 2,49).
Majoritatea produselor combustibile reacţionează cu clorul tot aşa
ca şi cu O2. În mod special, clorul reacţionează cu acetilena,
terebentina (lichid extras prin distilare din răşina coniferelor),
eterul, amoniacul gazos, gazele combustibile, hidrocarburile,
hidrogenul şi metalele fin divizate.
Amestecurile de metan şi clor sunt explozive în limitele de
la 6...63% volum.
Cu acetilena clorul formează amestecuri care pot exploda
numai sub acţiunea luminii.
Cl2 este un gaz otrăvitor. Atacă căile respiratorii, iar la
concentraţii mai mari poate provoca asfixierea. C.M.A. pentru
aerul zonei de muncă este de 10 mg/m 3. O concentraţie de 2,8 g/m 3
de aer provoacă moartea.
Se depozitează şi se transportă în stare lichefiată la
presiunea de 6 atm în tuburi de oţel.

4.7. Gazele petroliere lichefiate

Prin gaze lichefiate se subînţeleg, în general, amestecurile

de hidrocarburi volative cu unul până la şase atomi de carbon în
moleculă, care în limitele de temperatură de la -40°C până la 40 oC,
respectiv la presiuni de la 0,2 atm până la 15 atm se găsesc în stare
lichefiată.
La temperatură şi presiune atmosferică normale gazele
lichefiate se află în stare gazoasă. Ele se pot, însă, lichefia chiar şi
la presiune relativ scăzută. Un gaz lichefiat sub presiune are
33
întotdeauna tendinţa să treacă în stare gazoasă. El se evaporă la
suprafaţă, până când se formează în spaţiul umplut cu gaz o
presiune ce corespunde presiunii de vapori a gazului lichefiat.
Pericolul este foarte mare când rezervorul de gaz lichefiat
este supus, în cazul incendiului, unei creşteri permanente a
temperaturii. Creşterea temperaturii în interiorul rezervorului,
corespunzător a presiunii de vapori, nu continuă decât atâta timp,
cât deasupra gazului lichefiat se află un spaţiu umplut cu gaz. La
creşterea considerabilă a temperaturii, gazul lichefiat poate umple
tot volumul şi datorită compresibilităţii reduse a gazului lichefiat,
vasele pot să explodeze.
Gazele lichefiate formează cu aerul amestecuri explozive.
Limita inferioară de explozie variază între 1,5 şi 2%, iar
cea superioară între 8,5 şi 9,5%.
Pentru a putea sesiza prezenţa lor în încăperi în caz de
eliminări, gazele lichefiate se odorizează cu mercaptan.

5. Întreţinerea clădirilor, instalaţiilor, încăperilor

Pentru toate încăperile de producţie şi de depozitare trebuie

stabilite categoriile de pericol de explozie-incendiu şi de incendiu,
precum şi clasa zonei conform Normelor de asamblare a
instalaţiilor electrice (N.A.I.E.), care trebuie indicate pe uşile de
intrare ale încăperilor. În apropierea utilajului cu pericol sporit de
incendiu trebuie să se afişeze semne convenţionale de securitate
standardizate (tăbliţe, placarde).
Nu se admite utilizarea în procesul de producţie a
materialelor şi substanţelor cu parametrii pericolului de incendiu şi
explozie necunoscuţi sau fără certificate corespunzătoare, precum
şi păstrarea lor împreună cu alte materiale şi substanţe.
Sistemele şi instalaţiile (protecţie antifum, instalaţii
automate de protecţie contra incendiilor, sisteme de asigurare cu
apă pentru stingerea incendiilor, uşi antifoc, supape şi alte

34
dispozitive de protecţie în pereţii şi planşeele antifoc etc.)
încăperilor, clădirilor şi edificiilor trebuie să fie întreţinute
permanent în stare bună de funcţionare.
Dispozitivele de închidere automată a uşilor trebuie să fie
întreţinute în stare bună de funcţionare. Nu se admite montarea
unor dispozitive sau mecanisme care împiedică închiderea liberă a
uşilor (instalaţiilor) antifoc sau de protecţie contra fumului.
Nu se admite executarea lucrărilor la utilajele, instalaţiile şi
maşinile cu defecte, care pot conduce la izbucnirea incendiilor,
precum şi în cazurile în care aparatele de control şi măsurare
(A.C.M.) şi automatica tehnologică, care asigură controlul
regimurilor prescrise de temperatură, presiune şi ai altor parametri
reglementaţi de condiţiile de securitate, sunt deconectate.
Defectele învelişurilor de protecţie antifoc (tencuială,
vopsea specială, lac etc., inclusiv pierderea sau înrăutăţirea
proprietăţilor de protecţie antifoc) ale elementelor de construcţie,
materialelor de finisaj şi termoizolantelor combustibile, stâlpilor
metalici ai utilajelor trebuie imediat lichidate.
Construcţiile din lemn şi ţesăturile impregnate, în
conformitate cu prevederile normative, la expirarea termenului de
acţiune a materialelor de impregnare şi în cazul pierderii
proprietăţilor de protecţie antifoc ale componentelor, trebuie
supuse impregnării în mod repetat.
Starea termoprotecţiei şi a impregnărilor trebuie să se
verifice minimum de 2 ori pe an.
În locurile de intersecţie a pereţilor, planşeelor antifoc,
precum şi a elementelor de închidere cu diferite instalaţii
inginereşti şi tehnologice de comunicaţie, golurile şi găurile care
s-au format trebuie astupate cu mortar sau cu alte materiale
incombustibile, care asigură limita necesară de rezistenţă la foc şi
etanşeitatea contra fumului şi gazelor.
La resistematizarea încăperilor, schimbarea destinaţiei lor
funcţionale sau la montarea noilor utilaje tehnologice trebuie să se
respecte prevederile de protecţie contra incendiilor (P.C.I.)
prevăzute în normele respective de proiectare în construcţii şi
tehnologice în vigoare.
35
 La închirierea încăperilor chiriaşii trebuie să respecte
prevederile de apărare împotriva incendiilor prevăzute în normele
pentru tipul respectiv de clădiri.
Obiectivele cu aglomerări de persoane (teatre, muzee etc.),
precum şi cele cu pericol sporit de incendiu, cum sunt
întreprinderile de prelucrare a produselor petroliere, a lemnului,
industriei chimice etc., trebuie asigurate cu legătură telefonică.
În clădirile întreprinderilor şi instituţiilor (cu excepţia
caselor individuale de locuit) se interzice:
a) păstrarea şi utilizarea în subsoluri şi demisoluri a L.U.I.,
L.C., prafului explozibil, substanţelor explozibile, buteliilor cu
gaze, mărfurilor în ambalaj tip aerosol, celuloidului şi a altor
materiale şi substanţe cu pericol de incendiu şi de explozie, cu
excepţia cazurilor specificate în actele normative în vigoare;
b) utilizarea podurilor caselor, etajelor tehnice, camerelor
de ventilare şi a altor încăperi tehnice pentru a organiza sectoare de
producţie, ateliere, precum şi pentru a depozita produse, utilaje,
mobilă etc.;
c) amplasarea în holurile ascensoarelor a cămărilor,
chioşcurilor, gheretelor etc.;
d) amenajarea depozitelor de materiale combustibile şi
ateliere, precum şi amplasarea altor încăperi gospodăreşti în
subsoluri şi demisoluri, dacă intrarea în ele nu este izolată de
casele scărilor comune;
e) efectuarea resistematizării încăperilor şi căilor de
evacuare, fără coordonarea organelor SSMCI;
f) înlăturarea uşilor vestibulurilor, holurilor, coridoarelor,
tamburelor şi caselor scărilor prevăzute de proiect;
g) blocarea cu mobilă, utilaje şi alte obiecte a uşilor,
trapelor de evacuare la balcoane şi loggii, a trecerilor în secţiunile
învecinate şi a ieşirilor la scările exterioare de evacuare;
h) curăţarea încăperilor şi spălatul hainelor, utilizând
benzină, gaz lampant şi alte L.U.I. şi L.C., precum şi încălzirea
conductelor îngheţate cu ajutorul lămpii de sudat sau prin alte
procedee cu utilizarea focului deschis;

36
 i) lăsarea la locurile de muncă a materialelor de şters
impregnate cu ulei;
j) instalarea gratiilor fixe la ferestre, cu excepţia cazurilor
prevăzute în normele şi regulile aprobate în modul stabilit;
k) montarea geamurilor la loggiile, galeriile şi la balcoanele
care se referă la zonele de siguranţă în caz de incendiu;
l) amenajarea în casele scărilor şi în coridoare a depozitelor
(cămărilor), precum şi păstrarea sub rampele scărilor şi pe podele a
diferitelor obiecte, mobilei şi a altor materiale combustibile. Sub
rampa scărilor, la primul etaj şi la demisol, se admite amenajarea
numai a încăperilor pentru punctele de reglare a încălzirii centrale,
contoarelor de apă şi a tablourilor electrice, separate prin pereţi
despărţitori din materiale incombustibile;
m) amenajarea în încăperile de producţie şi de depozitare
ale clădirilor (cu excepţia clădirilor de gradul V de rezistenţă la
foc) a antresolurilor, oficiilor şi a altor încăperi încorporate,
executate din materiale combustibile şi foi de metal, cu excepţia
cazurilor specificate în NCM E.03.02.
Scările exterioare de incendiu şi îngrădirile de protecţie de
pe acoperişurile clădirilor şi instalaţiilor trebuie să se întreţină în
stare perfectă şi de minimum 2 ori pe an supuse încercărilor de
rezistenţă.
În încăperile cu o singură ieşire de evacuare nu se admite
prezenţa concomitentă a 50 şi mai multe persoane.
În clădirile de gradul IV şi V de rezistenţă la foc
organizarea activităţilor cu aflarea concomitentă a 50 şi mai multe
persoane se admite numai în încăperile de la primul etaj.
Ferestrele podurilor, etajelor tehnice şi a subsolurilor
trebuie să aibă geamuri, iar uşile lor să fie ţinute închise. Pe uşi
trebuie indicat locul de păstrare a cheilor.
Curţile de lumină din faţa ferestrelor de la subsolul şi
demisolul clădirilor şi instalaţiilor trebuie curăţate cu regularitate
de gunoiul combustibil. Nu se admite închiderea lor ermetică.
Lămpile cu gaz (felinarele) trebuie suspendate cât mai sigur
de tavan şi trebuie să aibă capace metalice de siguranţă deasupra
sticlei. Distanţa dintre capacul de siguranţă al lămpii sau dintre
37
capacul felinarului şi elementele combustibile ale tavanului trebuie
să fie de minimum 70 cm, iar până la pereţii combustibili-de
minimum 20 cm.
Lămpile cu gaz (felinarele) trebuie să aibă reflectoare
metalice şi să fie bine fixate. Felinarele şi lămpile de masă trebuie
instalate pe suporturi stabile.
Nu se admite alimentarea cu benzină sau cu petrol de
tractor a maşinilor de gătit şi primusurilor.
Pentru acumularea materialelor de şters folosite trebuie să
se instaleze lăzi metalice cu capace care se închid ermetic. La
terminarea schimbului de lucru materialele de şters folosite trebuie
să fie înlăturate din încăpere.
Îmbrăcămintea de lucru a persoanelor care lucrează cu
uleiuri, lacuri, vopsele sau cu alte L.U.I., L.C. trebuie să se
păstreze atârnată în dulapuri metalice, instalate în locuri special
destinate în acest scop.
În clădirile cu vitralii, care au înălţimea mai mare de un
etaj, nu se admite defectarea elementelor de construcţii ale
diafragmelor incombustibile şi impermeabile la fum, montate în
vitralii la nivelul fiecărui etaj.
Numărul de persoane în sălile (încăperile) de spectacole,
expoziţie, comerţ, în cantine, în tribune, precum şi în alte încăperi
cu aglomerări de persoane (mai multe de 50) nu trebuie să
depăşească numărul stabilit prin normele de proiectare sau prin
calcule, luând în considerare capacitatea căilor de evacuare.
În cazul în care în normele de proiectare aceste date lipsesc,
în calcule trebuie să fie acceptat timpul de evacuare nepericuloasă
a persoanelor din săli, care constituie 2 min. iar aria de calcul
pentru o singură persoană - 0,75 m2.
La organizarea şi desfăşurarea sărbătorilor de Anul Nou şi a
altor activităţi cu aflarea în masă a persoanelor:
a) se admite să se folosească numai încăperile asigurate cu
minimum două ieşiri de evacuare, ce corespund condiţiilor
prevăzute în normele de proiectare, care nu au gratii la ferestre şi
care nu se află mai sus de etajul doi în clădirile cu planşee
combustibile;
38
 b) pomul de Anul Nou trebuie montat pe un suport
stabil,astfel încât ramurile să nu atingă tavanul şi pereţii;
c) în lipsa iluminatului electric în încăpere, activităţile în
jurul pomului de Anul Nou trebuie să se desfăşoare numai în
timpul zilei;
d) iluminatul trebuie efectuat în conformitate cu N.A.I.E.
La utilizarea reţelei electrice de iluminat fără transformator
coborâtor de tensiune, pe pomul de Anul Nou se pot folosi
ghirlande numai cu legarea în serie (succesivă) a becurilor cu
tensiunea sub 12 V, iar puterea electrică a becurilor nu trebuie să
depăşească 25 W;
e) la depistarea unor defecte în instalaţia de iluminat
(încălzirea cablului, licăritul becurilor, scânteierea etc.) aceasta
trebuie imediat scoasă de sub tensiune (deconectată).
Se interzice:
a) utilizarea proiectoarelor cu arc, a lumânărilor şi
petardelor, a focului de artificii şi a altor efecte luminoase cu
pericol de incendiu, care pot conduce la izbucnirea incendiului;
b) împodobirea pomului de Anul Nou cu jucării din
celuloid, precum şi cu tifon şi vată neimpregnate cu materiale
ignifuge;
c) îmbrăcarea copiilor în costume confecţionate din ţesături
uşor inflamabile;
d) efectuarea în clădiri a lucrărilor cu focul, vopsirea şi alte
lucrări cu pericol de incendiu şi explozie;
e) folosirea obloanelor la ferestre pentru a face întuneric în
încăperi;
f) micşorarea lăţimii trecerilor dintre rânduri şi punerea în
treceri a fotoliilor, scaunelor etc.;
g) stingerea completă a luminii în încăperi în timpul
reprezentaţiilor;
h) aflarea în încăperi a unui număr de persoane peste norma
stabilită.
În timpul desfăşurării activităţilor trebuie organizat un
serviciu în scenă şi în încăperi al persoanelor responsabile, a

39
membrilor F.B.P. sau al lucrătorilor serviciului pompieri şi
salvatori.

5.1. Căile şi ieşirile de evacuare

Numărul căilor de evacuare, dimensiunile lor, condiţiile de

iluminare şi asigurare antifum, precum şi lungimea căilor de
evacuare trebuie să corespundă normelor de protecţie împotriva
incendiilor a clădirilor şi instalaţiilor.
Toate uşile căilor de evacuare trebuie să se deschidă liber în
direcţia ieşirii din încăperi. La aflarea persoanelor în încăperi uşile
pot fi închise doar cu zăvoare interioare care se deschid uşor.
La exploatarea căilor şi ieşirilor de evacuare se interzice:
a) blocarea trecerilor, coridoarelor, tamburelor, galeriilor,
holurilor, ascensoarelor, palierelor scărilor, rampelor scărilor şi
trapelor cu mobilier, utilaje, diferite materiale şi produse finite,
precum şi baterea în cuie a uşilor căilor de evacuare;
b) organizarea în tamburele ieşirilor (cu excepţia
apartamentelor şi caselor individuale de locuit) a uscătoriilor de
haine de orice construcţie, instalarea cuierelor pentru haine şi a
şifonierelor, păstrarea (inclusiv de scurtă durată) a tot felul de
inventar şi materiale;
c) amenajarea pe căile de evacuare a pragurilor,
turnichetelor, uşilor glisante, turnante şi a altor instalaţii care
împiedică evacuarea liberă a persoanelor;
d) utilizarea pe căile de evacuare (cu excepţia clădirilor de
gradul V de R.F.) a materialelor combustibile pentru finisajul,
placajul şi vopsirea pereţilor şi tavanelor, iar la casele scării,
inclusiv a treptelor şi a palierelor;
e) fixarea uşilor cu autoînchidere a caselor scărilor,
coridoarelor, holurilor şi tamburelor în poziţie deschisă (dacă în
aceste scopuri nu se utilizează dispozitive automate, care se
declanşează la izbucnirea incendiului), precum şi înlăturarea
acestora;

40
 f) montarea geamurilor sau închiderea jaluzelelor zonelor
de aer în casele de scări antifum;
g) înlocuirea geamurilor din sticlă armată cu geamuri din
sticlă obişnuită la uşi şi oberlihturi (ferestruici);
h) amenajarea în pasajele subterane a chioşcurilor
comerciale şi a altor obiecte, pe o lăţime mai mare de 1/3 din
lăţimea totală a trecerii. Toate construcţiile trebuie să fie executate
din materiale incombustibile.
La montarea utilajelor tehnologice, expoziţionale şi a altor
tipuri de utilaje în încăperi trebuie să se asigure trecerile de
evacuare la casele scărilor şi la alte căi de evacuare, conform
normelor de proiectare.
În clădirile cu aglomerări, pentru cazul deconectării
energiei electrice, personalul de deservire trebuie asigurat cu
lanterne electrice. Numărul de lanterne se stabileşte de către
conducător, ţinând cont de specificul obiectivului, prezenţa
personalului de serviciu, numărul total de persoane în clădire, dar
nu mai puţin de o lanternă pentru fiecare lucrător al personalului
de serviciu.
Covoarele şi alte tipuri de învelişuri pentru pardoseli, în
încăperile aglomerate, trebuie bine fixate pe pardoseală.

5.2. Prevenirea incendiilor în instalaţiile electrice

Montarea şi exploatarea instalaţiilor electrice trebuie să se

efectueze conform N.A.I.E., Regulilor de exploatare tehnică şi a
Regulilor de tehnica securităţii la exploatarea instalaţiilor electrice
ale consumatorilor (R.E.T. şi R.T.S.) şi a altor acte normative.
Motoarele electrice, aparatele de comandă, aparatura de
pornire şi reglare, aparatura pentru control, măsurare şi protecţie,
utilajele auxiliare şi conductoarele electrice trebuie să aibă gradul
de protecţie în corespundere cu clasa zonei conform N.A.I.E.,
precum şi să dispună de aparate de protecţie contra curentului de
scurtcircuit şi de suprasolicitare.

41
 În toate încăperile, indiferent de destinaţie, care după
terminarea lucrărilor se închid şi nu se controlează de către
personalul de serviciu, toate instalaţiile şi aparatele electrice
trebuie deconectate (cu excepţia iluminatului de serviciu şi de
avarie, instalaţiilor automate de stingere şi semnalizare a
incendiului, precum şi a instalaţiilor electrice care funcţionează
24 de ore, conform prevederilor tehnologice).
Nu se admite trasarea reţelelor electrice aeriene şi a liniilor
electrice exterioare deasupra acoperişurilor din materiale
combustibile, şoproanelor şi a depozitelor deschise (stive, clăi) de
substanţe, materiale şi articole combustibile.
La exploatarea instalaţiilor electrice se interzice:
a) utilizarea aparatelor electrice şi a dispozitivelor în
condiţii care nu corespund recomandărilor (instrucţiunilor)
întreprinderilor-furnizoare, sau cu defecte, care pot conduce la
izbucnirea incendiilor, precum şi exploatarea conductoarelor şi a
cablurilor electrice cu izolaţie defectată sau cu izolaţie ce şi-a
pierdut capacităţile de protecţie;
b) utilizarea prizelor, întrerupătoarelor şi a altor mijloace şi
dispozitive electrice deteriorate;
c) acoperirea cu hârtie, ţesătură şi cu alte materiale
combustibile a becurilor şi a corpurilor de iluminat, precum şi
exploatarea lor fără capace de protecţie;
d) utilizarea fiarelor de călcat, plitelor, fierbătoarelor
electrice şi a altor aparate electrice de încălzit fără suporturi din
materiale incombustibile;
e) lăsarea fără supraveghere a aparatelor electrice de
încălzit, televizoarelor, aparatelor de radio etc. conectate la reţea;
f) utilizarea aparatelor electrice de încălzit nestandardizate
(improvizate), utilizarea siguranţelor fuzibile necalibrate sau a
altor aparate improvizate de protecţie contra curenţilor de
scurtcircuit şi suprasarcinilor;
g) montarea conductoarelor electrice şi a liniilor de cablu
tranzitare prin încăperile de depozitare, precum şi prin zonele cu
pericol de incendiu şi explozie-incendiu.

42
 Nu se admite montarea într-un singur tub, furtun metalic,
fascicul, canal închis al elementelor de construcţie a circuitelor de
iluminat (de avarie şi de lucru), precum şi a cablurilor de
alimentare şi de comandă.
Indicatoarele luminoase “Ieşire” trebuie să fie în stare
perfectă şi conectate permanent. În sălile de spectacole, prezentare,
expoziţie etc. indicatoarele luminoase pot fi conectate numai pe
parcursul desfăşurării manifestaţiilor (pe timpul aflării
persoanelor).
Corpurile electrice de iluminat portative trebuie executate
numai cu utilizarea conductoarelor electrice flexibile prevăzute cu
capace din sticlă, precum şi protejate cu plase de siguranţă şi
dotate cu cârlige pentru suspendare.
La amenajarea sofitelor trebuie să se folosească numai
materialele incombustibile, iar corpurile lor să fie izolate de
cablurile de susţinere.
Proiectoarele şi sofitele trebuie amplasate la o distanţă de
minimum 0,5 m de la elementele şi materialele combustibile, iar
proiectoarele cu lentile-la o distanţă de minimum 2 m.
Proiectoarele şi sofitele trebuie să aibă filtre de lumină din
materiale incombustibile.
Nu se admite exploatarea aparatelor electrice fără
termoregulatoarele (sau defectate) prevăzute de producător.

5.3. Prevenirea incendiilor la exploatarea sistemelor

de încălzire şi ventilare

Înainte de începerea sezonului de încălzire, toate sobele,

centralele termice, termogeneratoarele şi caloriferele, precum şi
alte aparate şi sisteme de încălzit trebuie verificate şi reparate. Nu
se admite exploatarea sobelor şi a altor aparate de încălzit cu
defecte.
Sobele şi alte aparate de încălzit, în conformitate cu
normele stabilite, trebuie să aibă secţionări (spaţii) antifoc care să
le separe de elementele combustibile, precum şi foi metalice fără
43
defecte în faţa uşiţei de alimentare, cu dimensiuni de minimum
0,5 x 0,7 m (în cazul pardoselilor din lemn sau din alte materiale
combustibile).
Înlăturarea funiginei din canalele de fum şi din sobe trebuie
să se efectueze către începutul, iar apoi pe tot parcursul sezonului
de încălzire minimum o dată:
a) în 3 luni - pentru sobele cu încălzire periodică;
b) în 2 luni - pentru sobele şi focarele cu funcţionare
continuă;
c) într-o lună - pentru plitele de bucătărie şi alte plite cu
funcţionarea continuă (de lungă durată).
Pe conducta de combustibil a fiecărui injector al cazanelor
şi a instalaţiilor termogeneratoare trebuie montate cel puţin două
ventile (robinete): unul la focar, iar altul la rezervorul de
combustibil.
La exploatarea centralelor termice şi a altor instalaţii de
producere a căldurii la întreprinderi şi în localităţi nu se admite:
a) angajarea la lucru a persoanelor care nu au urmat cursuri
speciale de instruire şi nu au obţinut certificatele de calificare
corespunzătoare;
b) păstrarea combustibilului lichid în încăperile centralelor
termice şi a termogeneratoarelor;
c) utilizarea în calitate de combustibil a deşeurilor
petroliere şi a altor L.U.I. şi L.C., care nu sunt prevăzute de
condiţiile tehnice pentru exploatarea utilajului.
Se interzice:
a) exploatarea instalaţiilor de producere a căldurii în
cazurile scurgerii de combustibil (gaze) din sistemele de
alimentare;
b) alimentarea cu combustibil în cazul stingerii
injectoarelor sau a arzătoarelor de gaze;
c) aprinderea instalaţiilor fără purjarea lor în prealabil;
d) funcţionarea utilajului în cazul în care aparatele de
control şi reglare au defecte sau sunt deconectate, precum şi în
lipsa lor;

44
 e) uscarea materialelor combustibile deasupra cazanelor şi
conductelor de abur.
La exploatarea sobelor de încălzire se interzice:
a) lăsarea fără supraveghere a sobelor cu focul aprins,
precum şi lăsarea supravegherii lor în seama copiilor mici;
b) aşezarea combustibilului şi a altor substanţe şi materiale
combustibile pe placa metalică din faţa uşiţei de alimentare;
c) utilizarea pentru aprindere a benzinei, gazului lampant,
motorinei şi a altor L.U.I. şi L.C.;
d) aprinderea focului în timpul când în încăpere se
desfăşoară adunări sau alte activităţi în masă;
e) utilizarea cărbunelui sau a gazului pentru încălzirea
sobelor care nu sunt prevăzute pentru aceste tipuri de combustibil;
f) utilizarea canalelor de gaze sau de ventilare în calitate de
coş de fum;
g) supraîncălzirea sobelor.
Încălzirea sobelor în clădiri şi instalaţii (cu excepţia caselor
de locuit) trebuie să înceteze cu minimum 2 ore înainte de
terminarea zilei de muncă, iar în spitale şi alte obiective, în care
permanent se află persoane (24 din 24 ore) - cu 2 ore înainte de
culcare.
În instituţiile pentru copii, cu aflarea copiilor numai în
timpul zilei, încălzirea sobelor trebuie să se termine cu minimum o
oră înainte de sosirea lor.
Cenuşa şi zgura, scoase din focare, trebuie stropite cu apă
şi transportate în locuri destinate special în acest scop.
Nu se admite instalarea sobelor de metal, care nu
corespund prevederilor privind protecţia contra incendiilor, expuse
în standarde şi prescripţii tehnice.
La instalarea temporară a sobelor de metal şi a altor tipuri
de sobe industriale, în încăperile căminelor, în clădirile
administrative, sociale şi auxiliare ale întreprinderilor, precum şi în
casele de locuit trebuie să se respecte indicaţiile (instrucţiunile)
întreprinderilor-furnizoare care produc acest tip de producţie,
precum şi condiţiile prevăzute în normele de proiectare referitor la
sistemele de încălzire.
45
 Distanţa de la sobă până la mărfuri, stelaje, vitrine,
tejghele, dulapuri şi alte utilaje trebuie să fie de minimum 0,7 m,
iar de la uşa sobei - de minimum 1,25 m.
În poduri, coşurile de fum şi pereţii prin care trec canalele
de fum trebuie să fie văruiţi.
Coşurile de fum ale centralelor termice, instalaţiilor de
cazane care se alimentează cu combustibil solid, trebuie utilate cu
stingătoare de scântei.
Nu se admite trecerea centralelor termice, încorporate în
clădirile instituţiilor comerciale, de la alimentarea cu combustibil
solid la alimentarea cu combustibil lichid.
Dispozitivele de reţinere a focului (registre, şubere, clapete
etc.) în conductele de aer, dispozitivele de blocare a sistemelor de
ventilare cu instalaţiile automate de semnalizare şi/sau de stingere
a incendiului, dispozitivele automate de deconectare a ventilaţiei în
caz de incendiu trebuie să fie controlate în termenele stabilite şi să
se întreţină în stare perfectă de funcţionare.
La exploatarea sistemelor de ventilare şi de condiţionare a
aerului se interzice:
a) a lăsa deschise uşile camerelor de ventilare;
b) a închide canalele de aspiraţie, găurile şi grătarele;
c) a racorda aparatele de încălzire cu gaze la conductele de
aer;
d) a arde depunerile de grăsime, praful şi alte substanţe
combustibile acumulate în conductele de aer.
Camerele de ventilare, cicloanele, filtrele, conductele de
aer trebuie să se curăţe de prafurile combustibile şi deşeurile
industriale în termenele stabilite prin ordinul din cadrul
întreprinderii.
Pentru încăperile cu pericol de explozie-incendiu şi de
incendiu conducătorul întreprinderii trebuie să elaboreze
modalitatea de curăţare a sistemelor de ventilare prin metode
nepericuloase.
În încăperile (instalaţiile) cu pericol de explozie-incendiu şi
de incendiu nu se admite funcţionarea utilajelor tehnologice cu
hidrofiltrele defectate sau deconectate, cu filtrele uscate, captoarele
46
de praf şi alte dispozitive ale sistemelor de ventilare (aspirare)
defectate.
Pentru a preveni pătrunderea în ventilatoarele care înlătură
praful combustibil a fibrelor şi a altor deşeuri, în faţa
ventilatoarelor trebuie să se instaleze captoare de pietre, iar pentru
reţinerea obiectelor metalice-captoare magnetice.
La conductele de transport pneumatic şi de aer ale
sistemelor de aspiraţie locală trebuie prevăzute guri (obloane)
pentru revizii periodice, pentru curăţarea sistemelor şi pentru
stingerea incendiului în caz de izbucnire a acestuia.
Gurile de revizie trebuie situate la maximum 15 m una de
la alta, precum şi la îmbinările tip teu, la cotituri, în locurile de
trecere a conductelor prin pereţi şi planşee.
Filtrele pentru curăţarea aerului, îndepărtat de la
captatoarele de praf ale maşinilor şi agregatelor, trebuie instalate în
încăperi izolate.
În procesul de recirculare a aerului poluat cu prafuri,
produse de utilajele tehnologice, acesta trebuie supus curăţării în
două trepte, cu folosirea filtrelor.

5.4. Prevenirea incendiilor la exploatarea altor

tipuri de instalaţii inginereşti

Nu se admite utilizarea aparatelor de gaz defecte, lăsarea

robinetelor deschise la aparatele şi conductele de gaz, amplasarea
mobilei şi a altor obiecte şi materiale combustibile mai aproape de
20 cm de la aparatele de gaz.
Utilizarea ascensoarelor cu destinaţie “Transportarea
subdiviziunilor de pompieri” trebuie reglementată prin instrucţiuni
aprobate de către conducător şi avizate de serviciul pompieri şi
salvatori.
Nu se admite vărsarea lichidelor cu pericol de explozie-
incendiu şi de incendiu în reţelele de canalizare (inclusiv în caz de
avarie). Închizătoarele hidraulice montate la reţelele de canalizare

47
ale întreprinderii, unde se utilizează L.U.I. şi L.C. trebuie să se
menţină permanent în stare bună de funcţionare.
Capacele conductelor de gunoi trebuie să fie etanşe şi
permanent închise.

5.4.1. Întreţinerea reţelelor de apă pentru stingerea

incendiilor
Reţelele de apă pentru incendii trebuie să se menţină în
stare bună de funcţionare şi să asigure debitul de apă necesar,
conform normelor pentru stingerea incendiilor. Verificarea
funcţionalităţii acestora trebuie să se facă de cel puţin două ori pe
an (primăvara şi toamna).
Hidrantele exterioare de incendiu trebuie să se menţină în
stare bună de funcţionare, iar pe timp de iarnă trebuie să fie
termoizolate şi curăţate de gheaţă şi zăpadă.
La deconectarea unor sectoare de conducte de apă şi a unor
hidrante exterioare, sau la micşorarea presiunii în apeduct sub
valoarea necesară, trebuie informat, în mod obligatoriu, serviciul
salvatori şi pompieri (S.S.P.).
Serviciul energetic al întreprinderii trebuie să asigure
alimentarea permanentă a motoarelor electrice ale pompelor de
incendiu cu energie.
La hidrantele exterioare şi la rezervoarele de apă (sursele
de apă), precum şi în direcţia de mişcare spre ele trebuie instalate
indicatoare respective (volumice cu corp de iluminat sau plate cu
acoperire reflectorizantă). Cifrele de pe indicatoare, care indică
distanţa până la sursa de apă, trebuie să fie clare.
Hidrantele interioare de incendiu trebuie să fie completate
cu furtunuri şi ţevi de refulare, precum şi cu o pârghie pentru
deschiderea ventilului. Furtunul trebuie să fie permanent unit la
ţeavă şi la hidrant. Minimum o dată în 6 luni trebuie să se
efectueze reînfăşurarea furtunurilor într-o nouă cută.
În încăperile staţiei de pompare trebuie să fie afişate
schema generală de aprovizionare cu apă pentru incendiu şi
schema de legătură a pompelor. Pe fiecare vană şi pompă de
majorare a presiunii trebuie indicată destinaţia lor. Modul de
48
conectare a pompelor de majorare a presiunii trebuie stabilit în
instrucţiuni.
Încăperile staţiilor de pompare ale apeductului pentru
incendiu din localităţile rurale trebuie să aibă legătură telefonică
directă cu unităţile S.S.P.
Electrovanele, instalate pe conductele de ocolire a
apometrelor (debitmetrelor), trebuie să fie verificate privind
funcţionalitatea de cel puţin 2 ori pe an, iar pompele de incendiu-în
fiecare lună.
Dacă pe teritoriul obiectivului sau în apropierea lui (în raza
de 200 m) există surse de apă naturale sau artificiale (râuri, lacuri,
bazine, turnuri de răcire/gradiere etc.), trebuie să se amenajeze căi
de acces la acestea cu platforme (dane) pavate, având dimensiunile
de minimum 12x12 m pentru instalarea autospecialelor de
intervenţie şi captarea apei din acestea în orice perioadă a anului.
Menţinerea în stare permanentă de pregătire (funcţionare) a
bazinelor de apă, a căilor de acces la sursele de apă şi la instalaţiile
de captare a apei revine întreprinderilor respective (în localităţile
rurale-autorităţilor administraţiei publice locale).
Turnurile de apă trebuie dotate cu dispozitive pentru
captarea apei de către tehnica de incendiu în orice perioadă a
anului. Nu se admite folosirea rezervei de apă pentru incendiu, din
rezervoarele turnurilor, în scopuri menajere şi/sau industriale.

5.4.2. Întreţinerea instalaţiilor de semnalizare şi stingere

a incendiilor, a sistemelor de protecţie antifum, de
alarmare şi de dirijare a evacuării
Lucrările reglementare privind deservirea tehnică (D.T.) şi
reparaţia preventivă planificată (R.P.P.) a instalaţiilor automate de
semnalizare şi stingere a incendiilor, sistemelor de protecţie
antifum, de alarmare şi de dirijare a evacuării trebuie să se
desfăşoare conform planului-grafic anual, elaborat, ţinând cont de
documentaţia tehnică a uzinei-furnizor şi de termenele efectuării
lucrărilor de reparaţie. D.T. şi R.P.P. trebuie să fie executate de
către personalul de deservire şi de organizaţiile specializate care
dispun de licenţă, pe bază de contract.
49
 În perioada de executare a lucrărilor de D.T. sau de
reparaţie care necesită deconectarea instalaţiei (a unor linii,
detectoare), conducătorul întreprinderii este obligat să ia măsurile
necesare de protecţie împotriva incendiilor a clădirilor,
instalaţiilor, încăperilor şi a utilajelor tehnologice.
În încăperea dispeceratului (postului de incendiu) trebuie
afişate instrucţiunile privind succesiunea acţiunilor întreprinse de
personalul operativ (de serviciu) la primirea semnalelor de
incendiu sau de defectare a instalaţiilor (sistemelor) automate de
incendiu. Dispeceratul (postul de incendiu) trebuie asigurat cu
legătură telefonică şi cu lanterne electrice în stare bună de
funcţionare (minimum 3 bucăţi).
Instalaţiile automate de incendiu trebuie să se menţină în
stare bună de funcţionare şi de pregătire permanentă, să
corespundă documentaţiei de proiect.
Nu se admite trecerea instalaţiilor de la declanşarea
automată la cea manuală, cu excepţia cazurilor prevăzute de norme
şi reguli.
Buteliile şi rezervoarele instalaţiilor de stingere a
incendiilor în care masa substanţelor de stingere şi presiunea sunt
mai mici cu 10% şi mai mult decât valorile de calcul se supun
încărcării suplimentare sau reîncărcării.
Dispersoarele pentru refularea apei ale instalaţiilor de
sprinklere (drencere), în locurile cu pericol de deteriorare
mecanică, trebuie protejate cu îngrădiri speciale care nu
influenţează propagarea căldurii şi nu produc schimbări în zona lor
de dispersare.
Nu se admite instalarea dopurilor şi obturatoarelor în locul
dispersoarelor defectate sau deschise.
Staţia de stingere a incendiilor trebuie să fie asigurată cu o
schemă de legătură şi cu instrucţiuni pentru dirijarea instalaţiei în
caz de incendiu.
La fiecare aparat de control şi semnalizare (A.C.S.) trebuie
instalat un panou cu indicarea încăperilor protejate, tipului şi
numărului dispersoarelor pentru refularea apei în secţiile instalaţiei

50
de protecţie. Robinetele şi vanele trebuie numerotate conform
schemei de legătură.
În caz de incendiu, sistemele de înştiinţare trebuie să
asigure, conform planului de evacuare, transmiterea semnalelor
concomitent în toată clădirea (instalaţia) sau selectiv în unele
sectoare separate (etaje, secţii etc.).
În instituţiile preşcolare şi curative, precum şi în corpurile
de dormit ale şcolilor-internat se înştiinţează numai personalul de
deservire.
Modul de utilizare a sistemelor de alarmare trebuie stabilit
în instrucţiunile de exploatare şi în planurile de evacuare, cu
indicarea persoanelor autorizate să pună în funcţie aceste sisteme
în caz de incendiu.
În clădirile, care nu necesită mijloace tehnice de alarmare
în caz de incendiu, conducătorul obiectului trebuie să stabilească
modul de înştiinţare în caz de incendiu şi să numească persoanele
responsabile pentru înştiinţare.
Aparatele de înştiinţare (difuzoarele) trebuie să fie fără
reglator de sunet şi conectate la reţea fără dispozitive demontabile.
La asigurarea siguranţei de transmitere a textelor de
înştiinţare şi de dirijare a evacuării se admite folosirea reţelelor
interioare de radiodistribuţie şi a altor reţele de radiodifuziune care
sunt la obiectiv.

5.4.3. Întreţinerea tehnicii pentru stingerea incendiilor

şi a mijloacelor de primă intervenţie la stingerea
incendiului
Autospecialele trebuie ţinute în remize sau în boxe
special destinate acestui scop, cu sisteme de încălzire (t° nu mai
mică de 10°C), alimentate cu energie electrică, legătură telefonică,
pardoseală din îmbrăcăminte dură, porţi cu izolaţie termică, alte
dispozitive şi utilaje necesare pentru asigurarea condiţiilor normale
de lucru a efectivului de salvatori şi pompieri.
Se interzice categoric demontarea echipamentului tehnic de
intervenţie la incendiu de pe autospeciale şi utilizarea lui în alte
scopuri.
51
 Autospecialele şi motopompele, precum şi tehnica adoptată
şi reutilată pentru stingerea incendiilor, trebuie completate cu
echipamente tehnice de intervenţie, alimentate cu combustibil, cu
substanţe de stingere şi întreţinute în stare bună de funcţionare.
Modul de deplasare a mijloacelor tehnice la stingerea incendiilor
se stabileşte prin orarul de intervenţii şi planul de antrenare a
mijloacelor şi forţelor la stingerea incendiilor, aprobat de
autorităţile administraţiei publice locale.
Pentru fiecare motopompă, unitate tehnică adoptată
(reutilată) pentru stingerea incendiilor, trebuie numit un motorist
(şofer) cu o pregătire specială. La întreprinderi trebuie determinat
modul de transportare la locul incendiului a motopompelor.
Încăperile, clădirile şi instalaţiile trebuie asigurate cu
mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu.
Mijloacele de primă intervenţie trebuie să se întreţină
conform datelor din fişa lor tehnică. Nu se admite utilizarea
mijloacelor de stingere a incendiilor care nu dispun de certificatele
corespunzătoare.

5.4.4. Ordinea acţiunilor în caz de incendiu

Fiecare cetăţean, la depistarea incendiului sau semnelor de
ardere (fumegări, miros de ars, creşterea temperaturii etc.), este
obligat:
a) să comunice imediat despre aceasta serviciului de
salvatori şi pompieri, numind adresa obiectivului, locul izbucnirii
incendiului, precum şi numele şi prenumele;
b) să ia măsurile posibile de evacuare a persoanelor, de
stingere a incendiului şi de păstrare (salvare) a valorilor materiale.
Deţinătorii de bunuri, persoanele abilitate să posede, să
utilizeze sau să administreze bunuri, inclusiv factorii de decizie ai
întreprinderilor; persoanele desemnate, în modul stabilit, drept
responsabile de organizarea apărării împotriva incendiilor, sosind
la locul incendiului, sunt obligate:
a) să dubleze comunicarea despre izbucnirea incendiului
serviciului de salvatori şi pompieri (S.S.P.) şi să înştiinţeze

52
conducerea ierarhic superioară, dispecerul şi responsabilul de
serviciu al obiectivului;
b) să organizeze imediat, în caz de pericol pentru viaţa
persoanelor, salvarea lor, folosind în acest scop forţele şi
mijloacele existente;
c) să verifice dacă sunt conectate şi puse în funcţiune
sistemele automate de protecţie contra incendiilor (de înştiinţare a
persoanelor în caz de incendiu, de stingere a incendiilor, de
protecţie contra fumului);
d) să deconecteze, în caz de necesitate, energia electrică (cu
excepţia sistemelor de protecţie contra incendiilor), să stopeze
funcţionarea mecanismelor de transportare, a agregatelor şi a
aparatelor, să închidă dispozitivele de alimentare cu materie primă,
gaz, abur şi apă, să stopeze funcţionarea sistemelor de ventilare în
încăperile avariate şi învecinate cu ele, să ia alte măsuri care
contribuie la prevenirea dezvoltării incendiului şi pătrunderii
fumului în încăperile clădirii;
e) să întrerupă toate lucrările în clădire (dacă acest lucru se
admite conform procesului tehnologic de producţie) cu excepţia
lucrărilor legate de activităţile de lichidare a incendiului;
f) să evacueze în afara limitelor zonei periculoase toate
persoanele care nu participă la acţiunile de stingere a incendiului;
g) să organizeze conducerea generală a acţiunilor de
stingere a incendiului (luând în consideraţie particularităţile
specifice ale obiectivului) până la sosirea unităţilor de salvatori şi
pompieri;
h) să asigure respectarea cerinţelor de securitate şi sănătate
ocupaţională de către toţi lucrătorii care participă la acţiunile de
stingere a incendiului;
i) să organizeze, concomitent cu acţiunile de stingere a
incendiului, evacuarea şi protecţia valorilor materiale;
j) să organizeze întâlnirea unităţilor de salvatori şi
pompieri, a altor servicii tehnice şi să acorde ajutor referitor la
alegerea celei mai scurte căi de acces către focarul incendiului;
k) să comunice unităţilor de salvatori şi pompieri, altor
servicii tehnice, antrenate la stingerea incendiului şi efectuarea
53
lucrărilor prioritare de salvare-deblocare, informaţii privind
existenţa la obiectiv a substanţelor periculoase (cu pericol de
explozie), toxice, utilizate sau păstrate, pentru asigurarea
securităţii efectivului.
La sosirea unităţilor de pompieri şi salvatori conducătorul
întreprinderii (persoana care-l înlocuieşte) este obligat să
informeze conducătorul acţiunilor de stingere a incendiului despre
particularităţile tehnologice şi constructive ale obiectivului,
construcţiilor şi instalaţiilor aferente, despre cantitatea şi calităţile
pericolului de incendiu al substanţelor, materialelor şi produselor
care se păstrează şi se utilizează, precum şi despre alte
caracteristici necesare pentru lichidarea cu succes a incendiului.
Totodată, această persoană trebuie să organizeze atragerea forţelor
şi mijloacelor obiectivului pentru realizarea măsurilor necesare de
lichidare a incendiului şi de prevenire a extinderii acestuia.

6. Prevenirea incendiilor în localităţi

La fiecare construcţie locativă trebuie să se instaleze un

rezervor (butoi) cu apă sau un stingător. Clădirile respective
trebuie să aibă câte o scară sprijinită, folosită la intervenţie pentru
accesul la înălţime (până la acoperiş), iar pe acoperiş – o scară care
să ajungă până la coama acestuia.
Pe teritoriul localităţilor rurale, întovărăşirilor pomicule
trebuie să se instaleze mijloace de semnalizare sonoră pentru
înştiinţarea persoanelor în caz de incendiu. Totodată, trebuie să fie
preconizată o rezervă de apă pentru stingerea incendiilor, precum
şi să fie stabilită modalitatea de chemare a serviciului de pompieri
şi salvatori.
Construirea şoproanelor, garajelor şi altor construcţii
(anexe) trebuie efectuată numai după obţinerea autorizaţiei de
construcţie.

54
 În perioada de vară, în condiţiile meteo stabile de
uscăciune, arşiţă şi vânt, sau la primirea avertizării pericolului de
furtună, în localităţile rurale şi la întreprinderi, întovărăşirile
pomicole, la decizia autorităţilor administraţiei publice locale,
aprinderea rugurilor, executarea lucrărilor cu pericol de incendiu
pe unele sectoare, exploatarea sobelor, focarelor de bucătării şi a
centralelor termice care funcţionează cu combustibil solid pot fi
oprite temporar.
În cazurile nominalizate trebuie să se organizeze, cu forţele
proprii ale populaţiei locale şi ale membrilor FBP, patrularea
localităţilor cu mijloace de primă intervenţie (rezervoare cu apă,
stingătoare, lopeţi), precum şi pregătirea pentru o posibilă utilizare
a tehnicii existente de săpat, de transportat apă, să se desfăşoare
activitatea de informare a populaţiei despre măsurile de apărare
împotriva incendiilor şi acţiunile în caz de incendiu.
În perioada primăvară-vară cu pericol de incendiu se
recomandă ca în cadrul remizelor de pompieri şi salvatori să se
organizeze serviciul de gardă din rândul cetăţenilor şi salariaţilor
întreprinderilor amplasate, precum şi a membrilor FBP din
localitatea respectivă.
Localităţile şi obiectivele izolate trebuie asigurate cu
legătură telefonică sau prin radio în stare bună de funcţionare,
pentru a informa serviciul de pompieri şi salvatori în caz de
incendiu. Nu se admite transmiterea liniei de legătură telefonică
“901” a taxafoanelor la deservire cu plată.

7. Prevenirea incendiilor în clădirile de locuit

În apartamentele clădirilor de locuit, în camerele de locuit

ale hotelurilor şi căminelor nu se admite amenajarea diferitelor
tipuri de ateliere şi încăperi de producere şi depozitare, în care se
utilizează şi se păstrează substanţe şi materiale cu pericol de
incendiu şi explozie, precum şi darea lor în locaţiune cu o altă

55
destinaţie, cu excepţia cazurilor prevăzute în normele de
proiectare.
În apartamentele şi camerele de locuit, precum şi în casele
de locuit individuale se admite păstrarea a cel mult 10 litri L.U.I. şi
L.C. în ambalaj închis. Nu se admite păstrarea la balcoane şi loggii
a L.U.I., L.C., precum şi a buteliilor cu G.C.
Buteliile cu gaze (de lucru şi de rezervă) pentru alimentarea
cu gaz a plitelor de bucătărie şi a altor tipuri de aparate trebuie să
se amplaseze în exteriorul clădirii, într-o construcţie-anexă (dulap)
incombustibilă, la sectorul înfundat al peretelui exterior la o
distanţă de cel puţin 5 m de la intrările în clădire, subsol şi
demisol. Se admite păstrarea în construcţia-anexă (dulap) a cel
mult 3 butelii.
La închiderea pe termen lung a vilelor, reţeaua electrică
trebuie deconectată, iar ventilele buteliilor trebuie să se închidă
ermetic.
În hotelurile, motelurile, chempingurile şi căminele
prevăzute pentru cazarea cetăţenilor străini, instrucţiunile privind
măsurile de apărare împotriva incendiilor trebuie elaborate în mai
multe limbi.
Tuturor cazaţilor în hotel, motel, chemping sau cămin
trebuie să li se aducă la cunoştinţă sub contrasemnătură regulile de
apărare împotriva incendiilor.
În camerele de hotel, motel, chemping, cămin trebuie
afişate planurile de evacuare în caz de incendiu.
Nu se admite folosirea, în camerele menţionate, a
aparatelor electrice de încălzit (fierbătoare, ceainice electrice, fiare
de călcat, plite electrice etc.) fără suporturi incombustibile stabile.
În încăperile hotelurilor, la etajele caselor de locuit nu se
admite amplasarea depozitelor, oficiilor, birourilor etc.
Pentru organizarea reuşită a evacuării persoanelor în caz de
incendiu, personalul hotelurilor, chempingurilor, motelurilor,
căminelor, şcolilor-internat etc. trebuie asigurat cu mijloace
individuale de protecţie (respiratoare, măşti de gaze etc.), care
trebuie să se păstreze la locurile de muncă.

56
 În instituţiile de asigurare socială (şcoli-internat, aziluri
pentru bătrâi şi invalizi, case de copii) trebuie organizat serviciul
permanent (non-stop) al personalului de deservire. Persoana de
serviciu este obligată să aibă cu sine un set de chei de la toate uşile
de evacuare, iar alt set de chei trebuie să se păstreze în încăperea
de serviciu.
Nu se admite instalarea paturilor în coridoare, holuri şi pe
alte căi de evacuare.

8. Prevenirea incendiilor în instituţiile ştiinţifice

şi de învăţământ

Conducătorul ştiinţific (executorul responsabil) trebuie să

ia măsurile necesare privind asigurarea apărării împotriva
incendiilor la efectuarea cercetărilor.
Executarea lucrărilor în instalaţiile de încercări
(experimentale), cu utilizarea substanţelor şi materialelor, cu
pericol de explozie-incendiu şi de incendiu se admite numai după
primirea lor în exploatare de către comisia instituţiei desemnată
prin ordin.
În laboratoare şi în alte încăperi se admite păstrarea L.U.I.
şi L.C. în cantităţi care nu depăşesc necesarul pentru un singur
schimb. Aducerea lichidelor în încăperi trebuie efectuată în
ambalaje închise ermetic. Nu se admite efectuarea lucrărilor în
nişa de ventilare (hotă), dacă în ea se găsesc substanţe, materiale şi
utilaje care nu se referă la operaţiile executate sau dacă hota este
defectată ori sistemul de ventilare este deconectat.
Bordurile, care împiedică scurgerea lichidelor de pe mese,
trebuie să fie integre.
La terminarea zilei de muncă L.U.I. şi L.C. trebuie adunate
într-un ambalaj închis ermetic şi evacuate din laborator.
Nu se admite vărsarea L.U.I. şi L.C. în sistemul de
canalizare.

57
 Vasele, în care s-au efectuat lucrările cu L.U.I. şi L.C., la
terminarea experimentului, trebuie spălate cu soluţii care nu
prezintă pericol de incendiu.
Blocurile de studii, blocurile auxiliare şi căminele tuturor
instituţiilor de învăţământ, blocurile instituţiilor de activitate
extraşcolară, către începutul noului an de studii, trebuie supuse
controalelor de către comisiile instituţiilor respective în
componenţa cărora vor fi incluşi şi colaboratorii serviciului
S.S.M.C.I. Controalele se finalizează cu întocmirea unui act
respectiv.
În sălile de clasă, laboratoare, cabinetele specializate
trebuie să se păstreze, în dulapuri speciale, numai aparatele,
utilajul şi materialele didactice necesare procesului de instruire.
Mobilierul instalat în sălile de clasă, aule, laboratoare etc.
nu trebuie să depăşească normele prevăzute de proiect, iar numărul
de elevi (studenţi) trebuie să corespundă normelor sanitare.
Conducătorii instituţiilor de învăţămînt trebuie să
organizeze instruirea elevilor, studenţilor, corpului didactic şi altor
categorii de personal privind regulile de apărare împotriva
incendiilor şi acţiunile în caz de incendiu.
La terminarea orelor, din cabinete, laboratoare şi ateliere,
toate substanţele şi materialele cu pericol de explozie-incendiu şi
de incendiu trebuie să fie adunate în încăperi, amenajate special în
acest scop.
În blocurile de studii, blocurile auxiliare şi cămine nu se
admit modificări în construcţii fără documentaţia respectivă de
proiect coordonată cu organele S.S.M.C.I.

9. Prevenirea incendiilor în taberele de odihnă

Clădirile taberelor de odihnă pentru copii trebuie să aibă cel

puţin două ieşiri de evacuare nemijlocit în exterior.
Clădirile taberelor de odihnă pentru copii, construite din
lemn, trebuie să fie numai cu un singur etaj. Clădirile cu schelet şi
58
cele din panouri de lemn trebuie tencuite şi să aibă acoperiş
incombustibil, iar izolaţia termică în aceste clădiri trebuie să fie
din substanţe neorganice.
Se interzice:
a) a acoperi clădirile cu materiale uşor inflamabile (paie,
şindrilă, trestie etc.);
b) a aşeza copiii în încăperile de la mansarda clădirilor din
lemn, precum şi la etajele clădirilor şi încăperilor neasigurate cu
două ieşiri de evacuare;
c) a amenaja bucătării şi/sau spălătorii în clădirile de
odihnă, confecţionate din lemn;
d) a caza mai mult de 25 de copii în clădirile din lemn sau
din alte materiale combustibile;
e) a exploata sobele, a folosi aparate electrice de încălzit şi
aparate care se alimentează cu gaz lampant în încăperile ocupate
de copii în perioada de vară.
Taberele de odihnă vor fi asigurate cu legătură telefonică şi
semnal de alarmă, pentru caz de incendiu.
În taberele de odihnă se va organiza serviciul nonstop al
personalului de deservire, fără dreptul la somn pe timp de noapte.
Încăperile persoanelor de serviciu trebuie să fie dotate cu
telefon.

10. Prevenirea incendiilor în instituţiile

social-culturale şi de spectacole

La încheierea contractelor de desfăşurare a spectacolelor în

turneu, a reprezentărilor şi la organizarea expoziţiilor cu
participarea firmelor străine, în contracte trebuie să se stipuleze
prevederile de apărare împotriva incendiilor în vigoare pe teritoriul
Republicii Moldova.

59
 Pentru muzee şi galerii de artă trebuie elaborat planul de
evacuare a exponatelor şi altor obiecte de valoare, iar pentru
circuri şi grădini zoologice-planul de evacuare a animalelor.
Toate instituţiile social-culturale şi de spectacole înainte de
deschiderea sezonului trebuie să fie verificate dacă corespund
condiţiilor de apărare împotriva incendiilor şi autorizate pentru
funcţionare de către comisiile interdepartamentale, desemnate de
către organele administraţiei publice locale.
În sălile de spectacole şi în tribune toate fotoliile şi
scaunele trebuie unite în rânduri şi bine fixate de pardoseală. Se
admite a nu fixa fotoliile (scaunele) în lojele cu un număr de
maximum 12 locuri şi dacă acestea au ieşiri separate din lojă.
În sălile de spectacole, exploatate ca săli de dans, cu un
număr de maximum 200 locuri, fixarea scaunelor de pardoseală nu
este obligatorie, obligatorie fiind unirea lor în rânduri.
Construcţiile din lemn ale scenei (suporturile pentru
decoruri, punţile suspendate, galeriile de lucru etc.), decorurile
combustibile, elementele scenice şi expoziţionale, precum şi
draperiile în sălile de spectacole şi de expoziţie, în holuri şi bufete
trebuie prelucrate cu compoziţii ignifuge. Conducătorul instituţiei
trebuie să dispună de actele corespunzătoare ale organizaţiei care a
îndeplinit aceste lucrări, fiind indicată data impregnării şi termenul
ei de valabilitate.
În limitele spaţiului scenei se pot afla concomitent
decorurile şi utilajul scenic pentru cel mult două spectacole.
Nu se admite păstrarea decorurilor, accesoriilor de teatru,
strungurilor din lemn, inventarului şi a altor bunuri în săli, pe
suporturile pentru decoruri şi pe platformele (galeriile) de lucru,
sub rampele scărilor şi pe paliere, precum şi în subsolurile de sub
sălile de spectacole.
La montarea decorurilor pentru spectacole, în jurul plaşetei
scenice trebuie asigurată o trecere circulară liberă cu lăţimea de cel
puţin 1 m.
La terminarea spectacolului, toate decorurile şi accesoriile
scenice trebuie demontate şi depozitate în locuri speciale (cămare,
hambare, safeuri etc.).
60
 În cadrul scenei nu se admite fumatul, folosirea focului
deschis (făclii, lumânări, candelabre etc.), proiectoarelor cu arc
electric, artificiilor şi altor efecte luminoase cu foc, fără
coordonarea cu organele S.S.M.C.I.
Pe planşeta scenei trebuie trasată o linie roşie, care arată
locul de coborâre a cortinei de siguranţă. Decorurile şi alte
accesorii scenice nu trebuie să depăşească limitele acestei linii.
La terminarea spectacolelor (repetiţiilor), cortina de
siguranţă trebuie coborâtă în jos. Spaţiul dintre cortina de
siguranţă, în poziţie coborâtă, şi pardoseala scenei trebuie
ermetizat cu ajutorul unui obturator de nisip (unei saltele elastice).
Mecanismul de ridicare şi coborâre trebuie reglat astfel, încât
viteza de coborâre să fie de cel puţin 0,2 m/s.
Clapetele trapelor de evacuare a fumului, în perioada de
iarnă, trebuie izolate termic şi verificată funcţionalitatea lor cel
puţin o dată în 10 zile.
Păstrarea şi folosirea produselor pirotehnice trebuie să se
efectueze în strictă conformitate cu prevederile regulilor speciale.
Nu se admite confecţionarea elementelor pirotehnice improvizate,
precum şi păstrarea lor în instituţiile teatrale, în încăperile şi
tribunele stadioanelor, în parcurile de cultură şi odihnă, în alte
locuri cu aglomerări de persoane.
În cazul necesităţii desfăşurării unor efecte de foc speciale
pe terenuri deschise, regizorul responsabil (regizorul principal,
conducătorul artistic) trebuie să elaboreze şi să realizeze, cu
coordonarea organelor S.S.M.C.I., măsuri pentru prevenirea
incendiilor.
Exploatarea clădirilor teatrelor, cinematografelor, circurilor,
caselor de cultură, muzeelor, bibliotecilor şi a altor instituţii cu
încăperi aglomerate se admite numai în cazul, în care acestea
corespund cerinţelor de protecţie contra incendiilor prevăzute în
documentaţia normativă.

61
 11. Prevenirea incendiilor la obiectivele comerciale

Păstrarea temporară a materialelor combustibile, deşeurilor,

ambalajelor şi containerelor în sălile de comerţ şi pe căile de
evacuare nu se admite. Acestea trebuie îndepărtate zilnic, pe
măsura acumulării. Nu se admite depozitarea ambalajului
combustibil alăturat ferestrelor clădirilor. Păstrarea acestor
materiale se admite numai în locuri special amenajate.
Nu se admite organizarea păstrării mărfurilor, fie
combustibile sau incombustibile, dacă acestea se află în ambalaje
combustibile, în încăperi fără ferestre sau fără canale de evacuare a
fumului.
Chibriturile, parfumurile, ambalajele de aerosol şi a alte
mărfuri cu pericol de incendiu trebuie să fie păstrate separat de alte
mărfuri, în încăperi special amenajate.
În întreprinderile de comerţ se interzice:
a) efectuarea lucrărilor cu focul în timpul aflării
cumpărătorilor în sălile de comerţ;
b) comercializarea L.U.I., L.C., G.C. (butelii cu gaze,
vopsele, dizolvanţi, produse chimice etc.), muniţiilor şi produselor
pirotehnice, dacă ele sunt amplasate în clădiri cu altă destinaţie;
c) amplasarea secţiilor pentru vânzarea mărfurilor cu
pericol de incendiu la o distanţă mai mică de 4 m de la ieşiri,
casele scărilor şi de la alte căi de evacuare;
d) instalarea în sălile de comerţ a buteliilor cu G.C. pentru
umplerea baloanelor şi pentru alte scopuri;
e) amplasarea aparatelor de comerţ şi de jocuri distractive,
precum şi comercializarea mărfurilor pe palierele caselor scărilor,
în tambure şi pe alte căi de evacuare;
f) păstrarea a mai mult de 10 mii de ambalaje (cutii) de
aerosol;
g) vânzarea chibriturilor şi a altor mărfuri cu pericol de
incendiu copiilor.
În timpul vânzării mărfurilor de consum sporit,
conducătorul este obligat să ia măsuri suplimentare pentru

62
asigurarea securităţii cumpărătorilor (să limiteze accesul
persoanelor în sălile de comerţ, să numească persoane de serviciu
suplimentare etc.).
Pieţele pentru desfacerea produselor industriale şi
alimentare, precum şi de îmbrăcăminte şi încălţăminte (în
continuare-pieţe), organizate cu acordul autorităţilor administraţiei
publice locale, în modul stabilit, pe teritorii deschise sau în clădiri
(instalaţii), trebuie să corespundă următoarelor cerinţe de
securitate la incendiu:
a) utilajul de comercializare (mese, tarabe etc.) trebuie
amplasat astfel, încât să se asigure treceri libere de minimum 2 m
între rânduri de-a lungul acestora către ieşirile de evacuare;
b) la fiecare 25 m de rând trebuie prevăzute treceri
transversale cu lăţimea de minimum 1,4 m;
c) este interzisă blocarea acestor treceri cu mărfuri,
materiale etc.;
d) nu se admite comerţul în casele scărilor, în holuri şi pe
coridoarele clădirilor;
e) amplasarea pieţei în clădiri (instalaţii) nu trebuie să
contribuie la sporirea pericolului de incendiu şi să contravină
normelor de securitate la incendiu stabilite pentru aceste clădiri
(instalaţii);
f) pe teritoriul pieţelor trebuie să fie instalate panouri de
incendiu cu inventarul necesar - 1 panou la 5 mii m2;
g) clădirile (instalaţiile, chioşcurile etc.) trebuie construite
şi exploatate, conform normelor şi regulilor de securitate la
incendiu.
Pieţele (deschise, închise) cu aria suprafeţei mai mare de
2 ha trebuie să fie dotate:
a) cu legătură telefonică;
b) cu surse de alimentare cu apă pentru stingerea
incendiilor;
c) cu minimum 2 căi de acces pe teren, precum şi o cale
circulară pentru automobilele de intervenţie la stingerea
incendiului.

63
 Chioşcurile şi pavilioanele, amplasate (dacă aceasta nu
contravine actelor normative) în clădiri şi instalaţii, trebuie
construite din materiale incombustibile. Chioşcurile şi pavilioanele
amenajate separat se proiectează, execută şi exploatează conform
unor norme speciale.
În orele de lucru, încărcarea mărfii şi descărcarea
ambalajului trebuie să se efectueze pe căi care nu sunt legate cu
ieşirile de evacuare a cumpărătorilor.
Nu se admite comercializarea mărfurilor chimice, lacului,
vopselei, a altor L.U.I. şi L.C., ambalate în vase din sticlă cu
capacitatea mai mare de 1 litru, precum şi a mărfurilor cu pericol
de incendiu fără etichete cu inscripţii de avertizare tip
“Inflamabil”, “Nu pulverizaţi în apropierea focului” etc.
Ambalarea mărfurilor cu pericol de incendiu trebuie să se
efectueze în încăperi special amenajate în acest scop.
Păstrarea şi vânzarea gazului lampant şi a altor lichide
combustibile se admite numai în clădiri izolate, construite din
materiale incombustibile, inclusiv pardoseala. Nivelul pardoselii în
aceste clădiri trebuie să fie mai jos decât cota terenului, astfel încât
să se evite scurgerea lichidelor în timpul avariilor. În clădirile
indicate nu se admite încălzirea cu sobe.
Sălile de comerţ trebuie separate de depozitele unde sunt
instalate rezervoare cu gaz lampant şi alte L.C. prin pereţi
despărţitori antifoc. Capacitatea recipientelor (rezervoarelor,
butoaielor) nu trebuie să depăşească 5 m3.
Conducta prin care se transportă L.C. din rezervoarele de
depozitare în rezervoarele de distribuţie trebuie fixată rigid şi să
aibă ventile la ambele rezervoare. Capacitatea rezervorului de
distribuţie nu trebuie să depăşească 100 l. Conductele şi
recipientele de depozitare trebuie legate la pământ în minim două
locuri. Verificarea fiabilităţii prizei de pământ, prin măsurarea
rezistenţei electrice, trebuie efectuată minimum o dată pe an.
Tejgheaua pentru livrarea gazului lampant trebuie acoperită
cu o placă metalică care nu produce scântei la lovire.

64
 Nu se admite păstrarea materialelor de ambalaj (aşchii din
lemn, paie, hârtie etc.) în încăperile de comercializare a gazului
lampant.
Ambalajul de la gazul lampant şi alte L.C. trebuie să se
păstreze numai pe terenuri speciale îngrădite.
Vânzarea gazului lampant din autocisterne (în cazul în care
permit autorităţile publice) trebuie să se efectueze la o distanţă de
minimum 15 m de la clădirile apropiate şi, ţinând cont de relieful
terenului, pe sectoare cu cota terenului nu mai înaltă decât cea a
clădirilor, instalaţiilor şi depozitelor deschise.
Vânzarea muniţiilor (praf, capse, cartuşe încărcate) şi a
produselor pirotehnice se admite să se efectueze în magazine
specializate. Totodată, secţiile pentru vânzarea muniţiilor şi a
produselor pirotehnice trebuie să fie amplasate la etajele
superioare ale magazinelor. Încălzirea acestor magazine trebuie să
fie centralizată.
Muniţiile şi produsele pirotehnice trebuie păstrate în
dulapuri metalice instalate în încăperi protejate cu pereţi
despărţitori antifoc.
Nu se admite amplasarea dulapurilor indicate la subsol.
Nu se admite păstrarea prafului în aceleaşi dulapuri
împreună cu capsele sau cu cartuşele.
Vânzarea prafului se admite numai în ambalajul uzinei
producătoare. Deschiderea ambalajului uzinei a lăzilor cu muniţii
în încăperile depozitelor nu se admite.
Nemijlocit în clădirile magazinelor se admite păstrarea unei
singure lăzi cu pulbere neagră (50 kg), a unei singure lăzi cu
pulbere fără fum (50 kg) şi a 10 mii de cartuşe încărcate. Pentru
birourile de aprovizionare se admite păstrarea până la 120 kg
de pulbere.

65
 12. Prevenirea incendiilor în instituţiile medicale

Personalul medical de gardă este obligat, la solicitarea

serviciului pompieri şi salvatori, să prezinte date referitoare la
numărul de bolnavi aflaţi pe noapte în clădirea instituţiei.
În instituţiile medicale, amplasate în localităţile rurale,
trebuie să existe scări mobile (simple), câte o scară pentru fiecare
clădire.
Clădirile spitalelor şi ale altor instituţii medicale, în care
permanent se află persoane ce nu sunt în stare să se deplaseze de
sine stătător, trebuie asigurate cu brancarde, câte una pentru fiecare
cinci bolnavi (invalizi). Saloanele pentru grav bolnavi şi copii
trebuie amplasate la etajele inferioare ale spitalelor.
Distanţa dintre paturi în saloanele spitalului trebuie să fie
de minimum 0,8 m, iar lăţimea trecerii centrale principale - de
minimum 1,2 m. Scaunele, noptierele şi altă mobilă nu trebuie să
blocheze trecerile şi ieşirile pentru evacuare.
Debitarea oxigenului în saloane trebuie efectuată, de
regulă, în mod centralizat de la o instalaţie cu butelii izolate
(maximum 10 butelii) sau de la centrala de oxigen (la un număr de
butelii mai mare de 10).
În lipsa aprovizionării centralizate cu oxigen modul de
folosire a buteliilor cu oxigen se stabileşte printr-un ordin emis în
cadrul instituţiei. Se admite instalarea unei rampe cu o singură
butelie cu oxigen lângă peretele incombustibil exterior al clădirii
instituţiei, într-un dulap din materiale incombustibile.
Se interzice:
- amenajarea în clădirile cu saloane pentru bolnavi a
încăperilor care nu sunt legate cu procesul de activitate medicală
(cu excepţia încăperilor stabilite de normele de proiectare);
- instalarea paturilor în coridoare, holuri şi pe alte căi de
evacuare;
- instalarea gratiilor metalice sau jaluzelelor la ferestrele
încăperilor unde se află bolnavii şi personalul medical de gardă;

66
 - tapetarea pereţilor şi a tavanelor din lemn şi vopsirea lor
cu nitrovopsea sau cu vopsea de ulei;
- folosirea pentru finisarea încăperilor a materialelor care
degajă substanţe toxice în timpul arderii;
- utilizarea furtunurilor din cauciuc şi masă plastică pentru
transportul oxigenului de la butelii în saloanele spitalului;
- folosirea utilajului electric medical defectat;
- amenajarea gurilor de alimentare a sobelor în saloanele
spitalelor;
- amplasarea atelierelor, depozitelor şi a cămărilor în
subsolurile şi demisolurile instituţiilor medicale.
Instalarea fierbătoarelor, încălzitoarelor de apă şi boilerelor,
sterilizarea instrumentelor medicale, precum şi încălzirea parafinei
şi ozocheritei se admite numai în încăperi special amenajate în
aceste scopuri. Pentru fierberea şi sterilizarea instrumentelor şi
pansamentului trebuie folosite sterilizatoare cu spirală acoperită.
Întrebuinţarea aparatelor cu flacără dechisă pentru aceste scopuri
nu se admite.
În laboratoare, secţii, birourile medicilor se admite
păstrarea medicamentelor şi a reactivelor, care fac parte din grupa
L.U.I. şi L.C. (spirt, eter etc.), în dulapuri metalice închise, special
prevăzute în acest scop, într-o cantitate de maximum 3 kg, luând în
consideraţie compatibilitatea lor.
Nu se admite internarea bolnavilor şi a copiilor în clădiri
din lemn încălzite cu sobe, dacă numărul bolnavilor este mai mare
de 25 persoane.
Arhivele de păstrare a peliculelor radiologice cu volumul
mai mare de 200 kg trebuie amplasate în clădiri izolate, iar cele cu
volumul sub 200 kg se admite a fi amplaste în încăperile clădirilor,
acestea fiind separate cu pereţi şi planşee antifoc de tipul 1.
Distanţa dintre clădirea arhivei şi clădirile vecine trebuie să fie de
cel puţin 15 m.
Într-o singură secţie a arhivei se admite păstrarea a
maximum 200 kg de peliculă. Fiecare secţie trebuie să
aibă ventilaţie aspirativă autonomă. Uşile din secţii trebuie să se

67
deschidă în exterior. Raportul dintre aria ferestrelor şi aria
pardoselii în arhive trebuie să fie de minimum 1:8.
Arhivele trebuie să aibă încălzire centralizată. Nu se admite
încălzirea cu abur, sobe metalice, precum şi sobe temporare cu ţevi
din metal.
În încăperile arhivei nu se admite instalarea panourilor
electrice, a dispozitivelor de deconectare, a soneriilor electrice,
precum şi a dispozitivelor de conectare cu fişă. În zilele
nelucrătoare instalaţiile electrice din arhive trebuie deconectate.
Păstrarea în încăperi a peliculei şi clişeelor radiografice în
cantităţi de până la 3 kg se admite în dulapuri (lăzi) metalice în
afara arhivei, amplasând dulapurile nu mai aproape de 1 m de la
aparatele de încălzit. În încăperile în care sunt instalate asemenea
dulapuri nu se admite fumatul şi utilizarea diferitelor aparate de
încălzire.
Arhivele se utilează cu filmostate sau dulapuri metalice
(din lemn căptuşit cu metal deasupra azbestului), compartimentate
în secţii cu adâncimea şi lungimea de maximum 50 cm. Distanţa
dintre dulapuri şi pereţi, ferestre, tavan şi pardoseală trebuie să fie
de minimum 0,5 m.

13. Prevenirea incendiilor la întreprinderile

industriale

13.1. Reguli generale de prevenire a incendiilor şi exploziilor

Procesele tehnologice trebuie efectuate în conformitate cu

regulamentele, regulile de exploatare tehnică şi cu alte documente
tehnico-normative aprobate în modul stabilit, iar utilajele destinate
pentru utilizarea substanţelor şi materialelor cu pericol de
explozie-incendiu şi de incendiu trebuie să corespundă
documentaţiei de proiectare.

68
 La fiecare întreprindere trebuie să existe date privind
indicii pericolului de incendiu a substanţelor şi materialelor
utilizate în procesele tehnolojice.
La executarea lucrărilor cu substanţe şi materiale, cu
pericol de explozie-incendiu şi de incendiu trebuie respectate
prevederile privind marcările şi inscripţiile de avertizare de pe
ambalaje sau indicate în documentele de însoţire.
Utilizarea în comun (dacă aceasta nu este prevăzută de
regulamentul tehnologic), păstrarea şi transportarea substanţelor şi
materialelor care, la interacţiunea între ele, provoacă inflamare,
explozie sau formează gaze (amestecuri) combustibile şi toxice nu
se admite.
Reparaţia preventivă planificată şi controlul profilactic al
utilajelor trebuie efectuate în termenele stabilite, îndeplinind
măsurile de apărare împotriva incendiilor prevăzute de proiect şi
de regulamentul tehnologic.
Construcţia instalaţiilor de aspiraţie (ale dulapurilor,
încăperilor pentru vopsire şi uscare etc.), aparatelor şi conductelor
trebuie să prevină acumularea depunerilor cu pericol de incendiu şi
să asigure posibilitatea curăţării lor prin metode care exclud
pericolul de incendiu. Lucrările de curăţare trebuie efectuate în
corespundere cu regulamentul tehnologic şi notate în registru.
Stingătoarele de scântei, captatoarele de scântei,
dispozitivele de reţinere a focului, de oprire a flăcării, de captare a
prafului şi metalului, de protecţie contra exploziilor, sistemele de
protecţie contra electricităţii statice, instalate la utilajele
tehnologice, conducte şi în alte locuri, trebuie să se menţină în
stare de funcţionare.
Pentru spălarea şi degresarea utilajelor, produselor şi
pieselor, de regulă, trebuie utilizaţi detergenţi tehnici
incombustibili, precum şi instalaţii şi metode care nu prezintă
pericol de incendiu.
Încălzirea produselor solidificate, precum şi a înfundărilor
îngheţate, cristalizate în conducte trebuie efectuată prin utilizarea
apei fierbinţi, aburului şi prin alte metode nepericuloase. Utilizarea
focului deschis pentru aceste scopuri nu se admite.
69
 Luarea probelor de L.U.I. şi L.C. din rezervoare
(recipiente) şi măsurarea nivelului trebuie să se efectueze pe
timpul luminos al zilei. Efectuarea acestor operaţii pe timp de
furtună, precum şi în timpul pompării produselor, nu se admite.
Nu se admite debitarea unor astfel de lichide în rezervoare
(recipiente) prin „căderea jetului”. Viteza de umplere şi de golire a
rezervorului nu trebuie să depăşească capacitatea totală de
evacuare a supapelor de respirare (racordurilor de ventilaţie)
montate la rezervoare.
Uşile şi trapele camerelor şi cicloanelor de captare a
prafului pe timpul exploatării lor trebuie închise. Deşeurile
combustibile, adunate în camere şi cicloane, trebuie evacuate la
timp.
Nu se admite amenajarea spaţiilor locative în clădirile de
producţie, depozite şi pe teritoriul întreprinderilor, precum şi
amplasarea atelierelor de producţie în depozite.
Nu se admite montarea reţelelor electrice tranzitare,
precum şi a conductelor pentru transportarea G.C., L.U.I., L.C. şi a
prafului combustibil prin depozite şi încăperile de producţie.
Pe sectoarele, depozitele şi încăperile cu pericol de
explozie-incendiu şi de incendiu trebuie utilizate numai unelte
fabricate din materiale care nu produc scântei sau de execuţie
corespunzătoare antiexplozivă.
Pereţii, tavanele, pardoselile, elementele constructive şi
utilajele încăperilor, unde are loc eliminarea prafului combustibil,
aşchiilor din lemn etc. trebuie curăţate sistematic. Periodicitatea
curăţării se stabileşte prin ordin pe întreprindere.
Debitarea L.U.I., L.C. şi a G.C. la locurile de muncă
trebuie efectuată centralizat. Transportarea la locul de muncă a
unei cantităţi mici de L.U.I. şi L.C., în ambalaje speciale
nepericuloase, se admite numai cu scopul lichidării unei avarii.
Utilizarea vaselor deschise nu se admite.
Golurile tehnologice, în pereţi şi planşee, trebuie protejate
cu dispozitive de protecţie contra propagării focului.

70
 Dispozitivele de încărcare a ascensoarelor pentru
transportarea în vrac a semifabricatelor trebuie utilate cu clapete,
care se deschid numai în timpul încărcării.
Mecanismele de autoînchidere a uşilor antifoc trebuie
întreţinute în stare bună de funcţionare. Dispozitivele de protecţie
contra propagării focului, după terminarea zilei de muncă, trebuie
închise.
Membranele de protecţie ale supapelor de siguranţă la
explozii, de pe linii şi absorbente, după tipul şi grosimea
materialului trebuie să corespundă datelor din proiect.
În mod regulat trebuie să se verifice starea de funcţionare a
dispozitivelor de protecţie contra propagării focului, să se
efectueze curăţarea ajutajelor lor de stingere a focului, precum şi
starea de funcţionare a membranelor supapelor. Termenele de
verificare trebuie să fie indicate în instrucţiunile atelierelor.
Adsorberele trebuie să excludă posibilitatea de
autoaprindere a cărbunelui activat aflat în ele. Ele trebuie încărcate
numai cu cărbune activat de marca stabilită.
În sistemele hidraulice cu utilizarea L.C. trebuie stabilit un
control permanent asupra nivelului uleiului în rezervor, urmărind
ca presiunea uleiului în sistem să nu depăşească presiunea
prevăzută de cartea tehnică.
La depistarea scurgerilor de ulei din sistemele hidraulice,
acestea trebuie imediat înlăturate.
Nu se admite exploatarea gaterelor, ferăstraelor circulare,
cu freză, precum şi a altor maşini şi agregate de prelucrare a
lemnului, atunci când:
- ferăstrăul atinge bariera de siguranţă;
- ferăstrăul are dinţii insuficient sau neuniform ceaprăzuiţi
şi cu bavuri mari;
- sistemul de ungere şi răcire este deteriorat;
- sistemul de ungere şi răcire este defectat şi lipsesc
dispozitivele de oprire automată a gaterului, precum şi atunci, când
presiunea în sistemul de răcire este mai joasă decât cea prevăzută
în cartea tehnică;

71
 - gaterul este înclinat, culisoarele s-au slăbit ori au fost
incorect ajustate;
- rulmenţii s-au încălzit peste 70°C.
Conveierele pentru transportarea materiei prime în maşinile
de tăiat trebuie echipate cu separatoare de metal care deconectează
automat conveierele şi emit semnale sonore în cazul nimeririi în
ele a obiectelor metalice.
Nu se admite utilizarea sculelor metalice pentru curăţarea
pâlniei de încărcare a maşinii de tăiat.
Aşchiile tehnologice intrate la prelucrare, precum şi
covorul din aşchii, până la intrarea lor în presă trebuie să treacă
prin captoarele de metal.
Înaintea maşinilor de şlefuire a plăcilor din aşchii de lemn
(P.A.L.) trebuie montate captoare de metal utilate cu sisteme de
semnalizare şi unite în bloc cu dispozitivele de alimentare a
maşinilor.
Buncărele cu aşchii de lemn mărunţite şi maşinile de
formare trebuie utilate cu un sistem de aspiraţie, care menţine o
presiune negativă în recipient, şi sunt dotate cu detectoare de
semnalizare a umplerii lor.
Deasupra presei, pentru presare la cald, etajerelor de
încărcare şi descărcare trebuie instalată o hotă de aspiraţie, care nu
permite eliminarea gazelor şi a prafului în încăpere pe timpul
cuplării şi decuplării plăcilor. Construcţia hotei nu trebuie să
complice deservirea şi curăţarea presei şi a hotei însăşi.
Tamburul de uscare şi buncărele pentru aşchii uscate şi praf
trebuie utilate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor şi cu
dispozitive antiexplozie.
Sistemele de transportare a materialelor sub formă de aşchii
şi praf trebuie dotate cu dispozitive de prevenire a propagării
focului şi cu trape pentru lichidarea aprinderilor.
Recipientele pentru colectarea prafului de lemn şi a altor
prafuri explozive de la sistemele de aspiraţie şi de transportare
pneumatică trebuie dotate cu dispozitive antiexplozie, aflate în
stare bună de funcţionare.

72
 Cel puţin o dată în 24 de ore, camerele de prelucrare
termică a plăcilor trebuie curăţate de resturile de smoală volatilă şi
produsele pirolizei lemnului, de praf şi de alte deşeuri.
Pentru înlăturarea gazelor explozive din camerele de
prelucrare termică a P.A.L., trebuie prevăzute dispozitive automate
pentru deschiderea şuberului conductei de aspiraţie pentru
2-3 minute peste fiecare 15 min.
Se interzice prelucrarea termică a plăcilor insuficient
presate şi cu muchii friabile.
Plăcile, înainte de a fi aşezate în stive, după prelucrarea lor
termică, trebuie să se răcească pe platforme-tampon deschise până
la temperatura aerului pentru a exclude autoaprinderea lor.
Temperatura în camerele de prelucrare termică şi în căzile
cu ulei trebuie controlată în mod automat.
Tamburele de uscare, ce utilizează gaze de ardere, trebuie
utilate cu captoare de scântei.
Tăierea marginilor plasticelor din lemn stratificat, precum
şi tăierea lor în bucăţi trebuie să se efectueze nu mai înainte de
12 ore după presarea lor.
La terminarea lucrului, căzile de impregnare, precum şi
căzile cu L.C. de răcire trebuie să se închidă cu capace.
Căzile de impregnare, călire şi alte căzi cu L.C. trebuie
utilate cu dispozitive de scurgere accidentogenă, în recipiente
subterane amplasate în exteriorul clădirilor.
Fiecare cadă trebuie să dispună de aspiraţie locală a
vaporilor combustibili.
Camerele de uscare cu acţiune periodică şi caloriferele,
înainte de fiecare încărcare, trebuie curăţate de praful şi deşeurile
de producţie.
Canalele de aspiraţie şi de refulare ale camerelor cu
amestec de abur şi gaze trebuie utilate cu clapete (registre)
speciale, care se închid la izbucnirea incendiului.
Camerele de uscare cu gaz trebuie utilate cu dispozitive,
care întrerup automat debitarea gazelor de ardere, în cazul opririi
ventilaţiei.

73
 În faţa camerelor de uscare cu gaz trebuie montate
captatoare de scântei, care împiedică pătrunderea scânteilor în
camerele de uscare.
Starea tehnică a canalelor principale de gaze de ardere şi a
captatoarelor de scântei a instalaţiilor de uscare cu gaz trebuie
verificate cu regularitate. Nu se admite exploatarea instalaţiilor de
uscare la care canalele pentru gazele de ardere au crăpături şi/sau
captatoarele de scântei nu funcţionează.
Instalaţiile de ardere şi de gaze ale camerelor de uscare cu
gaze, care funcţionează pe bază de combustibil solid şi lichid,
trebuie curăţate de funingine cel puţin de 2 ori pe lună.
Secţia de încălzire şi uscare trebuie completată cu
dispozitive de control a temperaturii agentului de uscare.
Camerele de uscare pentru plăcile fibrolemnoase (P.F.L.)
trebuie curăţate de deşeurile lemnoase la fiecare 24 de ore.
La oprirea conveierului pe o durată mai mare de 10 minute
trebuie întreruptă încălzirea camerei de uscare.
Camerele de uscare trebuie să aibă dispozitive de
deconectare a ventilatoarelor caloriferelor în cazul unei aprinderi
în cameră, precum şi de conectare a mijloacelor staţionare de
stingere a incendiilor.
Camerele de uscare (încăperile, dulapurile) pentru materia
primă, semifabricate şi pentru produsele finite vopsite trebuie
utilate cu mijloace de deconectare automată a încălzirii în cazul
depăşirii temperaturii admise.
Înaintea aşezării lemnului în stive pentru uscare cu ajutorul
curenţilor de înaltă frecvenţă trebuie să ne convingem că printre
lemne nu se află obiecte metalice.
Aflarea persoanelor şi uscarea îmbrăcămintei de lucru în
camerele de uscare nu se admite.

13.2. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în energetică

Încăperile cu aparate de control şi măsurare (A.C.M.) şi cu

dispozitive de comandă trebuie separate de punctele de reglare a
74
gazului (P.R.G.) şi de instalaţiile de reglare a gazului (I.R.G.) prin
pereţi impermeabili la gaze, în care nu se admit găuri şi crăpături
penetrante. Trecerea comunicaţiilor prin perete se admite numai cu
folosirea dispozitivelor (garniturilor de etanşare) speciale.
Lucrările în mediu grizutos trebuie să se execute numai în
baza fişei de lucru şi în conformitate cu regulile de securitate.
Personalul lucrător trebuie instruit privind măsurile de apărare
împotriva incendiilor şi numai după aceasta ei pot fi admişi la
lucrările respective.
În caz de defectare a sistemului de ventilaţie al P.R.G.
(I.R.G.), trebuie prevăzute măsuri de evitare a formării în încăpere
a unei concentraţii de gaze care prezintă pericol de explozie.
Nu se admite efectuarea montării sau reparaţiei utilajelor şi
conductelor de gaze în încăpere în cazul nefuncţionării ventilaţiei.
Nu se admite utilizarea combustibilului lichid cu
temperatura de inflamabilitate sub 45°C.
La curăţarea uleiului trebuie să fie stabilit un control
permanent al presiunii, temperaturii, continuităţii alimentării
dispozitivului de încălzire cu ulei.
La nodurile de turnare a combustibilului trebuie să
funcţioneze normal instalaţiile de aspiraţie sau instalaţiile de
potolire a prafului, cu utilizarea apei pulverizate (A.P.), spumei
aeromecanice (S.A.M.) sau a ceţii (aburilor) de apă.
La debitarea combustibilului trebuie să funcţioneze toate
mijloacele de desprăfuire care se află pe traseul de debitare a
combustibilului, precum şi dispozitivele de captare a metalului,
aşchiilor şi a altor obiecte străine din combustibil.
Pe traseul de debitare a combustibilului trebuie să se
organizeze cu regularitate controale şi să se efectueze la timp
reparaţia curentă şi deservirea tehnică, pentru a evita acumularea
prafului.
Pereţii galeriilor conveierelor trebuie placate cu plăci
netede sau vopsite cu vopsea de culori deschise rezistentă la apă.
În încăperile traseului de debitare a combustibilului trebuie
respectată curăţenia, efectuată cu regularitate strângerea şi
înlăturarea prafului din toate locurile de acumulare a lui.
75
 Curăţenia trebuie să se efectueze conform graficului
aprobat, în funcţie de tipul combustibilului solid, de capacitatea lui
de oxidare şi de gradul de prăfuire a încăperilor.
Praful trebuie înlăturat prin hidrospălare sau prin metode
mecanizate. În caz de necesitate, în unele locuri de curăţare
manuală, executarea acestor lucrări se admite numai după
umezirea prafului cu apă dispersată.
Pe traseele de cablu, care coincid cu traseul de debitare a
combustibilului, trebuie să existe spaţii libere între cabluri pentru a
micşora acumulările de praf.
La încărcarea benzii de conveier în procesul de
transportare, nu se admit vărsări de combustibil. Combustibilul
vărsat trebuie înlăturat pe parcursul schimbului de lucru.
Nu se admit acumulările de combustibil sub linia de jos a
benzii de conveier.
Nu se admite, cu excepţia situaţiilor de avarie, oprirea
conveierelor încărcate cu combustibil. În cazul opririi din motiv de
avarie, benzile de conveier trebuie eliberate (descărcate) de
combustibil în cel mai scurt timp.
La trecerea centralei electrice în regim de ardere
îndelungată a gazului sau a păcurii şi înainte de reparaţia capitală a
utilajului corespunzător trebuie să se efectueze deşertarea completă
a buncărelor de combustibil umed.
Înaintea executării lucrărilor de vulcanizare la conveier
trebuie curăţat de praf un sector de minimum 10 m de-a lungul
benzii (în caz de necesitate se efectuează hidrocurăţarea), de
îngrădit conveierul cu panouri incombustibile şi de asigurat cu
mijloace de primă intervenţie la stingerea incendiilor.
În încăperile şi coridoarele instalaţiilor electrice de
distribuţie inchise nu se admite amenajarea cămărilor care nu ţin
de instalaţia de distribuţie, precum şi păstrarea utilajului
electrotehnic, pieselor de schimb, recipientelor cu LC şi a
buteliilor cu diferite tipuri de gaze.
În instalaţiile de cabluri la interval de maximum 60 m
trebuie montate indicatoarele spre ieşirea cea mai apropiată. Pe
uşile pereţilor despărţitori ai secţiilor trebuie afişate indicatoare
76
(schema) de deplasare spre ieşirea cea mai apropiată. La trapele de
ieşire din instalaţiile de cabluri trebuie montate scări astfel, încât
ele să nu împiedice trecerea prin tunel (etaj).
Nu se admite montarea cablurilor armate în interiorul
încăperilor fără înlăturarea învelişului combustibil de iută.
Uşile pereţilor despărţitori (de secţie) ale instalaţiilor de
cabluri trebuie să se autoînchidă, să se deschidă în direcţia celei
mai apropiate ieşiri şi să aibă etanşare la fum.
La exploatarea instalaţiilor de cablu, uşile menţionate mai
sus trebuie să se menţină şi să se fixeze în poziţie închisă.
Se admite, conform condiţiilor de ventilare a încăperilor de
cabluri, a lăsa uşile în poziţie deschisă, însă acestea trebuie să se
închidă automat de la impulsul de semnalizare a incendiului în
secţiunea corespunzătoare a instalaţiei. Dispozitivele de
autoînchidere a uşilor trebuie ţinute în stare bună de funcţionare.
În cutiile metalice, liniile de cabluri trebuie compactate cu
materiale incombustibile şi separate prin pereţi despărţitori cu
rezistenţa la foc de cel puţin EI 45 în următoarele locuri:
- la intrarea în alte instalaţii de cablu;
- pe sectoarele orizontale ale cutiilor de cablu la intervale
de 30 m, precum şi în locurile de ramificare în alte cutii ale
fluxurilor principale de cabluri;
- pe sectoarele verticale ale cutiilor de cablu la intervale
de 20 m.
La trecerea prin planşeu, etanşarea de aceeaşi rezistenţă la
foc trebuie să se execute la fiecare cotă a planşeului.
Locurile de etanşare a liniilor de cablu trasate în cutiile
metalice trebuie marcate cu fâşii roşii pe pereţii exteriori ai
cutiilor. În caz de necesitate, se fac inscripţii explicative.
La executarea lucrărilor de reconstrucţie sau reparaţie nu se
admite utilizarea cablurilor cu izolaţie combustibilă din polietilenă.
Învelişurile metalice ale cablurilor şi suprafeţele metalice,
pe care se montează, trebuie protejate cu acoperiri anticorosive
incombustibile.

77
 În încăperile instalaţiilor de alimentare a cablurilor umplute
cu ulei nu se admite păstrarea materialelor combustibile şi a altor
materiale care nu ţin de instalaţia respectivă.
Canalele de cabluri şi pardoselele duble în încăperile
instalaţiilor de distribuţie şi în alte încăperi trebuie acoperite cu
plăci incombustibile demontabile. În încăperile panourilor de
comandă, cu pardoseală din parchet, panourile din lemn trebuie
protejate din partea inferioară cu azbest şi placate cu tablă din
metal sau alt material rezistent la foc. Panourile incombustibile
demontabile şi panourile cu miez masiv trebuie să aibă dispozitive
de ridicare manuală rapidă.
La reconstrucţie sau reparaţie se interzice montarea oricăror
linii tranzitare de comunicaţie sau conductoare-bare prin
instalaţiile de cabluri.
Receptoarele de ulei de sub transformatoare şi reactoare,
evacuatoarele de ulei (sau drenajele speciale) trebuie să se întreţină
în stare bună de funcţionare pentru a evita, în caz de avarie,
scurgerea uleiului şi pătrunderea lui în canalele de cabluri şi alte
instalaţii.
În limitele îngrădirilor receptorului de ulei stratul de pietriş
trebuie să se întreţină în stare curată şi minimum o dată pe an să se
spele.
La impurificarea stratului de pietriş cu praf, nisip etc. sau
cu ulei, spălarea lui trebuie să se efectueze, de regulă, primăvara şi
toamna.
La formarea pe stratul de pietriş a depunerilor solide de
produse petroliere cu grosimea de peste 3 mm, precum şi la
apariţia vegetaţiei sau la imposibilitatea spălării lui, trebuie
schimbat stratul de pietriş.
Nu se admite utilizarea (adoptarea) peretelui canalelor de
cabluri în calitate de îngrădire laterală a receptoarelor de ulei ale
transformatoarelor şi reactoarelor cu ulei.
În locurile de instalare a tehnicii de incendiu mobile trebuie
amenajate şi marcate locurile de legare la pământ. Locurile de
legare la pământ a tehnicii mobile de stingere a incendiilor se
stabilesc de către specialiştii obiectivelor energetice, în comun cu
78
reprezentanţii serviciului S.S.M.C.I. şi se marchează cu semne
convenţionale de legare la pământ.

13.3. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în

industria poligrafică

Mesele şi dulapurile în secţiile maşinilor de cules trebuie

acoperite cu foi de oţel inoxidabil ori zincate sau cu masă plastică
termorezistentă.
Curăţirea casetelor, matriţelor şi prismelor cu L.U.I. şi L.C.
trebuie să se efectueze în încăperi izolate, dotate cu instalaţii de
ventilaţie corespunzătoare. În unele cazuri se admite curăţirea
nemijlocită în secţia de linotip, într-un dulap special,
incombustibil, utilat cu dispozitive de aspiraţie.
Se interzice:
- a atârna lingouri umede pe alimentatorul de metal al
maşinilor de turnat;
- a încărca cazanul de turnat cu materiale de cules murdare
de vopsea şi substanţe combustibile;
- a lăsa pe maşinile de cules sau a păstra lângă acestea
materiale combustibile pentru spălare şi gresoare cu ulei;
- a se apropia de aparatul de turnat şi a lucra la maşină în
îmbrăcăminte de lucru impregnată cu L.C.;
- a utiliza pentru spălarea zaţului şi formelor benzină,
benzol, acetonă şi terebentină.
Pardoselile secţiilor de topire a hartului trebuie executate
din materiale incombustibile.
Stropirea materialului de matriţe (viniplastul, masa de
ceară, plumbul) cu soluţie de cauciuc în benzină şi impregnarea
cartonului de filtrare cu lac de bachelită trebuie să se efectueze pe
mese speciale incombustibile dotate cu dispozitive de aspiraţie pe
mărgine sau într-un dulap incombustibil cu dispozitive de aspiraţie
la partea superioară şi cea inferioară.
Temperatura în termostat la încălzirea masei de ceară nu
trebuie să depăşească 80°C.
79
 Grafitarea materialului de matriţă trebuie să se efectueze
într-un aparat special închis, având ventilaţia aspirativă conectată.
Nu se admite stropirea materialului de matriţă cu soluţie de
cauciuc în benzină sau grafitarea deschisă pe placa presei ori pe
placa instalaţiilor de încălzire, precum şi uscarea materialului de
matriţă deasupra radiatoarelor şi a dispozitivelor de încălzit.
Resturile de peliculă fotografică trebuie păstrate în lăzi
incombustibile cu capace ermetice.
La terminarea lucrărilor în laboratoarele fotografice şi în
încăperile cu dispozitive de developare, peliculele developate
trebuie predate pentru păstrare în arhivă. Se admite păstrarea
peliculei în cantităţi sub 10 kg într-un dulap incombustibil.
Luminătoarele de masă ale instalaţiilor de montaj şi a
pupitrelor de retuşare trebuie să aibă geamuri duble. Nu se admite
lucrul la mesele de montaj, dacă sticla mată este spartă, precum şi
schimbarea acesteia cu sticlă obişnuită transparentă cu difuzoare
din hârtie.

14. Prevenirea incendiilor la obiectivele agricole

14.1. Obiectivele producerii de bază

În clădirile fermelor pentru creşterea animalelor şi

păsărilor, încăperile destinate pentru instalarea pompelor de vid şi
generatoarelor termice pentru pregătirea nutreţurilor cu încălzirea
la foc, precum şi încăperile pentru păstrarea rezervelor de nutreţuri
grosiere, construite ca anexe sau încorporate în clădirile fermelor,
trebuie separate de încăperile pentru întreţinerea vitelor şi păsărilor
prin pereţi şi planşee antifoc. Încăperile acestea trebuie să aibă
ieşiri nemijlocit în exterior.
În încăperile pentru animale şi păsări nu se admite
amenajarea de ateliere, depozite, parcări pentru automobile,

80
tractoare, altă tehnică agricolă, precum şi executarea oricăror
lucrări, care nu sunt legate de deservirea fermelor.
Nu se admite accesul în aceste încăperi a tractoarelor,
automobilelor, altor maşini agricole ale căror tobe de eşapament nu
sunt dotate cu stingătoare de scântei.
La fermele care întreţin 20 şi mai multe vite ele trebuie să
fie legate în grup.
La păstrarea nutreţurilor grosiere în podurile fermelor
trebuie prevăzute:
- învelitori din materiale incombustibile;
- protecţia planşeelor din lemn, podurilor şi a izolaţiei
termice combustibile împotriva aprinderii din direcţia încăperilor
podurilor prin aplicarea unui strat de lut cu grosimea de 3 cm pe
izolaţia termică (sau prin aplicarea unei protecţii la foc
echivalente) sau prin aplicarea unei izolaţii termice incombustibile;
- protecţia conductoarelor electrice trasate în poduri
împotriva acţiunilor mecanice;
- îngrădirea canalelor de fum pe perimetru la o distanţă de
cel puţin 1 m.
La amenajarea şi exploatarea incubatoarelor electrice
trebuie să se respecte următoarele:
- distanţa de la elementele termice până la aşternut şi
obiectele combustibile trebuie să fie: pe verticală-de cel puţin
80 cm, iar pe orizontală-de cel puţin 25 cm;
- elementele termice trebuie să fie de producţie industrială
şi instalate astfel, încât să se excludă posibilitatea căderii
particulelor incandescente. Utilizarea elementelor termice de tip
deschis nu se admite;
- alimentarea termoelementelor cu energie electrică de la
tabloul de distribuţie trebuie să se efectueze prin linii separate, iar
fiecare eleveză (cloşcă artificială) trebuie să aibă întrerupător
separat;
- tabloul de distribuţie trebuie să aibă un întrerupător cu
pârghie pentru deconectarea întregii reţele electrice, precum şi
dispozitive de protecţie contra scurtcircuitului, suprasarcinilor etc.;

81
 - regimul termic sub eleveză trebuie să se menţină în mod
automat.
Instalaţiile ultraviolete mobile şi echipamentele electrice
ale acestora trebuie plasate la distanţe de minimum 1 m de la
materialele combustibile.
Conductoarele electrice, care se unesc la incubatoarele
electrice şi la instalaţiile ultraviolete, trebuie montate la o înălţime
de minimum 2,5 m de la nivelul pardoselii şi la o distanţă de cel
puţin 10 cm de la elementele combustibile.
Pe timpul nopţii, încăperile în care se află păsări şi animale
trebuie să fie puse sub supravegherea paznicilor şi a altor persoane
numite în acest scop.

14.2. Recoltarea cerealelor şi pregătirea nutreţurilor

Înainte de a începe recoltarea roadei, toate persoanele

participante trebuie să treacă instructajul de prevenire a incendiilor,
iar automobilele şi tehnica de recoltat trebuie dotate cu mijloace de
primă intervenţie la incendii (combinele de toate tipurile şi
tractoarele-cu două stingătoare, două lopeţi şi două mături), adică
cu stingătoare de scântei nedefectate şi să aibă sistemele reglate de
alimentare, aprindere şi ungere.
Nu se admite semănatul culturilor cerealiere în zonele de
expropriere a căilor ferate şi şoselelor. Stogurile de iarbă cosită în
aceste zone trebuie plasate la distanţa de minimum 30 m de la
masivele de cereale.
Înainte de coacerea cerealelor, locurile învecinate cu
masivele de pădure, căile ferate şi şoselele trebuie cosite şi arate pe
o fâşie cu lăţimea de minimum 4 m.
Recoltarea cerealelor trebuie să înceapă cu împărţirea
masivelor în sectoare cu aria de maximum 30 ha. Între sectoare
trebuie să se cosească fâşii cu lăţimea de minimum 6 m. Cerealele
cosite pe fâşii se înlătură imediat. La mijlocul fâşiilor cosite se ară
o fâşie cu lăţimea de minimum 4 m.

82
 Taberele temporare de câmp trebuie amplasate la o distanţă
de minimum 100 m de la masivele de cereale, locurile de treierat
etc. În jurul taberelor de câmp şi a locurilor de treierat se ară o
fâşie cu lăţimea de minimum 4 m.
În apropierea nemijlocită a masivelor de cereale, pe care se
desfăşoară recoltarea şi care au arii peste 25 ha, trebuie să se afle
un tractor şi un plug în stare bună de funcţionare, care să poată fi
utilizat în caz de incendiu.
Nu se admite arderea miriştii, resturilor de la recoltare şi
aprinderea rugurilor în câmp.
Locurile de treierat trebuie amplasate la o distanţă de
minimum 50 m de la clădiri şi instalaţii şi la o distanţă de
minimum 100 m de la masivele de cereale.
Se interzice:
- exploatarea tractoarelor, şasiurilor autopropulsante şi
automobilelor fără capote sau cu capote deschise;
- utilizarea lămpilor de lipit pentru arderea prafului în
radiatoarele motoarelor;
- alimentarea maşinilor auto pe timp de noapte în câmp.
Radiatoarele motoarelor, cilindrii bătătoarelor,
transportoarele, rulmenţii, şnecurile şi alte ansambluri şi piese ale
maşinilor de recoltat trebuie curăţate la timp de praf, paie şi de
boabe.

14.3. Prepararea şi păstrarea făinii vitaminoase de iarbă

Agregatele pentru prepararea făinii de iarbă trebuie

instalate sub acoperişuri de protecţie sau în încăperi. Elementele
combustibile ale acoperişurilor, precum şi ale încăperilor, trebuie
tratate cu substanţe ignifuge.
Distanţele de siguranţă dintre punctul de preparare a făinii
de iarbă şi clădiri, instalaţii şi cisterne cu combustibil şi lubrifianţi
trebuie să fie de cel puţin 50 m, iar între punctul de preparare a
făinii şi locurile deschise, unde se păstrează nutreţuri grosiere, de
cel puţin 150 m.
83
 Rezervorul de alimentare cu combustibil al agregatului
trebuie amplasat în exteriorul încăperii. Conductele de alimentare
cu combustibil trebuie să aibă cel puţin două ventile (unul-la
agregat, al doilea-la rezervorul de combustibil).
Masa verde trebuie mărunţită până la lungimea de 30 mm
şi debitată fără întrerupere în agregat.
La depistarea arderii produsului în tamburul de uscare este
necesar ca produsul preparat până la incendiu în cantitate de cel
puţin 150 kg şi primul produs preparat după lichidarea incendiului
în cantitate de cel puţin 200 kg, să fie depozitate într-un loc separat
(în nici un caz în depozitul comun), care nu prezintă pericol de
incendiu, şi supravegheat pe o durată de cel puţin 48 ore.
Făina preparată şi ambalată în saci trebuie ţinută sub
acoperiş timp de cel puţin 48 ore pentru ca aceasta să se răcească.
Păstrarea făinii trebuie să se facă într-un depozit sau
compartiment uscat, separat prin pereţi şi planşee antifoc, având o
ventilaţie sigură, precum şi separat de alte substanţe şi materiale.
Păstrarea făinii în grămezi este interzisă. Sacii cu făină se
depozitează în stive cu înălţimea de cel mult 2 m, câte 2 saci în
rând, cu verificarea periodică a temperaturii făinei. Trecerile dintre
rânduri trebuie să aibă lăţimea de cel puţin 1 m, iar de-a lungul
pereţilor-cel puţin 0,8 m.

14.4. Prelucrarea, uscarea şi păstrarea tutunului

La deservirea instalaţiilor de uscare a tutunului se admit

doar persoanele care au însuşit instrucţiunile de exploatare a
acestora, în urma instruirii conform minimului tehnic de securitate
la incendiu şi au obţinut certificate de calificare ce le conferă
dreptul de a lucra la astfel de instalaţii.
Îmbinările conductelor de combustibil şi armătura trebuie
să fie metalice, etanşe ca să excludă scurgerea combustibilului.
Conductele de combustibil trebuie să aibă cel puţin două
ventile de închidere: unul la rezervorul de consum, al doilea – la

84
instalaţia de uscare, pentru întreruperea debitării combustibilului
către instalaţie în caz de avarie sau incendiu.
Înainte de a începe lucrul trebuie să ne convingem că
instalaţia nu este defectată, sistemele de alimentare cu combustibil
şi de ungere sunt etanşe, injectoarele şi supapele electromagnetice
sunt în stare bună de funcţionare, elementele mobile sunt bine
fixate, curelele de transmisie sunt bine întinse, cablurile şi utilajul
electric corespund cerinţelor de electrosecuritate.
Pentru a exclude ieşirea produselor de ardere (flăcărilor şi
scânteilor) din canalele de evacuare a fumului şi din colectorul
schimbătorului de căldură prin locurile de îmbinare a acestora,
îmbinările trebuie făcute prin sudare.
În locurile de îmbinare a camerei de ardere cu părţile
anterioare şi posterioare ale canalului de evacuare a fumului
trebuie să se sudeze plăci metalice (virole) cu lăţimea de 30 mm,
care exclud formarea fisurilor penetrante.
Elementele din lemn (poliţele din placaj pentru ermetizare,
barele, stâlpii), fixate pe părţile superioare şi inferioare ale
agregatului de pregătire a aerului, precum şi panourile din placaj,
acoperişul deasupra schimbătorului de căldură, care pot contribui
la izbucnirea şi răspândirea incendiului, trebuie înlocuite cu
elemente incombustibile.
Elementele din lemn ale instalaţiilor de uscare: căpriorii,
barele, astereala, panourile din placaj trebuie tratate anual cu
materiale ignifuge.
Pentru a evita pătrunderea în schimbătorul de căldură a
frunzelor de tutun şi a altor materiale combustibile, trebuie
montate plase metalice verticale cu dimensiunile ochiurilor de cel
mult 5x5 mm. Plasa trebuie să separe complet secţia agregatului
de camera de uscare.
Pentru a limita răspândirea unui eventual incendiu,
instalaţiile de uscare trebuie încărcate astfel, încât cele cu tutun
verde să se succede cu cele cu tutun uscat.
Instalaţiile electrice şi rezervoarele de păstrare a motorinei
trebuie să fie legate la pământ şi dotate cu paratrăsnet.
După fiecare ciclu de uscare trebuie efectuat:
85
 - controlul locurilor arse de pe pereţii schimbătorului de
căldură şi starea îmbinărilor prin sudură;
- controlul şi curăţarea de rugină şi arsură a gurilor de
vărsare a combustibilului din schimbătorul de căldură;
- curăţarea camerelor de praful combustibil şi de frunze;
- reglarea rostului electrozilor de aprindere şi a
dispozitivului automat de debitare a combustibilului.
Se interzice:
- pornirea instalaţiei de producere a căldurii fără purjarea
camerei de ardere cu aer proaspăt, precum şi cu motorul
deconectat al ventilatorului principal;
- utilizarea mufelor şi a furtunurilor combustibile pentru
unirea conductelor de combustibil;
- lăsarea fără supraveghere a instalaţiilor în funcţiune;
- exploatarea instalaţiei cu sistemele de comandă automată
a regimurilor de uscare a tutunului defectate;
- exploatarea instalaţiei cu supapa electromagnetică
defectată, injectorul şi contactul electrozilor de aprindere
nereglate;
- exploatarea instalaţiilor fără geam la oblonul de
observare;
- exploatarea instalaţiei cu releul cu vid şi detectorul de
temperatură defectate.
La fiecare complex de uscare a tutunului trebuie instalat un
rezervor de incendiu cu capacitatea de cel puţin 50 m 3 de apă,
mijloace de debitare a apei (cel puţin 10 l/s) şi furtunuri- cu
lungimea totală de cel puţin 200 m.
Pentru fiecare grup de instalaţii de uscare (6 bucaţi) trebuie
prevăzute: 6 stingătoare cu spumă chimică cu capacitatea de
minimum 10 l fiecare; un stingător cu bioxid de carbon (3 l); o
ladă cu nisip şi inventarul necesar de stingere.
În cazul în care există o conductă exterioară de apă, la ea
trebuie să se monteze cel puţin 2 hidrante dotate cu câte 40 m de
furtunuri fiecare şi cu ţevi de refulare.
În cazul izbucnirii unui eventual incendiu, personalul de
deservire este obligat:
86
 - să oprească debitarea combustibilului în injector;
- să deconecteze instalaţia;
- să comunice despre izbucnirea incendiului serviciului
pompieri şi salvatori;
- să adune membrii F.B.P.;
- să înceapă stingerea incendiului şi concomitent să ia
măsurile de protecţie contra focului a instalaţiilor vecine de uscare
a tutunului.

15. Prevenirea incendiilor în transporturi

15.1. Transportul auto

În garajele pentru autovehicule, pericolul de incendiu este

generat de existenţa benzinei în rezervoarele acestora. Acest
pericol este destul de mare când sunt create condiţii de evaporare a
benzinei, iar ventilaţia se face în mod necorespunzător.
În cazul formării unor concentraţii cu pericol de explozie,
în garaj se pot declanşa explozii sau incendii din cauza scânteilor
ieşite la eşapare, a ţigărilor şi chibriturilor aprinse, a corpurilor
incandescente, a flăcărilor, a scurtcircuitelor, a scânteilor şi
flamelor electrice (inclusiv de la bugii), precum şi datorită căldurii
degajate de motor sau de ţeava de eşapament supraîncălzită.
În scopul prevenirii incendiilor şi limitării propagării lor,
trebuie prevăzute un şir de măsuri încă în faza de proiectare şi
construcţie a garajului. Se va respecta capacitatea de garare în
funcţie de gradul de rezistenţă la foc şi de tipul autovehiculelor.
Nu este recomandabilă amplasarea garajelor în subsoluri,
deoarece, în afară de dificultatea evacuării lor, vaporii de benzină
şi gazele de eşapare, fiind mai grele decât aerul, se acumulează,
prezentând pericol de incendiu, explozie şi intoxicare.
Garajele amplasate la etaj trebuie să dispună de căi şi ieşiri
suficiente pentru evacuarea rapidă a autovehiculelor.

87
 Pentru garajele cu un număr mai mare de 25 unităţi de
transport trebuie elaborat un plan de amplasare cu descrierea
modului şi succesiunii de evacuare a acestora în caz de incendiu.
Încăperile şi terenurile deschise pentru parcarea mijloacelor
de transport (cu excepţia mijloacelor de transport individuale)
trebuie dotate cu cabluri şi bare de remorcare, luând în calcul-un
cablu (o bară) la zece unităţi de tehnică.
În încăperi, sub acoperişuri şi pe terenurile deschise de
parcare a transportului se interzice:
- a parca mai multe mijloace de transport decât numărul
indicat în norme, a încălca planul de amplasare, a micşora distanţa
dintre automobile;
- a bloca căile de circulaţie şi porţile de ieşire a
transportului;
- a efectua lucrări de fierărie, termice, de sudare, de
zugrăvire şi de prelucrare a lemnului, precum şi spălarea pieselor
cu utilizarea L.U.I. şi L.C.;
- a ţine mijloacele de transport cu capacele rezervoarelor de
combustibil deschise, precum şi în cazul scurgerii combustibilului
şi uleiului;
- a alimenta mijloacele de transport cu combustibil sau a
deversa combustibilul din ele;
- a păstra ambalajele de sub combustibil, precum şi
combustibilul şi uleiul (cu excepţia garajelor transportului
individual);
- a reîncărca acumulatoarele direct pe mijloacele de
transport;
- a încălzi motoarele cu foc deschis (ruguri, făclii, lămpi de
sudat), a utiliza focul deschis pentru iluminare;
- a parca pe teritoriul parcajelor comune mijloace de
transportare a L.U.I. şi L.C., precum şi G.C.
În garajele individuale se interzice păstrarea mobilei,
obiectelor de uz casnic executate din materiale combustibile etc.,
precum şi rezerve de combustibil care depăşesc cantitatea de
L.U.I.-20 l, L.C.-5 l.

88
 15.2. Transportul feroviar

Cele mai frecvente cauze ale incendiilor care se produc în

transportul feroviar sunt următoarele: neatenţia (neglijenţa) la
folosirea focului; scânteile locomotivelor, a sobelor vagoanelor
speciale, a cazanelor de încălzire la vagoanele de pasageri;
defectarea tehnică a maşinilor şi a utilajului energetic; încălcarea
cerinţelor standardelor de stat şi a regulilor de încărcare a
încărcăturilor uşor inflamabile; nimerirea diferitor surse de
aprindere pe garniturile deschise de tren; lăsarea fără supraveghere
a aparatelor de încălzire şi defectarea acestora.
Incendiile se pot declanşa, de asemenea, în urma
scurtcircuitelor, rezistenţelor tranzistorii, suprasolicitării
conductoarelor electrice şi a cablurilor, încălcarea regulilor de
asamblare a instalaţiilor electrice, necorespunderea utilajului
electric clasei de pericol de explozie-incendiu şi de incendiu a
încăperilor, nerespectarea regulilor de securitate la incendiu la
executarea lucrărilor cu focul, încălcarea proceselor tehnologice şi
a regimurilor de lucru etc.
Cel mai mare număr de incendii se produce la garniturile
de tren, în încăperile de serviciu şi de producţie, în casele de locuit
şi în clădirile publice, la întreprinderile de aprovizionare curentă.
La automotoare şi locomotive Diesel, pericolul cel mai
frecvent de incendiu îl constituie scurgerea motorinei prin
neetanşeităţile conductelor şi nimerirea acesteia pe părţile încălzite
ale motorului. Piesele motorului care se rotesc pot împrăştia
combustibilul pe suprafeţele fierbinţi.
Drept surse de aprindere pot fi citate şi supraîncălzirea
cuzineţilor de la vagoane, din cauza lipsei de ungere; în cazul
producerii flăcării, se pot aprinde pardoseala şi încărcătura din
vagoane.
Pentru evitarea incendiilor pe timpul transporturilor pe
calea ferată este necesar, în primul rând, să se respecte, cu stricteţe,
toate instrucţiunile elaborate privind exploatarea locomotivelor, a
garniturilor de vagoane (persoane, mărfuri şi cisterne petroliere),
privind manevrele executate cu acestea în gări, triaje etc.
89
 Înlăturarea pericolului de incendiu cauzat de instalaţiile de
încălzire, de motoarele şi locomotivele Diesel, se asigură prin
respectarea regulilor şi instrucţiunilor privind buna lor funcţionare
şi prin supravegherea permanentă a acestora. La locomotivele şi
instalaţiile electrice din reţeaua căilor ferate electrificate se impune
ca în apropierea transformatoarelor, comutatoarelor,
întrerupătoarelor, rezistenţelor să nu se depoziteze substanţe uşor
inflamabile sau materiale combustibile. Pentru a evita efectele
produse de scurtcircuite, se va utiliza aparatura de protecţie. La
locomotivele electrice, conductoarele circuitelor electrice, care se
deconectează din diferite motive, se vor întrerupe şi de la sursa de
alimentare cu izolarea sigură a capetelor deconectate.
Lagărele osiilor de la vagoanele de marfă, de pasageri şi la
cisternele petroliere trebuie să fie unse corespunzător graficului.
Instalaţia de frânare trebuie supusă unui control calificat.
La efectuarea controalelor garniturilor de tren pe timp de
noapte se vor folosi doar lanterne cu acumulatoare.
Ieşirile din vagoane şi trecerile spre mijloacele de stingere
trebuie să fie libere în permanenţă.
Toate comenzile care folosesc curentul electric, la
locomotive, vagoane, relee electrice interioare trebuie făcute
numai de persoane autorizate şi în deplină siguranţă, respectându-
se instrucţiunile de funcţionare şi exploatare.
Amplasarea chioşcurilor şi gheretelor de comerţ, precum şi
prestarea de alte servicii pentru călători în clădirile gărilor se
admite numai cu coordonarea organelor S.S.M.C.I.
Stelajele din camerele de păstrare a bagajelor trebuie
executate din materiale incombustibile. Nu se admite amenajarea
antresolurilor.
Bazele de rezervă a locomotivelor trebuie amplasate
distanţat de căile principale, cu îngrădiri sigure şi instalaţii de
iluminat exterioare.
Terenurile repartizate pentru staţiile (punctele) de spălare şi
tratare cu abur trebuie să corespundă prevederilor pentru procesul
tehnologic tipizat al staţiilor şi să fie amplasate la o distanţă de
minimum 30 m de la calea ferată şi de la cele mai apropiate linii de
90
staţie şi de tracţiune, şi la o distanţă de minimum 50 m de la
clădirile şi instalaţiile feroviare vecine.
Terenurile pe care se face tratarea cisternelor trebuie să aibă
o îmbrăcăminte dură, care nu permite pătrunderea în sol a
produselor petroliere.
Aducerea cisternelor la locurile de tratare se efectuează
numai cu ajutorul locomotivelor (locotractoarelor), utilate cu
stingătoare de scântei. În timpul tractării cisternei se pun ca
acoperire cel puţin două vagoane cu patru osii (axe). Nu se admite
ca locomotivele să se apropie de locurile de curăţare la o distanţă
mai mică de 20 m şi această distanţă se marchează printr-un
indicator care interzice mişcarea în continuare.
Dispozitivele de deversare, capacele gurilor de încărcare a
cisternelor aduse pentru tratare la staţiile (punctele) de
spălare-aburire (tratare cu vapori) trebuie să fie închise. Cisternele
tratate trebuie dotate cu armatură de închidere în stare perfectă de
funcţionare.
Liniile de cale ferată pe care se efectuează alimentarea
supapelor dispozitivelor de golire a cisternelor trebuie dotate cu
jgheaburi sau cu alte aparate pentru captarea rămăşiţelor de
produse petroliere.
Gurile şi gropile de descărcare de la paharele de decantare
şi conducte trebuie să fie permanent închise cu capace. În timpul
alimentării supapelor trebuie utilizate numai lanterne cu
acumulator şi instrumente care nu produc scântei.
Rezervoarele, conductele, estacadele, cisternele pentru
golire şi liniile feroviare de golire-umplere trebuie prevăzute cu
prize sigure de legare la pământ pentru înlăturarea electricităţii
statice.
Scările metalice, portabile şi mobile trebuie dotate cu
cârlige de aramă şi cu tălpi de cauciuc.
Interiorul cisternelor şi cazanelor se admite a fi iluminate
numai cu lanterne cu acumulator. Conectarea şi deconectarea
lanternelor trebuie sa se efectueze în exteriorul cisternelor şi a
cazanelor.

91
 Suprafaţa estacadelor şi terenurilor trebuie curăţate de
rămăşiţele produselor petroliere şi spălate cu apă fierbinte
minimum o dată pe schimb.
Pe terenul staţiilor (punctelor) de spălare-aburire se
interzice:
- intersectarea de către liniile electrice aeriene a căilor
ferate, clădirilor şi instalaţiilor;
- utilizarea în timpul executării lucrărilor în interiorul
cisternei a încălţămintei cu blacheuri metalice sau cuie;
- deversarea resturilor de L.U.I. şi L.C. împreună cu apa şi
condensatul în reţeaua comună de canalizare, în canale deschise,
şanţuri, râpi etc.;
- utilizarea, în scopul pătrunderii persoanelor în interiorul
cisternei, a scărilor portabile metalice, precum şi a scărilor de lemn
întărite cu plăci metalice;
- lăsarea cârpelor de şters în interiorul cisternelor supuse
reviziei şi pe suprafaţa lor exterioară;
- intrarea locomotivelor în depourile de curăţare şi sub
estacade.
Zona de expropriere a căilor ferate trebuie curăţată de
uscături, resturi de tăiere, arbuşti, traverse vechi şi de alt gunoi
combustibil. Materialele acestea trebuie evacuate la timp din
această zonă.
Lichidele uşor inflamabile şi lichidele combustibile vărsate
pe linii trebuie acoperite cu nisip sau pământ şi evacuate în
exteriorul zonei de expropriere.
Traversele şi barele, la păstrarea lor provizorie pe liniile
curente şi la staţii trebuie stivuite.
Terenul pentru stive şi teritoriul pe o distanţă de minimum
3 m trebuie curăţate de iarba uscată şi de alte materiale
combustibile, arat sau săpat pe perimetru.
Traversele şi barele pot fi stivuite paralel cu calea ferată la
o distanţă de cel puţin 30 m de la construcţii şi instalaţii, 10 m - de
la căile de circulaţie activă a trenurilor, 6 m - de la căile de altă
natură şi la o distanţă de cel puţin 1,5 ori înălţimea stâlpului - de
la axa liniilor electrice şi a liniilor de telecomunicaţii. Distanţele
92
dintre stivele de traverse trebuie să fie de minimum 1 m, iar
distanţa dintre fiecare pereche de stive de minimum 20 m.
La volumul depozitului de traverse şi bare peste 5000 m 3
trebuie să se respecte condiţiile prevăzute în normele speciale de
proiectare a depozitelor de materiale lemnoase.
Se interzice depozitarea fânului, paielor şi lemnelor la o
distanţă mai mică de 50 m de la poduri, instalaţii feroviare, linii de
circulaţie activă a trenurilor, precum şi sub liniile electrice şi de
telecomunicaţii.
În zona de expropriere nu se admite aprinderea focului,
arderea vreascurilor, surcelelor, precum şi lăsarea arborilor şi
arbuştilor uscaţi.
Podurile construite în masivele de păduri trebuie
înconjurate cu fâşii mineralizate cu lăţimea de minimum 1,4 m pe
perimetrul exterior al zonei de expropriere.
Loturile de pământ de sub poduri, în raza de 50 m, trebuie
curăţate de iarbă, arbuşti, uscături şi de alt gunoi combustibil.
La toate podurile şi punţile se interzice:
- amenajarea sub poduri, sub punţi sau în apropierea lor a
depozitelor de materiale, a locurilor de staţionare pentru nave,
plute, şlepuri şi bărci;
- alimentarea pe poduri, punţi şi sub ele a felinarelor cu gaz
lampant şi a rezervoarelor agregatelor cu motoare cu benzină;
- lăsarea suprastructurilor şi a altor elemente de construcţie
necurăţate de produsele petroliere;
- arderea sub poduri a ierbii uscate, a arbuştilor şi a altor
materiale combustibile;
- efectuarea lucrărilor cu focul fără acordul organelor
S.S.M.C.I.
Liniile de cale ferată pentru staţionarea vagoanelor bazei de
material rulant trebuie dotate cu schimbătoare de cale pentru a
asigura retragerea şi dispersarea materialului rulant în caz de
incendiu.
În cazul în care lipsesc sursele artificiale sau naturale de
alimentare cu apă în locurile de amplasare a bazelor de material
rulant al căii ferate trebuie să se formeze rezerve de apă pentru
93
stingerea incendiilor în cisterne de cale ferată sau alte recipiente în
volum de 50 m3 pentru fiecare grupă (10-15 unităţi) de vagoane.
Fiecare garnitură de cale ferată mobilă trebuie să aibă
legătură telefonică cu cea mai apropiată gară pentru apelare la
serviciile de intervenţie a pompierilor. La punctele de staţionare a
vagoanelor trebuie montată o instalaţie de înştiinţare despre
incendiu.

15.3. Aeroporturi

Prevenirea şi stingerea incendiilor pe aeroporturi presupun

toate activităţile care trebuie desfăşurate pentru preîntâmpinarea
declanşării sau stingerea incendiilor cu ajutorul mijloacelor
proprii.
Activitatea de prevenire a incendiilor ridică o serie de
probleme specifice a căror rezolvare impune organizarea
autoapărării aeroporturilor în bune condiţii, mai ales dacă se ţine
seama că circa 70% dintre accidentele de avion sunt urmate de
incendii, acestea producându-se pe aeroporturi sau în apropierea
acestora.
Pericolul de incendiu este evident şi datorită faptului că
avioanele de tipuri moderne au la bord o mare cantitate de
combustibil, uneori depăşind 100 t.
Cele mai frecvente cauze ale accidentelor care pot genera
incendii sunt:
- ciocniri între avioane sau între avioane şi construcţii
sau alte obiecte, pe timpul decolării şi aterizării;
- nefuncţionarea corespunzătoare a mecanismelor
aeronavei, în special a trenului de aterizare;
- defecţiuni în timpul pornirii motoarelor sau a încărcării
rezervoarelor cu carburant.
Pe pistele aeroportului, în special în orele de vârf ale
traficului, intervin o serie de factori care măresc pericolul de
incendiu, printre care se citează:

94
 - existenţa unei mari cantităţi de combustibil într-un spaţiu
restrâns (când pe terenul de aterizare se găsesc mai mult
de 20 avioane);
- alimentarea cu combustibil a aeronavelor într-un timp
scurt de oprire, scurgerea reziduurilor din rezervoare, defecţiunile
de la furtunurile de alimentare cu carburant, rateurile produse la
pornirea motoarelor etc.;
- aprinderea amestecurilor de vapori de combustibil cu
aerul la contactul lor cu ţevile de eşapament ale autovehiculelor ce
transportă carburantul pentru alimentarea avioanelor;
- scânteile electrostatice produse la descărcarea cisternelor
cu combustibil, precum şi funcţionarea defectuoasă a instalaţiilor
mobile de încălzire.
Se ştie că gradul de distrugere a avionului, în caz de
accident la decolare sau aterizare, depinde de viteza avionului în
momentul atingerii solului, de duritatea solului şi de unghiul de
cădere a avionului. La stoparea bruscă a avionului, sub acţiunea
forţelor de inerţie, combustibilul lichid se mişcă înainte, se revarsă
peste piesele încălzite ale motorului, peste ţevile de eşapament, se
evaporă şi se aprinde.
Avariile şi catastrofele aviatice, precum şi datele
experimentale au demonstrat că lovirea de pământ cu viteze mai
mari de 130 km/h provoacă incendii de mari proporţii, iar viteza de
aterizare a majorităţii avoanelor moderne depăşeşte 130 km/h, de
aici şi pericolul care se naşte la eventualele defecţiuni mecanice
sau erori de conducere.
Aprinderea combustibilului în urma unei asemenea avarii
se poate produce din următoarele cauze:
- suprafeţele metalice încălzite ale motoarelor;
- flăcările care însoţesc evacuarea gazelor arse;
- scânteile electrice de la sistemul de aprindere;
- conductoarele încălzite;
- descărcarea electricităţii statice.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu trebuie respectate
o serie de măsuri de prevenire a incendiilor. Astfel, alimentarea
avionului cu combustibil şi lubrifianţi se face pe o platformă
95
special amenajată. În timpul alimentării atât motoarele
alimentatorului, cât şi cele ale avionului trebuie oprite. În timpul
alimentării este obligatorie legarea la pământ, pentru scurgerea
electricităţii statice. Înainte de începerea operaţiilor de alimentare
cu carburanţi, de deasupra aripii se vor realiza următoarele legături
în ordinea: cisternă-pământ, avion-pământ, cisternă-avion, ţeavă de
alimentare-avion.
Platforma de alimentare trebuie să aibă prize
corespunzătoare de legare la pământ cu rezistenţa de cel mult
10 ohmi care se vor verifica periodic.
Cisternele de alimentare nu se vor amplasa sub aripile
avionului, iar rezervoarele se vor umplea la 97% din capacitatea
lor. Alimenatrea trebuie făcută cu deosebită atenţie pentru a evita
scurgerea carburanţilor în jurul sau pe corpul avionului. Pe o rază
de 30-40 m de la avionul alimentat se interzice fumatul şi folosirea
focului deschis. Racordurile furtunurilor de alimentare trebuie
confecţionate din materiale care nu produc scântei prin lovire sau
izbire.
Alimentarea cu carburanţi a avioanelor se face în prezenţa
unei maşini de incendiu sau a cel puţin două stingătoare
transportabile cu bioxid de carbon sau spumă.
Pompele de benzină trebuie controlate în permanenţă
pentru a preveni scurgerile pe la îmbinări sau încălzirile locale.
Parcarea avioanelor pe pista special destinată acestui scop
trebuie făcută cu respectarea strictă a regulilor specifice de parcare.
Fascicolul de energie de la radar nu trebuie să fie dirijat
spre zona cu pericol de incendiu, adică acolo unde se pot forma
amestecuri explozive.
Dintre construcţiile aferente aeroporturilor cele mai expuse
la incendiu sunt hangarele, datorită activităţilor ce se desfăşoară în
ele, la anexele lor sau la avioanele adăpostite.
Pentru fiecare hangar trebuie să se întocmească un plan de
evacuare amănunţit prin care să se precizeze cum şi cine evacuează
avioanele, în funcţie de forţele de care dispune aeroportul.
În hangare nu se admite: încărcarea acumulatoarelor,
folosirea focului deschis, menţinerea sub tensiune a aparatelor
96
electrice de la bordul avioanelor, alimentarea avioanelor cu
carburanţi şi lubrifianţi, menţinerea avioanelor cu scurgeri de
carburant, păstrarea acizilor şi lichidelor combustibile, încălzirea
sau pornirea motoarelor, executarea sudurilor etc.
Decaparea şi vopsirea avioanelor nu se admit, în hangare,
concomitent cu alte lucrări care pot duce la izbucnirea incendiilor.
O importanţă deosebită o au asigurarea mijloacelor de
stingere a incendiilor şi pregătirea unei eventuale intervenţii.
Pentru operativitate şi eficacitate, mijloacele din dotarea
aeroporturilor trebuie să îndeplinească o serie de acţiuni printre
care se citează:
- asigurarea unui strat de spumă pe pista de aterizare
într-un timp cât mai scurt;
- dispunerea accesoriilor necesare salvării persoanelor din
avion;
- transportarea la locul incendiului a servanţilor şi a
cantităţilor necesare de mijloace stingătoare (apă, pulberi
stingătoare etc.);
- intervenţia rapidă în orice moment şi în toată zona
aeroportului;
- refularea mijloacelor de stingere din mers.
Mijloacele de stingere trebuie amplasate în locuri care să
asigure accesul direct, rapid şi uşor la pistă, platforme şi
construcţiile aeroportului.
Importanţa volumului de carburanţi, care pot arde dintr-o
dată, face ca în lupta cu focul să se ţină seama de cantitatea de
căldură degajată.
O mare importanţă trebuie acordată dotării aeroporturilor
cu mijloace tehnice speciale de stingere, care să asigure debitul de
substanţe stingătoare, necesare pentru lichidarea incendiului.
Dotarea trebuie făcută în funcţie de categoria aeroportului.
După unele date din publicaţiile de specialitate, maşinile
din dotare trebuie să asigure: cel puţin 1000 kg/min de pulbere la
tunurile de pulbere şi 400 kg/min la ţevile manuale; cel puţin
40 m3 de spumă/min la tunuri şi 8 m3 spumă/min - la ţevile
manuale.
97
 15.4. Transportarea substanţelor şi materialelor
cu pericol de explozie-incendiu şi de incendiu

Încărcăturile periculoase transportate în ambalaj şi material

de ambalaj, conform standardelor şi prescripţiilor tehnice pentru
produsele respective.
Materialul de ambalaj şi ambalajul trebuie să fie rezistente,
fără defecte, pentru a exclude totalmente scurgerea şi împrăştierea
încărcăturii, să asigure păstrarea şi siguranţa ei în timpul
transportării. Materialele din care este fabricat ambalajul trebuie să
fie inerte în raport cu conţinutul încărcăturii.
Autocisternele care transportă L.U.I. şi L.C. trebuie dotate
cu prize de legare la pământ sigure, cu mijloace de stingere a
incendiilor de primă intervenţie, să fie marcate în conformitate cu
gradul de pericol al încărcăturii, iar ţevile de eşapament trebuie
dotate cu stingătoare de scântei.
Încărcăturile cu pericol de explozie-incendiu şi de incendiu,
care degajă gaze şi/sau vapori uşor inflamabili, toxici, caustici sau
corozivi, sau devin explozibile la uscare şi prezintă pericol intrând
în reacţie cu aerul şi umezeala, precum şi încărcăturile care au
proprietăţi de oxidare, trebuie ambalate ermetic.
Încărcăturile periculoase în ambalaj de sticlă trebuie
aşezate în lăzi rezistente sau lăzi compartimentate (de lemn,
plastic, metal), umplând spaţiile libere dintre ambalaje cu
materiale incombustibile şi absorbante.
Pereţii lăzilor şi ai lăzilor compartimentate (îngrădite)
trebuie să depăşească înălţimea buteliilor şi borcanelor închise
cu 5 cm. La transportarea coletelor cu încărcături periculoase, în
ambalaj de sticlă, acestea trebuie aşezate în lăzi de lemn etanşate şi
închise cu capace.
Încărcăturile periculoase ambalate în borcane, bidoane şi
canistre de metal sau de plastic trebuie ambalate suplimentar în
lăzi de lemn sau în grătare de şipci.
Încărcăturile periculoase solide, pulverulente, ambalate în
saci, dacă un astfel de ambalaj este prevăzut de standarde sau de

98
prescripţiile tehnice pentru produsul respectiv, trebuie expediate în
vagoane separate.
La transportarea unor asemenea încărcături în volum redus,
acestea trebuie ambalate suplimentar în butoaie de metal sau de
placaj.
La prezentarea pentru transport a lichidelor periculoase
ambalajul trebuie umplut până la norma stabilită de standarde sau
de prescripţiile tehnice pentru produsul respectiv.
Nu se admite aşezarea în acelaşi vagon sau container a
încărcăturilor periculoase din diferite grupe, precum şi a unor
încărcături periculoase din aceeaşi grupă, dar pentru care nu se
admite transportul împreună.
La încărcarea în vagoane, lăzile cu acizi se plasează vizavi
de lăzile cu L.U.I. şi L.C. Lăzile se aşează compact una lângă alta
şi se fixează bine.
Buteliile cu gaze toxice şi gaze toxice uşor inflamabile,
precum şi buteliile goale în care s-au păstrat asemenea gaze trebuie
transportate numai în vagoane separate sau în containere.
Buteliile cu gaze combustibile şi toxice se încarcă în poziţie
orizontală cu supapele de siguranţă în aceeaşi direcţie.
Buteliile cu gaze pot fi încărcate în poziţie verticală numai
în cazul în care fiecare butelie este dotată cu inele de protecţie şi
cu condiţia că sunt aşezate absolut compact, fapt ce exclude
deplasarea sau căderea lor. Golurile de uşă trebuie să fie îngrădite
cu scânduri, având grosimea de cel puţin 40 mm, pentru a exclude
acţiunea încărcăturii asupra uşii.
Ca excepţie, la transportare, se admite încărcarea buteliilor
fără inele de protecţie. În astfel de situaţii, fiecare rând de butelii
trebuie separat cu scânduri în care sunt prevăzute locaşuri pentru
butelii.
Nu se admite utilizarea în calitate de strat protector între
butelii (vase) a fânului, paielor şi a altor materiale uşor
inflamabile.
L.U.I. şi L.C. trebuie prezentate pentru transport în butoaie
standardizate etanşe şi plumbuite.

99
 Vagoanele pentru transportarea izopropilinitratului şi a
saminului, atât cele încărcate, cât şi cele goale trebuie însoţite de o
echipă de specialişti ai expeditorului (destinatarului) încărcăturii.
La locurile de muncă L.U.I., L.C. şi G.C. trebuie aduse, de
regulă, în mod centralizat.
Nu se admite utilizarea ambalajului deschis pentru
aducerea L.U.I. şi L.C. la locurile de muncă.
La instalarea conductelor de G.C., L.U.I. şi L.C. în clădiri
şi instalaţii este necesar:
- să se închidă ermetic golurile (fisurile, neetanşietăţile), în
locurile de trecere a conductelor prin elementele de construcţie, cu
materiale incombustibile pe toată grosimea pereţilor clădirii;
- să se utilizeze batardouri (diafragme) impermeabile
pentru gaze, din materiale incombustibile, în locurile de trecere a
canalelor şi şanţurilor (deschise sau închise) dintr-o încăpere de
lucru în alta;
- să se vopsească conductele conform prevederilor
standardelor în vigoare.
Pentru debitarea G.C. şi L.U.I. trebuie utilizate pompe fără
presgarnitură sau pompe cu etanşare frontală.
Ambalajele de sticlă cu L.U.I. şi L.C. cu capacitatea de
10 litri sau mai mare trebuie aşezate în coşuri împletite sau în lăzi
compartimentate din lemn, iar ambalajele de sticlă cu capacitatea
sub 10 litri - în lăzi de lemn cu utilizarea materialelor de
imobilizare (fixare). Aceste materiale, care servesc drept
amortizare la şocuri, trebuie să fie absorbante pentru ca, în caz de
spargere a vasului, să îmbibe lichidul vărsat.
Exploatarea transportoarelor, elevatoarelor, ţevilor cu
scurgere gravitaţională şi pneumatică se admite numai dacă
locurile de cădere a materialelor sunt perfect etanşate. Ventilaţia
trebuie să asigure aspiraţia continuă şi eficientă a prafului de sub
aceste adăposturi.
În perioada exploatării instalaţiilor de transport pneumatic
şi gravitaţional (la deplasarea produsului prin conducte) nu se
admite depunerea prafului pe conducte. Curăţarea conductelor
trebuie efectuată conform graficului aprobat.
100
 Transportoarele şi instalaţiile de transport pneumatic se pun
în funcţiune numai după ce se verifică riguros funcţionarea lor prin
mersul în gol, dacă în ele nu există obiecte străine, există unsoare
în rulmenţi, precum şi funcţionarea normală a dispozitivelor de
protecţie.
Autoblocarea electromotoarelor utilajului tehnologic cu
motoarele maşinilor de purjare cu aer, din care produsul se
debitează în reţeaua respectivă de transport pneumatic, trebuie să
fie în stare perfectă şi verificată de fiecare dată când se pune în
funcţiune utilajul.
Pentru a exclude îngrămădirea şi reţinerea produselor
pulverulente pe transportoare, acestea trebuie prevăzute cu
dispozitive de blocare automată în scopul opririi în caz de avarie.
Nu se admite exploatarea transportoarelor şi elevatoarelor
elicoidale defecte (lipsa de spaţiu între elice şi peretele jgheabului;
existenţa frecării între benzi, cupe şi pereţii jgheabului).
Rolele transportoarelor şi a tobelor de întindere trebuie să
se rotească uşor. Nu se admite alunecarea (patinarea) benzii,
precum şi gresarea tobelor dispozitivului de acţionare cu bitum,
colofoniu sau cu alte materiale combustibile.
Pentru a opri funcţionarea utilajului tehnologic din secţie şi
a deconecta sistemul de aspiraţie şi de ventilaţie, în caz de
aprindere în elevatoare, conductele pneumatice, gravitaţionale,
alte tipuri de transportoare, la fiecare etaj, lângă casa scării, trebuie
montate butoane speciale.
Nu se admite exploatarea conductelor de aspiraţie şi a celor
de transportare a materialelor mărunţite la care dispozitivele
automate de protecţie contra propagării focului sunt defectate sau
închise.
Golurile din barierele antifoc destinate pentru trecerea
transportoarelor, benzilor rulante etc. trebuie protejate prin
dispozitive de protecţie contra propagării focului (uşi, porţi,
perdele de apă etc.).
La transportarea substanţelor cu pericol de explozie-
incendiu, atât cu mijloace de transport, cât şi la fiecare loc de
încărcătură, trebuie instalate simboluri de securitate.
101
 La transportarea substanţelor cu pericol de explozie-
incendiu se interzice:
- frânarea bruscă, izbiturile, zdruncinăturile;
- transportarea buteliilor cu G.C. fără saboţi de frână de
protecţie;
- lăsarea mijloacelor de transport fără supraveghere.
Locurile de încărcare şi de descărcare a substanţelor şi
materialelor cu pericol de explozie-incendiu şi de incendiu trebuie
dotate:
- cu dispozitive speciale care asigură condiţii de securitate
la incendiu la executarea lucrărilor. Totodată, pentru vasele de
sticlă trebuie prevăzute cărucioare sau tărgi speciale cu locaşuri
pentru încărcăturile ambalate respectiv. Se admite transportarea
vaselor de sticlă în coşuri cu mânere (în stare bună) care fac
posibilă deplasarea lor de către două persoane;
- mijloace de stingere a incendiului şi de lichidare a
situaţiilor de avarie;
- instalaţii de iluminat staţionare sau provizorii
corespunzătoare categoriei zonei conform N.A.I.E.
În locurile de încărcare-descărcare a încărcăturilor cu
pericol de explozie-incendiu şi de incendiu nu se admite utilizarea
focului deschis.
Mecanismele de încărcare-descărcare utilizate trebuie să fie
în stare bună de funcţionare.
Conducătorii auto şi maşiniştii care aşteaptă încărcarea sau
descărcarea, precum şi pe timpul executării lucrărilor de
încărcare-descărcare nu trebuie să lase mijloacele de transport fără
supraveghere.
Mijloacele de transport (vagoanele, caroseriile, remorcile,
containerele etc.) plasate pentru încărcarea substanţelor şi
materialelor cu pericol de explozie-incendiu şi de incendiu, trebuie
să fie în bună stare de funcţionare şi curăţate de alte substanţe.
În cazul constatării unor ambalaje (pachete) defectate,
substanţe vărsate sau împrăştiate, ambalajele (pachetele) trebuie
imediat înlăturate, iar pardoseala curăţată de aceste substanţe.

102
 La executarea lucrărilor de încărcare-descărcare a
încărcăturilor cu pericol de explozie-incendiu şi de incendiu
lucrătorii sunt obligaţi să respecte prevederile marcajelor şi ale
inscripţiilor de avertizare de pe ambalaj.
Nu se admite efectuarea lucrărilor de încărcare-descărcare a
substanţelor şi materialelor cu pericol de explozie-incendiu şi de
incendiu în timpul funcţionării motorului automobilului, precum şi
în timpul ploii, dacă materialele şi substanţele menţionate mai sus
au tendinţă de autoaprindere la interacţiunea cu apa.
Încărcăturile cu pericol de explozie-incendiu şi de incendiu
din vagoane, containere şi din caroseriile automobilelor trebuie
fixate bine, pentru a exclude deplasarea lor în timpul transportării.
La efectuarea operaţiilor tehnologice ce ţin de umplerea şi
deversarea L.U.I. şi L.C. trebuie respectate următoarele prevederi:
- trapele şi capacele trebuie deschise lent, fără smuncituri şi
lovituri, utilizând instrumente care nu produc scântei;
- nu se admite efectuarea lucrărilor de încărcare-descărcare
cu recipientele stropite (murdărite) cu L.U.I. şi L.C.;
- armătura (furtunurile, îmbinările demontabile, protecţia
de electricitatea statică etc.) trebuie să fie în stare bună de
funcţionare.
Înainte de umplerea rezervoarelor, cisternelor, ambalajelor
etc. cu lichid trebuie să se verifice funcţionalitatea dispozitivului
de măsurare a cantităţii de lichid.
Măsurarea nivelului lichidului în rezervor şi luarea probelor
trebuie efectuate, de regulă, în timpul zilei. Pe timp de noapte
lucrătorii trebuie să utilizeze numai lanterne cu acumulator în
execuţie antiexplozivă.
Măsurarea nivelului şi luarea probelor pe timp de furtună,
precum şi în timpul pompării produsului în rezervor sau din
rezervor sunt interzise.
Golirea şi umplerea recipientelor cu L.U.I. şi L.C. trebuie
să se efectueze prin conducte şi furtunuri cu îmbinări de racordare
perfecte şi numai după verificarea corectitudinii de deschidere şi
închidere a vanelor respective. Armătura de închidere trebuie să fie
complet deschisă.
103
 Debitarea gravitaţională (“prin jet fluent”) a produsului în
rezervor, recipient etc. nu se admite. Viteza de umplere (golire) a
rezervorului nu trebuie să depăşească capacitatea totală de trecere
a supapelor de aerisire şi de siguranţă (sau a racordului de
ventilare) montate pe rezervor.
La finalizarea lucrărilor de descărcare a încărcăturilor cu
pericol de explozie-incendiu sau de incendiu este necesar să se
examineze atent vagonul, containerul sau caroseria automobilului,
să se adune şi să se înlăture rămăşiţele de substanţe şi gunoiul.

16. Prevenirea incendiilor la obiectivele

pentru depozitare

16.1. Prevederi generale

Păstrarea în depozite şi încăperi a substanţelor şi

materialelor trebuie să se efectueze luând în consideraţie
proprietăţile lor fizice şi chimice (capacitatea de oxidare, de
autoîncălzire şi inflamare la contactul cu umezeala, cu aerul etc.).
Criteriile de compatibilitate şi omogenitate ale substanţelor de
stingere se determină de regulile corespunzătoare în modul stabilit.
Păstrarea în aceeaşi secţie a cauciucului sau a anvelopelor
pentru automobile împreună cu alte materiale, indiferent de
omogenitatea substanţelor de stingere utilizate, nu se admite.
Buteliile cu G.C., recipientele (vasele, buteliile şi alte
ambalaje) cu L.U.I. şi L.C., precum şi ambalajele cu aerosol
trebuie protejate împotriva acţiunii razelor solare şi a altor acţiuni
termice.
Depozitarea ambalajelor cu aerosoli în depozitele cu multe
niveluri se admite în compartimente de incendiu numai la nivelul
superior, iar cantitatea lor nu trebuie să depăşească 100 mii.
Capacitatea totală a depozitului nu trebuie să depăşească
500 mii de ambalaje. În depozitele comune se admite păstrarea
104
ambalajelor cu aserosoli în cantitate de maximum 3 mii bucăţi. În
compartimentele izolate ale depozitului comun se admite păstrarea
a maximum 10 mii de ambalaje (cutii).
Pe terenuri deschise sau sub acoperişuri de protecţie se
admite păstrarea ambalajelor cu aerosoli numai în containere
incombustibile.
În încăperile de depozitare fără stelaje materialele trebuie
să se păstreze în stive. Vizavi de golurile de uşă ale încăperilor de
depozitare trebuie să se lase o trecere cu lăţimea egala cu lăţimea
uşii, însă nu mai îngustă de 1 m. La fiecare 6 m de lungime a
depozitului trebuie amenajate treceri transversale cu lăţimea de
minimum 0,8 m.
Distanţa dintre corpurile de iluminat şi mărfurile depozitate
trebuie să fie de minimum 0,5 m.
Parcarea şi reparaţia mijloacelor de încărcare-descărcare şi
a celor de transport în încăperile de depozitare şi pe debarcadere
nu se admite.
Încărcăturile şi materialele descărcate pe rampă (platformă)
la sfârşitul zilei de lucru trebuie înlăturate.
În clădirile depozitelor, toate operaţiile legate de
deschiderea ambalajelor, verificare, reparaţii mărunte, de
preambalare a produselor, pregătirea amestecurilor de lichide cu
pericol de incendiu (vopsele nitro, lacuri etc.) trebuie efectuate în
încăperi separate, faţă de locul de păstrare.
Automobilele, autoîncărcătoarele, automacaralele şi alte
tipuri de tehnică de încărcat nu trebuie să se apropie de scârte,
stive şi şoproane, unde se păstrează nutreţul fibros, materialele
fibroase, la distanţe mai mici de 3 m, inclusiv în cazul în
care aceste mijloace de încărcare-descărcare sunt dotate cu
stingătoare de scântei.
Echipamentul electric al depozitelor la finele zilei de lucru
trebuie scos de sub tensiune (deconectat). Dispozitivele menite
pentru întreruperea alimentării cu energie electrică a depozitelor
trebuie instalate în afara încăperii de depozitare, pe un perete
construit din materiale incombustibile sau pe un stâlp special,

105
încorporate într-un dulap sau cutie cu accesorii pentru a putea fi
plumbuite şi puse sub lacăt.
Nu se admite montarea instalaţiei iluminatului de serviciu
în încăperile de depozitare, precum şi exploatarea aragazelor,
aparatelor electrice de încălzit şi montarea prizelor de curent
electric.
La păstrarea materialelor pe terenuri deschise aria unei
singure secţii (a unei singure stive) nu trebuie să depăşească
300 m2, iar distanţele de siguranţă dintre stive trebuie să fie de
minimum 6 m.
În clădirile de pe teritoriul bazelor şi a depozitelor nu se
admite cazarea (locuirea) personalului sau a altor persoane.
Intrarea locomotivelor în încăperile de depozitare de
categoriile A, Б şi B nu se admite.
În cămările secţiilor nu se admite păstrarea L.U.I. şi L.C. în
cantităţi care depăşesc normele respective. La locurile de lucru
cantitatea acestor lichide nu trebuie să depăşească necesarul pentru
un schimb de lucru.
Nu se admite păstrarea materialelor combustibile sau a
celor incombustibile în ambalaj combustibil în încăperile de la
subsol şi demisol, dacă acestea nu au ferestre cu curte de lumină
pentru evacuarea fumului şi dacă casele scărilor comune ale
clădirii comunică cu aceste etaje.

16.2. Depozitele pentru păstrarea L.U.I., L.C. şi a altor

lichide cu pericol de incendiu

16.2.1. Parcurile de rezervoare

Terenurile bazelor (depozitelor) de produse petroliere,
staţiilor de pompare trebuie îngrădite cu garduri cu înălţimea de
cel puţin 2 m.
Îndiguirile din jurul rezervoarelor, precum şi locurile de
trecere peste ele trebuie întreţinute în stare perfectă. Terenurile din
interiorul îndiguirilor trebuie să fie nivelate şi acoperite cu nisip.
Se interzice:
106
 - exploatarea utilajului şi a armăturii de închidere neetanşe;
- micşorarea înălţimii îndiguirilor stabilită în normativele
de proiectare;
- exploatarea rezervoarelor deformate şi fisurate, precum şi
a utilajelor, aparatelor de control şi măsurare, conductelor de
transport a produselor şi dispozitivelor staţionare de protecţie
împotriva incendiilor, cu defecte;
- existenţa arborilor şi arbuştilor în interiorul îndiguirilor;
- instalarea rezervoarelor pe fundaţie combustibilă;
- supraîncărcarea rezervoarelor şi a cisternelor;
- luarea de probe din rezervoare în timpul golirii sau
turnării produselor petroliere;
- golirea şi turnarea produselor petroliere pe timp de
furtună.
Supapele dispozitivelor de respiraţie şi opritoarele de foc
trebuie verificate privind corespunderea lor prevederilor din fişa
tehnică, minimum o dată pe lună, iar la temperaturi negative ale
aerului-cel puţin o dată în 10 zile.
La revizia dispozitivelor de respiraţie supapele şi plasele
trebuie curăţate de gheaţă. Încălzirea lor trebuie efectuată numai
prin metode care exclud pericolul de izbucnire a incendiului.
Luarea de probe şi măsurarea nivelului se efectuează numai
utilizând dispozitive din materiale antiscântei.
Parcul de rezervoare trebuie să dispună de o rezervă de
mijloace şi substanţe de stingere în cantitatea necesară pentru
stingerea incendiului la rezervorul cu capacitatea cea mai mare,
conform normativelor speciale.

16.2.2. Păstrarea în ambalaje

Clădirile pentru păstrarea L.C. în ambalaje nu trebuie să
depăşească înălţimea de 3 etaje, iar cele pentru păstrarea L.U.I. -
cu un singur etaj.
Păstrarea lichidelor cu temperatura de inflamabilitate peste
120°C, în cantităţi sub 30 m3, se admite în depozite subterane
construite din materiale combustibile cu pardoseala executată din
materiale incombustibile şi dacă pe acoperişul acestor depozite
107
este plasat un strat de pământ bine bătătorit cu grosimea de
minimum 0,2 m.
Păstrarea împreună, în aceeaşi încăpere, a L.U.I. şi L.C.
ambalate se admite numai dacă cantitatea lor nu depăşeşte 100 m3.
În depozitele, în care butoaiele cu L.U.I. şi L.C. se
depozitează manual, acestea se depozitează pe pardoseală în cel
mult două rânduri. Dacă depozitarea se face mecanizat, atunci
butoaiele cu L.C. se aşază în cel mult 5 rânduri, iar cele cu L.U.I.-
în cel mult 3 rânduri.
Lăţimea stivei nu trebuie să depăşească lăţimea a două
butoaie. Lăţimea trecerilor principale pentru transportarea
butoaielor trebuie prevăzută de cel puţin 1,8 m, iar între stive-de
cel puţin 1 m.
Păstrarea lichidelor se admite numai în ambalaje fără
defecte. Lichidul vărsat trebuie imediat înlăturat.
Terenurile deschise pentru păstrarea produselor petroliere
în ambalaje trebuie îngrădite cu un dig de pământ sau cu un perete
plin incombustibil cu o înălţime de minimum 0,5 m şi planuri
înclinate de acces la aceste terenuri.
Terenurile trebuie supraînălţate cu 0,2 m faţă de teritoriul
din jur şi înconjurate cu un şanţ pentru evacuarea apelor uzate.
În limitele unui teren îndiguit se admite depozitarea a
maximum 4 stive de butoaie cu dimensiunile de 25x15 m, cu
distanţa de siguranţă între ele de cel puţin 10 m, iar între stive şi
dig (perete) de cel puţin 5 m. Distanţa dintre stivele a două terenuri
trebuie să fie de cel puţin 20 m. Deasupra terenurilor se admite
construirea acoperişurilor de protecţie din materiale
incombustibile.
Nu se admite vărsarea produselor petroliere, precum şi
păstrarea materialului de ambalare şi a ambalajului în interiorul
depozitelor şi pe terenurile îndiguite.

16.2.3. Păstrarea gazelor

Depozitele pentru păstrarea buteliilor cu G.C. trebuie să
aibă un singur nivel, acoperişuri cu elemente uşor zburătoare şi
fără încăperi în pod (cerdac).
108
 Ferestrele încăperilor de păstrare a buteliilor cu gaze
trebuie vopsite în alb sau dotate cu dispozitive incombustibile de
protecţie contra razelor solare.
În cazul în care buteliile se păstrează pe terenuri deschise
construcţiile de protecţie contra depunerilor atmosferice şi razelor
solare trebuie executate din materiale incombustibile.
Amplasarea instalaţiilor de butelii în grup se admite lângă
pereţii exteriori înfundaţi (fără goluri).
Dulapurile şi cabinele în care se păstrează buteliile trebuie
executate din materiale incombustibile şi să aibă ventilaţie
naturală, care exclude acumularea în ele a amestecurilor explozive.
Buteliile cu G.C. trebuie păstrate separat de buteliile cu
oxigen, aer comprimat, clor, fluor şi de alţi oxidanţi, precum şi
separat de buteliile cu gaze toxice.
La păstrarea şi transportarea buteliilor cu oxigen nu se
admite nimerirea pe ele a uleiului (grăsimii) şi contactul armăturii
buteliilor cu materiale impregnate cu ulei.
La rostogolirea manuală a buteliilor cu oxigen nu se admite
apucarea cu mâna a ventilelor (supapelor).
În încăperile de păstrare a gazelor trebuie să existe
gazoanalizatoare în stare funcţională perfectă pentru concentraţii
subexplozive, iar în cazul în care acestea lipsesc, conducătorul
obiectivului trebuie să stabilească modul de luare a probelor şi de
control al concentraţiei.
În cazul depistării scurgerii de gaze din butelii acestea
trebuie scoase din depozit şi transportate într-un loc lipsit de
pericol.
În depozitul în care se păstrează butelii cu G.C. nu se admit
persoane a căror încălţăminte are talpa bătută în cuie sau cu flecuri
de metal.
Buteliile cu G.C. care au saboţi trebuie să se păstreze în
poziţie verticală în nişe, compartimente sau pe alte dispozitive care
exclud căderea lor.
Buteliile fără saboţi trebuie să se păstreze în poziţie
orizontală pe cadre sau pe stelaje. În acest caz, înălţimea stivei nu

109
trebuie să depăşească 1,5 m, iar ventilele trebuie să fie închise cu
capace de protecţie şi orientate în aceeaşi direcţie.
Păstrarea substanţelor, materialelor şi a utilajelor de altă
natură în depozitele pentru gaze nu se admite.
Încăperile depozitelor cu G.C. trebuie asigurate cu
ventilaţie naturală.

16.2.4. Păstrarea produselor agricole

16.2.4.1. Păstrarea nutreţului fibros

Păstrarea rezervelor de nutreţ fibros se admite numai în
construcţii-anexe sau încorporate, separate de clădirile fermelor
prin pereţi (despărţituri) înfundaţi şi planşee cu limita de rezistenţă
la foc de minimum REI 45.
Construcţiile-anexe şi cele încorporate trebuie să aibă ieşiri
nemijlocit în exterior.
Stogurile, şoproanele şi stivele de nutreţ fibros trebuie
amplasate la distanţe de cel puţin 15 m de la liniile de energie
electrică de cel puţin 20 m de la drumuri şi de cel puţin 50 m de la
clădiri şi instalaţii.
Terenurile pentru amplasarea stogurilor, precum şi a
perechilor de stoguri sau stive trebuie înconjurate cu o fâşie arată
nu mai îngustă de 4 m. Distanţa de la marginea fâşiei până la
stogurile de pe teren trebuie să fie de cel puţin 15 m, iar până la
stogul separat-de cel puţin 5 m.
Aria fundaţiei unui stog nu trebuie să depăşească 100 m2,
iar cea a stivei de fân sau paie presate – 400 m2.
Distanţa de siguranţă dintre stive, şoproane şi stoguri
separate trebuie să fie de cel puţin 20 m. În cazul în care stivele,
şoproanele şi stogurile se aşază în perechi, distanţa dintre stive şi
şoproane trebuie să fie de cel puţin 6 m, iar între perechile
acestora de cel puţin 30 m.
În cazul în care fânul clădit în clăi sau stive este umed,
trebuie să se organizeze controlul temperaturii fânului.

110
 Tractoarele şi automobilele utilizate la depozitele de nutreţ
fibros trebuie dotate cu stingătoare de scântei.
În timpul efectuării lucrărilor de descărcare tractoarele nu
trebuie să se apropie de stive la distanţe mai mici de 3 m.

16.2.4.2. Păstrarea cerealelor

Înainte de începutul campaniei de recoltare depozitele şi
uscătoriile de cereale trebuie verificate privind gradul lor de
pregătire pentru utilizare. Defectele depistate trebuie remediate
până la începutul lucrărilor de uscare şi de primire a cerealelor.
Depozitele de cereale trebuie amenajate în clădiri separate.
Porţile lor trebuie să se deschidă în exterior şi să nu fie baricadate.
La păstrarea cerealelor în grămezi, distanţa de la vârful
grămezii până la elementele de acoperire combustibile, precum şi
până la corpurile de iluminat şi cablurile electrice trebuie să fie de
cel puţin 0,5 m.
În locurile de transportare a cerealelor prin golurile
barierelor antifoc trebuie instalate dispozitive de protecţie.
Se interzice:
- păstrarea cerealelor împreună cu diferite materiale şi
utilaje;
- utilizarea în interiorul încăperilor de depozitare a
maşinilor de curăţat şi a altor maşini cu motoare cu ardere internă;
- exploatarea mecanismelor mobile cu porţile din ambele
părţi ale depozitului închise;
- punerea în funcţie a (aprinderea) uscătoriilor care
funcţionează cu combustibil solid, utilizând în acest scop L.U.I. şi
L.C., iar a uscătoriilor care funcţionează cu combustibil lichid-
folosind pentru pornirea lor torţe;
- exploatarea uscătoriilor la care sunt defectate aparatele de
control a temperaturii, a automaticii pentru deconectarea debitării
combustibilului în cazul în care se stinge flacăra din focar, precum
şi a sistemului de electroaprindere sau dacă acestea lipsesc;
- turnarea cerealelor la un nivel care depăşeşte nivelul
benzii de transportor şi admiterea frecării benzii de elementele
transportorului.
111
 Verificarea temperaturii cerealelor în timpul funcţionării
uscătoriei trebuie realizată prin luarea de probe la fiecare 2 ore.
Praful şi cerealele se îndepărtează de pe suprafaţa
mecanismelor de încărcare-descărcare ale uscătoriei după fiecare
24 ore de funcţionare.
Uscătoria mobilă trebuie instalată la o distanţă de cel puţin
10 m de la clădirea depozitului de cereale.
Focarele uscătoriilor trebuie construite astfel, încât
scânteile să nu iasă din ele. Coşurile de fum trebuie utilate cu
stingătoare de scântei, iar în locurile de trecere prin elementele de
construcţie combustibile trebuie prevăzute despărţituri antifoc.
La ventilarea cerealelor în depozite ventilatoarele trebuie
instalate la o distanţă de cel puţin 2,5 m de la pereţii combustibili.
Conductele de aer trebuie construite din materiale incombustibile.

16.2.5. Păstrarea materialelor lemnoase

16.2.5.1. Prevederi generale

Depozitele de materiale lemnoase cu capacitatea mai mare
de 2 mii m3 trebuie să corespundă normelor speciale de proiectare a
depozitelor de materiale lemnoase.
Pentru depozitele de materiale lemnoase cu capacitatea mai
mică de 2 mii m3 trebuie elaborate şi coordonate cu organele
S.S.M.C.I., planurile de amplasare a stivelor, cu indicarea
volumului maximum de păstrare a materialului lemnos, distanţelor
de siguranţă şi a căilor de acces la stive, precum şi între stive şi
obiectivele vecine.
Nu se admite depozitarea materialelor lemnoase, utilajelor
etc. pe suprafaţa spaţiului de siguranţă dintre stive.
Locurile desinate pentru stive trebuie curăţate până la
suprafaţa mineralizată, înlăturând iarba, gunoiul şi alte resturi
combustibile sau acoperite cu un strat de nisip, pământ sau pietriş
cu grosimea de minimum 15 cm.
Pentru fiecare depozit trebuie elaborat planul operativ de
stingere a incendiilor, cu stabilirea acţiunilor de desfacere a
stivelor, a grămezilor de lemn tăiat, de şiţă etc., luând în
112
consideraţie posibilitatea de antrenare a angajaţilor şi tehnicii
agentului economic respectiv. Anual, înainte de începerea
perioadei de primăvară-vară, când e frecvent pericolul de incendiu,
planul trebuie perfectat prin antrenarea tuturor schimburilor de
angajaţi ai agentului economic şi a subdiviziunilor respective a
serviciului pompieri şi salvatori.
Cu excepţia mijloacelor de primă intervenţie la incendiu, la
depozite trebuie amenajate posturi cu o rezervă de diferite tipuri de
tehnică de intervenţie în cantităţile stabilite de planurile operative
de stingere.
Nu se admite executarea în depozit a lucrărilor care nu ţin
de păstrarea materialelor lemnoase.
Încăperile pentru încălzirea angajaţilor pot fi amenajate la
depozitele materialelor lemnoase numai în clădiri aparte cu
condiţia că se respectă distanţele de siguranţă la incendiu şi cu
avizul organelor S.S.M.C.I.
Pentru încălzirea acestor încăperi se admite utilizarea
aparatelor electrice numai de construcţie industrială.
Troliurile care au motoare cu ardere internă trebuie
amplasate la minimum 15 m de la stivele de lemn rotund.
Terenul din jurul troliului trebuie curăţat de resturi
lemnoase, de coajă şi de alte deşeuri şi de gunoiul combustibil. Se
admite păstrarea combustibilului şi lubrifianţilor pentru
alimentarea motoarelor în cantitate de maximum un butoi la o
distanţă de minimum 10 m de la troliu şi de minimum 20 m de la
cea mai apropiată stivă.

16.2.5.2. Depozitele de cherestea

La stivuirea şi desfacerea stivelor de cherestea pachetele
pregătite pentru transportare trebuie să fie aşezate numai de o parte
a căii de circulaţie, totodată, lăţimea rămasă liberă a carosabilului
trebuie să fie de cel puţin 4 m. Volumul total de cherestea
nestivuită nu trebuie să depăşească cantitatea de cherestea primită
la depozit pe parcursul a 24 ore.

113
 Aşezarea pachetelor pe suprafaţa spaţiului de siguranţă la
incendiu şi pe căile de acces la sursele de apă pentru stins
incendiul nu se admite.
Trierea şi aşezarea pachetelor în caz de încetare temporară
a funcţionării mecanismelor, precum şi păstrarea acoperişurilor de
inventar şi a fururii trebuie să se efectueze pe terenuri speciale.
Învelirea pachetelor cu hârtie impermeabilă la apă (în cazul
când această operaţie nu a fost executată în cadrul procesului unic
tehnologic) trebuie efectuată pe terenuri speciale.
Hârtia impermeabilă uzată, bucăţile şi resturile de hârtie
trebuie adunate în containere, iar locurile de păstrare a acestora se
determină de comun acord cu organele S.S.M.C.I.
În depozitele închise lăţimea trecerii între stive şi
proeminenţele pereţilor clădirii trebuie să fie de cel puţin 0,8 m.
Vizavi de golurile de uşă ale depozitului trebuie să rămână o
trecere cu lăţimea egală cu lăţimea uşii, însă nu mai mică de 1 m.
În depozitele închise nu se admit pereţi despărţitori şi
încăperi de serviciu.
Pardoseala depozitelor închise şi a terenurilor de sub
acoperişurile de protecţie trebuie construită din materiale
incombustibile.

16.2.5.3. Depozitele de draniţă

Păstrarea draniţei se admite în depozite închise, buncăre şi
pe terenuri deschise a căror fundaţie este construită din materiale
incombustibile.
Cabinele în care se află electromotoarele conveierelor
pentru transportarea draniţei trebuie să fie de gradul I şi II de
rezistenţă la foc.
Pentru controlul temperaturii draniţei în interiorul grămezii
trebuie să se prevadă canale din materiale incombustibile dotate cu
detectoare termoelectrice.

114
 16.2.5.4. Depozitele de cărbune
Terenurile de depozitare a cărbunelui trebuie executate
astfel, încât să excludă inundarea lor de apele de revărsare sau de
cele subterane.
Se interzice:
- recepţionarea la depozit a cărbunelui cu focare evidente
de autoaprindere;
- transportarea cărbunelui mocnit cu ajutorul benzii de
rulare şi descărcarea lui în buncăre sau în mijloacele de transport
feroviar;
- amplasarea cărbunelui deasupra surselor de căldură
(conducte de abur, conducte de apă caldă, canale de aer încălzit
etc.), precum şi deasupra cablurilor electrice şi a conductelor de
produse petroliere sau de gaze.
Cărbunele de diferite mărci se depozitează în grămezi
separate.
Nu se admite ca în timpul depozitării cărbunelui şi pe
parcursul păstrării lui să nimerească în grămezi ţesături, hârtie, fân,
precum şi alte deşeuri combustibile.
Combustibilul solid (cărbunele etc.), intrat în depozit
pentru păstrare îndelungată, trebuie descărcat din vagoane şi stivuit
în cel mai scurt timp. Nu se admite păstrarea combustibilului
descărcat în grămezi neordonate mai mult de 48 ore.
În scopul executării lucrărilor reglementate privind stivele,
precum şi pentru trecerea mecanismelor şi automobilelor de
intervenţie, distanţa de la marginea tălpii stivelor până la gardul
sau fundaţia căilor de rulare a macaralei trebuie să fie de minimum
3 m, iar până la marginea exterioară a capului de şină sau a
bordurii autostrăzii-de minimum 2 m.
Nu se admite acoperirea căilor de circulaţie (trecere) cu
combustibil solid şi baricadarea acestora cu utilaje.
La depozit trebuie asigurat un control sistematic al
temperaturii din interiorul stivelor de cărbune, utilizând în acest
scop ţevi de metal cu termometre instalate în acestea sau prin alte
metode sigure.

115
 În cazul în care temperatura depăşeşte 60°C trebuie să se
efectueze compactarea stivelor în locurile cu valori de temperatură
ridicate, înlăturarea cărbunelui încălzit sau alte metode sigure de
reducere a temperaturii.
Stivele în care se observă ridicarea valorilor termice trebuie
consumate în primul rând.
Stingerea ori răcirea cărbunelui utilizând apa nemijlocit în
stive nu se admite. Cărbunele aprins trebuie stins cu apă numai
după scoaterea lui din stive.
Cărbunele autoaprins, după răcire sau stingere, nu se
admite să fie stivuit.
Încăperile pentru păstrarea cărbunelui, amenajate la
subsolul sau la primul etaj al clădirilor de producţie, trebuie
separate prin bariere antifoc.

17. Prevenirea incendiilor în diferite procese chimice

17.1. Procese de descompunere termică. Generalităţi

Se numesc, în general, descompuneri termice reacţiile în

care sub influenţa căldurii au loc ruperi moleculare, formându-se
astfel molecule mai simple. Reacţiile de descompunere termică la
temperaturi de peste 600°C sunt numite deseori reacţii de piroliză.
Descompunerea termică poate merge până la elementele
primare din care sunt constituite substanţele organice, şi anume,
carbon şi hidrogen, cum este cazul reacţiei de formare a negrului
de fum la circa 1200°C. La temperaturi mai puţin ridicate au loc
descompuneri parţiale, formându-se combinaţii cu greutate
moleculară mai mică. Astfel, la piroliza benzinei se obţin în cea
mai mare parte etilena, propilena, butene, precum şi metan şi
hidrogen.
Întrucât reacţiile de descompunere termică sunt endoterme,
este necesară încălzirea materiei prime până la temperatura de

116
descompunere, prin arderea unui combustibil în cuptoare speciale.
Temperatura de descompunere variază de la 400°C, în cazul
distilării uscate a lemnului, la 850°C la piroliza benzinei şi peste
1000°C la fabricarea acetilenei şi a negrului de fum.
În unele cazuri, cum sunt fabricarea acetilenei prin oxidarea
parţială a metanului sau fabricarea negrului de fum, pentru
încălzire se arde o parte din materia primă utilizată, generându-se
astfel căldura necesară reacţiei de descompunere.
Procesele de descompunere prezintă pericole mari de
incendii şi explozii datorită naturii substanţelor ce intervin şi
condiţiilor severe de temperatură la care are loc reacţia.
În toate procesele de descompunere termică rezultă în diferite
proporţii gaze combustibile ca hidrogenul, oxidul de carbon,
metanul, acetilena şi hidrocarburile superioare. În tabelul 17.1 este
dată compoziţia gazelor ce rezultă din diferite procese de
descompunere după separarea produselor lichide.

Tabelul 17.1. Compoziţia gazelor rezultată din diferite procese

de descompunere
[%, volum]Distilarea

[% volum] Distilarea

Arderea parţială a
cărbunilor

hidrocarburilor
lemnului

Piroliza

metanului

Component
[% volum]

Hidrogen 2-5 10-20 0,8-1,0 54-56

Azot - 3-10 - -
Oxid de carbon 33-35 4-6 0,2-0,5 24-26
Bioxid de carbon 57-59 3-7 - 3-4
Metan 3-4 55-68 12-15 4-6
Acetilenă - - 0,5-1,2 9-11
Hidrocarburi 0,5-1 1-2 84-86 1-2
Hidrogen sulfurat - - Urme -

117
 Majoritatea acestor gaze (hidrogen, oxid de carbon,
acetilenă) formează cu aerul amestecuri explozive în limite largi.
În unele procese, cum este distilarea cărbunilor de pământ,
gazele conţin în compoziţia lor şi hidrogen sulfurat. În afara
pericolului de explozie şi toxicitate, hidrogenul sulfurat este
corosiv faţă de metale. El reacţionează cu metalele, formând
sulfura de fier ce prezintă fenomene de autoaprindere. Pe de altă
parte, coroziunea este o cauză de neetanşeităţi în aparatură şi
conducte, care conduce la scăpări de gaze în atmosferă.
În alte procese, cum este piroliza hidrocarburilor, separarea
gazelor de piroliza se face prin fracţionare la temperaturi scăzute şi
presiuni ridicate (până la – 160°C şi 35 at). În aceste condiţii
gazele sunt în stare lichefiată. Când aceste gaze se scurg în
atmosferă, datorită unor neetaşeităţi ale aparaturii sau conductelor,
ele generează vapori inflamabili în cantităţi mari. Norul de vapori
poate fi purtat de curenţi şi aprins la distanţe mari de zona în care
s-a produs.
În cursul diferitelor procese de descompunere termică se
formează produse lichide uşor inflamabile ca metanolul şi acetona
la distilarea cărbunilor, benzina de piroliză la piroliza
hidrocarburilor, precum şi o serie de gudroane combustibile.
Separarea acestor lichide volatile din fracţiunile brute prin distilare
fracţionată sau absorbţie în uleiuri implică pericole de incendiu.
Prezenţa focului deschis de la cuptoarele de încălzire a
materiei prime constituie o sursă potenţială de aprindere a acestor
substanţe uşor inflamabile în caz de scăpări în atmosferă, datorită
unor cauze oarecare (neetanşeităţi ale aparaturii, nerespectarea
regimului tehnologic etc.). Prevederea unor distanţe impuse între
zona cuptoarelor şi restul instalaţiei micşorează pericolul de
aprindere, dar nu-l exclude.
O condiţie esenţială pentru prevenirea pericolelor de
incendiu este respectarea regimului tehnologic şi mai ales a
regimului de temperatură. Încălzirea excesivă poate conduce la
avarii datorită depăşirii limitei de temperatură admise de
materialul din care este executată aparatura.

118
 Asigurarea etanşeităţii instalaţiilor este deosebit de
importantă. Peste 70% din incendii se produc din cauza scăpărilor
de gaze sau vapori prin neetanşeităţi ale aparaturii şi conductelor.
Scăpările necontrolate de gaze inflamabile se pot aprinde cu
uşurinţă, sursa de aprindere fiind însăşi flacăra deschisă a
cuptoarelor de reacţie. În special, în cazul instalaţiilor semicontinui
de distilare uscată a lemnului, etanşeitatea trebuie asigurată la
fiecare nouă încărcare a retortei.
Pentru asigurarea etanşeităţii instalaţiei se vor evita
fenomenele de coroziune. În acest scop, gazele ce conţin hidrogen
sulfurat se vor supune unei purificări. Curăţirea periodică a
conductelor şi utilajelor prin care se vehiculează gaze cu hidrogen
sulfurat sau compuşi cu sulf permite îndepărtarea depunerilor de
sulfură de fier piroforică.
La separarea produselor lichide volatile (acetonă, benzen,
metanol) din fracţiunile brute se va evita formarea de amestecuri
explozive de vapori cu aerul, prin izolarea aparaturii în care se
găsesc asemenea substanţe faţă de atmosferă, printr-o „pernă de
gaz inert”. În cazuri de depresiuni în sistem, datorită, de exemplu,
închiderii bruşte a unei armături sau răcirii avansate, perna de gaz
inert împiedică intrarea aerului.

17.2. Procesul de fabricare a acetilenei

Pe scară industrială acetilena se obţine prin descompunerea

termică a gazului metan. În acest scop se utilizează două procedee
de căpătare, şi anume: oxidarea parţială şi descompunerea în arc
electric.
a. Procedeul oxidării parţiale. Problema principală este
realizarea continuă a unui amestec omogen de metan şi oxigen,
care să evite formarea concentraţiilor explozive. Având în vedere
că limita de explozie se atinge la un raport oxigen/metan de 0,75,
raportul cu care se lucrează nu va fi mai mare de 0,6. Pentru
menţinerea constantă a acestui raport se vor folosi regulatoare de

119
debit. Funcţionarea instalaţiei cu asemenea dispozitive în stare
defectă este interzisă, de asemenea, şi reglarea manuală a debitelor.
Pentru a evita exploziile în camera de amestec, viteza de
curgere a amestecului metan-oxigen trebuie să fie întotdeauna mai
mare decât viteza de propagare a flăcării. În acest scop, gazele se
preîncălzesc la circa 450°C, după care trec cu o viteză de
l24-140 m/s prin camera de amestec, apoi prin arzătorul constituit
dintr-un bloc de distribuţie din oţel refractar. Gazele de reacţie,
având o temperatură de 1600°C, sunt răcite rapid la 800°C cu o
ploaie directă de apă imediat la ieşirea din arzător.
Cel mai mare pericol îl prezintă însă descompunerea
acetilenei. La temperatura obişnuită (15-40°C) şi presiune mică
(sub 1,4 at) explozia acetilenei este exclusă. Prin încălzire peste
500°C şi în special prin comprimare la presiuni peste 2 at acetilena
se descompune cu explozie. În afară de temperatură şi presiune,
descompunerea acetilenei este favorizată şi de prezenţa
catalizatorilor: oxizi metalici (rugina), cărbune activ etc. care pot
coborî temperatura de explozie până la 280-300°C.
De aceea se impune cu toată stringenţa ca în timpul reviziilor
să se cureţe cât mai bine de rugină utilajele şi conductele.
Înlăturarea pericolului unei descompuneri explozive este strâns
legată şi de îndepărtarea cărbunelui ce se depune uneori în
interiorul aparaturii. Cărbunele se formează ca rezultat al reacţiei
secundare de descompunere în elementele constituente (carbon şi
hidrogen) a gazului metan.
Prezenţa umidităţii este un factor important în prevenirea
iniţierii descompunerii acetilenei. Saturarea cu 4,5% apă ridică
limita inferioară a presiunii la care are loc explozia la 2,5 at.
Pentru evitarea exploziilor şi incendiilor la fabricarea
acetilenei prin oxidarea parţială a gazului metan se iau şi alte
măsuri speciale. Înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei se
controlează absenţa oxigenului în conductele de gaz metan, a
gazelor de reacţie, gazelor reziduale etc. Evacuarea aerului se face
prin purjări cu azot până când conţinutul de oxigen în azot scade
sub 0,5% vol.

120
 Pentru siguranţă se va prevedea un sistem de automatizare
care să nu permită trimiterea gazelor la reactoarele de piroliză până
când acestea nu au fost spălate în prealabil cu azot.
În cazul în care apar defecţiuni în instalaţie cum ar fi:
întreruperea curentului electric, întreruperi în alimentarea cu metan
şi oxigen, scăderea presiunii azotului etc., instalaţia se va opri
automat din funcţiune, iar reactorul se va inunda cu azot.
Întrucât aprinderea amestecurilor explozive acetilenă-oxigen
poate avea loc sub acţiunea unor scântei produse între electrozii
filtrelor electrice de reţinere a prafului de cărbune, se va opri
automat trimiterea gazelor spre electrofiltre, când concentraţia
oxigenului în gaze este mai mare de 1%.
Formarea compuşilor explozivi ai acetilenei cu cuprul şi
argintul se va evita prin excluderea acestor metale sau aliajelor lor
la executarea instalaţiei.
Toate lucrările de curăţire a utilajelor şi conductelor vor fi
efectuate cu mare grijă, deoarece depunerile de polimeri ai
acetilenelor superioare se pot aprinde în contact cu aerul sau pot
exploda prin lovire, încălzire etc.
Pe toate conductele de acetilenă spre consumatori se vor
monta bariere de detonaţie care au scopul de a opri propagarea
exploziilor. Aceste bariere sunt în general constituite din turnuri
umplute cu inele metalice şi stropite cu apă. Diametrul acestor
turnuri trebuie să asigure o viteză a gazului de 0,60 m/s. Debitul de
apă de stropire va fi de 2,00–6,00 m 3/h pe m2 de secţiune. Gazele
pot circula prin turn fie în contracurent, fie în echicurent cu apa.
Inelele metalice, care datorită conductibilităţii termice asigură
dispersia căldurii, vor avea dimensiunile 35x35 mm. Înălţimea
umpluturii va fi de minimum 1,50 m. Creşterea înălţimii
umpluturii măreşte eficacitatea barierei. Aceasta este însă limitată
de presiunea disponibilă a acetilenei, având în vedere că la trecerea
prin umplutură are loc o cădere apreciabilă de presiune.
La ieşirea din barierele de detonaţie se vor monta discuri de
explozie având presiunea de rupere 1,5 at. Diametrul lor nu va fi
inferior diametrului conductei. Deoarece discurile de explozie au

121
un rol deosebit de important în împiedicarea propagării exploziei,
ele se vor verifica periodic şi se vor înlocui imediat după rupere.
b. Procedeul descompunerii în arc electric. Pericolul
principal îl constituie prezenţa în gazele de piroliză a homologilor
superiori ai acetilenei (diacetilena, triacetilena) substanţe foarte
periculoase care se descompun cu explozie ca urmare a
fenomenului de polimerizare, cu degajare mare de căldură.
Gazele de reacţie conţin acetilenă, hidrogen, etilenă şi
homologi superiori ai acetilenei care pot forma amestecuri
explozive, în cazul infiltrărilor de aer în interiorul aparaturii. Chiar
în prezenţa urmelor de oxigen se pot produce explozii datorită
formării unor peroxizi instabili.
Diacetilena se poate descompune la presiuni normale, chiar
diluată până la 12% cu acetilenă. De aceea, concentraţii mai mari
de l0% diacetilenă în fază gazoasă nu vor fi admise în nici un
punct al instalaţiei. Triacetilena este şi mai periculoasă. O soluţie
de 20% triacetilenă se încălzeşte de la sine până la temperatura de
explozie fără vreo influenţă exterioară, numai în câteva minute
datorită tendinţei puternice de polimerizare.
Explozii şi incendii se pot produce şi prin simpla vehiculare a
acetilenei sau amestecurilor de acetilenă cu diacetilena la presiuni
mai mari de 1,4 at sau la temperaturi ridicate.
Pentru limitarea pericolului, reactoarele de electrocracare
sunt prevăzute cu dispozitive automate de siguranţă, care întrerup
alimentarea cu energie electrică în caz de scădere a debitului de
gaze de alimentare, scăderea presiunii apei de răcire a electrozilor
şi de călire (răcire bruscă) a gazelor de reacţie. Ele vor fi menţinute
în permanentă stare de funcţionare.
Tendinţa de polimerizare a homologilor superiori ai
acetilenei (diacetilena, triacetilena) cu pericol de autoinflamare şi
explozie impune o purificare preliminară a amestecului de gaze
prin absorbţie în motorină. Şlamul depus la decantarea motorinei,
după ce se separă prin centrifugare, trebuie evacuat imediat în
rezervorul de motorină uzată. Prin aceasta se evită formarea de
peroxizi explozivi. Trebuie exclusă de asemenea posibilitatea

122
scurgerii accidentale a şlamului, care conţine diacetilenă, deoarece
se poate aprinde în contact cu aerul.
Pentru siguranţă, pe conductele de gaze brute comprimate, în
porţiunea de la compresor la coloana de absorbţie cu apă, se vor
prevedea termocupluri pentru semnalizarea creşterilor de
temperatură şi duze de injecţie cu apă (la coturi) pentru răcire
intensă în caz de nevoie. Atunci când în interiorul halei de
comprimare se constată o concentraţie de 0,5% acetilenă în aer, se
vor lua măsuri de oprire a instalaţiei, de aerisire a încăperii şi de
înlăturare a defecţiunilor ivite.
În general, conductele de acetilenă vor fi izolate termic,
prevenindu-se astfel încălzirea de la razele solare sau formarea de
hidraţi de acetilenă în anotimpul rece. Instalaţia de azot pentru
purjare sau inundare a instalaţiei în cazuri de avarie va fi verificată
periodic.

17.3. Procesul de piroliză a hidrocarburilor

Procesul de obţinere a olefinelor (etilenă, propilenă) are loc

prin descompunerea termică a unor fracţii petroliere (etan, propan,
butan, benzină, petrol, motorină) în cuptoare tubulare la
temperaturi de 800–900°C, în prezenţă aburilor ca diluant. După
recuperarea căldurii, gazele de piroliză se separă prin fracţionare în
componenţi de înaltă puritate.
Dacă secţia de cuptoare se aseamănă, din punct de vedere al
pericolului de incendiu şi măsurilor de prevenire, cu specificul
instalaţiilor prelucrătoare din rafinării, partea de separare reclamă
măsuri speciale de prevenire, având în vedere prezenţa unor
cantităţi importante de gaze lichefiate inflamabile.
Capacitatea mare a instalaţiilor de piroliză construite recent
măreşte foarte mult pericolul de incendiu şi explozie. Numeroase
accidente care s-au produs în ultimii ani, în întreaga lume, în
instalaţiile de piroliză, confirmă acest lucru.
Pe baza analizării accidentelor petrecute în diferite instalaţii
de piroliză se poate trage concluzia că acestea au avut loc, în
123
majoritatea cazurilor, datorită unor defecţiuni ale utilajelor şi
conductelor, care au permis scurgerea unor cantităţi mari de gaze
lichefiate uşor inflamabile, ce s-au aprins de la o sursă oarecare.
Sursele potenţiale de aprindere sunt: cuptoarele de piroliză,
electricitatea statică sau scânteile produse de un impact al
presiunii.
Majoritatea hidrocarburilor ce intervin în diferite faze ale
procesului, singure sau în amestec, ca materii prime sau produse
de reacţie, sunt substanţe gazoase la temperatura şi presiunea
ordinară. La presiuni ridicate (30-35 at) şi temperaturi scăzute
(până la -160oC), la care are loc procesul de separare, aceste
hidrocarburi gazoase se găsesc în stare lichefiată.
Prin scurgerea unor cantităţi, chiar mici, din aceste gaze
lichefiate, se generează un volum mare de vapori inflamabili.
Astfel, un singur litru de metan lichefiat generează circa 800 l
vapori la temperatura normală şi presiunea atmosferică, iar un litru
de butan lichefiat, circa 300 l vapori, în aceleaşi condiţii.
Defecţiuni ale utilajelor şi conductelor (ruperi de garnituri,
de flanşe sau chiar explozia aparatului) pot avea loc datorită
creşterii presiunii peste limita admisă.
O sursă de defecţiuni în utilaje şi conducte este alegerea
necorespunzătoare a materialelor de confecţie. „Obosirea”
materialului, la vasele şi conductele ce lucrează la presiuni ridicate
şi la temperaturi coborâte, poate constitui cauza unor defecţiuni ale
acestora. Regimul variabil de temperatură (de la temperaturi
pozitive la temperaturi negative) cu variaţii bruşte ale temperaturii
produce tensiuni termice în material, care pot conduce la ruperea
materialului.
De asemenea, vibraţiile conductelor, provocate de o sprijinire
necorespunzătoare sau şocuri, datorită scurgerii de fază mixtă
(lichid şi vapori), pot fi surse de defecţiuni ale utilajelor şi
conductelor.
Se cunosc cazuri de ruperi ale conductelor rămase pline cu
gaz lichefiat între două dispozitive de închidere. Gazul lichefiat se
găseşte la început la temperaturi negative, la care are loc
transvazarea lui prin conducte. Odată cu creşterea temperaturii ca
124
urmare a schimbului de căldură cu mediul ambiant, în lipsa pernei
de gaz, presiunea creşte considerabil, lichidul fiind incompresibil.
În literatură se citează cazul unei explozii urmată de un
incendiu intens la instalaţia de piroliză a firmei Petroleum
Chemicals Inc. (S.U.A.) datorită scăpărilor de gaze lichefiate
printr-o ruptură a conductei de golire a coloanei de demetanare.
Conducta era din oţel-carbon. Introducând în conductă metan
lichid, care s-a destins la presiunea atmosferică răcindu-se la
-129°C, în conductă s-au produs tensiuni termice, care au condus
la ruperea ei.
Vântul a purtat norul de gaze spre cuptoarele de piroliză.
Deşi operatorii, bine antrenaţi, au stins imediat focul la cuptoare,
inundându-le cu abur, totuşi explozia s-a produs datorită aprinderii
gazelor de la suprafeţele fierbinţi ale cuptoarelor, producând
distrugerea unei treimi din instalaţie.
O mare importanţă pentru prevenirea defecţiunilor la utilaje
şi conducte datorită creşterii presiuni peste cea admisă are sistemul
de supape de siguranţă.
În practica industrială este acceptată în general descărcarea în
atmosferă a vaporilor de hidrocarburi cu greutate moleculară mai
mică de 45, dacă descărcările au loc intermitent, pentru perioade
scurte şi la înălţimi care să asigure o bună dispersie a gazelor. Deşi
descărcarea în atmosferă a hidrocarburilor uşoare este mai
economică, în cazul instalaţiilor de piroliză, volumele mari ale
utilajului şi frecvenţa descărcărilor impun dirijarea gazelor de la
supapele de siguranţă spre o faclă. În acest mod se limitează
posibilitatea acumulării de vapori în zona instalaţiei, care se pot
aprinde uşor de la o sursă de aprindere.
Nu se vor lega la faclă supapele de siguranţă de la utilajele în
care nu se găsesc hidrocarburi sau lichide inflamabile cum ar fi:
recipiente de abur, vase tampon de azot etc.
O atenţie deosebită trebuie acordată sistemului de faclă.
Supapele de siguranţă ale utilajelor trebuie să fie duble, întrucât se
cunoaşte din practică că după câteva deschideri consecutive, ele nu
se închid totdeauna perfect şi permit scurgerea în continuare a

125
gazelor. Având supapele duble, este posibilă demontarea pentru
reparaţii a supapei defecte, fără a întrerupe fabricaţia.
În cazul gazelor lichefiate, blocarea unei supape în poziţia
„deschisă”, pe lângă pierderile de produse de faclă, poate conduce
la subrăcirea materialului din care este executat utilajul sub limita
la care a fost ales, datorită scăderii presiunii şi implicit a
temperaturii în domeniul temperaturilor negative.
De o mare importanţă pentru prevenirea incendiilor şi
exploziilor în instalaţiile de piroliză este amplasarea cuptoarelor
faţă de restul echipamentului, având în vedere pericolul unei surse
de aprindere, datorită focului deschis al acestora. O distanţă care să
asigure securitatea completă nu ar fi economică. Se citează cazuri
când vaporii de gaze lichefiate au fost purtaţi de vânt până la
distanţe de 400 m, unde s-au aprins de la o sursă oarecare.
Incendiul de la Feysin (Franţa) constituie un asemenea exemplu. O
distanţă de minimum 50 m între cuptoarele de piroliză şi celelalte
echipamente cu gaze lichefiate trebuie considerată ca acceptabilă.
În orice caz, amplasarea trebuie astfel făcută încât direcţia vântului
să nu conducă vaporii spre cuptoarele cu flacără deschisă.

17.4. Prevenirea incendiilor şi exploziilor (P.I.E.)

în procesele de oxidare

17.4.1. Reguli generale de P.I.E.

Prin procese de oxidare se înţeleg reacţiile chimice, în care
oxigenul este introdus în molecula unei oarecare substanţe.
Cele mai frecvent întâlnite reacţii de oxidare sunt arderile
în care substanţa organică este oxidată complet până la bioxid de
carbon şi apă. În continuare se studiază doar reacţiile de oxidare
incompletă, prin care se sintetizează un număr mare de produse
chimice de mare importanţă industrială.
Se consideră reacţii de oxidare şi reacţiile în care nu are
loc introducerea de oxigen în moleculă, ci numai eliminarea
atomilor de hidrogen, numite, foarte frecvent, reacţii de
dehidrogenare.
126
 Reacţiile de oxidare sunt reacţii exoterme, cu degajări
considerabile de căldură. În unele cazuri, când oxidarea se produce
printr-un mecanism de reacţii în lanţ, viteza propagării reacţiei este
atât de mare, încât pot avea loc aprinderi şi explozii.
Reacţiile de oxidare se pot desfăşura în fază gazoasă şi fază
lichidă. Oxidările în fază gazoasă se pot face ca aer, oxigen pur,
oxigen diluat cu azot cu ozon. În cazul oxidării în fază lichidă este
folosit atât oxigenul, cât şi alţi agenţi de oxidare, care cedează
oxigen în timpul reacţiei (hipocloriţi, permanganat de potasiu,
bicromaţi, bioxid de mangan, apă oxigenată etc.).
La oxidările în fază gazoasă se lucrează cu amestecul de
vapori organici şi aer sau oxigen pur. Pentru a preveni incendiile şi
exploziile se aleg asemenea condiţii de reacţie, care să nu permită
formarea de amestecuri explozive, adică concentraţia vaporilor
combustibili în amestec să fie sub limita inferioară de explozie sau
deasupra limitei superioare. Temperatura de reacţie trebuie să fie
sub limita inferioară de autoinflamare a amestecului. Pentru a
reduce temperatura de reacţie se folosesc catalizatori gazoşi (oxizi
de azot, clor etc.) sau solizi (nichel, cupru, săruri de cobalt etc.).
În scopul P.I.E., în procesele de oxidare în fază gazoasă
trebuie să se menţină, de asemenea, un raport constant aer/gaz sau
oxigen/gaz, de aceea sunt prevăzute semnalizatoare acustice şi
optice care semnalizează modificarea raportului normal dintre
reactanţi.
Viteza gazelor în conducte nu trebuie să depăşească 30
m/s, deoarece prin frecarea gazelor de pereţii conductei poate lua
naştere electricitatea statică.
Surplusul de căldură, care se poate forma în unele cazuri
(folosirea NOx catalizatori), trebuie îndepărtat cu regularitate.
La oxidările în fază lichidă se pot forma amestecuri de
vapori combustubili/aer în gazele reziduale. Din această cauză
oxidarea trebuie făcută cu aer şi nu cu oxigen, azotul din aer
servind drept diluant inert al gazelor. Când substanţa organică este
prea volatilă (de exemplu, acetaldehida cu temperatura de fierbere
de 28°C) se foloseşte în calitate de agent oxidant, oxigenul pur sau
un amestec de oxigen şi azot în raport de 1/1, deoarece folosind
127
aerul drept oxidant au loc pierderi foarte mari de substanţă
organică prin antrenarea ei de către azotul din aer.
Datorită prezenţei amestecurilor explozive, în procesele de
oxidare se pot produce explozii fără să existe o cauză exterioară
(flacără, scânteie etc.) ca rezultat al unor reacţii care duc la
formarea de produşi instabili ce se descompun exploziv.
În cazul oxidărilor în fază lichidă, un asemenea pericol îl
prezintă formarea peroxizilor-substanţe puternic explozive.
Pentru P.I.E. în procesele de oxidare în fază lichidă pe
conductele de aer sau oxigen se prevăd ventile de reţinere, astfel
încât la oprirea accidentală a alimentării cu oxigen produsul
organic din reactor (coloană) să nu pătrundă în reţeaua de oxigen,
provocând explozii.
Depozitarea substanţelor oxidante trebuie efectuată în
încăperi speciale, separate de alte încăperi, în absenţa oricăror
materiale şi/sau substanţe inflamabile. Acestea trebuie ferite de
sursele de încălzire (sobe, calorifere, raze solare directe etc.).
Transportarea substanţelor oxidante trebuie făcută în butoaie
metalice, evitându-se lovirea lor.
În procesele de oxidare există un permanent P.I.E., mai
mult decât în alte procese chimice.
Pentru stingerea incendiilor în procesele chimice de
oxidare se pot utiliza bioxidul de carbon, azotul, spumele etc., în
funcţie de natura substanţelor folosite.

17.4.2. P.I.E. la fabricarea acizilor graşi

Prin oxidarea cu aer a parafinei încălzite la 130–140°C se
obţin acizi graşi sintetici, având un număr variabil (de la 1 la 28)
de atomi de carbon.
Toate materiile prime pentru fabricarea acizilor graşi, cât şi
produsele finite (acizii graşi) sunt substanţe organice combustibile.
La oxidare, o eventuală înmaganizare a căldurii, din cauza
pierderii controlului asupra temperaturii, poate conduce la
autoaprinderea parafinei. Dereglarea reacţiei se poate datora
întreruperii circulaţiei apei în serpentinele de răcire ale

128
oxidatoarelor sau din cauza introducerii unei cantităţi prea mari de
peroxid-catalizator al reacţiei de oxidare.
Prin încălzirea oxidatoarelor la temeperaturi excesive,
datorită aprinderii parafinei, materialul din care acestea sunt
confecţionate îşi poate pierde rezistenţa, conducând la deformarea
lor şi împrăştierea produsului aprins. Acesta poate pune în pericol
nu numai zona oxidatoarelor, ci şi instalaţiile de apropiere.
Înlăturarea pericolului de incendiu se face prin controlul
riguros al temperaturii şi supravegherea permanentă a instalaţiei.
În cazul în care reacţia scapă de sub control, se opreşte imediat
admisia aerului. Dacă această măsură nu este suficientă se
introduce un jet de abur în partea superioară a reactorului de
oxidare.
Un pericol foarte mare de incendiu îl constituie faza de
eliminare a restului de nesaponificabil I şi II, care reprezintă
parafina nereacţionată din soluţia de săpun după tratarea cu
hidroxid de sodiu şi decantare. Această operaţie se realizează într-
un cuptor tubular, în care produsul este încălzit cu foc direct până
la temperatura de 300–350°C. Din camera de detenţă, săpunul
lipsit de nesaponificabil trece cu ajutorul unui şnec transportor în
vasul de dizolvare a acizilor în apă.
Viteza de rotaţie a şnecului trebuie reglată în raport cu
debitul de alimentare a cuptorului cu soluţia de săpun brut, încât în
vasul de detenţă să existe permanent un nivel suficient de săpun în
stare topită, care să asigure o închidere hidraulică pentru vaporii de
nesaponificabil II. Dacă aceşti vapori cu temepratura de 360°C ar
ajunge la gura şnecului, ei s-ar aprinde imediat în contact cu aerul
atmosferic, deoarece temperatura lor de autoaprindere este mai
joasă.
Pentru a preîntâmpina aprinderea vaporilor de
nesaponificabil II, la gura şnecului se injectează continuu o
cantitate de abur.
Un pericol deosebit de incendiu în această fază constă în
introducerea în cuptor, odată cu săpunul brut, a unor cantităţi de
nesaponificabil I sau de parafină nereacţionată. În acest caz,
parafina încălzită în cuptor la temperaturi ridicate ajunge cu
129
săpunul la gura şnecului şi în contact cu aerul se autoaprinde.
Incendiul, fiind alimentat în continuare cu parafină fierbinte, poate
lua proporţii mari, având în vedere că vasul de dozare a acizilor
graşi este amplasat în hală.
Un alt loc susceptibil la aprinderi este punctul de îmbinare
dintre şnecul transportor şi vasul de detenţă din interiorul
cuptorului. Această îmbinare se realizează prin flanşe, folosind
garnituri de azbest care trebuie să reziste la temperaturi de circa
660°C din cuptor. Ruperea accidentală a acesteia, din diferite
motive, poate conduce la scurgerea topiturii de săpun în cuptor şi
aprinderea ei. Pentru a înlătura acest pericol, la nivelul îmbinării,
se montează un oblon de observaţie prin care operatorul de
serviciu poate supraveghea în permanenţă acest punct.
La distilarea acizilor graşi P.I.E. este legat de prezenţa
vidului la care se face distilarea (3-2 mm Hg). În cazul unor
neetanşeităţi ale aparaturii, aerul pătrunde în interior dând naştere
la amestecuri explozive, ce se pot aprinde de la o sursă oarecare. O
explozie în coloană poate conduce la distrugerea întregii instalaţii.

17.4.3. P.I.E. la fabricarea alcoolului etilic sintetic

Alcoolul etilic sintetic se obţine prin reacţia directă dintre
etilenă şi apă (hidratare) în prezenţa acidului fosforic în calitate de
catalizator la presiunea de 80 at. şi circa 300°C.
Fabricarea alcoolului etilic nu este lipsită de pericolul de
incendiu şi explozie, având în vedere că se lucrează cu substanţe
inflamabile la presiuni şi temperaturi ridicate, care favorizează
formarea de amestecuri explozive. La aceasta se adaugă
corosivitatea acidului fosforic, care atacă metalele, provocând
neetanşeităţi.
Etilena folosită ca materie primă este un gaz inflamabil,
având limitele de explozie 2,8–28,6%. Temperatura de
autoaprindere este de 446°C. Ea reacţionează violent cu clorura de
aluminiu, peroxidul de benzoil, tetraclorura de carbon, ozonul etc.
Cu clorul reacţionează violent sub acţiunea luminii solare sau a
razelor ultraviolete.

130
 Reacţia de hidratare a etilenei, având loc cu conversie
mică, o mare parte din etilenă se recirculă înapoi la compresie.
Etilena are o concentraţie de 98% şi conţine cantităţi mici de
metan, etan, propan, eter şi acetaldehidă, care sporesc pericolul de
aprindere.
Alcoolul etilic este un lichid uşor inflamabil, vaporii căruia
formează cu aerul amestecuri explozive în limitele 3,3–18,9%
volum.
Temperatura de inflamabilitate este de 13°C, iar cea de
autoaprindere de 520°C. Fiind mai grei decât aerul, vaporii de spirt
se acumulează în partea de jos a încăperilor. Prin inflamare produc
stare de beţie, iritarea ochilor şi a căilor respiratorii.
În cadrul procesului de hidratare, la recircularea etilenei o
parte din gaze se purjează pentru a evita acumularea produselor
nedorite. Gazele purjate conţin 80–90% de etilenă, restul fiind
etan, propan, eter etilic şi alcool şi pot forma cu aerul amestecuri
explozive. De aceea, nu se admite evacuarea lor în atmosferă, ci
arderea la faclă.
La presiuni şi temepraturi înalte etilena polimerizează
datorită impurităţilor care joacă rolul de catalizatori.
Pentru prevenirea incendiilor şi exploziilor, înainte de a fi
pornită, instalaţia se suflă cu azot până cand concentraţia
oxigenului în proba de gaz scade sub 1%. Instalaţia trebuie să
dispună de un compresor de azot de înaltă presiune pentru porniri
şi opriri. Compresorul se foloseşte şi pentru menţinerea presiunii
în sistemul de îanltă presiune, la întreruperea, de scurtă durată, a
alimentării cu etilenă.
În secţia de hidratare, pentru a evita polimerizarea etilenei,
care odată iniţiată poate duce la creşterea excesivă a temperaturii,
se va supraveghea alimentarea cu apă distilată, fiind prevăzut un
sistem de semnalizare, în caz de scădere a debitului sub limita
admisă. Pompele de apă distilată trebuie să fie dublate. Se va regla
debitul de gaz reciclu şi se va supraveghea temperatura apei de
răcire la compresoarele de înaltă presiune.

131
 Pentru izolarea reactorului de sistemul de recirculare în caz
de avarie şi destinderea gazului în conducta de faclă se prevăd
ventile cu comandă din camera de control.
Gazele reziduale ce constituie purja continuă din sistemul
de înaltă presiune, cât şi gazele de joasă presiune de la distilarea
alcoolului brut se dirijează spre faclă. Se admite purjarea în
atmosferă doar a gazelor ce conţin cel mult 3% de etilenă.
La cuptorul de reîncălzire până la 300°C a amestecului
gazos înainte de reacţie, unde pericolul principal constă în
spargerea unei ţevi şi ieşirea gazelor în zona cuptorului, se va
verifica etanşeitatea serpantinei.
În secţia de distilare a alcoolului brut, pentru a evita
pătrunderea aerului în cazul unei depresiuni în sistem, se introduce
azot.
Toate supapele de siguranţă din instalaţie se leagă la faclă.
Pentru stingerea unor aprinderi, în secţia de hidratare a etilenei, se
foloseşte bioxidul de carbon sau pulberile stingătoare. Aceleaşi
substanţe de stingere se folosesc şi în secţia de distilare a
alcoolului brut.

17.4.4. P.I.E. la fabricarea acrilonitrilului

Cel mai răspândit procedeu de obţinere a acrilonitrilului
este cel care se bazează pe oxidarea cu aer a propielenei în
prezenţa amoniacului.
Toate materiile prime folosite în acest procedeu sunt
substanţe cu pericol de incendiu şi de explozie. Propilena (C3H6)
este un gaz lichefeiat inflamabil care la temperatură normală
(20°C) are o presiune de vapori de 10 at. Vaporii formează cu aerul
amestecuri explozive în limitele 2-10,3% volum. Temperatura de
autoaprindere este de 445°C. Vaporii, fiind mai grei decât aerul, se
acumulează la nivelul solului, răspândindu-se pe distanţe mari.
Astfel, în cazul unor scăpări masive de gaz, aprinderea se poate
produce chiar şi de la o sursă de aprindere îndepărtată considerabil.
Detectarea vaporilor de propilenă se face cu greu, fiind fără miros
şi fără culoare.

132
 Amoniacul (NH3) la rândul său este un gaz lichefiat care la
temperatura de 25,7°C are presiunea de 10 at. Vaporii săi formează
cu aerul amestecuri explozive.
Produsele obţinute prezintă, de asemenea, pericol de
incendiu, datorită gradului înalt de inflamabilitate. Astfel,
acrilonitrilul este un lichid uşor inflamabil şi foarte toxic, făcând
parte din familia cianuruilor. Fierbe la 78,5°C, iar vaporii săi
formează cu aerul amestecuri explozive în limitele 3–17% volum,
care se inflamează la 1°C şi se autoaprind la 480°C.
Acetonitrilul (CH3CN) şi acidul cianhidric (HCN), ce
rezultă ca produs sceundar la producerea acrilonitrilului (C3H4),
sunt de asemenea lichide inflamabile şi deosebit de toxice.
Oxidarea propielenei cu aer în prezenţa amoniacului are loc
la temperatura de 450°C şi presiunea de 1,5–2 at. cu catalizator în
pat fluidizat. Deoarece reacţia este deosebit de exotermă,
reactoarele se răcesc cu apă care circulă în serpentine, generând
abur.
Există posibilitatea ca deasupra stratului de catalizator să
aibă loc reacţii de oxidare avansată (arderea propilenei), care pot fi
indentificate printr-o creştere rapidă a temperaturii în partea
superioară a reactorului cu circa 50–80°C/min. Această reacţie
poate să apară în cazul uzării catalizatorului sau când este prea
scăzut raportul amoniac/propielenă.
Pentru a opri reacţia de ardere a propilenei înreactor, care
poate conduce la distrugerea părţilor interioare ale reactorului, se
injectează abur în partea superioară a reactorului.
Aprinderea acrilonitrilului poate fi evitată prin menţinerea
oxigenului în gazele de reacţie în limitele de 1,5–3,0% volum.
Pentru a menţine concentraţia normală de oxigen în gazele de
reacţie, raportul aer/propilenă trebuie să fie de 10/1 volum.
La întreruperea alimentării cu aer, datorită defectării
compresorului, instalaţia trebuie oprită, deoarece în lipsă de aer
propilena şi amoniacul, continuând să circule, dezactivează
catalizatorul şi reactorul se umple cu amoniac şi propilenă
nereacţionate. La restabilirea alimentării cu aer poate avea loc o
reacţie de oxidare necontrolată, cu creşterea excesivă a
133
temperaturii. Au fost cazuri când căldura dezvoltată a provocat
deformarea reactorului.
La întreruperea alimentării cu propilenă sau amoniac
reactorul poate fi menţinut în funcţiune, dacă oprirea este de scurtă
durată, însă cu luarea unor măsuri corespunzătoare de securitate, şi
anume: micşorarea debitului de aer şi supravegherea temepraturii.
În cazul creşterii temperaturii, fapt ce vorbeşte despre prezenţa
unor reacţii de ardere, în partea superioară a reactorului se
injectează abur.
În cazul întreruperii alimentării cu apă, răcirea reactorului
trebuie oprită.
Gazele de reacţie, la ieşirea din reactor, nu trebuie răcite
mai jos de 230°C, pentru a preveni condensarea substanţelor
organice şi înfundarea răcitoarelor, ceea ce poate conduce la
creşterea presiunii şi la pericolul scăpării gazelor în atmosferă.
În faza de recuperare a crilonitrilului brut un pericol
deosebit îl constituie apariţia neetanşeităţilor, cu scăpări de gaze
sau scurgeri de soluţii bogate în acid cianhidric, acrilonitril şi
acetonitril, care pe lângă pericolul formării amastecurilor
explozive, prezintă şi un pericol deosebit de toxicitate.
Gazele necondensate de la decantorul coloanei de
recuperare a acrilonitrilului şi de la separatorul coloanei de
acetonitril, constituite, în mare parte, din vapori de acid cionhidric
şi acrilonitril trebuie dirijate spre faclă pentru a fi arse.
În secţia de purificare a acrilonitrilului, acetonitrilului şi
acidului cianhidric brut prin distilare, unde aceste substanţe se află
în concentraţii sporite, pericolul formării amestecurilor explozive
şi de intoxicare este mult mai mare.
Asigurarea etanşeităţii în secţia de purificare este deosebit
de importantă atât din punct de vedere al pericolului de incendiu,
cât mai cu seamă, din cel al toxicităţii. Deşi instalaţia se
amplasează, de regulă, în aer liber, totuşi, pot apărea frecvent
concentraţii periculoase. Pentru acidul cianhidric concentraţia
maximă admisă este de 10 mg/m3 aer.
Rezervoarele de acrilonitril şi acetonitril se menţin sub
pernă de azot în vederea evitării pătrunderii aerului. Pentru
134
transvazarea acrilonitrilului nu se vor folosi furtunuri din cauciuc
natural. Acrilonitril rece poate fi transvazat cu furtunuri din
neopren, iar cel cald numai prin ţevi metalice.

17.4.5. P.I.E. la fabricarea stirenului

Procesul de fabricare a stirenului (C8H8) constă în
dehidrogenerarea calitică a etilbenzenului (C6H5 · C2H5) în fază de
vapori în reactoare speciale cu pat fix de catalizator (substanţă care
influenţează viteza unei reacţii chimice şi se regăseşte
nemodificată la sfârşitul reacţiei) în prezenţa aburului
supraîncălzit, la o temperatură de 580–620°C.
În procesul de fabricare se folosesc sau rezultă substanţe
lichide, vapori şi gaze cu temeperaturi de inflamabilitate scăzută,
care pot forma cu aerul amestecuri explozive. Unele din aceste
substanţe gazoase sunt mai uşoare decât aerul şi se dispersează cu
uşurinţă în atmosferă (hidrogenul, metanul), iar vaporii altor
substanţe (benzen, toluen, etilbenzen, stiren) sunt mai grele decât
aerul şi se acumulează la nivelul solului, formând „perne de gaz”.
Stirenul prezintă prin sine o hidrocarbură aromatică cu
catenă laterală nesaturată, cu aspect de lichid incolor, transparent,
cu gust dulciu, cu punctul de fierbere de 146°C. Se întrebuinţează
la fabricarea polisterului, a cauciucului sintetic etc.
Pericolul principal de incendiu şi explozie constă în faptul
că majoritatea substanţelor care se află în instalaţie au puncte de
autoaprindere între 450 şi 570°C, adică sub temperatura la care are
loc reacţia. În caz de scăpări de vapori şi gaze din reactor pot avea
loc autoaprinderi.
Prezenţa hidrogenului în gazele de reacţie accentuează
pericolul datorită uşurinţei cu care acesta difuzează prin cele mai
mici neetanşeităţi ale aparaturii şi conductelor. Prezenţa cuptorului
de supraîncălzire a aburului cu foc deschis constituie o sursă
permanentă de aprindere a unor scăpări accidentale de gaze şi
vapori.
Pentru micşorarea pericolului de formare a amestecurilor
explozive, instalaţia se amplasează în aer liber. Deoarece se
lucrează la temperaturi ridicate, o atenţie depsebită trebuie
135
acordată întreţinerii izolaţiei termice, întrucât suprafeţele fierbinţi
rămase descoperite pot conduce la aprinderea unor eventuale
scăpări de gaze.
Reactorul pentru fabricarea stirenului se execută din oţeluri
speciale rezistente la temperaturi de 750–800°C.
Pentru a evita scăpările de vapori inflamabili în atmosferă
toate vasele colectoare şi rezervoarele de etilbenzen, stiren, toluen,
benzen şi alte amestecuri se ţin sub pernă de gaz inert. Pompele de
transvazare a acestor substanţe trebuie etanşate în modul
corespunzător.

18. Prevenirea incendiilor în industria

de prelucrare a lemnului

18.1. Prevenirea incendiilor la fabricile de cherestea

Lemnul are o mare importanţă în cadrul economiei naţionale,

fiind folosit în industria construcţiilor, în industria chimică ca
materie primă la fabricarea celulozei, a hârtiei, a filtrelor chimice
artificiale, a materialelor plastice, a explozivilor etc. şi în industria
de prelucrare a lemnului, pentru fabricarea mobilei şi a diferitelor
obiecte casnice.
Lemnul şi produsele din lemn, fiind combustibile, sunt
necesare o serie de măsuri pentru prevenirea incendiilor în toate
sectoarele unde acesta se prelucrează. Existenţa, în întreprinderi, a
unor mari cantităţi de materiale lemnoase sub formă brută sau
semifabricate, sub formă finită sau deşeuri, favorizează apariţia şi
propagarea incendiilor, dacă nu se respectă măsurile de prevenire a
incendiilor. Acest pericol este mai accentuat în întreprinderile cu
clădiri vechi, construite fără respectarea normelor de prevenire a
incendiilor.
Lemnul, sub acţiunea căldurii degajate în timpul arderii
componenţilor combustibili, suferă, în părţile necuprinse de
136
flăcări, diferite modificări fizice şi chimice, în imediata apropiere a
zonei de ardere. Aceste modificări se produc în toată masa
materialului combustibil.
În urma încălzirii lemnului până la temperatura de 110°C, se
produce eliminarea treptată a apei şi a substanţelor volatile. Între
110 şi 150°C, intensitatea degajării substanţelor volatile creşte,
începe descompunerea lemnului şi schimbarea culorii.
Descompunerea se accentuează la peste 230°C, producându-
se degajări puternice de gaze combustibile. Intre 230 şi 270°C, pe
suprafaţa lemnului se formează un strat de cărbune piroforic,
foarte avid de oxigen, contribuind la apariţia stării de
incandescenţă. După depăşirea temperaturii de 270°C, absorbţia de
oxigen de către stratul de cărbune piroforic este tot mai mare,
astfel încât la circa 290–300°C se produce arderea cu flacără.
În cadrul unei fabrici de cherestea depozitul ocupă o mare
suprafaţă de teren. În depozit, în afară de lemn rotund, se mai
găsesc şi deşeuri de lemn (scânduri, aşchii, rumeguş etc.) de multe
ori depozitate în dezordine, precum şi ierburi uscate în perioada de
primăvară, toamnă şi veri secetoase. De asemenea, există o mare
circulaţie de oameni, precum şi de mijloace de transport şi
manipulare. Toate acestea favorizează declanşarea unui incendiu,
în special când se fac focuri deschise şi se aruncă ţigări şi
chibrituri aprinse, când cad scântei de la locomotive sau de la
diferite coşuri.
Cea mai eficace măsură de prevenire, care în acelaşi timp
asigură şi o bună intervenţie în cazul declanşării unui eventual
incendiu, este respectarea organizării raţionale a depozitului
conform prevederilor normative, în ceea ce priveşte capacitatea
admisă de depozitare, precum şi asigurarea spaţiilor libere de
siguranţă.
Suprafaţa depozitului va fi bine curăţată de deşeurile
lemnoase, iar iarba din jurul stivelor înlăturată. În depozite se vor
folosi locomotive Diesel. Dacă se mai folosesc locomotivele cu
abur, coşurile acestora se prevăd cu site parascântei, circulaţia în
depozit făcându-se cu cenuşarele închise. Focurile deschise şi

137
fumatul în depozit sau în imediata apropiere sunt interzice cu
desăvârşire.
Pentru înlăturarea pietrişului, a nisipului, existente pe
buşteni, aceştia se vor spăla cu trei jeturi de apă, din trei direcţii,
înlăturându-se astfel posibilitatea formării scânteilor în timpul
tăierii buştenilor la gater.
Depozitele de buşteni trebuie prevăzute cu reţele de apă
pentru stingerea incendiilor.
În hala de gatere, pe lângă buşteni se găseşte rumeguş, praf
de lemn şi deşeuri lemnoase (aşchii). Praful de lemn, în hala
gaterelor, se produce în special la viteze mari ale ferăstraielor cu
pas mic între dinţi şi când lemnul este uscat.
Particulele cele mai fine de praf de lemn pot forma cu aerul
amestecuri explozive. Pericolul formării acestor amestecuri creşte
dacă praful depus este uscat şi se turbionează.
Limita inferioară de explozie a prafului de lemn este de
35-55 g/m3. Ea depinde de natura lemnului, compoziţia prafului şi
proprietăţile fizico-chimice ale acestuia.
Dintre toate prafurile de lemn, cel mai exploziv este cel cu
dimensiunea particulelor sub 100 . La această dimensiune, limita
inferioară de explozie este de aproximativ 40 g/m3.
Presiunea maximă de explozie se manifestă la densitatea
norului de praf de circa 300 g/m3. Pentru particule cu dimensiunea
până la 100 , presiunea de explozie este de 4,10-4,80 kgf/cm2.
La o asemenea concentraţie, praful de lemn are cea mai mare
capacitate de explozie. Forţa exploziei dezvoltată în acest caz
poate să distrugă utilajul şi elementele de construcţie.
Oxigenul din aer este absorbit cu uşurinţă de către praful de
lemn, accelerând în acest fel procesul de ardere.
Procesul de aprindere şi de ardere este influenţat de
conţinutul de răşini, de umiditate şi de particulele de cenuşă din
praful de lemn, de umiditatea din atmosferă şi de capacitatea
termică a surselor de aprindere.
Particulele de praf de lemn în suspensie se freacă între ele
sau cu aerul, formându-se sarcini electrostatice, localizate la

138
suprafaţă, cu atât mai mari, cu cât praful este mai fin, tensiunea
particulelor putând ajunge până la 6000 V.
La echilibrarea acestor potenţiale se poate produce aşa-
numitul „trăsnet de praf”, care aprinde amestecul de praf-aer,
producând o explozie. Un asemenea pericol apare mai des la
formarea unor vârtejuri de praf în timpul curăţeniei în secţie sau la
folosirea unor jeturi puternice de apă în timpul stingerii unui
incendiu şi aceasta din cauza dispersiei prafului în aer şi a formării
de amestecuri explozive.
Praful de lemn încălzit timp îndelungat, la temperatura de
100°C se carbonizează, formând aşa-zisul cărbune pirofor, care în
contact cu aerul se autoaprinde.
Rumeguşul de lemn, având o structură mai compactă, cu
anumite distanţe între particule, se aprinde mai greu, mai ales dacă
este depozitat în vrac. Aerul circulă cu mai multă greutate şi nu
poate asigura o ardere completă. Rumeguşul de răşinoase, în
anumite condiţii de depozitare, ca de exemplu, în grămezi mari, cu
un anumit procent de umiditate, se poate autoaprinde.
Folosirea motoarelor electrice neprotejate, a cablurilor
electrice deteriorate şi instalate necorespunzător, trecute pe sub
pardoseli sau grămezi de material lemnos, pot produce în timpul
exploatării scântei electrice; circuitele electrice pot fi şi ele
deranjate (lovite, izbite cu corpuri tari etc.) şi suprasolicitate;
făcând posibilă apariţia unor scurtcircuite. Cea mai frecventă cauză
de incendiu o constituie însă focul deschis, manifestat prin flacăra
de la lampa de benzină, de la sudură, de la corpurile incandescente
aruncate sau lăsate din neglijenţă la locul de muncă (ţigări sau
chibrituri aprinse, scorii de la sudură etc.).
Incendiile dintr-o hală de gatere se pot evita prin înlăturarea
surselor de aprindere, prin exploatarea normală a tuturor
instalaţiilor şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor. În
acest scop nu este admisă folosirea lămpilor de benzină pentru
încălzirea diferitelor piese, sudarea în interior, fără a se respecta
regulile menţionate anterior şi nici fumatul.
Buştenii se verifică atent, înainte de a se introduce în gatere,
pentru a se înlătura eventualele corpuri metalice, pietre etc.
139
 Gaterele se prevăd cu dispozitive care să asigure scoaterea
lor din funcţiune, în cazul producerii scânteilor sau a
supraîncălzirii diferitelor părţi ale instalaţiei. Pentru a se evita
aprinderea prafului de lemn sau a rumeguşului ce vine în contact
cu lagărele sau cu alte mecanisme, care se încălzesc din cauza
frecării, este necesar să se exercite o supraveghere şi un control
permanent asupra temperaturii acestora.
La fabricile de cherestea, evacuarea rumeguşului şi a
deşeurilor constituie o problemă importantă pentru asigurarea
prevenirii incendiilor. În majoritatea fabricilor, evacuarea integrală
a rumeguşului şi deşeurilor se face pe cale mecanică (transportoare
cu bandă sau pneumatice).
Transportoarele pneumatice se fabrică din materiale
incombustibile şi se prevăd cu dispozitive de închidere automată a
conductelor, în cazul declanşării incendiului.
La transportoarele cu bandă de cauciuc sau cu raclete,
montate pe bandă textilă, se controlează cu atenţie ungerea rolelor
şi traseul, pentru a se înlătura eventualele frecări sau blocări.
La folosirea unei transmisii centrale pentru acţionarea
gaterelor, trecerile prin pereţi se etanşează pentru a se evita
pătrunderea prafului în sala maşinilor.
Cheresteaua se depozitează sub cerul liber sau sub şoproane.
Deoarece între scânduri se lasă spaţii libere pentru a favoriza
uscarea, acestea contribuie la mărirea pericolului de incendiu şi în
special la dezvoltarea şi transmiterea lui. Din aceste motive, se
pune un mare accent pe organizarea depozitelor şi pe modul de
stivuire a cherestelei.
Forma cea mai adecvată de depozitare este aşezarea
cherestelei în stive. Între grupele de stive se lasă un interval de
siguranţă atât transversal, cât şi longitudinal. Ca unitate imediat
superioară a grupurilor de stive este secţia.
Mai multe secţii alcătuiesc un sector, iar mai multe sectoare-
un depozit.
Suprafeţele secţiilor, grupurilor de stive, stivelor se stabilesc
prin norme specifice.

140
 Şoproanele în care se depozitează cheresteaua nu trebuie să
aibă suprafaţa mai mare decât a unui grup de stive.
Regulile de prevenire a incendiilor, care trebuie respectate în
timpul exploatării unui depozit de cherestea, sunt asemănătoare cu
cele ale unui depozit de buşteni.
Depozitele de cherestea se prevăd cu reţea de apă pentru
incendiu al cărei debit se stabileşte în funcţie de volumul stivelor.

18.2. Prevenirea incendiilor în secţiile de prelucrare

mecanică a lemnului

În secţiile în care se prelucrează lemnul prin tăiere cu

ferestraie, prin rindeluire şi rectificare, se produc cantităţi mari de
praf, care este cu atât mai fin, cu cât maşinile folosite au turaţia
mai mare.
a. Praful. Acesta rezultă în urma prelucrării mecanice a
lemnului în atelierele de tâmplărie, croit etc. Faţă de cel produs la
fabricile de cherestea, este mult mai uscat şi aceasta contribuie la
mărirea pericolului de incendiu, aprinderea lui având loc la
temperaturi mai scăzute. Datorită fineţei şi unei eventuale
turbionări, praful se menţine un timp mai îndelungat în aer,
depunându-se la început numai particulele de o greutate mai mare.
În cazul instalaţiilor de ventilaţie defecte, insuficient
dimensionate, sau datorită lipsei acestora, praful de lemn se
depune pe grinzi, pereţi, maşini şi în special în locuri inaccesibile
(colţuri) mărind astfel pericolul de incendiu şi de propagare a
acestuia.
În secţiile de prelucrare a lemnului, în afara prafului şi
rumeguşului de lemn, mai rezultă şi talaş.
b. Talaşul. Acesta se aprinde cu multă uşurinţă de la orice
sursă de foc deschis, corp incandescent şi chiar de la scânteile
electrice.
La talaşul afânat, arderea se propagă cu repeziciune.
Sursele de aprindere cele mai frecvente în secţiile de
prelucrare a lemnului sunt: scurtcircuitul, radiaţiile termice,
141
căldura radiată de lămpile electrice (becuri) neprotejate (energie
termică provenită din energia electrică), focul deschis, scântei
electrice, scântei de natură electrostatică, foc deschis de la sudură,
ţigări sau chibrituri aprinse aruncate.
În întreprinderile de prelucrare a lemnului, în care
funcţionează şi instalaţii de cazane alimentate cu rumeguş şi talaş,
în afară de explozii se pot produce şi răbufniri. Acestea se produc
datorită turbionării în focar a amestecului (norului) de praf,
rumeguş şi talaş şi contactului cu pereţii foarte încălziţi
(incandescenţi) ai acestora. Norul de praf se produce la
alimentarea manuală a cazanului cu rumeguş şi talaş sau la
folosirea unor instalaţii mecanice de alimentare necorespunzătoare.
La alimentarea manuală a cazanelor, prin aruncarea cu lopata
din buncăr în focar a combustibilului, se poate transmite focul
datorită particulelor incandescente vehiculate prin manipulările
repetate ale lopeţii.
Din cauza ruperii paletelor de la ventilatoare sau a
pătrunderii în carcasă a cuielor, piuliţelor sau a altor obiecte
metalice, se pot produce scântei. De asemenea, scântei se pot
produce în timpul şlefuirii diferitelor materiale care conţin cuie,
precum şi la contactul benzii de şlefuit cu capacul de protecţie de
la maşină sau de la capotele de aspiraţie.
În interiorul secţiilor pot lua naştere turbionări ale prafului de
lemn depus pe grinzi, pereţi, ferestre, maşini, datorită curenţilor de
aer care se formează. Din această cauză se produc amestecuri care
se pot aprinde la contactul norilor de praf cu corpurile încălzite
(lagăre, sobe de topit cleiul, conducte de abur insuficient izolate,
lămpi electrice neprotejate etc.).
Praful de lemn şi rumeguşul cu urme de ulei şi răşină şi cu o
anumită umiditate, depozitate timp îndelungat, se pot autoaprinde.
Scânteile şi flamele electrice produse la contactoare, la
întrerupătoare, la motoarele electrice, la prize etc. pot aprinde
praful de lemn, pericolul fiind mult mai mare la formarea arcurilor
electrice şi a scurtcircuitelor.
Sarcinile electrostatice care se formează la frecarea
particulelor de praf cu aerul sau între ele, produc aprinderea,
142
fenomen explicat care poate avea loc în hala gaterelor. Pericolul de
incendiu într-o secţie de prelucrare a lemnului este cu mult mai
mare şi din cauza stocurilor prea mari de material lemnos, de
deşeuri rezultate de la maşini, în special de la cele de
productivitate mare.
Depozitarea deşeurilor lemnoase în apropierea lagărelor
calde, a corpurilor de încălzire, a motoarelor electrice (în cazul
unor scurtcircuite) creează pericol de aprindere.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, în primul rând este
necesar să se restrângă posibilităţile de propagare a incendiului
prin măsuri constructive, fapt ce se asigură încă din faza de
proiectare.
Cea mai recomandabilă soluţie pentru evacuarea prafului, a
talaşului şi rumeguşului o constituie instalaţiile de transport
pneumatic, dimensionate corespunzător. Dacă acest lucru nu se
realizează pe deplin, deşeurile de material lemnos se aglomerează
la locurile de muncă, maşinile se „sufocă”, având drept urmare şi o
mărire a pericolului de incendiu. De fapt, aceasta constituie una
dintre cele mai mari dificultăţi întâlnite astăzi în întreprinderile
industriale de prelucrare a lemnului.
Instalaţiile electrice de iluminat şi forţă trebuie să corespundă
prevederilor normativului pentru încăperi cu pericol de incendiu şi
explozie.
O atenţie deosebită se va acorda conectării motoarelor
electrice la circuitele de cabluri, traseului de cabluri până la motor,
funcţionării normale a întrerupătoarelor şi a altor aparate şi
dispozitive electrice.
În principiu, în secţiile de prelucrare a lemnului nu sunt
admise sudurile, lipiturile cu flăcări sau cu corpuri supraîncălzite;
aceste operaţii se pot executa însă după ce se opreşte producţia şi
se îndepărtează materialele combustibile şi praful pe o rază de cel
puţin 5 m de la punctul de lucru. În cazuri deosebite, aceste
operaţii se pot executa respectându-se regulile prevăzute pentru
sudură.
Avându-se în vedere pericolul deosebit de explozie a prafului
de lemn, depunerea lui pe planşee, pereţi, grinzi şi maşini, pe
143
pervazurile ferestrelor, pe instalaţiile de încălzire şi pe corpurile de
iluminat, acesta trebuie îndepărtat cu regularitate, evitându-se
formarea vârtejurilor de praf (a norilor de praf) din cauza
curenţilor de aer şi aşa-zisul „trăsnet de praf”.
Este recomandabil ca buncărele pentru alimentarea cu
deşeuri a cazanelor de abur să fie prevăzute cu instalaţii drencer,
apă pulverizată sau abur.

18.3. Prevenirea incendiilor la fabricile de producere

a făinii de lemn

Făina de lemn este un produs cu multiple întrebuinţări în

industrie. Ea este solicitată în industria materialelor plastice, ca
ingredient, la fabricarea articolelor de cauciuc sintetic, a
linoleumului, a xilolitului, a dinamitei etc. Cantităţi însemnate de
făină de lemn de calitate inferioară sunt consumate la realizarea
formelor de turnătorie, la turnarea crudă a fontei şi ca material de
protecţie la călire în industria metalurgică.
Făina de lemn se obţine prin măcinarea rumeguşului de lemn
sau a altor deşeuri lemnoase, în instalaţii speciale. Procedeul
tehnologic constă în pregătirea rumeguşului, uscarea şi transportul
lui în siloz, măcinarea cu ajutorul morilor cu ciocane, cernerea
făinii de lemn pe sorturi, umplerea în saci şi depozitarea în
magazie.
În timpul desfăşurării procesului tehnologic de fabricare a
făinii de lemn, există pericol de incendiu şi explozie, începând de
la transportul rumeguşului până la depozitarea făinii în magazie,
aceasta datorându-se uşoarei ei combustibilităţi, posibilităţii de
formare a amestecurilor explozive.
Limita inferioară a concentraţiei critice este de 30,2 g/m3, iar
cea superioară de 60 g/m3.
Pericolul de incendiu şi de explozie a făinii de lemn depinde
şi de gradul de fineţe, deoarece cu cât aceasta este măcinată mai
fin, cu atât este mai mare suprafaţa de contact cu oxigenul din aer,

144
având deci o activitate chimică mărită; pentru aprindere este
suficientă o sursă cu temperatură de aproximativ 250°C.
Gradul de umiditate joacă un anumit rol la aprinderea făinii
de lemn. La o umiditate accentuată, aprinderea nu poate avea loc.
Propagarea flăcării la făina de lemn puţin umezită se face cu multă
dificultate.
Făina de lemn (praful de lemn) se depune pe elementele de
construcţie, pe diferite instalaţii şi obiecte, putând trece în stare de
suspensie, în cazul unei mici turbionari, mărind concentraţia până
la limita de explozie.
Explozia amestecului „făină de lemn-aer” produce un exces
de presiune, care poate distruge instalaţiile de transport, propagând
unda explozivă în întreaga secţie.
Praful de lemn nu poate exploda decât dacă se găseşte în
stare de suspensie, într-o concentraţie de explozie şi în contact cu o
sursă de aprindere. Dacă se produce o explozie locală, în interiorul
unui utilaj în care s-a degajat praf sau în jurul acestuia, undele de
şoc pot genera explozii la anumite distanţe. În calea lor, undele de
şoc ridică în aer praful depus, care formează rapid amestecuri
explozive, iar flăcările şi căldura degajată de explozie le pot
aprinde. De cele mai multe ori se aud două sau trei explozii una
după alta.
Sursele de aprindere a făinii de lemn pot fi diferite:
 se pot produce scântei mecanice în morile cu ciocane,
datorita pătrunderii, odată cu rumeguşul, a cuielor, şaibelor,
spanurilor etc. în special la mersul în gol;
 se pot degaja cantităţi însemnate de căldură la frecările
diferitelor piese ale la instalaţiilor transportoare, elevatoarelor cu
cupe, nodurilor axe-lagăre etc.;
 surse de natura celor descrise la procesele tehnologice
anterioare.
Urmărind înlăturarea surselor de aprindere, este absolut
necesar ca toate motoarele şi aparatajul electric să fie de
construcţie etanşă, legată la pământ, pentru scurgerea electricităţii
statice. De asemenea, transmisiile (capetele axelor de la

145
transmisiile individuale etc.), precum şi acţionările individuale,
trebuie să fie de construcţie capsulată. Corpurile de iluminat
trebuie să fie etanşe la praf. Tabloul de distribuţie a curentului
electric pentru iluminat şi forţă se montează într-o încăpere
separată de secţie.
Problemele principale care se impun a fi rezolvate în secţiile
de fabricare a făinii de lemn, în scopul prevenirii incendiilor şi
exploziilor, constau în controlul periodic pentru asigurarea unei
bune etanşări a tuturor agregatelor, mecanismelor şi instalaţiilor de
transport, precum şi în construcţia şi exploatarea în bune condiţii a
instalaţiilor de aspiraţie. Etanşeitatea agregatelor, a instalaţiilor de
transport trebuie controlată sistematic, înlăturându-se în timpul cel
mai scurt posibil defecţiunile constatate.
Rumeguşul nu se va depozita în siloz decât bine uscat şi fără
urme de ulei sau grăsimi.
Pentru a se înlătura posibilitatea de pătrundere în instalaţii a
obiectelor metalice, se prevăd separatoare electromagnetice (în
special la maşinile de măcinat). Puterea electromagnetului trebuie
controlată cel puţin odată pe săptămână, iar curăţirea lui se va face
odată pe oră.
Făina de lemn nu trebuie lăsată un timp prea îndelungat în
buncăre şi în site, avându-se totodată grijă să nu conţină urme de
ulei sau unsori, întrucât fiind depozitată şi transportată în saci, se
poate autoaprinde.
Lagărele, precum şi toate piesele supuse frecării, în special în
instalaţia de transport, unde se pot produce blocări, înfundări etc.
se supraveghează şi se controlează în permanenţă, înlăturându-se
degajările de căldură periculoase pentru aprinderea făinii de lemn.
Pentru scurgerea electricităţii statice, echipamentul electric şi
instalaţia de transport se leagă la pământ.
Secţia de făină de lemn, precum şi magazia se prevăd cu
instalaţii de ventilaţie, paletele ventilatoarelor fiind confecţionate
din materiale neferoase.
Pentru evitarea eventualelor scântei ce s-ar putea forma între
curele şi apărători, este necesar ca între acestea să existe o distanţă
de minimum 0,50 m, iar părţile metalice să fie legate la pământ.
146
 Linia tehnologică funcţionând în flux continuu, ieşirea din
funcţie a unei categorii de utilaje impune întreruperea imediată a
fabricaţiei şi golirea instalaţiei. În acest caz, materialul evacuat
trebuie adus pe banda de răcleţi înaintea separatorului
electromagnetic, apoi reintrodus în fluxul tehnologic.
Folosirea focului deschis, executarea sudurii, fără
întreruperea producţiei sunt interzise.
În secţiile de fabricare a făinii de lemn încălzirea se face
central, cu apă caldă sau abur de joasă presiune.
Praful depus pe instalaţii, pe pereţi şi în special în locurile
greu accesibile se curăţă periodic, curăţirea generală a secţiei
făcându-se săptămânal.

18.4. Prevenirea incendiilor la fabricile de plăci

fibrolemnoase şi plăci aglomerate

Folosirea plăcilor fibrolemnoase a căpătat o tot mai largă

extindere în fabricile de mobilă şi în construcţii.
Obţinerea plăcilor fibrolemnoase necesită o tehnică
complexă în cadrul căreia se numără şi tratarea termică. Această
operaţie este şi cea mai periculoasă, deoarece necesită folosirea
unor temperaturi ridicate (circa 160°C) capabile, în anumite
condiţii, să genereze începuturi şi chiar incendii de mari proporţii.
Cele mal frecvente cauze de incendiu sunt depăşirea temperaturii
de uscare, precum şi autoaprinderea fibrelor îmbibate cu parafină,
fenomen favorizat şi de temperatura existentă în interiorul
agregatelor de tratare termică. Cel mai uşor se aprind fibrele
nepresate, de la extremităţile plăcilor fibrolemnoase, care se usucă
şi se carbonizează mult mai uşor.
Majoritatea cauzelor de incendiu se pot îndepărta prin
verificarea periodică a agregatelor şi în special a aparatelor care
indică temperatura şi gradul de uscare a materialului. Pentru
aceasta trebuie folosite dispozitive de control.
Pereţii camerelor de tratare termică este recomandabil să se
cureţe săptămânal, îndepărtându-se fibrele îmbibate cu parafină.
147
Aceeaşi curăţenie trebuie să se facă şi în vagonetele utilizate la
transportul şi susţinerea plăcilor fibrolemnoase în timpul tratării
termice.
Fibrele nepresate, rămase după ştanţare, la capetele plăcilor
se vor îndepărta.
După introducerea vagonetelor în interiorul sălilor de tratare,
uşile se vor închide. Supraîncălzirea camerelor, făcută cu scopul de
a compensa căldura pierdută pe la uşile incomplet închise, duce la
apariţia incendiilor, flăcările propagându-se cu uşurinţă în întreaga
secţie.
Când se constată o creştere a temperaturii peste limita
normală (160°C), se pune în funcţiune instalaţia de răcire care va
funcţiona în paralel cu ventilatorul. În acelaşi timp, se va controla
clapeta coşului de aerisire care va trebui să fie complet deschisă.
Dacă în urma acestor măsuri temperatura nu scade, se va închide
sistemul de încălzire, ventilatorul continuând să funcţioneze.
Ridicarea temperaturii poate fi urmare a unui început de
incendiu, aspect ce se sesizează în special prin mirosul caracteristic
de fum. În această situaţie se procedează ca şi în cazul creşterii
temperaturii.
Flăcările pot apărea şi la scoaterea cărucioarelor pe podul
transportor, odată ce intră în contact cu oxigenul din aer. Secţiile
de tratare termică a PFL este recomandabil să fie dotate cu
instalaţii drencer, care trebuie să fie în permanentă stare de
funcţionare.
În secţiile de prelucrare mecanică a panourilor de fibre
lemnoase trebuie respectate aceleaşi măsuri de prevenire a
incendiilor ca la atelierele de prelucrare mecanică a lemnului.
Procesul tehnologic pentru fabricarea plăcilor aglomerate din
lemn constă în cojire, umezire, retezare, aşchiere, mărunţire,
uscare, sortare, încleiere a aşchiilor cu liant, precum şi presare,
tivire şi şlefuire a plăcilor.
În timpul majorităţii acestor operaţii, pericolul de incendiu
este creat de degajarea prafului (făinii) de lemn şi de existenţa
aşchiilor de lemn cu grosimi de 0,15-0,4 mm, care se pot aprinde
cu multă uşurinţă, în special după uscare. Înainte de retezare şi
148
aşchiere, lemnul poate conţine în masa lui cuie, corpuri metalice,
care lovite de pânzele ferăstraielor şi cuţitelor de aşchiere produc
scântei. În procesul de fabricare a plăcilor aglomerate se folosesc
instalaţii de transport, care în cazul în care se blochează, se înfundă
pot produce frecări, urmate de degajări de căldură.
Temperatura de 170°C folosită la uscare prezintă, de
asemenea, un pericol de incendiu în sectorul respectiv de lucru.
La pulverizarea liantului, fabricat pe bază de răşini sintetice,
se pot produce incendii dacă din diferite cauze apar surse de
aprindere.
După presarea la cald a plăcilor preformate, la temperatura
de circa 145°C şi aşezarea lor în stive, pentru răcire, de grosimi
prea mari, fără spaţii de aerisire, se pot produce autoîncălziri.
Pentru înlăturarea pericolelor şi a cauzelor de incendiu din
secţiile de fabricare a plăcilor aglomerate, este necesar să se ia o
serie de măsuri de prevenire a incendiilor.
Înainte de a introduce lemnul la aşchiere, se detectează toate
corpurile feroase care eventual s-ar găsi în masa lui. În acest scop,
pe transportorul cu bandă se montează un detector de metale,
electromagnetic. La apariţia unor materiale feroase se produce o
variaţie a câmpului magnetic, care dă naştere la un curent de
impuls, amplificat cu lămpi electronice şi prin acţionarea unui
releu, transportorul cu bandă este oprit până la îndepărtarea
corpurilor feroase.
Dacă totuşi în maşina de aşchiere a ajuns un corp metalic,
prezenţa lui este semnalizată acustic şi optic.
Instalaţia de uscare a aşchiilor este prevăzută cu aparate
pentru măsurarea, verificarea, reglarea temperaturii. Depăşirea
temperaturii de 170°C este semnalizată optic şi acustic; pentru
sesizarea unor defecţiuni este necesară o supraveghere atentă din
partea muncitorilor şi tehnicienilor.
La silozurile de depozitare a aşchiilor uscate se vor
supraveghea şi controla transportoarele, valţul de evacuare şi
axele, pentru a nu se produce frecări. Permanent trebuie controlate
instalaţiile de transport în scopul înlăturării frecărilor, înfundărilor
şi blocărilor.
149
 Scăpările de particule de clei din maşina de încleiat se aspiră
cu ajutorul unor instalaţii de aspiraţie separate de cele pentru
aspirarea şi refularea prafului şi a aşchiilor subdimensionate.
După presare, plăcile aglomerate trebuie răcite, aşezându-se
în stive de cel mult 40 bucăţi prevăzute cu spaţii de aerisire.
În magazii materialele se vor depozita în stare uscată.

18.5. Prevenirea incendiilor la fabricile de mobilă

Procesul tehnologic de fabricare a mobilei constă dintr-o

serie de operaţii desfăşurate în secţiile de prelucrare mecanică a
lemnului şi secţiile de vopsitorie, lăcuire şi lustruire.
În fabricile de mobilă la care finisarea se face cu nitrolac,
operaţiile tehnologice sunt: pregătirea suprafeţelor de finisat,
umplerea porilor, aplicarea grundului, şlefuirea uscată şi
îndreptarea defectelor, aplicarea nitrolacurilor, şlefuirea umedă şi
lustruirea.
Pericolul şi măsurile de prevenire a incendiilor în timpul
prelucrării mecanice a lemnului (croit, încleiat, finisaj etc.) şi de
pregătire a suprafeţei de finisat, de umplere a porilor, de aplicare a
grundului, de şlefuire uscată sunt similare cu cele analizate pentru
secţiile de prelucrare mecanică a lemnului.
La fabricarea mobilei curbate, în secţiile de şlefuit există un
accentuat pericol de incendiu. Aici este locul unde se produce cel
mai mult praf. Operaţia de şlefuit se execută cu ajutorul diferitelor
maşini cu disc, orizontale, cu cilindri, în funcţie de forma pieselor
care se şlefuiesc.
Existenţa prafului fin în cantităţi destul de mari, în atmosfera
unor încăperi, este un fapt specific unităţilor de mobilă, în special
la mobila curbată, deoarece la astfel de piese nu este posibilă
folosirea instalaţiei locale de ventilaţie pentru absorbţia perfectă a
prafului.
Un accentuat pericol de incendiu există în secţia de grunduit.
Aici se lucrează cu spirt şi nitrolacuri, substanţe care se aprind
uşor de la scântei, flăcări, ţigări etc. Grunduirea pieselor se poate
150
face manual, cu tampoane îmbibate cu soluţie, mecanic cu maşini
de grunduit sau în instalaţii de imersie cu nitrolac.
În secţia de vopsitorie, pericolul de incendiu este determinat
de folosirea, în cantităţi mari, a uleiului de in fiert şi a unei serii de
vopseli pe bază de ulei.
Uleiul de in fiert se aprinde la temperaturi joase, cuprinse
între 36 şi 170°C. În astfel de secţii se folosesc cârpe pentru şters,
care, îmbibate cu ulei şi aruncate în depozite fără a se respecta
anumite reguli, se pot autoaprinde.
La fabricile de mobilă se utilizează, pe scară largă, vopsirea
cu lacuri. La prepararea acestor vopsele se folosesc ca solvenţi
acetona, acetatul de etil, acetatul de butil, alcoolul metilic,
benzenul etc.-substanţe cu puncte de inflamabilitate scăzute.
Aplicarea lacului pe suprafeţe finisate se face prin turnare,
înlocuind metoda prin pulverizare care prezintă un accentuat
pericol de incendiu şi explozie. Şi acest procedeu este în pericol de
incendiu şi explozie datorită evaporării solvenţilor din filmul
(pelicula) de nitrolac care acoperă piesa ce trece pe bandă, prin
maşina de turnat nitrolac.
În cazul introducerii şi scoaterii manuale a pieselor din
maşină, acestea se aşează pe stelaje şi rămân în secţie un timp mai
îndelungat, din care cauză degajarea vaporilor este şi mai intensă.
Pentru a reduce ciclul de producţie, la unele fabrici se
obişnuieşte ca uscarea straturilor de nitrolac să se facă prin
folosirea instalaţiilor cu aer cald, la temperatura de 40-50°C sau
piesa de lemn, înainte de a fi introdusă în maşina de turnare a
lacului, să fie încălzită cu raze infraroşii până la 100-150°C.
În timpul acestor operaţii, prezenţa vaporilor şi existenţa unei
temperaturi de peste 100°C constituie un pericol mare de incendiu.
La fabricile mai noi, în procesul de finisare se folosesc metode şi
instalaţii moderne ca uscarea lacului între două turnări, tunel
pentru uscarea lacului după ultima turnare, desprăfuirea etc.
Cauzele cele mai frecvente care pot duce la incendii şi
explozii în secţiile de finisare a mobilei se datoresc:
 scânteilor de natură mecanică produse prin izbire, lovire,
frecare la ventilatoarele cu defecţiuni;
151
  folosirii focului deschis (lămpi de benzină, sudură etc.),
ţigărilor şi chibriturilor aprinse aruncate la întâmplare.
În secţiile de finisare a mobilei, incendiile şi exploziile pot fi
evitate dacă se respectă o serie de măsuri şi reguli atât la
construcţia lor, cât şi în timpul exploatării.
Aplicarea lacurilor şi vopselelor care conţin solvenţi
inflamabili, trebuie să se facă numai prin folosirea unor instalaţii
adecvate de pulverizare, operaţia executându-se în camere sau
cabine special amenajate, separate de restul secţiilor. În asemenea
camere se introduce numai strictul necesar de obiecte ce urmează a
se lăcui sau vopsi.
Camerele de pulverizare se prevăd cu instalaţii de aspirare şi
de purificare a aerului încărcat cu vapori de solvenţi. O asemenea
instalaţie trebuie să funcţioneze în bune condiţii, în scopul
îndepărtării din aer a particulelor de vapori de solvenţi şi de
nitrolac, iar întregul utilaj folosit trebuie să excludă posibilitatea
formării de scântei.
Camerele de pulverizare se prevăd cu iluminat din exterior,
întreaga instalaţie fiind protejată împotriva pătrunderii vopselelor
şi particulelor de solvenţi şi lac. Electricitatea statică, care se
generează în timpul pulverizării, se înlătură prin legarea la pământ
a camerei şi a cabinei de pulverizare, precum şi a instalaţiei de
ventilaţie.
Instalaţia de compresoare se montează într-o încăpere
separată de camerele şi cabinele de pulverizare.
Curăţirea cabinelor şi camerelor de pulverizare, de depuneri
de lacuri şi vopsele trebuie să se facă numai cu raclete de lemn sau
metale neferoase ca aluminiul, cuprul, alama etc.
În secţiile în care se folosesc solvenţi inflamabili,
concentraţia de vapori se verifică sistematic, ţinându-se seama de
greutatea moleculară a solventului sau a lacului care se evaporă, de
tensiunea vaporilor saturaţi, precum şi de volumul încăperii.
Pericolul de incendiu şi explozie poate fi micşorat şi prin
folosirea unor solvenţi incombustibili ca tetraclorura de carbon,
clorura de metilen etc.

152
 Prepararea lacului se face într-o încăpere separată, în vase
prevăzute cu dispozitive mecanice de amestecare. Rezervorul
pentru lac al maşinii de turnare va avea capac etanş.
Secţiile de lustruire a mobilei se prevăd cu instalaţii de
ventilaţie capabile să evacueze întreaga cantitate de vapori care se
degajează, gurile de aspiraţie montându-se în partea superioară, cât
şi în cea inferioară, în raport cu greutatea specifică a vaporilor.
Substanţele folosite la lustruire se vor pregăti şi păstra în
încăperi separate, în secţie admiţându-se numai necesarul pentru
un schimb, muncitorii ţinând un minimum de timp vasele
neacoperite (sticle destupate).
După terminarea lucrului, vasele cu substanţele folosite la
lustruit, precum şi tampoanele (folosite la lustruirea manuală) se
vor scoate din secţie şi se vor depozita în încăperi separate.
Încălzirea fabricilor de mobilă se va face central, cu apă
caldă sau cu abur de joasă presiune, urmărindu-se cu mare grijă ca
radiatoarele de încălzire şi conductele să fie în permanenţă curăţite
de praf, iar la distanţa de 50 cm de ele să nu se găsească nici un fel
de material combustibil.
Instalaţia electrică de iluminat va fi de construcţie etanşă la
praf-în secţiile în care se degajă praf, şi antiexplozivă în cele în
care se produc emanaţii de vapori inflamabili.
Panourile de distribuţie se montează în exterior, motoarele
electrice vor fi de tip protejat contra prafului (în secţiile în care se
degajează praf) şi de execuţie antiexplozivă în secţiile cu emanaţie
de vapori. Conectarea şi deconectarea circuitelor se va face prin
intermediul întrerupătoarelor în ulei.
Folosirea focului deschis (lămpi de gaz, sudură etc.) şi
fumatul sunt cu desăvârşire interzise.

153
 19. Prevenirea incendiilor în industria uşoară

19.1. Prevenirea incendiilor la filaturile de bumbac

Deoarece în filaturi se degajă foarte multă scamă şi praf, o

bună curăţenie nu se poate asigura decât prin folosirea unor
dispozitive de aspiraţie, prevăzute cu conducte de mari dimensiuni
şi filtre. Se poate folosi, de asemenea, suflătoare de scamă mobile
care preîntâmpină depunerea prafului şi a scamei pe maşini şi pe
pereţii secţiilor de fabricaţie. Trebuie extinsă folosirea
aspiratoarelor industriale de praf. Aceste aspiratoare se pot utiliza
şi la curăţirea tavanelor, grinzilor, luminătoarelor, transmisiilor
etc., prin intermediul unor tuburi prelungitoare, asamblate din
bucăţi de 1,00–1,50 m.
Prin efectuarea unei curăţenii mecanizate se înlătură praful,
scama, astfel concentraţia de praf în secţiile de fabricaţie se reduce
simţitor.
În filaturile de bumbac, odată cu folosirea maşinilor cu viteze
mari de lucru, a crescut şi pericolul de incendiu, datorită generării
electricităţii statice. Sarcinile electrice apar în timpul afânării şi
curăţirii bumbacului, în cantităţi însemnate, care pot amorsa şi
exploziile. Sarcinile electrice apărute datorită frecării în timpul
procesului de prelucrare a materialului se acumulează pe părţile
metalice ale maşinilor şi mecanismelor, generând un câmp electric
de un anumit potenţial.
Dintre fibre cel mai mult se electrizează cele de mătase
artificială, apoi cele de bumbac şi mai slab cele din lână.
Descărcările electrice pot produce aprinderea prafului depus.
Instalaţiile de condiţionare a aerului, de transport pneumatic
al materiei prime, al deşeurilor şi rebuturilor sunt indispensabile
filaturilor de bumbac. Ele se construiesc din materiale
incombustibile pe cât posibil fără coturi; viteza de circulaţie a
aerului trebuie să fie suficientă pentru a nu da posibilitatea să se
depună în interior praf, scame etc.; la trecerea dintr-o încăpere în

154
alta, conductele se prevăd cu obturatoare împotriva propagării
incendiilor.
Pentru a se înlătura degajările de căldură datorită frecărilor,
lagărele, angrenajele se ung cu regularitate şi se şterg de praf.
Încălzirea se poate face cu aer condiţionat, cu apă caldă sau cu
abur, folosindu-se radiatoare netede, care trebuie curăţate cu
regularitate de scamă şi praf.
O atenţie deosebită se va acorda secţiilor în care se execută
diferite reparaţii, fără întreruperea producţiei. În aceste secţii se
cere respectarea cu stricteţe a regulilor generale de prevenire a
incendiilor şi un control permanent, ţinând seama de faptul că
lucrează uneori personal de la alte întreprinderi.
Căile de acces nu se vor bloca cu lăzi sau alte materiale.
Evacuarea personalului trebuie asigurată în special la clădirile cu
mai multe etaje.

19.1.1. Pericolul de incendiu la depozitele de bumbac

Bumbacul se aduce la întreprinderea de prelucrare cu
camioanele sau cu trenul în vagoane închise.
Datorită frecării sârmelor care se folosesc la legarea
baloturilor de bumbac se produce o degajare de căldură, suficientă
pentru aprinderea fibrei de bumbac. Aprinderi se mai pot produce
şi din cauza ţigărilor şi chibriturilor aprinse aruncate pe baloturile
de bumbac în timpul transportului pe calea ferată sau cu
autocamioanele.
Baloturile aduse la întreprindere se depozitează în încăperi
închise şi, mai rar, în aer liber.
În depozite, incendiile se produc datorită aruncării
chibriturilor şi a ţigărilor aprinse pe baloturile de bumbac, focului
deschis, scânteilor şi scurtcircuitelor electrice.
Procesul de aprindere, generat de contactul bumbacului uscat
şi nepresat cu corpurile incandescente se manifestă diferit de
modul de aprindere şi ardere a bumbacului presat în baloturi.
Aprinderea bumbacului nepresat se desfăşoară cu trecere rapidă de
la combustia lentă la arderea cu flăcări.

155
 Bumbacul brut, uscat şi presat în baloturi sau nepresat este
un material care nu se autoaprinde. Aprinderea bumbacului presat
în baloturi este condiţionată de mărimea şi de natura particulelor
incandescente cu care fibra vine în contact. Particulele
incandescente de cărbune trebuie să aibă cel puţin mărimea unei
alune pentru a putea să incendieze balotul, iar particulele
incandescente de metal trebuie să aibă mărimea de cel puţin 3 mm.
Bumbacul crud, necopt, umezit şi îmbalotat se autoîncălzeşte
şi, în scurt timp, se autoaprinde. De fapt, numai bumbacul îmbibat
cu diferite grăsimi şi uleiuri, care se oxidează în contact cu
oxigenul din aer, dă reacţii exoterme cu mari acumulări de energie.
Este cazul bumbacului care în timpul transportului, manipulării sau
depozitării a intrat în contact cu grăsimi sau a celui care a servit la
ştergerea de ulei a utilajelor. Procesul de carbonizare a straturilor
interioare începe la 160°C.
Un mare pericol de autoaprindere prezintă baloturile de
bumbac cu urme de ulei transportate cu navele maritime, din cauza
aşezării lor în stive mari, a lipsei de aerisire corespunzătoare şi a
transportului pe timp îndelungat.
Depozitul de bumbac se construieşte separat de restul
clădirilor de producţie.
În magazie, baloturile se aşează în stive. La aşezarea
manuală, înălţimea stivelor nu trebuie să depăşească 6 rânduri de
baloturi. În depozitele mari, aşezarea şi manipularea baloturilor se
face mecanizat, folosindu-se macarale mobile, înălţimea stivelor
putând ajunge până la 8 sau 10 rânduri de baloturi. Între stive este
necesar să se lase spaţii de siguranţă în direcţia uşilor exterioare.
Trecerile şi ieşirile din depozit trebuie iluminate, blocarea lor
nefiind admisă.
Depozitele de bumbac nu se încălzesc, ventilarea se face
natural.
Motoarele electrice folosite la macarale trebuie să fie de tipul
celor protejate împotriva prafului.

156
 19.1.2. Prevenirea incendiilor în secţiile de amestecare şi
curăţire (bataj)
Din depozit bumbacul se aduce în secţia de curăţire şi bataj,
fiind supus desfacerii şi curăţirii de impurităţi şi praf.
Principalele maşini din această secţie sunt desfăcătoarele de
baloturi şi utilajul destrămător, cu ajutorul căruia se desface
bumbacul, se scutură impurităţile şi se elimină praful. Praful care
se degajă, se absoarbe de ventilatoare şi se depune în camerele de
praf sub formă de scamă de bumbac; incendiul se poate propaga
prin conductele de ventilaţie şi de transport pneumatic a
bumbacului. Cele mai frecvente incendii sunt provocate de
scânteile produse la pătrunderea corpurilor feroase (cuie, piuliţe,
sârme etc.) în maşini sau la folosirea ciocanelor de fier pentru
desfacerea baloturilor de bumbac.
Incendiile mai pot fi cauzate şi de căldura degajată în timpul
funcţionării lagărelor neunse, aprinderea fiind mult favorizată de
înfăşurarea firelor de bumbac pe axele maşinilor şi transmisiilor în
mişcare.
Flamele şi scânteile electrice, produse de instalaţiile şi
motoarele electrice defecte sau neadecvate filaturilor de bumbac
pot aprinde praful, scamele şi fibrele de bumbac.
Căldura degajată în timpul frecării roţilor sau şaibelor de
apărătoarele lor poate aprinde scama şi praful de bumbac depuse;
în cazul pătrunderii unor bucăţi de sfoară, existente în bumbac,
între dinţii volantului bătător se poate produce o autoîncălzire.
Praful de bumbac depus pe radiatoarele din instalaţia de
încălzire, după un oarecare timp, se carbonizează şi la pătrunderea
aerului proaspăt se poate aprinde, devenind incandescent. Pericolul
creat de praful depus în camerele de colectare a prafului, în secţia
de bataje, este destul de mare; focarul se menţine zile întregi şi la
pătrunderea aerului în mod brusc se poate produce un incendiu
instantaneu. În camerele de amestec, orice scânteie produsă,
scăpată şi purtată odată cu transportul pneumatic, în contact cu
fibrele de bumbac, cu praful şi datorită oxigenului din aer şi a
curenţilor de aer poate produce un incendiu.

157
 Într-un gram de praf de bumbac există, de exemplu, peste trei
milioane de particule mai mici de 50 . Particulele fine se
sedimentează cu o viteză mică (0,003–0,50 cm/s) şi cu o mişcare
uniformă. Cercetările efectuate în acest domeniu au stabilit că
viteza de sedimentare a particulelor mai mici de 5  nu este
dependentă de greutatea specifică. Diferenţa de masă între
particulele de praf este neînsemnată. Particulele fine de bumbac
(textile) în suspensie în aer rămân nemişcate timp de aproape 24 h.
În timpul procesului de producţie, praful de bumbac se poate
găsi sub două forme:
1) aerosoli, caz în care particulele respective sunt mici şi în
cantitate redusă.
2) praf depus local în maşini şi în jurul lor (aerogel),
particulele fiind în cantităţi mai mari (la maşinile bătătoare,
destrămătoare, desfăcătoare etc.).
Incendiile în secţiile de bataj şi în general în filaturile de
bumbac pot fi evitate prin:
 înlăturarea, în primul rând, a cauzelor tehnice, care le-ar
putea da naştere;
 în al doilea rând, respectând cu stricteţe regulile generale
de prevenire a incendiilor şi cele de exploatare raţională a tuturor
instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor.
Secţia de curăţire şi bataje trebuie separată de restul filaturii
prin pereţi antifoc, iar comunicaţia între ele să se facă prin uşi
rezistente la foc sau, în cel mai rău caz, metalice. Bumbacul se
poate desface din baloturi şi curaţi de praf, frunze şi de alte
impurităţi, în condiţii bune, la o temperatură în secţie de 20–24°C
şi la o umiditate de 45–50%.
Pentru a se înlătura formarea scânteilor, baloturile trebuie
desfăcute cu dispozitive speciale de rupere sau tăiere a fierului de
balotat, în nici un caz nu se vor folosi ciocane de fier.
Praful care se depune în cutia de alimentare în timpul
amestecării bumbacului trebuie evacuat cu ajutorul unor instalaţii
de aspirare, în camerele de praf. Îndepărtarea corpurilor feroase

158
(cuie, sârmă, nituri, piuliţe etc.) se asigură prin montarea la
alimentatoare a unor magneţi puternici sau electromagneţi.
Este recomandabil să se folosească şi alte metode, de
exemplu, aşa-zisele prinzătoare de pietre sau separatoare cu aer,
care pot elimina şi corpurile metalice. Pentru prinderea corpurilor
feroase, desfăcătoarele de baloturi se prevăd, de asemenea, cu
electromagneţi.
În zilele de repaus, maşinile din secţia de bataje se golesc de
bumbac, iar camerele de colectare a prafului se curăţă.
Conductele de transport pneumatic al bumbacului în
camerele de odihnă se prevăd cu dispozitive de închidere automată
(şubere etc.) pentru a localiza şi împiedica propagarea unui
eventual incendiu.

19.1.3. Prevenirea incendiilor în secţiile de cardare

În secţiile de cardare, pericolul de incendiu este mai redus. O
cauză de incendiu specifică acestei secţii o constituie scânteile care
se produc la ascuţirea acelor tamburului. Asemenea scântei se pot
produce şi în cazul deteriorării garniturilor de la carde.
Pentru înlăturarea pericolului generat de scântei, este necesar
ca ascuţirea garniturilor la carde să se facă numai după ce tamburul
şi dofferul se curăţă bine şi numai de către lucrătorii care au fost
instruiţi şi din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor.
Pentru curăţirea tamburelor şi dofferelor se recomandă folosirea
metoda pneumatică.
Saboţii pentru finisarea tamburului nu se vor face din
materiale care la finisare să producă scântei. Cardele se prevăd cu
o ventilaţie specială, care să asigure evacuarea prafului în cicloane
sau în camere de praf etanşe.
Pentru o mai bună curăţire, este recomandabil ca scoaterea
deşeurilor de sub grătarele cardelor, de sub tambure, valţuri-
rupătoare şi perietoare să se facă pneumatic.

159
 19.1.4. Prevenirea incendiilor în secţiile de pieptănare,
laminare, flyere şi ale maşinilor cu inele
În secţiile de pieptănare şi laminare, trebuie respectate cu
stricteţe regulile generale de prevenire a incendiilor, atrăgând o
deosebită atenţie la specificul lor, în mod special, la ungerea
pieselor în mişcare, îndepărtarea scamelor şi prafului printr-un
sistem de aspiraţie şi de ventilaţie adecvate şi realizarea unei
curăţenii corespunzătoare.
La flyere, incendiul poate fi produs din cauza căldurii
degajate în timpul rotirii fuselor în condiţiile unei ungeri
necorespunzătoare.
În secţia maşinilor cu inele, datorită rotaţiilor fuselor care
ajung la peste 11000 rot/min, se produce deseori o asemenea
degajare de căldură încât se aprind firele de bumbac.
În urma ruperii benzilor sau a şnururilor de bumbac care
acţionează fusele şi datorită pătrunderii acestora în lăcaşurile
tamburelor, se produc frecări cu degajări de căldură suficientă
pentru a aprinde, eventual, praful şi scama depuse.
Pentru a se înlătura ruperea şnururilor de la maşina cu inele,
care prin înfăşurare şi frecare pe axe duc la încălziri şi aprinderi,
este necesar ca legarea lor să se facă cu prudenţă de către personal
calificat şi, dacă este posibil, cu maşina complet oprită.

19.1.5. Prevenirea incendiilor în secţiile de vigonie

O atenţie deosebită trebuie acordată filaturilor de vigonie
(fibră textilă din amestec de lână cu bumbac sau din bumbac pur
care imită lâna de vigonie, o specie de lamă din munţii Anzi cu
blană moale şi fină), deoarece sunt cele mai periculoase la
incendii, din cauză că prelucrează fibre scurte, deşeuri şi zdrenţe
destrămate, care de multe ori sunt unse şi pline de pete. În timpul
destrămării zdrenţelor, atât în maşină, cât şi în încăperi, se degajă o
mare cantitate de praf fin şi scamă de bumbac, creându-se condiţii
favorabile pentru producerea incendiilor. La destrămarea acestor
zdrenţe se produc cele mai multe incendii, din cauza scânteilor
care se formează la maşinile respective. Scânteile se produc ca
urmare a ruperii unor cuie de pe tamburi şi izbirii lor de părţile
160
metalice sau ca urmare a atingerii reciproce a tamburilor din cauza
uzurii garniturilor respective sau reglării necorespunzătoare a
acestora.
O altă cauză caracteristică filaturilor de vigonie o constituie
supraîncălzirea lagărelor unor maşini din cauza frecării şi
neungerii lor la timp, care este urmată, în cele mai multe cazuri, de
apariţia începuturilor de incendiu.
În multe cazuri se constată înfăşurări ale materialului textil
pe axe şi anumite organe ale maşinilor, producând căldura care
constituie o sursă de aprindere.
În secţia de vigonie, atenţia trebuie îndreptată spre
înlăturarea formării scânteilor la lupul (utilajul, maşina)
destrămător, deoarece în deşeurile de bumbac pot exista uneori
corpuri metalice; aceste maşini se prevăd cu electromagneţi.
Deşeurile fără întrebuinţare, rămase în urma prelucrării
materiei prime în secţiile de vigonie, se adună, se balotează şi se
depozitează separat de cele strânse de pe jos, pline cu grăsimi, care
prezintă pericol de autoaprindere.
Pentru prevenirea formării unor amestecuri explozive de
praf-aer, se impune controlul cu regularitate a concentraţiilor
amestecurilor care se formează în încăperi. Când se constată
concentraţii periculoase, se recomandă oprirea maşinilor şi
aerisirea secţiei.
În scopul prevenirii exploziilor ce s-ar datora amestecurilor
de praf-aer, se prevăd instalaţii de ventilaţie. Acestea trebuie să fie
bine dimensionate, eficiente, să funcţioneze în permanenţă şi să fie
prevăzute cu obturatoare care să oprească propagarea eventualelor
incendii spre alte secţii.

161
 19.2. Prevenirea incendiilor la fabricile de încălţăminte

19.2.1. Prevenirea incendiilor la fabricarea încălţămintei

din piele
Din acest punct de vedere, fabricarea unor game variate de
soluţii pentru lipit, care sunt pe bază de solvenţi inflamabili,
măreşte pericolul de incendiu în secţiile respective.
Pentru lipire se folosesc astăzi multe tipuri de adezivi ca
latexul natural şi sintetic, soluţii pe bază de neopren, cleiuri pe
bază de răşini sintetice, clei de nitroceluloză etc.
Folosirea vopselelor pe bază de spirt, pentru vopsirea
marginii tălpii, prezintă pericol de incendiu. La finisarea
încălţămintei prin pulverizare, particulele de vopsea se pot
împrăştia şi depune pe instalaţii şi obiecte, iar după uscare se
transformă în praf. În secţiile fabricilor de încălţăminte, soluţiile de
lipit, vaporii de solvenţi emanaţi, praful de piele sau talpă,
deşeurile combustibile, rezultate de la diferite prelucrări, de la
frecare etc. se pot aprinde cu multă uşurinţă de la scânteile
rezultate de la polizare, de la focurile deschise (lămpi cu benzină
etc.), de la arcurile electrice, atunci când se produc scurtcircuite, de
la ţigările şi chibriturile aprinse şi aruncate la întâmplare, de la
radiaţiile termice puternice etc.
Majoritatea măsurilor de prevenire a incendiilor se referă la
respectarea regulilor legate de depozitarea, prepararea, transportul
şi manipularea soluţiilor de lipit, precum şi de procedeele de
evacuare şi curăţire a prafului rezultat în urma diferitelor operaţii
tehnologice.
Acetona şi ceilalţi solvenţi se păstrează în depozite amenajate
conform prescripţiilor prevăzute în normele de depozitare.
Soluţiile de cauciuc şi cleiurile de lipit se aduc în general în
secţiile de producţie gata preparate, în recipiente metalice cu
capacitatea de 25–50 litri şi se depozitează în boxe separate de
celelalte materii prime (piele, talpă etc.). În secţii se păstrează
cantităţi limitate, numai pentru un schimb, iar ceea ce rămâne la
terminarea lucrului se evacuează în încăperi dinainte stabilite.

162
 Bidoanele cu soluţii de cleiuri de nitroceluloză se desfac
numai cu unelte neferoase.
După croire, deşeurile rămase (piele, talpă, pânză, carton) se
adună în coşuri sau saci şi se evacuează după fiecare schimb, în
secţii asigurându-se ordinea şi curăţenia.
Praful rezultat în urma funcţionării maşinilor de şlefuit
(moderne) se depozitează în desprăfuitoarele existente pe lângă
fiecare maşină şi se evacuează după fiecare schimb.
O atenţie deosebită se va acorda ascuţirii cuţitelor cu ajutorul
polizorului, deoarece scânteile produse pot aprinde praful de piele.
Este recomandabil pentru înlăturarea acestui pericol ca pe timpul
ascuţirii cuţitului să nu se execute operaţia de desprăfuire.
La maşinile de uns cu soluţie, de aplicat şiret şi îndoit,
încălzirea soluţiei de lipire trebuie să se facă într-un vas încălzit cu
rezistenţă electrică. Este necesară supravegherea atentă, pentru a se
evita producerea unor scurtcircuite sau a altor deranjamente.
Soluţiile de latex sau de alte cleiuri, folosite la ungerea
feţelor, se păstrează în vase mici, cu suprafaţă mică de evaporare.
În secţiile unde se lucrează cu asemenea soluţii se prevede o
instalaţie de ventilaţie. În tehnologia modernă, ungerea cu latex a
căptuşelilor se face în cabine prevăzute cu guri de aspiraţie pentru
evacuarea surplusului de latex, care prin dizolvare se poate
refolosi.
Praful rezultat la şlefuire se colectează şi se depozitează în
partea de jos a maşinii. Folosirea desprăfuitoarelor înlătură unele
neajunsuri, în ceea ce priveşte evacuarea prafului combustibil, însă
necesită, în afară de evacuarea lui după fiecare schimb, curăţirea
filtrelor din oră în oră şi un control zilnic al întregului sistem de
evacuare, evitându-se astfel eventualele aprinderi din cauza
scânteilor ajunse până la cutia metalică.
Ungerea branţurilor şi tălpilor cu soluţie de latex sau clei de
nitroceluloză se va face numai pe masă metalică cu capac,
prevăzute cu o deschidere pentru pensula de ungere.
Deşeurile impregnate cu soluţii de lipit se strâng în vase
incombustibile şi se evacuează după fiecare schimb, în locuri
destinate acestui scop.
163
 La finisarea încălţămintei se folosesc maşini pentru şlefuirea
şi frezarea tocurilor şi tălpii, vopsirea marginii tălpii, lustruirea
tălpii etc.
Maşinile în care se degajă praf se prevăd cu desprăfuitoare,
iar la cele care folosesc soluţii de lipit sau vopsele se montează
guri de aspiraţie.
Instalaţiile electrice de iluminat şi forţă şi de încălzire sunt
similare cu cele de la filaturi, ambele întreprinderi făcând parte din
aceeşi categorie de pericol de incendiu.
Căile de acces interioare, ieşirile la exterior trebuie menţinute
în permanenţă deblocate.
Benzile de transport vor fi în perfectă stare de funcţionare,
acordându-se atenţie ungerii lor, înlăturării frecărilor, respectării
vitezei de mişcare şi sarcinii de încărcare.

19.2.2. Prevenirea incendiilor la fabricarea încălţămintei

de cauciuc
La fabricarea încălţămintei din cauciuc se folosesc cantităţi
mari de substanţe inflamabile ca benzina, soluţia de cauciuc,
diferite lacuri etc.
În cadrul procesului tehnologic se disting operaţii ca
fierberea uleiului de in, prepararea lacului propriu-zis, pregătirea
soluţiilor, pregătirea pieselor, lăcuirea şi finisarea produselor.
a. Fierberea cleiului de in. În timpul fierberii cleiului de in,
pericol de incendiu se creează la folosirea şpaclurilor din metale
feroase, la curăţirea cazanelor metalice de pelicula de ulei
carbonizată, operaţie care, în acest caz, se poate solda cu formare
de scântei şi izbucnirea unor începuturi de incendiu.
La încărcarea cazanelor, scurgerile de ulei care s-ar produce,
se pot aprinde în contact cu diverse surse de aprindere. Pericolul
de incendiu există şi atunci când în timpul fierberii, datorită
conţinutului de apă, uleiul spumează şi se revarsă.
Folosirea cazanelor cu pereţi dubli în locul celor cu
serpentine, curăţirea acestora după fiecare şarjă, cu şpacluri de
cupru sau din alte metale neferoase, constituie măsuri de prevenire
de mare importanţă. Pentru înlăturarea eventualelor scântei se
164
recomandă ca înainte de începerea operaţiilor de curăţire să se
introducă apă în interiorul cazanelor, în vederea uşurării
desprinderii crustei de ulei. Încărcarea cazanelor este recomandabil
să se facă numai prin intermediul pompelor, pentru a se evita
scurgerile de ulei. La încărcarea manuală trebuie folosite găleţi din
plastic, interzicându-se cele din tablă. Acestea se vor umple numai
până la 3/4 din capacitatea lor.
Prin folosirea unor vase de rezervă, de capacitate mai mică,
racordate la cazane, se asigură scurgerea uleiului în acestea, în
cazul unei înspumări puternice, evitându-se în acest fel răspândirea
acestuia în secţie.
Pentru a se opri creşterea nivelului de spumă, conţinutul
cazanelor se agită cu ajutorul unor palete de lemn sau aluminiu. În
timpul procesului tehnologic se va respecta temperatura de regim,
presiunea aburului verificându-se cu ajutorul manometrelor.
Cazanele se prevăd cu capace rabatabile, care în caz de
apariţie a flăcărilor se închid automat. Uleiul încălzit nu trebuie să
vină în contact cu substanţele oxidante.
b. Prepararea lacului propriu-zis. La prepararea lacului
propriu-zis este posibil să se producă explozii în urma formării
unor amestecuri explozive din praful rezultat la măcinarea şi
cernerea colofoniului sau de colorant praf-aer în timpul operaţiei
de adăugare a colorantului. La adăugarea white-spiritului au loc
reacţii exoterme.
În timpul descărcării şi filtrării lacului se formează sarcini
electrostatice, care prin descărcare generează scântei ce prezintă un
mare pericol.
Pentru prevenirea exploziilor şi incendiilor se impune ca
măcinarea colofoniului să se facă în instalaţii speciale, numai în
cantităţile necesare pentru şarja respectivă, deoarece depozitat timp
îndelungat, el prezintă pericol de autoaprindere.
Cernerea sulfului şi a colofoniului trebuie efectuată în locuri
special amenajate, sitele fiind de tip capsulat şi corespunzător
legate la pământ.

165
 În ceea ce priveşte încărcarea cazanelor cu ulei, se vor
respecta aceleaşi măsuri de prevenire a incendiilor ca şi la
fierberea uleiului de in.
Colorantul se va introduce eşalonat şi de la o distanţă cât mai
mică de suprafaţa uleiului, agitarea lui făcându-se cu ajutorul unor
lopeţi de lemn.
Pentru a împiedica producerea unor reacţii cu acţiune
reciprocă între colofoniu şi sulf, produsele se vor introduce în
cazan separat, mai întâi colofoniul, apoi sulful, iar în final
acceleratorul.
Înainte de a se adăuga white-spiritul se opreşte aburul, pentru
a se reduce temperatura de la 160–165°C la 120°C. Înlăturarea
pericolului de formare a amestecurilor explozive de vapori-aer se
realizează cu ajutorul unei instalaţii adecvate de ventilaţie.
Descărcarea cazanelor se va face cu multă grijă, folosindu-se
instalaţii de pompe legate la pământ sau găleţi din material plastic.
Operaţiile de agitare a substanţelor în cazane se vor face
numai cu lopeţi de lemn, iar curăţirea de reziduuri-cu unelte care
nu produc scântei.
c. Pregătirea soluţiilor de cauciuc, de lacuri etc. Aceasta
este o operaţie tehnologică în timpul căreia există un accentuat
pericol de incendiu. Pericolul se datoreşte producerii descărcărilor
electrostatice în timpul transportului prin conducte, lipsei de
etanşeitate a conductelor şi ventilelor de închidere, scânteilor
mecanice care pot lua naştere la lovirea butoaielor de benzină,
folosirii surselor de aprindere în secţiile de producţie şi în locurile
de depozitare a materiei prime inflamabile etc.
Măsurile de prevenire a incendiilor se referă, în special:
 la etanşarea conductelor şi ventilelor;
 legarea la pământ a conductelor prin care se
vehiculează benzina;
 la transvazarea cu grijă a benzinei din
butoaie în găleţi;
 la transportul soluţiei de cauciuc în vase
închise de oţel prevăzute cu capac;

166
  la depozitarea soluţiei de cauciuc şi a
benzinei în condiţii de siguranţă.
Diluarea lacului se face printr-o uşoară agitare, pentru a nu
produce spumă, de regulă, cu o lopăţică de aluminiu sau de lemn,
transportul lui în hala de lucru făcându-se cu o deosebită atenţie.
Tricotul folosit la filtrare, care va rămâne îmbibat cu lac, va
fi imediat evacuat din secţie şi depozitat în locuri speciale.
d. Pregătirea pieselor. Această operaţie constă în cusutul
căptuşelilor, spălarea pieselor cu benzină, ungerea pieselor cu
soluţie de cauciuc şi ambalarea pieselor respective. În timpul
acestor operaţii tehnologice se pot produce începuturi de incendii
din diferite cauze ca scântei mecanice, scântei electrice, în special
acolo unde se lucrează cu benzină şi soluţie de cauciuc.
Cauzele incendiilor pot fi, în general, înlăturate:
 dacă se folosesc motoare capsulate;
 dacă instalaţia electrică este în permanentă stare de
funcţionare;
 dacă se folosesc prize electrice de tip antiexploziv;
 dacă benzina se păstrează şi se manipulează în condiţii de
siguranţă.
e. Lăcuirea produselor. Această operaţie se va face cu
atenţie, fără agitare, folosindu-se găleţi din material plastic.
Bazinul în care se cufundă produsele nevulcanizate va fi executat
din aluminiu. După terminarea lucrului în secţie lacul rămas va fi
evacuat.
f. Vulcanizarea produselor în autoclave. La această
operaţie este posibil să se producă aprinderea lor, dacă se depăşeşte
temperatura normală de lucru (130–140°C) şi timpul prescris de
regimul tehnologic (80–90 min). Respectarea parametrilor
tehnologici la care funcţionează autoclavele, executarea corectă a
operaţiilor de introducere şi scoatere a obiectelor din autoclave
constituie măsuri de prevenire a incendiilor, care trebuie avute în
vedere de către toţi muncitorii.
g. Finisarea produselor. Acest proces se desfăşoară cu
degajări de praf rezultat din polizarea încălţămintei, care pentru

167
evitarea autoaprinderii, trebuie evacuat cel puţin odată pe zi, iar
sacii de filtrare scuturaţi cu regularitate.

19.2.3. Prevenirea incendiilor la fabricarea articolelor

cauciucate
În întreprinderile de prelucrare a cauciucului se folosesc o
serie de materiale care prezintă pericol de incendiu, cum sunt de
exemplu negrul de fum, extractul de solventare, colofoniul, sulful
etc.
În afara acestor materiale, se găsesc utilaje la care, dacă nu
sunt respectate regulile de exploatare, se pot produce începuturi de
incendiu.
a. Negrul de fum. Acest produs este componentul principal
la prepararea amestecurilor de cauciuc. Datorită faptului că
particulele de negru de fum au o suprafaţă specifică mare (1 g de
negru de fum are o suprafaţă de 10 până la 250 m 2), procesul de
oxidare pe unitate de volum poate fi destul de intens. În această
situaţie, din cauza transmisiei insuficiente a căldurii, se poate
ajunge la autoaprindere. Specialiştii din industria negrului de fum
explică fenomenul de autoaprindere prin existenţa unor compuşi
piroforici sau prin descompunerea incompletă a materiei prime
carbonice, care este absorbită de suprafaţa particulelor de negru de
fum. Autoaprinderea negrului de fum este consecinţa acţiunii
reciproce dintre oxigenul din aer şi suprafaţa carbonului.
Pentru a preveni exploziile, negrul de fum se amestecă într-
un malaxor cu extract de solventare topit.
Manipularea negrului de fum se face cu multă atenţie, pentru
a nu se împrăştia în aer şi a se forma amestecuri explozive.
În vederea evitării autoaprinderilor nu este permis contactul
negrului de fum încălzit cu aerul. De asemenea, se vor evita
depunerile de negru de fum în straturi depăşind grosimea critică.
b. Extractul de solventare. Acest produs se depozitează în
magazii, în general în apropierea negrului de fum, ambalat în
butoaie metalice. Extractul de solventare este un material
combustibil, care prin încălzire degajează vapori toxici şi
explozivi. Din această cauză, manipularea în timpul topirii se face
168
cu grijă, neadmiţându-se folosirea flăcării deschise, chiar dacă se
solidifică pe ţevi.
În timpul malaxării se degajă vapori toxici şi explozivi din
care cauză malaxorul trebuie să fie bine etanşat, iar secţia să fie
prevăzută cu o ventilaţie puternică.
c. Colofoniul şi sulful. Aceste produse se păstrează în boxe
special amenajate, întrucât sulful la ardere degajă bioxid de sulf şi
mari cantităţi de căldură.
Colofoniul, sub formă de praf, se aprinde cu uşurinţă chiar
sub acţiunea razelor solare.
Sulful şi colofoniul, degajând în timpul arderii mari cantităţi
de căldură şi gaze toxice, creează greutăţi pe timpul operaţiilor de
stingere a incendiilor. Se recomandă ca depozitarea lor să se facă
în boxe separate cu luarea tuturor măsurilor de evitare a aprinderii.
d. Cauciucul natural sau sintetic. Acest produs se
depozitează în magazii, în baloturi cu greutate de 100-250 kg.
Baloturile se pulverizează cu talc, pentru a nu se lipi între ele,
măsură care previne într-un grad oarecare şi aprinderea lor.
Magaziile în care se depozitează cauciucul nu se încălzeşte.
Cauciucul, înainte de a fi introdus în fabricaţie, se taie în bucăţi cu
ajutorul unor cuţite circulare, a ghilotinelor sau a preselor de tăiat.
În industria cauciucului se folosesc deşeuri de cauciuc, care
se depozitează pe platforme special amenajate, în aer liber. Pentru
a se evita o eventuală autoaprindere, multe din aceste deşeuri, fiind
pline de ulei, depozitarea se face pe sorturi şi la distanţă de clădiri,
în afara materialelor arătate. În industria cauciucului se mai
folosesc: var, caolin, cretă, talc etc. care nu prezintă pericol de
incendiu.
Cea mai periculoasă substanţă, folosită în industria
cauciucului, care se poate inflama cu multă uşurinţă, este benzina
de extracţie.
Benzina se aprinde la temperatura de 15-20°C şi se
autoaprinde la 415-530°C. La ardere se dezvoltă o putere calorică
de 11,300-11,700 kal., atingând temperatura de aproximativ
1100°C.

169
 Un kilogram de benzină se transformă în 250-300 l vapori de
benzină, evaporarea intensă începând de la circa 6°C.
Din aceste câteva date asupra proprietăţilor benzinei de
extracţie rezultă că în orice proces de fabricaţie este folosită, ea
prezintă un iminent pericol de explozie şi incendiu şi din această
cauză se cere respectarea cu cea mai mare rigurozitate a măsurilor
şi a regulilor generale de prevenire a incendiilor.
Este recomandabil ca depozitarea benzinei să se facă în
rezervoare îngropate şi la distanţa prevăzută în normele de
prevenire a incendiilor, în raport cu cantitatea depozitată şi cu
gradul de rezistenţă la foc a clădirilor învecinate.
O mare importanţă are modul de distribuire şi transportare a
benzinei în secţiile de producţie.
În afară de faptul că în timpul acestor operaţii nu trebuie să
se fumeze, este necesar ca personalul să fie instruit special, iar
transportul să fie făcut în butoaie închise, prevăzute cu buşoane din
materiale care prin lovire nu produc scântei, pe remorci de
electrocar şi nu pe electrocarul propriu-zis.
Desfacerea buşoanelor se va face cu unelte din materiale
neferoase şi în afara secţiei de producţie, într-o încăpere separată.
Uleiurile folosite în amestecurile de cauciuc se pot aprinde
cu uşurinţă, iar unele dintre ele, în amestec cu substanţele
organice, se pot autoaprinde.
Coloranţii organici, fiind supuşi oxidării, prezintă de
asemenea pericol de incendiu, iar praful de ebonită poate forma cu
aerul amestecuri explozive.
La prelucrarea amestecurilor cu ajutorul valţurilor, datorită
frecărilor pentru înmuierea cauciucului, valţurile se încălzesc până
la temperatura de aproximativ 80°C.
Răcirea interiorului valţurilor se asigură prin circulaţia unui
curent de apă. Valţurile trebuie prevăzute cu carcasă de protecţie,
întrerupătoare de siguranţă pentru oprirea instantanee a cilindrilor,
cuţit mecanic pentru amestecarea şi tăierea de fâşii din amestecul
de pe valţ.
Întrerupătorul de siguranţă trebuie să asigure oprirea
instantanee a cilindrilor, să decupleze motorul electric şi să cupleze
170
frâna electromagnetică cu saboţi a cuplajelor sertarului de etanşare.
El trebuie să fie în permanenţă în stare de funcţionare, verificându-
se personalul de către fiecare şef de schimb. În cazul în care
întrerupătorul de siguranţă nu este în stare de funcţionare, lucrul pe
valţ se opreşte.
La începutul fiecărui schimb se controlează sistemul de
răcire şi maşina nu se pune în funcţiune până nu se remediază
chiar şi cele mai mici defecte.
Prelucrarea amestecurilor de cauciuc sub formă de foi de o
anumită grosime se face cu ajutorul cilindrilor, procesul respectiv
necesitând valţuri încălzite. Încălzirea valţurilor se face cu abur.
Viteza periferică a valţului fiind de aproximativ 50 m/min,
favorizează aprinderea cauciucului.
În timpul calandrării, din cauza frecării, se produc scântei
între cauciuc şi valţuri. Sarcina electrică ce se formează poate să
ajungă la un potenţial de 5-7 kW. Scânteile, care apar la calandre
pot fi cauzate chiar şi de muncitorul care-l deserveşte.
Muncitorul care stă pe un preş de cauciuc, prin contractul
care-l face cu foaia de cauciuc, primeşte şi el sarcini electrice. În
momentul când se apropie cu mâna de valţuri se produc scântei,
care în cazul calandrelor folosite pentru ţesături, prezintă un
accentuat pericol de incendiu.
După ce materialul s-a omogenizat, se trece la confecţie şi
apoi la vulcanizare.
La autoclavele de vulcanizare, principalele măsuri sunt
îndreptate spre evitarea spargerii (exploziei) autoclavelor.
Spargerea poate fi cauzată de solicitări la presiuni peste cele
admise, manevrarea greşită la punerea şi scoaterea din funcţiune a
autoclavei, defectarea aparaturii de măsură şi control, uzura
prematură a cazanului fie dintr-o proastă întreţinere, fie din cauza
folosirii în construcţie a unui material necorespunzător.
Pentru secţiile în care se foloseşte soluţia de cauciuc, aceasta
se pregăteşte în malaxoare construite din oţel şi prevăzute cu
capace. Din malaxor, soluţia se transportă în vase închise, cel mai
sigur mod de transport fiind însă pomparea. Malaxoarele trebuie să

171
fie tot timpul închise cu capac pentru a nu permite solventului să
se evapore.
În secţiile de preparare a soluţiei de cauciuc, motoarele
electrice se aşează în exterior, iar iluminatul electric se face tot din
exterior.
Amestecarea soluţiei se face numai cu amestecătoare cu
palete şi tije de lemn de esenţă tare, pentru diferite lucrări
folosindu-se numai scule din cupru.
Utilajele şi transmisiile la care se pot produce scântei
electrice, datorită frecărilor, se leagă la pământ.
În timpul operaţiei de gumare se degajă o mare cantitate de
vapori de benzină. În scopul captării acestor vapori, maşinile sunt
prevăzute cu carcase metalice, racordate la instalaţie, pentru
evacuarea vaporilor de benzină.
Recuperarea benzinei se face în instalaţii de adsorbţie pe
cărbune activ sau silicagel.
Datorită vaporilor de benzină degajaţi şi a descărcărilor
sarcinilor electrice produse la frecarea dintre ţesăturile gumate şi
suprafaţa maşinii, pericolul de incendiu şi explozie în secţie este
mult mărit.
Sarcinile electrice se formează în următoarele cazuri:
- la desprinderea ţesăturii gumate de
pe cilindru şi trecerea ei pe dispozitivul de desfăşurare;
- la trecerea ţesăturii prin intervalul
dintre tăişul cuţitului de gumaj şi suprafaţa cilindrului de lemn;
- la trecerea ţesăturii de pe placa
încălzită pe rola de întindere.
Pentru a se înlătura formarea sarcinilor electrice se iau
următoarele măsuri:
- piesele metalice ale maşinii de
gumaj şi dispozitivele auxiliare se leagă la pământ;
- aşezarea de-a curmezişul maşinii a
unor tije sau piepteni din cupru sau alamă, legaţi la pământ, la cel
mult 10 mm de stratul de cauciuc, pentru colectarea electricităţii
statice;
- aşezarea sub ţesătură, pe toată
172
lăţimea maşinii, a unei conducte de 1" perforată (orificiile fiind de
Ø 0,5-1 mm) prin care circulă aburul; această conductă se
racordează la conductele de abur ale maşinii.
Prin umezirea ţesăturii, electrizarea dispare. În scopul măririi
conductibilităţii electrice a benzinei, se recomandă a se dizolva în
ea o anumită cantitate de oleat de magneziu. Pericolul de incendiu
este mult diminuat dacă în locul soluţiei de cauciuc se foloseşte
latex diluat cu apă.
Soluţia de cauciuc se transportă în secţiile de gumare prin
conducte de construcţie specială şi sub presiunea gazului inert.
În secţia de gumare se admite depozitarea unei cantităţi de
soluţie de cauciuc numai pentru patru ore de lucru. Secţiile de
gumare trebuie să fie separate prin pereţi antifoc de celelalte secţii
sau ateliere.
O serie de articole de cauciuc se fabrică prin scufundarea
unor forme de lemn sau de sticlă în soluţia de cauciuc sau de latex;
după uscare se execută vulcanizarea în autoclave cu aer încălzit.
Din cauza soluţiei de cauciuc, concentraţia periculoasă la
incendii şi explozii se formează foarte repede. Procesul de
cufundare se execută în clădiri separate şi recomandabil cu un
singur etaj. Într-o asemenea clădire, instalaţia de ventilaţie trebuie
să fie foarte eficace, piesele metalice legate la pământ, atmosfera
ambiantă umezită, iar încăperile prevăzute cu iluminat din exterior.

19.2.4. Prevenirea incendiilor la fabricarea sticlei

Materiile prime de bază folosite la fabricarea sticlei sunt:
nisipul, soda calcinată, feldspatul, dolomita etc.
Sticla se obţine în cuptoare special construite care rezistă la
temperaturi de 1400-1500°C. În aceste cuptoare se produc
transformările fizico-chimice, care în esenţă determină formarea
sticlei, afinarea, omogenizarea şi răcirea ei. Toate aceste faze se
produc la temperaturi înalte şi oricât de bine ar fi izolate
cuptoarele, căldura se degajă şi în mediul înconjurător.
Cele mai puternice surse de degajare a căldurii sunt
cuptoarele de topire a sticlei şi maşinile de tragere a sticlei.

173
 Pentru prevenirea incendiilor la cuptoarele de topit sticla, se
impune realizarea unor bazine de scurgere a sticlei, dispuse la o
anumită distanţă de elementele combustibile. În această situaţie,
trebuie pregătite din timp jgheaburi izolate termic prin care, în
cazul spargerii pereţilor cuptoarelor, să se poată dirija topitura
către bazinele respective.
În majoritatea fabricilor de sticlă se folosesc drept
combustibil gazele naturale. Aceste gaze, într-o anumită
concentraţie, pot forma amestecuri explozive.
La încălzirea cuptoarelor noi sau a celor reparate sunt
interzise folosirea arzătoarelor improvizate, a conductelor fără
robinete de serviciu, a prelungitoarelor din cauciuc sau a altor
materiale combustibile.
Este important să se urmărească asigurarea etanşării
conductelor şi verificarea acesteia, sistemul de aprindere, buna
funcţionare a ventilelor şi a arzătoarelor, asigurarea unei presiuni
cât mai constante, ferirea conductelor de degradări mecanice etc.
Ventilele arzătoarelor se verifică înainte de aprinderea
focului în cuptor. Ele trebuie să fie închise în timpul ventilaţiei
spaţiului cuptorului şi a conductelor de fum, operaţie care se
execută timp de 5-10 min. O bună ventilaţie se execută şi în
încăperea cuptoarelor.
Aprinderea gazului în cuptor se face respectându-se
principiul „gaz pe flacără”. O atenţie deosebită se va acorda
inversării focului, pentru că executarea unei manevre greşite poate
să conducă la explozii. La inversarea focului este necesar să se
facă pauză suficient de mare (4-5 s).
De o mare importanţă în prevenirea exploziilor şi a
incendiilor este asigurarea unei arderi uniforme, cu flacără
invizibilă şi continuă; întreruperile în ardere constituie cauza de
formare a amestecurilor explozive foarte primejdioase.
Prevenirea acestor explozii se realizează prin înzestrarea
cuptoarelor cu dispozitive de semnalizare, care atrag atenţia
muncitorilor asupra închiderii ventilaţiei. Se pot folosi, de
asemenea, dispozitive automate de închidere.

174
 Controlul şi verificarea conductelor şi a ventilelor, asigurarea
etanşeităţii constituie măsurile cele mai eficace de înlăturare a
exploziilor şi incendiilor provocate de instalaţiile de gaze naturale.
Lângă cuptor trebuie să existe în permanenţă unelte care să
fie folosite la lichidarea avariilor.
În caz de avarie, pentru a nu se produce un incendiu, este
necesar să se execute:
 oprirea alimentării gazelor în cuptor;
 folosirea unui jet puternic de apă la locul de scurgere a
sticlei;
 existenţa, la locul de scurgere, a unei lopeţi speciale, cu
coadă lungă de lemn, care să ajute la aşezarea masei de sticlă,
lopata stropindu-se cu apă;
 evacuarea în caz de avarie a masei de sticlă în bazinul-
groapă amenajat în exteriorul secţiei.
Volumul bazinului pentru evacuarea masei de sticlă se
calculează la 50 % faţă de volumul cuptorului.
Instalaţiile electrice se montează în afara încăperii secţiilor
de cuptoare.
Cuptoarele de topit sticla trebuie prevăzute cu aparatură de
control corespunzătoare, pentru asigurarea unei bune funcţionări şi
a respectării parametrilor tehnologici.

20. Prevenirea incendiilor în industria alimentară

20.1. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în

industria morăritului

Cerealele depozitate în siloz conţin multe impurităţi (corpuri

străine, nisip, pământ etc.) şi din această cauză este necesară
curăţirea lor, operaţie care se face de obicei în aceeaşi clădire cu
silozul. Înlăturarea corpurilor străine grosiere ca paiele, cocenii,
fasolele, măzărichea, rapiţa sau nisipul se face cu ajutorul tararelor
175
aşezate în serie. În prima fază se înlătură aproape toate corpurile
străine din cereale, obţinându-se ca deşeu principal praful negru în
a doua fază cerealele se supun unor tratamente fizice şi chimice
spre a se obţine boabe cât mai bune pentru măcinat, rezultând ca
deşeu praful alb.
În timpul acestor operaţii se degajează mult praf care
prezintă un mare pericol de incendii şi explozie. Praful depus pe
diferite suprafeţe încălzite este destul de fin şi uscat, astfel că se
poate aprinde şi la 200°C. Temperatura de aprindere a amestecului
de praf-aer este cuprinsă între 410 şi 500°C.
Praful de cereale şi de tărâţe este mai periculos la explozie şi
incendiu decât praful de făină.
Pericolul de explozie a prafului de moară creşte în lunile
călduroase şi secetoase, când particulele fine se usucă complet şi
scade pe vreme umedă.
În instalaţiile pneumatice folosite în mori se pot produce
amestecuri de prafuri-aer într-o concentraţie de 1000 la 4000 g/m3
aer, deci, în anumite condiţii este posibilă o explozie, concentraţia
apropiindu-se de limita superioară de explozie.
Concentraţiile de praf cele mai mari se constată, în general,
la însăcuirea produselor finite şi a deşeurilor, repararea sacilor,
încărcarea în vagoane a făinii, tărâţii, precum şi în silozuri.
În industria morăritului apare mai pregnant decât în oricare
altă exploatare de produse pulverulente pericolul exploziilor în lanţ
din cauza turbionării uşoare a făinii, care în caz de aprindere
mocneşte şi nu arde cu flacără.
Sursele cele mai frecvente care pot genera explozii în
industria morăritului le constituie căldura degajată prin frecarea
lagărelor maşinilor la mersul în gol al valţurilor şi scânteile
formate în urma pătrunderii corpurilor metalice în valţuri.
Majoritatea exploziilor sunt urmate de incendii.
Electricitatea statică generată de frecări la curelele de
transmisie reprezintă, de asemenea, o sursă a numeroase incendii şi
explozii. S-au înregistrat tensiuni de 13000 V la curelele valţurilor
cu lăţimea de 130 mm. Situaţii similare se produc la instalaţiile de

176
transport pneumatic, dacă conductele metalice nu sunt legate la
pământ.
Deoarece cele mai multe incendii se declanşează la
elevatoare, se recomandă ca acţionarea lor să se facă individual cu
motoare electrice protejate împotriva prafului, să se prevină
alunecarea lor de pe roţi, să fie just calculată viteza de mişcare şi
numărul de cupe, iar împotriva mersului înapoi să se prevadă
dispozitive de siguranţă.
Celulele de siloz, după golire şi cel puţin o dată pe an se
curăţă, cu peria, de praf şi de resturi.
O atenţie deosebită trebuie acordată tuturor transmisiilor,
deoarece destul de des curelele de transmisie patinează din cauza
suprasarcinilor sau alunecă de pe şaibe, producându-se frecări cu
degajări mari de căldură.
În locurile de încărcare sau de descărcare a cerealelor pe
benzile de transport sau în alte locuri de producere a prafului se
instalează guri de absorbţie.
Înlăturarea posibilităţilor funcţionării lagărelor şi a
agregatelor defecte, cu degajări mari de căldură, se asigură
printr-un control sistematic, defecţiunile înlăturându-se imediat.
Lagărele şi angrenajele se ung la timp (o dată pe schimb), se curăţă
de praf şi se controlează o dată pe săptămână.
Pentru evitarea concentraţiilor şi temperaturilor periculoase,
este nevoie să se ia următoarele măsuri:
- prevenirea scăpărilor de praf din utilaje, fapt ce se poate
realiza prin construirea de maşini şi instalaţii etanşe;
- funcţionarea utilajelor etanşe la o uşoară subpresiune în
scopul evitării eliminării de praf în exterior;
- amenajarea locurilor de însăcuire sub formă de boxe, iar
dacă acest lucru nu este posibil, utilizarea de hote, deschiderile
fiind reduse la minimum;
- evitarea stocării de saci cu făină în încăperile de producţie,
în special în cele cu valţuri şi site;
- păstrarea unei curăţenii perfecte şi eliminarea prafului din
încăperi pe măsura acumulării acestuia.

177
 Măsura cea mai eficace pentru înlăturarea exploziilor constă
în evitarea depunerilor de praf în încăperi, pe maşini, obiecte etc.
Praful depus este foarte periculos şi din această cauză este necesar
să fie îndepărtat la timp şi din toate locurile oricât de inaccesibile
ar fi (colţurile elevatoarelor, spaţiile ascunse etc.).
Urmările exploziilor şi propagarea incendiilor se pot reduce
şi prin următoarele:
- separarea prin ziduri antifoc a silozurilor de clădirea
precurăţătoriei şi de secţia de măcinat, a curăţătoriei de
precurăţitorie, precum şi a secţiei de măcinat de magazia de făină;
- construirea de planşee rezistente la foc şi explozie;
- separarea prin construcţii rezistente la foc a secţiilor de
producţie de casele de scări;
- asigurarea mijloacelor suficiente pentru evacuarea
personalului de exploatare şi pentru o bună intervenţie a
pompierilor;
- construirea de instalaţii speciale de stingere (sprinklere şi
drencere);
- folosirea instalaţiilor pneumatice de transport şi a
tubulaturii metalice.
Maşinile descojitoare vor funcţiona cu uşiţele şi capacele de
vizitare închise. Deşeurile rezultate în secţii din curăţirea
cerealelor se evacuează zilnic.
Blocarea cu saci de făină a căilor de acces la hidranţii de
incendiu nu este permisă.
La morile care au planşeele şi podurile combustibile, acestea
se tratează cu substanţe ignifuge.
Utilajul şi întregul aparataj electric (motoare electrice,
întrerupătoare, prize etc.) trebuie protejate împotriva prafului. Se
folosesc motoare protejate împotriva prafului, prize etanşe,
întrerupătoare în ulei şi tablouri de distribuţie capsulate.

20.2. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la

fabricile de amidon

178
 Materia primă pentru fabricarea amidonului o constituie
cerealele. Pericolul de incendiu şi explozie în timpul depozitării şi
transportului cerealelor este similar cu cel al morilor.
În timpul desfăşurării procesului de fabricare a amidonului,
după operaţiile de pregătire şi spălare, se produce praf de amidon.
Secţiile de uscare, măcinare, cernere şi de încărcare în saci a
amidonului sunt cele mai periculoase din punct de vedere al
incendiilor şi exploziilor.
După pericolul de explozie şi incendiu pe care-l prezintă, s-a
stabilit următoarea succesiune a felurilor de amidon: de porumb,
de grâu, de orz, de secară şi de cartofi. Uscarea amidonului se face
în uscătorii în general încălzite cu radiatoare, la o temperatură de
aproximativ 70°C. O asemenea temperatură nu este periculoasă
pentru praful de amidon, indiferent dacă este depus sau în
suspensie. Concentraţia de praf de amidon se formează în special
în elevatoare (capetele elevatoarelor), în instalaţiile de transport, în
buncăre şi mai cu seamă la încărcarea amidonului în saci şi a
pudrei de amidon în ambalaje. Amidonul destinat pudrei de
amidon se usucă în uscătoare cu tambur în care se formează
amestecuri explozive. Pericolul se datoreşte şi aerului cald, care se
introduce în uscător la o temperatură de 120°C. Focarele de praf de
amidon prezintă pericol abia la 350°C, însă focul se transmite cu
greu din cauza zgurificării sticloase care se formează pe stratul de
amidon. Cele mai periculoase locuri unde se pot declanşa explozii
şi incendii sunt morile, indiferent dacă sunt cu valţuri, cu discuri
sau de alt tip. În unele ţări s-au distrus fabrici întregi datorită
exploziilor produse în asemenea mori.
Aprinderea amestecurilor de praf-aer se datoreşte scânteilor
sau jerbelor de scântei ce se pot produce din cauza frecării
corpurilor metalice (cuie, şaibe, piuliţe etc.) pătrunse în interiorul
morilor.
Explozii şi incendii s-au declanşat şi din cauza descărcării
sarcinilor electrostatice, produse în special la frecarea curelelor de
transmisie la mori şi la sitele de cernere a amidonului.
În afara cauzelor amintite, exploziile şi incendiile mai pot fi
cauzate de scurtcircuite electrice, sudură, foc deschis sub formă de
179
flacără de la lămpile de benzină, chibrituri şi ţigări aprinse
aruncate în locuri în care s-a acumulat praful de amidon, de
supraîncălzirea lagărelor şi a diferitelor role din instalaţia de
transport. Praful de amidon existent în maşini sau în aparate
închise este aproape fără pericol, dacă nu apare dintr-o cauză sau
alta vreo sursă de aprindere.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu şi explozie este
necesar să se ia o serie de măsuri de prevenire printre care:
etanşarea tuturor maşinilor, aparatelor, instalaţiilor de transport, în
felul acesta înlăturându-se posibilitatea scăpării în spaţiu a prafului
de amidon.
În toate încăperile unde sunt posibile degajări de praf
combustibil este necesar să se prevadă instalaţii de ventilaţie
corespunzătoare sau dispozitive locale de aspiraţie. În spaţiile cu
pericol de explozie controlul concentraţiei amestecurilor explozive
de praf-aer trebuie efectuat cu regularitate.
Pentru limitarea efectelor unor eventuale explozii, în încăperi
este necesar să se prevadă:
 clapete contra exploziilor în conductele şi canalele de
ventilaţie ale acestora;
 electrofiltre;
 filtre;
 sisteme de recuperare a prafului;
 canale de colectare a prafului;
 sisteme de colectare a prafului prin intermediul apei;
 sisteme de umectare a mediului în secţiile de producţie
(găsirea unui agent de umectare cu caracter universal constituie o
tendinţă modernă în acest scop);
 aspiratoare mobile de praf etc.
Aceeaşi importanţă trebuie acordată şi înlăturării surselor de
aprindere. În acest scop, în spaţiile de producţie, unde este posibilă
formarea unor concentraţii explozive se interzice folosirea
echipamentului electric neetanş la praf, sudarea pieselor metalice
fără luarea unor măsuri speciale de siguranţă, folosirea focului
deschis, indiferent sub ce formă, utilizarea unor scule care, prin
180
izbire sau lovire, pot produce scântei mecanice capabile să aprindă
praful depus sau în suspensie, utilizarea utilajului metalic şi a
conductelor nelegate la pământ, folosirea unor suprafeţe încălzite
peste temperatura de aprindere şi de ardere mocnită a prafului
respectiv.
Înlăturarea corpurilor feroase, generatoare de scântei prin
frecare, se realizează prin montarea la capetele elevatoarelor şi a
şnecurilor, la intrarea în uscătorie şi în mori, a magneţilor sau
electromagneţilor. Aceştia trebuie supravegheaţi continuu şi legaţi
în serie cu lămpi de control, care să indice continuitatea
funcţionării. Pentru a se înlătura posibilitatea scăpării diferitelor
corpuri metalice neatrase de magneţi, din cauză că acestea sunt
înfăşurate în particule de amidon, înaintea magneţilor se aşează un
sfărâmător care desprinde de pe aceste corpuri făina de amidon.
Pentru scurgerea electricităţii statice, toate părţile metalice
ale sitelor, morilor, ale instalaţiilor de transport şi transmisie se
leagă la pământ.
La încărcarea sacilor se montează instalaţii de aspiraţie.
Înlăturarea frecărilor se asigură printr-un control permanent al
instalaţiilor de transport şi printr-o ungere corespunzătoare a
angrenajelor şi lagărelor.
O atenţie deosebită se va acorda uscării borhotului prin
verificarea funcţionării tobelor cilindrice de uscare, în scopul
înlăturării posibilităţii formării cuiburilor de borhot suprauscate.
Tobele de uscare se prevăd cu instalaţie de stingere cu abur.

20.3. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile de spirt

Pentru fabricarea spirtului se foloseşte porumbul, cartoful,

melasa şi ovăzul. Depozitarea materiei prime se va face separat.
Cerealele se vor aerisi pentru a se înlătura vaporii de apă şi căldură
care se degajă prin respiraţia cerealelor. Orzul adus umed se aşează
în magazii, întins pe suprafeţe cât mai mari, temperatura
controlându-se în adâncime şi ori de câte ori se constată o creştere
a acesteia se trece imediat la lopătare.
181
 Procesul de distilare fiind continuu, impune o bună etanşare a
întregii aparaturi. Totuşi, se mai pot produce şi scăpări de vapori
care pot forma cu aerul amestecuri explozive. Conductele şi
aparatele nu trebuie solicitate peste debitul normal.
Spirtul obţinut de la distilare cu o concentraţie de 80-92 % se
depozitează în încăperi răcoroase în care temperatura să nu
depăşească 10°C.
În rezervoarele care nu sunt complet umplute cu spirt se
degajează vapori ce formează cu aerul amestecuri explozive.
Regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la asemenea
rezervoare sunt similare depozitelor de benzină şi se referă în
principal la următoarele:
 asigurarea unei bune etanşeităţi la conducte şi vane;
 asigurarea unei perfecte curăţenii;
 înlăturarea tuturor cauzelor care ar putea da naştere la un
incendiu (foc deschis, fumat etc.);
 construirea unor rezervoare de rezervă pentru evacuarea
spirtului în caz de incendiu sau de deteriorare a unui rezervor;
 îngrădirea depozitului;
 construirea de instalaţii de stingere cu apă etc. (alcoolul
diluat cu apa multă nu arde).
Rezervoarele cu vasele de colectare a spirtului cu un conţinut
mai mare de 70% din volum trebuie să fie închise etanş şi
prevăzute cu dispozitive de aerisire, care să împiedice producerea
suprapresiunilor sau depresiunilor periculoase. Dispozitivele de
aerisire trebuie să aibă aerisire în aer liber şi să fie protejate prin
supape regulamentare, contra propagării flăcărilor sau a
exploziilor.
Supravegherea atentă a funcţionării întregii operaţii
constituie cheia înlăturării tuturor defecţiunilor. Atenţia trebuie
îndreptată spre indicatoarele de nivel, spre coloanele de fracţionare
spre ventile şi conducte. În secţiile de distilare, rectificare şi
deshidratare, ventilaţia trebuie să funcţioneze în bune condiţii;
vaporii de spirt fiind mai grei decât aerul, gurile de absorbţie se
montează la partea de jos.
182
 Conductele de ventilaţie nu trebuie să prezinte coturi brusce,
deoarece în asemenea cazuri aerul nu circulă normal sau aproape
deloc, în coturi adunându-se amestecuri de vapori de spirt şi aer.
Toate deschiderile de ventilaţie trebuie construite astfel, încât
să nu poată pătrunde prin ele obiecte metalice.
Trecerile prin pereţi, pentru conducte şi cabluri, trebuie bine
etanşate împotriva pătrunderii vaporilor de spirt.
Pardoselile trebuie construite din materiale incombustibile
sau greu combustibile. Instalaţia de iluminat şi forţă trebuie să
corespundă normativelor în vigoare, verificată şi controlată pentru
ca orice defecţiune să fie înlăturată la timp.
În secţiile de distilare şi rectificare nu este admisă instalarea
de motoare electrice necorespunzătoare, întrerupătoare, prize, iar
corpurile de iluminat trebuie să fie de tipul protejat contra
exploziilor. Conductele de transportat abur vor fi bine izolate
termic; ele trebuie să nu vină în contact cu elementele
combustibile.
La fabricile de spirt nu este admis focul deschis, fumatul,
încălţăminte cu cuie sau sudarea fără respectarea regulilor
specifice.
Încărcarea, descărcarea spirtului în ambalaje şi curăţirea
ambalajelor se va face cu multă atenţie, folosindu-se aparate şi
unelte din materiale neferoase. Spălatul se va face numai cu abur
la lumina zilei sau cu folosirea lămpilor de siguranţă.

20.4. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile de zahăr

În industria zahărului, datorită materiei prime şi desfăşurării

procesului tehnologic, în marea lui majoritate în mediul umed, se
pare că nu ar exista pericol de incendiu.
Totuşi, în timpul uscării şi depozitării borhotului, precum şi
în timpul ambalării zahărului există, în primul caz, pericol de
incendiu, iar în cel de al doilea, pericol de explozie. Statistica arată
că în cadrul fabricilor de zahăr cele mai multe incendii s-au produs
la uscătoriile şi la magaziile de depozitare a borhotului.
183
 În tamburii de uscare, aprinderea borhotului se poate produce
din cauza depăşirii temperaturii la care se execută uscarea
borhotului umed. În interiorul tamburului temperatura creşte în
următoarele cazuri: la oprirea funcţionării tamburului, la
introducerea în cantităţi insuficiente a tăiţeilor umezi sau la
întreruperea introducerii acestora.
Experienţele efectuate pentru stabilirea gradului de aprindere
a borhotului uscat au stabilit că la 80°C acesta începe să distile, la
135°C se aprinde, iar la 250°C arderea se produce cu
incandescenţă.
Borhotul uscat iese din tambur cu o temperatură de circa
90-100°C. Depozitarea la o asemenea temperatură favorizează
procesul de autoaprindere. În depozit borhotul trebuie să ajungă la
o temperatură de 25-30°C şi acest lucru este posibil numai dacă
există un tambur de răcire sau transportul de la tamburul de uscare
până la depozit, se face printr-un transportor, pe o distanţă destul
de lungă, pentru a asigura o răcire corespunzătoare.
Autoaprinderea borhotului este influenţată de o serie de
factori, printre care se enumeră: posibilitatea de acumulare într-un
loc a căldurii datorită procesului biologic, efectul catalizator,
gradul de umiditate, temperatura mediului înconjurător, prezenţa în
masa borhotului a prafului, tendinţa substanţei combustibile spre
autoaprindere etc.
Temperatura critică care devine primejdioasă pentru
autoaprindere este de 80°C. De fapt, la temperaturi mai mari de
60°C fenomenul de autoîncălzire nu mai este rezultatul activităţii
biologice a microorganismelor, ci al unei reacţii chimice specifice
borhotului ca urmare a prezenţei simultane a aminoacizilor şi a
zaharurilor reductoare. Acest fenomen, care se numeşte reacţia
„Maillard”, este însoţit întotdeauna de ridicarea bruscă a
temperaturii. Prin descompunerea borhotului depozitat, însoţită de
ruperi moleculare, se ajunge în cele din urmă la formarea unor
produşi carbonizaţi asemănători cu cocsul.
Ţinând seama că borhotul în vrac, depozitat în cantităţi mari,
se poate autoaprinde cu multă uşurinţă în anumite condiţii de
umiditate, se impune ca la temperaturi de 40-50°C grămezile de
184
borhot să fie supravegheate în permanenţă, iar când temperatura
este în creştere să se determine cât mai exact poziţia cuiburilor de
fermentare şi borhotul din aceste locuri să se evacueze.
Magaziile de borhot trebuie prevăzute cu instalaţii de
măsurare a temperaturii la diferite adâncimi.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu la uscătoriile şi
magaziile de borhot este recomandabil ca acestea să fie
corespunzătoare din punct de vedere constructiv, iar reglarea
gazelor care intră în tambur să se facă automat, în funcţie de
temperatura gazelor care ies din tambur şi de cantitatea de borhot
umed care intră în acesta.
Autoaprinderea borhotului în magazii se poate evita prin
respectarea spaţiilor admisibile la depozitare şi a înălţimii vracului
(10-12 m); respectarea gradului de umiditate (10-12%) şi a
temperaturii (25-30°C); controlul automat al temperaturii şi
depistarea la timp a cuiburilor de fermentare (focare de
autoaprindere); înlăturarea posibilităţilor de pătrundere a apei prin
acoperiş şi ferestre şi respectarea regulilor generale de prevenire şi
stingere a incendiilor.
În afara pericolului de autoaprindere, la fabricile de zahăr
există şi pericolul exploziei prafului de zahăr.
În industria zahărului există pericolul de explozie în secţiile
de uscare a borhotului şi în cele de zahăr atât în decursul
procesului tehnologic de uscare, mărunţire şi ambalare, cât şi pe
parcursul depozitării şi păstrării lui, în special în silozuri.
Granulele de dimensiuni de peste 0,25 mm nu sunt
explozive. Granulele cu dimensiuni sub 0,2 mm, care reprezintă
de la 1 până la 30% dintr-un amestec de praf de zahăr, se pot
aprinde numai în cazul prezenţei unei surse violente de aprindere.
Pulberea cu dimensiuni sub 0,06 mm se consideră ca
prezentând pericol de explozie, indiferent de proporţia granulelor
respective în amestecul de pulbere.
Linia inferioară de explozie a prafului de zahăr este de
20 g/m3, după unele surse bibliografice 17,5 g/m3. La limita
superioară de explozie, practic, la fabricile de zahăr nu se poate

185
ajunge. După unii cercetători germani, această limită are valoarea
de 135 g/m3, iar după cei americani – 262 g/m3.
Explozia nu este posibilă fără contactul amestecului exploziv
cu o sursă de aprindere de o anumită capacitate termică. Se
consideră ca sursă posibilă de aprindere orice corp al cărui
temperatură depăşeşte 360°C. Din totalul incendiilor şi exploziilor
din industria zahărului, 36% sunt provocate de scântei mecanice,
scântei de la sudură şi scurtcircuite.
Fenomenul de aprindere este influenţat şi de faptul că prin
încălzire la 135°C zahărul se descompune treptat, iar dacă
încălzirea este de durată, apare o pojghiţă de zahăr topit, care se
aprinde instantaneu, în cazul unei oxidări intense. În consecinţă,
conductele de abur pot constitui surse de explozii chiar dacă nu au
temperaturi corespunzătoare punctului de aprindere a zahărului.
La contactul prafului de zahăr cu piesele supraîncălzite se
formează un fel de cărbune piroforic, capabil, în anumite condiţii,
să aprindă amestecul de praf de zahăr/aer.
Praful de zahăr depus în straturi prezintă pericol din două
considerente: pe de o parte, el poate izola sarcinile electrostatice
formate în conducte, în maşini etc., împiedicând conducerea
electricităţii la pământ, iar pe de alta, creşterea stratului de praf
depus duce la dezvoltarea incendiului sau exploziei, deoarece în
acest caz există posibilitatea alimentării incendiului cu o cantitate
mai mare de praf. Praful de zahăr, ridicat în atmosferă, face cu
putinţă producerea unei noi explozii sau poate da naştere la o serie
de explozii în lanţ.
În general, explozia amestecului de praf de zahăr/aer
deprinde de forma spaţiului în care se află amestecul, de existenţa
sursei de formare a prafului, de distanţa faţă de sursa de aprindere
şi în mare măsură, de energia sursei de aprindere.
Exploziile şi incendiile de praf de zahăr pot fi prevenite dacă
se iau măsuri corespunzătoare. Astfel, în încăperile de producţie nu
trebuie să existe concentraţii sau depuneri de praf care să
depăşească limita inferioară de aprindere. Pentru uscare se indică
numai instalaţii care să evite formarea de praf cum sunt, de

186
exemplu, uscătoarele cu talere. Se preferă uscătoarele cu valţuri
netede în locul celor riflate.
Capetele de predare dintre transportoare trebuie prevăzute cu
instalaţii de aspiraţie. Această recomandare se referă şi la
instalaţiile de cernere, la răcitoare, uscătoare şi maşini de însăcuit.
Pentru reducerea concentraţiei de praf de zahăr din încăperi
se folosesc instalaţii de ventilaţie prevăzute cu desprăfuitoare
umede.
Secţiile de zahăr pudră se vor amplasa în încăperi izolate de
restul fabricii, la ultimul etaj, şi vor fi protejate cu instalaţii de
ventilaţie şi de colectare a prafului. În acoperiş se prevăd clapete
de explozie sau deschideri de decomprimare.
Chiar dacă încăperile în care se degajă praf de zahăr sunt
prevăzute cu instalaţii de desprăfuire, se indică curăţirea zilnică a
duşumelelor, agregatelor şi conductelor.

20.5. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile de ulei

În ţara noastră, marea majoritate a materiei prime pentru

fabricarea uleiului comestibil o constituie seminţele de floarea
soarelui. Acestea se depozitează în silozuri compuse din celulele
propriu-zise, turnul elevatoarelor cu aspiratoare cascade şi podul
silozului în care se găsesc transportoarele orizontale pentru
repartizarea seminţelor în celule.
Cu toate măsurile care se iau pentru preîntâmpinarea
incendiilor, totuşi se mai produc incendii care în general au drept
cauză autoaprinderea.
În masa seminţelor de floarea-soarelui se produc procese
exotermice în strânsă legătură cu transferul de apă şi cu reacţiile
chimice oxidative. În anumite puncte se degajă o mare cantitate de
căldură. Aceasta nu se poate transmite în mediul înconjurător atât
din cauza bioxidului de carbon rezultat din reacţia de oxidare a
seminţelor, cât şi datorită slabei conductibilităţi termice a
seminţelor. Căldura produsă, neputând fi evacuată, duce implicit la
crearea unor centre de autoîncălzire. La apariţia şi dezvoltarea
187
centrelor de autoîncălzire un rol însemnat îl are şi respiraţia
microorganismelor cum sunt bacteriile şi mucegaiurile, la care se
mai adaugă prezenţa impurităţilor şi a dăunătorilor cum ar fi de
exemplu insectele, şoarecii, şobolanii etc. Distrugerea învelişului
seminţelor de către dăunători, mai ales în centrele de autoîncălzire,
fac posibilă scurgerea uleiului, accentuarea oxidării şi degajarea
unei mari cantităţi de căldură.
Apa existentă în masa seminţelor constituie unul din factorii
esenţiali ai apariţiei fenomenelor de autoîncălzire şi autoaprindere.
La apariţia autoîncălzirii influenţează şi căldura solară în
condiţiile de depozitare a seminţelor de floarea-soarelui în
magazii. De cele mai multe ori cuiburile de autoîncălzire apar în
stratul superior în cel de jos sau lateral spre peretele încălzit de
soare.
Cazurile de autoîncălzire apar cel mai frecvent toamna şi
primăvara din cauză că se depozitează seminţe umede, râncede,
nematurizate cu impurităţi şi fără a se exercita un control riguros şi
sistematic al temperaturii.
Pentru evitarea autoîncălzirii se impune o serie de măsuri, în
special pentru reducerea umidităţii seminţelor. Seminţele de
floarea-soarelui trebuie să fie bine uscate (coapte) încă de la
recoltare. Înainte de introducerea în magazii este necesar să fie
curăţite de impurităţi (buruieni, frunze, paie, nisip, pietricele,
cioburi de sticlă), precum şi de corpuri metalice (şaibe, cuie,
şuruburi etc.).
Uscarea seminţelor de floarea-soarelui se poate realiza prin
folosirea diferitelor tipuri de uscătoare, însă temperatura nu trebuie
să fie prea ridicată; în general nu trebuie să depăşească 180°C.
Umiditatea care nu influenţează buna depozitare a seminţelor este
cea de 8-9%. Şi în acest caz trebuie să se execute controlul
permanent al temperaturii pentru a nu depăşi 25°C.
În timpul funcţionării instalaţiilor de transport se degajă
foarte mult praf; şnecurile şi elevatoarele se pot bloca din cauza
supraîncălzirii sau a unor defecţiuni având drept urmare puternice
frecări pe şaibe (patinări) cu mari degajări de căldură.

188
 În timpul decojirii seminţelor de floarea-soarelui se produce
foarte mult praf, care formează cu aerul amestecuri explozive.
Pericolul de incendiu există şi la prăjitoare, deoarece se
lucrează la temperaturi ridicate. În secţia de prese, pânzele şi
filtrele îmbibate în ulei şi lăsate în contact cu aerul se autoaprind.
Incendiile mari pot fi provocate:
 de căldura degajată în timpul frecărilor puternice în lagăre;
 de scurtcircuite, scîntei sau flame electrice cauzate de
suprasarcini sau datorită exploatării şi întreţinerii neraţionale a
instalaţiilor electrice;
 de scântei mecanice produse la izbiri, loviri, ale corpurilor
feroase între ele sau de alte corpuri tari (unelte, încălţăminte cu
cuie etc.);
 de focul deschis (flacără, ţigară, chibrituri etc.).
Pentru evitarea incendiilor trebuie luate o serie de măsuri de
prevenire. Astfel, la instalaţia de curăţire a seminţelor de floarea-
soarelui, separatorul preliminar şi cel definitiv se prevăd cu
magneţi şi electromagneţi aşezaţi pe fundul jgheaburilor pe care
curg seminţele. Magneţii şi electromagneţii se prevăd şi la maşinile
de decojit şi valţuri pentru culegerea eventualelor corpuri feroase
scăpate de la instalaţiile de curăţire.
Maşinile separatoare de impurităţi, elevatoarele pentru
transportul seminţelor, cântarele automate se prevăd cu aspiratoare
de praf (guri de absorbţie). Sacii filtrelor se curăţă periodic şi
automat; curăţirea de praf a suprafeţei filtrelor se face prin
scuturarea sacilor şi prin suflarea în acelaşi timp cu aer a ţesăturii
în direcţia opusă funcţionării normale.
Conducetele de transportat seminţe de floarea-soarelui,
înainte şi după filtre se prevăd cu obturatoare cu închidere
automată, pentru limitarea propagării incendiului. Supravegherea
şi exploatarea raţională aq mijloacelor de transport şi curăţire a
florii-soarelui constituie o măsură eficientă, care înlătură multe
cauze de incendiu.
Supapele pentru îndepărtarea amestecului şi a cojii se
supraveghează permanent spre a nu se înfunda.

189
 La orice zgomot suspect şi la o debalansare a maşinilor,
acestea se opresc imediat pentru a se înlătura cauzele. Păstrarea
curăţeniei în jurul benzii rulante care transportă amestecul de
prăjitoare şi supravegherea funcţionării ei înlătură multe începuturi
de incendiu.
Pânzele de filtru, imediat după încetarea lucrului, se suflă cu
aer şi se spală; spălarea şi uscarea trebuie să se facă în camere
destinate special acestui scop.
La o fabrică de ulei secţia extracţie prezintă un accentuat
pericol de incendiu şi aceasta datorită folosirii benzinei de
extracţie. Vaporii de benzină pot forma în orice moment
amestecuri explozive, destul de periculoase, dacă nu se iau măsuri
corespunzătoare de prevenire.
În procesul rafinării se folosesc acidul sulfuric, acidul
clorhidric şi o serie de reactivi speciali, iar acolo unde albirea se
face pe cale chimică, se folosesc peroxizi.
Autoaprinderea turtelor şi şrotului este influenţată de mai
mulţi factori printre care se enumeră: posibilitatea de acumulare a
căldurii în anumite centre din masa materialului, căldură rezultată
în urma transformării materiei şi a acţiunii microorganismelor;
gradul de umiditate; temperatura mediului înconjurător; timpul de
depozitare etc. La turtele oleaginoase procesul de autoaprindere
începe la 70–90°C.
În secţia de extracţie nu se admite, la descărcarea
extractoarelor, folosirea lopeţilor din metale feroase; se
întrebuinţează lopeţi din lemn, alamă, aluminiu sau alte materiale
neferoase.
Pentru a se evita producerea unor răbufniri sau a exploziilor,
înainte de a se descărca extractorul, evacuarea gazelor se face prin
orificiul de descărcare.
Garnitura de la uşa de descărcare a extractoarelor se unge cu
grafit pentru a se asigura o bună etanşare.
Regulile generale de prevenire a incendiilor ca interzicerea
folosirii focului deschis, a fumatului sau a executării unor lucrări
care produc scântei trebuie respectate cu cea mai mare stricteţe.
Personalul secţiei va purta încălţăminte cu talpă de cauciuc.
190
 Subiecte pentru examen şi lucrarea de verificare la
disciplina Prevenirea incendiilor şi exploziilor

1. Noţiunile principale privind prevenirea incendiilor şi exploziilor.

2. Principii comune de prevenire a incendiilor.
3. Măsuri organizatorice de prevenire a incendiilor.
4. Măsuri de prevenire a incendiilor la întreţinerea teritoriilor.
5. Cerinţe faţă de sistemul de prevenire a incendiilor.
6. Cerinţe faţă de sistemul de protecţie contra incendiilor.
7. Măsuri tehnico-organizatorice de asigurare a securităţii la
incendiu.
8. Combustibilitatea metalelor.
9. Producerea pulberii de aluminiu. Măsurile de prevenire a
incendiilor şi exploziilor.
10. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la producerea şi utilizarea
pulberii de magneziu.
11. Pulberile de titan, zinc, nichel, fier. Prevenirea incendiilor şi
exploziilor.
12. Pericolul de incendiu şi explozie ale hidrogenului şi oxigenului.
13. Pericolul de incendiu şi explozie (metanul, acetilena, amoniacul,
clorul, G.P.L.).
14. Întreţinerea clădirilor, instalaţiilor, încăperilor. Prevenirea
incendiilor şi exploziilor.
15. Căile şi ieşirile de evacuare, cerinţe de securitate la incendiu.
16. Prevenirea incendiilor în instalaţiile electrice.
17. Prevenirea incendiilor la exploatarea sistemelor de încălzire şi
ventilare.
18. Întreţinerea reţelelor de apă pentru stingerea incendiilor.
19. Întreţinerea instalaţiilor de semnalizare şi stingere a incendiilor, a
sistemelor de protecţie antifum, de alarmare şi de dirijare a
evacuării.
20. Întreţinerea tehnicii pentru stingerea incendiilor şi a mijloacelor
de primă intervenţie. Ordinea acţiunilor în caz de incendiu.
21. Prevenirea incendiilor în localităţi.
22. Prevenirea incendiilor în clădirile de locuit.
191
23. Prevenirea incendiilor în instituţiile ştiinţifice şi de învăţământ.
24. Prevenirea incendiilor în taberele de odihnă.
25. Prevenirea incendiilor în instituţiile social-culturale şi de
spectacole.
26. Prevenirea incendiilor la obiectivele comerciale.
27. Prevenirea incendiilor în instituţiile medicale.
28. Reguli generale de prevenire a incendiilor şi exploziilor la
întreprinderile industriale.
29. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în energetică.
30. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în industria poligrafică.
31. Prevenirea incendiilor la obiectivele producerii de bază din
agricultură.
32. Prevenirea incendiilor la recoltarea cerealelor şi pregătirea
nutreţurilor.
33. Prevenirea incendiilor la prepararea şi păstrarea făinii
vitaminoase de iarbă.
34. Prevenirea incendiilor la prelucrarea, uscarea şi păstrarea
tutunului.
35. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în transportul auto.
36. Prevenirea incendiilor în transportul feroviar.
37. Prevenirea incendiilor la aeroporturi.
38. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la transportarea substanţelor
şi materialelor cu pericol de explozie-incendiu şi de incendiu.
39. Prevederi generale de prevenire a incendiilor şi exploziilor la
obiectivele pentru depozitare.
40. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la parcurile de rezervoare.
41. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la păstrarea gazelor şi a
lichidelor în ambalaje.
42. Prevenirea incendiilor la păstrarea nutreţului fibros şi a
cerealelor.
43. Prevederi generale de prevenire a incendiilor la păstrarea
materialelor lemnoase.
44. Prevenirea incendiilor la depozitele de cherestea, draniţă şi
cărbune.
45. Generalităţi privind prevenirea incendiilor şi exploziilor în
procesele de descompunere termică.
192
46. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în procesul de fabricare a
acetilenei.
47. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în procesul de piroliză a
hidrocarburilor.
48. Reguli generale de prevenire a incendiilor şi exploziilor în
procesele de oxidare.
49. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricarea acizilor graşi.
50. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricarea alcoolului etilic
sintetic.
51. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricarea acrilonitrilului.
52. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricarea stirenului.
53. Prevenirea incendiilor la fabricile de cherestea.
54. Prevenirea incendiilor în secţiile de prelucrare mecanică a
lemnului.
55. Prevenirea incendiilor la fabricile de producere a făinii de lemn.
56. Prevenirea incendiilor la fabricile de plăci fibrolemnoase şi plăci
aglomerate.
57. Prevenirea incendiilor la fabricile de mobilă.
58. Prevenirea incendiilor la filaturile de bumbac.
59. Prevenirea incendiilor în depozitele de bumbac.
60. Prevenirea incendiilor în secţiile de amestecare şi curăţire.
61. Prevenirea incendiilor în secţiile de cardare, pieptănare şi de
vigonie.
62. Prevenirea incendiilor la fabricarea încălţămintei din piele.
63. Prevenirea incendiilor la fabricarea încălţămintei de cauciuc.
64. Prevenirea incendiilor la fabricarea articolelor cauciucate.
65. Prevenirea incendiilor la fabricarea sticlei.
66. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în industria morăritului.
67. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile de amidon.
68. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile de spirt.
69. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile de zahăr.
70. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile de ulei.

193
 Bibliografie

1. E. Olaru, Iu. Olaru. Protecţia împotriva oncendiilor. Ciclu de

prelegeri, U.T.M., 2000.
2. Reglementarea tehnică „Reguli generale de apărare împotriva
incendiilor în Republica Moldova” RT DSE 1.01-2005,
aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1159 din 24.10.2007.
3. Pompiliu Bălulescu, Valeriu Măcriş. Prevenirea incendiilor.
Bucureşti: Editura Tehnică, 1979.
4. Правила пожарной безопасности (ППБ 01-03).
-М.: ИНФРА-М, 2007.
5. В.С. Клубань, А.П. Петров, В.С. Рябиков. Пожарная
безопасность предприятий промышленности и
агропромышленного комплекса. М., Стройздат, 1987.
6. ГОСТ 12.1.004-91. «ССБТ. Пожарная безопасность. Общие
требования».

194
 Cuprins

Introducere …………………………………………… 3
1. Dispoziţii generale ………………………………………4
1.1. Noţiuni principale …………………..………………….. 4
1.2. Principii comune de prevenire a incendiilor …………….5
1.3. Măsuri organizatorice de prevenire a incendiilor …….… 7
1.4. Măsuri de prevenire a incendiilor la întreţinerea
teritoriilor ………………………………………………..9
2. Securitatea la incendiu a obiectivelor economice
(O.E.) ……………………………………………………11
2.1. Cerinţele faţă de sistemul de prevenire a
incendiului ……………………………………………… 12
2.2. Cerinţe faţă de sistemul de protecţie contra incendiilor …14
2.3. Măsuri tehnico-organizatorice de asigurare a
securităţii la incendiu ……………………………………15
3. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricarea şi
utilizarea pulberilor metalice …………………………..16
3.1. Combustibilitatea metalelor …………………………. 16
3.2. Pulberea (praful) de aluminiu ………………………….. 19
3.3. Pulberea (praful) de magneziu …………………………..23
3.4. Pulberile (prafurile) de titan, zinc, nichel, fier ………… 25
4. Pericolul de incendiu şi explozie al gazelor
industriale ...................................................................... 29
4.1. Hidrogenul …………………………………………….. 29
4.2. Oxigenul …………………………………………………30
4.3. Metanul …………………………………………………. 31
4.4. Acetilena ……………………………………………….. 31
4.5. Amoniacul ……………………………………………….32
4.6. Clorul …………………………………………………… 33
4.7. Gazele petroliere lichefiate ………………………………33
5. Întreţinerea clădirilor, instalaţiilor, încăperilor ……...34
195
5.1. Căile şi ieşirile de evacuare …………………………….. 40
5.2. Prevenirea incendiilor în instalaţiile electrice …………. 41
5.3. Prevenirea incendiilor la exploatarea sistemelor de
încălzire şi ventilare ……………………………………. 43
5.4. Prevenirea incendiilor la exploatarea altor tipuri de
instalaţii inginereşti …………………………………….. 47
6. Prevenirea incendiilor în localităţi …………………… 54
7. Prevenirea incendiilor în clădirile de locuit …………. 55

8. Prevenirea incendiilor în instituţiile ştiinţifice şi de 57

învăţământ ………………………………………………

9. Prevenirea incendiilor în taberele de odihnă …………58

10. Prevenirea incendiilor în instituţiile social-culturale
şi de spectacole ………………………………………… 59
11. Prevenirea incendiilor la obiectivele comerciale ……. 62

12. Prevenirea incendiilor în instituţiile medicale ………. 66

13. Prevenirea incendiilor la întreprinderile
industriale ….................................................................. 68
13.1. Reguli generale de prevenire a incendiilor şi
exploziilor ……………………………………………… 68
13.2. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în energetică ………74
13.3. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în industria
poligrafică ……………………………………………… 79
14. Prevenirea incendiilor la obiectivele agricole ……….. 80
14.1. 80
Obiectivele producerii de bază ………………………….
14.2. Recoltarea cerealelor şi pregătirea nutreţurilor ………… 82
14.3. Prepararea şi păstrarea făinii vitaminoase de iarbă …….. 83
14.4. Prelucrarea, uscarea şi păstrarea tutunului ………………84
15. Prevenirea incendiilor în transporturi ………………..87
15.1. Transportul auto …………………………………………87
196
15.2. Transportul feroviar ……………………………………. 89
15.3. Aeroporturi ………………………………………………94
15.4. Transportarea substanţelor şi materialelor cu pericol de
explozie-incendiu şi de incendiu ………………………. 98
16. Prevenirea incendiilor la obiectivele pentru
depozitare ……………………………………………… 104
16.1. 104
Prevederi generale ………………………………………
16.2. Depozitele pentru păstrarea L.U.I., L.C. şi a altor
lichide cu pericol de incendiu ………………………….. 106
17. Prevenirea incendiilor în diferite procese chimice …. 116
17.1. Procese de descompunere termică. Generalităţi ……….. 116
17.2. Procesul de fabricare a acetilenei ………………………. 119
17.3. Procesul de piroliză a hidrocarburilor ………………….. 123
17.4. Prevenirea incendiilor şi exploziilor (P.I.E.)
în procesele de oxidare ………………………………… 126
18. Prevenirea incendiilor în industria de prelucrare
a lemnului ……………………………………………… 136
18.1. Prevenirea incendiilor la fabricile de cherestea ………… 136
18.2. Prevenirea incendiilor în secţiile de prelucrare
mecanică a lemnului ……………………………………. 141
18.3. Prevenirea incendiilor la fabricile de producere a
făinii de lemn ……….………………………………….. 144
18.4. Prevenirea incendiilor la fabricile de plăci
fibrolemnoase şi plăci aglomerate ……………………… 147
18.5. Prevenirea incendiilor la fabricile de mobilă ……………150
19. Prevenirea incendiilor în industria uşoară …………. 154
19.1. Prevenirea incendiilor la filaturile de bumbac …………. 154
19.2. Prevenirea incendiilor la fabricile de încălţăminte …….. 162
20. Prevenirea incendiilor în industria alimentară ……….175
20.1. Prevenirea incendiilor şi exploziilor în industria
morăritului ……………………………………………… 175
20.2. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile

197
 de amidon ………………………………………………. 178
20.3. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile
de spirt ………………………………………………….. 181
20.4. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile
de zahăr ………………………………………………….183
20.5. Prevenirea incendiilor şi exploziilor la fabricile
de ulei ……………………………………………………187
Subiecte pentru examen şi lucrarea de verificare ………. 191
Bibliografie …………………………………………….. 194

198